I. Învăţământul preuniversitar
Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă. Sau, reformulând: tâmpiţii nu sunt rezultatul unor accidente sau disfuncţii punctuale ale învăţământului românesc actual, ci consecinţa necesară (şi, ca atare, firească) a logicii funcţionării lui.
Înainte de a trece la argumentele cu care pot susţine aceste afirmaţii, se mai cuvine a spune un lucru: învăţământul românesc actual nu e interesat în nici un fel de ceea ce produce; tot interesul lui e focalizat pe propria supravieţuire (şi pe afacerile conexe). Nu există – în ciuda declaraţiilor “specialiştilor” oficiali – nici o corelaţie între ciclurile preuniversitare şi învăţământul universitar şi nici între acesta şi cererea pieţei (atâta şi aşa cum e ea). Şcolile şi universităţile funcţionează pur şi simplu pentru ca personalul lor (didactic şi nu numai) să-şi încaseze salariul şi, eventual, să mai beneficieze de nişte “suplimente” de venit. Atât şi nimic mai mult.
Toate patetismele referitoare la “prioritatea educaţiei”, “viitorul ţării”, “societatea cunoaşterii” “bazată pe competenţe”, etc. nu sunt decât nişte artificii retorice, al căror cinism e comparabil cu cel al declaraţiilor electorale referitoare la majorarea pensiilor şi a salariilor. Aceste formule vor fi reiterate la nesfârşit, tocmai pentru că nu spun nimic, dar astupă urechile oamenilor cu ceea ce aceştia vor să audă. Dincolo de ele, starea efectivă a învăţământului de toate nivelele se degradează ameţitor de la un an la altul. Cândva am comparat învăţământul universitar postdecembrist cu o industrie care a stabilizat oraşele României (creând locuri de muncă şi drenând banii populaţiei) după prăbuşirea industriilor propriu-zise. Acum aş spune că această industrie (extinsă la tot sistemul de învăţământ) e aidoma industriilor lui Ceauşescu în anii ’90: imensă, ocupând o enormă masă umană (şi, ca atare, o problemă socială), un gigantic consumator de resurse (adică o problemă pentru bugetul de stat), care produce pe stoc (respectiv fără căutare pe piaţă) ceva de o calitate submediocră sau fără nici o calitate (ceea ce, în limbajul său frust, Preşedintele a numit “tâmpiţi”). E o industrie aflată de facto în faliment, însă care nu poate fi lichidată printr-un simplu ucaz guvernamental. Aceasta e drama ei. Voi încerca, în continuare, să o privesc mai îndeaproape, focalizând câteva aspecte concrete (care îmi sunt accesibile mie) ale funcţionării industriei educaţiei. Mă voi opri mai întâi asupra învăţământului preuniversitar şi asupra felului în care acesta, în loc de-a le da elevilor nişte cunoştinţe generale menite a-i orienta în alegerea unei facultăţi şi a-i susţine la începutul acesteia, îi blochează la un nivel foarte jos şi-i face opaci la orice formă de cunoaştere riguroasă – fapt care, la nivelul cel mai vizibil, se traduce în degradarea civilităţii cotidiene. Apoi voi încerca să arat felul în care universităţile improvizează lucruri fără măsură comună cu nici o cerinţă academică sau practică – ceea ce le pune în situaţia de a produce absolvenţi rătăciţi între un amestec (niciodată digerat) de termeni tehnici şi platitudini generoase, care (nici unele, nici celelalte) nu le sunt de folos pe piaţa muncii. Puţinele lor cunoştinţe se risipesc – iremediabil – în anii în care sunt angajaţi pe posturi temporare, slab plătite şi, de regulă, fără nici o legătură cu studiile lor. În fine, într-o a treia parte voi încerca să văd care sunt consecinţele acestui tip de educaţie asupra “actorilor lui”: elevi, studenţi, dar mai ales profesori şi funcţionari oficiali, precum şi tipul de societate pe care îl generează o astfel de şcoală.
*
S-ar putea ca toate lucrurile despre care voi vorbi în continuare să fie suspendate cu o clasică remarcă: sigur, pretutindeni există probleme, dar – totuşi – să nu generalizăm! Experienţa m-a învăţat că, atunci când chiar vrem să înţelegem cum stau lucrurile, e mult mai eficient să formulăm această observaţie invers: peste tot există oameni oneşti, care-şi fac treaba, dar să nu generalizăm!
*
Sunt tatăl unei eleve de clasa a V-a, pe care – zilnic – fie eu, fie soţia mea o însoţim dimineaţa de acasă la şcoală şi la amiazăzi de la şcoală înapoi, acasă. La 11 ani ar fi fost normal să facă singură drumul dintre casă şi şcoală (mai ales că nu e unul atât de lung), însă – dincolo de riscurile trecerii a două bulevarde (cu maşini pentru care semaforul e facultativ şi cu semafoare ce stau pe verde pentru pietoni 16 secunde) – ceva ne împiedică s-o lăsăm. E vorba de ghiozdan. Acesta cântăreşte în medie 7 – 9 kilograme (cu un vârf de 12 kilograme) la o greutate a copilului de 32 de kilograme. Dacă un copil în creştere ar purta zilnic greutatea aceasta timp de-o oră, două rezultatul ar fi, în termeni medicali, fie cifoza, fi scolioza (ambele fiind deformări ale coloanei vertebrale). Am întrebat la şcoală dacă există vreun normativ al Ministerului Educaţiei cu privire la greutatea pe care o poate duce un copil în funcţie de distanţă, de vârstă şi de înălţimea/greutatea lui. Mi s-a răspuns că nu. (Dar am vaga bănuială că, pe la Minister, va fi existând o comisie care ar trebui să se ocupe cu aşa ceva, însă ai cărei membri sunt de negăsit, dat fiind că îşi împart timpul între traininguri la Vancouver şi conferinţe la Brisbane.) La început am crezut că, din exces de scrupulozitate, fiica mea îşi ia zilnic cu ea toate cărţile şi caietele, astfel că i-am cerut să le pună pe jos – la ea în cameră – pe materii, şi să le alegem doar pe cele necesare. Ei bine, doar cele menite să ajungă zilei în cauză făceau întreaga greutate menţionată. Dacă vă întrebaţi cum de e cu putinţă aşa ceva, răspunsul e simplu: la fiecare materie erau o puzderie de caiete, cel puţin un manual, şi cel puţin o culegere. Aproape toate acestea fuseseră cumpărate de către noi (de părinţi). La cutare materie şcoala le-a dat elevilor un manual (pe care m-am căznit să-l lipesc), pentru ca la prima şedinţă cu părinţii să aflu că, de fapt, nu le e bun copiilor şi, ca atare, trebuie cumpărat altul. Fireşte, la pachet cu “caietul elevului”. Puţin mai încolo ni s-a transmis (evident, prin copii) că, pentru un ritm mai susţinut, trebuie cumpărată şi o culegere. Şi, pentru cine nu ştie, culegerile nu mai sunt – ca pe vremuri – pentru tot gimnaziul, nici măcar pentru clasa a V-a; acum sunt semestriale. Bineînţeles, dacă părinţii sau copilul doresc ca acesta din urmă să participe la vreo olimpiadă – aproape toate (într-un an de primară am numărat 17) cu taxă – trebuie să cumpere şi culegerea aferentă (care, şi ea, poate avea un “caiet al elevului”). Ocazional se mai iau şi diverse cărţi – de clasici ai literelor sau de clasici ai pieţei de azi – necesare şi ele studiului “la clasă”. O spun cu toată convingerea, din experienţa şcolii primare a fiicei mele: în mod garantat D-na Rodica Birău (nu ştiţi cine e?! – înseamnă că n-aveţi copii elevi de primară) e un autor mult mai bine vândut în România decât Mircea Cărtărescu, Lucian Boia sau Gabriel Liiceanu (poate mai bine chiar decât toţi la un loc). Încă un lucru: în vreme ce autorii menţionaţi se vând în funcţie de gustul publicului – într-un an mai mult, într-altul mai puţin; D-na Birău are succes constant, an de an, la clasele mici. S-ar putea ca D-na Birău să fie o persoană; însă dacă mă uit la numele ce apar pe culegeri şi caietele elevilor am impresia că e vorba, mai curând, de un gen. Cert este că, punând cap la cap, toate “materialele” (aici nu intră rechizitele) achiziţionate pe parcursul unui an şcolar de către noi, părinţii, plus taxele pe la diverse concursuri, ies câteva sute de lei noi (ceva mai multe decât degetele de la o mână). Un ultim amănunt – altminteri aproape nesemnificativ – pentru sumele acestea nu am primit niciodată bon fiscal (ceea ce mă face să bănuiesc că industria aceasta este, cum se spune astăzi, “nereglementată”). I-am dat banii copilului, care, la rândul lui i-a dat… aşa se face. Sau, mai exact, nu ştiu cum se face acum, dar îmi amintesc cum se făcea pe la jumătatea anilor ’90 când câţiva oameni întreprinzători au descoperit această nişă a pieţei, neocupată şi foarte profitabilă. O ştiu de la tatăl meu care, în acel timp, era jurist la un Inspectorat Şcolar: într-o bună zi un domn bine îmbrăcat şi foarte politicos (precedat sau nu de un telefon, de la Minister sau din altă parte) ateriza în biroul câte unui inspector cu “o ofertă de nerefuzat”: dacă le distribuia profesorilor din subordinea lui (pentru ca aceştia la rândul lor, să le vândă la clasă) un anumit număr de culegeri, avea un procent – pe atunci undeva în jurul a 10 % – din vânzări. Între timp cred că lucrurile au mai evoluat, a apărut concurenţa, dar şi piaţa s-a diversificat; impresia mea e aceea că la ora actuală înţelegerea se face direct cu profesorul/învăţătorul. Şi cine ştie cât e salariul acestora din urmă (al celor ce nu au “indemnizaţie de conducere”), înţelege cu uşurinţă că 10 – 15 % din vreo 15 lei înmulţiţi cu 30 (sau cu multipli ai lui 30 – după câte clase sunt vizate) nu e o sumă aşa de mare, dar e numai binevenită între 4 şi 14 ale lunii (adică atunci când vechiul salariu s-a dus şi cel nou n-a venit încă). Autorii de culegeri, teste şi caiete ale elevilor (care, uneori, mai sunt şi editori) trebuie că o duc destul de bine. Pe lângă beneficiul direct al vânzărilor, mai sunt titlurile din CV; unii – precum D-na Birău – pot afişa o listă nu de gradaţie de merit, ci (cel puţin) de Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei. Întorcându-mă la situaţia concretă a fiicei mele, lucrurile stau de aşa manieră încât, dacă tot ne pune să cumpărăm aceste culegeri, caiete şi ce-or mai fi fiind, profesorul se simte obligat să şi lucreze – măcar din când în când – cu ele. Aşa se face că apar, inevitabil, în conţinutul ghiozdanului, sporindu-i greutatea. Ca atare, în ceea ce mă priveşte, nu cred că această problemă va fi rezolvată prea curând; copiii vor trebui să cumpere tot mai multe culegeri şi caiete, ghiozdanele vor fi tot mai grele iar mie, ca părinte, nu-mi rămâne decât să aştept ziua în care fiica mea fie mă va depăşi la kilograme, fie va avea un prieten, care să-i care ghiozdanul.
Totuşi, nu aceasta e marea problemă a învăţământului preuniversitar din România. În ciuda caracterului ei subteran, industria aceasta a manualelor, culegerilor şi caietelor (alternative la cele se pun în vânzare în librării), precum şi concursurile aferente, menţin o anumită idee de şcoală acolo unde ea, în fapt, se estompează tot mai mult. În mod normal şcoala preuniversitară ar trebui să se bazeze pe manual şi pe ceea ce – pornind de la acesta – face profesorul la clasă. Încă o dată: criteriul de bază ar trebui să fie manualul. Iar acesta s-ar cuveni să răspundă câtorva cerinţe elementare: mai înainte de toate claritatea – un manual ar trebui să poată fi citit de oricine (elevi, părinţi, bunici), iar cei care-l citesc să-i înţeleagă cuvintele şi, la capătul lecturii, să rămână cu o imagine clară a textului pe care tocmai l-au parcurs. A doua cerinţă ar trebui să fie completitudinea – aceasta presupune că respectivul manual, care se consideră că acoperă un întreg domeniu al cunoaşterii, e alcătuit de aşa manieră încât are un început şi un sfârşit şi, în acest interval, prezintă faptele semnificative ale domeniului în cauză. Insist pe acest lucru: faptele semnificative, adică acelea care deschid înţelegerea domeniului respectiv; nu i se cere unui manual de gimnaziu să se substituie unui curs sau unui tratat în care completitudinea tinde spre exhaustivitate. Excesul de detalii are ca efect fie neparcurgerea întregii materii (şi atunci elevul nu mai înţelege cum se leagă lucrurile în ansamblul lor), fie dizolvarea unei cunoaşteri domeniale în amănunte nesemnificative. Legată de cerinţa precedentă, o alta – adecvarea conţinutului şi a limbajului în care acesta e exprimat la înţelegerea celor cărora manualul le e destinat. E abnorm să ai manuale de V-a cu teme şi formulări de-a IX-a precum şi manuale de-a IX-a cu un limbaj de tratat universitar de anul III de studiu. Şi e de-a dreptului patologic să perpetuezi o asemenea enormitate sub pretextul “performanţei”. Doar o societate în derivă, ca a noastră, se leagănă în iluzia că poate obţine excelenţa fără a obţine şi a consolida normalitatea. Scopul manualelor nu e acela de-a crea savanţi, ci acela de-a le oferi elevilor cunoştinţe de bază, clare şi precise. Corelată cu această cerinţă e şi următoarea: graduarea cunoaşterii în funcţie de înţelegerea elevilor presupune şi o concepţie ascensională şi legată a anilor şi a ciclurilor de studii. E absurd ca gimnaziul, de pildă, să fie rupt de liceu şi ideea de bază să fie aceea că elevul ori învaţă o anumită materie în gimnaziu, ori n-o mai învaţă de loc. Aşa cum ştim cu toţii, cea mai mare parte a materiilor de liceu reiau disciplinele de gimnaziu; ori graduarea cunoştinţelor ar trebui să presupună nu faptul că se mai fac încă o dată, ci acela că, pe bazele puse în gimnaziu (şi aici se vede bine rostul gimnaziului), se detaliază o anumită problematică domenială. Dacă, cu un soi de bizară îndărătnicie, se face totul în gimnaziu, nu cade Liceul în platitudinea repetiţiei sterile? Nu în ultimul rând, pe lângă cunoştinţe, manualul ar trebui să-l pună pe elev în contact cu problemele domeniului tratat. Altfel spus, ar trebui măcar să-i sugereze, dacă nu să-i arate efectiv, că orice cunoaştere domenială e o aventură a minţii şi că miza învăţării nu e acumularea sterilă a detaliilor, ci capacitatea de a problematiza, adică de a privi altfel lumea şi pe sine însuşi.
Să fiu iertat, dar uitându-mă – an de an – prin manualele fiicei mele (şi prin manuale ale altor ani de gimnaziu sau de liceu), ceea ce pot eu deduce este faptul că autorii lor par a fi înţeleşi între ei să nu respecte aceste cerinţe. Mai întâi de orice aceste manuale sunt scrise ininteligibil pentru un adult; ca atare e greu de dedus ce poate pricepe un copil din ele. În general sunt alcătuite dintr-un dozaj variabil de termeni tehnici (cel mai adesea neexplicaţi) şi platitudini lipsite de orice substanţă. E aproape cu neputinţă să duci un asemenea manual până la capăt, astfel că e greu de constat dacă respectă cerinţa completitudinii. E şi mai greu să-ţi dai seama ce e semnificativ în cuprinsul unui asemenea manual. Materia e excesiv de multă, temele cad pe elev cu o cadenţă înfricoşătoare şi, în concluzie, când totul e important, ceea ce se reţine e aleatoriu. Nivelul expunerii e, aproape invariabil, peste capacitatea de înţelegere a vârstei. Cum, ocazional, s-a discutat despre cantitatea mare de cunoştinţe inoculată elevilor şi s-au exercitat presiuni pentru “simplificarea” manualelor, acestea s-au subţiat ca volum, păstrând însă toate temele anterioare (ceea ce s-a eliminat fiind tocmai partea de explicare şi exemplificare). Morala: manualele au devenit abstracte până la incomprehensibil. Dacă are curiozitatea de-a le răsfoi (de regulă după câte-o şedinţă cu părinţii), orice părinte ajunge la concluzia, inevitabilă, că fiului sau fiicei lui îi sunt necesare nişte “ore în particular” pentru a se păstra la nivelul predării de la clasă. Apoi cunoştinţele ciclurilor de studiu sunt cu desăvârşire rupte între ele; de pildă toată gramatica se face (draconic) în gimnaziu, iar segmentul cel mai dificil al acesteia (părţile de vorbire) aproape în întregime pe-a V-a. Nu doar că lucrurile sunt dificile, dar sunt şi multe şi, adesea, se fac cu o viteză ce nu permite nu sedimentarea, dar nici măcar înţelegerea lor. Pentru încă o dată, recursul la “orele în particular” e inevitabil. În fine, partea de problematizare a manualelor e ca şi inexistentă. Puţinele lucruri reflexive (filosofia, astronomia spaţiilor siderale, fizica atomică, biologia evoluţionistă, problemele istoriei recente, etc.) fie s-au scos pur şi simplu de la o mulţime de profiluri, fie sunt împinse în ultimul semenstru dintr-a XII-a când, în general, nefiind teme de bacalaureat, nu se mai fac. Locul disciplinelor reflexive e luat, cu avânt, de religie, ţinută a inculca morala şi valorile care fac obiectul consensului social. (Mă miră totuşi că nimeni nu observă faptul banal că, într-o lume în care – la orice nivel – atenţia aproapelui meu departe de-a fi un lucru firesc, trebuie cumpărată cu “o atenţie”, Biserica şi-a ratat cu desăvârşire rolul social. Poate – cel puţin în şcoli – ar fi timpul să încercăm altceva.) Ca atare edificiul şcolii rămâne neisprăvit: elevii (se presupune) ca au învăţat o mulţime de lucruri, dar nimeni nu ştie la ce bun. Cunoştiţele lor (dacă au învăţat) sunt cel mai adesea o sumă de amănunte de găsit cu un singur click pe internet plus mii de probleme rezolvate la matematică, fizică şi chimie şi alte mii de texte analizate la română şi la limbi străine. Dacă la 18 ani trag linie şi fac socoteala, tot ceea ce pot să constate este faptul că şcoala nu le-a dat nimic, în schimb le-a luat nişte ani din viaţă. Majoritatea vor eşua în industria “fabricilor de diplome”, la capătul cărora destinul le va fi hotărât de hazardul unei rudenii, al unei cunoştinţe întâmplătoare, ori pur şi simplu de noroc. Fireşte, profesorii din şcoală vor spune că ei şi-au făcut treaba; mai departe nu e grija lor. Sau, poate, vor recunoaşte că în condiţiile programei – care e aşa cum e – mai mult nu se putea. Cât despre programă, nimeni nu ştie cine o face, pe baza căror criterii, între ce şi ce se alege, ce idee au cei ce-o concep despre cei cărora le e destinată, etc. La fel ca mai toate regulamentele şi reglementările, şi programele şcolare par avea mai curând un caracter stihinic; nimeni nu se poate lăuda cu faptul că i-ar fi fost cerută părerea cu privire la ce s-ar cuveni să se predea la disciplina lui – pur şi simplu există un normativ ministerial şi gata. Nici profesorii nu par a fi excesiv de afectaţi de bizareria programelor. Experienţa i-a învăţat să se descurce – dacă vor grade şi gradaţii trebuie să compună cu programa; ce fac la clasă e treaba lor. Mulţi dintre ei sunt striviţi de povara didacticilor şi a metodicilor de tot soiul (care au, pe scara ierarhică a educaţiei, funcţia unei disciplinări sociale) şi, adesea, nu mai au – de la terminarea facultăţii – alt contact cu domeniul lor decât acela mediat de programă şi de manuale. Cândva autoritatea profesorilor se baza pe cunoştinţele lor (şi mi-a fost dat să cunosc profesori de gimnaziu up to date cu ultima informaţie din câmpul preocupărilor lor); astăzi mai curând pe un derizoriu amestec de ameninţări cu Bacalaureatul şi de promisiuni cu burse în străinătate. De altminteri cred că în curând şcolile (zise) bune îşi vor pune la intrare o plăcuţă pe care va scrie: pregătim pentru State, sau pentru Anglia, Germania, etc. Cât despre celelalte, se va subînţelege că produc doar pentru consumul intern.
În fine, mi se pare straniu faptul că încă nu s-a decis asupra unei remanenţe a trecutului: dată fiind politica de industrializare a României comuniste, pe toată durata intervalului 1948 – 1989 s-a pus un accent deosebit pe formarea diverselor timpri de ingineri necesari dezvoltării ramurilor industriale. Mai mult decât orice altă categorie socio-profesională a acelui timp, inginerii – aflaţi în contact direct cu producţia şi responsabili de aceasta – au fost bine formaţi, făcând o şcoală serioasă, a cărei componentă teoretică nu avea prea multe de invidiat Politehnicilor din Occident. În perioada de care vorbim, cele mai bune licee din România erau liceele de matematică-fizică a căror menire de bază ajunsese aceea de a pregătile fundamentele ştiinţelor reale necesare celor care, odată intraţi în facultăţile tehnice, erau capabili – dintru început – să lucreze la capacitate maximă. De aici accentul extraordinar pus în acel timp pe cunoştinţele de matematică, fizică şi chimie. Problema unui absolvent de liceu din perioada în cauză nu era aceea de-a dobândi nişte cunoştinţe generale (eventual cu aplicaţii concrete) la aceste discipline, ci de-a avea pregătirea teoretică pentru a intra direct în tratatele de specialitate ale disciplinelor tehnice. Cine ţinea ritmul şi intra la Politehnică câştiga partida, cine nu, nu se alegea cu nimic din acest tip de şcoală. Şi, de aceea, în ciuda mitologiei “seriozităţii” vehiculată astăzi, bacalaureatele (mai ales la liceele industriale) erau – sigur, în altă proporţie – trucate şi atunci. Dacă până în ’89 Politehnica însemna loc de muncă garantat şi – în principiu – repartiţie în marile oraşe (în preajma cărora se aflau combinatele industriei socialiste), ceea ce – în acel timp – nu putea oferi (aproape) nici o altă facultate, după Revoluţie şi liberalizarea pieţei de muncă, lucrurile se schimbă complet. La această situaţie se adaugă colapsul industriei socialiste din ultimele două decenii şi concluzia tuturor acestora e aceea ca Politehnica devine mult mai puţin interesantă pentru liceeni decât anterior. Ori partea stranie este aceea că majoritatea liceelor bune au rămas calate pe formarea teoretică în ştiinţele reale ca şi cum absolvenţii lor ar urma să dea concurs la Politehnică. Mie unuia mi se pare că supralicitarea unei cunoaşteri teoretice abstracte de-a lungul întregii şcoli îşi are originea în acest pattern perpetuat chiar şi după ce şi-a pierdut relevanţa concretă. Evident, mai sunt şi alte aspecte: de pildă faptul că în domeniile reale (care operează ele însele cu un aparat matematic şi în care răspunsul trebuie să fie – aproape invariabil – unul univoc) cuantificarea rezultatelor – atât de trendy în ultima vreme – e mult mai uşoară decât în domeniile umaniste, unde interpretarea joacă un rol definitoriu. Nu în ultimul rând, poate fi vorba şi de faptul că nimeni nu şi-a pus problema cum poate fi convertită masa profesorilor specializaţi (mai ales de industria meditaţiilor) în pregătirile pentru admiteri (la liceu sau la facultate), odată ce aceştia şi-au pierdut “hegemonia de prestigiu” de care au beneficiat în anii comunismului. Ei au continuat să facă ceea ce ştiau cel mai bine şi, tacit, s-a acceptat că “performanţa” se identifică cu însuşirea – în regim accelerat – de catre elev a unor cunoştinţe tehnice abstracte care-l califică automat pentru regimul de master al unei universităţi de top (de regulă din străinătate). Mândria naţională pe de-o parte, repunerea pe tapet a temei performanţei (cel mai adesea pentru lustruirea blazonului cam ruginit al ţării) pe de alta, au făcut ca acest tip de “performanţă” să fie normativizat – prin intermediul programei – la scara întregului învăţământ preuniversitar din România. În ciuda retoricii despre “filierele vocaţionale”, “bacalaureatul diferenţiat”, “opţiunile elevului şi ale părinţilor”, etc., criteriul ultim de calitate (care, la noi, se exprimă doar în cuantificari) al învăţământului autohton îl dau notele de la olimpiadele de ştiinţe reale şi, în particular, de la cea de matematică. Din păcate, e un criteriu irelevant, pentru că aşa cum ştim cu toţii, majoritatea olimpicilor la aceste discipline părăsesc ţara la finele liceului sau în primii ani de facultate pentru a se stabili definitiv în alte zări, mai pline de farmec. În ţară rămâne doar partea de jos a graficului ministerial, aceea despre care – din raţiuni raţiuni de prestigiu – nu vorbim aproape niciodată. Nici măcar pentru a spune că e alcătuită din cvasitotalitatea elevilor de liceu.
Căci acesta e tristul adevăr: cei mai mulţi elevi, mai ales cei din mediul rural sau de şcolile periferice ale oraşelor nu pot ţine ritmul acestui tip de pregătire. Începând cu saltul în abstracţie pe care-l face matematica clasei a II-a şi până la finele liceului, majoritatea abandonează – cel mai adesea de facto, însă uneori şi de jure – şcoala. Dacă învaţă, o fac doar pentru notă (mulţi nu mai pun nici un preţ nici măcar pe aceasta), dar, în mod manifest, nu mai pot urmări dezvoltările care se fac la clasă. În plus, de la un moment dat realizează acut faptul că nimic din problemele lor şi ale lumii lor nu e luat în considerare de şcoală; ca atare găsesc tot mai puţine motive pentru a lua ei înşişi în serios şcoala. Profesorii, la rândul lor, stau sub imperativul programei şi nu se pot opri să recupereze cunoştinţe care se cereau sedimentate în altă etapă a şcolii. În ceea ce-i priveşte pe părinţi, aceştia ar trebui să fie la curent cu ultima culegere, să aibă la îndemână biblioteci bune, să-şi mediteze (uneori dublu) copilul la materiile de bază şi/sau să posede chiar ei cunoştinţele domeniale menite a orienta copilul şi să dispună de suficient timp pentru a-l putea însoţi în paşii cei mai dificili ai vârstei şi ai înţelegerii. Cei mai mulţi dintre părinţi nu beneficiază de aceste atuuri astfel încât, după crizele de rigoare în faţa primelor note proaste (şi, eventual, câteva “ore în particular”) se dezinteresează de şcoala copiilor care, oricum, în ochii majorităţii, a încetat a mai fi legată de cariera ulterioară. Rezultatul conjugat al tuturor acestora îl constituie faptul că, în România actuală, şcoala crează discriminare. Insist pe acest lucru: şcoala, aşa cum e alcătuită ea în prezent, crează discriminare şi e straniu că nici o instituţie specializată în combaterea discriminării nu observă acest lucru. Doar aleatoriul – pe care în general îl criticăm – în virtutea căruia obţinerea unui loc de muncă nu are mai nimic de-a face cu şcoala de bază ne ascunde această realitate, făcând-o suportabilă. Totuşi, cred că problema trebuie pusă în mod clar: cu ce e vinovat un copil de 9 sau de 14 ani că nu e olimpic la matematică? Trebuie toţi copiii unei ţări să fie olimpici la matematică? Calitatea învăţământului finlandez (de pildă) se rezumă doar la olimpicii de la matematică? Ideea întregului învăţământ din România e aceea de a produce – în mod industrial – performanţa, în siajul mentalităţii comuniste pentru care voluntarismul şi corelatul lui, constrângerea – erau criteriile de bază ale “construcţiei societăţii socialiste”. În virtutea axiomei: cine nu poate înseamnă că nu vrea, o parte semnificativă a elevilor e relegată într-o condiţie inferioară şi e destinată exploatării brute şi brutale. Nimeni nu pare a-şi pune la noi problema că menirea şcolii e aceea de-a favoriza, prin toate mijloacele, apariţia unor oameni liberi – capabili să înţeleagă, să se exprime, să problematizeze şi să interiorizeze lumea în care trăiesc. Onestitatea (cea adevărată, nu marota “eticilor aplicate”), competenţa şi calitatea (dar nu cele exprimate de cuantificatori sterili), civilitatea, atenţia faţă de celălalt – toate sunt rezultatele unei şcoli care-şi cunoaşte şi respectă menirea. Evident, acolo unde el există, talentul se cere încurajat şi susţinut. A-l normativiza, sub pretextul “performanţei” (din care decurg avantaje pământeşti pentru funcţionari fără nici o performanţă), revine la a-l ucide. Ar trebui să ne întrebăm cândva cu ce vinovat un copil de gimnaziu, căruia toţi îi reproşează faptul că nu citeşte, dar căruia nimeni – din şcoală în primul rând – nu i-a arătat faptul că lectura e o bucurie? Cu ce e vinovat un elev incapabil să înţeleagă lucruri elementare relative la înscrierea lui în lume, dacă pentru el cunoaşterea se rezumă la exerciţii de gramatică şi probleme de matematică? Cu ce e vinovat un tânăr dezarmat în faţa vieţii, dacă nimeni nu l-a învăţat să asume problematicul lumii în care trăieşte? Cu ce e vinovat un om ce decade la nivelul şmecheriei şi al argoului acompaniat cu o orchestră de onomatopee dacă în anii lui timpurii nimeni nu i-a arătat ce e înţelegerea şi capacitatea de a numi adecvat? Dacă nu ne vom pune, cu toată onestitatea, aceste întrebări atunci fie ne vom descoperi neputincioşi în faţa derivelor lumii în care trăim, fie – pentru remedierea acestora – vom recurge la “întărirea măsurilor de ordine şi disciplină” la scara întregii societăţi.
Râmân, în final, două întrebări: mai înainte de toate, de ce lucrurile acestea – pentru sesizarea cărora nu e nevoie de o pregătire specializată – nu constituie probleme în interiorul sistemului educaţional şi la nivelul decidenţilor acestora? Problema devine cu atât mai acută cu cât există o disciplină, care tinde din ce în ce mai mult să se supraordoneze celorlalte discipline – pedagogia – a cărei menire ar trebui să fie tocmai aceea de a veghea la felul în care cunoaşterea umanităţii le e transmisă, prin învăţare, tinerelor generaţii. A auzit cineva în România ultimilor 23 de ani vreun specialist în pedagogie care să atragă atenţia asupra abnormului programelor, a caracterului ininteligibil al manualelor sau asupra corelaţiei dintre nesfârşitele “reforme ale educaţiei” (cu toate metodologiile lor) şi scăderea continuă a nivelului învăţământului? Dacă nimeni dintre pedagogi n-a făcut-o înseamnă, pur şi simplu, că în România nu există ceva de natură ştiinţifică în măsură a se numi pedagogie. Ceea ce poartă acest nume nu e nimic altceva decât triumful imposturii şi al unei optici industriale cu privire la cele mai delicate raporturi care alcătuiesc textura socială. O mulţime de vorbe goale, de “trebuie să”-uri şi de ghiduşii culese din “literatura motivaţională”, agrementate cu statistici (care spun ceea ce vrea să spună cel ce le face) şi cu nenumărate HG-uri, aceasta e înţelepciunea care le e predată de către pedagogii autohtoni celor obligaţi de Minister să le îndure delirul verbal (şi să le achite “protocolul”). Nu există universitate în România fără fatalele departamente de “ştiinţe pedagogice” şi de “perfecţionarea personalului didactic”, fără obligativitatea (deghizată în opţiune facultativă) tuturor studenţilor secţiilor teoretice de-a parcurge “modulul pedagogic”; nu există dascăl – în ciuda vârstei şi a reputaţiei profesionale – care să nu fie târât pe la “traininguri” şi “şcoli de vară” (mai nou pe fonduri europene) unde i se serveşte drept ştiinţă un soi de amestec între rezolvarea careurilor de X şi 0 şi recitarea unor mantre absurde şi caraghioase. “Specialiştii în educaţie”, “emineţii psihologi”, “scientometrii” şi reformatorii de meserie trăiesc atât din banii Guvernului, din cei ai fondurilor europene, cât şi din cotizaţiile obligatorii impuse profesorilor aduşi cu arcanul la aceste “perfecţionări”. Această castă, descendentă direct din activiştii de partid, are o singură ocupaţie: aceea de a vorbi la nesfârşit despre lucruri pe care nu trebuie să le facă niciodată. Majoritatea acestor “specialişti” nu are alt contact cu elevii decât la “inspecţiile” care se scurg uleios în aşteptarea inevitabilului (şi obligatoriului) “protocol”. Dacă învăţământul românesc e în derivă şi dacă problemele lui sunt departe de a deveni probleme publice, aceasta se datorează în bună măsură existenţei acestei confrerii extrem de eficiente al cărui singur scop e acela de-a-şi menţine hegemonia care-i permite să taxeze toate celelalte categorii didactice. În ce mă priveşte – şi o spun cu toată seriozitatea – aş fi oricând dispus să votez, la paritate cu pedagogia, introducerea în universitate a parapsihologiei, a astrologiei sau a vrăjitoriei. Sunt convins că niciuna dintre acestea şi nici toate la un loc nu sunt mai ridicole, mai stupide şi mai nocive decât pedagogia “de şcoală nouă”.
A doua întrebare e aceasta: oare decidenţii (Ministerul Educaţiei, succesivii miniştri, Statul – la modul generic) nu cunosc această situaţie? În ciuda a ceea ce escamotează “specialiştii în educaţie” (care, neîncetat, au “soluţii” înainte de-a-şi pune probleme), starea tristă a învăţământului e vizibilă cu ochiul liber. Nu atât testele PISA şi alte asemenea clasificări europene dau măsura reală a situaţiei de fapt, cât degradarea vieţii publice, generalizarea comportamentului golănesc şi revendicarea orgolioasă a inculturii, lenta dispariţie a instituţiilor culturale, uşurinţa cu care puţinele noastre realizări sunt distruse şi batjocorite. Orice alte cauze sociale am invoca, estomparea civilităţii şi ascensiunea mitocăniei sunt efectele unui învăţământ precar care, departe de logica lui firească, ajunge să fie cel mai important factor de discriminare la scara societăţii. Să nu ştie nimeni că majoritatea elevilor se pierd pe parcursul anilor de şcoală (rămânând cu o ură tenace împotriva acesteia), că învăţământul „gratuit” se face pe banii părinţilor şi că practic îi e imposibil unui elev să se descurce de unul singur cu manualele pe care i le furnizează şcoala şi cu lecţiile de la clasă? Ba da, aceste lucruri sunt cât se poate de bine cunoscute. Din păcate, Statul nu poate face nimic decât să accepte această situaţie. Problema ultimă e aceea a salarizării profesorilor, iar aici lucrurile s-au decis cu faimoasa lege în vigoare, dar neaplicată. Profesorii sunt atât de mulţi încât (dincolo de protestele altor categorii profesionale), creşterea salariului lor ar greva radical bugetul de stat. Lucrul acesta ar fi aproape cu neputinţă de făcut în condiţii normale; în vreme de criză e de neimaginat. Totuşi, aşa cum ştie toată lumea, salariile profesorilor de rând sunt ridicol de mici. Pentru ca această masă umană subfinanţată să nu se revolte, trebuie să i se dea posibilitatea unui câştig alternativ. Industria culegerilor, aceea a meditaţiilor, after-school-ul, înmulţirea olimpiadelor cu taxă, “punctele” acumulate pe la traininguri pedagogice (ce se reflectă în salariu) şi “protocoalele” inspecţiilor sunt căi – tolerate de Stat – prin care profesorii îşi pot suplimentata veniturile. Paradoxal poate, dar o programă minimalistă şi nişte manuale clar concepute ar fi, cel puţin în primul moment, împotriva intereselor lor. Dinamici, adaptaţi lumii în care trăiesc (pentru care adaptabilitatea e virtutea prin excelenţă), mulţi dintre ei au înţeles ceea ce e de înţeles: că, între anumite limite, Statul le dă permisiunea de a pune un impozit privat pe “clienţii” lor. Cât despre cei ce nu au înţeles acest lucru, reduşi la condiţia de “categorie defavorizată” şi terorizaţi de arbitrariul deciziilor ministeriale (pentru care virtutea esenţială e schimbarea), acestora nu le rămâne decât să se resemneze cu salariul ce le vine şi să spere că vor apuca pensia.
În ceea ce-i priveşte pe elevi – “copiii noştri” – aceştia se pierd alunecând tot mai departe şi devin tot mai estompaţi şi mai lipsiţi de contur, asemeni viitorului pe care-l invocăm ori de câte ori vine vorba de ei.
______________________________
NOTĂ. Pentru ca cei ce nu au contact direct cu învăţământul preuniversitar să nu creadă că lucrurile spuse anterior sunt rezultatul unor idiosincrazii personale, îmi permit să dau câteva mostre din manualele şi culegerile pe care le-am avut în mână. Dacă are curiozitatea de-a răsfoi manualele copilului său, orice părinte are şansa de-a nimeri peste altele, cel puţin la fel de originale.
1) “Andrei şi Călin vor să-şi cumpere mingi de tenis pentru antrenament. Câte mingi poate cumpăra fiecare dacă o minge costă 3 lei, iar 1/5 din suma lui Andrei este cu 3 mai mică decât 1/3 din suma lui Alin.
Dacă Andrei ar avea cu 9 lei mai mult, atunci dublul sumei celor doi copii ar reprezenta costul unei biciclete, adică 436 lei”
Problema (cu eroarea de nume şi ortografia proprie) e din culegerea Concursului “Fii InteligenT la matematică” (aşa se scrie titlul) ediţia a VI-a (2011 – 2012) pentru clasa a IV-a (a patra) coordonată de Alexandrina Dumitru (având încă 39 – da, 39 – de autori) şi apărută la editura NOMINA în 2011.
Eu am rezolvat-o – algebric – în 19 ecuaţii. Nu ştiu care e copilul de clasa a IV-a care poate desfăşura, în succesiunea lor logică, 19 ecuaţii.
2) “Care sunt ţările pe care le-a cucerit (Napoleon)?
Întrebarea e din manualul de Istorie de clasa a IV-a, avându-i ca autori pe Valentin Băluţoiu şi Dumitra Radu şi apărut la Editura Didactică şi Pedagogică R. A. în 2010
Nu vă grăbiţi să răspundeţi Italia şi Germania, căci ar fi un anacronism (aceste ţări au apărut în a doua jumătate a secolului XIX) şi, implicit, o greşală. Printre “ţările” cucerite de împărat se numără: episcopia de Eischstätt, cea de Halberstadt, comitatul de Hohenhole, cel de Solms şi alte câteva zeci (dacă nu sute) de asemenea principate în Germania şi Italia. Se poate spune că a cucerit Rusia? Câţi copii de clasa a IV-a pot răspunde acestei întrebări?
3) “Cuvinte cheie (la o lecţie – nota mea): membrană (plasmalemă), fosfolipide, steroli, matrix lipidic, proteine membranare: extrinseci, intrinseci, canale, receptori, enzime, markeri; perete, microfibrile, celuloză, chitină, lamelă mijlocie, substanţe pectice, lignină, suberină, ceruri, cutină.” Sau, câteva pagini mai încolo, alte “cuvinte cheie (tot ale unei singure lecţii): înveliş mitocondrial, criste, condrioplasmă, reacţii de oxido-reducere, potenţial redox, glicoliză, acid piruvic, ciclul Krebs, catenă respiratorie, ATP, fermentaţie alcoolică, fermentaţie lactică.”
Practic fiecare lecţie din manualul de Biologie de clasa IX-a (a noua), avându-i ca autori pe Prof. univ. dr. Nicolae Toma şi Prof. univ. dr. Lucian Gavrilă, manual “destinat tuturor liceelor (cu excepţia liceelor vocaţionale de coregrafie şi pedagogic)” (sic!), apărut 2002 la Editura Didactică şi Pedagogică, îşi are cuvintele ei cheie. Dacă vreţi să vă actualizaţi cunoştinţele, încercaţi-le!
4) Pentru a nu rămâne în perplexitate, permiteţi-mi să vă ofer şi câteva mostre de gândire a unui pedagog din minunata lume nouă. Omul în cauză a condus până la pensie Departamentul de Perfecţionare a Personalului Didactic al Universităţii din Oradea şi a patronat toate comisiile de definitivat şi de grad din regiune. La începuturile carierei sale, în 1990, pe când era doar inspector şcolar, a scris o instructivă “Culegere de materiale despre politeţe” (având în total 36 – treizecişişase – de pagini), editată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, din care spicuim:
“ – Sandviciurile mici se duc la gură cu ajutorul mîinii; cele mari se taie cu cuţitul pe farfurioară.” (p. 17) “ – Prunele şi caisele se deschid cu mîna, se scot sîmburii şi se mănîncă apoi fiecare parte.” (p. 19) “ – nu se vorbeşte cu ţigara în colţul gurii;” (p. 20) “Alegerea unui restaurant se face în conformitate cu scopul urmărit. Poate fi ales un restaurant popular pentru a servi personal o masă, dar pentru a oferi un dejun sau un dineu unor colegi sau unor reprezentanţi ai organelor locale, în scopul cultivării relaţiilor personale sau de muncă – se va alege un local mai bun, chiar, de lux. În alegerea restaurantului se va ţine cont, îndeosebi, de rangul invitatului.” (p. 25)
Nu râdeţi! Pe asemenea “opere” s-au obţinut titluri universitare!
Ce-ar fi ca asa numita „societate civila” sa incerce sa atace sau macar sa dea tarcoale problemei create de „mafia manualelor si caietelor”. Chiar daca scoala romaneasca (datorita stilului „old school” de predare, bazat pe cuvantul scris, pe manuale, ca doar nu vrem sa producem homo videns imbecil) nu poate sa ajunga cum trebuie la standarde pedagogice de secol XXI, poate macar sa incerce sa ajunga in secolul XIX sau, daca avem mari sperante, XX.
Bravo!
Foarte bine scris!
Baiatul meu e la facultate acum!
Ce-ar fi sa dau un judecata Ministerul Educatiei, pentru boala de coloana pe care o are, de la caratul ghiozdanului cu manuale, in scoala generala?
Succes cu asta
Cum adica ce ar fi? Fa-o! E nevoie doar de un doctor decent, cateva certificate medico-legale si vointa. Ceva imi spune ca ultima parte e cea mai grea pt majoritate.
Va spun un exemplu pt. cum se desfasioara „reforma” curriculara la noi: primesti un e-mail cu 5 zile inaintea evenimentului sa te prezinti la Bucuresti, ca se va lucra in grup pe programele scolare. Ajuns acolo iti dai seama, ca nu e chiar la ceea ce te-ai asteptat/pregatit. Ca este de fapt un project UE despre projectare modulara, iar rezultatul proiectului nu va fi aplicata niciodata in invatamant. Ai insa 2 zile (!!!) la dispozitie sa citesti „ghid”-ul (sute de pagini, pe care le primesti in prima zi a „workshopului”), sa intelegi idea in general si in detaliu, conceptele, metodele, etc. si sa elaborezi pe baza acestuia programa scolara la disciplina ta pt. clasele 5-12 in format modular. Normal acesta ar fi un proiect de 2 ani, si se poate face destul de bine in doi ani.
„A, da, si era sa uit, oameni buni, faceti ceva si cu programa scolara in format clasic, ca trebuie sa le depunem la minister, ca se semneaza, si intra in vigoare din septembrie…”
Dupa aceasta aventura de 2 zile (in care n-am dormit deloc, am predat 120 de pagini pt. proiect si am avut o jumatate de ora pt. programele clasice) nu mai am iluzii. Asa se face la noi reforma. Cine-i de vina? Eu. Am fost acolo si n-am apucat in 2 zile sa realizez un proiect de 2 ani si sa regandesc si programa scolara in asa fel sa aiba sens. N-am cui sa reprosez. Mi sa dat posibilitatea sa schimb. Bine, nu si timpul necesar. But who cares for the details?
O profesoara.
Doamnei profesoare,
să știți că sunteți, într-adevăr, vinovată. Nu pentru că nu ați izbutit să terminați un proiect de doi ani în două zile, ca Făt Frumos. Ci pentru că ați acceptat să participați. Și de asemenea pentru că aveți o ortografie de picat Bacalaureatul, cu brio!
Cred ca este binevenit comentariul Ioanei. Era firesc sa participe la evenimentul respectiv cu speranta ca va fi bine organizat. Ar trebui sa ne gandim la politicienii care au solicitat parerea profesorilor doar de ochii lumii (dar intr-un mod nepoliticos si frustrant).
Corect!!! Daca profesorii care au o astfel de ortografie fac programe, atunci ce mai asteptam? Sunt doar efectele ignorarii educatiei, a bataii de joc constante la care a fost supusa educatia in Romania. Si nimeni, nici din interiorul sistemului, nici din afara lui nu are dreptul sa acuze pentru ca nu a luat atitudine la timp: ca profesor, director, inspector, parinte, sora, frate, primar, parlamentar etc.
„daca profesorii…”
nu mai judecati breasla dupa un singur element al ei. stiu, e un reflex verbal, o formulare obisnuita, dar tot iti intuneca privirea asupra adevarului problemei si te trezesti ca ai spus o chestie despre care iti dai seama si singur ca e eronata.
Atunci cand la clasa vi se impun manuale, Caietul elevului, culegeri, vorbiti cu toti parintii, cumparati un ( 1) exemplar din fiecare (pt toata clasa), si trageti la xerox pt fiecare copil din clasa. Astfel le veti strica „afacerea” si vor ramane cu carti nevandute.
Curat mestesug de tampenie!
Si eu sunt de acord cu articolul… Mai putin cu verdicutul ”Încă o dată: criteriul de bază ar trebui să fie manualul.” Din cauza acestei conceptii profesorii reduc curriculumul la manual. Manual nu ar trebui sa fie altceva decat un instrument de ghidare. Instrumentul de baza trebuie sa fi obiectivele curiculare (obiective de invatare). Daca profesorul (impreuna cu elevul) le atinge cu manulaul, foarte bine, daca le atinge cu vizita la muzeu, la fel de bine… Sunt o gramada de instrumente de invatare. Manualul este doar unul dintre ele.
De acord dar cum rezolvam situatiile in care profesorul este comod (cele mai multe cazuri) sau in care intro clasa sunt elevi care ar invata mai bine in varianta cu muzeul dar profesorul este din cei cu predare clasica.
in contextul actual orele se desfasoara numai in clasa. stiti f bine. altfel e absenta si la profesor si la elev. altfel risca pedepse dupa masura fiecaruia: nota scazuta la purtare/concediere.
MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj.1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală.
Deci carte cu notiunile de baza, ca manualul de fier de calcat. Cind citesc manualul fierului de calcat nu trebuie sa invat curentul alternativ ca sa aflu ca materialele sintetice nu se calca la trei puncte. Si nici chimia organica.
Si nu trebuie nici sa ma duc la intreprinderea de fiare de calcat.
Daca trebuie sa ma duc la muzeu ca sa aflu ce nu e (sau ce e) scris in manual atunci manualul e prost si, deci, nu e manual.
felicitari!
Ai dreptate! Perfecta dreptate! Se vede din primele randuri scrise de catre dumneata: Scoala produce tampiti in mod industrial sau la nivel industrial si nu ,, tampiti industrial ,, cum ai scris mata. In rest nici nu am citit articolul pentru ca m-am lamurit de la inceput si sunt absolut de acord cu dumneata.Foarte buna ideea de a scrie un asemenea articol!
„Scoala produce tampiti industrial.”
scoala – Subiect
produce – Predicat
tampiti – Complement direct, se acorda cu predicatul „produce”
Industrial – Complement de mod, se acorda cu predicatul „produce” (raspunde la intrebarea „Cum produce?”).
Domnul Maci se exprima corect. Cat despre domnul Gheorghe, ar fi mai bine pentru toti daca nu s-ar mai exprima deloc.
Uite in sfarsit cineva multumit de sistemul de invatamant romanesc, si care pe deasupra intelege un text chiar fara a-l citi! Bravo domnule, pareti a fi un geniu!
Daca taceai, filosof ramaneai!
Daca taceai filozof ramaneai…
Exista si forma filosof geniule !
FILOSÓF, -OÁFĂ, filosofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă sistematic cu studiul filosofiei, care are ca profesie filosofia; persoană care are o concepție filosofică proprie; gânditor. 2. (Pop.) Om învățat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. [Var.: filozóf, -oáfă s. m. și f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.
Superb articol, felicitarile mele autorului pentru ca a pus punctul pe i. Asa stau lucrurile in invatamantul romanesc. Pacat pentru ca cetatenii acestei tari merita mai mult, avand o medie de IQ destul de ridicata. Problema apare la gradul de civilizatie, cultura si valori sociale, nu la IQ. Nu faceti gresala sa confundati incultura cu prostia (IQ scazut). Cocalarul cu BMW nu e prost, e incult. Si da, e o mare diferenta.
Tindem sa credem ca invatamantul vestic e mai inapoinat pentru ca la ei in scoala se invata lucrurile mai tarziu, dar defapt la noi se predau prea devreme. Creierul copiilor in scoala e total nepregatit pentru ce se preda si mai ales cum se preda – limbajul de lemn in majoritatea cazurilor si din manuale. Cei cu memorie fotografica vor reusi sa treaca cu brio, fara insa a ramane cu nimic relevant. Nu asa se fac lucrurile. Creierul uman integreaza informatia foar atunci cand ea vine logic si natural. Copilul trebuie sa invete din nevoie (ca raspunsuri la intrebarile pe care le pune) si nu pentru ca i se impune cu forta, intr-un mod barbar si total impersonal sa retina niste termeni. In mod subiectiv in copilul care merge la scoala acum rar se naste un interes, o pasiune de pe bancile scolii.
Copiii ar trebui observati de mici si testati psihologic de persoane abilitate. Dupa care, scoala ar trebui personalizata dupa nevoile si capacitatile fiecarui copil. Vor fi in continuare clase ca si pana acum, dar bazate pe interesul si pasiunile copiilor, nu al cadrelor didactice sau al politicienilor. Binenteles ei putand fi reevaluati si mutati corespunzator in functie de ce doresc si exprima. Nu poti face ceva ultil pentru un copil, pana nu pui copilul in centru sistemului. Din pacate acum copilul e cel mai putin important aspect din acest sistem.
Rusine acestor COCALARI care conduc si paraziteaza invatamantul romanesc. Da, cum am spus mai devreme, ei nu sunt prosti, sunt doar inculti.
– inceputul rezolvarii problemei invatamantului ar fi „finantarea urmeaza elevul”, chiar si in scolile private. aici macar avem posibilitatea de a alege.
– ministerul invatamantului ar trebui sa publice pe site programele scolare, manualele scolare si culegerile de probleme recomandate. parintii pot critica manualele, pot tipari numai capitolele „in lucru”, ghiozdanul copiilor s-ar usura,
– admiterea la liceu, facultate ar trebui sa se dea la materiile specifice profilului. asa s-ar sparge monopolul matematicii care, prin industria meditatiilor a distrus sistemul de invatamant.
– cresterea normei de predare si a salariului (proportional)
– aceste schimbari nu vor veni din interiorul sistemului de invatamant decat daca este suspus unei presiuni a opiniei publice. aveti adresa mea, daca aveti de gand sa fondati o organizatie care sa incerce sa schimbe aceasta situatie, va rog sa ma anuntati.
Conform LEN, „finantarea uremaza elevul”. Din acest motiv, nu se admit transferuri ale elevilor slabi, intrati pe baza mediilor umflate la liceele bune, ci acestia „migreaza” tot in acelasi liceu, la clasele de la „coada” alfabetului (folclorul parintilor spune ca A e clasa cea mai buna).
Daca s-ar intra la liceu pe baza de examen si nu de medii, elevii slab pregatiti de la scolile de cartier n-ar mai avea nicio sansa sa intre la liceele considerate bune, la profil mate-info, unde se inghesuie majoritatea (chiar daca intentioneaza sa dea la drept sau la medicina). Puteti sa fiti sigur ca daca se schimba modalitatea de admitere, parintii vor iesi in strada.
Planurile cadru, programele si manualele recomandate sunt pe site http://www.edu.ro, la sectiunea „invatamant preuniversitar”. Mai puteti gasi planurile de lectii pe didactic.ro. Culegerile, din pacate, le alege invatatorul/profesorul.
Modalitatea de admitere la facultate variaza, datorita autonomiei universitare; poate fi pe baza dosarului sau prin examen. Amintiti-va ce se urla la TV anul trecut cand dl. ministru Baba a eliminat mediile din liceu la admitere, iar tineretul studios se stresa ca se da examen. Nu se da matematica peste tot, cum nu se da bac la mate peste tot, ci functie de profilul liceului.
Dle profesor Maci, nu este prima data cind admir nu doar calitatea analizelor dvs. dar si onestitatea si curajul lor, mai ales ca veniti chiar din interiorul sistemului. Ati putea sa inchideti ochii (la avantaje,majoritatea o fac chiar daca probabil inteleg(?) ca pot fi paguboase din alte perspective) si sa mergeti pe calea dvs. Asta e atitudinea generala in Romania: toata lumea stie (ma rog,aici in functie de capacitatea de intelegere a fiecaruia, unii inteleg in esenta cu cauzalitate si efect, altii mai mult ‘simt’ ca nu este in regula asa ) , dar fiecare se va descurca cum poate si crede de cuviinta, nu exista un minim de responsabilitate si coeziune sociala , de intelegere a faptului ca rareori o problema este doar a unui grup social( mai mult sau mai putin restrans) , ci dimpotriva, ea poate avea consecinte uneori vitale pt intreg organismul social(mai mult decit deplorabile cum ati aratat si doar ne prefacem ca nu vedem). In acest caz este vorba de copiii nostri , carora le-am dat viata si deci avem o raspundere fata de ei, si este vorba de viitorul societatii. Ati atins tot ce era de atins si de dat in vileag . Sigur se poate discuta si ar fi bine sa se faca, dar nu se va face (si iarasi ati explicat bine ce puternic si complicat este cercul vicios in care am ajuns , cita dorinta si stiinta de a face bine ar trebui implicata ca macar sa se inceapa reformarea totala si de la baza a acestui sistem putred care distruge-fara nici o exagerare- vieti, doar pt setea patologica de bani a celor multi pe care ii stim) . Daca finlandezilor le-a luat 20 de ani sa construiasca un sistem sanatos… As avea totusi o mica mentiune : foarte corecta perspectiva legata de modul in care a fost gindit sistemul dinainte de ’89 , si asa e , sistemul trebuie sa genereze mai intai normalitate si apoi performanta. Dar, pe linga stiintele reflexive , la fel de definitorie pt mintea cuiva va ramine stiinta exacta a matematicii(ele se pot asa frumos completa, elevilor ar trebui sa li se permita sa descopre asta). Desigur insa, abordata altfel (intre altele,performanta sa fie tratata aparte), dar ea ar trebui sa fie alaturi de elev pina la terminarea liceului , modelindu-i gindirea , ca el sa fie capabil sa aleaga singur si in mai buna cunostinta a capacitatilor si aspiratiilor sale , calea pe care s-o urmeze atunci cind vine prima decizie importanta din viata sa. Dar pt toate astea ar trebui sa vrem ca binele nostru sa fie si cel colectiv, al tarii. Am avea, ca in celebrul dicton latin , oameni sanatosi intr-o tara sanatoasa. Ar fi de ajuns, nu am mai avea nevoie de tiradele patriotarde.
eu am copil doar in clasa a 2-a si nu incetez sa ma minunez …..din prima ni s-a spus ca la scoala primara nu se stimuleaza competitia intre elevi,ci doar a elevului cu propriul potential.,din acest motiv nu se mai acorda nici premii in scoala primara,..dar se stimuleaza participarea la tot felul de concursuri (matematica si romana) in urma carora se fac niste ierarhii pe clasa,scoala,sector ,oras si tara….cica conteaza pentru portofoliul elevului…..ca sa obtina rezultate bune, copilul trebuie sa lucreze suplimentar acasa, nu se poate rezuma doar la ce face la scoala…
a 2-a problema e limba romana – 50% din timpul petrecut la scoala il dedica studiului acestei materii…daca va uitati in manual cadeti intr-o adanca mirare…la ce ii foloseste unui copil de 8 ani sa studieze texte literare cu figuri de stil, arhaisme si regionalisme, cand el ar trebui sa-si dezvolte exprimarea clara si corecta in limba romana contemporana,varianata literara?…
In schimb la matematica nu mai fac tabla inmultirii la clasa a 2-a ci ecuatii cu necunoscute (deocamdata una singura)….si studiul unei limbi straine este o gluma proasta…practic nu invata nimic in singura ora de limba straina prevazuta in programa.,ministerul nu vrea sa prevada in programa 2 ore pana la clasa a 2-a si scoala, a oferit pe fata, contra cost,cursuri in incinta scolii facute de o firma de predare de limbi straine…totul la modul,take it or leave it,dar nu comenta…..
Sa va mai spun ca ,copilul meu care inca nu a implinit 8 ani, si-a pierdut deja interesul pt scoala?
Vai de mine! Nu am copii la scoala, dar m-am infiorat la citirea acestui articol! Insa, problema nu e recenta, persista de ani de zile! Si pe vremea cand eram eu la scoala erau culegeri, dar pe care am refuzat sa le car si mai imparteam manualele cu colega de banca!
Pe de alta parte imi aduc aminte de manualul de istorie al Romaniei, in care se sareau cate 200 ani de istorie (defavorabili, evident), doar pentru a scoate in evidenta marii domnitori. Nu intelegeai contextul domniei lor, nu stiai cum sa legi de trecut si de viitor, stiai ca au castigat cateva batalii si au ramas faimosi. De restul nu aflai nimic si sareai direct 100-200 ani la urmatorul domnitor cunoscut, de regula din alta parte a viitoarei Romanii. Haotica si confuza aceasta istorie predata in scoli, asa ca nu ma mir de prostiile pe care le aud azi in jurul meu.
Confirmind cele de mai sus….nu cred ca produc nicio statisfactie….
Manual de geografie Clasa a IVa editie aprobata in 2006…
Pg. 29 Fig. 1 „Râul Sena și Catedrala Notre Dame din Paris
Pg. 65. Fig. 3 Imagine cu Palatul Culturii din Iasi, explicații figură: ” Iași-Universitatea”
Superba colectia de citate.
Din perspectiva de angajator eu constat rezultatul. Este extrem de dificil sa gasesti in Romania sa angajezi o persoana corect alfabetizata. Atentie, nu ma astept la alte competente decat sa stie sa scrie, sa socoteasca (cele 4 operatii elementare si regula de trei simpla) si sa inteleaga ceea ce citeste.
Completarea unui formular simplu este o sarcina de nerezolvat pentru 75% dintre cei care se prezinta la un interviu. Desi imi prezinta diplome universitare.
„Completarea unui formular simplu este o sarcina de nerezolvat pentru 75% dintre cei care se prezinta la un interviu. Desi imi prezinta diplome universitare.”
Nu cred. Poate nu formularul atat de simplu.
@Dan
Crede :) Am fost martor la o situatie penibila: o grupa de studenti la master (deci cu bac si licenta luate) au primit „tema pt acasa” sa intocmeasca corect o cerere (prin care solicita ceva unei institutii ……).
Rezultatul?? 80% din grupa de peste 20 de persoane mature (23+ ani) , deja detinatori ai unei diplome de licenta nu au fost in stare sa scrie o cerere simpla…….
Penibilul situatiei a fost intretinut si perpetuat de asistentul universitar care in orele de seminar s-a ocupat cu asa ceva……….teme despre „cum sa scriem o cerere”…..
Credeti….si speriati-va ..
In scoala nu te invata sa faci o cerere, sa scrii o scrisoare, si ii intereseaza numai sa stii intre ce ani s-a balegat calul lui Decebal in Ardeal.
Imi pare rău că trebuie sa vă corectez. Până nu demult, scrierea unei cereri era subiect la examenul de capacitate. Prin urmare, masteranzii în cauză ar fi trebuit să știe. Mai curând pe vremea noastră, a celor care au făcut școala primară în perioada predecembristă, nu se învățau asemenea ‘banalități” la școală.
De multe ori am ajuns sa ma intreb in ce tara am ajuns sa traiesc si daca aceasta forma de misoginism merita efortul si frustrarile; dupa ce-am citit acest articol, ma gandesc cu groaza ca acum inca e bine; raul va icepe doar dupa ce scola va arunca pe piata „tampitii” pe care i-a produs in ultimii 15-20 ani. Abia atunci va fi imposibil de scapat de imbecili cu diploma si semidocti cu patalama. Cei care aveti copii sau nepoti in scoala, cititi cu atentie, pana la capat (inclusiv Nota de final care reda dimensiunea dezastrului) si apoi fugiti in camera copiilor si rasfoiti manualele si culegerile dupa care invata.
Daca realizati absurdul si pericolul care-i pandeste pe copiii nostri si in final pe noi toti, luni, fugiti la scoala, vorbiti cu alti parinti si revoltati-va impotriva acestei crime tacite impotriva poporului roman.
Sa nu credti ca cineva este ferit si poate scapa; „tampitii” vor veni ca un tavalug si vor spulbera totul in calea lor.
intrebarea cea mare este cine poate sa o faca? Cine mai are capacitatea da observea cele scrise…din pacate deja acesti pariti pe care ii rugati sa fuga sa faca inventarul unui ghiozdan, calitativ si cantitativ, sunt in mare parte produsul acestui sistem deficitar.
Sunt cei care trimit replici de genu ,,ce as face eu cu p…. de profa sau invatatoare a ta, dai in gura tu ca de vin eu o sa vada el ea, etc.
Dar profesorii, ONG-urile si o buna parte a parintilor care inca sunt capabili, ar trebuii sa faca un front comun pentru aduce imbunatatiri , pentru a forta ,,statul si organele lui abilitate in acest sens.
Sfera civila unde este?
De ce in unele sisteme private se pot produce schimbari care nu cer un efort financiar prea mare si in cel de stat nu ? Ok am inteles exista o sumedenie de lucruri si motive care deja au fost invocate, dar cu o perseverenta se pot obtine rezultate cu siguranta. Ideia este sa fie bine coordonate aceste revendicari sau propuneri si sa aiba un real temei cultural , educational si tot ce trebuie. Nu sunt cadru, nici parinte, doar simt ca mi s-a dus tineretea studiind o multitudine de profesii in limita posibilitatilor si tot ce mi-ar fi placut sa lucrez sa fac nu am reusit, deorece din ele nu puteam sa am o sustenabilitate financiara si a trebuit si trebuie sa muncesc tot timpul alteceva, uitand tot mai mult din putinul dobandit in aceste banci.
Nu mi rusine sa recunosc si as dorii din suflet sa se produca schimbari profunde.
initiative si atitudine, acestea sunt necesare !
spor tuturor :)
Scoala produce EPIC FAIL! !
adevărat
urât, dar foarte adevărat
din păcate imensa majoritate a celor care se gândesc la subiect nu încearcă decât să găsească o modalitate mai eficientă de a dosădi (înghesui) toată grămada de materie în capetele elevilor
când am scris, tot pe acest site, la un subiect asemănător, că elevii trec prin şcoală ca gâsca prin apă întrucât şcoala nu le oferă nici o certitudine că vor primi un venit direct proporţional cu timpul care li-l mănâncă şi că e doar un sistem care funcţionează din inerţie şi pentru sine, distinsul autor a fost atât de oripilat de alăturarea „şcoală = mâncare timp” că abia a catadicsit să-mi răspundă
ar fi interesant să compari manualele interbelice cu cele din anii ’60, apoi ’80 şi cu cele prezente
am impresia că, pentru a compensa inutilitatea finală, materia a devenit tot mai multă, mai încălcită, mai pretenţios exprimată …
se va ajunge la studierea lui Culianu într-a patra …
bineînţeles fără nici o garanţie respectivele studii vor duce la un salariu corespunzător
dar vor „forma” mintea :) :) :)
am cunoscut persoane inteligente, normale, rezonabile din corpul profesoral care scoteau fraze de genul „nu contează că nu folosesc niciodată ceea ce învaţă, important e că le antrenează mintea”
şi ne mirăm că din atâta antrenament intelectual ies oameni incapabili, disperaţi, tot tinpul pe marginea şomajului, prost plătiţi şi prost trataţi în serviciu
sau că cei ce au tradus documentaţia pentru POSDRU încurcă la modul foarte haios naţionalitatatea cu cetăţenia …. au ajuns şi ei cumva în minister :P
adevarat, adevarat, adevarat….bravo, Elena…..am si eu o fetita de 5 ani si, desi sunt cadru didactic, aveam mari emotii pentru cand va merge la scoala….dar tu mi-ai spulberat toate temerile, oferindu-mi pe tava solutia la care nu m-as fi gandit in veci:….la scoala pana in clasa a IV-a, pana mai creste un pic….apoi la munca!!!!…..sigur ca da, ce simplu a fost!!!!….la munca, nu la consumat gazul in scoli pana la 18 ani!!!!!!…….fabuloasa idee, tocmai prin simplitatea ei!!!!…..
Nu ne mai miram ca s-a ajuns aici in ceea ce priveste invatamantul- doamna” cadru didactic” pune la zid pe oricine indrazneste sa spuna ca ceva nu merge, se leaga de exprimarea scoala= mancare de timp care, pe termen lung chiar asta este si o arunca in absurd pentru a sublinia absurdul ideii. Un demn produs al comunismului care nu poate percepe o alta realitate decat cea creata de oranduire si in care orice alta parere, constrara celei ” oficiale” trebuie respinsa/ stigmatizata/dusa la ridicol/caricaturizata- probabil de aceea elevii acestor oameni ajung niste tampiti care stiu pe propria piele ca a fi ” altfel”, a spune alceva decat cei din jur, a cere o schimbare in bine echivaleaza cu oprobriul public/ izolare/ stigmatizare / mobbing/ rejectare.
Moni draga, aveam 14 ani la revolutie…….sa ma acuzi ca sunt o reminiscenta a comunismului mi se pare un pic cam mult…..sunt dispus sa stau la discutii, sa accept argumente pertinente, solide, elaborate……dar sa spui ca scoala e pierdere de vreme….sa cuantifici timpul petrecut in scoala cu venitul pe care il vei obtine ulterior……..!!??!!
@ vvvvv
Argumentul major ar fi: România e o meritocraţie, da sau nu?
Ce şanse în plus va avea fetiţa de vei avea care ai grijă să ingurgiteze toată materia faţă de altă fată care a chiulit consistent, care n-a învăţat mai nimic, care a trecut prin şcoală ca gâsca prin apă?
Lasă-mă să-ţi răspund – a doua va avea şanse mai mari dacă are o mamă, soacră, mătuşă, „protector” care să-i facă rost de serviciu …
Sau va avea şanse mai mari doar fiindcă vine cu mintea „odihnită”.
Elevii sunt ostili vizavi de şcoală tocmai pentru că ştiu / simt / îşi dau seama că că diploma nu le prea foloseşte.
Ce exemple au, nu doar la televizor, ci în mediul lor de persoane care s-au realizat prin toceală conştiincioasă?
Imi puneti vorbe in gura, nu am cuantificat timpul petrecut in scoala cu venitul obtinut ulterior, asta e o concluzie ce va apartine; am spus doar ca, daca elevului i se pune pumnul in gura cand vrea sa isi exprime nemultumirea sau chiar o nevoie si este umilit in fata colegilor pentru ” indrazneala” sa, atunci sigur si cel umilit dar si restul elevilor vor iesi ori ” tampiti” ori pasiv-agresivi la care principalul limbaj ramane ironia.
Numai cand imi amintesc cum era ca pionier si apoi ca utc-ist, cum eram obligati sa spunem si sa facem lucruri in care nu credeam, cum parintii nostri ne bagau frica in oase sa nu vorbim ce nu trebuie, sa nu avem incredere in nimeni, sa ne supunem, sa inghitim frustrarile si sa acceptam abuzurile , imi vine sa fac orice sa constientizez noile generatii de pericolul pe care il reprezinta politizarea scolilor, a institutiilor, a justitiei, etc.
Si, apropo, la 14 ani aveati deja introiectat sistemul, personalitatea formata si multe dintre alegerile ulterioare aveau deja o baza pusa atunci.
@omoni
Se numeşte „wishful thinking”.
De bine, de rău comunismul era o meritocraţie. Poate împotriva naturii, strâmbă, cu unele deficienţe, dar totuşi un fel de meritocraţie.
Adică ştiai că dacă-ţi intoxici copilul cu matematică/fizică/biologie sau ce-o mai fi fost are şanse de a intra pe locurile limitate ale facultăţilor.
Deci dacă înveţi nu vei merge cu porcii la păscut (chestie ce l-a stimulat pe taică-meu) şi nu vei munci la uzină în schimbul trei.
Iar dacă toceai considerabil şi în facultă aveai şanse să prinzi un loc în oraş. Cum era la proafe la repartizare – soţiile de poliţişti, soţiile de profesori, apoi în ordinea mediilor :)
Deci generaţia părinţilor noştri ştia la ce să se aştepte.
Astăzi trăim într-o societate puţin spus debusolată.
Unii preferă să păstreze mitul şcolii şi tocelii – ai nevoie să te agaţi de ceva în lipsă de alternativă.
Alţii cultivă intens cunoştinţele care vor face rost un loc de muncă odraslei, facultatea fiind ceva secundar. Adică mai întâi găseşti unde lucrezi, apoi faci facultatea necesară.
Alţii dau meditaţii de germană odraslei încă dintr-a patra fiind convinşi că nu are nici un viitor în ţară.
O cunoştinţă de-alor mei a declarat că ea o învaţă pe fie-sa „să fie nesimţită”.
Stimata Elena, se vede ca n-ati beneficiat niciodata de „repartizare guvernamentala”.
Nu, n-am avut de-a face, e doar din ce ştiu de la părinţii mei.
S-ar putea ca ei să fi înfrumuseţat perioada, pe principiul că răul trecut e întotdeauna văzut mai în roz ca răul actual.
Dar nu se poate nega că pe vremea împuşcatului exista totuşi o selecţie simplă – la admiterea în liceu şi la admiterea în facultă.
Nu spun că era bună – poate că îi împingea în frunte doar pe cei cu capacitatea mai mare de a ingurgita informaţii lipsite de sens. Dar totuşi exista o selecţie în funcţie de meritele proprii, de munca ta, nu de familia în care te-ai născut, adică de relaţiile respectivei familii.
@omoni
Acelaşi nene s-a oripilat când am susţinut că ar trebuie să existe ceva în felul contractului social al lui Rousseau între şcoală ca expresie a statului şi elevii.
Adică statul îşi doreşte buni cetăţeni care să producă valoare adăugată, deci impozite mari, să nu comită infracţiuni, să nu arunce gunoaie pe trotuar şi să fie capabili de oareşice sacrificii pe timp de război.
Elevii au interesul să obţină venitul maxim în raport cu abilităţile lor şi cu timpul consumat.
Într-un stat normal interesele astea s-ar pupa. Iar şcoala ar fi astfel alcătuită încât să mulţumească ambele părţi.
Dar noi nu avem stat, ci o pătură de iobagi jos şi o adunătură de mafii care formează alianţe temporare sus.
Sau poate există un stat, dar e de tip feudal. A de vedea articolul foarte bun al lui Lucian Davidescu.
Atunci când fosta şi actuala ministresă a educaţiei vine cu ideea de a intra la facultă fără să fi trecut bacul parcă toceala intensivă şi conştiincioasă nu e o idee prea bună.
Bomboana de pe colivă e că în multe dintre cadrele noastre profesorale / factorii de decizie în învăţământ zace câte un mic Platon. Mă refer la faza când filosoful şi-a zvârlit din academie un discipol care îndrăznise să sugereze că geometria ar putea avea aplicaţii practice. Era un fel de a gândi prea vulgar ….
Toate ca toate, Elena, dar n-am inteles ce poate iesi haios din „confuzia” cetatenie-nationalitate.
@ codo
Pur şi simplu la noi în grupă un coleg din secuime era foarte reticent în a bifa naţionalitatea română la un formular pe care trebuia să-l completăm. Formular redundant şi cu o groază de foi, cred că principala realizare a POSDRU e să dea de lucru unei birocraţii stufoase.
Proful ne spusese doar că tre să completăm toţi „română” cu excepţia arabilor şi a celor de dincolo de Prut.
Dar noi, colegii lui, a trebuit să-l lămurim că probail vreo tâmpită din minister tradusese „nationality” prin „naţionalitate” în loc de „cetăţenie”. Şi că nimeni nu vrea să-l declare român cu forţa, e doar prostie şi incompetenţă :)
Glumești? Tradu-ne si nouă atunci cuvântul „Citizenship”. Nu știu care e „tâmpitul” în cazul acesta; de altfel termenul de „tâmpit” este alegerea ta.
pur şi simplu uită-te pe cartea de identitate în caz că totuşi ai dubii
cetăţenie / nationalite / nationality
asta dincolo de faptul că ipocrita (corecta politic) Europă e prea puţin să ceară în hârţogăraia studenţească etnia …
Eu un lucru nu inteleg.
Daca degradarea manualelor este un lucru nou, de ce sunt oameni care au invatat pe vremea comunista ca dacii au ajuns pana la ocean*? Sau atunci cenzura din manuale e ok fiindca era cenzura, nicidecum manuale proaste.
*O doamna altfel citita mi-a trantit faza la un moment dat, am intrebat-o de unde a scos-o, a zis ca ea asa a invatat la scoala si cumva nu s-a gandit sa se intrebe. Dup-aia a fost o discutie misto despre cate chestii le invatam gresit si le retinem ca atare.
Oamenii care predau la scoli, cei care au o varsta (ca profesori tineri sunt putini si rar titulari), nu predau si inainte? S-au tampit ei peste noapte?
Eu am avut invatatoare care nu stia sa adune, invatatoare care era profa de mai bine de 20-30 de ani. Si profi de engleza la primara care nu stiau sa vorbeasca mai deloc. Dup-aia m-a luat mama de mana, m-a dus la gimnaziu bun si n-am mai avut probleme; la fel, de acolo am mers la liceu bun si a fost bine. Nu am avut nici caiet al elevului, culegerile de mate mereu au fost ce-i drept, si cat timp nu te prindea nimeni ca ai un singur caiet (de fapt 2; unu dictando si unu de mate) nu era bai. Ce-i drept, nu mai sunt in gimnaziu de 10 ani, s-o fi dat lumea peste cap de-atunci. Profii care scriu manualele in schimb, sunt cam la fel; altfel n-ar persista urme de tracomanie si alte relicve de propaganda prin manualele de istorie (Dacii au fost cei mai curajosi dintre traci… Mihai Viteazu nu a cucerit toate principatele fiindca voia putere, a facut-o pt unire…)
De ce este mai plauzibil ca brusc s-a tampit toata lumea decat ca asa a fost mereu?
(asta la comentariile cu hai sa comparam calitatea cu cea de acum 40 de ani. Ma oftica teribil faza).
Cat despre subiectul in sine… Cand avem asa de multi oameni care devin profesori nu de placere, ci fiindca nu au sanse de alta cariera, sau pur si simplu vor sa continue cu studiul academic dar locurile non-profesorale sunt limitate, si sunt platiti mizerabil, nu prea vad de unde asteptarile. Editurile nu prea platesc redactorii cum trebuie, cine sa redacteze ortografia? Pentru 1 leu/pagina ati depune mai mult efort? Manualele mentin acelasi continut usor modificat, scris si rescris de la an la an, cu noi editii ale acelorasi carti reprintate anual… ii un mare cerc de probleme si e greu sa le rezolvi pe toate o data. La noi manualele mereu au avut rol de sustinere, nu rol principal de predare, si a fost ok asa.
subânţelege? cred ca trebuie mers iar la scoala.
Exemplele de final sint clare privind productia de timpiti.
Surplusul de absolventi economisti si juristi din ultimii 20 de ani, a creat monstrii structurali la nivelul societatii. Institutiile creeaza proceduri complexe intrucit sistemul se auto-perpetueaza, fara nici o conspiratie. Birocratia e un mod de gindire ce a pervertit tot, intreaga societate.
Este o nebunie ceea ce facem impreuna. Criza economica va rezolva complicatiile create artificial, in favoarea eficientei.
Relativ la problema de matematica (cu mingile de tenis ) eu zic sa o lasati mai moale cu critica nu are nicio legatura cu ecuatiile algebrice. Poate unii invatatori nu inteleg rolul problemelor de tipul respectiv si predau gresit metoda de rezolvare … Oricum problema e cat se poate de normala pentru un copil de clasa a patra si se rezolva cu metoda grafica. (sunt profesor de matematica )
Nu inteleg de ce nu se face si o analiza a sistemului universitar . SISTEMUL UNIVERSITAR produce tampitii, cel preuniversitar cu chiu cu vai reuseste sa ofere un minim de educatie … dar UNIVERSITATILE ofera doar tampiti cu diploma . Cunosc sistemul atat cel preuniversitar cat si unversitar si va pot spune din „interior” ca la nivelul universitar gasiti marea problema a invatamantului romanesc.
Domnule profesor,
Cu riscul de a fi acuzati ca aruncam pisica unul in curtea celuilalt, va voi contrazice. Da, lucrez in sistemul universitar si, pe an ce trece, „materialul” uman care vine la universitate este din ce in ce mai prost pregatit. Multi nu stiu sa scrie corect, nu inteleg ce citesc, nu stiu sa exprime coerent o idee, nu sunt capabili sa faca un rezumat sau sinteza. Grav mi se pare ca nu fac diferenta intre 0,2 si 0,2%, ceea ce, permiteti-mi sa afirm, este o notiune elementara pe care o invata in scoala generala.
Am vazut cu multi ani in urma un manual italian, pentru clasele 7-8, de limba si gramatica italiana. M-a impresionat prin continutul sau, prin modul cum ii invata pe copii sa inteleaga un text: sa identifice cuvintele cheie, ideea principala si ideile secundare, apoi sa redea corect intelesul cu propriile formulari. Multi absolventi de liceu romanesc nu sunt capabili de asa ceva. Eu insumi consider ca abia prin anul 2 sau 3 de facultate mi-am format metoda de a ma pregati pentru un examen, desi am facut liceul in anii 1990.
Am ajuns sa cred ca pedagoii insisi, cei care construiesc planurile de invatamant, nu sunt capabili sa identifice elementele esentiale pe care trebuie sa si le insuseasca elevii tocmai pentru ca au fost formati in scoala romaneasca.
Ca sa nu ma intelegeti gresit, matematica si fizica au fost materille mele preferate in scoala generala si liceu, iar literatura un chin. In acest context, apreciez totusi ca autorul articolului are dreptate cand se refera la dificultatea exagerata a problemelor de matematica pentru copii mici, dar si a temelor de la late discipline. Am primit semnale similare de la prieteni cu copii la scoala. Copiii sunt pur si simplu epuizati de ritmul de studiu impus si de dificultatea materiilor. Incercam sa facem genii din ei si sfarsim prin a nu le oferi nici macar baza de cunostinte si competente.
„Copiii sunt pur si simplu epuizati de ritmul de studiu impus si de dificultatea materiilor. Incercam sa facem genii din ei si sfarsim prin a nu le oferi nici macar baza de cunostinte si competente.”
O sinteza excelenta!
Tin minte ca si adolescent sa stai nemancat in banca 4-5 ore sa mai scrii si de zor tot felul de maculatura inutila(am un scris de doctor) doar ca sa nu se enerveze cel de la catedra e epuizant.
Daca te duci acasa si nu ai obiceiul sa dormi 1-2 ore dar te apuci sa citesti ceva ajungi spre seara(orele 16:00/17:00) obosit cu vederea si cu teme de facut.
Cam cat de des credeti ca patesc cei care sunt elevi azi la fel?
ar rezulta ca la terminarea liceului toti sunt genii, iar dupa 3-5 ani devin tampiti? Mai toti profii univ. pe care-i cunosc, sustin exact contrariul, cum ca din [ceva] nu poti face bici !
Metoda grafica este normala doar in raport cu programa de clasa a patra.
Nu am vazut niciun om matur folosind-o, deci este o tehnica pe care maturii o cred adecvata pentru copii cu varsta de 10 ani. Ma indoiesc de asta!
Ar fi mult mai utila exersarea unor tehnici de calcul numeric, inclusiv cu fractii si numere zecimale. Si la urma urmelor de ce nu si cu procente? Sunt lucruri cu mult mai utile pentru viata de toate zilele.
Dimpotriva. Metoda algebrica este doar o scurtatura de calcul, metoda grafica inseamna sa intelegi esenta problemei. De asta sufera matematica preunversitara: de lipsa de intuitie (grafica), si de prea mult formalism.
Metoda grafica este exact exemplul care trebuie inoculat elevilor. Intuitie, vizual, grafic, usor de explicat.
Parafrazand, „Put the fun back into mathematics!”
In primul rand nu toate problemele din viata sunt liniare. Metoda grafica presupune liniaritatea in raport cu necunoscutele. Exista vreo axioma ca problemele reale sunt liniare?
In al doilea rand, ca adult ti se pare mult mai intuitiv sa apelezi la algebra. Repet, nu am vazut niciun adult recurgand la metoda grafica cand in viata de toate zilele ajunge (cu un incredibil efort!) la o problema liniara cu doua necunoscute- doua relatii. De ce nu alege „calea intuititiva”?
Cred ca mai degraba ne incapatanam sa sustinem ca le oferim copiilor din I-IV instrumente intuitive. Le oferim un bors amestecat, din care ei nu raman cu nimic!
Si o intrebare? Ce se intampla asa special cu copilul la 12-13 ani de intelege cu usurinta abstractul din culegerile de probleme?
Raspunsul meu este: nu se intampla nimic, nici nu le intelege, nici nu-i pasa de ele; copilul este deja la varsta pubertatii, se „decupleaza” de matematica, nu intelege nici utilitatea problemelor, nici cum il ajuta matematica in viata; intelege ca cei de acasa il bat la cap sa faca probeleme pe care ei insisi nu le pot rezolva.
N-a pretins nimeni ca metoda grafica rezolva probeme neliniare, demonstreaza teorema lui Fermat si face si de mancare. Dar dezvoltarea intuitiei (grafic, aici) este esentiala in a intelege matematica. Asta e problema relevata de testele tip Pisa: copiii nostri stiu pe de rost mecanisme (citit, rezolvat sisteme de ecuatii), dar nu le inteleg rostul din spate.
Copiii se decupleaza de matematica nu pentru ca e scris in ADN-ul genetic sau social, ci pentru ca nu mai pot invata pe de rost ceva atat de complex, dar caruia nu i-au intuit functionarea si deci nu i-au prins gustul.
Problema cu mingile de tenis da, este problemă rezolvabilă prin metoda grafică! E adevărat că e dificilă și, în mod clar, nu se adresează elevilor de nivel scăzut sau mediu.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă elevii și părinții o reprezintă volumul uriaș de teme pentru acasă, aceasta în condițiile în care se vorbește despre asta de ani de zile. Noi, învățătorii, am fost învățați (încă de pe băncile Liceului Pedagogic) să calculăm cam 2 ore (cu pauze cu tot) ca timp în care elevii de nivel mediu să poată efectua temele de pe o zi pe alta, aceasta însemnând scris+învățat, la clasele a III-a și a IV-a. Din păcate, mulți învățători și mulți profesori îneacă, efectiv, copilăria elevilor lor în ore nesfârșite de efectuat de teme. Copiii aceia vor copilări…la pensie, probabil.
Multe dintre manuale sunt fără cap și fără coadă. De aceea, folosim fel de fel de alte surse, când putem. Unul dintre criteriile de bază, la concursurile de manuale, este PREȚUL. Adică…un manual mai prost conceput, dar mai ieftin, are mai multe șanse să ajungă pe piață, decât unul bun, dar mai scump puțin. Și știu asta dintr-o sursă mai mult decât sigură.
Tot legat de manuale… Ce să spun? Că acum câțiva ani am avut un manual de istorie în care lecția dedicată dacilor era de nici jumătate de pagină, nu se spunea nimic despre religia dacilor, în schimb zeii romani și cei greci erau enumerați toți? Ca să nu mai vorbim despre faptul că introducerea studierii unui soi de istorie europeană la clasa a IV-a e o mare prostie. Când se trage linie, la sfârșitul anului, poți constata că elevii nu s-au ales cu nimic.
Tonele de concursuri nu sunt nici ele menite să ajute la formarea unor elevi bine pregătiți. După cum spune Vasilica mai sus, de multe ori elevilor li se dau rezolvările subiectelor și…se mai bifează o activitate. În plus, consider că nu este tocmai în regulă exacerbarea spiritului de competiție, ideea că ”trebuie să fii cel mai bun”, deoarece consecințele în plan afectiv pot fi dezastruoase.
eu cred ca a compara cu alte sisteme de educatie (in particular), de guvernare, parlamentare samd ajuta. (probabil mi se trage de la profesie). oamenii in general invata prin observatie, comparatie si repetitie.
deci sa comparam putin cu germania, landul berlin (germania e federala in adevaratul sens al cuvantului, in toate domeniile – educatia nefiind o exceptie).
numarul de carti/caiete in clasa a treia: aprox. 12. oricum copii au voie sa le lase la scoala in sertarul/dulapul personal. nu trebuie carate toate inainte si inapoi decat la inceput/sfarsit de vacanta si uneori la inceput/sf. de saptamana.
lectiile in general (la matematica in particular) sunt _mult_ mai orientate spre practic decat erau in romania in perioada in care ma duceam eu la scoala.
ce mi se pare prost in manualele de matematica aici: prezinta acelasi lucru folosind prea multe metode diferite. ceea ce uneori dezorienteaza copiii.
…..daca tot ai pomenit de germania, spune pana la capat: acolo sunt 3 tipuri de clasa I, a II-a s.a.m.d.: Unul pentru copii cu dizabilitati sau capacitate redusa de intelegere si invatare, altul pentru copii normali si ultimul pentru superdotati. Un copil care obtine rezultate maxime, poate opta ulterior pentru a trece la nivelul superior sau poate „sari”clasa urmatoare.
Profesorul nu are voie sa acuze copilul pentru esecul la invatatura si poate fi concediat daca nu reuseste sa integreze fiecare copil in programul educational la un nivel minim admis.
Rezervandu-mi doar dreptul de a avea o alta opinie decat Mihai Maci fata de religie si vrajitorie, pot spune ca tot ce-a aratat el e doar varful aisbergului.
Mai putem completa cu faptul ca daca ar trebui sa treaca printr-un examen psihiatric serios, probabil cel putin o treime din cadrele didactice ar trebui scoase din sistem. Iar daca am aplica si criterii de integritate morala, alt procent ar trebui sa plece. Daca am mai face o selectie pe criterii de cunostinte de baza de limba romana…
Ma opresc aici, ca am ramane fara profesori.
Da, examinarile psihologice sunt absolut necesare si la elevi ( acolo unde se observa probleme), si la viitori profesori, deci inainte si in timpul facultatii, apoi periodic pentru ca unele experiente de viata isi pot pune serios amprenta si, de la o luna la alta, pot aparea devieri comportamentale care sa afecteze procesul de educare a elevilor pe care ii au in grija.
Dar cel mai important este ca, inainte ca aceste examinari psihologice sa devina curente, psihologii/ psihiatrii sa aiba parte de acelasi ” tratament” , sa fie oameni integri/ morali/ echilibrati/umanisti pentru ca sa fie independenti si liberi, precum justitia( pe care ne-o dorim) si nu corupti si orbi cand e vorba de ban. Altfel, abuzurile vor fi la ordinea zilei si se vor perpetua asupra elevilor care vor invata abuzul ca mijloc de obtinere a puterii.
Mereu imi pun intrebarea: de ce psihologii nu intervin in programa scolara, in viata publica ( televiziune si consecintele posibile ale unor idei nocive prezentate ca adevarate, a unor reclame ce pot confuziona niste minti crude-” nu-i spune mamei”- sau pot determina obiceiuri nesanatoase alimentare si nealimentare, etc), in constientizarea publicului larg asupra posibilelor motive/cauze ce au condus la aparitia comportamentelor antisociale/ neadaptative, fara sa le fie teama ca vor ataca in acest fel anumite politici duse de stat sau de anumite institutii? Exista anumite carti de psihologie judiciara care explica si de ce s-a ajuns la acele tipologii de comportament insa nu am auzit niciodata ca autorii lor sa se si implice in constientizarea factorilor care participa la formarea acestor personalitati de limita sau chiar deviante: familia, scoala, mediul- aici la mediu se opresc la anturaj iar de mediul social neprielnic creat de stat si politic, nu scot o vorba sau cel putin la mine nu a ajuns acea vorba. Le este teama sa nu-si piarda pozitiile privilegiate, pentru ele, generatii intregi vor fi pervertite si vor furniza clienti pe banda rulanta psihologilor/ psihiatrilor. Le este teama sa fie vocea intai, le este teama de stigmatizare si izolare. De aceea este nevoie de oameni puternici si independenti care sa aiba curajul ca, din partea societatii civile, sa transmita mesaje celor decidenti si respensabili de soarta intregului popor roman.
Nu ca zic, da’vreau sa spun:
Excelent!
pana in ’90 eram condamnati -elevii- sa citim monstri literaturii universale.
Se pare ca plagiatorii, ” formatorii de opinie si analistii” sustinuti de media „obiectiva” sunt inca pe val.
multumesc
„Am întrebat la şcoală dacă există vre-un normativ al Ministerului Educaţiei…”. Sunt sigur ca vreti sa spuneti vreun :-). In rest, plansul si scrasnitul dintilor.
Problema de matematica prezentata se poate rezolva folosind mult mai putine ecuatii. In rest absolut de acord cu cele scrise. (39 de autori pentru o culegere de clasa a patra !?? incredibil !)
Cine o poate rezolva, poate tu. Dar aici e vorba de elevi de clasa IV. Si o clasa obisnuita.
Problema e cam grea pentru o clasa a patra obisnuita suntem de acord, n-am contestat.
Problema nu ar fi grea in calasa a patra, daca ar fi bine explicata metoda grafica de rezolvare a astfel de probleme. Din pacate invatamantul nostru nu pune accent pe elevii mediocri… Pentru asa probleme matematice trebuie doar sa ai logica, dar logica se formeaza inca din primii ani de viata. Asta incercam noi unele educatoare sa facem la gradinita (din pacate doar unele). Problema in invatamnatul nostru e inexistenta practicii. Totul este pe nivel de teorie… Si copii nu invata sa scrie o scrisoare, sa caute informatii in diferite texte, sa-si imparta timpul, sa menajeze banii de buzunar, etc. Tinerii ajunsi adulti in vremea noastra nu stiu sa proiecteze, sa-si imparta banii, sa fie „contabili” in casnicie, etc… pentru ca nimeni nu i-a invatat, ninci in invatamant, nici acasa. Cu asta dierim noi de cei din occident.
ca tot era vorba mai sus de problema de matematica, in viziunea unora nu foarte grea pentru clasa respectiva: profa mea de mate din liceu(profil mate info intensiv, liceu de prestigiu, al 2lea pe judet) ne dadea nota 10 daca stergeam tabla. Nu vreau sa spun prin asta ca toti sunt la fel, dar cei care dau notele in felul acesta, au aceleasi pretentii de la copii, ca cei care chiar isi dau interesul sa le explice. Si sincer, ce ar trebui sa inteleaga un copil cand ia un 10 la matematica pentru ca a sters tabla?
Eu am văzut o culegere de exerciții și probleme pentru școala primară cu 238 de autori/mai mulți autori decât exerciții. De fapt, fiecare plătise o taxă unei edituri deoarece o publicație la care ești autor aduce puncte pentru promovările cadrelor didactice! Pentru a-și menține postul sau pentru o gradație sau salariu de merit, cadrele didactice trebuie să adune puncte….
Da, pacatoasele de puncte…
Am vazut capitol de 18 pagini cu 6 (SASE) autori, cadre universitare, in carte publicata afara, despre educatia in preuniversitar. Se puncteaza bine, da frumos „la dosar” si foloseste la promovare!!!
Puteti fi sigur ca niciun cadru din preuniversitar n-a citit respectiva carte si nici nu sufera din acest motiv.
Ce-ar fi o revolutie a parintilor in fata fiecarui inspectorat scolar?
Am ajuns sa cred ca pana cand nu vom vedea linsati in piata publica cativa doctori spagari, cativa profesori bolsevizati ( gen Andronescu) si cativa functionari publici de la taxe si impozite), nimic nu se va schimba in tara asta.
Fara sa curga sange romanul nu e dispus sa schimbe ceva.
revolutia parintilor trebuie sa se manifeste in CA al scolii. Sa se elimine cadrele didactice ce nu fac fata, sa se elimine manualele „neadecvate”etc.
Revoluția părinților, pentru a avea efect, e să nu-și mai trimită copiii la școală -toți în același timp- pentru o săptămână. Dacă nu se schimbă nimic, pentru o lună, chiar un semestru. Copiii nu vor pierde nimic, vă asigur. Dar sistemul va intra în colaps. De abia atunci se va schimba!
Ideea nu-i rea. Dar, pentru a-i garanta succesul, ar trebui pusă-n aplicare pentru fo’ 15 ani consecutivi.
Profesorii alearga dupa puncte iar elevii dupa note. Punctele asigura banii, notele asigura intrarea la facultati. Si unii si altii au pierdut esenta. Profesorii au uitat ca menirea lor este sa formeze oameni iar elevii uita ca menirea lor este sa devina oameni.
sorry,dar parintii sunt prostiti de Agentura 3!si isi inscriu copii la trustul INTACT!
Foarte corect ce ziceti. Partea proasta e ca 80% din cei care ar trebui sa faca ceva nici macar nu inteleg ce ati scris, pentru ca pur si simplu nu-i duce capul. Profesorii slabi formati dupa 90, in principal, sunt si rezultatul subremunerarii cronice din domeniu. Proasta remunerare a dus la scaderea drastica a bazei de selectie pt viitorii profesori. Copii cu potential nu se fac profi pt. 8-900 de lei primul salariu, se fac IT-isti pentru minim 2500.
niste timpiti ajung ministrii invatamintului, ajusteaza sistemul dupa chipul lor, care scoate timpiti, care ajung ministri… Ciclul se reia de N ori. Fenomenul este cunoscut ca si „Romania”.
Felicitari pentru articol.
Este foarte bine ca se separa apele, imi creste tensiunea cand vad administratorii acestui Leviatan mandrindu-se cu exceptiile. Tinerii care ajung „dincolo” si cu care ne mandrim nu sunt produsul sistemului ci al pasiunii lor si a unor dascali si parinti care au „evitat” sistemul.
Sistemul de invatamant romanesc = „Ceea ce ti se baga pe gat cand esti mic ca sa ti se scoata pe nas cand esti mare!”.
Cred ca principalii responsabili suntem noi, parintii, pentru ca acceptam aceste mizerii. Educatia copiilor nostri e mult prea importanta pentru a fi lasata pe mana unui sistem. Din pacate e mai simplu sa dai bani pentru culegeri , meditatii ….scl in loc sa-ti pui problema „Ce e mai bine pentru copilul meu?” sau „Care e pasiunea copilului meu?” … e greu sa lasi din mana telecomanda.
Daca noi nu ne protejam copii, cine vreti sa o faca?
Pt acest comentariu va aplaud. Sincer. Imi aduc aminte de scoala primara, cand aveam de rezolvat culegerea cu bufnita pe ea. Era greu pt parinti sa ne ajute, nu intelegeau anumite lucruri, si erau disperati pt noi, elevii. Insa, parintii mei si ai catorva colegi au facut ceva ce poate fi considerat drastic in zilele noastre. S-au apucat de lectii in particular. Ei, parintii,mergeau la scoala de 3 ori /saptamana pt a le explica invatatoarea ce si cum, sa ne poata ajuta acasa, sa stie la ce sa ne asculte cand aveam de invatat si cum sa ne ajute sa trecem mai usor peste temele pentru acasa. Dar pe vremea aia telecomanda era un obiect strain, iar preocuparea parintilor era mult mai mare pt ceea ce invata copiii lor. Sistemul era prost construit si atunci, dar prin implicarea parintilor, multi din generatiamea au reusit sa obtina o baza buna pt viitor.
Stimate domn, am citit si m-am cutremurat de acest text. Din fericire am plecat din tara si copilul meu (sau copiii mei) nu vor trece prin acest sistem de invatamant.
Citind acest text insa mi-am dat seama ca daca voi descoperi aceleasi carente la sistemul preuniversitar din Cehia voi face urmatorul lucru: la clasa ii voi cere copilului meu sa ia nota de trecere urmand ca bazele cunoasterii si studiului sa i le fac eu insumi, acasa, intr-un mod placut. Dupa 17 ani de predare in domenii variate si ajuns la nivel de doctorat si lector universitar da, sunt in stare sa il pregatesc temeinic fara sa il fortez.
Cu mult respect si bafta multa cu fetita.
Ați fi fost în stare, cel mai probabil, și fără doctorat și nu știu ce experiență. A-ți educa pruncii e ceva natural, nu venit de pe altă planetă.
Cehia permite educarea acasă (i.e. fără frecventarea școlii), dar are tot felul de reguli vizavi de controlul copilului (de către școala de care ar fi aparținut). Poate e o opțiune în ce vă privește. (Pentru români nu e, pentru că legislativul de la București, în înțelepciunea sa, a decis că școlitul acasă e sub nivelul de inteligență al poporului, deci nu se face să fie permis acestuia.)
La ce ma refeream eu e ca pot sa imi educ copilul chiar la nivel de sistem universitar sau pentru o olimpiada de stiinte reale: fizica sau matematica. Am avut norocul sa posed un cap bun si sa dau peste niste profesori buni care sa-mi indrume pasii si cunostintele. Dar eu sunt o exceptie iar scoala trebuie sa fie pentru medie, nu pentru varfuri.
Cu respect.
Da, da, foarte buna observatia, sistemul de invatamant si-a pierdut ratiunea pentru care a fost inventat. Cred ca si cel medical ii calca pe urme…
Corectă și interesantă observație.
Nu-i adevarat. Avem cadre bine pregatite, care au absolvit universitati renumite, avem cei mai multi doctori din istoria invatamantului romanesc, de profesori cu gradul I nu mai vorbesc, autori de manuale, caiete metodice de rasunet international. Au niste portofolii foarte mari , sant cuprinse in cate 4-5 bibliorafturi, cantarind cam 10 kg in total. Daca intri intr-o scoala si parcurgi cv-urile profesorilor te minunezi, crezi ca ai intrat intr-o scoala extraordinara, insa minunarea va si mai mare cand ai sa constati ca elevii nu stiu sa citeasca, sau sa-si scrie corect numele.
Vorba multa saracia omului! Scoala romaneasca nu a fost niciodata performanta si nu va fi.
exista vreun domeniu in care se face performanta fara CONCURENTA? adica fara selectia dura a realitatii? Noi stam cu scoala in mediu marxist, neconcurential (inchideti ochii si ascultati discursurile maharilor sindicali, dupa care numai calendarul va va convinge ca nu suntem tot in 1980).
Concurenta nu poate sa inlocuiasca responsabilitatea! America se duce de ripa facind aceasta confuzie.
Hm, unii spun ca exact CONCURENTA este cauza falimentului sistemului educational( care scoate cateva varfuri-castigatorii- iar restul se pierd pe drum, se demoralizeaza, abandoneaza, etc) si ca ar fi mult mai potrivita COOPERAREA , care ii tine in priza pe toti: cei care si-au insusit mai bine partea teoretica pot coopera cu ceilalti la partea practica unde fiecare vine cu ceva pentru realizarea proiectului si, desi partea teoretica este foarte importanta, fara manualitate si creativitate nu poti valida conceptul/ ideea pe care se bazeaza parte teoretica. Deci, este nevoie de mult mai multa practica, de proiecte in care sa fie implicati toti copiii. De cele mai multe ori, cei care isi insusesc foarte bine unele materii, sunt cei care se bazeaza mai mult pe memorie si s-a dovedit ca cei care nu se bazeaza asa mult pe memorie, sunt nevoiti sa improvizeze, sa se descurce cumva , deci creaza noi moduri de abordare a problemei, sunt creativi.
Concurenta te invata sa iti demonstrezi superioritatea printr-un sistem in care ceilalti sunt surclasati si discriminati , daca tinem seama de mediul social in care traiesc copiii, de momentele mai grele din familie, de personalitatea lor, ritmul propriu de dezvoltare si alti factori care ii pot impiedica pe copii sa dea mereu ce-i mai bun din ei;.
Competitia/ concurenta te motiveaza pentru ca iti ofera un tel pe termen scurt dar, de obicei, nu este telul tau, nevoia ta, este impus din afara. Cooperarea iti dezvolta abilitatile care te vor ajuta sa iti stabilesti propriul tel, pe termen lung si pe termen scurt, tel ales de tine, de nevoile tale si de capacitatile tale. Cred ca asta ar putea fi un inceput in gandirea unei noi programe dar nu cu aceiasi oameni care , multi dintre ei, capuseaza Ministerul Educatiei.
@omoni
Imi pare rau, dar n-am reusit sa urmaresc rationamentul dumneavoastra. Poate pentru ca sunt economist si stiu ca singurul model economic de succes a fost cel concurential. Economiile planificate (neconcurentiale) au dat toate faliment, Venezuela fiind ultima victima. Nu exista nicio exceptie de la regula, nici macar una. Realitatea ne arata ca, in ciuda a ceea ce spunea manualul de economie marxista (concurenta genereaza pierderi si consum inutil de resurse), concurenta e singurul mod viabil de a functiona pentru o economie. Concurenta a adus prosperitate pentru individ, anume acea prosperitate care ne-a adus in prezent cea mai linisita, prospera, lipsita de foame si lipsuri elementare din istoria cilivatiei umane. Concurenta a facut asta, competitia intre indivizi, intre scoli, grupuri, curente, institutii si modele. Nu e niciodata sanatos sa contrazici realitatea si e nevoie mereu sa citim si recitim istorie pentru ca nu suntem chiar atat de diferiti fata de cetatenii care traiau aici sau aiurea acum 300 sau 500 de ani.
PERFECT ADEVARAT! VA FELICIT!
perfect de acord. bravo,bravo, bravo, atât autorului cât şi comentariului!
Invatamantul romanesc arata exact cum s-a dorit sa arate, nimic nu este intamplator, nimic nu a fost neglijat.
Îmi place articolul. Aș avea o completare la titlu, cu voia dvs.:
„Cum produce școala tâmpiți cu diplomă.”
Stimate domnule Maci,
Ati reusit sa surprindeti in extinsul dumneavoastra articol astecte foarte subtile (si neplacute) ale sistemului nostru de invatament. La discriminarea celor care nu pot beneficia de indrumare acasa sau in particular, la modalitatile de impozitare ale beneficiarilor prin culegeri si caiete de lucru, cred ca mai trebuie sa adaugam inca un aspect: meditatiile particulare cu profesorii de la clasa au devenit veritabile taxe de protectie pentru a avea note mari.
Actualul sistem in care notele obtinute in ciclul gimnazial si liceal conteaza ulterior la intrarea in facultate incurajeaza transformarea valorii notelor obtinute de copil in obsesie, pentru parinti, intr-un scop care scuza mijloacele.
Profesorii de la scoala pot in acest fel „santaja” parintii si demonstra ca cei mici au nevoie de indrumare particulara pentru a intelege mai bine notiunile predate la clasa, implic a-si imbunatatii notele.
Numai cei care au copii in scoala inteleg si sunt interesati de lucrurile pe care le-ati scris. Insa nu toti au curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a porni o cruciada pentru normalitate, in care victime ale notarii vor fi insasi copiilor lor, cei pentru care lupta.
Cea mai buna dovada ca statul si parintii stiu cate parale face scoala romaneasca este reactia lor la bacalaureatul dlui Funeriu. Nu se doreste un bacalaureat cinsitit pentru ca nu ne permitem unul cinstit. Insa o onestitate ca a dumneavoastra ne poate scoate din acest cerc vicios al imposturii si al non-valorii.
81% din profesori spun ca modalitatea cea mai buna pentru admiterea la liceu este examenul. Sunt gata sa pariez ca 81% din parinti vor raspunde ca e foarte bine sa se tina cont de medii si nu vor dori examen. Foarte putini sunt cei care doresc ca elevul sa invete, ci merg pe ideea ca „in viata trebuie sa se descurce”, „au scoala vietii” samd.
Scoala romaneasca, intai de toate, nu produce repetenti. A invata, este optional. Clasa se trece. Efectivul trebuie pastrat. Profesorii trebuie sa aiba norma intreaga.
Fiecare profesor poate alege cat de mult sa urmareasca manualul, si in functie de disponibilitatile copiilor, sunt absolut sigur ca ghiozdanul unui elev la fel de silitor ca fiica dvs. dar din Cucuietii din Deal are cam 1 kg, si nu cred ca il da cineva afara din scoala ca nu a cumparat „tot ce trebuie”.
Problema de fond este ca pentru a invata, ai nevoie de o motivatie. Daca parintii nu sunt suficient de interesati incat sa te motiveze, trebuie sa te motiveze scoala lasandu-te repetent. Trebuie sa apara competitia intre elevi, intre cei care au reusit si cei care au picat. Intre copii buni si repetenti.
Indiferent cat de prost e manualul un profesor, fie el si mediocru poate discerne ce anume sa arate din el ca fiind important ,si astfel sa faca totusi o ora interesanta, daca isi da silinta.
Atat timp cat promotii intregi ale unor licee nu pot scrie corect limba romana, si in unele cazuri nu stiu nici sa citeasca, rezultatul este clar : „tampitii” sunt in primul rand creeati de profesori si nu de manuale si programa.
Manualele si programa pot afecat un elev silitor.
Pe profesori ii intereseaza si ii frustreaza in egala masura doar problema salariala. Intrati pe forumul lor, si vedeti ca 90% din topicuri sunt legate de salarii, sporuri, gradatii si discutii interminabile despre….bani!
Eu i-as da pe toti afara, toti cei 200.000. Cine va dori educatie o va cere, si ii se va da de catre institutii private. Va fi o concurenta reala, si cei care merita vor fi selectati din cele 200.000, sa-si faca meseria mai departe.
Eu sunt medic. Am lucrat ca rezident 3 ani pe 1000 de lei/luna si nu mi-am facut meseria in doru’ lelii ,ca sa pontez si sa plec acasa. Am facut garzi peste garzi, am scris mii de foi, am explicat cu rabdare sutelor de apartinatori ce se intampla cu pacientul si am avut doar 21 de zile de concediu pe an, plus sarbatorile legale, majoritatea insa petrecute tot in spital pentru ca…era nevoie!…..
Pramatiile astea castiga ceva bani, au 4 luni de vacanta pe an, muncesc cateva ore pe zi, niciodata noaptea, si dupa 12 clase ,30-50% din efectivul de elevi nu stiu sa-si scrie numele!….
Astia sunt tampitii la care se referea Basescu domnule autor….Pana sa ajungi la manuale, te mananca incompetenta si dorinta de a-i trece pe toti clasa ca sa-ti iei leafa pentru ca esti prea tampit ca sa recunosti ca ar trebui sa faci altceva cu viata ta!
Printre pramatii sunt inclusi si profesorii dvs? Puteati ajunge medic invatand totul singur sau ajutat doar de parinti?
da, o buna parte din pramatii mi-au fost profesori. Eu am terminat liceul in 2002, incepand scoala in 1990. Am vazut „pe pielea mea” cum se distruge procesul educational. Cand eram clasa a 5-a ,nici nu exista conceptul de „meditatii”, eu si colegii mei am intrat la cele mai bune licee si colegii nationale din Bucuresti.
Eu am fost ultima generatie care a dat „admitere” si am intrat la Spiru Haret in Bucuresti cu 9.25 ,fara meditatii si cu foarte mult studiu individual.
In liceu, 1998-2002 ,am avut profesori exceptionali si profesori mediocrii. Nu stiu cum se face ca mediocrii se plangeau non-stop de bani si salarizari, participau la greve si intarziau la ore. Cei buni la ceea ce aveau de facut NICIODATA nu i-am auzit ca au vreo problema cu salarizarea, desi erau platiti la fel.
Oriunde am invatat, au existat REPETENTI. Stiam ce patim daca nu invatam decent, ii aveam mereu acolo, in ultimele 2 randuri de banci….stiam ca nu vrem sa fim acolo, si faceam tot posibilul sa nu fim!
Eu am ajuns medic deoarece am avut si am parinti intelectuali, am avut o biblioteca imensa acasa pe care am citit-o integral si pentru ca astfel eram obisnuit cu studiul individual si imi facea placere!….
Eliminand fizica din ecuatia examenului de admitere la medicina, puteai intra printre primii 50 daca faceai bine biologia si chimia.
Biologia am „tocit-o” si am luat maximul de puncte, chimia am tocit ce era de tocit si am luat putin peste jumatate. Cu toate acestea am reusit sa intru, concurenta in anii mei fiind foarte slaba.
Tot ce am invatat, inclusiv in facultate NU a fost de la profesori, a fost de la asistentii universitari. Oameni tineri, prost platiti, dornici sa-si imparta cunostintele. Restul am invatat prin practica.
Va spun, cu mana pe inima, sistemul nostru educational produce tampiti pe banda rulanta si licentiati analfabeti. Nu va mai ascundeti dupa deget….capul in pamant si ciocu’ mic !
D-le Cristi,
Nu e vorba de persoane, e vorba de sistem.
Sistemul de invatamant produce „pe stoc”,
sistemul de sanatate te omoara cu zile.
Deci, pana la urma, intre cele 200000 de pramatii exista si profesori exceptionali. Iar asistentii universitari de unde au invatat? Probabil tot de la niste asistenti universitari, care dupa ce au avansat, au devenit pramatii? Conferentiarii si sefii de lucrari ce faceau? Sunt sau nu pramatii? Nu ati avut asistenti adusi si tinuti in brate de profesori?
Imi pare rau ca generalizati si porniti de la prezumtia de vinovatie, lucru pe care il fac foarte multi (din pacate). Dand afara toate cadrele didactice (includ toate gradele si toate nivelele, sa nu mai spun profesori tuturor) si trimitand la scoala privata numai pe cei care isi permit, am lovi exact categoriile care au nevoie de invatamant gratuit. Nu toti copiii care doresc sa invete au norocul de a se naste intr-o familie de intelectuali cu o biblioteca superdotata. Iar majoritatea celor care citesc articolul si pot face comentarii, ar trebui sa fie recunoscatori macar doamnei invatatoare.
Ar fi interesant un studiu „Cum ar arata sistemul de invatamant daca parintii ar fi cei care l-ar organiza”. Cam ce ar rezulta: Majoritatea parintilor sunt interesati doar de note, nu de modul in care se obtin acestea si nici de cunostintele acumulate de copii, ca la admitere conteaza doar mediile. Repet ce am mai spus, parintii nu sunt dispusi sa citeasca un manual (bun, prost, cum o fi) si sa se straduiasca sa explice ceva copilului.
Atat timp cat nu exista criterii OBIECTIVE de a masura calitatea unui cadru didactic, sa fiti sigur ca tot mediocrii vor fi in fata. Iar parintii vor vota sa fie dati afara pofesorii pretentiosi, care e straduiesc sa bage ceva in capul elevilor, ca „ii surmeneaza pe bietii de ei”. Multi parinti mi-au spus ceva de genul asta: „Prefer sa dau copilul la o scoala de cartier, nu la un liceu – cu gimnaziu – pentru ca va lua 10 pe linie, va bate mingea pe maidan, se va distra, iar la liceu va ocupa locurile cele mai bune si va fi in castig fata de ceilalti”. Ca nu face fata la un liceu bun? Asta-i partea a doua, „ne vom descurca”. Adica se vor transfera de la A (mate-info intensiv info) la clasele de la coada, unde pretentiile sunt mai reduse, dar in final vor avea o diploma a celebrului liceu.
Probabil ca ar fi bine sa fie clase pe nivele, sa se dea admitere si fiecare sa mearga unde e cel mai bine si mai potrivit pt el. Dar ce ne facem cu parintii care vor copilul la clasa A, ca folclorul zice ca e cea mai buna??
Am in famile cadre didactice (de la invatatoare pana la profesor universitar) si medici. M-am ciocnit de „bubele” ambelor sisteme. Stiu ca si-au ales meseria de buna voie si nesiliti de nimeni, stiind ca vor corecta lucrari sau vor face garzi pe salarii mici, vor fi obligati sa invete toata viata si vor fi injurati de elevi-parinti-pacienti. Eu am invatat in familie ca nu am voie sa dau cu pietre in profesori si in medici, iar de la „pramatiile” de profesori am invatat cum NU trebuie sa fie un profesor. Iar de la profesorii exceptionali, am invatat foarte multe.
probabil pramatiile care l-au avut elev l-au ambiţionat să le demonstreze că este mai deştept ca ei, şi aq făcut-o bine!!
Depinde si de elev, unii se straduiesc sa arate ca pot, dar, din pacate, majoritatea sunt demotivati de anumite comportamente ale profesorilor.
Cine ridica invatamantul privat in slavi, se insala. Dovada stau sutele de gradinite si scoli private care angajeaza educatori, invatatori si profesori care nu au reusit sa intre in sistemul preuniversitar de stat din cauza notelor mici luate la concursul de titularizare. Ulterior, acestia sunt angajati in urma unui interviu superficial la gradinite sau scoli ale caror patroni nu urmaresc decat sa faca profit, platind cu sume derizorii, eventual neinregistrate, personalul „angajat”.
Se lucreaza muuult, nu stii unde sa mai pui lucrarile copilului tau, insa putini sunt cei care accepta ca lucrarile sunt facute la norma de catre educatori sau invatatori. Dar trebuie sa ne laudam si pe Facebook cu astfel de lucrari, nu? „Cum sa nu fie ale tancului meu?! doar platesc 800 de lei pe luna, tre’ sa se ocupe in mod special de micul meu Picasso…”
Colegii copilului tau sunt, de multe ori, copii cu probleme (gen retard, etc.) al caror loc ar trebui sa fie la scolile speciale, unde persoane pregatite pentru astfel de cazuri ar trebui sa se ocupe de ei. Ce nu accepta sistemul de stat ajunge la privat, pentru ca un parinte cu un copil problema fuge de gura lumii la privat, unde plateste pentru acceptarea odraslei.
V-ati pus vreodata problema ce s-ar intampla cu cei din mediul rural, copii cu potential de altfel, daca s-ar externaliza procesul educativ?
Ar fi bine sa nu se transforme educatia intr-o afacere. Gresala asta o fac si cei de acum. Este momit de catre edituri de apartament cu procente din vanzari, de asta vinde profesorul culegeri si auxiliare elevilor.
Cand vor renunta cei de la Minister la a teoretiza si vor lua decizii in sprijinul elevului, cand profesorul bine remunerat isi va face treaba cu daruire pe baza unor programe si manuale coerente, cand parintele va interveni in educatia copilului si-si va tine plodu-n frau (astfel incat sa mearga la scoala ca sa invete, nu „sa faca panarama”), lucrurile se vor indrepta. Altfel, ramanem tot in mocirla.
Sunt mama unei fetite de cl V din Iasi. La noi pe d-na Birau o cheama ….d-l Paraiala!
Subscriu in tot ce spune taticul de mai sus. Si, sincer, nu stiu cum se descurca el cu temele, dar eu „nu trec” de exercitiul doi dintr-o serie de 30 pe care le primeste copilul meu ca tema zilnica acasa. Noroc ca se descurca ea (sincer nu stiu cum!) si inca nu am apelat la ” orele in particular”. De fapt, l-am si anuntat pe profesor ca nici n-o sa apelez, chiar daca el o vede „olimpica”, si mi-a cam sugerez. I-am zis ca daca o „vede” s-o „faca”! Ca pana la urma, daca e olimpica, asa o sa si fie intr-o zi (in oricare forma s-ar manifesta). Reactia lui a fost desigur de surprindere, dar cum are cu macar 10 ani de scoala mai putin decat mine, n-a indraznit sa incerce sa ma convinga ce inseamna sa inveti.Nu cred ca ma prea place dom’ profesor… Altfel, o spun sincer, sper ca liceul sa nu-l mai faca in tara, desi e greu sa strangem bani, putin cate putin, si e si singurul nostru copil…
De ce 19 ecuații? Nu e normal ca în culegeri să fie probleme mai complicate?
a) 1/5 * An = 1/3 * Al -3
1/5 * An +3 = 1/3 * Al /* 3
3 (1/5*An+3) = 3* 1/3*Al
3/5*An+9 = Al
b) (An+Al+9)*2 = 436
An+Al+9= 436/2
An+Al+9=218
An+Al=218-9
An+Al=209
c) Al + 3/5*Al + 9 = 209
5/5*Al +3/5 * Al = 209-9
8/5 * Al = 200
Al = 200 : 8/5
Al = 125
d) MAl = 125 : 3
MAl = 41,66
e) An = Al – 125
An = 84
f) MAn = 84 : 3
MAn = 28
Va multumesc pentru observatie. Asa cum am scris si mai jos, am comis o eroare: am confundat ecuatia cu calculul. Sunt, intr-adevar doua ecuatii si o inlocuire; mi-au dat 19 numarand toate liniile de calcul.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
am crezut ca am gresit eu ca imi da cu virgula numarul de mingii…
scuze…sugerat in loc de sugerez
„E vorba de ghiozdan. Acesta cântăreşte în medie 7 – 9 kilograme (cu un vârf de 12 kilograme) la o greutate a copilului de 32 de kilograme. Dacă un copil în creştere ar purta zilnic greutatea aceasta timp de-o oră, două rezultatul ar fi, în termeni medicali, fie scifoza, fi scolioza (ambele fiind deformări ale coloanei vertebrale). Am întrebat la şcoală dacă există vre-un normativ al Ministerului Educaţiei cu privire la greutatea pe care o poate duce un copil în funcţie de distanţă, de vârstă şi de înălţimea/greutatea lui. Mi s-a răspuns că nu.”
ORDIN nr. 1955 / 1995 (Ministerul Sanatatii)
pentru aprobarea Normelor de igiena privind unitatile pentru ocrotirea,
educarea si instruirea copiilor si tinerilor
„Art. 28
Volumul si greutatea manualelor, ale rechizitelor si ale altor materiale necesare în procesul de
învatamânt, transportate zilnic de elevi la scoala si de la scoala, vor fi adaptate capacitatii de
efort fizic corespunzatoare vârstei copiilor si tinerilor. Elevii din clasele I-IV vor folosi ghiozdane
pentru prevenirea aparitiei deformarilor de coloana vertebrala. Greutatea continutului
ghiozdanului nu va depasi 2-2,5 kg.”
Va multumesc pentru informatie. Ii indemn pe toti parintii care au probleme cu greutatea ghiozdanului sa o foloseasca.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Cu o tableta luata in rate poti sa acoperi cat de multe caiete sau/si manuale – fara dureri.
Am vazut ca un cost lunar de 50 ron, timp de 24 de luni ar acoperi costul unei tablete relativ bune care nu este chineasca dar nici una de fite.
Sigur ca nu prea exista format digital pentru manual/caiet dar ce nu face un parinte pentru copil – adica se ocupa de aceasta problema. Poae sa ia ceva timp dar cu rabdare se trece marea.
Foarte interesant articol. Trist, dar adevarat.
Aveti dreptate in legatura cu inflatia de culegeri caiete, materiale suplimentare, majoriatea de o calitate indoielnica. Domnii comentatori ai articolului „Este matematica predata in scoala prea grea? Trei raspunsuri si comparatii cu ce invata elevii din China, Anglia si Germania” reamintesc numarul redus de culegeri SUPER de pe vremuri.
Nu credeti ca profesorii universitari, ce sunt „punctati” pentru alcatuirea manualelor din preuniversitar, au o parte din vina complicarii inutile a acestora?
Referitor la problema de matematica: adultii sunt tentati s-o rezolva algebric, ceea ce un copil de clasa a IV-a nu poate. Se rezolva pornind de la „coada”: daca dublu sumei este 436, suma este 218. Deoarece 218 reprezinta banii lui Andrei (A) +9 + banii lui Calin (C), A+C=209. Apoi se foloseste „metoda figurativa”, rezulta A = 125 si C = 84, deci A ia 41 de mingi si ii raman 2 lei, iar C ia 28. Nu de putine ori, utilizand metodele de clasa a IV-a, problemele se rezolva mult mai repede decat algebric.
Va doresc mult succes in continuare si astept cu interes alte articole semnate de dumneavoastra.
@mihai. Daca acceptam ca nici China, nici Franta nu este o natie de tampiti, rezulta ca educatia din fiecare tara urmeaza economia/socialul tarii in cauza. Hai, deci sa nu comparam educatia din Slovenia, cu cea din Luxemburg etc. Daca in RO, gasesc de lucru cei 720 NOI profi de geografie in fiecare an atunci e OK [in 1989, promotia era de 40 odata la DOI ANI]. Cand diplomatul in [ceva] din RO ajunge in Scotia, atunci se confrunta cu viata din Scotia (o fi mai bine, egal sau inferior educat decat scotianul cu care concureaza? asta e destinul sau).
Cu tot respectul pentru articol, principala problema este aceea ca intr-adevar exista o ruptura intre ce se intampla in sistemul de invatamant si ce se intampla in piata muncii. Imi permit sa adaug si parerea mea de „outsider” :
Principala cauza este faptul ca profesorii au tendinta de a nega aceasta piata. Ei se situeaza intr-o pozitie de superioritate fata de restul societatii, crezand ca fac parte dintr-o specie aleasa, indreptatita sa emita standarde despre procesul de invatare.
De fapt, generalizand un pic, toti oamenii cu gandire stangista au tendinta de a emite propriile standarde despre cum societatea trebuie sa fie organizata, sa functioneze, despre cum societatea ar trebui sa ii recunoasca pe ei, sa ii remunereze, totul in virtutea acestei superioritati cu care ei se cred inzestrati. Viziunea celorlalti conteaza mai putin, doar ei detin adevarurile si nu au nici un fel de scrupule in a-si impune aceasta viziune.
Societatea este in viziunea lor un element abstract, idealizat pana la expresia unui consens general cand este vorba despre alegerile pe care trebuie sa le faca un individ. Totodata ei cred despre ceilalti indivizi „inferiori” ca sunt incapabili sa isi inteleaga propriile interese, apare necesitatea unei conduceri „de sus”, centralizate, din partea unor indivizi alesi pe cine stie ce criterii, dar care trebuie sa decida pentru cei multi, in folosul pe termen lung dar impotriva dorintei imediate a individului. Iar profesorii se cred astfel de indivizi, tocmai in virtutea acestei false superioritati, dar si pe baza formatiei lor care se face intr-un mediu anti-piata si stangist, adica sistemul public de invatamant. Piata, care in general are solutii pentru diversitatea indivizilor, este inlocuita cu programe scolare si tot felul de inventii menite sa niveleaze indivizii la un nivel arbitrar, nefolositor in viata reala. Sistemul de invatamant e croit dupa chipul si asemanarea marii majoritati a profesorilor si haideti sa fim onesti, marea majoritate a profesorilor cred cu tarie in el.
Sistemul din care dascalii fac parte este unul eminamente anti-concurential si anti-piata. In sistemul de invatamant actual se promoveaza pe baza de vechime si pe baza unor lucrari „publicate”. A publica nu inseamna vreo recunoastere din partea pietei, vreo utilitate a lucrarii respective, ci doar o recunoastere formala a cercului inchis de profesori din care fac parte. Superioritatea isi spune iar cuvantul. Ei argumenteaza ca n-ar avea cine sa aprecieze o lucrare daca nu este de specialitate. Asa o fi, insa e greu de a face o legatura intre nevoile indivizilor si acele lucrari, desi ei platesc pentru toate aceste lucrari prin taxele pe care statul le percepe. S-a batut moneda in ultima vreme pe chestiunea plagiatelor. Este doar una din multele anomalii ce pot sa apara in acest sistem putred.
Disfunctiile prezentate de dvs. in articol, au si ele legatura cu aceasta falsa superioritate auto-intretinuta de mediul universitar, datorata in special faptului ca nimeni nu i-a tras vreodata de maneca pe dascali. Si ma refer la piata muncii. Fiind acoperiti de procedura „respectarii programei”, profesorii nu dau socoteala nimanui, nici parintilor si mai important, nici absolventilor pe care ii produc.
Alta anomalie, cea fabricilor de diplome, care nu mai este doar o problema interna a sistemului academic, apare atunci cand peste cele de mai sus, se suprapune dementa statului care angajeaza prin concurs de dosare paraziti cu diplome cumparate, ce vor trai o viata intreaga linistit, pe banii contribuabului … Nu ma mira coruptia statului in aceasta situatie, nici demagogia politicienilor, dar m-a dezamagit mereu pozitia cadrelor universitare cu pretentii in problema asta, nimeni nu vrea sa spuna clar ca totul se intampla tocmai pentru ca statul angajeaza acei absolventi contrafacuti, oferind astfel finalitate si sens acestui fals act de invatamant. Se incearca mai degraba a se induce falsa idee ca aceasta anomalie este datorata privatizarii invatamantului, o idee gresita dar care convine nu numai politicenilor dar si multor profesori.
E si nomal sa le convina, cat timp statul percepe taxe cu forta pentru invatamant, din banii aceia se hranesc in special politicienii, iar profesorii, desi au salarii mici, nu au grija vreunei concurente si nici nu trebuie sa dea socoteala pentru calitatea actului de invatamant prestat. Toata lumea are deci de castigat, politicul, profesorii, mai putin elevul, care abia prea tarziu va intelege ca a pierdut ani din viata degeaba. Daca va intelege vreodata. Pentru ca sistemul de invatamant, intr-adevar produce tampiti. Obtuzitatea sistemului, bazata pe mistificare, lasa brazde adanci in mintile celor care trec prin el si care devin mai tarziu parinti. Parinti care alaturi de profesori vor pune umarul la debusolarea urmatoarei generatii de copii.
Singura veste buna e ca exista alternative. Spre deosebire de sectoare publice, unde nu prea exista alternative la ce ofera statul, la educatie ele exista si sunt tot mai accesibile. Internetul, mijloacele de educatie moderne, tot mai diversificate, pun tot mai mult in umbra traditionalele metode de invatare, si nu ma refer numai la invatamantul primar, dar chiar si la cel superior. In fata acestei adevarate revolutii, sistemul de invatamant pare inert. Nici n-ar avea cum sa fie altfel. Indraznesc sa spun ca soarta lui pare pecetluita, dar ca el va exista atat timp cat statul are autoritatea de a ne lua taxe cu forta, el va exista insa va deveni tot mai inutil. Un fel de „taxa de protectie” pe care statul o percepe fara sa dea socoteala nimanui, care mananca timpul copiilor si le poate afecta gandirea.
Un alt aspect ar fi cel al aparentei subfinantari. O idee care place profesorilor, dar si politicienilor in campanie, nu si cand au de impartit bugete.. Din pacate, sa nu uitam ca finantarea trece prin filiera politicului. Politicul vrea sa sifoneze banii, si cu ce ramane vrea rezultate rapide, vizibile intr-un mandat, pentru a obtine noi voturi. Nimeni nu se apuca de vreo reforma de substanta, programe pe zeci de ani, nici un director nu va da mai mult decat o vopsea pe fatada scolii sau un termopan, daca e in gratiile inspectoratelor pentru a obtine banii necesari si care se dau de obicei pe criterii politice. Dar in interior, actul de invatamant ramane la fel de obtuz, indiferent de cati bani ne vor fi luati cu forta. Pana cand concurenta nu isi va spune cuvantul, percepera unor taxe mai mari pentru invatamant nu va rezolva nici o problema de substanta.
Tot aici as sublinia si mentalitatea parintilor. Nimeni nu cere socoteala statului pentru ce da in schimbul taxelor si sunt in general demultumiti, nu doresc sa dea bani in plus pentru invatamant. Tot ce sunt dispusi sa dea in plus este pentru a-si ajuta odraslele sa fenteze sistemul. Platesc meditatii doar daca exista iminenta unui examen. Nimeni nu plateste in plus un profesor pentru a-i da copilului sansa sa invete mai mult lucruri care sa ii foloseasca mai tarziu. Poate cu exceptia limbii engleze.
Inchei prin a evoca un episod din facultate, cand un coleg a intrebat o profesoara in prima zi de curs, de ce trebuie predata acea materie. Raspunsul a fost sec si intepat : „de-aia !”.
iar eu, cand am intrebat o profesoara care preda Fundamentele psihologiei: ” ce competente vom dobandi la sfarsitul facultatii?”, aceasta mi-a raspuns: ” intreab-o pe doamna decan, daca ai curaj” si n-am avut, aveam examen cu ea peste o luna!
@ albatrosul verde:
„Robert Nozick – Why Do Intellectuals Oppose Capitalism” – un argument care mi se pare valid. Are legatura cu ce expuneti dvs.
@ albatrosul verde
corect :( :( :(
„Nabulione” ÎN CLASA IV ? Demență totală ! De aici derivă tot restul.
Foarte bun articolul.
Multumesc pentru ocazia de a citi ceva de calitate referitor la situatia din invatamantul romanesc. Ar fi bine ca o multitudine de parinti sa isi insuseasca punctele expuse de dvs la fiecare sedinta cu parintii.
Astept comentariile domnilor Stefan Vlaston, Mircea Miclea, Daniel Funeriu, daca ultimii doi mentionati pot sa coboare pana la nivelul de a comenta ceva aici.
Sunt placut surprins.
De regula nu mai citesc articole mai lungi de 3000-5000 de cuvinte.
Timpul nu-mi permite sa nu ma adaptez timpurilor.
Si am inceput sa cred ca cine nu reuseste sa atinga elocvent esentialul intr-o expunere cat de cat succinta, are o problema de adaptare. (Nu va speriati, si eu sunt unul dintre respectivii :D :D :D )
Acest articol insa m-a pacalit :D :D :D
Felicitari domnule Mihai !
Cum produce scoala tampiti … si cine ii angajeaza imediat
http://postimage.org/image/c469c6ua7/
Suntem imbarcati cu totii – figurat vorbind, intr-o corabie situata in plinul oceanului agiat…
In corabie, fiecare ocupant , are o singura preocupare asidua si personala : sa-i dea cat mai numeroase gauri .Fiecare ocupant desi vede f. bine ca intra din ce in ce mai multa apa, continua cu harnicie, gaurirea.
Pe alaturi in larg mai trec si alte corabii din care n-i se striga:luati apa ! Va scufundati ! Noi , avem un raspuns naucitor:
Si ce daca ? , noi avem treaba… Ce-aveti cu noi? Vedeti-va de traba! Stim noi ce facem! Nu-i treaba voastra, „strainilor”….
Asa vad eu si situatia invatamantului romanesc dar nu numai.
Minciuna cere minciuna ! Minciunile cer apoi trenuri de minciuni !
Castelul cladit pe astfel de fundatie, are o singura sansa: Prabusirea !
Johann Friedrich von Schiller:
„Tocmai acesta este blestemul FAPTEI RELE – o datǎ săvîrşitǎ, ea induce şi pretinde mereu mai mult RǍU !” (Das eben ist der fluch der bösen Tat, daß sie, fortzeugend, immer Böses muß gebären !)
Na, că nu-i francez, nici englez, nici… Dostoievski !
Hm, cam lung, adevarat in cea mai mare parte… Totusi, poate ca scoala cre-eaza (discriminare), daca vrem sa ne creaza cineva?
Problema data ca exemplu din culegerea de matematica e simpla si se rezolva prin substitutie in 2 ecuatii cu 2 necunoscute, pentru aflarea sumelor), si inca 2 ecuatii simple ptr aflarea numarului de mingi ptr fiecare in parte(in clasa a 4-a exercitii cu necunoscute se fac). Nu stiu cum ati reusit sa definiti 19 ecuatii… Ce e drept putin cam grea ptr clasa a 4-a poate e mai mult ptr a 5-a.
In legatura cu afirmatia „universitatile ar trebui sa se adapteze la cerintele pietei” nu sunt de acord. E cel mai rau lucru cel pot face studentilor. Universitatile trebuie sa formeze specialisti ce se pot adapta usor cerintelor pietei. Piata se schimba si daca ei nu sunt in stare sa tina pasul atunci devin inutilizabili in piata muncii. Din pacate studentii din aceste vremuri au un viitor negru in fata pentru ca nu au fost formati sa evolueze, nu stiu sa se adapteze.
Kafkian tablou. Incurajatoare, totusi, increderea si speranta autorului in solutiile care ar putea sa vina de la inaltii functionari ai ministerului de resort, bucuresti, romania. :mrgreen:
Acum, pe bune, razvratiti-va, bre, in contra statului asta totalitar, impotriva jafului si a bataii de joc la care va supune milionul de functionari care va paraziteaza facindu-va viata de zi cu zi un cosmar fara sfirsit. Nu aveti nevoie nici de ei, nici de ministerele lor. Va puteti organiza si planifica mult mai bine fara sfaturile si ordinele pe care vi le dau pungasii de la bucuresti in timp ce stau cu miinile pina la coate in buzunarele voastre. In Ardeal a fost viata si inainte de 1918. Si, dupa cum povestesc batrinii, n-a fost mai rau, ci mai bine.
Foarte complex textul si cu argumentari bune; atata ca, vreun si vreo se scriu fara cratima.
Va multumesc, observatia e justa si rog moderatorul sa faca indreptarea cuvenita.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Domnule Maci, acest articol este binevenit dar departe de a fi suficient. Mai rau, este mult prea putin. Trebuie o miscare de masa pe directia aducerii in limitele bunului simt a ceea ce se petrece in scoala. Eu sunt ingrozit si de ceea ce se intampla la nivel universitar: este naucitoare lipsa de minim simt de raspundere pentru copiii (fiindca cei mai multi sunt copii pana la douazeci si ceva de ani) care vin catre universitati cu speranta si care sunt intampinati cu dusmanie exact de cei de la care ar trebui sa primeasca lumina cunoasterii.
Revenind insa la ciclul gimnazial si liceal, inertia societatii este atat de mare in Romania incat nu ma mai surprinde reactia copiilor. Am invatat de la copiii mei si partial de la studentii mei cat de complexa este viata lor in vremurile astea si la cate provocari trebuie sa le faca fata. Va dau perfecta dreptate: cei care se ocupa cu „pedagogia” sunt, in termeni foarte blanzi, pur si simplu incompetenti.
Pe fond articolul pune niste probleme bune, insa ilustreaza la fel de bine titlul. Si o sa dau doar 2 exemple:
– 1) Cate cuvinte are articolul? si cate idei? cat de concise?
– 2) M-am uitat si eu pe prolema cu Andrei si Alin sau Calin. Daca reusesti sa treci peste faptul ca Alin si Calin sunt aceeasi persoana, nu stiu de unde ati scos 19 ecuatii!!! De fapt sunt 4 ecuatii, dintre care primele 2 se rezolva impreuna si sunt cheia problemei, iar ultimele 2 le incadrez ca ecuatii doar ca sa ajung mai aproape de 19. Asadar:
ecuatia 1: X/5 + 3 = Y/3
ecuatia 2: ((X+9)+Y)*2 = 436
Dupa ce se rezolva cele 2 ecuatii, mai apar 2 doar pentru a da raspunsul final:
A = X/3
B= Y/3
Va las pe d-voastra sa decideti ce reprezinta X, Y, A si B, iar raspunsul la prolema consta in A si B.
Acuma, intrebarea mea este: concis nu sunteti, ce inseamna o ecuatie nu stiti, sunteti produsul scolii romanesti? Daca da, ce incredere sa am eu ca cititor ca identificati corect problema invatamantului?
Va multumesc pentru observatie. Aveti dreptate, sunt doua ecuatii si o inlocuire. Calculele mi-au iesit mie in numar de 19 (in conditia in care le-am scris detaliat – pentru a i le putea explica fiicei mele). Totusi, ma vad nevoit sa observ ca adunarea fractiilor cu numitori diferiti, trecerea la numitor comun si apoi renuntarea la numitori nu se studiaza pe clasa a IV-a. In fine, chiar daca s-ar studia, vi se pare interesant sau util ca un copil de 10 – 11 ani care cu greu apuca sa fixeze tabla inmultirii sau sa faca ecuatii simple respecatand ordinea operatiilor si a parantezelor sa se ocupe cu asemenea probleme? Avem, in scoli, copii capabili de subtile analize gramaticale, dar care citesc silabisind.
Cat despre ideile textului, va marturisesc ca nu mi-am dorit sa fac o expunere pe puncte si liniute: probleme – posibile solutii. Nu am nici competenta, nici vederea de ansamblu necesara unei asemenea panorame. Ceea ce mi-am dorit eu a fost sa atrag atentia asupra unor probleme concrete de care m-am lovit, pe care am incercat sa le inteleg (cu cunostintele mele – atatea si asa cum sunt acestea) si carora n-am reusit sa le aflu un rost la nivelul sensului. Pe scurt, ideea mea e urmatoarea: invatamantul preuniversitar din Romania are – atat cat pot eu sa-mi dau seama – un caracter stufos si abstract, pe care interesele de cariera si de beneficii il potenteaza. Problema, simpla in fond, e aceea ca societatea romaneasca – asa cum e ea astazi – nu are nici o nevoie de cunostintele multe si abstracte ale elevilor de liceu (voi incerca sa arat acest lucru in urmatoarele doua texte). Si atunci nu pot sa nu ma intreb – in primul rand ca parinte, apoi ca profesor: la ce bun? La ce bun, cu atat mai mult cu cat marea majoritate a elevilor nu pot sustine ritmul impus de scoala?
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Domnule Mihai Maci,
Pe fond aveti dreptate, dar stiti dumneavoastra, Diavolul e in detalii – pe fond toti avem dreptate. M-am legat de exemplul asta pentru ca face parte din articolul dumneavoastra si exemplifica foarte bine faptul ca fiecare se pricepe la ceva, dar nu la multe altele. Din pacate de multe ori ne dam cu parerea in cele multe altele.
Va rog eu nu mai continuati exemplul ala ca nu o sa ajungeti la 19 ecuatii. Alea 19 sunt transformari, dar pe acelasi sistem de ecuatii. Si nu stiu daca e nevoie chiar de 19, as zice puate 10. Poate v-a ramas o regula din scoala: numarul de ecuatii trebuie sa fie egal cu numarul de necunoscute, pentru ca sistemul sa fie determinat si rezolvabil (nu intru in mai multe amanunte). Daca d-voastra aveti 19 ecuatii, ganditi-va care sunt cele 19 necunoscute.
Daca mi se pare normala problema pentru clasa a 4-a? Depinde de elevi si de ce au facut inainte de asta. Problemele de matematica cu care am inceput eu (am avut un invatator f bun, dar daca intru in amanunte o sa imi ziceti ca scotea tampiti) se puteau rezolva prin metoda grafica – un fel de algebra cu segmente, ilustrata. Evident ca exista si o rezolvare pur algebrica, insa problemele puteau fi rezolvare si fara a apela la necunoscute, x si y. Si asta a fost foarte bine. Deci, daca la scoala copilul d-voastra a trecut deja prin etapa respectiva (1-2 ani), problema e buna pentru o rezolvare pur algebrica (pentru ca e mai greu rezolvabila grafic).
Cat despre inmultiri, eu le-am facut in clasa a 2-a. Sincer, nu mi se par foarte grele pentru clasa a 4, dar repet, poate ma raportez la alte vremuri.
Din cate retin, la clasa a IV-a nu se fac ecuatii si, cu atat mai putin, sisteme de ecuatii. Rezolvarea prin metoda grafica e cea care s-ar aplica, insa nu e floare la ureche pentru cei mai multi elevi de clasa a IV-a. Tocmai asta e idea lipsei de adaptare a materiei – ar fi de preferat lucruri mai simple, dar bine stapanite pentru marea majoritate a copiilor (in special la matematica) si o materie diferentiata, suplimentara, pentru cei care au abilitati superioare.
Felul in care se preda matematica in scoala este nepotrivit. Peronal sunt adeptul studierii matematicii, chiar si in varianta cea mai dificila si mai abstracta, insa exclusive pentru cine duce nivelul respectiv. Pentru ceilalti, ar trebui notiuni mai simple, dar intelese logic, aplicate acolo unde se pot aplica, in asa fel incat sa ramana in bagajul adultului pana cand incepe Alzheimer-ul sa preia initiativa.
da, adevarat dar probleme cu parti dintr-un intreg????
Observatia celui care a rezolvat problema mai sus precum ca se vor substitui prima suma/5 cu A si a doua suma/3 cu B duce la recolvarea problemei la nivel de clasa a IVa.
usoara nu este problema pentru clasa a IVa pentru ca prima bariera este scrierea textului din enunt sub forma matematica sau reprezentarea grafica a acestuia.
@ionut
Nu vă supărați că-mi exprim o părere. Și dvs. faceți aceeași ilustrare a titlului. Articolul nu se referă la rezolvări ale problemelor de matematică. Asta înseamnă că n-ați înțeles ideea lui ci ați făcut o demonstrație de … ceva fără legătură cu subiectul. Cu alte cuvinte arați strașnic pe lîngă ogor.
Pe de altă parte m-ați convins că nu aveți habar despre metoda aplicată în clasa a 4-a și totuși insistați să vă exprimați opinia exact pe acest subiect. Trimitere la titlu din nou.
V-am răspuns numai fiindcă reprezentați un exemplu excelent pentru ideea exprimată în acest articol. Deși autorul a dat, spun eu, destule exemple al dvs. este cu adevărat reprezentativ.
Nu va inteleg argumentele. Articolul l-am citit putin pe sarite, am trecut cam prin fiecare paragraf, dar comentariul meu nu s-a referit numai la problema de matematica, asta ati vrut dumneavoastra sa vedeti, ci la seriozitatea si calidatea argumentelor autorului. Ma pricep mai mult la matematica cel putin acolo e usor de observat cine are si cine nu dreptate, nu imi permit sa fac observatii legate de pedagogie sau de alte pareri exprimate in articol, unde fiecare isi da cu parerea (inclusiv ministerul) si elevii sufera.
Ionut, spui ca te pricepi la matematica. Dar n-ai inteles esenta articolului. Si anume, ca problema era nu pentru adultii care se pricep la matematica ci pentru elevii obisnuiti de clasa IV. Prin demonstratia prezentata de tine mai sus, ce ai aratat ? Ca stii sa rezolvi o problema de clasa IV si asta pentruca esti priceput. Subiectul era cu totul altul. Daca n-ai inteles era mai bine sa renunti la comentariu si sa te bucuri ca esti priceput la matematica si ai rezolvat problema.
Nu Sara, am aratat ca articolul contine cel putin un element incorect.
E mai curand nodul in papura. (In)corectitudinea acelui argument nu schimba deloc relevanta articolului in ansamblu.
Acum vreo 3 ani cind D-nul Presedinte Traian Basescu a facut aceasta afirmatie,majoritatea au satit de cur in sus si l-au ponegrit pe toate posturile Tv.-ei iata se pare ca a avut dreptate…Cu timpul se vor dezmaticii din ce in ce mai multi.
Scoala de astazi este cea pe care vor cei (cu studii facute pe vremea comunismului)care ne conduc, sa o avem. Daca zi de zi, romanul accepta sa fie calcat in picioare, sa primeasca pomana, sa accepte ceea ce i sa da (informatii, seriale, scandaluri TV, stiri manipulante) fara sa analizeze daca il ajuta la ceva, daca in loc sa creda in el insusi ca poate mai mult, asteapta promisiunile candidatilor si sa moara capra vecinului, atunci, cine oare sa creada ca poate schimba ceva in viata elevului, in educatia elevului, in programa scolara, in afacerile necurate din tot ceea ce insemna sistem. Dumneavoastra ati rezolvat problema cu 19 ecuatii, cati parinti credeti ca pot ajunge pana la a doua ecuatie? Cine sa ia atitudine si sa ceara ceva pentru copii in problema asta, cand nici profesorii nu au niciun interes sa schimbe ceva, pentru ca si ei vor trebui sa schimbe tot in comportamentul si viziunea lor despre viata, multi dintre ei au peste 45-50 de ani, este greu sa schimbi ceva cand tot se rezuma la bani acum nu in viitor. Sunt curios sa vad cate comentarii vor fi la acest articol. Asta va spune tot despre toti. Felicitari domnule, si succes.
Avand in vedere ca „meditatiile” sunt indispensabile intrebarea care mi-o pun e daca „educatia obligatorie” e constitutionala. Devreme ce tot e inutila (sau chiar daunatoare) – mi se pare corect ca parintii sa aiba dreptul sa-si educe copiii acasa. Ce-ar zice statul de asta? I-ar da in judecata pe parinti?
Poate găsiți un răspuns (aproximativ) uitându-vă la cum se comportă Statul vizavi de obligativitatea recent introdusă pentru „clasa zero”? Din ce-mi aduc aminte din presa vremii (toamna trecută) cel puțin în unele orașe au apărut amenințări ale autorităților locale vizavi de părinții care refuzau să-și înscrie odraslele, cum că dacă nu o fac se vor pomeni cu Garcea la ușă.
Al’fel, eu votez cu două mâini întregi pentru încurajarea educației acasă. Inclusiv prin specificarea clară, și neechivocă, în însăși legea educației a dreptului părinților de a-și educa copiii după cum cred că-i mai potrivit.
Multumesc mult!
Nu ma refer la articol in sine, care este important, interesant, dar lung, l-am parcurs doar superficial, ci la un aspect punctual. Poate o sa vi se para tivial si fara legatura cu subiectul, dar Dvs. imi rispiti o mare nedumerire atunci cand spuneti: „zilnic, fie eu, fie sotia mea, o insotim dimineata de acasa la scoala si la amizaa, inapoi acasa”.
De mai bine de cinci ani remarc impactul asupra traficului (oricum aglomerat) al parintilor ce isi duc copii la scoala, iar de un an, de cind a muriit si tata, intreb disperat pe colegii mai tineri <> Eu imi amintesc, de xemplu, de vrema cand din Gara FIlaretn plecau trenuri, dar nu mai tin minte de loc daca in clasa intai ma duceau parintii sau bunica la scoala! ală şi la amiazăzi de la şcoală înapoi, acasă. Oricum mergeam pe jos, nu numai ca nu aveam masina, dar era o singura statie de autobuz, insa efectiv nu puteam sa pricep cerintele contemporane referitoare la transportul elevilor …
http://vladhilitanu.blogspot.ro/2013/01/sa-educam-prin-joaca.html
Asta ar fi solutia.
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=zDZFcDGpL4U#!
Un articol care mă bucură doar pentru că la rândul meu am sesizat şi discutat aceste aspecte cu prieteni şi colegi. Am 24 de ani, termin un master la o universitate cu pretenţii. Am fost mereu la buget, am avut mereu bursă, am învăţat ce mi s-a dat şi în plus. Am remarcat prin anul II că dacă vreau realmente să rămân cu ceva din aceşti ani trebuie să acţionez contrar indicaţiilor profesorilor: să aleg alte materiale educaţionale, să mi le însuşesc prin alte metode de studiu etc. Nu am fost educată să analizez, să critic, iar dialogul în contradictoriu trece drept impertinenţă şi este complet contraindicat la universitate. Unii profesori scriu cărţi antologii-de-citate şi predau discipline despre care nu au nici măcar cunoştinţe de bază. La 24 de ani însă scriem după dictare şi ne ferim de multimedia ca de comunism.
Una peste alta, în scurt timp absolv, nivelul meu profesional este submediocru (raportat la cerinţele internaţionale ale meseriei pentru care m-am „pregătit”) şi încă nu mi-e clar ce am greşit. Mă aşteaptă probabil o frumoasă carieră în ospătărie, unde nu voi avea nicicând şansa să aplic clasificările cu liniuţă de la capăt pe care le-am absorbit ca un tomberon intelectual atâţia ani de zile.
@ Anda
Nu eşti singura – dacă te consolează.
Dar îmi place expresia „tomberon intelectual” – chiar asta suntem.
Subscriu la cele de mai sus. Intamplator am pe cineva in familie, care este bursier la o facultate din Ctza. Chiar la o tema pe care au primit-o, cursul prezentat de profesor avea formulele gresite (studentii au primit cursul tiparit pe hartie, ca sa nu se inteleaga ca au fost luate notite gresite). Pentru a putea face totusi lucrarea, au cautat teoria pe net.
D-le parinte…subscriu pana in cele mai intime amanunte cu frustrata dvoastra scanare a acestui sistem analfabet plin de doctori decenti.
Inima incepe a-mi bate mai tare cand ma gandesc ca ai mei urmasi de abia de-acu’ stau sa vina. Sper, ca orice dobitoc neputincios, ca pana la acel viitor, decidentii s-o dea tare cu capu’ in pragu’ de sus. Altfel voi ramane si eu, recitind articole, un tata frustrat alergand de nebun dupa culegeri si meditatii.
P.S. faceti un forward catre cei cu capuri mari si inimi mici, poate – poate v-a inspira pe cineva. Asta in cazul fericit in care s-ar deranja cineva de acolo sa lectureze aceasta tema
Articolele aparute in aceasta sectiune pe tema invatamantului romanesc si a ceea ce produce acesta aduna multi sustinatori .Toti suntem revoltati si asteptam solutii de la „societatea civila”.
In ceea ce priveste educatia, organizatiile non-guvernamentale s-au format in ideea de a sustine finantarea unei scoli/gradinite private si in consecinta nu pot lua atititudine ( daca ar dori ) pentru ca ar fi acuzate de interese”private”.
Asadar la cine ne referim cand spunem „societatea civila” in cazul acesta? Poate daca cei aproximativ 8700 de cititori sau macar cautatori de idei despre invatamant s-ar considera parte din „societatea civila” si ar adopta o atitudine CONSTRUCTIVA ,lucrurile ar misca putin , putin . Si ar lua apoi contur .
Fiecare copil inscris la scoala in Romania are macar un apartinator -ne-am aduna poate mai multi decat la orice referendum, daca am fi constienti ca societatea civila e facuta din mici parti , cu atitudini coerent asumate-noi, parintii.
Altfel ,suntem doar spectatori si , din cand in cand carcotasi sau aplaudaci .
Eu personal astept solutii de la cei din Minister si Institutiile bugetare de profil cu oameni care sunt platiti sa ofere solutii. Daca nu le ofera, poate ca ar fi timpul sa isi dea demisia. Societatea civila poate sa discute, sa arate punctele nevralgice, dar cred ca nu are calificarea necesara pentru a oferi solutii.
Miile (cred ca zecile de mii) de absolventi ale Facultatilor de profil, Pedagogi, Psihologie, Educatie, nici eu nu mai stiu care si cate sunt. Aceste Facultati au Scoli Doctorale, oameni care fac doctorate pe aceste domenii ale Educatiei Secolului XXI. Ei sunt in masura sa ofere valoare si solutii moderne.
De exemplu, Universitatea Iasi are Facultate de Psihologie si Stiinte ale Educatiei cu 2 688 (nu stiu si nici nu mai caut la alte Universitati din tara Facultati de profil). De la ACESTI oameni astept eu soltii, articole, discutii. Altfel, sunt inutili. Rezultatul muncii lor este ineficient.
Cu totul de acord cu ce spune autorul…mai putin in partea cu invatamantul in zone rurale…din pacate, eu am avut o experienta cumplita: il aduc in toamna lui 2011 pe baiatul meu cel mare, de la scoala din Maneciu Pamanteni, Prahova, in Bucuresti, scoala 172 – Sfantul Andrei – scoala buna, din Drumul Taberei….la sfarsitul lui 2012, a trebuit sa il duc inapoi la Maneciu Pamanteni, caci nu mai invata nimic, iar profesorii nu mai faceau nici un fel de lectii la scoala…a reinceput cursurile la scoala din Maneciu Pamanteni fiind, in medie, cu trei lectii in urma fata de cei de aici..
Cat priveste viitorul scolar al lui, dar si al fratelui sau de cinci ani…problema va fi rezolvata….EMIGRAM….am ales Franta, asa ca, peste maximum un an, copii vor invata, foarte probabil la Paris sau in imprejurimi…asta este…trebuie sa parasesc o cariera performanta – din punctul meu de vedere, cel putin – in Romania, ca sa emigrez sa aiba copiii mei un viitor – cel putin sub aspectul studiilor..
Ok. Eu sunt trecut acum de 30 de ani, pot spune ca am o slujba buna si m-am format in vechiul sistem de invatamant (la revolutie eram in clasa a IV-a). Evident, pana am terminat eu cele 12 clase, lucrurile nu se schimbasera inca atat de mult, incat sa pot spune ca m-am format in „noul” sistem.
Normal, am cifoza, pana in clasa a VIII-a am carat la manuale si caiete de nu mai stiam ce am cu mine. M-am desteptat abia la liceu – clasa de filologie, deci 3 caiete in total: romana, franceza si „caietul universal”. Manualele, acasa, cu exceptia romanei si francezei, logic. De fapt incepand dintr-a X-a nici n-am mai cerut manuale de matematica, fizica si chimie. Eram praf oricum la materiile respective, deci manualul nu ma ajuta prea mult. Nota 5 o luam oricum la materiile astea, ca eram clasa de filologie, deh.
Cum se facea scoala? Pai ca sa intru la liceu am tocit porcariile inttulate „comentarii”. Tocit, normal, ca nimeni nu era in stare sa le reproduca altfel. Matematica pt. admiterea la liceu a facut maica-mea cu mine, ca altfel… Bani de meditatii nu aveam, ghinion (pt. maica-mea). Gramatica am priceput-o singur.
Si pt. facultate (Drept) istoria am invatat-o eu pe de rost (2 manuale, cl. XI si cl. XII), gramatica o pricepeam si atunci. De citit, am citit fara sa ma indemne scoala in sensul asta, imi placea mie si aveam multe carti acasa. Practic, puteai termina o clasa de filologie fara sa citesti vreun roman din programa.
Sincer, nici in ziua de azi nu stiu daca scoala asa cum facut-o eu a fost buna sau rea. Constat insa ca nici unul din colegii de clasa din liceu n-a ajuns muritor de foame. Ce pot spune insa, e ca pe vremea mea parintii erau mult mai preocupati de scoala odraslelor decat in ziua de azi. Ganditi-va si ca sunt elevi de liceu cu sute de absente. ” Pe vremea mea”, daca aveai 50, erai propus la exmatriculare.
Nici nu stiu daca problema invatamantului romanesc din ziua de azi o constituie profesorii sau parintii elevilor…
ati scris ceea ce simtim majoritatea parintilor! E dezastru, nu putem face fata, bani, culegeri, concursuri, olimpiade, in ce imi transform copilul de clasa a IV-a? Nu se mai poate asa, trebuie sa REACTIONAM!
un mic comentariu rautacios – de ce autorul nu a simtit nevoia sa faca aceasta radiografie, destul de corecta, de altfel (cu mici scapari), atunci cand la parghii erau oamenii celui care s-a exprimat ca „scoala romaneasca produce tampiti”?
Sau inainte ca LEN sa fie asumata si sa produca mai mult degringolata si abrambureala, decat reforma reala si obiectiva?
Altfel, sunt de acord in mare parte cu analiza, mai putin cu pietrele care se arunca non stop inspre partea „realista” de catre cei care exagereaza cu materiile umane. Fraza „de pildă faptul că în domeniile reale (care operează ele însele cu un aparat matematic şi în care răspunsul trebuie să fie – aproape invariabil – unul univoc) cuantificarea rezultatelor – atât de trendy în ultima vreme – e mult mai uşoară decât în domeniile umaniste, unde interpretarea joacă un rol definitoriu. ” este corecta. Ceea ce uita autorul sa spuna ca tocmai cele mai inchistate si mai rigide formule de examen vin tocmai dinspre latura materiilor umane, care nu incurajeaza aproape deloc „interpretarea”, si ca cei mai flexibili profesori sunt tocmai cei care vin dinspre latura reala… Cel putin, asa am intalnit eu. Puteti sa cautati si pe forumul profesorilor al MEC, sa vedeti cine e mai rigid…
Uma din micile inexactitati – ex 3) manualul de biologie respectiv mai e in uz? Din cate stiu, in 2004, probabil de „frica” modificarilor posibile dupa alegeri, slujbasii MEC au modificat „la greu” si „ochiometric” programe – astfel ca genetica de-a XII-a trecea intr-a IX-a, optica la fel etc. Deci manualele ar fi trebuit schimbate in 2004…
ex 1) Suma reala detinuta de cei 2 copii ar fi 209 care nu se divide la 3…
Găsesc textul d-lui Aligica publicat azi pe Contributors criticabil sub câteva aspecte.
1.Tonul mi s-a părut răstit, arţăgos, grăbit. Cititorii sunt trataţi de sus. Impresia este de aroganţă.
2. Mesajul este revendicativ, cerând pentru sine privilegii speciale, pe care, din câte ştiu, platforma « Contributors » nu le acordă : publicarea automată a textelor şi dreptul autorului de a hotărî ce comentarii afişează. Dl. Aligică pledează pentru spargerea acestui sistem, dar nu reisese clar dacă o face doar pentru sine şi pentru alţi câţiva, sau doreşte ca toţi contributorii să beneficieze de aceste privilegii. Înclin să cred că autorul textului doreşte privilegii speciale doar pentru sine, eventual pentru alţi câţiva. Nu este clar după ce criterii ar acorda „Contributors“ aceste privilegii.
În cazul în care platforma « Contributors » abdică de la propria politică editorială – care a făcut din « Contributors » o publicaţie decentă şi echilibrată – permiţând privilegii speciale pentru unii contributori, atunci se creează şi la « Contributors » acea situaţie de dezordine balcanică care a adusa ţara noastră la nenorocire, cu privilegiaţi, şmecheri, fraieri, etc. Consider că sistemul editorial actual, cu o redacţie care stabileşte ce materiale se publică dupa o prealabilă lectură şi cu o moderare generală şi neutră a comentariilor este cea mai bună garanţie pentru menţinerea ţinutei şi calităţii.
3. Textul, dar mai ales comentariile d-lui Aligică, insultă cititorii fără motiv, împărţindu-i în două categorii: cei pe placul d-lui Aligică şi ceilalţi, trataţi jignitor (tembeli, imbecili, postaci) . Nici aici nu reiese clar după ce criterii împarte d-l Aligică cititorii, în afară de şansa sau ghinionul de a fi fost de acord cu dânsul.
Împresia generală ce mi-a făcut-o acest text scris în tgrabă este de aroganţă şi pretenţii nejustificate care riscă să perturbe calitatea editorială a platformei „Contributors“.
Aţi greşit adrisantul: aici e textul domnului Maci.
E geniala! Nu mi s-a intamplat niciodata.
Da. Omul asta s-a plans azi iritat ca nu i-am publicat eu comentariul . Mi-a venit cu o intreaga filozofie ca sa vezi si sa nu crezi. I-am spus ca interventia lui nu a ajuns la mine si sa-l retrimita si ca evident trece de moderare. Ca nu am cenzurat pe nimeni azi.
Acum mi-a atras un cititor atentia:
Misterul s-a dezlegat. L-a postat la alt articol si la alt autor. Si astepta sa apara pe pagina mea enervat ca-l cenzurez.
Mare e gradina lui Dumnezeu!
Domnilor si doamnelor,
Tampenia national valabila este ca desi cunoastem cu totii realitatea, nu suntem in stare sa actionam si reactionam nici macar in interesul propriilor copii! Aceasta e adevarata tampenie, pe care o creaza sistemul de invatamant! Sa fim intelesi ca si eu, in calitate de parinte, ma includ in aceasta categorie patologica.
In rest toate, blogurile si comentariile ori cartile publicate sunt „vorbe goale”!
Impecabil articol. Vă spune asta un tată de olimpic naţional de nivel aur şi argint (acum vreo doi ani a luat un argint şi la o balcaniadă) la matematică. Un singul lucru îi găsesc de vină, articolului: că nu poate fi descărcat precum alte articole ale dvs.
Felicitari, dle Mihai Maci.
In legatura cu problema celor doi copii , vad ca atat autorul articolului cat si mai multi comentatori numara prin cate ecuatii au rezolvat problema , unii dand chiar rezolvarea. Este drept ca problema era ceva mai dificila , dar ea se rezolva fara a folosi ecuatii, adica metoda algebrica , ci aritmetic. Metoda COMPARATIEI este aceea care se preta in rezolvarea la nivelul cunostintelor clasei a IV-a.
Buna ziua!
Parintii mei sunt invatatori intr-un orasel de provincie cu 12.000 loc!
Tata are elevi simpli, chiar necajati, dar ingrijiti. El spune ca , la sf. clasei a IV, copilul trebuie sa stie sa scrie corect, sa citesca fluent, sa scada, sa adune, tabla inmultirii si impartirii!De aceea selecteaza mult manualul!
Mama are in schimb o clasa foarte buna , cu diversi copii, provenind din medii diverse. Cateodata, ea lucreaza si simultan, adica pe cei care pot mai mult, ii solicita mai mult. Nu este de acord cu caietele speciale (se sustrage inv atatorul de la o munca in plus, zice ea). INSA, pe de alta parte, parintii considera ca un invatator este cu atat mai bun cu cat cere mai multe caiete speciale, culegeri, caiete speciale la caite speciale… .
Felicitari parintilor tai. Da, copii(elevii), pana in clasa a IV-a, invata sa invete, incepand cu clasa aV-a, invata propriu zis.Dar altfel, la „terminarea” liceului, vor merge cu totii la Spiru Haret, vor termina cu totii o facultate la zi (fara sa se prezinte macar o zi la cursuri),in special psihologia, apoi vor urma un master – de preferinta in criminalistica -suna mai cool, unde la fel nu se vor prezenta,desi initial s-a spus ca la cinci absente vor fi exmatriculati,vor obtine o DIPLOMA pe care ti-o vor flutura pe sub nas,dar ei scriu” MIAU SPUS PROFESORII” precum pisica atunci cand miorlaie.
HALAL PROFESORI,HALAL STEDENTI!
Nu va mai mirati si minunati atata, acum toate „fetele bune” si baietii „descurcareti” sunt studenti la ‘PSIHOLOGIE, STIINTELE COMUNICARII SAU JURNALISM” si, atunci …pana cand……..?!
Tind să cred că şi în perioada 1996-2004 (clasele I-VIII) erau probleme în ciclul de învăţământ primar şi gimnazial, dar ceea ce m-a salvat şi ne-a salvat generaţia noastră au fost oamenii destupaţi la minte (o mână de profesori) şi părinţii care mereu s-au unit şi au militat împotriva acestui tip de „metode abuzive”:
1) am avut o invăţătoare care s-a ocupat de noi şi a avut grijă să înlăture profesorii acolo unde exagerau. In clasa a 4a ne-a venit un moşneag la Biologie şi ne-a zis aşa: „Porcul este un animal porc. Voi sunteţi nişte porci” pentru că am făcut gălăgie pe sală. Clasa a 4a, menţionez din nou. Un an mai târziu omul a „zburat” din şcoală după ce părinţii au insistat că un astfel de om nu poate fi in deplinătatea facultăţilor mintale încât să înveţe nişte copii de 10 ani.
2) am avut o dirigintă care s-a ocupat de noi. În clasa a 5-a ne-a adus un profesor în vârstă la limba română. Ne-a învăţat cu drag toată gramatica, ne-a învăţat să facem comentarii literare fără să ne suprasolicite. O dată la 2 luni ne scotea pe dealuri (în timpul orelor!! – ne învoia de la matematică, biologie) şi ne scotea la mişcare. Ne vorbea de natură, de sănătate, ne lăsa să alergăm, să fim… liberi. A doua zi fiecare povestea la oră ce a observat diferit – o compunere de 1/3 de pagină.
3) am avut un director al şcolii, profesor de sport şi şahist. Timp de 8 ani ne-a introdus cel puţin 3 ore de sport/săptămână, ne-a dat reduceri la patinoar, ne-a luat la concursuri de şah şi ne-a dat premii (diplome, cadouri, bani – nu mulţi, dar cât să învăţăm că „it pays to have passions”).
4) Am avut profesori de limbi străine care deşi la prima vedere băgau spaima în noi, te învăţau gramatica, vocabular, citire şi apreciau fiecare efort. N-aveai cum să nu îi iubeşti după ce terminai clasa a 8-a. Se legau de fetele care veneau îmbrăcate sau machiate ca de club. Îţi explicau totuşi că e important să ştii o limbă străină şi avea grijă să explice bine, să te înveţe.
5) Niciodată nu ni s-a impus să purtăm vreun fel de uniformă, tocmai pentru a nu fi aduşi la „normă”. Am fost lăsaţi liberi, încurajaţi, s-a discutat cu noi atunci când a fost cazul, s-au ţinut orele de dirigenţie. Mai mult, olimpiadele nu costau bani, de multe ori, dacă te calificai mai departe ţi se asigura cam 90% din totalul costurilor. Mai dădeau şi părinţii ceva, că deh, vorba aia, pleacă copilul din oraş, îi dai un bănuţ de cheltuială.
6) Aveam un profesor de fizică şi chimie care a cules toate substanţele şi uneltele posibile de pe la universităţile din ţară şi ne-a dotat nouă laboratoarele. Nu am avut la liceu ce laboratoare de chimie şi fizică am avut la şcoala generală. Am făcut sute de experimente, eram un fel de „mad scientists” la chimie, toţi cu halate albe. De multe ori n-am avut nevoie de manuale, le lăsam acasă sau în bănci. Ne-a învăţat prin „poezii” fiecare element chimic, fiecare legătură fizică etc. Am ţinut şi pentru cei mici ore de „magie” în care transformam apa în vin cu elemente chimice sau făceam un ou să plutească.
Ar fi multe de zis, dar să spunem că am rămas cu amintiri plăcute din gimnaziu datorită unor profesori care au pus pasiunea şi dedicarea înaintea banilor şi a surselor de venit „extra”.
Iar ca un ultim cuvânt: la noi culegerile de matematică aveau maxim 50 de pagini. Şi erau într-adevăr probleme grele, dar cu soluţii la sfârşit. Profesorii ne explicau soluţiile problemelor ca să ştim pe viitor cum să rezolvăm altele. Ne făceam singuri planşe cu teoreme şi formule şi le aveam la dispoziţie la teste. Nu se poate numi „copiat”. Şi în facultate ni se dădeau formulele, doar nu era să memorăm 50+ formule. Pentru ce, până la urmă?
Nu îmi vine să cred cât de mult s-a degradat sistemul. Şi aparent nu se întâmplă doar în oraşele mari, se întâmplă şi in cele mici/medii. Şi e doar o diferenţă de 13-14 ani între ce era atunci şi ce e acum la nivelul claselor de gimnaziu. E trist…
Imposibil să fi avut profesor special la Biologie într-a 4-a! Clasa a 4-a era în ciclul primar, iar orele se făceau cu educatoarea. Abia dintr-a 5-a apare materia „Biologie” şi este predată de un profesor specializat (până atunci se numise „Cunoştinţe despre natură”).
L-am avut în clasa a 4a în cadrul unui opţional. Învăţătoarea voia să ne pregătească pentru ceea ce ar fi urmat în clasa a 5a.
A fost un experiment nefericit cu un om care trebuia să-şi vadă de pensia lui demult. :)
Mă rog, nu era biologie, erau ”ştiinţe ale mediului”. Irelevant, oricum.
Teoretic, aveti dreptate. Practic, si eu am avut in clasa a IV-a profesoara de istorie care preda la V-VIII. Nu stiu daca a fost la mica intelegere sau nu, insa va pot asigura ca exista astfel de cazuri (sau cel putin au existat in anii ’90).
Exact.
Îmi amintesc că am avut încă din clasa a II-a profesoară de limba engleză. Şi încă din clasa a II-a ne-a fost predată şi acea materie, „Ştiinţe ale naturii” (sau ceva similar).
În clasa a IV-a deja aveam profesoară de istorie, profesoară de „cultură civică” şi acel profesor de „ştiinţele mediului”, un fel de biologie primară. S-au incercat toate acestea pentru a ne uşura trecerea la ciclul gimnazial, pentru a ne obişnui cu mai mulţi profesori la clasă.
Chiar am prins clasele I-II sistemul de note, nu de calificative. Undeva după 1998 s-au introdus la şcoala primară „calificativele”. Iar începând cu clasa a V-a am revenit la notarea de la 1 la 10.
Iar când am terminat clasa a VIII-a, în 2004, am fost prima generaţie care a dat Teste Naţionale. Tocmai se făcuse trecerea de la Testul de Capacitate, deşi la fel dădeai examen scris în sesiunea din iunie la Limba Română, Matematică şi Istorie/Geografie. În schimb, la liceu am prins admitere cu dosar, nu s-au mai dat admiteri pe bază de examene. A fost înlăturat sistemul de admitere la liceu tip examen cu 6 ani în urmă. Îmi amintesc că fratele meu, cu 6 ani mai mare decât mine, a făcut parte din ultima generaţie care a mai dat admitere la liceu tip examen. Asta în 1998. :)
S-au schimbat multe de atunci, dar mi se pare că era mai bine organizată şcoala atunci decât acum.
Din pacate problema pe care o puneti in discutie are radacini foarte adanci. Lucrurile pornesc din anii de dupa razboi, odata cu venirea comunistilor. Sunt nascuta in anul 1940, asa ca am apucat scoala aceea de zece ani cu liceu cu tot, in care am invatat ca Stalin e cel mai mare lingvist, ca genetica si cibernetica sunt stiinte reactionare, Lucian Blaga nu exista, ca Eminescu a scris doar cateva strofe din „Imparat si proletar”, ca marii poeti ai neamului sunt A. Toma si Dan Desliu si multe altele de acest fel. Am apucat perioada cand pentru intrarea la facultate se dadeau doua concursuri in functie de sanatatea dosarului pe care-l posedai: daca erai copil de municitor sau de taran sarac dadeai un examen de dificultate minima care-ti asigura un loc chiar daca obtineai numai nota 5 (oricum 90 % din locuri erau rezervate pentru acest tip de dosar). Altfel stateau lucrurile in cazul in care erai copil de intelectual. Atunci examenul era draconic si patrundeai foarte greu in facultate. In plus completai la inceputul fiecarui an niste declaratii pe vreo 12 pagini in care trebuia sa spui ce avere au avut, ce politica au facut toate rudele si daca iti permiteai sa ascunzi vreun bunic chiabur sau vreun unchi detinut politic, puteai fi dat afara pentru declaratii false la dosar. Multi dintre cei cu dosar sanatos nu aveau o chemare speciala pentru invatatura, dar erau protejati de originea lor si ajungeau la sfarsitul studiilor fara sa se fi straduit sa-si inmagazineze cine stie ce cunostinte. De altfel nici nu le-o cerea nimeni. A fost generatia de intelectuali facuti cu de-a sila, care s-o inlocuiasca pe cea precedenta. Multi dintre acestia au devenit profesori care la randul lor au pregatit alti profesori si uite-asa calitatea invatamantului s-a deteriorat treptat pana s- a ajuns la situatia actuala. De aceea cred ca va fi foarte greu, infinit de greu sa se mai corecteze ceva. Marea masa a corpului didactic (cu exceptiile de rigoare) nici nu cred ca e capabila sa-si imagineze cum ar trebui sa-si exercite profesia, iar decidentii sunt alesi dintre cei pe care nu-i intereseaza cum se face treba, ci cum sa faca sa-si pastreze functiile si sa parvina la altele mai inalte.
Asa se face ca nepotul meu la 13 ani trebuia sa citeasca Psalmii lui David si Psalmii lui Tudor Arghezi, poezia „Veche intamplare” de Nichita Stanescu si alte minunatii de acelasi fel (toate indicate intr-o lista de lecturi suplimentare propusa de minister), sa faca rezumate pe care sa le treaca intr-un caiet de lecturi suplimentare si pe care profesoara lui de romana le bifa fara macar sa se intrebe daca elevul a citit si a inteles ceva. Marturisesc ca imi venea sa ma duc la scoala si s-o rog pe aceasta doamna profesoara sa-mi spuna si mie ce a inteles din poezia „Veche intamplare” de Nichita Stanescu, dar m-a oprit gandul ca ar urma o persecutie asupra nepotului meu, pentru ca se poarta si acest lucru in scoala actuala. Si, vezi Doamne, copilul trebuie sa ia nota buna ca sa poata accede la liceul pe care si-l doreste!
Asa ca sunt ingrozitor de sceptica in legatura cu viitorul invatamantului romanesc, dar ma bucur foarte mult, domnule Mihai Maci, ca mi-ati oferit posibilitatea sa-mi vars un naduf adunat intr-o viata de om.
As dori sa-i raspund domnului Alex. Eu sunt in sistem de 17 ani. Garda veche de profesori, care au intrat la facultate pe baza de dosar, asa cum spuneti, si cred, acum incepe sa iasa la pensie. In anii 70-80, nimeni nu primea repartitie intr-un liceu bucurestean, sau dintr-o resedinta de judeti, daca nu turna la securitate. Nu trebuia sa fii cel mai bun. Trebuia sa semnezi niste declaratii. Asa s-au populat multe din liceele bune cu impostori si incompetenti. Acesti „profesori-securisti” au fost cei care au creat imaginea de azi a invatamantului. Anii 90-2000 i-au prins la catedra. Iar sistemul a fost construit in asa fel incat doar prin pensionare au plecat din el. Si asta cu mult scandal, de regula. Pentru ca cei mai multi nu doresc sa iasa la pensie. Li se pare normal sa ramana in continuare, pentru ca oricum nu depun prea mult efort. Sunt oameni pe care nimeni nu i-ar fi angajat niciodata. Comozi, lenesi, incompetenti. Fara metode de predare. Fara flexibilitate. Si ceea ce este mai rau, fara sa iubeasca eleviii. Acum incep sa iasa la pensie cei care au absolvit facultatea in anii 80. Sunt anii in care doar daca erai turnator la securiate, mai puteai sa primesti repartitie la un liceu dintr-o resedinta de judet. Altfel ajungeai sau in Delta, sau in nu stiu ce comuna la cateva sute de km de domiciliu.
desi va dau dreptate pe fond …da exista o mare problema cu inv preuniversitar …da programa este proasta..manualele sunt proaste…da se cere mult prea mult elevilor…da totul e in buna masura o afacere …
cu ce nu sunt de acord insa este legat de matematica si stiintele realiste….exista scoli/icee de profil real si umanist… , nu vad de ce toata lumea trebuie sa fie elev la un liceu ca Tudor Vianu sau Mihai Viteazu …daca insa alegi sa fi elev la un asemenea liceu atunci din start in cunostinta de cauza ca alegi sa faci matematica, fizica, informatica, chimie la un anumit nivel …si mai putin materii umaniste …exista si licee pentru umanisti…poti alege ceea ce doresti sa studiezi ….nu vad care e problema cu matematica si stiintele reale si cu politehnica.. adica de ce sa nu se faca matematica la un anumit nivel? …doar pentru ca unii nu sunt capabili sa inteleaga problemele de matematica ? …pana la urma uitati-va la coreeni la japonezi , chinezi …si etc ..unde sunt si de ce au ajuns acolo ?…si chiar si la germani…credeti ca exigentele examenelor de absolvire la nemti sau francezi sunt usoare ? …. dvs credeti ca ati fi putut sa scrieti in mediul asta virtual folosind banuiesc un computer si toata tehnologia aferenta fara matematica si fizica si informatica , inginerie si bataia de cap a unora . …multi dintre ei romani …si da formati in scoala romaneasca … credeti ca asa stand si cugetand filosofic si studiind drept si economie putem noi acum sa ne expunem fiecare parerile ? …fara industrie, tehnologie, gandire creativa, inovatie suntem cam zero…doar consumatori…chiar credeti ca se poate fara matematica si stiinte ? …si va mai intreb de exemplu pentru un viitor medic este mai important sa fie bun la matematica sau sa fie capabil sa memoreze ?… poate nu stiti dar de exemplu in USA selectia studentilor la facultatile de medicina se face dupa rezultatele lor in primul rand la matematica …
Consider că deși școala românească – la nivel preuniversitar – are multe fisuri și întradevăr se bazează în mare parte pe cantitate, neluând în considerare nevoile masei și neîncurajând conceptul de „critical thinking” atât de valorat de piața muncii, ea reușește să pregătească adolescenți care pot face față provocărilor universitare naționale și internaționale.
Deși tindem a crede că educația în țările „civilizate” se face mai bine decât în țara noastră, aș dori să precizez, din experiență proprie, că mi s-a dovedit contrariul, studentă fiind la o facultate din Marea Britanie (program de licență). Am avut ocazia să mă întâlnesc de-a lungul celor 2 ani de facultate de situații în care colegii mei, englezi și nu numai, nu erau capabili să efectueze operațiuni matematice logice simple cum ar fi să lucreze cu procentaje sau să aplice banala regulă de trei simplă. Țin să menționez că programul de licență pe care îl urmez este clasat ca fiind primul în diverse topuri britanice în știința managementului, iar britanicii au nevoie de 2 sau 3 așa zise A-levels (dintre care unul la matematică) pentru a fi admiși la acest curs.
Un alt lucru de apreciat la învătămantul preuniversitar din România este că se pune accentul pe dobândirea esențială a cunoștințelor de limbi străine (l-aș putea numi multi-lingvism chiar). Ca de exemplu, când alți studenți din popoare cu mult mai dezvoltate ca al nostru (China, Rusia și altele nevorbitoare nativ de limba engleză) aveau nevoie de un an pregătitor (așa zisul Foundation Year), tinerii români aveau la bază un nivel avansat al limbii engleze, cu care erau gata să concureze pe plan academic. De asemenea, este de menționat faptul că fiecare dintre noi știm la nivel B2 sau macar la un nivel conversațional o a doua limbă străină cum ar fi franceză, spaniolă, germană, italiană, portugheză etc.
Iar când vine vorba de matematică, îi conducem clar și ca drept dovadă suntem apreciați de profesorii de pretutindeni. Deși am ales profilul de filologie în liceu, timp în care am avut un contact mediocru cu matematica, cu noțiunile de bază din ciclul gimnazial reușesc să fac față cu brio modulelor detestate de ceilalți colegi cum ar fi contabilitatea sau finanțele (care implică cifre și calcule, înspăimântătoare pentru englezi), și nu numai, ba chiar să am printre cele mai mari note.
Între timp, noi ne bucurăm aici de o bază de cunoștințe (acumulate preuniversitar) cu mult peste media internațională, le luam bursele britanicilor și în curând și joburile (pentru cine vrea să rămână aici)
Singura întrebare adresată de profesorul meu de Managamentul Tehnologiei și a Informației când încerca să gasească răspunsul la un calcul matematic simplu a fost: „Any East European here?”
Concluzionez prin a zice că școala românească este departe de a fi perfectă, (nu mă pot afirma în ceea ce privește nivelul universitar), și mi-aș dori să înțeleg care este cauza rupturii dintre ceea ce produce școala și ceea ce vrea piața. Un lucru ce ar fi de încurajat pretutindeni este pusul la îndoială, a informațiilor primite zi de zi, în comparație cu acumularea lor constantă, excesivă si de cele mai multe ori nefolositoare de către generațiile ce ies de pe băncile școlii.
Foarte frumos si foarte dragut ce spuneti. Dar tot scoala romaneasca e datoare a produce si casierele din supermarket sau femeile de serviciu. Intelectul (privit ca o resursa nationala) ar trebui ‘exploatat’ sau, mai degraba, valorificat, prin identificarea corecta a potentialului, nu dupa metoda calirii fierului (da-i cu ciocanul tare, daca n-a fost calit bine o sa crape).
Va felicit ca urmati un curs in UK, este o oportunitate de invidiat. Dar ar trebui sa realizati paradoxul situatiei, dumneavoastra sunteti in UK, nu in Romania. De facto, dati dreptate autorului. Reiterez, rolul invatamantului preuniversitar NU trebuie sa fie acela de a pregati tineri apti a intra la cele mai prestigioare universitati. Ci de a-i pregati, pe cat posibil, pentru viata. Marea masa a societatii, masa angajatilor NU are nevoie de diplome universitare. Cum de se intampla ca acest breaz invatamant pre-universitar nu se reflecta, la nivel universitar, intr-un curs de calitate in management, care sa va atraga ca si cursant in Romania?
Il felicit si eu pe d. Maci pentru articol si sper ca prin astfel de constientizari publice sa se formeze la un momentdat o miscare suficient de puternica incat sa schimbe ceva. Am ghinionul sa am o meserie mai degraba tehnica, pentru care nu exista scoala in Romania, ci invatare dupa ureche (dar, cumva in ciuda sistemului de invatamant, totusi aceasta meserie exista pentru ca e ceruta de piata). Este revoltator cat de complicata este o initiativa de introduce undeva, intr-o programa, un curs/o specializare pentru aceasta meserie, fie ca post-liceal (unde ne-am lovi de prejudecata/realitatea ca numai inaptii ajung la post-liceal), fie ca disciplina de licenta (unde ca sa vedem, sa aprobam, sa discutam, ca secretarul, ca rectorul, probleme, socoteli, ca de unde gasim autori recunoscuti in domeniu care sa publice niste lucrari, ca stai asa ca nu e asa usor etc. bleh).
Stimate domnule Radu,
Cum am menționat anterior, consider că școala românească este departe de a fi perfectă, dar „paradoxul” meu, cum îl numiți, nu susține în niciun caz ideea autorului articolului care concluzionează că aceasta scoate „tâmpiți”.
Asemenea unui comentator ce a afirmat pe această platformă: „Sunt pregatit in scoala romaneasca. Nu ma consider tampit.”, subscriu și eu afirmației dumnealui și sunt absolut sigură cunoștințele mele dobândite într-un modest gimnaziu și liceu din provincie nu sunt cu nimic mai prejos față de cele dobândite de tinerii din occident. Ba chiar dimpotrivă. Vorbesc din experiență proprie și sunt convinsă că îmi sunt martoră miile de studenți (pregătiți în ciclul preuniversitar românesc) care fac performanță în țară și în străinatate.
Alegerea mea să studiez în străinatate, nu alcătuiește un „paradox”; a fost o alegere personală, de diversificare și dezvoltare personală, de cunoaștere a altei culturi și stil de a învața diferite. Nu contest nicio secundă că în țară nu ar fi un curs la fel de bun.
Singurul lucru care îi lipsește sistemului românesc, din punctul meu de vedere și așa cum sugerați și dumneavoastră, este așa zisă școala vocațională și întărirea ideii de „a face ce-ți place”, nu neapărat ceea ce „trebuie”/impune societatea. Aici, aș putea spune că tinerii sunt mai deschiși în a-și alege un domeniu pentru care cred că au o vocație, sunt încurajați de părinți și mai ales necriticați de societate. Astfel ei ajung la facultate să urmeze „Dance Studies” sau „Midwifery Degree” (Facultatea pentru Moașe), ba chiar în multe cazuri, aleg să nu mai continue cu ciclul universitar, urmând cursuri practice de Beauty, Spa etc.
Pe de altă parte, cred cu tărie că este și vina părinților din România care nu își încurajează odraslele să urmeze astfel de cursuri, când sesisează că aceștia din urmă nu au înclinație spre științele teoretice care se studiază în majoritatea liceelor. Apoi, este o normă de a te duce la facultate și „de a trece prin ea ca gâsca prin apă”, în loc să fi descoperit în primul rând la ce domeniu ești mai bun și să-l fructifici. Aici școala românească mai are de lucrat, dar nici mentalitatea adulților nu este benefică tinerilor aflați în alegerea carierei (cu excepțiile de rigoare).
Problema mea este, în principal, cum motivează statul tinerii care aleg din ce în ce mai mult să plece la studii în străinatate să se întoarcă să contribuie statului românesc (și numărul acestora crește semnificativ de la an la an)
http://www.youtube.com/watch?v=E0N-QHdVKSM Aici este o prezentare care ridică foarte bine problema valorilor care, pregătite în sistemul românesc, părăsesc țara pentru oportunitățile pieții de muncă din afară. (Livrat de un student român, Marea Britanie)
Va multumesc pentru observatie. Sunt de acord ca lucrurile pot fi lecturate si ca o problema de optiune, desi – cred (trebuie sa spun ca nu cunosc in amanunt lucrurile) – ca aceasta e valabila doar pana la un anumit punct: daca toti elevii invata dupa aceeasi programa si dau acelasi tip de examen, atunci, in mod fatal, un anumit nivel de performata (probabil fireasca intr-un liceu de specialitate) va fi transformat in norma a intregului invatamant. Ori, parerea mea este aceea ca menirea scolii ar fi tocmai aceea de a-i deschide pe elevi catre domeniile stiintei si ale ingineriei – atat de in voga in prezent. Si cred ca ar putea face cel mai bine acest lucru aratandu-le partea vie si interesanta a acestor domenii. Nu spun ca ar trebui evitat efortul invatarii, ci doar ca ar fi utila o mai adecvata orientare si graduare a lui. Din imensa majoritate a romanilor ce se delara creationasti, cati credeti ca ar putea sustine o discutie elementara de genetica? Dintre cei ce blestema criza, cati sunt in masura sa inteleaga miza masurilor economice ce se vehiculeaza la scara mondiala? La ce este buna o cunoastere vasta si abstracta, daca nu e in masura a-i lumina celui ce-o parcurge lumea in care traieste si propriul drum? Nu vi se pare ca logica aceasta a intensivului sfarseste prea adesea in opusul ei – in dezinteresul total al elevilor fata de scoala? Parerea mea este aceea ca fetisul perfoormantei risca sa ne ascunda carenta normalitatii. Un vechi proverb spune ca, uneori, mai binele e dusmanul binelui.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Ar fi ideal daca aceast articol ar deveni o lectura obligatorie pentru parinti, poate ar fi ideal de citit la o sedinta cu parintii… Predau matematica de cativa ani, am intrat intr-un sistem care nu are nici o logica, care nu duce nicaieri… legat de manualele de matematica sunt total pe langa programa actuala, toate ! ! !… exista cateva culegeri folosite in masa, dar si alea sunt penibile, exista zeci de concursuri pe bani, concursuri in care nu e relevant cat stii, ci daca te ajuta invatatoarea sau profesorul cand sustii concursul. Ce e de facut? … sincer nu vad o solutie care sa nu fie radicala, iar tot ce e radical automat cere sacrificiu… atat din partea elevilor, parintilor, cat si a profesorilor, iar multi nu sunt dispusi pentru acest sacrificiu. PS> Eu sunt de parere ca cea mai importanta actiune ar trebui sa fie obligarea noastra a profesorilor sa stam la scoala 8 ore pe zi, sa ne pontam ca la un alt loc de munca, chiar daca avem 2 ore in aceea zi… sa fim la scoala 8 ore si sa ne pregatim, chiar sa facem ore de recuperare si multe altele… ce se intampla in ziua de azi la scoala e o totala bataie de joc
Domnule gresesti,
Este bine sa vorbesti cu oameni care inteleg rostul educatiei si cunosc bine sistemul pentru ca altfel frustrarile dumitale se vor sparge in capul copilului. Culegerile au alta problema nu aceea ca trebuie duse in spate de copil. Alta data nu existau carti atit de bune cum crede cineva dintre comentatori, erau niste mizerii culegerile acelea(nu respectau nici un principiu didactic).
Dupa cum vorbiti de problema aceea de matematica imi dau seama ca nu intelegeti nimic, iar despre meditatii ce sa mai vorbim. Nu stiu daca voi avea timp sa dau un raspuns acestui articol plin de venin si prostii crase. Dar va spun ca gresiti, iar problemele pe care le ridicati nu sunt probleme fundamentale in majoritatea lor, ci doar prostioare. Problema manualelor, culegerilor si mai ales problema programelor scolare va depasesc in mod evident pe dumneavoastra si pe ceilalti care sunt doar parinti frustrati(nu va puteti ajuta proprii copii pentru ca nu ati fost straluciti in scoala si credeti ca profesorii care dau meditatii se imbogatesct, ce sa mai zic de cei care se straduiesc sa scire carti). Cum ati putea dumneavostra sa banuiti macar cum se poate restructura programa la matematica cind atitia profesori nu au decit idei vagi despre asta ? Daca detectati o problema, de exemplu ca elevii sunt nevoiti sa plece de la scoala cu lectia neinvatata de ce credeti ca un ghiozdan de 1,5 kg ar putea rezolva aceasta problema ? Raspunsul este altul, iar felul cum puneti problema arata ca nu intelegeti mai nimic ? Pareti mai degraba un tip in cautare de chilipiruri politice(sunt multi care-si fac imagine in felul acesta apoi intra in politica, chiar de pe contributors). Ma gindesc la fetita dumneavoastra , cine stie ce calvar traieste sarmana din cauza ignorantei dumneavoastra(chiar si faptul ca va credeti in stare sa va meditati fetita la matematica arata ca sunteti un sfertodoct gen Gigi, apelati la un meditator adevarat daca nu vreti sa va distrugeti copila). Politica ministerului legata de manuale si auxiliare este gresita nu numarul acestora de pe piata, ar trebui sa fiti recunoscatori profesorilor care muncesc pe mai nimica pentru a scrie aceste carti(este adevarat ca sunt si unii care reusesc sa vinda, dar va asigur ca majoritatea nu fac decit opera patriotica). Intrebati-va de ce trebuie sa plece copilul la prinz de la scoala si nu la 17-18 cind scapati de la slujba si incurajati after-schoolul, dar care trebuie regindit si institutionalizat pentru ca educatia ar trebui sa fie gratuita pentru toti(este un domeniu strategic pentru cine intelege). Sunt pentru o scoala vocationala pentru toti(acum este doar pentru cei care vor sport, muzica si arte plastice) si pentru un invatamint individualizat si informatizat(profesorul cu creta in mina este de pe vremea lui Creanga). Matematica in clasele 1-4 ar trebui predata de profesori si nu de catre invatatori(invatatorii sa predea ceea prevede programa , dar orele pentru copiii talentati sa fie facute de profesori, la fel in gimnaziu si liceu , profesorii din ciclul imediat superior sa predea pentru cei talentati). Asta nu inseamna ca vor disparea meditatiile(care nu sunt un rau asa cum vad ca spuneti, fara ele este greu sa faci performanta), dar eu pretind ca statul sa suporte costurile in cazul celor cu probleme(pentru ca statul creeaza aceste probleme) , iar elevii talentati nu sunt neaparat marfa de export decit tot din vina statului(faci cercetare cum se cuvine si acesti elevi talentati nu vor mai pleca din tara – introduceti elevii talentati in grupe de cercetare inca de pe bancile liceul;ui si vom trai intr-o alta tara, otara care exporta tehnologii si idei etc.). Rezultatele proaste la BAC au la baza si dezinteresul general fata de educatie, de ce credeti ca este absolvit de vina un parinte dezinteresat de educatia copiilor lui pentru ca o parte din vina o au si ceilalti participanti la educatia copiilor ?
Va multumesc pentru observatii si va asigur ca, dupa cum ati observat, avand performante asa de precare la matematica, nu am nici o intentie de a ma lansa intr-un domeniu in care numaratoarea e atat de importanta precum politica. Va asigur, de asemenea, ca – in ciuda divergentelor exprimate de D-voastra – suntem destul de apropiati pe fond. Si eu cred c-ar fi mai util un invatamant diferentiat; si eu cred ca afterschool-ul ar putea rezolva niste probleme, cu conditia de a se face altfel decat acum (eventual – ca in Germania – cu tineri absolventi care s-ar putea roda lucrand cu elevii). Nu stiu daca matematica ar fi mai bine sa fie predata in primara de profesori; parerea mea e aceea ca ar fi mai corect ca matematica de primara sa fie adaptata elevilor de primara iar selectia (si antrenamentul celor mai buni) sa inceapa ceva mai tarziu. Dar s-ar putea sa ma insel. S-ar putea ca meditatiile sa fie necesare pentru performanta (desi, si aici, probabil ar fi mai interesant sa se organizeze loturi, cluburi sau orice altceva pentru cei talentati care sa aiba ocazia intalnirii si a emulatiei intr-un mediu comun). Dar nu cred ca meditatiile trebuie sa devina norma pentru a duce manualul la capat. Sincer sa fiu, asa ceva mi se pare anormal. Nu cred ca putem face educatie eficienta cu argumentul cu care-si trata Stalin inginerii: daca pot americanii, puteti si voi! Daca nu puteti, stiti ce va asteapta! Nu fortarea limitelor pentru a obtine performata cu orice pret mi se pare scopul educatiei, ci, asa cum spunea candva D-l Plesu „crearea unei medii umane civilizate” si daca nu deschise, cel putin nu opace fata de cultura. Cat despre patriotismul celor cu culegerile, nu prea stiu ce sa spun. Poate ca au probleme mai curand cu editurile, caci – cel putin eu – cumpar (de nevoie) cam tot ce se vinde la scoala fiicei mele.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Exclus sa incurajez meditatiile cu profesori calificati! Consider un exemplu foarte bun ca familia sa lucreze impreuna si sa punem toti umarul la rezolvarea problemelor. Este mult mai motivant pentru copil si nu creaza frunstrarea de a reusi doar pe baza meditatiei. Este stimulat si orgoliul copilului de a reusi sa faca problema fara a mai apela la parinti, sau tocmai pentru a le arata el, lor, rezolvarea. Daca parintii care nu sunt de specialitate cauta si gasesc solutii, cred ca si copilul poate invata sa caute si sa gaseasca solutii.
Meditatia este tot o forma de extindere a influentei profesorului si in afara scolii. Rigiditate, severitate, clasicism, nimic nou fata de scoala. Este o modalitate de a face acelasi lucru, again si again, nestimulant. Daca profesorii sunt buni, au orele lor DIN PROGRAMA SCOLARA in care sa isi stimuleze elevii. Poate ca meditatiile cu un profesor cu har din afara clasei ar ajuta pentru admiterea la Facultate (nu mai trebuie in Romania, dar ar putea ghida pentru admiterea in Strainatate). Dar mai mult deranj nu merita invatamantul romanesc!
Stimate domnule Maci,
Nu cred că este cazul să generalizăm. Pe de altă parte, orice sistem căruia nu i se controlează entropia prin intervenții externe are tendința de a-și mări entropia proprie- și de a deveni și mai dezorganizat. Același lucru e valabil și pentru educație- devenită sub conaționalul dvs. Boc o Cenușăreasă pe ideea dlui. p-reședinte Băsescu că statul nu mai trebuie să se implice deloc da chiar deloc în bunăstarea cetățenilor, lasă-i să crape- ăia mai în vârstă iar cei mai tineri să devină tinichigii sau bucătari. Dacă de la vârf se pornește cu astfel de concepție- la ce să te aștepți ? Învățământul ingineresc din anii comunismului era orientat strict pe anumite obiective- absolventul mergea într-o economie planificată unde-și găsea foarte rapid locul. Astăzi, marea majoritate a acelor obiective- recte industria României – nu mai există. Și nici un responsabil de la minister nu are nici cea mai vagă idee referitoare la cerințele pieței.
Felicitari pentru articol, Mihai.
Din pacate dezastrul din invatamant nu e singular. Dezastru e in toate sectoarele. Si multi dintre noi nici nu ne dam seama, decat atunci cand realitatea ni se pune in fata. Ma intreb totusi, cum e posibil ca toti, dar absolut toti din cei care au condus in vreun fel sectoare din invatamant, sa accepte si chiar sa propavaduiasca acest sistem ? Si ma refer la cei care nu au avut un interes direct . Ma uit la televizor cand se discuta problemele invatamantului si ma crucesc cum se bate apa-n piua, dezbat problemele ore in sir, si nu spun nimic. Oare acesti reprezentanti ai invatamantului romanesc nu cunosc realitatea, sunt atat de prosti, de neinformati sau desfasoara activitati departe de realitate ? Sau o cunosc si sunt ticalosi ? Si asa cum am spus, peste tot e dezastru. Ma uit de exemplu, cum se dezbate problema privatizarilor, de exemplu Oltchim. A fost capusat, a fost condus prost, a fost furat in draci. S-a falimentat cu buna stiinta. Raspunde cineva ? I s-a confiscat cuiva averea ? Nici gand, desi combinatul e condus de o conducere administrativa, de consiliul de administratie incarcat cu oameni politici, bine platiti, pentru nimic. Mai exista si o comisie de cenzori care conform legii raspunde exact de modul de gestionare a mijloacelor materiale si financiare ale combinatului. E cineva pus la zid ? Nici gand. Toti se infrupta si nimeni nu raspunde. Si asta se intampla de 23 de ani. Si culmea culmelor, lumea ii voteaza. Parca am trai intr-o lume ireala cu prosti.
Felicitari inca odata dl.Mihai Maci ca a prezentat realitatea din o mica parte a invatamantului romanesc. A prezentat dezastrul asa cum e el, cu argumente si exemplificari.
Eu cred ca o solutie in avantajul elevilor ar fi ca scolile sa le ofere elevilor si manuale in format digital, la inceput in banalul PDF iar apoi printr-o reforma adevarata elevii ar putea avea parte de manuale animate in format electronic precum sunt lectiile in sistemul AEL. In format PDF elevii ar avea toate maualele pe o tableta si nu ar mai cara in fiecare zi greutati in spinare. Pentru acest lucru MEN ar tebui sa ceara editurilor sa furnizeze si variante in PDF a manualelor.
F. interesant! Eu astept partea a II-a cu invatamintul universitar! Sper si la respectivul articol postarile sa fie la fel de interesante si pline de exemple concrete!
Felicitari pt. articol!
ar fi ideal daca ati fi comentat mai putin vehement, mai ales ca abordatii probleme simple, nu aberatii fundamentale, care se pot rezolva simplu atat timp cat nu astepti sa fii servit la masa ca d’l presedinte, si pui osu’ la treaba.. sa ceri sa se formeze un consiliu de parintii si sa rezolvi problema cu ghozdanul si numarul de carti e simplu..
ce e mai greu e sa vezi ca atunci cand ar trebui copilul tau sa studieze lucruri mai in profunzime si mai cu cap, sa vezi ca n-are de unde? ca-ti vin copiii obositi de la scoala si nu-ti vine sa-i tii prea des in plus cu lucruri esentiale care ar trebui sa le stie si nu le stiu? ca fac o istorie pe sponci, pe sarite, matematica e la nivel de vanzator la ghiseu si singurul motiv ptr care ai tai sunt printre cei mai buni pe la cele mai bune scoli din oras e ptr ca iti rupi zilnic din timp si faci suplimentar cu ei ca la nivel de ROMANIA?? D’le aberatiile astea vehemente vin numai de la astia care nu au trait prea mult afara, cand le aud imi vine sa rad.. si numai mie, mai la toti cu care am venit in contact fie din vest fie din nord america, oameni extra scoliti, extra realizati dar purtand crucea pregatirii propriilor copii pe undeva mai la un nivel mai aproape de tara aia amarata, tinut blestemat sa aiba o populatie complexata si fara sa-si dea seama ce are la un moment dat..
in numele unui grup care e perect constient ca ce’a invatat in liceele de mate-fizica de acum 20 de ani ii dau un avantaj in intelegere si adaptare intelectuala cum rar gasesti chiar si la crema universitatilor private de afara, va spun un singur lucru: incetati cu aberatiile dar mai ales cu cainatul asta la nivel national. nu ies de la noi mai tampiti decat de la altii, asta garanta; mai putin intreprinzatori da, dar mai tampiti in nici un caz. problema e ca societatea e bolnava, n-are valori, e saracie, lumea n-are nici o tragere de inima, si asta se vede si in invatamant si in orice altceva.
Va multumesc pentru observatii. Dra permiteti-mi sa va intorc argumentul: absolventii de acum 20 – 30 de ani ai liceelor din Romania sunt cei ce conduc acum tara. Vi se pare ca solidele cunostinte inculate de scoala acelui timp se reflecta in activitatea lor publica? Daca tirajul mediu al unei carti din ziua de azi e in jurul a 500 de exemplare (chiar mai mic pentru cartile de stiinta), unde au disparut oare milioanele de elevi educati sa citeasca ai acelor vremuri? Succesivele reforme ale educatiei nu au fost facute tot de ministri si de consilieri formati in anii aceia? Sincer sa fiu nu stiu daca faptul de a face (sau a fi facut) multe poate fi luat – tel quel – ca o garantie de temeinicitate.
Cu toata consideratia
nu cred ca generatia mea conduce tara. ce vad in guvern si parlament sare de 45-50 de ani. generatie mea nu prea o sa conduca tara ptr simplul motiv ca la noi e o stafeta pe linie paterna, ca in evul mediu. si mai e ceva: educatia superioara nu presupune si caracter, ori noi vorbeam despre prima; a doua.. daca n-a venit de’acasa, Dzeu cu mila..
Cu aceeasi consideratie.
Nu se vorbeste aici si despre parinti. Am citit o fraza recent, din pacate nu imi amintesc unde, despre cum se zbat acum copiii intre lipsa de interes a parintilor pentru ce fac ei la scoala si degringolada de la scoala. Cum remarca cineva inainte, diferenta o face profesorul/invatatorul. Dar un mare aport ar trebui sa aiba si parintii, sa fie interesati sa isi ajute copiii si sa le fie modele. Scoala nu se implica in nimic altceva in afara de programa care in multe cazuri are nevoie de modernizare, parintii dau vina pe profesori daca copiii iau note mici iar copii s-au obisnuit si se strecoara fara sa faca vreun efort deosebit, dovada rezultatele actuale.
In legatura cu sprijinul pe care trebuie sa-l acorde parintii in pregatirea scolara a copiilor lor.
In foarte multe cazuri parintii nu au posibilitatea sa-si ajute copiii sa-si faca lectiile (pentru ca nu se pricep, pentru ca nu au timp, pentru ca sunt prea saraci ca sa plateasca meditatii sau cadouri, etc.). Scoala actuala se bazeaza prea mult pe acest tip de ajutor. Am asistat odata la o sedinta cu parintii in care invatatoarea ne punea sa ne notam cu acribie programa didactica pe semestrul urmator. Nu era treaba mea sa stiu acest lucru, era treaba doamnei invatatoare care pasa parintilor o buna bucata din indatoririle dumneaei. Sigur ca si o mare parte din parinti contribuie la aceasta situatie in dorinta de a avea copii premianti, dar am vazut si parinti disperati ca nu aveau mijloacele necesare sa tina pasul cu cerintele scolii.
Va multumesc – personal cred ca ambele opinii isi au partea lor de adevar. E adevarat faptul ca noile ritmuri ale vietii (care solicita mult mai mult adultii) pun in seama scolii probleme pentru care aceasta nu e pregatita (inclusiv – s-a vazut adesea – de natura afectiva). Dar la fel de adevarat e si faptul ca dinamica (adesea ininteligibila) a educatiei ii solicita pe parinti de cele mai multe ori dincolo de posibilitatile „bugetului lor de timp” si ale celui financiar. Mi se pare ca, prinsi intre parantezele acestei aporii, cei care patimesc cel mai mult sunt copiii, care nu-si gasesc interlocutor si indrumator nici in familie, nici in scoala. De aceea probabil o mai mare apropiere intre familie si scoala ar fi extrem de utila.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Va dau dreptate, e necesara o apropiere intre scoala si parinti, dar nu in felul in care se face acum. Parintii, dupa cum am observat fiind bunica a doi nepoti elevi inca, au tendinta de a avea ori o atitudine lingusitoare fata de corpul didactic in dorinta de a obtine note mari si protectie pentru odraslele lor, ori una inchizitoriala si aroganta. Sunt fiica unui profesor de limba romana format alaturi de Mircea Eliade, Emil Cioran si altii care obisnuia sa-si viziteze elevii acasa (pe cei cu probleme evident), sa se intereseze de viata lor si sa si intervina ca sa-i ajute sa-si schimbe destinul. De multe ori chiar reusea. Obiceiul acesta a fost denaturat de obligativitatile impuse scolii in epoca de trista amintire, iar acum s-a pierdut, cu unele exceptii, in totalitate. Am cam multe asteptari de la scoala, nu-i asa?
Bravo!
E foarte bun articolul. Ati punctat corect tot ceea ce era de punctat in acest domeniu.
M-am regasit in toate etapele invatamintului din Romania. Sint unul din cei care au intrat la Politehnica si scoala a avut un sens, dar imi aduc si acum aminte de colegii mei chinuiti din gimnaziu si liceu care nu „tineau ritmul”. Doctoratul l-am absolvit in Finlanda, scoala lor e buna, mi-a placut.
Acum copiii mei invata in Germania, si la scoala primara manualele sint excelente, asa cum le-ati descris ca ar trebui sa fie.
Ma bucur ca ati abordat acest subiect. N-ar fi rau daca domnii secretari de stat responsabili cu programa scolara ar vizita scoli din Finlanda si Germania. Acum sintem in UE, cred ca se pot informa relativ usor despre alte sisteme de invatamint.
Inca o data felicitari pentru articol,
Lucian
In legatura cu matematica care se preda. Eu sunt profesor de 17 ani. Am absolvit facultatea de matematica. Examenele nu mai sunt previzibile. Eleviii sunt confuzati. Rezolvarile nu sunt incadrate in algoritmi de rezolvare generali, cu aplicabilitate pe clase de probleme. Rezolvarile sunt pline de diverse artificii de calcule. Chichite, cum li se spune mai vulgar. Eu nu stiu ce competente se verifica prin artificiile de calcul. Eu stiu ca eleviii trebuie sa dovedeasca, printr-un exemen national, ca si-au format anumite competente. In fiecare an intalnesc alte si alte modele de rezolvare, alte si alte artificii de calcul, chichite, care, dupa parerea mea, nu au ce cauta intr-un examen national. La olimpiada de matematica da, dar nu in alte parte. Dar acest obicei al subiectelor este meteahna veche. In primul mandat la d-nei Andronescu, s-au modificat programele scolare. Cand s-a pus problema programei scolare la matematica, expertii in matematica de atunci au facut urmatoare afirmatie „Dar profesorii de matematica nu trebuie sa traiasca?”. Aceasta istorie a spus-o, la o inatalnire cu cadrele didactice, secretarul de stat de atunci. Cu alte cuvinte, fac o programa scolara, si niste subuiecte la exemenele nationale in asa fel incat sa le asiguram banii profesorilor de matematica. Trist este asa s-a si intamplat. Si vedem consecintele.
Oare n-ar putea sa traiasca invantandu-i pe elevi mai putine notiuni (cele cu adevarat necesare in viata de zi cu zi) dar sa-i invete temeinic. Adica putin dar bine.
Prin natura ocupatiei pe care o am, ma intalnesc cu zeci de tineri, abia iesiti de pe bancile scolii (chiar facultati) si care nu stiu cate grame are un sfert de kilogram. Sau nu sunt in stare sa faca mintal o adunare sau scadere, de inmultiri nici nu mai vorbesc. Calculul procentelor pare pentru ei un fenomen paranormal samd. Nu mai vorbesc de transformarile in subunitati de masura, litri, m cubi, m patrati, grame…
Stau si ma intreb, de ce mai exista matematica in scoli?
Glosolalie este limba vorbita in scolile si pe holurile Ministerului Educatiei! Ce vrei, domnule, daca tara isi permite sa plateasca asemenea moftangii? Ponta are bani suficienti pentru asemenea scursori numite profesori!
Daca ati cunoaste sistemul de invatamant din Germania, ati fi multumit cu cel din Romania, oricat de „prost” ar fi el. Fetita mea merge in Germania la scoala iar eu nu cred ca mai am mult pana la primul infarct… Va voi scrie detalii zilele urmatoare.
Sunt perfect de acord cu autorul articolului. Pentru toate acele motive enumerate si pentru altele nerostite in articol noi am ales waldorf. Pur si simplu este ca o gura de aer proaspat intr-o lume imbacsita.
Multi profesori din Rom sint convinsi ca scoala romaneasca e printre cele mai bune din lume. Din pacate lipseste din scoli partea de educatie civica elementara si codul bunelor maniere. Altfel nu am vedea atitia adulti aruncind sticle sau lasind resturi acolo une au oprit masina. in Sua copiii sind dusi de citeva ori pe an sa stringa lucruri aruncate de altii la malurile riurilor sau pe plaja de ex. . E un lucru care te invata de ce nu e bine sa arunci. Nu s-ar putea face si in Rom? Copiii ar mai trebui invatati cum sa stea pur si simplu la rind… Poti sa fii „toba de carte” daca te imbulzesti la coada asta spune ceva despre tine. Am avut experienta asta de curind intr-un aeroport european. Cautam poarta ptr Bucuresti. Am gasit-o repede dupa imbulzeala de la rind…Si vorbim de oameni in general „scoliti”.
Pentru mine, ca tată al unui elev de clasa a V-a, singura soluţie, de ordin imediat, a devenit ABANDONUL ŞCOLAR.
Eu privesc obligativitatea învăţământului ca pe o obligativitate a statului de a asigura condiţii egale şi gratuite oricui doreşte să acceseze serviciile publice de educaţie şi nu ca pe o obligativitate a părinţilor de a-şi distruge copiii într-un sistem obtuz, violent şi aberant, un sistem de (re)educare forţată. Şi nimeni nu mă poate convinge de contrariu; abia aştept nişte procese pe acest subiect la Curtea Constituţională sau, de ce nu?, la CEDO.
Desigur, deşi îmi voi retrage copilul de la şcoală, voi continua să plătesc în paralel taxele obligatorii pe care administraţia, indiferent de culoare, le va risipi după bunul său plac inclusiv pe asemenea abjecte experimente sociale.
Felicitări autorului. Nu a exagerat cu nimic.
Din pacate, solutia gasita de dumneavoastra este privita ca infractiune de codul penal in vigoare:
„Impiedicarea accesului la invatamantul general obligatoriu
Art. 380. – (1) Parintele sau persoana careia i-a fost incredintat, potrivit legii, un minor si care, in mod nejustificat, il retrage sau il impiedica prin orice mijloace sa urmeze cursurile invatamantului general obligatoriu se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Fapta nu se pedepseste daca inainte de terminarea urmaririi penale inculpatul asigura reluarea frecventarii cursurilor de catre minor.
(3) Daca pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare inculpatul asigura reluarea frecventarii cursurilor de catre minor, instanta dispune, dupa caz, amanarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, chiar daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru aceasta.”
Dupa cum „dreptul la munca” a fost transformat in vremea comunismului in „obligatia la munca” cu consecinte penale daca nu era indeplinita, la fel dreptul la educatie reprezinta de fapt in Romania actuala obligatia de te inrola in invatamantul controlat de stat, iar neindeplinirea se considera infractiune si se pedepseste cu inchisoare.
Oh, n-am nici o grijă în privinţa acestui gen de riscuri. În România rata abandonului şcolar e de 17,5% (conform ultimului Eurobarometru; în realitate probabil că cifra e cu mult mai mare). N-au ei puşcării pentru noi toţi. Altfel, v-am spus, abia aştept să mă judec cu statul român pe chestia asta.
Şi apoi, stricto sensu, eu nu-l împiedic să meargă la şcoală. Dimpotrivă, până de curând l-am forţat / mituit ca să îl conving să le mai dea o şansă. La ce bun?
Foarte fine observaţiile din articol. Chiar dacă problema de matematică nu mi se părea atât de complicată (se poate rezolva şi pe bucăţi, mai logic, mai simplu, fără ecuaţii prea lungi, dar voi „produce” doar la cerere, nu aşa, aiurea), boala sistemului nu rezidă în acea problemuţă (care, oricum, e dificilă prin rezultatul ei neclar, unul dintre cei doi copii putând cumpăra 41,6666666…7 mingi ?!?!?!?!?, mai bine căutau un număr care să dea 41 fix, nu? pentru că, nefiind matematică pură, implicând concepte materiale, mingi, trebuie să se creeze o definiţie clară, fără virgule, care implică şi o problemă de adaptare la lumea reală)… Boala rezidă în următoarele: politica de investiţie socială din partea statului s-a dus pe râpă din cauza ultraliberalismului, al inegalităţii economice flagrante, din cauza incompetenţei celor ce conduc, plătiţi din şpăgi, ca nişte administratori coloniali ai unei colonii supuse neoimperialismului american (tocmai am vizitat Filipinele, supuse oficial SUA până în 1947 şi ei sunt un pic mai dezvoltaţi la învâţământ, cel puţin la manuale, pe care le-am lecturat în vizitele prin librării, decât manualele din România). Din cauză că profesorii nu sunt plătiţi de stat cum trebuie, ei acceptă şpăgi (şi bine fac, căci ei nu sunt sclavii societăţii, oricum ingrate) din partea celor ce vând diferite caiete, recuzită şcolară, manuale alternative, etc, punând totul, la propriu, în cârca elevilor, ce cară cu stoicism (asta ajută la dezvoltarea fizică armonioasă, în lipsa unor lecţii propriu-zise de educaţie fizică)… Acei profesori, sunt, la rândul lor, supuşi presiunilor şi şantajului unor satrapi-inspectori din ministerul cică al Învăţământului, aaaha, ha, ha, haaa, la rândul lor în cârdăşie cu diverse firme ce vând diverse orişice pe banii de la buget, plătit din impozitele truditorilor părinţi… Totul se leagă, iar dacă problema se rezumă abstract, doar la „situaţia dezastruoasă a învăţământului românesc” – un termen prea general şi convenabil, căci toţi viermii se ascund în spatele acestei sintagme-paravan – nu se va vedea corelaţia cu întregul: sistemul politic, menţinut de laşitatea caracterială a oamenilor, a poporului, cum se spunea înainte, de lipsa de reacţie la orice măsură, de băgat capul în pământ, în timp ce posteriorul stă la dispoziţia tuturor celor ce „conduc”, de fapt ce mână turma de la spate, căci lumea e ca o turmă în România, administraţia, sau, mai bine spus, lipsa ei, ele sunt de vină, mai precis toţi şefii, şefuţii, incompetenţi, impasibili, sensibili doar la a-şi umple buzunarele, orice şef de direcţie, de inspectorat, de unitate administrativă, ei sunt de vină! Ei se supun comenzilor, ei satrapizează, ei îi supun ideilor lor sadice pe profesorii masochizaţi de greutatea apăsătoare a „sistemului”, a celor ce-i conduc, căci în România capacitatea de gestiune e sub orice critică, spiritul de conducător lipseşte cu desăvârşire, ceea ce explică dezastrul ţării de acum (şi cam aşa a fost mereu)… Tot aceşti şefi scapă mereu, căci sunt gata să-i servească umil pe toţi cei ce vin vremelnic la putere, rămânând cvasiereditar pe posturi, rezervate etern lor şi alor lor, ca nişte moşii… Am fost la o conferinţă despre educaţie, unde am propus un sistem naţional de educaţie pentru adulţi, arătând implicaţiile sociale pozitive: păi duşmănia cu care am fost privit de inspectoraşii ăia şi de unii profesoraşi ce, probabil, le erau rude, vijelia cu care au încercat să mă înfrunte, m-au făcut să-mi dau seama de mafia extinsă din „sistem”, ajungând la aceeaşi concluzie cu Mahatma Gandhi în 1913, despre India, transpusă în română aici, cu privire la această ţară: „Nu există mântuire pentru România!” Iar dacă părinţii vor da în primul venit, în cei pe care-i văd, în profesori, care au şi ei familii, care, în majoritatea cazurilor sunt terorizaţi de şefi, salarii mici, copii tâmpiţi şi prost-crescuţi, părinţi inculţi şi cu pretenţii, calitatea „învăţământului va scădea şi mai mult, ajungând, în viitor, probabil, ca în Liberia (vestul Africii centrale, pe coasta atlantică), unde obligativitatea învăţământului a fost interzisă (!!!), căci statul n-avea, cică, bani, să-l susţină, în ciuda faptului că ţara e plină de diamante… Cam asta e şi în ţara cu resurse multe, încă România… cât timp va mai fi… aşa că, mai bine, părinţii cu conştiinţă, să se alieze, să formeze mişcări civice, să propună iniţiative legislative, căci constituţia, atât cât mai e, le dă dreptul, ca să-şi reglementeze singuri cele ce au nevoie… iar dacă li se refuză iniţiativele, să iasă în stradă dacă într-adevăr le pasă de copiii lor! Ştiu, drumul e greu, dar ce nu face omul conştient şi responsabil pentru odrala lui? Numai aşa, întâi cu bunul simţ, în spiritul legii, iar apoi, dacă nu se vrea, cu bâta, se rezolvă, nu pe forumuri, prin plângeri la care, cei implicaţi, probabil, după cum bine ştiu că se întâmplă, rânjesc în barbă, cu un comentariu de genul: altul care mă plictiseşte… Scuze pentru comentariul lung, însă, dacă vreţi schimbare, nu fiţi comozi, nu lăsaţi pe mâna altora, ci faceţi singuri curat în propria ogradă, e vorba de copiii voştri… Eu, cât am fost acolo, mi-am spus păsul tare, am depus petiţii până la încă preşedintele acelui teritoriu, nimic… eu n-am copii, îi voi avea aici, unde e mult mai bine, unde vor creşte protejaţi de un stat normal, educaţi de o societate normală, nu ideală, dar printre cele mai bune (şi nu e una occidentală, ci morală, orientală)… Însă mă uimeşte laşitatea românilor, deşi o ştiu, mă uimeşte lenea de a dori să citească, să înveţe ei înşişi, să ducă lupta cu greul legislativ, mă uimeşte că totul e de formă, că nici copiii lor, viitorul lor nu-i poate determina să facă un corp comun, o asociaţie de apărare şi promovare a drepturilor la un învîţământ calitativ! Aşa va continua, boală lungă, moarte sigură, dacă nu se duce lupta cu greul, ci se lasă în seama „celor de sus”, că de-aia i-am votat, de-aia i-am pus acolo, nu?”… Ce eroare, parcă aţi trăi de vreo 3-4 ori, să aveţi timpul să corectaţi într-o viaţă viitoare! Suferiţi, comozilor! Vă urez succes!
Va multumesc. Nu demult am vazut am vazut un documentar frantuzesc despre starea invatamantului din hexagon comaparat cu cel din Finlanda, a carui concluzie era aceasta: finlandezii au inteles ca, mai inainte de toate, reforma educatiei trebuie sa-i vizeze pe adulti (parinti, profesori, functionari de stat) si abia apoi pe copii. Stiati ca in Finlanda nu se dau note pana pe clasa a VI-a? Ca nu exista obligatia elevilor de-a sta in clasa lor pe parcursul orelor (pot pur si simplu sa se ridice si sa se duca la alta ora – si alta clasa)? Ca programa pe patru ani e de doua pagini? Oricat de paradoxal ar parea, ies cel mai bine la toate testele internationale.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Felicitări! E un articol excepțional care „radiografiază” fără milă învățământul românesc. Și știu ce vorbesc fiindcă sunt profesor. De când am intrat în sistem, și sunt vreo 35 de ani, niciodată nu a fost ce trebuie. Acum însă sistemul este doar o mascaradă, o fațadă, un loc unde doar să „stea” copilul care urmează să fie modelat după acel ideal din legea învățământului care mie mi se pare o prostie. Copilul acesta nu are un țel, nu are nici o plăcere în a veni la școală, nu descoperă nimic, nu se implică în nimic, nu, nu și iar nu.
aşa-i, din păcate
un loc unde să-ţi copiii – în siguranţă, dacă ai noroc – între 8 şi 14
„Radiografia” învățământului românesc făcută de dumneavoastră este cât se poate de la obiect dar…multe și necunoscute mai sunt „căile” sale. Un exemplu cât se poate de concludent ar fi olimpiadele școlare unde nu câștigă cel mai bun ci doar cel care trebuie, pe principiul din „Titanic vals”. Ultima olimpiadă la limba română a lăsat un gust amar elevilor noștri care au participat și cred că a mai adăugat un „grad” de ură asupra școlii sau a profesorului care, deși îi anunțase că vor merge mai departe dacă obțin 100 de puncte, a revenit spunându-le că nu au acces la următoarea fază. De ce? Simplu: Inspectorul de specialitate s-a răzgândit trimițând în școli „răzgândeala”. Ciudat e faptul că s-a răzgândit doar referitor la anumiți elevi care au obținut peste 100 de puncte nu și la alții, ba mai mult, aflăm (pe căi oculte) că vor merge la faza următoare a olimpiadei elevi care au obținut sub 100 de puncte dar… trebuie să meargă. Doar atât.
Un alt exemplu ar fi simularea la matematică unde nu știu cine cu cine nu s-a înțeles, dar elevii au primit niște subiecte atât de dificile încât mai puțin de jumătate au luat note de trecere. Notele sub 5 au fost de-a dreptul „hilare” (sau tragice) începând de la 1,20. Ce să înțeleagă elevii din asta? Cei mai mulțti se vor demoraliza și nu vor mai învăța știind că nu vor atinge nici măcar standardul lui 5, iar restul nu cred că vor mai avea încredere în propriile cunoștințe, atâtea câte sunt, și vor merge pe principiul „Iau eu notă de trecere!”
Ma bucur ca ati amintit de concursurile scolare care tocmai a avut loc, adica olimpiadele, si de simularea la examenele nationale. Fiica mea este in clasa a VI-a si eu sunt cadru didactic. Cred ca este ultimul an in care a mai participat la un concurs. Marea masa de elevi care participa nu face altceva decat legimiteaza aceste concursuri absurde numite olimpiade. Am vazut subiecte la olimpiada de matematica de clasa a V-a care se rezolvau utilizand „principiul lui Diriclet”. Cei care au studiat matematica stiu despre ce vorbesc. Si asta la clasa a V-a. Intrebarea este: Cati profesori vor prezenta acest principiu la clasa, atat timp el nu face parte din programa scolara de clasa a V-a. Ce elevi vor sti sa aplice acest principiu? Acei elevi a caror domn profesor face parte din comisia de elaborare a subiectelor. La limba romana nu mai vorbesc. Exista atat subiectivism incat habar nu am de ce o lucrare impecabila a luat 98 de puncte, apoi la contestatie a luat 107 puncte, dar nu s-a calificat pentru ca trebuia sa ia 108 puncte pentru ca contestatia sa fie admisa. Cu alte cuvinte a fost depunctat special la prima corectura ca sa nu se califice, iar la a doua corectura nu a primit decat 9 puncte, ca sa nu fie 10, pentru a nu i se aproba contestatia. Legat de simularea de la bacalaureat, eleviii de clasa a XII-a doresc sa abandoneze bacalaureatul. Pur si simplu i-a speriat. A fost o intreaga organizare la nivelul municipiului Bucuresti ca sa vedem ce? Mai mult decat atat. Au demoralizat o generatie intreaga de elevi, pe motivul ca daca le dam greu, o sa invete. Si au transformat concursurile scolare, olimpiadele, in ceva atat de monstruos, incat, eu personal, imi voi tine departe copiii mei de aceste tumori ale invatamantului.
Daca cele 10kg din ghiozdan sunt asa o problema (perfect adevarat), de ce nu te-ai dus la sedinta cu parintii sa ceri sa fie facute lockere pentru copii? Ca tot dai o poala de bani pe restul materialelor.
Si tot eu iti raspund. Pentru ca si daca te-ar fi dus capul sa ceri locker in loc sa cari 10kg, n-ai fi avut cu cine sa te aliezi, ca sa formezi masa critica si sa rezolvi problema.
Problema invatamantului este doar partial invatamantul. Problema mult mai mare sunt parintii tampiti, care favorizeaza si agraveaza mizeriile din invatamant.
Te asigur ca fara parinti tampiti, multe lucruri se rezolvau pana acum.
De altfel, e problema generala in Romania. Clasa politica e proasta, dar tampitii o voteaza.
O sa mi se contraargumenteze ca n-ai pe cine sa votezi. Ei bine, au tot fost de-a lungul timpului. Ultima oara la locale in Bucuresti, Nicusor Dan n-a reusit sa ajunga consilier.
Cam asa e si cu scoala. In mod constant se gasesc profesori care incearca. Doar ca beneficiarul tampit, adica parintele, are grija sa le dea la cap ca nu cumva sa mai deschida gura.
Dle NIMENI, felicitari, comentariul dvs. a atins un alt punct nevralgic, care nu este numai al invatamintului! Este foarte usor sa-ti arati nemultumirea pe un forum, dar cati parinti fac asta mergind la scoala, la un meeting sau …la vot. Am fost educati ca sa inghitim toate mizeriile, am cautat/gasit solutii numai pentru situatiile noastre personale, si nu suntem capabili sa fim solidari nici pentru viitorul nepotilor nostri.
@nimeni și @bunica
Și dacă ați fi mers la școală se rezolva tot „nimic”. Rareori școala are ceva de spus dacă Inspectoratele școlare nu aprobă și nu poate lua aproape nici o măsură fiindcă acea descentralizare de care tot se vorbește e…nulă. Nimeni nu face nimic fără să știe mai marii învățământului. Și cam ce ar putea să aprobe? Un ghiozdan de 3 kg? Se aprobă cu condiția ca elevul care nu aduce cu el decât creionul, pixul sau un manual să aibă după ce să învețe la școală. Cum se poate asta? Nu se poate. Școala nu are biblioteci întregi, nu are dotări, lecțiile sunt încă îngrozitor de plictisitoare, internetul și videoproiectorul sunt excepțiile și nu regula, tablele inteligente costă o avere, etc.
Hai să facem rezumatul:
Paragraful I: definește teza : tâmpiţii nu sunt rezultatul unor accidente sau disfuncţii punctuale ale învăţământului românesc actual, ci consecinţa necesară (şi, ca atare, firească) a logicii funcţionării lui;
Paragraful II: elaborează o explicație complementară;
Paragraful III: anticipează și respinge (chipurile) o obiecție;
Paragraful IV: aduce un argument că școala produce cocoșați și că există un sistem economic subteran al sistemului școlar (culegeri);
Paragraful V: aduce argument că manualele sunt prea complexe, încărcate și dificile;
Paragraful VI: reia argumentul despre manuale, face o digresiune irelevantă despre biserică și produce un argument ambiguu că nici profesorii nu mai sunt ce erau odată;
Paragraful VII: un argument despre consecințele la nivel școlar ale faptului că socialismul se construia cu ingineri, nu cu umaniști;
Paragraful VIII ridică întrebarea: de ce lucrurile acestea nu constituie probleme în interiorul sistemului educaţional şi la nivelul decidenţilor acestora? Răspunsul: ca nu cumva ceva/cineva să le deranjeze hegemonia (interesant să auzi cuvântul ăsta pe contributors …)
Paragraful IX ridică întrebarea: oare decidenţii (Ministerul Educaţiei, succesivii miniştri, Statul – la modul generic) nu cunosc această situaţie? Lăsând la o parte faptul că nu înțeleg de ce “confreria” din paragraful anterior e altceva decât “statul” din paragraful ăsta, paragraful produce un argument despre fatalitatea recursului la meditații;
Ultimul paragraf reia teza, dar cu totul alți termeni: “În ceea ce-i priveşte pe elevi – “copiii noştri” – aceştia se pierd alunecând tot mai departe şi devin tot mai estompaţi şi mai lipsiţi de contur, asemeni viitorului pe care-l invocăm ori de câte ori vine vorba de ei.” – asta e tot aia cu a spune că școala produce tâmpiți?
Anexele aduc niște exemple.
Eu unul nu văd în articolul ăsta lung niște argumente concludente că școala produce tâmpiți; cele mai multe argumente aduse sunt corelative, dacă nu irelevante. Eu i-am făcut doar rezumatul textului, nu o stau să analizez argumentele, că mi-ar lua de trei ori mai mult decât textul inițial. E clar însă că nu am o părere prea bună nici despre fiecare argument în parte. Dar aș avea pentru fiecare admirator al acestui text următoarea întrebare: dvs. sunteți un produs tipic (după definiția autorului) al școlii românești? Iar dacă nu, cum se face că ați scăpat? Întrebarea e valabilă și pentru autor, deși s-ar putea ca el să reprezinte un caz care confirmă diagnosticul pus, la ce text lung, plin de digresiuni și cu argumente slabe a produs.
Va multumesc si pentru rezumat si pentru observatii. In ce ma priveste, da, sunt produsul acestei scoli (astfel inchizand noua varianta a paradoxului cretanului). Mai mult decat atat: ca profesor, sunt si producator in aceasta scoala! Va rog sa ma credeti, nici eu nu-mi inteleg prea bine situatia. De aceea si scriu, sperand sa ma luminez cu ajutorul tuturor celor ce-mi fac observatii.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
A nu (va) intelege situația e una (și în acest punct al dezbaterii e lame). A vă asuma responsabilitatea pentru ceea ce spuneți e cu totul altceva. Dacă avansați o teză atât de tare, (că școala produce tâmpiți) atunci ori veniți cu argumente pe măsură, ori mai bine vă abțineți de a face opinia publică. Cu atât mai mult cu cât, absolvent de filosofie fiind, ca și mine, bănui că știți ce înseamnă performativitatea discursului, iar ca om ce urmărește sfera publică, ar trebui să fiți conștient cât de bine dă apă la moară genul ăsta de discurs unora și altora, de ambele părți ale distribuției puterii.
Frumos raspuns!
dezastrul e .. la raspantie ,sa ne tinem bine copiii acasa , nu doar pentru o saptamina , ci pana cand degeneratii sistemului n-or sa-si asume responsabilitatea crimei pe care o perpreteaza , fara o luare de pozitie radicala raul acesta.. nu poate fi extirpat , acesta si toate celelalte .
Felicitari pentru articol!!!
Dar…….dar ……dar nu toate cadrele didactice sunt chiar asa…..???!!!
Exemple:
http://www.didactic.ro/cu-drag-profesorului-meu
De acord cu plinsul din acest articol.As remarca totusi ca raportat la nivelul de PIB alocat educatiei, pardon invatamintului, rezultatele sunt bune pentru ca parintii cheltuie sume uriase, Pentru elevii care nu-si permit, sistemul ii exclude.Suntem partasi la aceasta discriminare.Si nu numai.Chiar si la umilinte prin lege.De exemplu:elevii din clasa 12 din acest an (si alte doua generatii) au inceput clasa 5 stiind ca media din parcursul anilor va conta in admiterea la liceu si facultate.Un mare „ginditor„din ministerul educatiei anuleaza valoarea muncii din patru ani de liceu.Scrie o aberanta fraza: admiterea in facultate (cu incalcarea autonomiei universitare) nu ia in calcul efortul din trecut.Trei generatii pacalite din condei.De ce universitatile au inghitit aceasta parodie si nu au intervenit ?In afara schilodirii fizice si psihice, rezultatul scolii noastre este o amagire sociala de proportii la care punem umarul cu totii.Din pacate, pensia noastra va fi la fel.Stiti deja, copii invata ceea ce traiesc.
M-am gasit atrasa de titlul incendiar al articolului, ca sa ma izbeasca rapid in moalele capului termeni de genul „vre-un”, „gresala”. Imi pare rau, orice alta valenta a textului cade in derizoriu. QED.
Am citi tot , eu lucrez in sistem, ne vin elevi de la liceu buni si mai putin pregatiti, dar trebuie sa ne facem treaba cu ce avem.
Profesorul de la liceu si scoala generala are nevoie de manuale sa predea materia?
Daca esti pedagog nu ai nevoie de nimic numai de : dragoste fata de materie si multa munca de slefuiere , e greu sa formezi un om.
Profesorul de la facultate , daca studentul are lacune de ce nu le explica studentilor lucrurile neintelese , e usor sa spui ca sunt timpiti si sa nu faci nimic , numai critici, nu este o solutie, apropo generatiile mai tinere au un coeficient de inteligenta net superior fata de generatiile mai trecute?
Trebuie o viteza de predare 5-6 ori mai mare si poti umple orice gol existent, profesorul adevarat isi face meseria in mod competent in orice conditii.
Un adevarat profesor nu are nevoie de multe lucruri sa-si faca treaba , nu fiti fatalisti , ginditi pozitiv are cine sa lucreze, avem oameni buni in sistem, nu depunde nimeni de parerea voastra care nu e potrivita uneori.
Cel mai usor sa critici , cel mai greu este sa faci ceva util sa rezolvi nu sa te vaiti ce greu este .
Matematica este regina materiilor , fizica este regele s.a .
Cu stima si respect.
( este numai un punct de vedere personal )
Va multumesc. Da, aveti dreptate, manualul este orientativ. Dar asta presupune ca profesorul insusi sa fie la curent cu cele mai semnificative aparitii din domeniul lui. Am avut parte de profesori de giumnaziu, formati inca inaintea reformei din 1948, pentru care era perfect normal sa fie up to date cu ultima informatie a domeniului lor. Erau opameni a caror autoritate izvora din competenta. Si mi se pare trist faptul ca, in ziua de astazi, atunci cand vine vorba de revendicarile profesorilor se aminteste mereu de mancare si de haine si mai niciodata de carti. A vorbit cineva de distrugerea si disparitia librariilor (uneori si a bibliotecilor) din mediul rural? Prin aceasta nenorocire nu e jumatate din populatia tarii condamnata la marginalitate culturala? Ce altceva le ramane copiilor de la tara decat manualul, asa cum e el?
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Pe langa placerea de a citi un articol care puncteaza pertinent multe dintre problemele invatamantului romanesc actual, nu pot sa nu observ un paradox: sa scrii un articol despre cat de greoaie sunt manualele romanesti, dar sa nu il structurezi – diferentiind clar ideile principale si subliniindu-le intr-un mod oarecare (bold, impartire in subcapitole, subtitluri) fata de restul textului, impresionant ca si cantitate -, exact in stilul manualelor pe care le condamni.
In afara de aceasta observatie, felicitari pentru realism!
Buna ziua,
Din pacate, aveti dreptate. Ce scoala am facut noi? Ce invatatori si profesari am avut? Si unde am ajuns? Pentru ce sa mai faci si sa cresti copii? Ii arunci in aceasta jungla si?
Domnule autor al articolului, va sustin in ceea ce ati scris si as dori ca cei care pot, sa aduca lucrurile la normal.
Cu stima si respect,
Stefan
Excelent articolul. Cred ca o sa-mi dau copilul la un liceu privat. Dar liceele private nu se pot dezvolta pentru ca sunt omorite cu taxe pentru apararea monopolului de stat al mafiei.
Multumesc & felicitari! De multa vreme nu am citit un articol atat de bun…
am copil in clasa VI-a. principiul meu este, legat de scoala, „cat mai putine daune”. multe probleme, mici si mari. face profesoara de istorie mustrare ca „a raspuns impertinent”. fac si eu contestatie la CA, inspectorat s.am.d. se vinde in magazinul scolii un aliment dubios. scriu la OPC, Sanepid, inspectorat, etc. injura un profesor la clasa. ma duc la director si fac sesizare scrisa. nu platesc fondul clasei/scolii decat daca vreau si cat vreau. la toate intalnirile vin cu Legea invatamantului, Legea functionarii invatamantului preuniversitar, s.a.
ati putea intreba care sunt repercusiunile la adresa copilului meu asta fiind frica majoritatii parintilor. multi nu reactioneaza din aceasta frica. e ABERANT.
va asigur ca daca stiti care sunt instrumentele de comunicare puternice (e-mailul, hartia scrisa si inregistrata la secretariat – apropo, asta am invatat-o de la multinationale, asta cu comunicarea la toate palierele simultan ca de aia are e-mailul atatea casute la destinatar) NIMENI nu misca in front. nu anonimatul te salveaza ci tocmai identitatea asumata cinstit. in plus cine isi poate inchipui ca un profesor poate urmari un elev cu asiduitate pentru a-i distruge viata. ar fi psihopat si asta l-a acuza.
va doresc succes, pentru ca eu nu cred ca legea va schimba birocratic ceva ci tocmai cei ce sunt parte a sistemului, parintii si copiii. orice abuz petrecut in clasa trebuie adus la cunostinta de catre copil parintelui sau iar acesta nu trebuie sa treaca usor peste asta chiar daca nu e vorba de copilul sau.
in fond, primul lucru care trebuie stiut este ca BENEFICIARUL DIRECT AL EDUCATIEI ESTE ELEVUL IAR CEL SECUNDAR PARINTELE. de aici pleaca totul.
Sunt disperat ca disperarea autorului va deveni a mea in viitorul apropiat. Copilul meu are doar 5 ani. Sper ca voi reusi sa elimin impactul ciclului primar asupra copilului, ajutat si de faptul ca am fost invatator (predat doi ani, din primul din curiozitate si nevoie si urmatorul din nevoie de sustinere materiala a vietii de student) ingrozit de sistem, dar pentru ciclul gimnazial nu am solutii. Nu doresc sa contribui la dezvoltarea copilului decat pt. a ajunge un adolescent/adult fericit, n-am pretentii pt. el de middle management sau tampenii similare, dar nu intrevad solutii. Nu vreau sa-l trimit in strainatate „la studii” decat daca va dori/putea el, dupa 16 ani.
Eu mă întreb cât de secrete or fi fiind manualele germane, englezești, franțuzești etc., încât profesorii și specialiștii noștri nu pot avea acces la ele, măcar să tragă cu ochiul și să se inspire (nu în sens Ponta). Fiindcă toți vorbesc bine și foarte bine (dacă e să neluăm după CV-uri) cel puțin o limbă străină. Dar de economiști care nu știu să rezolve o ecuație de gradul 2, de preoți care nu știu să traducă nici cu dicționarul un mini-text din neo-greacă, de profesori de română care nu l-au citit pe Breban sau Ionesco (spre exemplu), de agronomi a căror pregătire este centrată pe regula de trei simplă, ce ziceți ? Sau de desemnarea unui profesor de istorie care n-a mai predat de 20 de ani, numit eufemistic „istoric”, care n-a publicat nimic în domeniul istoriei, spre a se ocupa de revizuirea constituției ? De lipsa completă a Academiei, ca autoritate științifică, din spațiul cercetării și luării deciziilor ? De milioanele de euro cheltuite de prin 2000 încoace, prin diverse proiecte, pentru elaborarea de strategii, pentru pregătirea resursei umane etc. ? De plagiat și nepotism ca epidemii acceptate și implacabile ?
Extraordinar de important subiect, exceptional articol!
N-are rost sa o lungesc cu pareri si argumente personale. Ca parinte cu dubla experienta (la interval de cativa ani buni), pot doar sa confirm ceea ce am citit azi si sa spun ca abia astept urmatoarele doua parti.
D-le Maci, felicitari si multumiri pt articol!
Trebuie sa ma declar de acord cu cele prezentate in articol, e o analiza corecta a unor probleme majore din ceea ce numim „sistem educational”.
As spune ca nici macar nu sunt toate problemele punctate, dupa mine in mai toate „nodurile” sistemului gasindu-se o situatie de bifat criterii pe hartie fara a face nimic real, o serie interminabila de forme lipsite de fond menita doar – cum observa si autorul – sa propage existenta sistemului si nimic mai mult.
As avea o intrebare pentru autorul articolului, in cazul in care (mai) monitorizeaza comentariile: ce putem face?
Ma includ in acest „putem” si pe mine, pentru ca sunt Asistent Universitar (deci in sistem) si pentru ca vad nevoia de schimbare. Indranesc sa cred ca sunt mai multi asemenea oameni in sistem si indraznesc sa sper ca ceva se mai poate face inca…
Va multumesc si pentru observatie si pentru apel. Cred ca, pentru inceput, putem semnala, descrie si pune ca probleme disfunctiile pe care le observam si pe cele de la care ne lovim. Sunt de acord ca nu e decat inceputul. Ar fi necesar mai mult: sa ne agregam intr-o structura care sa le puna in fata Ministerului si sa faca presiune asupra acestuia. Va marturisesc ca nu am reflectat inca asupra acestei structurari. O varianta demna de luat in considerare ar fi Asociatia EDUCER a D-lui Vlaston. O sa ma gandesc si va rog si pe D-voastra sa va ganditi.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Domnule Maci,
Daca inteleg bine cunoasteti articolele lui S. Vlaston aparute pe contributors ( cele mai multe). Daca le cunoasteti, inseamna ca le-ati citit. Daca le-ati citit ati putut constata nenumaratele greseli gramaticale si putinele idei din aceste articole ( in general dansul propune privatizarea invatamantului la toate nivelurile si de asemenea un job suplimentar pentru profesori daca acestia nu se descurca financiar cu salariul din invatamant).
Marturisesc ca nu mai inteleg nimic: de ce ati scris acest articol daca propuneti ca solutie a apela la un profesor agramat, fara nici un succes profesional ( facultate la seral si profesor la un liceu industrial nu inseamna reusita profesionala)?
In alte ordine de idei, ar trebui sa stiti ca un tampit nu se poate destepta nici daca are cei mai buni profesori din lume: ramane tampit. Cred ca ati folosit gresit acest termen, ideea articolului neavand nimic de-a face cu elevii tampiti, cum ii numiti dvs.
Sunt de acord cu multe dintre cele afirmate, programele incarcate si aiuristice uneori, concursurile multe si marunte, dezinteresul unor profesori, etc dar mi se pare ca generalizati cu prea mare usurinta. Este bine ca ridicati aceste probleme dar nu pot sa nu remarc un lucru: o faceti mai mult din postura de parinte care are nevoie de 19 (?) pasi pentru a rezolva o problema de matematica de clasa a 4-a, decat din postura de cadru didactic. Sau la dvs la universitate nu aveti nici un fel de probleme, programa este excelenta si studentii extraordinari?
Oricum, indiferent de motivul care sta la baza scrierii acestui articol, este bine ca ati facut-o. Se impune sa sugerati si cateva solutii pertinente si prin prisma de parinte si prin cea de cadru didactic.
Stimate domnule Maci, nu m-ati convins.
Eu cred ca scoala romaneasca produce oameni pesimisti, demoralizati, care nu se stiu auto-aprecia, nu stiu sa caute si sa stimuleze elementele pozitive in jurul lor, nu au respect si incredere in autoritate de orice fel. Si reactia la mesajul dumneavoastra este clara, si dumneavoastra, si cei care citesc au exact acelasi negativism destructiv.
Matematica este o materie usoara, daca exista putere de concentrare, dorinta de a rezolva probleme, abilitatea de a accepta greutatile ca provocari, dorinta de a cauta solutii in loc de critici.
Exista cateva caracteristici care trebuie sadite si cultivate cu grija in societatea noastra, incredere, optimism, pozitivism, pentru ca pe ele se cladeste productivitatea si eficienta.
Secretul succesului si caracteristicile necesare sucesului sunt: pozitivism, optimism, spirit de echipa, coeziune. Fara aceste caracteristici, un om educat, inteligent, capabil, devine o forta destructiva in interiorul organizatiei in care activeaza.
Gandirea critica este fundamentul gandirii noastre, si porneste din educatie, dar gandirea constructiva este foarte putin cultivata. Lipsa acesteia pleaca din pesimismul si dezamagirea insuflata de sistem profesorilor, de profesori elevilor, de elevi, profesori si media parintilor. Dezamagire, neputinta, iminenta si teribilismul esecului, sunt cele mai destructive iluzii cu care trebuie sa luptam in fiecare zi pentru a putea construi ceva.
19 ecuatii este prea mult? este complet irelevant. Este mult mai relevant faptul ca sunt privite ca inutile, irelevante, nefolositoare, un efort nejustificat, o provocare fara continut, in loc sa fie luate ca atare, cu calm, solutionate si cautata alta problema cu 100 de ecuatii.
6 KG e prea mult? Luati un ghiozdan cu rotile, si faceti un proiect privind e-books si tablete pentru elevi. De la cine asteptati sa vina solutiile, mereu de la altcineva? Si daca toti suntem specialisti la ce ar trebui sa faca altcineva, cine va face efectiv ceva?
Iau notă de cele aproximativ 170 de comentarii si 34 000 de vizualizari. Reacția este evidentă – confirmă un punct dureros.
Am parcurs cu destulă atenție cele aproximativ 170 de comentarii. Dintre comentarii am remarcat una sau două sugestii de autoeducare prin Internet. În rest, poate mi-a scăpat, dar nu am văzut nici o preocupare pentru a găsi soluții, doar tristețe și negativism.
Dragi cititori, nu sînt sarcastic. Fie că ne place sau nu, dacă noi nu găsim soluții nimeni nu o va face în locul nostru.
Domnule Bolos, subscriu în întregime la ideile dumneavoastră. Problema e clară. Eu unul lucrez și la o soluție.Vă sugerez călduros să faceți același lucru.
DAA, in sfarsit comentariul pe care-l cautam. Da, articolul poate ca surprinde realitatea, dar este sufocant prin negativism, pasivitate si tristete. Lucru cu atat mai trist cu cat vine din partea unui cadru didactic. La fel si comentariile.
Sunt in totalitate de acord cu raspunsul dvs.
Stimate Domnule Bolos,
va multumesc pentru observatie. Ea mi-a adus aminte de un frumos text al Simonei Weil („Despre buna intrebuinatare a studiilor scolare in vederea iubiriil lui Dumnezeu”) si de minunatul rezumat pe care i l-a facut, pe vremuri, D-l Aurelian Craiutu. Aveti dreptate, am si eu tendinta de-a deveni (parafrazandul pe D-l Dan Lungu) o baba capitalista, specialista in lamentatii. Totusi, desi constient de caracterul falacios al acestui argument, permiteti-mi sa ma exclud un momet din rationament. Problema e elevilor: da, trebuie sa devina increzatori, ptimisti, demni si responsabili. Intrebarea e cum, daca lucreaza – ca fiica mea – sase ore la scoala si inca patru-cinci acasa doar pentru ceea ce sunt obligati sa faca. Sunt sigur ca cunoasteti anecdota cu asistentul lordului Rutheford: se spune ca acesta – asistentul – statea toata ziua in laborator. La un moment dat lordul il intreaba: ce faci dimineata tinere? Lucrez in laborator , raspunde tanarul. Bine, dar la amiazazi de ce nu iesi cu noi? Pai imi continui experientele in laborator. Si seara? Lucrez tot la laborator. Dar atunci cand mai gandesti ? il intreaba lordul. Nu-mi spuneti, va rog, ca asistentul acela a luat Nobelul. Nu asta e miza povestii. Eu as vrea ca fiica mea sa citeasca din literatura universala, as vrea sa ne uitam pe cartile lui Akimuskin, ale lui Gamow si ale lui Martin Gardner; as vrea sa incepem a bantui prin filmografie. Dar cand? Ea stie doar ca are teme, care trebuie facute toate.
Cum putem face oameni demni, optimisti si intreprinzatori daca le spunem mereu doar ca trebuie, si niciodata ca merita sa faca ceea ce au de facut? Nu vi se pare ca aceasta e o problema a intregii noastre lumi? Si inainte de ’89, si dupa, ni s-a spus mereu ca trebuie sa facem sacrificii, dar nimeni nu s-a gandit sa ne spuna si ca merita sa le facem (si pentru ce merita sa le facem). Ori un om caruia i se spune de trei ori pe zi doar ca trebuie, va sfarsi prin a se resemna. Si – lucru esential – prin a se descurca. Din pacate in asta se investeste mai tot talentul nostru.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Pedagogus sau Magister?
Mi-a placut mult mesajul dvs. Remarc, mai ales:
Legat de asta, mi-as permite insa sa remarc si eu un simplu fapt: daca scoala romaneasca ar produce lideri, tineri plini de incredere, de viziune si mai ales de inteligenta practica, unde credeti ca si-ar gasi acesti oameni ceva de facut in economia romaneasca ? Ce segment de piata din economia romaneasca nu a fost deja demult ocupat de corporatii si multinationale, ca sa mai existe libertate economica adevarata ?
Pt. ca acolo unde economia nu e libera nu exista nici libertate individuala.
Evident, exista libertati marginale, sau piete marginale, in agricultura, de ex, pe segmentul produselor organice sau traditionale. E aceasta mica libertate suficienta pt. o massa de tineri liberi si plini de incredere care ar fi scosi de o scoala romaneasca asa cum va doriti ? Puteti sa-mi dati exemplu de vreun alt segment de libertate economica ne-marginal, care sa fie organic in economie, adica sa aiba capacitatea de a antrena o dezvoltate economica de sus si pana jos, de pe orizontala pe verticala, asa cum ar fi normal sa existe si sa astepte niste tineri care s-ar dezvolta intr-o tara ca a noastra ? Nu exista asa ceva, caci, dac-ar exista, atunci fiti sigur ca acest domeniu de libertate ar antrena el singur dezvoltarea si a altor domenii subiacente, cum ar fi invatamantul si altele.
Ce avem acum, sunt sigura ca nu va e necunoscut: mai putin de 1-2% romani care au o afacere proprie, care sunt intreprinzatori adevarati: pentru ca altii nu mai au ce sau unde sa mai intreprinda ceva. Aceasta realitate se reflecta bineinteles si in optiunile politice ale romanilor: sunt „de stanga” pentru ca nu au de ales.
Asadar, in momentul asta scoala romaneasca produce tineri bine educati doar pentru export.
Restul, sunt pentru economia romaneasca.
Cred că un criteriu important în diferențierea societăților omenești poate fi modul în care se face transmiterea cunoștințelor din generație în generație.
În lumea felinelor mari, unde diversitatea aptitudinilor pe care puiul trebuie să le învețe este scăzută, modelul trasmiterii de la părinte la copii (vertical) a ”cunoștințelor” poate funcționa. Ele nu au de învățat decît să vîneze.
Modelul condiționării transmiterii cunoștințelor de apartenența la o rețea socială, pentru societatea omenescă, mi se pare dăunător pentru că în mod predictibil este ineficient și duce la ceea ce oamenii numesc ”drame” – tineri care doresc să învețe și nu au de la cine. Depun mărturie aici CĂ NICI UN DASCĂL DIN ROMÂNIA NU M-A ÎNVĂȚAT CEVA VALOROS PETNRU PROFESIA MEA PE GRATIS (sînt medic). Mama are doar școală profesională, tata a făcut liceul la seral și a luat bacul` cu nota 7. Eu am trecut bacalauretul cu nota 9.92 (am greșit o dată la istorie). Tot ceea ce am învățat și s-a dovedit valoros – gramatica limbii engleze, rezolvarea problemelor de chimie pentru admiterea la medicină – au costat bani grei pentru familia noastră la momentul respectiv. Am întrerupt meditațiile de mai multe ori pentru că nu-mi permiteam să plătesc Sînt îndeosebi supărat pe dascălii de matematică, chimie și fizică pentru inacțiunea lor.
”Vînătoarea” la oameni poate implica foarte multă diversitate – pictat, operat, condus autobuzul, white collar crime, trăitul de pe cîrca altora și cîte și mai cîte.
În loc de concluzie, vă rog să observați că ceea ce felinele mari și maimuțele cu deget opozabil au în comun este devorararea ocazională a puilor. La felinele mari se presupune că această practică crudă are scop concret – sînt devorați puii născuți morți, cei slabi sau cei bolnavi. La maimuțele cu deget opozabil finalitatea biologică este necunoscută – sînt ”devorați” puii vii, sănătoși și puternici.
@Andra
După cum scrieți cred că sînteți, ca și mine, un om tînăr. Eu am plecat din țară pentru că, altfel decît în cazul lui Moromete, am simțit că ”nu mă mai răbda pămîntul”. Dacă nu ați moștenit puterea financiară și capitalul de ”pile” pentru a începe o afacere e bine să încercați să ieșiți din România. Eu am plecat din lipsa banilor și pentru că mă simțeam străin în țara mea. Am plecat din lipsa banilor, am obținut ceea ce doream dar am mai descoperit ceva: un alt mediu de idei. Acesta nu e puțin lucru, e mai mult decît banii, dar cu ”burta goală” nu poți aprecia această afirmație la justa ei valoare.
Am mai spus-o, societatea românească nu produce idei (deși ne place să ne credem creativi), ci importă idei. De exportat, cu foarte mici excepții, exportă minți tinere, suflete de oameni – nu produse finite! E bine și atît, e un început dar nu e suficient.
Aveți, ca și mine, foarte multe de învățat. Școala românească chiar produce tîmpiți industrial și cu metodă. Știți vorba aceea „…e o muncă colosală cu omul prost ce are școală”. E plin de proști cu diplomă în România și ăștia n-o să vă lase să respirați. La această oră sînt prea mulți, prea vocali și au prea multă putere. Trebuie să le dăm timp să rămînă fără resurse și să înceapă să se ”mănînce” între ei. ”Rețeaua proștilor cu privilegii moștenite” trebuie lăsată să falimenteze.
Odată ajunsă ”aici”, în Occident, veți vedea că există și soluții la problemele educației din România. Îmi pare rău că nu am lucruri mai bune de spus. Vă doresc mult succes.
„unde credeti ca si-ar gasi acesti oameni ceva de facut in economia romaneasca ?”
Intrebarea este gresita, intrebarea este ce ar face astfel de oameni cu economia romaneasca, pentru ca ar fi capabili sa-si faca loc oriunde.
M-am inselat asupra dvs. Inteleg ca postarea pe care-am apreciat-o mai sus era valabila numai pentru scoala care produce copiii buni la „export”.
Prin oriunde se intelege si satul N comuna Y, si NY. De altfel, nu peste multa vreme, locatia fizica va fi foarte putin relevanta. Am o multime de studenti si absolventi care lucreaza freelanceri sau angajati in Romania pentru firme din toata lumea, si castiga mult peste media salariatilor clasici, plimbatori de dosare de hartie.
Studentii mei, in special cei foarte buni, peste zece, cinsprezece ani ani vor munci acolo unde vor pune tableta pe o masa, pentru o firma sau mai multe aflate oriunde, sau vor munci intr-un mod pe care nici nu putem sa il imaginam.
Excelent articol, poate putin cam lung ptr. multi dintre cititorii obisnuiti cu epoca internetului, dar dupa parerea mea nu pune pana la urma punctul pe ‘i’. Noi romanii, ne-am obisnuim sa taiem adevarul in patru si sa nu mai vedem padurea din cauza copacilor! Iar multitudinea de comentarii de mai sus e o dovada ptr. asta!
Probabil obisnuinta din anii de dupa ’90, a autoritatilor noastre, de a fi ‘originali’ si de a reinventa roata si ibricul a facut ca si educatia sa fie reinventata (la fel si democratia), si nu neaparat intr-un sens bun. Cred ca o adaptare a unui sistem european care functiona deja si era recunoscut pe plan international ca performant ar fi fost o solutie mult mai buna, mai rapida si fara atatea schimbari de dragul politicului, ptr. aceste generatii pierdute.
‘Parerea mea!’
Bună ziua!( întâi de toate.)
Nu mai speriați părinții!
Sunteți victima( una din multele, din păcate!) ale învățământului „de capitală”, ca să-l numim așa. Ceea ce prezentați aici este un aspect/ o secvență/ un decupaj.
NU generalizați: nu toți dascălii sunt victime ale rutinei, ale demotivării și frustrării, etc. Să știți că sistemul, manualul depășit din perspectiva programei ne doboară și pe noi, însă- dascălii cu vocație, cei care cred în drumul ales și mai ales prețuiesc copilul, copilăria( prețuindu-se astfel pe ei înșiși) -au soluții pentru toate, inclusiv pentru confortul buzunarului părintelui și pentru pierderea din greutate a acelei poveri-ghiozdanul.
Multe dintre scrisele dumneavoastră sunt adevărate, multe NU!
PS: Din câte îmi amintesc eu, OLIMPIADELE sunt competiții gratuit, CONCURSURILE se mai și plătesc. Părerea mea: „ați ales până ați cules” o școală de moft și cu politici nesănătoase.
CURIOZITATE: copilul dumneavoastă încă mai este elev al acestei școli?
Nu contest ca sistemul de invatamant este o problema. Insa aceasta problema este agravata de nepriceperea si neimplicarea parintilor. In cei „6 sau 7 ani de acasa” , copiii trebuie sa invete de la parintii lor sa respecte alte persoane (copii & adulti) si tot ce ii inconjoara (vietati si lucruri), sa fie DISCIPLINATI in activitatile pe care le fac … Multi copii au comportamente necorespunzatoare – preluate de la parintii lor – de la banala traversare a strazii in fuga , cand semaforul este deja rosu … pana la modul in care trebuie sa asculte si sa se conformeze cand li se spune sa faca ceva.
Mi se pare inadmisibila pretentia ca invatatorii sau profesorii trebuie sa stimuleze elevul sa citeasca (asa-numitele „lecturi suplimentare”). Parintii sunt primii care trebuie sa stimuleze copiii sa progreseze si sa fie atenti la evolutia copiilor. Dar sunt atatia parinti care habar nu au ce fac de fapt copiii lor la scoala – cat de prosti sunt , cat de nesimtiti…
Dintre atatea comentarii , doar 3-4 au mentionat rolul parintilor in educatia propriilor copii. Este trist si ingrijorator. Asta arata ca , in pur stil romanesc, continuam sa aruncam toata vina pe orice alte persoane numai pe noi nu. Asta in conditiile in care sunt (prea) multi parinti care au ajuns sa isi „stimuleze” copiii cu premii – daca ai medie peste 9 pe semestrul asta , iti iau tableta – sau ultimul model de telefon sau … mai stiu eu ce mita (spaga) le vine la indemana.
Sa nu va inchipuiti ca in alte tari toti elevii apreciaza scoala mult mai mult decat aici – mai ales dupa primele clase. Si copiii de acolo ar vrea sa se joace in loc sa faca teme. Dar acolo lumea vede altfel lucrurile. Educatia este importanta in sine si o necesitate – mai ales pentru a capata credibilitate …
Ar mai fi multe de spus , dar am convingerea ca nu am cui.
Va multumesc; sunt intru totul de acord cu ceea ce spuneti. Despre rolul parintilor in educatia copiilor, despre timpul si atentia pe care parintii ar trebui sa le-o acorde acestora, despre relatia dintre parinti si scoala, si despre multe altele ar fi multe de spus. Va rog incercati sa o spuneti D-voastra. Parerea si opinia cuiva care cunoaste aceste lucruri conteaza. Daca e daupa mine, eu vad o cauza majora a „faliei dintre generatii”: faptul ca, in Romania contemporana, practic fiecare generatie a trait intr-o alta lume. Bunicii in rural, parintii – prima generatie urbanizata – in perioada comunista, copiii (noi) in lunga tranzitie, copiii nostri in noua Europa… Cunostintele nu s-au mai transmis firesc, in familie si intr-o continuitate a gesturilor ci, dimpotriva, au devenit generice si fiecare generatie s-a inchis in cunoasterea ei inutila. Nu e o scuza pentru dezinteresul fata de propriul copil, fata de tentativa de a cumpara bunoivonta profesorilor, etc., dar cred ca e o trista realitate.
Cu toata consideratia,
Mihai Maci
Perfect adevarat.
Manuale imbacsite, necorelate – – li se vorbeste la engleza de elemente de gramatica pe care nu le-au invatat inca la limba romana [cf. programei!], la fizica trec prin lectii care cer notiuni de matematica nepredate inca… etc…
Manualul de tehnologie iti confera nebanuita placere de a incerca sa-i explici unui pusti de 12 ani cum e cu ciclul de productie si indicatorii economici dintr-o fabrica… si asta eu am gasit-o a fi printre ‘cele mai usoare’ lectii…
Copiii care vor rezista prin scoala romaneasca, se vor bucura in viata de o nelimitata „darzenie”… in ceea ce-i priveste pe restul „Dumnezeu cu mila”…
In ceea ce ii priveste pe minunatii conducatori, sa nu-i mai consideram prosti, ci ticalosi… pana la urma, asta vor…
Corect.
La limbile straine asa este, au gramatica engleza si ei nu stiu ce e aia gramatica.
Trist e ca de ex. la limba a 2-a manualul este in primul an mult mai greu si mai complex decat cel de la prima limba dupa 4 ani de studiu.
Sunt pregatit in scoala romaneasca. Nu ma consider tampit.Domnul Maci a fost pregatit si pregateste in scola romaneasca. Il cred tampit si pe cale de consecinta dansul pregateste tampiti.Ma idoiesc totusi ca cei care sunt vin in conact cu dansul(partial)sunt tampiti pentru ca la educatia lor participa si altii(familia,alti profesori etc.) . Scoateti-l din invatamant! Asemenea specimene nu trebuie sa lucreze in invatamant. Ii desfid si pe cei care in comentariile lor ii dau dreptate. Nu cred ca cei care se pregatesc in occident sunt mai destepti ca noi.In occident lucreaza numerosi oameni pregatiti in csola romaneasca,indiferent de gradul de instruire,si sunt apreciati. D-le Maci sunteti ccea ce proferati.
@uilie; Cred ca te simti vizat de continutul acestui articol
Romanii care profeseaza in occident si sunt apreciati nu s-au format in sistemul scolar romanesc, ci in afara lui, cu ajutorul familiei sau pentru ca au fost capabili sa depuna un efort urias ca s-o faca singuri. De acord, poate cuvantul „tampit” e cam tare. V-ar fi placut mai mult daca autorul folosea cuvantul „incompetent” sau „ignorant”? Ca pana la urma asta vrea sa zica.
Oricum, va cam descalifica la capitolul civilitate faptul ca il insultati direct pe autor.
Felicitari autorului, a pus degetul pe rana!
Ca sa continui ideea, dupa parerea mea, ” tampitii” astia vor fi alegatorii perfecti ( ” disciplinati social” ) pentru politicienii de azi si de maine, ei vor aplica si implementa cu succes programele si legile smecherilor din parlament si guvern. Vor fi ” orbi si surzi” din punct de vedere emotional la consecintele pe termen lung asupra generatiilor viitoare, deci iresponsabili ( un om este responsabil daca realizeaza gravitatea faptelor sale si consecintele care decurg din fapta respectiva) precum autorii morali ai deciziilor luate de ei: politicienii, educatorii, familia.
In legatura cu limbajul de lemn in spatele caruia se ascund unii ” alesi” dar si cadre universitare, inspectori scolari, reprezentanti ai institutiilor, etc, as vrea sa spun cateva vorbe:
– limbajul de lemn este un limbaj fara mare incarcatura emotionala, opac, format din ” constructii bombastice” care impresioneaza prin forma dar cu foarte putin continut.
– limbajul de lemn este un limbaj specific regimului comunist, care se pretinde a fi stiintific, un dublu limbaj care inseamna pe de o parte propaganda ( repetitie, conditionare, stigmatizare, amenintare), pe de alta parte inseamna o noua organizare cognitiva a mediului, o noua reprezentare sociala care dobandeste o valoare functionala prin comportamentul oamenilor.
– limbajul de lemn ascunde si teama de a nu fi descoperiti ceea ce sunt de fapt- niste mediocri cocotati in varful ierarhiei fara sudoarea fruntii.
Am cules aceste putine ganduri despre limbajul de lemn de la cei ce au studiat in amanunt problema, nu le-am generat eu dar am vrut sa le aduc in prim plan pentru ca merita stiute.
Inca o data: felicitari! Inchei cu un citat din George Orwell:
” In vremuri ale minciunii universale, a spune adevarul este un act revolutionar” .
Cu inaintarea in scoala scade greutate ghiozdanului. Cel putin asa imi amintesc. Ghiozdanul meu din clasa a IX-a era cu mult mai usor fata de cel din clasa a VIII-a. Nici nu mai vorbesc de cel din clasa a XII-a – sunt zile in care am la mine 3 caiete, uneori nici alea. Si asta nu inseamna ca merg la scoala doar pentru ca ma trimit parintii – am trecut de varsta aia.
Dupa terminarea clasei a X-a statul nu mai ofera manuale si elevii trebuie sa si le cumpere. Ideal e sa nu le cumperi pe toate pentru ca nu ai nevoie. De exemplu un elev care vrea sa dea la medicina nu are nevoie in timpul anului de manualul de fizica. Stiu ca suna a delasare, dar nu-i necesar. Ca tot veni vorba de biologie fac o paranteza: ramura manualelor de biologie mi se pare cea mai parsiva ramura a acestei industrii gasindu-se contradictii intre oricare doua manuale acreditate aflate pe piata. Asta nu pare mult, dar curicula de bac e bazata pe toate aceste manuale. Cand ai 3 raspunsuri contradictorii pentru fiecare intrebare e destul de greu. Norocul meu ca n-am nevoie de manual de biologie pentru ca nu dau la medicina.
Nu stiam ca se platesc taxe pentru participarea la olimpiade. Am participat la olimpiade si n-am platit nimic. La concursuri e alta treaba, mai ales la cele cu premii in bani. La astea inteleg taxarea.
N-am inteles niciodata obligativitatea cumpararii culegerilor. Mai ales la clasele de inceput de ciclu. Spre final de gimnaziu/liceu pot accepta ca ofera o pregatire suplimentara pt examenul de final.
In 4 ani de liceu am folosit un manual – cel de informatica (rar, doar ca sa-mi verific anumite cunostinte), si o culegere – cea de fizica pentru teme (n-am cumparat manualul de fizica pentru ca predarea de la clasa e excelenta si din punct de vedere calitativ mult peste manual care e greoi).
Religia e ora mea preferata. In orarul meu e a saptea ora intr-o zi in care am 3 ore de informatica (toate in laborator), una de fizica, una de romana si una de engleza (la toate astea dau bac, mai putin la fizica unde dau totusi teza pentru ca desi dau bac la informatica trebuie sa dau teza la fizica sau la biologie sau la chimie). In conditiile in care toti profesorii (minus matematica si romana) ne lasa de obicei mai liberi pentru a ne pregati la materiile pe care le-am ales pentru bac, cel de religie da teme si imparte proiecte. Poate e normal ca materia sa se predea, dar raspunsul nostru ca elevi a fost simplu: nimeni nu participa la ora. Totusi, problema principala a aceste ore ramane faptul ca nu se accepta o discutie pe baza religiei, ci se impune o anumita parere. De exemplu tin minte anul trecut am avut un test la care ni se cerea sa demonstram de ce o anumita teorie este gresita pentru ca nu respecta scrierile biblice.
Binenteles, la toate materiile programa este incalcita si mult prea incarcata. Nu am sa inteleg niciodata testarea de la limba romana care presupune invatarea pe de rost a unor comentarii. Iar cerintele din categoria „exprima-ti parerea despre x” nu cer parerea ta, ci confirmarea parerii unui anumit critic, o parere impusa la fel ca cea de la religie.
Nu mai spun de neconcordanta intre materii. La fizica am avut nevoie de limite si derivate cu mult inainte ca acestea sa fie predate la matematica.
Bravo ZDZero! Felicitari pentru faptul ca ai citit acest articol si ti-ai spus parerile. Cineva dintre decidenti ar trebui sa va intrebe si pe voi ce opinie aveti despre scoala. Din pacate se pare ca tocmai voi lipsiti din preocuparile celor care fac programe, aproba manuale si iau decizii care va privesc.
Articolul scris de domnul Maci mi-a adus aminte de un alt articol scris, acum vreo 3 ani, de un profesor al Univeristatii din Berkeley, California, in care le explica studentilor sai cum au fost inselati de sistem.
Mi-am permis sa traduc si sa citez un fragment din „A letter to my students” – Michael O’Hare, professor of public policy :
„Va scriu pentru ca voi sunteti victimele acestei inselatorii enorme (desi copiii vostri o vor duce si mai rau daca nu luati situatia in mainile voastre, pentru a o schimba). Educatia voastra a fost compromisa pe masura ce California a ajuns pe ultimele locuri in SUA in ceea ce priveste bugetul alocat scolilor, cursurilor de arta, educatiei fizice, toaletelor functionale si predarea in general a fost aruncata peste bord. In fiecare an dau peste din ce in ce mai multi dintre voi care in mod clar nu au avut sansa sa invete sa scrie bine si corect in engleza. In fiecare an, din ce in ce mai putini dintre voi citesc ziare, vorbesc o limba straina, inteleg baza modului in care functioneaza un guvern sau o afacere, sau au energia de a protesta intelectual in fata mea sau a altuia. Sau stiu destula istorie, literatura, stiinte pentru a lucra cu ele efectiv. V-ati petrecut anii de scoala cu profesori platiti din ce in ce mai putin, pregatititi din ce in ce mai slab, incarcati cu din ce in ce mai multe responsabilitati administrative fara sens, carora li s-a oferit din ce in ce mai putin ajutor real din partea administratorilor si conducerii.
O parte dintre parintii vostri si-au luat lumea in cap, intelegand cumva ca scolile au preluat rolul educatiei cu totul, sau impartindu-se intre doua joburi si intersectandu-se cu voi timp de doua ore pe zi pentru a pune niste mancare pe masa, nu au putut sa va fie alaturi. Unii dintre colegii vostri de clasa nici nu au terminat liceul, descurajati si invinsi; dar nu au parasit planeta, chiar daca nu dai peste ei in comunitatea ingradita in care vei fi si tu tentat sa te ascunzi. Si ei trebuie sa manance, ca si tine, si nu sunt pregatiti pentru a isi aduce aportul, asa ca va trebui sa ii duci in spate si pe ei.
Trebuie sa purtati o discutie serioasa cu parintii vostri, care inca voteaza; nu va puteti salva copiii pe cont propriu. La fel de important, va trebui sa incepeti sa vorbiti unii cu altii. Nu este drept, si aveti toate motivele (exceptand un motiv cu adevarat bun) sa tineti pentru voi ce puteti, pentru inca vreo cativa zeci de ani de platit taxe rau-voite si de declin. Sunteti eroii mei doar prin faptul ca ati supravietuit lucrurilor prin care v-am pus sa treceti, si ca ati reusit sa ajungeti in clasa la care predau, dar va cer mai mult de atat: puteti sa fiti mai buni decat generatia mea. Luati-va copiii din nou in grija, si refaceti contractul de la inceput. Sunt multe locuri de unde puteti sa incepeti. Apucati-va de treaba. Ne vedem la cursuri!”
Articolul intergal, pe engleza, poate fi gasit la link-ul de mai jos:
http://blogs.berkeley.edu/2010/08/24/a-letter-to-my-students/
Problemele au aparut si ca urmare a democratizarii si asa-zisei europenizari.Cum sa ii mai intereseze scoala,cand ei au dreptul sa vina acolo cu mobile,fara uniforme,iar din mass-media vad atata minciuna,violenta si mahala ? Ei vin la scoala cu sufletele otravite de dejectiile vazute si cu o agresivitate crescuta,iar profesorii nu mai au aproape deloc drepturi,cu exceptia celor de a fi amenintati cu reclamatiile sau cu violenta de catre parinti si chiar de unii elevi.Exista inclusiv amenintari cu moartea,iar autoritatile dau din umeri,legislatia nu mai prevede nimic ! Atata timp cat media promoveaza toate scursurile,care castiga sume imense,scoala nu mai poate repara raul facut de civilizatia minciunii,ipocriziei,hotiei si nerusinarii polimorfe !
Invatamantul romanesc de toate nivele este deformator, nu formator. Asta toamna un baiat din vecini venea de la scoala si il intreb ce discipline noi face in acest an (cred e in clasa VI). Mi-a spus printre altele, fizica. Il intreb, ei si cum ti s-au parut primele ore.? Cand mi-a spus cum s-au desfasurat am ramas socat: la prima lectie profesoara le-a dat sa copieze in caiet cuprinsul manualului, in timp ce ea statea la catedra si citea o revista. In ora urmatoare de fizica, copiii au copiat introducerea. Ma intrebam ce e in mintea profesoarei? Ce poate intelege un copil cand copiaza din cuprins, forta si acceleratia?!!!! Cu ce se alege dupa aceasta activitate?!!! Am vorbit cu parintii baiatului si le-am sugerat sa mearga sa vorbeasca cu diriginta si directorul. Ei, raspunsul a fost naucitor: d-na profesoara tocmai a venit dupa 2 ani de concediu de maternitate si probabil e cu gandul mereu la copil.
Au sperat ca lucrurile se indreapta pe parcurs, dar nu. Este o generatie de copii.care nu va mai intelege vreodata fizica si cu atat mai putin vor ajunge sa-i pasioneze. Si toate aceste anomalii se intampla sub ochii directorilor numiti politic.
Pur si simplu exista o politica de indobitocire. Ceea ce am relatat s-a intamplat la Scoala Generala 27 din Timisoara.
Extraordinar articol.
Si fata mea e tot a 5-a si cara un ghiozdan cat toate zilele (noroc ca e mare!)
Problema este ca daca tu ca parinte nu ai cunostinte la toate materiile (de la matematica la limbi straine) copilul, pentru a reusi sa tina pasul, trebuie sa ia meditatii.Cred ca fi-mea este singura care nu ia meditatii din clasa.
Un sistem bolnav in care parintii trebuie sa cotize pentru cele (5 culegeri de romana si 4 culegeri de matematica) pentru urmatorii 8 ani cat tine scoala. Esecul copiilor, care nu iau meditati, este vazut ca fiind al tau ca parinte, ca urmare faci totul pentru a nu iti spune ca tu esti de vina pentru ca nu ti-ai ajutat copilul.
O alta parte ar trebui sa discute ruptura invatamantului superior de piata muncii. Facultatile nu fac decat sa dea profesorilor de munca, fiind total rupte de piata muncii (profesori (nu asistentii) , insa extrem de bine platiti pentru celc 10 ore de munca saptamanale).
Politehnica din Bucuresti care are la fel de multi studenti ca acum 20 de ani, desi industiria este la mai putin de jumatate. Eu am terminat Energetica (azi o facultate inutila dpdv al pietei muncii – care ar putea sa nici nu existe, facand-se in fapt partea electrica la Electrotehnica – Inginerie Electrica, iar restul la Mecanica- Masini termice) care are in fiecare an peste 300 de locuri de admitere, exact ca atunci cand am dat eu examen de admitere in 1989.
Am distribuit articolul respectiv pentru ca mi-a parut interesant punctul de vedere, nu pentru ca as fi de acord in totalitate cu cele scrise.
Experimentez sistemul romanesc din doua banci: una a parintelui care poate mi-am simtit copilul uneori nedreptatit si a doua de la catedra.
Ca sistemul nu e bun……nu e vina celor de la catedra, dar asta spune si in articol persoana care l-a scris, nimeni nu ne cere parerea despre programe…..nu stim cine le concepe…..ce sa mai zic despre atatia si atatia ministri care s-au perindat pe la guvernarea ministerului…..ministri care nu aveau a face ceva cu invatamantul preuniversitar…..noi, cadrele didactice, suntem puse in fata unor fapte hotarate deja cu care trebuie sa ne descurcam….pai sa nu respectam legea?in fine….sunt multe aspecte la care noi nu avem nici o sansa sa spunem ceva, sau daca avem o sansa sa spunem ceva nu o ia nimeni inconsiderare ca lucrurile-s hotarate deja inainte de a ni se da dreptul la replica.
Pe mine ma nemultumeste partea cu procentul acela de 10-15% care banuiti ca intra ilegal in buzunarul dascalului……pai hai sa vedem ce cheltuieste dascalul pentru elevi si sa calculam daca asopera…….Desi sistemul e gratuit nu se ofera toate materialele didactice de care au nevoie dascalii pentru a-si putea tine orele la un nivel calitativ ridicat (asa cum au pretentia parintii),din respectivul comision dascalul isi comanda pentru el/ea carti, enciclopedii, culegeri, caiete auxilire model, planse…..Sunt multe lucruri marunte de care ai nevoie sipe care nu ti le ofera nimeni: un perforator cu diverse forme cu ajutorul caruia poti face material distributiv pentru cei mici costa intre 10-15 lei, creioanele de rezerva sa le dai celor care si le uita acasa nici nu merita mentionate, markere, agrafe de birou, pixuri, capsatoare, pana si ace de gamalie ai nevoie ca sa poti afisa lucrari de-ale elevilor. Tusul si imprimanta personala sunt absolut necesare pentru diversele materiale, cel putin un exemplar ca apoi sa multiplici la scoala, trebuie sa printezi color multe documente, unele format A3, (stiti cat costa?).
Si-acum auxiliarele si culegerile…..sunt sigura ca sunteti intrebati daca sunteti sau nu de acord cu ele, pai spuneti-va parerea! Eu aleg un caiet auxiliar pentru limba si literatura romana si unul pentru matematica pentru ca au cerinte variate, se poate lucra mult mai mult pe un caiet care are scrisa cerinta si elevul doar completeaza rezolvarea, astfel pot lucra diferentiat fara prea mult efort, merg inainte cei care pot, ceilalti raman si lucreaza o data cu toata clasa…..
Concursuri? Eu nu alerg dupa gradatie de merit, dar daca parintii cer sa ii refuzi? Aceeasi parinti care isi naucesc copiii cu cate 3-4 cluburi pe saptamana doar pentru ca ei isi permit si parintii lor nu si-au permis cand erau ei copii…..Ni se spune ca diplomele lor vor conta la un moment dat si daca nu le au?
Sa nu va povestesc despre partea caritabila pe care o facem pentru unii elevi….stiti ca exista copii care vin la scoala fara sosete in adidasi pe timpul iernii? Sa ramai impasibil la asta nu se poate asa ca fie duci de la copiii tai, ai prietenilor sau le cumperi pentru sufletelul acela care nu are nici o vina ca s-a nascut intr-o familie defavorizata…..ca vin copii fara sandviciuri in ghiozdanel si care-s stravezii de foame….ca aceeasi copii nu au rechizitele necesare deja nu mai conteaza cand ii vezi cat sunt de chinuiti de soarta, asa ca duci de la ai tai copii sau cumperi caiete, stilouri, creioane colorate, hainute….
Glumiţi. În clasa I am cumpărat din fondul clasei o imprimantă multifuncţională pentru uzul doamnei învăţătoare. În clasa a II-a s-a schimbat învăţătoarea, s-a schimbat şi imprimanta, cu una color, pentru că erau anumite fişe color care trebuiau multiplicate. Am colegi care au cotizat la şcolile copiilor lor pentru aparate de aer condiţionat, termopane şi videoproiectoare, dar aceea e numai vina lor. Noi am cumpărat doar perdele, flori, un dulap şi cuiere. Însă pentru rechizitele simple (de la hârtie şi cretă la tonner şi… performatoare) învăţătoarele pe care le-a avut fiul meu nu au scos niciodată vreun ban din buzunar.
Fiica mea a contribuit pentru nepotica cu bani pentru: termopane, tabla, scaune. De ce? Ferestrele si tabla erau distruse, iar scaunele lipseau. Manualele scolare pe care le primesc sunt rupte, murdare si nu ajung pentru toti elevii. Invatamintul este gratuit?!