Atunci când, cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, lucram la teza mea doctorală despre libertatea academică, dintr-o perspectivă apropiată de teoria democrației, am făcut o descoperire surprinzătoare. Literatura de cercetare relevantă care provenea din Europa părea, generalizând, cam sărăcăcioasă și nesistematică. De departe cel mai consistent tratament al temei venea din Statele Unite, anume, din literatura de cercetare juridică. Curând mi-am dat seama de ce: în 1967, Curtea Supremă a SUA transformase libertatea academică într-un drept protejat de Constituție (prin Amendamentul Întâi). Deși literatura științifică la temă nu fusese absentă nici până atunci în America, a explodat după hotărârea Keyshian. (De remarcat că, în mai multe țări europene, libertatea academică și/sau de cercetare este consfințită constituțional. Constituția României vorbește doar despre acea dimensiune a sa numită „autonomia universitară”.)
A urmat altă descoperire: cu toate că SUA au un sistem juridic destul de diferit de norma continentală și un sistem universitar diferit de tipicul european, literatura juridică americană, deși localizată (ancorată în sistemele tocmai pomenite), s-a dovedit accesibilă. Nu doar că era relativ ușor de lecturat de cineva familiarizat cu filozofia moral-politică analitică, ci avea și o puternică dimensiune „universală”, în sensul că argumenta făcând constant apel la principii, valori etice și juridice, drepturi și echilibrul dintre acestea, ori la aranjamente instituționale și organizaționale menite să reconcilieze funcțiile universităților și interesele categoriilor diverse de membri. Literatura în cauză s-a dovedit exact ce-mi trebuia atunci, deși era scrisă de juriști americani.
Mi-au venit în minte cele de mai sus atunci când m-am reîntâlnit, recent, cu o statistică interesantă, ce sugerează că literatura academică juridică din România ar fi slab internaționalizată. Anume, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS) colectează bienal de la universitățile din țară date despre, printre altele, publicațiile științifice ale universitarilor, pentru a aloca o parte din finanțarea suplimentară în funcție de câteva criterii de „calitate”. Alocarea se face în funcție de performanțele relative de publicare ale universităților pe domenii științifice, adică comparând, de pildă, rezultatele din domeniul Științelor Politice între universitățile cu personal academic de profil.
În acest scop, CNFIS calculează un indicator menit să servească comparației – valoarea mediană a producției științifice contabilizată pe 4 ani, pe domeniu și pe titlu didactic (profesor, conferențiar, lector, asistent), la nivel de sistem și de universitate. Cu alte cuvinte, CNFIS se uită la cât produce politologul universitar tipic – cel de la jumătatea setului de politologi ordonați de la cel mai productiv până la cel mai puțin productiv – și alocă bani raportat la această referință. Instrumentul de măsură (indicatorul) folosit de CNFIS este unul relativ standard în breaslă, fie că ne place, fie că nu: articole din fluxul internațional principal de publicații, adică din Web of Science (sau WoS, setul de jurnale cunoscut popular drept „ISI”), alocate pe mai multe categorii de performanță (las detaliile pentru notă).[1]
Revenind la statistica promisă două paragrafe mai sus: valoarea mediană pentru domeniul de studiu „Drept”, care se confundă în context cu ramura „Științelor Juridice”, este 0 la fiecare dintre cele patru titluri universitare din sistemul românesc. Cu alte cuvinte, profesorul (univ. dr.) „tipic” de Drept – ori, altfel spus, cel puțin jumătate dintre profesorii domeniului – obține un scor de 0 prin instrumentul CNFIS descris mai sus. La fel stau lucrurile și cu celelalte titluri academice din Științele Juridice. Pentru comparație, cifrele – nu grozave, relativ la alte domenii din științele sociale – pentru Administrație Publică, domeniul departamentului meu, sunt 3,49 pentru profesori, 1,13 pentru conferențiari, 1,00 pentru lectori și 0 pentru asistenți.
Nu garantez acuratețea valorilor CNFIS, deși scorurile de mai sus rezonează cu alți indicatori bibliometrici ai Consiliului. Dar colectarea este anevoioasă, iar raportarea pare să nu fie lipsită de erori (anecdotic vorbind, căci CNFIS testează datele primite aleatoriu, însă nu știu să publice statistici clare în această privință). Totuși, aceste erori de raportare umflă în general scorurile, nu le coboară. Apoi, anumite rezultate sunt bizare.[2] Iar mai recent toată schema publicării de articole indexate a devenit suspectă, dacă o evaluăm la nivelul sistemului.[3]
Totuși, anomalia de la Drept rămâne interesantă. Nu am auzit pe cineva să o conteste. Am auzit în schimb justificări repetate (mai jos). Apoi, așa cum îmi spunea recent un coleg de la Universitatea de Vest, politolog ca mine, Dreptul s-a ținut sistematic departe de „articolul ISI” ca standard minim de calificare pentru titlurile academice, începând chiar cu prima oficializare a standardului în 2005. Întâia și singura revistă românească de drept (Tribuna Juridică / Juridical Tribune) indexată în Web of Science a obținut includerea abia în 2015, adică târziu în raport cu reviste românești din alte domenii socio-umane. Faptul trădează, cred, dezinteresul comunității academice juridice față de „ISI”.
Reiau întrebarea din titlu: de ce s-a „internaționalizat” cercetarea din științele juridice românești atât de greu sau de slab? Prefer să mă refer la „internaționalizare” – participarea la fluxul internațional principal de publicații științifice –, nu la „calitatea” cercetării în domeniu, pentru că în privința celei din urmă mi-e greu să mă pronunț, inclusiv din cauza naturii multidimensionale a conceptului.
Principala justificare pe care am tot auzit-o de mai mulți ani este că Dreptul reprezintă o disciplină preponderent locală, cu relevanță aproape exclusiv națională, căci are un obiect de studiu foarte specific, particular, idiosincratic (sistemul juridic românesc). Cine – a se citi: ce publicații din fluxul internațional principal de publicații științifice – ar avea vreun interes față de particularitățile sistemului juridic autohton? Dacă Dreptul academic românesc rămâne un consum de produs intern – spune argumentul –, se întâmplă astfel fiindcă nu există o piață în afara țării. (Desigur, cu excepțiile pe care susținătorii argumentului de mai sus le conced deseori: mai ales subdomenii sau subramuri ale dreptului internațional.)
Nu cred că argumentul stă în picioare. Mai întâi, l-am auzit de nenumărate ori în trecut, acum 10-15 ani, printre alte categorii de social scientists din România: „Cine ar fi interesat de [inserați obiectul de studiu aici] din România?” Unde obiectul de studiu domestic putea fi sistemul de partide, ideologiile politice băștinașe, administrația publică centrală sau locală, politicile publice din orice sector, sistemul de asigurare medicală ori cel penitenciar, învățământul neaoș, teologia ortodoxă în versiunea de prin partea locului ș.a.m.d. Toate aceste obiecte de cercetare și-au regăsit, totuși, de suficient de multă vreme, gazde publicistice internaționale.
În al doilea rând, nu e ca și cum un sistem juridic dintr-o țară europeană ar fi vreo construcție sui generis, abia descifrabilă pentru cercetarea globală din domeniu. Dimpotrivă, mai peste tot în lumea cât de cât dezvoltată (așadar, lăsând la o parte dreptul religios ori pe cel de cutumă arhaică), sistemele de drept sunt croite pe două modele, care oricum s-au apropiat substanțial după 1945, odată cu mai multe cotituri postbelice importante. Dreptul academic vorbește, în esență, o limbă globală, ce-i drept cu particularități locale, tocmai de aceea de interes. Este o limbă în care, ca cercetător, te poți ușor insera – dacă te interesează. (Acesta este motivul pentru care hotărârile Curții Supreme americane și comentariile efervescente din jurul lor mi-au fost de folos acum douăzeci de ani, la doctorat.)
Să mai amintesc și faptul că România, ca țară membră a Uniunii, este conectată la travaliul legislativ permanent care subîntinde acest organism supranațional. Sau că participăm la numeroase alte sisteme de reguli ori arhitecturi juridice internaționale, printre care și CEDO.
În al treilea rând, există un debușeu de publicații științifice generos pentru practicanții Dreptului academic. Doar în Web of Science ei ar dispune, în momentul de față, de 447 reviste de Drept („Law”) indexate în bazele de date principale (inclusiv cea de reviste „emergente”, acronimizată ESCI). Lista include numeroase reviste de drept cu profil generalist, alături de publicații orientate pe domenii mai înguste (4 reviste de dreptul familiei, de exemplu, dar și de dreptul muncii, al discriminării, al sănătății ș.a.m.d.). Li se adaugă jurnale la intersecția cu alte științe sociale. Peste 100 dintre revistele indexate de WoS pentru domeniul „Law” au cuvântul „International” în denumire; 35 conțin termenul „European”. Denumirile reprezintă o invitație deschisă.
De altfel, poți să publici „în Drept” și în numeroase reviste internaționale de Științe Politice, Științe Administrative, Sociologie, ori – mai confortabil pesemne pentru est-europeni marginali ca noi – în reviste de Studii Regionale (Area Studies).
Dreptul academic românesc se află în situația descrisă mai sus nu fiindcă alții n-ar fi interesați de obiectul neaoș de cercetare; restul științelor sociale, cu tematici românești adesea foarte localizate, au arătat atâta lucru. Taman invers, în realitate cei care practică Dreptul academic românesc nu s-au arătat interesați de internaționalizarea științifică. Faptul că – simplificând – „Dreptul a fugit de ISI” din 2005 încoace, cum îmi arăta colegul invocat mai sus, indică tocmai dezinteresul acestei comunități față de conversația academică internațională, alături de capacitatea sa de a apăra, la nivelul organismelor academice de profil (consiliile naționale etc.), acest dezinteres. Universitarii cu performanțe științifice internaționale în domeniu, inclusiv cei de la Universitatea mea, sugerează că la mijloc nu se află nici un fenomen misterios.
De ce, totuși, acest dezinteres, atâta vreme cât în alte domenii unde se manifestase inițial el s-a erodat treptat? Ipoteza mea, neverificată, este că se întâmplă așa fiindcă mulți dintre universitarii și cercetătorii din Drept n-au doar o carieră academică, ci și una profesională, care consumă resurse de timp și generează resurse financiare. (Și, să o recunoaștem, crește cunoașterea intimă a sistemului juridic autohton.) Mulți profesori de Drept activează simultan pe mai multe fronturi profesionale, iar cercetarea ar fi un al treilea, după practica „liberală” și predare. Pot specula, suplimentar, că tocmai inserarea în proceduralismul local al instanțelor și spețelor din țară îi face pe mulți să se „provincializeze” disciplinar, să piardă din interesul față de ceea ce numeam mai sus „dimensiunea universală” a echilibrului dintre drepturi și dintre principii, a aranjamentelor instituționale la nivel de societate ori de sistem.
Închei rezumând teza principală. Nu știu care este calitatea cercetării românești în Drept. Sunt convins că există destule puncte luminoase. În privința internaționalizării însă, cel puțin definită conform indicatorului CNFIS invocat mai sus, cercetarea din Drept se află la coada clasamentului domeniilor de studiu.
Note:
[1] Metodologia pentru indicatorul CNFIS IC2.3 (Performanţa activităţii ştiinţifice/creaţiei artistice/performanţei sportive) zice astfel: „Se calculează pentru fiecare ramură de ştiinţă media punctajelor finale obţinute în ultimii patru ani la data de referinţă a raportării, prin publicarea de articole/lucrări în reviste sau volume clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Proceedings, IEEE Proceedings sau ISI Emerging şi prin dobândirea de brevete de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii care activează în acea ramură de ştiinţă, ponderată cu fracţiile de normă ale personalului didactic şi de cercetare titular al universităţii în acea ramură de ştiinţă8. Punctajul final pentru fiecare cadru didactic şi de cercetare titular se determină ca sumă ponderată, în funcţie de fiecare categorie de articole şi brevete, a punctajelor raportate pentru contribuţia individuală la publicarea de articole şi obţinerea de brevete în ultimii patru ani.”
[3] Am mai comentat pe teme conexe, pe această platformă, aici și aici.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pai daca studiaza americaii, ce sa mai studiem si noi? Plagiem si gata!
Oricum, ai nostrii -ca brazii- sunt ocupati cu mita, masluierea dosarelor, ce stiinta juridica?
Am rămas cu gura căscată, nici nu credeam că există asemenea chestii ca ” internaționalizarea” dreptului romanesc. Și, fiind eu răutăcios, m-am întrebat: dar, oare, dreptul românesc actual și post-revolutionar o fi fost el autohtonizat/ românizat sau a fost copiat aiurea după dreptul european/ francez? Adică, nu cumva dreptul românesc este o formă fără fond, copiat de aiurea?
Așa că mai înainte de a vorbi de „internaționalizarea” dreptului ar trebui să vorbim de
….”românizarea” lui….
Dar, da, autorul are dreptate: un popor pe lângă o cultură și o limbă specifice trebuie să aibă și un sistem de norme juridice și fiscale făcut după calapodul lui….
Nu stiam ca situatia la „juridice” este chiar atat de grava, cu toate ca nu e o surpriza! La halul in care arata justitia din Romania era de asteptat.
Medie 0(zero) inseamna zero pe linie. Adica nici macar un articol publicat intr-o revista indexata Web of Science nu exista in domeniul Stiinte Juridice ! „Marii” profesori de drept din Romania nu au fost in stare sa publice nici macar un articol intr-o revista recunoscuta ca fiind valoroasa prin indexarea in Web of Science! Pentru ca daca ar fi existat macar un articol, pentru ca media sa fie 0(zero), ar fi trebuit sa existe si scoruri negative(!!!), ceea ce nu e posibil! Jenant!
Acest scor nu justifica existenta facultatilor de drept(stiinte juridice) in Romania! Ar trebui desfiintate!
Sunt curios relativ la situatia in domeniul teologie !?
Mediana este 0 (nu media).
Cu o justitie mereu oarba la marile cazuri de coruptie si trafic de influenta, crime, cercetarea juridica din Ro nu se poate manifesta international decat in sens negativ. Marile procese, Popoviciu, Muresan, Stoica, Paul Lambrino, Voiculescu, Oprescu, Bica, Mazare, etc. sunt exemple de procese prost gestionate. Interesul major este nu sa ii bagi neaparat la puscarie ci sa reusesti sa recuperezi tot banii. Iar pentru crime, omoruri, violuri, coruptie de mare amploare sa dai ani grei de puscarie. La varsta lor, nu se mai pot educa decat de fatada ca sa iasa mai repede din puscarie dar naravurile le raman neatinse. Legile in Ro, multe proaste si vremelnice nu sunt decat de fatada si toti le incalca dupa putere si avere.
Cred ca ati raspuns singur: ”Nu știu care este calitatea cercetării românești în Drept. Sunt convins că există destule puncte luminoase”;……punctele luminoase nu sunt ”cercetare în drept”… daca nu cerceteaza si nu aduc nimis nou in materie, pe cale de consecință, nu au ce publica in reviste internationale.
Eu sunt inginer si nu am cunostinte juridice dar intreb, fara sa jignesc categoria juristilor, de ce numiti aceasta activitate stiinta.
Matematica, chimia, astronomia, psihologia, medicina, etc. au reguli universal valabile. Cu acestea poti construi sau vindeca pe oricine oriunde in lume.
Justitia este un set de reguli ( cel putin in tara noastra ) care are cutuma locala. Pentru aceleasi infractiuni in tari diferite infractorii sunt tratati diferit. Infractiuni grave ( viol, crime,delappidari, etc. ) in Romania sunt tratate cu blandete.
Aceasta cred ca este si fondul disputelor dintre justitia romaneasca si CJUE. Se pare ca in UE legile si aplicarea lor au gasit un numitor comun. In Romania justitiarii raspund ca legile si Constitutia sunt altfel DAR CINE AU ELABORAT ARTICOLELE DIN CONTINUTUL ACESTORA, NU JUSTITIARII.
Noi, justitiabilii, avem tot dreptul sa intrebam : justitiarii au, oare, anumite interese pentru aceasta stare de fapt ?
Articol prost scris si mult mai prost fundamentat
Nu stau acum sa compar sistemul american de drept cu multitudinea de sisteme de drept evropean ca nu are rost
S-a plecat de la interpretări ale dreptului diferite
Din nefericire autoru nu dorește sa facă distincția dintre drept, celelalte știinte socio umane si științele exacte
Științele exacte si cele mai multe științe socio-umane lucrează cu etaloane si noțiuni similare indiferent ca ești la Tokio, in București sau New York
Dar fiecare tara evropeana are propriile legi si pana la urnă propriul sistem de drept, exista multe asemănări dar si multe diferențe fundamentale
Integrarea evropeana presupune pana la urma o integrare inclusiv a legilor, integrare ce nu este finalizată pana in prezent si va mai dura mult pana se va realiza
Sa va dau cateva exemple rapide: in Italia si Grecia nu exista răspunderea penală a persoanei juridice, in Spania pedeapsa pt o persoana juridică care săvârșește fapta de înșelăciune in convenții este de pana la 5 ori suma datorata (suma care merge la stat ca amenda penală) – înseamnă mai putina înșelăciune in Spania decât in mândra noastră patrie etc
De principiu, internaționalizarea dreptului românesc presupune o nevoie in exteriorul patriei de a cunoaște sistemul de drept românesc
Ori, aici s-a scris mult, dar tb sa cauti
O simpla interogare demonstrează ca pagina de internet a inaltei curți are inclusiv o versiune in engleză, pe portalul legislativ juridice.ro sunt multe articole scrise direct in engleză de profesioniști ai dreptului, etc
Nu mai spun ca sunt multe reviste românești de specialitate in domeniul dreptului in care apropape fiecare articol are un rezumat in engleză
Dar sunt multi profesori români de drept care au scris sau au predat dreptul inclusiv la Sorbona si alte facultăți de drept evropene prestigioase
Dreptul roman exista de mai bine de 2000 de ani si va fi obiect de ștudiu încă mult timp
Dreptul american de vreo 250 de ani
Pt domeniul politologie recomand scrierile prof Zapartan
Spuneti „Articol prost scris si mult mai prost fundamentat” ! Deloc adevarat! Ceea ce scrieti in comentariu nu justifica prin nimic ca ati avea dreptate! Autorul nu face nimic altceva decat sa consemneze niste adevaruri incontestabile si sa detalieze asupra acestora.
Mai mult de jumatate din comentariul dumneavostra contine enunturi vagi si complet neconcludente!
Exprimarea „Științele exacte si cele mai multe științe socio-umane lucrează cu etaloane si noțiuni similare…..” este cel putin dubioasa atata timp cat nu e urmata de clarificari, ce ar fi neaparat necesare!
Prin internationalizarea unor aspecte ce tin de „Academia” romaneasca, de universitatile din Romania, intelegeti cu totul si cu totul altceva decat ceea ce inseamna de fapt acest lucru! Faptul ca pagina de internet a ICCJ are o vesiune in engleza sau ca in revistele de drept romanesti rezumatele articolelor publicate sunt scrise in engleza( oricum degeaba pentru ca nu le citeste nimeni din afara Romaniei) nu au nicio legatura cu internationalizarea, care repet, inseamna altceva, si nu voi da o definitie sau explicatii, pentru ca mi se pare normal sa le gasiti singur!
In articol este vorba de publicatii indexate WOS! Dati exemplul profesorului Zapartan, dar in lista sa de publicatii nu apare nici macar una intr-o revista indexata WOS. Nu pot evalua valoarea scrierilor domniei sale, dar avand in vedere faptul ca pe la editurile romanesti se poate publica orice bazaconie, ca revistele romanesti care publica lucrari de valoare sunt destul de putine, am serioase dubii…….asupra tuturor celor care si-au construit cariere in invatamantul superior romanesc publicand in reviste fara valoare, scriind carti publicate de edituri de doi bani sau tinand prelegeri la conferinte( nu conteaza pe unde)……contra bani, 90% din editurile romanesti publica orice prostie, conferintele, atat nationale cat si internationale, percep taxe si se spun pe acolo destule bazaconii.
@LS
F= m x a
Indiferent ca ești la Londra, București, Tokio
iar hidrogenu are un electron si un proton, si cu acest element începe sistemul periodic al elementelor
La fel este toată fizica, chimia, etc
La științele socio umane, la fel, pt ca se lucrează cu aceleași etaloane si mărimi; in sociologie, psihologie, etc exista noțiuni cu același înțeles, indiferent unde esti pe glob
Dar la știința dreptului este altceva
Definiții diferite ale unor instituții de drept
Si interpretări fundamental diferite
Am dat exemplul lipsei răspunderii penale a persoanei juridice in Grecia si Italia, ceea ce înseamnă că in aceste tari persoana juridică nu poate, in întelesul legiuitorului, săvârși infracțiuni
Si noțiuni diferite referitoare la scopul pedepsei in legea penală spaniolă
Apoi, exista diverse tari evropene in care faptele penale sunt împărțite in mai multe categorii: contravenții, crime, delicte si infracțiuni, cu noțiuni diferite
Internaționalizarea si popularizarea dreptului este probabil benefică, dar exista limitări fundamentale, rezultat al unor noțiuni cu înțelesuri diferite
Exista si asemănări, dar si deosebiri de substanță
Am sa citez la final dintr-un articol interviu scris despre regretatul prof Viorel Mihai Ciobanu (articol apărut pe platforma juridice.ro), care la rândul lui, citează din Eugen Petit (1934) fost consilier la Curtea de Casație : “după decenii de muncă intensă, juristul care se autoexaminează vede cât de puțin știe și cât are încă de învățat. El află zilnic lucruri noi și abia către sfârșitul carierei constată, cu destulă mâhnire, ca și Faust din legendă, că nu știe nimic.”.
Pt mine, in urmă cu mai mult de 30 de ani, de la prof Zapartan am aflat pt prima data de rezultatele in sociologie si politologie ale Școli de la Chicago.
Lucrările de drept ale prof Beleiu, Ciobanu, Stătescu, etc există încă, la fel ca și cărțile scrise de prof Zăpârțan, oricine e curios le poate comanda si poate purcede la lecturarea lor.
Totuși, a induce ideea inexistenței dreptului românesc, pt ca nu ar internaționalizat, când încă există si se citează din cărți de drept românesc, scrise chiar și in urmă cu 140 de ani, este regretabil
Cum spunea Solomon: nimic nu este nou sub soare
Stimate domn, internationalizare privind cercetarea intr-un anumit domeniu, inseamna, printre altele, ca tu sa fii capabil sa publici studii care sa fie interesante si utile pentru cercetatorii din acelasi domeniu, independent de tara in care tu profesezi la nivel universitar sau(si) de cercetare. Asta insemna ca tu sa iti publici studiile in reviste recunoscute la nivel international ca fiind cele care promoveaza articole valoroase si pertinente, continand elemente de noutate in domeniul respectiv sau proceduri, reguli, comparatii care conduc la imbunatatirea domeniului, independent de sistemul (de drept, in cazul nostru) specific la care te raportezi. Revistele cele mai performante din fiecare domeniu sunt integrate intr-o baza de date stiintifice numita Web of Science. Cei care fac cercetare de varf in domeniile lor sunt interesati in a citi doar articole din astfel de reviste, pentru ca sunt constienti de faptul ca aceste reviste promoveaza cel mai bine noi idei, noi metode de abordare.
Recunoastere internationala inseamna ca cercetatori din lumea larga in domeniul tau sa publice articole in care sa citeze articolele publicate de tine, ceea ce dovedeste ca ideile tale au condus la abordari mai profunde sau la dezvoltari interesante pe o anume tema.
Ceea ce ne pune sub lupa autorul acestui articol este faptul ca, in domeniul stiinte juridice, contributia cercetarii romanesti in problematici interesante la nivel international este nula…..este egala cu zero…..nu exista!
Dumneavoastra afirmati ca date fiind diferentele uneori majore intre sistemele de drept din diferite tari, internationalizarea, in sensul precizat mai sus, ar fi limitata de catre aceste diferente, ar fi posibila doar in contexte generale. Totusi, de ce cercetatorii in drept din multe alte tari gasesc subiecte care se dovedesc a fi de interes pentru toti cei interesati de pe mapamond in acest domeniu al stiintelor juridice? Intrebarea este pertinenta avand in vede ca revistele despre care vorbeam mai sus exista si se publica numeroase articole pe acolo, de foarte multi ani !
” Cum spunea Solomon: nimic nu este nou sub soare”! Poate Solomon stia multe despre Univers, poate mai mult decat noi cei de astazi, pentru ca intr-adevar, in Univers nu exista nimic in plus, nimic in minus, fata de ceea ce a fost de la bun inceput, odata cu declansarea Big Bang -ului. Insa problema este ca noi inca nu cunoastem o multitudine de lucruri despre lucruri sau fenomene care „nu sunt deloc noi sub soare”, dar inca nu le-am dezlusit sensul, proprietatile si alte carcteristici. Cum doar cercetarea este cea care conduce catre o cunostere din ce in ce mai profunda, ramane sa apreciem pe toti cei care contribuie intr-o mai mica sau mai mare masura la dezvoltarea cunoasterii !
Imi pare rau, dar nu pot incheia fara a preciza o evidenta! In ultimii ani nivelul moral si profesional a ceea ce inseamna justitie in Romania este sub orice critica! Oare nivelul celor care educa si fac cercetare in domeniul drept la noi in tara reprezinta o cauza a incompetentei, coruptiei si neputintei din justitia din Romania?
Vă mulțumesc pentru aprecierile atât de generoase.
Scrieți: „Nu stau acum sa compar sistemul american de drept cu multitudinea de sisteme de drept evropean ca nu are rost // S-a plecat de la interpretări ale dreptului diferite”. Sigur, într-o măsură considerabilă (care nu trebuie nici ea exagerată). Dar ce susțin eu, la un nivel foarte general, este că, după Război, s-au accentuat anumite convergențe (și, consideră unii autori, anumite divergențe). Păcat că nu „stați să comparați”… Ne-ați lămuri și pe noi.
Poate am fost prea vehement, mea culpa
Totuși, a induce ideea inexistenței științei dreptului românesc sau lipsei de calitate a acesteia, pt ca nu este internaționalizată, este regretabil
In condițiile in care exista foarte multe cărți de drept scrise de diverși profesori, despre dreptul românesc, începând din urmă cu aprox 150 de ani si pana azi
Orice curios poate purcede la lectură
Pe de altă parte, off topic, există intr-adevăr derapaje regretabile ce afectează fundamental prestigiul unor școli de drept de la noi, cum sunt cazurile atacurilor îndreptate împotriva jurnalistei Emilia Șercan, de către unii epigoni ai Academiei de Poliție, etc., dar acestea nu sunt etaloane ale științei dreptului de la noi
Generalizarea este greșită, pt ca vorbim despre noțiuni diferite
Ca profan, zic: nu se poate dom’le ca dreptul să nu aibă și el niște date cantitative de interes la care sa fie nevoie să sape, să genereze niste analize, pe care să le publice încât sa fie peer-reviewed și din care sa iasă niste cunoaștere… chiar a plaiului mioritic, de ce nu. Metehne grele.