Mărturisesc că nu mă număr printre cei cărora le place să petreacă uneori chiar zeci de minute într-o librărie și să răsfoiască răbdători, concentrați noile apariții. Consult frecvent site-urile editurilor, mai ales cele ale celor mari, știu, în general, ce a apărut și ce urmează să apară, am formulate cu destulă vreme înainte opțiunile de cumpărare.
Cu toate acestea, mărturisesc că nu am știut că la Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca,una dintre puținele edituri din România care încă mai publică volume de critică, istorie și teorie literară, ar urma să apară o carte scrisă de Antoine Compagnon. Unul dintre marii teoreticieni ai literaturii din vremurile noastre, eminent cunoscător și exeget al scrierilor lui Montaigne și ale lui Proust, profesor emerit la Collège de France, membru titular al Academiei Franceze. Un nume care îmi era cunoscut încă din vremea studenției. În primul rând grație uneia dintre primele sale cărți (dacă nu mă înșel a doua, după care va urma o listă considerabilă, impresionantă chiar de titluri), La seconde main ou le travail de la citațion. Pe care ne-o semnalase și comentase la cursul special de Poetică și critică literară, doamna Rodica Baconsky. Din creația lui Compagnon în România a apărut, totuși, relativ puțin. În 1998, doamna Baconsky a tradus un alt mare titlu, Cele cinci fețe ale modernității, în 2009 Irina Mavrodin și Adina Dițiu au tălmăcit o carte despre Roland Barthes care a apărut după ce cu doi ani înainte a ajuns și în România Demonul teoriei. Literatură și bun simț (o altă carte de bibliografie obligaorie), în 2010 a apărut cartea polemică Ce mai rămâne din cultura franceză? Preocuparea pentru grandoare. Între copertele căreia erau adunate texte scrise de marele universitar și de jurnalistul Daniel Morrison. Am folosit-o adesea și eu la cursurile mele de la Master. În anul 2020, apărea în românește, în versiunea Simonei Modreanu, O vară cu Baudelaire.
Din 2020 și până la surprinzătoarea carte cu vădit și declarat caracter polemic Literatura rentează (care a văzut lumina tiparului în Franța în anul 2024) nu a mai fost tradus în românește nici un alt titlu din creația lui Antoine Compagnon. Aceasta deși între 2020, profesorul a mai publicat nu mai puțin de nouă cărți. Despre Pascal, despre Colette, despre Matisse, despre Roland Barthes, despre ceea ce el numește mirificul an 1966. În 2021, a apărut în Franța, La vie derrière soi. Fins de la littérature, concretizare editorială a cursului de retragere din viața universitară activă a lui Compagnon. Un alt volum la care am apelat și eu adesea. Și la cursuri, și în articole. Și de care mi-am adus aminte, hai să zicem, la modul proustian, în momentul în care am citit în cartea Literatura rentează pasajul în care Compagnon răspunde indirect unui interlocutor ce se mirase că nu predă la Collège de France pe toată durata unui an universitar decât treisprezece ore de curs și treisprezece ore de seminar. Și cu toate acestea muncește mai mult de 35 de ore săptămânal cât prevede săptămâna de lucru din Franța și nici nu dispune de vacanțe lungi, așa cum le reproșează îndeobște profesorilor cei care fac parte din categoria oamenilor ocupați, cum îi numea odinioară ironic, chiar disprețuitor Marcel Proust pe cei ce nu prea citeau și priveau fățiș de sus munca intelectuală. Admit chiar că m-am gândit o clipă ce ar spune fostul premier Ilie Bolojan, cel care pe toată durata guvernării sale s-a năpustit orbește asupra profesorilor, dacă ar afla câte ore are un universitar, e drept, de top, în Franța.
Am făcut această lungă, poate prea lungă introducere pentru a spune că, începând lectura, mi-a fost imensa bucuria văzând că traducerea cărții în limba române se datorează doamnei Rodica Baconsky, astăzi octogenară, și Alinei Pelea. Am recunoscut-o pe fosta mea profesoară în calitatea traducerii și în minuția și rigoarea notelor.
Cum spuneam și cum o admite încă din primele rânduri ale cărții Antoine Compagnon, Literatura rentează (La littérature, ça paye) este un volum cu caracter apăsat polemic. Titlul este exploziv, cum iarăși recunoaște Compagnon. Nici nu putea fi altfel de vreme ce în cele mai puțin de 200 de pagini cât are versiunea românească autorul ei realizează o inteligentă, colocvială, erudită, prietenească défense et illustration de la littérature. Aceasta într-un moment în care multe voci clamează declinul, dacă nu chiar sfârșitul literaturii, denunță, deplâng tirajele în scădere, tot mai puținii cititorii, atracția tot mai precară pe care o exercită asupra tinerilor studiile umaniste, literare. Numărul studenților la Litere a scăzut, în Franța pare-se chiar că s-a înjumătățit, însă Antoine Compagnon ne spune că jumătatea rămasă îi conține pe cei cu adevărat buni în domeniu. Astăzi chiar și cu un doctorat, un absolvent de Litere ar cam trebui să se considere fericit dacă poate obține un post de profesor de liceu. Pregătirea în domeniul umanist nu oferă, aparent, prea multe oportunități, nici prea multe satisfacții pe termen scurt, mari șanse de ameliorare profilându-se totuși pe termen lung. Și aceasta, ne reamintește Antoine Compagnon, deoarece un abolvent de studii umaniste, literare nu trebuie să devină neapărat profesor. Compagnon admite că nu se câștigă prea mulți bani din scrierea de cărți. Onorariile sunt mici, excepție făcând doar cărțile datorate unor mari nume. Sigur, sintagma mari nume conține un anume grad de relativism. Reamintesc că în Ce mai rămâne din cultura franceză?, Antoine Compagnon spunea că, pentru a fi validat ca mare scriitor în Franța, trebuie să fii validat prin traducerea cărților în limba engleză. Merită însă pe mai departe să citești fiindcă, susține Antoine Compagnon nu fără temei și nici fără exemple, unele luate chiar din scrierile Proust, însă la Proust găsești aproape orice, fiindcă în felul acesta devii un medic sau chiar un inginer mai bun. Iată, se vorbește și este de actualitate așa-numita medicină narativă, cuvintele narațiune și narativ mai-mai că au intrat în fondul principal lexical, în unele universități în curriculum-ul facultăților de Drept figurează cursuri de literatură. În Statele Unite chiar și studenții facultăților de științe ori de inginerie sunt obligați să urmeze un curs din domeniul umanioarelor. Nu doar povestea este peste tot, ne încredințează Antoine Compagnon, ci și literatura.
Ne spune în ultimele rânduri ale cărții, Antoine Compagnon că “un om cultivat e autorul propriei vieți. Literatura și lectura, la lattrure care le reunește rentează întotdeauna pentru cel care știe să aștepte”. Compagnon îl citează pe Baudelaire: ‘’ e un tip de investiție pentru care nu primești dobânda decât târziu- în schimb ea e foarte mare’’.
Și, apropo, Antoine Compagnon era mai-mai pe punctul de a deveni inginer (deține chiar o diplomă în domeniu), iar Jean Starobinski, un alt mare critic, a fost inițial medic psihiatru.
Antoine Compagnon- LITERATURA RENTEAZĂ; Traducere din limba franceză și note de Rodica Baconsky și Alina Pelea; Casa Cărții de Știință; Cluj-Napoca, 2026
