De unde vine emigrarea potențială: o analiză contextuală pe Europa Central-Sud-Estică

Introducere

Macroregiunea pe care focalizăm analiza este, în termenii folosiți de Națiunile Unite, Europa de Sud-Est și Central-Estică (UNGEGN). Formularea este greoaie dar poate fi adecvată. Pentru o mai mare omogenitate am reținut numai țările de peste 5 milioane de locuitori din Uniunea Europeană (EU), din această macroregiune, respectiv Polonia, România, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Grecia. Interesul major este pentru diasporele și migrația din respectiva macroregiune europeană. De unde derivă marea eterogeneitate a acestor țări în privința emigrării? Vecinătate, nivel de dezvoltare la origine, istorie, alți factori similari? Am renunțat la țările mici din regiune pentru a omogeniza, pe cât posibil, condiționările emigrării la origine. Din motive legate de disponibilitatea datelor, am reținut numai țările din respectiva macroregiune care aparțin de Uniunea Europeană. Interesul pentru o astfel de abordare este legat de generarea și testarea unor diaspore din țări vecine sub aspect regional, la origine. Date EUROSTAT și EUROBAROMETRU vor fi folosite în seria de materiale pe care intenționăm să o realizăm, pornind cu acest articol. Sub aspect metodologic suntem interesați de analiza comparativă a diasporelor și a circulației migratorii intraeuropene.

Prima ipoteză (H1) este de factură economică și susține că este de așteptat ca rata de emigranți din țară  să fie cu atât mai mare cu cât țara este mai săracă. Cea de-a doua ipoteză (H2) susține că vecinătatea țărilor de origine a emigrării potențiale aduce destinații comune. Vom începe cu aspectele descriptive recente, EUROSTAT.

Dezvoltare și emigrare

Ipoteza H1 este parțial confirmată. Țara cea mai dezvoltată sub aspect economic, din cele șapte țări europene ale macroregiunii, este Republica Cehă (tabelul 1). Conform așteptărilor, aceasta este și țara cu cea mai redusă rată de emigranți la nivelul anului 2025. La cealaltă extremă, de maximă sărăcie, ipoteza nu se mai verifică. Țările cele mai sărace sub aspect economic, dintre cele șapte reținute pentru analiză din macroregiune, sunt Grecia și Bulgaria. Plecările din Grecia în spațiul UE sunt de 43‰ de locuitori iar cele din Bulgaria sunt de 119‰. De ce? Ambele țări fac parte din spațiul Balcanic. Plecările mai reduse din Grecia țin de climă, turism, zona costieră, istorie? Greu de spus. Cumulativ, probabil, contează, cel puțin acești factori. Ipoteza dezvoltării este susținută, însă, și de fluxul  de maximă pondere dinspre Slovacia spre Cehia (40% din total emigrare  în EU, din Slovacia, vezi și Tálas,& Etl 2020).

Inadecvarea H1 este  foarte clară și în cazul României. Dintre cele șapte țări analizate, aceasta are ce mai puternică emigrare. Ar trebui, dacă ipoteza ar fi întemeiată, să aibă și sărăcia maximă. Nu este așa, dimpotrivă, pe o scală în șapte trepte de la sărăcie (1) la dezvoltare (7), România se află pe  locul 5. De ce românii pleacă din țară mai mult decât ar fi de așteptat în baza dezvoltării economice? Probabil contează foarte mult relațiile care au rezultat din valuri anterioare de emigrare (Căjvăneanu, Coccia& Ricci 2022) și faptul că sunt foarte nemulțumiți de corupția din țară (Sandu 2024).

De ce emigrația românească în EU era cea mai puternică în seria celor șapte țări selectate pentru analiză, în condițiile în care țara nu era cea mai săracă?

Vecinătatea și distanța

Vecinătatea și istoria comună duc la o emigrare puternică dinspre Slovacia spre Cehia, așa cum am menționat deja. Locul central al Germaniei în regiune și, în plus, salariile mai mari decât în sudul Europei, o fac să fie principalul centru de atracție a emigranților din toate cele șapte țări de emigrare din EU. Nu este clar, însă, de ce grecii, cu o țară relativ îndepărtată de  Germania, emigrează covârșitor spre această țară? Salarii, efectul mediat al turismului ? Evident, istoria contează încă foarte mult.

Migrația românilor spre Italia era mai puternică decât spre Germania. Este probabil că au acționat în acest sens rețelele sociale ale românilor spre Italia, anterior constituite, și similitudinile de limbă, și oferta de locuri de muncă.

Table 1. Seven intra-European Union diasporas by origin and immigration countries

În secția următoare folosim date de sondaj, culese mai devreme, în mai-iunie 2022, prin EUROBATOMETRUL special  97.4 pentru a înțelege care au fost țările preferate pentru emigrare intraeuropeană din aceleași șapte țări. În 2022 era valabil încă efectul produs de COVID-19 și asupra mobilității intraeuropene. Este important să știm dacă, în pofida acestei pandemii, între datele din Tabelul 1 și noile date din Tabelul 2 poate fi stabilită o legătură, în sensul că plecările intenționate în 2022 (Tabel 2) s-au realizat în principal spre direcțiile constatate în 2025.

Destinații preferate în 2022

În ansamblu, datele  de intenție de migrație din 2022  sunt confirmate de datele factuale de imigrare din 2025.  Principala țintă de emigrare a polonezilor, spre exemplu, era, în EU, spre Germania. Faptul este concordant cu intenția polonezilor din 2022 de a emigra, în Europa, în special spre Germania. Cea de-a doua țară vizată de intențiile lor de emigrare din 2022 era Olanda. În 2025 constatăm, concordant cu așteptarea derivată din datele factuale, că intenția  de rang secund a emigrării  polonezilor, în 2022, era tot spre Olanda. Relații  de concordanță între intențiile din 2022 și faptele din 2025 înregistrăm și pentru fluxurile dinspre Ungaria, Cehia și Slovacia, spre Austria (Tabelul 2).

Pentru România, concordanța este parțială. Intențiile de emigrare ale românilor erau, în 2022, orientate în principal spre Italia și Spania, concordant cu faptele demografice din 2025. Imigrarea lor în Germania era puternică în 2025 dar nu apare ca fiind de nivel semnificativ și intenția de emigrare, spre această țară, în 2022. Greu de spus de ce este așa.

O altă sursă majoră a diferențelor dintre intențiile din 2022 și faptele demografice din 2025 derivă și din faptul că intențiile sunt estimate pe un număr mai mare de destinații, prin natura datelor pe care le folosim.

Table 2. Preferred destinations, 2022

Să considerăm, pentru exemplificare, cazul emigrării din Grecia. În noul tabel, care pornește de la microdate, sunt incluse și locuri din afara EU. Intențiile de emigrare ale grecilor erau orientate în principal spre Marea Britanie, America de Nord, America Latină și Australia. Destinațiile respective nu  figurau în corpul de date din 2025 care viza numai EU. La fel stau lucrurile și pentru cehi care își exprimau preferințele de emigrare spre America de Nord și Australia, în 2022. Datele din 2025 referitoare la emigrarea efectivă, nu includ însă, și astfel de destinații extrauropene.

Deocamdată reținem că, deși formatul celor două tabele diferă, corespunzător datelor de la care am pornit, o bună parte din structurile de fluxuri internaționale în 2022  (EUROBAROMETRUL special) se regăsesc în calitate de fluxuri efective cu date complet diferite, înregistrare în 2025, la nivel de EUROSTAT. Altfel spus, în pofida diferențelor de timp și detalii în structura datelor, se înregistrează concordanțe majore. Pe legea statistică a numerelor mari, ca tendință, deci, datele din tabelul 2 sunt concordante cu cele din tabelul 1. Trecem, în secțiunea următoare,  la motivația emigrării din cele  șapte țări de referință, folosind aceleași date ale sondajului EUROBAROMETRU special din 2022 (tabelul 3). Contextualizarea datelor respective va fi făcută prin tabelul 4, cu referire la  emigrarea din macroregiunile europene.

Care este motivația migrației intraeuropene din țările zonei de referință?

În toate cele șapte țări analizate (tabelul 3) motivațiile pentru emigrare sunt legate de  salarii și de relațiile pe care cei care doresc să emigreze le au în țările respective. În strânsă legătură cu motivația rețelelor sociale din țara preferată ca destinație este și faptul că majoritatea celor care doresc să emigreze au locuit în țările respective , exceptând Romania. De ce România este o excepție? Nu știm, cu date de sondaj recente. Este probabil, însă, că este vorba de o mobilitate sporită a celor care au domiciliul în România. Poate fi vorba, ipotetic vorbind, de migrație directă din sudul în nordul Europei, mai intensă decât în alte țări din zonele central-sud-estice ale EU.

În rest, motivația emigrării potențiale pare să fie selectivă, funcție de țara de origine. Ocuparea, disponibilitatea locurilor de muncă în țara de origine pare să fie o problemă care determină emigrarea potențială în special în România, Bulgaria, Cehia și Slovacia. Similar, perfecționarea profesională apare ca motiv de emigrare potențială mai ales pentru români și cehi. Pentru România pare să fie cazul medicilor care, deși au salarii sporite, pleacă pentru a găsi condiții mai bune de practicare a meseriei, de învățare în domeniul sănătății.

Table 3. Predicting the intentions to emigrate from seven European countries

Vecinătatea altor state care oferă oportunități sporite pentru ocupare cu venituri sporite nu mai contează ca factor specific de emigrare potențială.

În seria variabilelor de status care condiționează motivațiile de plecare contează în special vârsta. Indiferent de țara de plecare, cu cât cei intervievați sunt mai tineri, peste 15 ani, cu atât propensiunea lor pentru plecare este mai mare. O selectivitate sporită a plecărilor potențiale în străinătate se manifestă numai în cazul a trei dintre țările de origine, respectiv Polonia, Cehia și Slovacia. Numai în aceste țări, bărbații manifestă o mai mare propensiune pentru emigrare, comparativ cu femeile. Locuirea în comune favorizează emigrarea potențială în cazul locuirii în Polonia și în România. De ce doar aici? Iarăși, nu știm exact. Posibil să fie țările în care decalajul de nivel de viață dintre urban și rural este maxim, posibil, de asemenea, să fie vorba de capacitatea redusă a  migrației interne de a rezolva probleme de nivel de viața diferit, între sat și oraș, mai ales în cele două țări. Educația, de asemenea joacă un rol redus în determinarea emigrării potențiale. O excepție este Grecia unde educația secundară reduce tendința spre emigrare potențială. În Slovacia, emigrarea potențială este mai mică la persoanele cu educație terțiară.

O mai bună înțelegere a contextului poate fi obținută dacă se trece la un alt tip de macroregiuni ale EU. Există probe empirice că în EU funcționează cinci macoregiuni de „lumi sociale” (tipuri de discurs) (Sandu 2009). Bulgaria, România și țările baltice, spre exemplu, fac parte din macroregiunea estică a EU. Țările central-estice ale EU includ Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și Croația. În regiunea sudică sunt incluse Spania, Portugalia, Grecia, Cipru, Malta și Italia. Macroregiunea vestică include Luxemburg, Germania, Austria, Franța, Belgia, Olanda, iar cea nordică Danemarca, Suedia, Finlanda și Irlanda.

Am eliminat din analiză țările mici, cu mai puțin de cinci milioane de locuitori fiecare (în 2024) , și am repetat analiza de regresie cu predictorii din tabelul 3, folosind însă ca variabile dependente, intențiile de emigrare ale persoanelor intervievate la nivelul celor cinci macroregiuni (tabelul 4). Aș am aflat care sunt predictorii semnificativi statistic pentru emigrarea potențială din țările cu peste cinci milioane de locuitori. În felul acesta am putut compara predictorii semnificativi ai intenției de emigrare pentru persoanele intervievate pe fiecare macroregiune. Comparația între predictorii semnificativi statistic din tabelul 4 și cei din tabelul 3 indică posibile efecte de context specifice în determinarea intenției de emigrare. Bulgaria și România sunt țările mai mari de 5 milioane de locuitori din regiunea estică. Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria sunt cele mai mari țări, demografic vorbind, din regiunea central-estică. Grecia a fost reținută ca principală țară de interes din regiunea sud, Germania, Franța, Austria, Belgia și Olanda sunt țările cu peste 5 milioane de locuitori din macroregiunea vest , iar Danemarca, Suedia, Finlanda și Irlanda au fost reținute ca cele mai mari țări din macroregiunea nord.

În materia de motivație a emigrării potențiale, principala diferență apare în legătură cu aspectele culturale. După cum a rezultat din tabelul 3, emigrarea potențială de stil de viață era specifică numai rezidenților din Polonia. În noul context regional, determinanții se schimbă complet. Migrația de stil de viață ca motiv de emigrare potențială apare ca fiind dominantă la persoanele din vestul, nordul și sudul EU. Altfel spus, cine dorește se plece din țară pentru schimbarea stilului de viață (în indiferent ce macroregiune) este mai ales din vestul, nordul sau sudul UE. Motivațiile de tip cultural ale emigrării potențiale tind să fie dominante în țările mari din EU (cu peste cinci milioane de locuitori), cu excepția celor in regiunea est. Dacă vom compara diferențele de impact cultural asupra emigrării potențiale, vom constata că pe acest aspect diferențele între tabelele 3 și 4 sunt considerabile. Analiza la nivel regional relevă faptul că respectiva motivație a emigrării potențiale este mult mai frecventă în abordare macroregională decât în cea națională. În patru din cele cinci macroregiuni ale EU (excepția fiind dată de  regiunea estică, estimată aici prin intervievații din România și Bulgaria) regăsim influențe semnificative ale motivației culturale asupra intenției de emigrare. De ce numai pe acest tip de motivație apar diferențe foarte mari între cele două tabele este greu de spus, cu datele disponibile. Legată de motivația culturală este și cea referitoare la stilul de viață. O astfel de motivație este specifică persoanelor intervievate din macroregiunile sud, vest și nord (tabelul 4), nu celor din noile state membre ale EU. Similar, motivația emigrării potențiale legată de  dorința de perfecționare profesională și de perfecționarea în vorbirea unei anumite limbi este mult mai prezentă în macroregiunile EU decât în cele șapte țări analizate în mod special.

Table 4. Predicting intentions to emigrate by macroregions of the European Union

Motivațiile de emigrare potențială legate de salarii și de rețelele sociale sunt, însă, la fel de puternice în ambele abordări, de țară sau de macroregiune. Altfel spus, aceste aspecte sunt la fel de importante fie că este vorba de abordare macroregională, fie că accentul se pune numai pe țara de rezidență.

Concluzii

Salariile mai mari la destinația dorită decât la originea emigrării potențiale și relațiile sociale care leagă cele două puncte ale migrației , origine și destinație, par să fie principalele motive de emigrare la nivelul EU.

Majoritatea celor șapte țări – centru major de interes – fac parte din gruparea noilor state membre ale EU, sunt foste state socialiste (excepția este Grecia). Acesta este motivul pentru care în contextualizarea pe care o întreprindem avem în vedere, în primul rând, macroregiunile din estul și din zona central-estică a EU. Tot în regularitățile de contextualizare includem și reținerea în toate analizele din material a țărilor care au peste 5 milioane de locuitori. Am pornit, pentru această a doua regulă, de la premisa că țările mici, omise din analiză, au alte regularități de funcționare decât cele mari sau cu populație de mărime medie.

Cele două ipoteze de analiză formulate la începutul cercetării formulează ideile că dezvoltarea duce la reducerea emigrării potențiale iar vecinătatea și istoria comună contribuie la stimularea orientarea emigrării între statele vecine/apropiate.

Regularitățile constatate pe baza datelor  EUROSTAT și EUROBAROMETRU confirmă, în bună măsură, așteptările. Într-adevăr, emigrările cele mai reduse ca intensitate din cele șapte țări provin în principal din Cehia și Polonia, țările de maximă dezvoltare din gruparea țintă pentru analizele comparative. Acestea sunt (tabelul 1) și țările de maximă dezvoltare dintre cele șapte țări EU, privilegiate în analiza comparativă. La polul celălalt, de maximă emigrare potențială, ar trebui să găsim cele mai sărace țări din gruparea-țintă, respectiv Bulgaria și Slovacia. Datele  din tabelul 1 nu mai confirmă însă această așteptare pentru că rata cea mai puternică de emigrare se înregistrează pentru plecările din România. Nu știm de unde provine această excepția. Este foarte probabil că sunt și alți factori, neincluși explicit în analiză, care au contat. Un exemplu, în acest sens, ar putea fi gradul de corupție, relativ ridicat, în cazul României. Pot conta, însă, și ale aspecte care nu au fost incluse în specificarea modelelor de analiză ( vechimea emigrării, intensitatea schimbărilor social-economice pozitive în țările de emigrare etc.).

Regularitățile constatate la nivelul celor cinci macroregiuni de dezvoltare din EU (tabelul 4) completează, în bună măsură, analizele la nivel de țară. Rezidența în marile orașe, spre exemplu,  stimulează emigrarea potențială numai la nivelul persoanelor intervievate sau chestionate, mai ales în marile orașe din vestul și nordul EU. Bogăția motivației de emigrare potențială pare să fie mai mare în regiunile de sud, vest și nord, și mai redusă în cele estice si central-estice.

Metodologic, comparațiile multiple, multinivel, sunt de folos mai ales unei analize pe fenomene de mare complexitate precum emigrarea potențială.

Referințe

Căjvăneanu, M., Coccia, B.,& Ricci, A. (2022). Radici a metà. Trent’anni di immigrazione romena in Italia. Roma: Instituto di Studi Politici „S PIO V” e Centro Studi e Ricerche Idos.

Sandu, D. (2009). Lumi sociale de vârstă şi rezidenţă în Uniunea Europeană. Sociologie Românească, 7(02), 3-26.

Sandu, D. (2024). Subjective well-being between the migration experience of returnees and the country effect: an integrated approach on European spaces. Central and Eastern European Migration Review, 13(1), 151-168.

Tálas, P. H., & Etl, A. (2020). Demography and Migration in Central and Eastern Europe. Ludovika Egyetemi Kiadó.

Baze de date

United Nations Group of Experts on Geographical Names (UNGEGN)