luni, mai 20, 2024

Diavolul zise: „Fie Einstein!”: Regulile și complexitatea lumii

Frățiorul Albert știe
Cum să face meserie
De la el am învățat
E=mc2
Eleganță în gândire
Nu să vede da’ să știe
Ecuația e lege
Pentru cine-o înțelege
Adevărat!
Iulian Universalu’ feat. Stivăn Quasaru’, Unde gravitaţionale

„Realitatea e complexă și are multe aspecte”. Fraza a devenit un truism din pricina folosirii excesive. Nae Caranfil a făcut-o celebră (sub forma „Viața e complexă și are multe aspecte”) în fraza amenințătoare a recuperatorilor din filmul Filantropica. Ni se spune că lumea de astăzi este extrem de complicată și suntem nevoiți să acumulăm mai multă informație pentru a putea să-i supraviețuim[1]. Cred că lumea nu este azi (mult) mai complicată decât a fost în trecut. Ceea ce s-a schimbat este percepția noastră asupra acestei complexități. Astăzi cunoaștem mai multe despre lumea din jurul nostru și, prin urmare, informația disponibilă relevă o lume mai complexă decât era ea reflectată în cunoștințele din trecut. De exemplu, cu toată complexitatea ei, Tabula Peutingeriana, o hartă a drumurilor din Imperiul Roman, pare astăzi extrem de simplistă. La fel sunt și hărțile medievale pline de teritorii necartografiate sub pretextul „hic sunt dragones/leones”.

Se poate concede că viața umană – constructul social al relațiilor interumane – a devenit mult mai complex. Deși, dacă ne uităm la scrierile autorilor antici, vom vedea că toate ideile mari (pre)existau încă de atunci. În definitiv, Etica nicomahică a lui Aristotel este extrem de actuală și astăzi, la aproape 2500 de ani distanță. Iar Republica (Politeia) lui Platon a fost folosită ca model pentru „socialismul științific” din ultimele decenii ale secolului trecut… Da, astăzi există o birocrație mai complicată pentru că ea încearcă să întrețină societăți extrem de mari care (să pară că) formează un tot unitar. Gândiți-vă la organismele internaționale care au condus la globalizare: Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Comerțului, Fondul Monetar Internațional… Ele își propun să gestioneze destinele a miliarde de indivizi. Cum reușesc asta (presupunând că o fac)?

Totul pornește de la ideea de regulă. Regulile sunt o generalizare și abstractizare a acelor comportamente sociale considerate dezirabile. Ca orice generalizare, regula omite cazurile limită și, deci, pierde din informația de detaliu. Ceea ce câștigă în schimb este posibilitatea de a gestiona principalele categorii de relații. O minte umană nu poate gestiona informații complete despre miliardele de celule ale trupului uman, dar poate discuta relativ facil despre principalele sisteme implicate în funcționarea acestuia. La fel se întâmplă și cu „corpul social”: sunt definite marile tendințe ale societății și apoi se construiește un model predictiv pe baza acestora. În consecință, regula ajunge să fie doar aproximativ adevărată (aplicabilă), în cazurile standard, și falsă (inaplicabilă) în cele speciale.

Dar, dincolo de aceste observații, mult mai interesant este că promisiunea simplificării pe care ne-o vântură în față regulile ne face să uităm limitările pe care acestea le aduc. Este precum iluzia cunoașterii pe care o aduc testele-grilă: dacă am găsit răspunsul corect, înseamnă că știu acel domeniu. Viața nu este niciodată un test-grilă, nici măcar atunci când pare să ne pună în fața unei alegeri radicale. Alegerea Sofiei (1982) este un exemplu semnificativ pentru ce poate ajunge viața atunci când este privită prin sita unei grile. Iar exemplul tipic de anchetă totalitară este cel în care nu ți se permite să-ți circumstanțiezi răspunsul, ci doar să accepți sau să negi formularea anchetatorului.

Punctul nevralgic al oricărei reguli (generale) este că pot fi ușor găsite contraexemple care să o contrazică și deci să o pună sub semnul întrebării. Acest lucru este comun atât pentru știință, cât și pentru guvernare. Trăim de ceva vreme într-o epocă a științei – revoluția industrială ne-a arătat că progresul științific ne poate îmbunătăți calitatea vieții. În același timp, conform predicției lui André Malraux, secolul nostru își caută spiritualitatea, sufletul. Vedem din tot felul de direcții atacuri la adresa științei. Religiile critică secularismul modern și deplâng înstrăinarea omului. Animiștii (numiți acum „ecologiști”) pun în evidență (auto)distrugerea habitatului uman realizată cu tehnologiile dezvoltate de știință și predică reîntoarcerea la natură. Filosofii se întreabă de ce avansează așa de mult știința despre lume ca exterior al ființei și așa de puțin (sau chiar regresează) cea despre ființa ca ființă în lume. Știința a avansat prea mult și ca de obicei în cazul unui atac impetuos, s-a trezit înconjurată de forțe adverse. Flancurile științei sunt atacate constant. Recenta pandemie a fost precum un revelator al acestui front nevăzut.

Știința este într-o continuă căutare a principiilor. Ca orice lucru primordial, ne imaginăm că aceste principii trebuie să fie extrem de simple. A-tomos era particula care nu se putea diviza. Există o fascinație a simplificării – keep it simple. Detaliile devin un fel de zgomot de fond care trebuie anulat printr-o filtrare a semnalului principal. De exemplu, în fizică, una dintre căutările cercetătorilor este de a găsi reguli simple. Simplitatea se dovedește însă a fi înșelătoare. Ca să ne referim doar la cea mai uzitată descoperire a fizicii moderne, formula E=mc2 are sens doar în anumite condiții (relativiste) care nu sunt cele obișnuite. Einstein însuși era un adept al simplității (matematice) în fizică, sugerând că formulele corecte sunt cele mai simple. Atunci când și-a publicat pentru prima dată teoria generală a relativității (în 1915), ecuațiile de câmp aveau o formă simplă. Ulterior, a adăugat o așa-numită „constantă cosmologică” (Λ) pentru a adapta acele formule la ipoteza unui univers static. În final, a renunțat la această „complicație”, ceea ce a făcut ca teoria acceptată să fie cea a unui univers în expansiune.

În științele sociale, lucrurile sunt și mai complicate pentru că presupun interacțiuni între subiecte, nu între obiecte; între persoane cu personalitate, adică beneficiind de liber arbitru. Principala problemă aici este cea a implicării inerente a observatorului în fenomenul observat. Cel care aplică legea la o situație dată nu o poate face în mod abstract și obiectiv, ci prin asumarea (conștientă sau nu a) propriilor trăiri subiective. Simplificând (sic!), un funcționar poate fi mai eficient în rezolvarea unei probleme non-standard dacă solicitantul este amabil și îi și sugerează algoritmul soluției decât dacă solicitantul este recalcitrant și doar îi spune că trebuie să-i rezolve problema. Chestiunea acestui gen de complexitate specifică științelor sociale este extrem de interesant postulată de către Isaac Asimov. Dacă Asimov a putut să definească relativ simplu un set de reguli pentru roboți (pe care i-a făcut să se comporte determinist, ca niște simple obiecte, în seria Roboților), când a imaginat reguli similare pentru (mulțimi de) oameni („psihoistoria” din seria Fundației), el nu le-a mai putut formula ca atare, ci doar le-a menționat ca existând, dar ca fiind așa de complicate încât doar doi oameni din Univers le-au înțeles cu adevărat…

Dorința oamenilor de a avea acces facil la informație se traduce de multe ori în căutarea informației simpl(ificat)e. Nuanțele sunt deranjante și sunt eliminate ca inutile. Vream să știm dacă este corect sau nu, dacă este alb sau negru, dacă am câștigat sau am pierdut. Comunicarea și diseminarea informației urmează această lege a cererii: „tomate vreți, tomate vindem”. Știrile științifice sunt livrate în termeni clari și simplu de înțeles: „Descoperire epocală. S-a reușit teleportarea”. Cum însă este evident că Scotty nu a teleportat pe nimeni, apar apoi comentariile denigratoare. La fel se întâmplă și în domeniul juridic: „Băncile merită conversia creditelor din franci elvețieni” titrează presa. Apoi vine reacția clienților nemulțumiți că profeția nu s-a îndeplinit… De aceea, în ziua de astăzi când informația (și contrainformația) circulă liber, este extrem de ușor să fie contrazise și descoperirile științifice, dar și regulile juridice.

Spre deosebire de legile naturii, pe care doar ne chinuim să le descoperim, legile omenești sunt create de noi. Așa că respectarea lor nu este una impusă de vreo forță exterioară oamenilor, ci trebuie să vină din interiorul societății umane. Este așadar nevoie de o regulă de bază (celebra Grundnorm postulată de Hans Kelsen) care să ne spună că legea trebuie respectată. Putem să găsim formularea acestei norme în art. 1 alin. (5) din Constituție care afirmă ritos că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Dar atunci am falsifica în mod fundamental răspunsul pentru că, așa cum ne avertiza Kelsen, vom fi întrebați cine îi dă normei constituționale dreptul să ne oblige. Sau, la modul pragmatic, nu pot exista norme supraordonate celor din Constituție? Răspunsul reiese chiar din art. 20 alin. (2) din Constituție care afirmă că se poate: „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”. Un text care este mai vag formulat, însă, cel al art. 148 alin. (2) din aceeași Constituție a generat bătălia suveranismului între Curtea Constituțională a României și Curtea de Justiție a Uniunii Europene: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Așadar, premisa de bază este să credem în sistemul de drept și să sperăm că nu ne înșală așteptările precum Kaa din Cartea junglei cu al său „Trust in me, just in me/Shut your eyes and trust in me”.

Spre deosebire de natură, unde (încă) presupunem că lucrurile sunt legate de un set coerent de principii, regulile umane sunt incomplete pentru că este imposibil să se găsească soluții generale pentru toate ipotezele particulare. Orice sistem normativ (juridic) are goluri. Cine completează aceste „goluri” din sistemul de drept? Cel care este chemat să-l aplice la situațiile concrete, care este invariabil un om. În lumina reflectoarelor este pus, de regulă, judecătorul, care este mult mai mult decât o simplă „bouche de la loi” (cum spunea Montesquieu în L’esprit des lois), apropiindu-se din ce în ce mai mult de modelul anglo-saxon în care „judge makes law”. Dar sunt uitați mulți alți „actori” ai aplicării legii. Precum în cazul ghețarilor, partea invizibilă este și cea mai importantă. În definitiv, Titanicul a fost scufundat de partea de sub apă a ghețarului fatal… Cea mai mare parte din aplicarea legii se petrece în liniște, nebăgată în seamă, prin simplul fapt că majoritatea oamenilor, în majoritatea situațiilor, respectă dispoziția legii. Apoi, mai avem funcționarea zilnică a administrației, care aplică legea de fiecare dată când răspunde unei cereri sau emite un act către cetățeni. Funcționarii publici (sau cei privați din marile corporații) aplică dreptul zi de zi; este în fișa postului. Doar excesele ajung pe masa judecătorului…

Incompletitudinea inerentă a dreptului (ca sistem normativ) va ridica mereu probleme legate de respectul care ni se cere față de respectarea normelor juridice. Ca și în teologie, este nevoie de o credință: este mai bine să respecți regulile decât să nu le respecți. Din păcate, se pare că „pariul lui Pascal” nu are aceeași forță în cazul dreptului: poți pierde la fel de mult dacă respecți regulile ca și dacă nu le respecți. Aici se vede rolul sancțiunii nerespectării legii: dacă sancțiunea este prea mică (sau, cum se întâmplă cel mai des, este improbabil că vei suferi sancțiunea), pariul lui Pascal este irelevant. Dacă însă probabilitatea sancțiunii este (foarte) ridicată, pariul începe să devină aplicabil și în cazul dreptului.

Dreptul (obiectiv) nu poate surprinde nuanțele realității obiective, iar dreptul (subiectiv) nu poate să accepte (fără a duce totul într-un relativism inutilizabil) percepțiile subiective. „Calea de mijloc” este cumva definită de o încercare de a descrie lumea prin ochii unui om „generic” (definit ca „persoană”) și de a se concentra mai degrabă pe relațiile dintre aceste subiecte „idealizate”. Așa cum spunea Philippe Forest, „«Realul» este ceva pe care operația cunoașterii nu-l poate dovedi, acest «rest» așadar care interzice ca suma să fie rotundă sau calculul perfect”. Astfel, obiectele din realitate devin interesante pentru drept doar în măsura în care interferează accidental cu acțiunile umane sau când sunt folosite în mod intenționat de om în acțiunile sale. Subiectul nu poate fi privit niciodată ca obiect și, invers, obiectul nu poate deveni subiect. Omul mediu este un om ideal și apropiat de perfecțiune (bonus pater familias), dar care poate totuși greși. Atitudinea sa subiectivă internă (neexprimată) este mai puțin importantă și contează mai degrabă acțiunile manifeste.

            Poate că soluția este să conștientizăm limitele sistemului normativ și să acceptăm că el nu poate (cel puțin la nivelul setului de norme edictate de stat) să cuprindă complexitatea viții reale. Același Philippe Forest spunea că „«Realul» este ceea ce rămâne odată ce s-a încheiat calculul cunoașterii, lucrul de care această operațiune nu poate da seamă, căruia nu-i poate veni de hac, datul «eterogen» pe care nu-l dizolvă în ea limba muncii, a utilului, a semnificației”. În definitiv, regulile sunt făcute în mod prospectiv, pentru a gestiona incertitudinile viitorului, în timp ce viața se petrece aici și acum. Revenind la Forest, „«Realul» – în mod banal – este concretul: textura unică a clipei, singurătatea de neîmpărtășit a percepției, inedita simplitate a prezentului”.

            Epitaful scris de Alexander Pope la moartea lui Isaac Newton omagiază ordinea pe care legile mecanicii au adus-o în lumea oamenilor, dându-le speranța că lumea poate fi modelată prin niște ecuații simple: „Nature and nature’s laws lay hid in night;/God said ‘Let Newton be’ and all was light”. Din păcate, complexitatea a revenit odată cu Einstein, așa cum a replicat Sir John Collings Squire: „It did not last: the devil, shouting ‘Ho./Let Einstein be’ restored the status quo”. Poate că nu este rău ca vița să fie complexă și (de multe ori) imprevizibilă. Chiar ne dorim să trăim într-o falsă utopie precum cele din Mașina timpului a lui H.G. Wells ori The Stepford Wives a lui Ira Levin sau din filmele Demolition Man (1992) și Don’t Worry Darling (2022)? Așa cum spunea Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni, „– Poate ca realitatea să fie mai ușor de suportat decît imaginația. Te-ai gîndit? – Da, pînă la un punct realitatea e mai puțin rea decît imaginația”. Eu, personal, prefer să am încredere în reguli numai ca repere generale ale acțiunii sociale. Pentru situațiile de viață prefer să mă bazez pe cei care vor aplica în mod uman acele reguli concetățenilor lor…


[1] A se vedea L. Bondoc, Între rețea și singularitate – unele implicații pentru societate și geopolitică, disponibil la adresa https://www.contributors.ro/intre-retea-si-singularitate-unele-implicatii-pentru-societate-si-geopolitica/.

Distribuie acest articol

98 COMENTARII

  1. Creșterea complexității este într-adevăr palpabilă în toate domeniile. Dar deși la nivelul individului percepția acestui fapt poate fi copleșitoare, societatea ca întreg are un răspuns adecvat și validat de mii de ani – specializarea. Faptul că volumul de informații și reguli nu mai încap într-un singur creier este irelevant, ba chiar poate avea un efect secundar pozitiv asupra coeziunii sociale, pentru că eu, specialist în „A” va trebui să apelez și să mă încred (tot mai mult) în cei de lângă mine, specializați în „B”, „C”, „D” etc.

    Pot presupune că același lucru se petrece și în cazul legilor / regulilor – când complexitatea o cere, societatea creează sub-domeniile necesare, precum și specialiștii puși să facă regulile, unii care să le aplice și alții care să-i controleze pe primii. Trenul (ultra-)specializării nu poate fi oprit, în timp ce speranța din ultima frază în „cei care vor aplica în mod uman” regulile nu ar produce, în opinia mea, decât un regres către arbitrar și nu o simplificare.

    • Sint satul de specialisti pina peste cap . In plus , sint satul sa muncesc ca specialist la unul care ma plateste sub contract ca din banii obtinuti sa platesc specialisti . Am aflat ca pot fi ( si trebuie sa fiu ) autodidact . Muncesc numai pentru mine . Imi rezolv singur 90% din situatiile casnice aproape de orice natura . In casa mea sint instalator , electrician , timplar , zidar , lacatus , sudor , ……. . Sint multumit de rezultatul obtinut , am reusit sa fac economii semnificative si nu mi-am omorit neuroni ( si bani ) cu specialisti autotintitulati . E plina societatea umana de inutilitati . E plina economia de inutilitati . Cine nu vrea sa traiasca simlu sa se arunce in virtejul aiurelilor .

      • Ah, idealul omului universal! Eu, unul, mi-l doresc, dar nu reușesc să-l ating… Cand vreau să reinstalez sistemul de operare pentru că am înlocuit HDD cu SDD deja mă apucă stressul; când ridic capota mașinii și nu văd nimic din cauza încapsulării motorului mă gândesc cu nostalgie la spațiile largi din motorul daciei de altădată și la proverbiala sârmă cu care, de exemplu, desfundam „jiglerul de ralanti”… Dar sunt forțat să apelez la „specialiști”.

        • Sinteti fortat pentru ca ati acceptat PC-ul ( sau laptopul ) autoturismul cu motorul incapsulat , ….
          Eu am inceput sa renunt la ele . Recunosc imi este greu dar nu va pot spune in cuvinte cita pace interioara imi aduce cind izbindesc . Sint 14 ani de la momentul in care am renuntat sa folosesc televizor. Aproape 23 de ani de la renuntarea detinerii unui autoturism . Alti ani si zeci de ani de la alte renuntari : tigari , bauturi carbigazoase , mezeluri , cafea si asemanatoare , alcool , …. ,, Ai reusit continua , n-ai reusit , continua ” . Cit despre ideal …. ,, Fiti dara desavirsiti precum Tatal vostru din Ceruri este ”. Asta trebuie sa fie singura dorire a omului . Toate celelalte doriri , lumesti , sint amagiri .

          • Da, poate că aveți dreptate… Din păcate eu cred că am o latură hedonistă mai accentuată și oricum isihasmul nu mă atrage absolut deloc. Dacă asta înseamnă că nu voi putea urca pe „Scară”, asta este… Homo sum humani nihil a me alienum puto

            • Nu este important sa am eu dreptate . Dreptatea este la Dumnezeu . Eu ce spun nu spun de la mine ( sint prea narod pentru asta ) ci din ceea ce sta scris in Sfinta Scriptura , in Pateric , in scrierile Sfintilor Parinti . Nu v-a atras isihasmul v-a atras studierea unei stiinte ( lumesti ) . In opinia mea ceea ce ati aflat din aprofundarea acestui studiu trebuie sa puneti ( si sa va puneti ) in slujba oamenilor . Acumularea a orice pe lumea asta pentru sine stim cum se numeste . Acela care acumuleaza mai mult sa puna si sa se puna in slujba celor multi ( si nevoiasi ) . Folosind moral acumularile poate urca pe ,, Scara ” oricine .
              Nu mi-a placut filozofia . Am aflat ( ceva mai tirziu in viata ) insa ca exista filosofie . Daca hedonism inseamna ,,cultul placerii ” atunci , multumesc , nu . Placearea are legatura cu viscerele . Bucuria insa are legatura cu sufletul . Noi oamenii din aceasta cauza ne aflam unde ne aflam ( pe ,, Scara ) ; din cauza faptului ca ne concentram traiul pe viscere ( placeri ) si nu pe suflet ( bucurii ) . Omul care se lupta cu viscerele primeste ajutor de la Dumnezeu in lupta lui cu pacatul . Dar cel ce se complace nu . Va mai amintiti probabil scena comuna in care vedem o buburuza ce se zbate pe luciul apei . Un om cind o vede ii intinde un pai sa se agate de el . Dar daca nu ar misca omul ar considera sa e moarta si ar ignora-o . Zbaterea adica . Dumnezeu daca vede pe om ( care este neputincios din multe puncte de vedere ) ca se lupta sa se lepede de patimi il ajuta . Eu asa cred .

    • Specializarea este de multă vreme o realitate în lumea juridică. Problema specializării este aceea că nu mai vezi pădurea din cauza copacilor. Dreptul se dorește a fi un sistem integrat (precum este lumea din jurul nostru). De aceea, trebuie să aibă o armătură comună de reguli generale. Dacă le ignorăm pentru că nu vedem dincolo de limitele specializării, este posibil să le subminăm cu totul. Asta se vede atât la nivelul legislativului care adoptă reglementări din ce în ce mai punctuale care ignoră principiile generale, cât și la nivelul celor puși să le aplice, care resping argumentele de context pe ideea că ei rezolvă o chestiune „tehnică”…

      • Daca este atit de integrat de ce intra in puscarie cei ce fura o conserva de peste iar cei ce fura sume imense ( sau bunuri de valori imense ) nu ?!
        Intreb asta nu pentru ca puscaria ar fi buna la indreptarea celui ce greseste .
        E plin sistemul bugetar de tilhari si mincinosi . Eu unul nu am nevoie de studii juridice sa observ si / sau sa aflu asta . Dar din astia toti abia daca ajung 5 % sa fie gasiti vinovati si sa primeasca pedepse de la sistemul judiciar romanesc . Sa fiu sincer eu nu i-as trimite la penitenciar ( caci asta este cuvintul potrivit , nu puscarie ) . Eu le-as confisca bunurile si valorile pina la spita a 7-a . Le-as lasa o locuinta modesta si i-as exclude pe viata din sistemul bugetar .

    • Nu știu dacă este o eroare atât de mare. În definitiv, știința este făcută tot de oameni, nu de roboți (și chiar și ăia sunt făcuți tot de oameni, cu erorile aferente). Dacă psihologia este humanities, neuroștiința este știință? Pare că pe măsură ce avansăm în domeniul cunoașterii, cele două domenii nu mai au margini atât de nete. În definitiv, epistemiologia este o humanity…

      • Neurostiintele sint stiinta 100%. Asta le deosebeste de kestiile care incep cu psiho si pe masura ce neurostiintele vor prinde aripi (ca n-au inca jumate de secol) se vor distanta de kestiile psihocumva, kestii care n-au cum tine pasul.
        Creierele noastre sint niste masini de calcul din functionarea carora nu stim mare lucru. Nu avem o matematica pentru asa ceva or fara aia nu putem intelege ce, de ce si cum se intimpla ce se intimpla sub testele noastre. Stim ceva chimie, niste electricitate si cimp magnetic si ceva anatomie si fiziologie a creierului. De aici insa si pina la a explica prelucrarea informatiilor, senzatii, sentimente, judecati, morala scl e un drum abia inceput. (Creierul consuma cam o cincime din oxigenul pe care-l inspiram si nu poti sa nu te intrebi ce face un organ de abia un kil si ceva cu atita oxigen. Iar daca e privat de oxigenul necesar pentru 10 secunde leziunile asupra lui devin ireparabile).
        Abordarea psihocumva e calea de a intelege lucruri care tin de societate, nu de stiintele „tari”. In definitiv oricine e un soi de pshiholog amator, e valabil si la alte animale, vine din evolutie sa inveti sa-ti dai seama daca cel din fata ta te place sau vrea sa-ti ia ciozvirta de carne. Sau sa te omoare. N-a inventat specia noastra psihokestiile, doar le-a verbalizat/pus pe hirtie, vedetele indeletnicirii deseori luind-o rau de tot pe aratura. Auzi la ei, sa-mi interpreteze visele.

        PS – In liceu, intr-a 11 a, cred, imi poreclisem un coleg Purkinje. Ce faci, mai Purkinje, mai? :)))

        • există o matematică pentru așa ceva: teoria atractorilor neuronali a lui Daniel J Amit din 1989… se bazează pe fizica statistică și funcții Lyapunov, un fel de hamiltonieni de interacție cu superpoziție și de ponderi negative (de inhibare)… tot o teorie de extremum variațional a acțiunii… ca formă biliniară… m-a pasionat prin 1992, dar nici după 30 de ani nu avem tehnologiile necesare emulării :/

        • Deși îmi plac și mie studiile de neuroștiințe, sper să nu apuc ziua în care creierul este modelat matematic. Va fi moartea (iluziei) liberului arbitru. Iar eu chiar țin la liberul arbitru :-)

          • Toti tinem la liberul arbitru, ne da senzatia de control, eventual de putere. Nope, e o iluzie.
            Stiti insa ca daca sinteti pus sa alegeti intre, sa zicem, a ridica mina dreapta sau pe cea stinga, comanda motorie spre musculatura dr. sau stg. pleaca din creier INAINTE ca dv sa fi facut alegerea/sa fiti constient de alegerea facuta? Sint facute experimente si masuratori, nu le-am scos eu din burta ca nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva. Cui naiba i-ar fi putut trece? … Totusi realitatea fizica, masurata, asta arata, fara vreo legatura cu salata de cuvinte, unele destepte, la tema liberul arbitru (din Chitila la centru ajutat la tuse de arbitrul drept din Craiova si de arbitrul sting din Aricestii Rahtivani – precum ne-a invatat Ilie Dobre, spaima ortoepiei limbii romane, de fapt a oricarei limbi care-avea ghinionul sa-i iasa-n cale).
            „Ceva”, „un proces” din creier a decis inaintea dv insiva ca veti ridica mina stg nu dr.! E un domeniu de cercetare adinc de tot, s-a filozofsofatat suficient la tema, poate ca neurostiintele sa poata sa faca lumina (si) aici. Daca pot, nu-i obligatoriu. De ce-ar fi totul explicabil?

            • ridicarea mainii drepte sau stangi implica reflexe subcorticale, astfel ca nici macar dominanta emisferei (dreapta sau stanga) nu este implicata
              dominanta ariilor motorii este „complicata” suplimentar de integrarea si prelucrarea in cortexul prefrontal si transmitere corp calos pana cand ajunge la bulbul rahidian
              in plus e f greu de vorbit de „alegere” atunci cand exista reflexe foarte bine stabilite – un RMN functional ar putea ajuta inainte de a sari la concluzii

            • Da, știu, și m-a îngrozit prima dată când am citit acele studii. Pur și simplu ele distrug complet întreg sistemul de drept. Cum pot să fiu eu responsabil pentru ceva ce nu am făcut (în mod conștient)? De aceea spun că prefer să ignor acele studii cu toate microsecundele lor :-)

            • Radu Rizoiu 07/11/2022 At 11:01
              Nu-mi dau seama cit de importante sint astfel de descoperiri pentru sistemul de drept, e posibil sa nu aiba relevanta in practica. Nu de alta dar se poate argumenta ca noi nu vietuim in microsecunde, nu putem sub nici o forma constientiza asa ceva. Nici durata unui mileniu for that matter.

              PS – totusi, cum se judeca o fapta rea a unui somnambul? :)))

            • Radu Rizoiu 07/11/2022 At 11:01
              Nu e bine sa ignoram realitatea stiintifica. Nu de alta dar e preferabil sa o cunoastem daca nu pentru a o intelege macar pentru a fi pregatiti pentru situatiile in care se manifesta contrar dorintelor si nevoilor noastre. Ca de-aia-i obiectiva, sa nu ne bage pe noi in seama :)))
              Cred insa ca noi sintem obligati de evolutie sa o studiem, de 3-400 de ani avem metoda s-o facem si (unora) ne si place chiar si cind rezultatele sint contraintuitive, sa nu le spun de-a dreptul bizare.
              Altfel specia noastra aparuta cu totul intimplator pe planeta – daca dam inapoi evolutia sint 99.99% sanse ca noi fie sa nu aparem – specia noastra, zic, n-ar fi ajuns la 8 miliarde de indivizi si la cunostintele pe care le detine azi.
              Personal nu cred ca exista implicatii sociale si juridice ale acelor studii pentru ca noi nu traim in microsecunde. Da, intelegem ce sint alea insa nu e o unitate de masura a timpului in care ne masuram actele si faptele.

            • @ :) Nu am spus că prefer să le ignor pentru că îmi place să ignor realitatea (științifică). Din contra. Colegii mă acuză adeseori că sunt prea realist… Încerc numai să spun că dreptul alege uneori să ignore anumite realități obiective pentru că nu poate să se modeleze în mod corespunzător. Și tocmai de aceea regulile sunt uneori considerate de marea masă a adresanților ca fiind stupide. Ideea de bază este să nu mai confundăm regulile cu realitatea. Ele sunt doar o metodă de a ne modela pe noi (ca subiecți), iar nu de a influența realitatea obiectivă. Dacă acceptăm această falie, care duce întreg dreptul într-o zonă de imaginar), putem să lucrăm cu ele. Altfel ne vom opune mereu regulilor pe ideea că nu sunt „naturale”.

        • Creierul nostru folosește un sistem de calcul cuantic

          Colegiul Trinity din Dublin, 19 octombrie 2022

          Fragmente:

          «Oamenii de știință de la Trinity cred că creierul nostru ar putea folosi calculul cuantic, după ce au adaptat o idee dezvoltată pentru a demonstra existența gravitației cuantice pentru a explora creierul uman și funcționarea acestuia. Descoperirea ar putea face lumină asupra conștiinței, ale cărei mecanisme rămân dificil de înțeles și explicat din punct de vedere științific. Procesele cuantice ale creierului ar putea explica, de asemenea, de ce putem încă să depășim supercomputerele atunci când vine vorba de circumstanțe neprevăzute, de luarea de decizii sau de învățarea a ceva nou.

          Funcțiile cerebrale măsurate au fost corelate cu funcționarea memoriei pe termen scurt și cu conștiința, sugerând că procesele cuantice fac parte, de asemenea, din funcțiile cognitive și de conștiință ale creierului.

          În cazul în care rezultatele echipei pot fi confirmate – ceea ce probabil necesită abordări multidisciplinare avansate – acestea ar spori înțelegerea noastră generală a modului în care funcționează creierul.

          Dr. Christian Kerskens, fizician principal la Trinity College Institute of Neuroscience (TCIN), este coautorul studiului care tocmai a fost publicat în Journal of Physics Communications. El a declarat:

          „Am adaptat o idee, dezvoltată pentru experimentele menite să demonstreze existența gravitației cuantice, prin care se iau sisteme cuantice cunoscute, care interacționează cu un sistem necunoscut. Dacă sistemele cunoscute se interconectează (entangle), atunci și sistemul necunoscut trebuie să fie unul cuantic. Astfel se ocolesc dificultățile de a găsi dispozitive de măsurare pentru ceva despre care nu știm nimic.

          Dr. Kerskens a adăugat:

          „Dacă entanglementul este singura explicație posibilă în acest caz, atunci însemnă că procesele din creier trebuie să fi interacționat cu spinii nucleari, mediind entanglementul dintre spinii nucleari. Ca urmare, putem deduce că aceste funcții cerebrale trebuie să fie cuantice.

          Această cercetare a fost susținută de Science Foundation Ireland și de TCIN.»

          https://www.tcd.ie/news_events/articles/our-brains-use-quantum-computation/

          P.S.

          Trinity College Dublin

          Considerată de mulți drept una dintre instituțiile de elită ale Europei, Trinity este cea mai prestigioasă universitate din Irlanda, în parte datorită istoriei sale îndelungate și distinse.

          https://en.wikipedia.org/wiki/Trinity_College_Dublin

          • Nu. E la moda cuvintul cuantic si toata lumea e cu cuanta-n gura.: gravitatie cuantica (asta e o idee, o speranta, in nici un caz o teorie!), computere cuantice (deocamdata o abureala + qbits si sa vezi si sa kestii, IBM si o multime de strat-up-uri atrag bani grei in asta si toata treaba pare a se indrepta spre o bula speculativa), vindecare cuantica – se invata la cooperativa mestesugareasca, curs de doua saptamini de nutritie si unghii false, un alt fel de a lua bani de pe bizon. Deocamdata nu exista cosmetica si pedichiura cuantica insa e probabil ca vor aparea si de-astea la cit de usor sint de vindut.

            Nu exista nici un „experiment menit sa demonstreze existenta gravitatiei cuantice”. Absolut nici unul nici la Trinity, nici la CERN, nici la Fermilab, nici la japonezi, nici la chinezi, nicaieri pentru un motiv elementar: nu exista o teorie a gravitatiei cuantice! Mai mult, nu stim daca teoria gravitatiei e cuantificabila.
            Dar fie, n-ar fi primul derapaj pe care-l vedem la Trinity, sint mult prea aproape de Parlament :))))

  2. Frumos articol, felicitari!
    Doua idei:
    – exista o cale simpla de rezolvare a complexitatilor interactiunii sociale – Decalogul (sau simplificat in varianta romaneasca „ce tie nu-ti place altuia nu-i face”)
    – textul art. 20 alin. (2) din Constituție care afirmă: „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” nu se refera la favorizarea faptasului (vinovatului) – in legatura cu care exista multe legi specifice, si nici a unor grupuri sociale (pentru care nu e scrisa special Constitutia) ci la dispozitii mai favorabile intregii populatii (pentru care e scrisa Constitutia), populatie care este fraudata clar in cazul fondurilor „publice” (in fapt utilizate de un numar restrans de poporani care astfel pretind ca sunt discriminati/privati de dreptul de a fura)
    – acelasi articol care afirma „cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne” nu da dreptul exclusiv CCR sa „interpreteze” legile eludandu-le – particula „sau” inseamna ca legile date trebuie simultan respectate si nu ignorate printr-o „interpretare” a 5 judecatori prin care se permite furtul a miliarde de euro, iar „prostii” actuali si viitori sa plateasca furaciunile

    • Mulțumesc!
      Cu privire la cele 2 (sau 3?) idei:
      – Sfântul Pavel a încercat acum 2000 de ani simplificarea pe care o sugerați (în Epistola către romani). Dacă ne uităm la istoria celor 2 milenii, pare că nu prea i-a reușit :-) Anarhiștii ultimelor 2 secole au sugerat și ei ceva similar (dacă fiecare avem bun șimț, nu mai avem nevoie de un stat care să ne limiteze acțiunile). Tot fără prea mare succes. În ultimii 20 de ani, platformele economiei colaborative au mers pe ideea autoreglementării, dar acum încep să fie acuzate de manipulare de tip corporativ. În ultimii 2 ani, statul a trecut la o contraofensivă pe mai multe fronturi contra individului tocmai pentru că și-a dat seama că pierde controlul… Măcar Sf. Pavel încercase să evite conflictul deschis cu statul precizând în aceeași epistolă că legea iubirii este valabilă doar în interiorul comunității (azi am spune „bulei” rețelei de socializare), iar în rest respectăm legea împăratului.
      – perfect de acord cu Dvs., nimeni nu vede că într-un raport juridic (specie de relație socială) sunt cel puțin doi actori. Dacă-l protejăm pe unul riscăm să-l nedreptățim pe celălalt. Problema este că la noi, mai ales ca o tară a comunismului, considerăm că dreptul penal este o relație dintre individ și stat, victima fiind doar cineva care din întâmplare trecea pe acolo. Așa că există tendința să fie protejat suspectul/făptuitorul contra abuzurilor statului, ignorându-se drepturile victimelor. Nu că statul ar fi mai angelic și nu ar fi sărit calul de multe ori…
      – și aici sunt de acord, dar eu nu sunt „specialist” și nu înțeleg teoria constituțională :-)

      • multumesc si apreciez, sunteti „rara avis” raspunzand comentariilor
        am amintit empatia doar ca necesitate in interactiunea umana si valoare esentiala pentru societate si in nici un caz ca invitatie la anarhie sau diminuare a rolului statului, stat care urmareste transparenta, justitia sociala si binele comun prin contributivitate si asigurarea nevoilor de baza dar nu nivelare fortata si suprimare individuala.
        Autoreglementarea este necesara dar nu suficienta si pentru ca empatia din pacate nu este apanajul tuturor, insa daca ne-am ghida dupa principiul : „ce tie nu-ti place altuia nu-i face” o multime de probleme ar fi rezolvate in Romania
        Insa indiferent de diferentele de opinie, inca o data felicitari pentru articolele frumoase!

        • Scopul acestor texte este să lanseze dialoguri, nu să reprezinte un monolog. Nu pretind că am soluții (unele comentarii mă critică pentru că nu dau răspunsul clar, ca la grilă), dar caut o variantă mai bună decât cea curentă. Sper că eficiența Kaldor-Hicks chiar poate fi pusă în practică.
          Referitor la „ce ție nu-ți place”, eu chiar o aplic în practică și am fost uimit că nu funcționează chiar mereu. Pentru că suntem diferiți și unora poate să le placă ceea ce nouă nu ne place. De aia societatea umană este mai puternică decât individul, pentru că reușeșete să găsească indivizi pentru fiecare rol din societate.

  3. Daca ne uitam la anumite constante, de ex. e=e = 2.7182818284…. sau pi, sau g, observam ca nu sunt mai niciodata simple, sau numere rotunde ci unele chiar nu se mai sfirsesc.
    Mi se pare ciudat ca la E=mc², acel patrat e patrat perfect si nu e, de ex., nr e, sau un alt numar cu multe zecimale. Si Newton ne-a lasat legea atractiei universale unde iar avem de a face cu un patrat perfect, distanta dintre corpuri. Nu cumva acesti savanti ne-au pacalit de dragul simplitatii?

    • O fi pătratul perfect, dar masa e imperfecta deoarece depinde de viteza, deși intr-o maniera infinitezimala la viteze mult mai mici decât c

    • de altfel mister Newton ne-a cam dus de nas. A scos o formula cu GxmxM/d² care nici macar nu se potriveste cu unitatile de masura si a inventat o constanta G aiurita scoasa din palarie. De altfel nici nu a reusit sa explice de unde vine aceasta forta de gravitatie!?
      Si mai ciudat e ca distanta dintre corpuri se afla la numitor, deci daca aceasta e zero, forta devine infinita!? Sa zicem ca ne aflam in autobuz, intre mine si autobuz apare forta de atractie. Desigur e f mica, dar atunci cind ne aflam in centrul de greutate al autobuzului, centrul nostru de greutate e in aceeasi pozitie cu cel al autobuzului, deci distanta d=0, si ceva impartit la zero face, bingo, infinit, deci ne lipim de autobuz ca verzii de trotuar.
      De femei nu pot vorbi deoarece e f greu sa ajungi la centrul ei de greutate, G.

      • @neamtu tiganu- 1) confundați centrul de masa cu centrul de greutate. 2) Newton și-a conceput ecuația pentru corpuri la care distanta dintre ele este mult mai mare decât dimensiunile lor. 3) Exemplul cu autobuzul este o dovadă de judecată superficială, că sa nu o incadrez in categoria adevărurilor alternative, foarte dragi conservatorilor sau a băgatului bățului prin gard. Când un corp se afla in interiorul altui corp și centrele de masa coincid, forța gravitațională neta între cele două corpuri este ZERO, nicidecum infinită. Explicația este relativ simpla, dar va las sa o descoperiți. Sper sa nu ajung cu dvs. la o discuție asemănătoare cu cea pe care am avut cândva cu Svejk care nu înțelegea cum o pompă de căldură are o eficienta supraunitară, adică cum poate transfera câțiva kW termici/kW electric consumat, de la rece la cald. Că tot sunteți ingineri amândoi…

        • Ioan, exista persoane care n-au nici un pic de simt al umorului.
          1. Pentru corpurile în câmpuri gravitaționale uniforme, centrul de greutate și centrul de masă sunt identici.
          3. Daca se face o gaura in pamint, ce se-ntimpla cu o pisica care cade in acea gaura, mai ales cind se apropie de centrul pamintului? a) cade in picioare, b) se arde pt ca e prea fierbinte, c) daca are viteza mare trece, din inertie, prin mijlocul pamintului si ajunge de partea cealalta? d) nu stim

    • Trebuie să recunoașteți că este frumos, totuși :-) Cât despre pătrate perfecte, se pare că o cochilie de animal poate să respecte o regulă simplificată de construcție a unei spirale…

        • No offence, Max Tegmark se lasă dus de propriul entuziasm un pic cam prea departe. Matematica descrie lumea fizică, dar nu creează ea însăși lumea fizică. Am mai povestit despre colegul matematician care vorbea despre temperaturi de – 5.000°C. În matematică pot exista și asemenea temperaturi, în lumea fizică nu.

          Lumea fizică are niște constrângeri, tocmai pentru că trebuie să existe fizic. În lumea fizică, balenele nu sunt cât portavioanele și există un bun motiv pentru asta. În matematică, nu le-ar împiedica nimic să fie cât portavioanele.

          • ..dar dacă realitatea pe care o percepem este doar o proiecție a unei realități obiective, abstracte(de ce nu, matematice ?)

            Un eveniment ce se desfășoară în acea realitate obiectivă, ar putea produce(în funcție de constrângerile fizicii locale, desigur) proiecții diferite în multitudinea de lumi posibile..
            Zborul unui fluture din lumea noastră ar putea reprezenta cu totul altceva în celelalte lumi (să le spunem)paralele.

            Simplificând mult lucrurile, este vorba de o funcție cu parametri, care-n creierele noastre dă rezultatul pe care-l vedem(auzim, mirosim, simțim..) Vom obține însă rezultate diferite dacă introducem aceiași parametri(cei din realitatea obiectivă) într-o funcție diferită.

            În câte feluri poate fi percepută așadar realitatea obiectivă și de ce o percepem noi în felul ăsta, ne putem întreba când n-avem altceva mai bun de făcut.. :))

            • @mircea gându – ați văzut vreodată o pisică sărind în sus să prindă un fluture, în grădină? Aceea e o realitate obiectivă. Văzusem pisica aceea născându-se și crescând, văzusem varza (la care venise fluturele) cum fusese plantată în primăvară și crescuse și ea etc. etc. Scena aceea nu era o hologramă care apărea când deschideam poarta grădinii, realitatea din scena aceea fusese creată timp de ani întregi, până ajunsese să se întâmple într-o secundă.

              Poate varza aceea să fi avut altă nuanță pentru fluture, altă nuanță pentru pisică și altă nuanță pentru mine, dar cam la atât se limita subiectivismul participanțior la scenă. Era absolut imposibil ca scena aceea să fi existat doar în imaginația mea. Urmele ghearelor pisicii pe mâna mea erau cât se poate de reale 😀

            • @mircea gindu
              „..dar dacă realitatea pe care o percepem este doar o proiecție a unei realități obiective, abstracte(de ce nu, matematice ?) ”

              Cu permisiunea Dlui Rizoiu si cu scuze pentru ingerinta in dialogul nisat, imi permit sa decelez ceea ce numiti realitate obiectiva in doua (r-0 + r-prezent):

              – t-0 – arhitectul/arhitectii (nu, nu cred in existenta a ceva atat de complex din nimic, aparut fara intentie/vointa), folosindu-se de INSTRUMENTE (printre care si matematica, numita de noi divina), a/au creat un construct r-0 cu functii imuabile (cu realitati paralele sau nu de la inceput, nu stiu sa va spun); sa nu confundam instrumentul matematica cu arhitectul, planseta, teul sau automatizarea (functii imuabile/constructe de supraveghere-sondare-colectare informatie/invatare si, de ce nu, poate si altceva); ar mai fi o distinctie de facut/luat in calcul: ceea ce numim noi matematica(emanatie a mintilor umane) si matematica arhitectului/divina – adica noi am creat un instrument care poate (printre altele; dar initial nu cred ca asta a fost intentia umana) detecta URME ale instrumentului arhitectului/arhitectilor

              – t-prezent – pentru a intelege (cat de cat, folosindu-ne SI de instrumentul matematica umana) ar trebui sa stim raspunsurile la urmatoarele intrebari:
              Intre t-0 si t-prezent a/au mai intervenit/ DIRECT SI ACTIV arhitectul/arhitectii de la t-0 (sau INDIRECT prin delegatul/delegatii lui/lor – un soi de constructe autonome/automatizate – cu/fara liber arbitru intr-o plaja de grade de libertate?!) asupra plansetei, teului, functiilor „imuabile”, matematicii divine initial folosite la t0?!

              Existenta noastra (si a altor forme inteligente, daca sunt) a fost planificata si cuantificata la t0 sau e o emanatie neasteptata (ori o contributie directa a constructelor autonome mentionate mai sus, respectiv indirecta a arhitectului/arhitectilor – ca urmare a planului initial sau ca urmare a gradelor de libertate conferite acestor constructe)?!
              Eu tind sa cred ca DOAR existenta noastra (DOAR in sensul conceptului de „componenta populanta” a unui spatiu creat) a fost planificata, nu si parcursul din interiorul creatiei (cu observatia posibilitatii ca acel/acele construct/e autonom/e chiar exista si au grade de libertate si in privinta parcursului nostru).

              Revenind la intrebarea Dlui mircea gindu, realitatea obiectiva din curtea noastra (ca tot unitar global si care este perceputa de noi ca „abstracta” din cauza ca o singura minte umana nu poate procesa/integra in timp real variabilele de mai jos) este definita de:
              1. raspunsurile la intrebarile de mai sus – in aflarea carora, daca e posibil pt noi, am face bine sa NU confundam matematica umana cu cea divina, si pe ambele cu planseta/teul/creionul/softul CAD si masina care il ruleaza/constructorii si instalatorii/sistemele de alarma si stins incendiu/(supraveghere) alimentare cu gaz/echipele de mentenanta planificata si ne- etc.
              +
              2. creatorii de realitate de banda/nisa/global pamanteana, anume: inovatorii si inventatorii, detinatorii de influenta/putere politica/militara/economico-financiara si a celor direct implicati in transmiterea „directiilor si sensurilor” agreate de p/m/e-f.

            • Nu știu dacă Platon a văzut Ideea, dar știu sigur că matematica este „invetată” de om. Nu apare pe un „blueprint” pe care să-l fi lăsat cineva. Țin minte când profesorul meu d ematematică ne-a demonstrat de ce 1+1=2 în inelul R, +… Atunci mi-am dat seama că toate lucrurile simple și clare nu sunt chiar așa. De aceea nu aș merge pe ideea (cu i mic) unui model abstract care să genereze realități, chiar dacă Einstein a descoperit teoria înainte ca Eddington să demonstreze că așa este. Dar Eddington nu a „creat” curbarea spațiului „descrisă” de Einstein prin ecuațiile relativității. Amândoi au observat un fenomen din două direcții diferite (teoretic-deductivă, respectiv empiric-inductivă).

    • rezolvă mata analitic Navier-Stokes, că-i de interes în mecanica fluidelor (https://en.wikipedia.org/wiki/Navier%E2%80%93Stokes_equations) și iei și premiu…
      las-o în spume cu Newton și Einstein, că nu e cum spui… bingo… e.g. https://en.wikipedia.org/wiki/Hole_argument
      când o să tocești multe creioane cu teorii de renormalizare și de etalonare mai exprimă-te despre calculul pentru singularități (infinit)
      în rest, sănătate, mai ales la cap… dacă era așa de simplu, nu rămâneau niște probleme ;)

        • Teleologia este o știință frumoasă (Toma dAquino ne-a arătat), dar mie mi se pare și periculoasă. Atunci când fixezi un obiectiv („pentru ce”) și-ți aliniezi toate acțiunile în acea direcție „cum”urile nu prea mai contează. Eu însă trăiesc cu speranța că la început a fost „cum”ul: cum mă dau jos din copac, cum fac focul. „Pentru ce”-ul a venit ulterior când cineva care nu avea „cum”ul i-a convins pe cei care-l aveau să facă acțiunile respective pentru un obiectiv măreț care, de regulă, era urmărit de primul. O fi bine, o fi rău?

          • Ati raspuns aici:

            „Însă nu cred că astăzi, pentru gestionarea unor grupuri umane heteroclite și largi mai este fezabilă o (auto)reglementare naturală. Mi-ar plăcea să mai fie posibil, dar sunt sceptic. De aceea cred că repsectarea unui set de reguli acceptate general este preferabilă.”

  4. ..admițând că visele sunt rodul imaginației, cred și eu că așa zisa realitate e de preferat coșmarurilor care pot bântui mintea(și nu numai în somn..)

    Altfel, „realitatea este concretul”(Forest) doar în aparență.. Că acest concret este de fapt o iluzie, a intuit încă din antichitate ilustrul Democrit. Abia-n zilele noastre neuroștiințele îl confirmă.

    Mai precis, se știe acum că „filmul” realității aparente e regizat on-line de creier pe baza semnalelor codificate primite pe cale neuronală de la cele (doar..)5 simțuri cu care suntem înzestrați. Ar putea fi doar vârful unui aisberg dincolo de capacitatea noastră de înțelegere.
    Iar în somn, „filmele” sunt produse off-line.. De văzut, pe tema asta „What dreams may become”(1998), cu un Robin Williams încântător.

    Cât despre E=mc2, omul(când înger, când demon..) a aplicat-o-n ambele sensuri.
    Mai întâi, o masă mică(6Kg de Plutoniu) a generat o energie uriașă deasupra orașului Nagasaki.
    „Ceva” mai târziu s-a demonstrată(la CERN) că o cantitate uriașă de energie poate să ducă la crearea de particule cu masă(bosonul lui Higgs), ceea ce validează teoria Big Bang.

    Omenirea a ajuns în situația în care nerespectarea unor reguli „făcute în mod prospectiv, pentru a gestiona incertitudinile viitorului”, devine un pericol public iminent.. Iar pariul lui Pascal pare de mare actualitate.

    • Sunt de acord că totul este relativ (!), dar atunci ar trebui să ne lăsăm la cheremul unei mișcări browniene ale cărei reguli nu mai are rost să le enunțăm. De aceea prefer să adopt poziția mai ciudată („realitatea există și se află în afara noastră”) chiar dacă astfel nu voi fi niciodată sigur ce este realitatea.

      • de acord, nu confundam materia(lul) cu perceptia, doar la nivel cuantic observatorul induce o perturbare materiala (Heisenberg), insa modelul cuantic este solid matematic doar la nivelul atomului de hidrogen (pentru atomi mai mari se adauga factori de corectie, Pauling a teoretizat in plus dar sunt destule observatii care „dau cu virgula”). Altfel sunt curios ce ar spune Democrit daca ar vizita un Institut de Metrologie.
        Pentru definirea realitatii stiinta recurge la probabilism (>95% = real) iar societatile care nu aveau VAR (video assisted replay) admiteau ca „realitate” descrierea a doi martori oculari care trebuiau sa coincida (pe ici pe colo in punctele esentiale), evident in lipsa torturii, constrangerilor sau altor interese si „bruiaje”

        • Având în vedere că judecata divină intervine abia după moarte, s-ar putea ca sugestia Dvs. să nu fie prea bine primită în această viață…

          • Sa inteleg sa judecata divina ati vrea sa intervina inaintea mortii ( trupesti ) ?! Dar constiinta sadita de Dumnezeu in om cam ce si pentru ce ar fi ( in opinia dumneavoastra ) ?
            ,,Prea bine primita ” de catre cine ? De catre semenii mei si ai dumneavoastra ? Societatea umana este o societate decadenta si depravata . Noi oamenii ne complacem in mocirla imoralitatii pentru beneficii efemere . Ne place din ce in ce mai mult intunericul caci in el ne ascundem si ascundem cel mai bine imorlaitatile noastre . Ne multumim cu lumina ca principu fizic . Lumina Adevarului nu mai ajunge la noi pentru ca inchidem ochii constiintei mintindu-ne ca ea nu exista .

  5. Wow! Un articol care necesita creionul si hirtia, pentru a-l parcurge.
    Complexitatea lui risca sa-l lase fara comentarii.
    In fond, analizati foarte multe aspecte, din domenii diferite.
    Sunt de acord cu dvs., despre om si firea sa, mai nimic nou din antichitate.
    Ati uitat sa analizati si politica. Din sec. XVII-XVIII (mai ales revolutia franceza), nici o idee noua. Revolta cu distrugerea masinilor (Anglia), stinga politica (Matrat, Hebert), teroarea ca mijloc politic (Robespierre, Saint Just) etc.
    Evident ca societatea umana este greu de condus. (Sau dirijat?) Sunt foarte multe interese antagoniste. Unele nemarturisite.(Vezi dorintele sexuale. Exista un partid sau guvern care se ocupa explicit de aceasta problema? Si este o chestie extrem de populara. Ba mai mult, fara ea omenirea nu poate exista.) Si este greu „sa tii scutul la mijloc”. Intotdeauna vor apare nemultumirir si atacuri din ambele directii „neprotejate”.
    Nu cred ca trebuie sa intram in fizica sau biologie pentru a explica societatea umana. (Desi selectia sociala=naturala a facut mare epoca; si poate mai face; iar principiul al doilea al termodinamicii este aplicabil si la societate -actiunea este egala cu reactiunea si de sens contrar-.)
    Trebuie sa tinem cont de multitudinea de legi ce guverneaza viata economica, sociala si individuala. Daca putem; altfel suntem doar ucenici vrajitori, care dezlantuie forte pe care nu le pot stapini. Mai bine lasam totul sa evolueze natural.
    Si nu trebuie uitat ca viata contemporana aduce o elita strict specializata, care nu mai poate stapini toata masa fenomenelor ce ne guverneaza natural. Si in contrapondere, o masa de indivizi aculturati, care nu sunt interesati decat de problemele imediate de viata. Chiar daca au 10-12 clase, uneori studii superioare.
    In aceste conditii, mai sigur este sa nu schimbam nimic din natura/societate, chiar daca revolutionari de profesie o cer imperativ. Au mai cerut-o si altii ….. si schimbarile s-au dovedit falimetare.
    Felicitari pentru articol, dar am impresia ca trebuie reluat pe ideile de baza ( si dezvoltata fiecare).

    • Mulțumesc pentru aprecieri!
      Cât despre idei, ele sunt toate vechi și tot ce pot eu spera este să le prezint (pe scurt) într-un cadru „modern”. Cred că niciodată nu au existat forme de control absolut (ale oamenilor de către oameni), dar mereu s-a încercat atingerea acestui Sfânt Graal al politicii. De aceea am preferat să ignor politica. Așa cum mi se pare că fac și politicienii astăzi cu teoria politică. Însă nu cred că astăzi, pentru gestionarea unor grupuri umane heteroclite și largi mai este fezabilă o (auto)reglementare naturală. Mi-ar plăcea să mai fie posibil, dar sunt sceptic. De aceea cred că repsectarea unui set de reguli acceptate general este preferabilă.
      Despre dezvoltarea ideilor, scopul acestor „pastile” este tocmai acela de a le face neplictisitoare, nu de a le dezvolta…

      • Politicienii fac cu teoria politica ceea ce fac economistii cu teoria economica .
        Regulile acceptate general trebuie sa fie cele din Sfinta Scriptura . Nu imbecilitati ale mintii umane .

        • Și oare Sfânta Scriptură cine a colaționat-o? În plus, aveți grijă ce vă doriți, că unele reguli din Deuteronom nu sunt foarte prietenoase…

          • Va multumesc pentru atentionare , dar …
            Deuteronomul este a Vechiului Testament . Ori Iisus Hristos a venit sa ne aduca noua ,, Lege noua ” asa dupa cum a spus . Iar Legea noua este Noul Testament . Prin urmare eu nu ma calauzesc in viata dupa Legea Veche . Am convingerea ca si dumneavoastra stiti cele specificate de mine mai sus .
            Cit despre colationare …. Nu doresc sa intru in discutie detaliata cu dumneavoastra pe tema asta . Puteti incerca sa faceti acest lucru cu duhovnicul dumneavoastra sau cu teologi . Puteti apela la cei in viata sau la scrierile celor care nu mai sint intre noi . Pentru mine Sfinta Scriptura este de netagaduit . Asa pacatos cum sint …..

  6. „Pentru situațiile de viață prefer să mă bazez pe cei care vor aplica în mod uman acele reguli concetățenilor lor…”
    In Romania pe Netflix se poate vedea seria „Black Mirror”?
    Exista lectii de cetatenie/filozofie/literatura care sa ii mentioneze pe Huxley si Orwell?
    Nu este momentul sa recunoastem ca suntem condusi de repetenti si corijenti cu gura mare dar care nu sunt capabili sa scrie un text pentru o manea sau macar sa nu cante fals sau sa vina la servici la timp?

    • Cred că tot în Black Mirror era un episod în care se accepta reconstruirea unei persoane de un sistem computerizat. Nu era mult mai optimist…

  7. Niciuna dintre teoriile ,sa le zicem filozofice , nu acopera ,in integralitate, complexitatea interactiunilor umane si a gindurilor ce insotesc acesta forma ,atit de complexa ,ce tine de exprimare ,exprimare ce a adus atitea beneficii animalului numit OM tot de catre OM. Nimic nu este nou, sub soare ,atunci cind facem referire la baza modalitatilor umane de exprimare primara .Pentru fiecare perioda existentialista ,ce a continut si dezvoltarea tuturor relatiilor interumane ,a existat un adevar propriu .Omenirea a trait ,de fiecare data, un anume model ce a impins-o ,mai departe ,in drumul ei spre cautarea nemuririi .Alternata ,intre perioadele de razboi si de pace, a adus omenirea in aceasta situatie ce ne apare absolut de neegalat vreodata .Tehnologia a adus umanitatea in punctul in care ea incepe sa isi puna tot mai multe intrebari . Traim intr-o epoca in care adevarul este parte a nevoilor nostre primare , fara de care nu am putea exista . Falsificam adevarul doar spre a ne creea un bine personal .Mintim de fiecare data (va imaginati cum ar arata omenirea daca am spune tot adevarul nostru personal )spre a putea coexista in societate .Ratiunea pura a disparut .Traim intr-un secol dominat de ceea ce numim cu totii Fakeul . Ne amagim incercind sa descoperim un adevar personal, ce capata valente de realitate, el nefiind altceva decit o iluzie ce ne poate proteja uneori existenta .Am inteles tirziu cum Dumnezeu poate fi oriunde dar tot atit de bine el poate fi si niciunde . Suntem unici in univers si daca ar fi sa judecam „la rece” am fi tentati sa acceptam cum existenta umanitatii ca si existenta formei structurale numita planeta Pamint este doar o simpla intimplare .Cum „nasul Cleopatrei” a schimbat din temelii soarta lumii tot asa si intimplarea poate schimba tot ceea ce noua ne este familiar in pret de citeva clipe .Sa nu ne amagim zadarnic . Existenta nostra este strict efemera si paminteana iar binefacerile existentei sau non existentei lui Dumnezeu sunt si ele parte a eului fiecarui individ . Cit despre „diavol” sa il lasam sa isi arda focul (gazul ) pe la butoiele lui cu smoala (ca de bitum nu stia nimeni in acele vremuri ) si sa ne repezim cu totii la poarta raiului printre ingerii cei zburatori si atit de „albi” la fata, ca de , pe atunci nu se putea altfel .

    • E foarte posibil ca totul să fie simplu hazard, dar nu cred că evoluți aumană este disctată numai de hazard. Bătaia aripi de fluture poate să declanșeze uraganul, dar apoi serviciile de urgență ale societății umane vor gestiona situația astfel creată, pe baza unor proceduri…

      • de acord cu dumneavoastra, in special ca regulile diferentiaza societatea umana de jungla, insa eu nu cred ca s-a demonstrat ca un fluture poate genera un uragan (nici macar printr-o foarte lunga serie de coincidente), cred ca a fost doar o analogie fascinanta care a fost repetata pana cand a devenit un lucru posibil

      • Ce e aia ,, evolutie umana ” ?!
        I-au crescut omului in plus vreo mina , vreun dinte , vreo ureche , …. ?
        Omul e acelasi de la Facere . Evolutia aia este numai tehnologica . Toti vor sa aibe de a face cu tehnologia doar ca tehnologia nu o poate minca nimeni pe piine sa tina de foame . Toti fug de domeniile in care este produsa mincarea dar toti vor sa manince ….. Cunosc copii care beau lapte dar nu stiu cum arata o vaca . Maninca un ou dar nu stiu ca gaina il face . Spun ca banii vin de la banca . Procedurile omenesti nu impiedica cu nimic umplerea cimitirelor ; ba chiar o accelereaza . Procedurile omenesti sint perdele de fum in care scapa de pedeapsa tilharii , mincicnosii , plagiatorii , …..

  8. „Ni se spune că lumea de astăzi este extrem de complicată și suntem nevoiți să acumulăm mai multă informație pentru a putea să-i supraviețuim”
    Cine sau ce este „NI” care ne spune ceva ? Cine este raspunzator de complicarea vietii si transformarea nu de multe ori a traiului zi de zi intr-un calvar ?
    Intelege cineva legea fiscala ? ca sa dau un singur exemplu de tampenie omeneasca valabila cel putin la nivel european, in SUA pare a fi ceva mai simplu, pot confirma/infirma cei care locuiesc acolo.
    Legile fiscale afecteaza intrega activitate a fiecarui individ, institutie, societate comerciala etc.ect. legi care in loc sa fie simple si pe intelesul fiecaruia sunt intrat de complicate incat este nevoie de „armate” intregi de consultanti cu pregatire superioara care de multe ori sunt insasi depasiti.
    Intelege cineva cum functioneaza piata monetara, bursa unde algoritmii au preluat controlul ?
    criza din 2007/2008 fiind rezultatul unor mecanisme/produse artificiale pierdute de sub control.
    Nu de multe ori instructiunile de folosinta a unui obiect technic necesita „studiu superior” , nu de multe pari a fi elaborate de niste analfabeti respectiv oameni cu probleme cognitive grave.
    Daca in trecut a existat o cartulie tiparita astazi totul este pe net, iar cine nu are telefon mobil sau calculator se poate „spanzura cu periuta de dinti” digitala, nemaivorbind de furia digitalizarii care a infectat mintile si judecatile noastre.
    Civilizatie inseamna interactiunea dintre indivzi pe baza pe norme si legi, scrise si nescrise.
    Ce se intampla insa cu civilizatia daca desisul legislativ devine intrat de des incat nu mai putem patrunde ?
    Civilizatia moderna a gasit solutia, inteligentia artificiala, ma intreb, exista oare si prostie artificiala ?
    In loc sa simplificam, sa debirocratizam procesele legislative apelam la inteligenta artificiala care implica un efort imens din toate punctele de vedere, resurse care ar putea fi folosite intradevar acolo unde este necesar, sanatatea noastra, rezolvarea problemelor care intradevar necesita solutii inteligente pentru energie, hrana, mediu.
    Multi confunda inovatia cu progresul, asa cum multi confunda informatia cu stiinta.
    S-a constatat ca numarul accidentelor cu masini moderene la care multe comenzi au fost mutate pe touch screen-uri a crescut datorita distragerii atentiei conducatorului auto care in loc sa priveasca si urmareasca circulatia este ocupat cu cautare si gasirea unei comezi pe un touch screen ex. schimarea vitezei stergatoarelor de parbriz in functie de intensitatea ploii.
    Pana acum simplu, prin actionarea unei manete/buton fara distragera atentiei de la circulatie.
    Mutarea comenzilor vitale pe touch screen , o inovatie „sexy” care confirma trendul, insa o idiotenie technica fara precedent si periculoasa urmarea, o inovatie/tampenie si mai mare, automobilul autonom.
    Acest automobil autonom nu este progres technic, progresul technic a fost trecera de la caruta la automobil si cale ferata, automobilul autonom este doar o inovatie indoielnica.
    S-a constatat daca pana acum inteligenta individuala a fost intr-o creste continua de ceva vreme este in descrestere, cu alte cuvinte, devenim mai prosti decat am fost cu toate eforturile educationale care se depun.
    Nemtii au o lege de baza ( Grundgesetz) , la altii se numeste constituie, curtea constitutionala fiind cea care controleaza/vegheaza asupra respectarii legii de baza.
    Dupa cate putem vedea, nu de multe ori aceasta lege nu este respectata, este ignorata, prost interpretata etc.ect de cine ?
    „De alesii neamului” constituiti in parlamente stufoase, fel si fel de comisii, sustinute de profesori si consultanti in vedea elaborari legilor care ne influenteaza/afecteaza vietile personale.
    In SUA exista de ceva vreme un scandal monstru iscat pe seama legii avorturilor, lege casata de curtea suprema de justitie datorita unor judecatori cu vederi extrem de conservatoare/religioase, judecatori culmea, numiti pe viata intr-o democratie, „curat murdar” am putea spune.
    Pe cine reprezinta acesti judecatori daca ei pot inclina balanta dupa cum doresc, pe politicienii care ii numesc ? si cum ramane cu vietele a milioane de femei care nu mai pot avea controlul asupra propriului corp ?
    Intre timp totul este politizat incepand cu stiinta ( vezi noua religie ecologista) si pana la controlul total asupra individului in scopuri „nobile”
    Imi este teama ca lumea „civilizata” a gresit profund, o cotit pe drumul gresit asa cum se poate observa cu multa teama in SUA iar in Europa se cauta tot mai mult apropierea de modelul chinez.
    Lumea a devenit complexa pt ca cei cu „multa scoala” au avut grija s-o complice astfel incat sa fie numai cativa care o mai inteleg si profita pe urma acestui proces.
    Nu degeaba populistii, cei cu solutii simple au conjunctura.

    • Eu cred că lumea a fost mereu complexă, dar la un nivel „natural”. Acum s-a complicat într-o altă direcție – cea a constructului social artificial. Dar complicația a fost cerută de noi. Atunci când un Rolls asamblat manual costa 10.000 USD în timp ce un Ford T fabricat pe linia de producție costa 200 USD, oamenii s-au bucurat să cumpere Fordul și să accepte că e nevoie să respecte niște reguli fixe pentru a lucra pe linia de asamblare (vă mai amintiți personajul lui Chaplin din Timpuri Noi?). Pentru că ați evocat ecologismul, sunt unii adepți care ne spun că ar fi mai simplu să ne întoarcem la (starea de) natură. Când ați dat ultima dată cu sapa pe un lot de 1000 mp ca să plantați cartofi? Sau ați cosit un câmp? Și apoi să mâncați numai ceea ce ați produs pe propriul lot? Este mult mai facil să mergem la supermarket să luam ce ne dorim. Dar asta presupune o infrastructură logistică (și socială) imensă în spate.
      Deci, eu cred că răspunsul la întrebarea Dvs. este: „Noi, hedoniștii”, nu „ei, oculta mondială”…

      • Eu cred că lumea a fost mereu complexă, dar la un nivel „natural”.
        Complexitatea lumii a crescut odata cu globalizarea! Cine ar fi crezut ca intr-un sat dinvirful muntelui, pe unde nu treceau decit ursii si mioarele va fi necesara aprobarea pt a te duce la closet?

      • N-am facut nici o referinta la vre-o „oculta mondiala” iar de agricultura numai de bine daca e facuta cu cap, ce gasim de cumparat in supermarket, multi considera a fi „otrava” sau cum spun unii si altii, numai chimicale.
        Nu ne mai alimentam cu alimente. doar ne hranim cu ce ni se ofera, de multe ori bine ambalat si cu inscriptionari indoilenice.
        Daca citim ingredientele, mai ales sa intelegem efectul acestora asupra noastra, fara studii superioare nici o sansa.
        Am ajuns intr.un punct in care ar fi intelept sa „punem frana”, sa spunem stop si s-o luam de la capat sub alte aspecte ca cele pana acum.
        Daca nu te opresti nu poti porni la un nou drum, poate mai bun.
        E greu de inteles ca este nevoie de cultura „finitului”, a stoparii unor mecanisme inradacinate in timp, credem ca totul poate infinit, munca nu se termina nici o data, ca benzile de asamblare care trebui sa fie in miscare tot timpul altfel nu avem progres si bunastare, ne este frica ca acesteqa se pot opri ?
        Poate ar fi mai bine sa le oprim atat timp care situatia mai poate fi controlata si repornite sub alte aspecte si in alte conditii decat cele de pana acum.
        Daca tot veni vorba de ecologie, cu natura nu se poate negocia !!
        Toate conferintele pe aceasta tematica in care politicieni, savanti, cercetatori si altii stabilesc niste limite arbitrare precum limita de incalizire globala cu max 1,5 grade sau reducerea CO2-lui , niste aberatii si copilarii, cu cine negociaza stimabilii aceste limite, cu natura ? ridicolul situatiei este maxim iar natura ? o „doare in exact in cot”
        Ne invartim precum betivul la lumina felinarului care isi cauta cheile pierdute.

        • Oprirea benzilor s-a produs – câteva luni în 2020. Natura și-a revenit în drepturi, dar oamenii au protestat pe toate meridianele…

          • Au protestat impotriva masurilor abuzive impuse de guverne fata de pandemie si restrictionarea drepturilor fundamentale.

      • ,, Când ați dat ultima dată cu sapa pe un lot de 1000 mp ca să plantați cartofi ”
        Asta este intrebarea pe care le-as adresa-o tuturor celor ce publica pe aceasta ,,platforma ” . Si ca sa nu va simtiti singuri va spun ca as mai adresa-o IT-istilor .
        Din ce in ce mai multi comozi profesional vor sa manince o paine ( o fructa sau sa bea un lapte , de exemplu ) fugind de munca in domeniul in care iau nastere aceste produse . Vor sa manince peste dar nu suporta sa il cumpere viu din galantar . Nu mai vorbesc de curatat solzi , eviscerat , …. E plina lumea de fuduli , infatuati , fanfaroni , …. care mai vor sa si manince dar sa obtina venituri sezind la tastatura ( de exemplu ) . Respect pentru omul care trudeste , cu palmele si calciele crapate de tarina ce da rod holdelor , ars de soare . Indivizii la costum , parfumati , pensati , cu unghii lacuite sau false , ….. astia sint balastul unei societati firesti .

        • Cei care isi rup coatele pt noi care au impresia ca totul se poate rezolva prin tastatura sunt in China si alta tari din lumea a 3 a, pe cine intereseaza atata timp care majoritatea cred, curentul vine din priza.
          Ruperea omului de natura in oocident este pe cale sa se intample, in marile orase s-a intamplat in buna parte, vedem bine ideile tot mai traznite care apar.
          Astazi minoritati radicale, cu programe bine sustinute, cu minifestari tot mai violente si miltante ocupa agenda celor multi tacuti care sunt obligati sa accepte programele acestor talibani.
          Comunistii, o minoritate si cea mai mare plaga a omenirii, vedem bine de ce au fost in stare in ultimii 100 de ani.

  9. A vietui dupa legile Sfintei Scripturi e una si a trai dupa legile omenesti e alta . Simplitatea e una , complexitatea e altceva . Avem intotdeauna de ales in viata . Si din prostie , fudulie , iresponsabilitate , inconstienta , …. , intunecimea mintii alegem defectuos . Ignoram sufletul si ne concentram din ce in ce mai mult pe trup , pe viscere . Semanam vint si culegem furtuna .

  10. 1. „Incompletitudinea inerentă a dreptului (ca sistem normativ) va ridica mereu probleme legate de respectul care ni se cere față de respectarea normelor juridice.
    …rolul sancțiunii nerespectării legii: dacă sancțiunea este prea mică (sau, cum se întâmplă cel mai des, este improbabil că vei suferi sancțiunea)…
    Dacă însă probabilitatea sancțiunii este (foarte) ridicată, pariul (ad mea=lui Pascal) începe să devină aplicabil și în cazul dreptului.”

    Se pare ca simplitatea (simplificarea) este parte integrata biologic a constructul „trestia ganditor-simtitoare cu radacini maimutoid-reptiliene”.
    Creierul uman, asa cum e el „cunoscut” acum, pare ca tanjeste instinctiv tot timpul dupa eficienta amorala/minim de efort cu maxim de confort.

    Daca stergem „Se pare ca” si „pare ca” din frazele de mai sus, cat si ghilimelele atasate lui cunoscut, ajungem la concluzia ca „stiintele” umaniste si sistem-ul(-ele) religio-s(-ase) si/sau juridic(e) (de dorit a fi in uz/vigoare, fara constrangeri amorale/imorale, dar coerente, pragmatice si congruente in spirit) sunt indispensabile constructului (la fel de importante ca si cele din domeniile bazate pe stiinta „tare”/tehnice), daca:
    a) il vrem in evolutie de la maimutoid-reptilian amoral la ganditor-simtitor pragmatic si moral (cu trecere prin imoral, fara stagnare/baltire)
    b) il vrem existand in 3D fara sa patze conflicte interioare distructive(la nivel de individ), cat si intre indivizi/grupuri.

    Altfel zis, Pariul lui Pascal e valabil pentru (a.1)cei care-s in trecere si au scapari singulare in situatii exceptionale si (a.2)cei care stagneaza/baltesc (imoralitatea e stilul lor de viata/e parte integrata din ceea ce sunt, spun/scriu si fac, chiar daca superficial sunt angrenati in juridic, religios, bancar, educational etc).

    In Romania care-s majoritarii, mai ales in balanta de putere si emitenti de decizii finale?!
    Daca-s baltitorii, de ce sistemul de justitie marseaza pe favorizarea inculpatilor-urmaritilor penal/umblatul cu „manusi” crosetate de taicile si maicile din ministerului de (in)justitie si apretate de ccr?! Pen’ca SI ei sunt parte din balanta de putere?!
    Unde si cum pune „balanta de putere” capat acestui cerc vicios?! Vrea coana balanta acest lucru sau ne vrea baltitori vesnic?!
    =======================

    2. „Poate că soluția este să conștientizăm limitele sistemului normativ și să acceptăm că el nu poate (cel puțin la nivelul setului de norme edictate de stat) să cuprindă complexitatea viții reale.

    Atitudinea asta de ghiocel in fata drujbei(=a.2) este de neinteles pentru mine, si, cred eu(poate ma insel), pentru toti cei care pricep ca nu merge sa evoluezi baltind cu „va rog frumos, domnu’/doamna infractor (condamnat sau nu), nu mai fiti rau/rea! haideti, ca va dau doar doua rigle la palma si-un „tatal nostru” de zis, dar nu azi si nici intr-un viitor clar specificat de sistemul de justitie; nu, cand vi se brehane dvs. sa fiti prins/prinsa cu rata-n gura”.
    ======================

    3. „Omul mediu este un om ideal și apropiat de perfecțiune (bonus pater familias), dar care poate totuși greși. Atitudinea sa subiectivă internă (neexprimată) este mai puțin importantă și contează mai degrabă acțiunile manifeste.”

    Conform Dvs., asta ar fi constructul intermediar a.1. Apare intrebarea, ca mai sus: in Romania care-s majoritarii, mai ales in balanta de putere si emitenti de decizii finale?!
    Conform mie, omul mediu NU decide ce, cum si cand (inclusiv) in domeniul justitiei.

    • Mare parte din analiza Dvs. se concentrează pe aspectele politice (pe care eu le-am evitat în mod special, nu pentru că aș dori să susțin o teorie pură a dreptului, ci pentru că actuala politică – privită ca simplă (re)acțiune – mi se pare greu de definit după vreun algoritm inteligibil). Așa că nu știu să vă răspund la cele trei întrebări în sensul de a vedea care sunt majoritățile la nivelul de decizie politică (mă abțin să folosesc clasicul „elite politice”). Prefer să mă limitez la analiza sistemului de drept (așa cum este el) care totuși funcționează, majoritar, după reguli.

      • Vă mulțumesc pentru răspuns, sunteți, (și) din acest pdv și cum spunea alt comentator mai sus, rara avis in terra „contributors.ro”.

        Driblingul/eschiva Dvs. (că tot ne pricepem toți la forbal), folosindu-vă de separarea politicului de juridic, îl/o pot înțelege/accepta la nivel de individ NEimplicat în modelarea de minți tinere.

        Apropo creier uman, minți (tinere)-adică funcții+emanații practice și abstracte ale creierului de „homo sapiens sapiens”, evoluție + structură anatomică, în cazul în care nu ați vizionat deja, comparați două imagini ale aceluiași creier uman la vârsta de 15ani cu cele de la 25 (DOAR structural veți observa niște schimbări masive/uimitoare). Și apropo conex, că tot se vântură (și) ideea scăderii vârstei de eligibilitate la vot la 16ani.

        Vrem/vreți-nu vrem/vreți, politicul este locomotiva (cel puțin de formă, dacă nu și de fond în toate cazurile).
        Ne putem eschiva/(auto)dribla, dar realitatea ne faultează/va faulta oricum, oricâte „mâini ale lui D-zeu” am crede noi că putem folosi în atenuarea realității contondente.

        • Mda, este (și asta) o problemă car emă frământă – constructul social este ralitate sau este doar o perdea de fum care să ascundă realitatea? Kissinger ne spună că este cea mai reală dintre realități. La fel pare să sugereze și Searle. Și totuși, este un simplu artefact care se poate schimba în orice direcție. Actuala mișcare woke arată că tot ce am creat până acum poate fi întors pe dos. La fel a fost distrugerea culturii clasice de către primii creștini sau distrugerea culturii creștine de către creștini (iconoclasmul). Ce este realitatea? Politicul este realitatea?

          • „Ce este realitatea?”

            In comentariul precedent de la ACEST FIR de dialog (cu Dvs.), prin „realitate”, m-am referit strict la punctul 2 din finalul comentariul meu de la firul de mai sus, anume:
            https://www.contributors.ro/diavolul-zise-fie-einstein-regulile-si-complexitatea-lumii/#comment-531342

            Adica realitatea creata de umanoizi (bipezi, persoane si oameni), (nu doar) prin intermediul umanoizilor si pentru (gestionarea vietii/existentei imediate/de zi cu zi a) umanoizi(lor).
            ==============

            ” Politicul este realitatea?”

            Asa cum sunt(em noi) umanoizii organizati acum, POLITICUL ESTE:
            a) creator de realitate (inteleasa cum am explicat mai sus) si in forma si in fond (revedeti conceptul „revolving door”, sunt destule situatii in care nu poti face o distinctie clara intre privat si stat)
            +
            b) interfata-locomotiva dintre
            b.1) cei cu putere/influenta reala-impact real la scara global-pamanteana
            b.2) cei cu putere/influenta reala-impact real la scara redusa (in esenta, politica lor e angrenata la a.1)
            b.3) cei fara-adica majoritatea covarsitoare (care voteaza DOAR PARTI din a.1+a.2, in functie de gradul de democratizare din spatiile geografice numite tari/natiuni)
            +
            c) parte integrata in blocul (p/m/e-f) mentionat la pct 2 (ca in acest comentariu, mai sus).

            • OK. Atunci avem o înțelegere diferită asupra conceptului. Eu prin realitate mă refer la cea „hard” (așa-zisă realitate obiectivă). Nu neapărat o realitate obiectuală, pentru că și forțele/energiile/câmpurile intră aici, dar nimic din ceea ce este în imaginarul omului nu intră. Hai să-i spunem – „realitatea fizică”. Ea nu poate fi manipulată de om decât urmând legile fizicii: ca să sparg un atom am nevoie de o anumită energie. Degeaba dau o lege pentru a reglementa, să zicem, fuziunea la rece. Legea umană nu o va afecta pe cea naturală. În schimb, pot da mâine o lege prin care să spun că persoanele condamnate nu mai pot candida la funcții publice. Sau să limitez prețul unui produs (sau chiar să spun că nimeni nu mai are voie să mărească prețul produselor vânzute…). Înseamnă că am schimbat realitatea?

          • realitatea materiala este cea in care guverneaza legile naturale (fizica, chimie, genetica) iar „realitatea” din constructul social este bazata pe perceptii si influentata si decisa politic
            Cei care au initiat/efectuat iconoclasmul, distrugerea clasicismului, cruciadele, inchizitia, sunt foarte mult politicieni si foarte putin crestini (pentru usurinta raportati asta la faptele scrise despre Isus si apostoli)

            • Sunt de acord cu Dvs. Deși mi se pare că măcar Petru și Pavel (dintre apostoli) au avut un rol politic pronunțat… Chiar dacă la ei credința era încă în prim-plan.

  11. Un articol frumos dar in care, mi se pare mie, lipsește o observație cheie: cu cat lumea se dovedește a fi mai complexa, cu atât oamenii înțeleg mai puțin din știința, iar cei care conduc lumea chiar mai puțin decât un absolvent de liceu serios de acum 40 sau 100 de ani.
    S ma ierte autorul, nu e nici un atac la persoana, dar lumea de azi este condusa de prea multi avocați si de prea putini ingineri sau doctori.

    • Chiar nu aveți de că să vă cereți iertare; sunt perfect de acord cu Dvs.! Eu nu-mi doresc să conduc pe nimeni, dar istoria modernă a României pare a fi mult mai plină de avocați decât de alte profesii. Măcar la un moment dat erau avocați cu doctorat la Sorbona… Azi vedem mulți pseudo-juriști recalificați din ingineri și care nu le mai știu bine nici pe una, nici pe alta…
      Ceea ce (ne) lipsește este încrederea: adică politicienii să aibă încredere în specialiștii din anumite domenii, nu să creeze comitete de pseudo-specialiști care să le spune ce-și doresc. Nu cred că oamenii de știință ar fi mai buni să conducă lumea, pentru că ei sunt absorbiți în problemele lor de laborator și pentru ei oamenii sunt mai degrabă o variabilă pe care nu o pot controla :-) Dar, aveți perfectă dreptate: vocea lor ar trebui să fie mai mult luată în seamă în domeniile lor de specializare.

  12. @neamtu tiganu- pesemne că erați complet absorbit de glumita cu punctul G (vrabia malai visează…) ca să mai faceți diferența dintre masa și greutate. Oricum, pentru cineva care comentează la foc automat, la orice articol, pe orice tema, de poziții conservatoare, doar relativizarea legilor fundamentale ale fizicii mai lipsea. Mai bine v-ați fi limitat doar la contestarea încălzirii globale sau la luatul peste picior a regenerabile lor.
    Bun, deci Newton ne-a dus de nas, ia vedeți poate îi găsiți niscaiva ciudățenii lui Einstein și eventual scrieti-i o nota de protest și lui Dumnezeu că legile după care funcționează universul nostru sunt prea simple și vă duc cu gândul la o conspirație…

  13. Harald 06/11/2022 At 22:21
    ..da, grădina Domnului e mare și e plină de pisici care sar după fluturi..
    Încercați să „priviți” dincolo de realitatea percepută senzorial, dincolo de filmul regizat de creier, în baza unei funcții cognitive care procesează parametrii de care vorbeam mai sus, într-un fel anume.
    Acest gen de realitate nu există în absența unui observator.

    Gheara pisici vă va lăsa urme dureroase, pentru că aveți simțurile necesare să le percepeți.
    Ce rămâne din această realitate dacă suprimăm(anesteziem) simțul durerii, cel al văzului, al mirosului.. ș.a.m.d. ?

    Există puține persoane în lume al căror creier asociază sunetul muzici cu un efect vizual asemănător cu al soft-urilor de redare audio, un fel de sinusoide colorate, oscilând ritmat. Norocul e de partea lor, dar care e totuși realitatea, cea percepută de ei sau..?

    Extrapolând, speciile percep diferit lumea înconjurătoare, cu limitări senzorial-cognitive specifice.
    Le putem numi mici variațiuni, așa cum spuneți, dar imaginați-vă o funcție cognitivă substanțial diferită și „alimentată” de cu totul alți parametri.

  14. complex 07/11/2022 At 4:45
    ..”curtea noastră” este acea proiecție a realității obiective abstracte. Spuneți-i altcumva, dacă „matematică” vi se pare inadecvat..

    Ideea e că prezența dvs în acea realitate obiectivă ar putea genera multiple posibile proiecții, de care să nu fiți conștient..

    Apropo de „t-0 si t-prezent”, știți probabil ce se-ntâmplă cu timpul la acel „orizont al evenimentelor” din preajma găurilor negre..

    • „…”curtea noastră” este acea proiecție a realității obiective abstracte.”

      Nu sunt de acord cu Dvs. in privinta asta (nu inca, poate dupa ce raspundeti la intrebarile de mai jos), ci cu acest comentariu al Dlui Rizoiu:
      https://www.contributors.ro/diavolul-zise-fie-einstein-regulile-si-complexitatea-lumii/#comment-531364
      ==================

      „Ideea e că prezența dvs în acea realitate obiectivă ar putea genera multiple posibile proiecții, de care să nu fiți conștient..”
      Vorbiti tot de o (super/mega/ultra)complexitate, asa cum am facut si eu, dar nu vorbiti de intentie/vointa manifestata, modelul Dvs. „cosmogonic” „exista” suspendat intr-o teorie pura.

      Care-i scopul/intentia acestei defalcari/dedublari/detriplari etc (proiectiilor)?!
      Realitatea obiectiva (in acceptiunea Dvs., nu si a mea) in care exista originalul (nestiutor si nestiut de proiectiile sale):
      – ce proprietati are?
      – cum a aparut?
      – cine sau ce a creat-o?
      – de ce a creat-o?!
      ==================

      „Apropo de „t-0 si t-prezent”, știți probabil ce se-ntâmplă cu timpul la acel „orizont al evenimentelor” din preajma găurilor negre..”

      Nu stiu, pentru ca (ce credem noi ca se-ntampla) SE-NTAMPLA INSTRUMENTELOR NOASTRE (nu ale arhitectului/arhitectilor sau posibilelor constructe autonome mentionate de mine) cu care masuram un PARAMETRU EMANAT/MODELAT DE MINTILE NOASTRE, NU cu timpul arhitectului/arhitectilor/constructelor autonome.
      Altfel zis, iata alta distinctie de care ar trebui sa tinem cont: fizica umana si cea „divina”.
      Eu am folosit t-0 si t-prezent ca repere inteligibile mintilor noastre si cunoscute prin intermediul fizicii noastre/umane, NU „divine”.

      • ..ok, deci nu acceptați ideea(cu i mic) unui model abstract care să genereze realități.
        E posibil să aveți dreptate și dvs și domnul Rizoiu(scuze, mi-a scăpat comentariul respectiv)

        Și totuși, nu credeți că realitatea concretă, de care „ne lovim” zi-de-zi, este doar o interfață prietenoasă, croită pe măsura noastră? Că în spate e ceva mult mai complex(incluzând aici și fizica divină de care vorbiți), peste capacitatea noastră senzorial-cognitivă?

        Referitor la setul de întrebări.. omenirea nu are și nici nu cred că va avea(prea curând..) răspuns la ele. E peste capacitatea cognitivă cu care suntem înzestrați.
        Poate AI va găsi răspunsul. Întrebarea e, dacă ni-l va împărtăși, iar dacă da, ce vom reuși să înțelegem..

        De altfel descoperirea de posibile răspunsuri, este și scopul comentariilor mele. Luați-le ca pe o invitație la meditație. Nu sunt adeptul contrelor izvorâte din orgoliu.

        • „…nu credeți că realitatea concretă, de care „ne lovim” zi-de-zi, este doar o interfață prietenoasă, croită pe măsura noastră? Că în spate e ceva mult mai complex(incluzând aici și fizica divină de care vorbiți), peste capacitatea noastră senzorial-cognitivă?”

          Daca prin „in spate” va referiti la orice ar exista obiectiv(nemodificabil, ci doar observabil de umanoizi) IN cosmosul 3-4D si inafara capacitatilor noastre anatomice/mentale/morale si tehnologice, da, exista momentan ca POSIBIL, NU ca PROBABIL (spre exemplu materia si energia intunecata).

          Despre fizica/matematica/totalitatea „instrumentelor si materiilor prime divine”, va spun ce i-am spus si Dlui Rizoiu: NU stim asemanarile si deosebirile CALITATIVE/CANTITATIVE cu fizica/matematica/totalitatea instrumentelor si materiilor prime umane, DAR acestea-s cunoscute arhitectului/arhitectilor/constructelor autonome.
          =============

          „…descoperirea de posibile răspunsuri, este și scopul comentariilor mele. Luați-le ca pe o invitație la meditație. Nu sunt adeptul contrelor izvorâte din orgoliu.”

          Si eu sunt aici tot din motive „egoiste” :).

          • ..nu credeți că „fizica/matematica/totalitatea „instrumentelor si materiilor prime divine” ar putea crea o realitate virtuală pe care noi s-o luăm de „bună” ? Vă-ntreb (desigur) din „motive egoiste”.. :))

            • @mircea gindu
              „Realitatea virtuala”(in sensul dat de Dvs., ca produs al capacitatilor/capabilitatilor „divine”) despre care vorbiti Dvs. este, ACUM (cu nivelele umanoide de sondare/intelegere pe scala „de la posibil la probabil cu grad de siguranta de peste 95%”), la acelasi nivel cu „materia si energia intunecata”.
              Plus, eu am mentionat clar spatiul 3-4D. Asta cred eu (ipotezele parte din teorie sunt una, confirmarile cu probabilitate de peste 95% sunt alta).
              Eu INCERC, chiar si atunci cand discut/analizez „cosmogonii pe pereti/ultra-complexitati”, sa pastrez macar un picior SI in:
              – scala mentionata mai sus
              – spatiul 3-4D (daca poarta URME/indicii ale acestei „realitati virtuale”, detectabile satisfacator pe scala mentionata, de catre umanoizi va fi confirmat in viitor) si
              – gestionarea imediatului/vietii de zi cu zi a umanoizilor.
              =================

              Dialogul Dvs. cu Harald despre feline, lepidoptere si reprezentarea de-personificata a politicianului tipic :), centrata DOAR pe capacitatile umane ce deriva din anatomia umana (asa cum este ea „cunoscuta” ACUM), este INCOMPLET. Faptul ca exista diferente de perceptie senzoriala ce vin la pachet cu anatomii diferite (umanoida, animala), nu confirma existenta a ceea ce numiti Dvs. „realitate virtuala”, ci doar ne poate induce ideea/ipoteza ca asa ceva poate exista/fi posibil.

              Vad(acum/cand scriu acest comentariu) ca ultimul meu comentariu-raspuns pentru Dl. Rizoiu nu a fost publicat. In acel comentariu, daca Dl. Rizoiu va binevoi sa aprobe lansarea, veti gasi mai mult despre „pastratul unui picior” mentionat mai sus.
              ============

              Pentru final, un citat din romanul unui ateu autodeclarat, menit sa rupa ritmul si sa destinda:
              „The story so far: In the beginning the Universe was created. This has made a lot of people very angry and been widely regarded as a bad move.”
              (Douglas Adams – „The hitch-hiker’s guide to the galaxy”)

            • @complex: Mă măguliți, dar eu nu am puterea de a modera comentariile :-) Nu eu aprob publicarea lor.
              Din seria comentarii sceptice (și pline de umor), din debutul Hogfather al lui Terry Pratchett: „Everything starts somewhere, although many physicists disagree. But people have always been dimly aware of the problem with the start of things. (…) Yet there is the constant desire to find some point in the twisting, knotting, ravelling nets of space-time on which a metaphorical finger can be put to indicate that here, here, is the point where it all began… (…) The philosopher Didactylos has summed up an alternative hypothesis as ‘Things just happen. What the hell.’”

        • @ Mircea Gîndu: De acord cu Dvs., în privința incapacității noastre de a înțelege lumea în complexitatea ei. Dar măcar pot să sper (speranța moare ultima) că avem această posibilitate în viitor :-)
          Cât despre AI, dacă noi nu vom putea să înțelegem, AI cu atât mai puțin, pentru că algoritmii AI sunt tot umani (au fost definiți de oameni pe baza idiosincraziilor umane despre lume) și diferă de oameni doar prin lipsa de empatie și prin puterea sporită de calcul.

          • ..de acord, vom înțelege din ce în ce mai mult. Deocamdată spunem infinit, când e vorba de spațiu-timp și mergem mai departe..
            Ce-am încercat eu să sugerez aici, e că poate exista și un alt fel de percepție decât cea spațio-temporală(3-4D), cu care „lucrăm” noi și de-aici încolo se poate specula la infinit, păstrându-ne totuși cu picioarele pe pământ.. :))

            Da, AI are algoritmi de învățare creați de om. Cei din domeniu sunt convinși că momentul în care AI va deveni complet autonomă nu e departe. Este si motivul pentru care se lucrează intens la capitolul empatie față de om.
            Până una alta rețelele neuronale artificiale sunt deja realitate. Neralink(fondată de aceliși Elom Musk..) experimentează de zor diverse interfețe care să perfecționeze simbioza om-mașină.

            Așa cum spuneam domeniul e vast. Ar mai fi multe de zis(poate cu altă ocazie..) Între timp încerc să rămân cu mintea deschisă, ceea ce vă urez și dvs.

            • Este greu să imaginezi altă percepție decât cea care ne este proprie. Da, știu: am descoperit că unele ființe percep câmpurile magnetice pe car enoi nu le sesizăm (conștient) decât cu ajutorul instrumentelor, dar este vorba tot despre chestiuni de nuanță. Și noi percepem câmpul magnetic dacă este suficient de puternic. Da, unele ființe percep timpul altfel decât noi (mai repede/mai încet), dar tot unidirecțional este și la ele. Pentru a percepe o realitate în alți parametri este dificil conceptual pentru că pur și simplu nu avem cuvintele pentru a o descrie. Și este posibil să treacă pe lângă noi fără să o sesizăm. Dacă nu o putem concepe cu mintea noastră nu înseamnă că ea nu există acolo (e.g. „materia neagră”/„energia neagră”) și se supune unor reguli care ne sunt necunoscute. Și eu cred că este minunat că este așa. Altfel, totul ar fi extrem de plictisitor, ca un joc de x și 0 jucat la infinit…

  15. @complex 10/11/2022 At 3:54
    ..desigur, sunt doar ipoteze. Domeniul de care vorbim este atât de vast, încât o abordare cu pretenții exhaustive nu poate fi decât naivă.
    Însă o idee(cu I mare) poate apărea când(de unde) te-aștepți mai puțin..

    „All we need to do is make sure we keep talking”..
    https://www.youtube.com/watch?v=x_enMeQQNV0

  16. @Radu Rizoiu 12/11/2022 At 12:37

    ..mergeți 100% pe mâna lui Aristotel.. :))
    E-adevărat că omenirea a ajuns la stadiul actual experimentând. Și totuși Platon? „Mitul peșterii”..

    Dar cel mai mult mă-ncurajează viziunea lui Democrit, cu „Teza lumilor infinite”.
    Teoria atomistă(via Leucip) ca și „Dulcele, amarul, caldul, frigul și culoarea constau numai dintr-o părere; în realitate nu există decât atomi și spațiul gol”, sunt confirmate de fizică și neuroștiințe.

    Nothing Is Easy.. :)) https://www.youtube.com/watch?v=wJdzZNI0JnY

    • Recunosc, dar nu regret fapta :-) În definitiv, sunt un absolvent de profil real eșuat în științele sociale… Nu cred că mitul peșterii ne ajută, nici dacă ar fi adevărat. Pentru că noi nu putem să gândim decât ceea ce percepem. Așa că degeaba ajungem la concluzia că percepțiile ne înșeală pentru că asta nu ne rezolvă problema. La fel și cu spațiul gol (se pare că nici măcar ăsta nu există, pentru că natura are oroare de vid (absolut). Iar atomii pot fi simple manifestări ale altor stări ale materiei.

      • ..poate că științele sociale aveau nevoie și de o minte limpede.. :)

        Evident, problema rămâne nerezolvată pentru că ceea ce e dincolo de percepție e peste capacitatea noastră de înțelegere. Știința are și ea limitările sale.
        Nu putem decât să filosofăm precum anticii..

        Percepția nu ține de spirit, așa cum îi plăcea lui Platon să creadă, pentru că și cea mai banală gâscă are cam același trasee senzoriale.
        În creierașul ei se formează în mod asemănător senzații de imagine, sunet, miros, gust, atingere(durere). Suntem (fiziologic) cam la fel.
        Era nevoie așadar de o realitate simplă, ușor de înghițit..

        Și-atunci au venit, pentru mine, imediat două întrebări :
        – De ce percepem așa și nu altfel realitatea(noi și gâsca..) ?
        – Cum e partea nevăzută(de noi) a realității ? Ce e dincolo de senzații ?

        Deși de profil real(și eu..), am convingerea că filosofia va ajunge prima la niște răspunsuri satisfăcătoare.. Deși Einstein și Hawking au făcut pași uriași pe tărâmul cunoașterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil. În ultima perioadă se preocupă de teoria regulilor (juridice și nu numai)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro