Guvernul a prezentat recent un amplu pachet de măsuri fiscale și investiționale pentru relansarea economică a României. Aceste măsuri, precum și absența, cel puțin deocamdată, a unui program de privatizare a celor peste 1.000 de întreprinderi de stat sugerează că el are încă o concepție economică etatistă, după care statul trebuie să dețină rolul central în dirijarea și controlul activității economice, în detrimentul libertății depline a pieței.
Principalul argument contra intervenției statului în economie este eficiența sistemului pieței libere. Conform teoriei „mâinii invizibile” a lui Adam Smith, confirmată de istoria economică a celor două secole și jumătate de la publicarea lucrării sale fundamentale, „Avuția națiunilor” (The Wealth of Nations), piețele se autoreglează, dacă sunt lăsate să funcționeze liber, ceea ce constituie modalitatea cea mai eficientă alocare a resurselor. Intervenția guvernamentală distorsionează mecanismele pieței și poate duce la ineficiență economică. De exemplu, controlul prețurilor poate duce la surplusuri sau penurii, în timp ce subvențiile pot distorsiona prețurile pieței și pot duce la supraproducție.
Un alt argument împotriva intervenției guvernamentale este principiul libertății individuale. Aceasta presupune că indivizii trebuie să fie liberi să ia propriile decizii economice, fără interferențe din partea guvernului. Intervenția statului, cum ar fi reglementările sau impozitele, constituie o încălcare a acestei libertăți. De exemplu, reglementările pot limita opțiunile posibile ale consumatorilor sau strategiile aflate la dispoziția întreprinderilor, în timp ce impozitele și taxele pot diminua recompensele pentru muncă asiduă și spirit antreprenorial.
Intervenția guvernamentală poate duce, de asemenea, la consecințe neintenționate. De exemplu, stabilirea de către stat a unui salariu minim poate crește, într-adevăr, veniturile lucrătorilor cu salarii mici, dar în cazul în care este fixat la un nivel prea ridicat, ar putea duce la pierderi de locuri de muncă. În mod similar, o taxă pe băuturile zaharoase ar putea avea ca scop îmbunătățirea sănătății publice, dar ar putea duce, pe de altă parte, la creșterea consumului de alte alimente nesănătoase.
În fine, intervenția statului în economie poate duce la corupție și la comportamente de tip „vânătoare de rente” (rent-seeking). Acestea sunt acțiuni ale indivizilor, întreprinderilor sau grupurilor de interese pentru influențarea deciziilor guvernamentale în favoarea lor, în loc să concureze loial pe piață. De exemplu, o întreprindere poate face lobby pentru a obține o subvenție sau un tarif preferențial, în loc să își îmbunătățească produsele sau să își reducă costurile.
În concluzie, deși intervenția statului în economie poate avea unele foloase, cum ar fi corectarea eșecurilor pieței sau reducerea inegalității, există serioase argumente împotriva acesteia. Argumentele se bazează, în principal, pe ideea că piața liberă este mecanismul cel mai eficient pentru alocarea resurselor, iar amestecul guvernului în viața economică tinde să provoace distorsiuni și ineficiență.
Performanțele economice ale economiilor de piață și de stat pot fi mai bine evaluate și comparate analizând situația Germaniei de Vest (RFG) și de Est (RDG). La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceste țări aveau structuri industriale asemănătoare și niveluri ale productivității sensibil egale. După aproape o jumătate de secol de capitalism – în vest și de socialism – în est, productivitatea din RDG era la un nivel situat între 25% și 50% din cea a RFG. Mai mult, creșterea economică a vizat, în primul rând, producția de mijloace de producție și de mărfuri de slabă calitate. Ca peste tot în comunism, în RDG, obiectivul a fost cantitatea și nu calitatea.
Ideologia oficială a regimurilor comuniste a susţinut că o dovadă a superiorităţii economiei socialiste este absența șomajului și a inflației. Într-adevăr, în economiile planificate, șomajul este, de regulă, scăzut, deoarece mâna de lucru nu este suficientă, din cauza planurilor ambițioase şi a risipei resurselor de forță de muncă. În ceea ce privește prețurile, acestea sunt fixate de stat la nivele mult inferioare celor corespunzătoare raportului dintre cerere și ofertă (relevate, de exemplu, de piața neagră) și sunt menținute relativ neschimbate o lungă perioadă de timp. Acest mod de fixare administrativă a prețurilor face ca inflația să nu fie vizibilă, însă ea nu este eliminată, ci doar ascunsă (înăbușită). Iar dovada în acest sens este faptul că, la sfârșitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, îndată ce prețurile au început să fie liberalizate, inflația a erupt în întreaga sa amploare în toate aceste economii.
Experimentul comunist a demonstrat că o economie planificată centralizat poate funcționa și mobiliza resursele necesare unei creșteri economice rapide. Aceasta s-a făcut însă în condițiile unor mari sacrificii umane, ale pierderii de vieți omenești şi ale represiunii politice. Mai mult, într-o lume modernă a granițelor deschise și a produselor de calitate superioară, controlul strict al economiei de comandă nu a dat aceleași rezultate ca sistemul de cointeresare și inovare bine pus la punct al economiei de piaţă.
Indiferent însă de eventualele merite economice ale planificării, sistemul politic represiv a atras revolta popoarelor din URSS şi Europa Centrală şi de Est, care l-au respins începând din 1989.
În acest cadru, noul pachet de relansare economică al României din februarie 2026 pare o încercare de aplicare a principiilor economiei de piață și ale economiei de stat într-o combinație paradoxală: un nivel record al investițiilor publice (pentru a susține creșterea economică) și o necesitate urgentă de consolidare fiscală (pentru a reduce deficitul excesiv). Deși guvernul încearcă să stimuleze economia, presiunea datoriei publice îl forțează să treacă de la un etatism pur la unul mai moderat.
În actualele condiții concrete din România, aplicarea acestei concepții se lovește de limitele constituite de rigiditatea cheltuielilor publice și de efectul contracționist. Astfel, o mare parte din bugetul de stat este blocată în salarii publice și asistență socială (peste 70% din veniturile fiscale în 2024), limitând spațiul pentru noi stimulente economice. Pe de altă parte, pentru a atinge țintele de deficit cerute de Comisia Europeană, guvernul este forțat să crească unele impozite și taxe (ex: impozitul pe construcții, eliminarea sau restrângerea semnificativă a mai multor facilități fiscale), ceea ce poate frâna cererea agregată – un efect opus obiectivului declarat de stimulare a economiei.
În concluzie, guvernul își propune să practice un fel de etatism forțat: statul urmează să pompeze importante resurse în infrastructură pentru a menține economia pe linia de plutire și totodată să reducă risipa din aparatul administrativ pentru a nu pierde finanțarea europeană.
Noul pachet de relansare economică al României din februarie 2026 trebuie privit, deci, cu un optimism prudent privind investițiile și cu o preocupare majoră legată de sustenabilitatea fiscală.
Articol preluat cu acordul conducerii saptămânalului timisorean TIM 7
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De data asta „relansarea economică” a României se dorește a fi făcută cu capital românesc. Adică să trecem într-o altă etapă de dezvoltare economică, prin capitalismul salbatec dintre 2000-2020 s-a acumulat, cu mari sacrificii, un capital românesc suficient.
@Lucifer _ „De data asta „relansarea economică” a României se dorește a fi făcută cu capital românesc.”
Totdeauna s-a dorit astfel.
Banii europeni se fură mult mai greu.
Pe cleptocrații din România îi interesează programe de investiții precum PNDL și Anghel Saligny, „pușculița pentru administrația locală”.
Firme de partid sifonează banii publici.
https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/zromania-te-iubesc-emisiunea-integrala-din-28-mai-2023.html
În anii ’90 am fost etatist.
Așa am fost educat. În plus, românii nu aveau capitalul necesar pentru a rezista pe o piață internațională, alături de giganți. Nu mai vorbim de tradiția istorică: CFR , SMR.
Dar practica economică și judiciară din ’90 pina acum, a dovedit că orice firma de stat este capusata de conduceri (ale firmei, ale statului) și rudele lor.
Dacă vrem să scăpăm de corupție, trebuie să privatizăm TOTUL.
Altfel, tot ce investim că stat în firme, va fi înghițit de profitori și firmele vor fi falimentare.
Desigur, ar fi o șansă că firmele de stat să meargă. Mica. Dacă și numai dacă statul va starpi corupția.
Știm foarte bine că nu va reuși și că nici nu și propune. Pentru că avem în stat eșuat, condus de mafioți politici.
Suntem un stat cleptocrat!
P. S.
Când spun că totul trebuie privatizat nu mă refer doar la firmele de stat, ci și la autostrăzi, căi ferate, porturi și aeroporturi. Cu ocazia asta s ar rezolva și problema investițiilor de stat. Investițiile ar aparține firmelor private. Nu s ar mai fura bani prin contracte frauduloase și bugetul ar putea respira
De asemenea, toate spitalele trebuie scoase din zona statului. Privatizare totală!
Reprezentanții statului sunt singurii care pot extorca bani de la populație în mod legal. Mâine s-ar putea să datorați „statului” niște bani pe care astăzi îi credeți ai dvs. La fel credea și „statul”, dar s-a răzgândit. S-a răzgândit, dând o lege nouă. De exemplu, v-a mărit o taxă. Și uite așa, perfect legal, proprietatea dvs ajunge proprietatea altuia. Mai exact, proprietatea celui care reprezintă statul, căci, da, sigur că da, el, acel reprezentant al statului va dispune decizional de ceea ce până mai ieri era proprietatea dvs. Statul e un idol, iar orice idol trebuie cărat în spate. De ce ? Pentru că nu poate merge singur. „Cel mai rece dintre monștri” e de fapt cald cu preoții lui. E rece doar cu cei care îl cară în spate. Și e inevitabil ca „încărcătura” să nu devină pe zi ce trece tot mai grea.
@Darie _ „De exemplu, v-a mărit o taxă. {…} Statul e un idol…”
Tocmai de aceea societatea umană a ajuns, în urma evoluției istorice, la organizarea democratică.
Democrația este un sistem de guvernare în care puterea supremă aparține poporului, fiind exercitată direct de către cetățeni sau prin intermediul reprezentanților aleși prin vot liber.
Așadar, cel care v-a mărit taxa este alesul dumneavoastră, iar dacă credeți că banii dumneavoastră nu sunt cheltuiți judicios, nu-l mai alegeți să vă administreze banii.
Doar că România nu este decât formal o democrație.
În fond, România este un stat eșuat (după cum președintele său a spus), guvernat de 36 de ani de o cleptocrație de sorginte securisto-comunistă al cărei obiectiv fundamental este transferarea frauduloasă a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora. Astfel, aceasta a ajuns în timp să se consolideze, să controleze resursele statului, și să-și subordoneze instituțiile de forță, justiția, serviciile de informații etc.
Cleptocrația este de fapt idolul la care vă referiți.
…Ori, poate că sunt votate tot marionetele idolilor cleptocrației?!… Cum se poate întâmpla așa ceva?!…
Manipularea, numită elegant „marketing politic”, determină cetățenii să facă alegeri contrare intereselor lor. Bine făcută, manipularea este întotdeauna eficientă, dpinde doar de suma investită.
Avem, spre exemplu, reușita lui Dominic Cummings.
Ori, cazul recent al României, care era cât pe ce să aibă un președinte despre care nu auzise aproape nimeni cu o lună înainte de alegeri.
https://hotnews.ro/ilie-bolojan-acuza-ca-baietii-destepti-ne-au-blocat-sistemul-energetic-dandu-le-hartii-ca-sa-ocupe-terenul-la-cine-se-refera-2170729
La mintea mea, lipsa unui control al statului și a autorităților de reglementare și supraveghere duce la haos, anarhie și în final la dispariția statului
Am să reamintesc pt cine a uitat ca ultimele mari crize economice cu impact global au fost criza subprime începută în US în 2007 și apoi falimentul Lehman Brothers – ambele au fost rezultatul lipsei unui control riguros al autorităților de supraveghere și lipsa reglementărilor în măsură să stopeze utilizarea abuzivă a drepturilor de către societăți bancare, societăți de brokeraj, fonduri de investitii, etc
Poate greșesc, dar efectele crizelor subprime și ale falimentului Lehman Brothers au fost foarte puternice, tot globul a intrat la acel moment în recesiune
Așa ca povestea cu băncile și societățile de brokeraj lucrează cel mai bine libere și atunci când sunt private, doar spre binele poporului, trebuie luată cu prudentă și cu multă sare; tot așa cum un control prea strict al statului poate fi l, într-adevăr, o frâna în calea dezvoltării
Și avem două modele economice fundamental diferite: modelu evropean în care statu deține și controlează diverse societăți comerciale fiind de fapt un actor în economie (exemplul francez este cel mai la îndemână în care statu deține participatii la bănci, societăți industriale, companii de electricitate, etc etc) și exemplul american care pleacă de la premisa ca statu nu trebuie să controleze nimic
Contrar opiniilor exprimate în articolul de mai sus
Nici măcar în modelul american de economie statu și autoritățile de supraveghere și control nu sunt simpli spectatori la desfășurarea fenomenelor economice, ci își exercită autoritatea pt a preveni orice derapaj și orice criză sistemică
Cred ca ar fi bine sa aducem în discuție separarea puterilor în stat, teorie care a suferit numeroase modificări și adaptări în decursul timpului, mai recent se vorbește de existența unor mecanisme de tip check and balance, pt prevenirea unor abuzuri și a unor crize sistemice
Pe de altă parte, recesiunea actuală de la noi este rezultatul pompării de bani în creșteri de salarii în sistemul bugetar, pensii, burse inclusiv la leneși, fără nici o justificare economică, cu speranța conducătorilor ca dacă populația va avea resurse funciare crescute nu va pune întrebări legat de hoția generalizată din aparatu de partid și de stat,
Pt ca nu vindem țara, ci o prăduim noi cu mâinile noastre, pe sistemul tradițional dintre cele două războaie mondiale
Și pleacă totu de la educație și modu în care se face educația
Atunci când splauzi hotia nu poți vorbi de o dezvoltare durabilă
Atunci când permiți și încurajezi modele economice cu profituri galopante – acestea vor ajunge în final la colaps, la faliment și producerea unor crize
Pt ca profitu galopant pleacă de la ideea ca vei găsi în permanență clienți/beneficiari pe care să îi înșeli cu adaosul comercial mare – numai ca lumea de azi are acces la informație și în final clienții dispar sau aleg alt furnizor, profitu galopant duce la faliment
Pe când dacă ai un profit mic din multe operațiuni diferite, atunci ai găsit calea unei dezvoltări durabile
Cel mai la îndemână exemplu este cel al dezvoltatorilor imobiliari, se cunoaște cazul nordis și incompetenta autorităților judiciare care nu reușesc să facă ordine, pt simplu fapt ca hoții au legături până la vârful conducerii de partid și de stat a țării
Și statu ce a făcut pt dezvoltatorii imobiliari cu profituri galopante ?
Simplu,, a redus ceaseu și alte taxe,
Inteligență artificială totală
Apoi, falimentele din asigurări (city insutance și euroins) în condițiile existenței unor autorități de supraveghere și a unor reguli stricte legate de limitele utilizării fondurilor societăților de asigurare, actuari, etc – autoritățile de supraveghere cu conducerile de partid incompetente și-au votat indemnizații și salarii, la care multe autotari din vestu evropean nu a ajuns, plus sporuri, prime, etc , dar astea nu au putut oprii incompetenta – toate astea au presupus fraude majore, dar fara vinovați sau pedepsele încurajează alte falimente
La fel falimentele unor societăți bancare în urmă cu ceva timp, în timpul somnului băncii centrale, etc etc
Omu sfințește locu
Și nu mă refer la hoți și prietenii acestora
Ca știm cum lucrează autoritățile cu pensia anticipată în cap
Victoria iubește pregătirea
Cu privire la relația dintre stat și economie și cauzele crizei subprime, invit cititorii să vadă și lucrarea subsemnatului de la adresa:
https://www.researchgate.net/publication/269930388_CRIZA_STATUL_SI_PIATA#fullTextFileContent
(Oeconomica, 1, 2011, p. 5-15)
Controlul statului e una, firmele de stat sunt alta.
Evident, statul trebuie sa-si pastreze calitatea de „arbitru”. El controleaza, el taxeaza. Dar nu si produce sau asigura servicii.
Si NB: FUNCTIONARII STATULUI NU AR TREBUI SA AIBA VOIE SA INVESTEASCA (DIRECT SAU ACTIONARI) IN DOMENIUL PE CARE-L CONTROLEAZA. (Cei de la DSP nu au voie sa investeasca in clinici private sau farmacii, magazine de vanzare a inventarului medical sau fabricute de asa ceva; cei la Protectia Consumatorului nu au voie sa investeasca in magazine de vinzare cu amanuntul sau firme de servicii etc.)
Guvernul , dl. Bolojan , va avea sarcina ingrata de a limita interventia statului in economie ( versiune liberala) si in paralel sa injecteze bani in economie ca sa o stimuleze( versiune etatista )- parca ar fi Iisus cind a inmultit 5 paini si 2 pesti
„Noul pachet de relansare economică al României din februarie 2026 trebuie privit, deci, cu un optimism prudent privind investițiile și cu o preocupare majoră legată de sustenabilitatea fiscală.”
Permiteți-mi, vă rog, să remarc excelenta expunere a câtorva principii economice de bază, pe care o face cu răbdare și claritate domnul profesor Silviu Cerna.
Îndrăznesc să exprim, în acest context, o modestă opinie complementară, cu privire la relansarea economică în cazul României și la importanța investițiilor în cadrul acestui proces.
România este deosebit de neatractivă pentru investiții.
Motivele sunt multiple și grave:
– instabilitate politică – guvernele se schimbă la doi ani prin „rotativă”, iar unii miniștri chiar mai des;
– instabilitate fiscală – au fost ani în care au avut loc 300 (trei sute) de modificări la legile fiscale;
– corupție generalizată – tocmai vedem că însăși Justiția, fundamentul unui stat de drept, este nefuncțională, iar disfuncțiile ajung de la cel mai jos nivel, funcționarul public de la ghișeu, până la CCR;
– lipsa infrastructurii – România are o singură autostradă, în sens propriu, funcțională, A2;
– impozite aberante precum IMCA sau „taxa pe stâlp” – Carrefour, spre exemplu, privește către alte zări.
În aceste condiții, cum poți să-ți faci un plan de afaceri pe termen lung, să angajezi oameni competenți și bine remunerați, să contractezi credite cu planuri stricte de rambursare, să cumperi utilaje, cu planuri de amortizare, să faci contracte de aprovizionare, sau de furnizare pentru produsele tale, cu parteneri străini etc. ?
Ca investitor [străin], cum poți să-ți asumi riscuri atât de multe , atât de mari, atât de greu de gestionat?
România cleptocratică rămâne raiul programelor de investiții de tip „Anghel Saligny”, prin care sunt sifonați bani publici.
Mulțumindu-i lui „Constantin” (nu înțeleg de ce nu își semnează comentariile cu numele real) pentru apreciere, invit cititorii să vadă tabloul economiei românești de la adresa: https://www.bnr.ro/uploads/2026-02-18prezentareraportasuprainflatiei-februarie2026_fisierpdf_405_1771410504.pdf