Timp de decenii, extinderea a reprezentat unul dintre cele mai de succes proiecte politice ale Uniunii Europene. Aceasta a extins o comunitate a democrației, prosperității și stabilității pe un continent care ieșea dintr-o perioadă marcată de diviziune și conflict. De asemenea, procesul s-a desfășurat într-un context strategic în care problemele fundamentale ale securității europene păreau în mare măsură rezolvate.
Această presupunere nu mai este valabilă. Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a zdruncinat fundamentele ordinii de securitate europene de după Războiul Rece. În același timp, incertitudinea cu privire la viitorul relației transatlantice a readus în prim-plan întrebările privind rolul propriu al Europei în domeniul apărării și al descurajării.
Reapariția acestor dezbateri nu este cu totul nouă. Comunitatea Europeană de Apărare propusă în 1952 a cedat în cele din urmă locul NATO și garanției de securitate americane. Astăzi, însă, Europa se confruntă din nou cu relația dintre integrare și securitate.
Ucraina nu este singura țară candidată post-sovietică care dorește să adere la Uniunea Europeană. Este, însă, prima țară candidată care urmărește aderarea în timp ce duce un război de amploare pe teritoriul european și ocupă un loc central în dezbaterile privind securitatea viitoare a continentului.
Această realitate conferă o importanță deosebită unor propuneri precum apelul cancelarului Friedrich Merz pentru o participare mai timpurie a Ucrainei la instituțiile UE și diverselor idei care permit țărilor candidate să aibă acces progresiv la elemente ale pieței unice înainte de aderarea deplină. Astfel de propuneri noi recunosc faptul că țările care întreprind reforme dificile ar trebui să beneficieze de unele dintre avantajele integrării înainte ca procesul de aderare să fie finalizat.
Cu toate acestea, în cazul Ucrainei, ele abordează doar o parte a provocării generale. Întrebarea centrală nu mai este doar cum să se accelereze aderarea. Ci dacă integrarea Ucrainei în Europa poate fi discutată separat de problema securității europene.
Nevoia de garanții de securitate credibile pentru Ucraina a fost recunoscută încă din primele etape ale invaziei pe scară largă a Rusiei. Ceea ce se schimbă este conștientizarea tot mai mare a faptului că securitatea Ucrainei și integrarea europeană a Ucrainei devin parte a aceleiași ecuații strategice.
Deși aderarea la NATO rămâne obiectivul strategic al Ucrainei, aceasta nu se întrevede în prezent la orizont. Acest lucru a sporit urgența explorării modului în care Ucraina poate fi integrată într-un cadru de securitate european mai amplu. Orice soluție durabilă va necesita mai mult decât un armistițiu. Va fi nevoie de un cadru care să combine integrarea politică, oportunitățile economice și garanții de securitate credibile.
Implicațiile sunt deja vizibile. Comisarul european Andrius Kubilius a susținut că Ucraina ar trebui să devină parte a arhitecturii de apărare emergente a Europei. Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a pledat, de asemenea, pentru un cadru european de apărare mai amplu, care să se extindă dincolo de Uniunea Europeană însăși. Indiferent de forma instituțională pe care o vor lua în cele din urmă astfel de aranjamente, ele reflectă o realitate mai amplă: securitatea revine în centrul proiectului european.
Locul Ucrainei în această discuție nu ar trebui privit exclusiv prin prisma garanțiilor și a asistenței. După mai bine de patru ani de război și cu sprijinul militar, financiar și politic susținut din partea Europei, a Statelor Unite și a altor parteneri, Ucraina a dezvoltat capacități militare și experiență operațională pe care puține țări din Europa le pot egala. De asemenea, a devenit o sursă de inovație în domenii care variază de la războiul cu drone până la adaptarea la câmpul de luptă.
Prin urmare, Ucraina nu mai este doar un beneficiar al securității. A devenit un factor care contribuie la aceasta. Această realitate ar trebui, de asemenea, să remodeleze cadrul și direcția dezbaterii privind extinderea. Aderarea Ucrainei este adesea discutată din perspectiva a ceea ce Europa poate oferi Ucrainei. Din ce în ce mai mult, întrebarea ar trebui să fie și ce aduce Ucraina Europei: experiență militară, inovație tehnologică, profunzime strategică și un angajament demonstrat de a apăra principiile pe care s-a construit chiar proiectul european.
Integrarea cu succes a Ucrainei ar reprezenta una dintre cele mai importante realizări geopolitice din istoria Uniunii Europene. Nu doar pentru că ar asigura viitorul unei țări aflate sub atac, ci și pentru că ar demonstra capacitatea Europei de a-și adapta instituțiile și politicile la un mediu strategic profund schimbat. Dezbaterea, prin urmare, nu mai vizează doar extinderea. Ea se referă la modul în care Europa răspunde la revenirea problemelor de securitate dificile pe continent și la capacitatea sa de a dezvolta un cadru în care integrarea politică, integrarea economică, reziliența democratică și cooperarea în domeniul securității se consolidează reciproc.
Una dintre lecțiile durabile ale integrării europene este că securitatea de durată nu se bazează doar pe capacitățile militare și pe descurajare. Ea se bazează, de asemenea, pe instituții democratice puternice, pe statul de drept și pe societăți reziliente. Viitorul Ucrainei în Europa vizează, în ultimă instanță, toate aceste dimensiuni.
