UE a demarat negocieri serioase de aderare cu Ucraina. Deși sarcina revine acum Kievului, Bruxellesul nu poate rămâne pasiv.
Uniunea Europeană și Ucraina au organizat cea de-a doua conferință interguvernamentală și au deschis primul grup de negocieri de aderare, cunoscut sub denumirea de „Fundamentals”, la Luxemburg, pe 15 iunie. Denumirea pare banală, dar conținutul nu este. Acest grup de negocieri constituie coloana vertebrală a întregului proces. Un proces ce acoperă statul de drept, instituțiile democratice, administrația publică și criteriile economice și cuprinde cinci capitole de negociere: sistemul judiciar și drepturile fundamentale; justiție, libertate și securitate; achiziții publice; statistici; și control financiar. Este primul grup de negocieri care a fost deschis și va fi ultimul care va fi încheiat. Din acest moment, aderarea Ucrainei a încetat să mai fie o promisiune geopolitică. A devenit o negociere structurată, cu repere, foi de parcurs, termene limită și disconfortul de a fi judecat.
Prima astfel de conferință, de acum doi ani, a lansat discuțiile și a stabilit cadrul de negociere al UE. De atunci, s-au înregistrat puține progrese, iar explicația obișnuită – obstrucționarea din partea Ungariei – este în mare parte corectă. Cu toate acestea, blocajul nu a fost eliminat pentru că Bruxelles-ul a găsit o nouă soluție de rezolvare. Situația s-a schimbat deoarece guvernul lui Viktor Orbán a pierdut alegerile din aprilie. Regula unanimității pe care Orban a exploatat-o, precum și ușurința cu care o singură capitală poate ține extinderea ca ostatic, nu au fost remediate. Pur și simplu s-a făcut liniște. Lecția ar trebui să fie aceea de a recupera timpul pierdut atâta vreme cât timp fereastra de oportunitate este deschisă. Cele cinci grupuri de negocieri rămase ar trebui deschise în iulie. Acest lucru nu ar coborî ștacheta, întrucât un ritm normal ar fi durat aproximativ la fel de mult. Ar demonstra pur și simplu că blocajele politice pot întârzia aderarea, dar nu o pot decide, atâta timp cât ambele părți sunt gata să avanseze.
Deschiderea schimbă, de asemenea, cine are cea mai mare pondere. Până acum, Ucraina putea da vina pe Ungaria sau pe un proces decizional lent în UE pentru întârzieri. Această scuză a dispărut acum. Kievul a insistat puternic pentru un obiectiv în 2027 și, acum că grupurile sunt deschise, UE poate trimte mingea înapoi. Întrebarea nu mai este dacă Ucraina dorește să adere, ci dacă este pregătită să îndeplinească cerințele la ritmul convenit.
Amploarea sarcinii este ușor de subestimat. Acordul de asociere conținea puțin peste 600 de acte juridice ale UE și, după mai bine de un deceniu, Ucraina a pus în aplicare aproximativ 84% dintre acestea. Aderarea este de un cu totul alt ordin de mărime. Ea necesită adoptarea a câteva mii de acte, și nu doar pe hârtie. Bruxellesul nu va întreba dacă o lege a fost adoptată, ci dacă aceasta funcționează în practică. Ucraina trebuie să treacă de la logica apropierii la logica aderării depline, ceea ce este mai dificil atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ. Primul test real va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, când Raportul Comisiei Europene privind extinderea din 2026 va arăta dacă grupul de măsuri „Fundamentals” este pus în aplicare sau doar deschis. A face toate acestea în timp ce se duce un război pe scară largă împotriva agresiunii ruse, cu un buget limitat, o administrație publică slabă și teritoriu ocupat, este și mai dificil – o dificultate pe care optimiștii tind să o ignore.
O parte din bazele necesare au fost deja puse. În aprilie, Ucraina a adoptat un Program național pentru alinierea legislației sale la cea a UE. De asemenea, a pregătit poziții de negociere pentru toate cele șase grupuri de măsuri – dar documentele nu se pun în aplicare de la sine. Instituțiile Ucrainei responsabile de integrarea europeană au nevoie acum de mai multă influență. Taras Kachka, viceprim-ministru pentru integrare europeană și euro-atlantică din iulie 2025, și organismul de coordonare al guvernului ar trebui să facă mai mult decât să monitorizeze și să coordoneze progresul; aceștia trebuie să fie împuterniciți politic să sancționeze ministerele care trag de timp sau elaborează legi slabe. Parlamentul a petrecut patru ani fără a reuși să creeze o procedură accelerată pentru proiectele de lege legate de UE. O rezoluție recentă merge în direcția greșită, solicitând mai multe rapoarte și un rol parlamentar mai important în cadrul negocierilor. Supravegherea este benefică, dar o țară candidată nu dezbate dacă să adopte legislația UE – această discuție ține de statele membre. Sarcina sa este de a aplica normele, și asta rapid, acolo unde nu există o perioadă de tranziție.
Sarcina nu revine însă doar Kievului, iar în acest sens Bruxelles-ul scapă mult prea des de orice examinare critică. Obiectivele de referință fără stimulente sunt doar simple dorințe. UE ar trebui să condiționeze plățile din următorul său buget pe termen lung – cadrul financiar 2028–2034 – de închiderea capitolelor de negociere și să acorde prioritate obiectivelor de referință care integrează Ucraina în piața unică. Astfel, fondurile ar deveni un motor al reformelor, ar oferi ucrainienilor o recompensă reală cu mult înainte de aderarea deplină și ar obliga UE să pună în aplicare reformele premergătoare extinderii, de care este nevoie de mult timp. Pentru că o extindere pe care UE nu și-o poate permite sau pe care nu o poate absorbi nu este mai credibilă decât reformele pe care Ucraina nu le poate realiza.
Ușa s-a deschis mai larg, iar aceasta este o veste bună. O ușă este însă utilă doar dacă ambele părți continuă să treacă prin ea într-un ritm susținut. Kievul trebuie să construiască un stat care să fie pregătit pentru aderare, nu doar o politică externă care își dorește acest lucru. Aceasta înseamnă consolidarea autorității negociatorului-șef și a organismelor de coordonare, precum și lăsarea deoparte a considerentelor politice în domeniile în care Ucraina nu are de câștigat perioade de tranziție. Bruxelles-ul, la rândul său, trebuie să demonstreze că este pregătit să admită Ucraina și dispus să plătească pentru acest parcurs. Următoarele șase luni nu vor decide aderarea, dar reprezintă cea mai bună șansă a Ucrainei de a dovedi prin acțiunile sale că este serioasă.
