vineri, august 12, 2022

Doctorul Ștefan Piersic – tatăl celebrului actor Florin Piersic, un simbol care nu va fi niciodată abandonat!

Oferim cititorilor un material încadrat într-o sintaxă în care cantitatea cuvintelor să fie coborâtă către minimul necesar expunerii temei – care de altfel este vastă – urmând a fi prezentată de autor într-o carte desfășurată exhaustiv.

Am ales pentru mediul publicistic găzduit impecabil de platforma ”Contributors” o scurtă expunere care să ofere celor interesați un rezultat al cercetărilor desfășurate de autor, sfera de referință fiind reprezentată de consultarea arhivelor CNSAS.

Constituim în cele ce urmează un mesaj pe care îl dorim util deopotrivă cititorilor ce reprezintă domenii conexe acestei abordări – din diferite unghiuri de amplasare în social.

Nu în ultimul rând lansăm această temă în semn de prețuire pentru marele actor Florin Piersic și pentru breasla adevăraților medici clinicieni veterinari, puțini la număr, însă aflați în slujba unei minunate profesiuni – desfășurată astăzi într-o veritabilă formulă socială – unde fiecare moleculă introdusă cu vocație oferă comunității o dinamică pozitivă –  evidențiată excepțional și prin domeniul conexiunii inverse.

A.C.N.S.A.S. – P. 013187, fila 26

Organizăm prezentarea în zece interogații retorice urmate de concluzii – așteptând comentariile cititorilor desfășurate diferențiat pe conținutul fiecărei diviziuni.

1). Ne întrebăm de ce în epoca noastră de ”tranziție” mediile universitare evită raportarea la personalitățile care au trăit înainte de dictaturile secolului trecut?

Din păcate traversăm o perioadă rigidă, în care ideea de personalitate se alcătuiește eronat – ierarhiile urmând să nu mai ofere la vârfuri modele cu adevărat importante – fapt care scapă majorității, situația devenind cu atât mai gravă.

Coborând înainte de anul 1938 redescoperim valorile profesiei, reprezentate corespunzător –admirația discipolului fiind bine justificată – societatea profesională existând acolo armonic în scară de valori și complet integrată în cutumele pozitive ale unei națiuni în ascensiune, regalitatea oferind în mod categoric elemente de sobrietate și seriozitate suficiente garantării ascendenței în plan științific și cultural – chiar dacă și pe atunci politicul strica, fiind gazda carierismului nedomesticit.

În vremurile noastre se refuză fățiș conexiunea cu valorile secolului trecut – și nu pentru că nu ar exista un vot universitar în acest sens, ci pentru că reprezentanții ”Tranziției” pur și simplu nu înțeleg, nu pricep, chiar nu pătrund principalul și stabilul din acest fenomen – și mai mult,  nu au cunoștințe temeinice în acest domeniu al relevării valorilor care au dăinuit înainte de dictaturi – context ce nu ține neapărat de ideea de abordare istorică, ci mai ales de necesitatea poziționării corecte în raport cu nivelul maxim de evoluție atins de o profesie la un moment dat.

Să recunoaștem în sfârșit că națiunea noastră a pierdut imens odată cu instalarea regimurilor dictatoriale. Infiltrarea grupurilor legionare în universitate, urmate apoi de cele comuniste a dus la eliminarea unor personalități care trăiau departe de aceste curente, onorând nobila lor profesie în dinamica bunului simț, ce provenea ca expresie a imensei lor personalități.

Penuria de valori este evidentă astăzi, omul fiind numai ”specialist” și deloc intelectual, circumstanță în care imaginea unei profesii va tinde în mod evident către comercial sau ”instituțional”.

Prezentăm în continuare o filă de arhivă CNSAS – comentând câteva aspecte importante:

  • ”Dosarul de verificare” se urnea la comandă politică – întotdeauna dintr-o regiune a profesiei în care un trepăduș de nou partid comunist iniția compoziția turnării.
  • Din primul paragraf constatăm faptul că doctorul Ștefan Piersic nu figura ca ”încadrat” în nici o structură comunistă.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 2.

  • Înscrierea doctorului Ștefan Piersic în ”PNL Tătărescu” trebuie înțeleasă în spiritul vremii. După anul 1944, Gheorghe Tătărescu aprecia că supraviețuirea partidului după Cel de-al Doilea Război Mondial depindea de instituirea unor alianțe cu URSS – fapt neîmpărtășit de către Dinu Brătianu. În plus, comuniștii lui Gheorghiu-Dej îl foloseau pe Tătărescu pe o posibilă pistă împotriva liderului Iuliu Maniu. Nimeni nu putea anticipa aderarea lui Tătărescu în guvernul Petru Groza – situație în care trebuie să considerăm intrarea doctorului Ștefan Piersic în ”PNL Tătărescu” ca un gest de luciditate – la sfârșitul anului 1944, deja România aflându-se sub ocupația trupelor sovietice.
  • În paragraful trei Securitatea evidențiază și faptul că doctorul Ștefan Piersic continuă să aibă legături cu foști fruntași PNL – fapt de la sine înțeles, care face cinste colegului nostru – care încă mai spera că țara poate rămâne într-un echilibru democratic real.
  • Insinuările legate de o anume colaborare a doctorului Ștefan Piersic cu foști legionari (observăm și sublinierea textului) sunt nefondate – scopul securiștilor fiind acela de a ”înfunda” o persoană, cunoscându-se faptul că apartenența la regimul legionar era o piesă categorică în orice dosar.
  • Despre ”originea socială” – se precizează ca fiind ”burgheză” – însă în realitate doctorul Ștefan Piersic își alcătuise prezența în social prin simplitate, evitând ca situația materială să-i modeleze personalitatea.
  • În ultimul paragraf aflăm din păcate că doctorul Ștefan Piersic ispășise și o condamnare într-o colonie de muncă – pentru apartenența la gruparea PNL.

Legătura acestei file cu subcapitolul prezentat este majoră, orice universitate care se respectă având obligația etică de a evidenția acele vremuri de ruptură survenite în viața specialiștilor care au trăit involuntar și forțat tumultul social provocat de ocupația sovietică și căderea țării în spațiul de influență răsăritean.

Prin aceste sesiuni de cercetare se poate observa cum a evoluat corpul didactic universitar  de la starea decisă la 1921, către compromisul înlocuirilor survenite după anul 1944 și apoi după 1948 – situație care explică palpabil falsele poziționări actuale – adesea departe de valoare și într-o dinamică definită ”succesoral”.

Constatăm pierderea substanței dinainte de anul 1938, fapt care poate produce îngrijorare în orice regiune în care intelectualul postdecembrist este mânat de etică și limpezime atunci când se decide interpretarea trecerii mediului universitar prin clocotitorul secol XX. Fără astfel de studii nu putem realiza reformele cuvenite, moment în care fenomenul stagnării și lipsa de perspectivă se constituie într-o definiție din păcate incontestabilă.

2). Pentru ce sumă de pricini încă nu se decide accesul în mediile de conducere ale statului pe bază de dosar – unde apartenența rudelor directe (părinți, frați, veri, unchi, bunici) la structurile fostei Securități și cele ale activismului peceristic – să devină pentru următorii cincizeci de ani – ani un motiv de respingere categorică?

Trăim vremuri controversate pe care le-am denumit omogen ”etape de tranziție” – fără să ne decidem să funcționăm ca un stat puternic, interesat de scara de valori și revenirea către eficiența modelelor de organizare minimum similare timpurilor în care națiunea noastră era respectată – unde ca punct de plecare cronologică indicăm neapărat anii dinainte de comunism.

Fără înțelegerea trecutului și a vieții personalităților care au trăit mânate de conștiința valorii, nici un domeniu universitar nu poate garanta producerea de specialiști utili cu adevărat acestei națiuni, nu poate propune societății intelectuali folositori comunităților – asigurând astfel statului posibilitatea de a evolua prin profesioniști formați în reguli etice incontestabile.

Abordăm o altă filă de dosar, datată februarie 1963, alăturând și câteva comentarii:

  • Informatorul ”ENĂCHIȚĂ” desfășoară (la casa conspirativă ”NORD”) o serie de întâlniri cu securistul de legătură, doctorul Ștefan Piersic fiind urmărit în ”acțiune de verificare” prin ”biroul 312”.
  • Ne aflăm în anul 1963, când Securitatea suferă o reorganizare, încercându-se abandonarea aspectului său grosolan, violent – care răspândea teroare și spaimă – către identificarea unui model de acțiune mai degrabă preventiv, împrejurare posibilă mai ales datorită slăbirii militantismului anticomunist specific anilor ′50.
  • Deconspirarea acestor turnători constituie astăzi un act intelectual major – pentru că altfel, orice activitate contemporană derulată în domenii ale artei și științei – poate aluneca rapid în compromis, societatea încă neeliberată de trecutul dictatorial având din păcate vicii în arhitectură care influențează negativ și zonele sale de creativitate.
  • ”ENĂCHIȚĂ” este un trepăduș – antropofag de suflete, aservit treburilor înjositoare ale organului represiv.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 12.

3). Când și mai ales cum vom decide selecții la vârfuri – în toate domeniile importante de decizie ce compun instituțiile statului român, în toate nivelurile ierarhice?

Intrăm în temă, invitând cititorii să parcurgă cu răbdare următoarele cinci file de dosar (24-28) – aici prezentate în premieră, documentul de arhivă fiind datat 8.10.1943. Vom insera câteva observații explicând sensurile textelor de arhivă.

În paragraful doi identificăm o stare care a existat de facto – în regalitate selecțiile funcționând într-o manieră obiectivă, spre binele națiunii. Din păcate, în vreme de război și mai ales după anul 1944, situația se alterează radical.

În zilele noastre nu mai există în facultăți catedra de istorie – în realul înțeles al definiției, pentru că probabil pe hârtie funcționează. Dacă ar exista, s-ar activa instantaneu cercetători CNSAS – care ar explica poziția directorului ”dr. Niculescu” din Ministerul Agriculturii – fila 25. Cititorul înțelege însă imediat cum evoluau ”metodele” și care erau intențiile ”șefilor”.

Istoria ne prezintă instalarea unor condiții neprielnice pentru cetățenii onești ai României, începând cu anii ′40 și mai apoi după ′44 și ′48 când derizoriul își arată ridicola tencuială. Din nefericire și ”Tranziția” se manifestă uneori în ecuații similare.

În textul acestor file de dosar (cu o reală valoare documentaristică) descoperim omul Ștefan Piersic – onest și având o capacitate formidabilă de a riposta, desfășurându-se elegant în regiunile bunului simț, reușind să nu iasă din cadranul demnității nici atunci când vorbește despre propria persoană.

Începea paranoia și pe bună dreptate, doctorul Ștefan Piersic afirma: ”– Nu merit să fiu înaintat inspector general, dar merit să îndeplinesc funcțiunea de inspector general” – fila 25. Intervalul acestor practici se extinde până astăzi, după precedentele create în anii ′40, când Mișcarea Legionară își insinuează ”valorile” intens propagandizate.

Doctorul Ștefan Piersic se luptă! O face cu discreție, însă cu energie, reușind să cuprindă în memoriul său o paletă extinsă a problematicii vremii. Dacă Parisul a trădat, de ce nu ar trăda și ”Micul Paris”? Criteriile sunt din aceeași categorie și fenomenul ușor de înțeles în rațiuni sociologice: odată îndepărtate valorile de la decizie, orice societate profesională începe să se manifeste în ritmul decis de etajele nepotrivite.

Și noi, în timpurile noastre, traversăm o ”Tranziție” cu boardurile ocupate de oameni care nu merită poziții de reprezentare în stat. Cum se ajunge aici? Prin deraieri succesive provocate de carieriști – care nu urmăresc neapărat o doctrină, ci mai ales postul respectiv. Odată fixați, sunt precum căpușele – sug și se îmbuibă, fiind aproape imposibil să-i desprindem din funcția ”câștigată”.

” – Țin să declar, că această afirmație a D-lui Director Dr. Niculescu, este lipsită complet de adevăr și că este pur și simplu o înscenare de intrigă, plasată cu calcul și intenție, ca astfel în locul cuvenit mie de inspector general, să fie înălțat altul, asupra căruia existau deja aripi protectoare” – ne transmite doctorul Ștefan Piersic, relevând un aspect familiar și în dreptul societății noastre de ”Tranziție”. 

Înainte de aceste fisuri, instituțiile statului funcționau corespunzător, regalitatea asigurând un echilibru – care nu a fost recuperat după 1989. Faptul că astăzi absolvenții FMV București nu pot face distincția între doctorul Ștefan Piersic – un apărător al ideii de umanitate și doctorul Savu Timaru – membru în structurile legionare ale profesiei, ba mai mult, nici nu cunosc aceste nume – ne oferă multe concluzii, din păcate.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 24.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 25.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 26.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 27.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 28.

” – Nu vreau să insist asupra faptului care indignează profund, ca un ucrainian, inferior mie cu distanță mare, să fie preferat mie român, și să fie înălțat inspector general în România, în locul cuvenit mie, care trebuie să îndeplinesc această funcțiune efectiv”.

În vremea dictaturii antonesciene erau preferați etnicii germani (dr. Greger, dr. Gottreich,        dr. Schultz sau dr. Grundish), apoi treptat, naționaliști ucraineni – de sorginte marxist-leninistă.

Doctorul Ștefan Piersic are unicitate și nu poate fi asemănat cu liderii momentului. Din păcate, accentuăm conceptul afirmând că în vremea lui colegii nu l-au susținut și din păcate nu l-au înțeles pe deplin. Admirăm astfel de calități la suedezi, finlandezi sau elvețieni, de exemplu – și le denigrăm sau le ignorăm când le întâlnim la românii care manifestau în plan intelectual un evident spirit național, de bună calitate și cu rădăcini vaste în cultura noastră primordială.

Ne pierdem timpul cu persoane care aduc dificultăți mediului universitar și statului, ne disipăm în chestiuni lipsite de importanță, lansăm proiecte la întâmplare, cheltuim bani și construim structuri materiale, uitând de om, de specialist, de absolvent – banda rulantă a prezentului oferindu-ne creiere șablonare, moda fiind singura ce asigură ”modelul” – loc unde mimetismul îl definim integral ca servilism sau imitație sterilă a personalităților statelor avansate. Păcăleala oferită de mediile universitare devine ”perfectă” – moment în care în plan real se desfășoară clasicul semn al diluării valorii – forțele de atracție dispărând lăsând loc ”legilor” autonomiei.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 29.

4). A fost doctorul Ștefan Piersic membru în structurile Mișcării Legionare?

Sub nici o formă nu a făcut parte din Mișcarea Legionară – și afirmăm acest lucru cu multă responsabilitate. Securitatea comunistă încerca să înfunde orice om valoros, conștientă că un om educat nu se poate alătura concepțiilor unui guvern de ocupație, disponibil către înrobirea unui neam liber aflat în evoluție, asemenea altor națiuni europene civilizate.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 29-30.

Este cunoscut faptul că începând cu toamna anului 1940 conducerea profesiei noastre este preluată radical de reprezentanții Mișcării Legionare – care se instalează în instituțiile profesiei fără jenă, susținuți de o masă considerabilă de medici veterinari simpatizanți (care în urale și cântece legionare dau un ton atipic atmosferei ședințelor derulate în diferite etaje ale medicinei veterinare) ce suferă astfel o alterare în consistență fără precedent.

Climatul stabilit de Carol Davila se vede astfel disecat și împrăștiat către periferii – medicii de calitate adoptând inevitabil posturi marginale, în contextul în care legionarii își impuneau punctele de vedere prin forță, cu o impetuozitate adorată în vreme chiar de intelectuali de marcă – alunecați în eroare, spunem noi, chiar dacă mirajul Germaniei hitleriste reușise pe moment să influențeze toate statele aflate în sfera de influență și ocupație.

Teama de bolșevism și dorința de a transcende către civilizația germană putea asigura până la un punct raționalitatea deciziilor, însă ceea ce istoria a reținut a fost chiar păcălirea de amploare a întregului popor german, realizată de un dictator sinistru.

În medicina veterinară, după anii ′40, modelele includeau manifestări ale forței – liderii asociați devenind intransigenți cu binele, punct în care invităm cititorii să observe că oameni precum doctorul Ștefan Piersic sau medicul și biologul George Emil Palade (Laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină -1974) – precum și multe alte personalități, profesioniști de caracter – deși au traversat cutumele deceniului ′40 – au evitat și s-au opus Mișcării Legionare.

Mai mult, în ciuda riscurilor majore, doctorul Ștefan Piersic a decis să salveze și câteva familii de evrei – gestul având astăzi o  rezonanță aparte, în contextul în care colegii apropiați Mișcării Legionare și nu numai, contribuiseră la completarea listelor denunțurilor și susținerea autorității statului în definirea Holocaustului românesc. Datele sunt disponibile în arhive.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 30.

Profesia noastră nu dorește să-și cunoască victimele – fie cele din războaiele mondiale, fie cele ale Holocaustului sau cele ale  închisorilor comunismului. ”Colegialitatea” este astăzi ”perfectă” și se referă numai la cei în viață – context în care observăm caravana profesiei traversând etapele ”Tranziției” numai cu gândurile comerciale dorite – acapararea funcțiilor și meșteșugirea regiilor oferind pârtie liberă scopului: onorarii cât mai sporite.

Mai mult, la peste treizeci de ani de la ieșirea din comunism, profesiei îi este teamă să publice listele trădătorilor – oamenii de bază ai dictaturii: informatori, cadre ale securității, activiști de partid comunist.

În fine, profesia nu dorește să aducă la rampă valorile dinainte de anii ′38, nu dorește să-și educe absolvenții în spiritul intelectual al vremurilor în care elitele noastre erau și elite ale Europei. Se îngheață istoria profesiei de către personaje limitate, dispuse să continue reușitele înaintașilor de la 1940 și apoi 1948.

În contrast, căutând în istorie, vom afla nume extrem de valoaroase – oameni, medici veterinari ce pot fi și astăzi MODELE excepționale pentru tineri – studenți și medici veterinari. Școala românească de medicină veterinară se oprește la anul 1938. Odată cu instalarea dictaturilor, apare o fisură, care astăzi este evaluată de analist ca aproape ireparabilă, în contextul în care intelectualii profesiei evită să-și expună în mod public opiniile. Reverența devine impracticabilă – respectul, considerația nemaifiind justificate.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 32.

În epoca noastră de ”Tranziție” opoziția la nonvalori este aproape nulă. Carieriștii tac – la ei ascunderea fiind monedă de supraviețuire. Funcția odată obținută este pe viață – nu o sacrifici, o păstrezi în serii succesive de compromisuri, evitând orice deranj inutil. Masele de medici își văd propria destinație ca primă importanță – alcătuindu-și planul comercial de viață. Nimic nu s-a schimbat de când România a murit – regatul fiind înlocuit abuziv și ilegal cu o republică populară instalată de forța sovietică de ocupație. Păcat că Academia tace, preferând mersul pe fundul apei. Între timp se emigrează, poporul inteligent schimbându-și adresa în vreme ce statul își asigură supraviețuirea, fără să-i pese de națiune, de dorințele neamului, de istorie sau viitor.

Referința de la fila 32 este impresionantă din foarte multe puncte de vedere. Pentru cititorii care urmăresc profunzimea detaliilor, arătăm că din fila 32-33, reiese faptul că doctorul Ștefan Piersic simțea că nemții vor pierde – fără ca din această atitudine să se înțeleagă că susținea partea sovietică. Însă, în vreme, gestul conținea riscuri uriașe, cum bine ne imaginăm, armata germană având elementele uneia de ocupație, fără îndoială. Între Hitler și Stalin – românii         s-au dispersat așa cum le-a dictat conștiința.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 32-33.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 35.

5). Cât de mult mai contează astăzi pentru mediul universitar conferințele despre noblețe, caracter și ideea de intelectual în profesie?

Doctorul Ștefan Piersic pornise de jos – acolo, în sat, căpătând o educație fundamentală în domeniul cinstei, având întreaga viață curajul de a spune mereu ceea ce reprezintă adevărul. Această formare i-a fost oferită de părinți, în mod special. Se știe că în vremea lui a avut de înfruntat ”rigorile” unor sisteme de stat zdruncinate de curente politice alcătuite arbitrar – în special pe fondul presiunilor forțelor de ocupație. Din păcate, colegii săi de breaslă au reacționat constant pasiv atunci când le-a propus căi de adaptare potrivite interesului națiunii și cel al profesiei.

Astăzi personalitatea doctorului Ștefan Piersic merită consemnări în stagii de conferințe anuale – scopul fiind sensibilizarea medicilor veterinari către cunoașterea valorilor profesiei – în situația în care tinerii în mod concret nu întâlnesc valori reale în procesul trecerii lor prin mecanismele universitare de formare.

Trăim în împrejurări pline de contradicții. În zilele noastre majoritatea valorilor profesiei consacrate la nivelul anilor 30 sunt total necunoscute tinerilor medici. Gândirea medicală are de pierdut, pentru că o profesie nu se poate exprima prin zonele sale de mijloc – care mult prea des acced către poziții de vârf – din care nu se pot manifesta aidoma înaintașilor dinainte de dictaturi – așa cum bine am observat după 1989 încoace.

Doctorul Ștefan Piersic reușise prin forțele sale să impună, ca medic veterinar, acel spirit universitar pe care îl dobândise în Facultatea de Medicină Veterinară din București – în acea caldeiră formidabilă a anilor ′30 – din care erupea colectivitatea profesiei într-un spirit ce cumula cu adevărat conștiința de breaslă.  Astăzi suntem într-un triaj în care încâlcitura de drumuri aburește perspectiva în mod categoric.

Înfruntând restrângeri materiale cumplite, doctorul Ștefan Piersic capătă în mod providențial protecția armatei și reușește să parcurgă etapele formării ca medic clinician – fără nici o abatere în performanță, ajungând astfel într-o regiune a maturității profesionale în care puțini medici reușesc să se instaleze, chiar și astăzi.

A.C.N.S.A.S. – I 234407 Vol 1, fila 64.

6). Cuvintele doctorului Ștefan Piersic – adresate constant în timpul vieții sale către corpul medical veterinar și societate – pot avea și astăzi însușirea de a ne influența pozitiv?

Cu siguranță atitudinea omului Ștefan Piersic desfășurată invariabil întreaga viață, poate reprezenta un model util contemporanilor. A fost un foarte bun comunicator, reacționând întotdeauna în registrul corectitudinii, neegalat în zilele noastre.

Doctorul Ștefan Piersic a îmbrățișat o formă originală de disidență – în care opinia separată sosea ca replică asumată față de un peisaj profesional îmbibat după anul 1940 în cutumele carieriștilor dispuși permanent către aranjamente – posibil definite ca prelucrări ce au deformat ordinea scării de valori aproape iremediabil, aceste înfățișări negative ale socio-profesionalului perpetuând până în vremurile noastre – unde lipsa valorii se camuflează în spatele dotărilor materiale – moment în care analistul își rezervă poziția de a interpreta peisajul universitar contemporan apelând la teoriile darwinismului social structurate de Cesare Lombroso, în egală măsură solicitând cititorului un acord către o evaluare în domeniul pozitivismului – curent filozofic ce ne amintește de scrierile sociologului și filosofului Auguste Comte.  

” – Am urmat liceul din Suceava, ca elev eminent”.

” – Am reușit să-mi iau Bacalaureatul cu unanimitate de voturi în 1920”.

” – Era în luna noiembrie și nu mai puteam răbda frigul, fiindcă eram numai în cămașă și izmene. Paicu Andrei m′a miluit cu un veston militar vechi și uzat și cu o pereche de pantaloni militărești. Din cioban țăran, dar totuși student înscris la medicină în București, acum așa îmbrăcat cum eram aveam figură de orășean muncitor. Am fost sfătuit să trec dela medicină umană la medicina veterinară, fiindcă aveam șanse mai mari, să fiu primit în Institutul Medico-Militar. Eram în culmea fericirii când m-am văzut îmbrăcat soldat, cu o manta care să mă apere de frig, cu bocanci în picioare, cu un pat în care să-mi odihnesc trupul plăpând și stors de vlagă și puteri, cu o mâncare caldă pe masă, cu cărți de studiu și cu posibilități, de a urma medicina veterinară militară.”

” – Au trecut primii ani de studenție. În mintea mea au început să se concretizeze idei serioase și frământări, în gândirea permanentă cum s′ar putea scutura țărănimea noastră săracă, de mizeria care o apasă și în care se zbate.”

” – În timpul liber, pe lângă medicina veterinară, citeam istorie, citeam istoria economică a trecutului (…) și-mi întipăream în suflet dorința, de a lupta în viață pentru salvarea țărănimii din mizerie și din suferință, cari se lasă moștenire din neam în neam.”

” – Prin munca mea insistentă, am devenit unul dintre cei mai buni medici veterinari din România.”

” – Mi-am văzut de activitatea mea profesională, lucrând ca un medic veterinar conștiincios.”

” – Am dezvoltat și o activitate științifică, prin scris, ca puțini medici veterinari contemporani”.

” – Profesiunea mea mi-a fost dragă și îmi este dragă”.

” – Am publicat numeroase studii de medicină veterinară.”

” – În anul 1926 m′am căsătorit cu fiica unui preot dintr-o comună, vecină cu satul meu de naștere.”

” – În Satul Mare am înființat prima Clinică Veterinară din România, împlinind astfel un vis al meu de demult.”

” – Prin economii severe mi-am putut înfiripa o modestă stare materială, cumpărându-mi în Satu Mare o căsuță, la periferie, cu grajd, curte și grădină, unde am instalat Clinica Veterinară.”

” – În general am dezvoltat un volum de activitate peste puterile omenești.”

” – Pe toți funcționarii îi vedeam, înhămați la un oarecare car politic, pentru a-și putea creia situații sociale, cariere în profesiune, cuceriri de demnități și îmbogățire peste noapte. Sfidam ofertele politice și compătimeam pe politicieni, fiindcă pe fiecare îl vedeam inconștient și lipsit de patriotismul normal al omului pentru țara, în care trăiește. Niciodată în viață nu m′am gândit să parvin la situații înalte sau la avere, prin vânarea conștiinței și convingerile mele.”

” – Gândurile mele erau frământate de dorința de a vedea odată deslegată problema socială și în special problema țărănească în România.”

” – Mă gândeam, oare care partid ar găsi soluții pentru problema țărănească, unde întinderile de pământ se fărâmițau în zeci de părți pentru împărțirea pământului între copii?”

” – În aceste gânduri sufletești, în această frământare a gândirii mele, am pus mâna pe creion și am început să scriu, am început să studiez viața țărănimii din trecut cu tot amarul ei, am început să strâng material din studiile altora, am început să-mi fixez ideiile și să-mi creiez un plan de gânduri, pentru a putea combate invazia capitalismului apusean pentru exploatarea bogățiilor țării și a muncii țărănimii române.”

” – Cu ideiile mele n′aveam ce căuta prin partide sau organizații politice, fiindcă aș fi fost foarte repede lichidat.”

” – În anul 1940, după cedarea Ardealului de Nord, am fost numit Șeful Inspectoratului Zootehnic din Iași. Aici am trăit sub presiunea legionară și am îndurat persecuții și mizerie, în timpul scurt, cât au stat la putere, pentru că nu împărtășeam ideiile lor și nu consimțeam să mă înham la carul lor politic.”

” – Față de conducătorii profesiunii mele din Ministerul Agriculturii, care erau politicieni de diferite culori, eram de multe ori în conflict, fiindcă nu puteam să mă acomodez totdeauna ideilor și intereselor lor.”

” – În 7 mai 1943 am fost însărcinat să desvolt o conferință publică. Nici un economist și nici un politician român n′a avut îndrăzneala să înfrunte obrăznicia economiștilor germani, căci Germania se credea în acel timp biruitoarea globului pământesc și nici prin minte nu-i trecea că va fi zdrobită. Economiștii și politicienii români erau slugi prea plecate și plini de frică și groază și nici unul n′ar fi îndrăznit să facă măcar o aluzie de critică. Publicul a primit cu o deosebită satisfacție această conferință a mea.”

” – Rezultatul însă a fost, că serviciul de siguranță a Statului din slujba germanilor, m′a pus sub strictă observație, și dacă Germania nu s′ar fi prăbușit (…) , cu siguranță, că ași fi fost un om pierdut. Încercările mele de a mă prezenta în București cu conferințe în genul acesteia, au fost împiedicate permanent de către conducătorii profesiunii mele din Ministerul Agriculturii.”

” – În 1949 am fost numit profesor la Institutul de Medicină Veterinară și Zootehnică din Arad, în baza pregătirii mele ca profesionist, dar mi s′a anulat numirea, din cauză că am avut stigmatul de liberal.”

” – N′am fost numit la Academia R.P.R., n′am fost primit la Academia Agricolă, din cauză că am avut stigmatul de liberal.”

” – Astăzi sunt în pericol să fiu arestat, din cauza aceluiaș stigmat și să se abată nenorocirea asupra mea și asupra familiei mele.”

(Sursa CNSAS – I. 234407 și P. 013187)

7). În vremurile noastre, produc cuvintele doamnei Vera Piersic – soția doctorului Ștefan Piersic – minime reacții în plan emoțional?

Așa s-ar cuveni, pentru că ceea ce prezentăm în continuare sunt vorbele unei soții românce, o doamnă educată, care se adresa Securității de ocupație și secretarilor comuniști – care îi arestau soțul – în vremuri grele în care execuția extrajudiciară funcționa la cote maxime.

În contextul actul al recentului război de la răsărit, sperăm că România poate reevalua ”Punctul 8 de la Timișoara” – într-o solidă și utilă Lege a Lustrației – într-un climat lucid, în care englezul ar spune: perhaps we ought to see where we are before we arrive at a definitive conclusion.

” – Soțul meu a fost întotdeauna și este și astăzi, un om pașnic și preocupat numai de profesiunea și de meseria lui și toată viața a lucrat din toate puterile în cadrul meseriei sale de medic veterinar.”

” – După cedarea Ardealului de Nord în 1940, soțul meu a fost numit șeful Inspectoratului Zootehnic din Iași, iar în 1942 a fost mutat ca Medic Veterinar șef al orașului Cernăuți”.

” – În 1945 a fost mutat ca medic veterinar șef al orașului Cluj”.

” – În timpul vieții sale nu s-a ocupat niciodată de probleme politice și nu a făcut nici un fel de politică. A scris lucrări științifice cu caracter medical veterinar, zootehnic și zoo-economic”.

” – În 1943 a ținut o conferință în Cernăuți, care s-a tipărit și din care un exemplar se găsește la Securitate, fiind luat în noaptea de 15 spre 16 august 1952, la percheziția care s-a făcut”.

” – În acea conferință, soțul meu, pătruns de mizeria și de sărăcia în care se zbate și cu care se luptă țărănimea săracă se ridică contra planului german de a organiza o Europă economică nouă, cu o Românie agricolă, ținută în întuneric și în greutăți și combate temeinic și argumentat teoriile economice ale ministrului german.”

” – Pentru îndrăzneala sa de a ține o astfel de conferință, soțul meu a fost mereu anchetat și supravegheat de organele Siguranței din Cernăuți, care erau în slujba germanilor.”

” – În 1947 soțul meu tipărește o carte voluminoasă cu titlul <România agricolă și imperialismul economic al țărilor industriale > în care analizează procesul economic prin care a trecut România în secolul XIX, și arată cu argumente tari cum a fost exploatată România de către (…) țări apusene și cum a fost menținută ca țară agricolă exportatoare de cereale, smulse și acestea din gura țăranului subalimentat și cu copii morți de mizerie.”

” – În această carte soțul meu face o comparație cu dovezi clare și cu cifre, între sărăcia și mizeria în care se sbate poporul român și belșugul țărilor apusene și transoceanice. Ideiile soțului meu din această carte n′ar fi putut să fie acceptate de vre′un partid politic român, deoarece toate partidele politice din România, care aveau pretenția de a ajunge la guvernarea țării, erau subvenționate de America, de Anglia, de Germania și de celelalte țări apusene și deci erau în slujba intereselor politice și economice ale acelor țări.”

(Sursa CNSAS – I. 234407/1)

Cu privire la secțiunile 6 și 7 din articol, aducem precizarea că niciodată Ștefan și Vera Piersic nu au fost marxiști-leniniști și nici sub influența unor doctrine bolșevice. Surprinzător pentru cercetătorul de arhivă este faptul că în acele vremuri nici nu cunoșteau aceste curente ce aparțineau ideologiei sovietice staliniste.

Ideiile lor aparțineau acelor puțini români care trăiau și atunci într-un spirit național de bună calitate, în timp ce extrem de mulți conaționali livrau beneficii statelor avansate în scopul ascensiunii politice sau în funcții administrative. Ne este familiar acest model și astăzi din păcate – momentul tragic fiind acela în care românii emigrează, în timp ce sistemul rămâne aici, alcătuindu-și baza resurselor necesare, fără ca instituțiile coloană vertebrală ale statului să reacționeze concret.

8). Cât mai este dispusă România să accepte încălcarea regulilor etice în centrele universitare românești – greșelile de interpretare în evaluarea statutului de personalitate, abandonarea istoriei, reprezentarea imperfectă a realității, falsificarea concluziilor,  concepțiile greșite și subiective derulate în climatul autonomiei și a deplinelor ”libertăți?”

S-a răspândit vestea, în sens defavorabil, atunci când mediul univeristar s-a decis către ritualul ”botezului” spațiilor din facultăți – utilizând în acest sens chiar numele foștilor colegi de comunism sau tranziție – încălcând astfel un principiu fundamental – ”In dubiis abstine” – pe care aici îl interpretăm într-o singură direcție: este inadmisibil să fie propuse pentru denumirea solemnă a spațiilor facultăților (amfiteatre, aule, clinici, laboratoare, săli festive, etc.) numele cadrelor universitare care au traversat perioadele dictaturilor și cele ale ”Tranziției” – fără a realiza anterior experienței eticul gest al studierii arhivelor CNSAS și mai ales producerea unor minime evaluări cu privire la apartenența acestora, fie către Mișcarea Legionară, fie către Partidul Comunist – organizație impusă de ocupantul de la răsărit – care în fapt a și asigurat plaja grotescului activism desfășurat apoi decenii la rând – urmat de mita postdecembristă.  

Să nu uităm și alte două aspecte ce se constituie în sfera consecințelor:

  • Selecția de personal universitar realizată de cadrele didactice care au fost implicate în aparatul de partid comunist și cel al securității represive poate fi considerată nulă – dacă mai dorim (ca societate universitară) să ne acordăm comportamentul în așa fel încât să deosebim legitimul de falsele aglutinări de interese.
  • Prezența pasivă a cadrelor didactice ale tranziției – care timp de peste 30 de ani s-au exprimat numai în spiritul găștii universitare de adopție, abandonând categoric problematica reprezentată de imperfecțiunea sistemelor universitare în care au locuit.
  • Tehnica întoarcerii spatelui – sau veșnica stare în care universitarii ”Tranziției” s-au făcut că nu observă aspectele negative ce caracterizau viața profesională specifică diferitelor domenii – replicile esențiale impunând o minimă disidență și nu doar forme de scrieri critice – în puținele cazuri în care s-au produs.
  • Multiple argumente se pot releva oricând în munca analistului în socialul profesiei –evidențiindu-se faptul că numele unor foste cadre universitare, astăzi dispărute biologic, nu se pot  acorda în titulatura spațiilor universitare, chiar și atunci când evaluarea sub emoția trecerii în neființă își desfășoară penibila deraiere strămoșească. (A se revedea romanul ”Ciocoii vechi și noi ”Nicolae Filimon – 1862  Revista RomânăAl. I. Odobescu).
  • Lipsa de pregătire în plan cultural a celor care lansează propunerile – ”vederea”    limitându-se numai la clubul desfășurat în anii postdecembriști – în care cei aflați la boardul universității respective și-au alcătuit războaiele de dominație.

Până la anul 1940 – când grupurile masive ce reprezentau Mișcarea Legionară preiau conducerea medicinei veterinare și inclusiv a Facultății de Medicină Veterinară din București (Septembrie 1940), în medicina veterinară bucureșteană și cea a Regatului României exista un spirit intelectual identificat în reperele unei gândiri medicale autentice – rolul medicului veterinar în societate distribuindu-se bine justificat – acolo unde exista un clinician veterinar, acesta completând cu demnitate locul său în comunitate.

În timpurile „Tranziției”, medicul veterinar locuiește în afara oricăror selecții postuniversitare, fără ca vocea lui să mai conteze, școala românească clinică de medicină veterinară neegalând atmosfera anului 1921 – urmărindu-se numai dotările materiale și nu omul – mai precis selecția valorilor, respectiv producerea de absolvenți axați în primul rând pe gândire medicală – capabili de a exercita cu adevărat un rol în societate – mânați nu de interese materiale, ci mai ales de o dorință puternică de a servi nobila profesie.

Dr. Carol Davila – întemeietorul învățământului veterinar bucureștean

Doctorul Ștefan Piersic se încadra în totalitate în modelul propus de doctorul Carol Davila la anul 1869,  alcătuindu-și geometria existențială fără deformări sau îndoiri – locuind în peisajul medicinei veterinare românești într-o manieră profesională care nu a fost egalată în timpurile controversate ale ”Tranziției” – pe care o vedem mânuită de reprezentanți nicidecum ghidați de principii etice, ci mai ales de ”posibilitățile” decise de grupurile de interese – care se chinuie să fixeze o nouă scară a valorilor, căutând să impresioneze în special prin dotări materiale – formarea omului medic fiind absolut uitată, context în care mimetismul înlocuiește valoarea autentică – singura care ar putea genera o selecție utilă producerii de medici bine pregătiți și onești în exercitarea profesiei pe baze solide.

Știința nu se află decât la îndemâna intelectualului: unde acesta există, apare instant și implicarea lui în social – identificând-se disidența față de imperfecțiunile sistemelor.

Cât mai trebuie să suportăm consecințele greșelilor (eufemic vorbind) altora? Lui Carol Davila  i s-au opus mereu dușmanii filoruși, lui Ștefan Piersic dușmanii filogermani, entuziaști ai nazismului, axe inflexibile ale legionarismului și apoi comuniștii – austeri și lipsiți de cinste, grosolani și inculți, prefăcuți și îmbuibați, cenzorii libertăților, gestionarii dictaturii – însoțiți de odioșii securiști – bacterii de rea natură care au distrus spiritul tradițional al unei națiuni în evoluție.

Un secol XIX între Țar și Sultan, un secol XX între Stalin și Hitler, un secol XXI început bine, însă blocat iarăși de ruși – cine știe în ce arii de consecințe…

În circumstanțele actuale identificăm concret o singură cale:  profesiile trebuie să-și sprijine evoluția pe universități transformate în centre ale umanismului – unde gândirea și implicarea socială să își capete cuvenitul loc – intelectualul în profesie urmând a decide dezvoltarea liberă a națiunii noastre – și spunem acest lucru într-o ”Tranziție” care începe să ne ofere deja prea evident elemente de feudalism contemporan și învățături scolastice.

9). Putem considera brand-ul Ștefan Piersic demn de a fi regăsit și așezat ca personalitate în istoria profesiei?

Fără îndoială! Un gest important mai ales pentru tinerele generații de studenți bucureșteni – care ar putea să intre în posesia unor calități aparte – numai primind informații despre omul și doctorul Ștefan Piersic.

În acest penultim capitol vom propune cititorului o temă omogen expusă, alcătuită din elemente potrivite, nedivizibile.

Ce progres ar fi realizat Facultatea de Medicină Veterinară din București dacă ar fi denumit clinica universitară ”Ștefan Piersic” – context în care din anul 2007 încoace, maestrul Florin Piersic ar fi fost invitat să susțină în fiecare an de an câte o conferință studenților și cadrelor didactice – într-un amfiteatru plin – povestind despre tatăl său, doctorul veterinar Ștefan Piersic! Cât de mult ar fi câștigat profesia, facultatea, studenții și mai ales cetatea – prin această coagulare în jurul unui spirit formidabil!

Arhivele fostei Securități represive s-au deschis deja de mai bine de un deceniu. Istoricii profesiei ar fi putut să evalueze corespunzător personalitățile profesiei – configurând în mod adecvat peisajul comemorativ. Este inadmisibil să fie uitate personalitățile profesiei și să se acorde locurilor din facultate nume ale unor cadre didactice care au proliferat în comunism sau în ”Tranziție”. Cei din comunism s-au apropiat prea mult de securitate și PCR, iar cei din ”Tranziție” – au fost doar oamenii postdecembrismului – lipsindu-le spiritul critic, atitudinea reformatoare, disidența și lupta pentru un real sistem de valori – preferând un loc călduț în caravana profesiei, servită exemplar în cutumele noii propagandei de sistem.

Doctorul Ștefan Piersic ne apare într-o profundă antiteză față de reprezentanții ”Tranziției”. Om de o exemplară luciditate, preocupat de binele națiunii sale, excepțional comunicator   public, axat pe descoperirea adevărului, un excelent gânditor plasat în regiunile pure ale logicii – toate acestea alăturate în corectitudine totală față de profesie și societate.

Ștefan Piersic nu a tăcut! S-a exprimat – atunci când starea profesiei a cerut-o. Nu a știut ce este locul călduț, dezvoltându-se intact în scopul servirii celorlalți. Devenise vulnerabil pentru că oferise corpului profesional imaginea omului dezinteresat de interesele politice. A existat singur, falnic, complet și neclintit – reușind să transmită comunității temele adevărului și mai ales ale dreptății.

”Tranziția” nu cunoaște un astfel de profesionist în domeniul clinic veterinar. Cât despre comunism – nici atât – cu toate că aici istoricii profesiei ar mai putea identifica și alte personalități care au fost nevoite să facă pasul în spate, mai întâi în toamna anului 1940 și apoi după 1948.

Păcat, te doare sufletul când vezi că astăzi se clădesc statui pe socluri mișcătoare, aducându-se la rampă oameni ai tranziției sau din comunism – fără ca regiunile academice ale profesiilor să se decidă să studieze arhivele fostei securități, cele ale fostului partid comunist și deraierile ”Tranziției” – mită, nepotism, concursuri incerte, doctorate lipsite de fundament, servilisme de partid.

Mâhnirea intelectualilor profesiei, destul de puțini la număr, a devenit în zilele noastre o amărăciune chinuitoare – suferința interioară dominând perspectiva. Credeam – pe atunci în anii ′90  (când devenisem studenți) și chiar acum mai credem, după 30 de ani – că omul din mediul academic, atunci când își propune un scop –  poate să-și orienteze conștient funcțiile psihice către ideea de bine, căpătând astfel permisiunea comunității profesionale în toate deciziile care impun restabilirea valorilor profesiei în locul cuvenit – atât în contemporaneitate, cât mai ales în ceea ce privește istoria.

Erorile se produc astăzi din două motive: pe de o parte intențiile se calează numai pe dorința grupurilor de interese, iar pe de altă parte, din păcate, lipsește intelectualul profesiei – acel cadru didactic universitar care poate garanta și astăzi exercitarea unui rol cu adevărat istoric.

Ștefan Piersic, doctorul, omul – ne oferă tiparul intelectualului care transcende vremurile sale – modelul similar fiind instituit în România de către doctorul Carol Davila. Profesorii ridicați în funcții de către legionari în 1940 și apoi de comuniști după 1948 – au dat și limitele ”Tranziției” – etapă din care din păcate a lipsit disidența –  care ar fi fost justificată după 1989 și până în prezent, odată cu câștigarea libertății de exprimare.

Ce simte astăzi medicul veterinar onest atunci când vede că sunt ridicate în titlu personaje nepotrivite și sunt uitate personalitățile profesiei? Tristețe! Și dacă ar fi numai atât, ar fi bine – însă simte și o imensă rușine față de cei care pur și simplu nu percep cu limpezime ce înseamnă cu adevărat medicina veterinară – aruncând corpul profesional într-o etapă de lene a gândirii, camuflarea în spatele dotărilor materiale nemaifiind suficientă.

10). Merită cunoscută și structura aparatului represiv – reprezentată prin ”ofițerii” de Securitate IMPLICAȚI în FABRICAREA dosarelor doctorului Ștefan Piersic?

În mod categoric, da – mai ales în actualele conjuncturi militare. Câteva explicații ale subtitlului sunt necesare, pentru ca cititorii să primească o introducere concretă în tematica abordată.

De ce ”ofițeri” în ghilimele? Pentru că titlul de ofițer a fost întinat, pângărit cu sânge nevinovat în vremurile dictaturii comuniste. Toată ierarhia ce alcătuia agentura – locotenent, căpitan, maior, colonel și restul ”gradelor” – a fost mânjită definitiv în totalitarism. La noi în țară Securitatea a reprezentat o grupare insinuată interiorul statului și aflată prin concepție în slujba forței străine de ocupație.

În consecință vom pronunța gradele dinaintea numelor precum adevărate calificări ale trădării –  ce indică sugestiv conținutul lipsit de orice ținută militară. Deocamdată societatea noastră de învățați nu a introdus delimitări în acest subiect, pe care aici le prezentăm în treapta lor reală.

De ce IMPLICAȚI? Redactarea cu majuscule atrage atenția asupra unei cauze penale – în gândirea unui stat etic structurat. Acești nefericiți – cu profunde origini subculturale, continuu needucați – s-au aflat în mijlocul unei afaceri necinstite: totalitarismul românesc impus de la Moscova. Acești indivizi implicați în susținerea aparatului represiv au în orice moment astăzi și  calitatea de inculpat – chiar dacă aranjamentele postdecembriste le-au asigurat o continuitate liniștită. Istoria națiunii trebuie să rețină în definiție corectă participarea acestor oameni de nimic, dispuși la o poziționare împotriva propriei națiuni. La aceștia, gestul trădării conține și capătă dimensiunea inacceptabilului. Au reprezentat o latură a coloanei vertebrale a totalitarismului, alături de frații lor – activiștii susținători ai pecerismului și dictaturii.

Cpt. Rădulescu Petre – născut la 01.03.1932 în comuna BĂICULEŞTI, judeţul ARGEŞ. Decedat în 1984, în BUCUREŞTI; Cpt. Selig Mircea; Col. Gheorghe Zodian; Lt. Col Angelescu Gheorghe – născut la 09.08.1923 în BUCUREŞTI. Decedat în 1998, în BUCUREŞTI. Lt. Col Toader D. –născut la 13.03.1924 în comuna ALBEŞTI-MURU,  judeţul PRAHOVA. Decedat în 1993, în BUCUREŞTI; Lt. Col Iacob M. – născut la 25.01.1923 în comuna CHITENI, loc. SATU LUNG, judeţul CLUJ. Decedat în 1999, în BUCUREŞTI. Colonel Breban Iosif – născut la 06.04.1920 în comuna BALC, judeţul BIHOR. Decedat în 2003, în BUCUREŞTI; Lt. Gr. Georgescu; Col. Nedelcu Mihail –născut la 20.10.1906 în satul ALMĂLĂU, comuna OSTROV, judeţul CONSTANŢA. Decedat în 1982, în BUCUREŞTI; Cpt. Crăciunoiu Vasile – născut la 04.10.1927, în satul MĂLĂEŞTII DE JOS, comuna DUMBRĂVEŞTI, judeţul PRAHOVA. Decedat în 1996, în BUCUREŞTI; Cpt. N. Croitoru – Născut la 18.12.1923 în PLOŞTINA, judeţul GORJ. Decedat în 1980, în BUCUREŞTI; Col. Rusu Emanoil – născut la 14.09.1921 în BUZĂU. Decedat în 2001, în BUCUREŞTI; Mr. Popescu Gheorghe; Cpt. Iana Aurel – născut la 19.11.1930 în BUCUREŞTI; Cpt. Ioan Paul – născut la 12.04.1931 în BUCUREŞTI. Decedat în 1999, în BUCUREŞTI; Mr. Stanciu Constantin – născut la 19.04.1925 în SLOBOZIA, judeţul IALOMIŢA. Decedat în 2003, în BUCUREŞTI.; Lt. Măroiu P.; Lt. Mj. Ioniță V.; Lt. M Stănescu; Lt. St. Angel; Lt. Alexandru Ioan. (Sursa CNSAS).

Agentura turnătorilor

ENĂCHIȚĂ”, ”V. CHIOREANU”, ”POIANĂ L.”, ”PALTIN”, ”BUZOIANU M.”.

Casele conspirative

”NORD”, ”CĂLINESCU”, ”LUTERANĂ” …

Îi menționăm și invităm mediul academic al profesiei către gestul deconspirării – pentru că altfel ne vom  deplasa către viitor în mod diferit, într-o aritmetică a diferențelor de potențial inadmisibilă.

Cine erau aceștia? În nici un caz oameni cu bun simț, cumsecade. Cei subliniați ”lucrau” din ”vocație”, asigurând note informative una după alta, servind pe bani, trădând contra cost. Să nu uităm că doctorul Ștefan Piersic a fost până la urmă condamnat – pentru calitatea dumnealui de a fi un om elevat, un om cinstit și o voce a democrației – … pentru nimic altceva!

60 de luni într-o colonie de muncă este o perioadă imensă, motiv pentru care astăzi profesia trebuie să-și deconspire colaboratorii – ce au asigurat represiunea în vremea instalării dictaturii comuniste.

LAUDATIO

Maestrul Florin Piersic este fiul marelui doctor veterinar Ștefan Piersic! Regizorul de teatru și film, scenaristul și actorul Florin Piersic Jr. este nepotul doctorului veterinar Ștefan Piersic…  

Doctorul Ștefan Piersic rămâne un reper în medicina veterinară românească. Din păcate 90% dintre colegi nu îi cunosc personalitatea și 100% dintre studenți nu au auzit de dânsul. Abaterea se manifestă și trebuie căutată la facultate – acolo unde s-a decis în 1990 îngroparea istoriei profesiei. Sperăm ca acest articol să-și consume efectul în sens pozitiv, însă deocamdată analistul consideră că fără reforme realitatea obiectivă nu poate fi relevată de oamenii ”Tranziției”.

Prima clinică privată din țară a fost pusă la punct de către doctorul Ștefan Piersic. Mai mult, doctorul primise și distincția ”Coroana României” în anul 1933, pentru activitate conștiincioasă în armata regală.

A.C.N.S.A.S. – P. 013187, fila 49

Aspirațiile unor oameni precum Ștefan Piersic sunt legate de realitatea obiectivă – aceștia având calități exersate în sensul în care compasiunea față de greutățile semenilor le determină inițiativele. Dacă noi, în vremurile controversate pe care le parcurgem, întoarcem spatele trecutului și nu ne dorim reconstituirea lui – atunci nu mai trebuie să dovedim ceea ce este de la sine înțeles – suprimarea memoriei.

Excludem, înlăturăm, eliminăm din timpul nostru povestea profesiei, realizată remarcabil de oameni merituoși. Din păcate, tinerii studenți nu mai au modele în acest sens –       considerându-se în mod eronat faptul că istoria și cultura nu contribuie cu nimic la arta diagnosticului – ceea ce reprezintă un concept inexact, neconform cu cea ce reprezintă în definiție gândirea medicală.

Vom pune un diagnostic mai bun și vom aplica o terapie mai eficientă dacă îl cunoaștem pe Ștefan Piersic? Vedeți – cei care pun problema atât de simplist, unilateral, superficial – sunt medicii viitorului? Ne întrebăm de această dată chiar noi. Cum să le explicăm universitarilor ”Tranziției” că o profesie se adaptează noului în primul rând păstrând legătura cu trecutul societății sale profesionale?

Ștefan Piersic pornește de jos, reușind să devină un excepțional medic veterinar, într-o lume interbelică în care tendințele se excludeau adesea, opoziția de idei ducând la posibile consecințe grave, îndeosebi pentru cel care nu reprezenta majoritatea. România căuta alianțe, tratate, înțelegeri. Medicii veterinari se polarizaseră în diferite curente politice, majoritatea. Regaliștii erau cei mai educați, urmați de cei apropiați liberalilor și național țărăniștilor. Odată cu anul 1940, medicina veterinară bucureșteană se apropie foarte mult de Mișcarea Legionară, iar după anul 1948 – de partidul comunist. Aceste rupturi categorice nu permit corpului profesional al ”Tranziției” să se considere continuatorul colegilor de la anul 1921.

Doctorul Ștefan Piersic – este unul dintre puținii medici veterinari români care s-a exprimat în favoarea medicinei veterinare – ca nobilă profesiune – contribuind la evoluția noastră ca medici. A fost contrazis – nepotrivirea între ideile sale și dorințele colegilor aflați în slujba intereselor de carieră – reprezentând clasicul dezacord între bine și rău – între sistemele logice și cele șablonare. Cu toate acestea, marginalizat, ofensat, discriminat și apoi în dictatură urmărit de Securitate – în baza turnătorilor și trădătorilor din noul aparat represiv – a reușit să supraviețuiască sistemelor politice ce au influențat mult prea mult medicina veterinară în a doua jumătate a secolului XX.

În timpurile noastre, stabilitatea doctorului Ștefan Persic ne oferă speranță! Cunoscându-i personalitatea putem să nădăjduim că până la urmă medicina veterinară românească va reuși să identifice momentul 1921 – când devenea parte din Universitatea București. Este imensă nevoia de astfel de elite – pentru că altfel, oxigenul odată diminuat, putem cădea în etape lungi de stagnări, cu toată investiția în dotări materiale – TOATE achiziționate din țările avansate – unde personalitățile nu numai că sunt respectate, acolo în universități predându-se continuu tinerilor noțiuni de cunoaștere și înțelegere a rostului imens pe care îl are disciplina de istorie într-o facultate.

Ștefan Piersic există undeva și ne transmite încredere în bine, în valorile noastre ca națiune.  Cu siguranță acest simbol ocupă un loc important în memoria noastră, aducerea-aminte din acest articol având un rol important – posteritatea căpătând astfel o garanție în transmiterea corectă a biografiei reprezentanților iluștrii ai acestui domeniu formidabil – care este medicina veterinară – astăzi un domeniu căzut în comercial, departe plasat de definiția lui – în care eroul acestui articol a știut mereu să se încadreze, fie că a activat într-o regiune rurală, fie în clinica urbană sau în diferite instituții publice ale profesiei.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Admirabila aceasta pagina de recuperare istorica si felicitari autorului pentru tot efortul sau. Din pacate, inca din 1948 avem o scala a valorilor rasturnata care este viabila si mai puternica dupa 1990. Nu am avut si nu o sa avem o lege a lustratiei iar impostorii si mediocratii, analfabetii, noii securisti nu au nevoie de modele. Chiar gestul de a limita accesul la Arhivele Nationale tot in acest fapt se circumscriu, nu trebuie sa aflam detalii despre politrucii de azi si nici sa ne cunoastem istoria. Viitorul tarii nu se arata prea optimist.

    • Timpul trece în defavoarea României. Dacă nu ne stabilim termene clare – și mai ales, dacă vom îndeplini acțiuni pozitive ulterior termenelor stabilite – atunci din păcate vom asista la diluarea substanței noastre naționale. Mulțumesc pentru aprecieri.

  2. foarte interesant, insa cu parere de rau trebuie sa va spun ca este foarte greu de citit! Reluati textul si dati-i o forma mai coerenta, mai clara, altfel nu vor avea rabdare prea multi sa il citeasca.

    • Analiza urmărește nu atât o prezentare jurnalistică, cât mai ales una în nuanță memorialistică – alcătuirea fiind oricum ieșită din regiunea pedantului. Studiile de arhivă impune elaborarea unor noțiuni – care au capacități de dispersie. Cititorul este vânturat printr-un spectru larg al înțelegerii fenomenelor.
      Apreciez mult opinia dvs. – vă înțeleg bine poziția – însă există câteva zicători românești, care sună așa: ”Cine nu mulțumește pentru puţin, nu va mulţumi nici pentru mult” ; ”Cine a văzut moartea este mulţumit şi cu boala”; ”Ferice de cel ce se mulțumește cu puţinul ce-l are”; ”Înainte de a mânca, ia-ţi timp să mulţumeşti mâncării”.
      Vă doresc numai bine!

    • Redactarea este doctorală – fiecare paragraf având o zugrăvire bine argumentată – am verificat articolul și nu am constatat lipsa de coerență . Am urmărit integral textul – logică și semnatică. Cititorul este invitat la un efort – aici da, este evident – temele abordate încrucișându-se în vederea alcăturii unor concluzii armonice – conceptele prezentate asigurându-și astfel un privilegiu în derularea expunerii. Cititorul isteț și dornic de cunoaștere, obișnuit să parcurgă textul în dinamica dorită – are o dublă posibilitate – inițial să fotografieze textul preluând rapid mesajul și ulterior, cu timp, să se apropie de compoziția paragrafului desoperind alte semnale în mesaj. Eu zic, stimate domn, să devenim mai constructivi – și dacă ne dorim o replică – să o nuanțăm în regiunea unei recenzii care să se apropie minimum necesar de volumul articolului prezentat. Numai bine vă doresc!

  3. Un articol excelent – mulțumim pentru informații și pentru redactare – ați folosit un limbaj științific, doctoral, specific cercetării – fiecare paragraf avându-și mesajul bine evidențiat. Mi-a plăcut logica, cursivitatea ideilor. Dacă am avea astfel de susțineri ale personalităților, poate că am începe și noi să existăm ca națiune, cum bine spuneți.

    • Merci Aurelian – sunteți drăguț – se vede că mă susțineți – îmi face plăcere – însă nu vă faceți griji, sunt obișnuit cu tot soiul de ”replici”. în contrast, mă bucur că aici în ”Contributors” există o stare aparte, elevată, Mediul Contributors rămâne un for al înțelepciunii în scriere. Nu știu ce a avut domnul ”andu” – este un text de cercetare, cu paragraful aranjat compact, se pot trage ușor concluzii,logica este prezentă integral, coerența de asemenea – iar articolul nu limitează tema, oferind cititorului alte deschideri colaterale. Scrierea în astfel de prezentări trebuie să rămână sobră, fără cuvinte suplimentare, fără arborizații lingvistice inutile. Au citit mulți, am primit mesaje, feedback, este totul ok. – important rămâne protagonistul – doctorul Ștefan Piersic – un reper binecuvântat la profesiei noastre și chiar a societății noastre. Vă doresc numai bine!

    • Merci ”Văru” – aveți dreptate – cum spunea Schiller – ”Sufletele mari – rabdă în tăcere”. Și mai este un citat care îmi place enorm, de la Kafka: ”Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: Nerăbdarea și Lenea”. Să auzim de bine!

  4. Ma voi referi doar la întrebarea nr. 2. Pare ca autorul si-ar dori revenirea la modul de apreciere a unei persoane prin pacatele parintilor, fratilor, etc.
    Doua momente din viata mea:
    – secretarul de partid din facultate remarca cu naduf: „eu am fost baiat sarac, am fost trimis la studii la Moscova, dar fiul meu e fiu de intelectual”, deci cu perspective mai reduse de a se ridica în societate;
    – în formularul ce trebuia depus la ONT pentru aprobarea unei excursii la Moscova erau doua întrebari: daca parintii au avut avere si daca au facut politica înainte de 23.08.1944; si se cerea lista completa a rudelor (unchi, matusi, etc.) cu tot felul de detalii.
    D-le Cristian Valentin Iosif, credeti sincer ca trebuie sa revenim la acele metode?

    • Da. În mod categoric, nici acum, la peste 30 de ani de la momentul 1989 – această temă nu este complet rezolvată. Vă invit să porniți evaluările cu link-ul următor: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lustra%C8%9Bie
      ”Păcatele” sunt de mai multe feluri. Morala creștină include și păcatul trădării și contribuția în favoarea forței de ocupație – acei ”părinți” și-au asumat un destin derulat împotriva propriului popor. Astăzi, poprul eliberat le cere să rămână deoparte! Le cere prea mult? Totalitarismul românesc s-a confundat cu crima. Care este cel mai mare păcat în gândirea etică? Ați evaluat bine și CONSECINȚELE ”păcatelor părinților”? Vedeți dvs. – în unele familii tendințele se perpetuează – și apoi până la urmă dvs. credeți în dreptate? Eu cred că da. Vă doresc toate cele bune!

  5. Nimic nu ma deranjează la acest articol decât ca pare tardiv. Florin Piersic a fost un “print” al societății comuniste. Timp de 32 ani de la așa-zisa revoluție nu a rostit nimic despre trecutul familiei sale. Si acum apare bomba!
    Putina decenta domnilor!

    • Dar nu a fost singurul si nu a fost ipocrit sa ascunda acest lucru cum au facut altii. A fost si este un talent. Si in perioada antebelica au fost actori sustinuti de societatea de atunci. Atunci sa ii demolam pe toti, stranie gandire!

      • Așa este, argumentele dvs. sunt clare și categorice. Trebuie să observăm bunul simț de mare calitate în dreptul maestrului Florin Piersic. Pe de altă parte noi ne considerăm discipolii doctorului Ștefan Piersic – o reală personalitate a României interbelice fără îndoială. Avea limpezimea sufletului și o uriașă vocație către binele oferit celuilalt – fără să facă din asta o bravadă. Rafinamentul exista ca distincție aparte la doctorul Ștefan Piersic. Îl iubim pe actorul Florin Piersic. Pentru mine a fost o nespusă altă bucurie să desopăr că tatăl celebrului actor român – a fost de asemenea o personalitate specială – un maestru în arta medicinei veterinare și deoptrivă un OM cu o armonie a personalității greu egalată astăzi – ceea ce ne face să-l considerăm un model și pentru contemporaneitate.

  6. Articolul nu este despre maestrul Florin Piersic – este despre Ștefan Piersic – doctorul veterinar, colegul nostru – un reper de corectitudine în medicina veterinară românească. Celebrul actor Florin Piersic ne-a încântat copilăria cu roluri formidabile – având ca om mereu un bun simț și o atitudine verticală. ”Trecutul” unei familii reprezintă o componetă de intimitate, de viață personală. Maestrul Florin Piersic a mărturisit public în foarte multe ocazii că tatăl dumenalui a fost doctor veterinar. Un doctor deosebit, un simbol al profesiei noastre. ”Bomba”? Care bombă? Aici s-au prezentat chestiuni serioase, într-o expunere demnă, deloc exagerată. Să auzim de bine stimate domn!

      • ”De-aș fi… Harap Alb” regizat de Ion Popescu-Gopo după propriul scenariu. Rolurile principale interpretate de Florin Piersic, Cristea Avram, Lica Gheorghiu, Irina Petrescu și Eugenia Popovici. Filmul are recenzii excelente – să nu uităm anul (1956) – merită văzut, cu liniște, calm și apoi se vor trage concluzii pozitive. Mie mi-a plăcut filmul, l-am vizionat la diferite cârste și meru am descoperit alte valențe ale interpretării.

  7. Auzeam zilele trecute:”Pe cine mai interesează ce-a fost acum cu zeci de ani în urmă? Ce-a fost, a fost! Contează ce se întâmplă în prezent, nu vedeți ce se petrece în lume?”
    Păi, să ne lămurim! Uiți ce-a fost( valabil și: nu mă privește ce-au făcut alții acum „o sută de ani”), riști să repeți chiar tu istoria.
    Prin urmare, un astfel de demers( care nu e singular, cunoscând ce-a mai scris până acum domnul doctor) de readucere la viață a evenimentelor din extrem de greii ani ai bolșevismo – comunismului din România, mai precis perioada de după Al Doilea Război Mondial, este binevenit, gândind că niciodată nu este suficientă această readucere aminte.
    O readucere aminte ale unor situații din interiorul unei bresle( medicina veterinară), dar cu atingere în toată societatea românească, știind foarte bine că plaga care a lovit România după război (comunismul feroce dictat de la Moscova)nu a afectat doar o breaslă, doar o parte a societății, ci a lovit absolut totul în țară, vreme de zeci și zeci de ani, de la izgonirea regelui (1947) până spre Revoluție.
    Tehnologia, progresul n-au schimbat cu nimic natura umană, n-au dispărut deodată răul, dictatorul, ipocritul, fandositul.
    Trebuie spus în permanență sub orice formă și acest articol o face foarte bine, că dictatura de orice fel înseamnă nefericire, înseamnă regres.
    Felicitări pentru munca depusă, până la urmă nu e o investigație seacă, ci o cercetare încununată de acest articol!

    • Așa este ”Carol Davila” – acest prezent care nu se bazează pe nimic, nu poate aduce nimic bun. În general societățile civilizate sunt și educate – școala ajutând oamenii să-și descopere locul. Istoria ne ajută să alcătuim prezentul – fenomenul fiind 100% benefic în statele în care statul simte alături de cetățean.
      Repetarea istoriei este o realitate. Această refacere a unor conjuncturi nefaste este posibilă mai ales atunci când societățile renunță la cultură, la educație și credință.
      Mulțumesc mult pentru aprecieri. Păcat că în zona universitară este permisă viața academică departe de cultură și istorie. Este grav că mediile universitare nu deconspiră totalitarismul – cadre și activiști – reușind astfel să aducă oxigen în facultăți – și mai ales remanieri – pentru că cel selectat de un comunist nu poate duce în mod convingător o misiune universitară.
      Transformarea României din Regat în republică populară a fost posibilă numai prin violență, prin forța ocupantului de la răsărit. Vedem și astăzi o agresivitate fără limite, o deraiere de la ideea de umanitate.
      Da, orice dictatură se suprapune pe un regres, o ucidere a libertății și mai ales a rațiunii acelui grup uman, care devine unul orb, anihilat, asuprit și supus unor condiții efectiv inumane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Valentin Iosif
Autorul a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București și apoi Școala de Studii Postuniversitare în domeniul Clinică și Farmacie. Din anul 2015 este cercetător acreditat în cadrul C.N.S.A.S. Conferențiază cu tema „Misiunea cercetătorului C.N.S.A.S.” și „Principii etice în profesiunile liberale”. Locuiește în Sibiu. Este membru în Colegiului Medicilor Veterinari din România din anul 1998. Este medic veterinar clinician. A publicat numeroase articole în diferite reviste, tema generală fiind sănătatea omului şi animalelor, ecologie şi protecția mediului. A activat timp de trei ani (mandatul 2013-2016) în Comisia Naţională Legislativă a Colegiului Medicilor Veterinari din România – redactând cartea ”Amendament VET” ce propunea la vremea respectivă circa 300 de amendamente la legile profesiei.

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro