Beau un English Breakfast. „Replicatorul” acestui pub de lângă Londra nu are rețeta pentru „Earl Grey, hot!”, cel pe care aș fi vrut de fapt să îl beau în amintirea lui Patrick Stewart, plecat spre alt univers.
Într-un fel e mai bine că întâmplarea a făcut să nu pot primi Earl Grey, pentru că acel ceai nu îl sărbătorește pe Patrick Stewart, ci pe Jean-Luc Picard, care, deși nu a existat niciodată, nu va dispărea din această lume, spre deosebire de omul care l-a portretizat. Picard nu a murit, Stewart a murit. De aceea, English Breakfast este un ceai mult mai potrivit pentru a celebra viața care s-a terminat, a unui om pe care nu l-am cunoscut, dar care are meritul important de a-și fi făcut foarte bine meseria, însoțit de norocul de a fi interpretat un personaj îndrăgit universal, într-un serial care a motivat și schimbat generații.
Nu el a scris scenariile, nu el a imaginat universul și nici nu a pus la punct filozofia Star Trek, dar prin carisma, perseverența, talentul, munca din timpul filmărilor și cea a deceniilor premergătoare, a contribuit enorm la crearea unui reper care, dincolo de cel artistic, este mai degrabă moral, etic. Pentru că da, oamenii de știință, inginerii transformă dorințele și nevoile în tehnologie, dar această tehnologie nu este neutră, ci are valorile celor care au gândit-o încorporate în materialul său. Iar această tehnologie a noastră ne schimbă viețile semnificativ.
Și Patrick Stewart a ajutat ca niște valori bune să ajungă să fie normalizate. Valori pe care încă le considerăm de la sine înțelese: demnitatea vieții, cooperarea, toleranța, curiozitatea, explorarea în pace – nu pentru cucerire și subjugare – libertatea, egalitatea, diplomația și nu forța, noninterferența.
Reprivind acel serial, valorile umaniste promovate de personajul lui Stewart sunt consecvente și coerente cu cele pe care le sorbeam cu nesaț citind Toate pânzele sus!, acel „Make it so!” al lui Tudoran și al copilăriei mele. Star Trek ar fi putut fi ușor rescris ca o aventură maritimă în care o corabie condusă de oameni vrednici merge din port în port și rezolvă probleme, punând la încercare virtuțile și principiile eroilor săi. Dar ceea ce face ca dimensiunea științifico-fantastică să fie esențială pentru Star Trek este că ea îi permite să exploreze credibil o problemă cu care cred că omenirea (dacă scapă) înainte să fie pregătită: ce faci atunci când abundența este generalizată, universală? Ce te mai poate motiva, ce te mai face fericit atunci când tot ce îți trebuie este la un gând sau o vorbă distanță?
Gândul că vom construi o societate post-penurie prea devreme mă înfricoșează. La fel ca moartea, care, pentru că este atât de definitivă și inevitabilă, face viețile mai bune și dă lumii șansa să se reîmprospăteze la nivel macro, lipsurile ne motivează, ne dau un rost.
Abundența pentru un om nepregătit este potențial fatală, pentru că poate să distrugă inclusiv dorința de a trăi.
Iar lumea cu care îl asociez pe Patrick Stewart îmi dă o soluție: atunci când ai tot ce vrei material și drept urmare banii devin atât de inutili încât nici nu mai există, o resursă limitată, pentru că trebuie să muncești enorm pentru ea, devine noua valută: reputația.
Chiar și fără să îl fi întâlnit vreodată, Stewart a avut o influență asupra mea, prin acel personaj și acea lume, care la început m-au fermecat tehnologic, iar acum îmi dau un posibil model al unui viitor uman, în care adevărata miză nu este că tehnologia va deveni suficient de avansată pentru oameni, ci că oamenii vor deveni suficient de avansați, de maturi pentru tehnologia lor.
Suficient de maturi încât să se gândească la om și nu la personajul lui Stewart, chiar dacă, în loc de English Breakfast, un replicator le-ar oferi un „Earl Grey, hot!”.
