„Ecologiștii sunt ca pepenii: verzi pe dinafară, roșii pe dinăuntru”. Acest nostim bonmot reflectă o narativă destul de răspândită. Ea sună cam așa: ecologiștii, verzii, climatologii, în general oricine și oricare instituție care insistă asupra protecției mediului înconjurător și a reducerii emisiilor de carbon aparțin unei cabale pernicioase. Bazându-se pe afirmații false, dacă nu dea dreptul mincinoase, cum ar fi afirmația că încălzirea globală de la începutul erei industriale încoace este în mare parte cauzată de emisiile antropogene, această cabală se opune progresului, bunăstării, libertății create de sistemul capitalist. Cu alte cuvinte, cine este ecologist trădează o afiliere cu stânga radicală, căutând să ne întoarcă la o epocă de tristă amintire, dictatura comunistă. Pe scurt: Ecologii e comuniști!
Am putea cita aici multe exemple, mai ales a unor populiști de extremă dreaptă, care au adoptat această narativă, bună oară o Beatrix von Storch, parlamentară pentru partidul AfD în Germania, un Chris White, ministrul al energiei sub Trump (și CEO al unei companii de fracking), un Javier Milei, președintele Argentiniei, un Augustine Obodo, membru al partidului faragist Reform UK, un Jordan Peterson în Canada, un Sorin Lavric în România. Este ciudat că ecuația „Ecologie = comunism” este în special susținută de membrii ai extremei drepte. Dar las acest subiect pentru o altă discuție.
Să analizăm deci narativa „Ecologii e comuniști”. Întâi o să întreb dacă comunismul, cel puțin cel real, este în mod necesar ecologic, iar pe urmă o să discut dacă ecologia este în mod necesar comunistă. A fost și este deci comunismul real ecologic? Nu cred. Industrializarea rapidă și forțată a avut în mai toate dictaturile comuniste, de la Stalin până la Ceaușescu, o prioritatea absolută, ducând la poluare masivă și la distrugerea mediului. China actuală, condusă ferm de Partidul Comunist, este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră în lume, cu 12.6 gigatone de CO2 în 2024 (mai mult decât SUA, India, Japonia și EU laolaltă).[1] Ce s-a întâmplat cu Marea Aral ca urmare a proiectelor de irigație artificială a sovieticilor în anii ’60 știm cu toții.[2]
Comunismul real a avut întotdeauna o atitudine prometeică față de natură. Natura, planetele, animalele, nu au nici o valoare intrinsecă. Natura există numai pentru om, iar acesta poate să facă cu ea ce dorește. Această atitudine de exploatare nelimitată a naturii nu a fost o invenție de circumstanță a lui Stalin sau Mao. Ea descinde de fapt chiar de la fondatorii comunismului științific, Marx și Engels, ambii reprezentanți ai credinței, tipică pentru epoca lor, în progresul industrializat. Citim în Schiţă a unei critici a economiei politice, scrisă de Engels în 1844:
„Capacitatea de producție de care dispune umanitatea este nemărginită. Capacitatea productivă a solului poate fi mărită la infinit prin aplicarea capitalului, a muncii și a științei. […] Capitalul crește zilnic; forța de muncă crește odată cu populația, iar știința supune forța naturii omenirii cu fiecare zi ce trece.”
La fel și Stalin în cuvântarea sa din 1929, „Un an de mare schimbare”:
„Avansăm din plin înainte pe calea industrializării […]. Devenim o țară a metalului, o țară a automobilelor, o țară a tractoarelor. [În 1930] o să avem 60.000 de tractoare pe câmpuri, un an mai târziu o să avem 100.000 de tractoare, și în doi ani 250.000 de tractoare”[3].
Cam la asta se reduce atitudinea comunismului științific față de natură.[4] Ea este identică cu cea a capitalismului timpuriu, din Gilded Age („Era strălucitoare), când Statele Unite au cunoscut o perioadă de progres tehnologic și industrial uriaș. Citez dintr-un document oficial din 1909, emis de US Bureau of Soils, secțiune al departamentului agriculturii al SUA: „Pământul (solul) este singurul bun indestructibil, imuabil, pe care îl deține națiunea. Este singura resursă care nu poate fi epuizată; care nu poate fi terminată”[5]. Din care se deduce (ficțiunea) că pământul ar putea să fie lucrat și exploatat la infinit. Vedem, deci, că exploatarea galopantă a resurselor naturale, fără reflecții asupra consecințelor pentru generațiile viitoare, pare a fi o rădăcină comună a comuniștilor și capitaliștilor radicalizați de pretutindeni. Comunismul nu este atunci în mod necesar ecologic.
Trec la a doua întrebare: Este ecologia în mod necesar comunistă? Îmi aduc aminte cum în copilărie, în anii șaptezeci, când îmi petreceam vacanțele la bunicii din Târgu Jiu, descopeream uneori dimineața un strat de cenușă pe plantele din grădină. Primeam explicația de la bunica: cenușa venea de la fabrica de ciment din Bârsești, aflată la o distanță de 3 km de noi. Se poate găsi pe Youtube un film de propagandă din 1965 în care această fabrică e lăudată: „În orașul lui Brâncuși, pe zeci de hectare și-a înălțat coloanele sale fără de sfârșit una dintre cele mai mari fabrici de ciment din țară. Vizată la proporții de colos, fabrica din Târgu Jiu dispune de un flux tehnologic cu grad înalt de mecanizare și automatizare”[6]. Bineînțeles nici vorbă în acest film de faptul că cenușa de ciment provoacă astmul (de care am suferit și eu în copilărie, poate nu din întâmplare) și alte boli.
Efectele poluării atmosferice asupra sănătății sunt bine cunoscute. După un raport al lui Health Effects Institute (HEI) din Boston, numai în 2001 au murit 8.1 milioane de oameni la nivel mondial din cauza poluării, cu 700.000 de decese în rândul copiilor sub cinci ani.[7] Poluarea atmosferică a devenit al doilea factor principal asociat cu riscul decesului. România se află printre cele mai poluate țări ale Uniunii Europene, cu un nivel al nocivelor pulberi fine în suspensie (PM2.5) de până la cinci ori mai mare decât cel recomandat de experții sănătății, potrivit unei analize din 2024.[8] Totuși, situația s-a îmbunătățit considerabil în ultimele decenii, cel puțin în Europa de Vest, mai puțin în cea de Est, datorită măsurilor Uniunii Europene de a reduce noxele la zero până în 2030 (vezi Zero Pollution Action Plan).[9] Oare aceste măsuri sunt comuniste? Este reducerea cazurilor de astm, bolilor de inimă și accidentelor vasculare cerebrale cauzate de poluarea aerului o măsură comunistă? Dar oare mamele din orașul Zlatna (județul Alba) care publicau în revista Femeia în 1978 o scrisoare de protest cu titlul „Stop poluării atmosferei din Zlatna”, criticând conducerea combinatului metalurgic Ampelum Zlatna și deci indirect autoritățile comuniste din acea vreme, erau și ele comuniste?[10]
Am demonstrat cu o altă ocazie că ecologia este perfect compatibilă cu ideea fundamentală a conservatorismului, chiar derivă din acesta.[11] Un Herbert Gruhl, politician conservator german, timp de peste două decenii membru al partidului creștin-democrat (CDU) și autor al bestseller-ului Jefuirea unei planete. Bilanțul înspăimântător al politicii noastre (1975), nu poate să fie suspectat de nici o simpatie comunistă.[12] Dimpotrivă, ca parlamentar a fost activ în combaterea stângii radicale în 1969/1970.[13] Și totuși, Gruhl a părăsit în 1978 partidul condus de Helmut Kohl (viitor cancelar al RFG), nu pentru că CDU îi părea prea conservator, ci dimpotrivă, pentru că, prin adoptarea politicii de creștere industrială nemărginită, partidul „conservator” a lui Kohl se îndepărtase de miezul viziunii conservatoare.
Și acesta este doar un singur exemplu. Ar mai fi multe altele. Așa-zisul partid „republican”, condus astăzi de Trump, a cunoscut o perioadă în care problemele ecologice nu erau negate, precum în prezent, ci recunoscute și soluționate. La începutul secolului trecut Teddy Roosevelt era un adevărat pionier al conservării naturii, creând rezervații naturale protejate prin legi susținute chiar de el. Iar Richard Nixon a fost cel care, în 1970, a înființat aceea Environmental Protection Agency, căreia activiștii de partid ai lui Trump i-au declarat astăzi război (a se vedea „Project 2025”, capitolul 13)[14], obligând-o să anuleze granturile federale pentru studierea pericolelor pe care substanțele chimice și poluarea aerului le reprezintă pentru copiii din zonele rurale ale SUA.[15] A fost Nixon comunist? Este Environmental Protection Agency comunistă? La fel de comunistă cum erau mamele din Zlatna în anii ’70?
Evident, narativa „Ecologiștii e comuniști!” e ilogică. Totuși, pare mai puternică decât logica. De ce? Pentru că spațiul public nu este determinat numai de logică, ci și de interese mai mult sau mai puțin meschine. În cazul de față există o îndelungată campanie de denigrare a ecologiei științifice și climatologiei. Invit pe cititorul interesat să vizioneze fascinantul film documentar Merchants of Doubt, produs de Eric Conway și Naomi Oreskes. Distribuit de Sony Pictures (un conglomerat mass-media nu întocmai marxist-leninist), filmul urmărește cum, începând din anii ’90, magnați ai industriei petrolifere americane au fondat și finanțat ONG-uri cu sume uriașe, ONG-uri care au promovat interesele lor de afaceri, promovând narativa „Ecologiștii e socialiști!” și denigrând, în mod sistematic, experți ai climatului precum un Jim Hansen și un Michael Mann. Filmul conține interviuri revelatoare cu foști salariați ai acestor ONG-uri[16]. Numai Frații Koch, adevărați Rockefelleri ai epocii noastre, au finanțat cu peste 1 miliard de dolari asemenea campanii.[17]
Sunt toți climatologii comuniști? Oare ce să zicem atunci despre oamenii de știință angajați de conglomeratul gigant de combustibili fosili Exxon Mobil, care au prezis, încă din anii ’70, cu o acuratețe neverosimilă, rata de încălzire globală cauzată de arderea antropogenă a acestor combustibili (Img. 1)? Erau ei comuniști? A fost acesta oare motivul pentru care conglomeratul capitalist Exxon s-a decis nu numai să nu publice aceste predicții îngrijătoare, ci s-a angajat într-o campanie de discreditare a științei climatului? Să fim serioși. Motivele sunt cât se poate de evidente. Le găsim identificate deja în Biblie, de exemplu în Luca 1:15 sau 1 Timotei 6:10.
Să luăm alt exemplu, al lui James Hansen. Este el un comunist? Nu reiese din biografia și publicațiile sale. Hansen a studiat fizică și astronomie la universitatea din Iowa, și-a scris doctoratul despre atmosfera planetei Venus, este unul dintre cei mai eminenți climatologi din prezent, cu un h-index de 110, a fost consultat de Congresul SUA, ș.a.m.d. Are un newsletter care apare de mai multe ori pe an, oricine se poate abona gratis. Nu pare un om al stângii, a fost chiar criticat de unii activiști ai mediului pentru faptul că s-a asociat cu Michael Shellenberger, influent lobbyist pentru energia nucleară. Energie puțin agreată de unele partidele verzi, cum ar fi Die Grünendin Germania.[18] Am și tradus unul din newsletter-urile lui Hansen în 2023 pentru Contributors, un text scris într-un limbaj științific, plin de date și diagrame, și care argumenta că există o creștere accelerată a încălzirii planetei.[19]
În ultimele sale postări, Hansen și echipa lui de cercetători continuă să afirme că ne aflăm într-o fază de încălzire accelerată a planetei. Și el se află printre cei care critică unele publicații a IPCC-ului[20], dar nu pentru că ele ar fi alarmiste, ci pentru că nu sunt destul de alarmiste! Hansen susține că un important parametru pentru predicția încălzirii globale, parametrul sensibilității climatice (climate sensitivity) este cu 50% mai mare decât cel folosit de IPCC, cea ce ar însemna că ne îndreptăm spre un scenariu climatic destul de sumbru. Parametrul indică cu cât s-ar încălzi suprafața planetei dacă s-ar dubla cantitatea de CO2 din atmosferă. Cu alte cuvinte, este un parametru prin care se determină relația între cantitatea de carbon în atmosferă și încălzirea planetei. IPCC operează cu o sensibilitate climatică de 3º Celsius, pe când Hansen presupune o sensibilitate climatică de 4.5º C ± 0.5º C. Fără să mă pronunț asupra validității acestei propuneri, țin să atrag atenția că după Hansen o asemenea sensibilitate climatică ridicată ar explica anomaliile termice din ultimul timp, anomalii care au fost sesizate și de mulți alți cercetători. Frecvența și amploarea crescută a caniculelor recente a fost remarcată încă din 2023. Anul trecut s-au măsurat noi recorduri de temperatură, de ex. 52° C în Tepache (Mexic), 50,9° în Aswan (Egipt), 48° în Ciad, 46,8° în Cipru. 2024 a fost cel mai cald an măsurat în Europa, cu 1,55° C mai cald decât media temperaturii din perioada 1850-1900 (așa zisă „pre-industrială). De fapt, ultimii zece ani, 2015-2024, ocupă Top-ul 10 al celor mai calzi ani din ultimele două secole.[21]
S-ar putea replica, desigur, că anul 2024 a fost neobișnuit de cald pentru că a fost un an al lui El Niño, fenomen ciclic în zona ecuatorială de sud din Oceanul Pacific care, de obicei, aduce după sine o încălzire suplimentară, dar în principiu temporară.[22] Însă asta nu explică trei lucruri, după Hansen: (1) de ce creșterea adăugată a temperaturii, trecând de cele 1,5° C stabilite ca încălzire maximă la Acordul de la Paris în 2015, a sărit cu mult peste 1,5° C încă din vara lui 2023; (2) de ce, după terminarea lui El Niño în aprilie 2024, încălzirea suplimentară a scăzut foarte puțin, menținându-se pentru restul lui 2024 la peste 1,5° C; (3) de ce în ianuarie anul curent temperatura globală a fost mai ridicată, la peste 1,7° C (!), decât în ianuarie 2024, când El Niño își atingea apogeul. Uitați-vă la cele trei linii din diagrama realizată de Hansen în newsletter-ul său de pe 15 Aprilie 2025[23] (Img. 2; am permisiunea să o reproduc aici):
Cele trei linii, albastră, verde, roșie, urmăresc încălzirea globală în contextul ultimelor trei manifestări de El Niño, 1997-1999, 2015-2017, 2023-2025. Două lucruri sunt evidente: (1) fiecare El Niño se petrece în contextul unei temperaturi globale mai ridicate decât cel anterior; (2) ultimul El Niño nu a condus la o micșorare a temperaturii globale după ce el s-a terminat. Este oare posibil că am ratat, ca specie, șansa să ne menținem încălzirea climatului la o limită tolerabilă de sub 1,5° C, și că ne îndreptăm deja spre o încălzire globală de 2° C, cu consecințe greu de prezis, dar cu siguranță nefaste? Se pare că da. Ba chiar mai mult, există analize care prezic că de fapt ne îndreptăm spre o încălzire încă și mai mare, până la 3,4° C.[24]
Mă întreb care aspect al argumentării științifice a lui Hansen (am schițat-o numai aici) poate fi identificat ca „socialist” sau „comunist”? Oare faptul că alege o linie roșie pentru a reprezenta cel mai recent El Niño? Desigur, glumesc. Hansen nu este de fapt decât unul dintre mulți climatologi care încearcă să înțeleagă ciudatele anomalii din ultimul timp. Gavin Schmidt, directorul lui NASA Goddard Institute for Space Studies, ar fi un alt exemplu. Și el se întreba, într-un articol din renumita revistă Nature, ce ar explica anomalia încălzirii bruște din 2023, scriind: „Luând în considerare toți factorii cunoscuți, planeta s-a încălzit cu 0,2° C mai mult anul trecut decât se așteptau oamenii științei climatologice. Modelele climatice nu pot explica imensa anomalie de căldură din 2023 – am putea fi pe un teritoriu neexplorat”[25]. Dar poate și Schmidt este un closet Marxist, iar studiile sale de matematică la Jesus College din Oxford (unde am predat și eu) și la UCL nu au fost decât pretexte pentru sovietizarea globului? În cazul acesta nu putem decât să-i fim recunoscători activistului anti-comunist Donald Trump, care intenționează să reducă drastic bugetul instituțiilor care se ocupă de cercetarea climei, cum ar fi National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA).[26] NOAA întreține, printre altele, renumitul observator de la Mauna Loa din Hawaii, care monitorizează cantitatea de carbon din atmosferă, deci un parametru crucial.[27] O logică perfectă: Dacă trec strada și văd că se îndreaptă cu viteză o mașină spre mine, nu trebuie decât să închid ochii – și mașina dispare din câmpul meu vizual.
Dar atunci ce facem cu Financial Times, care menține un newsletter săptămânal numit „FT Climate Capital”? Specializat pe reportaje despre sectorul economic-financiar, este totuși un ziar get-beget capitalist, auto-identificându-se drept conservativ-liberal. În newsletter-ul de pe 6 aprilie este analizat valul de căldură din Asia Centrală din martie anul curent, când în Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan și Kârgâzstan au fost măsurate temperaturi cu 10° C (!) mai mari decât în perioada pre-industrială (Img. 3). Financial Times conchide: Cercetători de la grupul World Weather Attribution (WWA) „afirmă că evenimentul ar fi fost ‚esențial imposibil’ fără schimbările climatice […]. Schimbările climatice au făcut ca acest val de căldură ‚demențial’ să fie cu în jur de 4° C mai intens și de aproximativ trei ori mai probabil. Ei au semnalat că aceste cifre sunt cel mai probabil estimări conservatoare”[28]. Citez titlurile altor recente newsletter FT: „Ghețarii se micșorează tot mai repede din 2000 încoace”, “Gheața de mare se topește într-un ritm alarmant”, „Cum se intensifică inundațiile din Europa”, etc.
Ideea că ecologia este o mișcare comunistă, că o preocupare cu, chiar îngrijorare față de încălzirea climatului și de exploatarea nemărginită a mediului ar trăda simpatii comuniste, pare bizară. Personal, nu mă consider un comunist.[29] Ce este în fond comunist în încercarea de a opri defrișările ilegale din pădurile României, sau în dorința ca și copiii de astăzi să se poată tăvăli iarna în zăpadă, cum era posibil pe vremuri?
Dar să lăsăm sentimentalismele. În încheiere, îl invit pe cititor să mediteze asupra a două exemple în legătură cu narativul „Ecologii e comuniști!”[30].
Primul exemplu provine din sectorul financiar, mai precis cel al asigurărilor. Miezul afacerilor în acest sector nu se bazează pe certitudini despre evenimente specifice, ci pe calcularea probabilității unui risc financiar pentru un bun asigurat (o casă, să zicem). Schimbarea climatului a început să forțeze companiile de asigurare să postuleze riscuri din ce în ce mai mari în calculele lor. Limita ar fi un risc de 100%, adică certitudinea absolută că un bun, o casă o să fie distrusă de un eveniment natural în următoarele 12 luni. Nici o asigurare nu ar asigura un asemenea bun, bineînțeles. Dar chiar dacă riscul unei distrugeri ar fi numai de, să zicem, 30%, polița de asigurare ar fi foarte scumpă și proprietarul poate nu și-ar permite să o plătească. În care caz asigurarea, tot sectorul de fapt, pierde un client.
Generalizați acest scenariu. Ajungem la concluzia că riscul asigurărilor de a da faliment începe să crească odată cu riscurile aduse de schimbarea climatică. Sunt două riscuri corelate. Sau poate avem dea face cu ceva și mai rău, un domino efect. Aceasta nu este invenția mea, a unui biet filozof visător, ci este chiar ceea ce spun managerii marilor companii de asigurare. Dau un singur exemplu: Günther Thallinger, membru al consiliului de administrație al lui Allianz SE, una dintre cele mai mari companii în domeniu (cu un venit de 180 miliarde de Euro in 2024). Thallinger scria de curând pe LinkedIn:
„Căldura și apa distrug capitalul. Casele inundate își pierd valoarea. Orașele supraîncălzite devin nelocuibile. Clasele întregi de active se degradează în timp real, ceea ce se traduce prin pierderea de valoare, întreruperea afacerii și devalorizarea pieței la nivel sistemic. Industria asigurărilor a gestionat istoric aceste riscuri. Dar ne apropiem cu rapiditate de nivelurile de temperatură – 1,5°C, 2°C, 3°C – unde asigurătorii nu vor mai putea oferi acoperire pentru multe dintre aceste riscuri. Matematica se strică: primele necesare depășesc ceea ce oamenii sau companiile pot plăti. Acest lucru se întâmplă deja. Regiuni întregi devin neasigurabile. […] Aceasta nu este o ajustare unică a pieței. Acesta este un risc sistemic care amenință însăși fundația sectorului financiar. Dacă asigurarea nu mai este disponibilă, atunci și alte servicii financiare devin indisponibile. O casă care nu poate fi asigurată nu poate fi ipotecată. Nicio bancă nu va acorda împrumuturi pentru proprietăți neasigurabile. Piețele de credit îngheață. Aceasta este o criză a creditului indusă de climă”[31].
Cum rezumă The Guardian: „Criza climatică pe cale de a distruge capitalismul, avertizează o importantă firmă de asigurare ”[32].
Al doilea exemplu vine din sectorul militar. Mă gândesc aici la tensiunile din Orientul Mijlociu, în special la conflictul între SUA și Iran, care s-a întețit de când SUA are o administrație nouă, mai intransigentă față de aspirațiile geopolitice ale Iranului în regiune. Citeam acum o lună un articol în ziarul german (conservator) Bild, în care se discutau amenințările Iranului la adresa Statelor Unite, în cazul în care americanii ar ataca Iranul.[33] O posibilă țintă pentru o acțiune de răzbunare a iranienilor ar fi baza militară britanică-americană Diego Garcia din Oceanul Indian, unde SUA au staționate puternice forțe militare, printre care bombardierii B-1B Lancer și B-2 Spirit (așa zisul Stealth Bomber). Cu toate că această bază se află la o distanță de 3800 km de Iran, acesta ar putea-o ataca, pentru că mullahi de la Teheran dispun între timp și ei de arme mai avansate, în special de rachetele Chorramschahr și de dronele kamikaze Shahed-136B, cu o rază de atac de 4000 km.
Articolul din Bild conținea și o imagine a lui Diego Garcia, din care reiese că este un atol, deci situat la un nivel foarte apropriat de nivelul oceanului. Și atunci mi-am pus o simplă întrebare: Nu este această bază militară periclitată de creșterea nivelului oceanelor în următoarele decenii? Și dată fiind enorma importanță strategică a bazei, oare Pentagonul nu este conștient de acest risc? O simplă căutare pe Google mi-a dat răspunsul: bineînțeles că este! Pentagonul a comisionat mai multe studii despre pericolele naturale serioase, chiar distrugătoare, pe care bazele sale de pe acest și de pe alți atoli o să aibă de înfruntat, poate deja în deceniul următor.[34] De exemplu, sistemul de radar „Space Fence”, instalat de compania Lockheed Martin pe atolul Kwajalein din Pacific (costuri: 1 miliard de dolari), ar putea să fie înghițit de inundațiile anuale, care devin din ce în ce mai puternice din cauza încălzirii globale. În definitiv, nu trebuie să ne mirăm. Acestea sunt riscuri la adresa intereselor geostrategice ale Statelor Unite, e normal că ele sunt cercetate de Pentagon. Așa cum în ultimul raport al lui NATO, „2024 Climate Change and Security Impact Assessment Report”, se analizează provocările serioase pe care schimbările climatice le aduc securității alianței.[35]
Conchid atunci cu o a treia întrebare: Dacă ecologia este comunistă, este oare capitalismul în miezul său financiar-militar … comunist?
[1] https://www.iea.org/reports/global-energy-review-2025/co2-emissions
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Aral
[3] Cuvântare ținută cu ocazia aniversării a 12 ani de la revoluția bolșevică, publicată în Pravda pe 7.11.1929.
[4] Chiar dacă Marx are de spus unele lucruri mai subtile despre fragilitatea „metabolismului” între om și pământ în Capital și în fragmentele din Grundrisse. Există o întreagă literatură marxistă care încearcă să-l salveze pe Marx de la reproșul că el nu a fost ecologist. A se vedea ca exemplu John Bellamy Foster, „Ecology”, în Marcello Musto (ed.), The Marx Revival (2020). Nu este aici locul pentru o discuție a acestor interpretări.
[5] https://www.pbs.org/wgbh/americanexperience/features/surviving-the-dust-bowl-biography-hugh-hammond-bennett/
[6] https://www.youtube.com/watch?v=RXnkdHqPrrE
[7] https://www.unicef.org/romania/ro/comunicate-de-pres%C4%83/poluarea-atmosferic%C4%83-provocat-81-milioane-de-decese-la-nivel-mondial-%C3%AEn-2021
[8] https://www.euronews.com/green/2024/12/14/only-seven-countries-in-the-world-breathe-safe-air-three-of-them-are-in-europe
[9] https://www.eea.europa.eu/en/topics/in-depth/air-pollution
[10] https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/cele-mai-poluate-orase-din-romania-comunista-2283093.html
[11] https://www.contributors.ro/conservatorismul-si-conservarea-naturii-spre-o-noua-sau-foarte-veche-alianta/
[12] În original: Ein Planet wird geplündert. Die Schreckensbilanz unserer Politik, apărut la Fischer Verlag. S-au vândut peste 400.000 de exemplare în Germania Federală.
[13] https://de.wikipedia.org/wiki/Herbert_Gruhl
[14] Despre autoarea acestui capitol, Mandy Gunasekara, și legăturile ei, prin grupul de lobby „The CO2 Coalition”, cu industria petroliferă, vezi https://www.desmog.com/mandy-gunasekara/. „Project 2025” poate fi citit aici: https://www.project2025.org/playbook/.
[15] https://www.vox.com/2017/4/22/15377964/republicans-environmentalism
[16] Printre care se numărau și niște experți în relații publice, aceeași experți de care se folosiseră marile firme de tabac în anii ’70 și ’80 în campaniile lor de a demonstra că fumatul nu produce cancer!
[17] A se vedea, pentru amănunte, Jane Mayer, Dark Money: The Hidden History of the Billionaires Behind the Rise of the Radical Right (2016), cap. 8 („The Fossils”).
[18] Energia nucleară este însă agreată de alte partide verzi, în special de Volt, partid liberal pan-european și pro-european, care este reprezentat și în România.
[19] https://www.contributors.ro/el-nino-si-incalzirea-planetei/
[20] Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice, https://www.ipcc.ch/assessment-report/ar6/.
[21] https://wmo.int/news/media-centre/wmo-confirms-2024-warmest-year-record-about-155degc-above-pre-industrial-level
[22] Vezi https://www.contributors.ro/el-nino-si-incalzirea-planetei/.
[23] https://www.columbia.edu/~jeh1/mailings/2025/2025GlobalTemperature.15April2025.pdf
[24] https://climateactiontracker.org/global/cat-thermometer/
[25] https://www.nature.com/articles/d41586-024-00816-z
[26] https://www.nature.com/articles/d41586-025-01217-6
[27] https://gml.noaa.gov/ccgg/trends/
[28] https://www.ft.com/content/c117fd39-b1ab-41b8-89d4-6e1130a39014.
[29] Vezi https://balticworlds.com/communism/.
[30] Cititorul avizat și-a dat probabil seama că eu fac aluzie la titlul unui articol polemic al lui Mircea Eliade din anii ’30, „Intelectualii e fasciști!”.
[31] https://www.linkedin.com/pulse/climate-risk-insurance-future-capitalism-g%C3%BCnther-thallinger-smw5f/
[32] https://www.theguardian.com/environment/2025/apr/03/climate-crisis-on-track-to-destroy-capitalism-warns-allianz-insurer
[33] https://www.bild.de/politik/ausland-und-internationales/usa-saebelrasseln-aus-iran-mullahs-drohen-mit-angriff-auf-us-basis-67e923831fbfdc58b2a4d98e
[34] https://maritime-executive.com/article/study-sea-level-rise-threatens-u-s-military-s-island-bases,







Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ecologiştii sunt comunişti sau comuniştii sunt ecologişti? Din documentul pe care îl prezentăm mai jos rezultă că, de fapt, comuniştii doresc să fie ecologişti din motive pragmatice, promovând programe de valorificare a resurselor energetice refolosibile şi a surselor neconvenţionale de energie. Dar socoteală de acasă nu se potriveşte deloc cu cea de la târg.
Raport privind stadiul valorificării în România a resurselor energetice refolosibile şi a surselor neconvenţionale de energie în perioada 1 ianuarie – 31 august 1988 (12 octombrie 1988).
[Consemnare manu, cu cerneală albastră:] 2684/12.10.1988
Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
Nr. 1776 11 XI 1988
RAPORT
privind stadiul valorificării resurselor energetice refolosibile şi a surselor neconvenţionale de energie în perioada 1 I – 31 VIII 1988
În domeniul valorificării resurselor energetice refolosibile şi surselor neconvenţionale de energie pe primele 8 luni s-au înregistrat nerealizări de 1198,0 tcc la resurse refolosibile şi 301,1 mii tcc la surse neconvenţionale, în principal, la:
1. Ministerul Industriei Metalurgice cu 640,5 mii tcc la resurse energetice refolosibile datorită întârzierii punerii în funcţiune a instalaţiilor de recuperare prevăzute în plan, a neîntocmirii documentaţiilor necesare introducerii în plan a unor capacităţi de recuperare pentru care sunt cunoscute soluţiile de valorificare, a nefuncţionării la capacitate şi parametrii de proiect a instalaţiilor de valorificare existente şi nerealizării planului de producţie la fontă, cocs şi laminate.
2. Ministerul Industriei Chimice şi Petrochimice la resurse energetice refolosibile cu 473,9 mii tcc şi cu 103,4 mii tcc la surse neconvenţionale de energie, datorită neexecutării lucrărilor de investiţii prevăzute (din 17 obiective cuprinse în plan, s-au pus în funcţiune numai 5), din cauza nedefinitivării soluţiilor de valorificare a resurselor produse pe unele platforme chimice, defecţiunilor înregistrate la unele instalaţii de recuperare, îndeosebi din combinatele petrochimice şi cele de îngrăşăminte, precum şi nerealizării planului de producţie la îngrăşăminte şi prelucrare ţiţei. La surse neconvenţionale nu s-au realizat instalaţiile de valorificare a metanolului din biomasă (sarcină anuală 150 mii tcc).
3. Ministerul Agriculturii nu a realizat la surse neconvenţionale sarcina prevăzută în plan cu 93,1 mii tcc, în principal, la energia geotermală cu 53 mii tcc (sarcină de valorificare pentru energia care trebuia livrată de către Departamentul Geologiei), cu 26 mii tcc la biogaz, 8 mii tcc la energia vântului şi 6 mii tcc la energia solară. Nerealizările se datoresc întârzierilor în realizarea obiectivelor de investiţii prevăzute în plan şi nesoluţionarea de către furnizorii de utilaje a unor probleme tehnice privind reinjectarea apelor geotermale în sol şi a pompelor de ape geotermale cu temperatură ridicată.
4. Consiliile populare judeţene nu au realizat sarcina de valorificare a surselor neconvenţionale cu 51,9 mii tcc, rămâneri în urmă înregistrându-se la valorificarea energiei geotermale pentru încălziri cu 26 mii tcc, la energia solară cu 15 mii tcc şi 10 mii tcc la biogaz produs în staţiile de epurare a apelor, ca urmare a întârzierilor înregistrate în realizarea lucrărilor de investiţii pentru obiectivele propuse.
La nerealizările prezentate a contribuit şi nesoluţionarea la timp a unor probleme, după cum urmează:
– neasimilarea în producţia curentă de către Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini a agregatelor de 100, 300 şi 1000 KW pentru valorificarea energiei vântului;
– Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Industriei Electrotehnice nu au asimilat în producţie agregatele de pompe submersibile pentru livrarea apelor geotermale la temperaturi de 70-100ºC;
– întârzieri în execuţia obiectivelor pentru valorificarea biogazului la Ministerul Agriculturii, datorită neexecutării la timp de către constructor (în principal Ministerul Construcţiilor Industriale) a părţilor de construcţii.
*
În vederea recuperării rămânerilor în urmă în valorificarea resurselor energetice refolosibile şi a surselor neconvenţionale de energie, în cadrul Consiliului de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrică şi termică, s-au stabilit cu conducerile ministerelor economice şi celorlalţi titulari de plan programe concrete de acţiuni care să asigure finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a obiectivelor până la 30 noiembrie a.c.
ss. Ion Dincă (prim-viceprim-ministru al Guvernului – nota P. Opriş)
ss. Gheorghe Stoica (ministrul Aprovizionării Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe – nota P. Opriş)
ss. Radu Bălan (preşedintele Comitetului de Stat al Planificării – nota P. Opriş)
Şi acum, să prezentăm comentarile lui Nicolae Ceauşescu după ce a citit raportul de mai sus şi justificările lui Ion Dincă:
Raportul privind modul în care organele şi organizaţiile de partid, consiliile oamenilor muncii din unităţi, centrale şi ministere realizează sarcinile de punere în funcţiune a capacităţilor energetice, executarea reparaţiilor capitale şi modernizarea grupurilor termoenergetice şi asigurarea producţiei de energie electrică în iarna 1988-1989
[Tov. Nicolae Ceauşescu:] Se constată că prevederile nu s-au realizat în bune condiţii. De altfel, însăşi producţia de energie pe care o obţinem pe cărbune în această lună este cu mult sub ceea ce s-a stabilit, deşi s-au dat toate asigurările că producţia de energie pe cărbune se va realiza în mod corespunzător, adică 4500 MW, mergând spre 5000 MW. Practic, însă suntem la 3500 MW. S-au golit din nou lacurile, deşi în luna iulie eram cu ele la 90 şi chiar 100 la sută pline. Am ajuns din nou la 34 şi 43 la sută şi numai în unele locuri la 86 la sută – deşi tot timpul mi s-au dat asigurări că vom intra în iarnă cu lacurile pline.
Vreau să ascultăm ce s-a întâmplat şi ce măsuri s-au luat, pentru că nu se poate merge mai departe în felul acesta!
Tov. Ion Dincă: Tovarăşe secretar general,
Ministerul Energiei Electrice are programul aprobat de Dumneavoastră să execute 16 reparaţii capitale. Dacă luăm după numărul reparaţiilor capitale executate, 12 sunt realizate şi 4 sunt în restanţă şi anume: grupul energetic de 330 MW de la Turceni, grupul energetic nr. 7 de la Işalniţa, cazanul nr. 3 de 420 MW de la Giurgiu şi grupul energetic nr. 3 de la Palas, de 150 MW. Am putea spune că aceste reparaţii capitale sunt întârziate datorită unor lipsuri de materiale de la Ministerul Industriei Metalurgice, dar nu există pericolul să nu le executăm în cursul lunii viitoare. Acest program a fost discutat în Biroul executiv al guvernului.
Însă probleme mari avem în ce priveşte calitatea reparaţiilor. Această situaţie o avem şi la cazane şi la grupurile energetice. Apar foarte des defecţiuni şi vibraţii. Toate acestea, la peste 1500 de ture, intră în vibraţie. Apoi sunt neajunsuri în privinţa bobinajului de la motoare. Sârma de la Zalău este bună din punct de vedere al calităţii, dar izolantul nu este de calitate şi se face scurtcircuit.
A treia problemă principală în ceea ce priveşte calitatea reparaţiilor este că nu reuşim să realizăm pompe de apă bune.
A patra problemă este în legătură cu aparatura de măsură şi control din tablourile de comandă, care indică fals şi duce la dese opriri.
În ceea ce priveşte calitatea materialelor livrate de metalurgie, vă raportez cu toată responsabilitatea că s-a înrăutăţit simţitor calitatea ţevilor, inclusiv a celor cu fluturaşi. Faţă de anul trecut, au apărut defecţiuni. În loc să aibă grosimea peretelui uniformă, este excentrică.
Accentul principal îl punem pe modul cum executăm reparaţiile şi pe controlul calităţii acestora. Prin măsurile luate împreună cu miniştrii şi viceprim-miniştrii, considerăm că putem rezolva toate problemele pe care le avem.
O ultimă problemă pe care vreau s-o ridic este în legătură cu completarea uleiului la grupurile aflate în funcţiune. Am introdus uleiul livrat, dar nu dă rezultate din cauza unor lipsuri de adeziv şi în felul acesta vom distruge utilaje de mare valoare pentru nişte lucruri de mică importanţă.
Am discutat toate aceste probleme cu viceprim-ministrul şi cu tovarăşul Ion M. Nicolae, care au spus că vor lua măsuri. Sunt probleme şi pentru alte categorii de motoare, inclusiv navale, unde se impune urgent asigurarea uleiurilor de calitate corespunzătoare.
O altă problemă este aceea a punerilor în funcţiune. Avem sarcina să terminăm cele două cazane de la grupul 8 de la Turceni, de 330 MW. Cazanul 1 este complet terminat. La cazanul 2 încă mai este de lucrat. Mai sunt de livrat materiale şi utilaje. Am discutat cu tovarăşii Barbu Petrescu şi Marin Enache şi au dat asigurări că până la 30 noiembrie vom primi de la „Vulcan” ultimele materiale. În aceste condiţii, în luna martie 1989 vom termina şi cazanul 2, astfel ca în trimestrul II anul viitor să intrăm experimental cu două grupuri.
Am primit decretul aprobat de Dumneavoastră cu Drobeta-Turnu Severin. Pentru execuţia cazanului nr. 3 am luat utilaje de la Uzina „Progresul” – Bucureşti şi în cazul acesta vom avea o întârziere la Capitală. De asemenea, s-au luat măsuri ca două cazane pe păcură să le realizăm la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie, să dispunem acolo de aceste cazane pe păcură.
Sunt date asigurări şi de către viceprim-ministru şi de ministru că vom primi materialele necesare.
O rămânere în urmă o avem la punerile în funcţiune la instalaţiile pe hidraulică. Am avut plan în acest cincinal să punem în funcţiune 2150 MW şi am pus 1410 MW. Sunt condiţii pentru încă 230 MW şi vom rămâne cu aproape 700 MW care nu se vor pune în funcţiune.
În Programul naţional aprobat de Dumneavoastră, potenţialul energetic al României este de 15.450 MW.
Am luat măsuri să terminăm investiţiile în Râul Mare-Retezat, la Siriu în Buzău şi celelalte centrale.
Vă asigurăm că am luat toate măsurile şi vom termina în curând aceste investiţii. Dumneavoastră chiar ne-aţi criticat într-o şedinţă a Comitetului Politic Executiv că am început aceste investiţii de 13 ani – în 1975-1977 – şi nu sunt puse în funcţiune nici acum. Acum am concentrat forţele necesare.
Avem rămâneri în urmă şi la construcţia hidrocentralelor pe Olt şi pe sectorul Făgăraş.
Un alt sector de activitate este în legătură cu începerea lucrărilor la centrala nucleară de la Măcin…
Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu asta am pus în discuţie acum.
Tov. Elena Ceauşescu: Este vorba de lacuri, de golirea lor.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Am discutat problema că nu s-au realizat cel puţin reparaţiile capitale. Nu discutăm acum toate problemele legate de energie. Avem un raport clar pe aceste probleme, dar acum discutăm problema asigurării energiei electrice pentru această iarnă.
Tov. Ion Dincă: Pentru iarna aceasta asigurăm energia.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Cum este asigurată?
Tov. Elena Ceauşescu: Prin golirea lacurilor?
Tov. Ion Dincă: Nu le-am golit.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Raportul este aici. Eu nu ştiu ce au reţinut ceilalţi tovarăşi, dar eu am reţinut, din ceea ce ai spus tu, că Ministerul Energiei Electrice trebuie felicitat pentru felul cum îşi desfăşoară activitatea, că el lucrează foarte bine şi că vina este a celorlalţi; dar, repet, am înţeles că trebuie să felicităm şi să decorăm Ministerul Energiei Electrice pentru felul cum conduce activitatea! Asta am înţeles eu din ceea ce a spus Dincă până acum. Nu am auzit nici un cuvânt despre deficienţele mari care există în Ministerul Energiei Electrice în organizare, în ce priveşte disciplina, în conducerea sectoarelor, în întreţinerea centralelor. Cu concepţia aceasta nu putem pune ordine în sectorul energetic!
Tov. Ion Dincă: Tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Este adevărat, noi avem probleme în legătură cu disciplina, începând de la exploatarea în centrale pe gospodăria de cărbune, cazane, sala maşinilor, instalaţii electrice şi aparatură.
Tov. Nicolae Ceauşescu: 80 la sută din problemele pe care le aveţi sunt legate de proasta organizare în Ministerul Energiei Electrice, de indisciplină, de nefuncţionarea cum trebuie a schimburilor, de nesupraveghere a instalaţiilor. Nu aparatele de control trebuie să regleze, ci oamenii! În toată lumea aparatele au dat şi dau impulsuri greşite. Am discutat nu o dată că nu trebuie să ne închinăm la ele! Noi am funcţionat cu centralele şi fără aparatură. Voi aţi exagerat insistând pentru tot felul de aparatură sofisticată şi aţi slăbit ordinea, disciplina în sectorul energetic, supravegherea bunei funcţionări. Eu sunt de acord ca să vedem şi să discutăm lipsurile altora, dar nu se poate să nu vedem că, de fapt, 80 la sută din problemele acestea sunt legate de lipsurile întreprinderilor, ale Ministerului Energiei Electrice, a celor care se ocupă de energie – şi aici trebuie să vedem problema. Nu se poate discuta aşa. Cu concepţia aceasta cu care ai venit tu aici, înseamnă să continuăm stările de lucruri negative de până acum. Noi am asigurat energia în vara aceasta, dar nu pentru că voi aţi funcţionat cum trebuie, ci pentru că am mărit consumul de păcură şi de gaze cu totul nejustificat. Pe cărbune nu am livrat şi nu livrăm energia care este stabilită. Asta este problema! Aţi consumat din apă fără drept! Asta este problema care se pune şi trebuie să analizăm serios, să dezbatem din nou cu organizaţiile de partid, cu centralele, pe întreprinderi, cu judeţele şi să luăm măsuri speciale de a pune în funcţiune şi a asigura buna funcţionare a utilajelor.
Trebuie să vedem şi la construcţia de maşini ce se întâmplă cu pompele, pentru că avem o întreprindere de pompe bună („Aversa” din Bucureşti – nota P. Opriş). Nu suntem în stare să facem pompe?! Avem o întreprindere de ventilatoare bună (iniţial, Întreprinderea de Construcţii Aeronautice Româneşti, apoi Întreprinderea Metalurgică „Dealul Spirii”, în perioada 16 mai 1959 – 26 mai 1963, Fabrica de Ventilatoare şi, în cele din urmă, Întreprinderea pentru Instalaţii de Ventilatoare Industriale din Bucureşti – nota P. Opriş). Am dezvoltat-o. Să vedem şi cazanele. Nu trebuie să punem ţevile care nu corespund. De altfel, în metalurgie trebuie să luăm măsuri serioase să rezolvăm cum trebuie, că avem capacitate, avem sisteme de control, inclusiv problema aceasta cu uleiul trebuie s-o vedem, ca să se dea ulei corespunzător. Nu se poate una ca asta!
Coda:
Tov. Ion Dincă: Vom acţiona aşa cum aţi spus.
Tov. Nicolae Ceauşescu: De aceea am pus această problemă, să dăm tot ce este necesar, dar să luăm măsuri ca să întărim ordinea şi disciplina. La voi schimbul trei nu funcţionează.
Tov. Ion Dincă: Cele mai multe avarii se produc în schimbul trei.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă oamenii nu sunt prezenţi, voi credeţi că aparatura trebuie să rezolve problemele. Nici un aparat din lume nu rezolvă problema. Nu vedeţi, cele mai sofisticate aparate, chiar cele pentru zborurile în Cosmos, nu dau rezultate! Trebuie să lucrăm cu oamenii. Nu trebuie să ne închinăm la aparatură. Sigur, aparatura trebuie să fie viabilă, dar noi trebuie să vedem, să verificăm. Nu se poate aşa! În trecut, când nu aveam aparatură, nu mai aruncam vina pe aparatură. Există metode de verificare, inclusiv a temperaturii, cu aparatură, simplă, clasică. Nu este nevoie ca omul să stea închis la tabloul de comandă ca să spună dacă temperatura este bună sau nu este bună, ci trebuie să treacă din oră în oră, sau la fiecare jumătate de oră şi să verifice. Aşa este şi în oţelărie, şi în chimie, peste tot unde este foc continuu, nu să stea tot timpul să vadă ce arată aparatul. Atunci nu am avea nevoie să ţinem decât 1-2 oameni şi pe restul să-i trimitem acasă, nu să-i plătim ca să doarmă. Trebuie revăzut totul. Nu se poate una ca asta! Asta este problema!
Deoarece ecologia nu înseamnă doar energie electrică obţinută din surse neconvenţionale, punem la dispoziţie şi două documente din anul 1989 privind gradul de poluare în România.
Raport asupra calităţii mediului în Republica Socialistă România pentru luna mai 1989 (sinteză), întocmit de Ion Badea, preşedintele Consiliului Naţional al Apelor.
Raport asupra calităţii mediului în R. S. România pentru luna mai 1989 (sinteză)
I. Cu privire la calitatea aerului
Analizele calităţii aerului efectuate în luna mai prin măsurători la staţiile de supraveghere a poluării de fond indică o calitate corespunzătoare a aerului pe ansamblul teritoriului ţării.
La altitudini mai joase, local şi pe perioade scurte de timp, s-au înregistrat totuşi depăşiri ale valorilor limitelor admisibile la pulberi în suspensie în zonele platformelor industriale de la Hunedoara şi Tulcea, la sulfură de carbon şi hidrogen sulfurat la Suceava, în zona platformei Combinatului de Fibre Sintetice, şi la amoniac la Bucureşti şi Iaşi. De remarcat că în zonele localităţilor Baia Mare se înregistrează frecvente depăşiri ale valorilor limitelor admisibile la dioxid de sulf şi pulberi în suspensie (anexa 1).
În vederea îmbunătăţirii calităţii aerului în zonele menţionate, s-au luat următoarele măsuri:
– la Platforma siderurgică Hunedoara s-au realizat reparaţii capitale la electrofiltrul nr. 2 şi continuă lucrările de execuţie la instalaţia de stingere uscată a cocsului;
– pe Platforma chimică Râmnicu-Vâlcea s-au etanşat celulele de electroliză de la secţia clorosodică I şi continuă lucrările de remediere la reţelele tehnologice care vehiculează substanţe toxice;
– pe Platforma metalurgică Tulcea continuă execuţia lucrărilor de captare a gazelor de la cuptoarele 6 şi 7 de feromangan afânat şi trecerea lor prin linia de epurare aferentă cuptorului 5;
– la Întreprinderea metalurgică de metale neferoase Copşa Mică s-a pus în funcţiune coşul de dispersie, dar numai la 50% din capacitate şi continuă lucrările de etanşare de la instalaţiile interioare.
Pe Platformele industriale din Baia Mare, Bucureşti-Dudeşti, Suceava şi Iaşi nu s-au început lucrările necesare pentru protecţia calităţii aerului.
II. Cu privire la calitatea apelor
a) Calitatea apelor de suprafaţă
Analizele fizico-chimice şi bacteriologice efectuate în luna mai pe cursurile superioare ale râurilor pun în evidenţă o calitate corespunzătoare în majoritatea cazurilor. Pe unele sectoare mijlocii şi inferioare ale cursurilor de apă, în special în aval de marile centre urbane şi unităţi industriale sau agricole, calitatea apei este necorespunzătoare ca urmare a deversărilor de ape uzate neepurate sau insuficient epurate, a deficienţelor în exploatarea staţiilor de epurare şi a descărcărilor din batalurile de reziduuri, sau operaţiilor de spălare a instalaţiilor de producţie care vehiculează substanţe poluante (anexa 2).
În luna mai s-au produs mai multe poluări accidentale care au afectat echilibrul ecologic şi utilizarea apei la folosinţele din aval.
Astfel, pe râul Someş s-a semnalat o poluare cu substanţe organice, datorită unei avarii la Fabrica de Celuloză Chimică din cadrul Combinatului de Fibre, Celuloză şi Hârtie Dej, care s-a resimţit până la ieşirea din ţară a cursului de apă.
Pe râul Bârlad, în secţiunea Băceşti, s-a semnalat mortalitate piscicolă datorită spălării de către un cetăţean a unui bidon vechi care conţinea insecticidul DIBUTOX.
În toate cazurile de poluare accidentală, organele de gospodărire a apelor au avertizat imediat folosinţele din aval, au luat măsuri în colaborare cu unităţile şi consiliile populare pentru sistarea poluării şi au aplicat sancţiunile prevăzute de lege celor vinovaţi.
Pentru reducerea poluării cursurilor de apă Someş, Mureş şi Olt s-au luat măsuri de oprire temporară sau de diminuare a producţiei la unele secţii din Combinatul de celuloză şi hârtie Dej şi Combinatul de produse sodice Ocna Mureş şi Govora pentru asigurarea eficienţei maxime a staţiilor existente de epurare.
În scopul diminuării încărcării cu poluanţi a apelor uzate evacuate s-au mărit debitele de diluţie pe cursurile de apă.
b) Calitatea apelor subterane
Se menţin în continuare poluate stratele acvifere din jurul Combinatelor Chimice şi Petrochimice de la Brazi, Govora, Arad, Bacău, Codlea şi Făgăraş, ca urmare a pierderilor prin batalurile de depozitare a reziduurilor şi prin reţelele de canalizare deteriorate.
Se continuă execuţia lucrărilor de remediere şi de înlocuire a tronsoanelor de canalizare deteriorate la Combinatele chimice şi petrochimice Brazi, Govora, Arad, Bacău, Codlea şi Făgăraş, cele de impermeabilizare a platformelor de depozitare a reziduurilor iar, în zona Brazi, se execută lucrările de depoluare a pânzei freatice. Pentru depoluarea pânzei freatice din zona Arad, a fost elaborată documentaţia tehnică, dar nu a început încă execuţia lucrărilor.
Nu s-a acţionat încă şi nu s-au luat măsuri pentru depoluarea pânzei freatice din zona platformelor chimice de la Govora, Codlea şi Făgăraş.
c) Calitatea apei potabile
Datorită depăşirii şi în luna mai a unor indicatori de calitate pe unele sectoare ale cursurilor de apă şi a funcţionării necorespunzătoare a unor staţii de tratare, indicatorii de calitate au prezentat valori peste limitele admise în localităţile Bacău, Galaţi şi Târnăveni la amoniac şi substanţe organice.
Pentru corectarea calităţii apei s-au mărit dozele de reactivi şi s-au spălat mai des filtrele.
III. Cu privire la calitatea precipitaţiilor
Rezultatele analizelor efectuate prin reţeaua de control a calităţii precipitaţiilor nu indică precipitaţii poluante. Izolat, în zonele industriale ale localităţilor Baia Mare, Cluj, Constanţa, Suceava şi Târgovişte s-a semnalat o uşoară aciditate a precipitaţiilor ca urmare a emanaţiilor de gaze încărcate cu dioxid de sulf de la unităţile locale industriale şi a transportului poluanţilor prin atmosferă de la distanţă. La Biharia – jud. Bihor s-au evidenţiat precipitaţii alcaline. S-a intensificat urmărirea activităţilor de producţie pe platformele industriale care pot provoca emanaţii de dioxid de sulf şi alţi poluanţi, în vederea identificării surselor şi luarea măsurilor de evitare a poluării.
IV. Cu privire la nivelul de radioactivitate a mediului
Radioactivitatea determinată prin măsurători Beta globale a aerului, apelor interne, a Dunării, a Mării Negre, a depunerilor la sol şi a solului s-a situat în limitele valorilor înregistrate în anul 1985. […]
Conţinutul în Cesiu 137 în factorii de mediu, în cursul lunii mai, în principalele zone geografice ale ţării, raportat la valorile de referinţă ale anului 1985, se prezintă astfel:
[…]
În luna mai valorile radionuclidului Cesiu 137, în aer este sub nivelul anului 1985 în toate zonele ţării.
La depunerile la sol se constată o uşoară scădere a valorilor faţă de luna aprilie în Dobrogea şi Muntenia, o creştere nesemnificativă în Câmpia Vestică, Oltenia şi Transilvania şi un nivel staţionar în Moldova.
În sol şi în apă se constată în general acelaşi nivel al radioactivităţii ca şi în luna aprilie.
Situaţia detaliată a radioactivităţii factorilor de mediu se raportează zilnic prin Comandamentul Republican pentru Intervenţie în Caz de Accident Nuclear.
V. Cu privire la stratul de ozon
Prelucrarea datelor din măsurătorile efectuate de laboratorul de specialitate din cadrul Institutului de Meteorologie şi Hidrologie a pus în evidenţă faptul că distribuţia valorilor de ozon total la Bucureşti este normală.
Valoarea medie a stratului de ozon la Bucureşti se menţine la valoarea de 0,344 cm.
Starea ozonului atmosferic la noi în ţară nu comportă nici o problemă de risc cu privire la sănătatea oamenilor şi degradarea mediului.
[…]
Pentru depăşirea repetată a indicatorilor de calitate reglementaţi prin acordurile de protecţie a mediului privind cantităţile de poluanţi emişi în atmosferă, precum şi pentru depăşirea valorilor indicatorilor de calitate a apelor uzate evacuate, s-au aplicat de către Inspecţia de Stat a Apelor 885 amenzi contravenţionale în valoare de 668.350 lei şi s-au întocmit două dosare de urmărire penală.
[…]
Preşedinte
(ss.) Ion Badea
Raport asupra calităţii mediului în Republica Socialistă România România pentru luna iunie 1989 (sinteză), întocmit de către Ion Badea, preşedintele Consiliului Naţional al Apelor.
Raport asupra calităţii mediului în R. S. România pentru luna iunie 1989 (sinteză)
I. Cu privire la calitatea aerului
Pe ansamblul teritoriului ţării analizele calităţii aerului efectuate în luna iunie prin măsurători la staţiile de supraveghere a poluării de fond indică o calitate corespunzătoare.
Deşi pe ansamblul ţării, calitatea aerului este corespunzătoare, totuşi, local şi punctiform, pe perioade scurte de timp, s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limitelor admisibile la pulberi în suspensie în zonele platformelor industriale de la Hunedoara, Galaţi, Bucureşti şi Tulcea, la sulfură de carbon la Suceava, în zona platformei Combinatului de Fibre Sintetice, şi la amoniac la Bucureşti şi Iaşi. În zona Baia Mare şi Copşa Mică se înregistrează frecvente depăşiri ale valorilor limitelor admisibile la dioxid de sulf şi pulberi în suspensie (anexa 1).
În vederea îmbunătăţirii calităţii aerului în zonele menţionate, s-au luat următoarele măsuri:
– pe Platforma siderurgică Hunedoara, continuă execuţia instalaţiilor de stingere uscată a cocsului;
– pe Platforma metalurgică Tulcea, s-au adoptat tehnologii pentru reducerea temperaturii gazelor reziduale care trec pe fluxul de epurare în vederea experimentării îmbunătăţirii funcţionării sacilor filtranţi din producţia internă;
– la Întreprinderea metalurgică de metale neferoase Copşa Mică continuă lucrările de etanşare de la instalaţiile interioare, celelalte măsuri stabilite fiind în fază de promovare a investiţiilor de către organele de sinteză.
La Platformele industriale din Baia Mare, Bucureşti-Dudeşti, Suceava, Galaţi şi Iaşi nu s-au început lucrările necesare pentru îmbunătăţirea calităţii aerului.
II. Cu privire la calitatea apelor
a) Calitatea apelor de suprafaţă
Analizele fizico-chimice şi bacteriologice efectuate în luna iunie pe cursurile de apă pun în evidenţă în majoritatea cazurilor o calitate mai bună a apei decât în luna precedentă. Totuşi, pe unele sectoare mijlocii şi inferioare ale cursurilor de apă, în special în aval de marile centre urbane şi unităţi industriale sau agricole, s-a înregistrat o calitate necorespunzătoare a apei ca urmare a deversărilor de ape uzate neepurate sau insuficient epurate, a deficienţelor în exploatarea staţiilor de epurare şi a descărcărilor din batalurile de reziduuri, sau operaţiilor de spălare a instalaţiilor de producţie care vehiculează substanţe poluante (anexa 2).
Pe râul Prut, ca urmare a unei avarii produsă la Întreprinderea de Reparaţii Maşini Agricole Lipcani de pe teritoriul URSS, a fost semnalată o poluare cu produse petroliere.
Pentru reducerea poluării cursurilor de apă Someş şi Olt se urmăreşte aplicarea măsurilor şi lucrărilor prevăzute în programele aprobate de Guvern.
De asemenea, s-a verificat stadiul de îndeplinire al măsurilor de depoluare pentru principalele unităţi aparţinând ramurilor metalurgice şi chimiei, rezultând că dintr-un număr de 47 măsuri la unităţile Ministerului Industriei Metalurgice s-au îndeplinit integral până în prezent numai 6, iar la unităţile Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice, din 137 măsuri s-au realizat integral numai 58.
b) Calitatea apelor subterane
Se menţin în continuare poluate stratele acvifere din jurul Combinatelor Chimice şi Petrochimice de la Brazi, Valea Călugărească, Borzeşti, Târgu-Mureş, Victoria, Govora, Arad, Bacău, Codlea şi Făgăraş, ca urmare a pierderilor prin batalurile de depozitare a reziduurilor şi prin reţelele de canalizare.
Se continuă execuţia lucrărilor de remediere şi de înlocuire a tronsoanelor de canalizare deteriorate la Combinatele chimice şi petrochimice Brazi, Govora, Arad, Bacău, Codlea şi Făgăraş, cele de impermeabilizare a platformelor de depozitare a reziduurilor iar, în zona Brazi, se execută lucrările de depoluare a pânzei freatice. Pentru depoluarea pânzei freatice din zona Arad, a fost elaborată documentaţia tehnică, dar nu a început încă execuţia lucrărilor.
Nu s-a acţionat încă şi nu s-au luat măsuri pentru depoluarea pânzei freatice din zona platformelor chimice de la Govora, Codlea, Făgăraş, Valea Călugărească, Borzeşti, Târgu-Mureş şi Victoria.
c) Calitatea apei potabile
Datorită funcţionării necorespunzătoare a unor staţii de tratare, indicatorii de calitate au prezentat valori peste limitele admise în localităţile Bacău, Galaţi şi Târnăveni la amoniac şi substanţe organice.
Pentru corectarea calităţii apei s-au mărit dozele de reactivi şi s-au spălat mai des filtrele.
III. Cu privire la calitatea precipitaţiilor
Rezultatele analizelor efectuate prin reţeaua de control a calităţii precipitaţiilor nu indică precipitaţii poluante. Izolat, în zona localităţilor Baia Mare, Oradea, Slatina, Slobozia, Focşani, Piteşti şi Cluj s-a semnalat o uşoară aciditate a precipitaţiilor ca urmare a emanaţiilor de gaze încărcate cu dioxid de sulf de la unităţile locale industriale şi a transportului poluanţilor prin atmosferă de la distanţă. La Biharia – jud. Bihor s-au evidenţiat precipitaţii alcaline. S-a intensificat urmărirea activităţilor de producţie care pot provoca emanaţii de dioxid de sulf şi alţi poluanţi, în vederea identificării surselor şi luarea măsurilor de evitare a poluării.
IV. Cu privire la nivelul de radioactivitate a mediului
Radioactivitatea determinată prin măsurători Beta globale a aerului, apelor interne, a Dunării, a Mării Negre, a depunerilor la sol şi a solului s-a situat în limitele valorilor înregistrate în anul 1985. (…)
În luna iunie valorile radionuclidului Cesiu 137, în aer este sub nivelul anului 1985 în toate zonele ţării, dar cu o uşoară creştere faţă de luna mai.
La depunerile la sol se constată o uşoară scădere a valorilor faţă de luna mai în Dobrogea şi Muntenia, o creştere nesemnificativă în Câmpia Vestică, Oltenia şi Transilvania şi un nivel staţionar în Moldova.
În sol se evidenţiază o creştere uşoară a concentraţiilor în Câmpia Vestică, Oltenia şi Muntenia şi o scădere în Dobrogea şi Moldova.
În apă se constată în general acelaşi nivel al radioactivităţii ca şi în luna mai.
Situaţia detaliată a radioactivităţii factorilor de mediu se raportează zilnic prin Comandamentul Republican pentru Intervenţie în Caz de Accident Nuclear.
V. Cu privire la stratul de ozon
Prelucrarea datelor din măsurătorile efectuate de laboratorul de specialitate din cadrul Institutului de Meteorologie şi Hidrologie a pus în evidenţă faptul că distribuţia valorilor de ozon total la Bucureşti este normală.
Valoarea medie a stratului de ozon la Bucureşti se menţine la valoarea de 0,344 cm.
Starea ozonului atmosferic la noi în ţară nu comportă nici o problemă de risc cu privire la sănătatea oamenilor şi degradarea mediului.
[…]
Pentru depăşirea repetată a indicatorilor de calitate reglementaţi prin acordurile de protecţie a mediului privind cantităţile de poluanţi emişi în atmosferă, precum şi pentru depăşirea valorilor indicatorilor de calitate a apelor uzate evacuate, s-au aplicat de către Inspecţia de Stat a Apelor 382 amenzi contravenţionale în valoare de 411.600 lei şi s-au întocmit două dosare de urmărire penală.
[…]
Preşedinte
(ss.) Ion Badea
Clasificate „secret de serviciu” de către Ion Badea, preşedintele Consiliului Naţional al Apelor, cele două documente privind poluarea au ajuns la Nicolae Ceauşescu, iar liderul P.C.R. a propus discutarea lor într-o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Astfel, în cursul reuniunii din 14 iulie 1989, Elena Ceauşescu a amintit în mod repetat despre poluarea accidentală a apei de către unităţile metalurgice şi chimice, în timp ce soţul său considera astfel: „este necesar să revedem toată activitatea din domeniul acesta şi să trecem la întocmirea unui program mult mai serios şi la instituirea unui control, pentru că toţi trebuie să fie obligaţi să respecte tehnologiile”.
Nicolae Ceauşescu dorea să se acţioneze pentru a se reduce poluarea din marile zone industriale (Hunedoara, Baia Mare, Copşa Mică, Galaţi, Tulcea, Bucureşti, Suceava, Iaşi, Brazi, Valea Călugărească, Borzeşti, Victoria, Arad, Târgu-Mureş, Govora, Codlea, Făgăraş, Târnăveni, Bacău), după ce constatase faptul că se cheltuia mult pentru a proteja mediul, „dar nu am aplicat cum trebuie măsurile pe care le avem”.
În altă ordine de idei, Nicolae Ceauşescu stabilea personal perioada însămânţărilor, cum trebuie realizate acestea şi modul de utilizare a apei în sistemele de irigaţii din întreaga ţară, în scopul creşterii producţiei agricole. De exemplu, în şedinţa din 2 martie 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., preşedintele ţării a declarat astfel: „Ploile care au căzut acum au creat condiţii bune pentru lucrările agricole şi ploile vor continua. Trebuie să însămânţăm la timp, să folosim umiditatea oe care o avem ca, realmente, să putem să obţinem o recoltă corespunzătoare. Trebuie să realizăm cel puţin 1 mil[ion]. ha la porumb irigat şi întreaga suprafaţă irigată la legume, în toate judeţele. Trebuie să se discute foarte serios această problemă. Trebuie să avem o abundenţă de produse. De altfel, nici în 1988 şi nici acum nu avem probleme cu legume, dar să avem abundenţă şi să avem şi surse mai bune pentru exportul de legume. Programele sunt clare, s-au discutat. […]
Eu am fost duminică (26 februarie 1989 – n.n.) în agricultură şi în sol temperatura era de 8-9 grade [Celsius]. […] Porumbul se poate pune şi la 6 grade, pentru că nu mergem spre iarnă. Dacă punem porumbul la 6 cm în pământ, îi trebuie 10-15 zile până răsare şi, chiar dacă mai scade temperatura, rădăcina se duce în jos. Sigur, dacă undeva va fi îngheţ, vom vedea atunci, dar, pe ansamblu, termenele trebuie scurtate.
De altfel, noi am şi atras atenţia tovarăşilor că, practic, nu mai trebuie să însămânţăm nimic în luna mai. Inclusiv orezul şi toate celelalte culturi trebuie însămânţate mai devreme. Noi trebuie să câştigăm o lună pentru că, dacă primăvara câştigăm o lună de zile, câştigăm 30 la sută la creşterea producţiei. Dacă scăpăm de luna iulie şi începutul lunii august, adică de temperaturile mari şi dacă ne intră porumbul şi floarea-soarelui cu legătură bună, avem producţia asigurată. Acest lucru este bine cunoscut, aşa că termenele trebuie scurtate. În sensul acesta trebuie discutat şi aşa trebuie luate măsurile. Nu trebuie să se mai vină cu justificări. Avem judeţe unde este peste 90 la sută suprafaţă irigată şi nu pot să mai vină să spună că a fost secetă. Am discutat din toamnă şi sper că s-a şi lucrat la sistemele de irigaţii. Cel puţin, la televiziune în fiecare zi s-a spus că s-au făcut lucrări. Trebuie făcut astfel ca toate sistemele de irigaţii să funcţioneze, pentru că trebuie să asigurăm producţiile corespunzătoare”.
În acelaşi timp, Nicolae Ceauşescu era nemulţumit de randamentul scăzut al sistemelor de irigaţii. De aceea, liderul suprem al P.C.R. a declarat la 2 martie 1989 astfel: „Trebuie să revedem şi sistemele de irigaţii. Prin irigaţii, noi consumăm de 3-4 ori mai multă apă decât alte ţări care şi ele fac irigaţii, pentru că noi dăm totul aşa, la voia întâmplării şi lăsăm să curgă apa, să inunde. Nu interesează pe nimeni ce se întâmplă!
În general, în lume, apa se dă foarte raţional (sic!), se dă la plantă.
Trebuie să facem un colectiv care să se ocupe rapid de sistemele de irigaţii şi să facem un program. Sigur, este necesară o anumită perioadă de timp, dar imediat trebuie să ne ocupăm să reorganizăm sistemele noastre de irigaţii. Problema moderrnizării sistemelor de irigaţii trebuie avută imediat în vedere şi trebuie să ne apucăm cu toată seriozitatea s-o soluţionăm. […]
În acest program trebuie să ne aşezăm să rezolvăm şi problema desalinizării apei. Lucrurile sunt deja cunoscute. Sunt tehnologii noi, dar să ne apucăm să ne ocupăm şi noi de problema aceasta […]”.
Preocuparea lui Nicolae Ceauşescu în privinţa modului de utilizare a apei şi a sistemelor de irigaţii putea avea ca motiv penuria de alimente cu care se confruntau cetăţenii României în anii ’80. În opinia noastră, penuria respectivă a fost generată de hotărârea lui Nicolae Ceauşescu de a plăti în mod anticipat şi complet datoria externă a ţării, prin creşterea exporturilor de produse alimentare, concomitent cu scăderea importurilor (cu excepţia unor materii prime esenţiale pentru industria românească). Efectul pe termen scurt a fost echilibrarea balanţei de plăţi externe a României, însă au fost create probleme unităţilor industriale, care aveau nevoie permanent de importuri (utilaje, materiale şi piese de schimb etc.) pentru a continua producţia de bunuri. În acelaşi timp, a apărut o presiune asupra tuturor cetăţenilor, în scopul creşterii rapide a producţiei agricole a ţării.
Dl.Opris, chiar v-am simțit lipsa in ultima vreme, ca si comentator si ca furnizor de informatie brută.
Doar m-aș alătura dvs., mentionind doar o realitate ca in primii ani de stagiatura intr-o termocentrala (foarte mare !), era deja o practica inscrisă ”in fișa postului” de inginer sef de tura, sa se calculeze ”consumul specific de combustibil pentru MWh produsi” (deci, de 3 ori/zi…adica la fiecare schimb). NB. azi, nici dracu nu mai calculeaza așa ceva…e free market.
Practica aceea ”comunistă” de atunci, astăzi se numeste ”EE 1-st” (adica Energy Efficiency First), inscrisa cu litere mari și tari in Regulamentul CE -1999/2018.
Noi o făceam ”să economisim combustibilii fosili de import” (Rusia), azi, cam tot pe acolo e motivația + green deal.
What,s new and what,s the difference ideologically ?
Vă mulţumesc. Mai am de învăţat de la dumneavoastră.
Totuși tovarășul Nicolae Ceaușescu a spus că în România nu este necesar un partid ecologist pentru că Partidul Comunist se preocupă de mediu :) ( Nu mai țin minte unde am citit asta dar cum în afară de „Scânteia” nu aveam unde, probabil acolo. Era prin ultimii ani, ’87-88 probabil și știu că m-am mirat să citesc așa ceva dar cred că era vorba de un interviu cu un jurnalist occidental care probabil că încerca să îi sugereze că poate ar fi bine să existe și alte partide, ceea ce evident nu era acceptabil pentru el…)
Am citit în „Scânteia Tineretului“, in urma unui scandal în care au căzut multe capete la București. Se pare ca RSR importase niște deșeuri periculoase pe care le îngropaseră prin stufăriș în Deltă Dunării, dar în urma unor scurgeri s-au alertat vecinii. Declarativ comuniștii erau de toate, inclusiv ecologiști. Nimeni nu putea fi multilateral ca ei.
Importuri de deşeuri la mijlocul anilor ’80, prin intermediul unei firme din Liechtenstein.
Felicitari stimate domn.
Vă mulţumesc.
Ma bucur ca am fost crutati totusi, autorul nu a citat decit o parte din cei 97%, care-si cistiga o piine alba din clima.
Una din metehnele ecologistilor radicali e sa amestece necesitatea de a matura in fata casei, de aduna gunoaiele, etc cu schimbarile climatice globale si cauzele lor.
Si da, clima s-a schimbat si se schimba de milioane de ani.
De ce sunt ecologii comunisti? Pt simplu fapt ca numai comunistii au indraznit sa oblige oamenii sa se imbrace intr-un anumit fel, sa le prescrie ce sa manince, sa le interzica sa circule, sa le reduca radical nivelul de viata, in numele unei iluzii, considerata de ei stiinta. Mai mult, mai toate partidele ecologiste au programe comuniste in care promoveaza ajutorl social, in detrimentul.muncii, egalitatea aia comunista, o economie bazata pe subventii si dirijata de ei. Nu intimplator Die Gruenen, laudati de autor, au pus economia Germaniei pe butuci.
„sa le prescrie ce sa manince,“
Nu ar trebui să uităm voioșia activistă cu care domnul Kanterian sugera că interzicerea consumului de carne ar trebui privită cu mai multă indulgență. Că oricând se poate da o lege care să oprească “cruzimea” vis-a-vis de animale.
Totul însoțit de ample aplauze din partea lui Hantzy și a altora asemenea.
Sibisane, ia dovedește afirmația asta a dumitale, cum ca eu aș fi aplaudat vreodată adoptarea vreunei legi de acest tip! Altfel ești mincinos.
Hantzy 12/11/2023 La 7:48
Ah, vă ardeau demult degetele să postați astea, nu? Păi dacă dumitale ți se pare absurd pdv al autorului, este firesc să fie valabilă și reciproca. Doar că, în vreme ce dumneata nu oferi niciun motiv pentru alegerea dumitale, autorul oferă cel puțin două. La care adaug și eu realitatea că pentru un consum vegetarian este necesară pe an o suprafață mult mai mică de teren agricol pentru o persoană. În condițiile creșterii populației Terrei, asta nu este deloc neglijabil.
https://www.vegan.at/flaeche#:~:text=Je%20niedriger%20der%20Konsum%20an,omnivoren%20Ern%C3%A4hrung%20um%2066%20Prozent.
/
Harald, că din cultivarea plantelor se pot obține mai mulți nutrienți de pe aceeași suprafață de teren decât se obțin prin creșterea animalelor este o realitate general cunoscută. Dar nu asta cerusem.
Repet: unde și când am aplaudat adoptarea vreunei legi care să oprească “cruzimea” față de animale?
Dragă judex,
se pare că insiști în a te face de rușine. Înotul în mâlul penibilului și lingușeala se pare că e contagioasă. Observ că și domnul Kanterian simte nevoia de a aplauda frenetic nefăcând rabat de cuvinte ca “genial “.
Dar cum observ că în momentele delicate suferi de amnezie convenabilă o să postez aici și mesajul dinaintea celui de mai sus.
Așa numai ca să avem o bază de discuție.
Și dacă domnul Kanterian tot e prin zonă abia aștept să mai aflu câte ceva despre viziunea sa, poate detaliază puțin ceea ce a vrut să spună în mesajul inițial!
Sibișan Cătălin 11/11/2023 La 13:26
„Edward Kanterian 11/09/2023 At 18:53
Din faptul că nu suntem elfi nemuritori nu reiese că suntem obligați să mîncăm, în neștire, cantități enorme de carne, care nu numai este foarte proastă pentru sănătatea noastră, dar produce daune enorme mediului si atmosferei, iar în plus este de o cruzime atroce pentru bietele animale (peste 100 de milione omorîte in fiecare zi)“
Edward Kanterian 14/09/2023 At 2:00
//„ Răspuns 1: Consumul cărnii este personal sub legislația actuală. Dar legislația poate să fie schimbată“//
//„ Răspuns 2: Maltratarea și uciderea animalelor pentru consumul privat nu este o simplă opțiune privată. Pentru că există și problema morală. Care este principiul moral prin care justificăm ca inacceptabil maltratarea și uciderea unui om, dar nu a unui animal, când nu există nici o necesitate în ambele cazuri?“//
//„Oricum, vă felicit pentru puterea de voință prin care reușiți să introduceți zilnic bucăți de cadavru în corpul Dvs. și în același timp să faceți abstracție de modul prin care s-a produs acel cadavru. Omul este animalul rațional.“
Uite cât de mic!!
Jumătate de oră pe zii pe coji de nucă!!
Cu poza Gretei în față!!
Just stop oil and live vegan!!
Hantzy 12/11/2023 La 7:48
Ah, vă ardeau demult degetele să postați astea, nu? Păi dacă dumitale ți se pare absurd pdv al autorului, este firesc să fie valabilă și reciproca. Doar că, în vreme ce dumneata nu oferi niciun motiv pentru alegerea dumitale, autorul oferă cel puțin două. La care adaug și eu realitatea că pentru un consum vegetarian este necesară pe an o suprafață mult mai mică de teren agricol pentru o persoană. În condițiile creșterii populației Terrei, asta nu este deloc neglijabil.
https://www.vegan.at/flaeche#:~:text=Je%20niedriger%20der%20Konsum%20an,omnivoren%20Ern%C3%A4hrung%20um%2066%20Prozent.
1. Nu sunt judex.
2. În acel context din 2023 chiar tu m-ai interpelat pentru că cumpăr carne de vită. Ai mizat pe o realitate închipuită, ca aș dori să intru în grațiile domnului Kanterian și te-ai repezit să mă critici. Deci tu ești cel care omiți ce nu-ți convine.
3. Și vorbesc explicit despre alegere: cine vrea să fie vegetarian sau vegan e liber să o facă, exact așa cum altcineva poate alege să mănânce carne. Întrebarea era când as fi aplaudat eu o lege care să interzică asta?
N-ai putut să răspunzi, deci ești un mincinos notoriu, care mai și încearcă să abată atenția. Mai penibil decât atât nu se poate.
Situația e cam așa: piscina veche din oraș nu avea toaletă, iar vizitatorii se ușurau in bazinele de înot. Era o realitate acceptată tacit și de nevoie. Apa din bazine era verde, deși faianța era bleu.
Între timp tehnologia a avansat și a fost dată în folosință o toaletă cu apă curentă, cu filtre și lumină, dar pentru utilizare se percepe o taxă. Mulți vizitatori au înțeles utilitatea toaletei și o folosesc, dar există încă unii cărora li se pare nedrept să li se interzică să se elibereze în bazin ca și până acum și acuză administrația piscinei de apucături comuniste.
Genială analogie!
Dacă dorim să aflăm opinia intimă a generalului de armată Leontin Sălăjan despre comunismul propovăduit de liderii politici de la Moscova – „Socialism e simplu, ce e al meu e al meu, ce e al tău e tot al meu. Aşa ne spunea în trecut comunismul, dar nu vă aduceţi aminte comunismul înseamnă ce e al meu e al meu şi ce e al tău e tot al meu” –, este bine să consultăm documentele păstrate şi la Arhivele Militare Naţionale Române. Acestea dezvăluie, printre altele, ideile lui Vladimir Ilici Lenin şi Nikita Hruşciov privind planul general al unei singure economii mondiale (operă a proletariatului aparţinând tuturor naţiunilor), precum şi opiniile critice ale unor generali şi ofiţeri superiori români referitoare la colaborarea economică şi militară a României cu celelalte state membre ale C.A.E.R. şi ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
Numai comunistii? Despre religiile care „au indraznit sa oblige oamenii sa se imbrace intr-un anumit fel, sa le prescrie ce sa manince…” in numele unei iluzii, considerata de ei credinta-nimic?
Aceasta ironie cu „necesitatea de a matura in fata casei, de aduna gunoaiele” se refera cumva la tetraetil-plumbului de trista amintire? Sau la trilioanele de tone de plastice plutind in Pacific? Ori la stratul de ozon partial distrus? Sa nu amintesc de PFA-urile care au umplut Pamantul, prezenti in aer, sol, mancare, in corpul nostru-si vor ramane pe veci, fiind ne-biodegradabile? Toate acestea din vina ecologistilor, bineinteles.
In Belgia, exista un partid, se numeste „Ecolo”, e un partid destul de mare. Eu de cate ori i-am auzit vorbind, era despre politici sociale, exact ritorica partidului socialist din Belgia. Foarte rar, un 5% e despre vreo masura de mediu. Cand e de facut aliante, se aliaza de obicei cu socialistii.
In comunism, omul de rand nu are sentimentul ca ceva e a lui. Ce inseamna ca e ceva al meu? Am meditat mai mult timp pe tema aceasta, am ajuns la concluzie (nu chiar finala). Al meu ar insemna daca merita sau nu efortul sa ingrijesc acel lucru, daca voi avea foloase (de multe ori satisfactie, banii sunt o satisfactie indirecta) din el. Teoria aceasta comunista nu prea spune nimic despre motivatia oamenilor, spune cum va fi, dar nu spune cum functioneaza la nivel motivational. Omul e capabil sa se asocieze si creeze motivatie de grup, dar e foarte fragila. Motivatiile astea sunt pe termen lung, scurt, cu consecinte pe termen lung sau scurt. Creierului ii e foarte greu sa schimbe de cateva ori contextul si sa opereze pentru grup sau pentru el sau si mai complicat sa serveasca mai multe grupuri odata. Fiindca suntem in mai multe grupuri (familia, servici, comunitate, planeta, fiecare cu modelul lui de organizare si problemele lui) iar atentia are o inertie, daca facem ceva mai mult pentru un grup, facem mai putin pentru alt grup.
Partidul asta Ecolo al dvs. pare a fi copia adusa la zi a plutonului ceh care a atacat granicerii Germaniei la inceputul WW2.
Uitați însă să menționați partidul pan-european VOLT, care e verde, capitalist/anti-comunist și pro Ucraina. O alternativă bună la partidele tradiționale, mai ales în Europa de Est.
Îmi amintesc anii de gimnaziu de la începutul deceniului nouă al secolului trecut. La orele de desen învățam tehnici de pictură în acuarelă. Periodic primeam teme socialiste: tractoare la arat, fabrici și combinate industriale, vapoare șamd. Leit-motivul tuturor realizărilor noastre artistice era coșul sau eșapamentul cu fum. Fumul era dovada că se muncește, se edifică ssmd. Restul nu conta. Fumul nu e rău, el dispare fără urme și fără urmări în aer.
Mă amuză lozincile antiecologiste cum că verzii ar salva planeta, repetată obsesiv cu o notă persiflantă. Confuzia vine de la faptul că nu planeta este salvată, ci tocmai procesele interumane, cele economice și sociale în primul rând. Extrema dreaptă se plânge de migrație economică, dar nu face nimic pentru a remedia cauzele care o provoacă. Anual sunt 20-35 milioane de oameni care migrează datorită schimbărilor climatice.
Recent am avut pe Contributors.ro un schimb de replici cu un alt comentator care îmi reproșa că aș fi de stânga pentru ca aș da prioritate naturii și nu omului. Degeaba am încercat să-i spun că omul este parte a naturii, el înțelegea prin om exclusiv procesele economice, iar natura ca o barieră în calea dezvoltării acestora. Iar cine e împotriva economiei este implicit de extremă stânga, deci comunist. De ce n-ar fi și producția de bunuri bazata pe principii ecologice a uitat să spună. În concepția unora industria și chiar agricultura nu pot fi decât într-o confruntare permanentă cu mediul înconjurător și basta. Nu pot fi considerate ambele, una trebuie ignorată, așa cum ignoram și noi la desen mediul in favoarea coșurilor cu fum. Fum cat mai dens și mai negru!
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Eco-socialism
Totusi nu putem ignora ca partidele ecologiste vestul Europei (specific, cel din Franta) sunt pozitionate la extrema stanga a spectrului politic. Unii membri ai lor sustin idei delirante, cu iz totalitar. Spre exemplu o doamna deputat pe nume Sandrine Rousseau a propus sa se faca delict din inegala impartire a sarcinilor domestice in cuplu, pentru ca, in propriile ei cuvinte, „spatiul privat este politic”. Cat se poate de comunist.
Vezi și legea interzicerii fumatului, la noi. Sau „Legea aprozaristei”
Sigur nu confundati cu legea fumaritului? …ca legea aia cu fumatul e cam prin toata lumea civilizata, nu numai la “noi”.
Nu partidul VOLT.
În plus, ca un exemplu, toate partidele germane au un program ecologic, inclusiv FDP și CDU/CSU. Numai AfD-ul nu. Adică cel cu legături cu Stasi și cu neo-nazistii. Coincidence?
Comunimul nu este Ecologie (dimpotrivă, Comunismul a fost un dezastru ecologic încă insuficient înțeles) însă Comunismul a produs Ecologia ca armă împotriva Occidentului capitalist. Nu existau mișcări ecologiste (și nici Pacifism) în interiorul Lagărului Comunist însă Comunismul finanța și încuraja mișcările Ecologiste în Occident. Mișcările Ecologiste (și cele Pacifiste) au atacat Economia capitalistă pe temele stabilite de Comunism în cadrul războiului ideologic.
Acum Ru finanteaza si extrema dreapta.
E tare păcat că atâția oameni educați, culți, de bună-credință, inteligenți nu pot face diferența intre retorica incendiară și pur demagogică și discursul rațional, bazat pe convingeri reale. Dacă ar fi capabili să facă asta ar reuși să distingă intre ‘ecologi’ și ‘ecologiști’ și, in plus, ar identifica o a treia categorie de preopinenți interesați pe care i-aș numi ‘pășuniști’* (in care există și o minoritate de troglodiți). Majoritatea celor ce se prezintă publicului ca ecologiști au dovedit prin propriile fapte -ca actanți in propria narațiune și ca actori guvernamentali- că nu sunt nicidecum ecologi și nici măcar conștienți de ravagiile pe care politicile lor le provoacă mediului. Printre ecologiști da, desigur că se ascund și comuniști, că e o deghizare la modă și deocamdată in Occident comunismul nu a fost reabilitat (cu toate eforturile unor universitari marxiști de a spăla dictaturile comuniste sau de a edulcora criminalii acestor regimuri). Dar nici condamnat nu a fost, iar ideologia marxistă a rămas atractivă pentru mulți intelectuali și face pui in mințile lor chiar și fără știrea lor, iar partidele comuniste sunt tolerate in multe state europene, spre deosebire de cele fasciste (de aceea se și atacă oponenții politici cu această danga și se construiesc coridoare sanitare).
Prin urmare…
„Comunismul real a avut întotdeauna o atitudine prometeică față de natură.”
…de unde ar trebui să rezulte foarte clar că acei politruci care cred/pretind că umanitatea ar fi in controlul unui Termostat planetar-adică un instrument prometeic- sunt suspecți de comunism. Zic doar suspecți deoarece comuniștii nu au fost singurii care au clamat controlul naturii, și fasciștii au procedat așijderea și o fac in continuare. Diferă doar metodele de activare a Termostatului. Comuniștii verzi zic că planeta poate fi salvată prin taxare și reglementare (in acord cu convingerile și fixațiile lor, măsurile stângiștilor vizează proprietatea privată și libertățile individuale), in timp ce fasciștii spun că planeta va fi scăpată prin instituționalizarea culpei colective și tranzacționarea ulterioară a culpei pe piețe controlate de stat, plus dirijism economic in care statul dictează corporațiilor lista produselor ‘verzi’ pe care le pot pune in circulație.
știu, e bizar acum pentru simplu omuleț cu simpatii verzi și captiv unui partizanat politic să descopere că inamicii săi au adoptat măsurile propriului partid și că partidul său a marșat pe ideologia dușmanului. „Trădare!”…ar putea spune el. :) Nobilele idealuri iarăși au fost trădate și întinate! Dacă ar fi intuit cât de demagogi și cameleonici sunt politrucii pe care-i tot votează nu ar fi fost astăzi atât de siderat de modul in care narațiunea s-a transformat in politică de stat. In curând o să descopere și că acest talmeș-balmeș fascisto-comunist nici vorbă să protejeze mediul, darmite să salveze planeta, dimpotrivă. Așa cum se remarcă și din textul cetățeanului K. China este un poluator masiv, iar asta se întâmplă tocmai pentru că partida ecologistă (fascisto-comunistă) a reușit să pună mâna pe Putere in Occident și să deschidă larg ușile piețelor europene pentru cel mai mare prodicător planetar de tinechele – regimul fascistoid pritocit de Partidul Comunist Reformat al Chinei (care și-a modificat special peisajul legislativ pentru a permite la rândul său intrarea corporațiilor occidentale pe teritoriul său pentru a beneficia de forța de muncă abundentă și ieftină). Ca să fie clar: in acest regim nu numai entitățile de sup pulpana Partidului, ci și entități PRIVATE chinezești, precum și sumedenie de entități de tip Joint Venture produc miliardele de tinichele de care NU am fi avut nevoie dacă febra ecologistă nu ar fi fost indusă. Acest tranzacționalism politic și dirijismul corelativ tipic fascist au cuprins planeta și mințile oamenilor, au dus la o producție fără precedent de tinichele, la raderea a mii de munți și păduri, la creșterea abruptă a populației, la umplerea mărilor cu vapoare și -intr-o culme a ipocriziei/delirului ecologist- se proclamă astăzi că GATA! suntem pe drumul cel bun, incă puțin și o să scădem temperatura medie a planetei cu un grad. Urraaaa! :)
Dar noi ar trebui pasămite să fim îngrijorați de onoarea pătată a ecologiștilor. Sau a ecologilor. :) Mă scuzați, nu am timp de așa-ceva, sunt ocupat cu scanarea pieței de aspiratoare-robot inteligente care se conectează nu numai la internet ci și la panourile solare și la niște senzori de nori. :) :) :) Particip carevasăzică la a patra revoluție industrială. Sau a cincea?
Ecologișții n-ar fi trebuit să existe. Deși toate constituțiile conțin articole în care protecția mediului este obiectiv declarat al politicilor publice, ignorarea acestora a determinat dezvoltarea unor sensibilități la anumite persoane, care-și cer dreptul garantat constituțional la un mediu cat mai neinfluențat de factorii antropici. Ei au fost numiți ecologiști de contrarieni. Pentru că e mai simplu să fie combătuți ca adversari ideologici decât prin argumente.
Buna gaselnita cu falia ecologi-ecologisti. As adauga ecologeorgesti, ecologeologi, ecolocontrarieni si ecolomagogi.
”Ce este în fond comunist în încercarea de a oprii defrișările ilegale din pădurile României, sau în dorința ca și copiii de astăzi să se poată tăvăli iarna în zăpadă, cum era posibil pe vremuri?”
1. Defrișările ilegale din România sunt necesare din cauza sistemului piramidal de ”cotizații” de la Romsilva: fiecare pădurar contribuie (în fiecare an!) cu câteva mii de euro cash, care se fac în total câteva milioane de euro și ajung până la vârful Romsilva. Credeți că acele ”cotizații” provin din salariu? 😀
2. România are 3 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne. Vă puteți preface că nu știți asta, puteți oferi citate din The Guardian, dar dacă acele familii rămân fără lemne din cauza idiosincraziilor ecologiste, or să iasă cu topoarele în stradă. Ați scris vreun articol în care să promovați extinderea rețelelor de gaz metan, astfel încât să nu mai fie necesare atâtea defrișări în România?
Asta este comunism: a ignora nevoile reale ale cetâțeanului, invocând în schimb pretexte înălțătoare, de genul grijii pentru soarta planetei. Un an sabatic, petrecut într-un sat de munte din România, ar fi nemaipomenit în privința restabilirii contactului cu realitatea. Cineva crescut cu tramvai și metrou în fața blocului nu are nici cea mai vagă idee despre modul cum funcționează gospodăriile care se încălzesc și gătesc cu lemne.
Este destulă zăpadă la munte în România, cred că Transalpina nu e deschis nici acum, deși e sfârșitul lunii mai. A locui în Anglia și a oferi cu generozitate lamentări despre presupusa lipsă a zăpezii în România denotă o ruptură completă de realitate.
…cca 4 milioane gospodarii…
Chiar îmi era dor de un pic de fear mongering cu apocalipsa schimbării climei.
O întrebare pentru autor: cum se numesc societățile si partidele politice care pledează pentru o economie
planificata centralizat? Cele in care niște birocrați de la un centru dirijează ce sa se producă si ce cota dintr-un anumit produs trebuie sa fie vânduta pe piața. Si cele in care unele mărfuri necompetitive sunt subvenționate si impuse pe piața. Ca unii din noi am trăit sub astfel de sistem.
Săptămâna trecuta am observat ca a dispărut sintagma Green Deal, se numește acum, in the New Speak, „The Clean, Just and Competitive Transition”. Avem si un comisar responsabil pentru Clean, Just and Competitive Transition, doamna Teresa Ribera Rodríguez, care este si vicepreședinte al Comisie EU. Cea mai mare realizare a doamnei Ribera este ca a lucrat la închiderea centralelor nucleare ale Spaniei. Are cumva studii de inginerie? Nu, doar de drept.
Într-o cuvântare recenta doamna Ribera a spus ca trebuie sa perseveram cu planurile din portofoliul sau chiar daca ele par irealizabile, trebuie sa fim ambițioși. Va sunt familiare aceste îndemnuri? Amintesc cumva de teme articolului de mai sus?
În opinia politicienilor români, formele de conducere economică suprastatală propuse de omologii de la Moscova derivau din ideile formulate de Vladimir Ilici Lenin privind crearea unei singure economii mondiale – aceasta fiind „reglementată după un plan general de către proletariatul aparţinând tuturor naţiunilor, tendinţă care se conturează destul de limpede încă în capitalism şi care, fără îndoială, urmează să fie dezvoltată şi pe deplin desăvârşită în socialism”.
Acelaşi Vladimir Ilici Lenin a declarat, la 12 mai 1917, în ultima zi de desfăşurare a Conferinţei a VII-a generală a Partidului Muncitoresc Social-Democrat (bolşevic) din Rusia, următoarele: „Întreaga asuprire a Poloniei de către Rusia a făcut ca politica ei să fie o politică pe deplin naţională, şi întreg poporul polonez nutreşte cu ardoare un singur gând: răzbunarea împotriva muscalilor. Nimeni n-a asuprit pe polonezi ca poporul rus. Ţarii au făcut din poporul rus un sugrumător al libertăţii poloneze. Nu există popor care să fie pătruns de atâta ură împotriva Rusiei, nu există popor căruia Rusia să-i fie atât de odioasă cum le este polonezilor, şi de aici rezultă un fenomen ciudat. Polonia constituie o piedică în calea mişcării socialiste din cauza burgheziei poloneze. Piară întreaga lume, numai Polonia să fie liberă. Un asemenea mod de a pune problema este, fără îndoială, o batjocorire a internaţionalismului. […]
Ce înseamnă „metoda” revoluţiei socialiste sub lozinca „jos graniţele”? Noi admitem necesitatea statului, iar statul presupune graniţe. Statul poate, desigur, să aibă un guvern burghez, noi însă avem nevoie de Soviete. Dar şi pentru ele se pune problema graniţelor. Ce înseamnă „jos graniţele”? Aici începe anarhia… „Metoda” revoluţiei socialiste sub lozinca „jos graniţele” este pur şi simplu o confuzie. Când revoluţia socialistă se va maturiza, când ea se va produce, se va extinde şi asupra altor ţări, iar noi o vom ajuta: cum o vom face însă nu ştim. „Metoda revoluţiei socialiste” este o frază fără conţinut. Întrucât există probleme care au rămas nerezolvate de revoluţia burgheză, suntem pentru rezolvarea lor. Faţă de mişcarea separatistă suntem indiferenţi, neutri. Dacă Finlanda, dacă Polonia, Ucraina se vor despărţi de Rusia, nu-i nimic rău aici. Ce poate fi rău? Cine afirmă asta este şovinist. Trebuie să-ţi fi pierdut minţile ca să continui politica ţarului Nicolae [al II-lea]”.
Întotdeauna au existat produse, fie complet sau parțial interzise, fie limitate la anumiți parametri. Se poate exemplifica cu alimente, tehnologii, substanțe chimice, care reprezintă riscuri ridicate pentru sănătatea publică sau poluarea mediului. Asta nu înseamnă că economia era sau este planificată centralizat. Strawman!
Cu certitudine poluarea există și este un fenomen dăunător. Dar „ecologiștii” despre care scrie in articolul asta sun niste activiști, nu ecologiști. Adică, sunt oameni ca mine și ca tine, cu diferite calificări, care au și ei păreri. Diferența între noi și ei, este că ei consideră că părerea lor este corectă și oricine nu este de acord, greșește, deși, realitatea îi contrazice 100%. Atenție: 100%. Acum 25 de ani, unul care a și candidat la președinția SUA, pe nume All Gore, declara sus și tare pe toate posturile TV că în 20 de ani, dacă nu cumva chiar în 7 ani, gheața de la poli va fi doar o amintire. După 25 de ani, ghici ce: suprafața ocupată de gheață de la polul sud este mai mare decât cea de acum 20 de ani, cu un maxim atins în 2008, conform fotografiilor NASA. Tot atunci, activiștii ăștia a toate știutori și profeți, spuneau că în 10 ani, temperatura medie pe glob va creste cu 2°C. Iată că am ajuns, că niciodată în istoria de 70 de ani, trăită de taica-meu, și de 44 de ani, trăită de mine, să trebuiască să dau drumul la centrala pe data de 24 mai 2025 că să mențin în casă o temperatură de 22°C.
In concluzie: faptul că ecologiștii știu să tipe mai tare și că niste habarniști flutura niste diplome de mari specialiști și titluri obținute tot de la alții ca ei, nu înseamnă că planeta se ia după gura lor și gheața de la pol își vede de dinamica ei(mai crește, mai scade), temperatura medie face la fel și, înainte de toate, țipetele lor apocaliptice nu sunt decât niște păreri care se dovedesc greșite.
Diferența între noi și ei, este că ei consideră că părerea lor este corectă și oricine nu este de acord, greșește, deși, realitatea îi contrazice 100%.
Așa, și „noi“ sunt altfel decât „ei“? Eu zic că și unii și alții consideră că doar părerea lor este corectă și oricine nu este de acord, greșește.
Cat despre realitatea aia care i-ar contrazice 100% pe „ei“, un judecător, care a analizat mult mai în detaliu cele enunțate de Al Gore in documentarul său, are o cu totul altă părere.
Cazul a ajuns în sala judecătorească a judelui Burton din Londra în urma unei acuzații a unui părinte care susținea că producția i-ar fi îndoctrinat copilul. Într-o hotărâre din octombrie 2007, judecătorul Burton de la Înalta Curte din Londra a decis că filmul lui Al Gore poate continua să fie difuzat în școlile britanice – dar cu note explicative. În nouă locuri, „Un adevăr incomod” a depășit consensul științific de la vremea respectivă, potrivit judecătorului. Totuși, cele mai importante „adevăruri” prezentate, adică dovezile influenței umane asupra încălzirii globale și a consecințelor acesteia, sunt corecte.
Deci CORECTE. Cum rămâne cu acel 100%?
Păi „e comuniști”! Dar nu ptr.grija ptr.mediul înconjurător, problemele climatice, etc.
Hai că profesați filosofia și înțelegeți f.bine cum e cu ipocrizia&sofistica in politică. Ptr.ca despre activismul politic „ecologist” vorbim și nu despre oamenii obișnuiți preocupați de problemele de mediu.
Trebuie să avem in vedere ecologismul punitiv la adresa societăților dezvoltate/societățile care au reușit socio-economic.
Ecologismul care in numele unor nebuloase „climate justice”, „décroissance saine” etc.militeaza, efectiv, ptr.diminuarea nivelului de trai în societățile noastre……ptr.a salva planeta. Dar aceleași ong-uri, aceleași activiste dezinhibate se fac că nu văd dezastrul ecologic din India, Africa, etc. Sau chiar dacă sunt forțate/obligate de situație să vadă recurg la argumentul: occidentul colonialist/capitalist e de vina; dacă nu era el toată lumea traia fericită in egalitatea paradisiacă.
Aceleași dezinhibate fast-fashion și chemical make-up consideră neetic dragă(!) ca India, Bangladesh, Africa, etc să adopte norme eco. Nuuuuu! Acestea trebuie să se dezvolte. Adică dezvoltarea trece neapărat prin nerespectarea mediului înconjurător.
Și astfel, in numele social/racial/climate justice se revendică DREPTUL de a face aceleași greșeli pe care astăzi le criticăm/înfierăm acerb la societățile noastre occidentale. Mișto etică!
Retorica vindicativ-ecologica folosește culpabilizarea istorică inculcată in numeroase decenii de înstăpânire a stângii militante in sistemul de educație occidental. Și știu bine ce vorbesc.
Ambele tabere greșesc când îi consideră pe adversari omogeni în gândire și acțiune. Activismul ecologic are, ca orice alt curent ideologic, extremistii și moderații săi. A-i considera pe toți extremiști, e o greșeală. Aceeași greșeală pe care o fac și ceilalți când exagerează. Nu sunt unii mai „comuniști“ decât ceilalți din acest pdv.
Într-adevăr India și China sunt mari poluatori. Însă împreună aceste două țări au vreo 3 miliarde de locuitori. Dacă considerăm emisiile per capita, atunci ele nu sunt în plutonul fruntaș. A le cere deci tocmai oamenilor care emit mai puțin să strângă ei în primul rând cureaua nu mi se pare fair. Mai ales când beneficiarii finali ai produselor nu sunt nici indienii nici chinezii.
https://de.statista.com/statistik/daten/studie/167877/umfrage/co-emissionen-nach-laendern-je-einwohner/
@Hantzy
„Într-adevăr India și China sunt mari poluatori.” dar ti se pare fair „sa stranga ei cureaua”….. Adica, pe fond, este revendicarea DREPTULUI de a actiona la fel de daunator asupra mediului ca si occidentul atat de infierat astazi ?!?
Daca dezvoltarea este posibila respectand criteriile exigente eco asa cum ne piseaza, pe toate canalele, activistii ecologisti de ce ar avea nevoie India, CHN, Africa sa fie exceptate de la niste norme menite sa limiteze/opreasca degradarea ecologica ?!?
„Dacă considerăm emisiile per capita”. Sincer, chiar ai incredere in statisticile/masuratorile facute (par exemple) de India ?!? Intreb deoarece statisticile indicau ca in timpul Covid-19 nr.deceselor in India era de vreo 500k. Avand in vedere situatia de la fata locului, erau statistici pe care sa se poata baza cineva ?
Poluarea per capita (la modul propriu) si nu cea industriala este in India la cote teribile, multi ard plastic in diverse sobe ptr.gatit, etc sau in mici arzatoare direct pe strada in fata magazinului sau a restaurantului…… Este unfair sa observam astfel de situatii ?
„Activismul ecologic are […] extremistii și moderații săi.” Asa e! Doar ca moderatii sunt foaaaarte putin vizibili. Foarte! Ne referim la activisti si nu la cetatenii obisnuiti preocupati de problemele de mediu.
Sa fim seriosi, activistii ecologisti extremisti sunt cei care au provocat si provoaca iritarea si contra-reactia unei bune parti a societatii.
Sincer, eu ma consider ecologist. Asta in sensul ca la nivel personal tind/incerc sa am un comportament cat mai putin daunator ptr.mediu, triez mereu deseurile menajere, nu sunt un consumator indarjit, ma enerveaza major ca trebuie sa arunc unele lucruri care ar putea fi reparate daca producatorii nu ar impiedica, efectiv, aceasta, etc. Dar am mari dificultati sa port o discutie rezonabila cu activistii ecologisti (si mai ales activistele). Dincolo de faptul ca se avanta in culpabilizari istorice din care rezulta ignoranta CRASA si neintelegere teribila a insasi liniei lor argumentative f.repede se ajunge la ideea „nu esti vegan inseamna ca esti aproape un criminal” si da-i si trage-i pe tema asta.
JB, nu m-ai citat corect. Eu am scris „chinezii și indienii să strângă ÎN PRIMUL RÂND cureaua. E puțin altfel, nu crezi?
Eu nu mă consider ecologist. Nu fac din asta scopul primordial al meu, dar de mic părinții m-au învățat că trebuie să-mi spăl mâinile după ce lucrez, să-mi curăț pantofii când vin de-afară, să mă spăl pe dinți după masă, să mătur după ce fac firimituri. Mi se pare corect să extind principiul și la stradă, orașul, țara și continentul pe care trăiesc. Am spus încă de mult ca activiștii fac uneori deservicii mari tocmai cauzei pe care o susțin. Dar uneori sunt necesari așa cum e necesară durerea de dinți când nu-i îngrijești un timp mai îndelungat.
@Hantzy
Da, ai dreptate! Nu te-am citat corect. O eroare din partea mea cauzată de o superficialitate de moment.
Voiam să mai adaug ceva din ciclul „mă consider ecologist” 😂 Consider că aportul energiei regenerabile trebuie să crească considerabil concomitent cu finanțarea masivă ptr.cercetare privind stocarea productiei.
Nicio problemă, JB. Știu că ești de bună-credință și că nu m-ai citat intenționat trunchiat.
În ce privește regenerabilele nu pot decat să-ți dau dreptate. Folosirea lor mi se pare, în evoluția omenirii asemănătoare saltului de la culegător/vânător la întâmplare la stadiul de semănător/crescator de animale. Tot așa acum Omul nu se mai bazează pe existența limitată a resurselor îngropate, ci transformă el însuși energia astrală cvasi-nelimitată într-una utilă lui. Dar așa cum nu se putea face saltul direct de la hominid la homo sapiens, iar stadiile intermediare erau inevitabile, tot astfel și utilizarea combustibililor fosili a avut rostul ei. In felul ăsta ți-am răspuns și la nedumerirea anterioară privind perioada de tranziție a chinezilor de la vreascuri la regenerabile.
Ecologia este un concept de esență conservatoare, fiind o problema de echilibru. Omul a fost parte integranta a procesului ecologic de pe vremea cand specia in stare vivace era parte a lanțului trofic in concurenta directa cu lupii si ursii. Evoluția tehnica, inmultirea exponentiala si rangul de specie dominanta s-au produs atât de repede încât posibilitatea ca specia însăși sa schimbe ecosistemul global a venit ca o surprinzătoare, incomoda sau înfiorătoare intrebare. Cei care au găsit întrebarea ca fiind surprinzătoare s-au împărțit in ecologisti si contrarieni. Cei care au gasit-o incomoda au fost petroliștii. Cel care a găsit-o înfiorătoare au venit cu soluția speciei multiplanetare.
Discutia dintre cele trei grupuri a îmbrăcat in mod absurd dar inevitabil o haina ideologica din cauza ca natura profund tehnica a problemei implica putine voci autorizate (experti in fizica, chimie, si termodinamica, mai ales), deci exclude participarea de la discuție a celor multi afectați de potențialele efecte/masuri (rolul tehnologiei oamenilor in schimbarea climei, de exemplu). Așa s-au înșurubat in centrul discuției si au deraiat-o in domeniul public politicieni care au văzut potențialul sporirii notorietății si asociații lor lingăi in căutare de stăpâni, pseudo-academicieni din domenii conexe/marginale loviți de complexul irelevanței, publiciști care au identificat marketingul si nu calitatea ca fiind cheia succesului, căutători de galceava bucuroși ca au găsit un subiect de învrăjbit mase de creduli,…Galceava publică despre “schimbările climatice antropogene” de pe situl asta sunt un model despre pervertirea științei de către magacontrarieni si au (avut, sper) un rol pur politicianist.
Nu stiu sigur daca ecologistii sunt comunisti dar stiu sigur ca au cateva apucaturi clar de origine comunista. „Cine nu e cu noi e impotriva noastra” e doar una dintre ele. In plus, se comporta ca o secta sau biserica, avand o obedienta suspecta pentru sefi si repeta ca papagalii tot felul de „mantre” desi e clar ca multi dintre ei habar nu au despre ce vorbesc. Vom vedea in continuare ca se confirma ceea ce am spus…
Stimate dle Kanterian, intii de toate trebuie sa-mi exprim respectul pentru d-voastră – ați tradus Eliade și Sebastian – chapeau!
Acum, pentru ca subiectul expus se află pe tărâmul ecologiei, ecologiștilor, mișcării politice rezultate din acest curent, îngăduiți-mi unui simplu cititor să-si exprime câteva reacții la cald asupra articolul de mai sus.
Încercați o construcție logică, de apărare și demontare a unor construcții care apar în spațiul public, bazata pe niște fapte, date științifice, publicate de către niște climatologi. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Ei stăpânesc algoritmii matematici, eu sunt inginer, d-voastră filozof, altul e medic, unul de fermier etc.
Eu ca inginer, nu pun la îndoială gradientii ăia calculați de climatologi și mai cred, ca modelarea lor matematică nu poate curprinde nici pe departe complexitatea fenomenului. Sunt alert, le citesc, dar nici nu mă panichez. D-voastră la TgJiu vara, eu la Pitești, verile erau toride, cerurile se rupeau și ploua, tună, și eram bine după aceea.
Industrializarea a-a accelerat în ultimii 50 de ani, la noi în Romanica nu prea mai e nici o industrie de vreo 35 de ani. Ce ziceți, logica expusa de d-voastră să se aplice in tara in care trăiți, în UK. E absolut moral și drept sa spun nu am nici ce mai mică tresărire dacă plătiți impozit pe CO2 în vestul Europei și în Canada. În nici un caz in România, e imoral și nici etic.
Mai departe, ideile vehiculate de partidele verzi, atât în vestul Europei cat și la Bruxelles, nu sunt comuniste, sunt extremist-comuniste. Atât timp cât impun im potriva voinței chiar și unui singur cetățean, oricâț de instruit sau neinstruit este, o lege sau o constrângere, băieți și fetele care fac asta, sunt „dark red“.
Nu este absolut nici o deosebire între acei matematicieni și filozofi ilustrii de acum o sută și ceva de ani, care propovăduiau un sistem bazat pe egalitate, mai bun și mai echitabil pentru cetățeni. După vreo 50 de ani în numele acestei idei utopice veneau la poartă cu puștile și-tu luai pământul.
În încheiere va propun o chestiune de bun simț: de ce nu rămâneți d-voastră la filozofia d-voastră, eu promit să rămân la roboții mei, și suntem cu toții mai câștigați? Nu înțeleg de ce îi apărați pe verzi, de la NGO-uri până la partide, vreți să ne convingeți? Mulțumim nu, ne convingem singuri, fiecare după mintea, capul si crezul lui… Cu respect
Atât timp cât impun im potriva voinței chiar și unui singur cetățean, oricâț de instruit sau neinstruit este, o lege sau o constrângere, băieți și fetele care fac asta, sunt „dark red“.
Perfect! Împotriva voinței mele activează milioane de șoferi, de fabrici care, fără să-mi ceară voie, umplu aerul de particule industriale, particule care-mi provoacă alergii a căror tratament mă costă doar pe mine. Tot milioane de întreprinzători nu se sinchisesc de soarta finală a ambalajelor în care-și împachetează produsele și astfel avem râurile, fluviile, marile și oceanele pline de micro plastic. Nici peștele oceanic nu mai este ce-a fost! Dar nu m-a chemat nimeni să mă întrebe dacă sunt de acord. Mi se impune să trăiesc după niște reguli și în niște condiții pe care nu le-am aprobat referendar niciodată. Cine spuneați că sunt dark red?
Bineînțeles că exagerez și sunt conștient de beneficiile pe care le-au adus motoarele cu ardere internă, dar întotdeauna excesele sunt nocive. Dacă în cazul unui fumător, majoritatea acestora îl afectează direct, în cazul tehnologiilor ce folosesc combustibili fosili efectele negative se acumulează în timp, în vreme ce beneficiile sunt doar temporare și astfel bilanțul tinde să devină negativ pe termen lung. Exact ca în cazul fumătorului sau a alcoolicului. Și atunci este absolut logic și necesar să căutăm alte soluții și, pe măsură ce le implementăm, să renunțăm la cele nocive. În toată istoria noastră am făcut-o: fie ca ne-a obligat suzeranul, biserica, consoarta sau medicul. Situațiile speciale impun reguli speciale.
„Ecologii e comuniști!”
Formularea ironică a enunțului sugerează precaritatea educației celor cărora autorul îl atribuie.
De fapt, nu-i deloc vorba despre așa ceva.
Anti-ecologiștii sunt în cea mai mare parte lucrători în industrii legate de combustibilii fosili, iar sursele de energie alternative le afectează interesele materiale.
O parte dintre ei sunt promotori ai intereselor producătorilor de hidrocarburi, precum Rusia, care dorește menținerea dependenței statelor occidentale de importurile de energie primară din aceaste țări.
O altă parte fac lobby [contra cost] pentru companiile producătoare de energie din combustibili fosili.
Noi am fi ridicoli dacă am crede că anti-ecologiștii sunt niște bieți inculți pe care să-i ironizăm cu un aer de superioritate. Nu este deloc așa, marea lor majoritate sunt persoane educate, cu o exprimare articulată, argumentată și fără greșeli gramaticale.
@Constantin
Corect!
De fapt, nici despre comuniști nu cred că-i vorba. Câte state (pur) comuniste mai există, astăzi, pe glob? Foarte puține. Câte state totalitare mai există, astăzi, pe glob? Semnificativ mai multe. Câte state totalitare își bazează ecnomia pe producția de hidrocarburi? Foarte multe.
Cât despre ecologiști, sunt de (cel puțin) două feluri (cu agende complet diferite): cei ce spun „Să reducem consumul de hidrocarburi!” și cei ce spun „Energia eoliană nu e verde, fiindcă palele generatoarelor eoliene sau panourile fotovoltaice nu se pot recicla.” Adică, avem ecologiști veritabili și ecologiști „spoiți”. În acest context, ecologiștii veritabili sunt anti-totalitari, iar cei spoiți sunt pro-petroliști. 😊
Acest comentariu nu este special pentru articolul scris ci un comentariu referitor la sensul cuvintelor. Va rog frumos sa educati oamenii sa inteleaga diferenta dintre regimul dictatorial-comunist si conceptul de comun sau asa cum a fost comunismul prezentat de idealistii filozofi. Daca vreti cu adevarat o tara dezvoltata in care masinariile/corporatiile fara suflet patronate de bogati sa fie taxate pentru a plati beneficiile si pensiile oamenilor saraci trebuie sa intelegeti ca avem nevoie de un fond comun in care se colecteaza toate taxele si apoi redistribuite la cei care folosesc sapa de lemn de dimineata pana seara si nu au bani de tractor. Transportul in comun este tot o forma de comunism care nu va disparea dar nu este regim comunist pentru ca nu va obliga nimeni sa il folositi. Daca vreti transport in comun gratuit pe viitor asa cum cititi la stiri ca au unele orase din Europa civilizata atunci e bine sa intelegeti semnificatia cuvintelor. Partidul socialist doar cu numele din Romania (fostul PCR) ar fi trebuit sa ofere aceste gratuitati la cat mai multe categorii defavorizate dar in loc sa fie taxate masinariile/corporatiile avem 50% taxe pe salarii si nici un beneficiu atunci cand ajungem sa avem nevoie de sprijinul statului comunitar. Cine uraste comunismul si taxele pe masinariile sale nu poate sa spuna ca vrea un stat drept.
@Comunist Capitalist Mai rămânea să scrieți că ‘lupta de clasă continuă!’. Oricum, ați reușit să condensați mare parte din poncifele „comunismului bun/adevărat” versus „comunismul trădat” de regimurile comuniste. La mijlocul anilor ’70, un coleg de facultate refugiat politic din America de Sud îmi spunea „ce faceți voi aici nu este comunism” și aspira sincer la un regim comunist adevărat. Nu e greu de ghicit că în final s-a stabilit în Suedia :)
Domnule Kanterian, cred ca lucrurile ar trebui analizate mai profund, in conformitate cu principiul „Nu tot ce zboara se mananca”.
E foarte clar ca guvernarile comuniste de pretutindeni nu au avut si nu au nici cel mai elementar respect pentru protectia mediului, deci nu pot fi numite adepte ale principiilor miscarilor ecologiste. De asemenea, nu cred ca putem acuza de propaganda de stanga pe ecologisti, cu unele exceptii. Legatura dintre comunisti si ecologisti este data de faptul ca miscarile ecologiste din tarile occidentale au fost utilizate de comunisti si asociatii acestora pentru a crea destabilizare si dezordine in sanul comunitatilor occidentale. De ce? E lesne de inteles, motivul fiind acela ca orice comunist actioneaza pe principiul ” Cine nu este cu noi este impotriva noastra”, este dusmanul nostru, deci orice mijloace de a-l distruge, de a-i face rau, de a-l manipula pe „dusman”, sunt permise. Prin manipulare sau prin agenti infiltrati, comunistii ( declarati sau nedeclarati, pentru ca Rusia putinista, de exemplu, este de fapt mai mult un gen de actiune politica de tip comunisto-bolsevic decat de tip taristo-imperialist) au reusit sa impinga deseori miscarile ecologiste catre actiuni care sa destabilizeze( sau sa incerce sa destabilizeze) politic si(sau) economic societatile occidentale.
Au profitat de faptul ca o buna parte dintre adeptii miscarilor ecologiste imbratiseaza idei fara a se gandi la scopurile din umbra urmarite de grupuri al caror interes este distrugerea societatilor democratice dezvoltate si civilizate. Fenomenul „Greta” este un exemplu graitor. Fara niciun fel de pregatire politica sau stiintifica multi dintre adeptii miscarilor ecologiste se hazardeaza in a actiona uneori bezmetic, fara a se gandi la consecintele eventual negative ale actiunilor lor.
Cred ca e clar acum care este legatura dintre comunisti si ecologisti. Evident, aceste adevaruri nu scuza nici pe departe ploaia de invective si actiuni imbecile ale actualei administratii USA, patronata de doi scelerati, Trump si Vance, Vance parand in plus de-a dreptul idiot, scelerati asupra carora scolile urmate in tinerete par a nu fi lasat urme.
Omenirea are nevoie la acest moment de minti limpezi si echilibrate, de personaje cu educatie stiintifica (si nu numai) solida care sa cantareasca bine efectele oricaror actiuni, din toate punctele de vedere. Din nefericire, o buna parte din populatia votanta de pe mapamond nu prea pare a aprecia la justa valoare acest principiu!
Sa incercam sa lamurim acum, macar partial, problematica incalzirii globale.
Este adevarat ca in era industriala concentratia de dioxid de carbon din atmosfera a crescut, cu precadere in ultimii 50 de ani? Da! A crescut dramatic, enorm? Nu. Exista studii care spun ca au existat perioade in istoria planetei in care concentratia de dioxid de carbon din atmosfera a fost chiar mai mare decat acum.
Are impact concentratia de dioxid de carbon din atmosfera asupra incalzirii planetei ? Da, dar nu e cert ca e singurul motiv. E posibil ca factori ce tin de evolutii la nivel planetar sau la nivel de sistem solar, incontrolabili de catre civilizatia umana, sa conduca si ei la incalzirea globala din ultimii ani. Istoria sistemului solar si istoria geologica a planetei ne arata ca exista cicluri, ca anume fenomene sunt ciclice, fenomene precum incalziri globale sau glaciatiuni.
A propos, sper ca toata lumea observa ca exista in ultimii ani o efervescenta a vegetatiei. Asta se petrece datorita faptului ca fotosinteza se intensifica ca urmare a cresterii concentratiei de CO2 din atmosfera. Studii stiintifice arata ca dimensiunile enorme ale unor specii de dinozauri se explica prin abundenta vegetatiei din acele perioade. Probabil ca si atunci planeta „suferea” de incalzire! Ar fi o dovada a ciclicitatii fenomenelor de incalzire-glaciatiune.
O concluzie a celor spuse mai sus ar fi ca stiinta nu poate da un raspuns cu valoare de adevar 100% ca incalzirea din aceste ultime decenii este cauzata de activitati umane, in special de cele ce implica arderea de combustibili fosili.
In acelasi timp, ideologia de tip ecologist de reducere a emisiilor, care pare totusi a fi benefica mediului, ridica niste probleme etice. Este etic sa impunem locuitorilor planetei sa revina la un nivel de bunastare si civilizatie la nivel de sfarsit de secol 19? Sa analizam putin lucrurile!
Stiinta actuala si tehnologiile existente nu ne permit sa inlocuim 100% energia obtinuta prin arderi de combustibili fosili cu altceva….acum. Consecintele directe ale politicilor restrictive in acest sens sunt regres economic, scadere de nivel de trai, regres stiintific, caci studiile la nivel inalt necesita consumuri mari de energie. Este omenirea pregatita pentru asa ceva? Sau miscarile sociale ce s-ar putea produce din cauza acestor politici restrictive ar fi atat de violente incat ar duce la sfarsitul civilizatiei mai degraba decat acel eventual sfarsit produs de incalzirea globala ?!
Pe de alta parte, este total insuficient, ba chiar inutil, ca doar tarile europene si USA, Canada sa practice politici restrictive la emisii.
Chestiunile sunt deci controversate si foarte delicate! De mentionat ca studiile care nu fac din asa zisa incalzire globala un pericol major nu sunt deloc vehiculate in spatiul mass media, cea dornica permanent de a inocula spaime in randul populatiei, cea dornica de senzational si scenarii apocaliptice.
Exista seriale stiintifice ce expun pareri ale celor mai autorizate minti in domeniu, relativ la care din 10 pericole sunt cele mai probabile in a duce la sfarsitul omenirii. Incalzirea globala din cauza emisiilor nu e nici pe departe pe primul loc, ca fiind cea mai probabila.
Va rog pe toti cei ce cititi sa cantariti bine toate cele spuse mai sus! Este, zic eu, o insiruire de chestiuni de care trebuie tinut cont atunci cand vorbim despre viitor!
Concis, logic, de bun simt, elocvent…ce sa mai spun despre comentariul Dvs. Doar felicitari! De-ar mai invata loazele ceva.
Antropogeneza schimbarilor climatice este o teorie cu grad mai mare de pkausabilitate decat pozitia contrar(ian)a. Autorul prezinta o fateta a dezbaterii, cea destinata aducerii in atentia publicului a unei teme cu potential mare de antagonizare a unei mase mari de profani, atunci cand este asociata cu un lucru la care se pricep toti: politica. Eu ka astept acum da Simion sa prezinte tema galeriei lui Dinamo, ca si fotbalul este o tema cu lipici universal.
P.S. Capcana cu “numarul mic” referitoare la proportia CO2 are un caracter propagandistic si este pur manipulatoare, fiind adresata categoriei de “cetateni” care inca numara diar cu ajutorul degetelor. Tema cheie este energia pe Terra si transformarea ei in caldura.
@judex _ „Antropogeneza schimbarilor climatice este o teorie cu grad mai mare de pkausabilitate…”
De-a lungul istoriei sale Pământul a cunoscut, după cum arată specialiștii (geologi, biologi etc.) mai multe cicluri ale schimbărilor climatice, unele asociate cu extincția unor specii de viețuitoare.
Ceea ce este generat antropic (tot specialiștii o demnstrează) e o accelerare fără precedent a unor procese, având consecințe dramatice asupra vieții oamenilor și în direcții imprevizibile.
Pe de o parte, societatea suportă costuri imense rezultate din aceste procese pe care le-ar putea evita. Nu este exclusă, ba chiar probabilă, extincția unor specii de viețuitoare, cum s-a mai întâmplat, ori chiar a celei umane, pentru că nu am mai trăit o astfel de perioadă și nu putem anticipa cu precizie evoluțiile climatice. Toate „predicțiile” sunt scenarii cu diferite probabilități de a se înfăptui.
Pe de altă parte, ritmul schimbărilor depășește capacitatea de adaptare a tuturor la noile condiții. Profesorul C Crânganu, spre exemplu, scrie articole interesante pe această temă. Ce concluzie trage domnia-sa…
Poate să dispară viața pe Pământ, că doar a mai dispărut, dar lucrătorii din industriile combustibililor fosili doresc să câștige cât mai mulți bani, acum!
Nu este despre comunism, nu e vorba nici despre capitalism, este vorba despre unii puțini care nu au scrupule și doresc în mod cinic profit imediat cu orice preț, indiferent de consecințe pentru imensa majoritate a locuitorilor planetei.
Vă mulțumesc pentru comentar. Simpatizez cu pesimismul Dvs., dar sper să nu aveți dreptate.
Foarte bună intervenția lui Constantin!
Într-adevăr, când se vorbește de ciclurile climatice ca dovadă că au existat și glaciațiuni alternate de perioade mai calde, se eludează constant realitatea că, istoric, o creștere cu 50% a concentrației de CO2 în atmosferă avea loc în câteva mii sau chiar zeci de mii de ani. Acum creșterea respectivă (de la 280 la 420 ppm) s-a produs în decursul a doar 150 ani, adică de până la 100 ori mai rapid.
Serios? Inca mai dezbatem aberatii promovate politic ccare se pot demonta cu un 2-3 intrebari d ebun simt stiintific? E absolut jenant cand orice „expert” in clima limiteaza toate graficele/datele folosite sa arunce vina „desertificarii” planetei pe ultimii 100-200 de ani. Tovarasi, clima se schimba pe planeta asta, cu sau fara „dizal” de multe milioane de ani. Si sa vezi surpriza naibii, ca se racea rau cand crestea codoiu in anumite perioadel! Imi aduc aminte celebrul interviu din Congresul American cand sefii de la Eco au fost intrebati de un senator republican ce concentratie are codoiul in aer..sa vezi raspunsuri de la aia care ne conduc viata.. Ce ne facem tovarasi, cum mai dam teoria verde(rosie la interior) inainte? Si ca sa duc ridicolul mai departe, poate ii sfatuiti pe fermierii aia needucati sa nu si mai cumpere generatoare de CO2 pt sere, ca nu fac bine planetei si plantelor.
Mai tata, daca e o constanta pe lumea asta, e ca celor de Stanga nu le place realitatea. Insert „97% of the climate scientists agree with the people paying their salaries”.
Multe aprecieri si felicitari autorului pt acest articol bine argumentat. Cine a studiat climatologie, meteorologie, geografie si ecologie intelege interactiunea om – natura. Are plusuri si minusuri. Capitalismul axat pe cresterea fara limite al profitului, exploatarea excesiva ale resurselor Terrei, apoi lacomia irationala ale multora pt acumulare de bogatii, diversificarea si intensificarea poluarii, cresterea puternica demografica in multe regiuni de pe glob vor crea tot mai multe probleme de pastrarea al echilibrului climatic al planetei.
Buna ziua,
Eroarea dvs. consta in incercarea de a apara protectia mediului de pe baricada capitalismului, pe care il considerati opus comunismului. In realitate, atat capitalismul (de fapt liberalismul) cat si comunismul sunt frati buni, ambele sunt erezii hiliaste, adica au ca scop intemeierea Raiului pe Pamant, deci in realitate sunt sortite esecului.
Pe de alta parte, apucatii din tabara dvs. au ajuns tot intr o fundatura, una panteista, se inchina la planeta ca la o creatura divina.
Problema esentiala e ca credinciosii capitalismului ii catalogheaza drept comunisti pe moderatii taberei dvs., aceia care subliniaza ca (,) capitalismul e intemeiat pe lacomie (consum si acumulare de bani si bunuri). Personal, am senzatia ca capitalismul a deschis o cutie a Pandorei (bogatia planetara, denumita neutru „prosperitate” in limbajul manipulativ capitalist) care va distruge planeta, deoarece oamenii cu cat vor trai mai bine, cu atat vor dori mai multa bogatie si deci vor trata mai salbatic planeta. Comunistii, fiind idioti economic, martelau mai putin mediul, neavand eficienta economica.
Bref, capitalistii care ii acuza pe activistii de mediu de comunism vor sa spuna altceva: Sunteti „comunisti” pentru ca vreti sa ne impiedicati sa culegem toate maruntaiele planetei ca sa ne umplem buzunarele noastre fara fund.
@George Coman _ „…atat capitalismul (de fapt liberalismul) cat si comunismul sunt frati buni, ambele sunt erezii hiliaste…”
Puteți, vă rog, să spuneți, ați găsit această idee în vreun manual de Economie, sau pe TikTok? Dacă este vorba despre un manual, vă rog să-l indicați. Mulțumesc.
„Comunismul real a avut întotdeauna o atitudine prometeică față de natură.”
Clar. Dar o data ce TOATE fețele umanismului (in sensul de erezie crestina, de inchinare la om) – liberalism, capitalism, comunism, conservatorism, etc,sunt prometeice fata de Dumnezeu, cum altfel decat prometeice fata de natura puteau fi unele din ele?
sintagma eco = comuniști nu face referire la comuniștii de dinainte de 89 ci mai degrabă la faptul ca soluțiile pt salvarea planetei a ecologiștilor de astăzi seamănă extrem de tare cu ceea ce ne propuneau ceașca și prieteniii în iepoca de aur … autorul probabil stie asta dar vrea sa ne arate verde în față ca iarăși vestita “extremă dreapta “ a se citi oameni care au încă un common sense și care nu sint de acord cu inepțiile propuse de ideologii noii ecologii, e un curent dăunător numai ca au o opinie contrara leftish and woke movement…
Ce nu evidențiază autorul e ca această sintagmă își trage originea din citeva constatări ale modului în care acești indivizi activează în occident, singurii din lume de altfel care au pus botu la ideologia asta și care în mod conștient își sabotează proprii cetățeni, lovind direct în bunăstarea acestora:
– acțiunile ecologiștilor sint extremiste, exact ca cele ale altor curente de stinga (antifa, woke, antirasism, legebete etc) distrugând proprietatea privată ( ferme, rețele electrice, mașini personale etc) și manifestind același dispreț față de acestea ca și comuniștii
– în politica EU e un fapt ( pe care autorul vădit îl ascunde) ca ONG urile care au pus presiune publica ca Germania și alte țări să renunțe la nuclear erau finanțate de ruși
– ecologiștii activiști sunt în marea lor majoritate controlanti ca și comuniștii iar dpdv social sint de regula persoane fara familii, copii ca altfel nu ar avea timp sa se cațere pe oil pipeline sau alte platforme petroliere și nici să propună solutii controlante ca cele pe care le propun : sa mergem toti cu bicicleta tot timpul, sa nu mai zburam cu avioane, sa mincam insecte și plante etc … cine ne spunea cum să trăim, de cite ori să mergem cu mașina etc ???? Citi copii să avem ?? Sau să nu avem ???
– ecologiștii ca și comuniștii deși par ca sint persoane cărora le pasă de săraci sint in fact invers nu le pasă deloc … ei stiu ca prețurile la energie au explodat peste tot de cind au impus politicile lor și cine sunt cei mai afectați de asta ? Toată lumea dar mai ales săracii
-ecologiștii ca și comuniștii opresează pe cei slabi de îngeri … eu nu se iau de China, Brazilia țările africane etc care le-ar da cu flit … se iau de fraierii de occidentali care nu au curaj să îi confrunte, noi în occident compostăm, nu mai avem voie să facem un foc de craciun în șemineu și tre să ne cumpărăm electrice ca așa vrea Gretha și autorul iar chinezii deschid o centrală termică pe zi … halal logică dar ce logică vrei de la ei ? … ceașca cind producea tractoare in pierdere și le vinde pe la africani pe degeaba era vreo logica ??
– ecologiștii ca și comuniștii au o problema cu adevărul și /sau opiniile contrare … nu le suportă și atunci le interzic … autorul citează savant mii de referințe și studii în care omul obișnuit își prinde urechile … ceea ce e însă evident e ca libertatea academică în occident e în declin de zeci de ani … și ca marile universități au devenit jalnice pt ca nu permit o pluralitate de idei și opinii ,( cancel culture) iar o mare majoritate din cei care fac aceste studii știu bine ca nu vor primi fonduri dacă obiectul cercetarii e a demonstra contrariul a cea ce susțin acești extremiști …cine nu e cu noi e împotriva noastră …
Chiar și felul subversiv în care autorul încearcă nereușit să distrugă această asociere, trecind peste ceea ce înseamnă cultural aceasta sintagma în ziua de astăzi arata felul în care oamenii aceștia gindesc despre semenii lor, voi sunteți prosti și nu știți ce e bine pt voi, dar noroc cu noi ca avem creier și vă putem salva … îmi aduc aminte ca unul din acești proeminenți susținea nu de mult ca sintem prea mulți pe acest pămînt și ca ar trebui luate masuri… care or fi fost acelea daca un astfel de individ ajunge in vreo funcție publică sau de autoritate ???
in incercarea disperata de a dovedi ceva autorul spune „Citeam acum o lună un articol în ziarul german (conservator) Bild, „….
Iata ca bietul Bild, un tabloid citit doar de o anumita categorie de populatie, un fel de antena 3, devine ziar conservator, chiar apreciat si credibil.
Ma uimeste ca nu se dau citate si din sf Greta.
Autorul trimite la Bild în exemplul final, după ce demonstrația era deja încheiată. Iar Bild este doar sursa unei informații primare, care l-a determinat pe autor să caute informații suplimentare despre atolul respectiv la Pentagon.
Sunt documentele Pentagonului demne de încredere? Eu zic ca da.
Exact, vă mulțumesc domnule Hantzy.
Domnul neamtu tiganu face două confuzii:
1. Între ediția tipărită și cea online a lui Bild. A doua are deseori articole informative. Articolul citat de mine nu conține nimic fals. Nu plouă în Berlin pentru că Bild spune că plouă în Berlin, ci Bild spune că plouă în Berlin pentru că plouă în Berlin.
2. Între caracterul unui ziar (tabloid etc.) și afilierea lui politică. Daily Mail este un ziar conservator cu toate că este un tabloid.
Domnul neamtu tiganu nu s-a uitat atent la toate documentele citate de mine, pentru că el altfel vedea că eu citez și studii ale Pentagonului. Care nu este un tabloid.
Ecologismul nu e comunist. Cel actual este preponderent plutocrat dar pozeaza ca neomarxist ca sa mute atentia publicului. Sa explic :
1. Masurile ecologice, cele cu impact semnificativ, necesita cantitati uriase de bani. Care se vad intr-o forma sau alta si in pretul produselor si serviciilor care rezulta folosind aceste tehnologii. De aceea nu o sa fie vazute decat in statele dezvoltate unde se misca cantitati mari de bani prin economie.
2. Manipuland perceptia publicului asupra importantei acestor masuri poti supravalorifica produse „ecologice” la fraieri care pun botul la propanganda.
3. Poti crea din nimic o „piata” a taxelor „ecologice” pe codoi pentru a manari si mai multi bani.
4. Poti sa ai o justificare in plus pentru a mari si mai mult „asigurarile” dupa cum ati si spus mai sus pe vrajeli „ecologice” climatice.
Codoiul prezentat ca singura cauza exclusiv antropica modificatoare a climei este o gaselnita pentru inducerea fricii. Frica este foarte importanta pentru ca paralizeaza gandirea critica. In cazul aparitiei unui pericol se secreta adrenalina si organismul va reactiona rapid si instictual (cu cat mai putine procese mentale pentru a nu pierde timp) in fata pericolului.
„Schimbarile climatice” probabil au cauze multiple, iar importanta acestor cauze este direct proportionala cu importanta factorului asupra bilantului energetic global. Cel mai important factor este sursa de energie, Soarele. Al doilea este albedoul. Urmeaza abia apoi compozitia atmosferica si alti factori. La alti factori intra ceea ce cred ca e mult mai important decat influenta codoiului, si anume distrugerea de catre omenirea in expansiune teritoriala a ecosistemelor naturale. Pentru cei care nu stiu, biocenozele, prin complexitatea compozitiei si legaturilor interne au un rol foarte important in reducerea variatiilor climatului local unde sunt ele localizate. La fel cum exista o influenta a climatului general asupra climatelor locale exista si o influenta inversa a climatelor locale asupra climatelor regionale si implicit cel global. Avand in vedere ca exista o suprafata din ce in ce mai redusa la nivel planetar ocupata de biocenoze „neatinse” este la mintea cocosului ca acest lucru se va reflecta si asupra climatului global.
De ce se foloseste codoiul ca sperietoare la ora actuala? Foarte simplu: elitele care conduc lumea (cca 90 % din activele globale apartin si sunt conduse de cateva fonduri de investitii detinute de un numar redus de oameni – probabil cateva mii) vor sa prelungeasca timpul pana cand va fi evidenta epuizarea resurselor de combustibili fosili, si sa manipuleze consumatorii sa isi reduca voluntar consumul de combustibili fosili. Epuizarea nu inseamna ca de a doua zi nu mai sunt combustibili fosili ci ca de la un moment dat productia nu va mai putea acoperi consumul total si vor incepe restrictiile de alocare ale acestora. Va dati seama ce inseamna restrictii intr-o lume libera in care poti face orice… De aceea se incearca trecerea de la „a brave new world” la o varianta de „1984” desi comunismul „a picat din cauza ca a fost invins de statele vestice”
Codoiul prezentat ca singura cauza exclusiv antropica modificatoare a climei este o gaselnita pentru inducerea fricii.
Nu e așa. Codoiul este potentiometrul cu care putem repara stricăciunile produse. Să explic: odată cu creșterea concentrației de codoi în atmosferă, creste temperatura medie globală TMG. Ca urmare umiditatea relativă crește și ea, ceea ce duce la o amplificare a efectului de seră: pentru fiecare zecime de grad datorată în mod direct coroiului, se adaugă alte două zecimi datorate surplusului de vapori din atmosferă. La fel stau lucrurile și cu alebedo-ul. Zonele glaciare au un albedo de 0,7-0,9, în funcție de prospețimea zăpezii. Pe măsură ce TMG crește, scade albedo-ul, atât ca suprafață cât și în modul. Se mai adaugă încă o zecime de grad în mod indirect la TMG. Un alt efect al scăderii albedo-ului este dezghețarea în premieră după zeci de mii de ani a permafrostului și se elimină alte cantități de codoi și metan din ghețari și din sol, care contribuie la creșterea TMG.
Unde aveți dreptate este cazul ecosistemelor. Deși ele au un albeai mai scăzut decât betonul din orașe, pădurile rețin până la 15% din lumina solară pentru a lega carbonul din atmosferă prin fotosinteză. Este evident că diminuarea suprafețelor verzi în favoarea localităților și legăturilor dintre ele crește riscul încălzirii globale.
Deci din cauzele enumerate de dumneavoastră cele antropogene sunt dintre cele mai importante. Soarele, dimpotrivă, are cea mai redusă contribuție la modificarea actuală a TMG. În cambrian TMG era 21-22 grade Celsius, deși soarele radia cu 5% mai puțin decât acum. Concentrația de codoi însă era de zece ori mai mare decât azi. Nu soarele este deci explicația pentru actualele schimbări climatice.
Cea mai scumpă tehnologie este cea bazata pe energia obținută din combustibili fosili, dar nu toate costurile sunt facturate. Deșeurile de codoi sunt eliminate în atmosferă și în oceane. Apele de suprafață folosite în procesele industriale, trebuie returnate filtrate, purificate, sau măcar la niște parametri conveniți de concentrație și temperatură. Toate astea produc costuri de producție suplimentare. Aerul nu este supus, deocamdată, unor procese similare. Dacă ar fi, așa cum este normal, costurile de producție a energiei din combustibili fosili ar depăși cu mult alte tehnologii mai ecologice.
„Masurile ecologice, cele cu impact semnificativ, necesita cantitati uriase de bani.”
In 2023 numai în statele G7 subvențiile combustibilor fosili s-au ridicat la 282 miliarde dolari, de patru ori mai mult decât în 2016. Asta da cantitate uriașă de bani.
Despre cantitățile uriașe de bani ale lobbyiștiilor petrolieri, menționați în articol, nu spuneți nimic?
„pretul produselor si serviciilor care rezulta folosind aceste tehnologii”
Din nou fals. Energiile verzi devin din ce in ce mai profitabile față de cele fosile. Un capitalist adevărat, printre care mă număr, nu are cum să nu fie pro energie verde. Cei care se opun legilor pieței sau o distorsionează, cum o face industria petrolieră prin lobbyism și subvenții masive din partea statului, sunt adevărații anti-capitaliști.
https://www.forbes.com/sites/jeffmcmahon/2024/09/26/81-of-new-renewables-produce-cheaper-energy-than-fossil-fuels/
„Un capitalist adevărat, printre care mă număr, nu are cum să nu fie pro energie verde. ”
Dacă sunteți într-adevăr un capitalist nu găsiți nimic bizar pe piața europeană a energiei? De ce subvenționează statele europene combustibilii fosili? și totodată energia verde?
Comisia dă vina pe război pentru acest grafic rușinos:
https://www.eea.europa.eu/en/analysis/indicators/fossil-fuel-subsidies
…oare pentru că nu putem vorbi de piață liberă in Uniunea Europeană in sfera energiei? și pentru că oricum nu poate exista o piață liberă a curentului electric (in sensul in care nu oricine poate intra pe această piață dată fiind natura efemeră a produsului, iar la un moment toți micii producători vor trebui pur și simplu eliminați, cu sau fără lobby din partea marilor concurenți verzi)?
„Energiile verzi devin din ce in ce mai profitabile față de cele fosile.”
Energia se vinde deocamdată -omenirea nu a găsit incă o soluție- imediat ce se produce, iar surplusul se duce pe Apa Sâmbetei. Producătorii Verzi au profit pentru că încasează subvenții per cantitate nu per calitate a produsului (adică nu și pe pachete disponibile la orice moment așa cum e capabilă concurența lor fosilieră). Când aceste subvenții vor fi tăiate (din diverse motive gen abolirea GreenDeal sau prăbușirea unui sistem energetic național) toți producătorii verzi vor da faliment, spre deosebire de cei fosilieri (care vor deveni și mai curtați de politrucii zilei).
Ca atare, nu e de mirare că profitul momentan al corporațiilor verzi nu se traduce intr-un preț redus pentru consumatorul obișnuit, ci din contră. Cu cât mai puțină energie maro sau neagră este introdusă in sistem cu atât vom plăti un preț mai mare pentru curent, pentru că vom plăti și pentru echilibrarea tot mai dificilă a rețelelor cât și pentru acoperirea riscurilor ambelor tabere (unii se văd cu producția redusă și profiturile scăzute, iar ceilalți, conștienți de pericolul reprezentat de propria expansiune, vor să se asigure pentru un viitor colaps).
„…bizar pe piața europeană a energiei?…profitul momentan al corporațiilor verzi nu se traduce intr-un preț redus pentru consumatorul obișnuit, ci din contră.”
„Șeful Dispeceratului Energetic Național a mai spus că, dacă până acum 15 ani se putea pregăti cu un an înainte cum funcționează sistemul într-o anumită zi, acum, pe fondul capacităților mari de energie regenerabilă, care este fluctuantă, abia la ora 10 seara se va ști cum va arăta a doua zi.
(…)
„Vă spun lucruri pe care nu le cunoașteți: trecerea la noile reguli din piața de echilibrare au însemnat noi modificări ale sistemului, iar de fapt în spate sunt date la 4 secunde, cantități și prețuri la 4 secunde, de aici rezultă dificultatea și problemele majore cu care ne confruntăm și pe care încercăm să le reducem ca impact și ca dumneavoastră, cei care vedeți date care provin de la Transelectrica să fie date corecte și să reflecte realitatea”.
https://hotnews.ro/un-sef-transelectrica-avertizeaza-voi-vedeti-doar-bani-dar-noi-ne-luptam-sa-aveti-energie-va-spun-lucruri-pe-care-nu-le-cunoasteti-1986304
In ordinea numerelor de pe tricou si intre urechile majoritatii sunt (FARA a ne pasa de ce spune acel specialist mai sus, si asta nu-i in regula):
(1) pretul FINAL/kWh pentru casnici si industriali (unii fiind si prosumatori),
(2) interconectarile SEN-urilor din UE/SEE/AELS – impact asupra (1) – cu hibele si dezechilibrele neintampinate/nerezolvate
(3) PIATA(de fapt pietele) de energie in UE/SEE/AELS – impact asupra (2) – cu hibele si asimetriile ei/lor la fel de neintampinate/nerezolvate.
Tot cu „ignore” dam si la comunitatile energetice locale, retele autonome (dar si conectate la SEN/DEN) de producere si consum energie electrica – un concept foarte departe de Ro.
==========
STRANS legat de (1) de mai sus:
Cum ar trebui definite si legiferate ADECVAT, in Ro/UE,
(a) energia utila consumata si produsa(inclusiv de prosumatorii mici si medii conectati la SEN) in Ro/UE,
si
(b) cea importata in Ro/UE:
(i) MARFA si/sau
(ii) PRODUS si SERVICIU(transport, distributie) DE UTILITATE PUBLICA cu implicatiile aferente asupra gestionarii pretului/kWh la toti consumatorii(unii prosumatori)?
Foarte bune observații. Foarte bună întrebare, dar nu cred că sunt suficient de competent pentru a răspunde. Poate întrebarea era retorică, sper și eu :)
In mod paradoxal însă -ca libertarian- înclin insă să caracterizez producția și distribuția, cel puțin, ca servicii publice. Nu văd posibilă o piață durabilă, echilibrată și corectă in acest domeniu și nicio vreo o ofertă stabilă pe termen mediu și lung in absența unui creier unic. Producătorii ar putea fi privați, dar prețurile, cantitățile și momentul „tranzacției” ar trebui decise de acel creier. Interconectările transfrontaliere așijderea, adică permise de același creier, altfel e grav. Și când zic creier nu mă refer la AI…
Intrebarea sigur nu e retorica si nu ar trebui sa fie – este ESENTIALA PENTRU VIATA(nu subzistenta) IN SOCIETATE – mai ales pentru guvernanti alesi si/sau numiti pe principii tehnocrate si/sau politicianiste.
Poate fi retorica sau un exercitiu academic/intelectual doar pentru cei ce traiesc rupti de ceea ce numim civilizatie moderna.
Ca sa zic si io ceva:
– ”the big boys” in economics are Adam Smith – (ăl ce zise, lăsați lucrurile vraiște, că s-așează ele cumva- adica liberalism), Marx- (ăl de fu socialist, comunist, cum vreți și le mai discutați și pe aici) si Keynes- (ăl de zise că statul e totu, dupa ce un predecesor francez zise ”L,etat s,est moi”)…restul sunt variante
– acu, discutăm că ce e cu ecologiștii ? comunisti sau capitalisti ?….nu sunt nici ”lae nici balae”…
ADICA, TOTI APARTIN ”IDEOLOGIEI ECONOMIEI LINIARE”
Abordarea mai sensibila, mai neutrală și mai de bun simt științific este adoptarea ”IDEOLOGIEI ECONOMIEI CIRCULARE”
(cine e interesat, doar ca idee – doar daca nu e prea complicat : https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0921800998000986)
Nu uitați, din nou: ECONOMICS IS 95% COMMON SENSE AND 5% SCIENCE MADE COMPLICATED BY ECONOMISTS
Comuniștii nu sunt ecologiștii, nici măcar ecologi. Adevărul simplu este că, rămași fără simpatia clasei muncitoare (care a cam dispărut) și fără obiectul muncii ideologice, foștii comuniști au adoptat discursul ecologist. Cu alte cuvinte, comuniștii s-au vopsit cu verde, în timp ce ecologoștii au fost și au rămas verzi, și pe din-afară, și pe dinăuntru. Ceea ce place și dreptacilor, mai ales din extremă, care pot astfel să-și scuipe doi adversari cu o singură flegmă.
Ecologismul este singura orientare politică nou apărută în ultimul secol și ceva, pe lângă „stânga” și „dreapta”. (Mai precis, ecologismele, cu toate nuanțele lor.)
P.S. V-aș fi vrut comentând articolele (fluviul de articole) publicate de C-tin Crânganu chiar aici, pe Contributors. Mai bun negustor de îndoială în spațiul de expresie românească, nu cunosc.
Felicitări pentru articol!
Asa e, si eu am observat cu uimire. Un fluviu de articole fals stiintifice despre clima, care prezinta doar anumite aspecte dar uita aspectele ce nu ii convin autorului respectiv. De fapt cranganu nici nu e specialist in clima, ci in geologie. Nu prezinta niciun motiv real al schimbarilor climatice, dar refuza activitatea umana si orice fel de energie alternativa, ceea ce arata partizanat politic.
Respinge concluziile marii majoritati a expertilor internationali seriosi, bazate pe observatii intinse pe zeci de ani.
Spune ca mai mult CO2 in atmosfera e bun pt plante, ceea ce e absurd, plantele nu iau decat o parte din CO2 atmosferic, dar efectele nocive asupra climei si oceanelor sunt mai mari. De exp desertul Sahel s-a marit considerabil in ultimii 20 ani, nici vorba de „inverzirea Sahelului” pe care o clameaza fals.
Înverzirea Sahelului chiar există, mai exact coexista la granița de sud a zonei cu deșertificarea dinspre nord. Numai ca înverzirea Sahelului nu se datorează unor cauze naturale. Au fost investite milioane de dolari pentru aducțiuni de apă, pentru sortare de semințe și plantarea puieților de diferite specii de arbori, in special unele soiuri rezistente de salcâmi pentru a crea ceea ce se numește Sahel Great Green Wall, ca o barieră în calea Saharei.
Oamenii au avut mereu nevoie de predictibilitate si de ordine iar de-a lungul timpului au incercat cam tot ce s-a putut pentru a le dobindi, de la divinatie la cautarea regularitatilor naturale. In modernitate insa, conservatorismul poate fi sustinut in mod credibil doar de stiinta, nu de ideologie sau religie ─ e destul de clar ca cei care uzeaza de etichetari pentru argumentare nu pot depasi cadrul ideologic, fiindca etichetele nu sint nici macar definitii. Intr-adevar, multi dintre cei care pretind ca uzeaza de stiinta dar ajung suspect de repede la etichetari habar n-au de faptul ca chiar si pentru cea mai simpla definitie e nevoie de gen proxim si diferenta specifica. Chiar si in scurta sa evolutie care abia acopera citeva secole, stiinta moderna a trecut de la teorii cu pretentii de cunoastere absoluta, la teorii care apeleaza la probabilitati si chiar la termeni neverosimili ca haosul. Toate astea nu fac stiinta mai putin stiinta ci ne avertizeaza ca, in ciuda a ceea ce ne-am dori, lucrurile nu mai sint si nici nu mai pot fi la fel de simple, ca in trecut. Conservatorism nu e sa refuzi faptele, ci sa le accepti asa cum sint, chiar daca ele spun o poveste mai complicata si mai greu de inteles de catre nespecialisti sau de catre cei care au doar perspectiva unei singure specializari ─ de aceea sint tentante etichetarile si teoriile conspiratiei, fiindca in aparenta ne redau o perspectiva simpla asupra lumii aceleia cu care noi eram obisnuiti sau despre care am auzit, dar care nu mai exista.
Desi e adesea etichetat ca alarmism, avertismentul pe care climatologia moderna ni-l furnizeaza are la origine un argument esential: sistemul climatic global e puternic neliniar, ceea ce inseamna ca e sensibil la conditiile initiale; mai exact, ca inclusiv la variatii relativ mici se pot declansa efecte in cascada, tipice sistemelor haotice.
Nu e de mirare insa ca oamenii refuza sa creada ca devin din ce in ce mai probabile scenarii climatice cu-adevarat sumbre ─ lucrurile astea n-au fost acceptate la inceput nici macar de catre matematicienii care le-au descoperit, care au crezut ca sint doar niste anomalii care vor fi clarificate in timp sau chiar mai bizar, ca daca nu pot fi calculate de mina, nu sint importante. Prejudecatile privind liniaritatea dezvoltarii, predictibilitatea sau echilibrul sint durabile, doar ca in lumea noastra haosul mijeste de peste tot, liniaritatea fiind de fapt o exceptie pe care, e-adevarat, se sprijina aproape intreg esafodajul fizicii moderne.
Cel mai bun antidot la negationismul climatologic e tot stiinta, de care ar trebui sa ne apropiem cu totii, chiar daca stam prost cu timpul, iar pentru asta, aproape orice metoda e buna, inclusiv vizionarea de documentare care schiteaza macar o istorie a stiintei ─ vezi, de pilda, High Anxieties: The Mathematics of Chaos – BBC documentary.
Articolul e bun, ecologia nu are nimic in comun cu comunismul. Comunistii au distrus natura si au facut combinate uriase ineficiente energetic si care scoteau produse slabe calitativ.
Pe vremea comunistilor nici nu exista vreo ecologie, preocupare pt mediu. Au secat aproape complet marea Aral, au defrisat aiurea si au poluat la greu, ca de exp la Copsa Mica o bomba ecologica si sursa a multor boli si suferinte pt oamenii din zona.
Capitalismul neingradit nu e bun nici el; si el priveste mediul doar ca o sursa de profit, nu prea il intereseaza sanatatea si bunastarea oamenilor. Extremele se atrag, atat extrema dreapta cat si extrema stanga. Din pacatre extreme dreapta a devenit foarte vocala in ultima vreme si urmareste doar interesele catorva bogati, nu ale populatiei in ansamblu. Si aici sunt unele articole pseudostiintifice despre schimbarile climatice care manipuleaza aiurea cum ca acestea nu au nimic de a face cu activitatea umana. Acele articole increnganite sustin chiar renuntarea totala la energiile alternative, ceea ce e o absurditate. Folosirea in nestire a comb fosili, fara alte energii care sa suplineasca macar o parte din necesar, va duce la cresterea CO2 in atmosfera, acidificarea oceanelor, si schimbari climatice foarte nocive (unele deja se vad, verile foarte calde, iernile fara zapada, etc). Important e ECHILIBRUL intre dezvoltarea economica (care nu trebuie sacrificata), dar si protejarea mediului, a naturii.
Sunt de acord cu Dvs., vă mulțumesc pentru comentar.
Dom’le, toti e comunisti.
Mai pe serios, acest ‘shift’ in ambalajul ideologic se poate explica prin faptul ca ‘ecologist’ e mai putin peiorativ ca descriptorul ‘comunist’. Deocamdata, caci se lucreaza puternic in directia eliminarii acestei inegalitati revoltatoare:)
Tot asa de bine, putea sa apara narativa ‘ecologisti=fascisti’, caci, nu-iasa, ecologistii proclama ‘Strans uniti in jurul…incalzirii globale! ‘ sau ‘Trebuie sa contribuim cu totii la incetinirea incalzirii globale’, comportament ideologic de tip ‘fascio’. Glumesc, desigur.
În comentariul anterior vorbeam de ecologiști, ecologi și pășuniști…cu steluță. Încurajat de faptul că acel comentariu a fost publicat -ceea ce denotă prezența un spirit democratic in rândul moderatorilor- îndrăznesc și fac efortul a de a scrie acest text cu mult mai subsersiv față de narațiunea mainstream asupra raportului dintre om și natură reflectată in rândurile autorului. Această narațiune ce ține captivi din păcate mulți intelectuali altfel de prestigiu este și simplistă și vetustă și potențial toxică pentru societate. Narațiunea mainstream împarte societatea in omuleți răi care poluează in neștire și nu vor să facă nimic pentru a stopa distrugerea și omuleți de bine care luptă din răsputeri atât cu caracatița industriașilor cât și cu indolența și ignoranța primilor.
Pentru a înțelege cum de am ajuns aici zic că e bine să știm de unde s-a plecat. Cine a inventat termenul „ecologie” și de ce. În 1867 biologul german Ernst Haeckel a propus acest termen pentru a desemna o nouă ramură științifică care să studieze relațiile dintre organisme și mediu. Dar a rămas acest termen pe terenul științelor? Păi nu, pentru că incă din acele timpuri știința seducea omuleții cu veleități politice și la rândul ei se lăsa sedusă de demagogii in căutare de magneți pentru public. Așa se face că ecologia a fost încă de la naștere contaminată de ideologie, pentru că însuși Haeckel, in loc să-și vadă de laboratorul și călătoriile lui, nu s-a putut abține să peroreze ca un guru in public și să arunce sămânța darwinismului social, a rasismului științific și a eugenismului in mințile cititorilor săi..(=>Alfred Ploetz, Asociația Germană pentru Igienă Rasială, 1905). Iată doar un exemplu de ce putea cloci mintea deraiată ideologic a omului de știință Haeckel:
„These lower races (such as the Veddahs or Australian negroes) are psychologically nearer to the mammals (apes or dogs) than to civilised Europeans; we must therefore, assign a totally different value to their lives.”
O să ziceți…dar care e legătura cu ecologia?
păi legătura e asta: Natura a indus pasămite o ierarhie a raselor, iar acea rasă aflată la vârful ierarhiei are nu numai dreptul ci și obligația de a-și asigura spațiul vital (care se traduce in Lebensraum), iar in lupta pentru supraviețuire cel mai puternic trebuie să elimine pe cel mai slab tocmai pentru a respecta și proteja Natura. Rasele civilizate reprezintă curățenia Pământului, iar cele inferioare murdăria care trebuie înlăturată (iar ecologistul activ nu este altceva decât un agent sanitar). Așa se face că naziștii au fost pionierii ecologismului, alături de sovietici, și că marea masă a votanților partidului nazist erau infectați de această doctrină a biologiei rasiale cunoscuți anterior ca mișcare volkisch. Primele legi „ecologiste” au fost adoptate de Lenin (1918 – Decretul asupra Pădurilor, 1921 – Decretul Asupra Naturii, Grădinilor și Parcurilor, privind înființarea primelor rezervații naturale – „zapovedniki”) și de Hitler, Legea pentru Protecția Mediului, 1935).
Pășuniștii de care vorbeam sunt tinerii germani ce respingeau in masă industrializarea incă de la sfârșitul secolului 19, și, in schimb, preferau retragerea in natură, in lumea satelor, căutînd simplitatea și armonia vieții pe pășune. Iar atitudinea anti-industrializare, anti-capitalism de care au profitat cele 2 mari partide extremiste nu i-a părăsit nici astăzi. Sunt la fel de predispuși la înapoiere și incriminare a mercantilismului ca și atunci. De aceea oamenii lor politici care se prezintă ca fiind de dreapta sau conservatori, precum cancelarul Merkel, au adoptat măsuri care in alte părți ale lumii sunt privite ca politici de extremă stânga. In Statele Unite ale Americii orice politician care ar cere închiderea centralelor nucleare -care produc cea mai curată energie datorită raportului dintre spațiul afectat unei centrale și cantitatea de energie produsă- este un stângist radical și își riscă cariera. In Germania majoritatea populației a aplaudat decizia epocală a doamnei Merkel și au votat-o in neștire.
In neștire pentru că, in fapt, această decizie a condus la o și mai gravă poluare a Europei, dat fiind faptul că centralele nucleare au fost înlocuite cu centrale pe gaze și pe cărbune.
Și de unde se vede foarte clar că cei ce se pretind ecologiști nu numai că nu protejează natura, dar nu sunt nici măcar ecologi (ar fi fi fost capabili să deceleze efectele activităților umane asupra mediului) și de multe ori sunt chiar cei ce contribuie la distrugerea mediului, a pădurilor, a pășunilor, a apelor.
Și revin la ecologiștii interbelici. Și atunci mulți jurnaliști și intelectuali ai regimului (și se estimează că in jur de 50% din biologii epocii au devenit adepți ai partidului național-socialist) s-au lăsat păcăliți de propagandă, care propagandă era la rândul ei întemeiată pe texte produse de cei mai exaltați cărturari pășuniști. Völkischer Beobachter, gazetă de mare angajament științific a naziștilor, publica chiar inainte de alegerile din 1933 o măreață Cuvântare a fizicianului Hermann Honnef care ridica in slăvi sursele alternative și verzi de energie, adică hidrocentralele, plus „fermele de eoliene” care ar urma să producă „hidrogen ieftin” cu surplusul lor.
Deci. Ce a a rămas nou in narațiunea ecologistă „modernă”? Poate vehiculele electrice? Nu, nici măcar, și astea sunt învârtite de mai bine de 100 de ani de bunii cutezători. Dar mesajul „Hrană, Apă, Energie” lansat de promotorul băștinaș al industriei calului? Este pășunismul ăsta ceva inedit in producția de maculatură eco? Nope, nici vorbă, și ăsta e vechi, expirat și pur și simplu ridicol. Mă întreb cum de atâția oameni de bine pot remarca populismul demagogic al păcălinului, dar nu reușesc să intuiască nimic suspect in retorica politrucilor verzi occidentali.
Ernest Haeckel o fi definit el ecologia, dar nu a fost cercetător specializat în ecologie. Mai degrabă are Darwin cercetări în acest domeniu. Cat despre convingerile lui EH privind superioritatea anumitor rase, ele nu se deosebeau la jumătatea secolului XIX prea mult de impresia generală. Vedeți în acest sens și romanele de călătorii ale lui Jules Verne, care trata indigenii de pe diverse continente ca fiind inferiori, necivilizați, sălbatici șamd.
Dumneavoastră vreți să translați chestii controversate de acum 10 generații unora de azi. Patetic!
„Dumneavoastră vreți să translați chestii controversate de acum 10 generații unora de azi.”
Da. Deși nu este prea clar sensul verbului „a translata”(sau „a transla”?) in scrierea dumneavoastră.
Legea nu distinge intre a șaptea și a zecea generație de fasciști și nici intre controversat și mainstream:
„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”
…deci. de ce aș distinge eu intre idei fixe controversate și cele ce au devenit politică de stat in Germania nazistă? Fapt este că unele din ideile colportate azi de ecologiști sunt nu asemănătoare ci aprope citate din opera unor naziști de frunte din anii ’30. Deranjează chestia asta? Închideți ochii și mergeți mai departe. Din fericire pentru ecologiști retorica lor ecofascistă beneficiază de imunitate in raport cu Legile de protejare a agorei de propaganda totalitaristă, deocamdată.
EuNuke, era vorba de atribuire, dacă vă place mai mult. “A translata” are de-a face cu convertirea digitală sau cu traducerea, din câte știu.
Foarte bună legea aia, dar chiar distinge între persoane diferite, care au trăit sau trăiesc în timpuri diferite și care nu aparțin, oricât ați dori să fie altfel, aceleași ideologii.
Am senzația că încercați, nu doar să tulburați, ci să provocați discuții. Cam așa procedează trolii. Deocamdată închei aici, cu speranța totuși că ne vom mai întâlni online. O seară bună!
„Am senzația că încercați, nu doar să tulburați, ci să provocați discuții.”
Fără supărare, dar au trecut mai bine de 10 ani de când ne cunoaștem virtualicește și abia acum v-ați prins? :)
despre așa-zisul meu trolaj. strategiile mele polemice au fost dintotdeauna socratice, să forțez interlocutorii să-și pună întrebări, să-și pună la îndoială convingerile după ce sunt bine curentați :), in plus eu nu urmăresc pe nimeni -de pildă cred că e clar că primesc mai des replici de la @Hantzy decât ofer domniei tale in cursul unei dezbateri (deci?), ba am și grijă să nu exagerez cu vreo predilecție pentru un autor sau altul.
dacă dumneavoastră îl considerați pe Socrate strămoșul trolilor moderni nu e problema mea.
Și desigur că o să ne mai întâlnim. doar nu v-ați supărat deodată și v-ați hotârît să migrați pe alte plaiuri virtuale doar pentru că am venit eu cu teoria rădăcinilor fasciste ale ecologismului modern (și nici măcar nu-i teoria mea)? :)
„Primele legi „ecologiste” au fost adoptate de Lenin”.
Fals. A se vedea Ordonanța regală a Pădurii din 1669 în Franța. De fapt, dezbateri și chiar legi privitoare la mediu se găsesc deja în Roma antică, cum este firesc pentru oricare civilizație avansată care devine conștientă de relația om-natură. Cf. Glacken, Traces on the Rhodian Shore.
amuzant cum ecologistii incearca sa confiste tot ce a existat in istorie, toate regulile de bun simt sau de anumite interese.
Probabil ca primii ecologisti au fost spartanii care-si reciclau batrinii care nu mai reuseau sa se tina de creaca.
Fals. Ordonanța Apelor și Pădurilor emisă de Ludovic 14 in 1669 NU este o normă ecologistă, ci o normă de protejare a patrimoniului, așa cum multe alte au fost emise de-a lungul timpului, dintotdeauna, atestate și discutate in orice manual serios de istorie . Această Ordonanța NU scotea pădurea din circuitul civil, nu bloca accesul oamenilor și nici exploatarea, nici nu naționaliza terenul de sub păduri, ci doar organiza utilizarea rațională a acestor domenii. Adică era un soi de Cod Forestier.
O lege ecologistă este, prin definiție, opusă omului și dedicată -la nivel declarativ, se înțelege- Naturii; adică o anume activitate umană este prezumată prin lege ca fiind nocivă mediului și interzisă in totalitate in anumite zone, devenite sanctuare, locuri unde au acces doar câțiva Ecologi la studiu (un soi de sacerdoți). dar aceeași activitate este permisă in alte zone, insă in urma obținerii unei licențe intr-o procedură obscură care impune sacrificarea unor mari sume de bani către niște clerici de Sanctuar. Sau. O anume activitate umană este considerată nocivă (mediului! că de om cui îi mai pasă?) și uneltele/dispozitivele folosite in această activitate sunt taxate drastic sau chiar interzise. Sau. Omul este pur și simplu nociv pentru natură și atunci, pentru că nu poate fi eliminat din peisaj in timp util (adică in rimpul vieții eco-reformatorilor), este taxat la sânge ori de câte ori face focul, iese cu mașina pe stradă, scrie pe contributors (7g de co2 pe comentariu) sau respiră, pus astfel să-și răscumpere păcatul propriei existențe.
„O lege ecologistă este, prin definiție, opusă omului și dedicată -la nivel declarativ, se înțelege- Naturii”.
Nu ați înțeles nimic!
E putin anarhisti , e putin comunisti, e putin ecologisti, e putin teroristi:
https://hotnews.ro/tentativa-de-sabotaj-a-festivalului-de-la-cannes-revendicata-de-grupuri-de-extrema-stanga-taiati-curentul-la-ceea-ce-ne-distruge-1985746
După intensele ode ecologiste aduse pe aici de d-nul Opriș, aduse epocii de aur „verde” ceaușiste, doresc să ii reamintesc cele mai „moderne” concepte și realizări eco ale comunismului verde care au sfârșit in 89, în apropierea zonei verde dezvoltată pe principii „eco friendly”
– imensa Uzina Cocso Chimică din Reșița;
– Centrala pe Șisturi Bituminoase Anina, mai exact CRIVINA;
– De Moldova Nouă – cupru, Ciudanovița – uranium, tot in CS, mai nimic …
… Copșa Mică, …. etc …?!
Un fragment din cea mai recentă carte pe care am publicat-o:
„Este adevărat faptul că exista şi atunci moda activiştilor de mediu care doreau să protejeze Planeta, însă aceştia susţineau în acel moment că Pământul se răceşte din cauza poluării produse de omenire – exact invers faţă de ceea ce afirmă activiştii mai tineri de astăzi. Şi dacă analizăm mai atent ceea ce spun aceştia, Prometeu nu ar fi avut nici o şansă să obţină un premiu Nobel în zilele noastre deoarece, pentru a întreţine focul furat de la zei, el ar fi trebuit să propună utilizarea unui combustibil ecologic şi să plătească o taxă pentru emisiile de carbon rezultate de la focul respectiv.
Cât de mult era interesat Nicolae Ceauşescu de activităţile iniţiate şi susţinute în Occident de diferite organizaţii neguvernamentale privind sursele neconvenţionale de energie şi valorificarea lor? În acest moment nu există nici un volum românesc de istorie în care să fie prezentate ideile şi acţiunile iniţiate de Nicolae Ceauşescu în acest sens, probabil şi pentru că astăzi activiştii de mediu nu doresc să fie asociaţi cu politica impusă de politicianul comunist în anii ’80, în domeniul surselor neconvenţionale de energie. Sunt ignorate cu bună ştiinţă documentele româneşti păstrate în arhive?”.
daca vrem sa demonstram ca „ecologistii e comunisti” e o propozitie neadevarata, e suficient sa demonstram ca „comunistii nu e ecologisti” e o propozitie adevarata?
Depinde dacă „e” este copulă sau echivalență materială (cum spun logicienii). Argumentul meu acoperă ambele cazuri.
cele mai mari ecologiste sunt pisicile care-si ingroapa resturile de fermentatie ;)
Ingropaciunile unora sunt delicatesele altora…#turuldoiinapoi!
Exact, vă mulțumesc domnule Hantzy.
Domnul neamtu tiganu face două confuzii:
1. Între ediția tipărită și cea online a lui Bild. A doua are deseori articole informative. Articolul citat de mine nu conține nimic fals. Nu plouă în Berlin pentru că Bild spune că plouă în Berlin, ci Bild spune că plouă în Berlin pentru că plouă în Berlin.
2. Între caracterul unui ziar (tabloid etc.) și afilierea lui politică. Daily Mail este un ziar conservator cu toate că este un tabloid.
Domnul neamtu tiganu nu s-a uitat atent la toate documentele citate de mine, pentru că el altfel vedea că eu citez și studii ale Pentagonului. Care nu este un tabloid.
domnule, traiesc de 36 fe ani in Ge si am luat lacunostinta de muöte scandaöuri cu subiect Bild
1. Bild nu are ideologie politica, e ca toate tabloidele populism, cu accente puternice de stg pt ca asta merge la proletari.
2. e o naivitate sa crezi ca ar fi o diferenta intre online si hirtie fiind aceeasi redactie si aceeasi politica.
3. Bild e inca unul din cele mai citite ziare si pe asta ati mizat citindu-l
4. Pentagonul nu e o agentie de stiri transparenta si neutra…
Daca vreti sa convingeti incercati sa spuneti ceva logic, argumentat fara sa faceti apel la tot felul de surse care mai dubioase decit altele.
Bild cu accente puternice de stanga? Ce mai poate inseamna bietul cuvant „stanga” atunci?
Postez aici inca o data articolul la care ma refeream si va invit sa ne explicati exact care dintre afirmatiile lui sunt false:
https://www.bild.de/politik/ausland-und-internationales/usa-saebelrasseln-aus-iran-mullahs-drohen-mit-angriff-auf-us-basis-67e923831fbfdc58b2a4d98e
Nu exista acea baza militara pe Diego Garcia? SUA nu are stationate bombardierele B-1B si B-2? Iranul nu are drone precum Shahed-136B, cu raza de bataie de pina la 4000 km? SUA nu au port avionul USS Harry S. Truman in Orientul Mijlociu? Iar USS Carl Vinson nu se indreapta si el spre aceeasi zona?
In plus, Pentagonul nu a comisionat acele raporturi despre riscurile schimbarilor climatice pentru bazele sale din oceanele lumii?
What a waste of time!
articolul din bild nu spune nimic despre inundarea atolului, sunt doar niste poze si ttaduceri sa umple pagina, astea sunt speculatiile d-voastra. Credeti ca daca amis ar stii ca atolul va fi inghitit ar mai investi miliarde acolo?
Deci credeți că Pentagon este o sursă dubioasă?
Hai, domnu @Neamțu, ca informații se pot obține și din alte părți decât agențiile de știri. Domnu Crânganu, pe care-l apreciați, își trage seva cunoașterii de pe What’s Up With That. O fi site-ul ăla vreo agenție de știri transparentă și neutră? 🤔
…nu e Dambovita ca Bahluiul:
https://www.contributors.ro/sa-vorbim-si-despre-cupru/comment-page-1/#comment-656793
Carbon tax revenue in EU a adunat pina acum 200 miliarde EUR dar sintem in continuare amenintati de apocalipsa celor 1,5 grade C. Se pare ca natura nu se supune ingineriei de clima globale pe care o propovaduiesc cei ca dv. Ce facem atunci? Sa platim mai mult? Cit si pina cind?
Pe cei din India, Bangladesh, Indonezia, etc, ii doare in pix de poluare si CO2 si populatia lor e in crestere. Are vreun sens sa reducem CO2 in tari dezvoltate, unde emisiile sint oricum reduse, cind tarile lumii a treia, la un nivel redus dar ascendent de dezvoltare tehnologica, isi cresc emisiile?
Amestecati apoi PM2.5 cu CO2, care dupa parerea mea e o chestie manipulativa care tine de scare tactics. Nu moare nimeni de CO2. Vezi tabelul de mai jos:
Health Effects
CO₂ PM2.5
– Generally not harmful at typical atmospheric levels – Extremely harmful to human health
– High indoor concentrations (e.g. in poorly ventilated rooms) can cause drowsiness, headaches, or impaired cognition – Linked to heart disease, stroke, lung cancer, asthma, and premature death
– Not classified as a pollutant at normal outdoor levels – Major air pollutant; regulated strictly by health agencies (e.g., WHO, EPA)
Cei ca dv ignora adaptabilitatea rasei umane. Oamenii traiesc si la -50C si la +50C (bine sau rau, e posibil). In plus pentru o buna parte a lumii o crestere a temperaturii ar fi primita cu multumire.
Si altceva, e absurd sa vorbim de 1.5C global cind de fapt distributia nu este globala.
https://eos.org/science-updates/new-perspectives-on-the-enigma-of-expanding-antarctic-sea-ice
Evident ca ecologia nu are nimic in comun cu comunismul. Comunistii nici nu considerau mediul in planurile lor, dimpotriva. E absolut stupid sa se puna semnul egalitatii intre cele doua; doar cineva de extrema dreapta sau unul cu legaturi cu industria petroliera ar putea-o face.
E absolut clar si demonstrat stiintific ca mare parte din schimbarile climatice actuale care se observa vizibil,
sunt cauzate de activitatea umana. POmparea a sute de miliarde de tone de carbon in atmosfera afecteaza clima, duce la desertificare, acidificarea oceanelor, cresterea temperaturii, poluare cu microparticule, etc. In plus rezervele fosile sunt inevitabil finite, iar consumul creste.
Daca si Pentagonul a concluzionat in urma obs stiintifice ca nivelul oceanelor va creste in urmatorii 20-30 ani, e clar. Plus multe alte organisme stiintifice serioase precum National Academy of Sciences din SUA.
Degeaba incerca unii precum Cranganu sa aduca niste argumente asa-zis stiintifice dar care cad la o analiza mai atenta si pot fi usor debunked. In primul rand ca nu ofera nicio alta explicatie rationala, in al doilea rand ca sustine renuntarea totala la orice fel de energie alternativa, ceea ce e absurd.
Incercarile unora de a nega schimbarile climatice antropogene imi amintesc de „dezbaterile” (care au aparut si in campania electorala) daca Pamantul e plat sau nu, sau daca boala covid a fost cauzata de un virus…
Premiul Nobel pentru fizica in 2025 va fi acordat lui @harald, pentru descoperirea definitiei/scalei epidermice a temperaturii (impreuna cu Kelvin si Celsius):
https://www.contributors.ro/sa-vorbim-si-despre-cupru/comment-page-1/#comment-656884