Datele publicate recent de Institutul Național de Statistică arată că, în România, rata anuală a inflației a fost de 9,7% în decembrie 2025 și de 9,6% în ianuarie 2026. Rata anuală a inflației este însă o mărime medie, care nu evidențiază creșterea și mai mare a tarifele serviciilor (11,59%) și prețurilor mărfurilor nealimentare (9,99%). Trăim într-o nouă epocă inflaționistă, după cea din anii 1990. România înregistrează în al cincilea an consecutiv o rată a inflației mult peste ținta Băncii Naționale (2,5% ± 1 punct procentual) și, din martie 2024, are în mod continuu cea mai mare inflație din UE.
Inflația are numeroase consecințe, iar prezentarea exhaustivă a acestora ar necesita o întreagă carte. Pe termen lung, principalele efecte sunt următoarele:
În primul rând, inflația subminează creșterea economică reală. Este adevărat că inflația stimulează activitatea economică, însă acest efect este temporar și nominal. În condițiile unei structuri economice date, creșterea masei monetare și scăderea ratelor dobânzilor determină creșterea volumului creditului, al investițiilor și al consumului, iar toți acești factori accelerează temporar procesul economic. Totuși, pe termen lung, inflația provoacă daune considerabile economiei. Ea modifică structurile economice de bază, deoarece investitorii, care creează baza materială a creșterii economice, își adaptează comportamentul la realitățile apărute în urma creșterii generalizate a prețurilor. În economia inflaționistă, condițiile sunt adesea haotice, iar investițiile în formarea și dezvoltarea capitalului se confruntă cu riscuri sporite. Investitorii se așteaptă la un singur lucru: toate prețurile vor crește, dar unele, cum ar fi cele ale averile imobiliare, vor crește disproporționat de mult. Ca urmare, pentru un investitor, devine mult mai atractiv să cumpere bunuri imobiliare existente, decât să investească în producerea de bunuri de consum sau mijloace de producție. Investițiile productive vor fi înlocuite de investiții speculative, care urmăresc obținerea de profit din creșterea prețurilor. Or, dacă investițiile productive stagnează, economia nu poate crește realmente. Inflația erodează capitalul existent și împiedică formarea de capital nou. De exemplu, în 2025, creșterea economică nominală în România a fost de 8,62%, în timp ce creșterea economică reală a fost de doar 0,72%.
În al doilea rând, inflația mărește inegalitățile dintre membrii societății. Creșterea cererii pentru averi imobiliare, care conferă protecție împotriva inflației, constituie un mecanism de apărare. Inflația persistentă dă naștere unui proces cultural și de învățare societală. Forma de economisire cea mai simplă este constituirea de rezerve bănești („bani albi pentru zile negre”). Cu cât oamenii înțeleg că această strategie nu mai funcționează, cu atât economia intră mai mult în vârtejul creșterii prețurilor bunurilor imobile. De exemplu, tot mai mulți oameni vor cumpăra case – nu pentru a locui în ele sau a le închiria, ci pur și simplu pentru a-și plasa economiile bănești și a le proteja împotriva inflației. Acest fenomen explică într-o anumită măsură numărul mare de case goale din unele orașe din România. Creșterea cererii pentru bunuri imobiliare face ca, pe termen lung, prețurile bunurilor respective să crească mai repede decât alte prețuri, iar veniturile oamenilor obișnuiți să nu țină pasul cu ele. Categoriile sociale înstărite se îndepărtează tot mai mult de straturile paupere ale societății. Inflația persistentă, chiar dacă este moderată ca mărime medie, mărește, deci, distanța socială dintre bogați și săraci.
În al treilea rând, inflația provoacă frustrare. Pentru angajații obișnuiți, care nu au cine știe ce avere imobiliară, ascensiunea socială devine din ce în ce mai dificilă, din cauza creșterii disproporționate a prețurilor bunurilor de valoare mare și folosință îndelungată. Este adevărat că economia inflaționistă oferă și unele oportunități indivizilor curajoși. Un om sărac poate, dacă face o alegere inspirată, să ajungă rapid la o mare avere. Dar, prin definiție, majoritatea oamenilor de rând nu sunt aventurieri, iar pe ei inflația nu îi ajută să iasă din sărăcie. Dimpotrivă, individul norocos obține o mare avere tocmai pentru că, în condițiile inflației, marea masă a populației pierde o parte din puterea sa de cumpărare. Acest fenomen are consecințe grave asupra coeziunii sociale. În economia inflaționistă, o persoană poate deveni bogată pe seama altora, fără să producă ceva valoros prin prisma celorlalți. Această situație anormală, pe care mulți oameni o percep intuitiv, stârnește invidie, frustrare și ură. Sentimentele ostile tind să se îndrepte împotriva tuturor bogaților, inclusiv a celor care și-au dobândit averea prin activitate socialmente utilă. Este adesea imposibil de trasat o linie de demarcație între partea din averea cuiva, care provine din activitatea sa productivă și partea obținută de el prin redistribuire inflaționistă. Rezultatul este că invidia, ura și nemulțumirea sunt direcționate, fără nicio deosebire, împotriva tuturor bogaților. În societate, aceste forțe autodistructive sunt susținute și își produc întregul efect prin politică. În context românesc, de exemplu, sloganul „proprietatea este un furt”, formulat de filozoful și politicianul francez Proudhon, preluat de Marx și de discipolii săi, revine în disputele politice privind privatizarea post-comunistă, alimentând nostalgia pro-totalitară.
Articol preluat cu acordul conducerii saptămânalului timisorean TIM 7
Multumiri pentru informatii!
Dar care sunt urmarile inflatiei ascunse?
Vă invit să citiți articolul de la adresa: https://tim7.ro/plafonarea-preturilor-solutie-sau-problema/
Un exemplu de economie cu inflație „ascunsă” este economia socialistă, în care preturile bunurilor şi serviciilor sunt stabilite de stat, fără a ținea seama de raportul dintre cerere şi ofertă şi adesea chiar fără a ține seama de cheltuielile de producție (așa-zisele „pierderi planificate”), ci în funcție de obiectivele planului. Deoarece preturile sunt fixe şi nu-şi pot exercita rolul reglator specific, forma vizibilă în care se manifestă această caracteristică esențială a sistemului economic comunist este coexistența lipsei unor bunuri cu formarea unor stocuri de bunuri care nu servesc la nimic. Cu alte cuvinte, inflația și, eventual, deflația sunt „ascunse”, nu eliminate.
Astfel, dacă preturile cu amănuntul fixate de stat sunt mai mici decât utilitatea pe care bunurile de consum respective o au pentru consumatori, apare penuria de bunuri (cozi, vânzare pe pile, piață neagră etc. ); în caz contrar, se formează stocuri „supranormative”, produse „greu vandabile”, „fără desfacere asigurată” etc. Pentru a limita fenomenele sociale negative rezultate de aici (specula, stocarea de produse alimentare, vânzarea la suprapreț, furturi etc.) și a atenua starea de nemulțumire a populației, autoritățile raționalizează consumul (cartele, repartiții, distribuire de bunuri pe bază de buletin etc.), reprimă penal încălcarea reglementărilor (depășirea prețurilor de mercurial, vânzarea produsele alimentare peste cantitățile stabilite de autorități, tăierea animalelor din gospodăria proprie) etc.
Stabilirea „științifică” a prețurilor duce, așadar, nu la dispariția inflației, care este doar „ascunsă” (reprimată), ci la apariția a ceea ce eminentul economist maghiar J. Kornai a numit ”economie de penurie”. Departe de fi fost o societate a belșugului, așa cum au promis fondatorii marxism-leninismului şi cum susținea propaganda oficială, comunismul a fost un sistem social-economic al penuriei generalizate.
Astfel, în România anilor ’80, în plină „epocă de aur”, principalele produse alimentare (carnea, uleiul, zahărul, untul) şi benzina erau cartelizate, iar a tăia şi mânca propriul vițel era o infracțiune, deoarece autoritățile au decis că acesta trebuie dat gratis la fondul de stat. Era, de asemenea, ilegal ca țăranii să vândă la alte prețuri decât cele de mercurial cartofii, ceapa, fasolea şi celelalte produse agricole pe care le produceau pe micile loturi individuale, ori ca orășenii să meargă și să cumpere direct din sate asemenea produse. Miliţia făcea dese razii prin piețe şi pe șosele şi confisca produsele agricole pe care le găsea. Toate aceste fapte au alimentat, fără îndoială, atmosfera de nemulțumire surdă care, până la urmă, a scos mulțimile în stradă la Timişoara, Bucureşti şi în alte orașe în decembrie 1989 şi este de mirare că ele au fost uitate atât de repede tocmai de cei care se pretind a fi „justițiari”.
Multumesc!
Dar lasati, si acum BNR mascheaza inflatia.
(Sa fie reminiscenta a gandirii comuniste?)
Neputinta si somnul ratiunii creeaza monstri .Obtinerea proprietatii prin furt este un furt si nicidecum proprietatea ca si valoare materiala personala .Ura indreptata impotriva persoanelor bogate nu este numai un atribut al cetateanului roman .Egalitarismul comunist si nostalgia dupa acele vremuri de trista amintire nuanteaza pozitia cetatenilor ce nu inteleg ce inseamna democratia si societatea capitalista ei fiind influentati doar de sloganuri semi politice care le intuneca gindirea .Romania a incercat sa sara etapele tot asa cum dealtfel s-a intimplat si in toate celalalte comunitati aflate cindva in lagarul comunist .Costurile formulei cunoscuta in popor drept „ graba care stica treaba ” sunt platite de cetateni .In Romania actuala nu exista inflatie ci doar o aducere la zi a preturilor de tot felul urmare a cresterii PIB si a cresterii nivelului de trai aducind Romania mai aproape de tarile mai bogate din UE. Aceasta imensa dezvoltare are si ea costurile ei .Peste tot in lume exista si oameni saraci care nu se pot adapta .O sa trecem rapid si peste aceasta situatie romanul fiind deosebit de inventiv atunci cind este vorba despre parale .
Cine a creat inflația de acum, dacă nu promisiunile politicienilor onorate în fals către populație, fără acoperirea bancnotei în ceva, cumva? Românii produc o sută de lei și cheltuie o sută zece. Personal, nu am niciun dubiu că românii cheltuie de fapt o sută treizeci la aceeași prăpădită de sută realizată, iar dacă nu ar fi fondurile europene, s-ar duce în cap tot acest coteț cu găini care se ouă în cuiburi pline de paraziți. Capitalismul românesc este o moto-coasă peste care s-a instalat o caroserie de autobuz, unde deștepții stau așezați câte trei pe-un scaun, iar proștii târâie caroseria câte-un metru și iarăși câte-un metru. Societatea e suma indivizilor ei, iar la unele societăți sumă dă cu minus. Și va mai da în continuare, cu lupul paznic la oi și vulpea la măcelărie. Ca să nu zic la judecătorie, mda.
„Ca urmare, pentru un investitor, devine mult mai atractiv să cumpere bunuri imobiliare existente, decât să investească în producerea de bunuri de consum sau mijloace de producție. ”
Investitorului (cel ce investește din bani nou aparuti -pe credit, nu din banii ce există- i se alocă mai degrabă bani pentru imobiliare decât pentru altceva. Băncile crează (generând inflație) bani noi (din tastatură) de fiecare dată când dau credite. Că să prospere, cu cât generează mai mulți bani noi, cu atât e mai bine pentru ele. Banii nou apăruți ajung doar la cei „miruiți” (cei bancabili). Printre clienții principali sunt guvernanții risipitori, instituțiile extractive, și o foarte mare parte sunt creați cu dedicație către imobiliare. Întrebarea care se pune este: de ce banii noi apăruți ajung să fie direcționați așa cum sunt ei direcționați azi, cine pierde și cine profită!?
Individul „norocos” de multe ori e individul psihopat (sociopat). Ăla care mai demult era linșat dar azi e protejat…
bine punctat. in Romania nu exista fonduri/banci de investitii, doar niste coterii, scamatorii, camatarii. „afacerile” lor sint cu statul (cica niciodata perdante) cu carausii imobiliari si geambasii de terenuri (cica ce i in mina nu i minciuna) si „eventual” cu conglomerate/monopoluri ce nu pierd nici cind nu cistiga. cam asta i arhitectura unei romanii macinate de coruptie si impostura de unde oamenii valorosi fug care ncotro.
Inflația este un fenomen obiectiv care este de fapt o auto-reglare a economiei. Respectiv de echilibrare a cererii cu oferta. Faptul că în România inflația nu scade înseamnă că încă cererea este mai mare ca oferta. Adică trăim mai bine decât putem. Soluția guvernamentală de noi taxe și impozite tocmai asta urmărește: diminuarea cererii/consumului. Dar este făcută cu „alifie”, pe minimal, că suferă biata populație(…). Boală lungă moarte sigură. Ca părere, trebuia o terapie de șoc ca în Argentina. Dar nimeni nu vrea asta, o vor „gradual” ca Ilici Iliescu altădată. Toți însă urlă că vor „Reformă”, dar pentru ceilalți nu pentru ei.
Ehe domnilor, nici măcar Mesia Călin Georgescu nu vă mai salvează dacă nu reveniți la luciditate. Adică la muncă nu la pomeni….
Care sunt cauzele inflației ?
La mintea mea nepricepută sunt un cumul de factori:
Și începe de la ultimele cincinale de împliniri maretze
Ca fostu șef al guvernului se lauda ca în curând depășim Austria, în condițiile existenței unor deficite majore și dezechilibre structurale, dar dacă îți umpli bine burta, prin creditarea exagerată și distrugerea viitorului țării, nu are cum să fie rău
https://hotnews.ro/marcel-ciolacu-in-cinci-ani-vom-fi-in-primele-zece-pib-uri-ale-europei-austria-printre-tarile-pe-care-ar-urma-sa-le-depasim-1803121
Si vin și întrebările
Este afluxul de numerar prin pomeni electorale (măriri discreționare de salarii și pensii, reduceri de taxe pt persoanele care câștigă mult: dezvoltatori imobiliari, it, ieșire la pensia anticipat cu o pensie mărită în justiție, etc) un factor declanșator al inflației ?
Care este legătura între lipsa unei poziții clare fără echivoc a guvernatorului băncii centrale, poziție care ar fi trebuit să frâneze elanul muncitoresc de distribuire a pomenilor electorale, plus existența informațiilor despre volumul masei monetare și inflația care a luat-o la galop (în condițiile scopului clar precizat în legea de funcționare a băncii centrale de a asigura stabilitatea prețurilor) ?
Care e legătura intre creșterea prețului utilităților și al carburanților ca elemente primare de formare a prețurilor produselor și serviciilor vândute și costul final al produselor si serviciilor – cost care influențează direct inflația ?
Care e legătura dintre incapacitatea guvernului de controla autoritatea de reglementare și supraveghere în energie și creșterea inflaționistă a prețului utilităților (gaz, curent) componentă a prețului final al produselor și serviciilor aflate în piața ?
Care e legătura dintre incapacitatea autorității judecătorești de a asigura un climat predictibil și previzibil, prin anularea puținelor sancțiuni corect aplicate furnizorilor de gaz și curent cu practici nelegale (vânzări cumpărări în cascadă, inclusiv pe bursa, efectuate între aceleași persoane cu intenția majorării prețului final și restu fraudelor de notorietate publica ) ?
https://www.gandul.ro/exclusiv/diicot-declanseaza-urmarirea-penala-in-rem-dupa-perchezitiile-la-tinmar-iar-dna-intra-pe-fir-in-scandalul-anre-vs-baietii-destepti-din-energie-dupa-ce-instanta-a-anulat-o-amenda-d-20754984/amp
Care este legătura dintre incapacitatea autorității judecătorești de a asigura aplicarea principiului oficialității în procesele penale (aici intra și contravențiile conform deciziilor Ccr și CEDO ) care privesc fraudele majore aplicate acestei țări de grupuri de oameni de bine sprijiniți politic – unii vânzători de utilități (gaz, curent) ?
Care este legătura între incapacitatea consiliului concurenței de a sancționa practicile concertate ale vânzătorilor de carburanți de creștere a prețului carburanților – element esențial în costul final al produselor și serviciilor aflate în acest moment pe piața ?
Care este legatura intre conducerea politica din ultimele cincinale și conducerea autoritatii de reglementare în energie ?
Care este legătura între numirea conducerii inaltei curti si a parchetelor și unele din partidele de la putere ?
Care este legătura dintre telefonu tovarashei lia și conducerea curții de apel de la capitala patriei ?
Ar fi de ras, dacă în realitate nu ar fi de plâns
https://m.youtube.com/watch?v=gCGBJrP_HzA
Aplauze puternice prelungite pt conducerea tarii cu pensia anticipata in cap, conducerea băncii centrale si a autorităților (puterilor) publice definite la titlul III al Legii fundamentale
Sa fi mare nu-i mirare
Sa fi om îi lucru mare
„intamplator/coincidental”
una dintre principalele cauze ale inflatiei este si majorarea taxelor.
Indeosebi cand „bugetul” national
este tributar unei ar’metici de tip contabil
(cu cr’ion chimic la ureche)
care „calculeaza” vat peste accize
sau care „calculeaza” vat pe apa de ploaie
sau care majoreaza „taxele” pe „apropitate”…
ca si cum / ca si cand
ar fi fost necesara inc-o dovada
ca-n Romania, „re(f/v)o’ma”
s-a facut si inca se face „decat” din pix
…
pe termen mediu/lung
Romania nu (mai) are economie
(ca sa produci… iti trebuie competenta/expertiza
pentru a carei retributie corespunzatoare
„statul” iti impune sa-i „dai” inca 2/3…
plus noile taxe pe „apropitatea” mijloacelor de productie
terenuri, constructii, utilaje, masini
plus accizele… plus vat…
ceea ce, ar’metic, te scoate din „piata”)
Taxele supradimensionate reprezinta o cauza principala pt „casele-goale”
ex: daca un „apropitar” de „garsonerie” o inchiriaza
cu contract legal, inregistrat la ajaf
dincolo de faptul ca,
ii este cvasi-imposibil sa evacueze chiriasii care „uita” sa-si achite obligatiile
tot „legal”… ajunge sa dea „statului” mai mult de 1/2 din ceea ce-ar trebui sa-ncaseze
ca si cand / ca si cum, de fapt, „statul” ar fi „apropitar”