Abordarea în mod critic a surselor de informaţii şi analiză, edite şi inedite, permite înţelegerea complexităţii fenomenelor istorice, precum şi limitele cu care se confruntă istoricii care se străduiesc să fie obiectivi în operele lor, însă nu deţin întotdeauna toate informaţile necesare pentru a descrie şi a analiza evenimentele şi personajele la care se referă. Limitele respective trebuie să fie explicate publicului, cu exemple clare, deoarece miturile şi reprezentările eronate ale evenimentelor istorice pot să creeze probleme de înţelegere a adevărului istoric, iluzii false şi chiar manifestări agresive în societate. Spiritul de dreptate în analizele ştiinţifice trebuie să fie însoţit în mod permanent de o abordare critică a surselor, de dorinţa de autoperfecţionare a istoricilor şi de capacitatea acestora de a-şi recunoaşte greşelile şi de a reveni în ediţiile ulterioare ale operelor lor pentru a-i informa pe cititori despre problemele din propriile creaţii ştiinţifice.
Pentru a ilustra chestiunea aceasta am ales, mai întâi, un exemplu din cartea profesorului emerit Michael Shafir „România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică şi socială”. Volumul a fost publicat mai întâi în limba engleză, în anul 1985, sub titlul „Romania. Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulated Change” (Lynne Rienner Publishers, Boulder, Colorado, S.U.A., 232 de pagini). Versiunea în limba română a apărut în urmă cu doi ani la Editura METEOR PRESS, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Exemplu ales este următorul: „Cu siguranţă, n-a fost întâmplător faptul că trei dintre cei promovaţi în Biroul Permanent, în ianuarie 1977, erau rude cu Ceauşescu: soţia sa, Elena, cumnatul său, Verdeţ, şi Corneliu Burtică, posibil (New York Times, 30 mai 1982) un nepot al preşedintelui. Un alt cumnat, Manea Mănescu, fusese membru al Biroului de la înfiinţarea acestuia, deţinând şi funcţia de prim-ministru între martie 1974 şi martie 1979, când a demisionat din motive de sănătate. El a fost înlocuit de Verdeţ, care a ocupat funcţia până în 1982. (Aceste informaţii s-au dovedit ulterior a fi fost eronate. Nu au existat legături de rudenie între familia Ceauşescu şi Verdeţ, Burtică şi Mănescu. Primii doi urmau, de altfel, să fie îndepărtaţi din conducere.)”.
În prefaţa în limba română a cărţii sale, profesorul emerit Michael Shafir a precizat astfel: „Ce nu am făcut (sublinierea autorului – n.n.) în prezenta re-editare a fost să schimb ceva acolo unde am considerat că greşisem. „Factologic” vorbind, recitind cartea după atâţia ani, am fost surprins să constat că „stă în picioare” şi azi. Dar pe ici-colo am înregistrat câteva (surprinzător de puţine) erori. Ar fi fost facil (dar necinstit) să le elimin sau să le rescriu. Am preferat, acolo unde e strict necesar, să indic acest lucru în paranteză, în aldine. În felul acesta, cititorul va constata şi care au fost limitele (sublinierea autorului – n.n.) unei documentări realizate, în întregimea ei, departe de graniţele ţării”.
Aşa se scrie o carte de istorie în mod cinstit şi cu bună credinţă.
În acelaşi volum, profesorul Michael Shafir a amintit o concluzie publicată în anul 1967 de profesorul Stephen Fischer-Galaţi, în volumul „The New Rumania: From People’s Democracy to Socialist Republic”: „indiferent de motivele oficiale ale îndepărtării lui Pauker, Luca şi Georgescu de la putere în 1952, motivele reale sunt legate doar de lupta pentru controlul partidului”. Şi în acest caz este vorba despre o limitare obiectivă a cercetării istorice deoarece Stephen Fischer-Galaţi şi Michael Shafir nu aveau acces în anul 1967, respectiv în anul 1984 la documentele existente în arhiva Partidului Comunist Român pentru a face o nuanţare a concluziei profesorului american de origine română. Cuvântul „doar” este nepotrivit şi restrânge concluzia generală la un singur punct de vedere. Un prieten foarte bun, istoric, ne spunea în urmă cu 15 de ani: „Petrică, pune şi un bemol la concluziile tale!”. Documentele inedite existente în diferite arhive pot să infirme mărturiile unor martori oculari şi ale unor contemporani ai evenimentelor, chiar dacă ei sunt şi istorici consacraţi. Iar dacă modificăm aria de cercetare ştiinţifică în alte direcţii putem să ajungem, de exemplu, fără să vrem, şi la concluzia generală că Nicolae Ceauşescu a încercat să salveze comunismul în România, în timp ce Ion Mihai Pacepa, general comunist notoriu, a fost mai modest şi şi-a propus să se salveze singur.
Revenind la concluzia lui Stephen Fischer-Galaţi, putem să spunem faptul că existat o concurenţă la vârful sistemului de conducere comunist, însă grupul pe care l-a analizat nu era alcătuit din îngeri. De exemplu, la reuniunea din 10 octombrie 1949 a Secretariatului C.C. al P.M.R. au fost respinse cererile legitime ale unor persoane pentru a primi pensii. La acea şedinţă, prezidată de Ana Pauker, a avut loc următoarea discuţie: „8) Problema pensionării foştilor moşieri etc.
Tov. [Lothar] Rădăceanu: Foşti moşieri etc. vin şi cer pensie. Cred că nu este just să le dăm, însă trebuie să luăm o poziţie, fie că au situaţie materială şi atunci nu primesc, fie că îi încadrăm ca duşmani ai regimului democrat şi nu au drept la pensie. Nu pot munci fiindcă sunt oameni de 60-70 de ani. Trebuie să ştim să nu le mai cercetăm situaţia materială.
Tov. [Vasile] Luca: Sunt duşmani de clasă. Trebuie atrasă atenţia Sfaturilor Populare că s-au făcut abuzuri, oameni săraci au fost scoşi şi o serie de bandiţi, duşmani ai regimului primesc pensii”.
Ministrul de Finanţe a invocat un motiv ideologic pentru a justifica abuzul pe care comuniştii îl săvârşeau în cunoştinţă de cauză. Mai mult decât atât, Vasile Luca a afirmat la 28 ianuarie 1949, tot la o reuniune a Secretariatului Comitetului Central, astfel: „Sunt elemente între ei (greco-catolici – nota Petre Opriş) care ar face o mişcare de separare de Papa. Pe de altă parte să lovim materialiceşte în duşmanii dintre popi, să fie scoşi din salariu, iar bandiţii să fie ridicaţi (de organele M.A.I. – nota Petre Opriş) (subl.n.)”.
Gând la gând cu bucurie, ar fi putut spune în acele clipe patriarhul Justinian Marina, dacă ne gândim şi la epistola pe care acesta a trimis-o la 27 mai 1952 lui Gheorghe Gheoghiu-Dej – exact în ziua în care a avut loc „excomunicarea” lui Vasile Luca şi a lui Teohari Georgescu (ulterior şi a Anei Pauker) de la conducerea Partidului Muncitoresc Român. La fel ca Moise, patriarhul Justinian Marina a încercat atunci să separe apele, însă el a împărţit persoanele supuse represiunii comuniste în „ai noștri să nu sufere” (punctele 1, 2, 4 și 5 din scrisoarea respectivă) și „ai lor să fie prigoniți” (punctul 3). Trist, foarte trist. Și toți erau români. (Vezi Petre Opriş, Problemele lumeşti semnalate de Patriarhul Justinian Marina lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi o rugăminte personală (27 mai 1952), în contributors.ro, luni, 22 august 2022).
Şi dacă am ajuns din nou la anul 1952, menţionat de profesorul Stephen Fischer-Galaţi în concluzia din cartea sa (şi reamintită de către profesorul Michael Shafir), este corect să subliniem faptul că nici unuia dintre aceştia nu i s-a permis accesul la documentele reuniunii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. desfăşurate la 13 martie 1952. La acea şedinţă, Teohari Georgescu şi Ana Pauker s-au opus criticării vehemente a lui Vasile Luca pentru greşelile săvârşite de acesta în procesul de pregătire şi desfăşurare a reformei monetare care se încheiase.
Chiar la începutul reuniunii (ora 18.00), Emil Bodnăraş a solicitat şi i s-a permis să prezinte primul o concluzie privind abaterile fostului ministru de Finanţe. Ministrul Forţelor Armate se confrunta atunci şi cu o altă problemă: locotenentul-major Dumitru Piţurcă (comandant adjunct al Regimentului 190 Bombardament de la Braşov, locţiitor pentru zbor al comandantului), plutonierul radiotelegrafist Eugen Horhoianu, sergentul Gheorghe Ciurea (mecanic de bord), locotenentul Ioan C. Ghinea şi locotenentul-major Ioan Bucur (medicul unităţii) au efectuat la 13 martie 1952 un zbor ilegal de la Braşov până la Belgrad cu un avion „Heinkel-111 H6” (cu numărul matricol 53). Putem presupune că atât Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât şi ministrul Forţelor Armate ştiau despre evenimentul grav înregistrat la Regimentul 190 Bombardament în acea zi şi Emil Bodnăraş a părăsit în grabă şedinţa de partid de la Bucureşti pentru a ajunge la Braşov.
Revenind la cazul Vasile Luca, primele acuzaţii împotriva sa au fost prezentate de Miron Constantinescu participanţilor la şedinţa din 19 februarie 1952 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. Apoi, în şedinţa plenară a C.C. al P.M.R. din 26-27 mai 1952, fostul ministru de Finanţe a fost acuzat de sabotare a reformei monetare aplicate în România la 28 ianuarie 1952. Atunci i s-a reproşat că i-a protejat pe ţărani în defavoarea muncitorilor nemulţumiţi de preţurile foarte mari existente la produsele agro-alimentare vândute în pieţele din întreaga ţară. La aceeaşi reuniune, Teohari Georgescu şi Ana Pauker au fost criticaţi pentru „împăciutorism faţă de devierea de dreapta a lui Vasile Luca” deoarece, la şedinţa din 13 martie 1952 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., au încercat să formuleze circumstanţe atenuante în favoarea fostului ministru de Finanţe. În acelaşi timp, Vasile Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker au dovedit că sunt incapabili să-i convingă pe ţăranii din România, inclusiv prin forţă, să cedeze către stat cea mai mare parte din producţia agricolă obţinută în anul 1951 şi să primească în schimb sume derizorii în moneda nouă, devalorizată.
Această descriere a evenimentelor poate să fie interesantă pentru publicul care doreşte să cunoască spiritul în care s-au desfăşurat şedinţele la vârful puterii politice din România în prima parte a anului 1952 (şi nu numai) şi ce fel de tensiuni psihologice puteau să apară la reuniunile la care participau liderii comunişti. Scrisoarea inedită pe care o edităm în continuare este un exemplu în acest sens. Din aceasta aflăm că dr. Vasile Mârza era nemulţumit deoarece, în seara zilei de 20 martie 1952, probabil în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri la care a participat şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu a explicat cum trebuie problemele cu care se confrunta în calitate de ministru al Sănătăţii şi soluţiile pe care le-a propus pentru rezolvarea lor.
Epistola doctorului Vasile Mârza ne dezvăluie, printre altele, faptul că reforma monetară care a fost aplicată în România la 28 ianuarie 1952, sub conducerea lui Vasile Luca, a fost însoţită de o măsură impopulară, care îi afecta pe cetăţenii ţării: suprimarea gratuităţii la medicamentele vândute în România. Mai mult decât atât, ministrul Sănătăţii a afirmat că ştia despre situaţia pachetelor cu medicamente străine care ajungeau în România şi despre faptul că „Din cei 10% care îi luam noi tratam activiştii noştri de partid, vârfurile administrative ca să-i scutim să meargă la speculanţi (subl.n.)”. Apare în acest fel, din nou, ceea ce am semnalat şi la scrisoarea din 27 mai 1952 a patriarhului Justinian Marina: „Noi” vs. „Ei”, „Puritanii vs. „Păcătoşii”.
Asemenea detalii nu aveau cum să fie ştiute în anul 1967, respectiv în anul 1984, de către profesorii Stephen Fischer-Galaţi şi Michael Shafir deoarece, repetăm, aceştia nu au avut acces la arhiva Partidului Comunist Român. În consecinţă, concluziile din volumele publicate de către cei doi profesori trebuie analizate în contextul epocii în care au fost elaborate şi în funcţie de sursele de informaţii la care au avut acces în acei ani.
Scrisoarea dr. Vasile Mârza, ministru al Sănătăţii, adresată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, privind efectele suprimării gratuităţii la medicamentele vândute în România şi situaţia pachetelor cu medicamente străine care soseau în România (Bucureşti, 21 martie 1952).
Iubite tov. Gheorghiu-Dej,
M-am hotărât să vă scriu deoarece n-am fost şi nu sunt mulţumit de felul cum am pus problemele [i]eri seara, la Consiliu şi nici de explicaţiile pe care le-am dat.
Îmi permit să vă pun în scris ceiace trebuia să spun [i]eri seara. Tov. Teohari a pus mai bine problema gratuităţilor decât mine. Dumnealui a arătat că are două părţi: reducerea gratuităţii la policlinici şi preţul mare a taxelor care apasă la noi în ţară medicamentul. Problema just ar fi trebuit să fie pusă de mine astfel: reducerea gratuităţii trebuie să meargă paralel cu reducerea preţului unor medicamente de mare consum în masa muncitorului pentru ca el să vadă că, în anumite bole (sic!) care-l lovesc pe el şi familia sa, poate face faţă cu actualul său salar, fără să se simtă. Să vă dau două exemple: o pneumonie, boală frecventă pentru muncitor, se tratează azi cu penicilină. Trebuesc circa 3 milioane de unităţi. Cu penicilina boala este curmată din prima zi, nu oboseşte organismul şi boala nu are vreme să-l epuizeze. Pneumonia se poate vindeca şi fără penicilină, dar convalescenţa este lungă la adulţi 1-2 luni, organismul este f. slăbit, şi la mulţi se redeschid procese vechi de tuberculoză sau pe terenul slăbit se instalează tuberculoză. Nici pentru producţie, chiar dacă nu se tuberculezează, nu este bun decât după 1-2 luni. Pe când dacă se face penicilină boala cade în câteva ore şi poate relua serviciul peste câteva zile.
Noi cumpărăm penicilină din Uniunea Sovietică. Plătim o fiolă de 200.000 unităţi 40 copeici. Dar o vindem cu 28 lei noi. Pentru un tratament un muncitor trebuie să scoată în 24 ore, deci deodată 250-300 lei noi. Dacă nu-i are nu se tratează. Consecinţa este că sănătatea sa şi producţia sufăr (sic!).
Vă dau un al doilea exemplu: ulcerul de stomah (sic!). Se preconezează (sic!) tratamente diferite.Voi lua unul, acel cu histidină (fiole). Noi fabricăm fiole de histidină. Ne costa anul trecut o cutie cu 10 fiole 155 lei vechi şi o vindeam cu 2000 lei vechi. Pentru un tratament trebuesc 2-3 cutii. Bolnavii de ulcer (care beneficiază de histidină), faţă de preţul ei ridicat, preferă să n-o cumpere.
Boala se agravează şi poate să ajungă la operaţie. Pe ulcerele de stomah (sic!) vechi se mai desvoltă câteodată şi un cancer.
Alt exemplu. un inginer, fost coleg cu mine, evidenţiat azi în muncă, mi-a vorbit anul trecut de cazul său. Pusese deoparte 70.000 lei (vechi) cu nădejdea că va mai strânge ceva ca să-şi facă o casă. I s-a îmbolnăvit nevasta de colită. În 3 săptămâni s-au topit toţi banii şi a mai făcut şi datorii cumpărând medicamente.
Ce propun eu concret. Ca împreună cu Ministerul de Finanţe să revizuim taxele de lux care s-au pus la medicamente, să alegem un grup de 15-20 medicamente uzuale şi la acelea să scădem preţul masiv, urmând ca să putem asigura printr-o vânzare mai mare creşterea producţiei medicamentelor [i]eftinite aşa, încât să aducem totuşi venituri statului să nu dezechilibrăm bugetul, ci din contra să-l ajutăm.
În ceea ce ne priveşte noi putem pregăti lucrarea în câteva zile. Dacă Dvs. daţi dispoziţiuni tov. Petrescu Dumitru s-o discute cu noi, atunci în 7-10 zile o putem prezenta Consiliului de Miniştri. Am apărea atunci concomitent cu scăderea gratuităţii şi scăderea preţului la medicamentele de mare consum printre salariaţi şi muncitori.
Frământarea pe care a produs-o suprimarea gratuităţii la medicamente în Ianuarie şi Februarie s-ar micşora mult şi am avea un câştig şi politic – mărind puterea de cumpărare a salar[i]ului – şi financiar şi economic – mărind producţia şi circulaţia de medicamente.
Aşa trebuia să pun [i]eri problema. V-aş ruga să vă gândiţi la cele scrise de mine şi să hotărâţi. Mi-ar face mare bucurie dacă aţi lua în serios propunerea mea. Şi în URSS gratuitatea la policlinici s-a suprimat în 1933 (deci după primul plan cincinal şi după lichidarea chiaburimei) şi a fost însoţită de o scădere a preţului medicamentelor.
*
A doua problemă pe care vreau s-o ridic în faţa Dvs. este aceea relativ la „cârdăşia cu speculanţii”.
În 1948, când partidul mi-a făcut cinstea să mă puie la Minister, am găsit următoarea situaţie:
300-450.000 tuberculoşi, 70 medici specialişti în tuberculoză, 3000 paturi şi 35-40.000 morţi anual de tuberculoză (în special copii şi tineret). Pentru tratamentul tuberculozei ne-ar fi trebuit 1200-1500 kgr. streptomicină. Din import (din zona americană) primeam circa 100-150 kgr. Bolnavii umblau ca prin orice mijloc să-şi procure streptomicină, vroiau să-şi salveze viaţa. Noi nu le-o puteam procura. Nici fabricele noastre de medicamente abia naţionalizate nu reuşiseră să fabrice în acel moment substanţe care să poate fi active în contra tuberculozei. Nu de plăcere sau din nepricepere politică am continuat să acceptăm să primim pachete cu medicamente, ci din nevo[i]e. Din cei 10% care îi luam noi tratam activiştii noştri de partid, vârfurile administrative ca să-i scutim să meargă la speculanţi. Azi situaţia este într-o măsură schimbată în bine. Numărul specialiştilor (medici ftiziologi) a crescut de la 70 la 500. Cu ajutorul dat de partid şi guvern am trecut de la 3000 paturi la 12.000 (din 1948 până în 1951), fabricile noastre de medicamente fabrică TEBEZON, un bun înlocuitor al streptomicinei de valoare egală cu ea (se acoperă toate nevoile noastre în Tebezon). Am început să fabricăm şi un alt antibiotic de valoarea streptomicinei, care este cunoscut sub numele de PAS (acid Para-Amino-Salicilic). În privinţa PAS-ului am ajuns la producţie de 40 kgr. pe lună (necesarul este de 400 kgr.) şi ne sforţăm – cu ajutorul consilierului sovietic – ca să dublăm producţia luna aceasta. Am făcut vaccinări cu BCG (vaccin contra tuberculozei) la copii şi adolescenţi (am trecut de la 72.000 vaccinări în 1948 la un milion în 1949, cifra împrejurul căreia ne menţinem şi azi).
Mortalitatea prin tuberculoză a scăzut la jumătate (18.000 în 1950), dar mobiditatea (îmbolnăvirile) se menţin. Pentru a scădea şi îmbolnăvirile venim cu un pro[i]ect de decret, lucrat şi inspirat de consilierul nostru sovietic tov. Prof. Alexeenco (sic!).
În privinţa pachetelor venite din străinătate, noi am ridicat problema suprimării lor încă din 1949. Comerţul exterior a tărăgănat-o până azi. Vă putem dovedi acest lucru. După discuţiile de [i]eri seara voi relua hotărât să o cerem, căci într-adevăr în această privinţă n-am fost suficient de combativ şi hotărât deşi ştiam bine ce trebuia să fac şi pericolul care ne pândeşte prin aceste pachete, cum aţi spus-o f. bine Dvs. [i]eri seara.
Am ţinut mult să vă lămuresc şi această problemă şi să vă rog să mă ajutaţi dacă voi găsi în calea mea greutăţi.
Eu am simţit amărăciunea pe care o aveam în vremea copilăriei când mâncam de la cei dragi ai mei o băta[i]e pentru lucruri de care nu eram vinovat.
De cum am ajuns la Minister m-am sbătut să scap de plaga aportului de medicamente din ţările imperialiste. Dar n-am reuşit decât să reduc importul cu o treime şi să ridicăm producţia fabricilor noastre de medicamente de la 480 milioane lei în 1948 la 4,5 miliarde lei în 1951. Am fi putut face şi mai mult, cu toate greutăţile creşterii tinerei noastre Republici.
*
Astea sunt problemele care m-au frământat după [i]eşirea de la Consiliu, probleme care am ţinut să vi le împărtăşesc ca unui părinte drag.
Le-am scris aşa cum m-am priceput. Vă rog să mă [i]ertaţi că vă răpesc timpul, dar am socotit că trebue neapărat să vă spun ce aveam de spus.
Rugându-vă să mă [i]ertaţi că v-am luat timpul şi că m-am adresat direct Dvs., vă salută cu drag, tovărăşeşte
ss. Dr. Mârza Vasile
Bucureşti, 21 Martie 1952
ora 8 dimineaţa
- Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 194/1952, f. 1-4 (documentul dactilografiat); 5-10 (documentul manuscris).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Intrebare :
A citit Dej scrisoarea ministrului sănătății ?
A scris ceva pe ea cu eternul creion roșu ?
Ceva gen :
De rezolvat.
De analizat .
De eliminat (sau împușcat).
Totuși :
Vasile Luca a fost și deputat în sovietul suprem al CCCP din 1941 pina in 1944. Maior in armata roșie . ( Conform Wiki )
Moare în pușcărie românească ( și rușii nu au zis nimic )
In schimb Emil Bodnaras , dezertorul fugit în URSS înaintea războiului mondial , revine in Romania cu dubla cetățenie și chiar ajuns la vârfurile ierarhiei politice , e lăsat să trăiască dar și promovat.
E absolut evident că comunismul in Romania e din import ( Uniunea Sovietică ) și ca atare lupta pentru putere între „importați” și „autohtoni” era fără scrupule.
Dar ce se întâmplă la conducerea URSS de ” un om de încredere” ca Luca vine lăsat să fie băgat în pușcărie și în paralel un Bodnăraș sa fie promovat ?
Nu reușesc să găsesc o logică . Daca ar fi existat.
Ana Pauker in schimb e data afara exclusiv după aprobarea lui Stalin . Și nu vine băgată în pușcărie , executată. Frica de o eventuală răzbunare stalinistă daca o împușcau ?
Întreb că lupta interna din partidul muncitoresc ( devine partid comunist după înscăunarea lui Ceaușescu ) e foarte asemănătoare cu lupta interna din mafia italiana.
Mici șefi care sapă , elimina pe cei mai mari pentru a ocupa postul .
Aleante aleatorii unde cei care ieri se pupau pe gingii , azi se vânează unu cu altul cu pistolul in mana.
PS. Partea cu confiscarea medicamentelor străine pentru tratat ” elita” comunistă e extraordinară.
Nu știam de ea.
Și în anii democrației de carton, tradiția nu a fost abandonată . A devenit mai rafinată .
Unii au fost tratați la Viena , alții operați in Turcia dar evident tot pe banii prostimii care învatadoar ca in spitalul mioritic se da șpagă , eventual trebuie sa vina cu medicamente de acasa și cearceaf .
Ce e mai important, nu a învățat să se ferească de alte infecții și în special de incendii.
Un exemplu de manual pentru oricare stat eșuat , corupt și nepăsător cu viața iobagilor buni doar de plată și să voteze conform „indicatilor”.
Despre Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnăraş şi miturile comunismului românesc am publicat de mai multe ori, inclusiv în recenta mea carte „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021).
Câteva exemple de pe Contributors le puteţi găsi aici:
– Ideologie comunistă, aur, cereale, lapte şi problemele lui Vasile Luca, secretar al P.C.R. şi ministru de Finanţe, în contributors.ro, duminică, 26 iulie 2020, https://www.contributors.ro/ideologie-comunista-aur-cereale-lapte-si-problemele-lui-vasile-luca-secretar-al-p-c-r-si-ministru-de-finante/;
– Victimele răscoalei ţărăneşti din 1907, subiect de campanie electorală pentru liderii comunişti din România în anul 1946, în contributors.ro, sâmbătă, 3 octombrie 2020, https://www.contributors.ro/victimele-rascoalei-taranesti-din-1907-subiect-de-campanie-electorala-pentru-liderii-comunisti-din-romania-in-anul-1946/;
– Câteva fapte săvârşite de Emil Bodnăraş şi biografia sa pentru campania electorală din anul 1946, în contributors.ro, vineri, 4 decembrie 2020, https://www.contributors.ro/cateva-fapte-savarsite-de-emil-bodnaras-si-biografia-sa-pentru-campania-electorala-din-anul-1946/.
Emil Bodnaras face4a part6e dion gasca lui Dej.
Romania o tara mereu saraca, cu probleme vechi de coruptie dar si de analfabeti ajunsi in functii importante. Nici acum, in sec.21 coruptia din sanatate nu a fost redusa, este bine mersi la locul ei. Ca popor avem marea meteahna de a perpetua lucrurile proaste, in loc sa ne dezbaram de ele.
Problema e ce facem în 2022 dacă se suprima rețetele gratuite pentru medicamente? În 1952 mai înțeleg, dar în 2022?
Nu cred că se va renunţa vreodată în România la sistemul de compensare a preţului medicamentelor. Discuţiile se poartă în jurul unui singur subiect: Cine beneficiază de acest sistem de compensare? Pacienţii (cu bani puţini), companiile producătoare de medicamente (cu bani mulţi) sau firmele care intermediază vânzarea medicamentelor (cu comisioane care pot să ajungă la nivelul celor din perioada 1948-1952)? Aceasta este problema principală pe care trebuie să o rezolve autorităţile române. Se poate găsi o formulă de echilibru?
Da, prin intermediul asigurarilor medicale private si prin protejarea farmaciilor independente de monopolurile instituite de lanturile de farmacii. Probabilitate de realizare ce tinde spre zero.
Bine v-ați întors în spațiul publicistic al Contributors !!!
Ce a făcut Dr. Mârza Vasile în anii 50 are o importanță aparte.
În documentele din Arhiva PCR, pe care le menționați cu acribie, este menționată și o etapă importantă a carierei lui Ana Pauker? Aceea de agent al Cominternului. Nici un detaliu? Nimic, nimic?
Ana Pauker era bolnavă: cancer la sân. Era la Soci, în concediu, când a aflat că este bolnavă. A fost operată chirurgical în URSS și a lăsat Ministerul de Externe pe mâna Anei Toma. Cu toate acestea, nu a renunțat la putere.
Revenind la dr. Mârza, el a fost înlocuit din funcție după câteva luni (august 1952), fiind considerat un conducător slab.
Cominternul, Kominternul, așa cum ortografiau numele sovieticii, era „un cap și un cur” cu serviciile secrete sovietice. La sovietici nu a existat o delimitare așa de strictă cum cred mulți analiști politici între GRU (informațiile militare, adică ale armatei ) și Ceka/NK VD/OGPU/GPU/KGB. Pe scurt: Ana Pauker a „intrat în istorie” prin misiunea pe care a îndeplinit-o în 1943, la conferința de la Teheran a URSS, SUA și Anglia. Atunci, sovieticii au deconspirat un complot al Germaniei naziste de eliminare, la conferință, a lui Churchil, Roosevelt și Stalin. Formal, ar fi colaborat cu britanicii la această operațiune. Delegația americană a fost convinsă de sovietici, din motive de securitate, să folosească vile din complexul ambasadei sovietice din Teheran. Mena-jera șefă a locuinței unde a stat Roosevelt, pe durata conferinței, a fost Ana Pauker, sub alt nume. Roosevelt deja folosea un scaun cu rotile….Stalin la discuțiile cu Roosevelt era tot timpul cu propuneri care veneau mănușe pe ce gândea americanul…
Nu există nici o consemnare pe scrisoarea respectivă. Vasile Mârza a fost înlocuit din funcție la 23 august 1952. I s-au reproșat multe: caracter slab, promovarea unor persoane în funcții de conducere (foști legionari), compromisuri dubioase.
Biografiile celor trei lideri comuniști pe care i-ați amintit sunt foarte controversate deoarece se bazează foarte mult pe speculații. Nu am văzut nici un dosar în limba rusă al celor trei. Cheia se află la Moscova, nu la București. Noi cunoaștem doar ceea ce s-a păstrat în arhivele din România după 1945. În plus, trebuie să înțelegem faptul că ei nu au renunțat la regulile de conspirativitate învățate de la ruși în perioada interbelică.
Probabil doctorul Mârza era venit de peste Prut, şcolit acolo sau ceva mai departe, după erorile sale gramaticale. Că scria eri în loc de ieri, e de înţeles, că în ortografia veche, aşa se scria.
Despre pastilele PAS, informaţii se găsesc în memoriile lui Ion Ioanid, care spune că erau mari, se luau multe şi că aveau reacţii adverse urâte. Deci până atunci (în apropierea anului 1964, deci de data amnistiei generale), mari progrese nu s-au făcut în producţia intermă de medicamente.
Un document superb. Ministrul sanatatii, un doctor, printre singurii intelectuali din guvernul vremii, scrie romaneste precum un elev cu 4 clase. Este drept ca în anii 50 nu existau zeci de consilieri (in afara de cei sovietici, care nu știau romaneste), secretari de stat si purtători de cuvânt precum azi.
Articolul este edificator si pentru gândirea „elitei” vremii care transformase lupta de clasa intr-o lupta în interiorul castei.
Foarte interesant si acest articol, ca si celelalte pe care le scrieti pentru aceasta platforma. Informatiile despre tuberculoza si prezentarea situatiei medicatiei pentru aceasta boala sunt nu doar interesante ci si utile. Va multumesc pentru efortul permanent, deloc usor, de a explora trecutul recent si de a scoate la lumina realitatea din spatele cortinei. Felicitari pentru munca depusa.
Vă mulțumesc. De obicei spun „cu multă plăcere”, însă problemele din document sunt foarte dureroase și îmi pare rău că multe dintre acestea s-au perpetuat în diferite forme.
Michael Shafir este pentru mine un far în noapte. O viziune foarte lucidă a comunismului românesc și în același timp zero concesii pentru cei care după 1990 au început reabilitarea extremei drepte interbelice.
Cindva „băiet fiind păduri cutreieram si mă culcam ades lângă isvor,” acolo unde medicamentele cele comuniste nu prea ajungeau vreodata inca nu pot uita cum, prezent fiind intr-unul dintre micile cinematografe de cartier ,, din zona Hala Traian, a Bucurestilor de alta data, asteptam nerabdator sa vad primul meu film la cinematograf .Si in acele vremuri de rastriste atunci cind un bilet la cinema costa cam 1,5 lei se purta prezentarea unor reclame ce apareau inaintea Filmului .Morocanosi nevoie mare si nemultumiti ca filmul nu mai incepe o data (desigur un film adus „pe aripile vintului” de coproductiile franco italiene ce tineau capul de afis )strimbam din nas de fiesce data cind apareau reclame comerciale ce faceau trimitere la maretia prietenului nostru de la rasarit ce ne blahoslovise cu intreaga conducere a primului stat socialist de sorginte romanesca si cu urmasii lui . Iaca ce ne zicea reclama :Cu ajutorul medicamentelor rusesti in cel mai scurt timp posibil doar in ciitiva ani „blenoragia” va fi eradicata si ea va ramane parte doar a sistemului decadent capitalist . De neuitat este ?
Sunt multe reclame cu medicamente miraculoase în ziarele din acea epocă.
La un moment dat, prin februarie 1969, Ion Gheorghe Maurer spunea la o ședință să nu se creeze în rândul populației false așteptări privind eradicarea cancerului, prin includerea unei asemenea idei în documentul de partid care se elabora atunci.
Eu nu înțeleg politicile de sănătate ale măreței
Uniuni europene .
Din purcoiul de bănet luat pentru contribuții la UE nu se pot face achiziții pentru medicamente care sa fie gratuite? Ca doar exista fabrici – Bayer și Sanofi de exemplu plus cele locale.
Dar ce sa ma mir ? Nici măcar produsele sanitare pentru femei nu sunt scutite de TVA.