Scriu cele ce urmează în contextul în care sistemul educațional din România plutește în derivă. Și nu e vorba de eșecuri succesive (cu una-două excepții notabile din cele peste treizeci de ministeriate de după 1989) de a-l reforma, schimba, ci, mai ales, de absența dureroasă a unei gândiri care să permită dezvoltarea intelectuală a celor care urmează școala. Zdrobită sub avalanșa birocratică, a standardelor și clasamentelor, a deciziilor politice proaste, imbecile sau incompetente ori rău voitoare, Școala din România e ca un templu unde cei/cele care slujesc cu vocație și profesionalism sunt tot mai rari. Violată de multe ori, integritatea sistemului arată azi ca un câmp de luptă unde nu sunt învingători.
Scriu cele ce urmează pentru a vorbi despre un exemplu luminos de gândire vizionară privind Școala. Mulți cunosc probabil, mai ales oamenii Școlii, discursul din februarie 2006 de la TED al lui Ken Robinson: „Do Schools Kill Creativity?” („Ucid școlile creativitatea?”). E cel mai vizionat speech de pe TED (și e pe domeniul Educație). Oare de ce?
Acum se fac două decenii de atunci. Sir Ken Robinson nu mai există, s-a stins în 2020. Fiica lui îi continuă munca, ține aprinsă scânteia care a luminat o viziune foarte importantă despre Școală. O viziune care așează copilul, elevul, studentul în inima și mintea Școlii. O viziune împărtășită în multele sute de întâlniri, conferințe, prin cărțile sale, prin expertiza sa recunoscută de guverne, de sisteme educaționale, inclusiv cel britanic, dar și de mediul de afaceri. O viziune care a influențat major. Redus la esențial, modul lui Robinson de a vedea Școala înseamnă să creezi condițiile creative pentru ca inteligența, aptitudinile celui/celei care învață să fie puse în valoare respectând, cum scrie el în Descoperă-ți Elementul (Publica, 2014, p. 57, 63), trei principii elementare: viața ta este unică, tu îți creezi viața, viața ta este organică. Dar majoritatea sistemelor de educație nu au la bază aceste principii.
„Dimpotrivă, în cea mai mare măsură, sistemele de educație inhibă creativitatea și sunt organizate pornind de la falsa presupunere că viața este liniară și neorganică.”
Studii, poziționări, puncte de vedere arată clar că ceea ce faci la școală nu are legătură cu cât succes vei avea în viață. O afirmație tare a lui Ken Robinson mi se pare că indică și marea vulnerabilitate a sistemelor educaționale, inclusiv cel de la noi. Școala nu încurajează să îți descoperi Elementul. „A fi în Elementul tău înseamnă să te găsești acolo unde aptitudinile tale native se întâlnesc cu pasiunile tale”. Permit școala, liceul, universitatea, la noi, să îți identifici aptitudinile, locul unde ele vor întâlni pasiunile tale? Evidențele arată că nu. Arată cât de greșit este creat actul educațional, la toate nivelele. Arată cât de înrobită este Educația unor idei, cutume, relaționări culturale care pur și simplu, mai ales după marile experiențe (Internet, pandemie, IA), nu mai permit dezvoltarea liberă, creativă a inteligenței celor care intră în ciclurile școlarității. Dimpotrivă.
Celebrul discurs din 2006 are în vedere și studiile universitare. Mă voi referi la o idee larg răspândită, și azi, și la noi: universitatea te pregătește pentru a intra pe piața muncii. Că asta e important, dar că nu asta e misiunea fundamentală a Universității s-a agreat mai demult. Dar că asta trebuie să facă Universitatea pleacă de la raționamentul că singura relație care contează este aceea între educație și economie, între cerere și ofertă. Ca în industria de automobile, spune Robinson (O lume ieșită din minți, Publica, 2011, p. 83):
„În timp ce sistemele industriale pot fi standardizate, mecanizate și liniare, viața omului, pur și simplu, nu poate fi întocmită în acest fel.”
De aici decurge și arhitectura pachetelor curiculare, mai ales în liceu: contează mai ales disciplinele „tari” (științe etc.) în timp ce cele „soft” ținând de vocație, de descoperirea Elementului propriu fiecăruia sunt marginalizate. Am un exemplu recent de la noi: cu un mare efort s-a reușit includerea la clasa a XI-a a disciplinei „Educație teatrală”. Ce îți poate oferi arta teatrală (ca și acea muzicală, dansul sau cinematograful), prin tehnici și exerciții complexe, contribuie esențial la ce vor fi acești copii, (pre)adolescenți. Prin educarea vorbirii lor în public, mișcare, prezență, moduri ale interacțiunii. În liceu, în universitatea raportul între cele două ar trebui revizuit fundamental. Căci ar trebui să fim în stare, în primul rând, să identificăm aptitudinile (care sunt înnăscute) cărora să le asociem abilitățile care vin prin antrenamentul propus de Școală. În absența identificării Elementului fiecărui copil, Școala rămâne în continuare vestigiul unei civilizații a descentrării umanului în societate.
Opera lui Ken Robinson e cu atât mai prețioasă acum când pare că nu mai suntem în stare să „construim un viitor pentru noi toți”. Sub semnul lui „If” („Dacă”), celebrul vizionar și expert în Educație îndeamnă la avea curaj, de fapt. Curajul de a privi altfel lucrurile. Curajul de a declanșa o revoluție. „Resetarea de care avem nevoie presupune o resetare globală a sistemelor noastre sociale. Și mai presupune o concepție nouă, mai largă despre capacitățile umane și o recunoașterea bogăției și diversității talentelor noastre. Ea se bazează pe credința în valoarea individului, pe dreptul la autoderminare, pe potențialul nostru de a evolua și pe importanța responsabilității civice și a respectului față de ceilalți. Și începe cu educația”. (Sir Ken Robinson/ Kate Robinson, Imagine if…Cum să construim un viitor pentru noi toți, Publica, 2022, p. 108)
Întrebat odată despre cum poate politicul să soluționeze marile problemei ale Școlii, Sir Ken Robinson a spus că politicienii care sunt interesați de soluționarea problemelor ar trebui să înceteze să le creeze. Acum, prioritatea, ce devine dramatică prin inacțiune reformatoare, e legată de viitorul incert care ia forma necunoscutului. Poate pregăti Școala pentru așa ceva? Căci schimbarea nu poate veni de la un ministru, ci de la noi toți: educatori, decidenți, familie. Ce-ar fi dacă…?
Articol apărut pe blogul autorului
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pana si marii profesori debiteaza tampenii: „Dimpotrivă, în cea mai mare măsură, sistemele de educație inhibă creativitatea”.
Nu exita creativitate fara o baza solida de cunostiinte in orice domeniu pe care ti-o da scoala.Si poate cel mai bun exemplu e Einstein,care nu a fost un student stralucit ,dar care citea carti, carti si iar carti.I-a citit pe Newton ,pe Mach,pe Maxwell,Poincare ,Lorenz,Platon ,Descartes, despre care invata la scoala. De unde stia Einstein fizica , algebra, geometrie , astronomie daca nu de la scoala?Educatia e asa cum e ,pentru ca profesorii nu mai sunt creatori ,ci functionari, carieristi. De ce ? Dincolo de invatat, trebuie sa ai pasiune ,inteligenta in ceea ce faci si care cam lipsesc la majoritatea profesorilor de azi din orice tara.
Einstein l-a avut ca profesor pe Hermann Minkowski,si la randu-i a fost profesor..Nu mai exista demult in Germania astfel de profesori care in compratie cu acestia, cu Max Planck,sunt mici functionari ca in Romania.
E adevărat.Creativitstea fără cunoștințe și competențe nu există.Cum să dezvolți creativitatea unor elevi analfabeți funcțional și care pe lângă faptul că nu știu să scrie corect au un vocabular foarte sărac și nu știu să exprime inteligibil ceea ce gândesc.Multor elevi le lipsesc cunoștințele de bază în domeniul științelor .Daca cineva să ar uiita în telefoanele lor ș ar lămuri în câteva minute în privința nivelului intelectual al acestor elevi. Creativitatea trebuie să aibă un suport.Mai mult decât atât fantezia multor elevi în indiferent ce domeniu e foarte limitată.In școli sunt interzise testele psihologice dar și cele de inteligență și perspicacitate. Testele psihologice nevarcajuta să depistăm și să tratăm elevii cu probleme psihice iar testele de inteligență și perspicacitate ne ar ajuta să aflăm de ce în foarte multe licee două din trei clase sunt alcătuite din elevi care au luat la Evaluare note între 1 și 4.La profesionale e și mai rău. 12 clase obligatorii nu ar trebui sa insemne liceu pentru toată lumea fiindcă nu toți elevii sunt pentru liceu..Unii sunt pentru profesională iar alții pentru ucenicie la locul de muncă.
Admir siguranța cu care ați înțeles. Ce incriminați este un citat din KR. El are în vedere, ca și mine, sistemul, nu excepția (pe care o aduceți în discuție). Deci, dacă dincolo de „matrix” mai e cineva, repet: e vorba de sistem. De acord, însă, cu ce spuneți privind profesorii lipsiți de creativitate.
Gresiti, ca si marele profesor. Sistemul iti genereaza cunostiinte necesare ,creativiatea iti apartine, nu are cum sistemul sa genereze creativitate. Creativitatea e un dar ,un dar foarte rar, un dar divin, care se dezvolta si irumpe in ciuda sistemul, a profesorilor,si a cunostiintelor dintr-un moment dat. Am avut noroc ca in Romania sa am profesori creativi al carori nume este azi numele unor licee de elita,iar apoi sa lucreaz cu mari profesori in Occident,unii laureati ai premiului Nobel. Toti m-au ales din atatita fiindca imi puneam probleme, scriam ,eram creativ. Cand altii abia terminau un doctorat ,eu avem deja articole in mari reviste.
M-ati intrebat daca dincolo de „matrix” mai e cineva,si este si daca o sa ma cautati pe google AI cu numele meu o sa gasiti asta: „world-renowned researcher ” si nu e cazul sa ma dau mare, ca nu sunt decat un om in fata unui imes univers pe care cu toate cunostiintele pe care le avem e un imens mister. Trec neobservat pe strada, si asta imi place cel mai mult,in afara de citi si scrie in tacere 10 ore pe zi ,daca se poate sa nu sune telfonul si fara prea multe emialuri.
In pauze citesc Contributors care are autori de marca din toate domeniile pe care ii apreciez si in special pe editorul sau care intr-o Romanie a TicTokului si a ziarelor pline de accidente,crime ,ziaristi slabi si inculti, si mai ales pline de experti mediocrii care isi dau cu parerea, a reusit sa creeze acest site unic in felul sau.
Va urez numai bine, si multe salutari celor care imi urmaresc rarele scrieri de pe pe site.
În Viitorul foarte apropiat Educația va deveni o Tehnologie care va instructa tinerele generații ale Erei Digitale.
,,Ferice de cel – sărac cu duhul – care are mereu ceva de învăţat, socotindu-se mereu că nu ştie. Dar ce să faci cu omul care îşi cumpără în fiecare zi părerile sale o dată cu revistele, ziarele şi cărţile? Cum se poate face ca un astfel de om să devină martor, să aducă o mărturie, să facă astfel încât, în apropierea lui fiind, să se simtă o prezenţă?
Omul este asemena lui Dumnezeu, funcţia lui creatoare e incontestabilă; dar omul nu este creator din nimic, el are un material la dispoziţie. Actul său creator este intervenţia ordonatoare, risipirea haosului şi fixarea de semnificaţii.
Mutatis mutandia, cuceririle realizate de activitatea omenească nu devin fecunde, nu devin tezaur real decât prin necontenita funcţiune a discernământului care să separe aurul de tinichea.
Paul Valery spunea: Prostia de a lua un paradox drept o descoperire, o metaforă drept o dovadă, un torent de vorbe ca o sursă de adevăruri de bază şi pe noi înşine ca oracole – este înnăscută în noi. Nu sunt niciodată prost, pentru că ori de câte ori prostul din mine scoate capul îl ucid.
În fond lucrul rămâne aşa: nu este prost cu adevărat decât acela care nu are nicio îndoială că poate fi vreodată. Acesta e serios instalat în prostia lui; uneori iremediabil.”
Alexandru Mironescu