Războiul Rusiei contra Ucrainei nu pare că se apropie rapid de final, în niciunul dintre scenariile clasice – înfrângere, armistițiu, sau acord de pace. Cu toate că ritmul cu care rușii reușesc să mai ocupe noi teritorii ucrainene este unul de melc, iar Kievul rezistă încă cu destul succes. Ambele armate suferă pierderi grele, în oameni și echipamente, dar capacitatea lor de luptă nu a scăzut sub pragul colapsului. Pe acest fond, liderul rus a surprins opinia publică internațională propunând pe 11 mai discuții de pace directe cu Ucraina, la Istanbul. Să fi fost vorba de un mod indirect de a mulțumi Kievului că nu a încercat să saboteze parada militară de la Mocova din 9 mai? Sau doar de o încercare de a își ameliora imaginea de criminal și agresor? Nu a spus clar că va veni în persoană la Istanbul dar ideea a prins contur, iar președintele turc Erdogan, ca gazdă, a primit și el cu optimism ideea. Deloc surprinzător, Volodimir Zelenski a acceptat imediat, încurajat zgomotos de către Donald Trump, care a anunțat că ar putea sosi și el în Turcia spre a facilita discuțiile. Distanța dintre Qatar ori E.A.U. (parte e turneului lui Trump în state ale Golfului Persic) și Turcia nu este mare iar efortul ar putea să merite dacă aceste negocieri între adversari vor aduce în fine ceva pozitiv pe agendă. Liderul de la Kiev a salutat propunerea și a insistat pentru prezența președintelui american, sperând că Putin va fi mai puțin ostil în prezența acestuia. De asemenea, mai speră să se întâlnească duminică cu Papa Leon al XIV-lea, la Vatican. Concomitent, Macron, Merz, Tusk și Starmer au vizitat Kievul în weekend şi l-au încurajat pe şeful statului ucrainean să accepte negocierile cu Moscova. Europenii au solicitat o încetare a focului „totală și necondiționată” de 30 de zile, amenințând Moscova cu noi și ample sancțiuni dacă refuză. Iar noul papă a făcut si el un apel vibrant la încetarea acestui teribil război, după care a discutat cu președintele ucrainean la telefon.
Așadar la peste 100 de zile de la revenirea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, războiul din Ucraina continuă încă intens, iar promisiunea liderului american de a încheia conflictul „în primele zile de mandat” nu s-a realizat.
Între timp, amintim că la Paris (16-18 aprilie) au avut loc discuții importante la care au participat diplomați și oficiali din SUA, Ucraina, Marea Britanie, Germania și Franța. Pentru prima dată europenii au fost implicați în discuțiile privind conflictul din Ucraina. Discuțiile s-au axat pe oprirea războiului, securitatea regională și posibila formare a unei coaliții post-conflict. Apoi Trump și Zelenski au avut la Vatican o foarte bine mediatizată dar scurtă discuție privată, vegheaţi de spiritul pacifist al răposatului Papă Francisc. Liderul american s-a arătat neîncrezător în dorința lui V. Putin de a accepta o pace și a afirmat că acesta trebuie să oprească bombardamentele contra civililor și să negocieze pacea. Trump a reiterat opinia că Zelenski ar accepta în final cedarea Crimeii, în ciuda poziției intransigente a acestuia. Partea rusă a transmis imediat mesajul că este dispusă să accepte negocieri directe cu Ucraina, apoi a propus un armistițiu între 8 și 10 mai, care în linii mari a fost respectat. Așa s-a ajuns la propunerea lui Putin ca Rusia și Ucraina să negocieze direct. Reamintim că imediat după discuția privată cu Zelenski de la Vatican, Trump comentase pe platforma Truth Social despre faptul că Putin nu pare că dorește o oprire a războiului și că ar putea încerca să îl inducă în eroare („he’s just tapping me along„). El a mai afirmat că șeful statului rus ar vrea să cucerească întreaga Ucraină dar nu va reuși. Mesaje clare pentru liderul rus că a sosit momentul să acționeze în fine constructiv. Și iată că Putin a făcut un pas înainte, ca și cum s-ar fi temut să nu îl antagonizeze pe Trump.
Revenim în prezent și ne întrebăm dacă va exista joi, pe 15 mai, o discuţie face to face între Zelenski şi Putin? În opinia mea, nu pare probabil ca Putin să vină în Turcia personal, cu atât mai puțin să discute cu omul pe care îl urăște și îl disprețuiește visceral. Sper totuși să mă înșel. Da, Turcia nu este membră a Curții Penale Internaționale, așadar Putin nu are a se teme de o nedorită arestare. Să ne aducem aminte însă că dictatorul din fruntea Rusiei a pornit războiul în februarie 2022 convins că Zelenski e un lider slab si nepopular, un actoraș incapabil de gândire strategică, un alogen (etnic evreu) în masa de slavi, iar armata ucraineană va depune repede armele spre a nu fi distrusă inutil. Cerbicia și curajul fostului actor si eroismul armatei pe care o conduce, au proiectat o lumină de eșec și neputință asupra celui care se crede salvatorul națiunii ruse, continuatorul unor mari împărați ruși (Petru cel Mare, Ecaterina etc.) dar și al cumplitului Stalin, sub care imperiul rus (URSS a fost în principal tot o formă de dominație rusească asupra altor popoare) a atins cea mai mare întindere teritorială și cel mai mare prestigiu internațional. Spectrul lui Nicolae al-II-lea, țarul ucis de bolșevici cu aproape toată familisa sa, după ce nu reușise să aducă victoria pe câmpul de luptă și nici împiedica dezmembrarea temporară a imperiului, bântuie probabil nopțile de insomnie ale liderului de la Kremlin.
Trebuie spus că din martie 2022 nu au mai existat asemenea negocieri directe între agresori și victime iar Putin nu obosește să repete că Ucraina a întrerupt acele negocieri care, dacă aveau succes, confirmau de fapt succesul cvasi-total al Moscovei. Suntem mulți cei care ne întrebăm dacă Putin chiar şi-ar dori pacea cu Ucraina sau doar se preface şi speră să finalizeze războiul prin victorie, urmată de schimbarea de regim și leadership. Nu ştim dacă omul nu vrea sau, pur și simplu, nu e capabil, mai ales în plan psihologic, să accepte pacea. Argumente există pentru ambele ipoteze. Nu o doreşte pentru că poate speră ca treptat să învingă şi să ocupe în întregime Ucraina, dar se şi teme să îşi demobilizeze armata, să oprească dezvoltarea explozivă a economiei de război, se teme de revenire veteranilor acasă (unii afectați de sindrom post-traumatic, alții infractori periculoși eliberați din penitenciare spre a lupta) şi de problemele socio-economice ce vor apărea inevitabil. Nu dă bine la nivel extern să trimiți forțele de ordine să înăbușe un proteste stradal al veteranilor și invalizilor de război. Propaganda oficială se străduie să ne arate o națiune strâns unită în jurul liderului și al armatei.
Dacă Putin crede că războiul cu statele europene din NATO, plus Canada (în situația în care Trump își va continua linia izolaționistă) e deja inevitabil, că pacea durabilă prin delimitarea clară a sferelor de influență e imposibilă, de ce şi-ar demobiliza armata, de ce ar opri infernala mașinărie industrială care a început să producă imense cantități de arme şi muniții? Mai ales că vede cum UE îşi dezvoltă propria strategie militară, propria bază industrială militară, si se pregătește să facă faţă unei posibile retrageri a Americii din NATO sau chiar dispariției NATO. Că statele UE fac acest lucru din teamă, cu scop defensiv, asta nu e relevant pentru liderul rus. Obsesia lui privind un atac din exterior, dinspre Occident, asupra Rusiei, îl va însoți probabil și în mormânt. Știm că membri ai familiei sale au fost direct afectați de agresiunea germană asupra URSS. Mai contează că Rusia are atât de multe arme nucleare și nimeni întreg la cap nu atacă un stat nuclear?
Este, de asemenea, posibil ca Putin să fie anxios cu privire la anturajul său format din naţionalişti duri, eurasianişti fanatici, velikoruşi, oameni care urăsc visceral Occidentul și nu ar accepta o pace fără supunerea totală a Ucrainei. Astfel, el nu e dornic să ofere cu adevărat pacea națiunii sale pentru că e convins că până ce nu rezolvă clar si definitiv problema Ucrainei, Rusia se va afla în pericol existențial iar NATO va avea un cap de pod de unde să poată ataca la Est prin surprindere. A împărți Ucraina în două, o bucată estică controlată de Rusia și una vestică sub influența NATO, cu un buffer între ele, poate că ar fi acceptabilă pentru Putin dar nu pare fezabil deoarece Zelenski (și o mare parte dintre ucraineni) se opun categoric.
Până în present, Trump și echipa sa de negociatori au făcut în mod unilateral concesii majore Rusiei, inclusiv acceptarea controlului rus asupra unor regiuni ucrainene, considerarea Crimeii ca teritoriu oficial rusesc și retragerea sprijinului pentru aderarea Ucrainei la NATO. Niciun alt președinte american nu ar fi mers probabil atât de departe, mai ales referitor la recunoașterea anexării prin forță de teritorii. Dacă liderul american vrea cu adevărat să preseze statul rus să accepte o soluție de pace, ar trebui nu doar să anunțe ferm că va introduce noi sancțiuni economice, ci chiar să le aplice. Simultan să comunice public că va oferi Ucrainei din ce în cem ai multe arme, muniții și acces substanțial la intelligence prin sateliți. Reluarea ajutorului militar pentru Ucraina arată că Trump își dă seama că Putin trebuie convins să accepte pacea prin măsuri mai ferme.
Se observă că adesea conflictele militare inter-statale actuale au tendința să se transforme în războaie de uzură, iar tabăra care a declanșat ofensiva nu are forța să triumfe rapid prin atacuri-surpriză, effectuate cu superioritate clară în forte umane și materiale. Astfel, până acum liderul rus pare că s-a bazat pe o strategie militară sortită eșecului, dacă ținem cont de obiectivele sale maximaliste bine-cunoscute. Deși a suferit pierderi masive, Rusia nu controlează mai mult de 20% din teritoriul Ucrainei, iar regimul politic de la Kiev s-a menținut chiar și în lipsa logică a organizării de alegeri (din cauza existenței legii marțiale în timp de război). Războiul este deja unul de uzură. Armistițiile de câteva zile „oferite” Ucrainei de Putin au doar rolul de a permite Rusiei perioade de respiro (de exemplu pentru organizarea paradelor de pe 9 mai fără riscuri) și de a se putea prezenta ca promotor al păcii. În realitate, Kremlinul nu pare a renunța la vreunul dintre obiectivele sale maximaliste.
În acest context, unii experți arată că Putin mizează mai mult pe influențarea politică și economică a lui Trump decât pe succese militare. De asemenea, Putin probabil îl lasă să creadă pe Trump că dacă SUA sprijină masiv Rusia, aceasta ar putea să își reducă cooperarea cu China în unele domenii, ceea ce este o iluzie, deoarece parteneriatul strategic sino-rus este pe zi ce trece mai solid. Rusia solicită un acces neîngrădit la activele sale înghețate din America și exprimă interes în relansarea relațiilor economice cu Occidentul.
Referitor la problema garanțiilor de securitate și a concesiilor teritoriale, Ucraina este pusă de SUA în fața opțiunii dure de a renunța definitiv la cele patru teritorii pe care Rusia se străduiește să le ocupe în întregime, fără succes, cu toate că ar fi o încălcare a Constituției ucrainene. Logic, Kievul așteaptă garanții solide de securitate de la SUA, nu se poate baza pe termeni vagi – experiența trecută (ex. Memorandumul de la Budapesta din 1994) a arătat că aceste soluții sunt ineficiente. Semnarea acordului economic dintre SUA și Ucraina, deja devenită realitate, ar trebui acompaniată, în viziunea liderului de la Kiev, de garanții de securitate oferite de americani Ucrainei, urmate de desfășurarea de trupe europene (sau și din alte zone geografice) pe linia de separare, cu o zonă demilitarizată între Rusia și Ucraina. Încă nu le-a obținut, cel puțin nu de la americani.
Încheiem acest articol cu întrebarea dacă există oare vreo conexiune logică între negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia și situația României. Da, deoarece atât tabăra progresistă pro-occidentală cât și cea suveranistă și anti-liberală se referă adesea la acest război și la ceea ce ar trebui să facă România spre a își spori șansele de a obține securitate și bunăstare. Dacă gruparea politică structurată în jurul candidatului Nicușor Dan afirmă că România va acționa solidar cu restul statelor NATO și UE, își va dezvolta activ forțele militare și baza industrială a apărării, va continua să ajute Ucraina în măsura în care este posibil, adepții lui George Simion își manifestă zgomotos preferința pentru pace, cu orice preț, reducerea cheltuielilor militare, abandonarea Ucrainei și o activitate în cadrul NATO redusă la strictul necesar. Unii mai radicali ar dori chiar să dispară NATO dar nu o prea spun cu subiect și predicat. În opinia lor, ajutarea Ucrainei nu face parte din misiunea defensivă legitimă a Alianței Nord-Atlantice. Este chiar un gest riscant și dăunător securității naționale a statelor membre. Implicit se sugerează că Ucraina are partea ei de vină în declanșarea acestui război iar Rusia devine din pur agresor un beligerant normal, o mare putere care și-a apărat niște interese legitime, cu toate că a trecut dincolo de un anumit prag acceptabil. Suveraniștii dau impresia că acordă credit psihologiei hiper-defensive a liderului statului rus, și că îi scuză agresivitatea. Pacifismul liderilor AUR, POT, SOS România a mers până într-acolo încât au încercat să blocheze adoptarea unei legi care permitea forțelor armate române să doboare drone intrate accidental în spațiul național. Au invocat problema „ transferului (temporar) de autoritate” către structuri de comandă ale NATO, în timpul acestor misiuni, mizând pe ideea că suveranitatea nu se înstrăinează niciodată, nici măcar aliaților. De parcă armata noastră urma să intre în subordinea altora (americani, francezi etc) sau direct a NATO. O falsă problemă, desigur, dar capabilă să vulnerabilizeze apărarea teritoriului și populației în asemenea situații. La fel ca și zvonul insistent că soldați români ar urma să fie trimiși în Ucraina (dezmințit clar de președintele interimar Bolojan). Dacă legea era respinsă, România urma să fie o albină fără ac, un stat care nu descurajează potențialii adversari ci îi roagă frumos să fie blânzi cu ea, pentru că nu are de gând să riposteze. Un fel de sac de box frumos colorat.
Prin urmare, soluția păcii în Ucraina, în cazul in care va fi adoptată curând (eu rămân sceptic, cred că un armistițiu ceva mai lung e mai probabil), va înlătura momentan de pe agenda dezbaterilor postelectorale acest subiect. Atunci se va ridica problema cum putem beneficia și noi de implicarea în reconstrucția statului vecin, ca un fel de recompensă pentru sprijinul dat Kievului, de exemplu pentru donarea bateriei de rachete de Patriot. Pariez că vor apărea rapid vocile care vor acuza Kievul că nu ne recunoaște suficient meritele și nu oferă firmelor noastre destule contracte. Mă tem că ucrainofobia mai degrabă va fi pe un trend crescător. Însă Rusia nu va fi dintr-odată privită de toți românii ca un actor benign și legitim, așadar tema agresivității marelui vecin estic, frica pe care o inspiră, vor continua să greveze dezbaterile politice și să influențeze agenda noului președinte ce va fi ales peste câteva zile.
Articol apărut pe site-ul CentrulPolitic.ro
Ucraina nu va renunta la 4 teritorii, FR va ajunge si la Odessa, poate nu imediat dar in urmatorii 5-10 ani.
4 plus Crimeea.
Mda, va ajunge cu „MosKva”. Ambele (scufundate de romani si ucraineni).
Pai sigur ca Putler si-a dorit si isi doreste pacea in conditiile lui.
Cine nu doreste o pace dictata in cvonditiile lui?
Problema este daca o poate dicta. Si in peste 3 ani de lupta, a dovedit ca nu poate. A te mentine in aceleasi idei cand ai pierdut 1.000.000 de oameni, peste 10.000 tancuri, peste 22.000 alte blindate, 28 nave de lupta, 1 subamrin, peste 20.000 sisteme de artilerie (tunuri, obuziere, rampe de lansare rachete etc) si sute de avioane si elicoptere, defineste nebunia. Asta arata ca Rusia este o dictatura militaristo-fascista. Nu exista curajul si forta unei miscari civice pentru a indeparta un dictator sangeros. Pentru a schimba ideile ruinatoare pentru stat.
Putler nu se mai poate opri. Este nebunie… si nu numai; daca se opreste, va fi indepartat imediat de la putere.
Isi distruge tara sistematic si premeditat in numele unor iluzii imperiale.
Desigur, si U a pierdut mult; dar mult mai putin decat Rusia. In ritmul asta, U va distruge Rusia in cativa ani.
Mai ales ca in primii ani U nu a fost ajutata prea mult de UE. Chiar si ajutorul SUA nu a venit de la inceput. Si au existat multe conditionari pentru armele livrate ca ajutor.
Acum, UE ajuta cat poate, fara conditionari. Si SUA au inceput sa vanda arme in aceleasi conditii.
Putler ar trebui sa se teama.
Esecul pacii isi afla originea si in pozitia lui Trump, care, de la venire, a presat doar in directia U, neluind nici o masura punitiva impotriva Rusiei. Putler crede ca si-a gasit prostul si isi joaca telegarii cu nesimtire, in vazul intregii lumi. Poate si l-a gasit!
Un articol care prezintă situația conflictuală din Ucraina cu influențe asupra alegerilor din România. Un articol scris cu tact și cu mulți bun simț. Numai o mică parte a articolului către sfârșit trage concluziile influenței conflictului. Este spus clar și răspicat că România nu poate să stea fără armată și să accepte pacea. Pacea presupune descurajare de a fi atacat. O țară neînarmată este victima sigură. Dacă ne uităm la țările vecine Rusiei începând cu Finlanda țările baltice Polonia toate fac eforturi de a avea armată puternică bine dotată și antrenată. Cine vinde iluzii este un dușman al României și trebuie înțelesă asta o dată pentru totdeauna. Istoria arată că în fața primejdiilor trebuie să fii pregătit. Cum a fost posibil în acești ani să fie pusă România în fața situației de a nu avea armată? Explicația nu stă în picioare din cauza factorului politic slab ci mai degrabă a cozilor de topor moștenite din perioada comunistă. Cei care au trăit cu educație comunistă și care nu pot înțelege altceva. Ca să îți aperi libertatea și proprietățile trebuie să ai cu ce și cu cine. E bine că se dezbate încă o dată cu acest prilej deși credeam că totuși lucrurile sunt clare și ne cunoaștem prietenii.
Impactul prețurilor scăzute asupra economiei Rusiei
Reducerea veniturilor bugetare: Ministerul Finanțelor al Rusiei a redus prognoza pentru veniturile din petrol și gaze în 2025 cu 24%, estimându-le la 8,32 trilioane de ruble (aproximativ 101 miliarde USD), în scădere de la 10,94 trilioane de ruble. Această scădere a determinat o creștere a deficitului bugetar estimat la 1,7% din PIB, față de 0,5% anterior .
Reuters
Prețul petrolului Urals sub nivelul de referință: Petrolul Urals, principalul sortiment exportat de Rusia, se tranzacționează în jurul valorii de 50–53 USD/baril, sub prețul de referință de 60 USD stabilit pentru transferurile către Fondul Național de Avere (NWF). Acest lucru limitează capacitatea Rusiei de a acumula rezerve financiare .
Reuters
Presiuni asupra Fondului Național de Avere: Rezervele lichide ale NWF au scăzut la 39 miliarde USD, de la 112,7 miliarde USD înainte de conflictul din Ucraina. Dacă prețurile petrolului rămân scăzute, există riscul epuizării fondului în decurs de un an .
Reuters
Deprecierea rublei și inflație: Scăderea veniturilor din exporturi și incertitudinile economice pot duce la deprecierea rublei și la creșterea inflației, afectând puterea de cumpărare a populației .
E complicat. Ucraina e intr-o situatie dezastruasa, din ce in ce mai rea pe front.
Pokrovsk, Konstantinivka, Siversk, Izium, Kupiansk sunt semiincercuite, e o ofensiva progresiva in fiecare zona. Cand vor incepe sa cedeze una cate una, cel mai probabil in cateva saptamani, se ajunge din toate directiile astea la aglomeratia Kramatorsk-Sloviansk (asta inseamna restul regiunii Donetsk, care dintre cele 4 regiuni revendicate de Rusia e comparativ in proportia cea mai mare sub controlul Ucrainei – Rusia cred ca incearca un „catching up”). In sud calea catre orasele mari Zaporojie si Dnipro e deja deschisa, nu e folosita doar fiindca probabil se asteapta progres in regiunea Donetsk.
Din cate vad e posibil ca urmare a incursiunilor ucrainene in Rusia, inca nu e anuntat, se incearca la granita constructia unei „buffer zone” in regiunile Sumi si Harkov.
Toate astea inseamna ca tot ce se afla la est de fluviul Nipru e deja cu risc enorm de a fi pierdut de Ucraina mai devreme sau mai tarziu.
De aceea stabilirea granitelor e neimportanta. Esential este sa existe o reconciliere intre Rusia si Ucraina. Asta inseamna mai ales drepturile reciproce pentru minoritatile etnice si religioase, stabilirea mecanismelor de dezescaladare si dezarmare in apropierea granitelor. Daca se convine asupra opririi razboiului ar ajuta foarte mult ca Ucraina sa fie primita in UE si sa se incheie un acord de parteneriat UE-Rusia, in modul asta orice intentie de a reveni la un conflict ar insemna pierderi mari pentru Rusia si Ucraina. Tot ce face UE e exact opusul, din ce in ce mai mult nu exista lucruri de pierdut.
In lipsa unei negocieri serioase ceea ce Ucraina vrea acum, acea incetare a ostilitatilor pentru 30 de zile sau mai mult e imposibila. Situatia pe front e chiar dezastruasa pentru Ucraina, Rusia are mult de pierdut daca da un timp de reorganizare.
>Situatia pe front e chiar dezastruasa pentru Ucraina, Rusia are mult de pierdut daca da un timp de reorganizare.
Comentariul dv. poate fi etichetat ca pro-rus. Prea vedeți realitatea din Ucraina ca fiind „neagră”. Plus nu vă abțineți de la a muștrului Uniunea Europeană.
De fapt lucrurile nu stau chiar așa:
https://www.theguardian.com/commentisfree/2025/may/14/ukraine-newfound-confidence-europe-russia-usa
https://www.theguardian.com/commentisfree/2025/may/14/ukraine-newfound-confidence-europe-russia-usa
Nu este nimic interesant in articolul pe care il propuneti. O jurnalista The Guardian a mers la Kiev unde s-a intalnit cu oficiali guvernamentali si reprezentanti ai societatii civile. Constatarea ei este ca in 2025 fata de vizita ei anterioara cu un an inainte oamenii sunt mai optimisti si mai determinati sa invinga si ca ei considera ca au chiar deja in Ucraina mijloacele sa o faca.
In schimb astazi a avut loc la Istanbul prima intalnire dupa 2022, fata in fata fara intermediari, intre negociatori rusi si ucraineni. Relatari din discutiile purtate confirma ce am scris in comentariul meu care nu e pro-rus ci doar realist. Intentia Rusiei este de a prelua integral cele 4 regiuni. Inclusiv s-a vorbit despre ceea ce eu am presupus uitandu-ma pe harti si pe progresele din ultimele saptamani – se urmareste crearea unei zone tampon la granita Rusiei in regiunea ucraineana Sumi, mie mi se pare ca si in Harkov.
Uniunea Europeana nu exista. La intalnirea Rusia-Ucraina au incercat sa participe si mediatori turci si americani. Pana la urma e posibil sa fi fost acceptata doar prezenta ministrului de externe turc Hakan Fidan. Se vorbeste ca s-a acceptat cel mai mare schimb de militari prizonieri 1000-1000, Ucraina a cerut toti contra toti dar se zice ca Ucraina are circa 1000 militari prizonieri si Rusia circa 9000. Se spune ca se va continua discutarea unei incetari a ostilitatilor (nu cred). S-a stabilit si ca vor continua discutiile bilaterale in alta locatie (doar teoretic si vag deocamdata). Raman la opinia, urmarind harti, ca situatia Ucrainei se va inrautati dn ce in ce mai repede, e o opinie obiectiva nepartizana.
Revenire: peste 300 de avioane si peste 300 elicoptere. Toate de lupta, considerate varf tehnologic.
In ce priveste artileriea, sunt 27.000 sisteme clasice si peste 1800 de sisteme de rachete.
Nu mai vorbim de camioane, rafinarii si alte „nimicuri”.
Cand ajungi sa-ti trimiti trupele la asalt cu motociclete si masini civile, neblindate, e timpul sa tragi obloanele si sa pleci acasa. In curind, vor ataca cu trotinele.
Nu uitati ca U a doborit 34.000 de drone si a reusit sa intercepteze chiar si faimoasele lor rachete „invincibile”, hipersonice.
Te intrebi cine e mai nebun: prostul din varful tarii, care vrea sa dovedeasca cat poate incasa Rusia, sau tembelii care il sustin?
Cine iubeste Rusia, trebuie sa se ridice impotriva nebunului si sa spuna „Destul”!
Medvedev, intr-o criza de delirium tremens , a spus acum vre-o saptamana. Noi nu cautam pacea prin putere, cum spune vestul, noi vrem pace prin frica.