Dezbaterile cu privire la măsurile fiscal-bugetare adoptate recent de guvernul român arată că problematica impozitelor depășește cu mult cadrul discuțiilor între specialiști cu privire la elementele tehnice ale acestora (asieta). Impozitele sunt omniprezente în viața oamenilor, în calitatea lor de contribuabili, care le plătesc aproape în fiecare zi, sub o formă sau alta, dar și de cetățeni, care acceptă să le plătească. Ceea ce nu este lipsit de importanță, având în vedere că peste 40 % din avuția creată în România în fiecare an este prelevată la bugetul statului sub formă de impozite, taxe și contribuții sociale.
Impozitul este o sumă de bani pe care contribuabilul este obligat să o plătească statului, fără nici o contraprestație directă din partea acestuia din urmă. Prin plata impozitelor, cetățenii contribuie la finanțarea serviciilor publice și la realizarea unei concepții comune despre societate.
Impozitele au diverse denumiri: taxe, contribuții, prelevări, monopoluri fiscale etc. În trecut, în țările române, s-au numit dajdie, bir, cislă, fumărit etc.. Există două feluri de impozite: 1) impozite directe, ca de exemplu, impozitul pe venit; și 2) impozite indirecte, cum ar fi taxa pe valoarea adăugată.
Impozitele sunt plătite de aproape toată lumea: întreprinderi, salariați, cumpărători, proprietari de teren sau de clădiri, deținători de capital bănesc etc. Majoritatea impozitelor sunt directe și sunt plătite de cetățeni și întreprinderi.
Impozitele și taxele constituie principalele venituri ale statului. Aceste venituri „fiscale” sunt folosite pentru finanțarea cheltuielilor implicate de funcționarea statului, plata salariilor funcționarilor publici și îndemnizațiilor demnitarilor, a pensiilor, ajutoarelor sociale, burselor, alocațiilor, subvențiilor etc. În România, veniturile fiscale sunt folosite în proporție de aproximativ 80% pentru plata salariilor angajaților din sectorul public, pensiilor și ajutoarelor sociale. Totalitatea veniturilor și cheltuielilor publice sunt înscrise în bugetul de stat, care, în România, se întocmește de guvern (ministerul finanțelor) și este aprobat de parlament.
Din punct de vedere istoric, problema acordului cetățenilor față de plata impozitelor s-a pus pentru prima dată la revoluția franceză (1789). După unii istorici, aceasta a început printr-o revoltă fiscală, menită nu să desființeze impozitele, ci să le legitimeze prin acordul plătitorilor. Foștii supuși, deveniți cetățeni, au vrut să decidă ce impozite plătesc, nu doar să le suporte. Iar aceasta a fost marea deosebire între vechiul regim și noul regim democratic.
Prin prisma teoriei contractului social, impozitul este materializarea în formă bănească a unui angajament reciproc între stat și cetățean. Căci, existența impozitului și a statului sunt consubstanțiale. O legătură veche, deci, supusă în permanență tensiunii între doi poli adesea antagoniști, dreptate și eficiență, aflată la originea luptelor aprige din parlamente sau din stradă și reflectată în discursurile politicienilor și în conversațiile cotidiene ale oamenilor obișnuiți.
Principala problemă a oricărui impozit este cea a scopurilor urmărite prin instituirea acestuia. Într-un cuvânt, eficiența. Căci, impozitul nu este doar un simplu venit al statului și o „povară” pentru cetățeni și întreprinderi, ci și un mijloc prin care statul redistribuie masiv veniturile și atenuează inegalitățile sociale. Impozitul orientează, prin stimulente și penalități, comportamentele agenților economici în materie de sănătate, ecologie, amenajarea teritoriului etc. Impozitul poate fi, de asemenea, un mijloc de întărire a democrației, deoarece îi determină pe cetățeni să se intereseze de treburile publice.
A doua problemă a impozitului este cea a justiției sociale. Căci, orice impozit poate fi judecat prin prisma echității. Complexitatea acestei probleme este relevată de faptul că nu există o definiție unanim acceptată a noțiunii de „justiție socială”. Toate măsurile fiscale au „câștigători” și „perdanți”, iar interesele lor sunt antagoniste. Problema devine și mai complicată în condițiile globalizării, care amplifică mobilitatea transfrontalieră a capitalului și a oamenilor, impunând evitarea dublei impuneri și aplicarea unei fiscalități echitabile la scară internațională.
Problema justiției sociale are o lungă tradiție în filosofia occidentală, mai întâi în creștinism și ulterior în alte tipuri de teorii politice.
În concepția dominantă de la sfârșitul secolului XIX, ideea de justiție socială se referă la faptul că toată lumea trebuie să aibă aceleași drepturi și oportunități economice, politice și sociale. Pentru adepții justiției sociale, rolul cel mai important al statului este de a asigura bunăstarea și respectarea drepturilor cetățenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac parte aceștia, sex, rasă, etnie sau alte bariere. Acest nou tip de stat a fost numit ,,stat social’’ (Social State) sau ,,stat providență’’ (Welfare State). Indiferent de denumire, principala sa caracteristică este că guvernul acționează asupra mecanismelor pieței pentru a-i proteja pe cetățeni de evenimentele neprevăzute și pentru a le asigura un nivel de trai minim.
A doua concepție este că sintagma „justiție socială” nu are nici o semnificație reală, chiar dacă se presupune că politicienii paternaliști au cele mai bune intenții posibile. Astfel, economistul și filozoful Friedrich Hayek (1899–1992), laureat al premiului Nobel pentru economie (1974), arată că această noțiune nu poate fi transpusă logic în criterii obiective de acțiune concretă, deoarece niciodată nu se poate prezice suficient de corect efectele acțiunilor oamenilor pentru a spune dacă acestea vor duce sau nu la atingerea stării societății care urmează să fie creată în viitor și care servește de referință și normă. După cum am arătat pe larg într-un alt articol (aici), Hayek susține că justiția socială este un „miraj”, redus apoi la un slogan, care este invocat cu ocazia diferitelor acte de redistribuire a veniturilor și averilor.
În acest context, există riscul ca dezbaterea publică să se concentreze exclusiv asupra elementelor tehnice ale impozitelor, uitând esențialul, și anume că acestea reflectă o anumită concepție despre societate. Impozitele concretizează opțiunile colective ale cetățenilor. Ca urmare, dincolo de crearea de venituri pentru stat, aceștia trebuie să reflecteze asupra impozitării capitalului, muncii, averilor, consumului etc. Este vorba, deci, despre importanța pe care cetățenii o acordă solidarității, justiției sociale, apărării, tranziției ecologice ș.a.m.d.
La fel ca în 1979, când, pentru prima dată în istorie, s-a recunoscut dreptul cetățenilor de a consimți să plătească impozite, este timpul, poate, ca cetățenii români, eliberați acum câteva decenii de comunism, să exercite acest drept.
Articol preluat cu acordul conducerii saptamânalului timisorean TIM 7
Impozitul, ca plata a individului catre stapin/sef/stat exista de la inceputurile omenirii. Initial era sub forma de „dar”. Darul se platea de fiecare regelui, care facea rezerve utilizate tot de societate: in perioade de cataclisme, pentru sarbatori publice, pentru daruri facute comunitatilor vecine etc.
Fenomenul e cel mai bine exprimat de proverbul latin „Do ut des”. „Dau ca sa-mi dai”. Protectie.
In Vechiul Testament, impozitul apare sun forma darilor catre faraon, ca in anii de belsug sa se adune rezerve pentru anii de seceta. (Visul parabola cu cele 7 vaci slabe care maninca cele 7 veci grase.) Rezerve utilizate de tot poporul, teoretic.
Viata contemporana aduce tot mai multe impozite si tot mai mari. Ele nu sunt pentru protectie sociala. Sunt pentru cheltuielile legate de administratie, invatamint, armata si inarmare, Interne etc. Problema este cate procente trebuie sa dea individul -din venitul sau- si ce primeste in schimb.
Ori aici, stam foarte prost. Desi dam un procent foarte mare din venituri la stat, nu avem o armata puternica, nu avem un invatamint performant, nu avem bani de cultura etc. Cel mai rau e cu sanatatea, unde platim un impozit direct, foarte mare, dar nu avem servicii medicale de calitate europeana.
Din pacate, la noi se aplica si impozitarea dubla: veniturile ne sunt impozitate la sursa, apoi suntem obligati sa depunem declaratia unica si sa mai platim o data. Impozit cumulat pe toate veniturile. Bataie de joc!
Problema la noi nu e impozitul. Desi e printre cele mai mari -din Europa- pentru salarii… si cele mai mici -din Europa- pentru exploatarile resurselor naturale (de noi, de firme straine). Idem sectorul bancar. Problema la noi e cum se cheltuieste impozitul, de catre administratie si politruci! Aici trebuie sa se intervina cu legi dure, pentru a pedeppsi abuzurile si fraudele.
Statul nu există. Există doar reprezentanții statului. Or, tocmai aici încep problemele. Ca să fii reprezentant al statului trebuie să încetezi să te mai reprezinți pe tine. Exact, nu încap doi oameni într-o haină. Țară care nu are oameni capabili să-și lase interesele personale acasă când pleacă la reprezentarea altor interese va fi o țară în suferință. Mare și lungă suferință! Într-o țară de hoți adevărați banii publici se vor fura cu acte în regulă și în spiritul legii bine votate. Eu știu o țară din aceasta. Cred că ar fi mai cu folos pentru noi să ne gândim mai mult de unde luăm oamenii și mai puțin de unde luăm banii.
Statul sintem noi cetatenii . Mai exact cetatenii care creeaza valoare adaugata . Ceilalti sint bugetari si demnitari . Capuse ordinare pe corpul sanatos al poporului roman .
tepretic pensiile ar trebui platite din contributii, nu din impozit
Poate ma dumireste si pe mine cineva de ce ar trebui sa trudesc eu sa mi se ia cu japca legala 40 % din rodul trudei . Iar pe restul cind il arunc in consum sa mi se ia din nou TVA , accize , …..
Pensiile publice nu pot fi platite numai din contributii . Ar fi rascoala daca ar fi asa . Pensiile publice sint platite si din impozite pentru ca exista un principiu bugetar neneorocit / antieconomic / nefiresc ; neafectarea veniturilor bugetare .
Eu cred ca ar trebui deschisa o discutie despre impozitul pe proprietate ! Mai mult simbolic in Romania de astazi, cauza suferintelor autoritatilor locale, incapabile nu doar de investitii dar nici de a plati salariile propriilor angajati !!! Ma refer aici si la terenuri agricole sau de alta natura !
Democratia Crestina un model despre care vad ca nu se mai vorbeste astazi – spunea ca cei bogati si imbogatitii sunt datori societatii care le-a permis acumularea/mostenirea averilor. Conceptul pretins liberal al cotei unice, fluturat mereu si de catre premierul Bolojan mi se pare , astazi, depasit si amoral.
Daca in anul 2004 cand a fost lansat de catre guvernul Tariceanu avea o oarecare justificare , astazi nu mai are sens. Cine nu poate plati un impozit progresiv nu-si are locul intr-o economie serioasa !
Explicați-ne, vă rog, la ce-au servit o taxă [nu mică] plătită pe timpul Regatului pentru întabulare, apoi impozite pân-a fost confiscat [desigur ilegal și față de legislația comunistă], apoi umilința maximă a confiscării depline după Revoluție. Situație în care s-au aflat cu imobile persoanele care-au și dus greul războiului.
Mda, avem impozite uriase pe munca, dar nu si pe lux si mosteniri.. „Curat murdar….”
Așa cum un popor are o limbă, o cultură, o credință și o civilizație proprie, atunci când devine un Stat are nevoie de un sistem de taxe și impozite care să asigure funcționarea acelui Stat. Mărimea acelor impozite și taxe se stabilește conform nivelului de dezvoltare al societății/poporului respectiv, fiind un fel de parametru care definește respectiva societate. Problema taxelor e veche și de demult, constituind motive de gâlceavă permanentă între Stat și cetățeni sau între Statul imperialist și colonii. Iată, parlamentarismul englez a apărut tocmai din cauza stabilirii taxelor, Revoluția Franceză avea ca obiectiv „egalitatea”, iar Revoluția Americană a pornit de la creșterea taxelor pe ceai.
Da, deși sunt obligatorii, nimeni nu prea vrea să plătească taxe și impozite. Iar în spațiul românesc a nu plăti taxe a fost și este un sport național, de aici uriașa evaziune fiscală.
Ca să închei: dacă vrei un Stat care sa te apere, atunci este obligatoriu să plătești taxe. Dar, se pare, că unii nu vor să plătească taxe statului român. Atunci vor plăti taxe unui alt stat. De taxe nu te scapă nici măcar Moartea…
Functionarea unui stat nu inseamna ca din ceea ce stringe guvernantul prin impunere legala trebuie sa mearga 80 % catre salariile capuselor din sistem .
Căpușele din sistem sunt inclusiv popii…
Sint de acord cu dumneavoastra . Preotii trebuie sa traiasca din sume de bani si bunuri acordate in mod direct de comunitatile unde pastoresc . Nu din bugete publice .
Tare as citi o carte, un articol, ceva care sa ne povesteasca despre istoria acestor impozite. Din cunostintele mele (proaste si putine, recunosc) cetateanul de rind plateste impozit de vreo 1oo de ani, cam de la primul razboi mondial. O data cu plata impozitului a primit o iluzie: dreptul universal de vot. Ba chiar sa fim atenti, platesti impozit de cind incepi sa lucrezi (14, 16 ani) dar votezi de la 18. Si nu ai posibilitatea sa contesti sa discuti acel impozit. In timp ce dreptul de vot iti poate fi luat in anumite situatii.
Platesti impozit pe venit, taxa pe valoarea adaugata, din niste bani care au mai fost impozitati o data, apoi contributie de sanatate, contributie pentru somaj, iar cind ai nevoie de asistenta medicala ia-o de unde nu-i si medicamentele compensate s-au terminat luna asta.
Problema impozitului trebuie lărgita un pic. Nu plătim impozite doar statului.
N-a fost abordata in articol renta economica. E a fost dominanta peste tot in feudalism si in România a fost reinstituita in comunism. CAP-urile au fost o forma bizara de renta economica, pentru ca spre deosebire de cea feudala, care era perceputa pe terenurile seniorului local, in comunism se plătea renta pe pământul propriu.
Azi renta apare sub forme mai subtile, de la suma plătita ca sa ții un cont într-o banca, la abonamentul pentru furnizare de energie electrica, apa sau gaze. Nota bene, ma refer doar la sumele adiționale plătite peste valoarea serviciului furnizat sau la sumele care oferă furnizorului un profit excesiv.
In România renta economică apare deoarece nu există o competiție reala, există sectoare cu monopoluri (de stat sau private) sau oligopoluri. Impozitele excesive pe terenuri sau case sunt o forma de renta economica. Tot o forma de renta economica sunt si rentele exorbitante pentru închirierea unui apartament, plătite in super dezvoltatul Cluj, unde curge lapte si miere.
Pentru o tratare mai amplă a problematicii extragerii de rente de la populație prin capturarea statului, invit cititorii să vadă articolul subsemnatului de la adresa: https://www.contributors.ro/societatea-de-vanatori-de-rente/#_ftn1
O mică corecție în ultimul paragraf – 1779, nu 1979.
Un articol admirabil, care sigur nu va fi citit de majoritatea parlamentarilor, ca să nu mai vorbim de politicieni, majoritatea agramați/analfabeți tehnic.
Mulțumesc pentru semnalarea și îndreptarea greșelii, precum și pentru aprecierea articolului.
Invit cititorii să parcurgă și articolele subsemnatului de la adresele:
https://tim7.ro/iluzia-salariului-minim;
https://tim7.ro/populismul-si-economia/
De ce impozitul progresiv este justificat? Pentru ca cu cit esti mai bogat, cu atit beneficiezi de roadele muncii celorlalti. De ce oare nu te poti imbogati in afara societatii? De ce gradul de bogatie pe are poti sa il atingi creste cu dimensiunea societatii?
Nimeni nu s-a imbogatit de unul singur, caci ce ai putea sa realizezi daca ai fi singur pe aceasta planeta? Probabil ca nivelul de trai pe care l-ai putea atinge nu va fi mai mare decit cel din epoca de piatra. Deci care este valoarea ta intrinseca fara ajutorul celorlalti?
Sintem o societate asa ca o mica parte din bogatie vine din munca noastra si o mare parte din munca celorlalti.
De ce impozitul trebuie sa fie progresiv? Pentru ca si beneficiile de pe urma societatii vin in trepte. Nu poti sa iti iei 10% dintr-un medicament si acesta sa aibe efect, nu poti sa iti faci o casa daca nu poti decit sa iti cumperi citeva caramizi, nu poti sa iti faci o masina daca nu poti decit sa iti cumperi citeva suruburi.
Daca esti sarac nu ai casa, masina, nu te poti educa, nu ai curent electric, nu poti sa te duci la dentist, caci dentistul nu poate sa iti puna 10% dintr-o lucrare dentara si sa fie si functionala.
Nimeni nu s-a imbogatit pentru ca a muncit mai mult, pentru ca ziua tot 24 de ore are pentru orice om. Te poti imbogati doar daca extragi o renta pe spatele societatii, cazul monopolurilor e evident, sau daca munca ta se poate multiplica usor, cazul programatorilor sau artistilor.
Nebunia cu impozitul unic a fost adusă de curentul neoliberal. Evident că proaspeții noștri îmbogățiți l au adoptă imediat. Și cum ei domină politica noastră -indiferent de partid- nu se renunță la el
Impozitul progresiv, impozitul pe lux și impozitul pe moșteniri la nivel european, nu vor fi adoptate în România așa curînd. Sau va fi, daca vom intra in incapacitate de plată.
Uneori îmi doresc să ajungem acolo.
După CCR… Se pare că nu vom aștepta prea mult
https://economedia.ro/analiza-fondurile-de-pensii-private-plaseaza-aproape-70-din-economiile-romanilor-pentru-batranete-in-datoria-publica-prin-achizitia-de-titluri-de-stat-la-dobanzi-care-nu-acopera-rata-inflatiei.html?uord=kV-sVJjiiTE_HB5I/_dhLSVz7IkuxHVWxjyWxGl/JWa7tmQ/U6OPPF2LOCW6-JlCqXSjo%3DdsmXQuObuwnkJGHpOPRF2iYSSEQgsulvJTwzyZwcxxHrJ6hzQpUCS_PFc5NyRPQthn
Pentru asta sint buni banii romanilor , sa acopere deficitele create de tilharii si mincinosii care guverneaza .