Timp de mai bine de două decenii România a fost între performerii creșterii economice nu doar în domeniul PIB pe locuitor unde am trecut de la 39% din media Uniunii Europene, la paritatea puterii de cumpărare, la 78% în anul 2024. Numeroși indicatori confirmă această evoluție spectaculoasă, de la creșterea numărului de kilometri de autostradă, la îmbunătățirea semnificativă a speranței de viață a românilor. A fost un adevărat galop de sănătate, care se vede în cum arată localitățile țării, ce consumă românii, unde merg în vacanță, care sunt salariile astăzi față de cele din anul 2000.
În ultimii ani însă, creșterea economică s-a domolit, iar în ultimii doi ani am fost chiar în pragul recesiunii. Nu o dată am pus această stare de lucruri pe seama faptului că, la actualul nivel de dezvoltare al economiei românești, este necesară o schimbare calitativă semnificativă pentru a evita ceea ce literatura denumește “capcana venitului mijlociu”. Această aserțiune, chiar dacă adevărată, trebuie completată cu o analiză care să își extragă liniile directoare dintr-o lucrare științifică intitulată “De ce eșuează națiunile”, scrisă de Daron Acemoglu și James A. Robinson, care a fost răsplătită cu premiul Nobel pentru economie în anul 2024.
Spre deosebire de multe alte lucrări de specialitate care se fundamentează pe un bogat instrumentar matematic, cartea celor doi profesori își bazează demonstrația liniei lor de gândire pe incontestabile date din istoria, mai veche sau mai recentă, a planetei. Autorii arată că nu geografia, nici bogățiile naturale, nici inteligența/educația conducătorilor nu sunt explicațiile reale ale succesului sau eșecului unei țări. Ci instituțiile. Iar aici autorii identifică două tipuri de instituții, politice și economice, de care depinde succesul unei țări. Dacă instituțiile sunt inclusive, adică promovează drepturi sigure de proprietate, aplicarea imparțială a legii, competiție corectă, alegeri, politice și economice, libere, mecanisme de “checks and balances” asupra puterii, succesul va veni.
Instituțiile inclusive
Îndrăznesc să afirm că viteza cu care s-a dezvoltat țara noastră după anul 2000 s-a datorat faptului că, în linii generale, instituțiile au avut un caracter preponderant inclusiv.
Astfel, legislația țării a fost adaptată pentru a răspunde standardelor Uniunii Europene, pentru a asigura aderarea la aceasta, iar apoi adaptarea întregii societăți la noile exigențe. Regimul politic pluripartit a funcționat în condițiile alternanței la putere începând din 1996. Existența unui nivel minim de 5% din voturi pentru ca un partid să acceadă la parlament a limitat pericolul fărâmițării forțelor politice și a pavat calea pentru stabilitate politică.
În plan economic, lucrurile au stat chiar mai bine decât în plan politic. Convertibilitatea deplină a monedei naționale, inclusiv pentru tranzacțiile de capital începând din 2006, alinierea regimului vamal la standardele Uniunii Europene, libera circulație a persoanelor, care a permis românilor să aleagă liber unde doresc să trăiască și să muncească, regimul suficient de favorabil pentru investitori – toate acestea au făcut parte din ceea ce puteam numi dezvoltare intituțională inclusivă. Nu este de mirare nici faptul că, într-un asemenea cadru, intrările de capital au ajuns la valori amețitoare, contribuind astfel la o dezvoltare pronunțată a economiei. De asemenea, s-a putut produce și “distrugerea creatoare” de care vorbește lucrarea citată, întrucât au putut fi eliminate rămășițele unei economii falimentare, construite după criterii strict ideologice, pentru a face loc unor ramuri dezvoltate cu fața la cererea pieței (faptul că în lumea “post adevăr”, în care ne afundăm tot mai mult, se face o apologie deșănțată economiei muribunde construită în anii comunismului nu face această apologie mai puțin zănatică).
Apartenența la Uniunea Europeană este o binecuvântare nu numai pentru sumele uriașe care au fost pompate în economia României, ci și pentru faptul că instituțiile s-au dezvoltat după regulile care guvernează Uniunea. Pot fi aduse critici modelului Uniunii Europene. Nu de puține ori, birocrația este excesivă, unele obiective ale Uniunii, cum ar fi eliminarea motoarelor cu combustie internă până în 2035, sunt cel puțin discutabile. Dar, și așa, acest model este la ani lumină de ceea ce am fi putut obține printr-o modificare după ureche a modelului societal moștenit de la regimul de tristă amintire.
Aș vrea să exemplific aici cu o instituție care s-a dezvoltat practic de la zero după 1990: Banca Națională. Legislația bancară din 1991 a urmărit cele mai avansate standarde în privința funcțiilor și a modului în care acestea sunt îndeplinite de către banca centrală. Se poate spune că rezultatele nu au fost cele mai bune în privința obiectivului fundamental al băncii, care este stabilitatea prețurilor. Inflația cu 3 cifre, care a dominat prima jumătate a anilor ’90, ca și depășirea nivelului obișnuit în țările Uniunii Europene din ultimii ani, ar putea fi considerate îndepărtări de la rolul băncii centrale? Cred că, în realitate, cauzele profunde nu se regăsesc la banca centrală. În prima parte a anilor ’90, dezechilibrele structurale ale economiei făceau imposibilă o rată a inflației moderată, și de altfel, toate țările fost comuniste au trecut prin episoade inflaționiste: foarte pronunțate (cazul Bulgariei, care a fost nevoită să treacă la consiliu monetar pentru a combate hiperinflația); mari în Polonia și România, care ambele au tăiat câte patru zerouri din coada monedei naționale; sau mai moderate, cum a fost cazul Cehiei și al Ungariei – ambele cu dezechilibre mai puțin pronunțate în economie la căderea regimurilor comuniste din țările respective.
Alinierea ratei inflației din țara noastră la nivelurile obișnuite în țările dezvoltate a fost un succes în vremea în care politicile macroeconomice au fost echilibrate. Nu doar banca centrală şi-a făcut treaba, ci şi guvernul. După ce derapajul fiscal a ajuns la cotele amețitoare din ultimii ani, inflația nu a mai putut fi stăvilită, chiar dacă a rămas în teritoriul cu o singură cifră anual.
În primii ani post-comuniști, legislația bancară nu a fost destul de puternică pentru a evita fraudele din sistemul bancar, chiar dacă nivelul minim al capitalului pentru a înființa o bancă nu a scăzut sub echivalentul a 5 milioane de dolari, iar asta într-o vreme în care o întreprindere putea fi deschisă cu un capital minim de 100 de lei. Abia după prăbușirea unor bănci, precum Dacia Felix și Credit Bank, legislația bancară a fost adaptată adecvat, iar după anul 2000 nu au mai existat cazuri de bănci a căror închidere să genereze vreo cheltuială de bani publici sau vreo pierdere pentru clienții. După părerea mea, acesta reprezintă un succes al organizării băncii centrale în România, după cele mai avansate standarde în materie; altfel spus, banca centrală este o instituție inclusivă.
Alunecarea lentă spre instituții extractive
Alternativa la instituțiile inclusive o reprezintă instituțiile, economice și politice, care au un caracter extractiv. Acestea urmăresc bunăstarea unei elite în defavoarea majorității, concentrează puterea pentru a perpetua inegalitatea de șanse și extragerea de rente în favoarea grupului favorizat. Toate țările care eșuează în asigurarea unui progres de durată al societății sunt acaparate de instituții extractive (pentru a evita orice confuzie: noțiunea “extractiv” nu se referă la industriile care se ocupă cu mineritul, ci doar la instituțiile care urmăresc extragerea de rente în favoarea unei minorități). Lucrarea lui Acemoglu și Robinson oferă din abundență dovezi care arată efectul devastator al instituțiilor extractive pentru dezvoltarea sănătoasă a unei țări. Las plăcerea celor interesați să exploreze volumul citat, care este disponibil pe internet în varianta în limba engleză și poate fi găsită în librării traducerea în limba română. În cele ce urmează voi analiza în ce măsură instituțiile din România se îndreaptă sau nu spre caracterizarea drept instituții extractive.
Creșterea pronunțată a PIB pe locuitor, a salariilor, a bunăstării, în general, a condus la nesesizarea faptului că, atât în privința zonei economice, dar mai ales în aceea politică s-a produs o tot mai accentuată alunecare spre instituții cu caracter extractiv.
În plan politic, semnalul declanșator l-a reprezentat, după părerea mea, alegerea într-un singur tur a primarilor. Argumentele legate de reducerea costurilor care să justifice o asemenea aberație democratică, încearcă să escamoteze faptul că cei aflați la putere vor să se eternizeze acolo. Într-adevăr, primarul în funcție are puține șanse de a fi înlocuit printr-un vot într-un singur tur, întrucât simpla fărâmițare a voturilor altor candidați îl favorizează pe primarul în funcțiune. Un calcul simplu arată că fie și numai 25% din voturile exprimate (ceea ce poate să însemne sub 10% din numărul electoratului) poate fi suficient pentru realegerea vechiului primar; am avut chiar situații în care primarul reales fusese deja condamnat penal, și nu pentru abateri în traficul rutier. Această stare de lucruri sădește germenii unei imobilități politice la nivel local, adică prima treaptă pentru instituții extractive.
La nivel central, coaliția dintre cel mai mare partid declarat de stânga și cel mai mare partid declarat de dreapta este tot o formă de a urmări menținerea la putere pe termen nedefinit. Ca urmare, cel mai mare câștig al democrației, alternanța la putere, este serios pus sub semnul întrebării. Această stare de lucruri a dus la orientarea cu totul irațională a electoratului spre partide care se declară “anti-sistem”, dar care nu reprezintă altceva decât o stagnare, dacă nu cumva un regres considerabil în plan politic.
În plan economic, alunecarea către instituții cu caracter extractiv este chiar mai pronunțată. Primul exemplu care îmi vine în minte pornește tot de la un element cu caracter politic, dar repercusiunile economice sunt mult mai pregnante: organizarea administrativ teritorială. Toate țările fost comuniste au realizat reorganizări, mai ample sau mai puțin ample, pentru a reduce risipa de resurse, cheltuielile de administrare a statului și a fructifica oportunitățile tehnologiilor informatice. Noi am rămas înțepeniți în cele 41 de județe și circa 3200 de localități, așa cum au fost ele lăsate din anul 1968. Iar o analiză a evoluţiei cheltuielilor primăriilor pune în lumină o creştere exponenţială, mai ales în ultimii ani, în care caracterul extractiv al administraţiei publice locale s-a accentuat.
Toate analizele arată că această situație nu poate fi susținută financiar. Nu doar că sunt menținute localități cu câteva sute de locuitori, orașe care de-abia au populația unei comune și așa mai departe; dar toate acestea au cheltuieli tot mai mari, concomitent cu îngustarea bazei de venituri proprii, ca urmare a depopulării şi a nivelului anemic al investiţiilor productive. În loc să eliberăm resurse pentru mai multă eficiență economică, pentru reducerea ocupării forţei de muncă în administraţie, o parte însemnată a clasei politice pare încremenită în anul 1968, dar cu o tot mai insaţiabilă nevoie de resurse financiare. O prăpădită de reducere cu 10% a costurilor de funcționare a administrației locale, cu totul insuficientă de altminteri, reprezintă singurul obiectiv pe care, poate, îl vom vedea legiferat în 2026, ceea ce va duce la economii cu totul marginale în cheltuirea banului public şi fără vreo modificare de substanţă a caracterului extractiv al filosofiei de funcţionare a sistemului.
Situația rămâne la fel de incertă, pentru a nu spune dramatică, în cazul întreprinderilor cu capital majoritar sau integral de stat. În momentul de față, acestea sunt în număr de peste 1400, totalizând cam 6% din valoarea adăugată brută și din forța de muncă. Unele dintre acestea reprezintă monopoluri extraordinare (Hidroelectrica, Romgaz, Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă), care nu au cum să nu înregistreze profituri semnificative, dar este greu de spus în ce măsură administrarea lor se face după “criterii capitaliste”. Dar tot „la stat” avem adevărate găuri negre, precum CFR și Tarom, entități care drenează de decenii resurse financiare ample, cu un dublu efect pernicios: distorsionează direct alocarea resurselor și obligă la colectarea de impozite și taxe pentru a le echilibra financiar: adică, definiția directă a entităților extractive.
Deși subiectul întreprinderilor cu capital de stat ar trebui să fie unul de maximă importanță, el este ocolit cu gingășie de clasa politică, una din explicații fiind aceea că întreprinderile respective reprezintă un culcuș foarte călduț pentru rudele, prietenii, colaboratorii şi partenerii de afaceri ai puternicilor zilei.
O trăsătură inconfundabilă a societăților cu caracter extractiv o reprezintă incapacitatea statului de a asigura aplicarea legilor în vigoare, chiar dacă acestea sunt corecte și raționale. Aici îmi vin în minte trei exemple cu mare semnificație. Primul este incapacitatea statului de a colecta impozitele și taxele legale. Numai din neplata TVA pierderea teoretică la buget este de peste 10 miliarde de euro anual. România are o rată de necolectare a TVA de peste 30%. Media Uniunii Europene este pe la 6-7%. Instituțiile publice ridică din umeri, dar evită cu obstinație adoptarea măsurilor care să atragă reducerea evaziunii fiscale.
Al doilea exemplu îl reprezintă prescrierea pe bandă rulantă a jafului din bani publici. Sunt peste 10 mii de cazuri cunoscute, în care prescripția a dus la oprirea oricărui demers pentru a-i sancționa pe cei vinovați și a recupera prejudiciul. Unele cazuri din această categorie depășesc imaginația lui Orwell sau a lui Kafka. Astfel, o judecătoare care a recunoscut că a primit mită și a fost condamnată în primă instanță, inclusiv cu confiscarea sumelor obținute ilegal, a “beneficiat” în final de salvarea prin prescrierea faptelor. Așa că doamna și-a primit banii confiscați, salariile neîncasate ca judecător timp de câțiva ani, cât a stat acasă, și evident că a fost promovată în funcție.
Al treilea exemplu îl reprezintă concediile medicale și pensiile de invaliditate. Și aici lucrurile merg foarte rău. Sistemul actual îl obligă pe cel care nu are o mână sau un picior să fie verificat periodic de o comisie de specialitate, care să certifice că nu i-a crescut alt picior sau altă mână; certificare care înseamnă o corvoadă imensă pentru un invalid și un cost absurd pentru stat. În același timp, concediile medicale sunt acordate de mult prea multe ori fără o rațiune medicală – și nimeni nu este sancționat pentru așa ceva. Încă și mai gravă este situația pensiilor de invaliditate. Raportat la numărul populației, avem de departe cel mai mare număr de invalizi din Europa. Unii dintre aceștia sunt nevăzători, deci au privilegii fiscale și ajutor pentru însoțitor, dar în timpul liber conduc liniștiți vehicule. Oare ce altceva putem face decât să ridicăm din umeri, nu?
Instituția pensiilor speciale este altă formă prin care resursele sunt drenate din economie pentru satisfacția maximă a unor privilegiați. După părerea mea, privilegiul cel mai mare și mai absurd al pensiilor speciale îl reprezintă vârsta de pensionare. Nicio țară civilizată nu trimite la pensie oameni înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, cu pensii care le permit un trai opulent, cel puțin o dată și jumătate mai îndelungat decât câți ani a muncit persoana în cauză. Pentru situația specială a magistraților, dacă președintele Dan va promulga legea trecută de parlament, stridențele actuale vor fi corectate; încet-încet, în 15 ani, dar e mai mult decât nimic.
Numărul pensionarilor speciali depășește 200 de mii, iar pensiile speciale se apropie la 1% din PIB. Nu mai este o joacă. Rezolvarea echilibrată a acestei situații ar avea nevoie de luciditate politică și, să spun o vorbă mare, bun simț. Dacă nu rezolvăm această situație spinoasă, vom avea o falie dramatică în mijlocul societății, pentru că 5 milioane de persoane vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii, poate și mai mulți în câţiva ani, vor duce un trai tihnit, de la o vârstă la care pot să se gândească să devină părinți. Aici nu mai este vorba doar de instituții extractive, ci și de fracturi sociale greu de surmontat.
Situațiile descrise mai sus explică într-o măsură relativ importantă derapajul fiscal pe care l-a înregistrat țara noastră în ultimii ani, dar cu precădere de la pandemie încoace. Când am intrat în Uniunea Europeană datoria publică totală a României se ridica la 12,4% din PIB. Anul trecut am depășit bariera de 60% din PIB, care este importantă nu numai prin faptul că ultimul criteriu pentru aderarea la euro nu mai este îndeplinit, dar costul datoriei publice devine tot mai apăsător. Anul trecut am plătit în contul dobânzilor 10 miliarde de euro, sumă care va crește în fiecare an, până când vom reuși echilibrarea bugetară la un nivel care să poată să fie susținut (acesta este de sub 3% din PIB, dacă creșterea economică de la un an la altul depășește nominal acest nivel). Până atunci, însă, plata dobânzilor la datoria publică reprezintă un factor extractiv de dimensiuni apreciabile. Și, mai rău decât atât: cu cât plățile în contul datoriei publice sunt mai mari, cu atât condițiile de refinanțare devin mai puțin favorabile, mai cu seamă în cazul în care politicile guvernamentale nu sunt suficient de credibile pentru a-i liniști pe creditori. Datorită lipsei de credibilitate a autorităţilor, ponderea în PIB a plăţilor de dobânzi la datoria publică este mai mare decât în Franţa, bunăoară, ţară a cărei datorie raportată la PIB este dublă!
Putem ieși din chingile instituțiilor extractive?
Timp de mulți ani, creșterea economică relativ susținută a oferit suficient spațiu de manevră pentru ca problema instituțiilor extractive din societate să poată fi trecută cu vederea. Investițiile străine, sumele repatriate de românii de peste hotare, dezvoltarea cu precădere a unor ramuri industriale cu valoare adăugată mai ridicată (construcția de mașini are o valoare adăugată net superioară industriei textile, de exemplu) au reprezentat tot atâţia factori care au atenuat impactul caracterului extractiv al unor politici publice.
Nu mai suntem acolo. În ultimii doi ani economia a crescut cu 0,8% și, respectiv, 0,6% din PIB, foarte departe de un nivel mulțumitor. O țară cu care ne-a plăcut să ne comparăm, Polonia, cu care de altminteri ne-am asemănat în bună măsură la căderea regimului comunist din cele două țări, a avut în 2025 o creștere economică proiectată la 3,3%, după 3% în 2024. Dar Polonia a rezolvat demult problema reorganizării administrativ-teritoriale, iar pensiile speciale, atâtea câte sunt, nu sunt nici pe departe la fel de „generoase”.
La noi, nevoia ca la nivel politic să fie înțeleasă gravitatea situației îmi pare imperioasă. Din păcate, aproape niciuna din temele pe care le-am ridicat mai sus nu par să își găsească vreun loc în agenda publică. Alegerile în două tururi de scrutin la nivel local nu sunt nici măcar în faza de fata Morgana. Reorganizarea administrativ-teritorială nu este deloc considerată în mod serios, deși 2026 și probabil prima jumătate a anului 2027 ar fi perioada în care ar putea fi soluționată această problemă pentru alegerile din 2028. Nici măcar în cazul municipiului București, singura capitală din lume care are 7 primării, nu pare a se ține seama de referendumul care a spus un “da” clar soluției raționale ca orașul să aibă un singur primar care să se ocupe de cheltuirea banului public. La nivelul guvernului par să existe unele planuri de restructurare a întreprinderilor cu capital majoritar sau integral de stat, dar nu am auzit nici măcar o vorbuliță despre singura soluție posibilă pentru marea majoritate a acestora: privatizarea.
Legea responsabilității fiscale prevede măsuri specifice de reducere a deficitului public în momentul în care datoria publică depășește praguri de la 45% în sus. Aplicarea acestei legi pare să fie cu totul facultativă, ceea ce permite discuții nestânjenite legate de noi și noi cheltuieli publice. Dacă așa stau lucrurile cu 3 ani înainte de alegeri, mă întreb cum vor sta ele în 2028?
După părerea mea, domeniul care ar permite o ameliorare mai rapidă îl reprezintă colectarea veniturilor statului, în general, și a TVA, în special. O posibilitate în acest sens ar fi reluarea unui program de genul celor pe care le-au avut Bulgaria și alte țări, care acum au o rată de necolectare a TVA apropiată sau chiar mai jos decât media Uniunii Europene. O alternativă la acestea ar fi mecanismul taxării inverse a TVA, pentru care militează destui experți în materie din țara noastră, dar care este evitată cu obstinație de autoritățile publice. Am putea colecta cel puțin 7 miliarde de euro în plus doar din încasări suplimentare la TVA. Subiectul însă nu pare a fi pe agenda guvernamentală, în schimb este vânturată una dintre cele mai proaste alternative – trecerea la impozitarea progresivă a veniturilor, care ar atrage o birocrație infernală, cu rezultate pentru veniturile statului mai mult decât îndoielnice. Oare satisfacerea obsesiilor stângii, de a-i taxa la sânge pe cei care muncesc, merită o asemenea discuție? Am mari îndoieli.
Pentru anul în curs, cred că ar exista resurse pentru o anumită ameliorare a rezultatelor din economie. Inflația mai redusă, în special în a doua jumătate a anului, debutul scăderii ratelor dobânzilor, reducerea deficitului public cu încă 1,5 puncte procentuale față de 2025, destul de probabila finalizare a măsurilor încă în curs pentru a permite aderarea la OECD – toate reprezintă câștiguri pentru funcționarea mai bună a economiei și pentru o creștere economică, dacă nu grozavă, cel puțin mai bună decât în ultimii 2 ani. Aș adăuga aici efectul multiplicator al sumelor pe care contăm de la Uniunea Europeană, precum și îmbunătățirea condițiilor pentru comerț, ca stat Schengen și cu mai mulți km de autostrăzi de la un an la altul.
Dar după asta? Nu există alternativă la transformarea mai viguroasă a instituțiilor extractive în instituții inclusive. Reducerea substanțială a birocrației publice, cu tot ce înseamnă ea – de la hățişul de dosare cu șină pentru orice relație dintre stat și persoane fizice sau juridice, la dispariția unor instituții care sunt doar frâne în funcționarea piețelor. Îndeplinirea funcțiilor de control al plății obligațiilor fiscale va trebui să treacă de la protejarea unor mari debitori, la tratament decent aplicat debitorilor de bună credință. Nu va fi chiar ușor de ajuns la aşa ceva…
Cred că societatea va trebui să exercite presiuni pentru a demara reforma administrativ-teritorială și a avea măcar orizontul unei restructurări semnificative a acesteia. Aș aștepta ceva rezultate palpabile și în sectorul întreprinderilor de stat, deși am firave speranțe că se va ajunge la privatizarea sau închiderea celor neviabile, într-un orizont de timp rezonabil.
Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, alternativa este teribilă: întărirea funcției extractive a instituțiilor să se auto-alimenteze, iar România să se scufunde în sărăcie și irelevanță. Asta dorim? Eu nu cred așa ceva. Dar societatea în ansamblu și clasa politică trebuie să se trezească.
O clasă politică ticăloasă, coruptă și egoistă (în majoritatea ei), un popor needucat, neinstuit, leneș și analfabet funcțional (în procent de cel puțin 30% estimez eu), o justiție „independentă” să facă, arbitrar, orice dorește. Cam asta e fundația pe care ar trebui să clădim ceva coerent, pentru națiunea română. Și asta, cu un aparat administrativ nepotistic și incompetent (în marea lui majoritate), cimentat în zeci de ani de zile și complet imun la reformare. Colac peste pupăză, într-un context internațional volatil, plin de incertitudini, de primejdii și de atacuri hibride susținute ale inamicilor.
În contextul actual, nici nu e de mirare că mulți „românași” sunt seduși de imaginea (nerealistă) a „trimisului lui Dumnezeu” care, ca prin minune, face un gest cu mâna și îndreaptă toate relele, dă benzină și curent pe gratis sau livrează case la 35.000 Euro sau mărește pensii și salarii cu bani împrumutați sau scoate din joben cine-știe-ce alte soluții miraculoase, care să rezolve problemele României, fără efort, muncă și gândire din partea cetățenilor ei.
Și ne mai mirăm că nu ne ia nimeni în serios, pe plan internațional și că cei ce înțeleg ce mecanisme mișcă lumea de azi iau calea pribegiei în occident…
Domnul meu, o tara cade intotdeauna datorita elitelor. Politice, economice, culturale. (Si uneori, datorita conjuncturii internatioanle. Politice, economice.)
Ele dirijeaza masele , economia, politica, ideologia(propaganda). Daca ele gresesc, totul se duce de rapa.
In ce priveste rolul BNR, este discutabil.
Cresterea economica a Romaniei a fost o crestere, nu o dezvoltare. S-a bazat pe distrugerea infrastructurii comuniste (care nu era asa veche) si infuzie de capital strain. Noi nu am avut capital propriu, intial. Datorita crizei, capitaul se retrage si noi raminem in aer. Pentru ca nu avem oamenii de anvergura, care sa preia stafeta. Desi capital am inceput sa avem (Mai nelegal, mai ilegal, dar s-a adunat cate ceva.)
Suntem intr-un moment de cotitura, cand se pune -iar- accentul pe industriile nationale si aparare. Sa vedem daca liderii nostri (politici, economici si noi lideri in formare) vor reusi sa foloseasca curentul.
E clar ca avem o schimbare de curs si nu e bine sa ne intoarcem la ce am distrus (de fapt au distrus elitele noastre… sau „agenturili” prin elitele „:noastre”) ca prostii. Firmele de stat sunt doar o vaca de muls de catre „destepti”. Baieti, fete… fara deosebire si discriminari.
In rest, numai de bine!
Problema cu industria comunistă nu era că ar fi fost „veche”, era că a fost PROASTĂ! Prost concepută, prost construită, prost integrată!
se putea restructura, eficientiza; s a distrus; spre bucuria rusilor; mai ales industria de aparare;
prin ’90, asa ziceau unii; industria noastra e o gramada de fier vechi
Am avut ocazia sa vad multe uzine si fabrici de productie, la nivel de hale si produse. Multe se puteau moderniza cu licente straine. Dar este mai usor sa distrugi si sa vinzi la fier vechi in Turcia.
N-ați prea înțeles ce-ar trebui să se întâmple în societate pentru a intra într-o normalitate sănătoasă🙉
Alegeri in 2 tururi, reorganizare teritorial-administrativă, regândirea sistemui de speciali: justitiție,interne, servicii…
Reorganizarea teritorial administrativa = o sa iasa oamenii cu topoarele in strada, de ex daca ilfov-ul o sa se uneasca cu bucurestiul, deoarece impozitele pe proprietate se vor dubla ” din nou „.
Sa nu uitam ca romanii rabda si inghit pana le ajunge cutitul la os, iar atunci o sa iasa ” sangerete „!
Da, or sa iasa oamenii cu topoarele daca dispare din peisaj pelerinajul celor 7000 de locuitori din Voluntari la moastele sfintei Parascheva, pe banii stransi din impozite! Daca nu vom mai avea televiziunea familiei Pandele – tot din bani publici. Ati gasit minunatul argument pentru a avea vreo cateva mii de asistati pe bani publici numiti consilieri locali, vice primari, primari in toate comunele din jurul Bucurestiului: sa nu creasca impozitele pe proprietati, ca avem revulutie!
Sa creasca guvernul de hoti si mincinosi toate taxele si impozitele ca sa poata fi imbuibati demnitarii si bugetarii ! Sa fim un popor de bugetari , zic . Mediul privat sa moara .
Serios?!! Sunteti locuitor in Ilfov si aveti si topor?!! Sa imi spuneti ce cauta autobuzele din Ilfov pe linia de tramvai 21, cand ar trebui sa opreasca la limita municipiului si de aici cu mijloacele STB?!! Distrug in timp tot terasamentul tramvaiului, vara la temperaturi de peste 55- 60 grade C La sol !!!
Nu datorita ci din cauza ,,elitelor ”. Elitele sa iasa din anonimat si circoteala si sa isi asume guvernarea pentru popor .
O analiza foarte buna, clara si concisa. Fara o reforma teritoriala si a intregii structuri a statului nu se va obtine mare lucru. Degeaba se fac taieri si cresteri de impozite daca se fac imprumuturi de zeci de miliarde pentru lucruri minore. Iar investitiile in teritoriu daca nu aduc bani se fac in gol, sunt pierderi. In plus, democratia in Ro a murit demult. Ca exemplu, legea 198/ 2018 privind asoc. de proprietari blocuri valideaza propuneri si hotarari cu doar 10% de persoane la o a doua sedinta, cand ar trebui cel putin 75%. Sa se repete sedinta pana se intruneste numarul corespunzator. Si mai vrem spirit democratic si doua tururi de scrutin!! Avem multe legi proaste, facute din birouri fara tangenta cu realitatea.
În mod deliberat, AP își țin Adunările generale în spații în care nu încap mai mult de 10 persoane, maximum!
”o lucrare științifică (…) răsplătită cu premiul Nobel pentru economie în anul 2024.”
Nu există ”premiul Nobel pentru economie”. E o făcătură a Băncii Centrale a Suediei, menită să dea lustru unor lucrări cu bază ideologică.
@Harald _ „Nu există ”premiul Nobel pentru economie”. ”
OK. Este denumit astfel eliptic, printr-o convenție.
Și dacă autorul articolului îi spunea numele pe de-antregul, „Premiul pentru științe economice al Băncii Centrale Suedeze în memoria lui Alfred Nobel”, se schimbau cu ceva lucrurile?
Pe de altă parte, el este acordat pentru excelență în domeniul științelor economice, asemenea premiilor Nobel pentru alte domenii, celor care un juriu consideră că au adus cele mai mari servicii umanității.
”el este acordat pentru excelență în domeniul științelor economice,”
Nu. Acel premiu este acordat ca să promoveze ideologii, așa merg lucrurile. Exact cum Obama a primit premiul Nobel (cel real) pentru pace, deși era abia la început, nu apucase să facă nimic concret. Dar trebuia promovat, de asta a primit premiul.
Oricum, era de așteptat ca promotorul investițiilor rusești în economia românească să sară în ajutor 😀
Invit cititorii să vadă și articolul de la adresa: https://tim7.ro/elitele-de-prada/
Vai, va scăpat faptul că însuși BNR este o instituție extractivă? În timp ce Elveția di ’90 încoace a schimbat cinci guvernatori, în România este același, și care cumulează pensia cu salariul, și tot același BNR este un loc de refugiu pt. unii fost poluticieni sau alți sinecuristi.
Alte aspecte le-ati atins tangențial, doar ca articolul să pară imparțial, da’ chestiunile n-au fost analizate mai în profunzime.
Da’ adevărul spus contează, România e un stat extractiv, iar asta nu se va schimba nici în următorii 15-50 de ani, iar asta nu o spun eu, pur și simplu trebuie spus ce spun partidele și instituțiile extractive mai voalat prin reprezentanții ei, când orizontul de timp pt. eliminarea privilegiilor din justiție e întins pe 15 ani! Da’ ce nu realizează politicienii și propagandistii este că acest ecart de timp ii face pe foarte mulți români să plece din țară, n-au timp de viață, ca cei 15 ani de privilegii pt. unii, sunt 15 ani din viața celor din banii cărora sunt plătite acele privilegii! Si nici nu există vreo garanție că toate privilegiile extractive vor fi eliminate, ci din contră că vor fi menținute, vedeți recentul refuz al ministrului de la apărare, Miruță (de la un partid care a înșelat speranțele multora), sj care a spus clar că este împotriva eliminării normei de hrană din sistemul militar, de parcă ăștia n-ar avea salarii!
excellent comentariu!
„da i omului un peste si va avea de mincare o zi. invata l să pescuiasca si va avea de mincare toata viata”
cind vezi creaturile inumane din Romania (locul blestemat unde s au aciuiat toate scursurile orientului) ti se face greatza.
Haideti sa nu reparam lucrurile care functioneaza!
BNR este singura institutie stabila din Romania, de 35 de ani, in primul rand datorita lui M. Isarescu.
Ce relevanta are ca Elvetia a schimbat 5 guvernatori si la noi e acelasi? psd a incercat in mai multe randuri sa-l scoata de acolo. Credeti ca alternativa psd ar fi fost mai buna?
Admit, in schimb, ca nu toti cei care il inconjoara sunt la locul potrivit acolo. Isi mai aminteste cineva de doamna Dancila? Ma indoiesc ca Isarescu a invitat-o la BNR.
Relevanța ține de nesimțire. Să ții cu dinții (sau proteza) de scaun treizeci și ceva de ani, să iei o pensie și un salariu uriașe, să ocrotești toate țepele bancare din România și să vii să spui că mîncăm prea mult, să ne spui că sîntem niște proști needucați financiar și că trebuie să citim atent ce scrie cu litere mici în contractele de împrumut fiindcă altfel e vina celui care ia un credit dacă ia țeapă, nu a băncii cărei i se permite de către BNR să umble cu înșelătorii flagrante, asta este nesimțire. În afară de asta, să ții un securist dovedit la fel ca Băsescu în fruntea unei instituții de importanță națională denotă nu atît prostie cît gradul de corupție care infestează o țară populată de niște idioți care se lasă călcați în picioare de o bandă de ticăloși fără scrupule.
Dacă lucrurile ar fi funcționat, n-ar fi fost nevoie de justificări. Când e nevoie să apelezi la sperietoarea PSD, înseamnă că nu prea ai argumente. De ce nu apelezi la sperietoarea Șoșoacă sau la sperietoarea Ceaușescu?
”Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit” 😀
Poate ne explicați de ce toa’su Manole a avut nevoie dă intervenția ccr…
E irelevantă ,,stabilitatea” BNR pt. milioanele de români din diaspora sau pt. băncile falimentate de oamenii sistemului politic-setvicii din România…
Faptul că bnr are același guvernator dă 36 dă anișori, e foarte relevant că România n-a trecut încă la moneda euro în timp ce țări care su aderat odată cu noi ssu mult după, au aderat la euro!
„Apartenența la Uniunea Europeană este o binecuvântare nu numai pentru sumele uriașe care au fost pompate în economia României,…”.
Daca privim cifrele reale, furnizate de catre Eurostat, cred ca ar trebui sa fim ceva mai rezervati:
– “Bilanțul financiar (2007 – începutul anului 2025). Conform datelor oficiale, raportul dintre sumele primite și cele plătite este următorul:
-Total sume primite: Peste 100 miliarde EUR (fonduri nerambursabile).
-Total contribuții plătite: Aproximativ 32,87 miliarde EUR către bugetul UE.
-Beneficiu net: România a rămas cu un plus de peste 67 miliarde EUR.”
Impartind pe 67mld. la 18 ani rezulta cca. 3,77 mld./an. Adica, ~ 1% din actualul PIB al Ro.
– ” Comerțul Intra-UE (2024-2025): Uniunea Europeană rămâne principalul partener comercial al României, reprezentând cea mai mare parte a schimburilor, dar și sursa principală a deficitului. Deficitul Comercial: Total (2024-2025): În 2024, deficitul balanței comerciale a României a crescut cu 15,3%, atingând o valoare de aproximativ 33,39 miliarde euro. Tendința s-a menținut ridicată și în primele luni din 2025…”
– Poate ca n-ar trebui neglijate nici ingineriile financiare ce transfera catre patria-mama o serie de profituri realizate de catre multinationale ( altfel, societati comerciale romanesti) „pacalind” fiscul.
Sume uriase pompate in economie ?! Da . Sume care au ajuns ( prin intermediul contractelor dedicate ) in buzunarele ,,baronilor locali ” care cotizeaza la partidele politice .
Cum e vremea la Tiraspol?
numai atata: ce va face sa credeti ca, din afara Uniunii Europene, Romania ar fi inregistrat un surplus comercial covarsitor? si mai scapati din vedere un lucru evident in structura eseului dnului Radulescu: institutiile – cine ar fi construit, asa cum sunt, institutiile care au dus la saltul economic din ultimele doua decenii? Adrian Nastase?
Concluzia?
Mai bine era în CSI?
„București, singura capitală din lume care are 7 primării,…”
Asta, pentru ca e o capitala ceva mai mica. Altele, mai mari, au mai multe:
– „Parisul este împărțit în 20 de arondismente administrative, fiecare având propriul primar (maire d’arrondissement) și consiliu local, aleși pentru a gestiona afacerile locale, sub autoritatea primarului general al Parisului.”
– „Londra este organizată administrativ într-un mod complex, având 33 de primării locale (autorități locale) și un primar general al întregului oraș. „
Mai documentati va sa vedeti cum este cu aceste arondismente si cu ce se ocupa ?!! Nu mai scrieti fantezii pentru a pastra 7 baroni locali care fac ca Bucurestiul sa arate ca un oras carpit in borduri si pavele si alte nimicuri!!!
Haideti sa nu vorbim ca psd-ul despre miliarde, care imprumutau cate un miliard de euro pe saptamana cat au fost la ghidon. Cand trebuie sa-i iei sunt putini, dar cand trebuie sa-i dai, sunt extrem de multi! V-ati gandit vreodata sa numarati de la 1 la un miliard? Va descurajez eu inainte sa incepeti: ar trebui sa numarati timp de 30 de ani, zi si noapte.
Fara indoiala ca am fi putut atrage mai multi bani de la UE! Dar nu este vina UE ca nu i-am atras, si nici ca nu reusim sa echilibram balanta comerciala… Este vina incompetentilor care au ajuns in functii de decizie prin numiri politice, si a noastra, carora ni se pare normala aceasta situatie si le dam credit in continuare.
Dincolo de taote aceste adevaruri, Romania mai are o mare problema. Lipsa unor criterii mai stricte pentru toti alesii din primarii, prefecturi, cons.judetene, parlamentari, agentii ale statutului, etc. De 35 de ani, ajung multi impostori si analfabeti functionale care ne ofera multa prostie si coruptie. Si mai trebuie o lege de salarizare unitara a intregului sistem bugetar.
Premiul Novel n-a fost luat de Acemoglu si Robinson pentru cartea Why nations fail, ci pentru o intreaga suita de articole despre rolul institutiilor in esecul natiunilor. Cartea este o carte de popularizare.
Romania a fost un caz tipic de tara care a mostenit institutii extractive, incepand chiar cu domnia lui Cuza, institutii care au fost consolidate sub marea guvenare liberala din anii 1920 si sub dictatura carlista si perfectionate sub comunism, cand extractia masiva de valoare s-a facut dinspre sat spre oras. Azi in Romania impozitarea severa a muncii este un caz tipic de poltica extractiva. Ceva nu este curat cand impoztul pe salariu este mult mai mare decat impozitul pe profit. Si asta nu se intampla numai in Romania.
Am citit cartea lui Acemoglu si Robinson acum vreo 5 ani si am avut ceva rezerve despre explicatia simplista a autorilor. Regula institutiilor extractive contra celor inclusive nu se aplica peste tot. Toate imperiile sunt in esenta extractive. Rolul lor este sa transfere valoare spre metropola. Apoi cand imperiul dispare, banii vechi produc bani noi. A se vedea cazul imperiilor europene, in special al Austriei.
E adevarat ca in general imperiile extractive n-au lasat nimic serios in urma. Caz tipic de imperiu extractiv este cel otoman. Totusi tari cu institutii practic extractive, precum Japonia, s-au dezvoltat foarte repede.
Autorii cartii minimalizeaza rolul geografiei. Este mult mai greu sa dezvolti o economie in zonele ecuatoriale decat in cele temperate. Pana acum cateva zeci de ani bolile tropicale erau o bariera de netrecut.
Alt factor, incorect politic, care nu este analizat serios de Acemoglu si Robinson este rolul populatiilor bastinase. In tarie in care s-au asezat masiv europenii si localnicii au devenit minoritari s-a produs o dezvoltare mai rapida. Vezi Canada, USA comparativ cu Mexic sau Chile comparativ cu Peru sau chiar Brazilia. Fiecare intelege ce vrea.
Si o intrebare pentru autorul articolului: tari care mentin pe termen lung salarii mici ca sa devina competitive nu au institutii extractive? Cazul Chinei, Coreii de Sud, Indiei si chiar al Germaniei. Sau externalizarea muncii spre Asia nu este o forma moderna de politica extractiva?
Nu cred sa existe vreun punct de vedere care sa reuseasca sa satisfaca pe toti cei care evalueaza acel punct de vedere. De altfel, nu cred sa existe un punct de vedere infailibil, care sa aiba 100% dreptate in ceea ce afirma. Simplificarile sunt absolut inevitabile, asa cum este inevitabila punerea sub semnul intrebarii a unui punct de vedere sau altul. In mod particular, in domeniul economiei, chiar nu exista o solutie miracol, care sa satisfaca pe toata lumea. De fiecare data, avem de a face un un compromis, cu ceva care este mai bine social, dar mai prost sub raportul eficientei sau invers.
De aici pornesc in a nu fi de acord cu dvs. in definirea institutiilor extractive. Sunt de acord ca imperiul otoman a fost strict unul cu caracter extractiv, care a luat tot ce se putea lua de la vasali, fara a da chiar nimic in schimb (de aceea, de altfel, imperiul in cauza s-a prabusit – el nu a fost niciodata in stare sa creeze „valoare adaugata”. Cam la fel a fost si in cazul imperiului spaniol, a celui portughez, belgian… Dar nu peste tot a fost la fel. Imperiul britanic a adus institutiile din metropola in colonii, ceea ce a fost un salt urias pentru aceste colonii. Nu de putine ori, emanciparea coloniilor a dus la distrugerea institutiilor aduse de metropole, iar Zimbabwe reprezinta cel mai dramatic exempu al unei tari bogate, cu resurse mari naturale, cu institutii bine asezate, care au ajuns o ruina dupa castigarea independentei.
Va indoiti de adevarul afirmatiei autorilor ca geografia nu conteaza si dati exemplul tarilor ecuatoriale; chiar credeti ca in tarile din nordul Europei conditiile naturale sunt mai bune decat in Africa ecuatoriala? Cred ca glumiti…
Cat priveste intreabarea dvs. din final in niciun caz nu se poate vorbi despre institutii extractive pentru ca unele tari au salarii mai mici decat altele. Tarile pe care le dati de exmplu sunt la ani-lumina departe unele de celelalte. Cum sa comparam o economie de piata ultra dezvoltata, precum Coreea de Sud, cu China, o tara cu partid unic, considerata de unii drept „adevarata” „a treia cale” intre capitalism si comunism – ceea ce este mai mult decat discutabil. Ca despre externalizarea muncii spre Asia a fost un experiment istoric fantastic. Cele mai multe tari (Indonezia, Malaezia, Singapore, chiar si Vietnam pana la un punct) sunt un succes formidabil. Standardul de viata in aceste tari a crescut exponential, dupa introducerea politicilor de stimulare a intrarilor de capital in tarile respective. Rusia, care ar fi putut beneficia enorm prin integrarea in lumea capitalista occidentala, a ales calea razboiului si a pauperizarii propriului popor – din cauza primordiala a slabiciunii institutiilor din aceasta tara, ajunsa (din nou) un blestem pentru lumea civilizata.
Nu exista un singur raspuns. Complexitatea situatiilor este prea mare si oricare cale ar fi aleasa are plusuri si minusuri.
În cartea lor cei autori vorbesc de urările politicilor extractive și una principala este polarizarea sociala excesiva. Externalizarea muncii este o astfel de politica. Când o companie americana sau europeana își instalează producția în Asia urmarea este distrugerea unei activități economice în țările sursa de capital. Nu este distrugerea creativa a lui Schumpeter ci simplu distrugere fără a pune ceva în loc. Este o politica extractivă pentru ca este neparticipativa din punctul de vedere al tarilor sursa de capital. Asta duce la dezechilibre economice de tipul celor de care se plângea cancelarul german ieri la Beijing.
Nu tarile ( cind spun tara ma refer la popor si nu la guvernantii hoti si mincinosi ) mentin salarii mici ci guvernarile imbecile care ingradesc libertatea de negociere a oricarui cetatean , viitor salariat .
Foarte bun articol, si ati atins majoritatea punctelor (foarte) slabe ale situatiei din Romania. Cu toate acestea, chiar daca ati mentionat cele 200.000 de pensii speciale (eu cred ca sint mai multe), nu ati precizat cite sint atribuite celei mai extractive institutii din Romania, si anume, ceea ce generic numim, institutia ‘Serviciilor’ (cu S mare, pentru ca cu s mic este altceva). Aceste Servicii (adica pensionarii lor) nu numai ca isi extrag direct pensiile speciale, dar au pus si mina, in cvasi-totalitate, pe conducerea tarii. Situatia dezastruoasa de acum este creata exclusiv de securisto-sereisti (cea mai toxica aripa a Serviciilor), care profita de bugetul Romaniei nu numai cind ies la pensie la virsta de 48 de ani, dar o fac mai ales cind sint inca in „serviciu”, oficial, sau semi-oficial. Aceasta este cea mai mare plaga a Romaniei, cea mai toxica „institutie”, cea care a facut din Romania un stat-bandit, dupa forma si fondul lor.
A doua „scapare” a articolului – si mai ales greu de inteles din partea unui finantist – este dispretul fata de impozitul progresiv. Da, probabil ca impozitul progresiv, daca este utilizat simplu, ca atare, ar avea multe defecte. Insa, ceea ce nu ati mentionat, este ca in tarile normale-civilizate se aplica un impozit pe VENITUL GLOBAL, care este progresiv intr-un mod calculat cu atentie, si care functioneaza asa de zeci de ani, cel putin. Deci Romania ar trebui tot ce-i sta in putere pentru a introduce acest impozit pe venitul global, care nu functioneaza de unul singur, ci se „hraneste” din toate celelalte legislatii ale tarii respective, si mai ales din cele care privesc asistenta sociala si cea medicala, dar si din legislatiile economice, industriale, si financiare, si chiar militare.
Nu este vorba despre dispret fata de impozitul progresiv. El este aplicat in foarte multe tari dezoltate ale lumii si are merite incontestabile, atat in privinta „echitatii sociale”, cat si al functiei macroeconomice de stabilizator automat al economiei. Doar ca meritele impozitului progresiv, daca ele chiar exista, sunt eclipsate total de situatia concreta a tarii noastre:
1. Noi nu suntem o tara dezoltata. Avem o lunga cale inainte de a deveni una, iar singura cale rationala este aceea de a stimula munca. Impozitul progresiv penalizeaza exact pe cei care muncesc mai bine. Are vreo logica asa ceva?
2. Noi pornim de la o rata a impozitarii muncii intre cele mai ridicate din UE. Cu 42,5% impozit pe venit (incusiv CAS + CASS) taxam la sange munca; daca vem sa reducem povara pentru venituri mici si sa o crestem pentru venituri mari, cat ar trebui sa ajunga rata marginala pentru venituri mari? 70%? Mai mult? Nu realizati cat de absurd ar fi un asemenea demers? Am trecut pe aici; cand rata marginala a impozitului pe venit era de 40%, iar rata medie de vreo 22%, simplificarea si unificarea ratelor, la 16%, incepand cu anul 2005, a dus la CRESTEREA incasarilor la buget, intrucat curba lui Laffer chiar exista si chiar este reala. Asta ne dorim? Sa avem venituri mai mici la buget, dar sa ii sugrumam pe cei care muncesc si sunt bine platiti?
3. Impozitul progresiv are sens doar cu globalizarea veniturilor. Nu doar salarii, ci si dobanzi, dividende, chirii si asa mai departe. Ce vom face, practic? Strangem 6 milioane de dosare (cu sina), pentru fiecare salariat, ca si inca 4 milioane de dosare pentru alti incasatori de venituri? Cati functionari trebuie sa angajam? 50.000? 100.000? Si care va fi eficienta colectarii efective a impozitelor vom avea? Sa nu pierdem din vedere ca la TVA, cel mai simplu impozit, pierdem peste 30% din cat ar trebui incasat. Care va fi eficienta la impozitul pe venitul global?
Nu am nimic impotriva impozitelor progresive. Am, personal, mari indoieli ca „echitatea sociala” la care s-ar ajunge va fi una superioara. Dar sunt gata sa accept ca spre asa ceva ne vom indrepta, candva. Insa, cele 3 argumente de mai sus arata ca ar fi de-a dreptul stupid sa ne imaginam ca ACUM am putea face asa ceva cu succes, atat in privinta veniturilor nete de la buget, cat si al implicatiilor macroeconomice ale unui asemenea demers. Obsesiile egalitariste ale stangii sunt un lux pe care si-l pot permite tarile foarte bogate. Dar daca vrem ca si noi sa fim o tara bogata, ar trebui sa amanam inca vreo doua decenii satisfacerea acestor obsesii.
Domnule Radulescu , undeva mai jos ati scris :
,,Banca Mondiala arata ca PIB-ul Romaniei a crescut de la 38 miliarde de dolari in anul 2000 la 383 miliarde de dolari in 2024 este doar propaganda.
Realitatea de azi a Romaniei nu va convine. Ignorati-o in continuare! Dati-i inainte cu gogosile. ”
si domnului Dan Plesoianu ii spuneti la punctul 1 ca noi nu sintem o tara dezvoltata . Pina la urma cum stau lucrurile ?
Am un prieten care insista ca trebuie aplicat impozitul progresiv. L-am intrebat odata ce procent a platit in taxe si mi-a zis ca n-a platit nimic ca e sub barem:) I-am explicat ca pensia occidentala pe care urmeaza sa o ia va fi si ea taxata cu undeva la macar 35% la care mi-a replicat ca n-ar trebui sa fie asa, fiindca e doar de 1500$:)
Toti vor taxare mai mare dar nu pentru ei insisi …
Afirmatia legata de venitul global e si nu e adevarata. Dividendele si cistigurile din capital se taxeaza la un indice diferit de cel al venitului global.
In plus in tarile alea ale caror sisteme de taxare le invidiati exista destule posibilitati de a reduce impozitul.
Nu mai e nimic de adăugat!
Comentarii de bun simț și la obiect.
Partea bună e că oamenii înțeleg perfect situația.
Partea rea e că nimeni la nivel local sau înalt(prefecturi,ministere,Academia Româna,SRI,etc)nu are viziune de stat pentru abordarea provocărilor ce vin.
În opinia mea ,acest cumul de mizerii,acestă rătăcire și vulnerabilitate perpetuă, pune în pericol EXISTENȚA STATULUI ROMÂN.
În fața unor situații limită(război, criză demografică,ROEXIT),totul se va destrăma!
Kurdistan e un exemplu de popor fără țară.
Vor trebui sa treacă mulți ani pentru un nou moment 1918.
Bună seara,
Știți ce v-a „scăpat”? Faptul că BNR este ea însăși o mega structură extractivă, dacă nu cea mai extractivă, atunci cel puțin una dintre cele mai extractive instituții sistemice din România și am să vă dau și un exemplu concret, pe lângă anomalia sesizată și anterior de către un alt comentator în ceea ce privește longevitatea Guvernatorului, oricât de bun și competent ar fi și nimeni nu contestă acest lucru, ba chiar aș tinde să-l cataloghez pe eternul Guvernator BNR drept un bun de patrimoniu național, însăși simpla sa prezență oferind stabilitate financiară și valutară, cu inflația însă, nu este de ajuns. Și veți vedea faptul că cu cât va sta în funcția de Guvernator mai mult, cu atât reacția piețelor internaționale, în momentul în care se va schimba Guvernatorul, va fi mai severă și să vă țineți atunci bine, să nu cădeți de pe scaun, să vedeți depreciere semnificativă a monedei naționale și instabilitate pe piața financiară autohtonă. Revenind la exemplul concret, este vorba de modul în care BNR își „selectează” personalul și modul în care impune personal în băncile comerciale. Procesul de selecție este unul total netransparent, în care până și un șef de promoție de la o instituție de învățământ superior respectabilă, de profil din categoria de preocupări BNR, este respins de două ori, dar culmea, posturile se „oferă” imediat cui trebuie la a doua încercare, la prima examinare netrecând nimeni de baremul minim impus de nota 7, iar respectivul șef de promoție este respins cu punctaj discreționar la limită sub 7, fără afișarea vreunui barem de corectare, fără vreo explicație, fără posibilitatea de a se vedea corectarea lucrării, fără vreo altă posibilitate de contestație sau ceva similar, se primește doar un mail sec în care ești anunțat că punctajul obținut este sub 7. Apoi, același șef de promoție își încearcă norocul și la o bancă comercială, este chemat la interviu, toate bune și frumoase, toată lumea din partea angajatorului este entuziasmată, toți îl apreciază, inclusiv HR-ul, pentru postul respectiv, dar la final, surpriză: vine pe ordin de comandă din BNR, angajarea pe acel post a unui „tânăr promițător” a cărui principală calitate este faptul că tatăl său deține o funcție importantă în BNR, iar angajatorul execută ordinul pentru a-și asigura protecția de la instituția supremă de supraveghere bancară. Deci iată cum unui tânăr șef de promoție, i se împiedică accesul atât în interiorul BNR, cât și în afara acesteia, de către aceeași instituție extractivă, preferându-se în locul unei persoane competente de calitate superioară, alte persoane de calitate cel puțin îndoielnică. Ori aceasta este cea mai pură definiție a unei instituții de monopol extractiv din societate. Nu se promovează meritocrația, ci se merge în continuare pe celebrul PCR (pile, cunoștințe și relații) în orice instituție, fie ea de drept public sau privat, dacă nu ești al cui trebuie sau nu cunoști pe cine trebuie, nu ai nici o șansă, oricât de bun ai fi. Altfel cum se explică exodul masiv de forță de muncă din România de parcă am fi fost în stare de război? Într-adevăr, Acemoglu et. al ar fi avut extrem de mult material în ceea ce privește instituțiile extractive, chiar pe str. Lipscani nr.25 și în toate celelalte locații pe care le deține BNR, dacă ar fi venit în România să se documenteze pentru cartea ce avea să devină baza recompensării acestora cu premiul Riksbank (cea mai veche bancă centrală din lume 1668) pentru economie.
Toate cele bune!
Cred ca in Ro, spiritul fanariot de pile, cunostinte si relatii nu va dispare niciodata. Pentru ca la nivelele cele mai inalte ale societatii nu se doreste. Astept ca Ro sa intre
in pozitia Greciei ca poate atunci sa se trezeaaca cu totii. Acum caruta este scoasa din mocirla deficitului de clasa mijlocie si cea saraca.
Prostii nu se vor trezi niciodata. Au avut timp peste 35 de ani sa se trezeasca si nu numai ca nu s-au trezit, ba chiar au produs o gramada de pui care sunt si mai prosti decat ei. Romania are o resursa inepuizabila de prosti, drept pentru care prostii vor fi pentru o foarte lunga perioada de timp majoritari in tara asta …. poate pentru totdeauna.
Mai mult, se pare ca sta in fibra natiei sa minta, sa insele, sa parvina, sa preamareasca mocofani si talhari, sa traiasca in mizerie morala, sa urasca educatia si pe cei educati, … Si mai sunt si mandri ca au astfel de caracteristici! O buna parte dintre conationalii nostri nu merita nimic altceva decat bataie crunta la talpi de trei ori pe zi … zilnic … si asta este o masura blanda raportat la mizeria pe care acesti suboameni o intretin in jurul lor!
In afirmatiile dvs. plecati de la UN singur caz, care si acesta este cel putin fortat, daca nu complet fals. Concursurile pentru ocuparea posturilor in BNR sunt total transparente. Posturile sunt scoase la concurs cu publicarea lor, a conditiilor de participare si a modului de desfasurare a concursului 100% transparente. Angajarile se fac dupa o (foarte severa) evaluare a performantei fiecarui candidat. Eu insumi am organizat zeci, daca nu sute de concursuri. NICIODATA nu am avut vreo interferenta a nici unei persoane din conducerea bancii, rezultatele concursului au fost de fiecare data consemnate in procese verbale semnate de toti membrii comisiei de angajare, cu note acordate de fiecare data de fiecare membru al comisiei. Au existat lucrarile scrise ale candidatilor, fiecare notata riguros pentru fiecare punct al temelor de examinare; testarea psihologica a fost consemnata de asemenea pentru fiecare concurent in parte. Afirmatia dvs. ca a fost respins un candidat exceptional pentru ca au existat alte interese este absurda. A gasi un candidat foarte bun pentru un post deosebit din BNR este un demers mai mult decat dificil, nu sunt multi candidati care sa fie suficient de calificati sau macar suficient de promitatori pentru a fi angajati. Sunteti foarte departe de realitate, ca sa ma exprim politicos. Va liseste cel mai elementar bun simt.
Cand afirmati ca acest candidat exceptional nu a fost angajat la o banca comerciala pentru ca a intervenit Banca Nationala sunteti absolut ridicol. Chiar nu realizati ca BNR nu are niciun rol in angajarile de tineri in banci comerciale? Pe ce lume traiti? Spuneti niste gugumanii teribile.
Știți vorba aceea: cine se scuză se acuză.
Nu vorbesc nici o gogomănie, știu foarte bine cum se desfășoară recrutările în BNR și dumneavoastră cu siguranță o știți și mai bine decât mine. Este o speță cât se poate de reală, care dovedește că BNR este o instituție extractivă. Dacă doriți, contactați-mă în privat și vă dau toate detaliile: subiecte, rezolvări, date concrete etc. Sunt dispus să merg oriunde, la orice instanță din lumea asta să probez adevărul, pentru că eu chiar nu mai am nimic de pierdut, dar dumneavoastră/BNR aveți de pierdut cel mai important asset: credibilitatea! Aveți curaj să faceți publice toate lucrările de la toate examenele? Aveți curaj să faceți publice toate corectările? Aveți curaj să faceți cross-validation cu profesori renumiți din străinătate? Ce să spuneți și dumneavoastră, o dați la întors că procese verbale și mai știu eu ce… Da, procese verbale interne pe care nu le vede nimeni și nu pot fi contestate de nimeni. Știm și știți foarte bine că dacă nu ești pila sau recomandarea cui trebuie, n-ai nici o șansă. Știm că dacă șeful de direcție din BNR nu vrea, nu treci. Doar n-o să recunoașteți că instituția care a angajat persoane ca V.V. Dăncilă strict pe meritocrație plus alte zeci de semidocți, îi respinge pe cei care chiar și-au tocit coatele (că tot vă plac costumele cu petice în zona coatelor) pe băncile școlilor. Știți mai bine decât noi că legile sunt făcute de oameni, deci sunt imperfecte și de cele mai multe ori sunt concepute cu intenție pentru a beneficia doar celor puțini. Nu am contestat legalitatea proceselor, de altfel dure și riguroase, de selecție din BNR, știm cu toții că sunteți blindați din acest punct de vedere, ci doar am scos în evidență extractivitatea pe care o practicați. Vreți să spuneți că e doar o simplă coincidență să-l respingeți pe respectivul de două ori, la limită, și să refaceți concursul și de fiecare dată, printr-un miracol, la un interval foarte scurt de timp, să apară câte un candidat minune la a doua strigare, care să fie cu mult mai bun decât șeful de promoție respectiv, în condițiile în care bibliografia este uriașă și conține Gujarati, Brooks, Mankiw, Mishkin etc., care nu poate fi parcursă în două-trei luni? Ar fi trebuit să faceți ceva teoria probabilităților pe la ASE sau pe unde ați mai fost și să vă dați seama că o astfel de joint probability are o probabilitate extrem de redusă să se întâmple cu adevărat și să nu existe nimic alterat în tot procesul de care dumneavoastră înșivă sunteți foarte mândru. Omul acela a avut încredere în rigorile BNR, de aceea a încercat și a doua oară, pentru posturi oarecum similare, care implică multă econometrie care se face la un singur master din țara asta și acela nu este Bancas, este celălalt, pe care ați vrut să-l luați cum ați luat Bancas, dar ați fost refuzați. La primul examen a luat de bun rezultatul primit și nu a pus sub semnul întrebării nimic, iar pentru al doilea examen (la interval de un an) s-a pregătit mult mai bine, având deja experiență suplimentară acumulată în econometrie. Cu toate că era conștient că la primul examen, fiind foarte dur, șansele erau mici să treacă de barem, a obținut o notă de 22,18 ori mai mare decât un coleg foarte bun de an de facultate. Apoi la al doilea examen a fost top, nu a mai ratat nici un subiect, a rezolvat totul ca la carte. Chiar și după cele mai dure standarde de corecție, nu aveai cum să-l lași sub baremul de 7, decât dacă erai de rea credință. Prin comparație, rezolvarea de la al doilea examen a fost net superioară primului examen, dar notarea a fost doar marginal incrementată. Că nu-l lăsați pe amărâtul ăla fără pile să intre în BNR și o fi un dobitoc după standardele dumneavoastră este una, dar să-i interziceți accesul și pe piața privată a muncii (nu dumneavoastră personal ci indirect, existența instituției din care faceți parte), asta deja sfidează orice limită de bun simț chiar și a celor mai extractive instituții din lume.
Și știți care este culmea ironiei? Că la aproape un an, chiar în sala de conferințe BNR, l-ați premiat pe nenorocitul acela incompetent de șef de promoție pentru rezultate deosebite în cadrul unui proiect de research academic, unde a ieșit, surpriză: iar primul. Dar bineînțeles că nu este suficient de bun pentru rigorile interne ale celei mai extractive instituții din România. A, și nu a candidat pe vreun mega post de cine știe ce director, a candidat pe posturi de economist, conform calificării sale.
Stați liniștit, că omul și-a învățat lecția. Nu va mai încerca niciodată să participe la vreun concurs pe vreun post în BNR sau la vreo bancă comercială. Va urma un doctorat și cel mai probabil veți scăpa de el din țară, că doar aveți pretenția de instituție incluzivă, când de fapt în realitate sunteți exact opusul.
P.S.
Apreciez totuși că ați permis comentariul inițial, mă așteptam să-l respingeți. Din acest punct de vedere aveți toată stima și aprecierea subsemnatului. Chapeau bas! Chiar mă bucur că ați luat cunoștință de mesajul meu și chiar dacă îl negați, ceea ce este normal, poate, totuși cu un pic de noroc și de ajutor de la Dumnezeu, lucrurile se vor schimba în țara asta. Poate chiar dumneavoastră veți merge la șefii de direcții și îi veți trage un pic de mânecă dacă aveți măcar un dram de demnitate rămasă și veți ajuta la schimbarea lucrurilor în bine.
Vă mulțumesc!
Multă sănătate vă doresc!
Un alt aspect discutabil este cel al companiilor multinationale din UE ce lucreaza in Ro. Cum sunt impozitate si taxate. Astfel prin ANRE poti sa iti schimbi furnizorul daca orice client remarca pretul prea ridicat si o calitate mediocra ale serviciilor prestate. Contract pe un an. Si aici este vorba de PPC, fostul Enel. Iar ANCOM impune sa respecti contractul de 2 ani, chiar daca serviciile sunt mediocre. Deci nu poti trece la alt furnizor ca platesti penalitati. Si este vorba de Orange- Franta si Vodafone–Anglia. In Ro avem reguli unitare sau dupa cum sunt interesele guvernantilor?!!! Le verifica cineva investitiile la care s- au angajat?!!
Ca de obicei, mă emoționez când citesc articolele domnului Eugen Radulescu.
…Și nu în ultimul rând, din cauza faptului că ele îmi amintesc că Banca Națională a României este complice cu cei care sunt vinovați de starea actuală a economiei Românești.
Apoi, ele îmi reamintesc de fiecare dată cât de importantă este creșterea PIB pentru o țară.
World Bank ne spune, spre exemplu, ca date finale pentru anul 2024, că cea mai mare creștere a PIB a avut-o Guyana, 48,3%. Prin urmare, modelul statului Guyana ar putea reprezenta pentru sofiștii științelor economice unul demn de urmat pentru mândra noastră Românie.
Este valabil și pentru valorile per capita.
Altfel spus, exegerând puțin, nu mult, dacă un stat are PIB/cap într-un an 1$, iar anul viitor are 2$, creșterea PIB/cap este de 100%, însă oamenii aceia sunt săraci lipiți pământului. N-aveți decât să vă bucurați de creșterea spectaculoasă a PIB!
Apoi, paritatea Puterii de Cumpărare (PPP) este, mă iertați, un „bull..it” al sofiștilor științelor economice.
Domnul Eugen Radulescu însuși a zis ceva despre ea într-un comentariu la un articol anterior, comparând prețurile la „bemveuri” în diverse țări.
Nu putem uita că, de fapt, niciodată nu se compară prețurile acelorași produse, ci ale unora similare, iar modul în care este alcătuit coșul de produse este unul comic.
Pe scurt și evident „la ochiul liber” pentru oricine a călătorit în afara României (și sunt mulți, mulți de tot românii care au mers în alte zări)…
România este statul UE cu cei mai săraci cetățeni.
Și este firesc să fie astfel, întrucât România are o economie cumplit de ineficientă.
Pentru că veni vorba, Daron Acemoglu și James A. Robinson explică și de ce cleptocrațiile sunt modele economice „ineficiente”, eufemistic vorbind, desigur.
În fine…
Autorii Daron Acemoglu și James A. Robinson, în cartea menționată de domnul Rădulescu, oferă drept exemplu cele două Nogales, din Nord și din Sud, pentru a explica eșecul socio-politic.
Concluzia, pe scurt, este că eșecul se explică prin opțiunile și deciziile cetățenilor.
Deciziile luate de cetățeni împotriva intereselor proprii sunt fie efectul unor erori de moment, care sunt corectate rapid, fie al manipulării, care are de obicei efect profund și pe termen lung.
Elegant, manipularea este denumită adesea marketing politic dar, la fel precum marketingul comercial, te determină să faci alegeri contrare intereselor proprii. Se joacă cu mitea ta și îți pervertește gândurile.
Manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă.
Succesul lui Dominic Cummings, spre exemplu, demonstrează că reușita manipulării nu ține de nivelul de instruire, sau de nivelul de trai al cetățenilor.
Faptul că România era cât pe ce să aibă un președinte pe care cu o lună înaintea alegerilor nu-l cunoștea aproape nimeni arată că nu ține nici de geografie, istorie sau astrologie.
Cât de bine este făcută manipularea și cât de eficientă este ea ține doar de suma investită.
Iluzia bunăstării în România, generată de guvernanți cu sprijinul complice al BNR este o formă de manipulare a cetățenilor de peste 36 de ani.
Pentru că, în fond, România este un stat eșuat (după cum însuși președintele său a spus), guvernat de 36 de ani de o cleptocrație de sorginte securisto-comunistă, al cărei obiectiv fundamental este transferarea frauduloasă a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora. Astfel, aceasta a ajuns în timp să se consolideze, să controleze resursele statului, și să-și subordoneze instituțiile de forță, justiția, serviciile de informații etc.
…Oarecum asemănător cu Sonora, despre care vorbesc Daron Acemoglu și James A. Robinson, și cu același PIB/cap precum România.
Este, de asemenea, posibil ca asemănările dintre România și Mexic [sau state sud-americane eșuate] să se afle printre motivele pentru care domnul Eugen Radulescu să fi făcut trimiterile către cartea profesorilor Daron Acemoglu și James A. Robinson.
Nu e asa ca in tara noastra salariul mediu nu era 100 de euro lunar in anul 2000 si 1100 euro lunar acum? Astea sunt minciuni. Nici saltul de la 100 km de autostrazi in 2000 la 1600 in prezent nu exista. Noi avem vedenii cand ni se pare ca oamenii sunt imbracati elegant, sunt milioane de masini, foarte multe din clasa mult peste medie, statisticile care arata cat cheltuiesc romanii in vacante in strainatate sunt si ele minciuni. Cand Banca Mondiala arata ca PIB-ul Romaniei a crescut de la 38 miliarde de dolari in anul 2000 la 383 miliarde de dolari in 2024 este doar propaganda.
Realitatea de azi a Romaniei nu va convine. Ignorati-o in continuare! Dati-i inainte cu gogosile.
@Eugen Radulescu _ „Nu e asa ca in tara noastra…”
Vă mulțumesc, domnule Eugen Rădulescu, pentru atenția pe care ați acordat-o modestului meu comentariu.
Din respect, mi-am propus să nu vă răspund, dar referirea la autostrăzi „m-a fript” la degete.
Considerând autostrada „Șosea modernă de mare capacitate, ale cărei sensuri de circulație, despărțite printr-un gard sau o fâșie îngustă de teren, au mai multe benzi, permițând viteze mari de rulare.” (DEX ’09), care unește două localități de importanță majoră…
…Constatăm că România are o singură (doar UNA) autostradă. Cea care leagă Capitala statului de Constanța.
București-Pitești este un fel de drum expres prost construit, care leagă Capitala de un oraș a cărui importanță este discutabilă. Celelalte „sute, mii…” de kilometri de „autostradă” din România sunt de fapt centuri ocolitoare ale unor localități și frânturi de autostradă care NU corespund scopului și caracteristicilor unei autostrăzi, enunțate mai sus.
Permiteți-mi, vă rog, să vă amintesc că pentru construcția A1 București-Nădlac lucrările au început la data de 4 februarie 1967.
În 1972 – după 5 (cinci) ani – a fost dat în folosință tronsonul București-Pitești (98km), la care faceți referire. Această „autostradă” avea tot 98 km – din cei 580 km planificați – și în anul 2000, după 28 (douăzeci și opt) de ani, așa cum ați menționat. Încă se lucrează la ea…
Sau că, pe 16 iunie 2004, premierul PSD/PDSR Adrian Năstase, ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, și reprezentanții companiei americane Bechtel au mers la Săvădisla, în județul Cluj, pentru a inaugura lucrările la autostrada A3 Transilvania.
Ambele persoane menționate au ispășit deja condamnări penale privative de libertate. Au fost „risipite” sume fabuloase din banii publici. După 22 de ani, lucrările la autostrada respectivă sunt încă în desfășurare.
Ori, că viteza medie de circulație a trenurilor de pasageri în România este de 45km/h, iar a celor de marfă este de 15 km/h.
Șamd…
Nu mai scriu pentru că, pe măsură ce-mi amintesc cum au fost jefuiți banii mei, încep să mă enervez.
Toate cele bune!
Vreti sa nu mai fiti jefuit legal de rodul trudei dumneavoastra ?! Faceti tot ce va sta in putinta sa nu platiti bani la bugetele publice . Chiar daca aceasta inseamna sa va refuzati multe dorinte si pofte . Chiar daca inseamna sa duceti o viata simpla si simplista . In Romania sau in alta tara .
Fiecare mic/mare flux financiar pe care il genereaza dorintele si poftele noaste este capusat de guvernant cu impozite , accize , taxe, ……
Cu toata stima domnule Eugen Radulescu, trebuie sa punctam ca nivelul de trai nu a crescut de 10 ori in acesti 24 de ani (2000 – 2024, comparativ cu multiplicarea de peste 10 ori a valorii PIB), ba chiar as putea spune ca sunt multe zone din tara in care saracia este mai crunta decat acum 25 de ani.
As spune ca, in medie, nivelul de trai al majoritatii cetatenilor cel mult s-a dublat. Motivele pentru care raportul de crestere nivel de trai versus nivel PIB este atat de discrepant poarta un singur nume: PCR ->FSN->FDSN->PDSR->PSD plus asociatii acestei clici mizerabile indiferent ca ei s-au numit sau se numesc PDAR, PSM, PRM, PP-DD, PUSL, AUR, etc sau pur si simplu sustinatori si votanti consecventi ai acestor relicve ale comunismului de tip ceausist.
Evident ca discrepanta mai inainte pomenita este cauzata de faptul ca societatea romaneasca a fost preponderent o societate de tip extractiv in mod permanent in acesti ultimi peste 35 de ani. Asa zisa alunecare pe care o descrieti in articol este de fapt nu o usoara alunecare, ci o prapastie de mare anvergura pentru ca in anii 2023-2024 extractivitatea a atins cote ametitoare.
Din asta nu vom iesi decat prin curatarea justitiei, e usor de observat ca aceasta conditie este esentiala. Fara o justitie incoruptibila si cu zero legaturi cu clasa politica nu vom iesi in veci din zona „societate extractiva”.
Avem suficiente probleme de rezolvat, despre acestea este vorba in articolul meu. Si nu am spus ca nivelul de trai ar fi crescut de 10 ori: salariul mediu net era 100 euro lunar in anul 2000, fata de 1100 euro in 2025; dar 25 de ani este o perioada lunga, exista si un fenomen inflationist la nivel mondial, la noi exista si un proces de convergenta a preturilor pentru servicii – deci, evident, nu avem o crestere a nivelului de trai de 10 ori.
Resping insa total afirmatiile dvs: „ba chiar as putea spune ca sunt multe zone din tara in care saracia este mai crunta decat acum 25 de ani. As spune ca, in medie, nivelul de trai al majoritatii cetatenilor cel mult s-a dublat.” Sunt afirmatii deplin nefondate. Incercati sa ganditi inainte de a scrie aberatii, va rog.
Imi cer scuze ca va contrazic, dar afirmatiile pe care le-am facut provin din observatie directa. In ultimii 3 ani am mers mult prin tara, am cutreierat multe zone rurale( unele intr-adevar izolate) pe care le cunosc de multi ani, zone rurale situate in parti distincte si indepartate intre ele ale tarii ( sate din Dobrogea si Baragan, din Teleorman, Arges, Dambovita, Valcea, Gorj, sate din zona Harghita – Covasna, din zona Apusenilor, orase mici din aceste zone). Casele si blocurile arata din ce in ce mai rau, totul e ceva anost si denota saracie. Mergeti pe stradute marginale din Mizil, din Slatina, din Ramnicu Sarat. Doar nu traiau in bordeie in anii 90!
Pe acolo nu au ajuns niciun fel de beneficii ale banilor europeni….poate pe hartie da, dar efectiv nu se vede.
Sunt absolut de acord ca de la intrarea in UE nivelul de trai a crescut fulminant, dar dumneavostra utilizati date medii, iar acestea nu reflecta realitati crunte din multe zone ale tarii.
Daca considerati ca fac afirmatii nefondate, va invit sa mergem impreuna in 10 astfel de zone , ca sa vedeti pe viu realitatea si sa ascultati povestile celor care nu-si permit sa mearga la oras pentru cumparaturi decat de 2-3 ori pe an, pentru ca locuiesc la 20-30 de km de orasul cel mai apropiat si nu isi permit sa plateasca o masina decat foarte rar. Transport in comun nu exista. Cumpara produse de proasta calitate de la buticuri rurale patronate de escroci locali, maestri ai evaziunii fiscale.
Atentie! Vorbesc de oameni care au un venit lunar( salariu sau pensie ).
Cu toate ca datele statistice oficiale sunt fardate( pentru ca ne sta in caracter sa mintim … am fost bine dresati in comunism), va invit sa vedeti care sunt necesitatile financiare lunare pentru 1 pers sau familii cu 2,3, 4 pers si va veti intreba cum supravietuiesc peroanele singure cu sub 2000 de lei pe luna, cum supravietuieste o familie cu doi copii cu parinti cu salariul minim.
Chiar nu inteleg de ce pareti revoltat relativ la ceea ce am afirmat! Dumneavoastra discutati numai prin prisma unor date medii. Din cauza „extractivitatii” practicata ca sport national de baza dupa dec 1989 de catre gastile de sorginte securisto-comunista si asociatii acestora, curba lui Gauss referitoare la venituri are cocoasa mult spre dreapta, domnule Radulescu, nu mai este nici pe departe un „clopot”, ci un fel de soparla cu cocoasa in zona membrelor superioare.
Apartenența la Uniunea Europeană este o binecuvântare nu numai pentru sumele uriașe care au fost pompate în economia României, ci și pentru faptul că instituțiile s-au dezvoltat după regulile care guvernează Uniunea.
Laocoon, un preot troian al lui Apollo a fost o figură tragică și fascinantă din mitologia greacă, cunoscut în special pentru rolul său crucial (și ignorat) în timpul Războiului Troian. El a rămas în istorie ca simbol al omului care vede adevărul, dar nu este crezut.
Când grecii au lăsat Calul de Lemn la porțile Troiei și s-au prefăcut că se retrag, Laocoon a fost singurul care a intuit capcana. El a rostit celebra replică (consemnată de Virgiliu în Eneida):
„Timeo Danaos et dona ferentes”. Pentru a demonstra că structura este goală și periculoasă, el a aruncat o suliță în coasta calului, care a sunat a gol.
Traducerea literală este „Mă tem de Dànaoi (greci) chiar și atunci când fac daruri”, dar sensul modern este de proverb care avertizează împotriva încrederii într-un dușman sau adversar care pare prietenos, sau oferă ceva aparent avantajos.
Intervenția lui i-a mâniat pe zeii care îi susțineau pe greci (în special Atena). Pentru a-l reduce la tăcere și pentru a-i convinge pe troieni că gestul lui Laocoon a fost un sacrilegiu, zeii au trimis doi șerpi giganți din mare.
Șerpii i-au atacat și i-au ucis atât pe Laocoon, cât și pe cei doi fii ai săi. Troienii au interpretat acest eveniment ca pe un semn divin că Laocoon a greșit, așa că au dărâmat zidurile cetății pentru a introduce calul în oraș. Rezultatul? Distrugerea totală a Troiei.
Cea mai faimoasă reprezentare a lui Laocoon este grupul statuar „Laocoon și fiii săi”, o capodoperă a sculpturii elenistice – descoperită în 1506 pe colina Esquilin din Roma, într-o podgorie – și expusă acum în Museo Pio-Clementino, Vatican. Se spune că însuși Michelangelo a fost prezent la excavarea ei și a fost profund influențat de anatomia și dramatismul sculpturii atunci când a pictat Capela Sixtină. Este considerată una dintre cele mai expresive redări ale suferinței umane și ale agoniei din întreaga istorie a artei.
„There is no such thing as a free lunch”, zic americanii. În esență, aceasta înseamnă că nimic nu este cu adevărat gratuit — totul are un cost, chiar dacă acest cost nu este imediat vizibil în termeni monetari.
Expresia își are originea în acele «American saloons» din secolul al XIX-lea. Pentru a atrage clienții, barurile ofereau „prânz gratuit” oricui cumpăra o bere. Cu toate acestea, mâncarea „gratuită” (de obicei șuncă, biscuiți și snacks-uri sărate) era intenționat foarte sărată. Acest lucru le provoca sete clienților, determinându-i să cumpere mult mai multă bere decât intenționaseră inițial. Proprietarii barurilor nu erau generoși; foloseau mâncarea ca un produs de atracție pentru a-și crește profiturile.
O explicație a motivelor pentru care folosim această expresie și ce implică ea de fapt:
1. Semnificația economică: costul de oportunitate.
În economie, această expresie este utilizată pentru a descrie conceptul de cost de oportunitate. Chiar dacă un produs sau un serviciu vă este oferit gratuit, cineva a trebuit să plătească pentru resursele necesare creării acestuia. Mai important, alegând să vă dedicați timpul sau resursele unui lucru „gratuit”, renunțați la șansa de a face altceva.
2. Realitatea marketingului: costuri ascunse.
În lumea afacerilor, „gratuit” este adesea un cârlig. Când o companie oferă o perioadă de încercare gratuită, o aplicație gratuită sau o ofertă de tipul „cumpărați unul, primiți unul gratis”, costul este de obicei transferat în altă parte:
* Date: s-ar putea să plătiți cu informațiile dvs. personale sau cu confidențialitatea.
* Vânzări viitoare: articolul „gratuit” este conceput pentru a vă transforma ulterior într-un client plătitor.
* Subvenții: prețul articolului gratuit este adesea inclus în prețul umflat al unui alt produs.
Apartenența la Uniunea Europeană este o binecuvântare nu numai pentru sumele uriașe care au fost pompate în economia României, ci și pentru faptul că instituțiile s-au dezvoltat după regulile care guvernează Uniunea.
Laocoon, un preot troian al lui Apollo a fost o figură tragică și fascinantă din mitologia greacă, cunoscut în special pentru rolul său crucial (și ignorat) în timpul Războiului Troian. El a rămas în istorie ca simbol al omului care vede adevărul, dar nu este crezut.
Când grecii au lăsat Calul de Lemn la porțile Troiei și s-au prefăcut că se retrag, Laocoon a fost singurul care a intuit capcana. El a rostit celebra replică (consemnată de Virgiliu în Eneida):
„Timeo Danaos et dona ferentes”. Pentru a demonstra că structura este goală și periculoasă, el a aruncat o suliță în coasta calului, care a sunat a gol.
Traducerea literală este „Mă tem de Dànaoi (greci) chiar și atunci când fac daruri”, dar sensul modern este de proverb care avertizează împotriva încrederii într-un dușman sau adversar care pare prietenos, sau oferă ceva aparent avantajos.
Intervenția lui i-a mâniat pe zeii care îi susțineau pe greci (în special Atena). Pentru a-l reduce la tăcere și pentru a-i convinge pe troieni că gestul lui Laocoon a fost un sacrilegiu, zeii au trimis doi șerpi giganți din mare.
Șerpii i-au atacat și i-au ucis atât pe Laocoon, cât și pe cei doi fii ai săi. Troienii au interpretat acest eveniment ca pe un semn divin că Laocoon a greșit, așa că au dărâmat zidurile cetății pentru a introduce calul în oraș. Rezultatul? Distrugerea totală a Troiei.
Cea mai faimoasă reprezentare a lui Laocoon este grupul statuar „Laocoon și fiii săi”, o capodoperă a sculpturii elenistice – descoperită în 1506 pe colina Esquilin din Roma, într-o podgorie – și expusă acum în Museo Pio-Clementino, Vatican. Se spune că însuși Michelangelo a fost prezent la excavarea ei și a fost profund influențat de anatomia și dramatismul sculpturii atunci când a pictat Capela Sixtină. Este considerată una dintre cele mai expresive redări ale suferinței umane și ale agoniei din întreaga istorie a artei.
Apartenența la Uniunea Europeană este o binecuvântare nu numai pentru sumele uriașe care au fost pompate în economia României, ci și pentru faptul că instituțiile s-au dezvoltat după regulile care guvernează Uniunea.
„There is no such thing as a free lunch”, zic americanii. În esență, aceasta înseamnă că nimic nu este cu adevărat gratuit — totul are un cost, chiar dacă acest cost nu este imediat vizibil în termeni monetari.
Expresia își are originea în acele «American saloons» din secolul al XIX-lea. Pentru a atrage clienții, barurile ofereau „prânz gratuit” oricui cumpăra o bere. Cu toate acestea, mâncarea „gratuită” (de obicei șuncă, biscuiți și snacks-uri sărate) era intenționat foarte sărată. Acest lucru le provoca sete clienților, determinându-i să cumpere mult mai multă bere decât intenționaseră inițial. Proprietarii barurilor nu erau generoși; foloseau mâncarea ca un produs de atracție pentru a-și crește profiturile.
O explicație a motivelor pentru care folosim această expresie și ce implică ea de fapt:
1. Semnificația economică: costul de oportunitate.
În economie, această expresie este utilizată pentru a descrie conceptul de cost de oportunitate. Chiar dacă un produs sau un serviciu vă este oferit gratuit, cineva a trebuit să plătească pentru resursele necesare creării acestuia. Mai important, alegând să vă dedicați timpul sau resursele unui lucru „gratuit”, renunțați la șansa de a face altceva.
2. Realitatea marketingului: costuri ascunse.
În lumea afacerilor, „gratuit” este adesea un cârlig. Când o companie oferă o perioadă de încercare gratuită, o aplicație gratuită sau o ofertă de tipul „cumpărați unul, primiți unul gratis”, costul este de obicei transferat în altă parte:
* Date: s-ar putea să plătiți cu informațiile dvs. personale sau cu confidențialitatea.
* Vânzări viitoare: articolul „gratuit” este conceput pentru a vă transforma ulterior într-un client plătitor.
* Subvenții: prețul articolului gratuit este adesea inclus în prețul umflat al unui alt produs.
„cu atât reacția piețelor internaționale, în momentul în care se va schimba Guvernatorul, va fi mai severă și să vă țineți atunci bine, să nu cădeți de pe scaun, să vedeți depreciere semnificativă a monedei naționale și instabilitate pe piața financiară autohtonă”….dar atunci Romania va fi trecut la EURO…. nu ati luat in considerare chestiunea asta!
Un exemplu de politica extractiva este eliminarea prin ordonanta de urgenta a legii adoptate anul trecut prin care se stabilea un prag minim de impozitare a companiilor mari la 1% din venituri. Asta pentru a combate practicile de tip price transfer. Faptul ca aceasta ordonanta de urgenta a fost adoptata a doua zi după vizita în Europa a primului ministru spune multe. A spus ca este recomandarea OECD, dar nu exista un document care sa dovedească asta. Prin aceasta decizie, ignorata de media casei, guvernul sprijină politici extractive. Nu cred ca exista o singura companie care vine în România și nu face un profit de 5%.
„un prag minim de impozitare a companiilor mari la 1% din venituri.”
Companiile mari pleacă, dacă au de plătit asemenea impozite. Atunci când acest 1% din cifra de afaceri înseamnă de fapt 72% impozit pe profit (caz real, găsit pe net) nicio companie responsabilă în fața acționarilor nu mai rămâne să activeze în acea jurisdicție.
„Nu cred ca exista o singura companie care vine în România și nu face un profit de 5%.”
Acest 5% e normal să i-l impozitezi, nu cifra de afaceri. Pot exista ani în care compania înregistrează pierderi. În lumea civilizată, acele pierderi pot fi deduse din profitul obținut în anii ulteriori. În jurisdicția ta marxistă, compania va avea impozit de plătit pe cifra de afaceri chiar dacă înregistrează pierderi. Ce-ar fi să te convingi personal cum ar fi să ai o firmă în România?
În lumea civilizată, se întâmplă ca acționarii companiei să fie diverse fonduri de pensii, pentru că în Vest pensiile nu le face cadou statul. Numai în Securistan se întâmplă asta.
Price transfer va spune ceva? Ca 1% din venit sa reprezinte 72% din profit înseamnă că acea companie a făcut un profit de 1.38%.
Important e că acea companie a plecat și bine a făcut. România e o țară organizată de securiști, după mintea lor și după interesele lor. Probabil de-aia s-au dus ei să lucreze la stat, fiindcă erau mari antreprenori, capabili să dea sfaturi marilor companii occidentale. Orice companie occidentală ar face 25% profit, dacă ar fi administrată de securiști români, dar occidentalii nu știu să administreze o afacere, corect? 😀 Cum de ajung până și securiștii să-și trimită copiii în străinătate? Nu e clar că România organizată de ei a ajuns o țară de toată jena, unde nu se poate trăi decent? De ce e nevoie de împrumuturi de câte 50 de miliarde de euro în fiecare an?
Un exemplu de companie românească: Chimcomplex n-ar unde să plece, așa că face concedieri:
https://adevarul.ro/economie/1200-de-angajati-concediati-de-cel-mai-mare-2511552.html
În compensație, mai trebuie câteva articole festiviste și câteva zeci de comentarii pe aceeași temă. Ca să explice poporului cum în România curge lapte și miere, ca urmare a politicilor înțelepte de la Bruxelles, însă capitaliștii cei lacomi nu se mai satură de profit. De asta s-a dus în gard economia românească, nu datorită fiscalității exagerate și nu datorată legislației ostile și birocrației absurde. Cât are de plătit Chimcomplex ”taxa pe stâlp”?
Recent si in Franta a avut loc o dezbatere pe tema impozitului pe cifra de afaceri sau pe cea de profit. Concluzia este ca marile companii declara profit zero pt a nu plati impozite. Si de aici s- a pornit pe impozit pe cifra de afaceri. Plus ca a rezultat ca aceste companii nu isi divulga date fiscale reale.
Am citit cartea. Sigur ca e adevărat ca tarile dezvoltate se diferențiază prin instituții democratice, inclusive cum le numesc autorii, dar această simpla constatare nu explica de ce eșuează națiunile! Autorii nu merg in profunzime pana la cauzele care generează aparitia unor astfel de instituții in tari ca SUA, in timp ce in Mexic de exemplu acest lucru nu a fost posibil. Sau de ce in Europa au aparut primele societati inclusive acum sute de ani, iar in Rusia sau Africa nu apar nici acum.
Sunt motive culturale, istorice, religioase profunde care țin de ADN-ul popoarelor? (popoare care își merita elitele ca sa răspund unor comentarii superficiale din această dezbatere)
In orice caz, după lecturarea acestei cărți cu premiu Nobel, încă aștept un studiu care sa explice cu adevărat de ce eșuează natiunile.
@RRMT _ „Sunt motive culturale, istorice, religioase profunde care țin de ADN-ul popoarelor?”
Îmi place întrebarea.
…Deși răspunsul este evident, iar el a fost dat deja de România și se află la îndemâna tuturor.
Da, „Sunt motive culturale, istorice, religioase profunde care țin de ADN-ul popoarelor”.
Domnul C. Georgescu, despre care unii zic că ar fi un șarlatan, este de fapt chintesența culturii române…
Urmașul și continuatorul domnitorilor de pe-aceste meleaguri, de la Burebista până azi…
Trimisul divin…
Cea mai evoluată întruchipare a moștenirii genetice a înaintașilor noștri de zeci de mii de ani.
Cel puțin așa se descrie domnia-sa, cu aceste cuvinte, sau cu unele foarte asemănătoare.
De aceea era cât pe ce să devină președintele României, deși nu cu mult timp înainte de alegeri era aproape necunoscut poporului român.
Doar cultură, istorie, religie și ADN.
La mintea mea, unele opinii trebuie nuanțate
Se spune ca apartenența la Uniunea Europeană a adus creștere economică
La mintea mea, apartenența la Uniunea Europeană este o doar o parte mică din creșterea economică
Creșterea economică a avut ca fundament principal globalizarea, respectiv politica de expansiune a diverselor societăți de pe tot globul și nu doar din Uniunea Europeană
Apoi, în ultimii ani creșterea economică a venit pe fond inflaționist fără a exista un suport real – creștere a salariilor în domeniu bugetar și a pensiilor în lipsa performanțelor economice care să justifice această creștere – dar care era de fapt pomană electorală pt o țară aflata la coada Evropei referitor la indicele dezvoltării umane, la mare distanță de țările de lângă noi Polonia, Ungaria, Cehia – țări foste membre CAER
Creșterea economică s-a temperat și avem inflație cu mult mai mare decât creșterea economică pt ca nu avem fundamentul creșterii economice, performanța economică
Cumpărăm mult și scump
Și vindem ieftin ceea ce producem
Plus ca ne împrumutăm ca să existăm azi, ca să plătim salarii, pensii, etc, în lipsa performanțelor economice și asta mărește dezechilibrele
Planul valev a reușit
Ne lăudăm cu exporturi mari în agricultură
Aplauze puternice prelungite de la moskva pt conducătorii tarii noastre din ultimele cincinale
Ponderea totalului populației în industrie a scăzut foarte mult
Cu mult mai mult ca în țările de lângă noi foste CAER
Pariu cu agricultura a fost o prostie
Pt ca agricultura evropeana, de regula nu este rentabila, fiind subvenționată
O agricultura industrializată, integrata este altceva decat agricultura primară in care produci doar semințe și animale pe care le exporți fără o minimă prelucrare
Pt ca atunci când ai prelucrare industrială a producției agricole crești ceea ce ai produs ca valoare de câteva zeci de ori
Și mergi la piață, ca să aflii ca grâu, porumbu, etc este la un preț de 1 leu, 1 leu și ceva kilogramul – fără subvenție producatorul e mort
Dar aflii cu surprindere din hypermarket ca dacă faci doar pufuleți, chipsuri, etc ai crescut de câteva ori, poate de zeci de ori, valoarea producției primare din agricultură
Sigur ca știința de a conduce o afacere implica cunoștințe care nu se pot produce peste noapte, totuși, industrializarea marii producții agricole este una din pârghiile prin care poți crește valoarea producției agricole și dai motive multora din România să rămână aici, să își intemeieze famili și un viitor
Altfel, furie de stat sau controlate de stat sunt în toată Evropa începând din Spania, Franța și restu
Tb să ai oameni competenți
Pt dacă pui la companiile de stat oameni care să semnezi ca primarii, aduce orice societate de stat direct în faliment
Și stați liniștiți sunt falimente multe și în sectorul privat, foarte multe, pe tot globu
Și scandaluri de corupție în care sunt implicate firme private, la fel, sunt pe tot globu
Bani nemunciți au același miros și la noi și în alte țări
La noi avem puțini oameni care să știe să vândă
Să știi să vinzi e o meserie, diferită cu aceea de a conduce și a produce ceva
Și nici producția nu mai e ușoară când ai desființat atâtea facultăți care cu asta se ocupau
1. Un articol bun al Domnului Radulescu, in care face o radiografie corecta a institutiilor statului roman si recunoasterea realitatii sumbre ca in marea lor majoritate in ultimii ani aceste instituii au devenit extractive. Un aer proasptat dupa articolele mai vechi, in care autorul se harjonea cu suveranistii si antieuropenii din aur, pot, etc
2. In noul articol, Domnul Radulescu analizeaza esecurile cronice ale unor institutii ale statului roman din multe domenii, catalogate corect ca institutii extractive si in multe cazuri vine si cu solutii pertinente. Exceptia notabila? Ati ghicit! BNR, pe care Dl Radulescu, Director și Consilier al guvernatorului BNR din 1990 până în prezent, o trece in categoria institutiilor inclusive. Carevasazica vedem paiul din ochiul fratelui, dar nu vedem barna din ochiul nostru.
3. As dori sa completez lista distinsului autor, si cu cateva „balbe” de politica monetara a BNR, de care Dl Radulescu sunt sigur ca are cunostiinta, dar pe care din varii motive evita sa le aduca in atentia publicului larg. Si nu doar in acest articol, ci intotdeauna.
4. Pe langa mandatul legitim de stabilizare a preturilor, BNR a utilizat instrumentele sale si pentru asigurarea stabilitatii financiare, definita prin capacitatea guvernelor PSD/PNL de a finanta in ultimii 10 ani deficite cronice fara sincope majore. BNR a avut la dispozitie parghii clare de descurajare a achizițiilor de titluri de stat, dar pe care a ales să nu le activeze sau să le utilizeze într-o direcție contrara, de relaxare.
5. BNR a permis sistemului bancar din Romania sa aibe una dintre cele mai ridicate si concentrate expuneri de datorie suverana din Uniunea Europeană. Bancile comerciale din România au adoptat comportamentul de „banci lenese”, preferand veniturile sigure și facile din titluri de stat emise de MF al Romaniei in locul asumării riscului de credit comercial in economia reala. Acest model de banking este viabil doar atata timp cat banca centrala garantează lichiditatea acestor titluri și nu impune costuri de capital pentru deținerea lor. Iar BNR exact asta a facut. A inchis ochii cand bancile comerciale din Romania isi umpleau trezorerile proprii pana la tavan cu titluri de stat emise de MF .
Articolul funcționează ca un exercițiu de proiecție instituțională: toate instituțiile extractive sunt afară, toate problemele sunt la alții (politicieni, primari, CFR, pensionari speciali). BNR apare ca insulă de competență într-o mare de incompetență — narativă comodă pentru cineva care vine tocmai de acolo.
Bancorex — cel mai mare faliment bancar din istoria României. O gaură de 2+ miliarde USD acoperită din bani publici. BNR a supravegheat această instituție ani de zile în timp ce ea se prăbușea sistematic prin credite politice, corupție și management capturat. Zero responsabilitate instituțională asumată vreodată de BNR si nementionata in articol.
Articolul e plin de construcții care sună a manual de economie politică socialist, ușor inversat ideologic:
„distrugere creatoare” folosit ca o descoperire proaspătă — concept din 1942 (Schumpeter)
„instituții inclusive vs extractive” — prezentat ca revelație, deși cartea lui Acemoglu e din 2012
„capcana venitului mijlociu” — buzz-word academic din anii ’70-’80 reciclat ca analiză originală
Referințe la „clasa politică”, „elită extractivă”, „bun simț” — vocabular de pamflet interbelic
Un om care lucrează la o instituție conectată la realitatea secolului 21 ar vorbi despre productivitate totală a factorilor, capital uman digital, reshoring, AI și piețele muncii, tranziție energetică, demografia și robotizarea.
Un om de la o instituție care nu a reușit să bancarizeze jumătate din populația țării, care a ratat digitalizarea, care supraveghează o piață bancară fără competiție reală — vine să explice de ce eșuează națiunile.
Codul fiscal a fost modificat de patru ori de la inceputul anului . De patru ori in 62 de zile . Antreprenorii romani sint eroi pentru simplul motiv ca suporta .
@Adrian Popescu _ „Codul fiscal a fost modificat de patru ori de la inceputul anului . ”
Într-adevăr, impredictibilitatea legislativă, împreună cu instabilitatea politică (schimbarea guvernului la 2 ani), riscul crescut care determină un nivel înalt al dobânzilor și corupția generalizată fac economia românească deosebit de neatrăgătoare pentru investiții.
Acestea reprezintă dimpreună puncte ale unui cerc vicios în care se înscrie eșecul unei națiuni.
Ruperea unui astfel de cerc este întotdeauna rezultatul unor acțiuni hotărâte ale politicienilor.
Or, politicile publice ale marionetelor cleptocrației care populează scena politică din România se dovedesc a fi pe traiectoria acestui cerc vicios de zeci și zeci de ani, fără vreun semn că ceva s-ar putea schimba într-un viitor previzibil.