Strategia haosului dorită de Putin e aplicată sinucigaș în România chiar de structurile sale politice, juridice și de securitate. Experimentul mimării democrației, specific regimului Iohannis, pare că a fost scăpat de sub control, ceea ce face ca acest regim, în loc să se încheie în liniștea care l-a caracterizat, se prăbușește violent, făcând victime colaterale.
În România exista, până ieri 28 noiembrie 2024, o ordine constituțională. Una teoretic democratică, pentru că o așa-zisă ordine constituțională era și în totalitarismul comunist. Diferența fundamentală între cele două e dată de faptul că cea de după 1989 se bazează pe legitimitatea dată de alegerile libere. « Vrem alegeri libere! » se scanda în Piața din fața CC-ului și în alte piețe pe 22 decembrie acum 35 de ani. Am văzut, de la începutul anului super-electoral 2024, trepidațiile celor care dețineau puterea executivă și legislativă (PSD, PNL, în frunte cu șeful Statului) în fața perspectivei acestor alegeri. Libere, dar într-un fel controlate, abuzate, manipulate prin inginerii electorale gândite de marii specialiști din spatele scenei.
Comasarea localelor cu europenele a fost un prim abuz al guvernării, unul tămâiat de CCR. Dar greul abia urma, așa că s-a ajuns la o schimbare repetată și ridicolă a datei prezidențialelor: inițial trebuiau să fie la termen spre decembrie, apoi au fost mutate în septembrie, apoi iar au fost mutate la termen, dar cu inovația, și ea discutabilă constituțional, a intercalării parlamentarelor între cele două tururi.
Ca și cum toate astea nu erau de ajuns, a urmat scoaterea din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă, argumentele invocate de CCR fiind rușinos de superficiale în raport cu gravitatea deciziei. Adevăratele « argumente » nu erau cele invocate, nefiind străine de jocul politic prin care președintele-premier PSD-ist Ciolacu prefera să-l regăsească ca adversar în turul 2 pe George Simion.
Toate aceste premise au încurajat votul anti-sistem. Surpriza majoră a turului 1 a venit deci nesurprinzător din zona electoratului care ar fi votat cu Diana Șoșoacă, enorma surpriză a venit din proporțiile scorului și persoana celui care a știut să speculeze acest context creat chiar de cei de la putere. Călin Georgescu a fost propulsat de utilizarea tehnopoliticii combinată cu o finanțare netransparentă. Nu este însă nimic nou. Nici utilizarea rețelelor sociale cu tehnici de manipulare în masă, Iohannis fiind un beneficiar în turul doi al prezidențialelor din 2014. Nici, evident, finanțările ilegale ale unor campanii. Ele trebuie să ducă la condamnări penale, dar temporalitatea procesului juridic e incompatibilă cu temporalitatea procesului electoral. Până la urmă, judecătorii condamnă în ritmul lor lent și nu pot alege în locul cetățenilor.
Instituțiile chemate să limiteze în timp real abuzurile au eșuat, nu am văzut însă asumări de responsabilitate, ci numai continuarea jocurilor politice din partea unor instituții a căror neutralitate e obligatorie în plin proces electoral. Iar vicierea acestui proces va duce la o legitimitate contestabilă a oricărui ales.
După ziua fatidică de 28 Noiembrie această viciere e, din păcate, inevitabilă.
CCR ia decizia dramatică a renumărării voturilor. Fără precedent și nepracticabilă în intervalul de timp invocat.
CSAT face și el valuri cu consecințe pentru parlamentare, dă un comunicat în care transformă înfrângerea cuplului Ciolacu-Ciucă în problemă de siguranță națională. Dacă cineva mai avea nevoie de dovezi că serviciile se implică în politică, implicit de la CSAȚ am aflat că trebuie să se implice și mai bine. De unde recomandarea de la sfârșitul comunicatului CSAȚ, în rezumat: mai multă vigilență, tovarăși!
În rest, nu sunt dovezi clare, ingerința rusă a fost decisivă? Merită sacrificarea încrederii în tot procesul democratic plecând de la o reacție tardivă și ambiguă a unor instituiții politizate și neprofesioniste?
Aflăm de la CSAȚ că au fost atacuri cibernetice, dar asta ținea de banalitatea contextului geopolitic, asta dacă nu ne spusese tot Cotroceniul cu câteva zile înainte că nu există astfel de atacuri. Mai aflăm că un candidat, se înțelege Călin Georgescu, nu a respectat legea electorală la nivelul finanțării campaniei pe TikTok. Dar acest lucru era deja evident, în plus un comunicat STS a negat parte din supozițiile comunicatului. De fapt, CSAȚ a vrut să arunce, ca și CCR, o mare umbră de îndoială asupra întregului proces electoral din primul tur.
Convocarea CSAȚ de către Iohannis a fost, ca și decizia CCR, parte a unei complexe strategii de compromitere a primului tur în ochii opiniei publice.
În această periculoasă strategie, pe lângă mobilizarea unor structuri media și a unor lideri de opinie bine ancorați în structuri (sigur, poate nu cele care l-au produs chiar pe Călin Georgescu, unele rivale), locul central revine Curții Constituționale. Problema este că CCR-ul, condus de un vechi instrument al regimului Iliescu, a ajuns la sfârșitul lui 2024 și fără credibilitate pe care o mai avea măcar în fața celor mai dispuși să respecte autoritatea instituțiilor statului în general.
Renumărarea voturilor, atunci când există o diferență atât de mică, 2740 voturi, este de înțeles. Problema e că PSD-ul, cel interesat, nu a avut curajul să ceară această renumărare, asta probabil pentru că presupunea un cost politic la parlamentare. Dar nu avem dreptul să fim naivi și să credem că nu știau perfect cine va contesta și că oamenii lor de la Curte se vor executa ca unul pentru a salva țărișoara în pericol. Adică Partidul. Căci le confundă de 45 plus 35 de ani.
Nu putem deci privi comunicatele și acțiunile din data de 28 noiembrie ale CCR și CSAȚ ca fiind altceva decât acțiuni politice partizane, discursul lor nu trebuie citit instituțional, ci politic, el urmărind să producă un efect asupra alegerilor parlamentare de duminică 1 decembrie. Activarea lor tardivă și fără efecte practice imediate, în schimb cu un efect cert asupra sentimentului de criză și tensiune socială pe care le amplifică iresponsabil, poate fi calificată ca o încercare de diversiune. Diversiune de la înfrângerea rușinoasă a președinților partidelor de la guvernare, o diversiune de la eșecul instituțional simbolizat de victoria lui Călin Georgescu care a demobilizat activul PSDPNL, o diversiune făcută să pună la îndoială calificarea Elenei Lasconi în turul 2, deci și efectul acestei calificări asupra scorului USR de la parlamentare, o diversiune făcută să bruieze campania pentru parlamentare în ansamblul ei.
În plus, alegătorii vor merge la legislative în contextul de renumărare, dar fără să știe rezultatul oficial și calificații în turul 2. Mai și riscă să apară multe informații pe surse, care să fie false, fiecare pretinzând că a câștigat la numărătoarea a doua. Cu alte cuvinte, se deschide un întreg câmp de dezinformare și deci de vulnerabilitate, exact ce trebuia să fie evitat. Cei care ne conduc au devenit astfel adevărați pompieri piromani.
Scopul urmărit de acești responsabili-iresponsabili orbiți de interesul partizan include crearea confuziei și a neîncrederii cetățenilor în puterea votului lor. Nu e numai o strategie cinică, ci și una în linie dreaptă cu toate acțiunile amintite mai sus, desfășurate de la începutul anului. Efectul va fi însă periculos-contrar celui dorit. Instituțiile care au gândit această strategie sunt și ele marcate de politizare și incompetență. Dar mai ales de hubris. Acești oameni își închipuie că, indiferent ce eroare ar face, nimeni nu-i pot trage la răspundere, puterea e la ei. Veșnic.
Din acest sentiment de invulnerabilitate, unul rănit în aceste zile, dar care pare încă vivace, se pot naște riscuri majore. Ilegitimitatea următorului președinte, fracturi sociale și inter-instituționale, costurile economice inerente oricărei crize. Cel mai mare risc e însă cel al unor mișcări de protest venite nu din una, ci din cele două direcții ale zonei anti-sistem. Dincolo de schimbări de ultimă oră, deocamdată avem o putere complice PSD-PNL-Iohannis, care se bazează pe două electorate diferite, dar din ce în ce mai similare și mai minoritare. Plus o majoritate anti-sistem (cam 60% la prezidențiale), care nu va vota partide ce au vocația să guverneze împreună.
Urmează o perioadă de instabilitate politică, să sperăm însă că momentul 28 noiembrie nu e începutul repetării succesiunii rapide de evenimente care a dus la suspendarea președintelui în 2012. Atunci puterea PSD-PNL, care a forțat limitele constituționale și funcționarea multor instituții, era majoritară atât în Parlament, cât și în țară. Actuala putere, care e practic formată din cei care au declanșat criza instituțională inutilă și dramatică din 2012 și care au rămas de atunci la putere, nu sunt majoritari nici la nivelul societății, nici nu vor avea majoritatea parlamentară peste câteva zile.
E timpul unei resetări instituționale, să sperăm însă că nu în sensul antioccidentalismului neoceaușist, și nici în cel al salvării democrației prin mijloace neconstituționale. Dar asta o pot decide doar românii.
Cine mai voteaza Penele? Cum de mai exista acest”partid”?
Ca femeie, cum poti sa votezi pe ala care te trimite la cratita zicand ca esti divina?
Establishmentul incompetent si-a pierdut mintile. Repetarea alegerilor va asigura presedintia lui cãlin-d-zeu cu baetii lui simion gura de haur. Sa vezi atunci divertisment.
În sfârșit un articol scris rațional.
Faptul ca, spre deosebire de PNL, iderii PSD au refuzat sa spună pe care din cei doi calificați în runda întâia ii va sprijini în cea de-a doua, arata ca încă de luni sefii PSD erau hotărâti sa anuleze rezultatele. Ceea ce se planifica acum. Ciolacu si grupul mafiot din jurul lui nu va ceda puterea.
In 1996 FSN a cedat temporar si simbolic puterea unor amatori pe care i-au lăsat la butoane precum lași un copil sa învârte volanul unor mașinuțe din supermarket, pentru ca trebuia oferita Europei iluzia ca s-a făcut o tranziția spre democrație.
Acum lucrurile s-au schimbat coanei Europa nu-i mai pasa dacă la București sunt la putere mafioți, pot sa facă orice atât timp cât asculta de ordine.
Sa crezi ca salariații prefecturilor vor renumara corect voturile înseamnă sa crezi ca trăiești in Elveția si nu in Romania în care avem lideri fata bacalaureat dat cu doctorat.
@Ali Pasa _ „…la București sunt la putere mafioți, pot sa facă orice atât timp cât asculta de ordine.”
La 26 iunie 2019, judecătorii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova au demisionat in corpore după fapte mai puțin grave decât cele ale CCR.
În locul lor au venit oameni care respectă Constituția și principiile statului de drept.
Curtea Constituțională a României este o simplă unealtă a cleptocrației. Un gest similar cu al judecătorilor constituționali din Moldova, demisia după ce au creat haos în România și au afectat grav democrația, este de neimaginat!
Asta pentru că, de 35 de ani, CLEPTOCRAȚII SUNT STATUL, iar CCR reprezintă doar un instrument pe care-l folosesc pentru a păstra puterea.
In toata aceasta poveste sunt mai multe aspecte. 1. Ministerul cercetarii si digitalizarii trebuia sa fie primul care sa se sesizeze de TikToK. Nu cunoaste domeniul si nici nu are experti in minister. Digitalizarea nu inseamna doar reducerea hartiilor. 2. Fiecare minister trebuia sa detina propria directie de digitalizare, cu specialisti. Mai ales MAI, M Af.externe, Secretariatul guvernului, AEP, Directia de Securitate Cibernetica cabinetul primului ministru. Au fost platiti degeaba. 3. Ar trebui ca toti cei vinovati sa fie trasi la raspundere si sa numai ocupe niciodata functii publice. 4. Presedintii ca viitori candidati, f.bine verificati, cu acte cerute, inclusiv sanatatea mintala. Acestia sa fie inscrisi mult mai devreme si timp de 3 luni verificati cum trebuie. 5. Totul arata incompetenta si nepasare fata de destinul unei natiuni. Ajung sa ne fie presedinti niste loaze si politruci.
Chiar „Joia neagra”.
Pericolul este extrem de mare si nu vine de la Georgescu. El a fost doar un pion. Mai important decat Sosoaca sau Simion, dar pioni care sa mascheze adevaratii sacali.
Eu o văd mai simplu problema cg. Fără teorii științifice. Proiectul CG, respectiv Semeon hAuriferul erau menite de a propulsa un candidat nefrecventabil in turul 2. Celălalt candidat, evident era al PSD-ului. Înțelegeți că e vorba de o operațiune a PSD-ULUI, care scăpat de sub control. Amatori, dar machiavelici. Nu vom afla niciodată detaliile operațiunii, voturile dirijate de PSD către cei doi de mai sus. Autoritățile care ar putea să facă lumină, sunt acaparate, au fost în complicitate cu această manevră.
Acum au scos cavaleria grea la înaintare. CCR. Grupul Infracțional Organizat PSD se agață prin orice mijloace să nu piardă.
Ne mai auzim duminică seara, după ora 21.
România este guvernată de 35 de ani de o cleptocratie de sorginte securisto-comunista, având drept principal obiectiv transferarea unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privata a membrilor săi și a apropiaților acestora.
Tot acest timp NU a fost o democrație reală, consolidată, ci doar a fost mimată democrația pentru ca cleptocratii să-și păstreze accesul la resurse.
Când sunt puși în fața pericolului de a pierde chiar și o parte din putere, ei fac tot ceea ce pot pentru a se apăra și folosesc mijloacele pe care le au la dispoziție.
Nu au principii morale, nu știu ce este patriotismul. Nu este de mirare ca sunt pro-rusi dacă banii vin de la Kremlin. Vor doar să extragă resurse din averea publică. Pot pleca oricând în altă țară unde au diverse proprietăți.
Ce nu este clar? Ce este greu de înțeles?!
România seamănă, astăzi, cu o șandrama stalinista devastata de urgie. Mâna cerească pentru FetideNatia Rusă! Diavolii roșii cabalistici fojgaiau cu strășnicie pe canalul de scurgere Tik-Tok-sic. Tipic pentru războaiele de exterminare politică. Ai noștri șefi păzitori de Nație, maestri la băgatul capului in nisip, „respectau” „tradiția” alegerilor libere și corecte. România a mâncat, așadar, smotoceală ca niciodată. După joia neagră urmează o perioadă, lungă și sumbră ca o anatemă.
Ne întrebăm toți care este „câinele” care a provocat această situație tragi-comica. Se dă vina aiurea pe alianța contra naturii PSD+PNL, pe CCR, pe Rusia, pe TikTok, pe SUA, chiar pe Hungaria, etc.
Eu zic că explicația este mult mai simplă. Este vorba de a fi sau a nu fi în viitoarea Federație Europeană. Unii( PSD, PNL, USR,etc) vor, alții( AUR, SOS, o parte din PSD, o parte din PNL, BOR) nu vor.
Chestia este că la nivel internațional lucrurile stau la fel: Germania+Franța VOR Federație Europeană, dar SUA, RUSIA, CHINA și Restul Lumii NU VOR.
De aici toată zarva asta, cu poporul român și teribilele lui elite bâzâind ca musca fără cap.
Așa că trebuie să ne hotărâm ce vrem. Eu unul țin cu anglo-americanii …
Nu e suficient sa vrei, trebuie sa si poti; si observam ca in timp ce agentii NATO nu ne ajuta cu nimic, agentii Kremlinului isi fac de cap!
Muscalii isi joaca telegarii cum vor, pe aici.
SRI si SIE trebuiesc reorganizate, cu noi legi. Si serviciile secrete UE/NATO sa dea o mina de ajutor!
Iar CCR sa fie desfiintata!
Domnule, ca părere, SRI, SIE, masoneria, etc au tolerat, chiar au înlesnit, votul de tip naționalist. Și nu cred că este doar mâna rușilor, probabil au fost și forțe occidentale, ostile unei Federații Europene.
posibil; poate ca sut chiar agenti ai lor….
mai e si legea foarte laxa
Când a vorbit Macron despre o armată europeană mulți au râs. Acum le stă în gât! Macron este un vizionar, oricât l-ar denigra contestatarii săi. Pentru câțiva regățeni corupți o fi preferabil să fie protejați de București, dar pentru miile de localități „provinciale“ e avantajos Strasbourg și Bruxelles. Dacă nu înțeleg această realitate în timp util, atunci o vor înțelege când va fi prea târziu. Democrația are nevoie de timp pentru a corecta erorile alegătorilor. Poleiala naționalistă este un instrument demagogic, nu un scop in sine.
Da, si armata si servicii secrete!
Altfel, suntem la cheremul Kremlinului imperialist.
Macron, Szolt, Vonderlyan acest trio nefast care au distrus UE. Oare e vorba de prostie sau ticalosie?
„E timpul unei resetări instituționale, să sperăm însă că nu în sensul antioccidentalismului neoceaușist, și nici în cel al salvării democrației prin mijloace neconstituționale. Dar asta o pot decide doar românii.”
Românii nu s-au scandalizat (a se verifica nr contestatorilor| contestatarilor) când au fost referendumurile pentru constituție. De pildă când pentru aprobarea din 2003 s-a prelungit cu o zi votarea și a umblat urna mobilă prin parcuri și piețe.
Deci elitele au depus tot efortul pentru resetarea instituțională, însă doar speră că nu în sensul antioccidentalismului neoceaușist. Și dacă românii chiar vor decide asta, elitele se spală frumos pe mâni că n-au nicio responsabilitate, restul românilor fiind de vină. Frumos, ce să zic, felicitări chiar!
Necrolog: Tânăra democrație românească s-a stins la nici 35 de anișori. A ucis-o chiar gardianul ei principal, Curtea Constituțională. Prima lovitură de cuțit a venit cu excluderea unui candidat la președinție pentru delict de opinie. D-na Șoșoacă are grația unei mahalagioaice și idei detestabile, dar trebuia trimisă la plimbare democratic, la vot, nu în culise. Acum a venit lovitura de grație. Pentru că nu a ieșit cum era stabilit, un „catindat” de 1% a dat CCR pretextul. Autorul moral a stins lumina și a plecat de acasă, creând-uși alibiul perfect când a declarat că nu mai candidează. Desigur, tovarășul Marcelică se va sacrifica pentru patrie după „renumărare” și va da lupta cea mare cu dușmanul poporului. Adio democrație originală. Ai fost cam perversă, mai mereu hoață și i-ai servit cu adevărat doar pe băieții deștepți. Și totuși presimt că ne vei lipsi în curând. Odihnește-te în pace!
(Sosoaca n.m.) trebuia trimisă la plimbare democratic, la vot, nu în culise.
Și totuși unii au vrut cândva lustrație prin lege, iar nu votată la urne. Au avut sau nu dreptate cei care au votat atunci Iliescu și FSN?
E atat de simplu, clar si adevarat ce ai zis aici! Nu inteleg cum nu pricepe lumea si se lasa pacalita-n halu asta!
Vedeți discursul de la Iași a doamnei Kovesi. A vorbit studenților. Citiți printre rânduri.
Iosif Vissarionovici a spus clar: -Nu conteaza ce votati, conteaza cine numara voturile!
Oare acest articol vrea sa ne spuna ca cetatenii NU au voie sa voteze liber pentru a instaura o dictatura?
Nu articolul, ci legea o spune.
Cărțile sunt făcute de cineva , gândit cu mult timp înainte, nimic nu este întâmplător !
Maica Rusia jubilează pentru orice țară europeana care intra în haos. CCR tocmai a comis inaltă trădare! Poate cetățenii rămân calmi și continuă să voteze democratic.
Uitam intotdeauna un lucru mărunt….dar ESENTIAL! Clasa politica este compusă din oameni si oamenii care o compun sunt după chipul și asemănarea celor care ii aleg! ASA cum este clasa politica, asa este TARA! …..restul este trecut, prezent și speculație.
Putin râdea în bătaie de joc de România, dar noi suntem cei care ne-am făcut de râs.
Și nu este joia neagră, sunt 35 de ani negri cu luminițe care se tot văd la capătul unui tunel ce se lungește an de an pentru noi. …La capătul căruia vedem ca suntem incapabili să ajungem.