Vrăjitorul din Kremlin, film regizat de Olivier Assayas, realizat pe un scenariu scris de Giovanni Da Empoli, Olivier Assayas, Emmanuel Carrère, este bazat pe romanul Magul de la Kremlin, datorat primului. Un elvețiano-italian aflat la ora debutului. Romanul a apărut în românește în anul 2023, în traducerea lui Bogdan Ghiu, la editura bucureșteană Humanitas, sub titlul mult mai potrivit, după părerea mea, Magul de la Kremlin.
Cartea spune povestea unui francez fascinat de Moscova, de romanul Noi al lui Zamiatin, francez devenit peste veacuri un fel de alter-ego al celebrului și detestatului marchiz De Custine care ajunge să se afle în preajma lui Vadim Baranov, fost consilier al lui Vladimir Putin. Consilier sau, mă rog, spin doctor retras din funcție la scurtă vreme după Jocurile Olimpice de la Soci. Baranov, în spatele căruia nu e deloc greu să îl identifici pe Vladislav Surkov, a luat decizia retragerii, care în Rusia a fost asimilată unei dezertări, după aflarea veștii că fusese declarat persona non grata nu doar în SUA, ci și în Europa. A făcut-o, după propria apreciere, mult prea târziu.
Da Empoli, care a fost și el o vreme consilier al premierului italian Matteo Renzi, e evident bine familiarizat cu literatura rusă. Este profesor de Sciences Po. A vrut să descifreze în romanul său motivele și metodele care au stat la baza fulminantei ascensiuni a lui Vladimir Vladimirovici Putin. Care, în timp relativ scurt, a devenit dintr-un insipid șef al FSB-ului, succesorul KGB-ului, ultimul dintre cei cinci premieri numiți de Boris Eltin pe parcursul a numai un an, apoi președinte interimar și, în fine, președintele Rusiei.
Creat de Boris Berezovski, un oligarh din zona media, înlăturat când nu s-a mai dovedit a fi util, Putin nu a fost nici un moment însetat de popularitate ieftină. Nu și-a dorit pentru sine premiul Nobel, A înțeles cinic că e depăsit la capitolul imagine de Stalin, Și aceasta datorită masacrelor, a execuțiilor comandate, a artei de a descoperi vinovați, de a-i pedepsi și de a da astfel satisfacție maselor. S-a debarasat de oligarhi (așa cum au fost Mihail Hodorkovski care apare în roman mai întâi doar cu prenumele Mihail), a pus în locul lor tot felul de siloviki, adică oameni recrutați din rândul elitelor din instituțiile de forță. Cel supranumit Țarul a instrumentalizat în folosul propriu războaiele cecene, a privit impasibil, cinic tragedia de pe submarinul Kursk. A făcut din apărarea onoarei patriei lozinca sa fundamentală. În numele acestei onoare orice a devenit posibil. Așa a început cu mulți ani în urmă tragedia Ucrainei. Prefațată de anexarea Crimeei.
Am rezumat în cele de mai sus ceea ce am scris în cronica dedicată cărții și publicată pe Contributors. ro la data de 17.04 2023. Aceasta după ce, cu câteva zile mai înainte, mai exact în data de 8 aprilie, dl. Sorin Ioniță a publicat pe același site, o recenzie în care califica Magul de la Kremlin drept “o carte periculoasă”. Care nu doar că i-a adus Giuliano Da Empoli o popularitate și onoruri nemeritate, un noian de premii, ci conține primejdia de a fi luată drept analiză politică autentică. Unde mai pui că datele biografice ale lui Baranov sunt inventate, că modelul Surkov era în fapt, un șmecher care a făcut școala pe sponci.Nici pe departe regizor de teatru interesat de marea dramaturgie. De Shakespeare. Altminteri, admitea domnul Ioniță, Da Empoli are talent și și-a făcut bine temele pentru a scrie o bună carte de ficțiune.
Cum –necum, cartea și-a continuat succesul. Devenită cu oarecare modificări scenariu de film (francezul fascinat de Moscova se metamorfozează într-un profesor universitar american sosit la Moscova în vederea documentării pentru o o carte despre Evgheni Zamiatin, care ajunge în preajma lui Baranov, prezentat ca un fel de Machiavelli rus ce își spune nu doar povestea lui, ci mai ales pe aceea a lui Putin) cartea trece, indubitabil, proba ecranului.
Regizorul Olivier Assayas ;i scenariștii Giuliano Da Empoli, Olivier Assayas, Emmanuel Carrère precizează, de la bun început, că Vrăjitorul din Kremlin este o operă de ficțiune. Că discuțiile din producția cinematografică sunt imaginate, aceasta neînsemnând însă nicidecum că producția nu ar respecta faptele reale și cronologia.
Profesorul Rowland (Jeffrey Wright), ultimul care s-a întâlnit cu Baranov (al cărui calm desăvârșit este bine jucat de Paul Dano) știe să asculte. Intervine rar, pune doar întrebările care trebuie puse. Nu își îngăduie familarisme. Știe bine ce se ascunde în spatele zâmbetului uneori trist, alteori melancolic al lui Baranov. În structurarea poveștii, în care un rol aparte îi revine însăși Moscovei a cărei moștenită grandoare imperială este riguros surprinsă de aparatul de filmat al lui Yorick Le Saux, sunt inserate fragmente din jurnalele de actualități ale vremii.
Baranov începe prin a vorbi despre sine. Despre relația complicată cu tatăl său, nevindecabil nostalgic comunist, despre găsirea cu greu a unui rost în viață, despre magia exercitată de o posibilă carieră de regizor de teatru, despre viața lui din Rusia din primii ani de după 1990, despre speranțe și despre destrămarea Imperiului sovietic, despre prăbușirea în boală,în alcool și în ridicol a lui Boris Eltin (vedem celebra scenă în care acesta dansează ridicol, îl vedem și incapabil să mai citească un discurs scris de alții), despre prietenia cu Dmitri Sidorov (Tom Sturridge) devenit cum nu se poate mai repede oligarh. Cel care i-a furat-o pe Ksenia (Alicia Vikander) și care a fost deportat de Putin în Siberia.
Descoperit de Boris Berezovsky (Will Keen), Baranov ajunge în preajma lui Putin. Care e jucat de Jude Law. Poate prea frumos pentru personajul încredințat, Law optează pentru o eleganță rece, copleșitoare, menită să dea fiori. Acceptând toate condițiile noului Țar, faptul de a-i sta în totalitate la dispoziție, Baranov se îndrăgostește de condiția lui de spin doctor, se îmbată cu cuvinte, își savurează soluțiile ( a se vedea secvența în care vorbește despre noul look ce trebuie conferit fedtivității de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci), realizează relativ târziu cât de primejdioase au devenit strategiile de consolidare a imaginii lui Putin. Baranov ratează momentul retragerii, o recâștigă pe Ksenia cu care va avea o fiică.
În ultimele secvențe ale filmului, Baranov îi mărturisește profesorului Rowland că trăiește permanent cu frică. Ori dacă lucrurile stau astfel, de ce oare a decis el să vorbească? Doar știa mai bine ca nimeni altul că respectarea secretului e regulă de fier în regimurile totalitare de tip mafiot. Vorbind, Baranov își semnează singur condamnarea la moarte.
Curiosa Films, Gaumont, France 2 Cinéma
VRĂJITORUL DIN KREMLIN
Regia: Olivier Assayas
Scenariul: Giuliano Da Empoli, Olivier Assayas, Emmanuel Carrère
Producători executivi: Alexandra Abrams, Justin Ardalan-Raikes, Sylvie Barthet, Lee Brodam, Olivier Delbosc, Patrick Doherty, Sidonie Dumas, etc
Imaginea: Yorick Le Saux
Montajul: Marion Monnier
Scenografia: Aksesis Millers, Alvars Dambis, Hélène Esselinck, Maija Jansone
Costume: Jürgen Doering
Cu: Paul Dano (Vadim Baranov), Alicia Vikander (Ksenia), Tom Sturridge (Dmitri Sidorov), Will Keen (Boris Berezovsky),Jeffrey Wright (Rowland), Jude Law (Vladimir Putin), Magne –Havard Brekke (Eduard Limonov), Dmitryi Turchaninov (Garry Kasparov), Andris Keiss (Evghenyi Prigojin)
