Note de lectură: David Graeber, Datoria. Primii 5000 de ani

Cartea cu titlul de mai sus a primit în 2012 premiul Bateson al Societății de Antropologie Culturală, care este una dintre cele mai mari secțiuni ale Asociației Americane de Antropologie. Ea demonstrează că știința economică poate beneficia în multe feluri de pe urma cercetărilor din antropologia socială. Una din posibilitățile pe care antropologia le creează pentru cercetarea economică este abordarea unor procese economice în termeni mai generali decât cei ai analizei economice tradiționale: valoare, preț, cost, profit etc. Mai precis, perspectiva antropologică oferă o viziune globală asupra unor probleme economice universale, dar care se manifestă în forme remarcabil de diverse în toate civilizațiile. Cartea recenzată aici nu epuizează implicațiile acestei viziuni, ci constituie o tratare istorică mondială a noțiunii centrale de „datorie”. Ea este utilă totuși nu numai istoricilor economiei și ai dreptului, ci și economiștilor și juriștilor care se ocupă de problemele contemporane.

Acestea fiind spuse, trebuie totuși precizat că abordarea lui Graeber diferă adesea de modul în care economiștii și juriștii contemporani tratează subiectele respective. El evită, de regulă, discutarea amănunțită a aspectelor tehnice ale problemelor economice și juridice discutate, deoarece consideră că multe dintre aceste dezbateri sunt profund exotice. (p. 302). Or, aceasta sugerează o anumită încercare de ocultare a problemelor economice și juridice reale.

Cartea lui Graeber este de dimensiuni impresionante (682 pagini și peste 1.000 titluri bibliografice) și este excelent tradusă în limba română de către Florentina Hojbotă și Dragoș Dodu. Scopul său este clarificarea semnificației pe care o are reducerea simțului moral și juridic la „limbajul unei tranzacții economice.” În cuvintele autorului: „Ce înseamnă reducerea obligațiilor morale la datorii?” (p. 21). „Cine anume are dreptul de a vorbi în numele cosmosului sau al omenirii, pentru a ne spune cum să ne plătim datoria?” (p. 100).

Dimensiunea istorică a cărții provine din încercarea autorului să găsească originile schimbărilor culturale ce au dus la înțelegerea actuală a ideilor de justiție și de datorie. După cum află cititorul încă de la începutul cărții, răspunsul final al lui Graeber la întrebările amintite este că reducerea moralei la mercanilism provoacă un dezastru social la scară internațională. El dă exemplul țărilor din lumea a treia, care au fost constrânse de FMI să adopte măsuri de austeritate pentru a beneficia de refinațarea datoriilor contractate în trecut față de creditorii internaționali, în principal față de marile bănci, precum Citibank și Chase. (p. 6). După părerea sa, există o mare confuzie morală cu privire la datorie (p. 16), deoarece chiar și oamenii cărora le pasă de lumea a treia și de soarta săracilor sunt de acord cu pricipiul că datoria trebuie rambursată. Această confuzie este ilustrată prin relatarea unei întâniri cu o activistă angajată în lupta împotriva sărăciei. În cursul discuției dintre cei doi, autorul a explicat de ce crede el că FMI trebuie desființat, însă interlocutoarea sa i-a obiectat că țările din lumea a treia ar putea cere acestei instituții să impună programe de austeritate țărilor dezvoltate, deoarece acestea din urmă „au împrumutat banii ăia! (de la țările sărace–SC). Toată lumea trebuie să-și plătească datoriile”. (p. 7).

În acest cadru,DATORIA. Primii 5000 de ani apare ca o încercare de reconstruire a modului în care limbajul pieței a pătruns treptat în toate aspectele vieții umane, inclusiv în morală și religie. (p. 128). Autorul folosește cuvântul „datorie” în sens juridic, pentru a-l distinge de noțiunea morală de „obligație” și explică pe larg modul în care, de-a lungul timpului, toate relațiile umane, chiar și cele mai intime, au ajuns să fie concepute ca datorii exprimate în formă bănească. (p. 516-521). În concepția lui Graeber, acest lucru a dus la sclavie și la violență, din cauza „capacității banilor de a transforma moralitatea într-o chestiune de aritmetică impersonală – și în același timp, de a justifica astfel de lucruri care altminteri ar părea scandaloase sau obscene.” (p. 22).

Ca urmare, Graeber acordă puțină atenție logicii schimbului de mărfuri și relațiilor contractuale. El consideră că prezumția egalității juridice a părților contractante, care se află în centrul concepției clasice despre societate, pe care o prezintă în capitolele 1, 2, 3 și 4, este „una din cele mai crude și mai violente forme de egalitate imaginabile.” (p. 287). În capitolele 5, 6 și 7, Graeber își expune propria concepție despre ceea consideră a fi o economie umană, în care „banii nu sunt un mijloc de a cumpăra sau a face schimb cu ființe umane, ci un mod de a exprima cât de mult nu se poate face așa ceva.” (p. 316). De asemenea, el dă o explicație istorică modului în care s-a pierdut acest ideal în cursul istoriei, de la Mesopotamia mileniului III î. Cr., la Grecia antică și Irlanda medievală. Autorul se arată consternat de faptul că legile irlandeze medievale stabileau un preț monetar exact pe demnitatea umană (p. 257) și critică obiceiul irlandez medieval de a exprima prețul onoarei în „cumale” sau fete-sclave. (p. 253).

Istoricii economiei și ai dreptului sunt provocați, așadar, să privească într-o lumină nouă evoluția în timp a noțiunii centrale de „obligație”. Cartea lui Graeber ridică, de asemenea, multe întrebări indirecte cu privire la modul în care izvoarelor istorico-juridice antice au fost receptate în lucrările autorilor moderni. Astfel, în mai multe rânduri, el face referință la contribuția dreptului roman la crearea civilizației occidentale, amintind celebra afirmație a teoreticianului german al dreptului, Rudolf von Jhering, că Roma antică a cucerit lumea de trei ori: prima dată prin armatele sale, a doua oară prin religie, iar a treia oară prin legile sale (298). După Graeber, în special concepțiile moderne despre proprietate și libertate provin din ideile romane despre sclavie, dominium și gospodărie. Rezultatul acestei receptări a dreptului roman este însă incoerent, deoarece „înseamnă să ne poziționăm, într-o manieră stranie, ca stăpâni și deopotrivă ca sclavi.” (p. 315).

Meritul autorului este că reunește corpuri de cunoștințe din diverse discipline sociale, care nu sunt, de obicei, interconectate. Iar modul său original de argumentare creează adevărate surprize intelectuale. De exemplu, prezentarea pe care o face legăturii dintre, pe de o parte, apariția banilor comerciali, iar pe de altă parte, purtarea vălului de către femei și respingerea prostituției de către aristocrații greci (p. 282-285) este cu adevărat epatantă. Tot așa este analiza sa a relației dintre, pe de o parte, explozia datoriilor, transformarea tuturor relațiilor umane – și, prin extensie a corpurilor femeilor – în mărfuri potențiale, iar pe de altă parte, dezvoltarea patriarhatului și declinul drepturilor femeilor în Mesopotamia mileniului II î. Cr. (p. 262). Mai mult, prin compararea evenimentelor din istoria europeană cu evoluțiile concomitente din India, China și Orientul Mijlociu, Graeber combate anumite concepții încetățenite, de exemplu, prejudecata că Evul Mediu a fost o perioadă de supunere oarbă față de autorități, o „epocă a credinței” – concepție greșită pe care el o atribuie Iluminismului francez (465). În continuare, el argumentează că inflația uriașă care a avut loc în Europa la începutul epocii moderne se explică prin faptul că în acea perioadă China a trecut de la un sistem monetar bazat pe banii de hârtie la un sistem monetar bazat pe  argint. (p. 484).

Predilecția lui Graeber pentru abordarea interdisciplinară și narațiunea amplă conferă cărții o savoare ieșită din comun. Însă, nici chiar un savant de talia lui Graeber nu poate fi specialist în toate subiectele de care se ocupă. Considerăm că multe afirmații ale sale, chiar dacă nu sunt esențiale pentru argumentare, sunt neinspirate. De exemplu, juristul și filozoful politic Jean Bodin este calificat drept scriitor scolastic, iar cuvintele lui sunt citate pentru a ilustra propria propunere a lui Graeber de construire a unei structuri legale a contractelor, curților de judecată și chiar a guvernării bazate pe viziunea lui Toma din Aquino despre dragoste și prietenie. (p. 516). Alte afirmații sunt neverosimile, cum ar fi cea referitoare la dezbaterile polemice care au avut loc în universitățile spaniole, precum cea din Santander, despre umanitatea indienilor din America. (p. 497). În fine, alte idei sunt neadevărate din punct de vedere empiric, cum ar fi, de exemplu, aserțiunea că „aservirea prin îndatorare continuă să fie maniera principală de recrutare a forței de muncă în întreaga lume: fie în sens literal, în cea mai mare parte a Asiei de Est sau a Americii Latine, fie în sens subiectiv, întrucât majoritatea muncitorilor sau a angajaților salariați simt că muncesc în primul rând pentru a achita împrumuturi purtătoare de dobânzi.” (p. 579).

Mai trebui adăugat că mulți istorici resping concepția filozofului existențialist german Karl Jasper despre „epocile axiale” – adică perioadele de coordonare a unor schimbări epocale din diferite culturi răspândite în întreaga lume. (p. 339). Or, această concepție stă la baza viziunii lui Graeber despre marile „cicluri” ale istoriei lumii (p. 325), care încep cu Epoca primelor Imperii Agrare (3500–800 î. Cr.), continuă cu Epoca Axială (800 – 600 d.Cr.), Evul Mediu (600 d. Cr.–1450 d.Cr.), Epoca imperiilor capitaliste” (1450–1971) și se termină cu epoca actuală încă necunoscută (1971– prezent). Mai mult, Graeber susține că pentru fiecare dintre aceste perioade există un sistem monetar corespunzător, bazat pe credite sau pe metale.

Unele afirmații din DATORIA. Primii 5000 de ani sunt de-a dreptul șocante pentru un economist oarecum familiarizat cu istoria gândirii economice. De exemplu, Graeber susține că multe dintre cele mai cunoscute idei ale lui A. Smith provin din textele persane medievale (p. 30). Motivul este că el vede o asemănare izbitoare între, pe de o parte, ideile lui Smith despre „mâna invizibilă” și schimbul economic ca o consecință naturală a rațiunii umane și a vorbirii, iar pe de altă parte, ideile exprimate în textele economice scrise de teologul și filosoful musulman Al-Ghazali (1058–1111 d. Cr.) și de astronomul și matematicianul persan Nasir al-Tusi (1201–1274 d. Cr.). Cu toate acestea, există o explicație cunoscută pentru orginea amintitelor idei din opera lui Smith: filozofia aristotelică și filozofia stoică, preluate prin intermediul gândirii economice a epocii medievale și a scolasticii, despre care se știe sigur că l-au influențat pe Smith. Pe lângă aceasta, este un fapt stabilit că multe asemănări dintre gândirea economică islamică și cea occidental-europeană provin din sursa lor comună, și anume filozofia greacă – în special filozofia lui Aristotel. De altfel, Stagiritul este cel care a creat „mitul trocului” pe care Graeber îl atribuie lui A. Smith (p. 36). Există, deci, motive pentru privi cu rezervă unele idei noi, fie ele chiar și deduse dintr-o perspectivă istorică inedită, și anume atunci când această viziune globală servește, de fapt, pentru estomparea lacunelor din cunoștințele despre unele chestiuni particulare. La urma urmelor, înainte de a fi făcut afirmații îndrăznețe despre originea persană a gândirii economice a lui Smith, Graeber ar fi putut consulta, pe lângă sutele de lucrări citate și comentate în notele de la subsol, o carte de istoria ideilor economice, cum ar fi, de exemplu, celebra History of Economic Analysis a lui J. Schumpeter, care arată că originile filozofiei morale a pieței a lui Smith se află în filozofia greacă, dreptul roman, scolastică și tradiția teologico-filozofică a legii naturale.

Argumentarea lui Graeber nu este întotdeauna ușor de urmărit. Acest lucru este deteminat în parte de faptul că multe dintre ideile sale sunt cu adevărat provocatoare, dar și de tendința sa de a trata concomitent o pluralitate de subiecte. El este un mare povestitor, care uneori dă însă impresia că vrea să spună prea multe. De exemplu, cititorul este purtat pe parcursul a numeroase pagini de la textele persane medievale cu privire la diviziunea muncii, la interpretarea de către Sfântul Ambrozie a Deuteronomului, la etimologia cuvântului grecesc „symbolon” și la semiotica expresiei chineze „Fu”. Or, nu este sigur că toate aceste erudite divagații contribuie la clarificarea originilor principiului moral că datoriile trebuie rambursate.

Poate nu este inutil de precizat că DATORIA. Primii 5000 de ani nu a fost publicată exclusiv din interes academic. Autorul este cunoscut pentru tendințele sale politice anarhiste, a fost unul dintre promotorii mișcării Occupy Wall Street și militează deschis pentru desființarea FMI, amnistia fiscală și ștergerea datoriilor. (p. 7). De asemenea, el respinge categoric principiul că datoria trebuie rambursată cu orice preț și invocă în mod constant tradițiile morale și religioase care, după părerea lui, justifică această atitudine revoluționară. În cuvintele sale, „avem nevoie de un fel de jubileu în stil biblic: unul care să afecteze atât datoria internațională, cât și pe cea a consumatorilor.” (p. 612).

Stilul tăios al cărții lui Graeber este o diatribă împotriva „categoriilor de gândire uzuale” și „aparatului disperării”. (p. 604). Or, aceasta nu este deloc o analiză obiectivă a cauzelor istorice ale actualei crize a datoriilor. Cu toate acestea, Graeber rămâne un savant erudit și militant, a cărui critică radicală a datoriei contrazice tiparele gândirii economice și juridice tradiționale.