luni, aprilie 22, 2024

La Petroșani, o aniversare și nostalgiile mele universitare

În România, eu nu eram premiant, pentru că aveam oroare de învățământul românesc de dinainte de 1989. Cei care vă spun că era grozav mint sau nu știu ce spun. Era o închisoare școala românească. (…) Eu cred că nu s-a schimbat, pentru că am văzut la nepoatele mele că învățau pe de rost aceleași comentarii pe care le-am învățat și eu pe de rost înainte de 1989. Mai e o problemă: cred că școala românească nu încurajează autonomia intelectuală. Nu te învață să gândești cu mintea proprie.„Theodor Paleologu, interviu HotNEWS

În octombrie anul trecut la Universitatea din Petroșani, unde am absolvit și eu în urmă cu, iată, 33 de ani, s-au sărbătorit 75 de ani de învățământ superior în Valea Jiului, răstimp în care circa 40 de mii de studenți au finalizat cursurile și au devenit ingineri mineri în toate specialitățile meseriei și toate formele de pregătire: licență, masterat și doctorat.
Am știut încă de la începutul anului despre eveniment și totuși l-am ratat, pentru că până spre vară uitasem de el, acaparat de alte, să zic, priorități. Apoi, când mi-am adus din nou aminte, grație unui anunț postat în rețeaua Linkedin, era deja târziu și complicat să încerc să fac aranjamentele care presupuneau deplasarea și participarea și mi-am spus asta e, rămâne pe data viitoare, care-o fi ea.

Ceremonia din aula Universității Petroșani, octombrie 2023. Sursa: servuspress.ro


Ceremonia din aula Universității Petroșani, octombrie 2023. Sursa: servuspress.ro
Apoi am primit un mesaj de la fostul meu profesor de istorie din studenție, Mircea Baron, pensionat de câțiva ani și devenit un prolific autor de carte, dedicat pasiunii de a nu lăsa trecutul mineritului sau al locului să se stingă fără ca generațiile prezente ori cele care vor urma să-l poată cunoaște și, eventual, îndrăgi: Am o carte pentru dumneavoastră, publicată cu prilejul aniversării celor 75 de ani, cum facem să vă parvină?
Ce bine este să ai oameni buni în jurul tău, care să se gândească o clipă și la tine și să te scoată basma curată din pasa proastă provocată de propria-ți indolență; mi s-a făcut brusc rușine că am lăsat să treacă pe lângă mine fără nicio scuză o ocazie importantă de reconectare cu trecutul studențesc, cu oamenii și locurile care m-au definit pe când eram crud și lipsit de repere, încă nărăvaș în asumarea valorilor care să mă definească în viață și carieră.


Recunosc cu sinceritate că nu ingineria ar fi fost, la modul ideal, prima mea opțiune, că mi-ar fi plăcut mult mai mult să studiez istorie și filozofie, dar trebuie să mărturisesc în același timp, la fel de sincer, că nu am făcut aproape niciun efort în direcția bună, că pasiunea nu a fost destul și voința mi-a fost slabă, așa că am apucat cărarea ușoară, cedând convenționalului.


Ca să studiez istoria, trebuia să renunț la confort, să muncesc mai mult și mai temeinic, să-mi asum plecarea într-un alt centru universitar, cazarea într-un cămin studențesc în vremuri de lipsuri și așa mai departe versus traiul comod din casa părinților mei, alături de prieteni și urmând o școală care nu era prima mea preferință, dar nici nu părea să-mi creeze mari dificultăți, oferind în plus destule facilități: o bibliotecă foarte bună, sală și teren de sport, un campus într-o zonă frumoasă a orașului, viață studențească relativ ofertantă, haine de îmbrăcat, fără campanii agricole toamna…; într-un cuvânt poteca fără spini.
Nu am avut emoții la admitere, chiar dacă a trebuit să trec câteva probe fizice eliminatorii, doar că după nouă luni și jumătate de armată și o lungă vacanță de vară am constatat la primele cursuri că uitasem aproape tot ce conta din matematicile și fizica de liceu. M-am speriat puțin, am avut teama că am ales prost și, iată, viața se va răzbuna: nu voi fi capabil să trec de sesiunea de iarnă, tot planul meu de viață bună și comodă se va prăbuși într-un infern pe care-mi era și teamă să-l contemplu ca să nu cumva să se împlinească. Am recuperat pe parcurs.

Campusul Universității din Petroșani, sediul „vechi”. Sursa: avantulliber.ro


M-am întâlnit cu profesorul Mircea Baron într-o cafenea din Petroșani anul trecut, în ultimele zile ale lunii noiembrie și am depănat amintiri pe marginea cărții pe care mi-a oferit-o, împreună cu o caldă dedicație, pentru care-i mulțumesc încă o dată. Volumul este, evident în fond, o istorie sub forma unei monografii a 440 de dascăli ai Universității, începând cu anii 1949 – 1950, când școala se numea Institutul Cărbunelui Petroșani.
Vremurile studenției mele s-au consumat preponderent în ultimii patru ani de comunism, o perioadă complicată și confuză, de lipsuri și presiune ideologică. Institutul de Mine avea în programele de studii cursuri de engleză, franceză, germană și rusă, dar nu mai putea de câțiva ani să aducă în bibliotecă carte sau reviste de specialitate din străinătate. La bibliotecă cartea de specialitate în limbi străine era preponderent în limba rusă (ni se spunea că rușii sunt cei mai mari specialiști), apoi câte ceva în limba franceză, cehă sau maghiară, mai deloc în limba engleză; cele mai noi titluri străine erau cam din anii ’70. Ca idee.
Aveam cadre didactice care studiaseră sau se perfecționaseră în Uniunea Sovietică, ceea ce nu era surprinzător, dar existau și câteva excepții (una, două) de profesori care urmaseră specializări în Occident (dar eu nu i-am avut dascăli). Auzisem de scandaluri – ceea ce astăzi numim corupție – cu cumpărări de examene în „barter” , mai puțin cu bani, dar și de modificări de note la examenele de admitere. Profesorul Mircea Baron mi-a confirmat unele dintre aceste povești, pe altele m-a ajutat să le înțeleg nuanțat, în contextul vremurilor.

Monografia dascălilor care au predat la Universitatea din Petroșani. Sursa: arhiva personală



Efortul de documentare pentru monografia dascălilor Almei Mater Petrosenensis nu a fost chiar o plimbare prin parc, după cum am aflat, cu tot concursul oferit de rectorul universității, Sorin Radu (coautor al lucrării) și sprijinului dat de Senat, pentru motivul evident că este dificil să armonizezi portrete de figuri astăzi dispărute și chipuri încă existente, unele retrase din activitate sau pe care diverse neputințe le împiedică să-și ofere concursul, altele în plină activitate și cu programul extrem de încărcat. Dar s-a înfăptuit și încă la timp pentru a acompania marele eveniment al anului 2023.
Nu vreau să intru în detaliile festivităților prilejuite de aniversarea acestor trei sferturi de veac de învățământ superior în Petroșani (le puteți găsi relatate aici de presa locală), prefer să rămân cu comentariul alături de monografia profesorului Mircea Baron, să trec în revistă câte ceva din trecutul învățământului universitar în Valea Jiului, să comentez evenimente controversate din trecut și să alătur propriile-mi amintiri din vremurile în care am studiat la Universitatea din Petroșani.
În Valea Jiului exista o tradiție a învățământului tehnic încă de la începutul secolului XX, pentru că între anii 1905 și 1919 funcționase aici o „școală minieră pentru cărbune”, iar din august 1920 s-a înființat la Petroșani o școală de maiștri minieri și electromecanici minieri, ca instituție subordonată Ministerului Industriei și Comerțului.
În 1920, două școli politehnice, la București și la Timișoara, pregăteau ingineri în specialitatea minerit la secțiile de „mine și metalurgie”, în urma unor decrete regale semnate în acel an de regele Ferdinand I-ul. În august 1948, printr-un decret al Marii Adunări Naționale prin care se făcea o reformă „populară” a învățământului, urmat de o decizie a ministrului învățământului, se înființează la Petroșani Institutul Cărbunelui.


Prima locație în care a funcționat acest Institut al Cărbunelui era, în vremea copilăriei mele, sediu al unui liceu economic; spațiul era unul modest și, evident, a fost nevoie de construirea de spații noi, adecvate. În anul 1949, Institutul Cărbunelui primește în folosință 10 hectare de teren în „Dealul Calvaria” , care din acel moment începe să fie cunoscut ca „Dealul Institutului”. Pe acest debutează rapid și evoluează în etape construcția unor corpuri noi și spațioase de învățământ, un campus în toată puterea cuvântului, unele facilități fiind date în folosință cu puțin timp înainte să devin și eu student sau chiar după anul 1990.

Primul sediu al Institutului Cărbunelui, aproape de gara Petroșani. Sursa: ziarulexclusiv.ro



În 1952, Institutul Cărbunelui devine Institutul de Mine Petroșani, cu două secții: exploatări miniere și electromecanică minieră, care din anul universitar 1957 – 1958 se transformă în facultăți. Așa arăta institutul când am devenit student, având organizate cursuri de zi și serale; în acei ani se renunțase la cursurile de subingineri.


Ca studenți la cursurile de zi aveam dreptul la uniformă și o primeam în primele zile de an universitar din anul I, iar al doilea set la începutul anului III. Setul consta din costum de vară și costum de iarnă, cămăși, cravată, pantofi și o manta pentru iarnă. Culoarea costumelor și a mantalei era negru, cu o vipușcă subțire albastră la pantalon. Nu puteai să participi la cursuri fără să porți uniforma și aveam profesori care erau foarte atenți ca uniforma să fie completă și conformă, în timp ce alții erau mai permisivi. Oricum, la examene nu se punea problema ca student la zi să nu porți uniforma conform, pentru că riscul să fi nu fi primit era mare.


Pe de altă parte, îmi aduc aminte că mantalele făceau furori prin alte centre universitare și am avut amici care au valorificat extrem de profitabil articolul atunci când au decis să renunțe la el. Ca fapt divers, îmi aduc aminte că am călătorit cu trenul, alături de un coleg, de la București la Brașov îmbrăcați în acele uniforme și cu mantalele deasupra (era cam frig în compartiment) și am avut parte de priviri curioase, dar reținute și de un supracontrol cu nașul însoțit de milițieni care pur și simplu ne-a omis, de parcă nu am fi existat. Abia atunci un domn a dat glas curiozității: Dumneavoastră de la cel fel de școală militară sunteți?
Pentru vremurile de atunci, învățământul universitar politehnic de la Petroșani era de un nivel destul de bun, peste medie aș spune, cu rezultate bune la concursurile studențești de matematică – numite „Traian Lalescu”, se organizează și astăzi -, la sesiunile de comunicări, sau la festivalurile studențești unde participa de obicei corul studențesc, care producea impresie cu ținuta și repertoriul. Ambasadorii cei mai cunoscuți ai centrul universitar din Petroșani erau, totuși, sportivii de la clubul de rugby „Știința”, care se confruntau de la egal la egal cu marile forțe: Dinamo, Steaua, Farul, Politehnicile Iași și Timișoara, cu Baia Mare și Bârladul sau cu Sportul Studențesc.


Răsfoind monografia am rememorat tot felul de povești pe care nu ar avea rost să le încredințez hârtiei, dar care pe mine m-au definit în multe feluri. Sunt acolo nume de profesori pe care i-am admirat și ale căror cursuri sau seminarii le urmăream cu mare plăcere, profesori de care mi-a fost teamă – „cuie” -, a căror exigență mi-a folosit, dar și „cuie” care foloseau artificial exigența ca să-și acopere lipsa de pricepere pedagogică. Nimic nou, nimic diferit de experiența pe care orice student, din orice timp, o are în perioada studiilor universitare.

Corul studenților de la Petroșani. Sursa: cronicavj.ro


Ceea ce este absolut sigur, pe de altă parte, este că școala superioară românească în perioada comunistă a fost ținută la un nivel cât de cât acceptabil numai și numai prin dedicarea dascălilor, pentru că, altminteri, universul universitar era strâns controlat ideologic, supus interferențelor politice, subminat de lipsuri, de frigul din amfiteatre, de ruperea legăturilor cu mediul universitar și de cercetare din alte țări – și nu doar din Occident, ci și din fostele state comuniste – de modul precar în care se făcea practica în întreprinderile economice și așa mai departe.
Copil fiind, încă la școala generală, am fost martor fără voie al scandalului care a zguduit la propriu urbea în anul 1978, când au fost decapitate conducerea orașului și a Institutului de Mine, sub acuzația că a patronat trucarea examenelor de admitere. Pe atunci izbucnirea unui scandal public de o astfel de anvergură era un eveniment excepțional, mai ales că implica recunoașterea de către partidul comunist a realității corupției interne, care iradia și în societate.
Matei Gheboianu, istoric și profesor la Universitatea din București, a documentat într-un studiu – Fraude în procesul de admitere la Institutul de Mine din Petroșani (1976-1978) în „Arhivele Olteniei” – acel scandal, pe marginea căruia am dezbătut la cafenea împreună cu profesorul Mircea Baron, rugându-l să-mi întregească imaginea vagă pe care o reproduceau amintirile mele de copil.
Matei Gheboianu expune anatomia unui tip de scandal de care oficialitățile comuniste se fereau din toate puterile, pentru că implica o maculare în ochii opiniei publice – denumită „clasă muncitoare” – a unei imagini atent cosmetizată a partidului ca „far călăuzitor”, putere imaculată, în care corupția nu-și avea locul, apoi de oferă și o concluzie:
Un astfel de caz de fraudare nu era singular în sistemul de învățământ superior din România. În urmă cu un an descoperirii acestei situații, existase un caz similar, care avusese ecou la nivel național, la Facultatea de Drept a Universității din București. La fel ca la Petroșani, pe lângă cadrele didactice, au fost implicați și membri ai Comitetului Central. Dorința de fraudare a concursului de admitere era susținută, pe de o parte, de numărul limitat de locuri pe care Ministerul Educației le aloca, pe de altă parte, de nivelul scăzut al cunoștințelor candidaților participanți la concurs, prezentat într-un raport al Ministerului Educației ca fiind „mediocru sau slab”, dacă vorbim de cazul Institutului de Mine din Petroșani. Totodată, imixtiunea cadrelor de partid în activitatea universitară era o constantă, partidul dorind să-și impună linia în orice domeniu.

Tabel cu candidații care au fost avantajați la admitere prin modificarea notelor. Sursa: Matei Gheboianu



La Institutul de Mine Petroșani totul a început cu ideea de a „ajuta” câțiva sportivi care puteau „întări” echipele de rugby – „Știința” și fotbal – „Jiul”, să devină studenți. Deciziile s-au luat prin implicarea unor oficialități locale ale partidului comunist și unii decidenți ai Institutului de Mine, precum și profesori implicați în organizarea concursurilor de admitere.
În 1978, prin autodenunțul decanului Facultății de Mine, Aurelian Simionescu, manopera prin care câteva zeci de persoane au fost favorizate la admitere și un număr similar defavorizate, a irumpt și mușamalizarea nu a mai fost posibilă. Detaliile scandalului, documentat de profesorul Gheboianu, pot fi consultate aici, nu mai intru în amănunte.
Cei acuzați că ar fi inițiat și susținut mecanismele de falsificare a notelor unor candidați pentru a promova examenele de admitere și ale altora pentru a fi defavorizați, făcând loc celor protejați au fost destituiți, dar au rămas în continuare în învățământ: rectorul Ilie Constantinescu, secretarul de partid Aurel Suciu; în timp ce secretarul organizației orășenești a partidului comunist – adică primarul – din Petroșani, Clement Negruț, a fost trecut pe linie moartă, probabil pensionat.
Profesorul Ilie Constantinescu a fost un specialist de excepție în mecanica teoretică, inclus în „Who’s who in Eastern Europe” în anul 1980 (Cambridge), dar numele său a rămas tarat de scandaluri de corupție, este drept de mai mică amploare, pentru „vânzarea” de note la examene, inclusiv după ce a devenit cadru didactic la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, după anul 1992. Cel puțin așa îmi aduc eu aminte.
Numele legate de scandaluri sunt totuși excepții. În ianuarie 1990, atmosfera în Institutul de Mine, la debut de sesiune, era explozivă, revoluționară. Profesori ca Ilie Constantinescu, Ion Dijmărescu, Aurelian Constantinescu, Emil Pop și alții au fost contestați puternic de studenți, în principal pentru că erau „cuie” la examene și înlăturarea lor putea face sesiunea mai ușoară. Unii dintre profesorii contestați au acceptat să se retragă și studențimea a fost încântată de victorie. După câteva luni situația s-a liniștit, dar câțiva profesori au decis totuși să se despartă de Institutul de Mine.

Baza sportivă „Știința”. Sursa: replicahd.ro


În ziua de 4 ianuarie ac., Petroșaniul a aniversat centenarul declarării ca oraș de guvernul liberal instalat după demisia guvernului Iuliu Maniu, decretul fiind semnat de I.C. Brătianu. Mi-a plăcut întotdeauna să-mi imaginez viitorul acestui oraș ca unul eminamente universitar, genul de urbe europeană mică, cochetă și plină de viață, sub semnul științei și al tradiției cărturărești.
Dacă Universitatea din Petroșani va rezista timpurilor și va reuși să atingă bariera centenară, sunt convins că un astfel de vis are premise să devină realitate, să se înscrie ca un nou pretendent printre centrele universitare mici care fac istorie în Europa, luând exemplul celor de mai mare tradiție ca Parma, Heidelberg, Salamanca, Leuven, Leiden sau, mai aproape de noi, Szeged ori, din țară, Galați sau Alba Iulia.
România ca națiune a răzbătut cu dificultate către marea familie a civilizației occidentale, într-un efort de peste două secole și jumătate care a prins contur ca proiect național prin fermentul ideilor umaniste care a început să dea roade în mediul intelectualilor ardeleni din Biserica Ortodoxă Unită cu Roma, prin Școala Ardeleană și documentul său programatic de referință Supplex Libellus Valachorum, de unde au iradiat dincolo de Carpați, emancipând și consolidând curentul național care a adus pus bazele statului România.
Acesta este motivul principal pentru care România nu poate exista și nu se poate manifesta pe deplin decât într-o Europă liberă și democratică, care-i garantează consolidarea ca civilizație, drepturile și libertățile individuale, dezvoltarea economică, independența și securitatea în granițele naționale.
În România europeană orice comunitate care își adună energiile și acționează determinat, inteligent și cu viziune poate prospera valorificându-și tradițiile. Poate că proiectul universitar din Valea Jiului a fost la început doar o decizie instituțională a unei puteri arbitrare numită „dictatură a proletariatului”, dar în timp s-a consolidat și a dobândit personalitate și un contur bine determinat.


Dacă Blajul sau Făgărașul au reușit să joace un rol atât de important în istoria României, imediat după ce câteva decizii administrative le-au creat oportunitatea de a deveni centre ale întemeierii unei intelectualități românești, nu văd de ce Petroșaniul nu ar continua să profite de cei 75 de ani în care din „Dealul Institutului” radiază regional și național centrul de cultură și educație numit Universitatea din Petroșani.
Este nevoie de bani – dar banii vin, prin PNRR sau prin proiecte paneuropene ca, de pildă, Academia Alianța Europeană pentru Baterii – așa că principala provocare este aceea ca în jurul acestei universități să se consolideze o comunitate unită și determinată, conștientă că poate progresa spre viitor mizând pe forța și prestigiul educației, cercetării și inovării. Să ne vedem, deci, cu bine, în 2028, la aniversarea a opt decenii de învățământ universitar în Valea Jiului! Dum spiro, spero!

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Interesant si scris din suflet. Felicitari. Sper ca scoala construita cu atat de multe eforturi la Petrosani sa reziste in continuare. Singurul lucru care face nota discordanta e citatul domnului Paleologu: scoala romaneasca, la vremea respectiva, incuraja autonomia intelectuala si dezvoltarea simtului critic mult mai mult decat o face cea de astazi. Doar lipsa de imaginatie te poate face sa crezi ca memorarea anumitor notiuni duce la uniformizare, mai degraba duce la consolidarea unui bagaj de cunostinte elementare pe care poti construi prin lectura(mai putin cele obligatorii care iti erau prezentate la sfarsitul anului scolar) si discutii.

  2. O istorie intresantă, asemănătoare cu cea a Institutului de Petrol, Gaze și Geologie București, mutat cu trei facultăți tehnice la Ploiești, mutare finalizată în 1975. O școală de elită cu profesori cu doctorate în Occident, nu în URSS. A pornit promițător, 60000 ingineri lucrează în toată lumea. Dar prin mutarea la Ploiești a început degradarea. Prin anii 80 au fost două fraudări de admitere descoperite de profesori onești și au zburat câțiva din școală. Regizate de secretari PCR, rămași în funcție atunci și ajunși rectori și prorectori după 1989. Acum a căzut dincolo de primele 30 universități din țară. La facultatea mea (ingineri chimiști pentru rafinării și petrochimie) nu mai există nici măcar un cadavru didactic care să fi lucrat 1 minut într-un combinat/rafinărie. Nu mai sunt profesori în conducere, numai conf și șl. Au distrus specializări de viitor și au băgat specializări aberante. Ex Controlul și siguranța produselor alimentare în condițiile în care nu există nici un articol de specialitate scris de cadrele didactice, nici acum la câțiva ani de la înființare, nici la înființare. Totul datorită și prostituției intelectuale la nivel de ARACIS care a aprobat impostura.
    La un moment dat Ploieștiul și Petroșani cu Aiurel Vlaicu de la Arad și cu alte câteva univ de aceeași țeapă făcuseră un consirțiu. Râsul lumii.

    • Imi povestea cineva ca l-au arestat pe profu’ de filozofenii de la IPG, un anume Ivanov, chiar in ziua examenului. Zice ca pusese la punct un sistem de mituire: studentul vorbea cu o asistenta, apoi mergea cu banii la cabinetul medical si examenul era luat. Cica era vorba despre citeva zeci de studenti. Arestat, nearestat da’ era cu partid, dom’le, asa ca ar fi ajuns ceva prin sindicat pe la Rafinaria Brazi.
      La Petroseni zice ca aveau un examen crincen, Matematici Speciale, anul 2, examen de an, 30+ cursuri, 2 caiete studentesti pline. Ce sa zic, exact ce-i trebuie unui inginer miner, Matematici Speciale. (N-aveau cei de la AC un asemenea examen la MS, stiu bine ca am vazut caietul cuiva de la AC). Examenul asta costa „5 bete”, mi-a ramas in cap expresia. Adica 5 mii. Sau ce-aveai pe-acasa. Studentul ar fi platit 4 pneuri.
      Acelasi tip sustinea ca sint foarte putine examene la Petroseni care sa nu poata fi cumparate. Judecind dupa ce-am intilnit mai apoi in practica nu doar ca avea dreptate, unii studenti nu pareau a fi terminat liceul.

      Sint 10-12 ani de cind mi-au cazut in mina citeva buletine de analiza ale unor minereuri, zguri, cenusi, facute la Petroseni de un anume Traista, prof pe-acolo. Vreo 3-4 buletine indicau continuturi neverosimil de mari de Substante Minerale Utile, erau cel putin 2 averi pe-acolo. Am primit mostre si le-am trimis la Alfred Knight. Ihi, tov Traista gresise analizele cu macar 1000%. In plus.
      Am cerut sa nu mi se mai trimita vreodata buletine de analiza facute acolo, n-am vreme de amatori fie ei profi universitari.

    • La ce ghidoane didactice sunt acum la IPG Ploiesti nu e de mirare ca a ajuns o fabrica de diplome ! – a se vedea cazul parașutatei in curtea IPG – Conf. univ. dr. ing. Călțaru Mihaela – ”asistenta” prin 2000 a ”prof” Ulmeanu , care a lansat-o in cariera – asa ca despre ce vorbim…
      Da despre decaderea si degradarea UP Bucuresti sub conducerea Abramburicai si a pupilului – impostorul Costoiu pe cind ?

  3. Prof. Ion Dijmarescu era „cui”, dar nu in sensul bun (adica iei examen daca sti), era cui pentruca pica sau trecea dupa bunul plac fara evaluare corecta. Un profesor plin de aroganta si numai vreau sa spun…..

  4. Când mă pregăteam pt admiterea la Institutul Politehnic București, în anul 1979, in culegerile de probleme de matematică erau și subiecte de la examenele anterioare de admitere la Institutul de Mine din Petroșani, ,,sesiunea de admitere III – ianuarie anul… (!!!)”, ridicol de simple, pe care le săream, bineînțeles. Mai târziu, când am cunoscut ingineri mineri, am înțeles de ce erau atât de banale subiectele. Cât despre Mineriada …..,,Noroc bun !”

  5. „Biserica Ortodoxă Unită cu Roma” – oficial e Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica. Denumirea din articol e neobisnuita.

  6. RUȘINE dl.autor al celor scrise.
    De ce nu ai încercat să te faci istoric. Poate ai fi avut mai mult succes.
    Cu toate cele bune, cu toate cele rele, Institutul de Mine a asigurat specialiștii necesari dezvoltării industriei miniere în Romania, chiar dacă acum această industrie este în declin.

    • Am lucrat in domeniu, domnule Craciunescu, e drept ca sint mult mai tinar. Dar nu atit de tinar incit sa pot sa spun ca acum 20 de ani: vind tot si ma angajez la mina, atit de mult mi-a placut.
      Insa cei care au/ati facut minerit in Romania au/ati prins alte scoli si mai ales ati avut dupa cine va forma. Si-ati si vrut sa faceti minerit, domnule inginer, asta ati vrut sa faceti, nu ati invatat minerit fiindca nu intraserati in alta parte. N-a mai fost cazul in anii ’80. Nu mai venea mare lucru de la Petrosani, majoritatea inginerilor mineri erau angajati pe post de naiba stie ce (*). Nu maistri, in nici un caz, maistrul miner e coloana vertebrala a mineritului subteran, nu pui un ingineras necopt pe post de maistru ca nu stie nimic. Cel mult il trimiti dupa „cheie de piluga”.
      La noi erau 2 de-astia absolventi de Petroseni, stagiari aprope sigur angajati pe pile enorme (fie partid fie mita). N-aveau voie sa faca nimic, era ordin nescris de la Inginerul Sef, stateau la suprafata. La intrarea in sut puneau „capre” (absente). Cind avea vreun miner nevoie sa lucreze pe-acasa lor le aducea „cererea cu dop” – sticla cu palinca.

      (*) Cu topografii situatia era alta, am vazut ce scoala de Topografie se facea la Petrosani, ce se facea la Fac. de Constructii era pistol cu apa fata de nivelul la care se facea la Petrosani, subteranul obliga!

  7. da, in comunism invatamintul era un fel de cazarma; dar acum de ce se reintroduce uniforma si se doreste si matricola? etc ; scapasem de ele in anii ’90; deci?
    in ce priveste invatatul de pe rost, va fi intotdeauna; uneori pentru ca elevul vrea sa straluceasca, alteori nu intelege si repeta ca un papagal, alteori are memorie formidabila si e mai usor sa memoreze decat sa; digere -mental- lectia; cunosc trei cazuri de copii/tineri cu o memorie fantastica, ce prindeau pina si virgulele la o citire; unul a ajuns prof de istorie, alta e ceva pe la filologie(sau a fost, pierdut legatura) -desi a pierdut 1 an, pentru ca nu putea sa rezolve o problema cu „regula de trei simple”- si ultimul, rivalul meu din generala, a ajuns la NASA;
    nu putem lauda invatamintul dinainte (comunistii nu au facut un invatamint special; mergeau pe metodele traditionale; si au inceput sa imite progresistele, de prin anii ’70);
    cred ca trebuie sa intelegem ca nu exista un invatamint comunist si unul capitalist; faptul ca progresistele „lupta” cu traditionalismul si la ele acasa, o dovedeste; dar au invins atit de bine, ca acum nu stiu cum sa-l dreaga…..
    din fericire, au existat intotdeauna oameni care au vrut sa lase ceva in urma lor; profesori si elevi; sper sa mai existe si acum…

  8. Sa nu mai criticam sistemul de învățământ tradițional. Chiar dacă a fost dur, a dat roade extraordinare, producând specialiști de top.
    Adevărul este ca în acel sistem de învățământ, nu te prea puteai angaja cu jumătate de norma pe la diverse multinaționale. Problema învățământului actual pleacă de la generala și de la liceu, uneori intoxicata și de indolenta părinților, de asemenea și de a profesorilor și a directorilor de scoli numiți politic. În școală nu mai este promovata competiția. Evident, în acest sistem de învățământ exista și elevi geniali, participanți la olimpiade, dar acolo este foarte, foarte multa munca individuala, dar exista în acest sistem și copii esuati, fără niciun respect pt anumite valori, oameni pierduți pe care nu ii mai poți integra pentru a obține performanta, în loc sa devina roboti care sa învețe și sa memoreze, vor deveni astfel de roboti, roboti fizici, care sa strângă șuruburi pe sub mașini, sa umfle roti în vulcanizare, șoferi de tir, manipulanti marfa. Nici măcar meseriașii nu mai sunt ce au fost! Poate mulți dintre aceștia elevi esuati, ar fi putut sa devina tehnicieni foarte buni, manageri, contabili, ingineri, profesori, sportivi foarte buni, etc. Este o falsa idee ca procesul de învățare nu trebuie sa se bazeze pe memorare! Evident trebuie corelat și cu procesul de memorare vizuala, inteligenta și creativitate. Creierul are nevoie de antrenament! Opusul antrenamentului creierului este lenevirea de orice forma, chiar și fizica și mai nou drogurile, care fac ravagii în rândul tinerilor.

  9. Felicitări autorului articolului, Cristian Felea, care mi-a fost câțiva ani colaborator la Uzina de preparare a cărbunelui Petrila din Valea Jiului! Desigur istoricul Institutului de mine, dă dreptul celor în măsură să comenteze ,,plusurile” și ,,minusurile” acestei instituții de învățământ superior. Una peste alta, se cuvine menționat că această instituție universitară a produs specialisti in domeniu, care au dus greul în industria minieră (nu tocmai ușoară), atât înainte de ’89 cât și după! De-a lungul anilor, Institutul de mine devenit ulterior Universitatea din Petroșani (care și-a schimbat mult structura de învățământ adaptându-se cerințelor) a fost apreciat nu numai în țară, dar si la nivel european și mondial, dovadă fiind mulțimea de congrese sau conferințe in domeniu, la care au fost invitați să participe specialisti români, din învățământul universitar, din cercetare, proiectare sau productie!

  10. Stimate Domnule Dr. Felea,
    Urmaresc cu mult interes articolele dumneavostra si de cele mai multe ori gasesc idei interesante in ele.
    Referitor la aceasta aniversare a UPet, va inteleg nostalgia de alumnus si pretuiesc efortul de a evoca zilele frumoase ale tineretii.
    Fara indoiala, UPet a fost o institutie in care se facea carte acum 30-40 de ani, din doua motive: era nevoie de ingineri mineri si erau oamenii care si-au dedicat intreaga capacitate (si nu putina!) dezvoltarii acestei meserii. Acum nu mai e nici una nici alta! UPet a devenit o jalnica institutie, unde se face prea putina invatatura.
    Am dori cu totii sa o vedem la 100 de ani, dar nu cred ca se va intampla asta. Intr-un oras de 30.000 locuitori, este extrem de dificil sa se asigure masa critica pentru invatamant superior. ma refer atat la profesori, cat si la studenti.
    Sa auzim de bine!

    • Domnule Panduru, poate că aveți dreptate. Dar eu tot mai sper. Fără Universitate, Petroșaniului nu-i mai rămâne mare lucru. Acesta este și motivul pentru care am insistat pe momentul ’78. Este un apropo, o pledoarie pentru performanță, nu pentru perpetuarea vechilor obiceiuri. Numai seriozitatea, performanța și adeziunea comunității conving și au viitor.

  11. Frumos articol, felicitari!

    Imi pare insa putin indrazneata aspiratia de a deveni un centru universitar precum Heidelberg, Leuven, Leiden. La KU Leuven sunt inscrisi peste 50 de mii de studenti (in principal licenta si master), la o populatie, e drept, mica (aprox. 100k), dar totusi, de 3 ori mai mare decat Petrosani. La Universitatea Leiden studiaza peste 35 de mii de studenti, oras cu peste 120k locuitori. Heidelberg are peste 160k locuitori, iar la Universitatea Ruprecht-Karls studiaza 30 de mii de studenti. Am mentionat doar marile universitati din aceste orase, caci mai sunt si alte institutii de invatamant postliceal, care au mii de studenti.

    Aceste universitati exista de sute de ani (Leuven din secolul al XV-lea, Leiden al XVI-lea, Heidelberg al XIV-lea), au o traditie bogata, au avut intre studenti sau proesori personalitati de mare prestigiu international. Ii doresc mult succes universitatii din Petrosani, insa mai are mult pana sa ajunga nivelul centrelor pe care le numiti „mici”. Important este sa ramana mereu un centru de educatie in zona.

    P.S.: Asa cum scria Gigel mai sus, „Biserica Unita cu Roma” nu este ortodoxa, ci (greco-)catolica. A fost interzisa zeci de ani in comunism, spre deosebire de biserica ortodoxa.

    • Biserica de tradiție greacă, unită cu Roma, a fost anterior tot biserică ortodoxă, revendicând adevărata, dreapta credință, de care la marea schismă biserica spusului s-ar fi desprins. Ca dovada, între practica riturilor liturgice în biserica greco-catolica și cea ortodoxă de astăzi există foarte multe similitudini.
      Așadar, ca să conchid, când am scris „biserica ortodoxă unită cu Roma”, am rezumat un fapt istoric, și nu am ținut neapărat să transcriu numele instituționalizat al acestui cult creștin de tradiție greacă, cunoscut ca Biserică Greco-catolică.

      • Scoala Ardeleana a fost profund legata de „Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica”. Cuvantul „Ortodox” nu apare in acest nume. In pofida similitudinilor, intre biserica ortodoxa si cea greco-catolica raman diferentele teologice, diferente care nu exista intre biserica romano-catolica si cea greco-catolica. Strict legat de romani, crestinarea a inceput inaintea schismei, insa nu cred ca e cazul sa ducem discutia inapoi in istorie pentru a stabili cum sa numim o biserica. Dar daca dvs. doriti sa-i numiti pe greco-catolici ortodocsi uniti cu Roma, asa sa fie. Articolul este, oricum, foarte frumos.

  12. Apoi… mai e un lucru care nu se ia in discutie niciodata.
    In comunism, locurile la facultati erau limitate. Si ca sa ajungi in elita societatii, trebuia sa inveti. Sa poti depasi alti 10/100 de tineri, care se prezentau la concursuri. Era un stimulent foarte puternic, pentru ca tinerii sa invete pe rupte.
    Acum, intri la facultate si fara Bac. Si 12 clase au devenit obligatorii de prin ’80, parca. (’77-’80, nu mai tin bine minte.)
    Si chiar daca faci o facultate pe merit, postul este de toata jena si platit in gluma. Nici bani de tigari nu ai. Tinerii titrati sunt sustinuti financiar de parinti.
    Prin urmare, de ce sa mai invete tinerii? Ascensiunea sociala este doar pe mita si ochi frumosi. Inclusiv in politica -si nu numai-.
    Asta e societatea si cerintele ei, astea sunt rezultatele. Invatamint clasic sau modernist, problema e aceeasi.

  13. In mină-i Dumnezeu cu noi
    Afară-s grijuri si nevoi,
    Deasupra noastră n-avem cer,
    C-așai viața de miner.

    Omu sfințeste locu

    Industria minieră se îndreaptă spre un drum nefericit si este vina si a unora din conducerea exploatarilor miniere
    După sloganurile de putini ani, din perioada conducerii tarii de către infractorul dragnea si sleahta lui, legate de iminența redeschiderii minelor
    Astăzi stim ca minele nu mai au viitor luminos
    Nu știu dacă se mai fac prospecțiuni geologice pt a se stabili posibilități de extindere a minelor in viitor

    La închiderea minelor a pus osu, cu toată puterea, atât conducerea politică căt si conducerea minelor si exploatărilor miniere si între aceștia sunt si multi absolvenți de facultate
    Dacă despre politicieni nu avem pretenții, ca știm de dinainte de 89 ce nulitati erau secretarii de partid (pleava societății), am toată desconsiderația despre cei care au condus mineritul după 89 si au permis ca politicenii sa se înfrupte din banii din minerit – asta a însemnat moartea mineritului

    Au ajutat si serviciile secrete interne pensionate de mai multi ani, dar ei nu știu încă și se fac ca lucrează

    Afaceri gen cumpărarea cărbunelui maghiar (in realitate rusesc) de mai proasta calitate si mai scump decât cărbunele românesc
    https://www.riseproject.ro/reteta-unui-faliment-energetic-coruptia-noastra-si-praful-rusesc/

    Norok ca de putine zile prima instanta a patriei a descoperit ca fostu prim minister al tarii pictor vonta împreuna cu camaradul de partid mare avocat sunt curat nevinovați fata de modalitatea in care au luat bani fără sa faca nimik, de la o companie minieră de stat
    Ca asta era secretu succesului in minerit

    O fi de la pensionarea anticipata grasă de la prima instanta a patriei ?
    O fi de la pensionarea celor din servicii la 40 de ani ?
    O fi de la cantecu ăla cu stalin si poporu rus ?

    N-are cum sa fie de la “formatorii” de opinie din minerit care au făcut atâta timp propangandă in rândul minerilor sa voteze diverse partide

    Sa fi mare nu-i mirare
    Sa fi om ii lucru mare

  14. Impresionant articol..Nu stiu daca orasul chiar ar avea sansa sa devina un Louvain al Romaniei . In tot cazul, m-ati facut sa regret ca am evitat sa cunosc orasul si acest centru universitar..
    Noi, bucurestenii umanisti ridicam cu subinteles o spranceana cand se aducea vorba despre studentii de la geologie , petrol si gaze, mine..Toti aveam in cap ideea ca bataia cea mare se dadea pentru ” schimburile inter-universitare” cu Venezuela si paraii pe care urmau sa ii chiteasca specialistii nostri in prospectiuni in Orientul mai mult sau mai putin indepartat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro