Există riscul mare ca romanul multiplu premiat al italo-elveţianului Giuliano da Empoli (Magul de la Kremlin, Humanitas, 2023) care tocmai a bubuit şi la noi în piaţă, să fie luat de grosul cititorilor drept analiză politică autentică şi ca atare să influenţeze nu doar percepţia publică, dar chiar mediile instituţionale de decizie, normalizând câteva clişee kremliniste de gândire pe care Vladimir Putin se luptă din greu să le impună ca ortodoxie.
Deja chestia se întâmplă în Franţa, unde s-a publicat în original cartea: şefa guvernului, dna Borne, a citit-o şi a lăudat-o iar autorul e nelipsit din emisiunile politice unde se comentează războiul din Ucraina. După cum remarca New York Times, popularitatea instantanee a romanului trădează în cel mai bun caz fascinaţia eternă a francezilor pentru Rusia, alimentată de o istorie comună imperială, revoluţionară şi de excelenţă culturală; iar în cel mai rău caz o atitudine îngăduitoare faţă de preşedintele Putin, căruia i se găsesc mereu circumstanţe atenuante, ca atunci când Macron a zis că Rusia nu trebuie umilită.
Trebuie clarificat însă că pericolul de care spun rezidă in potenţiala lectură greşită a cărţii, nu vine direct de la autor. Da Empoli e perfect acoperit prin trucul literar de a vorbi prin gura unui personaj, parţial real, parţial fictiv, deci pledoaria pro-kremlinistă care constituie 90% din volum nu îi aparţine lui, ci lui Vladislav Surkov, un tip care a ocupat mai bine de zece ani funcţii la vârful Kremlinului şi trecea drept ideologul şi omul de PR al lui Putin în primele sale mandate. Într-o confesiune la gura sobei întinsă pe 250 de pagini, acest Surkov imaginar şi rebotezat, reconstruit ca să corespundă unui alt clişeu cultural occidental (eminenţa cenuşie din spatele tronului, un soi de Machiavelli combinat cu Rasputin), joacă rolul analistului cinic-detaşat şi (auto)ironic care explică dinăuntrul fenomenului cum funcţionează Rusia putinistă.
Nu contează că detaliile biografice sunt inventate iar Surkov cel real, astăzi în dizgraţie şi dispărut in domiciliu obligatoriu pe undeva, n-a fost vreun intelectual saturnian cu charismă, cum apare in carte, ci tot un şmecher cu şcoala pe sponci ca şi ceilalţi, doar cu scânteia de originalitate de a poza în om de cultură şi geniu manipulativ. În fond avem de-a face cu un roman, nu eseu ştiinţific. Umanizarea sa prin introducerea în carte de detalii personale şi întâmplări de familie, toate inventate, care rotunjesc personajul şi îi dau plauzibilitate, sunt tehnici care fac lectura fluentă şi acaparatoare. Talentul lui Da Empoli e neîndoielnic iar a doua pălărie profesională pe care o poartă, cea de consultant politic, îi permite să presare observaţii corecte şi incisive despre Rusia lui Putin, societatea post-sovietică şi mecanismele puterii la Kremlin; evident, şi-a făcut bine temele.
Necazul începe, cum spuneam, când cititorii furaţi de apa tare a lecturii vor asimila viziunea paranoic-putinistă asupra lumii, plină de fake news şi fracturi logice, care se revarsă din gura personajului fictiv Surkov, ca pe o analiză corectă a realităţii. Sau cel puţin ca “punctul de vedere al Rusiei” care, nu-i aşa, trebuie avut şi el în vedere. Riscul e mare în special într-o ţară ca România unde ne confruntăm zilnic la vârful statului ori pe social media cu oameni care citesc şi înţeleg cuvinte, dar nu şi mesajul unui text scris. Cinci idei fundamental anti-occidentale stau la baza confesiunilor falsului Surkov:
- Ostilitatea permanentă a Vestului, şi în special a americanilor, faţă de Rusia, pe care doresc “s-o pună în genunchi” cu orice preţ; ca atare orice fel de răspuns al Moscovei e cumva justificat de principiu, chiar dacă nu întotdeauna ca metodă.
- Anii ’90 au fost o perioadă de “umilinţă colectivă” a poporului rus, datorată planurilor concepute in afară si aplicate de consultanţi occidentali, de a crea o democraţie de faţadă şi un capitalism prădalnic, iar acest lucru a fost posibil cu concursul unui lider slab şi beţiv (Elţîn) şi unor oligarhi imorali. Vladimir Putin a pus capăt acestui dezmăţ.
- Ca atare, Occidentul a înscenat şi finanţat toate aceste Revoluţii portocalii în statele foste URSS ca parte dintr-un scenariu de destabilizare a Rusiei şi extindere a NATO peste graniţele istorice ale lumii ruse, de supărare că a pierdut controlul la Moscova.
- Poporul rus este excepţional şi masochist, spre deosebire de toate celelalte: nu poate fi condus decât prin brutalitate şi diktat, că altfel işi face rău singur prin tentative nechibzuite de a mima democraţia; ba chiar în momente de cumpănă ajunge să prefere el însuşi astfel de metode.
- Iar dacă punctele de mai sus sunt adevărate, politicile lui Putin devin cel puţin explicabile, dacă nu chiar inevitabile, iar omul în sine fascinant şi cumva atrăgător în cinismul lui rece care întrupează legile implacabile ale istoriei imperiale.
Ce avem aici este chiar nucleul propagandei conspiraţionist-kremliniste, în cinci paşi simpli şi uşor de înţeles. Şi e logic să fie aşa din moment ce naratorul, Surkov, se presupune că a fost scenarist şi regizor-şef al sistemului pentru un deceniu şi mai bine. N-ai cum să nu te întrebi dacă nu cumva succesul masiv de public al romanului se explică şi prin aceea că cititorii rezonează de fapt cu aceste câteva minciuni fundamentale prin care încearcă să se legitimeze regimul agresiv, imperial şi antidemocratic al lui Vladimir Putin. Am mari suspiciuni că nu doar în Franţa, dar mai ales în România şi pe aici prin regiune, exact asta se întâmplă.
Talentul literar şi plauzibilitatea vocii înţelept-analitice pe care Da Empoli o împrumută fictivului personaj Surkov vor fi luate de mulţi drept invitaţie la empatie. Deja pe Telegram au început să circule pasaje din carte, scoase din context, drept dovezi că “autori occidentali au priceput justeţea cauzei Rusiei şi nu mai înghit minciunile Kievului”. Iar atacurile veninoase, dispreţuitoare la adresa opoziţiei liberale, minimalizarea celor împuşcaţi (precum Politkovskaia) sau ridiculizarea criticilor ca Gari Kasparov, prezentat prin gura lui Surkov ca un fel de papiţoi de salon, mă tem că vor fi luate ad literam şi citate cu satisfacţie enormă de contrarienii şi suveraniştii „anti-globalişti” de care e plin oricum kommentariatul românesc, unde cinismul şi relativismul moral trec drept inteligenţă.
E mult mai greu să pui în forme literare la fel de atractive pentru marele public realitatea despre Rusia, anume că ceea ce am numit acum ceva vreme Marea Naraţiune Pro-Putin (MNPP) este o manipulare de la cap la coadă, în care s-au investit resurse propagandistice enorme, exact ca pe vremea URSS. Iar punctele de mai sus sunt toate nişte minciuni patente deoarece:
- Occidentul nu doar că nu “a umilit” Rusia după dezmembrarea URSS ci dimpotrivă, a tratat-o cu mănuşi şi cu excesiv de mare consideraţie, în bună parte nejustificată: Rusia a rămas între marile puteri cu veto în Consiliul de Securitate ONU; a beneficiat de investiţii enorme, şi nu doar în sectoarele extractive, ci în industrii variate care au adus tehnologii moderne, apoi a fost primită cu braţele deschise în lume şi inclusă la cel mai înalt nivel în G8, oferindu-i-se orice formă de cooperare ar fi dorit, cu UE şi chiar cu NATO, fără ca vreo putere occidentală să schiţeze vreun gest de agresiune la adresa Rusiei “slăbite, haotice” din anii ’90.
- Anii ’90 au fost dificili pentru toate statele foste comuniste, care au trecut prin perioade la fel de dureroase de ajustare a economiei socialiste. Peste tot inegalitatea socială a crescut. Nu e nimic special în ce s-a întâmplat cu Rusia: ca şi România a bâjbâit cu măsuri ezitante şi o tranziţie mai lungă decât trebuia, cu mafioţi de partid şi furt prin scheme bancare şi privatizări, doar că la o scară mai mare. După anul 2000 toate statele foste socialiste şi-au revenit şi au intrat pe o traiectorie de creştere susţinută, deci faptul că “Putin a venit şi a făcut ordine” generând creştere economică este un fake news: aşa a fost ciclul economic în toată regiunea.
- Singurul lucru pe care l-a făcut Putin după 2000 a fost că a luat puterea de la oligarhii de primă generaţie şi a dat-o colegilor săi din serviciile secrete, care s-au făcut stăpâni pe averea statului şi o folosesc în interes personal, la fel ca cei de dinainte. Impresia că în ţară nu mai e haos şi criminalitate stradală se datorează controlului strict pe mass media, care nu mai au voie să facă tabloidizare cu teme politice anti-regim. Reformele economice ale anilor ’90 nu “au eşuat” ci au fost stopate deliberat la jumătatea drumului, cum arată o analiză solidă a Chatham House (aici). Dacă ele ar fi continuat iar în paralel s-ar fi operat şi democratizarea politică, ca în celelalte ţări din Europa de Est, Rusia ar fi fost azi o ţară normală, paşnică şi chiar mai prosperă decât era înainte să înceapă războiul contra Ucrainei.
- Ideea că “ne simţim umiliţi fiindcă v-aţi uitat urât la noi şi nu ne respectaţi”, iar dovada pentru asta ar fi faptul că Bill Clinton a râs la o întâlnire cu Elţîn când ăsta băuse prea mult (episod dramatizat în roman şi amplificat la proporţii cosmice, exact cum face propaganda Kremlinului) ar fi ridicolă având în vedere realitatea descrisă mai sus, anume că Rusiei i s-a făcut loc la toate înaltele mese posibile şi a fost invitată ca partener oriunde a vrut să participe. Dar ne cam îngheaţă râsul când vedem cât de în serios iau unii replica fundamental mafioată “simt eu că nu mă respecţi” ca pretext pentru brutalitate şi agresiune.
Cum spuneam în textul din linkul anterior, povestea “declinului Rusiei şi umilinţei naţionale din anii ‘90”, remediate de eroul Vladimir Putin, un mit cristalizat în formulele standard ale Marii Naraţiuni Pro-Putin şi devenit canon de interpretare, nu este însă doar o poveste eronată şi inocentă. Ea serveşte astăzi nişte obiective politice: scuteşte societatea rusă de răspundere pentru deciziile (bune, proaste) luate în tranziţie şi o coagulează în jurul centrului, cum se întâmplă în orice cetate asediată; amână discuţia necesară despre post-imperialism şi decolonizare pe teritoriul fostei URSS, pe care societatea rusă, cu mici excepţii, nu acceptă să o ducă; crează platforma pentru politici revanşiste şi agresiune contra vecinilor.
Cartea lui Da Empoli este o expunere şarmantă a MNPP în care analiza politică incisivă se amestecă cu ficţiunea literară, iar aerul de autenticitate al povestitorului Surkov se revarsă şi asupra teoriei pe care autorul vrea s-o ilustreze cu ajutorul lui. În plus mistica manipulatorului din umbră, care face şi desface realitatea şi manevrează politica cu tehnici ingenioase de PR, e croită fix pe calapodul infantil-conspiraţionist care prinde enorm la publicul român. Riscul, cum spuneam, este ca manipulatorii cu agendă de la noi şi o bună parte din acest public să ia teoria MNPP de bună şi s-o îmbrăţişeze.
Articol în proiectul Fact checking the Ukrainian War in the Black Sea Region. The sole responsibility for any content supported by the European Media and Information Fund lies with the author and it may not necessarily reflect the positions of the EMIF and the Fund Partners, the Calouste Gulbenkian Foundation and the European University Institute.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Literatura e literatura, atit. A incerca sa dai nu stiu ce semnificatii, sa tragi concluzii categorice, pe puncte, cu liniute, mai ales ca fiecare intelege ce vrea dintr-o scriere sau alta, e absolut absurd.
Sorin Ionita cam incearca, de obicei, sa-si impuna pct de vedere, mnealui stie precis ce e bine si ce e rau si ar trebui sa ne conformam cu totii.
Oare cum ar analiza Sorin Ionita, Fat Frumos si Ileana Cosinzeana si ce concluzii ar trage, cum ar vedea lupta cu ursul, e Ileana o femeie cumsecade, muncitoare, ce scoala au urmat cei doi etc?
Eforturile constante ale lui „neamtu tiganu” de a minimiza amenințarea de la Kremlin sunt demne de o cauză mai bună. Then again, nu e nicio surpriză în bifarea de către acesta a rubricii de comentarii la articole care trag semnale de alarmă în acest sens.
Cam ăsta e păcatul intelectualilor incompleți: compară mere cu pere pentru a=și susține o părere personală. Tot de dragul comparației, imaginați-vă că faceți comentariul acesta în grupul filozofilor din jurul lui Moromete. Cred că ultima replică ar fi: taci, că ești ///!
Excelent comentariu. Dar cum este excelent, poate ca il citesc cum nu trebuie citit. Si apoi ce scoala o fi avand Neamtu Tiganu?
După comentariu, s-ar spune că școala de partid.
Neamtu Tiganu are scoala suficienta, e baiat educat. Dar are ceva de-mpartit cu Sorin Ionita si face pe Gigi-contra si cind e cazu’ si cind nu e.
Domnul Tiganu este printre cei care mai gandesc, are opinii si pareri proprii.
Nu se lasa influentat de nimeni si nici nu este „trendy” si e bine sa fie asa.
Adica de genul „sa fim impartiali in conflictul din Ucraina” ? :))
Ha, Ha, Ha…
Cinic vorbind, Europa de Vest are mai mare nevoie de Rusia decât de SUA. Vă mai aduceți aminte de Uniunea Euroasiatica de la Lisabona la Vladivostok, politica Franței și Germaniei din ultimii 30 de ani? Totul contra SUA+UK, totul contra hegemoniei americane, totul pentru hegemonia Rusia+Franța+Germania. Aparent, Europa de Vest a făcut stânga-mprejur, dar contre coeur, marea iubire rămâne Rusia, chiar dacă nu-i înțeleg pe ruși. Din nenorocire, există încă posibilitatea ca Europa de Vest să mai facă o data stânga-mprejur, cu trădarea din nou a Europei centrale și de Est.
NB. Cartea suspomenita este de fapt o propagandă pro-Rusia. Marile iubiri, fie ele și comuniste, nu se uită niciodată….
Oricât de mult as adera la viziunea dvs. despre geopolitica occidentala va atrag atentia ca prin Nb. Sunteti in eroare despre subiectul articolului.
Avem doua situatii:
– ati dedus ca acea carte e propaganda necitind decât articolul dl-ui Ionita, care articol e o opinie personala si, prin definitie, părtinitor Vi se pare firesc sa aveti o convingere atât de transanta despre un lucru de care doar ati auzit vorbindu-se?
– ati dedus acelasi lucru citind cartea. A reduce o carte la cateva cuvinte denota neintelegere si timp pierdut. Astept articolul dvs.
Situatia 3 – n-ati citit nici măcar articolul complet. Ce agenda aveti in acest caz? Daca vreti doar sa deschideri o discutie pe tema rusiei se poate face si fără verdicte categorice despre lucruri pe care nu le cunoasteti(cartea in speta).
SUA sunt europene, iar Europa est americana.
Asta n-o schimba decât Dumnezeu.
Iar el nu da semne ca ar dori o asemenea schimbare.
Ca asta nu convine mongolilor, este alta poveste.
Adica, OLIGARHII aceia initial NU aveau relatii cu Serviciile, Armata si Politia, cum e la noi si azi in cazul degeneratilor care au mai scapat de Justitie?
(sa fi fost atunci originati in nomenclatura de partid si de stat sovietica care nu ascultau de Servicii in primul rand, si care nici macar nu catadixeau sa-si puna un papushoi in frunte?)
Mafioti care s-au aflat la momentul protrivit in locul potrivit avand bani la dispozitie dupa devalizarea FNI si a bancilor Bancorex, BCR, Banca Agricola, Bancoop parca si a Religiilor, ca UMBRARESCU si Vintu?
Din pacate intelectualitatea din Romania nu s-a lepadat de ideile nefaste din Europa continentala de la mansheta si pana la Urali.
Doar IT-istii care folosesc engleza pentru ca este lingua franca in IT mai au o sansa sa progreseze.
Ne este greu a comenta o carte pe care nu am citit-o . Cum libera exprimare este inca parte a ceea ce democratia Occidentala ne ofera astfel de aparitii ,mai mult sau mai putin literare, pot fi binevenite .Cititorul poate compara iar cei care sunt minati doar de nevoia de a intelege concretetea faptelor in dauna visarii absolute ,pot acum sa reactioneze corect la cele spuse .Ceea ce se vede este foarte greu de a putea fi ascuns .Vedem o Rusie invadatoare si evident putem elimina toate modalitatile ce se doresc a fie explicative atunci cind se face referire la invazie .Vedem distrugerile, de tot felul , facute de catre armata sovietelor, chiar in partea de Ucraina ce era majoritar locuita de etnici rusi sau de cetateni rusofili .Vedem cum intreg Occidentul si aliatii lui isi unesc deciziile militare la NATO. Curind , la urmatarea reuniune a NATO, vor fi invitate si Japonia si Coreea de Sud si noua Zeelanda ba chiar si Australia. Vedem cum Germania si Japonia , contrar tuturor cutumelor , se pot acum inarma .Cine ar fi crezut ? Vedem cum Ucraina devine una dintre cele mai mari forte militare din Europa .Vedem cum intreg armamentul ,fost sovietic ,este inlocuit dupa ce el este distrus in Ucraina .Vedem cum NATO isi aduga Suedia si Finlanda .Vedem cum UE creste si ea .Aflam cum in Rusia sanctiunile occidentale incep sa aiba efect . Rusia nu mai poate sa isi onoreze contractele militare sau sa isi refaca stocurile pe armamentul de ultima generatie .Stim deja ca Franta este pe cale sa devina a doua mare putere mondiala exportatoare de armament .Aflam cum mai toate natiunile Occidentului ajuta Ucraina .Stim si care sunt sumele de bani oferite Ucrainei .Stim si impasul cu care trupele sovietelor se confrunta la Bahmut si nu numai . Aflam cum o contraofensiva este pe cale sa inceapa .Omenirea nu are nevoire de justificarile nimanui in acest moment cind aproape totul este cunoscut nici macar de cele aparute in vreo carte scrisa de Da Empoli ca si posibil influencer .Franta joaca si ea cartea ei pacifista cum dealtfel o face si China (in sfirsit l-am vazut pe XI rizind la intilnirea cu Macron )dar concretetea faptelor depaseste cu mult iluzia gindurilor .
adevărat tot ce spuneți, însă nu subestimați puterea delirului
… sau a ticăloșiei instituționalizate
Literatura bine scrisa are marele dar de a transmite cititorului, pe calea emotiilor starnite prin lectura, o informatie mai completa, complexa si usor, intuitiv asimilabila decât un tratat filozofic sau de stiinta ce se adresează doar ratiunii.
Eu am inteles din carte exact contrariul temerilor dl-ui Ionita. Ma ajutat chiar sa inteleg backrgoundul posibil pt. multe dintre evenimentele din ultimii 30 de ani. Si nu m-a apropiat cu un mm mai mult de ideea de avea o cat de cat simpatie sau intelegere pt. puterea rusa. Dimpotrivă, mi-a confirmat cat de greu va fi si cat de mult va dura ca rusia sa devina vreodată altceva decât ceea ce este de peste 200 de ani încoace. Om fi citit versiuni diferite?
Perfect adevarat!Sant perfect de acord cu parerea dvs.Recunos ca am citit intai comentariul si apoi numele celui care a emis acest text,apoi,cand am vast de cine este scris am inteles ,daca mai era nevoie care este rolul propagandistului in presă si a obedientei sale fata de putere!Felicitari pentru comentariul si pozitia dvs!
Era preferabil sa va fi rezumag la o simpla recenzie, nu o adevarat pledoarie desconspiratoare. Pe bune, chiar asa imagine de oi fraiere avem noi, publicul cititor, in ochii eliteli intelectuale de azi? Articolul dumnevoastră imi pare a avea stilul celor ce tratau prin filtru ideologic diversele opere literare occidentale in vremea comunismului.
E o carte de fictiune, departe de un mein kampf sau vreun capital. Get a grip!
(daca va intrebati, am si citit-o).
Dacă citeşti unele comentarii de pe aici, o să constaţi că scepticismul meu cu privire la public e întemeiat
Apreciez scepticismul dvs dar cheia articolului mi se pare dezechilibrata, prea categorica. E opinia mea.
As compara cartea si impactul ei, intr-o anumita masura, cu filmul Lord of war vs opinia publica despre viktor bout. Desi nicolas cage este chiar fascinat pe alocuri, n-am auzit o singura opinie printre cunostiintele mele care sa fi apreciat personajul real si categoria lui!
Departe de a arata ca un alt instrument de propaganda cartea mi se pare chiar un instrument elegant de demitizare a propagandei! – oare ce tineri furios-ecologisti si naivi vs socialism ar putea aprecia constatarea biker-ului Zaldostanov – ” practic vreti sa faceti imposibila Revolutia!” si răspunsul ” sa zicem ca vrem sa-i eliminam necesitatea Aleksandr. Ce nevoie mai ai sa faci revolutie, daca sistemul o incorporeaza?”
Cat despre impactul cârtii asupra anumitor romani vs francezi(sau alti occidentali) – din toate experientele mele la firul ierbii(ca acolo sunt voturile) cu occidentali pe tema comunismului si socialismului de-a lungul multor ani eu raman in continuare cu stupefactia fata de totala lor neintelegere a fenomenului. Nu de romani sa va fie teama, ei l-au trait, ci de cei a căror memorie colectiva, negrevata de 45 de ani de dictatura, inca tinde sa treacă aceasta ideolegie in categoria celor posibile si dezirabile pt., nu-i asa, égalité – fraternité – liberté! Numai si asta explica suficient de mult bajbaielile occidentului in atitudinea vs rusia de-a lungul ultimlor 30 de ani. Care bajbaieli ne-au adus in situatia actuala.
De fapt nu va contest neparat atitudinea sceptica cat mai degraba tonul si partinirea pt. un anume mod de interpretarea. Si fac asta pt. ca orice fraza cu aparenta de justificare a regimului si caii ruse din carte este direct si elegant contrata/ explicata/ anulata de catre autor in acelasi capitol!
Nman: unii ca Dvs confundă ficțiunea cu realitatea….
Mai precis?
….sau invers…
Da, scepticismul dvs. pare la fel de bine intemeiat si la distanta de cateva zile.
Paradoxal, salvarea consta in lipsa apetitului de lectura al majoritatii romanilor si in antipatia acestora fata de editorul “elitist”. Doar daca Liiceanu uita de profit si imparte pe gratis si in piata publica tot tirajul primei editii, sau o vinde la pachet cu un poster cu AdrianPMminune si cu un CD cu ultimul concert stradal al lui Sosoaca pe Soseaua Kiseleff.
Sau o pune doar in cloudul Humanitas.
Dupa parerea mea carti de genul acesta nu ar trebui permise sa fie publicate. Le categorizez linga Mein Kampf, care si aia are o istorie ciudata si e interzisa sau nu, depinde de circumstante, dar in multe tari este interzisa sub acuzatia ca propovaduieste extremismul. Exact la fel si aceasta carte, care propovaduieste un regim extremist si manipulator-mincinos. Lumea nu poate fi aparata cu articole ca acesta, demascind manipularile din text, ci pur si simplu interzisa complet. Insa cum sa fie posibil asta cind citesti ca-i premiata de academia franceza, autorul e peste tot promovat, publicata in RO de poate cea mai importanta editura si vinduta bine in librarii? Citeva note explicative in introducerea cartii sau citeva articole de presa nu corecteaza deloc nedreptatile si minciunile cartii, ci ar trebui cu totul interzisa.
Literatura=fictiune!
dar cine are minte mai putina, nu intelege asta si sfarseste ca Emma Bovary…
Hmm, Emma e un personaj literar. Se pare că „basilicus” a dorit să ilustreze propria personalitate prin conținutul comentariului său.
Adică hai să ne întoarcem la vremurile lui Pingelică când tovarăși cu simțul răspunderii decideau ce anume e periculos pentru oamenii muncii de la orașe și sate.
Întrebarea gheboasă e cine are nivelul de integritate necesar pentru a o face cenzorul? Experiența rețelelor sociale ne arată că aproape tot ceea ce nu e pe linia marxismului extremist e automat catalogat ca „periculos”.
În al doilea rând orice lucrare cenzurată capătă rapid un nivel de atractivitate irezistibil.
În al treilea rând nu cred că AUR-acii își procură lecturile de la Humanitas. 😀
În al 4-lea rând în România nu se publică cărți de natură să influențeze opinia publică. Afară de alea despre succesul în afaceri și amor, cum să areți al 70 de ani ca la 28, sau despre cum să te îmbogățești în 10 pași simpli, restul cărților se publică în ediții nesemnificative de maximum câteva mii de exemplare – ridicole într-o țară cu peste 18 milioane de adulți. Mesajele ce influențează opinia publică sunt lătrate la TV-uri de propagandă, sau apar pe situri cu multe poze și text scris mare. 😂
Cred ca cel mai realist comentariu de pana acum. E o gluma sa spui ca o carte poate influenta opinia publica romaneasca. Ar fi bine sa fie asa si sa fie o carte, orice carte. In Franta lucrul acesta se intampla si s-a intamplat si cu alte carti, dar acolo se citeste.
Cine vorbește de „linia marxismului extremist” într-un comentariu pe „Contributors” nu prea are are nivelul de integritate de a decide că domnul Sorin Ioniță nu ar putea avea calitatea de a semnala cititorilor ce anume e periculos.
În al doilea rând, nimeni nu a cenzurat romanul despre care se vorbește în articol.
În al treilea rând, AUR-acii poate că nu-și procură lecturile de la Humanitas, dar Claudiu Târziu și alții ca el poate că da.
În al 4-lea rând (aici cred că bravul soldat a obosit să tot apese pe taste), la câte TV-uri de propagandă sunt în România, măcar pe „Contributors” putem găsi articole de opinie de calitate.
Ce să mai, „Josef Svejk” a combătut și azi cu spor tarele Occidentul putred, își merită rublele.
Așa! Așa!
Clocotește sângele în vinele eroicilor absolvenți de nea Fane Grevistu’ (răspopiți „democrați pă stil nou”) atunci când indivizi ca mine, ce „întinează nobilele idealuri ale socialismului” (vorba lui Ion Ilici Iliescu) se ating inclusiv de sacrul, neasemuitul și neperechele Karl Marx, la al cărui eșapament însăși precedentul nacelnic suprem al UE a smțint imboldul nestăvilit să-și facă râtul venutză:
https://youtu.be/YeTen4BzlJ4
Va multumesc pt clip dom. Iosif. Nu am mai crezut ca asa ceva se mai poate intampla. Doar cei care n-au trecut prin comunism mai cred kkt ca asta
apropo de copeici, ati observat ca a disparut victorel?
VictorL este (era) fan declarat si devotat sincer Basescu.
Ma indoiesc ca era vorba despre copeici.
Dar cât de repede și de elegant au sărit admiratorii lui Putin de peste mări și țări când au văzut că eroul lor este atacat în acest articol! S-ar zice că „Josef Svejk” a rămas în urmă cu targetul de comentarii putiniste și caută să amelioreze acest lucru până la mijlocul lunii. Poate îi dă „Harald” niște comentarii de ale lui să nu rămână tare în urmă.
Corect. Iar cei care au publicat-o, trasi la raspundere, exclusi din partid si trimisi la munca de jos. Exemplarele nevindute, retrase din librarii si date la topit (dl Liiceanu stie cum se face). Toti cei care au citit-o si o discuta in public, arestati pentru subminarea democratiei si trimisi la reeducare (Pitesti, Aiud, canal).
In fond, trebuie initiata o lista de autori, carti, cintece, filme, site-uri etc. INTERZISE cu desavirsire. Ca sa fie clar. Pedepsele si amenzile, la nivelul celor din pandemie. Ruinatoare. Tancuri pe strazi cu imnul la difuzoare, teroare, politisti calare si marele nostru conducator, Iohannis, sa apara seara de seara la tv si sa ne spuna sa ne spalam pe miini daca am atins astfel de carti, pe ochi, daca le-am citit, in urechi daca ni s-a povestit s.c.l.
Nu. Exista citeva lucruri care nu e voie sa fie facute. Unul dintre ele este interzicerea publicarii unei carti. A oricarei carti.
Sa va dati cu parerea dupa ce mai si cititi ceva text, nu doar titlurile. Asa veti iesi din bula de wannabe aparatchnik – pt. ca pareti a avea potential.
Puteti începe cu Fahrenheit 451. E tot despre cârti. Apoi un film despre noaptea de cristal.
Foarte bine scris Dom. Ionita. Bravo!
Ati citit cartea?
Nu, nu stiu sa citesc.
Pacat, ati fi avut posibilitatea de a fundamenta o opinie proprie, asa ilustrati tocmai temerile dl-ui Ionita, da pe invers.
https://www.youtube.com/watch?v=A-1n-05Xu6Y
Propun vinderea cărții doar la pachet cu „Un secol de ceață” a d-lui Matei Vișniec, ca în metoda comunistă. E prea puțin discutată, poate fiindcă a apărut doar cu puțin timp înaintea invaziei ruse din Ucraina, ca o premoniție implacabilă nu ca oportunitate facilă de succes editorial scrisă și apărută după ziua în care Rusia a renunțat la ultimele aparențe de civilizație și umanitate. Din perspectiva Vișnieciană în care mă aflu, mă tem că a mai apărut un idiot folositor în minunata și sublima intelectualitate franceză. Voi verifica, dar nu mă grăbesc să adaug bănuțul meu. Ce folos că este o carte bună dacă folosul ei este negativ? Atunci de ce e bună? Cred că e bine că ați scris articolul sub formă de avertizare.
Coranul este o carte buna?
Da, trebuie citit si daca esti crestin. Personal l-am citit, sa pot intelege ce se intampla.
Si ca paranteza daca tot veni vorba de Coran, in Coran nu scrie ca femeile sunt obligate sa-si acopere fata si capul cu mult controversatul voal.
Acest voal este inventia grecilor antici pt care femeia era considerata la nivelul sclavilor.
„Moda” a fost ulterior preluata de omeyaz in ca. sec. al 8 -lea e.n. si astfel s-a putut impune in lumea islamica.
De acord (eu n-am rezistat sa-l termin pt. ca mi s-a parur usor greoaie lectura -dar trebuia sa ma fi asteptat). Intrebarea mea nu era retorica. Prin urmare si cartea despre care discutam poate fi buna.
Asa, și ce-i de făcut? Sa interzicem cartea, s-o ardem pe rug în piețe publice, sa n-o mai traducem, sau s-o publicam inserand după fiecare pagina avertismentul ” Atenție, aceasta este o carte de ficțiune și nu o analiza geo-politica reala”.
Societățile care încep sa se teama de felul în care populația percepe arta – indiferent de forma ei de exprimare, sunt societăți în care educația a ajuns intr-o maaaare fundatura. Dacă ne temem ca populația va avea reacțiile isterice pe care le-au avut new-yorkezii ascultând în 1938 o piesa radiofonica cu un scenariu după Războiul Lumilor al lui Orson Wells, pai atunci aproape 100 de ani de evoluție au trecut degeaba.
Analiza este corecta, dar ce vreau sa punctez e ca nu cartea va purta vina unor schimbări de mentalitati care vor ajunge sa empatizeze cu un regim autocrat, ci un secol de involuție educationala la nivel mondial. Involuție care s-a văzut cel mai bine în reacțiile populației lumii odată cu izbucnirea pandemiei din 2020 și de atunci nu încetează sa ne uimească și sa ne facă sa ne întrebam cât mai poate coborâ mentalitatea și puterea de discernământ a oamenilor pe care, culmea, îi consideram membri ai unor societăți „civilizate” ?
Idea că o carte este periculoasă, este periculoasă în sine. Expresia „carte periculoasă” trebuie folosită cu mare, mare precauție, tocmai pentru că cei care pot să înțeleagă greșit o carte de ficțiune, vor înțelege la fel de gresit că am face bine să ne ferim de cărți, pentru că unele sau chiar multe sunt periculoase.
Cât privește selectivitatea cititorului de astăzi, sub presiunea mediului în care trăim, să nu dramatizăm. Nu este cazul.
Să nu uităm că ne plângem mereu că nu se vinde cartea, că românul nu mai citește. Să nu-l debusolam total pe bietul cititor. Să mai avem și încredere, oameni buni, în mintea noastră de pe urmă! Altfel frica asta permanentă, angoasa de care nu mai scăpăm ne va veni de hac într-o bună zi.
Dle Ionita,
Este induiosatoare ingrijorarea Dv.despre reactia Frantei cu privire la aceast roman. Se vede ca nu cunoasteti Franta-o tara culturala,unde se dezbate se discuta totul. Din fericire Franta nu seamana cu Romania unde ministrii, jurnalistii nu citesc carti,doar Facebook cat e ziua de lunga.
A dezbate nu inseamna a si subscrie la ce scrie intr-o carte. Daca nu ma insel,si nu ma insel, Franta conduce trupele NATO din Romania si nu si-a retras trupele de aici dupa ce au citit cartea cu pricina. Fictiunea e una , realitatea e alta.
Dupa Dv. dl. Liiceanu ar trebui sa topeasca toata editia acestei carti, ca e periculoasa. Daca citesti 2-3 zile presa care relateaza cu lux de amanunte ce zice Kremlinul,e ca si cum ai citi aceasta carte.Cam asta e gradul ei de pericol!
Pentru a reveni la realitate va recomand cartea lui Mark Galeotti-Razboaile lui Putin, aparuta la aceiasi editura Humanitas care nu mai e roman , nu mai e fictiune,e descrisa realitatea urata a Rusiei.De ce nu scrieti despre ea?
Am mai scris și altădată, dacă acest „mike_the_hunter” este același care postează comentarii proruse pe „Hotnews”, pe cine crede că păcălește pe „Contributors?
Bine ca e Dan vigelent !si… analfabet functional,fiindca nu intelege ce citeste. Vreau o propozitie macar din textul de mai sus care sa arate ca sunt prorus. Nu sunt ,dar sunt impotriva fanaticilor functionali ce se gasec la tot pasul pe net.
„Daca citesti 2-3 zile presa care relateaza cu lux de amanunte ce zice Kremlinul,e ca si cum ai citi aceasta carte.Cam asta e gradul ei de pericol!”
Diferenta facuta de carte este chiar dezvăluirea mecanismelor si propagandei din spatele stirilor de presa si actiunilor ruse. Si nu e favorabila deloc rusiei, trebuie sa citesti tare pe sărite ca sa ai sansa de a rămâne cu acea impresie de care se teme dl. Ionita.
Soumission – era oare propaganda pro-islam?
Sa intelegem ca dl. Ionita a citit pe sarite ca sa scrie repede un comentariu slab pentru de o carte care a primit Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac ? Daca da, nu as vrea sa fiu in locul lui…
Plina de putinisti e academia asta franceza si chiar Balzac ,o fi reflectat dl Ionita. Si Elisabeth Borne, si Liiceanu si cu voia Dv. dl. prof Armand Gosu si editorul acestui site -alti putinisti din a caror conversatii pe Contributors si o excelenta carte aparuta la Polirrom am inteles cam totul despre magul de la Kremlin inainte sa apara cartea asta citita pe repede inainte.
Vreto sa spunri poate inainte sa o citiri – ca de aparut a aparut se ceva timp (scrie si in articolul la care comentati).
Sa intelegem ca fiecare poate avea opinii, care pot fi credibile mai ales daca si cunoaste subiectul. Treaba dl-ui Ionita cum a citit, nu ma refeream la o persoana anume ci la un curent – al datului cu parerea fara cunoaterea detaliilor subiectului.
Da, se pot intelege multe lucruri prin carti, de aceea se si scriu iar autorul este de fapt politolog, fost consilier politic in guvernul Renzi, eseist si publicist in italiana si franceza (aceasta e a doua lucrare in limba franceza si prima carte – premiata chiar). Cunoaste subiectul numit rusia, scrie bine, inteligent si dovedeste capacitate excelenta de analiza. Daca nu ai trait pe alta planeta in ultimii 30 de ani si ai mai prins stiri+analize despre putin si rusia vei avea cateva momente de revelatie fata de anumite Posibile (e totusi fictionalizat) evenimente si mentalitati din spatiul rus.
Repet recomandarea mea ca trupele franceze sa aibă resposabilitățile pentru popota!
Felicitari d-le Ionita. In rest inca o proba pentru acest proprietar al…ed.politice..dl.L.care sub titul de filosof ( de 3 parale!) mai bate un cui in chipul rastignit al acestui popor. Si reuseste sa distruga sub un limbaj parsiv („filosofic” -!!) prin razboiul hibrid mai rau decit cu kalasnikovul. Nu-i nimeni să-l puna in out la fel ca pe A. Marga un alt „mare filosof”? Sa speram ca da.
Eu propun ca toata aceasta editie a cartii sa fie adunata si sa i se dea foc in Piata Unirii, ocazie cu care sa il perpelim la foc mic si pe Liiceanu,nu?
Asta e rezultatul pe care l-a vrut dl. Ionita indicand pericolul unei carti, sa iasa la suprafa fascistoizii romani gata sa ia pe orice de beregata. Acest articol arata cat de simplu pot fi manipulati oamenii de un articol de valoare mediocra, fiind generos cu autorul sau speriat ca un roman va raspandi putinismul in Romania.
Nu are cum…un sondaj recent arata cu numai 5 la suta din romani citesc carti….
Este ciudat cum, la noi, apar tot felul de carti dubioase (traduceri sau prostii gen BOIA si urmasii lui) si se inunda rafturile cu ele, dar cartile opuse nu ajung la raft….
Poate ca ar trebui reformat (epurat) si sistemul asta, scapindu-se de KGB/FSB! Parca eram in NATO, nu?
Atunci cand doar o parte din carti ajung la raft, ceva e dubios si pute al dracului de tare; doar tracomani si cartile amintite mai sus; altceva e interzis in practica; si toti va inclinati in fata extremsimelor, dar nu sunteti in stare sa faceti nimic si pentru alte tipuri de carti.
Pute, mai fratilor! Pute rau!
În contextul agresiunii Rusiei în Ucraina, în Germania se impun la modă scrierile Prof. Dr. Karl Schlögel, anume Entscheidung in Kiew (Decizie in Kiev, Hanser 2015) si Das sowjetische Jahrhundert (Secolul sovietic, C. H. Beck 2017). Ultima am citit-o anul trecut, cea de-a doua am cumpărat-o recent și urmează.
Nu cunosc cartea la care face referire Sorin Ioniță, dar din cele scrise în articol seamănă oarecum cu cele ale lui Schlögel, doar că pare a fi mai savuroasă prin introducerea lui Surkov. Karl Schlögel scrie, dimpotrivă, din perspectiva celui care și-a trăit copilăria în Ekaterinburg (Swjerdlosk) și încearcă să explice motivele agresiunii Rusiei. Nu le aprobă, nu le susține, ci încearcă doar să explice miturile implementate în concepția rusului de rând, frustrat de traiul zilnic dar amăgit de speranța că e parte a unui popor de excepție, mai bun decât toate celelalte, și tocmai din acest motiv invidiat și „condamnat” să își protejeze, chiar și prin război, excepționalismul.
Și, oricât de straniu ar părea, am descoperit mentalitatea asta chiar la unii care s-au format in URSS, deși trăiesc de mult în Germania. Deși nu au aprobat încă de la început invazia lui Putin nici în Georgia, nici în Ucraina, am sesizat în ultima vreme la cei mai în vârstă o oarecare „înțelegere” pentru război, dar mai ales o irațională frică că Rusia ar putea pierde și s-ar dezmembra astfel. În fața acestui posibil „dezastru”, orice mijloc capătă legitimitate deplină în mintea lor și în conflictul creat între invazie și dezmembrare, ultimul prevalează. „O țară mare trebuie condusă de o mână de fier, cu sacrificii, compromisurile nu sunt permise!” e ideea ce răzbate din discuțiile ocazionale cu unii dintre ei.
Tinerii, desi nu toti, sunt vehemenți împotriva lui Putin și nu pare că le pasă prea mult de Rusia. Autodeterminarea li se pare un concept mai important.
Consider astfel de cărți, deși poate „periculoase”, la fel de necesare ca orice unealtă sau terapie. Folosite impropriu, pot produce accidente sau dezastre, dar cu siguranță ajută și la diagnosticarea corectă și tratamentul optim.
am sesizat în ultima vreme la cei mai în vârstă o oarecare „înțelegere” pentru război
Ieri am fost in Düsseldorf, la plimbare. Pe Königsallee era demostratie, contra razboiului, organizat de MLPD, partidul maxist leninist. Printre participanti erau persoane de toate virstele si categoriile. De asemenea am vazut destule persoane in virtsa care participa la demonstratii cu clima.
Cu alte cuvnte e o mare greseala, chiar o intentie dusmanoasa sa se puna in circa batrinilor toate pacatele.
Sunt dator cu o lămurire: printre „cei mai în vârstă” (dintre deutsche-russen cu care am vorbit) mulți sunt chiar mai tineri decât mine. Este vorba de colegii de serviciu, cu vârste între 25 și 56 ani, numai unul singur având 58 ani. „Cei mai în vârstă” au venit în jurul vârstei de 20 ani în Germania, ceilalți erau copii sau s-au născut deja aici. Aceștia au absolvit școala în Germania.
Deși se remarcă diferența de optică între generații, nu generalizez. Am scris chiar așa „din discuțiile ocazionale cu unii dintre ei„.
Eh, duomnu Neamț, @Hantzy n-o fi participat la conferințele unde ați fost lector și nu știe că toate păcatele sunt deja in cârca verzilor. Știți, verzii cei cu mintea vraiște, care distrug și nu pun nimic în loc, finanțați de Breșnev și de Putin. Ori știe toată lumea că verzii sunt tineri, ca Annalena și Greta sau ca cei pizmași din conducerea institutului unde vă lansați cărțile.
Sunt astea scăpări sau vorbim deja de intenții dușmănoase?
Pe mine nu mă interesează viața lui Putin. Cu moartea lui Putin nu aveți nimic? În fiecare zi citesc zeci de articole despre cum o să moară Putin, cît de bolnav e, în ce stadiu a mai ajuns cu canceru’, alzhaimăru’, paralizia, scleroza, cum se ține de mese, cade pe scări, bîțîie din cap/mînă/picior, cine complotează ca să îl împuște/otrăvească/iradieze/exileze, dom’le, ăsta-i mai al dracu’ decît Rasputin, toți vor să-l omoare și el scapă mereu! Cred că ar fi binevenită o crestomație cu toate variantele în care o să moară Putin, s-ar vinde mai bine și s-ar putea face și ceva filme românești de acțiune cu înjurături, mui, ‘mnezeii mamii lui, ce să mai vorbim, ar rupe clasamentele și ar umple sălile! Hai, să fim și noi deștepți odată și să profităm de valul ăsta!
„…să fie luat de grosul cititorilor..” Cine sunt acesti cititori ?
1, 2 , 3 , 10 , 15 % sau mai mult a cetatenilor tarii ? Sunt convins ca procentajul celor care vor citi cartea va fi undeva la 1 %, atunci de unde atata pericol ?
Pericolul este altul, retelele sociale si mass media sunt portavocea celor scrise, jurnalisti, comentatori politici care rastalmacesc cele scrise dupa cum vor ei.
Cartea in sine nu este un pericol pt cel care o citeste, in opinia mea, cel care citeste intelege despre ce poate fi vorba, cititorul reflecteaza, nu consuma pe nemestecate.
Se spune, cititiul este sa gandesti cu capul altuia insa punerea in context a celor citite, reflectia, concluzile sunt proprii.
In alta ordine de ei, numai discutiile controverse pot scoate la lumina adevarul partial, adevar absolut nu exista. Traim in epoca dezinformarii, nu a informarii cum multi au impresia, vrem nu vrem sunt confruntati cu acest fenomen global, vedem foarte bine care sunt pozitiile fata de Rusia, occident impotriva restului lumii care este actualmente mai numeros.
Motivele, sunt atat de multiple si complexe incat este foarte greu daca nu imposibil de enumerat, respectiv de comentat, fiecare comentariu fiind expresia propriilor idei si convingri.
In acest context global este bine sa exista reguli minime bazate pe legi, conventii si acorduri prin care sa fie eliminata violenta in relatiile dintre natiuni.
Din pacate acesta ordine acum este pusa la indoiala de toti care numai sunt de acord cu „vechea ordine” vor una noua, cum va putea arata acesta, nu stie nimeni.
Nimicurile planetei doresc o ordine mondiala facuta dupa „ chipul si asemanarea lor ”Cei care doresc schimbarea tuturor cutumelor si legilor ce guverneaza planeta vor a se reintorce la momenul in care cei asemenea lor au propovaduit (mijloacele sunt cunoscute de toti si acum sunt repetate ) comunismul (acum rebotezat iliberalism )atunci cind si ei reprezentau ceva in societate .Noua societate dorita este de fapt vechea societate acolo unde totul era minciuna .Pentru astfel de oameni nu conteaza decit bunastarea lor si nimic altceva si vor face imposibilul pentru a o avea ei si urmasii lor directi .
desigur, nici „Mein Kampf” sau „Programul PCR” nu sunt un pericol, nu?
https://uqload.co/6pdgra1w6ga1.html
O carte periculoasa, precum Monstrul de la Kremlin – virusul unei Molime pandemice! Nu știm dacă autorul și-a dorit să facă din Antihristul de la Kremlin cheie de biserica, sau, și mai și, să-l compare cu Napoleon. Vorba proverbului, măgarul să-l potcovesti cu aur și să-i pui samar cu diamante, armăsar arabesc nu se face. la
cate crime și atrocitati a comis odiosul Putin, nu-l spala toate apele sambetei. Napoleon, desigur, a fost un dictator. In cazul lui Napoleon, a trebuit să se strângă toată Europa, ca să-l trimită în surghiun pe insula Sfânta Elena. Vorbim totuși de sec. al XVIII-lea. In cazul Dictatorului Roșu e suficient un noviciok. Putin a ajuns, in apogeul delirului sau de grandoare, să se considere, nici mai mult, nici mai puțin, un profet de anvergura lui Ioan Botezătorul, dar care este gata să declanșeze Apocalipsa mondială. Putin este dăunător ca lepra, ca păduchii, ca șobolanii, șerpii veninoși, câinii turbati. De aceea, astăzi mamele din lume îi sperie pe copii, când nu sunt cuminți, spunandu-le că „vine monstrul ca să-i ducă în împărăția ghețurilor”. Or, cruzimea, in Rusia păgână, este un soi de beatitudine a sufletului văduvit de orice umanism. Putin este asociat cu nebunia, sperjurul, infamia, sadismul și setea nestavilita de sange. Ce altceva este Puțin decât un mujic nebun?. Exista nebunii care se iau ca bolile mirositoare. Nebunia lui Putin a devenit ciuma colectivă. Și, odată contaminați, cei care au de-a face cu el, acționează nu ca indivizi, ci ca o turmă gregară. Un val lugubru de misticism diabolic străbate mortificata intinsoare, măturând orice judecată sănătoasă. Mesianismul contagios constituie placa turnantă a cruzimii rusești. Vocația succesorală a cârmacilor Moscali pentru atrocități mesianice nu poate fi tăgăduită. Putin (putinismul) este un derivat al „sufletului” rus necontaminat de logica și empatie, neconvertit la civilizație. Așadar, produsul seamănă cu ambalajul, care, la început, părea o briza de aer proaspăt. Putini, insa, au detectat in 2007 simptomele fenomenului atât de clar și de sinistru astăzi. Zelul lui maladiv pentru „apărarea” panortodoxiei și a rușilor de peste tot este un fel de nebunie mistică. Sa fim clari. Autorul și-a strecurat privirea sub fustele de la Kremlin și a descoperit secrete deocheate, baliverne imposibil de verificat. A vorbi despre Kremlin, inseamna a vorbi despre idoli groaznici, intrigi și asasinate. Kremlinul a fost, este și va rămâne un cuibar de năpârci. Kremlinul n-a încetat să umple lumea de victime. Așa că trebuie să recunoaștem, tribalismul rusesc este o amenințare mult mai gravă decât subdezvoltarea. Or, rușii nu s-au trezit din fantasmagoria sovietică, ventilând imbecilități „mesianice”. Ideea mesianica rusă este ca jigodia la cățea și se transmite. Scăpa de contagiune doar cei tari. Deocamdată, in Rusia cadaverică a anului 2023, termita Putin macină din interior, își consolideaza și își apără cuibarul-caverna. Iată mesianismul dement restaurat! Iata-l pe Unsul lui Satan pe pământ urcat pe tronul de la Kremlin! O alta născocire cu „misiune istorică” într-un tărâm funebru…
Simplu si la subiect.
Atunci când aud „dar rusia a dat atâtea omenirii”, „tarâm al stiintei”, „patrie de cultura” – scot revolverul.
O, aveti si revolver in dotare?! Noi folosim doar pistoale.
Da, Margelatu’ mi l-a facut cadou.
Plus ce-am mai achizitionat pe Tor, in deplina transparenta.
Bang bang bit…h ! :)
Am si blackface, cu crema de ghete de la taraba din colt ! :))
@Sandu
KGB-istii de stil vechi care au incercat lovitura de stat in august ’90 erau primitivi.
Astia de tip nou (Andropov) sunt mult mai sofisticati si mai periculosi.
In principiu absolut oric ecarte e subversiva. Sa luam de ex. Capra cu trei iezi. Unii ar spune ca cine are trei copii, probabil cu trei barbati diferiti, si care-i intretine singura, nu e prototipul femeii cinstite. Si in poveste nu se spune nimic despre scoala ei. Lupu, in schimb e carnivor, ceea ce pt vegetarieni e deja o un mare pacat. Sfirsitul lui, in flacari simbolizeaza iadul. Care e efectul acestei carti horror asupra copiilor?
Domnul Ionita, de fapt nu a dorit sa scrie despre carte ci avea pregatite cele 4 puncte, care incep cu „Occidentul nu doar că nu “a umilit” Rusia „, probabil le scrisese in alt context si se gindea unde arputea sa le bage, ca tare i se pareau bune.
Iar daca cele patru puncte ar fi aparut intr-un articol cu titlul „Marea Naraţiune Pro-Putin (MNPP) este o manipulare de la cap la coadă”, atunci as fi fost cu totul de acord, dar nu se potrivesc la recenzia Caprei cu trei iezi.
Avertizat de d-l Ionita, infricosat ca aceasta carte sa cada in mina unor prieteni, am incercat sa vad ce parere au altii despre subiect. Datorita lipsei mele de incultura am cautat recenzii in limbile germana si franceza, urmind sa continui si in engleza.
Sunt absolut uimit ca nimeni nu a sesizat preiculozitatea acestei carti, mai toti spun ca… da vedeti si singuri, sa nu ziceti ca va duc eu de nas.
https://www.perlentaucher.de/buch/giuliano-da-empoli/der-magier-im-kreml.html
https://www.youtube.com/watch?v=crsTzht7V0A
Excellente et fidèle présentation par Clara Dupont-Monod de ce livre qui cumule de nombreuses informations sur la politique en Russie…un véritable traité historique. Très accessible, très édifiant, je l’ai lu il y a quelques mois et je le recommande vivement. Merci Clara.
À quand votre prochain livre….?
Ortofoxy sunt omnivori.
Caprele Irinucai sunt ierbivore!
Marog, cine mai are timp sa citeasca azi toate prostiile cand poate freca la infinit un ecran al unui dipozitiv electronic imperfect care le umple sufletele de nimic?
Normal, oculta lucreaza 😏!
Pai n-ai ce sa sesizezi daca mai si citesti. Lectura placuta, ca de usoara e!
Pacat ca sunteti imun la asaltul surplusului de modestie…
Felicitările mele depline (și) pentru esența acestui comentariu realist și comprehensiv, domnule Ing. Ioniță !!!!!!!!
Deși nu am citit încă această carte(cărțile pe care știu că mă veți ajuta să le procur gratuit, în format digital), în calitatea mea ca diplomată atît ca educație, cît și ca experiență(deși strict independentă-individuală), consider că l-ați caracterizat cît se poate de bine…………..
.Pe acest dictator(bolnav psihic după părerea mea, de numeroși ani incoace), care numi-a permis vreodată nici măcar să cîștig la jocurile de MASTER șah on-line și off-line.(eu care joc extraordinar de rapid și doar pentru distracție și nimic mai mult)………….exact cînd eram pe punctul de a căștiga !!!!!!!!!!!!!ȘIMAI ALES CĂ TIMP DE PESTE 2 DECENII, EU NU AM MAI JUCAT, DELOC !!!!!!!!!!!!)
Cu toate aceste, chiar nu îl văd diferit de ceilalțiși celelalte debili mentali, ipocriți, mediocri(în cel mai bun caz), infractoriiși infractoarele de peste tot……………….De 2 decenii încoace, totul se repetă identic (și înainte de aceasta, cred), totul și oriunde(în orice țarăși continent) nu este altceva decît un SHOW !!!!!!!!!!!!
Un circ ! Pîine și circ !!!!!!!
CHRISTOS A ÎNVIAT, AZI 9 APRILIE 2023 !!
AmyN.
Multumesc pentru articol, m-ati facut curios si voi citi cartea.
Am colegi francezi, cu unii sunt chiar prieten as zice. Toti sunt educati, suntem pe aceeasi lungime de unda cam in toate subiectele, avem aceleasi glume, bancuri, opinii politice… mai putin cind vine vorba de americani si rusi. E incredibil cum absolut toti (dintre care vreo 5-6 cu care comunic regulat) au acelasi discurs cind vine vorba de americani, cu toate ca sunt cu scoli diferite, unii ingineri, altii fosti ofiteri, un economist. Am vorbit de WW1 si WW2, ajutorul decisiv al americanilor in cistigarea razboaielor, planul Marshall, unirea Germaniei, NATO, anti comunism etc. Nimic, parca li se pune o ceata pe creier si nu mai rezoneaza la niciun argument, ramin doar emotii pure. Iar cu rusii, nutresc un fel de simpatie latenta si incearca sa gasesca explicatii si scuze la orice comportament mafiot si criminal.
Cred ca au in scoli un modul obligatoriu de anti-americanism si pro-rusism.
@Ronny
Aveti perfecta dreptate.
Merdologia politica galica intre Le Pen si Melenchon se situeaza in locul geometric intre Vatra Franceza si Mamaliga Galbena gatita de arsonistii de la perfiferiile marilor orase.
1968 si-a pus amprenta extrem de puternic in mentalul colectiv european si vedem bine cum urmasii generatiei 68 continua si mai abitir ( ideile ecologice + critica capitalista) incepute de ei.
Partidul comunist francez a fost cea mai puternica miscare politica din lumea libera din anii 70/80 in afara lagarului comunist, au ramas sechele care nici pana astazi nu au fost eliminate.
Obligatoriu, insa nu este regula, nici pe departe.
Ionică, mammă, de la pukkinneață ne așteptăm la toate asstea.
Narațiunea TA, însă, are o problemă, peste care tonți fillo foffo soffo lobbobbonccii press-ăssongi săriți repede-înainte ca fiind ceva dat…evident.
Cum că, deex Romanica Miccoberro a luat-o pe „creștere economică susținută”, și că, la ora assta se află în orbită, frăssioare…gata să sară la prima warppă.
Ceea ce…nu se pupă de pute a minciună sfruntată, de departe.
Neglijezi și opiniile multor „oploșiți” ca mine, deex…sunt multicei, emigrați, integrați, dezamăgiți și care urăsc aproape din rărunchi sistemul ăssta capit-ass-liszzts pus pe distrugere și lăcomarrie cât cuprinde.
Și lassă-mă pe mine…yadde aurriccii păccurricci. Dii-ass-popporra bottând massiv popooliccii.
Diiiiceeeee, măăăăăă?….da, Diiiiceeee, măăăăăă?
Sunt generațiile noi, gata cu inhhinnerii, sunt ăștia de … șoferie, dus cu cârca…băieȚȚași de mare capit-ass-listzzmm.
Vor cu donnalldo și aurricci păccurricci.
Sau tu ai vedere ddă Tour Hey-Fell, ăă? Tu vezi…careteassăzikkă „perspectiva MARE ddă babba-no-assă” AnaProstia Babbanoassă.
Ionică, Ionică…mare blabbaggii mai sunteți voi, press-assării…
Il est nécessaire de rappeler l’arrière-fond et surtout la tournure d’esprit de ceux qui s’expriment sous le sceau de la Chatham House rule. En effet, la compréhension des structures qui organisent et produisent les documents façonnant notre monde actuel est incontournable. Cette compréhension permet aussi de souligner le caractère peu démocratique des décisions prises où le peuple dit « souverain » n’a pas sa place. L’expression Chatham House rule émane d’un institut britannique s’occupant des relations internationales situé à Londres : le Royal Institut of International Affairs (RIIA). En réalité, cet institut n’est qu’une « filiale » d’un monde plus vaste dont la source remonte à la société fabienne (Fabian Society). Cette société fabienne est la mère de tous les organismes internationaux qui orchestrent la politique internationale aujourd’hui. Le terme « fabien » se rattache à un homme de la Rome antique, Fabius Cunctator (Le temporisateur) qui préconisait comme moyen de réussite « une méthode d’action lente et progressive ». C’est cet idéal qui a été repris par la Société fabienne fondée en 1883. Son objectif suprême consiste à instaurer par ses élites une révolution permettant la synthèse du capitalisme et du socialisme au sein d’un monde global régi par une autorité unique.
In concluzie, VVP este salvatorul, katehonul lui Dughin.
Oare ce mai face fiica-sa ?
Oriunde o fi ea ?
Usoara impotrivire frantuzeasca , prezenta si astazi in memoria colectiva a cetatenilor familiarizati cu Istoria Frantei ,cea atasata antiamericanisumului , isi are radacinile undeva in trecutul glorios al Frantei atunci cind urmare a victoriei navale de la Chesapeake (împotriva flotei Marii Britanii)s-a obtinut capitularea Armatei Britanice la Yorktown din 1781. Toata suflarea Occidentala se presupune ca a citit „Vulpile in Vie ” roman scris de tot atit de celebrul Lion Feuchtwanger,atunci cind cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord au pornit spre drumul lor de independenta totul facut cu ajutorul lui Benjamin Franklin si a ajutorului oferit de Franta , Spania si Olanda .Este cunoscuta adversitatea celui de al doilea Presedinte al SUA si impactul deciziilor acestuia in hotarirea ce a decis folosirii limbii engleze ca limba oficiala a SUA.Cumva Fanta s-a simtit nedreptatita si de aici inversunarea .Tot omul stie cine este Frédéric Auguste Bartholdi si a sa Statuie a Libertatii si care este contributia lui Marie-Joseph Paul Yves Roch Gilbert du Motier, marchiz de La Fayette atunci cind facem referire la Independenta SUA. Despre prorusism este toturi prea mult spus chiar daca cindva la 7 mai 1717, Petru merge la Paris, escortat de 300 de grenedieri călări ,este primit de regele Franței.
@bunul samaritean
Si ce a mai ramas din gloria franceza pe meleagurile americane?
Quebec unde se vorbeste o franceza arhaica si oarece nume in New Orleans.
Si Guyana franceza, Guadeloupe si Martinica.
Degringolada Frantei se accentueaza rapid (si) in Africa.
Articolul e foarte bun pentru ca atrage atentia asupra unui fapt general valabil si anume confundarea fictiunii cu realitatea, chiar daca anumite lucruri au la baza fapte reale (e o problema a oricarei carti de acest tip in care cititorul nu cunoaste nemijlocit realitatea). Citind cartea multi vor ramane cu impresia ca au citit ceva de sociologia elitelor ruse sau de istorie contemporana, iar demarcatia, repet, intre fictiune si realitate nu se va putea obiectiv face. Ce poate fi mai nociv decat asta?
Sa-l astepti pe superman dupa ce ai iesit de la film.
Mai in serios acum.
Solutia articolului de a eticheta doar intr-un fel sau altul cartea, fara a face o analiza literara desi este vorba totusi de un roman, chiar unul premiat, duce in schimb la o cheie de lectura preconceputa in loc sa lase loc fiecaruia sa judece el singur. Suna un pic a manipulare, indiferent de bunele intentii din spatele ei.
90 % din literatura este fictiune.
Domnul Ioniță nu se află la prima confuzie, mai demult îl considera pe Mozart geniul capitalismului, el care a murit și a fost îngropat la cimitirul săracilor. Probabil că nu a văzut filmul Amadeus al lui Forman. Au profitat de memoria lui Mozart alți capitaliști, de muzica lui și de bomboanele Mozart!
de acelasi autor: https://www.librarie.net/p/374383/inginerii-haosului
next on the list.
Mda, cartea este „periculoasa” in functie de cum este interpretata. Daca Occidentul ar fi tinut Rusia „la respect” dupa 1990 nu cred ca s-ar fi ajuns aici astăzi. Însă, Vestul a crezut ca Rusia se poate schimba, asa cum s-au schimbat celelalte state foste comuniste. Wrong! Era o vorba: „daca-i dai nas lui Ivan, ti se suie pe divan”. Nu trebuie neaparat sa citesti cartea ca sa-ti dai seama de ce Rusia a invadat Ucraina. Ideologii rusi sunt reali si au modelat politica rusa in ultimii 20 de ani.
Am inceput sa citesc cartea si e mult prea devreme pentru un review (scuzati-mi anglicismul, critica in romana are un caracter ambiguu, si neutru dar si negativ). Pina una-alta pasajul de mai jos despre romanul lui Zamiatin descrie suficient de bine si de critic societatea putinista dar si pe cele autoritariste.
„Noi” dipingeva una società governata dalla razionalità, nella quale ogni cosa si convertiva in numero e la vita di ciascun individuo era regolata nei minimi dettagli per garantire la massima efficienza. Una dittatura implacabile ma confortevole, nella quale era possibile produrre tre sonate musicali in un’ora schiacciando semplicemente un pulsante e i rapporti tra i sessi erano determinati da un meccanismo automatico che permetteva a ognuno di selezionare i partner più compatibili e di accoppiarsi con ciascuno di loro. Tutto era trasparente, nel mondo di Zamjatin, e, perfino per strada, una membrana decorata come un’opera d’arte registrava le conversazioni dei passanti. Dopodiché, chiaro che in un posto così anche il voto dovesse essere pubblico: “Si dice che gli antichi svolgessero le elezioni segretamente nascondendosi come ladri” dichiarava a un certo punto il protagonista, D-503. “Per quale motivo fosse necessaria tutta questa segretezza non è stato ancora definitivamente appurato. Noi non abbiamo nulla da nascondere e di cui vergognarci: celebriamo le elezioni apertamente, onestamente, alla luce del giorno. Io vedo tutti votare per il Benefattore; tutti vedono me votare per il Benefattore.”
Da quando l’avevo scoperto, Zamjatin era diventato un’ossessione. Mi sembrava che la sua opera concentrasse tutti gli interrogativi dell’età nella quale eravamo immersi. Noi non descriveva l’Unione Sovietica, raccontava il nostro tempo, il mondo liscio, senza asperità degli algoritmi, la matrice globale in costruzione e, di fronte a essa, l’irrimediabile inadeguatezza dei nostri cervelli primitivi. Zamjatin era un rabdomante, non si rivolgeva solo a Stalin, ma inchiodava tutti i dittatori del futuro, gli oligarchi della Silicon Valley come i Mandarini del partito unico cinese. Il suo libro era l’arma finale contro l’alveare digitale che stava iniziando a ricoprire il pianeta e il mio compito era dissotterrarla e puntarla nella giusta direzione. Peccato solo che i mezzi a mia disposizione non fossero proprio tali da far tremare Mark Zuckerberg e Xi Jinping.
exemplu de cronica de carte, unul dintre ele, nu neaparat cel mai stralucit sau profund:
https://actualitte.com/article/108603/chroniques/giuliano-da-empoli-qui-est-vladimir-poutine
cine este autorul? un spin doctor al politicii, asemenea personajului principal al cartii, ceea explica intr-o masura lejeritatea prin care edifica personajul principal :
„Une tronche et un nom de Condottiere, Giuliano Da Empoli est plutôt de ces spin doctors façon Machiavel, modelés par les grandes écoles. Bien né comme son personnage, Vadim Alexeïevitch Baranov, ils regardent tous deux la déraisonnable et flamboyante Russie et son « Tsar », Vladimir Poutine. Après un essai sur les populismes européens, l’ancien conseiller de Matteo Renzi ne quitte pas l’analyse politique, mais passe par la fiction pour rendre compte au mieux du plus historique des dirigeants des années 2000 ; et à travers lui, proposer une réflexion sur le pouvoir sans édulcorant.”
„Giuliano Da Empoli est la véritable sensation littéraire de cette année. Amoureux du style ou des structures alambiquées, passez votre chemin. L’auteur ne cherche pas à refonder la langue ou la narration : toute la force de ce texte classique est puisée dans son intelligence.
Qui dit clairvoyance politique, dit compréhension des Hommes et des peuples. On dépasse l’écume des événements pour atteindre à leur principe. L’entrée en matière est des plus magiques, dans cette Russie aux fantasmes dostoïevskiens.”
„La figure de Vladimir Poutine garde, dans ce récit, son impassibilité première. Il n’est qu’une silhouette implacable, mais à travers les grandes étapes médiatiques de son règne commencé le 1er janvier 2000, on suit sa transformation par le pouvoir, de l’horrible guerre de Tchétchénie à l’annexion de la Crimée.
Baranov porte ce regard fin sur un bourreau de travail solitaire, possédé par l’énergie de cette nation âpre à la mystique qui, disait Joseph de Maistre, tient lieu à ce pays de religion.”
„Le « Tsar » a évolué avec le temps, mais Giuliano Da Empoli révèle que son ambition n’a pas changé depuis son arrivée au pouvoir : rendre à la Russie son statut historique d’empire.”
„L’auteur, fin analyste politique, résume la stratégie russe face à l’Occident (en déclin ?) :
« Nous ne devons convertir personne, Evgueni, juste découvrir ce en quoi ils croient et les convaincre encore plus, tu comprends ? Donner des nouvelles, de vrais ou de faux arguments, cela n’a pas d’importance. Les faire enrager. Tous. Toujours plus. Les défenseurs des animaux d’un côté et les chasseurs de l’autre. Ceux du Black Power d’un côté et les suprémacistes blancs de l’autre. Les activistes gay et les néonazis. Nous n’avons pas de préférence, Evgueni. Notre seule ligne, c’est le fil de fer. Nous le tordons d’un côté et nous le tordons de l’autre. Jusqu’à ce qu’il se casse. »”
„Dans ce brillant premier roman, le franco-italien offre une réflexion magistrale. Son examen subtil de chaque phénomène lui a, semble-t-il, révélé qu’on ne fait pas de littérature à coup de leçons de morales. Ce livre en est dépourvu.
Plus, le point de vue russe est rendu avec une justesse telle qu’on se demanderait si le membre de la Fondation Italie-USA ne serait pas le plus slave des Italiens.” – in sensul de cunoastere a fenomenului rus, nu de un anume filo-rusism.
Exact asta fac, ne divizeaza si ne distrug, sau cel putin asta cred ei ca fac.
Mai devreme sau mai târziu, Evgheni va fi doar un nume scris pe-o scoica. :)
Da, interesanta interesanta ipoteza despre trolling-ul rus -aceea ca urmareste adancirea faliilor din societate pe toate directiile si fără preferinte. Jurnalismul de la noi, si numai, este perfect aliniat pt. asta.
Nu e o carte periculoasa. Cred ca autorul romanului, italian la originre, a aplicat „tactica” din GOG a lui Giovanni Pappini: nu e ceea ce citesti, ci cum citesti si mai ales ce pricepi. E lumea rasturnata cu valorile inversate date ca model de viata, sistemul politic care e criticat indirect si descris prin cinism, sarcasm, ironia muscatoare, bataia de joc subtila,etc. Chiar si dialogul pare uneori a fi luat din GOG. In GOG e un capitol separat dedicat lui Lenin si „realizarilor” lui.