În România, peste 50% dintre elevii de gimnaziu au luat sub 5 la simularea Testării Naționale din februarie anul acesta. Cum spunea o legendă a televiziunii românești cu amprentă la sol redusă, să punem un SENZAȚIONAL pe ecran. De altfel, nici româna nu s-a simțit prea bine. Vina este atribuită subiectelor prea ușoare de anul trecut, celor prea grele de anul acesta, curentelor progresiste care îi împing pe elevi să nu mai învețe ca pe vremea părinților lor, lipsei de personal calificat, pandemiei, Romaniei Needucate. Incidental sau nu, România se află în jumătatea inferioară a clasamentului și la Testul Pisa. Nu foarte jos. Nu retrogradăm, dar nici nu prindem preliminariile pentru Europa. Glumind, putem spune că sistemul educațional românesc se află în cei 50+% care au picat. Ceea ce pică tocmai bine pentru reiterarea refrenului – „când va ajunge România să aibă învățământ ca afară?”
Ca să stabilim ce mai înseamnă „afară”, ar trebui să fi știut vreodată. Pentru moment, să spunem că ar fi un termen umbrelă pentru orizontul îndelung visat al vestului. Pentru mine, vestul s-a întimplat să fie Marea Britanie, în al cărei învățământ preuniversitar lucrez de 10 ani. Am activat in câteva școli primare, o școală secundară (echivalent gimnaziu + liceu) și o unitate de învățământ pentru adolescenți cu probleme comportamentale. Am fost pe rând asistent la clasă, profesor de sprijin, profesor la clasă, diriginte, responsabil pastoral (cu disciplina). De mai mulți ani lucrez exclusiv în privat ca profesor de engleză ca limbă străină pentru adulți, specialist învățământ remedial pentru dislexie și meditator la limba si literatura engleză pentru copii cu vârste între 6 și 18 ani. Prin cei aproape 100 de elevi pe care i-am pregătit ca meditator am avut până acum contact indirect cu peste 30 de școli britanice – private și de stat.
Nu sunt nici pe departe un teoretician al științelor educației, dar voi încerca o scurtă dare de seamă asupra situației învățământului preuniversitar britanic. Menționez că ne vom îndrepta privirea în principal asupra sistemului englez. Există diferențe, nu fundamentale dar notabile, între sistemele educaționale ale celor patru națiuni care formează Regatul Unit. Orientativ, 84% din populația sa locuiește în Anglia.
Idependență versus găuri în tavan
Aș fi vrut să începem cu examenele căci de la ele am pornit, însă pentru a înțelege examenele cred că trebuie să ne familiarizăm cu situația școlilor.
După criteriul de vîrstă al elevilor, școlile sunt împărțite în primare – aproximativ 5-11 ani – și secundare – 11-16 ani – aceasta din urmă fiind și vârsta la care se încheie practic educația obligatorie. Există un al treila nivel care poate fi teoretic sau vocațional și care merge pînă la 18 ani. Din 2015 guvernul a introdus obligativitatea ca tinerii între 16 și 18 ani care nu muncesc să își continuie studiile sau pregătirea vocațională, dar aplicarea acestei reguli hibernează deocamdată în stadiul de speranță.
Școlile sunt de două feluri: de stat și private (denumite „independente”). Aproximativ 93% dintre copiii britanici învață în școlile de stat. Sunt și cazuri de mobilitate pe parcursul traiectoriei școlare, dar, în mare, acestea sunt cifrele. În cazul școlilor secundare, apare o a treia categorie – școala selectivă de stat, cunoscută ca Grammar School. Numele datează din perioada Evului Mediu când la aceste școli se preda gramatica latină (și erau bineînțeles private). Din 1944, denumirea a fost păstrată pentru cea mai performantă formă de învățământ de stat, ținând cont că până la începutul anilor 70 elevii erau obligați să susțină un examen selectiv obligatoriu la sfârșitul școlii primare. Astăzi acest examen nu mai este obligatoriu, dar școlile selective și examenele lor de admitere continuă să existe în Anglia și Irlanda de Nord. Într-un simulacru de nivelare socială, din 1988 s-a interzis înființarea de noi școli selective stat, ceea ce, în combinație cu creșterile demografice, a creat o concurență imensă pentru școlile selective existente, în multe cazuri și de peste 10 candidați pe loc. În momentul de față, în școlile selective de stat învață cam 3% din totalul elevilor britanici de gimnaziu.
De ce este tipul de școală important? Este adevărat că per ansamblu, condițiile din școlile britanice, inclusiv cele de stat, par mai bune decât cele din România sau cel puțin decât de cele de care am avut parte ca elev în anii 90-2000. Școlile sunt dotate cu calculatoare și proiectoare în fiecare clasă, unele clase au aer condiționat, terenurile de sport sunt imense, există postere și planșe colorate la tot pasul iar orele de curs sunt interactive și încurajează independența și gândirea critică. Spun per ansamblu, pentru că există și școli de stat în care părinții fac chetă pentru încălzire sau unde plouă prin tavan (am lucrat într-un astfel de loc). De curând s-a descoperit că 1% din totalul școlilor (aproximativ 22.000 conform site-ului guvernului) au elemente din BCA care și-au depățit limita de viață. Un tavan a și căzut într-o școală, din fericire într-o sâmbătă. În aceste școli copiii învață fie sub schele provizorii de susținere, fie în săli-container pentru că guvernul și autoritățile locale spun că nu au bani de clădiri noi. Despre situația corpului didactic și actul învățării, ceva mai încolo.
Însă dincolo de aspectul metodologic sau cel infrastructural, școala la britanici reprezintă, mai mult decât o carte de vizită, un important pilon identitar. Aceasta își află rădăcina în moștenirea adâncii stratificări a societății britanice, extrem de pregnantă și astăzi. În piesa Pygmalion, autorul irlandez laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, George Bernard Shaw, imaginează personajul profesorului Higgins care poate plasa, după accent, orice locuitor al Londrei într-un areal de două străzi. Însă plasamentul său nu este doar geografic, ci mai ales statutar și social. Accentul, ca și numele cartierului sau tipul de casă în care cineva locuiește constituie încă tot atâtea indicii precise referitoare la nivelul de venit al persoanei, originea sa socială sau la gradul ei de educație formală. Iar dacă accentele s-au mai nivelat între timp, școala a rămas un veritabil pașaport. Sau stigmat. Depinde de școală. Principiul este clar: spune-mi ce școală ai făcut și îți spun cine ești. Și invers.
Uitați-vă la paginile Wikipedia ale britanicilor cunoscuți din orice domeniu și aproape fără excepție veți afla unde a mers la școală. Această mențiune nu este întâmplătoare. Ea vorbește despre familia respectivului, trecutul și educația lor, șansele de care a beneficiat sau nu din start. S-a ajuns astfel la situația ca un parlamentar sau ministru care a învățat la o școală non-selectivă de stat să ajungă subiect de știre, ceva între exponat zoo și semn că societatea se îndreaptă și că se poate domnilor, se poate. De altfel, același principiu îl întâlnim și la împărțirea între elitele care au terminat facultatea la Oxbridge și cele care nu. La fel, un fotbalist care a trecut printr-o școală privată încearcă să-și ascundă originile pentru că nu se pupă cu așteptările societății pentru categoria lui profesională – omul scos din mizerie de sport. În ultimii 45 de ani, Marea Britanie a avut nouă prim-miniștri. Dintre aceștia, patru au trecut prin școli private, patru prin școli selective de stat, și unul a absolvit o școală non-selectivă. În 2019, un studiu comandat de guvern a relevat (cu ceva mîndrie proletară) că unul din doi parlamentari NU au mers la o școală privată. În actualul cabinet (guvern), din 32 de miniștri, 21 au trecut prin școli private. Să ne amintim că au parte de un învățământ privat sau selectiv, cu indulgență, 10% din populația țării și ne putem face o idee despre acuratețea reprezentării populației în clasa politică.
Veți spune că e firesc. Reprezentativitatea demografică e o rămășiță comunistă. Un stat sănătos trebuie condus de elite, care să constituie și modele pentru restul societății. Întrebarea e cum se face că elitele britanice par mai mereu să provină tot din familii de elită, adică, în cazul nostru, care și-au permis taxe școlare private sau meditații pentru examenele de la școli selective? Voi prezenta situația examenelor și meditațiilor mai tîrziu, dar orientativ, o școală privată costă între 15 și 40 de mii de lire pe an, pe cap de elev. Media pentru o școală secundară fără internat (cele cu internat sunt de altfel tot mai rare) este în jur de 20.000. Meditațiile pentru examenul de admitere în școlile selective de stat le estimez undeva între două și patru mii de lire pe an (depinde de nivelul de pornire al elevului), timp de cel puțin doi ani. Conform celor mai recente date statistice din 2021, venitul anual mediu net pe gospodărie în Marea Britanie este în jur de 38.000 de lire. Din ce în ce mai mult, între o treime și jumătate din această sumă merge pe cheltuieli locative. Așadar, una din două. Ori acceptăm că pătura subțire de la vârful societății posedă o superioritate intelectuală moștenită genetic, ori adevărul e altul. Parafrazând bancul cu pensia și moartea, ce-or pune ăștia în bani?
Sunt mai bune școlile private? Posibil. Raportul profesori-elevi este mai mare, purtarea în ore de regulă, mai bună, nesupunerea și abuzurile, mai subtile. Se învață mai mult și mai dens, dar susținerea pentru elevii care au nevoie de ajutor în plus este mai subțire sau costă în plus – dacă nu poți să ții pasul, e vina ta. Există șanse mai mari ca profesorii să fie calificați sau absolvenți de universități de top, dar nu și garanția acestui fapt. Dimpotrivă, într-o școală privată, conducerea nu trebuie să fenteze legi ca să angajeze un profesor fără studii de specialitate în materia pe care o predă și/sau studii pedagogice (așa cum se întâmplă la stat). Acest cadru didactic poate fi, de pildă, prieten din copilărie cu directorul sau tovarăș de pahar cu nepotul CEO-ului instituției.
E drept că la privat șansele ca un elev să învețe retorică, latină sau greacă sunt mai mari, și deci și șansele să mergi mai departe la Oxbridge sau alte universități de top, deși în ultima vreme astfel de instituții de învățământ superior se laudă că primesc mai mulți studenți din învățământul de stat ca o formă de discriminare pozitivă (affirmative action). Un lucru e sigur. Inechitatea socială care a condus la curenta stare de fapt a fost perpetuată în mare măsură de politiceni, majoritatea bărbați, care și-au petrecut copilăria părăsiți de familie în școli-internat private (boarding schools), cam ca cea din romanele cu Harry Potter; înlocuiți dumneavostră baghetele magice cu vergelele la fund. Pedepsele corporale în școli nu au fost scoase în afara legii în UK până în 1997.
Poate că nu întâmplător concurența cea mai acerbă este pentru școlile selective de stat. În cazul acestora, examenele de admitere sunt exclusiv scrise, cu partea de grilă corectată digital. De cealaltă parte, la școlile private există o plajă mai largă de selectivitate – răspunsuri deschise, interviu, probă-colocviu – iar dintre aceste unități de învățământ unele sunt specializate pe elevi cu un progres academic mai lent sau cu dificultăți de învățare. În orice caz, dacă un elev n-a fost admis la școala privată odată cu toată lumea la începutul clasei a șaptea, poate intra mai târziu, fără tam-tam și fără examen. Am cunoscut cazuri.
În fine, despre școlile private, ar mai fi de adăugat o mențiune. Există părinți cu venituri peste medie dar nu exorbitante care vor face eforturi financiare la limita falimentului pentru a-și trimite copiii la o școală privată. Asta se întâmplă de regulă după ce copiii au ratat admiterea la selectivele de stat. Este de înțeles – orice părinte își dorește ce e mai bun pentru copilul său. Un motiv important pentru înscrierea în școli private este ceea ce se cheamă „rubbing shoulders”, mot-a-mot frecatul de umerii altora, adică să respiri același aer cu cei de sus și să-ți faci relații. În UK ca peste tot, e de folos să cunoști mai târziu un parlamentar, secretar de stat, director de trust de presă.
Însă înainte de a fi adulți, manevra îi plasează pe respectivii elevi mezaliați în coada capului. Cui îi va da conducerea școlii dreptate în cazul în care vor fi hărțuiți, bătuți sau agresați sexual de alți elevi, mai bine plasați, de pildă un fiu de investitor, partener în holding cu vărul soțului directoarei? În cea mai veche monarhie a Europei, cosangvinizarea la top e denumire cu origine protejată.
Detenție versus găuri în pantofi
Dar să ne întoarcem la cei 90% de amărășteni care învață în sistemul de stat. Ca o paranteză, acesta se numește „maintained”, un termen care aduce mai mult a întreținere, toleranță, în fine, favoare. La fel cum „public school” înseamnă tot școală privată, ba chiar cele denumite astfel sunt școlile private cele mai cu tradiție. Ele s-au numit „publice” în comparație cu învățământul la domiciliu care a fost inițial forma preferată de aristocrați.
Așadar, în Mare Birtanie ziua de școală începe în jur de 8 – 8:30 și se termină undeva între 14:30 și 16:00 – școlile primare sunt cele care termină mai devreme. Poate părea mult, dar să nu uităm că în UK școala are și o importantă funcție socială. În primul rând, copiii trebuie ținuți la școală pentru ca părinții să poată merge la lucru. În al doilea rând, pentru tot mai mulți copii din sistemul de stat, școala este și cantină socială. Printre ei s-a aflat și internaționalul englez Marcus Rashford care a fost decorat pentru eforturile sale caritabile în direcția ajutorării copiilor britanici de condiție materială modestă. Peste o cincime dintre elevii britanici se califică pentru mese școlare gratis. Cu unele excepții, asta înseamnă că provin din familii cu un venit sub 7.500 de lire pe an. Am văzut copii leșinând de foame. Pentru unii, masa de prânz de la școală era singura în 24 de ore. Este deci de înțeles că în jur de 10-11 dimineața începeau să devină hipoglicemici. Atât eu cât și alți colegi de-ai mei am cumpărat mâncare din banii noștri pentru a mai oferi unor astfel de elevi o gustare, deși încălcam regulamentul școlii. Într-un an, școala a plătit dintr-un buget suplimentar micul dejun al elevilor care dădeau examene, nu în ultimul rând pentru a-i încuraja să se prezinte.
De aici probabil și calendarul redus al vacanțelor. Anul școlar are 40 de săptămâni, iar vacanța de vară este cea mai lungă, de șase săptămâni (mijlocul lui iulie – începutul lui septembrie). Există o vacanță de Crăciun și una de Paști, fiecare de câte două săptămâni, și încă trei vacanțe de câte o săptămână în octombrie, februarie și iunie. Întrebare e ce se întâmplă, pe perioada vacanței, cu acei copii care mănâncă mese calde doar la școală? Din câte știu, în Scoția școliele oferă vouchere pentru produse alimentare familiilor cu venit redus. Unul dintre directorii cu care am lucrat nu uita să ne amintească, la începutul vacanței de vară, că pentru unii copii vacanța nu e deloc o perioadă fericită. Noroc că e scurtă.
În sfârșit, o veste bună pentru buzunarele părinților de învățăcei britanici: nu există manuale! Sau există un fel de, dar nu sunt obligatorii și sunt proprietatea școlii, ținute la școală și utilizate de profesori doar uneori. Lecțiile se fac după fișe și prezentări Power Point, iar notițele se iau în caiet. Caietele sunt ținute tot la școală și corectate de profesori la intervale regulate. Textele la literatură sau istorie sunt citite din cărți – ați ghicit – ținute tot la școală. Asta în cazul fericit al școlilor care și le permit. Există școli unde se studiază mereu același set de texte literare pentru că nu sunt bani de cărți noi. În cazul în care un elev trebuie să recapituleze pentru un test sau un examen, își poate lua caietul acasă, dar profesorul trebuie să îi pună în vedere, cu maximă gravitate, că dacă îl pierde, l-a luat gaia. Nu de alta, dar caietele trebuie prezentate la inspecții. Mai multe despre profesori, elevi și lecții, într-un episod viitor.
Toate școlile mainstream – private și de stat – au obligativitatea uniformei. Uniforma nu este numai oglinda elevului, ci și o resursă educațională. Îi punem pe elevi în uniformă pentru a evita epatarea sau discriminarea pe bază de clasă. Nimic mai simplu. O uniformă costă între 250 și 450 de lire pe an. Acestea se gasesc de vânzare la unul sau două magazine din apropierea școlii. Săpați suficient și veți descoperi legături între proprietarii lor și conducerea școlilor arondate. Cum sunt alese aceste magazine? Cu grijă și minimă transparență, în niciun caz prin licitație. Recent, din pricina inflației galopante și a crizei economice pe care țara o traversează după Brexit, parlamentul a trimis un act cu valoare consultativă unităților de învățământ în care le sfătuiește să includă în uniformă cât mai puține elemente cu sigla școlii, astfel încât părinții să poată cumpăra cămăși albe și pulovere mai ieftine din comerțul general. Elevul cu degetele ieșindu-i prin pantofi sau îndesat într-o uniformă ruptă, murdară și cu trei numere mai mare – fie cumpărată să țină trei ani sau moștenită de la un frate – este o prezență obișnuită în școlile de stat. Școala la care lucram oferea împrumuturi fără dobândă, în realitate nerambursabile, familiilor care nu-și permiteau pantofi pentru copii, iar mai recent băncile de alimente au început să aibă și o secțiune destinată uniformelor școlare. În fine, nu de puțin timp magazinele oferă rechizite și uniforme școlare în rate.
Iată cum, cu adevărat, uniforma îi împiedică pe copii să epateze sau să se simtă discriminați.
Asta pentru că, din ce am observat, contează mai puțin ce ai învățat sau cât te-ai străduit la temă, atâta timp cât te prezinți la școală cu pantofi regulamentari negri și cu cravata cu zgârci corect agățată de nasturele de sus. Dacă ai nasturele desfăcut, dacă ai fustă dreaptă în loc de cu pliuri sau, doamne-ferește, dacă ți-ai uitat sacoul acasă, te așteaptă o sancțiune. La fel și dacă întârzii cinci minute. Eleganța vestimentară și punctualitatea sunt alte trademark-uri britanice și fără ele țara nu ar fi ajuns unde este astăzi.
Nu există note, corigență, repetenție, așa că sancțiunile se cheamă detenții. Elevul care a greșit petrece, în funcție de gravitatea greșelii, de la 15 minute la două ore în plus la școală. Pentru cei mai mulți, acest timp este petrecut uitându-se pe pereți. Dacă se află în detenție pentru că nu și-a făcut tema, va fi poate pus s-o facă. La ce standard, nu mai contează. Ceva este mai bun decât nimic.
Există și sancțiuni mai drastice, cum ar fi detenția de sâmbătă (cu directorul sau cineva din conducerea școlii), izolarea (de la o zi la o săptămână-două în care lucrezi singur, în liniște, din fișe și cărți într-un cubical dintr-o cameră de izolare, alături de alți copii izolați), excluderea temporară, mutarea disciplinară sau excluderea permanentă, ceea ce este tot o mutare pentru că este ilegal să lași un copil fără educație.
Mai există un tip de școală, a cărui denumire eufemistică diferă de la un loc la altul, care ia forma unui centru de ultim resort pentru copiii care nu s-au putut adapta în școala mainstream din varii motive: personalitate, nevoi adiționale complexe de învățare, anxietate socială, tentative de suicid, etc. Aceste centre nu au uniforme, au programe mai scurte și un profesor la 5-6 elevi. Orele sunt relaxate, se poate părăsi clasa oricând, și copiii nu se mai adresează cu „sir” sau „miss”, ci le spun profesorilor pe numele mic. Nu de puține ori am văzut copii care, odată scăpați de rigorile uniformei și de ziua de 8 ore, ba chiar și lăsați să plece din școală în pauze ca să fumeze, începeau pentru prima dată să învețe. Cum asta însemna că s-au cumințit, erau trimiși înapoi în școala de origine unde, în disperare de cauză, reîncepeau să înjure și să atace profesorii, să se ia la bătaie, să spargă și să distrugă până erau înapoiați la centru. Cei mai norocoși erau lăsați să stea cu anii la centru și să-și dea examenele acolo, deseori cu rezultate foarte bune sau mai bune decât le-ar fi avut la școală. Majoritatea nu erau norocoși din lipsă de locuri.
Totul pentru Vatican
Ar mai fi de menționat două forme de împărțire a școlilor. Una este pe sexe. În UK încă mai funcționează, la stat și în privat, școlile de băieți și cele de fete. Împărțirea se face cu precădere în gimnaziu (după 11 ani). Datele statistice par să sugereze că, din perspectiva rezultatelor la examene, este mai bine pentru fete să studieze în școli de fete, și pentru băieți în școli mixte. Mă întreb ce spune asta despre școlile de băieți. Din păcate pentru civilizație, înclin să cred că fetelor le e mai bine în școli de fete și din alte puncte de vedere. Acoliții unora ca românul onorific Andrew Tate sunt tot mai mulți și tot mai tineri.
Altă împărțire există între școlile laice (majoritatea) și școlile religioase (confesionale). Un loc aparte în preferințele părinților îl ocupă școlile catolice. În general, purtarea elevilor este mai bună sau cel puțin mai controlată în astfel de stabilimente întrucât elevii pot fi exmatriculați mai ușor, pe baza normelor religioase de comportament. Ca atare, și profesorii vin cu mai multă siguranță la cursuri (sau la interviul de angajare), iar procesul educațional este mai riguros. Aceste școli fac și un mare serviciu confesiunii catolice în general. Astfel, părinți fără convingeri religioase, sau chiar de alte religii, încep să frecventeze cea mai apropiată biserică catolică, duminică de duminică, și își botează copiii pentru a obține mai târziu certificatul de credincios practicant pentru înscrierea la școală. Această soluție reprezintă o scurtătură care ferește copilul de chinul meditațiilor pentru școala selectivă de stat și pe părinți de cheltuiala cu școala privată, asigurând în același timp o formă de școlarizare decentă.
În UK, momentul potrivit pentru a începe să te gândești la școala copilului tău este, de preferat, înainte de a se naște.
Inspecțiile în patru cuvinte
Școlile sunt toate inspectate și ierarhizate de o instituție care se cheamă Ofsted. Ciclul de inspecții reprezintă calendarul de facto al procesului educativ. Învățarea, notarea, simularea examenelor sau evidența purtării se fac toate în direcția satisfacerii inspectorului care petrece câteva ore în școală odată la 2-5 ani. Școlile sunt clasificate pe baza calificativelor: Excelent, Bun, Nevoie de Îmbunătățire, Inadecvat. Aproximativ 90% din școlile britanice sunt în acest moment Bune sau Excelente.
Nu i-aș recomanda unui părinte să aleagă o școală pe baza exclusivă a calificativului. Există școli selective cu purtare ireproșabilă și rezultate foarte bune care sunt notate cu Inadecvat pentru că nu fișează corect un tip de formular, la fel cum există și școli notate cu Excelent în care profesoarele sunt agresate fizic și sexual de elevi în ore. Contează și ce alegi să fișezi, nu numai cum. Iar dacă ți-a scăzut calificativul, nu-i bai mare. Există directori specializați în trecutul inspecției, tranzacționați de agenții de specialitate asemenea fotbaliștilor de top (ce-i drept, cu salarii comparativ mai mici).
De ce este rezultatul inspecției important? În opinia mea, pentru că Excelent sau Inadecvat repezintă o modalitate fără echivoc de a dovedi că lucrurile fie merg, fie nu merg – este mai greu să numeri găurile din tălpile elevilor sau să comensurezi neantul lăsat în mințile lor de un semestru întreg fără profesor la clasă.
Presiunea unei inspecții o simt cu toții: elevi, părinți, profesori, management. La începutul lui 2023, Ruth Perry, directoarea unei școli primare de stat, s-a sinucis după ce școala ei a primit calificativul Inadecvat.
Alegeri libere
Dar cum să alegi o școală dacă nu pe baza calificativelor? Dacă vorbim despre o școală de stat, răspunsul e simplu: nu alegi. Copiii sunt repartizați pe baza unor formulare cu opțiuni, atât la nivel primar cât și secundar. Numărul de opțiuni este limitat la cel al unităților de învățământ aflate într-o autoritate locală, aproape de adresa școlarului. Școlile cu cea mai bună reputație sunt de regulă alese primele și astfel se formează un sistem concurențial. În ultimii ani sunt tot mai mulți părinți ai căror copii rămân fără loc la școala aleasă prima, dar procentul lor este sub 10% din total.
Tot în ultimii ani am observat că școlile mai slab cotate și fără elevi, pentru a nu pierde din finanțarea per capita, își extind aria de acoperire. Astfel că oricât te-ai feri de o școală proastă, e posibil să vină ia după tine ca într-un thriller steampunk.
Mai multă șansă au copiii din zone rurale sau semi-rurale afluente. Ne întoarcem la problema stratificării sociale. Acolo unde demografia unei zone este formată în principal din familii de oameni educați, unii antreprenori, majoritatea activând la vârful sectoarelor terțiar și cuaternar ale economiei, și școala neselectivă de stat va arăta altfel decât într-o suburbie sărăcioasă. Ea devine o școală selectivă pe baza venitului. De altfel, cine își permite să locuiască în astfel de zone și-ar permite și școlarizare contra cost, dar n-are rost să se mai obosească.
Reversul medaliei sunt școlile din cotloanele sărace ale zonelor bogate. De exemplu, comitatul Kent, supranumit Grădina Angliei (și locul nașterii Reginei Maria a României pentru amatorii de trivia) este notoriu pentru clivajul dintre păturile sociale. Fiind o zonă tradițional afluentă cu un număr mare de școli private și selective, elevii rămași în afara lor sunt înghesuiți în școli de stat unde lipsurile, violența sau delăsarea sunt bine ascunse în pădurea de bunăstare din prim-plan.
Fie că zona în care este amplasată o școală este mai bogată, fie că este în apropierea unei școli notate cu Excelent la inspecție, orice agent imobiliar vă va confirma că apropierea de o școală bună poate ridica prețul unei case cu 10-15%.
Cam cu cât o ridică și amenajarea unei veceu de serviciu acolo unde nu exista în planul inițial.
Vivat academia!
Sigur, sistemul de învățământ din UK are bune și rele. Însă el progresează, merge spre mai bine. Iată cum, prin 2000, guvernul a introdus academiile, o formă de asociere liberă a școlilor menită să lege școlile cu reputație și rezultate proaste cu școlile bune pentru ca primele să ia exemplu de la cele din urmă și să devină toate Excelente. N-aș fi deloc original dacă aș spune că s-a întâmplat exact opusul. Așa că nu spun.
Însă trebuie spus că această formă de organizare a însemnat și scoaterea școlilor din subordinea autorităților locale și a le da o identitate juridică semi-autonomă. Finanțarea academiilor vine direct de la guvern pe baza numărului de elevi. Pentru a administra acești bani, academiile, fie că au în componență o singură școală sau zeci, trebuie să fie organizate ca societăți non-profit. Însă nu există nicio lege care să interzică unei societăți comerciale să înființeze o societate non-profit și apoi să încheie cu aceasta contracte pentru servicii educaționale: de IT, construcții, mobilier, mentenanță, catering, sau orice altceva.
Astfel, parcă nu mai rentează să arunci banii, publici la origine, pe angajări de personal calificat sau întreținerea și funcționarea unei biblioteci. În schimb, pe lângă servere și site-uri noi, poți avea un CEO cu salariu de sute de mii care nu predă nicio lecție și nu-i vede pe elevi decât în rare vizite de lucru. Sau un business manager plătit la justa sa valoare care să încheie contracte de concesiune pentru terenurile de sport ale școlii (foste tot bunuri ale comunității locale) cu dezvoltatori imobiliari. Că n-au nevoie copiii de chiar atâta spațiu să bată mingea. Am lucrat într-o școală unde biblioteca și câteva săli de clasă fuseseră transformate în sedii de firme fără legătura cu școala respectivă sau educația în general.
Recent, pe piața educațională din UK au început să apară, sub alte nume și pălăria carității, corporațiile americane care știu foarte bine ce au de făcut că doar cu asta se ocupă peste ocean de când lumea. Așa cum au apărut și în sistemul de sănătate de stat, celebrul NHS, pe care l-au îngenuncheat în nici 15 ani.
Paradoxal deci, în ciuda cuceririlor năvalnice ale educației britanice, cumva numărul elevilor educați acasă (home schooled) este în creștere. Cifrele diferă în funcție de sursă, dar 1% (100.000) din totalul elevilor cred că este o estimare conservatoare. În Marea Britanie este legal să îți educi copilul acasă atâta vreme cât raportezi din când în când autorității locale, pe proprie răspundere, ce anume îl înveți. Am petrecut multe ore plăcute în compania unor astfel de formulare pentru elevii mei. Există și școli virtuale, se pot angaja și meditatori la fiecare materie, așa ca pe vremuri, totul depinde de disponibilitatea părinților.
Nu mai zic că părinții care se respectă au veceu de serviciu la parter ca să nu urce dom’ profesor scările după ce a băut prea multe cești de ceai.
Într-un episod viitor – examenele, meditațiile, viata de profesor și cea de elev.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Minunata descriere, foarte bine punctat sistemul de invatamant britanic. Cu toate ca detine si aspecte mai putin pozitive, pe ansamblui are rezultate mai bune ca cel din Ro. As dori sa ne spuneti cati elevi sunt la o clasa in inv.primar, gimnazisl si liceal. Am avut nesansa sa lucrez cu 36 -42 de elevi in gimnazialsi liceu. Si este o uzura nervoasa maxima.
Multumiri pentru informatii.
Noi suntem in epoca de piatra in domeniu; si cladirile scolilor/terenuri/sali sport/vestiare/laboratoare/wc si mentalitati.
Cred ca e nevoie de 2 lucruri minime: 1. scoala sa nu mai fie obligatorie! Macar de la clasa a IX-a in sus(inclusiv). Dar, in general, obligativitatea cursurilor sa dispara din legislatia noastra. 2. scoli private, mai ales de la nivelul liceu. (Ca o completare, cei care nu vor sa urmeze liceul, sa poata urma o scoala profesionala 2-3 ani; scoli in care sa li se plateasca elevilor prezenta; evident, vor fi si pusi la munca in favoarea scolii/patronului ce tine scoala. Si vor avea un atestat /calificare in meserie, la final. Cei care vor… dar nu pot sa urmeze liceul, sa fie sustinuti de un sistem de burse care sa le urmareasca performantele scolare. Si vor exista, atit timp cat vor lua note peste 7-inclusiv-.)
Nu cred in eficienta uniformei scolare. (Nivelarera economica a elevilor este teoretica. Cel cu uniforma prea mare sau prea mica va fi -oricum- oaia neagra a clasei sau scolii. Isi va trada conditia sociala. In plus, cei cu venituri mai ridicate, vor putea sa-si faca uniforme din materiale mai fine. Se spune ca uniforma dezvolta spiritul de corp. Spiritul de corp nu este un lucru pozitiv. Vedeti solidaritatea cu elementele negative si lipsa de declaratii in cazul unor infractiuni. Pentru Anglia, putem accepta situatia. Este o tara traditionalista si isi pierde farmecul, daca va renunta la uniforme. Dar astea(uniformele) sunt de mentalitatea sec. XIX. Partea proasta la uniforme e ca infringe spiritul liber si imaginatia copiilor. Singurul punct in care sunt de acord cu „progresistii” este tema uniformelor si efectul lor negativ asupra dezvoltarii personalitatii elevilor. Se poate gasi o cale de mijloc; elevii sa vina cu o tinuta acceptata de profesori, dar nu uniforma!)
Respect, domul meu!
Multumesc!
Ce bine era sa fi avut un asa articol inainte sa ne mutam cu copiii aici – am avut noroc cu scoala primara pana acum. Abia astept „episodul urmator”!
Ar fi extrem de util daca ati explica si examenele si importanta lor, de ex. GSCE, A+ samd. Inca nu imi este clar ce se intampla dupa Year10 si pentru ce trebuie sa te pregatesti in avans daca esti la un secondary Good, copil cu potential bun si ambitios, dar nu te dau baniii afara din casa :)
O analiza pertinenta . Nu poti intelege prostia si obtuzitatea celor care conduc in jos invatamantul romanesc in ultimii 30 ani. Dar nu trebuie uitati nici majoritatea parintilor, orbi la comportamentul odraslelor , care ii desfid pe profesorii ce pretind respect. Una peste alta: un Presedinte esuat cu proiectul lui de tara, generatii esuate de tineri , politruci interesati doar de pensii speciale … vorba aia ” Ghinion !”
E o lege din 2022 care interzice scolilor sa mai ceara uniforme inscriptionate cu logoul scolii, ca i-a saracit pe multi practica asta.
Nu exista obligativitatea purtarii uniformei in UK, e o practica adoptata benevol.
Cam 90% poarta uniforme, nu toti.
Intrebare: Copii britanici nu au teme, par a nu studia acasa decat in mod exceptional, deci dupa spusele unui profesor roman par sa nu „consolideze acasa cunostintele dobandite in clasa” . La noi se pare ca se studiaza mai mult. Cum se face atunci ca stau mai bine decat noi la testele PISA? Unde gresim noi? Sunt testele PISA relevante pentru sistemul nostru de valori? Sau sistemul nostru de valori este gresit?
Astept cu mare interes capitolul despre facultate / studii superioare.
Multumesc.
Hmmm … dar despre graba cu care şcoala engleză se pliază pe ideologia woke, nici un cuvânt?
Trumpanzeu?
Excelent articol!
Daca este adevarat ceea ce am citit, nu am contact cu invatamantul britanic, am impresia ca am citit din cartea de istorie epoca victoriana. Nu pare un invatamant modern, mai degraba unul arhaic, cam ce aveam noi pe la 1900. „… învețe retorică, latină sau greacă sunt mai mari, și deci și șansele să mergi mai departe la Oxbridge sau alte universități de top…” , in anul 2024 nu stiu cat te mai ajuta daca esti cunoscator de greaca (banuiesc ca se refera la greaca veche, din antichitate) sau latina ? Retorica sa zicem ca ajuta pe cei care vor sa devina politicieni cu toate ca odata cu imbatranirea si disparitia electoratului traditional, tineretul de astazi si viitorul electorat cred ca o sa caute altceva la politician, nu retorica lui desavarsita. Faptul ca la viata politica participa din ce in ce mai putina populatie ar trebui pus pe seama disparitiei electoratului traditional. Tineretul actual este tot mai putin inclinat sa invete, sa devina un bun meserias, indiferent de scoala absolvita, idealul lor este altul, prea putini vor sa urmeze exemplul inaintasilor. Au vazut ca meritocratia a ajuns la cosul de gunoi, oriunde nu doar in Romania, au vazut ca nu iti trebuie multa scoala ci curaj si mult tupeu pentru a face avere fara sa trudesti. Apropo, pe ce loc este Marea Britanie la testele Pisa ? Cu toate ca am mari semne de intrebare despre relevanta acestor teste, in special dupa ce am vazut continutul testelor (Pisa) din acest an … Sunt surprins sa aflu ca in bogata Anglie sunt scoli in care pica tavanul, sa inteleg ca sunt si la ei cladiri cu bulina rosie? Din cele relatate am observat ca saracia a devenit o prezenta din ce in ce mai mare si creste exponential, cel putin in Romania nu am intalnit cazuri de copil care sa lesine la scoala ca nu a mancat de 24 ore! Nici in comunism-ul de trista amintire si nici in „capitalism-ul” de cumetrie actual. Cred ca peste tot, cel putin in zona Europei, invatamantul a ramas ancorat in trecut si a pierdut startul cu tehnologia, de aceea tineretul refuza scoala, astazi ceea ce inveti in ani de scoala este la un click distanta, 80% din cunostiintele dobandite in scoala le poti gasi cu ajutorul AI-ului in cateva secunde, fara nervi tociti si cu efort minim. Castiga batalia cine o sa inteleaga acest lucru si o sa se adapteze imediat la aceste realitati… Invatamantul traditional a pierdut lupta cu dezvoltarea tehnologiei.
Ceea ce multi nu inteleg este ca invatamantul traditional pana la liceu are menirea de a sustine, logica, gandirea proprie, analiza si sinteza, discursul liber. Apoi un nivel mediu de cultura generala. Acentul puternic pe AI si digitalizare ne face mai inepti in a gandi si aprecia corect ce ne inconjoara, mai usor manipulabili. De aceea, tot mai multe tari interzic telefoanele mobile si tabletele. Modernizarea este buna dar are niste limite.
”Ori acceptăm că pătura subțire de la vârful societății posedă o superioritate intelectuală moștenită genetic, ori adevărul e altul. ”
Realitatea e incorectă politic: IQ-ul depinde de părinții biologici. ”Pătura subțire de vârful societății” britanice nu muncea la sapă în urmă cu 3 generații, dar în România cam asta se întâmpla. Ocazional, pot apărea copii cu IQ de 130 și printre cei care muncesc la sapă, dar numărul lor raportat la 100.000 de locuitori e semnificativ mai mic decât al copiilor de medici sau de profesori care ajung la IQ de 130.
Un IQ de 130 e unul bun, dar nu fenomenal. Media din UK e 100, în România e 87, iar pragul minim la Harvard e 145. În urmă cu 20 de ani, în România era 91, la fel ca în Bulgaria și Grecia. Dar emigrația masivă are prețul ei.
Dincolo de IQ, mai există și problema numărului de cărți pe care le au părinții în casă. Dacă sunt sute de cărți în bibliotecă, sunt șanse mari să-i fie cumpărate și copilului cărți de colorat sau cărți de povești, cu litere mari și poze colorate. După care copilul ajunge să subtilizeze singur ”cărțile de oameni mari” din bibliotecă, să vadă ce scrie în ele. Dar dacă în toată casa nu e nici măcar o carte de bucate (există astfel de case și în Anglia, iar în România sunt foarte multe) atunci sunt șanse mari pentru copil să nu agreeze niciodată cititul, scrisul și cărțile în ansamblu.
va contrazic; IQ nu depinde de zestrea genetica; apare absolut intimplator, in toate clasele sociale; cei din clasele de virf (dar nu actuala clasa de varf din Romania) sunt favorizati, datorita sistemului educational si faptului ca pot cheltui multi bani (carti, scoli de elita);
tocmai din cauza asta este nevoie de un sistem mixt la nivel de liceu: cei din medii sociale normale si modeste sa poata urma la stat, cei cu venituri mari, sa urmeze scolile private; lipsa acestui sistem face ca liceele elitiste de stat sa fie bucsite cu loaze cu bani si cei fara posibiltati materiale sa ajunga la licee de mina a doua; daca vrem sa ajutam natura si sa dam o sansa tuturor, trebuie sa acceptam acest sistem;
IQ nu tine de cultura individului; a fi prost e una, a fi citit e alta; sunt prosti cititi si destepti inculti; asta e problema societatii si a sistemului de invatamint; asta trebuie rezolvat!(inteligenta inseamna capacitatea de a rezolva probleme noi; cel citit se poate inspira din lecturile sale, deci are o inteligenta copiativa, cel necitit isi pune mintea la contributie si rezolva problema; nu doar de matematica; nu mai faceti confuzii); (politicienii din ziua de azi (de peste tot) nu prea au IQ ridicat, merg pe copierea de solutii sau ordinele din umbra de la grupurile de forta din societate;)
O ruda apropiata preda la o universitate de top 25 din Londra (hard science) desi acum trei generatii strabunicii erau tarani. Mai am tot felul de exemple de genul asta de rude sau cunostinte care sint cadre universitare in SUA ori Anglia (zic Anglia fiindca e vorba de Londra) (tot pe hard science, nu comunicare sau gender studies) cu aceeasi genetica de tarani in urma cu trei generatii. Nu cred ca sint exemple rare. Cred ca influenta geneticii e mai mica ca cea a mediului.
Ceea ce nu stie Harald este faptul ca, printre acei tarani romani care mergeau la sapa in urma cu 3-4 generatii( si aici ma refer in mod special la taranul roman din perioada aprox 1880-1940) existau unii cu IQ mult mai mare fata de medie, care citeau seara nu numai carti ale unor autori romani, ci si carti in franceza, ale unor autori francezi. Este adevarat insa ca numarul acestora era destul de mic!
Sunt insa convins ca toti cei despre care vorbiti( tarani in urma cu trei generatii) provin din familii cu bun simt si la care se gaseau carti prin casa!
Pe scurt, deci, si Harald are dreptate!
Proverbul romanesc ” ce naste din pisica, soareci mananca” releva o anume stare de lucruri adevarata! Proverbul este extrem de actual in Romania post 1990, iar in ultimii ani isi dovedeste statutul de TEOREMA !!!
IQ-ul e mult mai legat de educatie decat de inteligenta, iar din punctul asta de vedere CHAT GPT are un IQ mai mare decat Einstein, Oppenheimer sau a matematicienilor de top, neurochirurgilor si doctorilor in stiinte spatiale (rocket science)
Dincolo de faptul ca o evaluare a mediei IQ national este un demers stiintific frivol, e mult mai important ca cei de la varful natiunii sa sa stie si sa poata sa ia decizii favorabile propasirii propriului popor
In cazul IA insa „punctul de inflexiune” il reprezinta contactul cu realitatea; se spune ca o mie de maimute cu o mie de masini de scris ar putea sa re-„compuna” opera lui Shakespeare…problema este ca admitind prin absurd ca vor atinge vreodata performanta asta, vor continua sa bata tastele si dupa rescrierea accidentala a capodoperei, neintelegand ce au „compus”
”CHAT GPT are un IQ mai mare decat Einstein, Oppenheimer sau a matematicienilor de top, neurochirurgilor si doctorilor in stiinte spatiale (rocket science)”
Chat GPT nu e în stare să se lege singur la șireturi, dacă nu-i arată cineva. Pur și simplu nu înțelegeți noțiunea de IQ, n-are nimic de-a face cu volumul de cunoștințe acumulate. Asta dincolo de faptul că volumul de cunoștințe al lui Chat GPT se află pe niște hard-disk-uri 😀
Un exemplul din lumea reală: la Magnus Carlsen s-a văzut încă de vârsta de 2 ani că are un IQ fenomenal. A refuzat să dea vreodată un test de IQ, dar pe baza performanțelor lui de la 6 ani, de la 10-12 ani și de la 18-20 de ani, se poate estima că ar avea 190.
Maimuțele nu vor putea niciodată să scrie Shakespeare, dar orice maimuță adultă are un IQ incomparabil mai mare decât Chat GPT. Cu-atât mai mult este absurdă orice comparație cu Einstein.
Extrem de interesant articolul. Ma uimeste diferenta enorma fata de sistemul german.
Dar Un stat sănătos trebuie condus de elite, care să constituie și modele pentru restul societății., ar fi prea ieftin sa fac o comparatie cu Romania, mai relevanta ar fi o comparatie cu Germania, ca de… ambele sunt tari dezvoltate.
Mor de invidie cind aud În actualul cabinet (guvern), (englez) din 32 de miniștri, 21 au trecut prin școli private. Daca mai ploua o sa incerc sa fac o statistica a ministrilor nemti, ce scoli au facut, daca au facut cu adevarat vreo scoala. Sau o statistica pe partide, ce partide au cei mai multi titrati!? Clar e ca un anumit partid, unul f zgomos si f feminin, nu pune nici un pret pe scoala, poate si de aceea se feresc sa publice asemenea studii!
Vrem sau nu, statele sunt conduse de elite. Asta este.
Soarta noastra depinde de cat de inteligente, culte si morale sunt elitele. Cat de patriote si cat de acrosate la cursul politic mondial. Cele doua nu se exclud. Dimpotriva. (Doar la noi, imbecilii la ordin acuza de nationalism pe cel care vrea sa faca ceva in tara. Cel care vrea cu adevarat, nu vorbesc de demagogii care agita apele aiurea cu tarisoara lor si abia asteapta sa ne vinda .)
Cine este cel care vrea sa faca ceva cu adevarat pentru tara si popor?
Puterea corupe, ameninta, santajeaza si ejecteaza pe acel cineva daca nu se supune imoralitatii pe care este cladita puterea.
Vrem sau nu vrem, trebuie să evoluam fiecare dpdv fizic, moral și intelectual și să ne guvernăm fără ‘guvernarea’ altora. Cu cât mai puține ierarhii, cu atât mai bine…
Foarte bine scris articolul!
Abia astept partea a 2-a precum si articole similare din alte tari sau poate pareri un pic diferite despre sistemul din UK.
Nu știu de ce dar la început am râs, iar la sfârșit m-am înfuriat. Carevasăzică, inegalitate apriorică: inegalitate naturală, inegalitate socială, inegalitate educațională și în final inegalitate de șansă. Totul pare că „sistemul” este planificat să creeze, prin inegalități, un fel de caste (cu accent pe a) sociale imposibil de depășit. Poate asta se numește elitism, dar nu se numește democrație. De libertate nu mai vorbesc…
Așa că aștept să văd sistemul elitist britanic față-n față cu Inteligența Artificială. Oare atunci cum se vor selecta elitele intelectuale și sociale?
Curat-murdar coane profesor.
Interesanta analiza.
SI pe alocuri socanta – ma asteptam sa fie ceva mai bine in UK fata de Romania in ce priveste sistemul scolar.
O voce sinceră într-o lume de ipocriți, de ipocriți lacomi. Până în 1989 și eu am crezut că dincolo de cortină e Raiul la care n-am acces. Dar am văzut că nimeni nu-i dispus să lase din egoismul său cât să respire și celălalt o gură de aer. Cele spuse de autor concordă, în bună parte, cu afirmațiile lui Adrian Wooldridge, în Aristocrația talentului (titlu discutabil – nota bene!). Aștept celelalte episoade pentru o părere comparativă iar lipsa de comentarii mă încurajează!
Minunat! E un material interesant și – unde mai pui – aveți și umor! :))))
Da, asa este, confirm :)
Am locuit in Anglia o vreme. Prietenii mei aveau fata la scoala, cea mai buna scoala din oras – au cumparat o casa mai scumpa decit media ca sa fie in „zona” acestei scoli. Cu toate ca erau in zona scolii i-a respins initial, au trebuit sa se lupte pentru un loc. La scoala se invata foarte putin, si aproape numai cele citeva lectii care se puteau da la examenul care stabileste ierarhia scolilor. La fiecare materie se faceau 2-3 lectii repetat, fara nici o legatura logica intre ele. Se asteptau ca la teste sa se dea unul din cele 3 subiecte si tot ce conteaza este nota pe care o ia scoala si daca iese „outstanding” la sfirsitul anului.
Toamna copiii mergeau la scoala in sacou pina cind se racea mult afara. Nu aveau voie sa vina la scoala cu haina groasa decit cind hotara scoala ca a venit frigul. Fetita a racit de mai multe ori. A facut otita iar vizita la medicul de specialitate a reusit sa obtina in 6 luni ! (s-au dus la privat – unde costa cit in america pentru o calitate semnificativ mai proasta si o atitudune sovina – dar calitatea asistentei medicala „gratuite” pentru care platesti o taxa din salariu e un alt subiect)
Exista o programa scolara bazata pe niste carti dar profesorii avea voie sa aleaga orice altceva. Examenele finale se dau insa pe baza acestei programe. Prietenii mei au cumparat deci cartile „sugerate” de programa si faceau acasa lectii din carte, in ordine, ca sa inteleaga totusi copilul legatura intre intre subiecte.
Englezii mai batrini pe care i-am cunoscut, chiar oameni mai simplii, au o cultura generala normala si sint interesati sa cunosca lumea si sa invete cite ceva nou. Am cunoscut un fost sofer de salvare, un fost oier, o fosta asistenta medicala, o fosta vinzatoare – oameni cu care se putea duce o conversatie interesanta despre politica, istorie, geografie, … (Nu semnificativ mai putin decit cu niste „intelectuali”). Multi englezi tineri „gulere albastre” stiu foarte putin (de inteles daca au invatat numai 3 lectii din fiecare materie) si nu au nici un interes de vre-un tip intelectual. Vor sa se arate cu lucruri scumpe si sa povestesca cum au facut vacante exotice ca sa para un pic mai sus in ierarhia lor sociala. (Pe de alta parte si englezii cu dare de mina vor sa povesteasca despre vacante facute la limita lor de cumparare – ca sa revendice o pozitia sociala un pic deasupra celei „reale” – chestia cu epatarea audientei cu pozitia sociala pare sa functioneze la toate nivelele)
Printre cei din patura sociala binisor peste medie exista o atitudine interesanta cu privire la scoala privata: pe de o parte spun ca scoala de stat e foarte buna, pe de alta parte isi dau copiii la privat. Este multa ipocrizie in societatea engleza.
Anglia a ramas intr-o mentalitate victoriana sub o poleiala f f subtire de societate moderna.
Noi am plecat de acolo – o tara fara scoala nu poate avea un viitor prea bun.
Pentru multe postari discutabile. Daca scoala in Anglia este invechita si retrograda, atunci de ce cele mai bune licee se afla aici si exista universitati de top. Numarul de premii Nobel sau pe domenii este foarte mare. Dovada ca scoala ofera sanse tinerilor care au talente naturale si pasiuni. La noi se pierd pe drum, in saracie si migratie.
Un singur lucru e cert! In acest moment scolile romanesti produc mult mai multi cretini cu diploma pe metrul patrat, decat scolile britanice, iar evaluarile PISA confirma ca valoarea scolii britanice este mai mare decat a scolii romanesti.
In rest, pareri si vorbe !!!
A propos, pentru a evalua starea educatiei si a eficientei scolilor intr-o tara nu este suficient sa te raportezi la cateva scoli, la scolile dintr-un oras, la cele pe care le cunosti tu…pentru ca nu poti evalua fenomenul in spectru larg, in mod global! Si apoi, relativ la UK, si nu numai, trebuie mai intai sa intelegi modul de functionare al sistemului ca intreg!
Dincolo ce va fi în partea a doua, pot să vă spun că am făcut facultatea în Londra (91-94), fără a avea o altă facultate absolvită în ţară. Apoi am revenit în ţară şi am făcut, tot în UK, master şi doctorat la distanţă predînd în învăţămîntul superior local. Impresia pe care mi-a lăsat-o învăţămîntul superior din UK, comparativ cu cel din România – evident cel cu care am luat contact – a fost diferenţa dintre Rolls Royce şi Dacia 1300. Fără a mai pune la socoteală accesul la nişte biblioteci enorme.
Splendid articol, o descriere/analiza interesanta cu mult British humor!
La noi, Inspectorul a ajuns sa ‘conduca’ tara si corigentii/plagiatorii sa formeze guverne! O traditie lunga, cu ceferistul, cizmarul, …
Sunt curios sa stiu cum evaluati acest tip de educatie/invatamant? Inteleg ca se merge mai putin pe notiuni, memorizarea lor si mai degraba pe analiza, gandire cririca, dialog. E suficient? E mai realist, mai pragmatic?
Mersi!
Poate ar trebui explicat unor comentatori de ce este importanta invatarea limbilor greaca si latina. Se pare ca unii considera acest invatamant „arhaic” daca se studiaza greaca sau latina. Aceste limbi se studiaza in toate scolile din vestul Europei si sunt chiar obligatorii.
Ca parare, cred ca scoala romaneasca se afla la milioane de ani lumina de cea britanica, asadar nu cred ca ne calificam pentru a-i judeca pe altii.
Mulțumesc pentru comentariu. Sunt perfect de acord că studierea limbilor seminale ale Europei constituie un important intrument în învățarea altor limbi, inclusive cea proprie, fie că vorbim de engleză sau română, precum și în explorarea culturilor Europei moderne. Problema nu este că se studiază aceste limbi antice în unele școli, ci tocmai că se studiază numai în unele școli, foarte puține la număr. De multe ori când predau Shakespeare elevilor mei de școală încep cu o lecție pregătitoare despre istoria limbii engleze și fundamentele ei germanice și latine (prin franceză). Din păcate nu toată lumea își poate permite lecții private.
În ceea ce privește distanța dintre învățământul românesc și cel britanic, calculul hârtiei vă dă dreptate. Realitatea însă uimește tocmai prin contrastul cu ceea ce ar putea (și trebui, matematic) să fie. Aceasta este însă umila părere a cuiva care nu a mai avut de-a face cu școala românească de 18 ani. Mi-ar plăcea să aflu opinii despre cum mai este ea și în ce direcție credeți că se îndreaptă. Mulțumesc încă o dată.