Una dintre primele declarații de politică externă pe care președintele Nicușor Dan a făcut-o de la momentul alegerii sale în funcția supremă în stat a fost, cu referire la parteneriatul strategic cu Statele Unite, “nu se pune problema de o vizită în 2025 dintr-o parte sau alta la nivel de președinte”. În completarea acestei declarații, șeful statului a menționat că, și în lipsa unei asemenea vizite bilaterale, partea română va încerca să colaboreze tehnic cu partea americană “pe toate palierele”. Sunt de părere că o asemenea declarație denotă o viziune superficială asupra relației româno-americane în actualul context geopolitic și semnalizează o neînțelegere a modului în care administrația Trump 2.0 gestionează parteneriatele bilaterale.
Politica externă “top-down” a președintelui Trump face ca o colaborare exclusiv tehnică să fie irelevantă pentru România
Nu este vorba doar de nivelul scăzut al ambiției strategice pe care această declarație o reflectă. Este vorba despre faptul că declarația președintelui Dan este fundamentată pe un raționament caduc: acela că nivelul tehnic al administrației americane ar putea în vreun fel să contribuie la relansarea parteneriatului nostru strategic, într-o eră în care epicentrul de politică externă și de securitate americană s-a mutat complet din instituțiile de resort (Departamentul de Stat, Departamentul Apărării, Consiliul de securitate națională) la Casa Albă. Această schimbare de dinamică vine cu următoarele consecințe pentru aliații SUA, adică și pentru România: 1) Percepția președintelui asupra respectivului aliat contează cel mai mult, mult mai mult decât ceea ce birocrația poate argumenta că este “în interesul național american”. Fragilitatea acestei percepții și gradul ridicat de personalizare al politicii externe în jurul președintelui Trump obligă diplomația să se obișnuiască cu noul normal al impredictibilității, în care totul e pe masă și orice angajament anterior poate fi reevaluat pentru a se încadra în matricea “America First”; 2) Investițiile susținute în relații personale cu tabăra loialistă a președintelui și contacte relevante și periodice la nivel politic devin mult mai importante decât contactele întreținute cu birocrația, cu nivelul “tehnic” menționat de președintele României. Au apus vremurile în care colaborări tehnice solidificate de-a lungul a zeci de ani, care au rezistat administrații la rând, ar putea influența relații bilaterale într-un mod semnificativ. Politica externă a președintelui Trump este prin excelență una “top-down”, iar diplomația României trebuie să-și actualizeze instrumentele pentru a naviga cu succes aceasta nouă realitate.
Dimensiunea politică a parteneriatului strategic cu Statele Unite a fost complet neglijată în ultimul an
Chiar și dacă am achiesa la ideea potrivit căreia suspendarea prezenței României pe scena internațională în perioada decembrie 2024 – mai 2025 a fost justificată în contextul alegerilor prezidențiale anulate și reluate, faptele arată că politicienii români au neglijat dimensiunea politică a parteneriatului strategic cu SUA în ultimul an.
De la întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, nu am văzut vreo vizită oficială nici la nivel de premier sau ministru, dar nici vreo delegație parlamentară care să intre în dialog cu reprezentanții celui mai important pilon al democrației americane – Congresul Statelor Unite. În absența politicienilor democrați, spectrul politic al reprezentării României la Washington a fost ocupat de extremiști precum George Simion și Diana Șoșoacă. Primul dintre aceștia a fost chiar artizanul unui contract generos de lobby peste Ocean, zadarnic menit a-i crește profilul prezidențial, și autor al unei declarații politice profund anti-naționale de mulțumire a administrației Trump pentru că a exclus România din Visa Waiver. Chiar dacă utilitatea acestor reprezentări este îndoielnică, tot ar trebui să ne îngrijoreze faptul că nu există voci alternative filonului extremist AUR care să promoveze mesajele României în anturajele MAGA.
Nici ambasadorul Emil Hurezeanu și nici actualul ministru de externe, Oana Țoiu, nu au avut vreo întrunire bilaterală sau măcar un apel telefonic cu noul șef al diplomației americane, Marco Rubio, al cărui rol a devenit, o dată cu preluarea suplimentară în regim de interimat a portofoliului de consilier al președintelui Trump pentru securitate națională, central pentru politica transatlantică. Scurtul dialog în marginea Summitului NATO de la Haga pe care președintele Dan și ministrul Țoiu l-au avut cu acesta este un semn îmbucurător. Totuși, el nu poate fi suficient, având în vedere complexitatea relației noastre bilaterale după un episod plin de provocări, care a culminat cu discursul acid al vicepreședintelui JD Vance de la Conferința de securitate de la Munchen, în care România a fost mustrată pentru anularea alegerilor prezidențiale pe fondul ingerinței rusești.
Un alt semnal al degradării dimensiunii politice a parteneriatului strategic româno-american a fost reprezentat de multiplele tensiuni între fostul premier al României Marcel Ciolacu și ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, tensiuni care au culminat cu nominalizarea omului de afaceri Dragoș Sprînceană ca emisar special al României pentru legătura cu administrația Trump. Chiar dacă fostul premier Ciolacu a încercat ulterior să se dezică de decizia însărcinării lui Sprînceană pentru gestionarea relației cu administrația Trump, episodul a scos la iveală o tristă realitate, enunțată de fostul ministru de externe Cristian Diaconescu, actualul consilier pentru securitate națională al președintelui României: în februarie 2025, România încă lucra la a stabili contacte directe cu administrația Trump, țara noastră părând a fi luată prin surprindere de faptul că relațiile europenilor cu președintele american tranzacțional aveau să fie mai complicate decât înainte.
Chiar dacă apelul dintre președintele Nicușor Dan și Donald Trump, urmat de nominalizarea unui nou ambasador al SUA la București în persoana lui Darryl Nirenberg, pot fi interpretate ca o trecere a Rubiconului în relația româno-americană după luni tensionate, dimensiunea politică a parteneriatului strategic rămâne o verigă slabă în relația bilaterală, în care s-au investit disproporționat de puține resurse în raport cu obiectivele de politică externă ale României. Relansarea dialogului politic la nivel înalt, având ca prim țel o bilaterală a celor doi președinți nu mai devreme de finalul acestui an este un pas natural după apelul din luna mai, unul care nu ar mai trebui tergiversat. Parafrazând o vorbă din popor, nu vom primi o a doua șansă să facem o bună primă impresie.
De ce acum și nu în 2026?
În Statele Unite, 2026 va fi an electoral. Miza sa pentru consolidarea moștenirii politice a lui Trump este semnificativă: o pierdere a majorității din Congres (și așa fragilă, mai ales în Camera Reprezentanților unde majoritatea atârnă de 5 voturi) ar pune piedici serioase în implementarea agendei MAGA. Intrarea în cursă a Partidului America al lui Elon Musk ar putea fragmenta votul de dreapta, creându-i probleme președintelui Trump și bazei MAGA, cu atât mai mult în contextul în care Musk are pârghia de a influența dezbaterea americană din social media prin platforma X. Potrivit The Economist, rata de popularitate a președintelui american a scăzut simțitor, astfel încât la momentul actual doar 41% din cetățenii americani sunt de acord cu direcția președintelui. Nici tensiunile din tabăra MAGA nu întârzie să apară, Trump fiind contestat de izolaționaliști pentru decizia reluării sprijinului pentru Ucraina. Acest mozaic de circumstanțe prefațează un an 2026 dominat de o agendă de politică internă, cu prea puțin spațiu pentru noi angajamente față de partenerii internaționali.
Un alt motiv pentru care România nu ar trebui să amâne o vizită prezidențială la Washington este cel ideațional. România aspiră la proiecția de putere în context regional, aspirație pe care președintele USR Dominic Fritz a formulat-o pe cât de simplu, pe atât de ferm și cuprinzător: Romania is back. Ne uităm la celelalte state membre ale Uniunii Europene și observăm cum acestea nu au așteptat prea mult să se așeze lucrurile la Washington pentru a pleca acolo să-și promoveze interesele în raport cu noua administrație, fie că vorbim de președintele Franței și cel al Finlandei, premierul Italiei sau cel al Norvegiei, ori cancelarul Germaniei. Președintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, a anunțat că intenționează să aibă prima sa vizită externă la Washington. Având în vedere nu doar importanța deosebită pe care România o acordă relației cu SUA, ci și poziția României în Europa (a șasea cea mai mare țară din UE ca putere de vot în Parlamentul European), se impune ca o vizită să fie organizată până la finalul acestui an, iar nu în 2026.
Deciziile privind angajamentele de securitate ale SUA pentru anul 2026 se iau, de fapt, în această toamnă. Nu întâmplător, anul fiscal 2026 începe la 1 octombrie a.c., iar actul normativ National Defense Authorization Act (NDAA), care autorizează finanțarea pentru proiectele militare internaționale, inclusiv pentru finanțarea angajamentelor în cadrul NATO, va fi adoptat de Congres nu mai târziu de luna decembrie a.c. Importanța ca România să fie vigilentă și bine reprezentată în conversația de la Washington în marginea acestui moment decisiv este fără echivoc. Spre aducere aminte, NDAA din 2023 a inclus și Strategia de securitate a SUA pentru Marea Neagră, ca amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen și Mitt Romney.
Față în față cu Donald Trump: ce poate România să pună pe masă?
Pe lângă dosarele cheie ale parteneriatului nostru strategic, precum cooperarea de securitate la Marea Neagră, imperativul creșterii investițiilor economice directe ale SUA în România și reintroducerea țării noastre în programul Visa Waiver, președintele Nicușor Dan ar putea aborda o serie de subiecte noi în dialog cu Donald Trump, o întrunire pe care ministrul de externe Oana Țoiu a spus ca o va pregăti o dată cu vizita sa la Washington și New York cu ocazia UNGA.
Un nou palier al parteneriatului strategic româno-american ar trebui să fie domeniul din ce în ce mai popular al mineralelor critice, unde SUA caută să își limiteze dependența față de China, care are control pe 69% din producția globală de pământuri rare. Sub președintele Nicușor Dan, România ar trebui să-și exprime dorința de a deveni parte a Parteneriatului pentru Securitatea Mineralelor (MSP), o inițiativă prin care SUA încearcă diversifice și securizeze lanțurile de aprovizionare pentru mineralele critice pe fondul competiției strategice cu China. România este deja printre cele 13 state membre UE cu proiecte selectate în cadrul legislației Uniunii Europene pentru materiile prime critice, un act normativ care se aliniază obiectivelor MSP. România deține rezerve de 22 minerale critice, inclusiv galiu, germaniu și stibiu, componente esențiale în producția de semiconductori, ceea ce o face un partener atractiv pentru Statele Unite în acest demers. Companiile americane ar putea investi în infrastructura de procesare din România pentru aceste minerale critice, într-o formulă reciproc avantajoasă în care țara noastră câștigă investiții, tehnologie și acces la o piață competitivă, în timp ce SUA își va asigura o sursă europeană fiabilă de minerale critice de la un aliat NATO care deja și-a demonstrat orientarea strategică pro-americană în competiția cu Beijingul.
Un al doilea dosar de interes pentru România pe care Nicușor Dan îl poate aborda în cadrul vizitei la Washington ar fi cooperarea în domeniul inteligenței artificiale, unde cele două națiuni ar putea începe să negociere un acord pentru securitatea AI. România ar trebui să pledeze pentru a fi mutată la nivelul 1 (nivelul superior) al cadrului american pentru difuzarea inteligenței artificiale (Framework for AI Diffusion), care ar aduce acces complet la tehnologiile AI americane. România se află în prezent la nivelul 2 al acestui cadru, care include aproximativ 150 de țări care nu sunt nici aliați apropiați, nici adversari declarați. Pentru a avansa la nivelul superior, România ar trebui să arate ceea ce guvernele noastre deja au întreprins pentru a se distanța de China: dezvoltarea capacităților de screening a investițiilor străine printr-o Comisie dedicată, aliniere strategică prin excluderea companiilor chinezești din rețelele de 5G și marile proiecte de infrastructură. Spre deosebire de Spania, care se află în palierul superior de încredere pentru difuzarea AI, deși guvernul de la Madrid doar ce a acordat Huawei un contract pentru infrastructura de interceptări judiciare, România a demonstrat deja că este un aliat de încredere al SUA în demersurile de limitare a influenței geoeconomice chinezești în Europa. Aceasta reprezintă o oportunitate strategică pentru ca România să lucreze cu SUA pentru a avansa în ierarhia de încredere AI, demers care ar deschide accesul complet la tehnologii americane avansate și ar facilita chiar și potențiale investiții ale companiilor din SUA în centre de date AI care să fie găzduite de România.
Concluzii
Organizarea unei vizite la Washington care să solidifice dimensiunea politică a parteneriatului strategic româno-american ar trebui să fie prioritatea numărul 1 a diplomației române. Motivul este limpede: politica externă tranzacțională a administrației Trump 2.0 face ca multe dintre pârghiile instituționale pe care România se putea baza înainte de 20 ianuarie 2025 să fie astăzi de o utilitate incertă.
Ținând cont de politica top-down care descrie actualul ecosistem de politică externă și de securitate american, ar fi naiv să credem că fără investiții în relațiile politice de la nivel înalt vom putea avansa către atingerea obiectivelor noastre strategice, începând cu includerea României în programul Visa Waiver și menținerea angajamentului american la Marea Neagră. O vizită a președintelui Nicușor Dan la Washington în această toamnă, în linia celor pe care omologii săi din Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Finlanda, Norvegia, le-au programat cu rapiditate și fără a aștepta o “predictibilitate” de mult apusă, trebuie tratată cu prioritate de întregul nostru aparat politico-diplomatic. Această vizită ar putea să completeze prognozata participare a președintelui României la Adunarea generală anuală a ONU din luna septembrie și ar trebui să se concentreze pe solidificarea parteneriatului nostru strategic prin adăugarea unor paliere noi, precum cooperarea în domeniul mineralelor critice și inteligență artificială.
A aștepta până în 2026, an în care administrația MAGA va da piept cu electoratul în contextul alegerilor pentru Congresul american, iar focalizarea pe agenda de politică internă a președintelui va fi totală, ar însemna nu doar închiderea unei ferestre de oportunitate pentru relansarea dialogului politic româno-american la nivel înalt, ci chiar o iresponsabilitate în raport cu interesul nostru de securitate.
Ca părere, o vizită în 2025 a lui ND la Trump va fi doar protocolară și nu va rezolva nimic. În acest moment situația internațională este atât de complicată încât România NU ARE ce să propună. Poate doar economic, poate militar, dar politic nu are ce zice( mai ales că este legată de politica UE).
ND ar face mai bine să facă o vizită de stat în Turcia…care e mai aproape și…mai puternică…
Ne trebuie o VIZIUNE mai precisă despre politica externă a României. Este adevărat că ne aflăm în triunghiul Bermudelor între UE-SUA-Rusia, dar totuși nu se poate alerga după trei iepuri deodată…
Punctul de vdere exprimat este unul al USR : Nemascat,direct si chiar brutal exprimat. Pozitia presedintelui este însă una NET SUPERIOARĂ !
Cine-l consideră pe Nicușor Dan inadecvat funcției, manipulabil, autist ori cu alte sechele, lipsit de intuiție politică sau diplomatică se plasează într-o mare eroare. Așa cum îl vedem, un pic mai clumsy, omul ăsta este, obiectiv vorbind, cotat între primii 300 cei mai inteligenți oameni din lume. Când Dumnezeu dă cu carul undeva, mai ia de altundeva. Asta ține de o lege firească a compensării. Pe el l-a atins la protocol. Chiar așa, un pic dislectic cum ne pare uneori, el provine din societatea civilă și cine are răbdare să observe constată că are răspunsuri pertinente și bine articulate la absolut toate întrebările din sfera politică și socio-economică, deci se vede că omul ăsta gândește tot timpul și nu o face în scop propriu ci în interesul comun. Asta e o resursă extraordinară pentru noi ca țară să avem parte de așa reprezentare. Zâmbiți când se fâstâcește la protocol dar zâmbiți cu bunăvoință iar când se împiedică în discurs nu-l clasați după propria măsură ci amintiți-vă de observația colegului său profesorul matematician Bogdan Suceavă de la universitatea din California: ”Când Nicușor Dan tace pentru câteva secunde, ceva periculos urmează să se întâmple: vine soluția”. Nicușor Dan e unul dintre cei 4 români școliți precum elita politică și economică e Franței. De aceea Emmanuel Macron are simpatie și respect total pentru el, pentru că înțelege ce reprezintă. Într-o reuniune de 100 de politicieni îi poate pune pe toți la un loc în dificutate printr-o simplă asociere sclipitoare de idei. Nu subestimați asta când vă exprimați păreri îl ce-l privește!