miercuri, octombrie 20, 2021

Piramida dezacordurilor dintre autor și comentatorii săi

Un dezacord onest este adesea un semn bun de progres

Gandhi

Până la inventarea internetului, relația dintre un autor și cititorii săi era simplă: primul își publica articolele, ceilalți citeau și cam atât. Un dialog autor/cititori era, cel puțin în patria noastră cea socialistă, mai rar decât o lebădă neagră. Ziarele și revistele unde apăreau articolele/studiile nu găzduia rubrici unde cititorii să poată comenta și eventual să-și exprime dezacordurile despre ceea ce tocmai citiseră.

Apariția internetului a provocat o schimbare de paradigmă. Aproape toate revistele și ziarele „clasice” au adoptat și versiunea online. Multe au renunțat, din motive predominant economice, la apariția pe hârtie. Mediul virtual găzduiește acum în exclusivitate o mare diversitate de platforme publicistice, bloguri, vloguri, Facebook, Twitter, forumuri ș.a.m.d. Noile mijloace de comunicare în masă, pe lângă alte aspecte diferite de cele clasice (d ex., acces 24/7, de multe ori gratuit, la apariția curentă și la arhivă, fără a mai fi obligat să mergi la vreo bibliotecă din oraș), au permis și accesul cititorilor doritori să comenteze pe marginea materialelor publicate virtual.

Fiind o formă nouă de comunicare publică și interpersonală, cultura comentariilor și a dialogului autori/comentatori a evoluat treptat, îmbrăcând/îmbrățișând noi direcții, unele surprinzătoare: de la simplul Vă mulțumesc pentru informațiile pe care ni le-ați împărtășit (gratuit) la insulte grobiene și atacuri la persoană, pe care orice justiție le-ar condamna penal.

Spre deosebire de lumea reală, unde interlocutorii se adresează direct unii altora, având o identitate recunoscută și fiind astfel responsabili juridic pentru afirmațiile defăimătoare făcute la adresa altei persoane, internetul acceptă și conversații în care doar autorul este o persoană publică, în timp ce majoritatea comentatorilor se ascund – din lașitate, din interes sau din alte motive – sub diverse nickname-uri anonime. Această lașitate oportunistă le permite astfel unora să evite procesele justițiare de calomnie și să continue, fără riscuri, să insulte și/sau să dezinformeze. Pentru că online este mai ușor să spui lucruri pe care nu le-ai spune niciodată cuiva direct în față.

Ca autor a peste 210 articole publicate în ultimii șapte ani pe platforma Contributors.ro, m-am confruntat, aproape de fiecare dată, cu avalanșe de comentarii (anonime, desigur) care erau în dezacord cu ideile și argumentele mele. Practic, paralel cu lumea descrisă în articole s-a născut și a început să funcționeze independent, cu rezultate pe care le voi analiza mai jos, o lume a dezacordurilor, mai mult sau mai puțin, constructive.

Privind retrospectiv la conținutul celor peste 19.500 comentarii care însoțesc articolele mele am remarcat numărul relativ mare și varietatea formală a dezacordurilor, mult mai numeroase decât acordurile, exprimate de diverși comentatori. Se pare că actuala cultură internaută este dominată de un apetit în creștere pentru a nu fi de acord cu autorul, ceea ce indică un pericol real ca dezacordurile să-i înfurie și mai tare pe comentatori.

Și totuși, se poate să nu fim de acord într-un mod constructiv, bazat pe o cultură a comunicării, din care și autorul și comentatorii lui să iasă în câștig de cunoștințe și respect reciproc?

Un răspuns la această întrebare a fost propus de Paul Graham, un cunoscut computerist, fondatorul lui Y Combinator. În 2008 el a publicat pe blogul său un eseu – How to Disagree – în care a identificat 7 niveluri  de dezacord între argumentul unui autor și răspunsurile comentatorilor săi. Piramida din Fig. 1, asemănătoare piramidei lui Maslow, descrie grafic o ierarhie și, în același timp, o taxonomie a dezacordurilor, de la nivelul cel mai de jos, PD0, până la apexul PD6.

Un argument este bazat pe un set de rațiuni, cu o anumită consistență logică, care descriu o idee, o teorie sau o acțiune. Un răspuns este setul de rațiuni opuse ideii, teoriei sau acțiunii argumentate de autor.

Protagoniștii inteligenți ai unei dezbateri vor utiliza și argumentele și răspunsurile, analizându-le cu bună credință pentru a le transforma în instrumente eficiente menite să asigure avansul către un adevăr obiectiv și sustenabil.

O perspectivă asupra artei de a nu fi de acord în mod civilizat și constructiv ar trebui să fie bazată pe o remarcă, atribuită lui Freud, potrivit căreia „cuvântul”, chiar injurios, a înlocuit „acțiunea” violentă, umanitatea perfectând astfel arta dezacordurilor civilizate:

Cel care a aruncat primul un cuvânt injurios asupra dușmanului în loc de o săgeată a fost fondatorul civilizației.

Freud a fost un optimist, pentru că, în prezent, asupra dușmanilor continuă să fie aruncate săgeți digitale. A lupta împotriva lor (reperare, deviere sau prindere) necesită un set de abilități rafinate. Piramida lui Graham este un astfel de set, cu o taxonomie ierarhică.

Fig. 1. Piramida dezacordurilor (PD) dintre autor și comentatorii săi

PD0 – Insulta

Aceasta este forma cea mai de jos, cea mai deplorabilă și cea mai slabă a unui dezacord. Din păcate, este și foarte comună. De la primele mele articole pe Contributors, în 2014, care discutau fracturarea hidraulică, au apărut insulte de genul „Profesorul Crânganu este un petrolist (mai mult sau mai puțin) idiot”, deși am fost și sunt încă singurul autor care are un Disclaimer postat pe profilul meu, unde exprim clar și fără niciun dubiu cine sunt și cu ce mă ocup. Fără succes, după cum se pare. Pentru că aceeași insultă a migrat mai târziu în comentariile pe marginea articolelor despre schimbarea climei.

În orice cod penal, insulta este o faptă care poate condamna persoana ofensatoare la amendă sau închisoare. Iarăși din păcate, anonimitatea „curajoasă” a celor care mă înjură este un impediment pentru ca justiția să-și spună cuvântul. Unele platforme nu acceptă decât comentatori autentificați, cu nume și prenume. Acolo nu am găsit niciodată un PD0.

Insultele ca mod de exprimare a dezacordului nu sunt deasupra replicilor copilărești sau a bătăușilor din liceu. Simpla insultare a autorului nu este un argument care să merite a fi considerat.

PD1 – Atacul la persoană (Ad hominem)

La fel de abject ca și insulta, atacul la persoană este un dezacord cu opiniile autorului care, aparent, poate avea o oarecare greutate. De exemplu, când scriam despre efectele pozitive ale fracturării hidraulice asupra situației energetice ale Statelor Unite, unele comentarii erau subtile atacuri la persoană, disimulate ironic:

El știe despre ce vorbește, că doar e petrolist!…

Și mai recent, la articolele despre schimbarea climei, insulta se folosește ca atac la persoană mai dezvoltat.  De exemplu, la câteva minute după ce a fost publicat articolul „O apocalipsă care nu a mai fost…”, un individ, care folosește nickname-ul @Marcel, a trimis un lung comentariu (nepublicat), din care citez:

Crânganu este un dezinformator cu o vastă expertiză… El nu e aici să clarifice nimic, ci să apere interesele unor anumite industrii care îl plătesc. Să nu uităm ca el este petrolist și este for sale, Crânganu neavând conștiință. Mercenari ca el se asigură că interesele și sănătatea consumatorilor nu sunt apărate. Mă mir că n-a apărat încă fumatul, lobby-ul tutunului (cancerigen) tot caută mercenari ca el, să convingă oamenii că nu e nimic în neregulă cu a fuma.

Mutarea discuției de la apocalipsa insectelor la „expertiza” cuiva ca „petrolist” sau lobbist al „unor anumite industrii” discalifică automat comentatorul care, de cele mai multe ori, este fie troll, fie o persoană cu probleme psihice, adică un element malign al culturii internetului.

PD2 – Reacția la tonul scriiturii

Acest tip de dezacord nu critică autorul, precum primele două, ci tonul scriiturii sale. De multe ori, unii comentatori au deplâns tonul articolelor mele, afișând o falsă mirare:

Cum e posibil ca un geolog/geofizician să aprecieze binefacerile fracturării hidraulice din moment ce „specialiștii” de la Cornell University, gen Anthony Ingraffea, afirmă contrariul?! Similar, cum poate el să scrie despre aspectele benefice ale încălzirii globale când mulți alți experți (~97%) ne asigură că apocalipsa climatică pândește după ușă?! Și aceste mirări sunt exprimate în ciuda dovezilor incluse în articolele comentate… Am sentimentul că astfel de dezacorduri nu exprimă altceva decât surpriza uriașă că cineva îndrăznește să fie incorect politic.

Corectarea gramaticii sau ortografiei textului este tot un fel de poliție a tonului. Cineva poate avea o ortografie teribilă, dar un punct de vedere valid.

PD2 este tot un dezacord slab, care nu merită atenția și răspunsul autorului. Comentatorul nu prea are nimic de spus dacă tot ce poate fi criticat este tonul articolului.

PD3 – Contradicția

Este forma de dezacord folosită pentru a respinge o opinie sau un argument folosind idei opuse cu puține sau fără dovezi justificative. Avem de-a face cu o tehnică de hărțuire utilizată de cei care devin conștienți că au pierdut meciul, dar încearcă disperați să obțină o remiză prin sufocarea autorului cu avalanșe de idei contrare.

Pe marginea articolului Povestea a două sate Povestea a două sate: Dimock, Pennsylvania și Pungești, Vaslui, comentatorul costel a pus mai întâi o întrebare retorică (Domnule autor, această listă ați consultat-o ?), după care a înșirat el o listă lungă cât o zi de post, conținând, în viziunea sa, articole care contraziceau teza centrală a articolului meu.

I-am adresat o simplă invitație acelui @costel:

Presupunând că ați citit (și înțeles) toate articolele citate, vă rog să scrieți aici de câte ori apare keyword-ul Dimock în fiecare din ele.

Bineînțeles, vajnicul comentator a dispărut ca măg…l în ceață, fără niciun răspuns.

Simpla contradicție nu este suficientă pentru a câștiga o dezbatere pentru că de fapt nu respinge explicit ideea centrală, chiar dacă este primul nivel de dezacord care abordează substanța argumentului.

PD4 – Contra-argumentul

Graham (2008) descrie acest nivel astfel:

La nivelul 4, putem întâlni prima formă de dezacord convingător – contra-argumentul. Formele de până la acest punct pot fi, de obicei, ignorate ca neprobând nimic. Contraargumentul ar putea dovedi ceva. Problema este că este greu de spus exact ce.

Contraargumentul este contradicția plus raționamentul și/sau dovezile. Atunci când este îndreptat direct spre argumentul inițial, poate fi convingător. Dar, din păcate, este obișnuit ca contraargumentele să vizeze ceva ușor diferit. De cele mai multe ori, doi oameni care se ceartă cu pasiune despre ceva se ceartă de fapt despre două lucruri diferite. Uneori chiar sunt de acord unul cu celălalt, dar sunt atât de prinși în cearta lor încât nu-și dau seama de acest lucru.

Succesul contra-argumentului într-o dezbatere necesită ca fiecare participant să dea atenție la ceea s-a scris și să reflecteze asupra modului în care contra-argumentul poate să dezmintă propriul punct de vedere. De multe ori, însă, contra-argumentul este îndreptat împotriva unui punct minor sau devine o exemplificare neconcludentă a modelului unor oameni care își vorbesc paralel ca în următorul experiment de gândire care ridică întrebări cu privire la observație și percepție:

Dacă un copac cade într-o pădure și nimeni nu-l aude, face el vreun zgomot?

Unul poate răspunde: Da, pentru că produce unde sonore. Altul spune: Nu,  pentru că nu există nimeni acolo care să proceseze undele în creierul lui.

Cine are dreptate aici?

PD4 este o ilustrare ideală a ceea ce se întâmplă curent în dezbaterile despre schimbarea climei sau vaccinarea anti-Covid. Multiplele comentarii la articolele mele despre o climă în schimbare constituie o „comoară” pentru exemplificarea acestui nivel de dezacord, precum și bibliografie pentru ornarea unor articole sau teze de doctorat.[1]

PD3/4 – Argumentul Straw man

Nefiind prezent in versiunea originală a piramidei lui Graham, consider că Argumentul Straw man (Omul de paie) merită o poziție proprie între Contradicție și Contra-argument.

Omul de paie nu este un contra-argument onest, deoarece îl denaturează în mod intenționat pe cel principal și apoi respinge această palidă imitație prin raționament și dovezi. Dar este o manevră ușoară și greșită pentru lansarea unui argument menit să înlocuiască sau să mute ținta dezbaterii.

Omul de paie nu este o contradicție pentru că folosește dovezi, fapte și veridicitate, chiar dacă ele se aplică unui argument sui-generis.

Nu vreau să risc a fi acuzat de prea multe auto-citări, de aceea doar invit cititorii interesați să caute prin articolele mele de câte ori am acuzat prezența unor oameni de paie în diverse comentarii.

PD5 – Respingerea

Respingerea este cea mai convingătoare formă de dezacord.  Pentru a reuși acest lucru, trebuie să stăpânești arta de a disloca un argument și de a stabili de ce unele părți ale acestuia ar putea fi greșite. O operație dificilă și, de aceea, rară.

Paul Graham exemplifică:

Pentru a respinge argumentul cuiva probabil că trebuie să îl citezi. Trebuie să găsești … un pasaj cu care nu ești de acord, pe care-l crezi greșit și apoi să explici de ce este greșit. Dacă nu poți găsi un citat real cu care să nu fii de acord, este posibil că te cerți cu un om de paie.

Pentru câștigarea dezbaterii, trebui să folosești propriile cuvinte ale preopinentului împotriva lui. Dacă nu sunteți de acord cu declarația sau cuvintele cuiva, trebuie să citați exact (folosind ghilimele) declarația sau cuvintele respective, astfel încât să putem înțelege cu toții dezacordul.

Spre deosebire de nivelurile anterioare de dezacord, respingerea poate fi o experiență benefică dacă este făcută cu bună credință și respect mutual. Faptul că ți-au fost respinse unele părți ale argumentului nu trebuie să-ți strepezească dinții, ci să te pună pe gânduri și să-ți rafinezi poziția. Motto-ul ales pentru acest articol este semnificativ în acest context.

PD6 – Respingerea ideii centrale

Este vârful piramidei lui Graham, cea mai înaltă formă de dezacord. Atingerea ei este nu doar foarte rară, dar și purtătoare de semnificații deosebite. Spre deosebire de PD5, când erau respinse unele aspecte, PD6 produce identificarea și demolarea ideii centrale a argumentului.

Acest nivel de dezacord este vital pentru rezolvarea problemelor și descoperirea adevărului pe calea unor dezbateri civilizate și constructive. Respingerea ideii centrale poate fi considerată „diamantul coroanei”  în confruntările ideatice dintre autor și comentatorii săi.

În final, apare o întrebare legitimă: Ce mai poate face autorul dacă ideea sa centrală este respinsă?

Un posibil răspuns vine din zona artelor marțiale: când oponentul te-a fixat la podea, fără nicio șansă de a relua lupta, îl bați cu palma, semnalând că te consideri înfrânt, că ai pierdut lupta. Din păcate, nu am văzut încă în arena digitală pe nimeni care să-și „atingă” adversarul, recunoscând-se învins.

Dacă accepți că ai propus un argument greșit, poți, totuși, să fii recunoscător că ai mai învățat ceva nou de la comentatori și-ți poți scoate acea idee din cap. Te poți apuca de altceva, de un nou hobby. Am auzit că fotbalul de masă cu nasturi este destul de bun să-ți sporească răbdarea, îndemânarea și încrederea de sine.

Concluzii

Urmând logica formei piramidale, cele mai mici niveluri sunt de fapt cele mai comune forme de dezacord online, în timp ce formele cele mai înalte sunt rare, deoarece necesită mult efort pentru a fi formate și argumentate logic și convingător. De aceea, nivelurile PD0, PD1, PD2, PD3, PD3/4 și, într-o oarecare măsură, PD4, nu sunt demne de a fi luate în seamă și a-ți pierde timpul cu demontarea lor. Faptul că aceste tipuri de comentarii ocupă cele mai largi spații ale piramidei s-ar putea justifica și prin remarca atribuită lui Umberto Eco despre „invazia imbecililor” și este prețul pe care autorul este obligat să-l plătească pentru curajul de a fi coborât  în arena virtuală, înțesată de „lei” de mucava, adică anonimi:

Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor.

O apreciere asemănătoare a făcut și Adrian Papahagi în 2013, când a atras atenția că „nu poți dialoga cu oameni de rea credință; cu mincinoșii și calomniatorii; cu cei care îți lipesc etichete și te reduc la acestea;  cu anonimi care nu își asumă măcar propria identitate; cu țopârlani care nu te respectă, te înjură, te iau de guler și știu ei mai bine decât tine orice; cu cretinii, nebunii, fixiștii, mitomanii (adesea anonimi) ai net-ului; cu cei incapabili să citească corect și până la capăt un text și care nu au disciplina intelectuală de a urmări un argument… Sau poți, dar e pierdere de timp și sursă de enervare.”

Prin contrast, dezacordurile de pe ultimele două niveluri ale piramidei, deși mult mai puțin numeroase, reprezintă, în opinia mea, rațiunea de a publica virtual. Nu poți ști niciodată de unde apare comentatorul care reușește, fără insulte, atacuri la persoană, sofisme de tip omul de paie etc., să identifice precis, citând cu ghilimele, greșeala strecurată în argumentarea autorului sau chiar să probeze că însăși ideea centrală a articolului este șubredă și merită a fi demolată.

Dezacordurile civilizate, corect justificate, pot fi nu doar constructive, ci pot reprezenta și o sursă de informații reciproc utile. Ba chiar, potrivit lui Paul Graham, un mijloc de a face oamenii mai fericiți:

Nu trebuie să fii mojic atunci când ai un punct de vedere real de exprimat… Dacă ai ceva real de spus, a fi mojic nu face decât să te încurce.

Dacă ascensiunea în ierarhia dezacordurilor îi face pe oameni mai puțin mojici, asta îi va face mai fericiți pe cei mai mulți dintre ei.

Iar prezența unei „semn bun de progres” este adeseori, potrivit lui Gandhi, o rezultantă a unui „dezacord onest”.

Desigur, cinicul de serviciu va respinge această ultimă afirmație optimistă: Chiar credeți, în 2021, că oamenii au învățat cum să dialogheze onest, civilizat și constructiv? Că mie nu mi se pare…Observ mai degrabă o perfecționare, la aproape toate nivelurile de dezacord, a comentariilor lipsite de onestitate și bună credință… 

Îmi place să cred că dezacordurile sunt o parte intrinsecă, deci inevitabilă, a vieții intelectuale. A le face acceptabile, fructuoase chiar, este lecția principală desprinsă din eseul lui Paul Graham.


[1] De exemplu, articolul unei doctorande din București, publicat în decembrie 2020, într-o revistă cu factor de impact 1,0: Cooling down the future. A discourse analysis of climate change skepticism.

Distribuie acest articol

62 COMENTARII

  1. Imi permit sa va sugerezi 2 corecturi, pentru ca esența articolului este de bun augur pentru toți cei care doresc sa aiba o discuție civilizata:
    1. „În orice cod penal, insulta este o faptă care poate condamna persoana ofensatoare la amendă sau închisoare.”
    Nu mai este insulta in codul penal, nici in Romania, nici in multe alte state civilizate. Exista in schimb responsabilitatea civila pentru ceea ce scrii in public (inclusiv pt comentarii) si practica CEDO se intra in multe detalii inclusiv in ce masura platforma poate fi responsabila pt comentariile altora FYI, vedeti de ex. https://freex.apti.ro/FoE-ro.html#patru

    2. Iarăși din păcate, anonimitatea „curajoasă” a celor care mă înjură este un impediment pentru ca justiția să-și spună cuvântul. Unele platforme nu acceptă decât comentatori autentificați, cu nume și prenume. Acolo nu am găsit niciodată un PD0.

    Ideea ca daca ar exista doar „comentatori autentificati” am avea cu siguranta o discutie civilizata cred c apoate fi demontata destul de usor. Puteti sa va uitati pe Facebook, LinkedIn sau orice alta retea sociala pe un articol care naste pasiuni (de ex. vaccinarea). Sigur, poate trebuie sa si fiti in bula potrivita – dar puteti sa cititi pe orice profil public comentariile pentru a va convinge empiric ca s-ar putea sa fi exagerat aici.

    Personal, cred ca nu este vorba de „anonimitatea curajoasa”, ci de lipsa de educatie in a critica idei intr-un mod constructiv si onest si nu a arunca cu lături pentru ca nu ești de acord cu autorul. Iar asta, din pacate, nu prea se invată în România niciunde, inclusiv în invatamantul superior – dovada cea mai buna fiind „nebunia doctoratelor plagiate” care ilustreaza nu doar ca stii să copiezi, ci inclusiv ca nu este in stare sa ai idei proprii. Sau macar sa le critici pe ale altora, cu niste argumente stiintifice.

  2. Acest articol mi se pare un pic exagerat, ati trecut sub tacere imensul numar de comentatori care admira articolele, admira stilul, admira logica. Si pt acestia merita sa scrieti. Multi dintre acestia intaresc prin argumente logica articolelor d-voastra.
    Eu personal am invatat mult din publicatiile d-voastra si va multumesc.

    Dar, citirea, comentarea articolelor este si un exercitiu de amuzament. Multi sunt obligati in viata de zi cu zi sa fie seriosi, constipati, fundamentali, astfel ca-si doresc in timpul liber sa fie un pic mai liberi, sa arunce si prostioare, sau sa-l tachineze pe cite un autor care si-o ia in cap. Pt ca, fie vorba intre noi, exista si autori slabi, autori care sustin aiureli, autori lobbiisti, partinici. Mai alesi acestia sunt cei care cenzureaza la singe, permitind numai comentarii favorabile, cenzurare care invenineaza atmosfera. Pt ca si asta inseamna moderare, selectarea opiniilor favorabile si pus pumnul in bot celorlalti.

    Si-nca ceva, nu cred ca anonimul ar fi mai curajos, mai las, cred ca cei mai multi ar spune acelasi lucru si daca ar scrie sub identitatea adevarata. Apropos, cum s-ar putea legitima cineva cu nume si adresa? Sau ce relevanta ar fi daca unu s-ar numi Ion Ionescu? Cum ar putea fi urmarit?
    Sau de ce Amantine Aurore Lucile Dupin de Francueil s-a numit George Sand? Cica n-ar fi vrut sa se stie ca e femeie!

    • Fiindca subiectul este „dezacordurile”.
      Adevarul e ca „acordurile” nu prea au farmec si, de cele mai multe ori nici nu ajuta. La ce bun un comentariu, daca nu se poate corecta ceva? Doar ca „sunt de acord cu antevorbitorul meu”?

  3. Voi respinge in mod explicit ideea centrala a tezei lui Graham fiindca am gasit o greseala (o voi cita la final), atunci cand explica o piramida folosind rationamente si/sau dovezi de sustinere, afirmand apoi cazul opus cu putine sau fara dovezi justificatoare, criticandu-si tonul propriei scriituri si atacand autoritatea sau caracterisiticile autorului, fara a aborda fondul argumentului, „sunt un idiot”.

  4. Un exemplu dialog autor-comentator:
    Un autor contributors, nu dau nume…inca, imi scrie in particular:
    welcome sa comentezi cand ai curaj s-o faci sub identiate reala, fara nicknames rasiste. In rest, faci ce vrei, dar nu la mine

    ii raspund:
    Ai inteles complet gresit. Nicknamul meu nu e rasist ci din contra, e asa numitul Oximoron. Sunt chiar mindru ca sunt un pic tigan. In plus comentez cu acest nick de mai bine de 20 de ani, deci am o oarecare celebritate. Pacat de tine, ai putea fi un ziarist bun dar esti mult prea constipat, un pic de umor nu ti-ar strica, ai putea sa-ti impui mai usor ideile! Vezi ca toti te injura.

    imi raspunde:
    celebritatea ta de nivel autobaza nu intereseaza pe nimeni. ramane cum am stabilit

    Ce intelegem de aici? Autorul se orienteaza, in aprecierea lui, dupa nick, daca acesta ii suna lui nasol, gata te taie, ca asa ii place lui. Oare mai putem vorbi de dialog in aceasta situatie? Oare autorii nu au si ei partea lor de vina atunci cind situatia devine maidaneza? Vedem aici pe contributors, exista autori care sunt injurati si cind spun lucruri bune, de ce? Pt ca nu stiu sa comunice, pt ca daca-si vad numele scris isi imagineaza ca sunt Dumnezei, ca au confiscat adevarul si dreptatea.

    • welcome sa comentezi cand ai curaj s-o faci sub identiate reala, fara nicknames rasiste. In rest, faci ce vrei, dar nu la mine

      Probabil că acel autor a luat cunoștință, printre altele, de programul Societății Entomologice din America de a nu mai folosi numele de molia țigănească (Gypsy moth) și furnica țigănească (Gypsy ant) pe motive de discriminate rasială a populației Romani din România.

      Entomological Society of America Discontinues Use of Gypsy Moth, Ant Names 7 iulie 2021.

      Decizia Societății de Entomologie a fost salutată într-un articol publicat de The Washington Post pe 11 iulie 2021, din care citez:

      Poporul rom, înrobit în România de peste 500 de ani, este uneori numit peiorativ „țiganii”. Ei au fost victimele persecuției și genocidului în timpul Holocaustului, iar comunitatea se confruntă în continuare cu abuzuri ale drepturilor omului și cu marginalizarea.

      „Romii sunt dezumanizați în atât de multe feluri: sunt asociați cu insectele, sunt asociați cu animalele”, a declarat Margareta Matache, director al Programului pentru romi din cadrul Centrului FXB pentru sănătate și drepturile omului de la Universitatea Harvard. „Și acesta este într-adevăr modul în care este justificat rasismul structural antiromânesc”.

      Cuvântul „țigan” provine din Anglia, a spus Matache, într-o perioadă în care englezii credeau în mod eronat că romii sunt egipteni. Demersul de a nu se mai referi la romi ca fiind „țigani” a început acum mai bine de un secol, deși unii romi au revendicat cuvântul. Într-un studiu din 2020, la realizarea căruia a contribuit Matache, 35 la sută dintre romii americani intervievați au declarat că ei consideră că „țigan” este o insultă rasială.

      Ea a calificat decizia de redenumire a insectelor drept un „pas istoric” și a spus că speră să vadă schimbări lingvistice similare.

      „Suntem un popor și vrem ca cei din jurul nostru să ne vadă umanitatea, cultura și istoria noastră”, a spus ea.

      De acum înainte, „molia țigănească” va fi numită doar cu apelativul ei latin: Lymantria dispar dispar.

      • Intr-un interviu Ronnie Wood (Rolling Stones) zice-asa: eu sint tigan (el spune gipsy) si mai toti pe care ii stiu sintem nascuti pe apa. Pe barci, pontoane, acolo locuim, acolo am locuit dintotdeauna! (Daca bine stiu eu isi spun si „bargees”). Eu sint primul din familia mea nascut pe pamint, asta pentru ca sint nascut intr-o maternitate.

      • Aha, deci avionul ”de Havilland 60 Gipsy Moth” se va numi de azi înainte ”de Havilland 60 Lymantria dispar dispar”! Să le spunem și celor de la UK Civil Aviation Authority ca să nu moară proști (încă mai au înmatriculate vreo 30 de avioane din astea, fabricate în anii 1920, care zboară) și să le schimbe certificarea cu noul nume, altfel vine coana Matache și poa’ să-i dea în judecată.

      • „Poporul rom, înrobit în România de peste 500 de ani, este uneori numit peiorativ „țiganii”. Ei au fost victimele persecuției și genocidului în timpul Holocaustului, iar comunitatea se confruntă în continuare cu abuzuri ale drepturilor omului și cu marginalizarea.”

        Atat de ingrijorati sunt americanii de soarta tiganilor români incat ii salta ICE pe unde-i prinde; bietii prizonieri, initial cer azil politic din cauza „persecutiilor si abuzurilor” din România, apoi, cand sunt prinsi cu minciuna, se razgandesc subit si cer ajutor tocmai României mult hulite ca sa-i scape de persecutiile si abuzurile ICE…

        • Poate ar trebui sa intervina doamna Margareta Matache, director al Programului pentru romi din cadrul Centrului FXB pentru sănătate și drepturile omului de la Universitatea Harvard, si cand cei pe care pretinde ca-i apara cer repatrierea de urgenta pentru ca sunt arestati de luni de zile si li se amana expulzarea pe termen nedeterminat, nu doar sa comenteze schimbări lingvistice.

        • Un articol din 2017:

          Cum terorizează un grup de romi din România orăşelul texan unde s-a turnat serialul „Dallas“:

          Un grup de romi originari din România tulbură de ceva timp liniştea unui orăşel turistic din Texas cunoscut mai ales pentru celebra fermă Southfork, unde s-a turnat serialul Dallas. Cazul este descris de cotidianul local Murphy Messenger în ediţia din 17 august. Ştiri pe aceeaşi temă Sute de americani au semnat o petiţie împotriva ţiganilor români care … Orăşelul Murhpy, situat la 35 de kilometri nord-est de Dallas, nu mai are linişte de doi ani încoace din cauza unor romi din România care au apărut pe neaşteptate. Potrivit bilunarului local„Murphy Messenger“, grupul este format din 18 persoane, care au vârstele cuprinse între 16 şi 65 de ani şi fac parte dintr-un clan de 120 membri, aflaţi la Arlington, un alt oraş din apropierea Dallasului. Clanul are o rază largă de activitate, din Dallas până în nord în Oklahoma City, iar principalele lor activităţi sunt furtul, cerşitul, frauda bancară cu cărţi de credit, scheme de tip alba-neagra etc. Articolul este ilustrat cu o poză făcută în parcarea unui magazin Walmart aflat pe Murphy Road, drumul care duce spre Southfork.

          Știrea din Adevărul se bazează pe un articol din ziarul Murphy Messenger: Țiganii români cerșesc în Murphy

          https://www.facebook.com/MurphyMessenger/posts/romanian-gypsies-solicit-in-murphyby-karen-chaneywithin-the-last-two-years-roman/908130059327080/

  5. De la emigrant la emigrant .

    Internetul permite tuturor să citească și să comenteze.
    Practic se poate vedea nivelul de cultură generala a fiecărui comentator . Analizând comentarile fiecăruia, se poate trasa un profil psihologic.
    Geniu , deschis altor opinii, pseudo priceput în toate, sărac cu duhul, analfabet funcțional.
    La ultima suntem campionii continentului. Inclusiv ca națiune. O scrie și Eurostat.
    De aici marea frustrare , modelul de exprimare a unora. Întărită de ce au văzut și asimilat de la viață.
    Deoarece exemplele autohtone de reușită în viața sunt majoritar jalnice . Inclusiv aproape totalitatea celor care în România au prins „ascensorul social” ajungând sus și foarte sus, nu sunt o mândrie a neamului.
    Deci pe lîngă că n-ați mâncat salam cu soia , sunteți și un fugitiv. 😀
    Și dacă reușiți să vă realizati altundeva fara pile-cunostinte- relații , deveniți imediat și un dușman al poporului.
    Nu disperați.
    Daca obțineți un premiu Nobel sau macar o decorație din mana președintelui american, imediat veți fi osanat, lăudat, „roman de-al nostru”.
    De la Brâncuși și Coandă e tot așa .
    PS.
    In purul spirit mioritic , recunoașteți că va plătește Soros , CIA, sau complotiștii internaționali care refuza binele planetei ?
    😀😀😀😀

    • „In purul spirit mioritic , recunoașteți că va plătește Soros , CIA, sau complotiștii internaționali care refuza binele planetei ?”

      Fara suparare, asta e o gluma nereusita. Toata lumea stie ca Soros e filantrop si nu plateste pe nimeni, CIA face doar fapte bune, iar complotisti internationali nu exista.

      Mioriticii insa, cum delicat insinuati (spre deosebire de cei ca dvs.), sint cam prostanaci, ca sa ne exprimam eufemistic.

      P.S.
      Nu ma pot abtine:

      „Practic se poate vedea nivelul de cultură generala a fiecărui comentator . Analizând comentarile fiecăruia,…”

      „…analfabet funcțional.
      La ultima suntem campionii continentului. Inclusiv ca națiune. O scrie și Eurostat.
      De aici marea frustrare , modelul de exprimare a unora.”

      „Deoarece exemplele autohtone de reușită în viața sunt majoritar jalnice .”

      Noroc cu tine.

      • Deși P.S.-ul nu este un comentariu direct la articolul meu, permiteți-mi, vă rog, să reiau o observație făcută în legătură cu PD2 – Reacția la tonul scriiturii:

        Corectarea gramaticii sau ortografiei textului este tot un fel de poliție a tonului. Cineva poate avea o ortografie teribilă, dar un punct de vedere valid.

        • Asa e, si in general trec foarte usor peste astfel de imperfectiuni. Dar, daca nici macar ortografia, o chestie de scoala primara, nu o stapineste si mai are si puncte vedere invalide, si aere de superioritate, si dispret, si scirba pentru natii intregi…, uneori mi se intimpla sa „Nu ma pot abtine”.

          Si – sistematic – dupa un minut regret ca nu am reusit sa-mi tin degetele departe de tastatura si mi-am pierdut vremea cu fleacuri.

          • Aici aveți mare dreptate!

            Sărind peste faptul că limba română utilizează diacritice, de vreo 30 de ani ortografia limbii noastre impune că în interiorul cuvintelor să se foloseacă întotdeauna „â” și nicidecum „î” – așa cum era în varianta ei comunistă. Singurele excepții sunt unele cuvinte compuse precum „neîntârziat” ce nu se scrie ”neântârziat” din motive, sper, evidente.

            Dacă tastatura dumneavoastră nu dispune de diacritice, ar trebui totuși să scrieți măcar „stapaneste” și în niciun caz „stapineste” – asa cum ați procedat mai sus. Aceeași chestie în privința cuvântului „scirba”. Dacă nu puteți fi „scârbit” conform regulilor ortografiei române, încercați măcar să scrieți „scarba”.

            Iată că de această dată nu v-ați pierdut vremea cu fleacuri pe forumuri, ci chiar ați început copăcel, copăcel, să învățați un strop de ortografie, Conform propriilor dumneavoastră spuse asta ar putea să vă ajute un pic la rezolvarea frustrărilor, ratărilor și altor suferințe chinuitoare. Trebuie doar să perseverați. Eu sunt sigur că veți reuși.

            Niciodată nu e prea târziu să vă rezolvați lacunele educației elementare, Părerea mea…

            • …caruia nu i-a spus nimeni ca razboiul s-a terminat.

              Vreo zece ani, incepind din 1993, s-a tot dezbatut aiureala asta strict politica, dupa care, incet-ncet, au lasat-o toti balta. Te-ai gasit tu, in 2021, sa dezgropi mortii.

              La fel ca acum cu covidu’, si atunci, in 1993, politrucii si-au bagat nasul unde nu le fierbe oala si au dat cu pumnul in masa. Omul, care e supt vremi, ce sa faca? Se da lege sa circule pe stinga, pe stinga circula. Se revine la circulatia pe dreapta, circula pe dreapta. Pina si Nicolae Manolescu, care rezistase ani de zile, vad (tocmai am verificat) ca s-a incolonat si scrie conform „legilor” in vigoare.

              „În 1993 Academia Română a decis printr-un vot revenirea la grafia cu litera â în loc de î în anumite poziții ale cuvintelor și la scrierea formelor sunt, suntem, sunteți în loc de sînt, sîntem, sînteți. La vot au participat toți membrii Academiei, indiferent de specialitate. La momentul respectiv Academia avea doi membri lingviști: Ion Coteanu, care s-a abținut, și Emanuel Vasiliu, care a votat împotrivă.”

              Din multimea de opinii exprimate pe tema asta am regasit, la repezeala, „Limba romana speculata politic”, de Ion Bogdan LEFTER in observatorcultural punct ro si „CUM A FOST VOTATĂ, ÎN CADRUL ACADEMIEI ROMÂNE, REVENIREA LA SCRIEREA CU â ȘI î”, de Elis Râpeanu in uzp punct org punct ro.

              Pe Contributors e de citit „Hai la lupta cea mare! Cu ortografia”, de Ionel Funeriu.

              Eu, neavind pic de respect pentru politruci si nefiind functionar al statului roman, folosesc ortografia invatata la scoala, iar reformele ulterioare pur si simplu nu ma intereseaza. Reforma diacriticelor, singura pe care as aplauda-o, nu va indrazni nimeni sa o propuna vreodata, fiindca ar fi ca si cum ar pune in discutie tabuuri politice gen „democratie”, desi diacriticile sint la fel de inutile (paguboase) in romana pe cit ar fi in engleza. Contextul e suficient ca sa se inteleaga despre ce e vorba in propozitie, nu e nevoie de caciuli pe litere si virgule pe sub ele.

              P.S.
              Pfff… era sa uit motivul principal al interventiei mele.

              Da’ las’ ca merge si la coada.

              Transmite, te rog, mai sus scuzoaiele mele fiindca am facut intr-un comentariu precedent o referinta care ar putea parea usor ireverentioasa la adresa minastirii aleia de taici (that three-letter agency). Raportez spasit: am glumit, hă-hă-hă! Nu mi-as permite, Doamne fereste, sa fac bascalie de niste oameni inarmati pina in dinti si cu un buget pentru care doar sky is the limit. Ce dreaq, oameni sintem, gaini mincam. Hă-hă-hă (hăhăit subaltern, sa ne intelegem, sa nu fie confuzii; ca sa fie bine si sa nu fie rau, hă-hă-hă)

              Cu aceeasi distinsa consideratie,
              Valahul mioritic, incult, analfabet functional, loser, frustrat etc. (O scrie și Eurostat.)

            • Ca soldatul japonez.. 03/10/2021 At 0:40

              Sa intelegem ca daca ti se pare anormal s-o tot muti de pe stanga pe dreapta, atunci, daca asa te-ai trezit de dimineata, o tii pe stanga, chit ca s-ar putea sa-ti cauzeze.
              (Mai demult, cand inca nu se pomenea despre brexit nici macar ca eventualitate, circula un banc, cum ca cica se va trece si in Uk la circulatia pe partea dreapta a sensului de mers, dar la inceput, intr-o perioada de tranzitie de cca 2 saptamani va fi obligatoriu numai pentru camioane, urmand ca autoturismele sa se conformeze dupa aia)
              Din cate inteleg din analiza dvs putem sa ne facem fiecare Academia lui, daca nu acceptam autoritatea Academiei Romane asupra Ortografiei Limbii Romane. Ori e democratie ori ce mama naibii…
              Marturisesc ca si mie mi-a mirosit a decizie politica 100% revenirea la ortografia antebelica si am avut un reflex de revolta „da’ in anii 50 unde ati fost mai dragilor?”.
              Crescut cu i in loc de a imi venea greu sa citesc cartile tiparite inainte de ’55 dar aveau si un farmec aparte.
              Evident ca reforma a fost cauzata de dorinta „Nemuritorilor” de a ne arata ca nu mai sunt comunisti si asta, fara sa se recuze efectiv (sa desfiinteze Academia doar pentru ca o primisera pe savanta de renume mondial?…).
              Dar, pe de alta parte, are logica si e o reforma benigna (fata de multe altelenu schimba mai nimic.
              Nu face rau nimanui, doar ne aduce aminte de unde venim si ne mai face un pisc sa gandim cand scriem. Poate chiar e un pic mai bine.
              Da, trebuie sa te prinzi de originea latina a unor cuvinte si sa vezi ca in limba latina era un „a” sau chiar „u” si nu un „i” ca in limba slavona/slava… (nu-i numai din cauza ca e pozitionat interior sau la inceputul cuvantului…)
              Putem sa o acceptam ca regula si si sa ne conformam, macar din motivul ca vrem sa evitam sa ne ciocnim cu cei care vin pe contrasens fata de noi. Nu doare si nu costa. Dar soldatul japonez ramane sa se lupte cu regula, ca el a fost inghetat in 89 toamna.
              Daca stai tot timpul sa te gandesti la „de ce au facut astia regula asta?” ajungi doar la concluzia ca exista mereu un interes ascuns. Si asta-ti macina ficatii. Si te tine inchis in propria jungla.

            • Pentru „Ca soldatul japonez”

              Scrierea incorectă în mod premeditat (în limba engleză chestii gen „u” în loc de „you”, etc.) relevă maniere de ghetto. Evidențiează nu doar lacune grave de educație primară, ci și o aume înclinație patologică spre lumea mahalalei și a găinarilor.

              Exemplul cu dl. Funeriu, e relevant nu doar din punctul înțelegerii nivelului dumneavoastră de educație primară ci și în privința definirii caracterului dumneavoastră. Sper că dacă veți afla că dl. Funeriu a făcut diaree să nu-l imitați pe loc.

              În mod firesc nu doar educația dumneavoastră primară prezintă lacune. Ca să mai învățați azi ceva, aflați că de la trecerea oficială la alfabetul latin al limbii române, decretată de Alexandru Ioan Cuza, până la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, utilizarea literelor „î” și „â” se făcea după cum am descris-o eu ami sus. Imediat după venirea comuniștilor la putere. a început un efort de slavizare al României. De acolo provin poveștile absurde de azi despre „miracolele” dacilor și „supercivilizația” lor evident inexistente. Sper că nu ați ajuns până la „reptilieni” și „șerpilieni”. :) Totul pentru a prezenta românii ca un soi de slavi, copii buni ai Maicii Rusii.

              Decizia „Academiei” Republicii Populare Române din anii ’50 de a scoate litera „â” din alfabetul limbii române era una eminamente politică, ce intenționa doar să dea peste cap etimologia limbii române. Cred că e bine să ne oprim aici spre a nu depăși prea mult capacitatea dumneavoastră de înțelegere și nici nivelul evident precar al educației.

              Ca să înțelegi cum a putut fi luată o asemena decizie, iată mai jos doar un eșantion al faunei ce popula „Academia” anilor ’50:

              Sașa Bârlădeanu – Cetățean sovietic, ce s-a evidențiat printr-o „operă” de vreo 11 pagini.
              Mișa Roller – Individ despre care nu se știe dacă a absolvit vreodată orice facultate, ci doar că a căpătat titlul de istoric suprem al RPR în urma unro studii tehnice neterminate și a articolelor sale avântate din „Scânteia”. După ce dintr-o eroare regreatabilă a uitat să menționeze în mod corespunzător rolul toa’șului Gh. Gheroghiu Dej cu ocazia aniversării a 25 de ani de la grevele de la Ateliere CFR Grivița din 1933, s-a sinucis în mod convenabil.
              Eusebiu Camilar – autora al unei emoționante lucrări dedicate geniului tovarășului Mao Țedun.
              Borea Caragea – Ăla de a zidit monumentala statuie a lui Lenin din București și monumentul ostașului sovietic de la Iași.
              Gabor Gal – politruc ungur. Părintele realismului socialist maghiar.
              Solomon Moscovici – zis Sașa Toma, părintele realismul socialist românesc. S-a lăutdat că își ținea „opera” în sticluțe de Urodenal :)
              Emil Isac – avocat comunist și autor de maculatură numită eufemistic „poezie”.
              Vasea Malinski – „economist” stalinist și etnic rus.
              Lothar Wurtzel – zis „Rădăceanu” membru în CC al PMR și pentur o vreme chiar în „Politbiuro”..
              Bercu Zuckerman – recotrul „Institutului” Maxim Gorki.

              La nivelul intelectual și de educație al dumneavoastră, nostalgiile staliniste sunt pe deplin de înțeles. Probabil că ar trebui să treceți la pasul următor: Scrierea cu chirilice și utilizarea unei mașini de scris în loc de calculator. În epocă, cibernetica era considerată o „pseudoștiință imperialistă” menită să sucească mințile proletariatului…

            • @ donquijote
              Existau multe opinii:
              „Ideea de a utiliza o singură literă pentru sunetul /ɨ/ a apărut cu mult înainte de 1953. Necesitatea de a reduce deosebirile dintre ortografie și pronunție a fost susținută încă din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii.”

              În 1904, Sextil Pușcariu scria în Convorbiri literare (nr. 11, articolul Ortografia revizuită a Academiei Române): „Țelul ortografiei noastre e a avea pentru fiecare sunet simplu al graiului nostru un singur semn grafic și fiecărei litere scrise să-i corespundă în grai un singur sunet.”

              În 1908, Titu Maiorescu insista în prefața la „Despre scrierea limbei române” în privința necesității „de a scrie sonul î pretutindeni cu î”.

              August Scriban scria în 1912 (în „Ortografia românească”) că este „inadmisibilă existența literelor î și â pentru un singur sunet”.

              În anii 1925, 1926 și 1927 a avut loc o serie de congrese ale filologilor români, în urma cărora, în 1927, Al. Procopovici publică „Ortografia românească”. Prima cerință din această lucrare era „renunțarea la folosirea lui â și î și generalizarea folosirii lui î”.

              În 1932, Ovid Densusianu cerea în articolul „Noua ortografie” publicat în „Grai și suflet” (vol. V, nr. 2) „să se renunțe la orice concesiune pentru â […] Nu cîștigăm nimic cu [această] literă.”

              La 31 mai 1929, filozoful Constantin Rădulescu-Motru afirma la ședința Academiei: „Pronunțarea sunetului î e singură […]; a-l scrie cînd î, cînd â e deci inutil.”

              În „Gramatica limbii române” (1937), Iorgu Iordan afirma: „Distincția dintre î și â ar trebui să dispară, fiindcă nu se întemeiază pe fapte de limbă.” Și filologul August Scriban (în „Dicționarul limbii românești”, publicat la Iași în 1939) susținea că „litera î e totuna cu â și încurcă învățarea limbii române. Principiul științific e un sunet, o literă”. În același an, în revista „Tempo” , Alexandru Graur promova aceeași idee: „De ce să avem două semne pentru un singur sunet? Nu e nevoie…”
              Acesti „dinozauri” au murit in transee…

            • @victor L
              Multumesc pentru replica atat de documentata. Marturisesc ca nu am avut in vedere decat impresia personala, nicidecum o asemenea documentare. De altfel nici nu am „becgraundu’ ” necesar pentru asa ceva. 🙃
              In concluzie, ambele reforme au fost decise de niste insi pe considerente politice, nu lingvistice – chiar daca unii sau altii au fost mai aproape sau mai departe de fundamentarea teoretica, asta a fost pur intamplator.
              Dpmdv, cum ziceam, o regula o data stabilita trebuie respectata de fiecare, in acelasi fel.
              Chiar daca ni se pare ca suntem mai inteligenti decat un militian, urmam regulile din codul rutier, nu ne facem fiecare cate un cod.

  6. Aveti prea mult timp.

    Si sunt cam confuz, nu imi dau seama daca ma incadrez la doi sau la trei. Sau, Doamne fereste, poate sunt direct de 1…

  7. Într-adevăr, nimic nu este mai comun, chiar şi printre oameni foarte sofisticaţi, decît încăpăţînarea oarbă care se manifestă prin lipsa de imaginaţie şi incapacitatea de a judeca. (Hannah Arendt ”Între trecut și viitor – opt exerciții de gîndire politică” pag.273)

    Adică e vorba despre personalități disjunse (dissociative identity disorder): o jumătate normală, cealaltă varză. Acest tip de oameni practică profesiuni dificile (medicină, inginerie), cîteodată la nivel foarte înalt, UNDE NU GREȘESC. De îndată ce părăsesc sfera științei devin iraționali, pînă la abolirea oricărui simț critic, cu simpatii și antipatii pur viscerale. Caz exemplar: Noam Chomsky.

    Da, e o contradicţie care ne duce cu gândul la ceea ce psihologii numesc „disonanţa cognitivă”, o contradicţie între realitate şi imaginea de sine a unui individ sau a unui grup: dacă individul sau grupul n-o rezolvă, se ajunge la pierderea respectului de sine şi la depresie, un fenomen care bântuie lumea contemporana.

    Ca să evite depresia, oamenii îşi produc justificări, denaturand realitatea şi salvând imaginea de sine. Această gândire se numeşte „gândire deziderativă” fiindcă funcţionează în aşa fel încât să ajungem la concluziile dorite de noi. Pe cei mai mulţi indivizi nu-i interesează adevărul, ci confortul psihic, preferă să aibă întotdeauna dreptate decât să ştie cum stau lucrurile în realitate. Gândirea deziderativă are o finalitate psihică, de echilibrare sufletească.
    [Conferențiar universitar dr. Dumitru Borțun — Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA]

    Nu prea cred că Noam Chomsky, savant de mare anvergură, cunoscut și re-cunoscut, ar avea motive reale de a fi în conflict cu imaginea de sine. Dar mai știi ce soluții abracadabrante găsește omul ?

    Tot Hannah Arendt ne spune (apud Socrate și Platon) că gîndirea unui filosof este un dialog silenţios cu sine … Cu alte cuvinte, întrucît omul conţine în sine un partener de care nu poate să se elibereze niciodată este în interesul lui să nu trăiască în compania unui criminal sau a unui mincinos.

    Asta o fi valabil pentru filosofi ̶ din păcate la Chomsky, și la (PREA) mulți alți indivizi sofisticaţi, regula NU se aplică. Așadar legiuni de homo sapiens posedă personalități disjunse (sparte, despicate), trăind într-o dulce simbioză cu niște criminali-mincinoși. Mai mult: este clar că cele două părți ale psihicului respectivilor nu comunică DELOC, altfel am vedea strada plină de lunatici zăpăciți de războiul intern.

    Pornind de aici îmi permit o conjectură (șubredă): latura rațională a minții unora NU face corp comun cu restul pentrucă, ab origine, lipsește cu desăvîrșire. Ea pare mai degrabă introdusă cu forța într-un ”aparat”, pregătit să o folosească, dar incapabil de a și-o apropria singur. Educația, și mai ales școala, ar fi ”meseriașul” ce ”ciocăne” ani de zile ca să căpătăm acest minimum de luciditate. Din păcate, înfipt cu anasîna, el nu se potrivește perfect în ”locaș”, deci nu poate controla întreg cortexul. Astfel s-ar explica de ce rezolvăm corect problemele profesionale, iar în rest ne comportăm precum un copil de cinci ani.

    Dar de unde a răsărit EDUCAȚIA ? Păi tocmai de la Socrate, Platon, Aristotel și alții de același soi, care au fost dotați din naștere cu o minte întreagă. EI au descoperit gîndirea corectă prin dialoguri silenţioase cu ei înşişi. N-a fost ușor ! Căci greșelile nu i-au ocolit nici pe acești mari oameni ― cea mai bună dovadă a dificultății unui asemenea comerț intern. Dar au venit alții și alții, care au reluat, frămîntat și corectat spusele înaintașilor, împingînd lumea înainte. Din păcate imensa majoritate a cvadrumanilor fără păr a opus rezistență ― un mic procent alegînd pasivitatea completă.

    Descoperit la un an DUPĂ cele scrise mai sus.

    În 1950 Klaus Fuchs, fizician de vîrf și ”spion atomic voluntar” (din pură simpatie pentru comunism și U.R.S.S.), a declarat:

    Mi-am folosit filozofia marxistă pentru a-mi împărţi mintea în două compartimente: un compartiment în care îmi permiteam să leg prietenii, să am relaţii personale… Puteam să fiu liber şi fericit, pentru că ştiam că celălalt compartiment era bine păzit… Mi se părea în acea perioadă, că devenisem „un om liber”, pentru că reuşisem ca în celălalt compartiment să mă instalez complet independent de forţele înconjurătoare ale societăţii. …cea mai bună definiţie pe care o pot aplica stării de spirit de atunci, este de SCHIZOFRENIE CONTROLATĂ. (Christopher Andrew & Oleg Gordievski ”KGB” Editura ALL 1994 pag. 269)

    https://www.youtube.com/watch?v=nvp3zAPraF4

  8. Consider ca a veni cu contra-argumente si a nu fi de acord cu un autor reprezinta una din valorile democratiei. Aplauzele la scena deschisa, osanalele si aprobarea oricarei idei indiferent de absurdul acesteia sunt specifice regimurilor totalitare. Insa ce ne facem cu cei care insulta? Insulta grobiana, de maidan, nu ar trebui sa existe nicaieri, in nici o dezbatere, fie fizica, fie virtuala. Poate cel mult in dark web, nicidecum in internetul accesibil tuturor. Dar asta depinde de educatie si de capacitatea de a judeca o idee venind cu argumente. Ma uitam la blogurile straine versus cele romanesti in care sunt analizate diverse tehnologii, de exemplu. Cat de frumos argumenteaza britanicii sau americanii si ce capacitate de a judeca un fenomen au acestia, fata de romanii superficiali care prefera sa se insulte si sa se contrazica absurd pe un forum. Insa, perosnal consider ca aceste reactii PD0 isi au originea intr-un fenomen mai amplu, prin care are loc o spalare pe creier prin propaganda climatica si care functioneaza perfect aducandu-i pe unii intr-o stare de isterie, astfel incat resping cu violenta orice argument logic impotriva fenomenului. Personal cunosc oameni foarte educati, aflati in functii inalte in Comisia Europeana, care ar argumenta civilizat si logic pe orice subiect deschis, insa atunci cand le prezinti argumente care anuleaza „apocalispa climatica”, devin de-a dreptul violenti, isterici, capabili sa te jigneasca, semn ca au suferit un proces de spalare pe creier ce duce la fanatism. Altfel nu-mi explic… Daca aveti alte explicatii, va rog sa le spuneti aici.

  9. Totusi si daca … un spirit superior nu ar trebui „sa puna la inima ”nici comentariile pro nici cele contra ? In definitiv zicerea lui I. Ratiu este aplicabila la nivel universal .„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ Cuvintele ce va sunt adesate sunt si ele parte a vocabularului limbii romane si stim cu totii ca nu avem de a ne rusina de aceste cuvinte .Uneori ,poate ar fi normal sa ne debarasam de inutila dorinta de a arata altora un adevar personal fie el si absolut citeodata . Daca ati intrat in acesta hora si nu ati prezentat scrierile d-voastra , doar sub forma lor tehnica si ati facut aprecieri, de vreun anume fel ,ce se doresc a va autoconfirma teorile este in evidenta lucrurilor sa suportati si reactiile adverse cum tot asa si cei ce au alta partere suporta afirmatiile d-voastra .Poate cine stie imi aprobati textul chiar daca uneori anumite ziceri ce au purtat numele Mafalda (atentie site-ul permite si alte abordari )nu au fost acceptate . Evident ca nu am injurat pe nimeni niciodata , dar de multe ori cuvintele dor mai ales atunci cind sunt adevarate .Pozitionarea d-voastra este stiuta ,cunoscuta si acceptata sau criticata uneori si din pozitia adversa a sentimentalismului partinic ce face parte din unele texte sau din fiinta celui ce doreste a expune o alta parere .Sa aveti o zi minunata si cine stie poate lasati in urma cuvintele ce va par a fi jignitoare .

  10. mai jos de articolul Dvs a aparut textul unui doctor in politica si interes national, am comentat fara succes.
    „n are sens sa peroram la infinit despre doctorate sau sa ne facem un doctorat in doctorate ! lucrurile sint simple : ce valoare adaugata aduce un militian, securist, justitiar, politruc etc etc cu doctorat ? niciuna ! alta decit sporuri salariale, securizarea slujbei la stat (doar n o sa concediezi un doctor) si inducerea n eroare a populatiei asupra competentei acestor ipochimeni. asa functioneaza cleptocratia romaneasca si asa extrag rentele scursurile / jigodiile ce o compun de a ajuns sarmana Romanie n sapa de lemn, gituita de hoti si prosti cu diploma”
    ps : efortul de a comenta e pierdere de vreme, nu i departe timpul cind „intelectualii interesului national” vor permite doar ce nu le depaseste tartacuta

  11. Unii autori asa de tare gresesc in articole ca ar trebui sa-i dam in judecata cu tot cu platforma pentru fake news. Daca incepem sa verificam fiecare articol in detaliu si sa vedem in timp daca ne-a manipulat sau a spus prostii sa-l penalizam, nu va mai scrie nimeni de frica.

    Pe de o parte autorilor nu le plac comentariile care ii injura, pe de alta in acelasi text ii considera pe comentatori in tot felul. Eu cred ca trebuie sa ne mai relaxam de ambele parti … nu e pe viata si pe moarte.

    Faptul ca permiteti comentarii oricui, va aduce o expunere mai mare, vreti sa reduceti expunerea publicati pe platforme inchise. Faptul ca pe platforma inchisa va cunoasteti comentatorii nu inseamna ca ei sunt toti destepti, ei nu vor comenta asa de liber, se vor autocenzura, s-ar putea niciodata sa nu stiti ce gandesc de fapt.

    Exemplu, am o gramada de colegi care nu isi vor da niciodata cu pararea sau nu vor contrazice seful. Nu vreti sa stiti ce e in cap la ei.

  12. case study, politica platformei.
    Exista multe platforme dedicate, si Contributors a avut o perioada, pe vremea lui Basescu, era o adevarata hemoragie de articole pro si comentariile contra erau sterse.

    Acum e un pic mai neutra. Nu de mult, a doua zi dupa un articol al domnului Cranganu, a aparut un articol al unui economist celebru, roman. De la inaltimea doctoratului domniei sale, doctorat luat „pe bune”, pe vremea cizmarului, cind stim ca se facea scoala tare, mai ales in economie, domnu ne invata cit de tare trebuie sa suferim pt a salva planeta de la pieire. Stimatu dr. economist nu si-a pus in nici un moment intrebarea daca intr-adevar planeta e gata sa moara, sau daca suferinta noastra ar avea vreun efect salvator.

    Intreb, cum trebuie sa reactioneze un comentator bine intentionat? Stie ca orice argument ar aduce va fi banat, ramine sa-ncerce sa foloseasca o ironie fina, in speranta ca marele economist nu o pricepe, sau, vorba bancului:
    Ivan Ivanovici povestea cum l-a cunoscut pe Lenin. Era o iarna grea si in Siberia vine unu si-mi bate in geam. Dupa ochii luminosi, mina ridicata-n sus, l-am recunoscut, era Lenin. Daca-l primesc voi avea probleme cu albii, daca-l resping ma va pedepsi cind va ajunge mare. Asa ca i-am zic da-te-n aia ma-tii. Era prin 1917 si ceva, unu vorbea la o tribuna, Dupa ochii luminosi, mina ridicata-n sus, l-am recunoscut, era Lenin. M-a vazut, zice, cetatene ne cunostem, m-am gindit daca-i spun ca da, isi aduce aminte de Siberia, daca-i spun ca nu, zice ca sunt mincinos, asa ca i-am zic, du-te-n aia ma-tii.

    • Autorul articolului nu analizeaza dezbaterea si comentariile date de autori despre alti autori. De exemplu acu vreo 2 luni a fost o serie de articole despre vaccinare, pandemie. Autoarea a pomenit de un oarecare profesor Cranganu, iar pe comentatori i-a facut din gasca lui. A dat si linkuri catre alti autori care analizau tezele acestui profesor :) Articolele ei erau … sub orice critica, fake news si manipulare curata.

      Ce sa mai spunem, cel mai bine sa fim mai relaxati toti, intrebam, comentam, nu dam cu parul.

      • QED, cum ar zice nea Ion de la raion. Nu comentatorii sunt problema comunicarii virtuale, bietii de ei pot fi scurtcircuitati mintenas, banati, moderati, cenzurati, pot fi jigniti, pot fi considerati platiti, idioti, nivel autobaza etc. Mi s-a intimplat chiar sa-mi fie modificate comentariile, fara sa se semnaleze acest lucru. Daca ar fi treaba cu raspundere penala cum s-ar dovedi ca eu am scris ceva si nu a fost modificat?

        Problema e autorii, multi dintre ei. Asa numita Ex cathedra, multi se propulseaza pe piedestal si insira aiureli. Evident ca reactia bietilor comentatori, reactie cu frina de mina trasa, ca vrea si el, saracu, sa-si spuna parerea, nu poate fi atit de rece si gindita si STIE ca daca ar scrie ce gindeste nu ar trece.

  13. Opinii ca acestea din articol sint de inteles din partea cuiva care nu are o agenda ascunsa, nu e platit ca sa dezinformeze si indoctrineze si, in general, e bine intentionat si onest in incercarea de a clarifica (vulgariza) pe intelesul nespecialistilor chestiuni tehnice, stiintifice etc. care, altfel, ar necesita efort, lecturi, timp, disponibilitate si un minim de cunostinte pentru a putea intelege fenomene ceva mai complexe decit tactica unui meci de fotbal sau tehnologia fabricarii iaurtului. Acesti autori ofera, gratuit, servicii comunitatii, insa, neincrederea si suspiciunea justificate ale publicului, indeletnicirea de jurnalist fiind iremediabil compromisa, ii pot pune, la inceput, in situatii deloc confortabile si unii abandoneaza rapid intentia de a mai face servicii publice gratuite. Problema neplacuta e ca, dupa ce neincrederea si suspiciunea intre autorii onesti si comentatorii onesti s-au disipat, apar armatele de trolli.

    O problema si mai mare e ca enorm de multi autori care publica texte pe internet (~97%) sint total lipsiti de onestitate, au agende vizibile si din avion, sint platiti ca sa dezinformeze si indoctrineze, au un comportament agresiv sau bascalios in relatia cu cititorii si comentatorii (facilitat de postura de cenzor cu puteri absolute asupra comentariilor, fiindca judecatorul impartial lipseste din schema, iar de libertatea de exprimare de altadata de pe internet nu are rost sa mai vorbim – s-a dus si n-o sa mai vina), blocheaza tot ce nu le place sau orice adevar care le submineaza propaganda indiferent cit de decent sint exprimate dezacordurile, insulta pe cite unul (fiindca el poate, nu il cenzureaza nimeni), apoi ii taie microfonul.

    Un cititor-comentator decent, care se vede cenzurat sau ridiculizat, fie renunta sa mai piarda vremea cu un autor-troll incapabil de dialog, fie se enerveaza si riposteaza. Iar conflictul poate sa escaladeze pina la violente grave de limbaj sau amenintari, fiindca lupta (de idei) e inegala, autorul avind puteri administrative asupra comentatorului. E ceva similar escaladarii conflictului intre un guvern care gliseaza spre totalitarism si o populatie tot mai nemultumita de degradarea conditiilor de viata. De la petitii respectuoase (ramase fara raspuns) sau urmate de persecutii politice sau administrative, massa de nemultumiti va incepe sa vocifereze pe la colturi, apoi va iesi pe marile bulevarde cu lozinci si scandari, apoi, atacata de politisti, va riposta cu pietre, cocktailuri Molotov, geamuri sparte, incendieri, masini rasturnate si, daca nu se procedeaza ca in 1907 (cu tunul), se poate ajunge pina la incendierea palatelor puterii si la singe pe pereti.

    Deosebirea mare intre conflictele de pe internet si cele din viata reala e ca violenta fizica nu are cum sa se manifeste pe internet, asa ca auto victimizarea unor autori e in mare masura exagerata si doar expresia unei vanitati deplasate.

    Parerea mea e ca, excluzind site-urile care au o agenda ticaloasa, finantatori si papusari in spate (facebook, twitter, youtube etc.), cu care nu se poate face nimic si e mai bine sa fie evitate, internetul ar putea sa fie folosit intr-un mod foarte eficient ca supapa pentru eliberarea presiunii politice, sociale, culturale, medicale etc., altfel defularea masselor risca sa devina contondenta sau chiar singeroasa.

    Uitati-va ce timpenie se face in ultima vreme, la comanda politica desigur, pe stadioanele de fotbal, folosite de zeci de ani ca supape de defulare, locuri in care de 3-4 ori pe luna barbatii ajunsi pachete de nervi din cauza stressului cotidian veneau sa urle, sa injure jucatorii si sa se bata cu galeriile adverse, iar in lipsa acestora, intre ei: amenzi uriase, meciuri disputate cu tribunele goale etc. doar fiindca spectatorul de fotbal refuza sa se comporte corect politic, sau ca la teatru, sau ca spectatorul de tenis de cimp sau de sah.

    O supapa eficienta si inteligenta a fost creata si pentru tinerii violenti din nascare: sint atrasi in cluburi de box si pusi sa se bata unii cu altii, respectind un minim de reguli, pina cad lati, ca sa-si consume surplusul de energie si sa nu cotonogeasca ochelaristi pe strada. Altfel, boxul in sine, ca spectacol, e absolut degradant.

    Pe scurt: nu e bine sa inchizi supapele.

  14. Interesant articolul, bine documentat și argumentat, dar mie mi-or plăcut mai mult comentariile. In special ale lui domnilor Ion și Țiganu. Desigur, sunt subiectiv, din moment și eu scriu sub pseudonim (recunosc: din lașitate), dar și leneș așa că mă bucur când alții exprimă înaintea mea observații/idei/obiecții similare cu ce-aș fi scris eu..

  15. Comentrii anonime sau sau sub identitatea reală? Bună întrebare În opnia mea sunt o serie de argumente solide în favoarea anonimității și prea puține pentru a comenta sub numele real.

    În privința beneficiilor identității reale aș vedea în primul rând savuroasa secvență din „O scrisoare pierdută”:

    BRÂNZOVENESCU (scurt) : E tare! prea tare! n-o iscălesc.
    FARFURIDI (cu tărie, impunător) : Trebuie să ai curaj ca mine! trebuie s-o iscălești: o dăm anonimă!
    BRÂNZOVENESCU: Așa da, o iscălesc!”

    Sigur că e penibil să ajungi la faze gen Farfuridi, deci probabil că ar fi rezonabil să semnzi sub numele real.

    Hai să vedem totuși și contraargmentele:

    1. Vorba lui Shrek: „I value my privacy” E un argument cât se poate de solid. Cu mult timp în urmă mi s-a întâmplat să comentez online sub numele real. Am primit telefoane. scrisori, reclame și chiar mail-uri de la tot soiul de necunoscuți ce voiau fiecare tot soiul de chestii de te durea mintea. A fost o lecție de viață foarte utilă. Am învățat atunci cum să șterg înregistrătile de pe Yellow pages, White pages, etc. Cine are nevoie să mă contacteze primește direct de la mine datele de contact.

    2. Ai un zbor mai îndelungat cu avionul sau te trezești blocat de o furtună în cine știe ce aeroport. Ajungi să discuți ore în șir cu unul sau mai mulți necunoscuți. De multe ori în contradictoriu. E posibil ca înainte de despărțire să schimbați adresele. Mi s-a întâmplat cred că de vreo două ori în decenii. OK. Însă ce ar fi însemnat să bântui peste tot cu un ecuson pe care sunt numele și datele de contact ca să nu „mă ascund în anonimat” ? Nu realizați ridicolul situației? Exact asta ar însemna să semnezi orice spui unor necunoscuți într-o dictuție informală. Gândește-te dacă te-ai simți conforatbil săi dai oricărui necunoscut cu care schimbi câteva vorbe toate datele tale de contact de la bun început :)

    În cazul unei paltforme online autorul, ce e de regulă sub identitatea reală. El are privilegiul de a bloca/cenzura discuțiile cu anonimii ce-l „bâzâie.” sau pe care le consideră în afarra subiectului sau liupsite de interes.. E fără îndoială dreptul lui, la fel cum e dreptul meu de anonim să-l ignor de la acel punct încolo pe cel ce m-a cenzurat – mi se pare o afacere corectă.

    3. Să nu uităm nicio clipă Miranda Warning : „Anything you say can and will be used against you in a court of law”.

    Oricât ar părea de exagerat e cât se poate de adevărat. Am avut de două ori ghinionul să fiu jurat. Prima oară am scăpat ieftin în mai puțin de o săptămâbă în cazul unui proces civil. A doua oară, acum 4 ani am avut ghinionul să fiu în a „grand jury” într-un caz de omucidere. Nu te pot chema mai des de o dată la 4 ani, așa că m-au înhățat la 4 ani și 5 luni de la prima convocare :)

    E dincolo de orice imaginație până unde poate merge un avocat bun și cât de adânc poate săpa. Afirmații ale acuzatului absolut beningne scoase din context, trunchiate și grupate în mod convenabil pot crea din inima imaginea unei fapte cu premeditate sau a unei vinovății grave acolo unde ea de fapt nu există. E extraordinar de greu de multe ori să excplici și să pui în context fiecare afimație de acum 5-10-15 ani utilizată împotriva ta. E de asemenea stupefiant cât de ușor pot cade oameni aparent educați și de loc proști să pună botu’ la astfel de capcane…

    Ideea de bază e că pentru orice eventualitate, cel mai înțelept lucru pe care-l poți face e tocmai să nu poată găsi nimic de la bun început.

    4. Last but not least, activitatea online sub indetitate reală e considerat de multe companii un pericol pentru securitatea datelor. Pentru unii volumul activității pe FB, etc. în sine e considerat un pericol. Pentru alții simplul fapt că exiști online cu identitatea reală sau că ai conturi pe FB, Twitter, etc. te descalifică de la anumite nivele de acces a informației.

    • 5. daca as sti cine sunt comentatorii, as avea tendinta sa-i discriminez; consider a fi incorect sa luam in seama doar opiniile expertilor, fie ei si 97%;
      6. suntem comentatori, nu experti; nu de putine ori o afirmatie incorecta, o ipoteza sau o nedumerire a cuiva mai hazardat, mai putin documentat sau gresit documentat, exprimata fara rezerva, poate aduce in primplan un subiect care merita discutat si clarificat, tocmai pentru ca majoritatea il percepe subiectiv sau eronat;

  16. Sint un om care se comporta exact la fel, cred, si in viata reala si in online. Daca-mi place o idee e ok, daca nu, argumentez contrariul. Uneori functioneaza, alteori nu. Nu gasesc productiv sa discut altfel decit constructiv, fie si contrazicind o idee sau alta, nu ma bag unde nu ma pricep. Politica, fotbal si inca citeva zeci de domenii pe care le gasesc in cel mai bun caz neinteresante. Se intimpla insa sa fiu la mine acasa in citeva domenii pentru care am absolvit (si inca bine) ori doua facultati ori urmind cursuri dupa. Voi continua sa o fac cita vreme voi putea.
    Dupa o vreme in care foloseam un pseudonim si dupa o alta in care nu am comentat deloc am ales sa comentez ca emoticon, in ideea in care ce scriu ar trebui sa fie mai important decit ce semnez „nominal” a fi. Nu mi se pare relevant ca unii dintre comilitonii mei favoriti de aici, d-nii NT, JS, Durak si inca citiva comenteaza sub pseudonim, gasesc ca ideile lor sint mult mai importante. Nu e deloc exclus ca uneori sa avem divergente, e ok. Sint convins ca din astea vom invata si eventualele incrucisari de sabii vor fi productive. Este ceea ce conteaza de fapt. Cocosii de net nu mi se pare ca aduc valoare discutiei, asa zicind nu „contribuie”. Sigur, e o caruta de „necontribuitori” care scriu articole sub nume reale dar sa trec de data asta peste, maninca si ei o piine si macar de-un marketing le-o fi iesind ceva. Sa fie ei sanatosi.
    Am mai spus-o si o mai spun: majoritatea ideilor pe care le avem, toti, de la profesor universitar la femeia de serviciu sint gresite! Diferenta este data capacitatea de a decela ideile gresite de cele „plauzibile” devenite eventual corecte. (Eventual inseamna aici post factum, dupa ce au fost demonstrate). Edicte, socluri pe care se va suind unul altul? Vax. Sa fie sanatos cine ia in seama asa ceva. Este prima conditie a omului interesat de stiinta si, mai larg vorbind, a omului interesat de cunoastere: daca ideea x promovata de y e gresita? Poate fi chiar dl Cranganu! Ma rog, nu e cazul, insa n-as avea vreo ezitare sa-l contrazic, cu respectul cuvenit se intelege si cu argumente pe care mi le-as cintari de multe ori. Foarte multe ori, se prea poate sa fie gresite si sa nu-mi dau seama! Si ar fi foarte probabil sa o iau rau de tot. (A propos, d-lor comentatori, cind a fost ultima oara de cind ati terminat facultatea cind ati avut vreun dialog cu un Profesor Universitar Doctor? In stiinte stiinte nu in abureli. Asa-i ca pina atunci v-au tremurat pantalonii la examen? Ei bine, mie nu. Am intrat intotdeauna primul sau printre primii in examen. Asta stiu, aprecierea e a dv, de-asta va sint student in examen. Dar sa va fereasca cine-o putea sa spuneti timpenii ca va tin minte toata viata si spun si altora. C-am avut parte si de astfel de profesori, nu multi, norocul meu. Am apreciat intotdeauna profesorii exigenti, durii facultatii, „cuiele” sesiunilor. Nu zic ca asa e comod, nu e. Insa ei m-au pus la treaba fie si pe subiecte pe care le gaseam neinteresante, aride sau despre care stiam sigur ca nu conteaza in ce voi face mai apoi in practica, Paleontologia e un bun exemplu. Iar examenul de Stratigrafie e un cosmar pentru orice student, credeti-ma. Uite ca azi astea folosesc in disputele climatice de pe Contributors. Simpatic, nu-i asa?).
    Nu pot decit sa-i multumesc d-lui Cranganu pentru articole, interventii, corectii si pentru ceea ce mi se pare a fi contributia la adevar, la binele nostru.

    • :) Tin minte ca eram in Anul I, imensul amfiteatru din N. Balcescu, cred ca la parter daca nu ma insel, la cursul Prof. Neagu de paleontologie. Eram acolo si cei de la Geologie tworetica si cei de la Sectia de 5 ani de la Ingineri. Apoi, a pus o intrebare foarte logica dupa ce a desenat o molusca pe tabla, iar eu am fost singurul care a raspuns din 100 si ceva de oameni. „Bravo fiule! Vedeti ma? Stie raspunsul pentru ca a gandit problema, nu ca voi „inginerii” lu’ peste prajit de la sectia Tehnica!” Prof Neagu nu stia ca de fapt eu eram la Geologie Tehnica. Apoi, tin minte ca la Stratigrafie am luat -10, la Prof. Stefanescu, de se uitau colegii la mine ca la un ciudat. Ce vremuri….
      Poate daca as fi plecat si eu in State dupa facultate era mai bine, insa am ramas in jungla romaneasca unde daca nu aveai pile mari nu lucrai in geologie…

      • :) Vorbesc despre alte vremuri, pe vremea mea faceai stagiatura si dupa aia intrai in piine. Eu am luat exact unde am vrut, stiam din prima zi de curs ca acolo voi ajunge.
        Majoritatea colegilor de gasca si unii dintre cunoscuti au plecat din tara imediat dupa Mineriada sau la scurt timp dupa ea. Citiva fugisera inainte de ’89. Cei care inca profeseaza sint in Noua Zeelanda, Australia, Africa de Sud, Chile, Canada, Cipru si mai nou China (!), o singura cunostinta ramasa lucreaza Geologie in constructii la propria firma (stiu ca a fost direct implicat la Autostrada Bechtel), cei citiva subteranisti au dat-o dracului si s-au pensionat. La cincizeci si ceva de ani, chestie de neinteles pentru mine. Refuz sa le ascult vaietele, ca n-au bani, ca sa vezi ce grea e viata, ma plictisesc pur si simplu, unii nu inteleg ca lumea s-a schimbat de vreo 2 ori de cind si-au luat ei diplomele si ca exploatarea zacamintelor metalifere de la noi e pusa pe pauza de vreo 25 de ani. Unii s-au facut IT-isti prin Canada si US si le merge foarte bine.
        Nici eu nu mai practic, am plecat in 1992 de la post (acolo am facut si stagiatura) cind am inteles ca nu pot sa am un viitor aici in profesia asta. Dar zacamintele, ca-s mai multe, sint acolo si mai e mult de munca la ele, uneori cochetam cu ideea de a le exploata eu. Vad ca pe unul l-au luat niste englezi. Sa fie sanatosi, mai stiu eu citeva :))) Nu sint singurul, vorbind cu cineva, un chimist de la o mare companie belgiana, despre Paminturi Rare a zis: te referi la ce aveti in Harghita? A ramas masca atunci cind i-am spus ca mai stiu eu un loc dar care are mult Actiniu si ala e radioactiv si ca stiu ca ei nu-l pot lucra. Astia dau in bilbiiala cind aud de radioactivitate. Deh.
        Noi cercetare mai facem doar la nivel universitar, cred, cele 5 laboratoare mari din tara nu stiu sa mai existe, dintr-unul unul stiu sigur ca au ramas doar zidurile si ruina aia e de vinzare pe OLX. Iar exploatare de zacaminte mai facem pentru ceva carbuni, materiale de constructii, ceva refractare, apa, calcare, marmura, ceva aur si, ma rog, ce fac aia pe la Crucea. A, da, si maiastra exploatare de cupru porfiric de la Rosia Poieni. Ihi, Sub 40 000 de tone de concentrate pe an? Rid si curcile.
        Sic transit.

      • Revin: partenerul meu de coarda, mai tinar, a facut Geologie la Bucuresti si aflindu-ma in Capitala prin 91 am fost cu el la un curs al regretatului profesor (Academician, Doctor Docent) Theodor Neagu. Am avut de citeva ori onoarea sa interactionez cu el in casa lui. Un om extraordinar, intelept si cultivat, cu o pofta de viata molipsitoare, magnetica de-a dreptul, inzestrat cu un umor fin (este autorul unor farse antologice pe care le-a facut prin practici unor studenti „smecheri”), cu o putere de munca uimitoare si care a muncit aproape pina in ultima zi de viata. Stiu din surse sigure ca dupa pensionare nu si-a schimbat esential programul, venea zilnic la Universitate atunci cind nu era pe undeva prin lume invitat pe la vreun congres. Regret ca nu l-am avut profesor, poate ca materia mi s-ar fi parut altfel. Odihneasca-se in pace!

        • Am avut un bun prieten geolog care se face „vinovat” de pasiunea mea pentru aceasta stiinta. Nu mai stiu nimic de el de mai mulți ani. Mi-as dori sa-l revad pe Ion Popescu, insa probabil ca este la pensie acum. A lucrat cam toata viata la Petrom si apoi OMV. Insa, acum 11 ani am început să lucrez în IT pentru Halliburton, divizia lor de software, iar astăzi lucrez tot in IT. Asadar viitorul geologiei este Java si C++ 😊

          • Nu se leaga de oricine treaba asta cu studiul bolovanilor. Unii dintre colegi dadeau admitere la scoala asta pentru un soi de „libertate” de „diferit”, de ma doare-n cot adolescentin. Au descoperit repejor ca nu e chiar asa insa stiu citiva care au facut cariere cu totul nemeritate, unul, destept dar potaie a fost si este un sinecurist pilos, profesional e o nulitate, ajuns director pe la ceva exploatare de sare (asta-i buna, mai bine puneai un contabil acolo, nu e nevoie de un geolog :)))) ) si dupa aia sef prin Compania de drumuri. Mamaaa, ce cariera de geolog, m-ai spart, M. Bravo, ba, te-ai scos.
            Un altul, baiat bun de fel dar mai simplut, asa, am fost colegi inca din scoala primara, a ajuns pe la kestia aia cu resurse minerale, Anrm sau cum ii zice. A tinut sa ma intilneasca dupa, naiba, o caruta de ani, in Padis mai acum vreo 5 ani cind am descoperit cu groaza ca mi-a vorbit despre „preturile internationale la concentrate de cupru”! Perfid l-am intrebat de unde le are. N-am primit raspuns. Firesc, nu exista asa ceva. Spre oroarea mea mai apoi am vazut ca nu stie ca exista LME, London Metal Exchange. Uatafac! Ma rog, i-am dat eu adresa site-ului. Adica treaba e albastra cu nuante vinetii.

            • Ehe, pe vremuri – dar nu asa demult – puteai sa ajungi si presedinte, cu „pietroaiele”.
              Si, dupa aia sinecurist pentru afacerile Levantului, daca te lasi invins de „structuri”

            • @ donquijote 03/10/2021 At 18:45
              V-as fi recunoscator daca n-ati amesteca temele, nu confundati Geologia cu ciorba politica! Multumesc.
              Nu ma intereseaza sa discut ce a facut si ce face dl Constantinescu in materie de politica, nu este treaba mea.
              Profesional sa stiti ca Prof. Dr. Emil Constantinescu nu e oricine, nu doar eu ca student am avut indicate ca material de studiu citeva dintre lucrarile domniei sale, unele stau foarte bine in biblioteca personala si cunosc destui oameni care au si ei in case unele dintre lucrarile semnate de unul singur sau in colaborare de dl E.C.! Cei care i-au fost studenti (eu nu) au pareri bune despre cursurile si activitatea didactica a domniei sale.

          • @Domnule 05/10/2021 At 0:24
            Imi pare rau ca a iesit ca o ofensa adusa breslei. Am pus poate prea mult sarcasm.
            Nu eu l-am amestecat pe domnul respectiv cu politica. Nu eu l-am impins sa se inscrie in pcr (va rog sa nu-mi povestiti ca a fost fortat) si sa activeze nu ca membru de rand, nu eu l-am impins in balcon si apoi, drept candidat al Conventiei la doar cateva luni dupa ce sa desfiintat functia din pcr prin disparitia formala a pcr, si nu eu l-am pus din nou alaturi de urmasii aceluiasi pcr .
            Un oportunist conform definitiei, care nici macar nu a exploatat oportunitatile mai mult decat pentru beneficiul de imagine propriu.
            Poate ar fi ramas in memorie ca un eminent profesor. Poate ca daca nu s-ar fi bagat in fata ar fi lasat loc pentru altul, mai cu vlaga, care sa nu fie invins de structuri. Prin el s-a ratat probabil o sansa pentru schimbare in momentul cand pcr-ul resapat a parut cel mai vulnerabil.
            Am ramas sa ne uitam ca prostii in urma lui cum se restaureaza puterea iliesciana.
            Cat despre studentii care si-l aduc aminte ca profesor e normal… Ati fi fost probabil uimit ca si mine sa auziti ce amintiri au niste oameni despre basescu – om.
            Ma rog, poate marinarii nu-s asa oameni de valoare ca sa conteze si sunt mai impresionabili in conditiile vietii pe mare.

  17. Am urmarit cu placere articolele dumneavoastra, dar ideea de baza a acestuia e profund eronata. Libertatea de expresie este cea mai importanta. Un dobitoc se va prezenta in comentariul sau ca atare si va fi imbratisat doar de cei mai dobitoci ca el. Cei educati vor fi impresionati de argumentele inteligente si probabil vor evita mesajele suspecte. Eu unul nu citesc niciodata un comentariu al unuia care se prezinta sub pseudonim si de cele mai multe ori nici nu ma intereseaza vreun comentariu in general… Comentariile nu sunt relevante pentru un articol! Apoi ma intreb de ce folositi in articol un comentariu care recunoasteti ca a fost cenzurat? Credeti in cenzura? Trebuie sa spun ca ma simt un pic dezamagit!

    • Libertatea de expresie este cea mai importanta.

      Ați accepta ca, în numele acestei libertăți, să fiți insultat/înjurat/ atacat ad hominem în mod repetat, fără rușine sau posibilitate de a pedepsi, de anonimii care vă încalcă statutul dvs. existențial, profesional, moral etc.?

      • Cand publici un articol pe un site la dispozitia orisicui, te expui la niste comentarii, si trebuie sa ti le asumi. Faptul ca sunteti tinta acestora e determinat de faptul ca sunt speriati de puterea argumentelor pe care le expuneti. Eu unul cum v-am mai spus nici nu ma deranjez sa citesc aceste comentarii. Ori de cate ori am facut un comentariu m-am adresat mai ales autorului. Multe comentarii ale mele desi nu au fost injurioase au fost cenzurate pentru ca nu cadreaza cu propaganda unora dintre autori sau pur si simplu pentru ca ridiculizau niste articole de slaba factura. Ce pot sa spun este ca sunt profund dezamagit de atitudinea acestui articol. Sunt de acord ca nu e usor sa spui adevarul in acesta lume a mediocritatii, si ca asta te izoleaza, te face sa te simti singur, dar daca ai curaj trebuie sa-l ai pana la capat. Cu tot respectul, multumim pentru aportul de idei si agumente dar nu asteptati sa fiti tinut de mana. De altfel va doresc in continuare sa fiti injurat cu spor, asta nu face, inca o data va spun, decat sa confirme ca unii nu au deloc educatia dialogului si ii descalifica chiar pe ei.

      • Regulile pe care dvs. si/sau platforma le impun dialogului pot genera sau limita excesele.

        Chiar nu vad de ce cineva este sau ar trebui obligat sa suporte lucruri de nesuportat.

        Libertatea de expresie intr-o dezbatere inseamna ca urmeaza un dialog civilizat definit de niste jaloane minimale.

        Nu inseamna atac la persoana, nu inseamna ca dialogul pleaca in alta directie decat cea prezentata.

        Nerespectarea unor reguli minime intr-un dialog ar trebui urmata de niste consecinte puse in actiune, pragmatic, de autor sau/si platforma.

        Eu incerc, ma straduiesc, sa incerc sa invat din greselile mele dar si ale altora.

  18. Aveți libertatea sa blocați comentariile care conțin un limbaj vulgar, simplu!

    De asemenea, pentru comentariile aprobate, puteți afișa un sistem de vot, iar cele cu multe minusuri vor fi trecute in “Ceață”, fiind înlocuite cu un mesaj simplu (e.g. “Comentariu considerat de catre comunitate irelevant”). Daca totuși cineva dorește să-l vadă, da un click pe el și-l poate afișa. Practic se face o filtrare pe baza preferințelor comunității in care activati.

    Eu am avut neplăcuta surpriza sa nu-mi publice comentariul o blogerita de pe acest site, deși mesajul meu nu conținea ceva vulgar, doar exprima o frustrare legată de limbajul “hiper-academic” al autoarei. I-am reproșat ca a facut un fel de Luceafărul dintr-un subiect banal. A dat dovada de maturitate si precum orice alt om care n-a crescut in biblioteca, a ales înțelept. Sunt sarcastic, evident🙊

    • Sistemul de votare a comentariilor de către comunitatea comentatorilor nu este implementat pe acest site și nu o pot face eu pentru că nu sunt proprietarul site-ului.

      Pe de altă parte, văzând cum funcționează acest sistem pe alte platforme, de ex., ziarul Adevărul, unde unii comentatorii se „vânează” între ei, la adăpostul anonimatului, pentru a-și da unii altora cât mai multe minusuri sau thumb down-uri, mă face să privesc cu mefiență propunerea dv.

      • Știu că nu ține direct de Dvs implementarea sistemului de vot, însă le puteți sugera acest lucru administratorilor.
        Site-ul “adevarul” nu-i tocmai un etalon, după părea mea, fiind înțesat cu “clickbait” și cu o groază de articole scrise pe genunchi. Evident și atrage o mulțime de “troli”.

        Urmăresc destul de mult anumite subiecte pe “reddit”, iar acolo sistemul lor de votare (“karma”) funcționează destul de ok. Într-adevăr, este necesară înregistrarea utilizatorului (acest lucru l-ar recomanda și în cazul contributors.ro).

        Depinde ce fel de oameni sunt atrași de conținut. Evident ca se pot strecura câțiva cu intenții dubioase, însă comunitatea fidela îi poate trece rapid în obscuritate.

        Într-un final, puteți dezactiva secțiunea de comentarii si cu asta basta. Întreținerea unei secțiuni de comentarii este un job full-time 😅

  19. (postez aici fiindca e o stire atit de interesanta incit la alte articole ar fi sigur cenzurata)

    https://www.rt.com/news/536361-germany-blackouts-power-ad/

    [Traducere automata, fara nici o corectura din partea mea (nu am timp)]

    În contextul unor pene de curent iminente, guvernul german organizează o zi de pregătire pentru dezastre și promovează „gătitul fără electricitate

    Cererea ridicată și tranziția către energia verde au făcut ca o mare parte a Europei să fie expusă riscului de pene de curent. În Germania, autoritățile statului învață populația să își încălzească locuințele cu lumânări și să se obișnuiască să „gătească fără electricitate”.

    Autoritățile de stat din landul Renania de Nord-Westfalia vor organiza sâmbătă prima lor „Zi de protecție în caz de dezastru”, iar instructorii din orașul Bonn îi vor învăța pe cetățeni cum să se descurce „în cazul unei pene de curent de lungă durată”. Un anunț al Oficiului federal de protecție civilă oferă un indiciu despre ceea ce ne așteaptă, și prezintă o femeie în vârstă purtând mai multe straturi de haine, încălzindu-și apartamentul cu lumânări care ard sub un ghiveci de flori răsturnat și sigilându-și ferestrele cu folii reflectorizante.

    https://twitter.com/BBK_Bund/status/1443516558232461314

    Biroul de protecție civilă a prezentat vineri o campanie publicitară axată pe toate aspectele pregătirii pentru situații de criză, urmând să lanseze în curând o strategie orientată spre „constituirea de stocuri, vreme extremă, întreruperea energiei electrice și bagaje de urgență”. Între timp, oficialii vor prezenta sâmbătă, în cadrul evenimentului de la Bonn, o nouă carte intitulată „Gătitul fără electricitate”.

    Pe baza acestor comunicări oficiale, în curând vor avea loc pene de curent în Germania. Deși ideea ca a șasea cea mai dezvoltată țară din lume să fie incapabilă să se alimenteze singură poate părea ridicolă, problema este la nivel european și este rezultatul mai multor factori.

    Germania se bazează în mare măsură pe gazele naturale pentru căldură și energie, iar rezervele au fost epuizate în urma unei ierni și a unei primăveri neobișnuit de reci. La nivel mondial, piețele de gaze naturale sunt tensionate, cererea crescută din Asia și o creștere a utilizării aparatelor de aer condiționat în timpul verii fierbinți din Europa ducând prețurile la niveluri record.

    Pentru a agrava problema, producția de energie eoliană a scăzut în acest an, literalmente din cauza lipsei de vânt în Germania. Arderea cărbunelui a crescut pentru a compensa acest deficit, însă costul „creditelor de carbon” ale Uniunii Europene pentru acest combustibil este transferat către consumatori, rezultatul final fiind o creștere a costurilor energiei pentru germanii obișnuiți, care plătesc deja cel mai mare preț pe kilowatt/oră din lume.

    Atât UE, cât și guvernul german doresc să se bazeze mai mult pe energia eoliană și pe alte surse regenerabile de energie în viitor. Planul UE pentru 2030 prevede ca 32% din totalul energiei să fie generată din surse regenerabile și, deși Germania depășește deja acest obiectiv cu 44%, guvernul german intenționează să elimine energia nucleară până anul viitor și cărbunele până în 2038.

    Împreună, energia nucleară și cărbunele reprezintă 39% din întreaga energie electrică produsă în Germania. Cu excepția cazului în care țara își poate extinde în mod spectaculos sectorul regenerabilelor și se bazează pe vânt pentru a le alimenta, eliminarea acestora va duce probabil la prețuri și mai mari și la mai multe „Zile de protecție împotriva dezastrelor” în anii următori.

    Aceeași nepotrivire între cerere și ofertă, împreună cu o tranziție costisitoare și nesigură către energia verde, a fost observată și în alte țări europene în ultimele luni.

    Translated with http://www.DeepL.com/Translator (free version)

    • Ehei! Vorba toa’șului N.A. Ostrovski: „Așa s-a călit oțelul” :)

      Am spus-o și o mai repet: Nu există leac mai bun la socialism ca socialismul în sine. Nu are nicio importanță că socialismul se manifestă ca stalinism, maosim, LGBT-eală, luptă pentru pace sau lupta cu încălzirea globală. Cei ce cochetează cu el, merită pe deplin să-l trăiască până le iese pe nas și să nu aibă scăpare măcar o vreme. Proces ce ajută desigur la venirea minții la cap :)

      În același sens era un banc pe vremea iepocii când în locul luptei pe viață și pe moarte cu încălzirea globală era la mare modă lupta pentru pace:

      Întrebare la Radio Erevan: Suntem într-adevăr în fața pericolului iminent să izbucnească al III-lea război mondial?

      Răspuns: În niciun caz! Până să înceapă al III-lea război mondial, lupta pentru pace nu va mai lăsa piatră peste piatră…

    • Sint semne urite si in China (e piata mea principala si o urmaresc zilnic), autoritati care „indeamna” (deocamdata) populatia sa faca economii la electricitate, ascensoare care nu mai functioneaza, pe autostrazile din 3 regiuni nu mai functioneaza nici indicatoarele luminoase si nici macar ubicuele camere de control al traficului, linii de productie care ramin fara curent in plina activitate. Preturile carbunilor termici, ale gazelor si titeiului sint de 2 pina la 5 ori mai mari fata de nivelul prepandemic!
      Chiar azi s-a scurs cumva in presa o circulara a consiliului lor pentru treburi energetice in care se indeamna „sa se importe imediat oriciti carbuni, de oriunde si la orice cost!” asta dupa ce ieri aparuse o alta a asociatiei care reuneste cele mai mari 90 de mine de carbuni din China in care se precizeaza ca „luam toate masurile pentru cresterea productiei insa trebuie sa se inteleaga ca asta e un proces de durata.” Normal, nu te urci intr-o mina si accelerezi mai tare, lucrurile sint „nitelus” mai complicate :))
      Asa ceva nu s-a mai intimplat vreodata. (Ma rog, sa vedem daca-i tin bracinarii sa mentina interdictia – impusa politic – importului de carbuni din Australia. Ar fi amuzant ca realitatea energetica sa le traga o palma cu piciorul si sa ii oblige sa suspende interdictia politica). Si inca iarna (unul dintre virfurile de consum) nici nu a venit iar daca cumva va fi cum a fost cea trecuta se poate sa iasa urit. Saptamina asta au (1-7) sarbatoare, Golden Week si Sarbatoarea Nationala (7) insa oamenii din domeniu si agentiile interesate vor lucra asa ca voi afla. Nu ma astept la vesti prea bune, pe termen lung energia scumpa inseamna saracirea populatiei si stagnare economica. E valabil dintotdeauna, peste tot in lume si nu depinde de sistemul politic. Poate ca si la ei ca si in Germania (sau in California, sau la noi) a venit timpul sa se deconteze timpeniile energetice acumulate in anii precedenti.

  20. Aaa, o chestie care mi-a scăpat. Citez:

    „O perspectivă asupra artei de a nu fi de acord în mod civilizat și constructiv ar trebui să fie bazată pe o remarcă, atribuită lui Freud, potrivit căreia „cuvântul”, chiar injurios, a înlocuit „acțiunea” violentă, umanitatea perfectând astfel arta dezacordurilor civilizate:

    Cel care a aruncat primul un cuvânt injurios asupra dușmanului în loc de o săgeată a fost fondatorul civilizației.”

    La faza asta, nația noastră ca „personaj colectiv” (vorba cricilor literari ai iepocii de aur) i-a tăiat fața lui Freud: Că dară noi avem din moși strămoși vorba: „De ce dai mă?! Nu știi să înjuri?!” , Poate fi auzită cu orice ocazie în care vreunuia îi dă borșul pe bot, sau/și își culege metodic măselele din glodul din fața fața bufetului comunal…

    Ehei! Parafrazâîndu-l pe Blaga, pe ici și colo, prin puctele eseniale, putem spune cu îndreptățită mândrie patriotică că Civilizația s-a născut la sat! Și nu în orice sat. La noi în sat!

  21. „majoritatea comentatorilor se ascund – din lașitate, din interes sau din alte motive”
    Adesea din alte motive, tehnice, adică site-urile nu au identificare federalizată și majotitatea oamenilor nu vor să-și faca ID pe fiecare site vizitat, mai alea având practici de securitate dubioase.

  22. Totusi exista si un licar de speranta…din punctul meu de vedere.

    Exista speranta ca un comentator onest, si numai despre acesta scriu acum, care incepe initial cu atacuri la persoana dar sfarseste undeva un pic mai sus dupa o perioada de „antrenement”. Asadar, tehnologia asta care permite un dialog deschis si rapid ne va modela mai intens si mai profund decat s-a intamplat pana acum.

    Bineinteles ca sunt persoane care culeg esenta dialogului, argumentele valide, si merg mai departe.
    Progresul este mai rapid aici, dar poate cu un consum de energie mai mare.

    Deasemenea raspandirea ideilor, ciocnirea lor este mai rapida.
    Este ca si folosirea energiei nucleare.

    • Exista speranta ca un comentator onest, si numai despre acesta scriu acum, care incepe initial cu atacuri la persoana dar sfarseste undeva un pic mai sus dupa o perioada de „antrenement”.

      Îmi pare rău că vă infirm speranța de care scrieți. Baza mea de date, care cuprinde peste 19.500 comentarii pe marginea articolelor mele, evidențiază contrariul: un comentator care de prima dată se situează pe poziția PD0 sau PD1, staționează acolo cvasi-permanent („i se pune pata”) fără a mai da vreun semn că ar fi pe cale să acceadă la nivelurile superioare ale piramidei dezacordurilor, acolo unde un dialog autor-comentator ar fi constructiv, civilizat și profitabil ca transfer de cunoștințe pentru ambele părți.

      Din păcate, cele două niveluri de dezacord de la baza piramidei ocupă cele mai mari suprafețe pentru că reflectă o realitate inconturnabilă a culturii dialogurilor online. Revedeți, vă rog, și cele șapte categorii de imbecili ai internetului enumerate de profesorul Papahagi în lista lui.

  23. Citesc cu interes articolele dv.
    Dv fiind o autoritate in domeniu, ma ajuta sa imi fac o parere de nespecialist.
    Foarte rar am pus cate un comentariu.
    Ce am constatat.
    „Cantati pe o singura struna”:

    /…/

    • Articolul de față este despre piramida dezacordurilor care pot apărea între autor și comentatori.

      Aș dori să vă evaluați comentariul și să-l plasați singur pe una din cele 6 nivele ale piramidei.

      Eu l-am evaluat a fi pe treapta PD1: mutarea discuției de la tema abordată în articol la ceva care vă preocupă personal și pentru care nu vă pot oferi consiliere de specialitate.

      P.S. „A cânta pe o singură strună” este o dovadă supremă de virtuozitate, așa cum s-a întâmplat cu Paganini. Neavând veleități de virtuos, „cânt” pe multe corzi. Dacă nu le-ați auzit, recomand recitarea articolelor mele cu urechile bine destupate.

      • Eu am incercat sa argumentez ce am inteles prin aceasta afirmatie.
        Dar vad ca moderatorii au sters acea parte a comentariului.
        Din majoritatea articolelor am inteles ca este in regula folosirea in continuare a resurselor clasice de generare a energiei. Ca ele nu contribuie in proportia semnificativa la incalzirea globala.. Ca de fapt nici nu este o incalzire globala.. generata de activitatea omului. Sau de fapt nu este incalzire globala.. Sunt cicluri normale ale evolutiei planetei. Nu e nimic nou sub soare. Cei ce vin cu date, ce argumenteaza ca incalzirea globala este cauzata semnificativ si de activitatea omului, gresesc in majoritatea cazurilor..etc
        Daca dv considerati aceasta afirmatie un atac la persoana,
        imi cer scuze. Tema articolului este, cred, si de ce pot sa apara aceste dezacorduri. Din diferenta dintre ce vrea sa transmita autorul si ce inteleg cititorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultima carte publicată este Climate Change, Torn between Myth and Fact, Cambridge Scholars Publishing, 2021. ===================================================== DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.