vineri, decembrie 6, 2024

Reabilitarea Securității, amnezia nostalgică și nota de plată pentru 35 de ani de aroganțe




Pentru înțelegerea filonului naționalist și suveranist „trebuie să ne întoarcem la anii 1980, la comunismul târziu, naționalist și autarhic al lui Ceaușescu, de care societatea românească nu s-a vindecat niciodată cu adevărat”, scria recent Armand Gosu. Dincolo de valul populist mondial, efectele de polarizare prin rețelele sociale și tik-tok, în România avem de-a face cu un vast fenomen local de amnezie controlată, care a dus la nostalgia pentru dictatură.

Cum am ajuns aici?

Aici, în urmă cu 35 de ani, într-un val de solidaritate și eroism, mase considerabile de tineri au înfruntat aparatul criminal al ultimului stalinist din estul Europei. Mulți dintre ei s-au jertfit pentru libertate. Au votat cu sângele pentru democrație.

Astăzi, peste doua milioane de români au votat pentru un admirator al fascismului și al KGB-istului criminal Putin.

Poate că n-ar fi trebuit să fim prea surprinși. Astăzi național comunismul ceaușist a fost în mare parte reabilitat. Sondajele din ultima vreme au arătat că aproape 50% din populația României crede că acesta a fost „un lucru bun” [1]. 41% din tinerii intre 18-34 de ani sunt în favoarea instaurării unui regim totalitar fără alegeri regulate[2]

Cum am ajuns aici? În anii ’80 aveam una din cele mai sângeroase dictaturi ale vremii, care ne ținuse ingenunchiati timp de 45 de ani, dintre care 25 de umilitori ani lumină. Un „regim ilegitim și criminal” caracterizat prin frică, o vasta rețea a delațiunii, nesfârșite privațiuni materiale, frig în case, toate pe fondul degradantelor aplauze și omagii[3]. O rușine națională pe care mulți o vrem uitata, care ne-a afectat fibra morală, dar pe care tinerii din decembrie 1989 au răscumpărat-o cu prețul a mii de răniți, bătuți sălbatic în închisori și pe străzi, 1290 de eroi martiri.

Cum a ajuns o fractiune atat de mare dintr-o populatie care in 1989 s-a sacrificat, infruntand bratul inarmat al acelei dictaturi, sa-si doreasca revenirea la dictatura?

Elefantul din încăperea mentalului colectiv

Cine ne-au ținut în acea înjositoare beznă nu au fost doar Ceaușescu și CPEx-ul său; nici armata română și nici rușii. Am avut aici o instituție numită Departamentul Securității Statului. 14.000 de ofițeri și subofițeri; experți în dezinformare, în insuflarea fricii, în compromitere și defăimare; în „destrămarea anturajelor” și „anihilarea fermă” a „tuturor manifestărilor ostile și dușmănoase” – adică a celor care suflau o vorbă contra dictatorului; anchetatori și torționari experți în disimularea represiunii „sub acoperirea altor organe”, astfel încât Ceaușescu să pară „un mare om de stat”, un comunist liberal în afară. O instituție care a inclus rețeaua de „rezistenți”[4], „luptătorii gata de sacrificiul suprem” pentru „Cel Mai Iubit Fiu”.  Adică,  trăgătorii disimulați de dinainte și de după 22 decembrie 1989[5]. Instituția care a fost „brațul înarmat” al Partidului și al Comandantului Suprem, care prin direcția a IV-a (Contrainformații Militare) au ținut sub teroare inclusiv Armata română.

Această instituie de tristă amintire a fost practic reabilitată de Justiția română.

La 27 iulie 2023 completul de judecată al ICCJ format din Valerica Voica, Alin Sorin Niculescu și Constantin Epure i-a achitat pe torționarii[6] lui Gheorghe Ursu, în principal pentru motivul că în acea perioadă (anii 80) ai regimului Ceaușescu nu ar fi existat represiune, și nici măcar o „adversitate între organele statului (securitate) și populație sau parte din aceasta”[7].

Mai mult, victima nu ar fi fost “un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului”(!), deși dosarele întocmite de Securitate și zeci de mărturii demonstrează torturarea sa sistematică de către cei doi anchetatori pentru scrisorile trimise la Europa Liberă și alte “grave manifestări dușmănoase” la adresa înaltei “conduceri de partid și de stat”[8]. Intr-un studiu din Noua Revista de Drepturile Omului[9] am analizat mai in detaliu decizia ICCJ din punct de vedere istoric si al probatoriului.

Securitatea in sala de judecata

In 2023, judecătorii au concluzionat că „politica statului român la acea dată nu era de reprimare a formelor de opoziție față de regimul politic și conducătorul statului prin violență”. Că după anul 1965 s-ar fi utilizat, în exclusivitate, „alte metode”  pentru „temperarea și controlarea” opozanților, respectiv „influențarea pozitivă a persoanei, în sensul renunțării la astfel de preocupări, prin intermediul familiei, prietenilor, colegilor precum și arest la domiciliu, urmărire informativa, filaj, interceptări”; ba chiar că victima Ursu Gheorghe Emil nu ar fi fost arestat și deținut pentru  “materialele transmise la Europa Liberă” și afișate “la locul de muncă” și “verbal”, ci  “pentru infracțiuni de drept comun”. Adică, exact ceea ce au susținut Securitatea in 1985 și, în sala de judecată, martorii apărării, foști ofițeri de Securitate ajunși generali SRI.

Contrazicând probele din dosar, mărturiile victimelor, memoria colectivă, istoriografia regimului Ceaușescu, dosarele Securității aflate la CNSAS, sensul Revoluției din 1989 și prin acestea Constituția României [10], aserțiunile de mai sus au fost calificate drept aberații, stârnind un val de indignare în societatea românească, de la grupuri de opozanți și victime ale regimului Ceaușescu[11], jurnaliști și organizatii civice[12], institute de cercetare și investigare a trecutului precum IICCMER și Institutul de Istorie Nicolae Iorga[13] și juriști[14], până la ministrul Justiției [15]. S-au emis varii ipoteze cu privire la motivele pentru care cei trei judecători au emis o sentință atât de falsificatoare a istoriei, de la teza ignoranței magistraților, până la conivențe ale acestora cu fosta Securitate.

În studiul amintit am arătat că succesul dezinformării plantate de fosta Securitate în spațiul public în deceniile post-comuniste, și influența pe care instituția respectivă o mai exercită în societate și sălile de judecată este cheia de interpretare a deciziei de achitare.

Acum cred ea a poate explica, cel puțin parțial, și apetența electoratului, manifestată duminica 24 noiembrie, pentru un tip de sistem pe care mulți dintre noi îl credam definitiv compromis.

Am arătat că decizia în cauză a preluat, pe alocuri cuvânt cu cuvânt, „mărturia” unui fost ofițer de Securitate și general SRI, Vasile Mălureanu , audiat ca martor al apărării celor doi inculpați:

Elocventă sub acest aspect este declarația martorului Mălureanu Vasile… în care arată „În 1985[…] în atenția organelor de securitate existau circa 80- 82.000 de persoane[…] cifra totală de persoane avute în lucru, per total populație, reprezenta 0.36%.”. “…la nivelul anului 1985 […]  nu se poate susține cu temei […]  existenței unui conflict, a unei adversități între organele statului (securitate) și populație sau parte din aceasta, […]. Elocventă sub acest aspect este declarația martorului Mălureanu Vasile (dată în fața instanței de apel) în care a precizat…”, etc, etc.

Securitatea în spațiul public (mai mult sau mai puțin deghizată)

Pentru cei care nu-l cunosc, autorul „elocventelor mărturii” Vasile Mălureanu , fost ofițer în direcția I a Securității („politia politică”) a fost un teoretician al „prevenirii” acțiunilor „cercurilor reacționare din străînătate de incitare la acțiuni ostile” în „problema artă și cultură” prin disimularea represiunii. „Doctrina prevenției” regimului Ceaușescu însemna practic camuflarea actelelor de opoziție și reprimarea lor violentă „sub acoperiarea miliției” și infracțiuni de drept comun sau psihiatrie politică[16], astfel încât, în exterior, dictatorul să poată pretinde că în România nu exista disidență, și deci nici represiune.

Mălureanu  a fost preluat după Revoluție în SRI, a distrus, cu proces verbal, dosare „incomode”, a fost ridicat la gradul de General de brigada și a devenit un prolific publicist, invitat la TVR. 

Din 2006, Mălureanu este posesorul unei decizii definitive de politie politică și de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Decizie care, după cum se vede mai sus, nu a trezit vreo suspiciune instanței de judecată cu privire la imparțialitatea și credibilitatea să. După cum nu i-a împiedicat pe șefii mai multor televiziuni, inclusiv cea publică,  să-l invite frecvent în emisiuni ca expert. Conform acestor intervenții publice, cărților și articolelor sale, Securitatea a fost o onorabilă și patriotică instituție de „intelligence”, care nu a făcut decât să apere „Ordinea constituțională”.  În sfârșit, narațiunea lui Mălureanu  despre teroriștii din decembrie 1989[17], care evident disculpa Securitate de orice vină, a fost preluată masiv de procurorul Catalin Ranco Pițu in rechizitoriul din Dosarul Revoluției, recent restituit (pentru a treia oara) la Parchet[18].

Aceleași legende disculpatoare – Securitatea cu mâinile curate în anii 80 și la Revoluție, revoluția care n-a fost decât o lovitură de stat a unui complot filosovietic, teroriștii care fie n-au existat, fie au fost KGB-iști sau chiar soldați care s-ar fi „împușcat între ei ca proștii” – au fost masiv multiplicate în acești 35 de ani de alte foste cadre de Securitate și asociați ai acestora, precum Aurel Rogojan, Cristian Troncotă[19], Gheorghe Cotoman, Pavel Coruț, Marian Rizea, Valentin Raiha, Dumitru Bădescu, Tiberiu Tănase[20], Corvin Lupu, Angela Băcescu, Sorin Rosca Stănescu, Ion Cristoiu, Cornel Ivanciuc, Alex Mihai Stoenescu, unii dintre aceștia cu obscure veleități academice. Campania disculpatoare s-a derulat în special la televiziuni aservite fostei Securități, precum cea a fostului informator Dan Voiculescu, și în publicații precum Zig-zag, Expres Magazin, Evenimentul Zilei, etc. Și evident în revista “Vitralii” a foștilor ofițeri de Securiate condusă de Filip Teodorescu, fost inculpat pentru crimele de la Timișoara, recuperat în SRI de Virgil Magureanu direct de pe banca acuzaților. Legendele plantate au fost acceptate inclusiv în mediile opoziției democrate, în special în vremea când nu se știa de relațiile unor Sorin Roșca Stanescu, Ion Cristoiu, Cornel Ivanciuc, Alex Mihai Stoenescu cu fosta Securitate (Sorin Roșca Stanescu în România Liberă și apoi în Ziua, Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu în mai multe ziare de larga circulație, Cornel Ivanciuc la Cațavencu și apoi la Revista 22), etc.

Legenda “loviturii de stat” sau “loviluției” din decembrie 1989 a fost emisă chiar de Nicolae Ceaușescu, folosind pârghia national-comunistă cunoscută: “agențiile străine” și „cercurile” „din Est și din Vest” vor „dezmembrarea teritorială a României”[21] și să distrugă “cuceririle revoluționare” ale poporului. După cum am arătat în studiile și cărțile noastre, nu am găsit probe credibile în Dosarul Revoluției și nici la CNSAS sau în istoriografie pentru acesta teză. În schimb, probe covârșitoare descriu o revoluție autentică, autohtonă și eroică, împotriva unui redutabil și sângeros aparat represiv al dictaturii.

Un alt numitor comun al dezinformării a fost diculparea Securității în special pentru crimele de după 22 decembrie. Când am avut de aproape cinci ori mai multe victime decât înainte. Deci cu atât mai mulți vinovați. Care – trăgători atletici, tineri, în jur de 30 ani în 89 – sunt astăzi, probabil mulți dintre ei, încă printre noi. De aici miza și efortul remarcabil al dezinformării cu privire la rolul lor. 

Picurată în spațiul public timp de decenii, legenda inițiată de dictator și de garda sa pretoriană a avut menirea nu numai să asigure impunitatea cadrelor de Securitate, dar și să decredibilizeze sacrificiul românilor și însăși Revoluția. Evident, dacă aceasta a fost pregătita și inițiată de Moscova, înseamnă că noi românii nu suntem cu adevărat în stare să ne schimbam soarta. Mai mult, soarta noastră sub Ceaușescu nu era chiar așa de rea. Ceaușescu însuși a fost o victima a puciștilor (idee prezentă și în aberantul rechizitoriu al lui Catalin Ranco Pițu) [22].

Cu prilejul aniversării a 10 ani de apariţie, revistei „Vitralii” i-au adresat mesaje de felicitare: Florin Bichir, cercetător ştiinţific al Academiei Române si fost membru in Colegiul CNSAS, Mirel Curea, prim redactor şef adjunct „Evenimentul zilei”, Victor Roncea, jurnalist, editor, dr. Alin Spânu, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, dr. Constantin Corneanu, director ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989,  Mircea Coloşenco, istoric literar, prof. univ. dr. Mihai D. Drecin, Universitatea din Oradea,  prof.univ.dr. Petronel Zahariuc, Universitatea din Iaşi,  conf.univ.dr. Mihai Racoviţan, Sibiu, etc. Revista „Vitralii” a fost promovată și de Academia Română sub conducerea lui Ioan Aurel Pop[23].

Oameni din presă cu un aport asiduu în colportarea, mai mult sau mai puțin inocentă, a legendelor Securității, precum Grigore Cartianu (Adevărul) și Cornel Mihalache (Decembrie Roșu la TVR) au dominat narațiunea despre Revoluție în mass-media.  Legendele au fost acceptate drept adevăr istoric. Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, infiltrat cu personaje afiliate într-un fel sau altul cu fosta Securitate, a evitat subiectul teroriștilor și în general al vinovăției pentru victimele din timpul evenimentelor pentru a căror deslușire fusese creat[24]. O examinare a temelor comunicărilor științifice prezentate la diversele ediții ale Congresului National al Istoricilor Romani (CNIR)[25] relevă o atenție infimă față de istoria represiunii din epoca Ceaușescu și cvasi-inexistentă pentru Revoluția din 1989. Istoriografia Revoluției a rămas astfel dominată de Alex Mihai Stoenescu și alții enumerați mai sus.

Apetența pentru unele din aceste legende a unor istorici cunoscuți este poate mai greu de explicat. La recenta “Conferinţa internaţională 1989, anul revoluţiilor europene în memoria colectivă” de la Timișoara, profesorul Radu Carp (fost director general al Institutului Diplomatic Român din MAE) a relansat (evident fară să aducă vreo probă concretă) elucubranta invenție a lui Nicolae Ceaușescu din decembrie 1989, conform căreia revolta timișorenilor ar fi fost rezultatul trocului “invazie Panama contra invazie România” dintre Bush și Gorbaciov, consfințit anterior la Malta.[26] Încă mai ciudată a fost vehemența cu care profesorul Adrian Cioroianu a luat apărarea colegului său de breaslă și partid[27].

Tot în studiul amintit[28] am arătat unele conivențe SRI-Securitate chiar din ultimii ani. Elogiul domnului Eduard Hellvig, și el coleg de partid PNL, provenit însă din PC al lui Dan Felix Voiculescu, adresat în decembrie 2019 revistei “Vitralii”, este simptomatic[29]. Nu mă pot împiedica să nu subscriu la ceea ce Armand Goșu numește “încrengătură SRI-PNL-PSD, destul de bine documentată”. Mai ales în contextul în care documentarul Recorder “Deceniul Iohannis” a produs “una dintre cele mai tari dezvăluiri din ultimii 35 de ani” privind “ingerința serviciilor secrete în politică”:  “una dintre întâlnirile pentru formarea guvernului PSD-PNL – cel care ne conduce acum, când vorbim – s-a făcut într-o vilă de protocol a SRI, la K2, iar la întâlnire a participat însuși directorul serviciului, Eduard Hellvig[30].

Nota de plată Călin Georgescu

Armand Goșu mai observa că “SRI a negat existența amestecului rusesc” în campania celui clasat la vârful primului tur al recentelor alegeri prezidențiale. Are totuși întrebări. “România este prima țară (din UE și NATO) împotriva căreia Rusia n-a purtat război hibrid”. Și nici spioni ruși nu avem, “pentru că SRI n-a prins nici unul. Sau poate că există”. Poate crasă neglijență?

În “mărturia” de care am vorbit, Vasile Mălureanu explica judecătorilor că “miza” Occidentului în România anilor 80 (și evident la Revoluție) ar fi fost “accesul liber al ţărilor occidentale importante la resursele naturale ale ţărilor comuniste şi la pieţele de desfacere”.

Printre șocantele declarații ale lui Călin Gerorgescu, o temă predilectă sare în ochi:

revoluție nu a fost, a fost lovitură de stat! Singura revoluție, să știți de la mine, de pe suprafața pământului, reală, este venirea lui Isus Hristos”.

Mai la obiect:

Lovitura de stat din 1989 a fost doar obiectivul Occidentului de a ne fura resursele și de a ne sclavagiza țara”.

Nu pot şti sigur dacă Georgescu este produsul SRI sau SIE. Dar din toate declarațiile sale care prelungesc narațiunea naționalist-suveranista a lui Nicolae Ceaușescu, precum și, direct sau implicit, pe cea disculpatoare a Securității pentru crimele de la Revoluție, pare că Georgescu poate fi şi produsul – sau clientul, sau funizorul – fostei Securități. Cu care SRI-ul a rămas într-o toxică “încrengătură”, alături de partide politice de guvernământ. Încrengătură pentru care, se pare, a venit nota de plată. Așa cum venise și pentru Ion Iliescu.

Cât despre declarațiile de factură fascistă ale candidatului (aparent al serviciilor), subscriu opiniei lui Cristian Preda, că Procuratura Generală va trebui „să explice de ce sesizările privind admirația lui Georgescu atât pentru legionari, cât și pentru Antonescu au fost ignorate[31]. Că nu au făcut-o până acum poate fi și acesta un semn al influenței respectivelor servicii printre magistrați.

Revizuirea

Atât familia lui Gheorghe Ursu[32] cât și Parchetul General[33] am făcut cereri de revizuire a cauzei prinvid pe torționarii Pirvulescu și Hodis. Aceste cereri se bazează pe un număr semnificativ de fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate, conform art. 453 alin. (1) lit. a) din Noul Cod Penal (NCP). Este vorba de sute de mărturii și documente care dovedesc violența represiunii și adversitatea regimului Ceaușescu față de opozanți. Am oferit de asemenea hotărâri judecătorești definitive (sute de constatări de poliție politică pentru ofițeri de Securitate conform legii CNSAS, condamnări penale ale unor capi ai Securității, inclusiv a lui Pirvulescu Marin, pentru crime și violențe la Revoluție, etc), condamnări care demonstrează și ele relația de adversitate în discuție și deci, evident nu se pot concilia cu motivarea achitării (cf. art. 453 alin. (1) lit. e) NCP).

Recent, judecătorul Catalin Mircea Pavel de la Curtea de Apel București ne-a respins cererile. Cu o motivare demnă, și ea, de analele cumetririi justiției române cu fosta Securitate. A pretins că probele amintite nu ar fi fost „fapte noi” pentru completul de judecată (așa cum cere codul de procedură penală) pentru că „evenimentele din decembrie 1989, persecutarea unor disidenți în perioada regimului comunist, atentatele organizate de fosta securitate împotrivă unor disidenți aflați în exil, sunt bine cunoscute de opinia publică din România, putând fi considerate notorii”.

Cu alte cuvinte: fiind notorii, persecuția, violența și adversitatea Securității față de disidenți erau deci “bine cunoscute” și instanței de judecată. Care instanță a afirmat, cu subiect și predicat, că persecuția, violența și adversitatea respective nu au existat.

Absurd kafkian, mi s-a spus. Mai degrabă, rezultatul reabilitării și penetrării fostei Securități în justiție, partide, mass-media, descrisă mai sus. Prin încercarea sa de a asigura în continuare impunitatea foștilor torționari, judecătorul Catalin Mircea Pavel și-a adus și el aportul la reabilitatarea Securității.

Aparatul terorii regimului „ilegitim și criminal” ne-a învins, cel puțin până acum, în sălile de judecată.

Pe 8 decembrie există pericolul să ne învingă și la urne.

Și între timp, din nou, în justiție; de data asta, poate definitiv. Joi 28 noiembrie, completul format din Oana Burnel, Rodica Aida Popa și Simona Elena Cîrnaru de la ICCJ se va pronunța asupra apelului Parchetului General și al nostru împotriva deciziei judecatorului Pavel.


[1] https://www.libertatea.ro/stiri/sondaj-aproape-50-dintre-romani-cred-ca-regimul-comunist-a-insemnat-un-lucru-bun-4747150

[2] https://www.presshub.ro/analiza-globsec-41-dintre-tinerii-intre-18-si-34-de-ani-sustin-instaurarea-unui-regim-totalitar-fara-alegeri-regulate-in-romania-348664/

[3] Tinerior, dar in special celor care au votat ieri pentru dictatura, le recomand filmul recent al lui Bogdan Mureșanu “Anul nou care n-a fost”. O capodopera de atmosfera a Romaniei din decembrie 1989.

[4] Pentru identitatea si modul de operare al teroristilor din decembrie 1989, sau „rezistentilor”, cum erau numiti de colegii din Securiate, a se vedea, spre exemplu, raportul fostului ofițer DIE, Domițian Balței, care dezvăluia pe 25 decembrie 1989 că acestia aveau „forțe apreciabile” formate din „ofițeri de Securitate aparținând unității de asigurare a pazei dictatorului și pentru supravegherea zonei”, dar și din „ofițerii de rezervă de Securitate care au aparținut unității de pază a dictatorului”, trageau din„casele de lucru ale Securității”, si din  „Centrul de Supraveghere al Securității din apropierea vilei fostului dictator”, „în cartierul Drumul Taberei,” inclusiv din fața fostului MAPN; se „regrupau peste zi” în clădirile și tunelurile de sub „clădirea Securității din Piața Aviatorilor”, unde aveau „un tunel de mari dimensiuni, care ar avea legătură și cu centrul de supraveghere a zonei”, și un „depozit subteran de armament” si unbuncăr cu armament în zona str. Constantinescu, peste str. Radu Beller” etc. https://gh-ursu.ong.ro/Baltei-raport.pdf . Acest document si multe altele asemanatoare le-am analizat în Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989 (Polirom 2022).

[5] A se vedea si Tragatori si mistiticatori. Contrarevolutia Securitatii in decembrie 1989, Polirom 2019. Pentru cei care nu au timp de carti, recomand acest sumar video de pe Zaiafet, realizat cu acribie de Catalin Moise: https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=qK_xPf532bw&t=63s

[6] Marin Pirvulescu, la acea vreme maior, si Vasile Hodis, la acea vreme locotenent major in cadrul Directiei de cercetari penale a Securitatii, ulterior colonel in SRI.

[7] A se vedea decizia de achitare aici: https://gh-ursu.ong.ro/achitare.ICCJ.Valerica.Voica.pdf

[8] Probatoriul cazului (marturii si documente in format extins) poate fi consultat aici: https://gh-ursu.ong.ro/parti.civile.Concluzii.scrise.extinse.ICCJ.pdf. In format condensat: https://gh-ursu.ong.ro/parti.civile.Concluzii.scrise.apel.sumar.pdf; si in  sumar:

https://gh-ursu.ong.ro/sumarul.Cazului.Ursu-24.iunie.2023.pdf

[9] „Dezinformare și revizionism în „cazul Ursu” și al Revoluției Române din decembrie 1989”, https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2023_4/NRDO_2023_4_ursu.pdf si https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2024_1/NRDO%202024_1_ursu.pdf

[10] Art. (3) România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, în spiritul traditiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.

[11] https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/afdpr-filiala-constanta-isi-exprima-consternarea-si-indignarea-fata-de-achitarea-de-catre-curtea-suprema-a-celor-responsabili-de-moartea-disidentului-gheorghe-822347.html

[12] https://www.libertatea.ro/opinii/nedreptatea-strigatoare-la-cer-ne-otraveste-viata-laolalta-de-ce-cazul-ursu-nu-este-nici-pe-departe-inchis-4619879, etc

[13] https://www.iiccmer.ro/comunicate-de-presa/2023/analiza-din-perspectiva-istorica-a-motivarii-deciziei-iccj-in-cazul-gheorghe-ursu/

[14] https://www.juridice.ro/697769/iccj-achita-fostii-ofiteri-care-l-au-torturat-pe-disidentul-gheorghe-ursu.html

[15] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/reactia-ministrului-justitiei-dupa-achitarea-tortionarilor-lui-gheorghe-ursu-2442711

[16] A se vedea studiul „Discernământul politic și juridic” al Securității. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceaușescu. Noua Revista de Drepturile Omului (NRDO) nr. 4/2018, https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2018_1/NRDO%202018_1_ursu.pdf si articolele lui Malureanu in revista strict secreta Securitatea.

[17] A se vedea revista fostelor cadre de Securitate VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE nr. 41, decembrie 2019 – februarie 2020, „CONFIRMĂRILE ȘI LIMITELE UNUI RECHIZITORIU”.

[18] Cum am expus pe larg intr-un articol recent pe contributors.ro, instanta a considerat rechizitoriul, in acel caz pe buna dreptate, „echivoc”, nelegal, „un melanj confuz între drept, politică și istorie”, fara a stabili vreo legatura credibila intre probatoriu si acuzatii. A se vedea https://www.contributors.ro/constiinta-justitiei-romane/https://www.contributors.ro/sectia-parchetelor-militare-recunoaste-implicit-diversiunea-juridica-a-lui-catalin-ranco-pitu/,

[19] Pe langa alte „opere” de asidua dezinformare, fostul ofiter de Securtate Cristian Troncota a fost coautor, impreuna cu Florian Banu, salariat la CNSAS, al unui articol falsificator cu privire la rolul tortionarilor din Securitate chiar in cazul Gheorghe Ursu, dupa cum am aratat in studiul din NRDO, „Dezinformare și revizionism…”, op.cit.

[20] Membru in colegiul redactional al revistei „Vitralii”, dar si la revista „Intelligence” a SRI, colaborator la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST).

[21] Este remarcabila asemanarea discursului lui Nicolae Ceausescu cu cel al lui Vladimir Putin, care invoca, la fel de absurd si visceral, acelasi pericol extern pentru a motiva, in final, criminala sa agresiune in Ucraina: “opoziția vrea să distrugă Rusia din interior – și este susținută de Occident”; “Occidentul vrea să dezmembreze teritoriul Rusiei”.

[22] Idee speculata si de urmasii dictatorului: https://hotnews.ro/fanatik-ro-moment-istoric-procesul-sotilor-ceausescu-se-va-rejudeca-la-35-de-ani-de-la-revolutie-dosarul-original-a-disparut-fara-urma-1763289

[23] Pe 22 aprilie 2023 a fost expusă la Biblioteca Academiei, în cadrul unui eveniment organizat de Nicolae Noica. Ioan Aurel Pop a apărut și el pe o listă de agenți de influență ai Securității.

[24] https://www.contributors.ro/din-avatarurile-unei-carti-despre-crimele-securitatii/

[25] Spre exemplu, https://cnir.uab.ro/files/Program%20CNIR%202022-update9.pdf

[26] Dupa cum am aratat in “Tragatori si mistificatori”, bizara legenda apare in discursul lui Ceausescu din acele zile si, conform probelor de la CNSAS, in propaganda de indoctrinare a soldatilor de catre Iulian Vlad si directiile de Securitate din acele zile, pentru a justifica externalizarea cauzelor Revolutiei si implicarea Armatei in represiune. Ea nu apare insa in nici una din stenogramele intalnirii de la Malta, care contrar celor sustinute de profesorul Radu Carp, sunt la indemana cercetatorilor: http://digitalarchive.wilsoncenter.org/document/117430.pdf?v=cb4ac034263d014364a6e655be8a2f1d (varianta americana) si  https://nsarchive2.gwu.edu/NSAEBB/NSAEBB298/Document%2010.pdf  – (varianta sovietica), si sunt asemanatoare.  Dupa cum nu apare nici in lucrarile publicate de experti in spatiul si arhivele sovietice, precum directorul centrului de studii de profil de la Universitatea Harvard, profesorul Mark Kramer. Profesorul Radu Carp a mers insa mai departe, invocand absconse filiatii ale Revolutiei Romane in Nicaragua, Cuba si chiar… Paraguay.

[27] Nu a fost prima intalnire a domnului Cioroianu (de la care, desigur, aveam pretentii mai mari) cu teze slujite de domnul Carp. Teza de doctorat a fostul ministru de Interne Lucian Bode, coleg de PNL ai ambilor, pe care jurnalista de investigatii Emilia Sercan a demonstrat-o plagiata, a fost aparata, intr-un fel sau altul, de ambii. Dupa ce i-a validat-o cu magna cum laudae, Radu Carp a fost silit sa demisioneze din CNATDCU, unde era membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică. Adrian Cioroianu i-a atacat “violent” pe cei care “au criticat secretizarea lucrării de doctorat a ministrului Bode”, inclusiv pe Emilia Sercan.

[28] Dezinformare și revizionism…, op. cit.

[29]vă felicit pentru insistenţa de a conserva memoria acelor ani din istoria activităţii de informaţii în SRI. Ofiţerii activi de astăzi, a căror vârstă medie este de circa 38 de ani, vor putea anticipa viitorul mai clar dacă vor privi spre el prin fereastra trecutului conservat de dumneavoastră”.

[30] A se vedea analiza Emiliei Sercan din postarea pe FB din 19 noiembrie 2024.

[31] https://comunitatealiberala.ro/opt-observatii-la-cald-dupa-alegerile-de-ieri/

[32] https://gh-ursu.ong.ro/cerere.revizuire.cazul.Ursu.20231028.parti.civile.pdf

[33] https://gh-ursu.ong.ro/UrsuA%20-%20Cerere%20revizuire%20PICCJ%20(Dos.%207277).pdf


Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Corect.
    In plus, securistii erau infiltrati in toate intreprinderile si institutiile statului si au pastrat sau refacut legaturile operative intre ei. Au continuat activitatea de denigrare si izolare a celor corecti, capabili; pentru ca puteau arunca cu piatra in ei, daca veneau la putere; au promovat doar lichele controlabile.
    In plus, vechile organizatii de partid nu s-au dizolvat, ci au trecut in ilegaliate si au continuat activitatea. Cu putini oameni, dar au continuat. Si SRI doarme!
    Vedeti si furturile de mosteniri in lumea satelor. In favoarea seuristilor si odraslelor lor. Cu acoperirea primariilor si politiei.
    Interesant de aflat cand au cazut sub influenta Rusiei. Erau alesi sa fie ceausisti. Deci, nationalisti.
    Judecatorii si procurorii au vegheat ca nimeni sa nu afle adevarul si matrapaslacurile lor.

    • “încrengătură SRI-PNL-PSD” a vrut sa pregateasca pentru Ciolacu un contracandidat slab. Dar in marea lor lacomie pentru a fura, l-au scos pe C.Georgescu pe primul loc. Au vrut sa combata dictonul „Nu pot ei frura cat putem noi vota”. Cum Dumnezeu nu tine cu hotii, a iesit Elena Lasconi pe locul 2.
      Basescu ne-a avertizat ca „botii, trolii si fermele” sunt in Romania.
      “încrengătură SRI-PNL-PSD” a intrat in frisoane si atunci au facut:
      1. Eduard Hellvig a navalit in PNL sa-l inlocuiasca pe Bolojan, care dorea sa se alieze cu Elena Lasconi . Si sa csuture pomul lichelelor din administratie.
      2. Iohanis a covocat CSAT-ul pentru ca UE a afirmat ca nu se baga in alegerile nationale ca Rusia.
      3. BOR a spus ca va caterisi preotii care in biserici au fost partinitori politic, dupa ce la locale le-a dat binecuvantarea.
      4. CCJ va anula alegerile prezidentiale pe motiv ca “încrengătură SRI-PNL-PSD” nu este multumita de primul tur al lor, dar valul nemultumirilor se propaga in toata societatea.
      5. Ursula von der Leyen a cerut statelor din UE sa-si mareasca cota din PIB pentru inarmare. “încrengătură SRI-PNL-PSD” ne-a bagat in criza economica tocmai pentru a nu mari cheltuielile ale aparararrii Romaniei ( https://www.defenseromania.ro/europa-trebuie-sa-se-apere-ursula-von-der-leyen-rusia-aloca-9prc-din-pib-apararii-europa-1-9prc-ceva-e-in-neregula_631345.html ).

  2. E intr-adevar ciudat de ce pe sosoaca au interzis-o, dar pe acest georgescu nu, desi avea cam aceleasi mesaje patriotarde, pro-rusia si anti-Vest, cu aceleasi teme gen „umilirea romanilor”, „pacea”, „lupta anti-progresism”, etc. Probabil i-au facut culoar liber pt presedintie acestui tip, sosoaca a fost trasa pe dreapta iar simion s-a mai temperat aparent (doar aparent, fiindca se vede ca a ramas acelasi golan de galerie acum cu protestele studentilor). Asa incat multe din toate voturile lui simion, plus sosoaca s-au dus la acest georgescu care era invizibil pana acum 1 saptamana, dandu-i un salt de vreo 10%.. Diabolica strategia.
    E ciudat cum la orice 2 vorbe o scoate pe aia cu Dzeu, Hristos, tara, neamul, etc, etc. E pe frecventa cu alt misticoid dan puric, la fel apreciat de dughin.

  3. FSN / PSD au reusit in acesti 34 de ani de involutie educationala sa puna fundamentul unei amnezii societale a comunismului.Va trece foarte mult timp pana cand o generatie de dupa 1989 va intelege implicatiile anilor 1945-1989, poate niciodata.
    Problema nu este si nici nu va fi varful de lance al unui regim opresiv si totalitar, ci dezafectarea voluntara a educatiei.Gandirea critica si dorinta de a cerceta au fost aduse la un nivel infim pentru o societate care isi doreste democratia ( cu toate neajunsurile ei ).
    In ceea ce il priveste pe Calin Georgescu, mi se pare ca un numar foarte mare de votanti nici macar nu au deschis o pagina de cautare pentru candidat, sau nu au educatia necesara sa inteleaga ceea ce candidatul declara.Practic nu au educatia necesara, sau cunostintele necesare sa inteleaga implicatiile unui vot acordat oricarui candidat.

  4. ”…Astăzi NATIONAL comunismul ceaușist a fost în mare parte reabilitat. Sondajele din ultima vreme au arătat că aproape 50% din populația României crede că acesta a fost „un lucru bun” [1]. 41% din tinerii intre 18-34 de ani sunt în favoarea instaurării unui regim totalitar fără alegeri regulate[2]. …”

    Cred ca cele ce s-au intimplat la aceste alegeri, sunt ceva mai complex in societatea noastra si mediul politic, decit a simplifica și a arunca totul pe comunismul ceausist (reabilitat !?), care ne bintuie si acum dupa 35 de ani !…ar trebui sa reflectăm mai mult decit sa ne marginim a arunca totul pe trecut, ar trebui un ”up-grade” la sistemul de gindire si evaluare a societății si mediului politic intern si international

    1. 41% din tinerii 18-34 de ani, nici nu se nascusera ca sa traiasca comunismul ceausist, (nu mai vorbesc de ailalti 50%) iar despre nivelul lor de expertiza in domeniu, ma indoiesc ca au votat ideologic, in afara google, FB sau Tic-toci…n-o fi oare o chestie ȘI DE EDUCATIE (aș zice ca deloc comunista) ? printre multe altele ?

    2. NATIONAL (ismul) de asemenea, nu trebuie simplificat și evaluat numai prin acela neaparat comunist…este de multe feluri, la multe popoare și la multe sisteme politico-economice si se manifeste deschis sau mai puțin deschis, cu diferite mijloace. Avem imn national, avem drapel national, dupa unii economisti, pînă si capitalul ”este național ” !!…deci, ”make America great again”, nu s-o incadra in tiparele descrise ?

    Deci, chiar si voturile acestea acordate lui CG, ar trebui sa ne determine sa gindim mai adinc: DE CE ? CE MESAJE AU FOST VOTATE DE ACEI 50% …SI DIN NOU – DE CE ?

    Personal, mi se pare de-a dreptul fabulos (de dezastruos !) ca un candidat, cu sediul de campanie in sufragerie, avind ca staff de campanie, soția, sa reuseasca SA COALIZEZE TOATE PARTIDELE din România sa sustina politic pe adversarul sau din turul II !

    Astept cu mare curiozitate 1-2 dezbateri publice intre cei 2 candidati ! (daca vor fi, dar, sunt sigur ca acest lucru nu se va intimpla)…nu-i asa in democrație ?…tare ma tem ca in aceasta confruntare, EL – nu sunt deloc sigur ca va putea face față (argumentat) celui facut candidat prin IT, adica CG….drept care, acum, toata rețelele media, partidele, media, intreg SISTEMUL, se chinuie in mod penibil ”să repare prostiile făcute” scormonind si afișind ”cit de rau este CG”…Doamne fereste ca reactia sa nu fie exact invers…votanții nu sunt aceiasi ?

    • „cu sediul de campanie in sufragerie, avind ca staff de campanie, soția”

      de notat:
      la dezbateri si tiktalkshowuri sa participe obligatoriu si minim un psiholog, dupa caz si un neurolog;
      nu pentru candidat, ci pentru public, invitati si mediatori;

    • Care dezbateri ale celor doi candidați ? Canalia – “omu’ lui Puțin” refuza să răspundă și la întrebările jurnaliștilor ! Este format și îndrumat de KGB – GRU , așa cum au fost și călăii Securității in’945 – ‘’945 … ! ATENȚIE MARE! Tare intra pe o cale fără întoarcere spre DICTATURA BOLȘEVICĂ și va deschide drumul bandiților de la Kremlin spre ocuparea și înrobirea, cel puțin a Europei de Est și Centrale. Iar din România vor mai emigra încă vreo CINCI MILIOANE de romani și va rămâne pleava analfabetilor si pungasii adaptabili la ori ce ocupație a tarii ! DEȘTEPTAREA NAȚIE ! PS – Și vorba conului Leonida : Și noi dormim ! Cum bine ne zicea Nenea Iancu Caragiale !!

    • Un individ primitive la fel ca indrumatorii lui : b.o. organizatia cea mai antieuropeana si retrograda. Aici este rāul nostru.

  5. Ma obsedeaza si acum comentariul facut de Cristian Tudor Popescu in seara alegerilor, in emisiunea lui Striblea de la radio, cand procentele lui Georgescu cresteau de la ora la ora. Spunea celebrul jurnalist ca era imposibil sa dispara un intreg regim opresiv si totalitar dupa 1989, dupa ce timp de 45 de ani au torturat Romania si pe romani la propriu; era prea frumos. Mai spunea asa (zic din memorie): „ce se intampla acum seamana cu situatia din flimul „Funny Games”, in care doi psihopati intrau in casele unor familii bogate dintr-o zona frumoasa si apoi ii torturau, bateau, le rupeau picioarele, folosind o crosa de golf (sic!), dupa care ii omorau intr-un mod sadic. La un moment dat, cei doi dispar, iar cei din casa au crezut ca s-a terminat si ca au scapat de psihopati…Dupa o vreme, cand s-au ridicat si au incercat sa cheme politia, au auzit si vazut o minge de golf alba cazand usor pe scarile casei: poc, poc, poc. Au realizat ca nu se terminase si avea sa reinceapa toata tortura.” La fel se intampla astazi, cand un individ ale carui idei sunt parca declansate de lipsa tratamentului psihiatric, reinvie trecutul tenebros al Romaniei si il ajuta pe Putin sa-si refaca sfera de influenta. Cu siguranta acest om avea in 1989 in jur de 30 de ani, avea corp atletic si stia sa traga foarte bine.

  6. Într-o națiune cu niveluri de educație și instruire precare, democrația naște monștri.
    Distrugerea sistematică a sistemului de învățământ și eșuarea sistematică a proiectelor din infrastructura de transport au fost politici de stat, în guvernările pesediste și nu numai. Politici de stat susținute de diverse facțiuni din diverse servicii secrete românești. Acum putem înțelege pe cine au favorizat aceste politici de stat.

    Astăzi, vedem pe stradă, prin metrou, prin tramvaie și autobuze, din ce în ce mai mulți indivizi din noua specie „smartphonopitecus” – oameni care preferă să stea cu ochii lipiți de ecranul telefonului, decât să privească la locurile și oamenii din jurul lor. Evident, foamea lor de conținut ușor asimilabil este și va fi exploatată de orice serviciu secret, amic sau inamic României, iar singurul scut l-ar putea constitui doar educația și instruirea. Șubred scut avem, astăzi!

    Ieșiți la vot, în număr cât mai mare! Măcar așa, ceea ce iese din urnă va fi legitim și va constitui voința majorității.

  7. Bravo!
    „Cine uita istoria risca sa o repete” este deja la ani-lumina de ce avem deja intamplandu-se : „Istoria in 15 secunde” pe Tik-Tok. Intrebarea este cum au reusit „mostenitorii” Directiei 4 DSS sa faca dupa 35 de ani o rocada de 180%. De la supravegherea „prietenului” de la rasarit, la „dormi in pace,nimic nou pe frontu’ de est”. „Serviciile” , pe langa inaltul nivel de competenta (loool), sunt probabil asa de „ciuruite” incat nici macar nu a fost nevoie de mult efort sa avem de maine ce se cam prefigureaza deja de ieri…
    Ramane sa stingem lumina.

  8. D-le Ursu, ca parte a diasporei, cum explicati faptul ca C Georgescu a obtinut peste 40 si 50% in tarile cu mare imigratie romaneasca, UK, Germania, Franta, Italia, Spania?
    ‘Suveranismul’ acestor cetateni UE din Ro, a aratat ca Romania il putea avea pe CG presedinte din turul 1, la Londra a primit 55-57%
    Asistam neputinciosi la o lovitura de stat ca in 89 si o legendare pe masura lui 2024 si a resurselor lui Putin?
    De ce nu se discuta validitatea acestor rezultate sau validitatea mentalului unei bune parti a poporului roman cand ‘suveranist’ a ajuns sa insemne pro-rusia?

    • @Alin: as incerca sa descifrez/raspund pe linga dl Ursu la intrebarea dvs. si veti intelege poate mai bine si din ce am comentat mai sus la acest articol:

      – un prim raspuns (RUDIMENTAR !), ar fi ca romanii din UE au votat 40-50% PROBABIL pentru ca nu le place ce vad pe acolo pe unde sunt si se gindesc ca ce vad nu trebuie sa se intimple în țara de bastina, drept care, sa votam SUVERANISMUL ! De asemenea, nu le place nici ce vad (si mai ales aud !) cu ce se intimpla pe aici.

      – o intrebare (TOT RUDIMENTARA SI POATE CINICA !)…de ce nu revin în țară să ”intarim suveranismul” și ACCEPTA BINE MERSI, ALTCEVA in mediul in care trăiesc ?…pentru că, deocamdata inca le e bine si, poate nici nu pot reveni (acum !)

      – ar fi foarte interesant (desi cvasi-imposibil de determinat) cit de mult au stiut despre CG inainte de vot….probabil că inca de anul trecut se pregateau sa-l voteze și abia asteptau alegerile de anul acesta sa-l voteze !?

      – poate unii concetățeni resimt, in mod ascuns, o oarecare desconsiderare, suspiciuni, de ce nu, o discriminare voalata, etc., etc., pt faptul ca sunt români ! (mie unul mi s-a intimplat, și nu numai odata !…dar nu ma pling, înțeleg !) si atunci, instinctul SUVERANIST este ațițat, iar cind apare unul ca CG, este vazut ca ”asta e omul nostru”.

      – Aici, nu e mai puțin adevarat ca si sistemul nostru…începind cu clasa politica, ea insăși needucata și fara personalitîți, partide, guvernanți, reprezentanții nostri inclusiv pe la Bruxelles, cam niciodata nu și-au exercitat cu profesionalism, argumentat pozitiile noastre, opoziția la unele decizii, directive, regulamente pentru apărarea intereselor noastre naționale (DA !, nationale !). Intotdeuna NOI AM FOST MAI INTII CEI MAI EUROPENI SI APOI ROMÂNI, cind asta trebuia sa fie exact invers !. Complexul strainatașii si faptul ca facem parte din ”famiglia europeana” ne inhiba, nefiind foarte conștienți de tradițiile, valorile, istoria noastra in context european !…iar conducatorii nostri cind discuta cu alti conducatori (daca stiu vreo limba straina, cam toti, nu stiu ce sa faca cu miinile si sunt stingheri…de ce ?…pentru ca n-au ”o baza solida”) …de aici si o anume desconsiderare, ignorare si semnale ca nu reprezentam mai nimic, la marea masa a UE…Chiar in tratatul de aderare TFUE, sunt elemente de suveranitate nationala !!…nu mai zic de alte decizii de politica economica samd…sa dau din nou exemplu Poloniei !?…sau al Germaniei !?,,,sau Austriei cu cazuri concrete in care (scuzati expresia), ”li s-a rupt in 14” de Comisia Europeana…dar nuuuu, Romania a fost mereu copilul ascultator, din ultima banca, sau, cum spun unii ”ghiocel” de frica ”sa nu deranjam”…so what !?

      Din aceste motive, dar si din stagnarea dezvoltarii sociale, coruptiei, imposturii, ingrasarii aparatului de stat, nedreptati sociale, EDUCATIEI, etc., etc. am ajuns aici cind ne intrebam cum si de ce, cind semnele .le avem in fața.

      Poate ca si subsemnatul in cele ce spun, pot fi acuzat de un anume ”suveranism” , și, la urma urmei nu cred ca este un lucru foarte foarte detestabil, dacă vrem sa respectam macar Constituția noastra, asa cum e..iar accentele de ”suveranism” nu ar putea fi si ele de nuanțe diferite !?…adica ”totul e bine bine, dar pina aici” sau cum spunea un prieten de-al meu: ”orice limita are o margine” !

      Cred ca in campania asta ar fi fost bine, cum spunea cineva, sa fi existat vreo 2-3 CGs, cu nuanțe diferite,

      Tot ce sper este ca electoratul, noi românii, TOTI, sa intelegem ce se intimpla si mai ales de ce se intimpla.
      Ma indoiesc profund ca Trump e pro-Rusia, iar marea masa a românilor sunt pro-rusia..
      Personal, consider ca procesul electroral, in sine, a fost corect !…la urma urmei, fiecare a fost dupa o perdea, cu o stampila intr-o mina si o hirtie in alta…nu tic-tocii
      Românii sunt astăzi ”anti-altceva”. Ce-o fi oare ? gasind răspunsul, poate gasim si solutiile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Ursu
Andrei Ursu
ANDREI URSU a fost directorul științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Este membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu”. A publicat volumele “Tragatori si mistificatori. Contrarevolutia Securitatii in decembrie 1989”, impreuna cu Roland O. Thomasson si in colaborare cu Madalin Hodor, Polirom, 2019, si "Caderea unui dictator. Razboi hibrid si dezinformare in dosarul Revolutiei din 1989" (coordonator, impreuna cu Roland O. Thomasson, si co-autor a trei studii). Studii publicate: “Scurtul moment al adevărului şi începutul mistificării Revoluţiei: anul 1990”, impreuna cu Roland O. Thomasson, in “România - de la comunism la postcomunism. Criză, transformare, democratizare”, Anuarul IICCMER, vol. XIV-XV (2019-2020), Editori: Dalia BÁTHORY, Ștefan BOSOMITU, Cosmin BUDEANCĂ, Polirom 2020; “Lupta de rezistenta a Securitaii. Planul si implementarea sa la Revolutie", impreuna cu Madalin Hodor, in "Revolutia din 1989. Invinsi si invingatori", Editori: Anneli Ute GABANYI, Andrei MURARU, Alexandru MURARU, Daniel SANDRU, Polirom, 2020; „«Cine a tras în noi după 22». Studiu asupra vinovăţiilor pentru victimele Revoluţiei Române din decembrie 1989”, în colab., Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018; „«Discernămîntul politic şi juridic» al Securităţii. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceauşescu”. Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018; seria de articole „Cosmetizarea «patriotică» a unui criminal” (contributors.ro, 2017). Este inginer in software. A primit Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului (2017) și Premiul GDS (2000).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro