Reducerile de personal din pachetul 6 de măsuri privind administrația publică locală, prezentat de premierul Ilie Bolojan și amânat după tensiunile din coaliția de guvernare, au un impact financiar anual estimat la 1,2–1,4 miliarde RON. Dacă punem cifra în context, e o sumă infimă: doar în 2024 bugetele locale ale primăriilor și consiliilor județene au depășit 123 de miliarde RON, iar cheltuielile de personal au ajuns aproape de 24.5 de miliarde. Cu alte cuvinte, reforma aduce un impact de sub 1% din cheltuielile locale sau 4-5% din cele de personal. Și totuși, acest pachet a generat scandaluri, amenințări cu demisia și o rezistență semnificativă. E greu de imaginat cum ar putea trece o reformă reală, dacă pentru un pas mai degrabă simbolic, care să arate că sistemul public este și el afectat de reducerile de costuri, sistemul aproape s-a blocat.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a explicat recent că una dintre cauzele amânării pachetului 6 de reforme este lipsa unei baze de date actualizate privind angajații din administrația publică locală. Cu alte cuvinte, statul român nu știe nici măcar câți oameni lucrează efectiv. Problema a fost subliniată și de premierul Bolojan, care a respins drept „fake-news” propunerea Ministerului Dezvoltării de reducere cu 25% a posturilor din administrația locală, după ce a constatat că măsura viza exclusiv posturi vacante, nu și pe cele ocupate. Datele prezentate de el arătau clar disproporția: dintr-un total de 190.000 de posturi posibile în administrația locală, raportat la totalul populației, 164.000 erau aprobate în organigrame și 129.000 ocupate efectiv. Practic, „reducerea” de 25% nu ar fi însemnat decât ștergerea unor poziții inexistente sau vacante. Problema datelor care ar trebui să fundamenteze politicile publice e una recurentă în România.
Dincolo de discuțiile despre reducerea cu 20, 25 sau chiar 45% a posturilor din administrația locală, cu mențiunea că este complet neclar cum am ajuns la aceste procente și de ce sunt ele cele corecte, problema reală este că ecosistemul local s-a complicat semnificativ în ultimii ani și a devenit dificil de monitorizat și evaluat. Și nici nu este evident dacă măsura propusă va duce de fapt la scăderea preconizată. Mai în glumă sau mai în serios, dar probabil mai serios, tot premierul Bolojan declara că în primele 6 luni din 2025, cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut cu 10% față de perioada similară din 2024, deși în teorie trebuiau să scadă cu 5%, după “reformele” anterioare.
Tot mai multe autorități locale și-au creat, de exemplu, numeroase structuri subordonate sub umbrela consiliilor, prezentate drept soluții pentru eficientizarea serviciilor publice. Și care nu se regăsesc în organigramele aparatelor de specialitate ale primarilor și nu sunt parte a datelor îndelung comentate. În practică, ceea ce trebuia să fie excepții izolate a devenit regulă. Doar în București, pe lângă subordonatele clasice, regăsim zeci de companii municipale și de sector, cu atribuții care acoperă o paletă largă de servicii, de la construcții, igienizări și iluminat public până la managementul traficului și parcări. Avem companii subordonate în multe orașe create să gestioneze banale piețe de cartier, câte un spațiu verde sau parcuri industriale inexistente, cu consilii și personal propriu. Aceste entități, de regulă opace și lipsite de transparență, operate într-un cadru legal extrem de permisiv, scapă de orice încercare de reformă, deși sunt de multe ori finanțate parțial sau integral din bugetele locale sau dețin monopol asupra unor servicii publice esențiale care ar putea să aducă venituri locale consistente. Cel mai la îndemână exemplul este serviciul de gestionare a parcărilor din București, aflat la o companie municipală, care a adus în 2024 venituri la bugetul Primăriei Generale de puțin peste 1 milion RON pe lună, deși a avut un profit net de câteva ori mai mare, iar promisiunea administrației cu privire la activitatea companiei era de 1 milion RON pe zi. 1 milion RON pe zi vs. 1 milion RON pe lună, doar un cuvânt schimbat, nu? Și este un exemplu care statistic a adus bani la bugetul local, nu a fost susținut prin transferuri de la bugetul local, cum sunt multe altele.
Această reducere de cheltuieli propusă de Guvern, cu impact mai degrabă simbolic, nu rezolvă nici alte provocările de la nivelul administrației locale. Premierul Bolojan are evident dreptate când spune că povara financiară nu trebuie suportată doar de mediul privat și prin taxarea cetățenilor, doar că reformele în sistemul public se urnesc greu, iar rezistența este ridicată. Și e neclar dacă marea problemă este fix la aceste posturi propuse spre desființare.
În realitate, sumele de bani aflate la dispoziția autorităților locale (și, repet, doar bugetele locale ale primăriilor și consiliilor județene, nu tot ecosistemul amintit mai sus) au crescut puternic în ultimii ani. Dacă odată cu ele și calitatea serviciilor oferite este un alt subiect. În 2020, veniturile totale ale acestora se situau la 72 miliarde RON, ajungând în 2024 la 123 miliarde, deci o creștere de 70%. Creșterea veniturilor proprii, în special impozit pe venit și taxe locale (taxele pe proprietate fiind cele mai importante), a fost însă mai modestă, de la 35.8 miliarde RON la 54.9 miliarde RON (+53%), semn că bugetele au crescut fie prin absorbția de fonduri europene, fie prin bani de la bugetul central. Costurile de personal au sărit și ele de la 16.8 miliarde la 24.5 miliarde (+45%, sub creșterea cheltuielilor totale). Unul dintre principalele instrumente prin care autoritățile locale au fost și sunt finanțate pentru cheltuieli de capital rămâne controversatul program Anghel Saligny, cu o valoare totală de 53 de miliarde RON. Tentativa premierului de a bloca proiectele neîncepute sau aflate abia la început a stârnit noi conflicte cu aleșii locali și Partidul Social Democrat în special, dovadă a mizei uriașe pe care acest program o reprezintă. Potrivit unei analize Expert Forum, proiectele deja contractate însumează aproximativ 45 de miliarde RON. Opac, lipsit de indicatori de performanță și concurând direct cu fondurile europene, mai transparente, programul s-a transformat într-o adevărată povară pentru buget, complicând eforturile de reducere a deficitului.
Diferențele cresc când analizăm structura veniturilor după tipul de localitate. În 2024, comunele și-au acoperit din venituri proprii doar 30% din buget, în timp ce orașele au ajuns la 47%, iar municipiile la 62%. Cu alte cuvinte, supraviețuirea multor autorități locale depinde aproape integral de transferurile de la centru. Cum s-a tot scris, multe dintre comune nu reușesc din veniturile proprii să-și asigure nici măcar cheltuielile de personal.
Nu întâmplător, una dintre măsurile din pachetul de reforme dezbătut în ultimele săptămâni vizează tocmai creșterea veniturilor proprii, în special a celor provenite din impozitele pe proprietate, cea mai importantă resursă financiară la nivel local. Extinderea și reevaluarea bazei de impunere pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport ar trebui, în teorie, să reducă dependența de bugetul central. În practică însă, majoritatea autorităților locale preferă să mențină aceste taxe la nivelul minim permis de lege și eșuează de foarte multe ori în a colecta sumele integrale. Ideea de a gândi la nivel local alte surse de venit pare deja hilară. Afișajul stradal, de exemplu, din care bugetele locale nu câștigă mare lucru, dar toate orașele sunt pline de bannere și mesh-uri publicitare.
Această stare financiară precară a multora dintre autoritățile locale ne duce și la o altă problemă structurală: modul în care este finanțată administrația locală în România. Finanțarea locală este supusă în fiecare an derogărilor și negocierilor politice, deși sursele de venituri și distribuirea acestora la nivel local sunt definite de Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006 și de Codul Fiscal. Practic, Guvernul și marile partide politice mențin intenționat dependența autorităților locale, fie prin derogările anuale operate prin Legea bugetului de stat, fie prin programe clientelare precum Anghel Saligny. Probabil cea mai recentă și cunoscută derogare și schimbare a formulei a fost modul în care Primăria Generală a rămas fără aproape 1 miliard de RON din impozitul pe venit prin schimbarea formulei de calcul de la nivelul Bucureștiului în 2025, bani care au ajuns la primăriile de sectoare și la Consiliul Județean Ilfov. Primăria Generală condusă de un independent, cele 6 sectoare și CJ Ilfov la PSD și PNL, mai străveziu de atât nu s-a putut. Am scris despre asta pe larg aici: Cum a rămas Primăria București fără bani și cu investițiile blocate. Din nou. Ceea ce se întâmplă în practică este menținerea dependenței finanțării autorităților locale fie direct de Guvern, fie prin intermediul Consiliilor Județene, iar ruperea acestei relații clientelare este dificilă.
Repet, avem o problemă atât structurală cu modul în care finanțarea locală creează această dependență de centru, creând volatilitate, dar, deși sună contradictoriu, și cu rezistența locală la orice reformă. Explicația e însă intuitivă. Organizarea actuală administrativă nu mai este viabilă, aproape oricine înțelege asta, dar atâta vreme cât au existat bani, s-au găsit mereu formule de a compensa precaritatea multora dintre bugetele locale. Am ajuns însă în momentul în care bugetul nu mai este suficient pentru toți.
Direcția generală propusă este una corectă și premierul Bolojan are evident dreptate când vorbește de eficientizarea serviciilor publice, creșterea veniturilor locale și reducerea dependenței de centru. Măsurile propuse de reducere a cheltuielilor de personal au însă o valoarea simbolică și chiar și așa, s-ar putea să aibă un impact financiar mult mai scăzut decât cel anticipat. Fără suficiente date, scăderea cheltuielilor de personal s-ar putea să nu se regăsească și în scăderea cheltuielilor generale.
O analiza pertinenta si realista. Degeaba se propun taieri si noi taxe daca nu se schumba legea adm publice locale si legea functionarilor publici. Economia de 1,4 miliarde lei an nu este nimic fata de datoria de 1000 miliarde lei. O reforma adevarata, era inghetarea Constitutiei in CSAT pt doi an pe org.teritoriala, trecerea pe regiuni, comasare pe comune mari, zone urbane metropolitane, descentralizare reala, digitalizare, parlament cu maxim 200 membrii, doar prefecturi fara cons.judetene. Doar asa se poate numi reforma, ce avem acum este o contra reforma care va radicaliza mai tare populatia, inclusiv cei emigrati.
minimizarea eforturilor dlui Bolojan este favorabila celor ce nu vor reformarea administratiei ! In politica trebuie sa intelegi diferenta dintre „ceea ce-i necesar de facut ” si „ceea ce se poate facE !
Ceea cese poate face pana acum este doar noi taxe si impozite, taieri fara studii de impact pe termen mediu si lung.
nemtii spun, „Kleinvieh macht auch Mist”.
E de asteptat ca orice reducere in orice domeniu sa fie contrazisa, contraatacata, ca exista diferite interese.
Poate ar trebui inceput cu reducerea birocratiei, nu numai la nivel de dosar cu sina, ci chiar la nivel al legilor care impun anumite proceduri. Poate ar trebui continuat cu reducerea proiectelor mamut administrate de stat, proiect ecar einghirt o armata d efunctionari si a caror realizare nu prea duc la cine stie ce rezultate eficiente.
Despre digitalizare nu mai vorbim, despre asta vorbesc nemtii de multi ani, si singurul rezultata a fost infiintarea unui nou minister al digitalizarii.
Zic unii că România ca stat NU A ȘTIUT niciodată în Istoria ei SĂ SE ADMINISTREZE eficient( cu mici perioade bune în timpul lui Carol I, poate și în regimul comunist). Statul român s-a auto considerat întotdeauna un fel de Stăpân iar cetățenii au fost considerați slugi. Efectele au fost îngrozitoare:
– lipsa de încredere între cetățeni și stat
– o mafie politică și guvernamentală insuportabilă
– lipsa de dezvoltare și o sărăcie endemică, România fiind una din cele mai sărace țări europene.
Trecerea la democrație prin așa zisul Capitalism sălbatic a accentuat Mafiotizarea Statului la toate nivelurile. Guvernările politice au fost parte din această Mafiotizare. Acum a venit vremea scadenței, NU MAI SUNT BANI DE FURAT!…
Administrația Locală cică AUTONOMĂ a fost parte din mafiotismul general. La asta au contribuit un număr de județe prea mare ( rămas din 1968, ba chiar s-au înființat două județe noi, Giurgiu și Ialomița), dar și un număr de vreo 3800 de UAT-uri inclusiv comune cu sub 1000 locuitori. Toate cu primari și viceprimari, consilieri, personal administrativ, etc. Și care nu au bani nici de salarii așteptând pomana de la stat. Păi așa nu se mai poate!
Eu aș fi dat o lege mult mai simplă: statul ar trebui să dea bani numai pentru investiții bine motivate, UAT care nu-și pot asigura cheltuielile de funcționare să se autodesființeze!
În legătură cu desființarea unor județelor și înființarea „regiunilor de dezvoltare” asta, pe lângă faptul că trebuie schimbată Constituția, va declanșa revolte locale. Cine va vrea ca mult iubitele lor județe, adevărate surse de bani numai bune de furat, să fie desființate?
Asta e, 35 de ani am dormit și am furat și acum vor ca repede-repede să se îndrepte lucrurile. Numai că majoritatea populației dar și partidele populiste NU VOR.
Așa că „reforma administrației publice locale” mai are de așteptat….
Bine, bine, dar dupa 1990, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia au realizat relativ rapid o reforma administrativ teritoriala. A fost o ruptura de structurile comuniste. La noi, neo comunistii au pastrat o organizare din 1968 si vor acum performanta?!!! Iar toate noile structuri ale statutului dupa 1990 au fost si sunt forme fara fond.
Păi asta a fost voința poporului. S-a votat majoritar pentru PSD(fost PCR), PD( fost FSN), AUR, ȘOS, POT, etc.
Gresit, nu asta a fost vointa poporului,!! A fost vointa vechilor comunisti, securisti ajunsi la putere. Una au promis si altceva au facut. Au facut spre parvenirea lor si camarilei lor.
Limitat fondul de salarii la autoritatile centrale si locale. inclusiv agentii ca procent din venituri. Prin OUG, fara asumari, gargara si interviuri.
Dar Bolo a dat de aerul tare din Palate si asta i-a luat mintile.
Motto:
„A administra ? Dar întrebatu-s-au vreunul din geniile universale ale liberalismului ce va să zică a administra ? Ce va să zică a privi bunăstarea populațiunii ca pe un lucru încredințat înțelepciuni și vegherii tale? Să gândești pentru cel ce nu gândește, să pui în cumpănă dările comunale, să le deschizi oamenilor ochii ca să nu puie dări peste dări, ba butucărit, ba stupărit, ba văcărit, ba câte comedii toate îi trec prin cap primarului pentru a stoarce și cea din urmă picătură de sânge din țăran!”
(Mihai Eminescu- ILUSTRAȚII ADMINISTRATIVE, în Timpul, decembrie 1877)
Orice asemănare cu situatia actuală din România nu-i deloc întâmplătoare. Guvernările anterioare au adus România la cel mai mare deficit bugetar . Cu toate astea guvernul Bolojan nu a venit cu un semnal de diminuare a cheltuielilor de functionare a statului prin reducerea numărului de ministere. Dimpotrivă, s-a păstrat acelasi număr de 16 ministere la care s-au adăugat încă 5 vicepremieri. In schimb , pentru diminuarea deficitului bugetar guvernul a introdus noi poveri pe spinarea populației printr-un un pachet de măsuri fiscale bazat pe cresterea de taxe si impozite.
Pe de alta parte, soluția privind reducerea numărului de posturi din administraţia publică locală, cu păstrarea structurii actuale reprezintă mai degrabă o cârpeală care nu rezolvă reducerea deficitului bugetar excesiv și nu contribuie substanţial la stabilizarea datoriei publice.
Pentru pentru reducerea cheltuielilor de functionare a statului sunt necesare reforme structurale profunde intre care reforma administrativ-teritorială si descentralizarea.
Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin reorganizarea administrativ-teritorială s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj ar fi decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
Chiar si la atragerea de fonduri europene au existat sincope din cauză că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene.
Uniunea Europeană a creat un sistem de clasificare comun al unităților teritoriale din țările membre denumit NUTS (Nomenclature of territorial units for statistics), având drept scop realizarea de analize socioeconomice în cadrul regiunilor, cât și pentru încadrarea intervențiilor în contextul politicii de coeziune a UE.
Nivelul NUTS căruia îi aparține o unitate administrativă este stabilit pe baza numărului de locuitori si anume:
-NUTS 1: Minim 3 milioane; Maxim 7 milioane;
-NUTS 2: Minim 800.000 ; Maxim 3 milioane, echivalent cu regiunile de dezvoltare ;
-NUTS 3: Minim 150.000 ; Maxim 800.000, echivalent cu actualele județe de la noi ;
Din această cauză diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi dispune de un aparat administrativ supradimensionat, dar fără ca acesta să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
In acest sens există depus la parlament un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a României pe structura regiunilor de dezvoltare:
(Vezi: https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganizarea-teritoriala.pdf)
Prin adoptarea acestui proiect de lege prin asumarea raspunderii în parlament s-ar crea cadrul legal necesar pentru reducerea numărului de prefecturi precum si al direcțiilor deconentrate ale ministerelor în teritoriu.
Incă din anul 1998 în România au fost constituite regiunile de dezvoltare care corespund cu diviziunile de nivel NUTS-II din UE. Era o condiție pentru ca România să adere la Uniunea Europeană. Asa au apărut cele 8 Agenții de Dezvoltare Regionlă, fără personalitate juridică.
Asadar, reforma administrativ-teritorială este o necesitate si aceasta se poate face printr-o procedură mai simplă fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
De asemenea, in România sunt 3.228 de unități administrativ-teritoriale (UAT), constând din 2.862 de comune, 216 orașe, 102 municipii, 41 de consilii județene și Primăria Capitalei cu cele șase primării de sector, dintre care doar o pătrime din acestea pot susține cheltuielile cu salariile exclusiv din venituri proprii, fără a lua în considerare si cheltuielile de funcționare.
De altfel, un prim pas a fost făcut in anul 2021, când a fost promulgată Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România (PL-x 507/08.09.2020), prin care cele 8 Agenții pentru Dezvoltare Regională din România devin Autorități de Management pentru Programele Operaționale Regionale începând cu exercițiul financiar următor:
1. Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est;
2.Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est;
3. Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia;
4. Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia;
5. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest ;
6. Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest;
7.Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru;
8. Agenția pentru Dezvoltare Regionala București-Ilfov.
Astfel, cele 8 ADR-uri vor fi mai aproape de locuitorii regiunilor odată cu POR 2021-2027, cu urmatoarele avantaje:
-Mai puțină birocrație și perioade de așteptare mai scurte.
-ADR-urile se vor ocupa de gestionarea și implementarea proiectelor precum și de efectuarea plăților către beneficiari.
-ADR-urile vor elabora ghidurile de finanțare în funcție de nevoile dumneavoastră.
-Evaluarea și contractarea proiectelor va fi realizată la nivel regional.
In plus, prin reducerea numărului de judete s-ar reduce automat si numărul de prefecturi si institutii deconcentrate care in prezent sunt răspândite în cele 40 de judete si în municipiul București, la numai 8 prefecturi cu prefecții numiți de Guvern și care este responsabili pentru conducerea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și altor organe ale administrației publice centrale din numai 8 unități administrativ-teritoriale (județe).
In concluzie, reorganizarea administrativă şi descentralizarea trebuie pregărită si făcută etapizat de pe acum astfel încât să poată fi definitivată la alegerile din 2028.
(Vezi si: https://propolitica.ro/2025/06/30/sinteze-o-reforma-administrativ-teritoriala-care-sa-asigure-dezvoltarea-economica-si-sociala-a-tarii-pe-o-baza-sustenabila-este-obligatorie/)
Ceea ce ati este obiectiv si corect. Aceasta reforma teritoriala trebuia facuta inca din 2000. Dar partidele si camarilele lor nu au vrut sa piarda afacerile de familie si voturile. Dar nici pana in 2028 nu o vor face, pt ca nu exista consens, vointa politica si majoritate parlamentara. Iar regiunile trebuie sa detina doar un guvernartor sau prefect al regiunii.
”Prin adoptarea acestui proiect de lege prin asumarea raspunderii în parlament s-ar crea cadrul legal necesar pentru reducerea numărului de prefecturi precum si al direcțiilor deconentrate ale ministerelor în teritoriu.”
Prin adoptarea acelui proiect de lege s-ar crea un Nagorno-Karabah în centrul țării, iar prevederile de la articolul 7 demonstrează că inițiatorii proiectului știu foarte bine asta. Așa ajung oamenii să voteze cu PSD și cu AUR, iar Ilie Bolojan nu e atât de naiv încât să-și asume răspunderea pe un asemenea proiect.
”-ADR-urile vor elabora ghidurile de finanțare în funcție de nevoile dumneavoastră.”
Interesantă formulare. Deci ăsta e scopul? Fonduri europene în schimbul fragmentării țării? Acordurile de la Minsk în versiunea pentru România?
”Articolul 7. – Modificarea limitelor teritoriale
Se interzice orice modificare a limitelor teritoriale ale județelor, municipiilor, orașelor, și
comunelor care are ca scop sau efect schimbarea ponderii cetățenilor aparținând minorității
naționale în unitatea administrativ-teritorială în cauză, precum și afectarea drepturilor și
libertăților acestora (…) ”
Bateti campii cu gratie. Polonia, Bulgaria, Slovacia, Ungaria au facut demult o reasezare administrativa. Si nu au disparut de pe harta Europei.
Nu poți să-i omori pe ăia mici cât timp tu oferi bani gratis în București, adică ți se pare firesc să te împrumuți și să plătești tuturor:
pt. căldură, transport, gunoi, etc …