Speranța
Învățământul din întreaga lume se află într-o perioadă de criză și încearcă din răsputeri să se redefinească pentru a putea supraviețui. Sistemul educațional din România nu face excepție, trecând la rândul său printr-o criză identitară.
Problemele societăților se reflectă în acelea ale sistemelor de învățământ, provocările fiind influențate inclusiv de dura lungă a istoriei. Pe lângă problemele specifice fiecărei culturi, câteva dileme sunt comune.
Care este rolul școlii într-un context în care rețelele sociale tind să devină (iar în anumite zone ale lumii deja au devenit) principalul mijloc de informare, într-o lume în care avalanșa informațională creează iluzia cunoașterii și în care oamenii ignoră expertizele experților, considerând axiomă opiniile influencerilor?
În ciuda provocărilor comune, criza actuală a sistemului educațional românesc este și rezultatul răsturnărilor valorilor la care a fost supusă societatea. Aproape nimeni nu mai crede în unul dintre principalele idealuri ale sistemului de învățământ modern, acela de a face posibilă, prin educație, ascensiunea socială. Câți dintre români mai cred că dacă „ai carte, ai parte”? În ultimele zeci de ani am fost martorii unor îmbogățiri magice care n-au avut nicio legătură cu meritocrația, cu performanța educațională. Am fost conduși de indivizi fără examenul de bacalaureat promovat. Am fost martorii ducerii în derizoriu a excelenței, fiind, probabil, țara europeană cu cele mai multe doctorate falsificate. Ni s-a transmis constant ideea că „școala scoate tâmpiți” pe bandă rulantă, că pentru un elevi, o eventuală corigență nu reflectă o tragedie pentru că nu oamenii educați au ajuns în fruntea statului, ci descurcăreții, foștii corigenți și repetenți.
La toate acestea se adaugă subfinanțarea cronică a sistemului educațional, lipsa de atractivitate a acestei meserii, forma fără fond a discursurilor celor care au mimat interesul pentru educație. Minciuna, impostura au ajuns la cel mai înalt nivel: un fost profesor, ajuns președinte, care a avut ca proiect de țară „România educată” a lăsat țara și educația în paragină.
Ce rol mai poate avea școala într-o societate care a încetat să mai creadă în rolul formator al acesteia? Este totul iremediabil pierdut?
Nu, atât timp cât decidenții vor fi oameni care prețuiesc educația în adevăratul sens al cuvântului, care nu se rezumă la formule goale de conținut, care își asumă precizările din documente referitoare la relația dintre perfomanța sistemului educațional și securitatea națională.
Va fi ușor? Nu, pentru că actualul sistem educațional a acumulat atât de multe carențe încât nu pornește nici măcar de la zero, ci de la minus.
E nevoie de oameni cu viziune, de fapte, de dăruire. Altfel, sistemul educațional va ajunge la „lada de gunoi a istoriei”, iar societatea românească, în același loc, odată cu acesta.
Realitatea
Componența noului guvern ne-ar putea duce cu gândul la următoarea dilemă: ar fi posibil ca cei care ți-ar vandaliza locuința să se afle printre aceia care ți-ar promite reconstrucția acesteia? În viața reală, o absurditate. În politica românească, o evidență. Însă, tuturor ne este cunoscut faptul că politica reprezintă arta compromisului. De această dată, un compromis în beneficiul cetățenilor, inclusiv al profesorilor și al elevilor?
Parcurgând programul de guvernare aflăm că „educația va fi motorul mobilității sociale, al inovației și dezvoltării economice sustenabile, prin asigurarea unui sistem de învățământ centrat pe elev, echitabil și incluziv, sprijinit de profesori motivați și corespunzător formați”[1].
Însă, contextul istoric în care ne aflăm, impune, conform aceluiași document, anumite „măsuri de eficientizare economico-financiară”. Modificările din sistemul de învățământ preuniversitar vizează modificarea normei didactice prin „creșterea numărului de ore de activități didactice în învățământul preuniversitar, minimum până la nivelul valorii medii la nivel european/OECD”, „analiza degrevărilor de normă și acordarea lor, de regulă, din timpul nondidactic al normei”, „analiza numărului efectiv de ore, raportat la numărul normat de ore din cadrul unui post didactic”, „plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru (40 de ore pe săptămână), pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică”[2].
Un alt palier vizează reducerea numărului burselor, acestea trebuind „să reflecte adecvat două lucruri: suportul pentru condiții socioeconomice dificile și/sau pentru excelență educațională”.
Alte măsuri vizează: „creșterea numărului minim de copii dintr-o clasă” și „creșterea numărului maxim de copii într-o clasă”[3].
Recunosc, inițial am crezut că oboseala și-a pus amprenta asupra capacității mele de a înțelege sensul unui text. Ulterior s-a confirmat de la cel mai înalt nivel: se dorește mărirea numărului elevilor din clasă. Așadar, după ani de lupte în această privință, ne întoarcem de unde am plecat. Clase supraaglomerate, profesori aflați în imposibilitatea de a acorda atenția cuvenită fiecărui elev. În acest context îmi revine adesea în minte formula repetitivă din noua lege a educației: „interesul superior” al elevului[4].
De asemenea, se amintește că norma de predare a profesorilor din România va fi la nivelul mediei europene. Ministrul a subliniat bunele sale intenții: „La nivelul mediu care există în Uniunea European sau în OECD. Vi se pare ceva în neregulă cu asta? N-am spus maximum”[5].
Rezultatele demersului vor fi interesante atât timp cât, alături de norma de predare, vor fi comparați și alți indici, precum condițiile de muncă sau nivelul de salarizare. Compararea doar a normelor de predare ar fi lipsită de logică și ar reprezenta un abuz, o încercare de manipulare, prin care s-ar transmite faptul că profesorii din România muncesc sub media celor din Europa, fără a oferi o privire de ansamblu asupra diferitelor sisteme educaționale[6]. Dacă tot optăm pentru calea de mijloc, nu ar fi oportun ca și în privința celorlalte aspecte reperul să ne fie tot media din Uniunea Europeană? „Vi se pare ceva în neregulă cu asta? N-am spus maximum”.
Li se solicită profesorilor solidaritate în vremuri de criză. Profesorii au fost și sunt solidari cu sistemul educațional: au acceptat întoarcerea la catedre, în ciuda faptului că nu li s-a oferit ceea ce li s-a promis odată cu încetarea grevei. A fost acceptată și înghețarea salariilor bugetarilor. Dar să spui că reformezi sistemul educațional, că îți pasă de bunăstarea elevilor și a profesorilor și lipsurilor acute din sistemul educațional să adaugi alte neajunsuri, e prea mult.
Insistând asupra faptului că profesorii sunt plătiți pentru opt ore de muncă pe zi, ministrul Educației și Cercetării își asigură o marjă pe care o poate interpreta după bunul plac. În cadrul acestui discurs se află, voalată, amenințarea că este în puterea sa să impună cadrelor didactice să petreacă opt ore pe zi în școli. Declarațiile sale dovedesc faptul că ar implementa acest aspect dacă ar putea, dar infrastructura e la ani lumină distanță de dezideratul său reformator[7]. În schimb, utilizează discursul referitor la cele opt ore într-o manieră care s-ar fi potrivit mai bine în teatrul lui Ionesco: reducerea normei și pentru „profesorii buni”: „din alea 8 ore poate degrevăm 2 ore ca să nu facă activitățile acelea suplimentare, birocratice”[8]. Toate acestea în condițiile în care noua lege a sistemului de învățământ preuniversitar stabilește clar faptul că norma didactică de predare-învățare-evaluare este de 18 ore pe săptămână[9] și că, în anumite condiții, aceasta poate fi redusă la 16 ore pe săptămână.
Un ultim aspect, referitor la bursele acordate elevilor. Conform completărilor ulterioare publicării programului de guvernare, vor exista două categorii de burse: „burse de merit, cu condiția unei medii minime de 9, pentru cel mult 15% dintr-o clasă, și burse sociale”[10]. Astfel, dispar bursele de excelență olimpică (I și II) și bursele tehnologice, iar bursele de merit nu vor mai fi acordate „pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar”, așa cum stabilea Legea nr.198/2023[11].
Așadar, regulile sunt modificate la finalul jocului. Cum se va raporta la această situație un elev care s-a străduit un an de zile să se plaseze în primii 30% din elevi din clasă, iar conform noilor standarde nu va mai fi bursier? Dar un elev olimpic care, conform rezultatelor obținute în anul școlar 2024-2025 ar fi trebuit să obțină burse de excelență olimpică? Astfel se manifestă „interesul superior” acordat elevilor români?
În ciuda criticilor vehemente apărute în spațiul public, păstrând tradiția ministerială postdecembristă, profesorilor li se promite că va fi mai bine. Mai crede cineva în promisiunile de mai bine? Ceea ce știm cu siguranță e faptul că prin măsurile anunțate va fi mai rău, atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Dezamăgirea este cruntă, raportată și la orizontul așteptării societății atunci când s-a aflat numele viitorului ministru al Educației și Cercetării. Mulți am gândit: „În sfârșit, cineva care să ne reprezinte interesele, un ministru așa cum au fost puțini!”. Însă, diferențierea între persoana care ocupă o funcție și depersonalizarea acesteia odată cu ocuparea unei funcții nu este o noutate. Ernst H. Kantorowicz a scris o lucrare clasică despre cele două corpuri ale regelui[12].Păstrând proporțiile, putem afirma că ministru devine altul odată cu ocuparea portofoliului. Mai aproape de zilele noastre, o lucrare demnă de luat în calcul în acest context este cea semnată de Theodor Paleologu, Patologiile puterii[13]. Referindu-se la cei care dețin puterea, intelectualul român amintește efectul oglinzii care mărește binele sau răul din fiecare persoană. Cu gândul la acest aspect și ținând cont de politica educațională a majorității miniștrilor educației din ultimele zeci de ani, tind să cred că în interiorul ministerului de pe str. Gen. Berthelot chiar există anumite oglinzi care augmentează doar părțile mai puțin bune. Până la proba contrarie, profesorii și elevii rămân cu certitudinea că ministrului Educației și Cercetării îi revine misiunea de a-i sancționa, nu aceea de a-i reprezenta.
Degeaba se afirmă în diverse rapoarte că anumite aspecte din sistemul de învățământ „devin risc de securitate națională”[14] și că „trebuie regândit rolul profesorului în societate, pentru a încuraja cei mai buni absolvenți de studii superioare să-și dorească să devină profesori”[15]. În momentul de față, pare că prioritatea este aceea de a-i încuraja pe profesori să identifice alternative profesionale. Cine își imaginează că unul dintre cele mai ambițioase programe de reformare a sistemului de învățământ din România are vreo șansa de reușită în contextul înrăutățirii condițiilor de muncă din interiorul acestuia?
De fapt, situația este tragică. Până în 2030, când se presupune că statutul profesorilor va ajunge la cote nemaiîntâlnite, mulți dintre profesorii buni vor părăsi sistemul, iar mulți alții vor vota antisistem. Iar atunci va fi prea târziu pentru a mai putea remedia vreun aspect.
[1] PROGRAM DE GUVERNARE PSD-PNL-USR-UDMR-GRUPUL PARLAMENTAR AL MINORITĂȚILOR NAȚIONALE DIN CAMERA DEPUTAȚILOR 2025-2028, p. 61. Disponibil online : https://hotnews.ro/wp-content/uploads/2025/06/program-de-guvernare-23-iunie-2025.pdf.
[2] Ibidem, pp.63-64.
[3] Ibidem, p. 64.
[4] În noua lege a educației, formula „interesul superior”, cu referire la antepreșcolari, preșcolari și elevi, se regăsește de opt ori. Vezi https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2023/Legi_educatie_Romania_educata/legi_monitor/Legea_invatamantului_preuniversitar_nr_198.pdf.
[5] Alexa Stănescu, Daniel David, ministrul Educației, despre propunerea de creștere a normei didactice la minimum mediei din OCDE: Cred că este un element de raționalitate și un criteriu al decenței în situația de criză în care ne aflăm acum. Nu creștem în orb și la paușal, https://www.edupedu.ro/daniel-david-ministrul-educatiei-despre-propunerea-de-crestere-a-normei-didactice-la-minimum-mediei-din-ocde-cred-ca-este-un-element-de-rationalitate-si-un-criteriu-al-decentei-in-situatia-de-criza/, accesat 27.06.2025.
[6] Date referitoare la salariile profesorilor din Uniunea Europeană, disponibile pe https://eurydice.eacea.ec.europa.eu/data-and-visuals/teachers-actual-salaries#tab-1, accesat 27.06.2025.
O analiză recentă vezi și pe https://www.euronews.com/business/2025/01/27/teacher-salaries-in-europe-where-are-the-highest-rises-and-falls-in-real-terms, accesat 24.06.2025.
[7] Am mai abordat acest aspect: Andrei Avram, „Dacă ești plătit pentru opt ore, stai opt ore în școală”. Cu ochii pe mintea profesorilor, https://www.contributors.ro/daca-esti-platit-pentru-opt-ore-stai-opt-ore-in-scoala-cu-ochii-pe-mintea-profesorilor/, accesat 27.06.2025.
[8] Diana Ghimiși, Exemplu de reducere de normă pentru „profesorii buni”, propus de ministrul Educației: Din cele 8 ore poate degrevăm 2 ore, ca să nu facă activitățile acelea suplimentare, birocratice, https://www.edupedu.ro/exemplu-de-reducere-de-norma-pentru-profesorii-buni-propus-de-ministrul-educatiei-din-cele-8-ore-poate-degrevam-2-ore-ca-sa-nu-faca-activitatile-acelea-suplimentare-birocratice/, accesat 27.06.2025.
[9]https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2023/Legi_educatie_Romania_educata/legi_monitor/Legea_invatamantului_preuniversitar_nr_198.pdf, p.80.
[10] Alexa Stănescu, Vor fi două categorii de burse, anunță ministrul Daniel David: Burse de merit, cu condiția unei medii minime de 9, pentru cel mult 15% dintr-o clasă, și burse sociale. Simbolic, voi renunța lunar la 25% din salariul meu de la minister pentru 2 burse de merit și 7 sociale, https://www.edupedu.ro/vor-fi-doua-categorii-de-burse-in-anul-scolar-2025-2026-anunta-ministrul-daniel-david-burse-merit-cu-conditia-unei-medii-minime-de-9-pentru-cel-mult-15-dintr-o-clasa-si-burse-sociale-simbolic-v/, accesat 27.06.2025.
[11] Vezi Secțiunea a 4-a, Bursele elevilor : https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2023/Legi_educatie_Romania_educata/legi_monitor/Legea_invatamantului_preuniversitar_nr_198.pdf, pp. 42-43.
[12] Ernst H. Kantorowicz, Cele două corpuri ale regelui. Un studiu asupra teologiei politice medievale, traducere de Andrei Sălăvăstru, Prefață de William Chester Jordan, Postfață de Alexandru-Florin Platon, Editura Polirom, Iași, 2014.
[13] Theodor Paleologu, Patologiile puterii. Gândurile unui convalescent, Traducere din limba franceză de Irinel Antoniu, Editura Trei, București, 2025.
[14] Prof. univ. dr. psih. Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene , Raport de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizări prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX), pp. 2, 21, 36. Disponibil online: https://www.edu.ro/sites/default/files/Daniel_David_Raport_QX.pdf.
[15] Ibidem, p.26.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
” LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH’ENTRATE….”
Toate analizele sau/și clasamentele instituțiilor internaționale constată aceeași situație: învățământul românesc este sub nivelul celorlalte țări de același nivel de dezvoltare cu România, practic trage în jos relevanța de stat dezvoltat. Sunt unii indicatori rușinoși ca testele PISA, abandonul școlar, clasamentele Sanhai, exodul creierelor, etc. Paradoxal, nimeni nu știe/vrea/poate să rezolve situația. Orice ar încerca cineva, restul urlă că nu e bine. Ca simplu cetățean, întreb: de ce mai finanțăm învățământul? O jumătate sunt analfabeți funcțional deci inutili social, iar un sfert din cei buni pleacă să se realizeze în străinătate muncind pentru alții ( deși au fost educați pe banii cetățenilor români). Învățământul a ajuns o afacere proastă pentru poporul român.
O imagine bine descrisa intre ce avem si ce ar trebui sa fie. Peste tot in lumea educatia a avut un recul. Dar pregatirea unor buni specialisti este dorita tot mai mult. La noi, a face scoala cu mai multi elevi la clasa arata ca nu avem dascali dar nici bani. Scoala nu se face cu turma ci cu maxim 16- 20 elevi la o clasa de gimnaziu, in primar chiar mai putin, daca exista 2- 3 copii CES. Dupa 1990, toate guvernarile si au batut joc de scoala si de dascali cu reforme de doi lei. Nici actualul ministru nu este cu nimic mai bun decat cei dinantea lui. Mai mult incapatanare lui extrema arata lipsa de progres si de solutii creative, pozitive…..
Ca sa înțelegem nai bine tendinra, trebuie sa intelegem naparat!!!! ce a facut Bolojan la BH acum vreo 12 ani: a comasat sau desfiintat scoli si licee, iar mai recent a vrut sa inchida ansambluri folclorice, teatre etc. , ex. Crisana , nu a mai sponsorizat clubul de fotbal FC.Bihor… A infiintat liceu dual, cu specializari))) de 2 bani…parca pt. dizabiki mental…Pe Bolojan nu il vei vedea la teatru sau la un concert simfonic, e un tip acultural. El vede Romania ca in fel de mic land german , cu muncitori dusi la arbeit😁 care oricum te macht frei
I. Bolojan ce a facut in un judet, nu va putea face cu o clasa politica si partide cu camarile si sinecuri proprii la nivel central si in 41 de judete. Este o iluzie! A taiat de jos, caci a fost mai lesne, de foarte sus nici nu se va atinge, va zbura in secunda urmatoare…
Câți dintre români mai cred că dacă „ai carte, ai parte”? Judecind dupa plagiate probabil ca inca foarte multi. Doar ca ei spun „ai diploma, ai parte”. Cumva in dictatura era mai simplu, acolo elita represiva spunea cum trebuie sa arate produsul finit atunci cind iese de pe banda sistemului de invatamint. Acum asta e o intrebarea la care societatea democratica trebuie sa dea un raspuns si asta e mult mai greu, fiind in joc mai multe interese care trebuie echilibrate. Pina nu ajungem la un raspuns consensual vom avea dezordine.
Domnule Avram,
Dincolo de jelania expusa aici, arati-ne si noua 1,2,3 masuri practice, rapide, care ar spori calitatea invatamantului.
Nu exista, nu aveti.
Trecut au anii ca norii lungi pe șesuri…
Asa au trecut si anii noștri si praf s-a ales de viitorul, devenit acum trecut, al fiecaruia dintre noi.
Unul dintre vectorii ruinei societatii romanesti a fost si este corpul didactic.
Eu nu fac statistici, cati din 100% sunt zero, cati ok, cati bine, cati exceptional.
Pot sa va spun doar atat: din perspectiva momentului dramatic pe care il parcurge societatea universala, scoala romaneasca este doar un imens centru de baby-sitting, iti duci copilul la 8 acolo ca sa stii ca nu ti sta pe strada, si nu i ai treaba pana la ora 3.
60% din programa e degeaba. Ex: geografie, religie, tic, tehnologie, toate niste inventate sa dea ore unor nefericiti.
Dincolo de asta, toti ne rupem sa platim meditatii.
Scolile sunt conduse prost pt ca sunt numiti directori dintre profi, clasele sunt conduse prost pt ca dirigii si dirigele au catedre si nu se ocupa doar de copii.
En fin.
Incompetenta corpului didactic romanesc este reflectata si in impotenta tuturor reformelor.
Nu va autoinselati.
„Romania educata” a fost facuta se profesori! Nu de politicieni.
O reforma a educatiei eficienta se poate face intr-o lună!
Va garantez asta.
Ia sa lucrati dvs intr o corporatie 1 an, sa vedeti ce viteza decizionala si de transformare exista acolo!
Echipa, șefii, obiectivele, workflow-urile se pot schimba in 3 zile.
Am sa va spun ceva si va rog sa meditati la asta.
Invatamantul romanesc (nu ma refer si la alte tari desi cred ca e la fel) este complet-complet rupt de realitatea vietii, a adolescentei, a muncii, a socializarii, a viitorului.
Nu cere nimeni sa fiti dati afara, deși minim 50% ar merita.
Dar cerem o profesionalizare rapida, o responsabilizare fata de rezultate, o salarizare in functie de rezultate, 8 ore pe zi la școala, beneficii legate numai de performanta.
E simplu.
Ganditi-vă la astea:
Ce s-ar intampla daca s-ar introduce „review-ul” pt profesori si scoli? Anonimizat, nu public shaming.
Seism!
Ce s-ar intampla daca istoria si geografia ar fi contopite cu „civilizatii, mari religii, marile provocari ale societatii contemporane: despre antisemitism, despre fundamentalism islamic, China, Rusia, ce este MAGA, latinism vs dacopatie, holocaustul romanesc, nationalsim vs patriotism, etc in loc de incredibil de vetusta abordare cronologic-minoră de azi?
Ce s ar intampla daca acesti copii ai nostri ar asuda pe zi 1 h la sport?
Ce ar fi daca orele de tic ar fi transformate in matematica, algoritmi, exercitii de logica si gandire?
Ce s-ar intampla daca o parte din profii inutili ar fi reclaificati in TM, team manager, care sa urmareasca pas cu pas rezultatr, contactul cu parintii, improvement etc
Ce s-ar intampla daca s ar preda in scoala etica si morala, an de an, saptamanal?
Etc etc etc
Concluzie: lamentatio ul dvs este general, fara substanta, fara orizont.
C m buna solutie: o reforma rapida, incepand de azi, cu buldozerul, profesori recalificati la locul de munca, rapid, introdusa disciplina scolara, cooptati manageri, va garantez, scoala romaneaasca ar putea „decola” in max 1 an.
Practică si eficienta, dl Avram, nu povesti si inutilitate!
Va salut cu respect.
Si inca e mult prea putin ceea ce spuneti!
E indicat sa recunoastem falimentul scolii ca institutie sociala.
Oamenii au nevoie sa invete, dar nu au nevoie de scoala asa cum o cunoastem astazi.
Scoala de astazi este stalinista in structura si esenta sa:
– minima diferentiere
– accent pe memorie
– predarea umana ca piesa centrala – de la profesor catre grupul de elevi
– accentul pus pe invatarea academica, in detrimentul celei praactice
In conditiile in care diversitatea indemanarilor necesara a crescut puternic in ultimii 10 ani, scoala nu mai are cum sa le livreze, Este imposibil sa predai unui grup de 20 de elevi (in cazul ideal) in asa fel incat sa raspunzi cerintelor individuale legitime.
In conditiile in care informatia si cursurile sunt disponibile pe internet, atat ca module cat si ca MOOC, nu ai cum sa faci fata cu un om care vorbeste unui grup. Aici e o intreaga auto-amagire atat a profesroilor cat si a parintilor cu teme inchipuite de genul „simti clasa” sau „socializare”. Sunt doart inchipuiri.
Am vorbit cu persoane care au copiii in alte tari si cu aceei tineri. In lume scoala e in cadere libera, ca institutie,
Ce e de facut? Doua lucruri simple:
a) acreditarea scolilor cu programa si organizare la dispozitie , eventual cu doar un foarte mic trunchi comun
b) recunoasterea micro-credentialilor pe acelasi palier cu scoal institutionala
Ar mai fi nevoie si de introducerea unei institutii de mentorat scolar, adica a indrmatorilor de invatare, ca persoane sau institutii. Acestia nu ar invata elevii, ci i-ar indruma sa invete.
De fapt asta se si intampla in realitate – cei care vor sa invete invata singuri si isi dezvolta fiecare un sistem propriu de invatare. Doar ca examenele lipsite de sens – in toata lumea, nu doar in Romania – adauga o povara inutila si consuma timp degeaaba – elevii invata pentru examen pentru ca li se impune, nu pentru ca le-ar folosi la ceva.
Adultii blameaza tinerii pentru faptul ca ei afirma raspicat inutilitatea scolii asa cum este ea astazi. Adultii se prefac in mod rusinos ca nu inteleg deosebirea dintre a invata si a urma cursurile unei scoli traditionale.
Cand generatia alfa va ajunge la conducerea societatii – in Romania si peste tot in lume – ei vor schimba invatarea. Cam peste 10-20 de ani. Pana atunci chinuim copiii si tinerii cu tampeniile noastre.
Se tot vorbeste de 30 ani de „reforma invatamantului”, ba chiar s-au facut si brosurici tembele cu ‘Romania educata”, dar rezultatele pozitive nu prea apar. Asta fiindac „reforma” e prost gandita.
Calitatea studentilor e de la an la an mai slaba, si aici vorbim de Univ Bucuresti sau POlitehnica Bucuresti; la univ din provincie mi-e si frica sa ma gandesc.
S-a mers gresit in opinia mea in toti acesti ani pe cateva directii generale:
1) elevii sa nu prea mai memoreze, li s-a micsorat si cantitatea de informatie predata la ore
2) note mari la aproape toti, nu mai pot fi mustrati, examene mai usoare
3) stimulam chipurile „creativitatea”, dar se ajunge la forme superficiale, fara fond; depinde ce se intelege prin „creativitate”…
Se ajunge la facultate ca multi studenti sa ia note mari fara acoperire in cunostiinte, doar pt a-i pastra in facultati, apoi li se ofera n sesiuni de mariri sau reexaminari, doar-doar or trece…
Astea sunt aberatii. Criteriile de selectie si notele trebuie date sever, doar pe munca si cunostiinte reale, nu pe prezenta, referate sau examene cu cartile pe masa.
Memorarea este buna, are rolul sau important. Evident elevii nu tb sa se bazeze doar pe memorare, dar memorarea e o parte din procesul de invatare. Se fac astfel legaturi in creier intre diferitele notiuni, se aprofundeaza. Inteligenta/curiozitatea/creativitatea joaca deasemenea un rol important in invatare.
Dand note mari usor nu se stimuleaza elevii/studentii sa invete mai mult, ci 99% din ei zic ca stiu si se culca pe o ureche… Examenele tb sa fie grele, sa fie o pregatire pt restul vietii, sa-i invete lectia seriozitatii si a muncii bine facute, nu de mantuiala.