Există țări care trăiesc periculos. Și există țări care își fac asigurare pentru orice, inclusiv pentru eventualitatea că asigurarea nu funcționează. România pare să facă parte din a doua categorie. Nu pentru că i-ar lipsi energia sau inteligența, ci pentru că, în ordinea noastră interioară a valorilor, stabilitatea cântărește mai mult decât curajul. Datele recentului studiu prezentat în cartea „România între lumi. Valorile angajaților români” ne dezvăluie această arhitectură a valorilor care nu ne lasă să cădem, dar nici să sărim…
În autoevaluare, valorile dominante ale vastei majorități a angajaților români sunt onestitatea, responsabilitatea, competența, încrederea, relațiile de calitate. Altfel spus, ne vedem decenți, serioși, corecți. La nivel intermediar apar adaptabilitatea, dorința de progres, colaborarea, apartenența la grup – semn că nu suntem rigizi, doar atenți. Iar la margine rămân inițiativa disruptivă, asumarea riscului, experimentarea, originalitatea, curajul decizional.
În oglinda națională, topul valorilor devine brusc mult mai pragmatic: câștigul financiar, recunoașterea, confortul, siguranța, avansarea. Moralitatea este importantă, dar visul colectiv este prosperitatea liniștită.
Cu alte cuvinte, nu suntem o societate fără valori. Suntem o societate care își pune mai întâi centura de siguranță și abia apoi pornește motorul.
Democrația prudenței
Dacă această ordine a valorilor rămâne stabilă în următoarele decenii, România va continua să fie o democrație funcțională, cu alternanță la putere și reforme graduale. Responsabilitatea și competența vor fi apreciate, dar siguranța și confortul vor dicta ritmul. Vom prefera ajustarea fină în locul rupturii decisive. Vom discuta mult înainte să schimbăm. Vom corecta, dar rar vom transforma.
Este democrația prudenței: un sistem în care stabilitatea este valoarea supremă, iar schimbarea trebuie să dovedească dinainte că nu va deranja prea tare. Reformele structurale, cele care cer disconfort temporar, vor fi adesea amânate sau fragmentate.
Nu pentru că nu le înțelegem utilitatea, ci pentru că instinctul nostru colectiv este să minimizăm riscul. Într-un asemenea cadru, România va progresa încet și sigur. Va construi infrastructură, va digitaliza, va dezvolta sectoare competitive. Dar rareori va accelera spectaculos. Pentru că accelerarea presupune exact acele valori care stau, astăzi, la margine.
Ispita protectorului
Există însă un punct vulnerabil în această cultură a precauției. Când siguranța și confortul sunt dominante, pluralismul poate părea dezordine. Când câștigul financiar este central, iar încrederea sistemică rămâne scăzută, orice inegalitate poate fi percepută ca nedreptate.
În momente de criză, această combinație poate alimenta dorința pentru lideri care promit simplificare și ordine. „Lasă-mă pe mine”, spune protectorul. „Reducem dezbaterea, grăbim decizia, punem lucrurile în rând.” Nu este nevoie de pasiuni radicale pentru ca democrația să se subțieze. E suficientă oboseala. Instituțiile pot rămâne în picioare, dar spiritul deliberativ poate deveni mai îngust. Democrația nu dispare; se eficientizează excesiv. România nu are un reflex autoritar pronunțat. Are însă reflex de autoprotecție. Iar în context tensionat, autoprotecția poate deveni justificare pentru concentrare de putere. O formă, cel puțin soft a iliberalismului, devine posibilă într-un astfel de context social…
Curajul, această valoare marginală
Paradoxul este că dorința de progres există. Adaptabilitatea este prezentă. Competența este apreciată. Vrem să urcăm, să avansăm, să fim recunoscuți. Ceea ce rămâne periferic este legitimizarea riscului. Inițiativa disruptivă și experimentarea sunt tolerate, dar nu celebrate. Greșeala este adesea văzută ca probă de incompetență, nu ca etapă de învățare. Democrația reformistă ar însemna să mutăm curajul din subsol în sufragerie. Să acceptăm că dezordinea temporară poate produce ordine superioară. Să combinăm responsabilitatea cu îndrăzneala, nu să le punem în opoziție. Nu este nevoie să renunțăm la stabilitate. Este nevoie să înțelegem că stabilitatea pe termen lung cere, uneori, instabilitate controlată.
Un viitor previzibil?
Dacă ierarhia valorilor rămâne neschimbată, România va fi, peste încă o generație, o societate responsabilă, competentă și prudentă. Moderat prosperă. Relativ stabilă. Nici dramatic periferică, nici exploziv inovatoare. Nu vom asista la prăbușiri spectaculoase, dar nici la miracole istorice. Vom continua să înaintăm cu pas calculat, verificând terenul înainte de fiecare decizie majoră.
Întrebarea crucială nu este dacă avem valori. Le avem, și sunt solide. Întrebarea este dacă suntem dispuși să schimbăm ordinea lor ierarhică. Pentru că, uneori, cel mai mare risc nu este să greșești, ci să fii atât de bine asigurat, încât să nu mai îndrăznești să trăiești.
Da, probabil aveti dreptate…
Romania e eviscerata (gutless) din diferite motive. Cel mai important fiind emigrarea.
Pai n a cazut că nu mai avea unde.
Din 1877 am fost mereu pe fundul prăpastiei.
„Jocul greșeală așteaptă” . „ Din greseala in greseala, spre victoria finala ne caracterizeaza ”.Valorile solide, la nivel uman , au plecat de mult .Au ramas „ vorba lui Caramitru junior , „Babuinii ”. O natiune ,care , exact in momentul cel mai nepotrivit posibil , face ceea ce face si distruge putintica democratie ramasa la indemina cetateanului ,prin deciziile politice luate alandala , isi merita soarta .Mai bine ar fi sa ne prabusim spectaculos si sa dansam Sirtaki privind distrugerea unui vis ,aidoma lui Zorba Grecul in finalul filmului cu acelasi nume decit sa o cotim smechereste spre ceea ce deja am fost odata multumiti doar de raul altora din jurul nostru transformind un popor intr-o adunatura de oameni .
„Dacă ierarhia valorilor rămâne neschimbată, România va fi, peste încă o generație, o societate responsabilă, competentă și prudentă. Moderat prosperă. Relativ stabilă.”
Observăm continuarea articolelor de promovare a cărții domnului Dorin Bodea.
…Și, de asemenea, promovarea unui nejustificat optimism.
Atunci când, în 1990, Silviu Brucan spunea că România are nevoie de 20 de ani pentru a deveni o democrație, am fost sceptic.
La fel sunt acum, după 35 de ani de la zicerea lui Silviu Brucan.
România este un stat eșuat, capturat de o cleptocrație de sorginte securiso-comunistă.
Prin urmare…
România, foarte probabil, NU va fi, peste încă o generație, o societate responsabilă, competentă și prudentă. Moderat prosperă.
Interesanta abordare, da de gandit. Multumesc si felicitari, cititnd articolul Dvs m-am ales cu ceva.
Autorul încearcă timid să deschidă o dezbatere decisivă, absolut necesară în acest moment, valabilă nu numai pentru români ci și pentru toate popoarele. O dezbatere de felul: Istoria e asta, dar cum va fi Viitorul?
Fiindcă, vai, toată Omenirea trece prin același punct de inflexiune, respectiv o enormă contradicție între vechile valori istorice și noile valori ale Erei Informaționale. A raționa inductiv, cum că vechile valori se vor translata automat de la Istorie spre Viitor mi se pare riscant și periculos.
Ca părere, în acest moment, poporul român „simte” intuitiv că ceva este în neregulă cu propriul suflet și ca urmare basculează haotic între alternative opuse. Este un fel de instinct de conservare, un pericol existențial, care provoacă un fel de destabilizare internă a sufletului românesc. Tot ce înainte era ferm, acum este relativ. Nu cred că acele valori pozitive enumerate de autor sunt conștientizate ca atare, ba dimpotrivă, frica și spaima de Viitor sunt generalizate.
Situația este acutizată de faptul că elitele culturale românești, dar și elitele politice, NU PROPUN NIMIC CREDIBIL.
Și nu este vorba numai despre contradicția simplă dintre democrație vs autoritarism, este vorba de ceva mult mai profund, este vorba despre A FI sau A NU MAI FI.
Așa că versul din Imnul național ” Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte” este mai valabil ca oricând.
Nu vechile valori ne trebuie, ci NOI VALORI.
Un text bizar, extrapolat pe orizontală și asimetric.
Nu este vina noastră că planeta e +8 miliarde, proiectată să ajungă la 10,4 miliarde în 2040-2050. Nu ne trebuie extremiști pentru a ne convinge de existența pluripartitismului.
Nu este vina noastră că alții nu și-au ucis nobilimea și sunt anemici. Dacă nu și-au lichidat aristocrațiile, asta nu înseamnă să devenim servanți de grofi și servanți altora.
Nu este vina noastră pentru poziția geografică; și așa greu încercată și greoaie.
Nu este vina noastră că nu înmânăm noi sabia lui Damocle peste planeta asta – din toate motivele & punctele corecte.
1”..onestitatea, responsabilitatea, competența, încrederea, relațiile de calitate. Altfel spus, ne vedem decenți, serioși, corecți….Moralitatea este importantă, dar visul colectiv este prosperitatea liniștită…Este democrația prudenței: un sistem în care stabilitatea este valoarea supremă, iar schimbarea trebuie să dovedească dinainte că nu va deranja prea tare…”
Cred ca autorul scrie despre Romania si furat de visuri se gandeste la Elvetia.
2. „Democrația nu dispare; se eficientizează excesiv.. Dacă ierarhia valorilor rămâne neschimbată, România va fi, peste încă o generație, o societate responsabilă, competentă și prudentă”
Romania si excesul de eficienta democratica !?….Romania competenta ? Romania responsabila ?….citesti si te minunezi. O betie de vorbe goale care nu au legatura cu realitatea
„Există țări care trăiesc periculos.”
Nu. Nu există. Țările nu sunt indivizi.
„Și există țări care își fac asigurare pentru orice,”
Nu. Nu există. Țările nu-și fac asigurări, dar încheie tratate. Aproape toate.
„inclusiv pentru eventualitatea că asigurarea nu funcționează.”
Fabulație.
„România pare să facă parte din a doua categorie.”
Incă o fabulație, cu specualații etnice in coadă. Pe care se insistă:
” Nu pentru că i-ar lipsi energia sau inteligența, ci pentru că, în ordinea noastră interioară a valorilor, stabilitatea cântărește mai mult decât curajul.”
Specualații și profilări etnice. Care continuă până la sfârșitul…materialului (cum adică „studiu”?)…
„valorile dominante ale vastei majorități a angajaților români”
…și in care se trece de la „România” cea speriată de propria-i umbră la…angajații rumâni. Și speculația asupra profilului etnic continuă. Rumânii sunt mai departe legați de termenul nebulos de „progres”.
Contraportret al rumânului de secol 21, că tot s-a dat liber la profilări etnice: unul dintre cele mai temerare popoare ale momentului – adevărați pionieri ai mileniului 3, căci cel puțin o treime din rumâni zburdă peste hotare, muncesc, se plimbă, investesc, fură, cerșesc, se prostituează in afara granițelor și nu numai in Uniunea Europeană, ci in toate statele planetei. Dacă apare o nouă insulă in Pacific primii 5 locuitori vor fi un american, un chinez, un paki, un rumân și un indo-european de cetățenie română. Am cucerit lumea dar ea nu și-a dat seama incă. Noi suntem progresul. Progresul trebuie să se roage de noi ca să-l purtăm in papornițe in peregrinările noastre planetare pentru ca lumea să afle de el. Suntem printre cei mai deschiși oameni de pe globul ăsta. Ne căsătorim și trăim cu soții și soțiile noastre in cele mai nasoale coclauri, in toiul conflagrațiilor: in Gaza sunt sute de femei progresiste românce care și-au domesticit bărbații. Le găsești și in Turcia, Siria, Iran, Libia. Iar bărbații români își iau neveste in Groenlanda, In Somalia, in Indonezia. Mafioții noștri sunt activi din Mexic până-n Thailanda. Antreprenorii sociali dau clasă Germaniei. Prostituatele noi le facem miniștri, iar miniștrii îi facem curve ori de câte ori ne săturăm de ei. Suntem ahtiați după tehnologii, am dus internetul până-n ultimul cătun, înaintea tuturor și înainte de a duce acolo apa, gazele și asfaltul. Ne place mult să pariem și ne dăm in vânt după toate jocurile și gadgeturile care ne satisfac pofta de risc – de aceea suntem țara cu cele mai multe păcănele din lume.
Avem o singură problemă: și politrucii noștri sunt la fel de aventurieri, de dispuși să-și asume riscuri ca și restul populației, la fel și toți nomenklaturiștii, toți securiștii, toți interlopii și toți slujbașii justiției. Și de aceea era inevitabil ca aceștia să se asocieze in felurite aventuri și inginerii financiare in care au pariat de obicei cu bani publici.
Pentru că la noi cumpătarea, economisirea, prudența sunt valori rarisime, țara arată ca o Somalie punctată de LasVegasuri, pentru că in fiecare clipă se construiește câte un castel din nisip placat cu foițe de aur care a doua zi ajunge o ruină. Ce e trainic, de obicei a fost construit de străini…pe care rumânii nu numai că-i acceptă cu ușurință, dar îi îmbrățișăm și adesea ni-i facem conducători.
Lipsa educatiei ECONOMICO-FINANCIARE la majoritatea romanilor este un mare neajuns. Politica psd bazata pe consum s-a dovedit gresita.
De-obicei, oamenii de la țară nu prea au bani cash, nu le-ar folosi la nimic educația financiară. Există o sumă minimă de la care poate începe administrarea banilor, dar mai mult de jumătate dintre români (și surprinzător de mulți englezi) nu ating nivelul acela minim, nu au ce administra.
Dincolo de asta, cineva trebuie să mai și presteze o muncă reală, iar europenii au cam transferat munca reală în Asia. E drept că acum nu mai vine chiar totul din China, dar vine din India, din Vietnam sau din Bangladesh, deci tot de pe-acolo vine.
Problema reală a României este cheltuierea unor bani pe care nu-i are, iar astea sunt deciziile clasei conducătoare, nu deciziile oamenilor simpli. În societățile bazate pe bani, psihopații sunt cei care au succes.