Articolul lui Rupert Wolfe Murray despre incapacitatea administratiei romanesti de a stabili clar si coerent atributiile fiecarui angajat in parte avand ca rezultat o cvasi-paralizare a deciziei si o teama de asumare a raspunderii, a primit mai multe replici relevante pentru actuala stare de fapt a tarii. Am selectat dintre ele cateva pentru completarea puzzle-ului inceput de Rupert. Imaginea intreaga inca se construieste.
Ministrul si trenurile
Cu vreo doi ani in urma, cautam pe Internet, orarul trenurilor care circula intre Gara de Nord si aeroportul Otopeni. Am gasit, in cele din urma, un fisier pdf scanat dintr-un document ce purta stampila ministerului transporturilor si, daca imi aduc bine aminte, era semnat chiar de ministru. M-am intrebat atunci, de ce e nevoie ca orarul trenurilor sa fie aprobat la nivel de minister (si chiar de ministru!), atita vreme cit exista o companie care se ocupa de transportul pe calea ferata si care ar trebui sa fie perfect capabila sa aleaga un orar al trenurilor. (msb)
Pune-l pe sefu’ in cc
… romanii sunt patroni, ei considera ca iti fac un serviciu ca esti angajatul lor si ca tot ce e intr-o firma, le apartine si din cauza asta vor sa stie absolut orice se intampla, sa fie sunati sa fie pusi in cc cand trimiti mail-uri, iar cand nu o faci sau ai vagi urme de “initiative”-esti pus la punct, de parca ai fi pus in pericol toata averea patronului, si deciziile tale ar costa zeci de mii de euro. (ci ciong)
Darwinism pentru organizatii
Foarte corecta poza. De aceea este blocat sistemul birocratic din Romania, pentru ca seful institutiei este si cel care distribuie corespondenta. La el ajung toate scrisorile si el trebuie sa spuna cine se ocupa de fiecare problema in parte. Pe de alta parte, aceeasi problema am intampinat-o si la firme multinationale si banci multinationale, la care am avut nevoie de peste 3 saptamani pentru a aranja 4 intalniri cu un sef regional al unei mari firme europene care dorea sa furnizeze servicii catre aceste firme. La fel nu am primit raspunsuri la mail-uri si am fost nevoit sa dau zeci de telefoane pentru a fixa intalnirile. De altfel, sunt fime multinationale care nu au date de contact pentru membrii echipei de management.
Dupa cum se misca lucrurile in lume, in maxim 10 ani vor supravietui doar organizatiile cele mai deschise si mai flexibile la dorintele clientilor si a platitorilor de taxe. De ce? Pentru ca nu vor avea de ales. (University of Glasgow)
Fantoma comunismului
Perfect adevarat. Insa motivatia nu ar fi lipsa curajului subordonatilor in a lua decizii. Ci sechelele mentalitatii comuniste: stilul de a gandi dictatorial, supercentralizat si in termeni de antagonizare si neancredere. Oricine e un potential dusman de clasa. Si inca un lucru. In comunism promovarea nu se faceA pe merite ci pe principiul PCR (pile, cunostinte, relatii). Astfel incat oricine ajungea sef avea ca principala grija sa rada tot in jurul lui, pentru a evita din fasa aparitia oricarui contracandidat mai bine manuitor de PCR.
Toate aceste sechele au ramas in toti cei educati in comunism si apoi transmise in mare parte copiilor lor. Asa ca majoritatea celor ce ajung sefi se manifesta ca atare.
Subordonatilor nu li se permite sa ia nici cele mai marunte decizii, iar dupa ani de asemenea subordonare multi nu mai sunt capabili sa le ia nici daca le dai voie. (Scippio)
Occidentul? Eh….
Lasa-ma ca nici cu cei din vest nu imi e rusine. La ei se practica delegarea de autoritate sub forma de proceduri. Toti par niste robotei cretini, fac asa ca asa zice procedura, altfel, sunt oameni normali. Sigur, sistemul are avantajele sale, dar sa nu exageram. (fefe)
Poza intoarsa
O completare, cel putin in germania de multe ori se-ntimpla pe dos, al mai mic si mai prost platit e raspunzator de chestii vitale. marii manageri nu se ocupa decit de “strategii”. Celebrele “proceduri” nu fac altceva decit sa-i elibereze pa marii sefi de orice raspundere. (neamtu tiganu)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Perfect adevarat, insa problema nu se termina cu incapacitatea sefului de a delega responsabilitatile. Atitudinea sefului si atitudinea angajatilor se conditioneaza reciproc. Angajatii nu iau initiativa pentru ca ii mananca seful daca o fac. Iar seful nu-si lasa angajatii sa ia decizii fiindca de prea multe ori iau decizii proaste. Romania e una dintre tarile in care nu exista constiinta publica sau notiunea binelui comun. Adica, ideea de a face ceva bine (sau de a face bine in general) convins fiind ca asta va duce la progresul si bunastarea societatii, care se va intoarce intr-un fel sau altul la tine. Revenind la sefi si la angajati: in Romania de prea putine ori angajatii muncesc cum trebuie fiindca cred ca in felul asta companiei ii va merge bine, chestie de pe urma careia vor beneficia, la un moment dat, si ei: salarii mai mari, beneficii mai bune, atmosfera de lucru mai buna, etc. Nu, angajatii romani muncesc ca niste argati pe mosie, nu fiindca sunt convinsi ca asa trebuie, ci de frica sefului-vechil, care sta cu biciul la spatele lor si de care le e frica, fiindca daca ii da afara nu-si pot plati ratele la Logan. Ce zic eu nu e apologia sefului, nicidecum. De fapt, seful e, de multe ori, un fost argat trait cu frica de vechil.
Stiu ca sunt si exceptii la ce zic eu aici, destul de multe, probabil, dar nu suficiente cat sa schimbe cu adevarat lucrurile.