În acest an, în București, Spitalul, Teatrul și Biserica s-au „aliniat” precum planetele pentru a spune ceva despre lumea în care trăim. Două inaugurări, Teatrul Grivița53 și Catedrala Națională (fostă a „Mântuirii Neamului”) și o revenire tensionată în actualitate a Spitalului pentru copiii grav bolnavi de la Marie Curie (inaugurat în 2023) prin numirea de curând în Guvernul României a uneia dintre cele două co-fondatoare ale Asociației „Dăruiește viață”.
Surprinde, simbolic, această „aliniere”. Căci e vorba de trei structuri fundamentale pentru Creștinism și Comunitate. Dar și pentru oraș și, prin extensie, pentru un teritoriu mai mare. Cele trei evidențiază un raport variabil între Credință și Încredere. Adună oamenii sau oamenii se duc spre ele din motive diferite: alterarea condiției fizice, mentale, adică vindecarea (Spitalul), nevoia de exprimare a emoțiilor, adică catharsis-ul (Teatrul), căutarea unui sens moral, a transcendenței, adică mărturisirea credinței (Biserica). Cele trei, coexistând în același areal, reflectă ideea de om întreg: Corpul, Mintea și Conștiința, și Sufletul.
Cele trei structuri din București au avut impulsuri originare diferite: Spitalul a fost răspunsul dramatic a două femei, co-fondatoarele asociației care a fost temelia ideii, Asociația „Dăruiește viață”, la situația tragică a copiilor atinși de boli severe; Teatrul a fost impulsul unei regizoare și al soțului său de a ridica de la zero un spațiu comunitar dedicat creativității artistice; Biserica a pornit de la ideea unei catedrale reprezentative pentru credința ortodoxă care să adune pe cât mai mulți, dar care să și strălucească triumfător într-un areal simbolic al orașului.
Cum au reușit? Aici apar diferențe. Spitalul a reușit mobilizarea a sute de mii de donatori și companii, Teatrul a reușit, dincolo de un bani personali ai inițiatorilor și un grant , să determine, practic, dar și simbolic, prin cărămizile fondatoare vândute, atragerea sprijinului foarte multor oameni. Biserica a reușit convingerea autorităților să aloce sume imense (de la „centru”, dar și de la două primării de sector) din banii publici, alături de un număr de donații. Nu intru în detalii. Remarc că în cazul Spitalului, dar și al Teatrului, ideea de comunitate a fost bazată pe un raport delicat între Încrederea acordată ideii și Credința fondatorilor că se poate când e vorba de a oferi ceva esențial oamenilor care au donat bani. În cazul Bisericii, ideea de comunitate e bazată originar pe Credință, acea credință care unește și vindecă. Desigur, în cazul Spitalului și Teatrului, ideea de Credință e aparte, mai degrabă e proba unui efort personal în lupta cu timpul, în timp ce Biserica revelă lunga tradiție a instituționalizării Credinței. Ce e, însă, surprinzător, poate, e că, istoric, spațiile dedicate celor trei nu indică Biserica pe primul loc, ci Teatrul. Primele teatre au fost construite din lemn (sec. VI î.Hr.), apoi din piatră (aprox. 325 î.Hr.), primele spitale, de fapt centre de vindecare (asclepieia) în sec. IV î.Hr. iar primele biserici (în case, sec. III d.Hr.) iar ca atare la Roma spre 324 d.Hr.
Cele trei acțiuni fondatoare din București spun ceva despre dinamica spirituală a Capitalei. Fiecare a construit, în timp, o comunitate în jurul lor. Fie că e vorba de vindecare, de creație artistică sau de credința care mărturisește, aceste comunități sunt în contact cu un spațiu fizic care pleacă cu șanse diferite în lupta cu timpul. Teatrul e, mi se pare, cel mai sensibil: dacă strângerea donațiilor a marcat și capitalizat ca imagine clădirea, va fi dificilă dezvoltarea acestei comunități prin realizările artistice ce trebuie finanțate. Cei și cele ce vor da viață acestei continuități nu sunt departe de cei și cele care cred. În cazul Spitalului, vindecarea e un proces colaborativ, ca și în Teatru, unde performanța profesională și dăruirea, alături de comunicarea reală cu pacienții, e semnul reușitei. În cazul Bisericii, în decursul istoriei Teatrului, nu o dată, credința în rolul teatral a dus la convertire religioasă. Sau accidente biografice care pun cele trei structuri în aceeași linie.
În mod normal, Spitalul, Teatrul și Biserica sunt dominante fiecare în felul său. Nu uit că Biserica a exercitat mult timp controlul și ordonarea vieții prin spitale și universități în Evul Mediu. Nu uit că Teatrul înseamnă, azi mai mult ca oricând, o rezistență pe care numai credința o poate crea, în lumea noastră intens tehnologizată și, acum, prin comunicarea și comuniunea emoțional-spirituală. Fiecare dintre cele trei sunt frecventate pentru a răspunde unei nevoi. Dar numai Teatrul și Biserica pot construi comunități de îngrijire, vindecare, reflecție pentru a răspunde acestei nevoi. Spitalul este singurul care te pune imediat, de multe ori, brutal, în fața realității care spune: ești trecător, corpul e mărturia vie a drumului spre moarte. Despre care drum te pregătește Biserica. Nimic altceva nu o poate face.
Desigur, sunt multe capitale europene unde Spitalul, Teatrul și Biserica sunt prezente. Cât de prezente, de fapt? Cât de atent susținute de Autoritate? La noi, subfinanțarea e mai evidentă în cazul spitalelor și teatrelor. Să adăugăm și școlile. Oare de ce? Importantă, căci este, susținerea bisericilor e mai evidentă decât aceea a primelor. E un dezechilibru, așa cum îl percep eu, care poate fi reglat. Cu beneficii pentru toți. În Vest, cele mai evidente tăieri de fonduri se manifestă acum în cazul universităților și artelor spectacolului. La noi, subiectul care doare cel mai mult acum e Școala. Dacă în cazul Teatrului și Spitalului, se poate vorbi de evoluție, de un progres, în cel al Bisericii mai puțin. O întrebare care s-a tot pus: dacă națiunea română e creștin ortodoxă în proporție de peste 78-80% – ceea ce trebuie luat ca declarație -, cum se face că practicanții, care sunt, cred, mai puțini, nu reușesc să trăiască conform valorilor morale ale dogmei Bisericii ceea ce s-ar reflecta în comportamentele sociale și modul interacțiunii comunitare acceptabile, sănătos morale?
Dincolo de ceea ce istoria ne rezervă în continuare, pentru mine anul acesta stă și sub semnul acestor trei structuri care servesc comunitate și înfruntă timpul în continuare. Cu credința sau încrederea fiecăruia, a fiecăreia dintre noi.
Articol apărut inițial pe blogul autorului
E un lucru imbucarator va s-a reusit ridicarea celor 3 obiective.
Pina acum, se ridicau doar stadioane. Bune si alea, dar insuficiente pentru nevoile comunitatii. Mai ales ca stadioanele sunt folosite de patronii de cluburi, dar ridicate din banii comunitatilor. Ceva pute in zona. Chiar daca oficialii din fotbal sunt prinsi cu saci de bani (valuta) tot scapa de pedepse. Asta arata ca Mafia este a cuprins toata Rromanik. (Inclusiv pe cei care vor pensii speciale pentru stresul la care sunt supusi. Probabil e stresant sa iei atita mita.)
Totusi, in Romania nu elevarea unor obiective e deficitara (desi s-au ridicat putine in ultimii 35 de ani; e adevarat), ci explotarea lor. Aici trebuie sa focalizam, caci in ritmul actual si cu naravurile actuale, vor deveni pompe de extractie a banilor publici pentru diversi mafioti.
Asa cum desteptii de mafioti cer sa nu mai fie sacrificate animalele fara stapin din adaposturi (practica curenta in toata lumea) si arunca magareata intretinerii lor pe bugetul local. Nu am nimic cu animalele, dar cei care propun asa ceva, si cei care voteaza, trebuie sa intretina din banii lor animalele respective.
In ceea ce priveste Catedrala Neamului, era necesara, idiferent de comentarii. Din pacate, a fost facuta prea inalta. In mod artificial. Si se simte in structura generala aceasta inaltarea fortata. A iesit un fel de struto-camila cu prea multe turnulete, de parca ar fi creata in Rromanik, nu in Romania.
Pe cand voluntari care vor ridica fabrici? Industrie grea, electronica, aviatie si chiar aero/navomodele (precursoarele dronelor de lupta).
E un punct de vedere care merită reflexie
Colecție mare de național și popor la București. Normal, dincolo de el e doar „provincia”. Nu-i așa că ne-am supăra dacă am numi-o Catedrala Provincială? Oare de ce ne-am supăra? Ne construim greșit. Foarte greșit! Apoi, nu văd cum pot fi aliniate lucruri care sunt fundamental diferite.
Destul de delicata problematica abordata ! In locul dumneavoastra, as fi fost mult mai rezervat in ceea ce priveste abordarea chestiunilor legate de BISERICA. Inteleg pe deplin sensul articolului, inclusiv partea finala a acestuia, dar am senzatia ca Biserica si Credinta sunt caracterizate intr-un mod care poate induce confuzii. Sunt multe de spus si voi incerca sa abordez cateva dintre acestea!
1. As fi destul de circumspect in legarea una de cealalta a notiunilor de Credinta ( ma refer strict la credinta in sens religios ) si Incredere. Credinta poate genera Incredere in fenomene, stari de fapt sau lucruri care nu corespund realitatii, sunt contrare realitatii, sunt contrare sensului de a merge inainte in cadrul evolutiei societatii pe o cale a „mai binelui” pentru toti si pentru fiecare fiinta umana in parte.
2. Sper din tot sufletul ca majoritatea romanilor realizeaza faptul ca doar intr-o societate laica se poate realiza pe deplin fiinta umana in sensul de a beneficia complet si intr-u totul de drepturile si libertatile specifice unei societati libere, unei societati care respecta profund regulile democratice.
In acest context nu inteleg nicidecum de ce era necesara, benefica dezvoltarii noastre ca natie, aceasta catedrala. A mantuirii neamului ? De ce ar fi trebuit „neamul” mantuit ? Ce defecte a avut si are „neamul” pentru a fi necesara „mantuirea” sa? Si „manturirea” sa ar fi oare calea de a inlatura defectele implicit recunoscute? „Nationala” ? De ce „nationala” ? Termenul in sine este contrar faptului ca Romania este un stat laic … sau ar trebui sa fie!
3. A alatura scoala de biserica pe picior de egalitate ca importanta nu e deloc un lucru benefic. Din punctul meu de vedere influenta Bisericii asupra scolii la nivel de secol 21 nu poate fi decat daunatoare. Scoala trebuie sa fie o institutie a cunoasterii, iar biserica ortodoxa si chiar credinta in crestinism nu par a fi deloc dispuse sa accepte informatia de factura pur stiintifica pe care scoala ar trebui sa o transmita. Crestinismul invita credinciosii sa creada in fenomene care nu pot fi dovedite ca fiind reale, sa creada in iluzorii lucruri care s-au intamplat sau se vor intampla, unele dintre acestea constituind imposibilitati stiintifice.
Biserica si scoala ar trebui sa fie institutii disjuncte. Astazi am ajuns in situatia de a li se prezenta copiilor si tinerilor in scoala lucruri contradictorii, care se exclud unul pe celalalt, Laicitatea completa a scolii este absolut necesara pentru formarea unei societati civilizate, in care majoritatea membrilor societatii sa nu mai creada in mituri obscure caracteristice evului mediu timpuriu.
4. Este de adaugat faptul ca o societate fara norme morale nu poate fi civilizata. Si mai toti spunem( si credem) ca crestinismul si biserica crestina sunt cele care au condus catre generarea si respectarea unor percepte morale de baza. Oare asa e? Nu cumva atat Vechiul Testament cat si Noul Testament preiau aceste percepte din credinte mult mai vechi decat cele monoteiste? Nu cumva acestea sunt deja prezente cu mult inainte in Babilon, vechea Mesopotamie, India si sunt preluate din Mahabharata, Ramayana, Epopeea lui Ghilgames, …?
In Imperiul roman si Grecia antica nu existau percepte morale?
La urma urmei intrebarea esentiala care se pune este: In absenta teoriei crestinismului, societatea umana nu s-ar baza astazi pe norme morale, ar fi complet barbara?
5. Umanitatea astazi la inceput de secol 21 este divizata, dezorientata! Chiar credem ca credinta in Dumnezeu va vindeca asta? Pai pana acum credinta in Dumnezeu de ce nu a rezolvat aceste probleme? Sau tocmai aceasta le-a generat?
E de observat ca cei mai constanti in incalcarea normelor morale, cei mai constanti in incalcarea regulilor civilizate sunt exact cei „plini de credinta” !
6. Faptul ca BOR nu numai ca a acceptat fraudulentul ajutor financiar din partea statului roman prin guvernele sale, ba chiar l-a cerut public, nesolicitand nicicand statului sa aiba aceeasi grija fata de scoala si cultura( Teatru, in particular) descalifica complet aceasta institutie ca fiind in slujba emanciparii si dezvoltarii natiei! BOR este un factor de regres, mentinand in intuneric intelectual o mare parte a componentilor natiei.
„In Imperiul roman si Grecia antica nu existau percepte morale?
In absenta teoriei crestinismului, societatea umana nu s-ar baza astazi pe norme morale, ar fi complet barbara?”
Comparati(asemanari si deosebiri) si reflectati apropo cand, unde si cine ref. la
statutul „pe hartie” si in realitatea traita(drepturi/obligatii) a (i)femeilor, (ii)copiilor si (iii)divizarilor de casta socio-economica conform imperiului roman, Greciei antice si bisericilor(la plural) crestine.
,,O întrebare care s-a tot pus: dacă națiunea română e creștin ortodoxă în proporție de peste 78-80% – ceea ce trebuie luat ca declarație -, cum se face că practicanții, care sunt, cred, mai puțini, nu reușesc să trăiască conform valorilor morale ale dogmei Bisericii ceea ce s-ar reflecta în comportamentele sociale și modul interacțiunii comunitare acceptabile, sănătos morale?”
Inlocuirea legilor umane cu legile moralei crestine este o solutie .
O mare parte din personalitățile cu o voce în România nu realizează că Biserica este un balast care ține România inerțială decuplată de la cursa internațională.
Însăși transformarea societății spre un model funcționează în actualul context global, unde dezvoltarea ține în principal de capacitatea societății de a genera- adopta-implementa tehnologie inovatoare.
Biserica și cultele deturnează fonduri -publice de la educația științifică, fonduri care dacă ar fi investite în științele exacte și a răspunde curiozității naturale a copiilor, ar avea un retur de sute de ori versus ceea ce oferă azi biserica. Gândire dogmatică, rigiditate plastică, incapacitatea de a evolua într-un ritm competitiv cu celelalte societăți. Eventual, societatea va sfârși prin faptul că Statul va externaliza propria capacitate administrativă altora, corporațiilor internaționale și Statelor Dezvoltate, lipsind populația de protecția propriilor structuri democratice și a propriilor interese. Pentru că dacă la început corporațiile văd de exemplu partea lingvistică (traduceri) ca o strategie de dezvoltare ocupare a pieței pentru a vinde produse, odată ce corporația respectivă va avea monopolul pe piață , următoarea etapă ar fi uniformizarea la limba de afaceri predominantă în corporație. Iar un model în care administrațiile locale sunt lipsite la nivel de putere decizională nu e favorabil populațiilor locale. Probabil trăim într-o nouă formă de imperialitate economică, unde corporațiile își stabilesc sediul în State care sunt sub o umbrelă militară în Centru iar ce e situat la periferie e întotdeauna la mai mult risc. Fluxurile de bani și inteligență vor avantaja exact acel Centru care va acces la toate resursele statelor adiacente, dar returul va fi diferențiat spre comunitățile marginale.