În urma măsurilor impuse în sistemul național de învățământ de Legea Nr. 141/2025, legea emanată din zelul contabil al domnului Ilie Bolojan, a apărut un val de nemulțumiri care nu s-a stins complet, dar nici nu dă semne să-și revină curând în intensitate. De la marșul celor 10-15,000 de profesori din data de 08.09.2025, care au defilat între Guvern și Palatul Cotroceni, unde au fost întâmpinați de aceeași tăcere asurzitoare ca în mai 2023, până la anunțata grevă generală este un drum lung. Partidele politice de la putere, din ce în ce mai erodate în materie de legitimitate publică și posedând un coeficient scăzut de funcționare democratică internă (grupurile de interese sunt partidul), se pot liniști o perioadă: măsurile de austeritate au creat doar nemulțumiri, însă nu revolte. Profesorii din România au un grad de toleranță atât de ridicat încât reacția lor măsurată este întotdeauna civilizată, sedată și politicoasă. Majoritatea lor este convinsă de europenism și valorile proclamate de aliații noștri occidentali. Nicușor Dan a fost eroul prezidențial al celor mai multe cancelarii școlare din țara noastră în această primăvară, iar vocile ,,suveraniste”, dar cât se poate de trumpiste, deci, volens nolens, americane, nici o cincime ca număr, taxate sobru și condescendent de ceaușism și frustrare nostalgică. Nu intrăm în polemica spinoasă a acestor poziționări ideologice, care sunt dublate de memoria colectivă a celor care au trecut prin lunga perioadă a tranziției dificile înspre lumea globalizată de astăzi. Dincolo de aceste aspecte mari și mărunte, vom încerca să demonstrăm în articolul de față standardul dublu al statutului profesorului din sistem, dublă măsură care impietează asupra calității educației publice din România.
Siguranța profesorului
Aproape nimeni nu vorbește de starea de incertitudine pe care o trăiește profesorul român în clase. La învățământul primar și parte din cel gimnazial, părintele român contestă, cere, impune, amenință, încearcă să mituiască, se arată nemulțumit pentru o mulțime de motive care mai de care mai nerealiste. Profesorul este tratat ca angajatul său la negru, iar elevul ca problema personală a profesorului, de la calitatea învățării până la satisfacția superioară (de multe ori doar egocentrism anarhic) a ,,beneficiarului direct al educației”.
Starea psihologică de veșnică bănuială din partea părintelui – iar cei mai vocali așa sunt – duce la pierderea respectului și încrederii de sine din partea profesorului. Nimănui nu-i pasă cum și ce simte un cadru didactic agresat constant în acest fel. În liceele teoretice și tehnologice de profil ne lovim de cazuri neraportate de agresiune verbală, de hărțuire morală și uneori de violență fizică pe față.
Acum doar câteva săptămâni un angajat român îl lovea și îl amenința pe un angajat asiatic într-o manieră inspirată de rasism naționalist și frustrare socială de natură profesională. Atacatorul este imediat încătușat, arestat preventiv și descris în media ca un mini-terorist fascist, un paria neolegionar. În același timp, un profesor din Galați este sfidat, violentat verbal și chiar agresat fizic de către un licean major. Profesorul ajunge la spital. Insuficient din partea autorităților competente, care se activează greoi și cu o blândețe periculoasă și o lentoare dubioasă. Intervenția statului este aproape nulă. ,,Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru lovire sau alte violențe și pentru distrugere, urmând să fie stabilite cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul”. Tânărul violent și huliganic nu este arestat de nimeni din partea autorităților statului. Directorul școlii se va cufunda într-o laborioasă și îndelungată analiză a cazului. Sindicatele închid ochii de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, căci aceste cazuri sunt, ce-i drept, la ordinea zilei și nu merită discutate public. Media tace nepăsătoare. Aceste reacții, care vor duce mai mult ca sigur la inculparea profesorului (de ce i-a smuls căștile de pe urechi adolescentului nevinovat?), se vor termina în tradiționala coadă de pește: elevul a greșit, însă dacă profesorul ar fi avut tact, răbdare, un ton moderat, o atitudine protocolară, o smerenie așezată și multe alte însușiri de sfânt, ar fi întors și celălalt obraz, ar răspunde cu pasivitate la înfruntare, atunci… ce? Ar fi fost altfel bătaia administrată de elevul cu impunitate? Această opinie egalează cu un verdict: profesorul poate îndura orice întrucât, într-o deplină circularitate logică în gol, este… profesor.
Halul de indisciplină în care am ajuns, de la bătăi, acte sexuale pe furiș, consum de droguri în incinta școlii, înjurături, toate sunt datorate, din punctul de vedere al imaginii publice, corpului profesoral, iar gravitatea se lasă domolită în contul larg al profesorului și aproape niciodată a legislației deficitare și prost aplicate, la care au contribuit sindicatele și politicienii, de multe ori în conivență ascunsă, dar mai ales părintele, cel care veghează de drept la starea de bine, definită de multe ori arbitrar și irațional, a viitorului cetățean român matur. Personaje ca Vlad Pascu ies la suprafață tocmai pe acest fond de delăsare și compromis publice.
Plata profesorului
Profesorul câștigă de regulă sub salariul mediu pe economie sau, după mulți ani de experiență și examene dificile de grad, perfecționări de tot felul, puțin peste media dintr-un oraș dezvoltat mare din România. Salariul este burdușit de sporuri și alte beneficii bizare, ușor de retras la o tăiere bugetară pentru că salariul său de bază nu a fost negociat niciodată cum trebuie, în ciuda sindicalizării de ordinul sutelor de mii de cotizanți. Când au loc greve, salariul se taie numaidecât.
Sindicatele nu au militat și nu și-au dorit o legislație care să permită un fond de grevă. Măsurile de austeritate luate în vara anului 2025 ajunseseră de multă vreme la urechile conducerii sindicale, așa cum și acum știu ce planuri de distrugere se pun la punct și apar în discursul public din când în când, precum o familiarizare din timp cu inevitabila povară a deciziei de tăiere, reducere și demobilizare. Sindicatele sunt organizate piramidal ca instituții de privilegii. Liderii regionali și naționali încasează un venit cât un director de departament mare dintr-o companie multinațională. Declarațiile de avere sunt fie subraportate, fie bubuie de avuții din peștera lui Ali Baba. Câțiva lideri de sindicat național pot oricând trece în băncile Camerei Deputaților sau a Senatului, ruptura dintre părți apărând ca marginală sau uneori inexistentă. Nu mai știm cine reprezintă pe cine. Lipsa de încredere în munca sindicală este uriașă, cu potențial de implozie, în sistemul de învățământ, bătălia reală dându-se pe cuantumul cotizațiilor locale și a armatei de membri. Promisiunile frizează penibilul. Se va face ce știm dintotdeauna: simularea facerii.
În Ministerul Educației domnește o birocrație încleiată, absurdă în mărunțișuri și complet sterilă în eficientizarea și progresul statului, dar și a societății în ansamblu. Miniștrii și secretarii de stat se gândesc ce sume să mai aloce învățământului privat și cum să mai rupă o bucată din bugetul existent. În inspectorate supremația o deține încleștarea de pe culoarele sediilor marilor partide politice. Școlile private, cluburile de sport private, grădinițele private sunt de multe ori afaceri ale acelorași figuri palide care guvernează educația de stat. Cineva a preluat sau a confiscat statul și politica pe persoană fizică. România aparține unuia și altuia mai potenți financiar, conectați la un stat minimal răspunzător de mersul societății. La vârful aisbergului, în Olimpul educației românești stau față în față universitățile de stat, conduse ca niște afaceri private, dar de calitate cel mult second hand, de castele și caste medievale hrănite din bani publici. Sute de milioane de euro se plimbă din conturi publice în altele particulare într-un delir de proiecte de tot felul (de la cele europene la cele locale) a căror utilitate publică peste ani este mai degrabă dată uitării decât contestată. Piața muncii constată alarmată prezența unor rebuturi educaționale cu nemiluita, iar aceasta atunci când rareori ia în serios doar oferta disponibilă de absolvenți calificați.
În colegiile naționale miroase de mult a burse de studii în afară, dosare de aplicare la universități vest-europene, elitism olimpic, meditații și cursuri private din belșug și o activitate cel mult mediocră în timpul programului de lucru. Normalitatea este ratată cu succes şi deturnată cu aplomb: școala nu mai este definită de ceea ce se întâmplă bine în sala de clasă sau de curs, ci de excelența de acasă, din timpul de muncă la meditații, dintr-o multitudine de activități lucrative pentru unii și de educație pentru cei mai mulți, dar în afara școlii. Privatizarea a tot ce produce mai bun școala românească, adică puțin în fond și pe bază de standardizare rigidă a învățării și gândirii, a reușit să golească complet de semnificație învățământul public național. Dacă mâine s-ar trece la plata studiilor de către părinți în primele 50 de licee din România cu rezultate apreciabile la examene și concursuri școlare, cu siguranță această transformare ar fi lesnicioasă: părintele român din clasa de mijloc superioară și cea de mijloc s-a obișnuit să plătească destul pentru o educație de calitate, orientată pragmatic. De ce nu ar face pe față ceea ce deja practică de atâta vreme pe ascuns?
În școlile primare și la gimnaziu, profesorul ambițios și căutat – greu de măsurat ambele chestiuni după repere obiective în folosul societății largi – se orientează după meditații, un al doilea job la o școală privată, la un club de fotbal, orice care acoperă mai mult decât 8 ore pe zi. Domnul ministru Daniel David ține cu orice preț să îi vadă pe profesori lucrând toți 8 ore pe zi, dar uită să menționeze stufărișul de instituții private care căpușează pe bază de subfinanțare școala publică, unde se plătește deja o dată pentru ceea ce fac profesorii la al doilea sau al treilea job. Fără această muncă în plus semiclandestină, notele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat ar fi pretutindeni ca în mediul rural subdezvoltat, care trăiește din serviciile publice generale: un dezastru de analfabetism, proastă finanțare și abandon școlar endemic.
Un stat slab trebuie peticit de un aparat privat, dar numai acolo unde există bani și prosperitate, ceea ce nu se întâlnește decât pentru o minoritate urbană din România. Situația se prezintă similar cu cea din sistemul sanitar: doctorii lucrează 8 ore pe zi la stat, de unde își trimit pacienții sau își caută recomandări de clienți pentru consultațiile din sistemul privat, unde medicul lucrează la numărul de pacienți consultați alte câteva zeci de ore pe săptămână. E adevărat că în modul acesta jumătate din locuitorii României nu ajunge mai departe de o programare greoaie la spitalul dărăpănat și depășit la toate capitolele din reședința de județ. Programările acestea durează luni de zile care scurtează ani din viața pacientului, dacă nu cumva îi costă ocazional viața.
Viitorul educației
Ce va urma cel mai probabil pare desprins din filmele cu distopii SF: pe de o parte vom avea o Românie educată, aproximativ 30% din populația cu putere financiară a României, din care primii 10% se desprind ca liderii care impun modele și tendințe, iar de cealaltă parte, cei 70%, mai mult sau mai puțin în afara sistemului public de învățământ, vor bâjbâi între semianalfabetism, sărăcie și superstiții, inclusiv politice. Austeritatea aduce pe lume asemenea monștri datorați somnului rațiunii, dar nu al celor mulți, ci inspirat de gândirea celor puțini, loviti de superbie și o responsabilitate comunitară nulă, de neînțeles și inacceptabilă pentru ei.
Îndrăznesc să observ probabilitatea ca autorul articolului să fi confundat termenii „deep state” – „statul profund” – și „parallel state” – „statul paralel”, concept fundamentat și explicat de istoricul american Robert Paxton.
De asemenea, aș observa nepotrivirea exemplului legat de incidentul în care un dezaxat a agresat un curier în bucurești și procesul didactic. Este, cu toate problemele din Învățămât, un exemplu exagerat.
…Iar problemele fundamentale ale învățământului românesc sunt două, grava subfinanțare și excesiva politizare.
Articolul „Deep State de România sau cum arată statul paralel față cu democrația?!”, la care probabil va referiti, are alt autor. Nu cel ai articolului la care care comentam – caruia s-ar parea ca va adresati. (O mica neatentie: Lista contine articole avand aceeasi tema, nu acelas autor)
De ce sa fie exagerat? Ptr ca asa v-ati obisnuit, ca profesorul e doar un pres de sters pe jos si incasat pumni, fiind ceva neglijabil fata de un livrator strain de mancare?
Este fix aceeasi fapta, ambii sunt majori. Ce relevanta are faptul ca era elev? Cu atat mai grav, profesorii ar trebui protejati la fel ca politistii, lovesti un profesor, sa primesti o pedeapsa mai mare decat daca ai lovi un livrator.
Recomand a se citi:
1. Despre statul paralel:
a. Deep state: https://en.wikipedia.org/wiki/Deep_state_conspiracy_theory_in_the_United_States
b. Terțul inclus și statul paralel: https://www.contributors.ro/tertul-inclus-si-statul-paralel/
c. Robert O. Paxton: The Anathomy of Fascism (2004) ș.a.
2. Depre viziunea și concepția asupra învățământului românesc:
a. Curtea de la Argeș, Revista, Directivele de bază ale NKVD din iunie 1947 pentru ţările din orbita sovietică Internaţionala terorismului communist, p.20
b. https://www.contributors.ro/xq-o-sesizare-la-fel-de-necesara-ca-raportul-prezentat-de-ministrul-educatiei/
3. Despre aplicarea în învățământul românesc vreme de decenii de către statul paralel a Directivelor NKVD – pățania unui fost ministru care a „trimis acasă” persoana „responsabilă în staful instituțional” cu aplicarea documentului, iar la scurt timp ministrul a „plecat”, iar „persoana” a revenit: „presa la zi”
4. Despre tehnicile și tacticile statului paralel de a „lua fața” dezbaterilor de fond agresând cu forme disuasive pentru îndepărtarea de subiect.
5. Prezentul articol ca o descriere pertinentă a formelor de manifestare rezultate din „munca” statului paralel vreme de mai multe decenii în cadrul învățământului românesc. Autorul realizează un studiu remarcabil și necesar cunoșterii unor aspecte specifice.
Nope. Gresit.
Problemele fundamentale ale „învățământului” romanesc
sunt… mai multe:
– „filosofia”… „invatatului” pe de rost
– programa
– structura
– resursele (indeosebi cohorta de „profesori” „titularizati”
si wc-urile din fundu’ curtii… data fiind „expertiza” acestor „profesori”…)
– pochii (umerase-pt-sutane) care chiar n-au ce cauta in „invatamant”
– camare-la-bac… devenite ostromente de majorare (triplare-cvadruplare)
a contributiei-„benevole” la „fondul-pt-protocul-ul-comisiei-de-bac”
la
–
@Ronald _ „Nope. Gresit.”
Într-adevăr, problemele semnalate de dumneavoastră sunt reale, iar ele derivă din cele două, fundamentale, expuse în comentariul meu.
În ceea ce privește camerele de supraveghere, utilitatea lor este reală.
Legat de „protocol” nu știu ce experiențe aveți dumneavoastră, dar în București cunosc cazuri de licee în care supraveghetorilor nu li s-a dat nici apă. Exista un dozator la alt etaj, așadar, dacă nu au venit cu sticluța proprie au stat pe uscat.
…Iar corectarea probabil știți că se face informatizat, în centre din alte localități, unde există de obicei un dozator…
În ceea ce privește camerele de supraveghere, utilitatea lor este reală.
… dac-ar fi fost montate astfel incat sa capteze imagini provenite din spatiile comune.
(chiar mi-e sila sa mentionez care ar fi spatiile comune de interes)
in salile-de-curs in schimb…
ai „filosofia” „invatatului” pe-de-rost/dinafara
si „examene” cu „subiecte” care impun reproducere/recitare…
date fiind „capriciile” naturii care nu doteaza toti copiii romani
cu „hdd/ssd-uri” de zeci/sute de terrabytes…
ai „impiedica” sa reproduca/recite… (prin diverse forme)
inseamna sa-ti contrazici „filosofia”… inca fundamentala
mult mai simpla/eleganta/”desteapta”
ar fi fost structurarea subiectelor (inclusiv a punctajelor aferente)
…
ps: dozatorul de apa pt cele cateva zeci/sute de persoane
silite 4-5 ore (prin regulament) sa-si limiteze aria deplasarii la cateva zeci de metri patrati
nu reprezinta vreun lux… este pur si simplu „o chestie” de bun-simt si respect
Au intrat în vocabularul popular, dar și în cel intelectual, termenul, impropriu după părerea mea, de „stat paralel”, respectiv în aproape toate domeniile, de la servicii secrete, la justiție și iată în Educație. Adică STATUL român este anarhizat și s-a fragmentat în tot felul de „state” care sunt stat în stat. Domnilor, nici măcar în glumă nu trebuie acceptat că există noțiunea de stat paralel, respectiv de stat în stat. Statul trebuie să fie unul singur. Chiar NU MAI VREȚI UN STAT ROMÂN?
Foarte bine văzută situația profesorilor. Într-adevăr nu sunt apărați mai deloc. Din păcate nu se ia atitudine și acesta este motivul pentru care sunt desconsiderati.
Toate categoriile profesionale trebuie aparate.
Profesorii se desconsideră singuri în momentul în care la clase nu-și fac treaba pt. care sunt plătiți, ca să stoarcă apoi elevul de bani prin meditații.
Nu au cum să fie apărați. Măsurile luate sunt măsuri de bun-simț și de eficientizare.
Excelent articol! O descriere a realitatii greu de acceptat – un exemplu fiind si comentariul anterior, pentru care, pana la urma, agresarea unui profesor e mult mai putin relevanta decat cea a unui curier, fie si de alta nationalitate. Dar din pacate o descriere fidela a realitatii pe care, macar in fata noastra, singuri, trebuie sa o acceptam ca atare. Ideal ar fi si sa intelegem partea noastra, a fiecaruia, din responsabitatea fata de construirea acestei realitati neplacute si sa luam masuri de a o corecta.
@Din popor _ „…un exemplu fiind si comentariul anterior…”
În cazul în care vă referiți la comentariul meu, vă rog să observați că el remarcă nepotrivirea exemplului în context. Exemplul oferit de autorul textului nu este prea puțin relevant pentru situația care constituie tema articolului. Aceasta nu înseamnă nicidecum că am considerat violența acceptabilă în vreunul dintre cazuri.
Este deopotrivă condamnabilă orice agresiune împotriva unui cadru didactic, a unui curier, sau a oricui altcineva. Doar că autorul textului pare să fi folosit exemplul recent al curierului agresat – eveniment singular, xenofob, generat de o persoană cu probleme emoționale, la instigarea unui politician extremist – pentru a provoca emoția cititorilor într-un text care are subiect Învățământul,
Scrieti ca profesorii au un grad ridicat de toleranta, ca reactia lor este masurata, civilizata, ca majoritatea sunt adeptii europenismului, sustinatori ai lui Nicusor Dan. Mi se pare foarte normal, este foarte bine si cred ca este asa.
Din acest motiv ma indoiesc ca acest protest foarte puternic este al profesorilor. Inafara unor figuri pe care televiziunile le-au folosit in mod repetat, cred ca in acea multime impresionanta nu erau prea multi profesori. (Ar fi relativ simplu de stiut si interesant de aflat daca se procedeaza de obicei asa, pentru a intimida)
Ma indoiesc ca profesorii nu inteleg ca tara este intr-o situatie critica si ca masurile luate, chiar daca nu ne plac, sunt salvatoare. Ca a scapa de faliment este o conditie necesara pentru a putea continua.
In realitate, acest important protest a slujit celor interesati ca reformele Bolojan sa nu se realizeze. Daca s-ar realiza, am scapa de coruptie, de incompetenta, de functionarimea care paraziteaza ministerele si alte institutii, poate si de ciudateniile numite sindicate, utile doar lor insesi, servind de fapt cine stie ce alte interese.
Daca Bolojan ar fi ar fi bine inteles, daca s-ar vedea ca „zelul contabil” este o urgenta si nu lipsa de viziune sau principal scop, poate ca ar mai fi sanse. Dar, din pacate, cei care au mintit mereu populatia au mare talent si uriase mijloace!
Sa nu credeti ca daca nu fac greva,profesorii sunt multumiti de masurile luate. Nu fac greva ,fiindca la durerea in spate pe care o au acum guvernantii fata de ei, greva ar trebuii sa dureze vreo 2 luni ,ca sa se miste ceva si oamenii nu pot sta 2 luni fara salarii. Cand se vor aproapia bacul si capacitatea la vara,atunci o sa vedeti greva,daca masurile vor ramane aceleasi.
Profesorii sunt ființe raționale. Nu vor face grevă pentru că vor pierde bani și nimeni nu are chef să stea o lună fără salariu pentru 2 ore în plus. Bolojan ar trebui să procedeze ca Reagan și să-i concedieze pe greviști.
Foarte bine punctat Constantin. Deși și articolul macar nu sare la gatul profesorilor cum fac mai nou toți cei cale leagă literele să facă un articol online. Până mai ieri toate articolele erau despre prof care nu pot face din răutate inca doua ore la cate au. Doar asta se scotea în evidență. Celor care au ceva de corectat le recomand să facă o facultate apoi sa se titularizeze să își ia toate gradele sa fie acuzați pt toate prostiile și apoi să vorbeasca
Intr-adevar, atitudinea parintilor fata de profesori s-a schimbat foarte mult. Din pacate, in loc sa investeasca in autoritatea profesorilor, acestia o submineaza iar de aici ploaia de efecte negative asupra copiilor. E greu de schimbat acest tip de comportament, parintii de astazi sunt si ei victime ale unui sistem deteriorat, singurii care au avut contact cu un sistem educational in care profesorul era atat respectat cat si temut sunt bunicii.
Daaaaa
Literatura romana. are aceleasi teme
La ce ne folosesc. Miorita. Mesterul. Manole. Baltagul?
Scoala trebuie sa se adapteze la prezent
Articolul ridica probleme foarte importante, neglijate de lungul sir de ministri fara vocatie, numiti politic.
Nu sunt sanctionate clar, prin lege, atitudinile inadmisibile ale elevilor, chiar si ale parintilor fata de profesori, adesea terorizati.
Nu sunt fixate nici reguli de conduita pentru profesori, care sa elimine derapajele unora dintre ei. Se crede ca unii presteaza cu intentie slab la clasa, ca elevii sa fie nevoiti sa se mediteze la ei, sau la colegi cu care sunt in combinatie.
Mai stim ca planurile de invatamant, programele scolare, manualele nu sunt bine concepute. Etc, etc…
Exista nemultumiri legate de salarizare, de politizare si altele, dar sindicatele le ignora, dovedind ca altul este de fapt rolul lor.
Ce e cu sindicatele astea? Cu lideri bogati,aproape neschimbati de decenii, s-ar parea ca nu problemele membrilor sindicatului ii preocupa, ca altul este rolul lor.
Un rol care ar trebui elucidat.
Perfect adevărat acest articol.
Bazaconii partizane ! Ofensiva parintilor ? Parintii cer educatie ptr copii lor , profesrii cer banimptr fondul scolii simvor cadouri ! Venirurile sunt sub sakariul mediu ? Alta minciuna , salariul mediu in Romania este 5.500 lei ! Venitul mediu al profesorilor , salariu , ore suplimentare , sporuri diverse , indemnzatie de masa , vouchere de vacanta , bani ptr carti este de 7.200 lei ! Raportul OCDE contrazice aceste manipulari grosolane ! RUSINE !
Toată stima autorului!!! Frumoasă pledoarie.
De 35 de ani toți politicienii una spun și alta fumează. Mai ales când vorbesc de învățământ.
Inclusiv eroii progresisti de azi.
Cred ca sanatatea si invatamantul sunt lovite de aceiasi marota. Sistemul de stat si cel privat. In cel de stat, asa zis gratuit, munca are doua conotatii, lectia la clasa si meditatiile.
Daca in o clasa avem 32- 38 de copii, nu se pot face lectii decat la nivel general, elevii mai trebuie sa lucreze si ceva acasa. Cati parinti isi mai verifica odraslele la lectii ?!! Altfel intervin meditatiile. Sistemul privat lucreaza pe clase mai mici, cu parte teoretica mai redusa, exeplicatii mai in detaliu, activitati colaterale variate. Problema este ca in cele private costurile sunt supraestimate. Dar notele in ambele sisteme nu reflecta mereu realitatea, adica aprecierea corecta si obiectiva ale elevilor.
Tristul și crudul adevăr! Bine punctat și reflectă realitatea.Sindicatele unde sunt??? Le interesează doar privilegii, puțin le pasă de cei pe care îi reprezintă. Aceleași personaje nemuritoare la sindicat, inspectorate și minister!
Si ce crede autorul, ca toate astea se întâmplă numai in Romania? In SUA se întâmplă de foarte multi ani in școlile publice din zonele mai sarace, sau chiar în școlile mai spălate, unde părinții încep sa confrunte profesorii legat de ce anume predau la clasa. Și nici profesorii americani nu sunt mai bine plătiți la venitul mediu ca profesorii romani.
Vreți sa se rezolve problemele din învățământul romanesc stabiliți standarde solide de calitate a învățământului, si permiteți forme alternative de educație, cum ar fi școala acasă sau școlile “charter”, si finanțarea să urmeze elevul si in mediul privat, Atâta vreme cat numai școlile publice sunt mufate la banii statului, calitatea învățământului primar si secundar nu are cum să crească.
Potrivit Comisiei Europene, salariile profesorilor din Romania, raportate la puterea de cumpărare, sunt pe undeva pe la mijlocul uniunii. Ușor mai mari că ale profesorilor din Finlanda sau Polonia, ambele țări cu educație mult mai solidă că a noastră.
Nu mai este vorba de salarii, nu mai faceți lobby doar pentru aceasta categorie profesionala, preocupata -va de educație,de viitorul copiilor
Mepotism(e).
Stat paralel in educatie?
1. Nu fac sau nu vor(sa faca)?
Stau bine. Aia le place.