luni, august 24, 2026

Teatrul…cruzimii?

Pretextul pentru a scrie cele ce urmează e neprelungirea contractului unui director de teatru numit interimar. Nu demiterea lui de către Primăria generală a Capitalei în ograda financiară a căreia funcționează acel teatru. Nu i-a mai fost prelungit contractul de interimar, interimat care dura de…doi ani și jumătate. Dar nici nu i-a fost evaluată activitatea, remarcabilă, de altfel. Situație similară cu a mai multor directori numiți interimar de către finanțator. Mai mulți oameni de teatru au deplâns, au criticat, au sesizat această anomalie, această ilegalitate căci legea spune că perioada de interimat e de 120 de zile. Și, culmea, numirile acestea și prelungirea continuă a interimatelor nu sunt făcute pe legea dedicată managementului insituțiilor de spectacol, ci pe o alta!? Situația datează, a fost acceptată de către fostul primar general, nereceptiv la solicitările de reintrare în legalitate. Scuza că fostul primar general nu se pricepe la teatru nu ține căci e vorba de a respecta și aplica legea.

În peste patru decenii de vizionat mii de spectacole, de scris și publicat cărți, studii, articole, de conferențiat, predat la universități, de construit proiecte, de înființat o editură și revistă specializate și chiar, împreună cu Ion Caramitru, de construit UNITER, știu destul de bine domeniul Teatrului. Puțină vreme am condus direcția de specialitate din minister și am știut de atunci, când am inițiat prima formă a contractului de management pentru instituțiile de spectacol (și nu am reușit), că regulile sunt piatra de încercare într-un domeniu unde sensibilitățile sunt enorme. A ajunge la răni deschise pe sufletul și mintea Actorului, de pildă, e o situație de teatru al cruzimii. Cum se întâmplă, însă, asta?

Pretextul invocat la început pune totul pe seama interimatului directorial al instituțiilor de spectacol. De acord, dar până la un punct. Și anume acel punct unde apare întrebarea: chiar dacă s-ar respecta legea și directorii, de teatru, să spunem, ar fi numiți prin concurs (cinstit, corect, transparent, ohoo!), pot fi evitate situațiile, nu rare, în care directorul devine autocrat și face ce vrea el/ea în teatrul său, chinuind pe unii/unele și favorizând pe alții/altele? Răspuns: nu. Dovada: istoria europeană a teatrului abundă în situații în care, pentru a obține un rol, actorul/actrița erau în stare de aproape orice iar directorul trupei, companiei, putea șantaja emoțional, sexual, financiar pe cei/cele care i se împotriveau.

Câteva secole bune, directorul era unicul centru de putere în teatru. Când, la sfârșit de secol 19 apare regizorul, avem al doilea centru de putere. Artistic. Dar, nu o dată, puterea directorală ce trebuia să fie numai administrativă, a intersectat puterea regizorală care, la rându-i a dat comenzi de tip administrativ. Pe față sau discret. La noi, în prezentul nostru continuu, funcția directorială a fost, la rându-i, politizată. Listele autorității locale sau centrale au început să funcționeze după 1996. Dau acest reper, real, când eu însumi m-am opus acestei forțări. Știu ce înseamnă când, după alegeri, ministrul îți cere să-i dai afară pe cei încă în funcție și să vii cu oamenii tăi. Am preferat să discut cu fiecare din cei ce „trebuiau” să fie dați afară ca să îmi dau seama de capacitățile, expertiza pe postul pe care îl ocupau. Erau buni, cu o excepție pe care am rezolvat-o civilizat, cu argumente. Fără alte consecințe. Dar eu descriu o situație de tip administrativ. Când vrei să blochezi un Actor sau un Regizor directorul (mai ales dacă e sprijinit de finanțator) are mai multe căi. Și produce ravagii, traume reale. Nu te joci, totuși, cu sensibilitatea unui interpret, a unui artist. Decât dacă îți place…cruzimea. Ca ăia mici (dar și ăia mari) care, chinuie pisicile sau câinii pentru satisfacți de moment. Că pot face asta.

Pretextul invocat la început a determinat reacții, firește. Mi ales că interimarul care a ieșit din scenă la terminarea perioadei din interimat, a fost acuzat – coincidență – cu câteva zile înainte, de cruzime față de două actrițe pe care le voia plecate din teatrul său. Ce face directorul interimar? Un pas greșit, cred: ca apărare în fața acuzelor se apucă să probeze lipsa de moralitate a persoanei care a dezvăluit cruzimea directorială. El promite și „răspunsul” (dat între timp, convingător, după mine) la acuzele ce i-au fost aduse. Ca să fie și mai complicat, directorul interimar este un regizor valoros.

Cred, însă, că un director de teatru, dincolo de performanța sa artistică. sau managerială dovedite, ar trebui să fie și un mediator. În teatru, ca și în alte zone ale vocaționalului, sau în spitale ori universități apar situații tensionate, conflicte mocnite sau deschise, cu confruntări sindicale sau acțiuni în instanță. Directorul trebuie să medieze, să aibă talentul, știința de a pune corect în ecuație părțile adverse. Dar când el însuși e parte în conflict, datoria lui morală e să iasă din ecuație căci, dacă s-a ajuns la conflict, înseamnă că nu e un bun manager.

Cele de mai sus se pot aplica, firește, și în multe alte părți ale societății noastre: de la familie la președintele țării. A fi un bun mediator presupune un antrenament pe care instituțiile, în afara celor obligate legal, nu îl oferă. De ce? Câștigurile ar fi uriașe. Am evaluat cândva costurile unei urâte „afaceri” de plagiat, soldată cu ajungerea în instanță. Resurse umane și financiare, dincolo de consecințele traumatice pentru victime, afectarea imaginii instituției cheltuite aiurea.

Revenind. Primăria Capitalei e obligată legal și moral să organizeze concursurile pentru postul de director în instituțiile de spectacol. Comunitatea artistică, în speță teatrală, ar trebui să desemneze câțiva reprezentanți care știu CE să vorbească cu autoritatea și să ceară în scris, dar și public, o întâlnire dedicată acestui subiect. Situația interimatului dezvoltă …deprinderi nocive în lumea artistică. Problema extrem de spinoasă a juriilor (comisiilor) de concurs – care a fost folosită ca scuză în trecut („unde găsești experți obiectivi, corecți”?) – nu cred că e insurmontabilă. Lasă că aruncă un vot de blam generalizat peste lumea teatrului.

Puneți punct și luați-o de la capăt: de ce sunteți autoritate finanțatoare? Care este obiectivul major privind activitatea teatrelor din București? Interimatul? Ar fi rușinos.

Vremurile oferă destulă cruzime. Teatrul bun, artiștii valoroși sunt printre puținele lucruri care (mai) produc bucurie, un sentiment comunitar, al aparteneței la un patrimoniu de valori, de la noi și din alte părți. E acum momentul ca acest lucru să fie dovedit. Din nou.

Articol apărut pe blogul autorului

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Dar despre o Reforma adevarata in Teatrul – de stat !- din Romania chiar nimic ? Cu angajati pe viata !?!, ca joaca sau nu ? Candva, hat demuuult , doar Societarii erau angajati permanenti, dupa modelul Comediei Franceze… Si la alte modele, cu trupe angajate pentru un anumit spectacol chiar nu ne uitam ? Ca vad ca la regizori modelul asta se aplica !?

  2. in calatoriile mele prin Ro incerc des sa obtin bilete la piese de calitate, fara succes. In schimb la altele sunt salile goale.
    Deci….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marian Popescu
Marian Popescu
Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în etică și integritate academică, comunicare, artele spectacolului și politici culturale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro