Continuăm trecerea în revistă a descrierilor de călătorie despre provinciile românești, cu relatări care pornesc din Epoca Luminilor (secolul al XVIII-lea) și ajung până în ziua de azi.
Țară frumoasă, femei la fel
Odată cu secolul al XVIII-lea, destinele provinciilor istorice românești devin divergente, pentru 150 de ani. Regiunile vestice sunt încorporate monarhiei habsburgice, fiind conduse cu mână de fier de la Viena, în timp ce Moldova și Țara Românească sunt guvernate de grecii fanarioți, impuși de la Constantinopol. Europa intră în Epoca Luminilor. Începe să apară, timid, ideea călătoriei doar de dragul de a călători. Curțile europene se întrec în maniere elegante și tot mai mulți străini străbat țările române. Apar și descrierile organizate, precise geografic, cum este cea a unui dregător rămas anonim, care a cunoscut îndeaproape realitățile anului 1740 din Moldova și Țara Românească. „Țara Românească este o țară foarte frumoasă și foarte bine lucrată. Orașele și târgurile ei precum și cele mai multe din mănăstirile mai mari sunt înconjurate cu ziduri ca niște cetăți. Piețele curate, rânduite după moda orășenească, slujesc la înfrumusețarea orașului, râuri, izvoare, grădini sunt din belșug. Seu, miere, vite, berbeci și cai sunt la îndemână în cantități uriașe. (…) În unele târguri se țin la date fixe bâlciuri și iarmaroace. Astfel, la Craiova și în multe locuri la hotarele Transilvaniei, unde roiesc negustori din toate părțile”, scrie acesta despre Muntenia. Despre români, el spune că sunt neîncrezători din fire și de aceea nu sunt înclinați spre prietenie. În schimb „femeile lor sunt nespus de frumoase, și tratate cu mare cinste, astfel că cele mai multe treburi se află în mâinile lor”.
Românul, fișă clinică
O opinie interesantă despre români exprimă medicul Adam Chenot, unul dintre cei mai cunoscuți discipoli ai lui Hipocrat din perioada Iluminismului. El îi descrie pe românii din Transilvania cu acribie de savant: „Căldura, frigul și toate asprimile vremii le suportă, cu atât mai ușor, cu cât se deprind, așa zicând, din leagăn cu ele, căci copii și tinerii se joacă desculți ori numai într-o cămașă sub cerul liber și-n cursul iernii aspre, când își fac un foc uneori în casă, lângă care se culcă, noaptea pe pământul tare, acoperindu-se cu hainele din timpul zilei ori numai cu o pătură slabă. Într-adevăr, e de mirare simplitatea în hrană, în îmbrăcăminte și în toate lucrurile din casă, ale acestui popor. Au corpul vânjos, robust, cărnos, cu temperament sanguinic ori datorită vârstei coleric (…) de aceea nu le pasă de primejdii, amenințări, ba chiar nici de lovituri. Când îi atacă ori îi copleșește boala, nu se lasă răpuși ca sașii, nici nu se sperie ca ei. Și pricinile bolilor ce le îndură, ei le atribuie după credința lor religioasă păcatelor săvârșite. Astfel, în comparație cu sașii, sunt mai potriviți pentru vindecare, (…) dacă n-ar fi stăpâniți de prejudecăți de neînvins fată de medici, la care nu recurg niciodată sau numai atunci când totul s-a sfârșit. Și chiar atunci, abia pot fi înduplecați să ia alte medicamente decât cele pe care le găsesc pe gustul și gândul lor. Și de acestea foarte rar se țin”.
Descoperirea Sighișoarei
După încă o sută de ani, la jumătatea secolului al XIX-lea, călătoria începe să devină o industrie, iar jurnalele de călătorie, un gen literar în toată puterea cuvântului.
Transilvania este prima provincie prinsă în paginile jurnalurilor turistice, dată fiind apartenența ei la unul dintre cele mai mari state europene ale vremii. Cei mai de seamă călători ai lumii moderne sunt britanicii. Dintre ei, scriitorul englez Andrew Archibald Paton a lăsat în urma sa o foarte interesantă descriere a Transilvaniei de atunci, pe care a vizitat-o în iarna din 1849-1850. Observațiile sale de călătorie sunt prinse în cartea „Gotul și hunul; sau Transilvania, Debrecen, Pesta și Viena, în 1850”. (The Goth and the Hun; or, Transylvania, Debreczin, Pesth, and Vienna, in 1850), apărută în 1851. Ca o profeție pentru ce urma să însemne potențialul turistic al Sighișoarei, călătorul britanic, membru al Societății Regale de Geografie, a descris astfel o zi de iarnă în burgul săsesc: „Sighișoara, unde am ajuns acum, este cel mai pitoresc loc din Transilvania. Orașul de sus ocupă vârful unui deal și ai putea crede că este un colț din Nürnberg adus până în Carpați. (…) Hanul a fost foarte rău și făcut și mai inconfortabil de un batalion de infanterie aflat în trecere prin oraș, așa încât am primit o cameră de câțiva metri pătrați. Cât despre a fi servit la mine în cameră, acest lucru nici nu a încăput în discuție. (…) Dar orașul în sine avea înfățișare veselă, nordică, nu mult diferită de scena de iarnă din «Profetul», unde toți erau acoperiți cu blănuri. Aerul era perfect senin, iar gerul nici nu pică rău, cu un cer de azur și un soare de aur, în timp ce săniile alunecau ușor, fără zgomot de roți, doar pe capetele cailor clopoțeii sunând, prinși de frâiele viu colorate. Iar noaptea, fiind Ajunul de Crăciun, oamenii s-au mascat și s-au maimuțărit, au petrecut și au chicotit, iar un om îmbrăcat în urs și ursarul său au stârnit hohote de râs”.
Brașov și București în primele ghiduri turistice
Baedeker a fost pentru ghidurile turistice ce a fost Adidas pentru încălțămintea sport. Primul ghid a apărut în 1832, iar în „La Belle Époque” ele erau atât de populare încât în limba engleză termenul baedekering ajunsese să desemneze călătoritul în scopul de a scrie un ghid turistic sau un jurnal de călătorie. Practic, niciun cetățean respectabil al Angliei victoriene, Germaniei imperiale, al Franței celei de-a treia republici sau al Imperiului Austro-Ungar nu pleca în călătorie fără un Baedeker la el. Ediția din 1896 a ghidului Austriei, incluzând Ungaria, Transilvania, Dalmația și Bosnia, conținea un capitol consistent despre provincia română, întins pe 24 de pagini, cu două planuri de oraș, pentru Brașov și Sibiu. Interesant este că Transilvania este tratată distinct de acest ghid turistic, deși administrativ fusese alipită Ungariei de aproape 30 de ani. Iată cum era descris cel mai mare oraș al Transilvaniei de atunci, Brașovul: „Kronstadt (1877 de picioare), ung. Brassó, rom. Brașov, cu 30.750 de locuitori, din care în jur de 9.000 sunt saxoni, cel mai important oraș comercial și industrial din Transilvania, este așezat într-un bazin încântător, cu deschidere, pe o parte, spre câmpia Bârsei. Fondat de Ordinul Teutonic, orașul încă își păstrează caracterul german, în ciuda creșterii constante a elementului român și maghiar. Este format din patru cartiere: 1. Orașul Interior, centrul afacerilor; 2. Orașul vechi sau Ó Brassó, cel mai vechi cartier, dar acum modern și lipsit de importanță; 3. Blumenau, ung. Bolonya, cartierul de lângă gară, locuit mai ales de industriași; 4. Cartierul de Sus sau Cartierul Românesc (Șcheii Brașovului – n.r.), asemănător unui sat, locuit preponderent de români, despre care se spune că a fost fondat în 1392 de muncitori bulgari (de aici numit și Bolgárszeg), care au venit aici pentru a construi Biserica Neagră”.
Tot într-un Baedeker pentru Austro-Ungaria, din 1911, este inclusă și o excursie la București, oraș care este prezentat cu toate informațiile utile posibile. Printre restaurantele recomandate se numărau Capșa, Iordache, ultimul cu program de orchestră țigănească, în fiecare seară. Alte recomandări includeau Caru’ cu Bere, cafeneaua High Life de pe Calea Victoriei, spectacolele Teatrului Național și concertele de la Ateneu. Turiștii erau totodată sfătuiți să negocieze cu birjarul înainte de a se urca în trăsură. Atracțiile principale ale orașului erau indicate Palatul Regal, Ateneul, Biserica Stavropoleos, Biserica Doamna Bălașa și Mitropolia, Muzeul de Arheologie și plimbările de-a lungul Șoselei Kisselef, a Bulevardului [Elisabeta] și a Căii Victoriei. „București, capitala Regatului României, cu 300.000 de locuitori (35.000 de austro-ungari, 2.500 de germani și 43.000 de evrei) se găsește într-o câmpie monotonă și este împărțit în două de Dâmbovița. Optsprezece forturi avansate protejează orașul. Cartierele mărginașe sunt oarecum orientale ca înfățișare, dar numeroase construcții noi din restul orașului îi conferă modern, în esență. Costumele populare brodate vesel sunt foarte pitorești. Străzile principale sunt Calea Victoriei, Bulevardul [Elisabeta -n.r.], iluminat electric, și strada Lipscani, numită așa deoarece mai demult negustorii bucureșteni își cumpărau marfa din Târgul Leipzig”, mai scriau autorii ghidului.
Vraja României interbelice
Perioada interbelică este deja una clasică, pentru turismul practicat de elita socială din Occident. Acestui public i se adresa și National Geographic în aprilie 1934, când a dedicat un articol amplu țării noastre, cu titlul „Vraja României”. Articolul era semnat de Henrietta Allen Holmes, soția diplomatului american Julius Cecil Holmes, care la vremea respectivă era în misiune la București. „Călătoriile ei au cuprins atât orașe moderne, aglomerate, cât și drumuri rurale singuratice, tabere de țigani și pescării de caviar, sălașuri montane ale tăietorilor de lemne și ale păstorilor. A vizitat regiuni petroliere și cerealiere și a explorat mănăstiri fortificate puțin cunoscute. Pretutindeni a întâlnit oameni dârzi, care păstrează costumele populare colorate, dansurile și obiceiurile din secolele trecute”, scriau editorii revistei despre autoare.
,,Dacă Paris poate reprezenta Franța, Bucureștiul nu prea se potrivește cu restul României. Este un oraș vesel, cosmopolit, deseori numit «Micul Paris» din Balcani. Străzile sunt aglomerate cu femei frumoase și îmbrăcate cu gust, ofițerii de poliție strălucesc în uniformele lor, iar străinii contrastează uneori cu țiganii zdrențăroși și țăranii români îmbrăcați în costume tradiționale. Din restaurantele și cafenelele aproape tot timpul pline răsună până în stradă dialoguri politice și bârfe”, scriau redactorii revistei. Ajunși la o nuntă într-un cătun din Moldova, ei se arată încântați de exuberanța localnicilor: ,,Erau atât de curați și de fericiți, fără nicio grijă, încât problemele financiare și Marea Depresiune păreau la milioane de mile distanță. Erau frumoși în hainele lor de sărbătoare, cele mai frumoase pe care le-am văzut în România”, relata Henrietta Allen Holmes despre România
Speranța de dincolo de Cortina de Fier
De abia descoperită de publicul din Vestul Europei și din SUA, România s-a închis din nou, odată cu căderea Cortinei de Fier. O excepție notabilă o constituie seria „Life World Library”, scoasă de legendara revistă Life, cu începere din 1961. Seria s-a bucurat de un succes enorm, devenind o prezență constantă în bibliotecile americanilor din clasa mijlocie. În volumul dedicat Balcanilor, apărut în 1964 în engleză, și 1965, în franceză, România este pusă în aceeași „oală” cu Iugoslavia, Bulgaria și Albania. „România, care de atâția și atâția și atâția ani proclamă cu pasiune că este «o insulă latină într-o mare slavă», se străduiește astăzi să reînnoade legăturile sale cu Europa Occidentală, păstrându-și cu prudență legăturile diplomatice și ideologice cu Estul”, scriau editorii revistei Life la începutul volumului. Spre sfârșit, după un periplu prin istoria, cultura și politica României, prezentate împiedicat și sinuos din cauza alegerii nefericite de a pune în armonie patru țări de o diversitate frapantă, autorii concluzionau cu speranță: „Se poate aștepta o evoluție a României, unde vechile legături cu cultura occidentală și un sentiment de diferența etnică față de Rusia nu ar putea, pe termen lung, decât să slăbească relațiile pe care le-a impus apropierea geografică de acest vecin puternic”.
Din nou pe harta lumii
După căderea Cortinei de Fier, România rămâne încă aproape o decadă o Cenușăreasă a ghidurilor turistice, până înspre anul 2000 când, rând pe rând, Lonely Planet, Rough Guides, Michelin sau National Geographic Traveler, pentru a menționa doar câteva dintre cele mai mari branduri mondiale de profil, dedică volume amănunțite țării noastre. Dintre toate, Michelin alocă cele mai ample spații descrierii României dintr-o perspectivă istorico- socio- culturală. „Un pământ prins la mijloc între mai multe puteri cu interese antagoniste aceasta a fost situația României, al cărei teritoriu a servit în repetate rânduri drept câmp de bătălie pentru Regatul Ungariei, imperiile austriac, otoman și apoi țarist. În aceste condiții, este dificil să-ți făurești un destin”, apreciază ghidul Michelin 2008. Sentințele acestuia continuă: „Scriitori, artiști, muzicieni, cărora li se adaugă astăzi ambițioși cineaști ai noului val, par a fi sortiți unei ciudate fatalități: totul se petrece ca și cum ar trebui ca un român să-și părăsească pământul natal pentru a întâlni gloria” sau „Tranziție. Acest cuvânt este suficient pentru a rezuma România de astăzi și se aplică tuturor sectoarelor societății, economiei, precum și mentalităților. Un sejur, oricât de scurt, ajunge pentru a lua pulsul metamorfozei în curs de desfășurare”.
Mai „americănesc”, ghidul Lonely Planet Romania 2010 abundă de informații utile, ponturi și trasee. Nu este însă lipsit de profunzime: „Frumusețea unică a României, simplitatea ei seducătoare și istoria fascinantă rămân neatinse, în ciuda transformării ei rapide, de după aderarea la UE. Câmpuri arate cu mâna, căpițe de fân în formă de conuri, turme de oi speriate, pe drumurile de țără și distileriile de țuică de casă, nu foarte legale, dar nici chiar ilegale, încă rezistă. Munții Carpați, cu formă de bumerang, oferă oportunități excepționale și relativ lipsite de aglomerație pentru drumeții, plimbări cu bicicleta și schi. Orașe ca Brașov, Sibiu si Sighișoara sunt terenuri de vânătoare încremenite în timp, pentru fanii arhitecturi gotice și ai moștenirii austro-ungare. Peștii – și păsările care îi mestecă – fac pe gazdele în Delta Dunării. Bucolicul Maramureș de lemn are «Cimitirul Vesel», Bucovina de Sud are mănăstirile pictate de pe lista UNESCO, și, să fie consemnat, orașele mari ca Timișoara și Cluj-Napoca sunt și ele o nebunie”.
Superlative europene și mondiale
Treptat, destinațiile românești au început să își facă loc și în cele mai prestigioase topuri de profil. De exemplu, în 2016, Transilvania a fost desemnată de Lonely Planet cea mai bună regiune de vizitat din lume, menționând despre aceasta: „Transilvania trece printr-o renaștere. Cluj-Napoca a fost numit un oraș de artă al viitorului de către Phaidon, iar Brașovul atrage la fel de mulți iubitori de viață de noapte ca și vânători de vampiri. Caii și căruțele încă huruie în zona rurală, dar în curând vor împărți șoselele cu Uber, care și-a deschis recent un sediu în București și care va transporta călătorii spre locuințe chic listate pe Airbnb”. De asemenea, în 2017 satul Ciocănești din Bucovina, cu casele lui pictate, a fost prezent pe lista celor mai colorate destinații europene, realizată de același brand.
Nu în ultimul rând, în octombrie 2024, National Geographic a inclus Brașovul pe lista celor mai bune destinații de vizitat în 2025, orașul fiind clasat pe locul 11 global, în special datorită statutului său de poartă de intrare pe traseul Via Transilvanica: „Orașul medieval Brașov este poarta de intrare în regiunea Transilvania, un ținut al pădurilor străvechi, al satelor tradiționale și al piscurilor carpatice. Cu noul său aeroport – primul din România în 50 de ani -, patria lui Dracula este mai ușor accesibilă. Explorați regiunea de-a lungul Via Transilvanica, un traseu de drumeție finalizat în 2022, care străbate 870 de mile, de la frontiera cu Ucraina, până la Dunăre”.
Tot după 2000 s-au consacrat ghidurile de călătorie online, create chiar de cei care le utilizează. Numărul 1 în domeniu este TripAdvisor.com. În momentul redactării acestui material (decembrie 2024), cele mai populare cinci destinații din România pe acest portal erau, în ordine: Castelul Peleș, Mănăstirea Stavropoleos, Parcul Herăstrău, Palatul Parlamentului și Centrul Vechi al capitalei. Patru din primele cinci atracții turistice „user-generated” ale României sunt, astfel, din București – un top care confirmă ascensiunea din ultimii ani a capitalei României ca destinație pentru turiștii străini.
Notă: Textele de dinainte de secolul al XIX-lea au fost preluate din lucrarea „Călători străini despre țările române”, volumele I-VIII.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Bon, din lista de vizitat:
– Peles: ok. Daca te si alearga ursul pe linga Economat e si mai misto.
– Manastirea Stavropoleos: aia da, cu siguranta. Si mai sint, abia astept sa faca Damian Anfile un tur de biserici bucurestene, ma infiintez si mai aduc citiva cu mine.
– Dar Herastraul? De ce naiba? C-o fi mai verde decit restul cenusiului cu sclipici frantuzit pe iminei.
– Casa lu’ Boboru? Ei asta-i buna, ce sa vizitezi la dracia aia si sa-ti si placa? Nu stiu ce covor de 2 tone? Fleosc. Ceva candelabru de prost gust si cele mai urite lambriuri din lume? A se slabi. Macar sa impaieze niste politicieni si sa-i anine de ceva fieratanii pe post de Casa Ororilor. Sau Urdorilor. Sau pe-acolo.
– Centrul Vechi. Serios? Aglomerarea aia de crisme proaste – cu 2-3 exceptii remarcabile desi un amic mi s-a plins recent de Carul cu Bere, ar fi trist sa se confirme – de aiurite si hipsteri cu naluci artistice? Pina si Shaormaria Dristor a luat-o la vale. Bon, Palatul BNR si prin jur da, sint frumoase, Carturestiul iarasi, dar astea fac cumva nota discordanta in adunatura aia comerciala. Zona fiind laudata de nu stiu ce betivani englezi ca e berea buna si femeile misto iar presa e in extaz ca „ne lauda strainii”? Ete scirt. Desi cumva ii dau dreptate englezului, in primele zile de Londra am vazut o singura femeie dupa care sa intorc capul, pe linga Lillywhites in Picadilly. Ihi, si aia era suedeza iar whisky-ul de la barul hotelului o posirca scumpa.
În prezent turismul românesc păstorit de HoReCa este puternic mafiotizat, calitatea serviciilor prestate fiind execrabilă iar costurile sunt exorbitante comparativ cu cele din Turcia, Bulgaria, Grecia, Croația. Nu știu de ce statul intervine ajutându-i pe acești mafioți fără rușine.
Altminteri, economic vorbind, nu se poate miza pe turism ca profitabil economic. Dacă nu ar fi statul, toți mafioții din această ramură ar muri.
Din punct de vedere turistic nu ne putem lauda cu prea multe obiective arhitecturale, culturale sau chiar geografice. Noile obiective turistice- Palatul Parlamentului și Catedrala Mântuirii Neamului (!)- sunt niște kitschuri oribile ca arhitectură. Mai frumoase sunt „centrele istorice” din marile orașe, deși multe sunt într-o stare deplorabilă. Ce s-a construit nou este oribil.
Nu prea avem cu ce ne lăuda iar perspectivele sunt proaste.
După părerea mea, doar stațiunile montane ar putea fi profitabile turistic pentru turiștii din Est.
Din punct de vedere turistic, in 35 de ani, Ro a pierdut mult. Privatizarea facuta prost si clientelar a fost un fenomen care a dus la ruinarea multor statiuni. Ro trebuia sa aleaga 25 – 30 de statiuni balneare pe care sa le ridice
mult calitativ. 10-15 statiuni montane si 7 de litoral, 25 de centre istorice ca turism cultural care sa ofere ambianta, agrement de calitate. Acestea sa poata concura cu cele europene. Sunt acreditate turistic zeci de orase, comune si sate ca statiuni turistice dar oferta lor este mai mult pe hartie. Multe asemenea acreditari au iz politic si nu unul realist. Dar s- a construit haotic, dens, fara estetica ambientala. Multe statiuni trebuiau sa isi pastreze cladirile istorice si sa ofere agrement de calitate si divers. Ungaria si Cehia, Turcia, Bulgaria au stiut cum sa faca turism. De la acestia nu am iinvatat nimic caci la noi se vrea doar jumulirea turistilor in numele rulajului si al profitului. Exista si iniative private care ofera servicii turistice bune, dar nu se pot considerea statiuni turistice ci locuri turistice singulare, aflate in apropierea unor arii protejate si natura salbatica, sate etnografice renumite.
Calatori romani cca 1968: prindem o furtuna crincena, e noapte si tragem la un hotel in Turda, (urda, urda, urda), ecou pentru Buzau (hau, hau, hau). Care este. (Buzau, ceva care se poate ignora, dar a carui existenta se exista, dom’le!). Primim o camera, un robinet, niste dusumea si 3 paturi. Chiuveta, da’ chiuveta, ce va-nchipuiti, mobila, bah, fonta emailata, prima-n-tii. Adica un cadru de fier forjat, cca 1839, Binder Bubby kulkerestedelmi valolot – va sa zica early Hungarian influences on Austrian Antic Fashion – pe care statea un vailing (ardelenism pentru un vas de tabla smaltuita care-a prins, saraca tabla si vremuri mai bune) in care te spalai. Numita kestie se numea Hotel Potaissa si n-am curiozitati masochiste sa vad daca azi e altceva decit nu stiu ce utopie ardelenistiana.
Stiu un restaurant bun in Turda da’ numa’ nu-l zic ca-l porcaie bizonul turistic.