Întâmplarea a făcut să recitesc zilele acestea celebrul roman al lui William Golding, Împăratul muștelor. A fost scris după Al Doilea Război Mondial și este o parabolă distopică despre conviețuire și supraviețuire. Subiectul este desigur bine-cunoscut, însă simt nevoia să redau puțin povestea, fiindcă mi s-a părut tulburător de actuală.
Un avion se prăbușește într-o insulă nelocuită. Supraviețuiesc doar copiii de la bord, care sunt nevoiți să găsească soluții de adaptare la noua situație. Se remarcă două ipostaze ale liderului: Ralph, raționalul, adeptul soluțiilor echilibrate și Jack, tipul agresivului, devorat de invidie, avid de putere. La început, copiii îl aleg drept lider, în mod natural, pe Ralph, care le oferă două soluții de supraviețuire: regulile și focul. Regulile sunt generatoare de ordine în conviețuire, iar focul este singura modalitate de a-și face vizibilă prezența pe insulă și de a fi, astfel, salvați. Ambele soluții sunt subminate de Jack, care uzurpă puterea lui Ralph. Iar arma pe care o folosește este frica. Conduși de Jack, care le promite să-i scape de o fantasmagorică Fiară, copiii devin tot mai violenți și ajung, în cele din urmă, să se ucidă între ei.
Deși personajele sunt copii, povestea este foarte dură, dar ea scoate la lumină conflictul care definește atât natura umană cât și relațiile de conviețuire socială. În unele momente, rațiunea este ușor demolată de frică. Jack știe s-o transforme în arma lui redutabilă pentru a dobândi puterea absolută asupra celorlalți. Iar această putere are o singură finalitate: crima.
Dacă privim ce ni se întâmplă acum, nu e greu să observăm că trăim o tensiune similară cu cea din povestea lui Golding. Suntem profund scindați: unii am rămas deciși de partea rațiunii, alții, captivi fricii ce le-a fost inoculată picătură cu picătură în ultimii ani, de partea iraționalului. Însă frica aceasta, care îi face tot mai violenți, nu este una care să aibă un fundament real și care să declanșeze mecanisme de supraviețuire. Nu este frica de agresorii adevărați care vor să distrugă lumea, frica de Rusia lui Putin, acea frică din care se naște curajul și demnitatea, ci o frică inventată, alimentată de minciuni și conspirații, de false probleme și falși agresori. Frica de vaccinare, frica de celălalt, de seamănul nostru, frica de libertate. Pe scurt, unii suntem cu Ralph, alții cu Jack. Fără să fim neapărat atât de deosebiți (doar am avut și avem idealuri comune) funcționăm acum, la nivel social, ca două triburi complet învrăjbite. Iar tensiunea socială a atins niște cote…
Ca și în cazul copiilor din romanul lui Golding, ne confruntăm cu o situație limită, cea a supraviețuirii. Ceea ce trebuie să alegem acum nu mai ține de o viziune politică sau alta, de stânga sau de dreapta. Alegerea noastră devine inevitabil o problemă de viață și de moarte. Pentru că, dacă rațiunea va fi învinsă, se va declanșa un carusel al violenței care va fi imposibil de controlat. Dacă nu vrem să ajungem să ne ucidem între noi, trebuie să suprimăm fiara din noi, frica irațională alimentată de cei care vor puterea doar pentru a distruge. De aceea, singura soluție pentru supraviețuire și conviețuire este soluția rațiunii. Altminteri efectele vor fi ireversibile.
De aceea, duminică, votați rațiunea! Votați-l pe Ralph!




E ceva mai mult decat frica.
Dorinta de revansa. Un fel de „Va aratam noi, voua!”
„Jack” conduce foarte bine sentimentele multimii, pentru ca stie ce probleme au aparut. Doar el le-a montat, cu grija, mai bine de 30 de ani. Acum … crede ca a venit vremea culesului.
Mi-e teama ca aveti dreptate! Si in aceasta situatie, mi-e teama ca daca „revansarzii” castiga, atunci nu vom putea scapa de ei in mod democratic, ci altcumva, cred ca va dati seama la ce fac aluzie!
Nu am fi ajuns aici daca in 90 se facea lustratie cu maxima hotarare. Mai mult decat lustratie….curatenie generala!
Poate ca s-a varsat prea putin sange in 89-90 in lupta impotriva comunismului, comunistilor si slugilor lor din armata, militie, securitate. Trebuiau distrusi complet atunci, atunci cand se putea si nimeni nu ne-ar fi condamnat ca o facem!
Acum suportam consecintele a 35 de ani de toleranta excesiva fata de urmasii comunistilor si uneltele lor!
Constat si eu aceasta dorinta de revansa a fostilor!
acum insa..fostii..sunt miliardari!
au si arme..si televiziuni..si sprijin extern..si poporul..care ..CAND ERAU FABRICI..SI UZINE!
DAI IN MINE..DAI IN TINE..
DAI IN FABRICI SI UZINE..DAI IN MILIARDARI!
Vedeti ca in AUR sunt f multi fosti militieni!?..prin localitatile dvs..care ii stiti..obseravti..sunt activi!
Hmm! Păi a distruge ceva vor ambele ideologii anti-sistem, atât progresiștii cât și naționaliștii. În primul rând ei vor să se distrugă ÎNTRE EI, noi ceilalți suntem victime colaterale.
Și apropo de distrugere: are vreo importanță dacă distrugi rațional sau irațional?
n-am citit cartea, am vazut doar ultima ecranizare (a mai fost una alb-negru in anii ’60)
motivul optiunii majoritatii pentru noul lider Jack a fost acela ca le-a oferit siguranta organizatiei: un pluton pregatit de lupta;
dupa noile reguli, prada si crima devin ratiune, bazata pe lectiile selectiei naturale;
La sfârșitul cărții debarcă un adult care se arată dezamăgit de felul în care au trăit copiii. La vremea când am citit-o mie mi-a sărit în ochi că trebuie citită mai mult încheie mistică decât parabolă socială. Am căutat la vremea aia pe net și am rămas surprins să nu găsesc interpretarea care mie mi s-a părut evidentă. Insula era lumea, copiii omenirea, adultul care vine la final Isus. ‘Împăratul muștelor’ ar fi traducerea în română a cuvântulului ebraic ‘Belzebub’, de obicei un alt nume al diavolului. Mai e și un parașutist mort, nu mai țin minte detaliile, dar și el poate fi interpretat simbolico-mistic, eu parcă îl văzusem ca moartea, dar nu mai țin minte.
Frumos articol, buna comparatia insa problema de baza e ca the trigger effect dupa cum am afirmat chiar in articolul precedent a fost (oricit de incomod,suparator si de enervant ar fi adevarul) succesul lui Trump anul trecut in alegeri. DAR ce e f trist e ca intentionat sau nu (adevarul il vor afla generatiile viitoare) America nu prea a avut atunci de ales intre un adevarat Ralph si Jack.F,f, trist.Contraoferta f slaba reprezentata de Kamala care nu prea a fost convingatoare in rolul lui Ralph ma face sa ma gindesc cu ciuda ca si (hai sa-i zicem) Ralph al nostru e cam slabutz si cam jigarit in comparatie cu Jack de Romania, fostul ultrash tupeist,arogant,mitocan,badaran, un adev mitica care se crede discipolul „geniului” carpato-danubiano-pontic CG.
Si care parca ieri a declarat ca vrea sa fie un Trump al Romaniei.Exact ce spuneam.
M-am intristat dar si amuzat vazind cum spuma conservatoristilor de la noi mai ales aici pe contributors jubilau odata cu realegerea „geniului” portocaliu mesia de NYC si profetizau vremuri maretze.M-am intristat gindindu-ma ca victoria lui nu va ramine fara urmari urite,chiar f periculoase pe plan international, inclusiv la noi, si banuiam ca se vor intimpla lucruri urite,dar nu credeam ca factorul cheie va fi CG pe care-l stiam de 10 ani si nici nu credeam ca micul ultrash baiat de baiat de cartier va ajunge la 40% si va intra in turul II,nu-mi era frica, il consideram doar o sperietoare stupida,agresiva dar incapabila de a deveni un actor politic serios care sa conteze si atit…..Si…ce urmeaza…Bine ar fi sa ma insel sa se intimple ceva pe 18 mai…
Genial gindit dar in esenta, degeaba ne plingem.Se pare ca gasca romanilor „adevarati” e mai mare decit ceata de intelectuali si oameni fini grupati in spatele firavului si jigaritului Ralph de Romania panicati de ascensiunea fulminanta a golanelului macho man mare patriot Jack de Romania care NU intimplator se viseaza Trump de Romania pe plan international, ca pe plan intern se dorea a fi doar C Georgescu junior…
N-o fi cistigat Jack in carte, dar in realitate….Ce bine ar fi sa ma insel…
In loc de Sarbatori Fericite ,Alegeri Fericite (sic!!!).Vai de noi, D-zeu cu mila.
Problema noastră este exact problema copiilor din „Împăratul muștelor”: nu e nici un adult printre noi. (Sau, mă rog nici un adult,
de care să ascultăm și să ne băgăm mințile-n cap.)
Sa-l votam pe Ralph! Dar cine e Ralph?
Candidatul care susține ca daca celălalt candidat va deveni președinte atunci: haosul va cuprinde Romania, leul se va prăbuși, investitorii vor fugi, deficitele se vor amplifica, Europa va opri banii din PNRR, se va pleca din tara ca in anii ‘’90, Romania va fi izolata imediat, se va instaura un regim de cenzura in care vocile democratice si liberale vor fi reduse la tăcere, vor veni rușii, etc.
Sau
Candidatul care susține ca daca celălalt candidat va deveni președinte atunci: vom fi sclavii Europei, copii vor fi carne de tun pe fronturi străine, vom fi obligați sa purtam fusta, biserica ortodoxa va dispărea, rețeaua sorocita de ONG-uri va conduce Romania, Coldea si Kovesi se vor întoarce, vom avea un nou Iohannis..si oricum tara nu va mai fi a noastră, etc.
Deci cine folosește frica ?
Din nefericire rațiunea a rămas doar in cârti!
Nu se prea potrivește acea distopie din carte cu realitatea dă macrame dân România, e mai mult o piruetă a ,,oamenilor dă bine” care au ajuns acum să susțină sistemul care funcționează dă 35 dă ani! Nimeni, da’ absolut nimeni nu le cere ăstora să se reformeze și să se schimbe dân temelii cu întreg sistemul de vot, ar fi o oportunitate imensă!
Nu! Toți vor să nu câștige extremistul, da nimeni n-a dezbătut cauzele reale ale votului dat din revoltă, ar fi însemnat să critice usl3.0 pt. faptul ca statul Român a ajuns un stat al castelor de tip mafiot.
Intențiile lui Ralph, par bune, da’ a apărut așa, ,,independent” susținut de cei care vor diar să-și păstreze ce au acaparat în 35 dă ani.