Mărturisesc că ideea de a scrie acest articol o datorez unei distinse doamne profesor universitar, dar și unui fost coleg, nemulțumit de modul în care a fost „tratat” de unul dintre cei doi candidați la alegerile prezidențiale din turul al II-lea. Doamna profesoară îmi sugera că informațiile din unele publicații nu ar trebui luate în seamă. Am mulțumit politicos, precizându-i că nu mă ghidez după sigla media, ci după tematica și conținutul articolelor, față de care intră în lucru evaluarea informațiilor și analiza proprie. E adevărat că în acest proces de analiză și distilare folosesc aceleași „instrumente” pe care le-am utilizat cu succes decenii la rând în prelucrări de informații din domeniul apărării. Tot așa de adevărat este că „instrumentele” despre care fac vorbire le-am „ascuțit” ani mulți, beneficiind de școlarizarea și experiența de viață pe care România mi le-a oferit.
Am înțeles că sugestia domniei sale avea în vedere să mă alătur unor idei patriotarde. Instrucția și conștiința „militară” ne obligă mai întâi la a avea un sistem de valori conforme Jurământului și apoi la a verifica încotro bate fiecare „provocare”.
Bineînțeles că i-am mulțumit doamnei pentru idee și am asigurat-o că militarii apără cetățenii nediferențiat, nici măcar politic. Ei practică asumarea morții, prin eroism, pentru alții.
De altfel una dintre diferențele esențiale dintre militarul ”oficial”, angajat și prin Jurământ, înseamnă legătura cu Țara și cu Dumnezeu. Această legătură nu este aceeași cu cea realizată printr-un contract de cel care plătește mercenarul[1]. Contractorul este legat prin bani de cel care îl plătește. Se pare că aici, în această ecuație, Dumnezeu lipsește! Poate că ar fi locul să amintim de vorbele lui Isus într-o vreme când mentalitatea socială nu departaja scrupulos purtătorii de armă: … „Și soldații la fel întrebau, spunând: Și noi ce să facem? Și le-a spus: Nu asupriți pe nimeni, nici să acuzați pe nedrept; și să fiți mulțumiți cu plățile voastre.”[2]
Regula în Armată este că militarul nu-și alege comandantul. Acesta este asemeni „Cezarului”[3]. Toți militarii speră și se roagă pentru ca cel desemnat Cezar să fie o persoană luminată, integră, sănătoasă, purtând un caracter curat și o credință nedisimulată în Dumnezeu. Finalmente Armata este asemeni Cezarului, exemplul comandantului fiind indicat în regulamentele militare de pretutindeni. Putem chiar să ne imaginăm derapajele care s-ar produce în rândul efectivelor, în cazul în care comandantul dezertează, nu-și respectă cuvântul, nu respectă onoarea și demnitatea semenilor sau pactizează cu inamicul. Axa valorilor care unește comandantul cu militarul are ca repere esențiale onoare și demnitatea.
Democrația permite însă, așa cum se petrece în această perioadă, participarea militarilor la alegeri, inclusiv la desemnarea Cezarului. Este momentul în care conștiința militarului și rațiunea îi dictează calea spre victoria militară, pentru apărarea statalității, deopotrivă cu misiunea sfântă de a-și proteja familia. Aceasta este rațiunea de a fi a Armatei[4].
Așadar, așa cum spuneam la începutul acestui articol, militarii apără cetățenii fără deosebire de apartenență politică, religioasă ș.a.m.d. Aici se conturează prin sabie puterea care trebuie să asigure propășirea oamenilor.
În același mod, în Biserică, preoții, monahii se roagă pentru conducători, pentru Armata Țării, dar și pentru poporul român de pretutindeni. Și asta fără a face deosebire, așa cum ne învață Sfintele Scripturi. Grija pentru calea mântuirii este una mereu prezentă, pentru a nu tulbura cu dorințe profane zona profundă a sufletului, pentru a nu vicia legătura iubirii de Dumnezeu. Slujitorii Altarului știu că nu toți cei care vin la Biserică o fac pentru apropierea de Dumnezeu. Unii vin doar pentru a ne arăta că, în vreme ce Isus Hristos este unic, Iuda s-a multiplicat!
Revenind la planul proiectării propășirii[5], faptul că la o întâlnire cu unul dintre cadidații la președinție, acesta nu a acordat atenția pe care o aștepta colegul meu relevă o seamă de lucruri. Mai întâi faptul că prea multă vreme destui politicieni au promis militarilor drepturi pe care aceștia le meritau și aveau și bază legală, dar făgăduielile nu au fost respectate. Apoi aceea că bugetele apărării n-au fost „executate”, nu din vina militarilor. Între multe altele, se situează și faptul că s-a permis vehicularea a tot felul de informații false legate de solde și de beneficiile militarilor. Și poate mai mult decât s-ar crede, asumarea de către politicieni a muncii, strădaniei, perseverenței și expertizei cu care Armata a „tractat” România în Uniunea Europeană și în NATO.
Probabil că dacă întâlnirea colegului meu se petrecea cu un politician „specializat” în promisiuni, poziționarea sa ar fi fost alta, iar cercul vicios în care se mișcă votantul inocent mințit ar fi continuat.
Aceste realități nu înseamnă că trebuie să ne renegăm Țara. Votul – ca glonț țintit spre rezolvarea problemelor – nu trebuie să afecteze România! Să avem în vedere că orice confruntare militară este una puternic înrâurită de confruntarea electorală! O dezertare, indiferent de forma în care s-ar produce – fie absența de la vot, fie votarea cu gândul la traume percepute subiectiv de votanți – înseamnă mai mult decât sânge, atunci când valoarea supremă este viitorul României. Nimeni nu este fără de păcat; dar sunt unele pe care le suporți individual și altele în care afunzi un neam întreg.
Mai departe decât discuțiile bazate pe interese, trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu promite, dar acționează tenace și discret la temeinicia vieții noastre! Și dă speranțe!
Georgel RUSU
Bibliografie (webgrafie):
- Luca 3.12-20, BFT 2015, Cornilescu
- https://www.contributors.ro/cateva-cuvinte-despre-partea-privatizata-a-razboiului/
- https://www.contributors.ro/tertul-inclus-si-statul-paralel/
- Rusu, Georgel, Armata este a Cezarului, Curtea de la Argeș, Nr.12(157, decembrie 2023, p. 10-11)
- Rusu, Georgel,Dihotomie necesară între calea mântuirii și calea propășirii, Convergențe spirituale Iași-Chișinău, De la frați la frați, Nr. 16-17/2020
[1] Rusu, Georgel, Câteva cuvinte despre partea privatizată a războiului, Contributors.ro,
[2] Luca 3.12-20, BFT 2015, Cornilescu
[3] Rusu, Georgel, Armata este a Cezarului, Curtea de la Argeș, Nr.12(157, decembrie 2023, p. 10–11)
[4] Rusu, Georgel, Terțul inclus și statul paralel, Contributors.ro, 15.11.2024,
[5] Rusu, Georgel, Dihotomie necesară între calea mântuirii și calea propășirii, Convergențe spirituale, Iași-Chișinău, De la frați la frați, Nr. 16-17/2020
Hristos A Înviat!
Ce am înțeles eu din acest articol și sper sa fi înțeles bine, este că, atât distinsa doamnă, profesor universitar, care vă sugera să vă alăturați unor idei patriotarde, cât și stimatul dvs. coleg, nemulțumit de cum a fost „tratat” de unul dintre cei doi candidați la alegerile prezidențiale de mâine, filtrează situația din societatea noastră actuală, tot prin prisma individuală…. desigur, având dreptate, în mare parte, să fie nemulțumiți de ceea ce a dus la această situație, însă neavând deloc dreptate în ceea ce privește soluția pe care o văd domniile lor, sugerandu-vă, prima, să vă alăturați „ideilor patriotarde”, intuind fiecare dintre noi cred, care candidat se bazează pe acestea și al doilea, indirect probabil, să vă alăturați candidatului care face promisiuni (dânsul, colegul, fiind nemulțumit că nu i să promis de către candidatul cu care a interacționat, că „va curge lapte și miere” pt. militari dacă v-a fi ales) și aici, la fel, intuind spre cine „bate”…
Așadar, din punctul meu, umil, de vedere, în ceea ce privește patriotismul, acesta înseamnă cred, că în anumite situații grele, pentru țară, neam, societate, democratie, libertate sau spuneți-i cum doriti, în primul rând nu ar trebui să ne raportăm la noi, ca indivizi, ci la ce este mai bine pt. aceste valori ale noastre, patriotism înseamnă să acceptăm și traiul material mai greu si să „punem umărul” pt. a-l face mai bun, nu să „dăm bir cu fugiții” la primul obstacol sau greu, întâlnit în cale, patriotism cred că este și atunci când avem puterea să nu fim egoiști și să ne gândim și la generațiile viitoare, nu doar să ne fie nouă bine acum, este și obligația noastră să luăm atitudine, decent, cu argumente, în fața celui ce sau la ceea ce deraiază de mersul normal, corect….
In sl doilea rând, ceea ce știu sigur însă, este că patriotism și credință nu înseamnă să strigi în gura mare că ești patriot si credincios, să-ți ameninți semenii, care nu au aceeași părere, mentalitate sau caracter ca și tine, nu înseamnă, ca să-ti fie tie bine, să te aliezi cu cei care au făcut rău patriei tale, poporului tău, neamului tău, bunicilor tăi și speră, ca prin tine, să facă rău în continuare, nu înseamnă să-ti dezbini frații, manipulându-i, atingând unele corzi sensibile ale unora sau profitând de altii, care din pacate nu prea pot gândi singuri …etc.
În concluzie, cred că doamna profesoara este bine intenționată, doar că, din păcate, ca mulți alți intelectuali, dintr-o lipsa de alternativa perfectă, utopică de altfel, s-a lăsat și dânsa vrăjită de o himeră ….”o himera patriotardă”…
Cât privește pe colegul dvs., cred că și dânsul este bine intenționat, însă tot așteptând ani la rând să fie mai bine („mai bine” însemnând nu neapărat stare materială, ci corectitudine, respect, demnitate, onoare, apreciere, etc din partea clasei politice de până acum), fiind mereu dezamăgit, și-a cam pierdut răbdarea și, după cum se știe, la nervi nu mai procesezi realitatea cum trebuie…
În ceea ce mă privește, dacă i-am descris bine pe cei doi, din cele relatate de către dvs., cred că mă regăsesc câte puțin în amândoi, împărtășesc ideea de patriotism a doamnei profesor universitar și deasemenea, am multe momente când simt că-mi pierd răbdarea, ca și colegul dvs.. Diferența este că, atunci când sunt dezamăgită, încerc să nu mă arunc cu capul în gol.
Cu respect și apreciere,
Adevărat a înviat!
Mulțumesc pentru aprecierea scriiturii mele. E locul să menționăm amplitudinea proiecției așteptate de la cel ales. Aici așteptarea situează viziunea și organizarea pe fondul ineresului de a păstra realizările, a le amplifica prin participarea la „olimpiada națiunilor” și a le feri de imixtiuni care pot prăbuși o construcție națională. Mai departe, forma poate fi o manifestare a capacităților mici, revanșarde, violente, promovate de interese mari sau poate poate să fie condusă spre o rezolvare calmă, scoasă de sub imperiul scandalului de care am avut parte atâta vreme.