miercuri, septembrie 22, 2021

Autosuficieța energetică – hibridizarea producției de energie – prosumatori

Stăteam zilele trecute cu un colaborator la o discuție tehnică și ne-am oprit întrebându-ne dacă cei din minister ar pricepe ce discutăm. Interlocutorul era un tinerel abia ieșit de pe băncile facultății, care stăpânea termenii și solutiile tehnice pe care le gândeam pentru un proiect ce ar părea avangardist, dar care folosește tehnologie inventată acum câteva zeci de ani, proiect în care ne propuneam să nu apelăm la importurile de chinezării. Concluzia a fost că dacă nu au dat chimia și fizica la bac nimeni nu va ști ce discutăm.

Să înțelegem termenii

Independența energetică se referă la capacitatea unui stat de a putea să-și asigure consumul fără a apela la importuri. Pentru regiuni, localități, zone rezidențiale sau clădiri este mai corect să folosim termenul de autosuficiență energetică.

Știm că există case în zone izolate care își asigură energia electrică și termică prin diverse variante. Dacă cu energia termică problema este rezolvabilă: te duci în pădure, tai un copac pe care îl faci surcele și le bagi pe foc toată iarna, cu energia electrică e ceva mai complicat. Zilele trecute am fost cu profesorul Dumitru Chisăliță, cel care conduce Asociația Energie Inteligentă, într-o comună din Munții Apuseni (Întregalde), în care sunt sub 700 locuitori, în 11 sate cu case împrăștiate pe munte. Pentru cinci din acestea asociația a strâns sponsorizări pentru a monta panouri solare și baterii pentru a aprinde prima dată lumina câtorva români. Atunci am stabilit cu colegii din presa specializată în energie de a forma „tribul” celor care promovează termenul de autosuficiență energetică. Profesorul Chisăliță ne-a spus că este destul de simplu de a face o rețea între mai multe gospodării izolate. Am studiat câteva soluții tehnice și am constatat că având puțină școală și ceva mai multă viziune și bineînțeles voință, cele 9000 de gospodarii romanești care nu vor avea niciodată energie electrică (din diverse motive) pot beneficia de un minim de confort (de exemplu frigider și televizor) în viitor. (Pentru a vedea autosuficiența energetică a zonelor izolate aveți un link aici.) Ideia este că autosuficienții energetici nu au amprentă de carbon, adică nu consumă energie produsă din combustibili fosili.

După acești cetățeni la care energia electrică ajunge greu sunt cei din „clanul” verzilor care și-au montat instalații bazate pe soare care produc energie termică și energie electrică. Investiția este destul de scumpă și nu cred că mulți își permit așa ceva. Avem destul de multe case care sunt legate la rețeaua națională de energie electrica, dar din diverse cauze se decuplează temporar. Cea mai des întâlnită este de a nu depinde de distribuția defectuoasă și scumpă din unele zone.

Dacă mai multe gospodării devin autosuficiente din punct de vedere energetic, de ce nu ar exista posibilitatea de a se împrumuta de la una la alta? Dar dacă câteva gospodării produc mai mult, de ce să nu vândă? Așa a apărut conceptul de „prosumator”.

Trebuie să menționez că prosumatorii sunt legați la rețeaua de distribuție. În perioada cănd se produce mai mult decât se consumă, surpusul intră pe rețeaua de distribuție iar când nu se mai poate produce (nu mai bate soarele sau nu mai bate vântul) se consumă din energia produsă de marii producători. Nu intru în schemele autorităților pentru programele de subvenționare a acestor instalații, nici în problemele de digitalizare ale rețelei distribuitorilor că nu mi-am propus să critic. (Oare de ce statul roman nu îi ia la întrebări pe distribuitori deoarece nu digitalizează rețeaua, după ce circa 25% din factură le parvine? Nu mă pot abține!)

Unde se poate ajunge?

Există localități care deși sunt legate la rețeaua de energie electrică, gospodăriile produc și înmagazinează suficietă energie electrică pentru consumul propriu. (iată un exemplu aici) Mai nou există clădiri de birouri care își propun să devină cu amprentă de carbon zero. Adică energia electrică și termică este „verde”. Cu energia electrică să zicem că este simplu: panouri solare și baterii. Dar tehnologiile de înmagazinare sunt destul neperformante și de scumpe și când se termină energia stocată se foloseste cea din rețea. Am văzut (în presă) fel de fel de companii care se proclamă verzi. Hai să fim serioși: de unde știu ei de unde le vine electronul? De la centrala pe gaz (sau cărbune) sau de la eoliana aflată la 500 de kilometrii depărtare?

Există soluții și pentru energia termică. Multe case au pompe de căldură. Multe case au un sistem de încălzire a apei de la soare și de stocare a sa. Nu avem un panaceu! Casa unui prieten se încălzește cu o centrală pe peleți pe care o poate înlocui cu centrala pe gaz și deasupra clădirii are câteva panouri solare care vara îi furnizează toată apa caldă. Adică are un sistem hibrid.

Și clădirile mari din aglomerările urbane pot avea un sistem hibrid care le reduce cheltuiala cu încâlzirea semnificativ.

Ce facem însă cu consumatorii casnici înghesuiți în cartierele dormitoare și care sunt dependenți de SACET (sitemul de alimentare centralizată cu energie termică)? Cum se poate decarboniza un SACET?

Iată o întrebare la care mulți încearcă să răspundă. În primul rănd cogenerarea este o soluție reală de decarbonizare. Și UE o zice! Este evident că SACET-ul este singura soluție pentru a crește eficiența energetică. (am scris aici și aici) Problema este că unele SACET-uri sunt pe cărbune (adică un mare poluator), altele pe gaze. Acestea emană în atmosferă dioxid de carbon. Cărbunele 0.91 tone / MWe oră și gazul 0.43 tone / MWe oră, ceea ce înseamnă o penalizare de cam 50 euro la cărbune și 25 euro la gaz. Deci energia termică (la care se adaugă cea electrică) este din ce în ce mai scumpă. Până una alta, un SACET cu o centrală cu cogenerare de înaltă eficiență în ciclu combinat este cea mai bună soluție astăzi deoarece nu s-a inventat o tehnologie mai bună! (iată un alt articol care sustine afirmația)

Este clar că pentru un necesar așa de mare de energie termică nu se poate adopta o soluție verde. Dar dacă se poate suplini o parte din această mare cantitate de energie cu soluții hibride? Am scris că pentru a asigura securitatea energetică a unei aglomerări urbane, astăzi avem doar o soluție fiabilă: cea a ciclului combinat pe gaz natural.

Scriam săptămânile trecute despre cum se poate obține energie din gunoi. (aici și aici) Soluția asta este pentru marile centrale electro-termice din aglomerările urbane. Dar oare nu se pot amplasa panourile solare care dau energie electrică și termică pe blocuri, pe spațiile de parcare, pe clădirile de birouri? Oare în zonele cu potențial geotermal nu se pot instala instalații care să capteze energia termică a pamantului? (vezi Oradea!) Oare pompele de căldură (care, culmea, se folosesc de câteva zeci de ani în occident) nu pot fi integrate în sistemul de distribuție al SACET? Mie îmi este clar că micile centrale de cartier sunt perimate și este destul de greu să eviți poluarea. (Nu-mi vine să cred că s-au vandalizat politic SACET-urile pentru a se ajunge la centralele individuale de apartament!)

Trebuie să existe soluții pentru fiecare cartier, pentru fiecare clădire, problema este să se vrea!

Știm că soluțiile verzi sunt mult mai scumpe (aici aveți demonstrația), dar cred că sănătatea orășanului este mai scumpă decăt orice și banii investiți în solutii verzi pot scade cu mult cheltuielile sistemului de sănăte publică.  

Bonus: Țări independente sau autosuficiente – smart dependency

Estonia se declară prima țară autosuficietă energetic. (vezi aici) De fapt mai este dependentă de alte surse externe în proporție de 10%. Nesemnificativ la nivel de țară, dar totuși cu un consum extrem mic – populația fiind cam cât o treime din zona metropolitană București.

În Mexic, țară mult mai mare decât România, se vorbește despre autosuficiența energetică. (vezi aici) Cu toate că nu este expusă pericolelor geopolitice, strategii lor doresc o astfel de situație energetică.

România nu poate fi pusă în situația de a fi independentă, dar ar putea deveni interesantă pentru vecini. Smart dependency este u termen folosit de câțiva ani, pe care Ungaria l-a adoptat.

Problema este că dacă la ministerul nostru care se ocupă cu energia ar fi fost un centru care să emane competență, am fi aflat de mult și nu am fi fost în situația dezastruoasă în care ne aflăm. (Scuze față de cei câțiva profesioniști de acolo, dar și ei știu că nu se face primavară cu ei în acel deșert al incompetenței.) Smart dependency începe cu relatia win – win între sistemele energetice regionale și se termină cu avantajele obținute de cei care dețin profesioniștii în fața celor conduși de aparatnici diletanți.  

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Ca fapt divers, care nu are legatura cu continutul articolului. O sa-mi permit sa corectez un pic intelegerea curentului electric al autorului. De fapt e o greseala pe care o facem foarte, foarte mult.

    „Hai să fim serioși: de unde știu ei de unde le vine electronul? De la centrala pe gaz (sau cărbune) sau de la eoliana aflată la 500 de kilometrii depărtare?”

    De fapt viteza electronului este foarte mica, vezi Drift Velocity. Electronului i-ar lua foarte mult timp sa vina de la 500km, mai ales ca probabil vorbim de curent alternativ care il impinge inainte inapoi. Viteza medie fiind de microni/secunda, depinde de mai multi parametri. Ce vine de la 500 km, este energia electrica, unda electromagnetica. E ca si cum ai avea 500 km de bilute lipite una de alta, si cand lovesti la un capat energia circula de la bila la bila pana ajunge la celalalt capat. Atentie exemplul cu bilutile nu este exact nici el, e doar ca sa vedem clar, exagerat ca viteza electronilor este de fapt foarte mica.

    • O scria asa pentru o intelegere mai buna, din partea cititorilor „profani” (eventual, chiar cei din Misterul Energiei) – sunt CONVINSA ca stie, de fapt, cum e cu electronii si chiar cu pisica aia „celebra” ;)

      • Stimați „colegi”, dacă tot aveți meseria de informare a publicului să știți că personal am fost monitor la niște proiecte pe planul sectorial prin care am făcut niște prototipuri in zonele izolate departe de rețelele electrice, prin anii 2004-2006. Personal am fost la o mănăstire să văd proiectul cu ochii mei. Sper să mai am niște poze.

        Acuma cei drept, în timp, ne-au cam sufocat traducători, scriitori și gramaticieni, DAR am o ofertă:

        În cadrul Direcției Generale de Politici Energetice și Green Deal se vor scoate vreo 10 posturi la concurs. Atât autorul dar și comentatorii au posibilitatea să vină în minister și să dovedească cât de energeticieni sunt. Succes!

  2. Problema cea mai mare nu este productia de energie verde adica fotovoltaica, eoliana, biomasa, geotermala cu exceptia hidro- epuizata sau nucleara ( problema deseurilor ) ci solutii tehnice de inmagazinare. In lume sunt fele si fel de retele care de care mai inteligenta nimic revolutionar.

    A aparut recent, acum mai putin de un an, in SUA o firma fodata de un profesor de la MIT si sustinuta financiar de Bill Gates- AMBRI care propune baterii stationare de tip metal lichid la 1/3 din pretul uneia pe litiu ( aceeasi capacitate). Un centru imens de date din SUA va fi alimentat de baterii de tipul acesta+ energie regenerabila.

  3. Dincolo de ‘verde’ si ‘moda’ trebuie sa intelegem notiunile de ‘costuri’ si ‘predictibilitate’. Panourile solare si sistemele de stocare/transformare aferente sunt scumpe si produc energie scumpa si fara predictibilitate. Iarna, cand ai multa nevoie de energie, nu produc mai nimic. Daca nu esti intr-o zona fara retea electrica nu au rost (economic). Pompele de caldura sunt extrem de scumpe si ca investitie (zeci de mii de Euro pt o singura locuinta) si in utilizare. In plus nu prea stie nimeni din Romania sa instaleze asa ceva. De mentenanta nici n-are rost sa vorbim. Pentru Romania gazul (acolo unde e) ramane solutia optima pentru incalzire pe timp de iarna oferind costuri acceptabile, comfort sporit si complexitate tehnica rezonabila.

    • In Germania de exemplu, circa 50% din productia si consumul energiei electrice provine din valorificarea surselor regenerabile, mixul fiind impartit astfel:
      – 27,0% Eolian (circa 131 TWh /an)
      -10,5% Fotovoltaic (circa 51,4TWh /an)
      – 9,7% Biomasa (circa 47,5 TWh /an)
      – 3,8% Hidro (circa 18,4TWh /an)
      Tinta Germaniei pe termen mediu fiind substituirea centralelor nucleare si evident, a celor pe carbune cu regenerabile si centrale noi pe gaz (cresterea ponderii regenerabilelor fiind astfel prevazuta pana in jur de 65%).
      Sursa: https://energy-charts.info/charts/energy_pie/chart.htm?l=en&c=DE&interval=year&year=2020

      Comparativ cu Germania, potentialul fotovoltaic al Romaniei este considerabil mai mare (cu circa 20% /mp). De asemenea, Romania sta mai bine decat Germania si in privinta potentialului hidro. Chiar si la potential eolian Romania sta foarte bine, cu mult peste media UE. https://documents1.worldbank.org/curated/en/141221587050442759/pdf/Technical-Potential-for-Offshore-Wind-in-Romania-Map.pdf

      Cat despre costurile de productie, nu este un secret ca intre timp, regenerabilele au devenit chiar mai ieftine decat conventionalele. https://www.weforum.org/agenda/2021/07/renewables-cheapest-power-source/

      Desigur, mai trebuie luat in calcul si costurile aditionale legate de integrarea regenerabilelor in mix (stocare /backups, retele inteligente, etc) dar chiar si asa, tot este competitiva cu energia nucleara produsa in noile centralele. Avantajele regenerabilelor (in asamblu) nu sunt nici ele un secret: atrage considerabil mai multe investitii private, creaza mult mai multe locuri de munca si contribuie la cresterea securitatii energetice.

      In ceea ce priveste incalzirea locuintelor /cladirilor, izolarea termica este cea mai buna solutie pentru reducerea costurilor, iar in centrele urbane (in special in cartierele de blocuri) district heating este cea mai ieftina metoda de incalzire. Oricum, regenerabilele trebuiesc acompaniate de centrale cu viteza rapida de reactie, iar eficienta energetica a 50 de centrale x 30 megawati fiecare de exemplu (construite in incinta oraselor) este considerabil mai mare decat o centrala de 1.500 megawati construita la dracu in praznic (Halanga, Rovinari, etc) . In primul rand, caldura reziduala poate fi folosita integral pentruincalzirea locuintelor si apa calda, iar in al doilea rand, distanta la consumator (si pierderile electricitatii pe fir) sunt mult mai mici. Spre deosebire de multi vecini si de majoritatea membrilor UE, pe langa imensele potentiale de regenerabile (fotovoltaic, eolian, hidro, biomasa), Romania dispune si de rezerve consistente de gaz natural. In concluzie, Romania isi poate implementa un sistem energetic de ultima generatie (60% regenerabile + 40% gaz, deseuri, etc). Cele 10 miliarde alocate Romaniei in acest scop (vezi PNRR) pot atrage in jur 30 miliarde investitii private, sau poate chiar mai mult.

      https://www.youtube.com/watch?v=ezD-6zkABwA

      https://www.youtube.com/watch?v=I8_i1gU3gRg

      https://www.youtube.com/watch?v=vxlhVJviAS4

      https://new.siemens.com/global/en/company/topic-areas/smart-infrastructure.html

      P.S. nu este vorba de „moda”, schimbarea paradigmei si cursa tranzitiei energetice a inceput!
      https://www.accenture.com/us-en/insights/strategy/european-double-up

      • de acord cu ce spuneti si felicitari pentru perseverenta in bine, inca ceva:
        – reducerea emisiilor de CO2 la 55% vs 1990 poate fi facuta fara sacrificii din partea cetatenilor daca se utilizeaza hidrogenul extras din zacamintele actuale de petrol si gaze prin decarbonificare la sursa; pretul unui kg de H2 este sub 1 euro, mult mai eficace decat sistemele curente (paritatea cu benzina este pe la 3 euro/kg H2); conversia H2 in energie electrica prin pile are randament de 60% fara a adauga caldura reziduala…se poate face energie electrica oriunde (nu doar pentru transporturi) fara poluare
        https://proton.energy/

  4. hahahahahaaaaa… LOOOOOOOOOOOOL imens, pe vreo 50 de randuri, apropo de „vandalizarea SACET” :)))))))))))))
    Pai sa luam exemplu orasul meu: ABIA ce se terminase schimbarea conductelor de termoficare (pe bani de la BM) si a inceput totul sa mearga prost – in sensul ca centralele de cartier (pentru reincalzirea agentului termic ce venea de la vrep 12 km distanta de oras) bagau la greu apa rece pe conducta de calda (exasperand oamenii), dadeau caldura tarziu si o mentineau pana primavara tarziu de duduiau caloriferele cand afara erau 22 grade samd…
    Totul culminand cu aia ca, din cauza „datoriilor” si a „nerentabilitatii”, prin 2010 NU s-a mai dat agent termic, centrala mare fiind inchisa („insolventza”) si oamenii au ramas sa treaca iarna care-cum >:)
    Apres dupe care Primaria a dat „subventii” LA GREU acelora care ramasesera fara caldura, ca sa-si instaleze centrale de apartament – 1000 euro pe caciula, ceea ce acoperea cea mai mare parte din costuri (intre 2200 – 3500 RON centrala propriu-zis, apoi instalarea samd.)
    (Asta m-a ofticat TARE, deoarece cu un an inainte, desi veniturile mele erau destul de modeste, imi pusesem centrala pe banii MEI, nu statusem ca moaca cu mana-ntinsa la Primarie, sa miorlai ca au si vai si „sa ne dea”! >:)
    Timp de vreo 3 – 4 ani dupa aia, trebuia sa-ti faci programare cu vreo juma de an inainte, daca voiai sa-ti pui centrala, ATAT de mult crescuse cererea, ca erau totusi niste MII de oameni ramasi fara SACET, plus firme, plus cei care isi faceau vile samd.!
    Acu’, tu CE zici? s-o fi dat sau NU s-o fi dat shpaga de la cei cu centralele, la CUP si la Primarie? >:)
    Io zic ca NUUUUU… ca doar TOATA lumea stia ca Primarul si directorii de pe vremea aia iereau uameni corecti si NU luau shpaga :P
    Dar daca ar fi luat (ipoteza pur teoretica) – cam CAT crezi tu ca ar fi fost shpagile, in situatia asta? >:)
    Aprox. aceeasi poveste la Galati – care vreo 3 ani a suferit la greu din lipsa caldurii si apei calde. Si CINE mai stie cate orase!! :P
    LOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL again!

    • da ar fi interesant de facut un calcul pentru SACET Bucuresti, unde cetateanul plateste 200 euro/MWh la factura electrica PLUS 100 euro/Gcal caldura care vine cu intreruperi, PLUS pierderi agent termic 2000 tone/ora (incredibil!!!) si unde 700 milioane euro an subventie nu acopera cheltuileile termice decat partial
      reducerea pierderilor de transport agent termic prin co-generare de proximitate (maxim 1 km de la consumator) ar corecta multe din neajunsurile de mai sus
      pe hartie SACETurile arata bine, in realitate orice capitalist european (iar in SUA e si mai bine) plateste mai putin la factura de electricitate si incalzire decat capitalistul autohton (pentru ca are distributie de aproape)

  5. O sa ia astia pielea de pe noi pana om ramane sforagiti verzi uscati de toti banii. Cica o sa bage taxe si pe centralele de apartament (daca tot sunt capitivi macar sa fie jecmaniti dupa ce au fost captivi la CET-uri unde se fura tot)

  6. Nu vreau sa dezamagesc pe nimeni dar faptul ca ai instalat un panou solar si un acumulator nu inseamna ce esti „verde”. Sa explic de ce :
    ca sa produci un panou solar ai ars carbune, respectiv ai produs o cantitate de energie + CO2, energie pe
    care ai folosit-o sa construiesti panoul solar repectiv. Ca sa ai bilantz zero trebui sa recuperezi din panoul solar energia folosita la constructia lui. Asta dureaza cam 2-5 ani !! depinde unde te afli pe planeta. Alegem 4 ani pt Romania si simplitate.
    Deci 4 ani nu ai alimentat practic nici un LED + 4 ani ca sa construiesti inca un panou solar => 8 ani in care nu nu ai produs un Watt „verde” , doar ai recuperat ce ai folosit . Aici nu intra in calcul acumulatorul, reciclarea, transportul , montarea, mentenanta etc. care toate la randul lor consuma energie!
    Teoretic un panou solar are durata de functionare 30 de ani. Practic la 8-10 ani sunt schimbate (ebay este plin de ele) pt ca le scade randamentul- dupa 8 ani mai ai aprox. 80% sau mai putin. Realitatea bate si de data asta filmul :-). Problema cu energia verede este foarte serioasa si din pacate nu avem deocamdata o sursa „verde” care sa ne alimenteze civilizatia.(exceptia este optiunea nucleara)

    • „Alegem 4 ani pt Romania si simplitate.”
      ___
      Amuzanta alegerea si explicatiile ;) Doar ca fapt divers, in Germania de exemplu, energia investita in dezvoltarea unui parc solar (productie componente, transport, montaj) se amortizeaza intr-o perioada de 1 an pana la 2 ani (depinde de locatie si de componentele sisitemului, i.e panouri mono /policrisitaline, thin film, etc). Apoi, este cunoscut faptul ca in RO radiatia solara si productia unui sistem PV este cu circa 20% mai mare decat in Germania. Asadar, mai usor cu mobila.

      Tot pentru cunostintele dvs, in Germania, ponderea energiei electrice produsa din carbune este in jur de 24% , iar conform legilatiei emise (vezi Coal phaseout) ponderea energiei produsa din carbune in aceasta tara, va scade treptat in urmatorii 15 ani, pana la 0%. https://energy-charts.info/charts/energy_pie/chart.htm?l=en&c=DE&year=2020&interval=year

      Nici afirmatiile legate productivitate si de durata vietii a panourilor fotovoltaice nu sunt corecte…. din moment ce garantiile producatorilor sunt emise pe o perioada de 25 ani.

      Cat despre energia nucleara, poate ne explicati si ceva despre nivelul costurilor (8-10 centi /Kwh?) ROI-ul, metodele de finantare si evident, solutiile Romaniei la provocarile legate de depozitarea deseurilor radioactive, sau acestea trebuie cumva carate in spate de urmatoarele generatii, mii de ani (dupa noi potopul, este problema lor?) La acest topic mai exista si alte aspecte de dezbatut – precum riscurile unui superGau (in urma unui atac cibernetic de exemplu, samd). Accidentele de la Cernobil si Fukushima, etc evidentiaza ca nu exista garantii in valoare de 100% si va dati seama ce pierdere ar fi transformarea Dobrogei (Delta Dunarii, Litoralul romanesc) intr-o zona zombie, de tip Cernobil!

      • Am auzit că în China toată industria siderurgică va trece pe PV la „indicaţia” UE aka Ge & Fr. Furnalu´ şi panou´ sau invers. Germania, însă, probabil a descoperit transformarea GN în PV, altfel nu se explică insistenţa terminării NS2. Ăi mai „prostuţi” tre´ să plătească taxe pe centrale, nu? Mare Germania asta, mare de tot. Cum spunea unul din foştii ei cetăţeni, unu´ Kissinger, Germania e prea mare pentru Europa dar e prea mică pentru lume.

      • Ma bucur ca am reusit sa starnesc un zambet, dar acestea sunt contraargumentele mele:
        cred ca informatiile mele nu sunt gresite :
        https://www.bnl.gov/pv/files/pdf/PE_Magazine_Fthenakis_2_10_12.pdf
        Panourile „thin film” cu CdTe sunt intradevar mult mai bune decat cele pe Si dar din pacate Te este unul dintre cele mai rare elemente de pe planeta. Nu putem blinda planeta cu acesta technologie ca sa nu vorbesc de impactul pe care Cd il are in mediu.
        Eu inteleg ce spun producatorii 75% din randament in 25 de ani. Dar momentan vad alte cifre.
        Germania a mai tras o teava de gaz de la rusi. Oare de ce ? Nu cred ca vor sa faca mase plastice din gaz. Au nevoie de centrale temice pe gaz pentru a regla sistemul energetic.
        In Germania stagneaza momentan instalarea de noi capacitati de productie verzi.
        cred ca motivul principal nu este opozitia oamenilor fata de eoliene ci faptul ca trebuie sa mentina retaua stabila. Graficul de productie a capacitatiilor verzi arata ca un EKG .
        Este greu sa tina retaua stabila in conditiile acelea. Nemtii au fost o vreme „smecheri” si au folosit retaua Frantei si Poloniei pt a regla propriul sistem dar, sau suparat „vecinii” pt ca au creat probleme in tarile respecive si nu se mai poate. Drept consecinta au instalat un cablu cu Norvegia pt a folosi hidrocentralele de acolo pt reglaj si pt a stoca surplusul de energie verde.(Germania plateste ~400 mil de Euro anual pt suplusul de energie verde neconsumata ). Tot in Germi se discuta la ora actuala daca a fost o gresala oprirea reactoarelor nucleare.
        Cu optiunea nucleara ma refeream la fuziune si nu la fisiune.
        Nu vrea nimeni sa transforme planeta intr-un desert radioaciv. poate trebuie sa devenim mai buni in stapani dragonul nuclear.Eu vad problema un pic altfel si anume :
        ce te omoara mai intai CO2 sau Cs-137. :-)
        ps- nu cred in scenariu unui atac cibernetic asupra unei centrale nucleare din 2 motive:
        – trebuie sa fi nebun sa faci asa ceva asta ar echivala cu o declaratie de razboi zic eu
        – de ce naiba trebuie sa tii reactoru cuplat la internet ?? pt email ? se poate comunica si pe langa internet.
        O zi buna

  7. Aller Anfang ist schwer, însă odată montat panoul solar pentru apă caldă, ai intrat într-un club select. La Sibiu, deja de două luni avem apă caldă direct de la soare. Ceea ce este formidabil! Sigur că au existat costuri inițiale, însă de mai bine de cinci ani odată cu venirea verii gazul intră pe OFF. Numai dacă ne imaginăm cât gaz ardem vara pentru dușurile zilnice, când am putea avea această apă caldă chiar de la steaua ce asigură viața pe planetă și dintr-o dată simțim că cei care au rămas la robinetul de gaz sunt deja culpabili. În plus mai există multe alte tehnologii pentru apă caldă – cu montare pe acoperișuri, în bătaia soarelui. Și în lunile de tranziție către vară și de la vară – ai o indepenență procentuală evidentă, chiar și când sunt nori. Chiar și iarna, cu o degivrarea corespunzătoare ajungi la 35-40 de grade ziua în panoul de pe acoperiș. Cât despre panoul fotovoltaic – ei bine – curent liber, oricine își poate cumpăra unul, apoi mai multe. Așa tebuie să arate viitorul! este chiar o chestiune de bun simț – avem tehnologie și o ignorăm! Articolul este excelent și foarte util astăzi, conceptul abordat fiind 100% pertinent!

  8. Buna ziua , referitor la tratamentului SACET urilor , cu o singura sursa , ati indicat ca solutie
    …ciclul combinat pe gaz …… , sa inteleg ca va referiti la o centrala functionala in ciclul termodinamic Brayton – Rankine , combustibil gaze naturale ….. ?!?! Daca este asa , sursa propusa de dvs. nu va functiona niciodata in cogenerare de inalta eficienta …….. poate este o eroare de redactare……
    Ar fi interesant sa aflu ce intelegeti dvs. prin sintagma …. Romania nu poate fi pusa in situatia de a fi independenta ( energetic) ….. ?!?!
    Am studiat matematici speciale , termotehnica si transmiterea caldurii , am facut un doctorat cu subiect cogenerarea , si de 42 ani m-am jucat cu producerea de energie electrica si termica in varii tehnologii ……
    cu deosebita consideratie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru este consultant în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României. (2013) Este autorul cărții „Romania – Energie si Geopolitică” (2018) și a numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când plouă în Groenlanda e începutul apocalipsei climatice?

Așa s-ar putea deduce pe baza știrilor alarmiste declanșate de următorul anunț oficial: Pe 14 august 2021, în cel...

De ce se scumpește energia? – întrebarea la care vrea să răspundă comisia parlamentară propusă de PSD

Înființarea acestei comisii care trebuie să "ancheteze" creșterea prețurilor la energie este una dintre cele mai mari ticăloșii pe care am văzut-o,...

Despre educația morală a copiilor

Motto: V-am dat clasă cu opt clase /S-a terminat șmecheria / Sunt rege pe România! (Abi Talent)

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Dl Iohannis recomandă golful

"Criza guvernamentală in Romania? Nu știu despre ce vorbiti. Guvernul iși face treaba." Nu fac decat să parafrazez o replică recentă a...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.