La fiecare impas în sectorul energetic politicienii invocă „greșelile” făcute (decizia de închidere a cărbunelui, nefinalizarea hidrocentralelor) și găsesc vinovați (UE, ONG-urile, alți miniștri), dar niciunul nu își asumă cu adevărat schimbarea necesară.
Acum au găsit din nou pretextul să „salveze” sistemul energetic prin amânarea închiderii cărbunelui. De data aceasta, cauza este seceta. Legea recent adoptată de Parlament pentru modificarea OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energeticvine în opoziție cu obligațiile asumate de România prin PNRR. Însă legea este periculoasă și pentru că leagă ieșirea din piață a cărbunelui de finalizarea unor proiecte întârziate. Acest lucru va crește cheltuielile statului cu administrarea centralelor și descurajează închiderea unităților depășite tehnic.
Să ne amintim de ce a decis România închiderea cărbunelui. În primul rând, cărbunele este o gaură de bani pentru bugetul de stat românesc. Centralele pe cărbune, vechi de peste 50 de ani, au înghițit în ultimii ani miliarde de euro din banii contribuabililor pentru plata certificatelor de carbon, adaptarea la condițiile le mediu și, pur și simplu, menținerea funcționării. Cu toate aceste ajutoare, companiile sunt tot în pierdere. Un alt aspect foarte important este faptul că produc extrem de multă poluare, iar comunitățile din zonele de exploatare au mult de suferit din această cauză. Cărbunele are cele mai ridicate emisii de gaze cu efect de seră, acele emisii care provoacă seceta din cauza căreia sistemul energetic suferă astăzi.
Ținând cont de aceste realități socio-economice, este logic și normal ca închiderea să aibă loc treptat, iar capacitatea să fie înlocuită cu alte surse. Sunt însă câteva aspecte importante pe care legea adoptată pe 5 august de Parlament nu le ia în considerare.
Cărbunele a fost deja înlocuit de energia regenerabilă
Principala problemă este condiționarea închiderii cărbunelui de câteva proiecte întârziate sau instalarea de capacități „similare”, nedefinite. Legea face referire la proiectele menționate la Art. 4 alin. (9) din OUG 108: Ișalnița: 850 MW – cu punere în funcțiune în 2026; Turceni 475 MW – cu punere în funcțiune în 2026; 8 parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 735 MW – până în 2024.
Acestea sunt proiecte ale Complexului Energetic Oltenia, ale căror dată de punere în funcțiune a fost deja depășită. Compania a decis deja anularea proiectului centralei de la Ișalnița pentru că nu a găsit constructor după o serie de licitații și înlocuirea lui cu 900 MW stocare. Pentru centrala de la Turceni a cerut amânare la Comisia Europeană până în 2029, iar parcurile fotovoltaice vor fi puse în funcțiune cel mai probabil în 2027, respectiv 2028.
Este profund greșit să ne bazăm tranziția energetică de la cărbune pe o companie care nu a livrat niciodată până acum un proiect energetic, care anunță întârzieri la proiecte de 3-4 ani, și care, de la înființate, funcționează în pierdere și prin ajutoare de stat.
Este de așteptat ca această condiționare să întârzie și mai mult punerea de capacități noi în funcțiune, pentru că „baronii cărbunelui” din România exact asta urmăresc: amânare pe cât de mult posibil.
Deci, de ce insistăm ca unitățile pe cărbune să fie înlocuite cu aceeași capacitate, pe același amplasament fizic? Ele trebuie înlocuite oriunde în sistemul energetic. Politicile publice ar trebui să ia în considerare capacitatea deja instalată în România și proiectele anunțate a fi livrate la timp.
De la promulgarea OUG 108/2022 pentru închiderea cărbunelui, au fost puși în funcțiune 6700 MW de energie regenerabilă, din care 266 MW eolian, 2752 MW solar și 3684 MW prosumatori. Pe lângă aceștia au intrat în sistem aproape 1000 MW în baterii. Tot de atunci, a fost închisă o capacitate de 1190 MW pe cărbune, însă țintele din PNRR iau în considerare și oprirea Mintia, în 2020, care oricum nu mai funcționa la capacitatea licențiată. Deci în teorie un total de 2570 MW pe cărbune a fost oprit în perioada 2020-2026.
Cărbunele a fost deja înlocuit de energia regenerabilă în sistemul energetic, însă politicienii pare că nu iau această capacitate în calcul în deciziile lor. Este nevoie de o interpretare juridică a termenului „capacități similare” și de o clarificare a criteriilor utilizate în lege.
Din 2027 am putea renunța la cărbune, dar tot rămânem cu 1000 MW
Problema reală în acest moment rămâne stocarea, care nu este suficientă să transfere surplusul de energie produsă din timpul zilei, în consumul de seară, de unde apar dezechilibre de producție. Cărbunele nu ajută oricum în această situație. Chiar și cu o capacitate instalată de 1600 MW în prezent, în perioada 28 iulie-10 august, de cât a fost oprit reactorul 1 de la Cernavodă, cărbunele a produs un maxim instantaneu de 988 de MW și nu a putut acoperi vârful de consum.
ANRE a comunicat că estimează în 2026 peste 3000 MW noi în sistem din proiecte regenerabile avansate, cu 1700 MW de stocare. În același timp, dezvoltatorii centralei de la Mintia anticipează intrarea cu 1100 MW în sistem până la finalul anului 2026, iar mult întârziata centrală de la Iernut de 430 de MW ar trebui finalizată anul acesta.
Cu alte cuvinte, se preconizează că vom avea destulă energie în sistem să renunțăm complet la cărbune în 2027. Acest lucru este indicat și de studiul de adecvanță al Transelectrica. Un studiu care a fost făcut pentru a justifica păstrarea cărbunelui în sistem, arată de fapt că o ducem foarte bine și fără el. Deși este un studiu conservator, în scenariul în care Mintia intră în sistem în 2027, mai rămân doar 200 MW de cărbune, iar sistemul poate funcționa în parametri normali, chiar și cu un singur reactor nuclear. Același semnal de alarmă este remarcat și aici, este nevoie de mai multă stocare.
Cu toate acestea, conform OUG 108/2022, mai rămân activi aproximativ 1000 MW pe cărbune până în 2030. Deci PNRR-ul nu închidea oricum toată capacitatea pe cărbune, iar îndeplinirea țintei pentru august 2026 de 710 MW, nu ne aduce în niciun caz în situație de penurie.
Prelungirea presupune costuri suplimentare, necalculate
Din păcate, această lege deschide o cutie a pandorei, care nu era necesară. Pe lângă faptul că împiedică atingerea țintei PNRR și închiderea de capacități suplimentare, ea ar putea permite și redeschiderea unor unități pe cărbune deja închise, pe baza ideii că nu au fost înlocuite de „capacități similare”.
Însă parlamentarii nu au calculat costurile suplimentare pentru bugetul de stat pentru a ține capacitățile pe cărbune mai mult timp în viață și a redeschide unități deja oprite. Pentru a putea funcționa și a-și plăti certificatele de carbon până în 2026, Complexul Energetic Oltenia a primit în 2022 ajutor de stat de 2 miliarde de euro. Alte companii precum Societatea Electrocentrale Craiova, Complexul Energetic Valea Jiului, care administrează centrale pe cărbune, sunt în insolvență.
Pentru a susține funcționarea centralelor până în 2030 este nevoie de cheltuieli suplimentare masive, cu certificatele de carbon, cu adaptarea la condițiile de mediu și reparații de rutină, bani pe care aceste companii nu îi au. La Craiova situația poluării este critică de ani de zile, și compania nu a primit bani pentru reparații. Redeschiderea unor unități deja închise implică cheltuieli necunoscute, neprevăzute în niciun buget. O analiză realizată în SUA, care se confruntă cu o acțiune similară de prelungire a vieții unor centrale pe cărbune depășite tehnic, a calculat un cost de 77.000 euro/MW/an. Deci probabil ar mai fi nevoie de câteva miliarde de euro ca aceste centrale să poată funcționa până în 2030.
Toată agitație din jurul„închiderii cărbunelui” pare mai degrabă o perdea de fum menită să creeze dezinformare, panică și să atragă voturi, sub pretextul „salvării sistemului energetic”. O distragere care ne va costa un miliard de euro acum, și chiar mai multe în anii următori.
