Mi se întâmplă relativ frecvent ca acele spectacole evident bune, care mi-au plăcut și despre care, din cine știe ce motive, nu am scris sau am scris puțin, să se răzbune. Adică să îmi revină în memorie exact când mă aștept mai puțin. Așa au stat lucrurile în seara în care am văzut Mai e vreun candidat? , spectacol-concert după I.L.Caragiale, realizat pe una dintre scenele Teatrului Național I.L.Caragiale din București, sub egida Centrului de Cercetare Teatrală Ion Sava. O a doua adaptare după O scrisoare pierdută a lui Caragiale, mai concentrată, aparent chiar mai ghidușă, însă, după părerea mea și mai tăioasă, și mai profundă decât prima. Cea realizată tot de Ada Milea prin 2022 la Teatrul Național din Cluj-Napoca.
Când mă amuzam eu mai copios urmărind furtuna generată, pesemne tot într-un orășel de munte, indubitabil pe mai departe unul oarecare, așa cum ne lasă să înțelegem decorul economicos conceput de Maria Constantin (costumele create tot de ea sunt minunate), de pierderea nu tocmai a unei scrisori, ci, de data asta, a unui pliculeț conținând fotografii cu conținut erotic explicit, evident compromițător pentru prefectul Tipătescu și pentru Zoe Trahanache, furtună pe care încearcă să o potolească cu celebrul Aveți puțintică răbdare! prezidentul Trahanache. calm, sigur pe sine, elegant și defel zaharisit Zaharia Trahanache, mi-a revenit în minte montarea cu Cântece de speriat frica. Înfăptuită tot de Ada Milea, la Naționalul clujean, inspirată fiind de fragmente din proza Hertei Müller. Fapt cel puțin ciudat căci nici venalul, agitatul și versatilul Tipătescu, care nu ezită nici măcar un singur moment să îi ordone lui Ghiță (mi-a plăcut mult felul în care îl joacă Tiberiu Enache) să îl, de fapt, să o umfle și să o tortureze pe Cațavencu, devenită în spectacol femeie, așa cum femei au devenit și canalia Dandanache, și plângăcioși-reclamagii Brânzovenescu și Farfuridi, nici mult mai rafinatul profesionist al răului Trahanache, nu ajung la ticăloșia și cruzimea securistului din Cântece de speriat frica ceva îi leagă pe toți trei. Iar acel ceva e răul pe care mult prea frecvent îl întruchipează cei ce fac ori îi sprijină orbește și interesat pe cei ce fac politică. Mințind,falsificând, invocând interese superioare de partid ori binele țărișoarei. Există între ei o linie de continuitate.
Și a mai intervenit ceva. S-a întâmplat să văd Mai e vreun candidat? exact în seara în care sacrificându-și iar (a câta oară?) și puritatea, și virginitatea mult clamate, unul dintre marile partide ale țării hotăra, la capătul a vreo cinci sau șase luni de criză, să voteze un guvern din care vreo 10-11 miniștri proveneau exact din partidul advers. Acela care i-a tras preșul președintelui partidului.Despre cei care s-a hotărât a fi votați și ridicați la rangul de excelențe, până mai deunăzi ni s-au spus toate relele din lume. Rele care acum erau puse între paranteze în numele urgențelor și intereselor țărișoarei.
Și atunci cum să nu fii, tu, cetățean și votant onest, cu impozitele crescute plătite la zi, etern turmentat? Cum să nu fii de acord cu decizia Adei Milea de a multiplica la cub turmentații cărora le dau glas, și cântec și le conferă substanță și inteligență actorii Petre Ancuța, Emilian Mârnea și Florin Călbăjos? Este mereu un zâmbet complice pe chipurile celor trei actori (reuniți cu ani în urmă, la sugestia lui Ion Caramitru în ArtOrchestra) care cântă cu vocea,și la felurile instrumente. Adică la vioară, la clape, la instrumente de percuție, la chitară, la contrabas, cântecele extraordinare, mustoase, pline de sevă compuse de Ada Milea și de Anca Hanu.
Desigur, cea mai radicală și mai savuroasă decizie luată de Ada Milea este aceea de a schimba sexul unora dintre personajele esențiale. Cum spuneam, Cațavencu (Laura Gabriela Oana/Alina Petrică), Brânzovenescu (Natalia Călin) și Farfuridi (Florentina Țilea) și Dandanache (e realmente explozivă în rol Emilia Popescu) devin femei. Și cu toate astea Cațavencu va avea un picior în ghips, iar Dandanache va avea mâna ghipsată. Femeile nu sunt scutite de violențe, dar nici de determinarea de a parveni și de a face rău. Brânzovenescu și Farfuridi își vor spune oful și îngrijorările produse de o eventuală trădare care nu e rea în sine, ci devine rea doar fiindcă nu le-a fost împărtășită, la microfoane. Respectivele vor fi chemate la ordine amenințător de Tipătescu (Silviu Biriș) și calm-protector de Trahanche (Vitalie Bichir).
Nu știu dacă, luând decizia respectivă, Ada Milea a ținut neapărat să îl contrazică pe G. Călinescu atunci când acesta scria că la Caragiale ‘’femeile sunt fără interes, mai degrabe vulgare, iar când sunt comice atunci umorul lor vine din procedee’’. Cred că, mai degrabă, a făcut-o din dorința de a arăta cât e de mare, de profund, de fără limite răul.
Teatrul Național I.L.Caragiale din București
MAI E VREUN CANDIDAT?
Spectacol –concert după I.L.Caragiale realizat în cadrul Centrului de Cercetare Teatrală Ion Sava
Adaptarea și muzica: Ada Milea
Concept: Ada Milea
Cântece: Ada Milea și Anca Hanu
Scenografia: Maria Constantin
Coregrafia: Florin Fieroiu
Sound design: Victor Pamfilov
Light design: Daniel Tiuntiuc
Cu: Petre Ancuța, Emilian Mârnea, Florin Calbăjos (Cetățenii turmentați), Silviu Biriș (Prefectul), Mihai Munteniță/Tiberiu Enache (Ghiță),Gabriela Laura Oana/Aylin Cadîr (Zoe Trahanche), Vitalie Bichir (Zaharia Trahanache), Laura Gabriela Oana/Alina Petrică (Doamna Cațavencu), Natalia Călin (Doamna Brânzovenescu), Florentin Țilea (Doamna Farfuridi), Emilia Popescu (Doamna Dandanache)
