Ce i-a adus Ucrainei cea mai recentă sesiune a Adunării Generale a ONU
Cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU s-a desfășurat între 18 și 28 septembrie 2026 sub genericul „Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: o Organizație a Națiunilor Unite care aduce rezultate pentru toți”. Temele dominante ale acestui an au fost conflictele din Orientul Mijlociu și din Europa, reforma multilateralismului, guvernanța inteligenței artificiale și reziliența infrastructurii energetice.
Adunarea Generală cu greu poate fi numită un organism decizional. Este mai degrabă o vitrină a politicii globale și un loc pe care liderii lumii nu îl pot rata, o dată pe an. Pentru Ucraina însă, rămâne o platformă importantă pentru a-și promova agenda unui sfârșit just al războiului și pentru a obține sprijinul de care are nevoie ca să țină linia frontului și să negocieze dintr-o poziție de forță. Echipa ucraineană a mers la New York ca să răspundă la o întrebare cât se poate de practică: ce aduce, de fapt, Ucraina acasă?
Apărare antiaeriană suplimentară pentru iarnă. Bani pentru apărare. Menținerea sancțiunilor. Un mecanism funcțional pentru cel puțin un armistițiu energetic parțial. Un Drone Deal extins. Porturi deblocate și exporturi de cereale reluate. Și, cel mai important, o înțelegere clară a regulilor după care se vor purta eventualele negocieri viitoare, dacă acestea vor începe vreodată.
Pista negocierilor: Trump și semnalele către Moscova
Agenda ucraineano-americană a eclipsat restul programului Ucrainei la ONU. Întâlnirea dintre cei doi președinți, desfășurată în marja sesiunii, a arătat limpede încotro se îndreaptă principalul proces de negociere și dacă presiunea pentru pace înclină mai mult spre condițiile Rusiei sau spre cele ale Ucrainei. Trei lucruri s-au conturat. În primul rând, o poziție ucraineană clară: Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită să pună capăt războiului și să intre în orice format de negocieri, inclusiv un armistițiu energetic, adică un moratoriu reciproc asupra loviturilor cu rază lungă de acțiune împotriva infrastructurii energetice. În al doilea rând, încă o promisiune a lui Trump că războiul se va încheia curând, poate chiar mai curând decât se așteaptă lumea. În al treilea rând, Washingtonul intenționează să se bazeze pe presiunea economică drept principală pârghie.
Secretarul de stat Marco Rubio i-a transmis ministrului rus de externe, Lavrov, propunerile Ucrainei privind armistițiul energetic, în cadrul unei întâlniri pe marginea sesiunii. Potrivit lui Rubio, ambele părți și-au exprimat interesul pentru un încetare a focului limitată, care să acopere cerealele și energia. Lavrov, la rândul său, a declarat că Rusia nu are de gând să suspende ostilitățile pe durata vreunor negocieri.
De ce contează atât de mult un armistițiu energetic pentru Washington? Pentru că este tot mai îngrijorat de felul în care războaiele afectează prețurile globale la energie. Din perspectivă americană, miza ține mai puțin de Iran și mai mult de războiul din Europa. Trump îndemnase deja Ucraina să nu lovească rafinăriile rusești, avertizând că acest lucru ar putea scumpi motorina la nivel mondial.
Totuși, este prea devreme pentru a considera definitiv răspunsul inițial al Rusiei. În paralel a funcționat un canal ruso-american mai discret: emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a sosit la New York pentru a juca rolul de contraparte „constructivă” a lui Lavrov în formatul neoficial, de culise, purtând discuții cu ușile închise cu apropiații lui Trump. Ce a ieșit, de fapt, din aceste convorbiri vom putea doar ghici, judecând după ce vor face în continuare ambele părți.
Iarna, apărarea antiaeriană și ariergarda europeană
Delegația ucraineană a parcurs un adevărat maraton de întâlniri cu principalii parteneri europeni și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a construi un scut antiaerian pentru iarnă. Zelenski a formulat o nevoie clară: 300 de rachete interceptoare pentru perioada de iarnă. Argumentul s-a susținut practic de la sine, de vreme ce întâlnirile au avut loc pe fondul atacurilor rusești neîntrerupte cu drone și rachete balistice asupra Kievului.
Rezultatul a fost doar parțial reușit. America a acceptat să autorizeze producția de rachete Patriot cu implicarea Raytheon, dar nu a făcut promisiuni concrete privind interceptoare suplimentare. Europa a echilibrat însă tabloul: Franța a oferit sisteme și rachete SAMP/T, plus colaborare în cadrul programului antibalistic FREYJA; Germania a confirmat rachete IRIS-T suplimentare și un acord pentru 600 de interceptoare Patriot pe perioada 2027–2028; Finlanda a anunțat un nou pachet de apărare de 290 de milioane de euro și un acord de tip Drone Deal; Norvegia a finanțat protecția rețelei energetice a Ucrainei; chiar și îndepărtata Australie a semnat un acord de securitate de 60 de milioane de dolari.
Tot la capitolul vești bune, de data aceasta Trump nu a mai criticat Europa . A declarat că NATO este mai puternică decât oricând și a lăudat un acord între SUA, Danemarca și Groenlanda care extinde prezența militară americană în Arctica, fapt interpretat ca o mișcare prin care Washingtonul își securizează Arctica înaintea discuțiilor cu China. Partea bună pentru Ucraina: mai puține fricțiuni în NATO și mai multă presiune asupra Rusiei în nord.
Reziliența financiară: Europa rămâne esențială
Întâlnirea de la New York a confirmat încă o dată că Europa este principalul susținător financiar al Ucrainei, iar acest sprijin face practic parte din capacitatea ei de apărare. Exact despre asta a discutat Zelenski cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Deficitul bugetar al Ucrainei, generat de cheltuielile de apărare, se ridică la aproximativ 27 de miliarde de dolari, iar Kievul contează pe sprijinul UE pentru a-l acoperi. Banii există la Bruxelles, dar vin cu condiții: von der Leyen a reiterat faptul că sprijinul suplimentar, de 37 de miliarde de euro disponibili anul acesta, depinde de progresul reformelor în parlamentul ucrainean. Zelenski a mulțumit UE pentru decizia privind împrumutul de 90 de miliarde de euro și a subliniat că Ucraina își va îndeplini obligațiile asumate.
Au existat și fricțiuni. Zelenski a calificat drept contraproductive semnalele privind ridicarea sancțiunilor impuse oligarhilor ruși Usmanov și Fridman: când totul devine monedă de schimb înaintea unor posibile negocieri, Moscova va interpreta acest fapt drept o slăbiciune. Bruxelles-ul pare totuși să-și fi dat seama de greșeală. Diplomații recunosc în privat că acest compromis a creat un precedent periculos, iar UE încearcă acum să limiteze pagubele, revizuind regulile de vot și pregătind o extindere amplă a listei negre.
Blocada navală și securitatea alimentară globală
Un alt subiect-cheie a fost deblocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră. Loviturile rusești asupra navelor civile au redus capacitatea porturilor cu 93%, amenințând să țină departe de piețele mondiale până la 24 de milioane de tone de cereale. Paralizarea exporturilor agricole și perspectiva unor pierderi de miliarde din încasările valutare adâncesc dependența Ucrainei de ajutorul internațional. Rutele feroviare și fluviale prin Europa nu pot compensa. Portul românesc Constanța, după ce a operat un volum record de 60 de milioane de tone, și-a atins limita logistică.
La inițiativa Kajei Kallas, 51 de state membre ONU au semnat o declarație care condamnă loviturile rusești din Marea Neagră, redefinind problema ca pe o amenințare globală la adresa libertății de navigație, nu ca pe un diferend bilateral. În acest context, întâlnirea lui Zelenski cu Erdoğan a fost una pragmatică: Turcia rămâne unul dintre puținii actori care încă discută atât cu Moscova, cât și cu Kievul. Kievul a semnalat că este pregătit pentru un armistițiu maritim: Rusia încetează să terorizeze porturile, iar Ucraina oprește, în schimb, loviturile similare cu rază lungă de acțiune.
În concluzie, pentru Ucraina această Adunare nu a fost despre ceremonie, ci un bilanț lucid al nevoilor sale înaintea celei mai grele ierni de până acum. Kievul s-a întors acasă nici cu mâna goală, nici cu iluzii. Deși nu a obținut claritate privind apărarea antibalistică, un calendar ferm al negocierilor sau o pârghie reală asupra Moscovei, au existat progrese în privința licențelor de producție a rachetelor, angajamente consistente pentru apărarea antiaeriană pe timpul iernii, promisiuni de finanțare din partea UE, iar ideea armistițiului energetic a trecut de la stadiul de temă de discuție la cel de negociere reală. Acesta a fost minimul pe care a reușit să-l obțină.
