La aproape două decenii de la aderarea la Uniunea Europeană, România își atinge limitele unui model economic bazat aproape exclusiv pe consum și deficite masive. În timp ce datoria publică depășește pragul critic de 60% din PIB, iar aparatul de stat rămâne prizonierul unei rețele sufocante de interese și rente, țara se află în fața unei alegeri inevitabile: fie restructurarea profundă a economiei, precum şi reorganizarea administrativă radicală, fie perpetuarea unui sistem muribund. Timpul nu mai are răbdare: direcția aleasă acum va defini România următorului deceniu.
O societate (tot mai) extractivă
Evoluțiile din ultimii ani în țara noastră au fost mult suboptimale. Creșterea economică a scăzut chiar sub media UE (deci ne îndepărtăm, nu ne apropiem de țările mai dezvoltate!), iar deficitele — atât cel de cont curent, dar mai ales cel bugetar — au urcat spre cer.
Personal, eu cred că există două cauze fundamentale ale acestei stări de lucruri. Pe de o parte, modelul economic, care a permis creșterea excepțională a economiei, de la 39% din media UE înainte de aderare, la 78% în urmă cu un an, își atinge limitele. Eram o țară slab dezvoltată în 2006, acum ne apropiem de media UE, dar de aici încolo este imperios necesară schimbarea modelului: de la stimularea consumului, prin deficite bugetare și de cont curent foarte mari, către creșterea productivității muncii și o eficiență sporită.
Este un proces dificil, pentru că nu mai încape risipa cu care ne obișnuisem; se vor produce, absolut inevitabil, restructurări masive, atât în administrația publică, cât și în industriile cu eficiență scăzută. Nu doar că nu vom mai putea trăi pe datorie, dar va trebui să consumăm în limita a ceea ce producem — fie prin creșterea sănătoasă a producției, fie prin restrângerea consumului, dacă nu suntem în stare de altceva. Trebuie să atragem investiții în domenii de vârf, iar asta presupune mai multă ordine, mai puțină birocrație și, ei, da, mult mai puțină corupție.
Pe de altă parte, societatea românească se îndepărtează de modelul incluziv, cel care permite fructificarea mult mai bună a resurselor și spre care ne-a împins procesul de aderare la UE, inclusiv în plan instituțional și al reglementărilor aliniate la standardele Uniunii. Doar că, după aderare, țara noastră se îndreaptă spre un model extractiv, în care o parte insuportabil de mare a avuției este însușită de privilegiații sistemului; iar aceștia sunt de suficiente feluri, toate în creștere rapidă.
Îi avem aici pe cei care se îmbuibă cu averi incredibile, prin extragerea de rente din domeniile în care lucrează, cum ar fi „întreprinzătorii” care au contracte oneroase cu entități publice, și contrapartida acestora, cei care fac (contra)selecția pentru un „parandărăt” consistent — noțiune care a evoluat, iată, de la jocurile de noroc la sfera politico-economică. Fenomenul s-a extins și a devenit endemic, mai ales de când „justiția” noastră, nu doar oarbă, dar și teribil de strâmbă, a transformat prescripția faptelor într-o formă de protejare a infractorilor, cum nu mai există în vreo țară civilizată. Peste zece mii de procese de corupție încheiate pentru că a intervenit prescripția faptelor reprezintă un cutremurător eșec al statului de drept, un dezastru pentru unul dintre pilonii de bază ai unui stat democratic funcțional. Iar efectele nu se limitează la mărimea fraudelor nepedepsite, chiar dacă nici acestea nu sunt de neglijat: sistemul stimulează activitatea infracțională, care dobândește proporții de coșmar și generează slăbiciuni dezastruoase în sistemul social. Cel mai recent exemplu: prăbușirea sistemului informatic al ANCPI, ale cărei urmări încă nu pot fi complet evaluate.
O a doua categorie de privilegiați sunt sutele de mii de pensionari „speciali”, ieșiți la pensie înainte de a împlini 50 de ani și gratificați, cei mai mulți, cu pensii insuportabil de mari pentru societate, pentru că generează o falie fantastic de amplă. Unii dintre aceştia revin pe posturi bine plătite, tot în sectorul public, bineînţeles. Cel puțin dreptul „specialilor” de a primi pensie la altă vârstă decât cea normală de pensionare ar trebui să dispară înainte de a distruge de tot fibra societății.
În sfârșit, a treia categorie o reprezintă ceea ce eu aș numi „micii profitori”: membri ai consiliilor de administrație ale unor entități publice care nu au nici cea mai vagă pregătire în domeniul unde ajung să „conducă”; cei 3, 4 sau 10 mici slujbași în primăriile unor localități muribunde, care efectiv nu au obiect de activitate; sutele, dacă nu miile de funcționari pe la diverse inspectorate sau autorități — care nu doar că iau salarii, mai mari sau mai mici, fără rost, dar inventează tot felul de reguli pentru a-și justifica existența și a-l transforma pe potențialul client într-o victimă a unei atotputernice birocrații.
Cu spatele la zid
Societatea nu a devenit extractivă într-o perioadă scurtă. Ani la rând, cangrena s-a tot întins, profitând de condițiile favorabile: mai întâi, mult mai multă bogăție, generată de o creștere economică rapidă, consecutivă integrării în structurile euro-atlantice și intrărilor masive de capital; ca urmare, cea mai mare parte a societății a avut de câștigat câte ceva (incredibil cât de multă naivitate a dus la „a furat, dar a și făcut” — jefuitori fiind realeși de comunitate, chiar după ce fuseseră condamnați!). Apoi, nu au existat anticorpi la nivel social care să descurajeze comportamentul extractiv; nu mă pricep în suficientă măsură la chestiuni juridice, nu știu dacă legea română este suficient de explicită în a confisca tot uzufructul infracțiunilor; cert este că, în practică, nu am văzut ca vreun infractor condamnat să aibă și obligația de a demonstra caracterul licit al averii sale. Ca urmare, se ajunge la confiscarea unei șpăgi dovedite, dar celelalte 1.000 primite, dar nedovedite, îi rămân infractorului, ca să se bucure de ele după ce stă câteva luni la mititica.
Un factor agravant l-a reprezentat selecția adversă, devenită regulă, nu excepție. Conducători de toate felurile, de la mici șefi de birou până la președinți ai consiliilor de administrație în diverse entități publice, ajung în pozițiile respective nu pentru că se pricep la domeniul respectiv, ci pentru că sunt susținuți „politic”. Această practică s-a întins ca o molimă.
Dacă ne uităm la compoziția Parlamentului (peştele de la cap se împute!), ne îngrozim. Oameni care nu au vreo experiență profesională, unii care nu au nici măcar liceul terminat, mulți care se luptă din greu chiar cu gramatica limbii române — iar asemenea personaje ajung șefi de partide, șefi de comisii parlamentare sau, cel puțin, făcători de legi. Partidele promovează miniștri, secretari de stat, directori generali care habar nu au pe ce lume trăiesc — asta, în cazul bun; în cazul rău, au o agendă foarte clară: îmbogățirea lor, a neamurilor până la a șaptea spiță și, desigur, a grupului (infracțional?) din care fac parte.
Așa nu poate continua. Avem cel mai mare deficit bugetar din UE, plătim deja cele mai mari rate ale dobânzilor, economia stagnează și suntem în al doilea an de declin al puterii de cumpărare — iar lucrurile se pot înrăutăți mult în continuare, dacă societatea nu găsește resurse pentru a stopa dezmățul.
Ceea ce mă sperie este că gravitatea situației nu pare a fi percepută la întreaga ei dimensiune la nivelul clasei politice și al unei părți a societății. Culmea culmilor este că exact măsurile adoptate pentru a ieși din fundătura în care am intrat sunt considerate de mulți dăunătoare („asta nu este reformă!”). Riscul cel mai mare, în cazul în care măsurile de reformă nu sunt continuate pentru a reduce pe mai departe deficitul public, este ca piața financiară internațională să se închidă pentru România. Deocamdată, rezultatele macroeconomice după primul semestru al anului sunt încurajatoare: deficitul a scăzut la 2% din PIB anual; exporturile cresc, iar importurile stagnează; producția se stabilizează, chiar dacă la un nivel scăzut (inevitabil în condițiile date). Dar țara are un guvern demis de aproape 3 luni, iar îndeplinirea jaloanelor pentru a beneficia în întregime de sumele rămase din PNRR pare o misiune imposibilă. Situația politică este la fel de incertă ca imediat după moțiunea de cenzură, iar la acestea se adaugă reacțiile nervoase ale sindicatelor, cu totul disproporționate în situația de față.
Sunt de părere că agențiile de rating nu vor depuncta imediat țara, cu toate incertitudinile și riscurile menționate. Cred că vor anticipa continuarea măsurilor, deosebit de critice, pentru reducerea deficitului bugetar, fie cu actualul guvern, fie cu un guvern nou, validat de Parlament. Aici, însă, există o mențiune importantă: unele forțe politice par să nu realizeze că, efectiv, nu este loc de giumbușlucuri politice, iar promisiunile pe care le fac — de genul reducerii TVA sau indexării unor salarii și/sau pensii — sunt fantasmagorice și ar declanșa depunctarea ratingului de țară, provocând un dezastru major în câteva luni. Nu, așa ceva nu trebuie nici măcar să fie visat de vreun politician, necum să fie aplicat de un nou guvern.
O schimbare de paradigmă?
Tocmai faptul că efectiv suntem cu spatele la zid mă face să cred că politicile vor rămâne rezonabile. Sper ca politicienii să aibă atâta luciditate încât să nu arunce țara într-un haos pe termen lung. Dar asta este departe de a fi de ajuns. Am început aceste rânduri arătând că avem nevoie de un nou model economic și de corectarea de amploare a mecanismului de extragere de rente, care paralizează în prezent creșterea sănătoasă. Or, aici este vorba despre o schimbare de paradigmă, de o nouă filosofie a dezvoltării societății — deși, să nu ne facem iluzii, opoziția extractorilor de rente, mai mari sau mai mici, este și va rămâne feroce.
Este posibilă, totuși, schimbarea de paradigmă? Și ce ar presupune ea? La prima întrebare, aș da un răspuns prudent optimist. Da, avem o rezistență înverșunată a sistemului vechi, cel care cred că se prăbușește. Și se prăbușește pentru că nu mai poate inventa noi mișmașuri pentru a continua ca și până acum. Avem o teribilă proporție în Parlament a unor neaveniți care, în afară de lozinci patriotarde, nu pot livra absolut nimic. Da, avem așa-zise sondaje de opinie din care ar rezulta că avem o națiune de idioți care își dușmănesc propriul interes. După părerea mea, aceste sondaje sunt parte a sistemului muribund, care se zbate să sperie și să evite orice schimbare, cu orice preț. Da, televiziuni care zăpăcesc publicul, media sociale, TikTok și altele asemenea fac tot ce pot ca să întrețină confuzia.
Mai nou, și aparatul de forță al statului pare a fi îndrumat pentru a scoate fumigene. Mă gândesc, de exemplu, la uriașa dezlănțuire de forțe pentru a „destructura” un infernal „grup infracțional organizat” — cel din Bihor, al lui Viorel Pașca; deocamdată, reținerea lui, a soției și a copiilor (după metode ale Securității bolșevice, pe care le speram demult dispărute!) a fost infirmată de justiție, ceea ce arată că, totuși, statul de drept mai dă semne de viață.
Acestea fiind zise, eu cred că încep să se cristalizeze forțe interne care realizează gravitatea situației în care ne aflăm și care sunt pregătite să adopte soluții de redresare fundamentală. După părerea mea, chiar debarcarea guvernului Bolojan a avut drept cauză adevărată faptul că acesta începuse să aprindă lumina în cămara unde se îngrășau „șobolanii” — un demers pe cât de imperios necesar, pe atât de mult susținut de o majoritate a populației. Oare sa fie o coincidenţă că moţiunea de cenzură a fost votată chiar în perioada în care guvernul dădea târcoale sistemului energetic?
După părerea mea (optimism incurabil?), procesul început nu va putea fi oprit, chiar dacă un nou guvern și-ar dori cu ardoare asta. Am văzut deja că primul-ministru demis, Ilie Bolojan, a trecut de la un limbaj foarte diplomatic și de la menajarea susceptibilităților PSD (atât timp cât acesta a făcut parte din coaliție) la mult mai multă fermitate și la devoalarea unor disfuncționalități grave în domenii conduse de miniștrii acestui partid. Aștept ca o eventuală plecare de la Palatul Victoria să nu reducă, ci să amplifice dezvăluirile care vor obliga la acțiuni corective.
Continuarea și adâncirea reformei este, însă, susținută și din afară, chiar dacă nu neapărat prin acțiuni care generează „breaking news”. Guvernul Bolojan este sprijinit atât de lumea politică europeană, cât și de capitalul internațional — care doresc să aibă în România un partener credibil și viabil.
Dincolo de asta, există și demersuri externe foarte explicite pentru reformă în țara noastră. Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că deciziile instanțelor din România privind prescripția nu se aplică în dosarele de fraudă gravă care afectează interesele financiare ale UE aflate încă pe rol. Curtea Europeană a stabilit că decizia nu este conformă cu dreptul Uniunii și că prescripția nu se aplică la dosarele aflate pe rol. Prin urmare, judecătorii români sunt obligați să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale (CCR) și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) dacă acestea riscă să creeze o impunitate generalizată.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea depusă de judecătoarea Raluca Moroșanu de la Curtea de Apel București, după ce a fost înlăturată din două dosare în urma declarațiilor publice în care a criticat conducerea instanței și a vorbit despre probleme din sistemul judiciar. Desigur, deocamdată vorbim doar despre admiterea unei plângeri, nu despre o decizie finală a instanței. Dar semnalul este limpede.
Cum ar arăta schimbarea de paradigmă?
După părerea mea, cea mai importantă direcție generică de acțiune ar trebui să vizeze obturarea numeroaselor canale care permit, dacă nu chiar favorizează, extragerea de rente de către grupuri de interese. Aici sunt enorm de multe lucruri de făcut. Îndrăznesc să spun că, după ce nebunia politică se liniștește, ar fi mai mult decât justificat un mecanism de lucru, poate sub patronajul președintelui, care să ia în discuție și să propună măsuri îndreptate fix către obturarea canalelor prin care bunuri publice se scurg în buzunare private, fără contrapartidă, ca să spun așa. Pe un loc fruntaș aș așeza discutarea situației din sectorul energetic, pentru că aici avem una dintre cele mai grave disfuncții, materializată în prețul uriaș plătit de consumatorul român pentru energie electrică.
În sectorul public aș vedea două direcții prioritare de acțiune imediată: ameliorarea serioasă a colectării impozitelor și taxelor la buget și informatizarea în profunzime a tot ce înseamnă sector public. Tragedia de până în prezent — cu zeci de miliarde de euro evaziune fiscală în fiecare an și cu sume uriașe azvârlite pentru a NU avea, practic, informatizare sistematică în administrația publică — trebuie să înceteze. Statul este, efectiv, prizonierul unor grupuri de interese care dictează regulile jocului. Este o chestiune mult mai mult decât economică: este o chestiune de securitate națională de cel mai înalt grad. Nu știu cum anume s-ar putea rezolva fiecare dintre cele două, dar există specialiști adevărați care pot contribui la identificarea și adoptarea unor soluții autentice. Dacă tot a fost aprinsă lumina în cămară, hai să facem și curățenie acolo!
Avem în prezent peste 1.500 de întreprinderi proprietate a statului — o minunată vacă de muls pentru extractorii de rente. Doamna Cosette Chichirău a identificat 1.715, dintre care 1.381 locale. Dumneaei a construit o aplicație pentru a le verifica și afirmă că „acestea au 250.000 de angajați, 95 miliarde lei cifră de afaceri și datorii cumulate de 146 miliarde lei (cât tot deficitul pe 2025 al României). Este un portofoliu imens, divers și complex, pe care cetățenii au dreptul să-l înțeleagă mai bine, iar Guvernul trebuie să-l administreze mai eficient.” Nu am verificat aceste informații. Este însă mai mult decât încurajator că societatea civilă se implică activ în a face lumină în afacerile publice. Asemenea inițiative mă fac să aștept intensificarea presiunii societății civile ca politicienii să lase gargara și să înceapă să acționeze pentru binele comun.
Deocamdată, un proiect de lege care blochează până la sfârșitul anului viitor orice privatizare, aprobat de Parlament, a fost contestat de președinte la Curtea Constituțională. Este posibil ca unele prevederi, dacă nu legea în întreagul ei, să fie respinse de CCR, dar și așa această lege arată exact cât de feroce poate fi opoziția politică la orice schimbare, cât de mică, în sectorul întreprinderilor de stat.
Chiar și așa, nu cred că ar trebui să existe impedimente juridice insurmontabile pentru a extrage, una câte una, din aceste întreprinderi și a demara lichidarea celor care nu au vreo rațiune de a exista — așa cum este, de exemplu, compania „Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A.”, al cărei singur obiect de activitate este administrarea unei clădiri a statului, pe care o închiriază altor entități ale statului. Nu sunt decât 36 de angajați și 4 membri ai consiliului de administrație în această companie; nu va ieși mare economie, dar măcar există speranța că nu se vor mai prăbuși lifturi abia reparate (desigur, dacă, eventual, reparațiile ar ajunge să fie făcute de cine se pricepe, nu de cine are alte alte merite…).
Avem un drum lung și dificil de parcurs. El va trebui să includă, de dorit în viitorii ani apropiați, nu la calendele grecești, o masivă reorganizare administrativ-teritorială. Dacă ea nu se va putea finaliza, cum ar fi de dorit, înainte de viitoarele alegeri locale, cred că ar putea exista în legea privind organizarea alegerilor prevederea că mandatul ce va fi dobândit are o perioadă de exercitare numai până la reorganizarea administrativ-teritorială.
Timpul nu mai are răbdare cu noi. Am depășit deja pragul critic al datoriei publice de 60% din PIB. Numai în acest an vom plăti dobânzi de 3% din PIB — cât totalul cheltuielilor pentru învățământ! —, iar în anii următori această sumă va crește. Cum spuneam, suntem cu spatele la zid. Fie continuăm pe calea extracției de rente, ca până acum, caz în care marea masă a populației va sărăci, iar țara se va afunda în irelevanță internațională; fie continuăm ceea ce a început guvernul Bolojan, dar nu a avansat suficient, caz în care avem mari șanse să progresăm durabil, pentru bunăstarea unei cât mai mari proporții a populației țării. Ce alegem?
„Timpul nu mai are răbdare: direcția aleasă acum va defini România următorului deceniu.”
Domnul E Rădulescu definește în textul publicat o cleptocrație, fără să o numească, însă, direct așa.
Sunt de acord cu domni-sa…
România este un stat eșuat (după cum însuși președintele său a spus), guvernat de 36 de ani de o cleptocrație de sorginte securisto-comunistă, al cărei obiectiv fundamental este transferarea în mod fraudulos a unei cantități cât mai mari din resursele publice în proprietatea privată a membrilor săi și a apropiaților acestora, fără a suferi sancțiuni din partea legii.
Astfel, cleptocrația a ajuns în timp să se consolideze, să controleze resursele statului, și să-și subordoneze instituțiile de forță, justiția, serviciile de informații etc.
O problemă fundamentală în acest îndelungat proces de capturare a statului român este că instituțiile independente politic, precum Banca Națională, spre exemplu, NU au acționat împotriva guvernării cleptocratice, deși aveau instrumentele pentru a o face.
Au preferat să sprijine guvernele succesive, devenind astfel complice la dezatrul socio-economic actual.
Un articol exceptional!!! Nu trebuie umbrit cu critici (intemeiate sau nu, eu nu pot judeca), privind BNR.
Asa se greseste, uneori fara intentii rele, alteori c in scopuri distructive, cand este criticat/desfiintat Bolojan pe motivul ca, presat de anumite urgente si de ticaloasele atacuri ale „sobolanilor” speriati si ale prostilor care ii cred, nu a reusit sa faca foarte mult din imenul numar de masuri corecte care sunt necesare
se numesc baieti destepti (cu uniforme strinse pe glezna (sa poata fugari infractorii), plini de tinichele (grade) si snururi ce le atirna impunatoare/majestuase pe umeri. fac echipa cu frumosii imbroboditi in robe si cu papion la git. companiile lor (ale interesului national desigur) deruleaza afaceri prospere (ati ghicit, toate apartinind statului). se numec baieti destepti, dar asta i irita, sint de fapt intelligence, crema romaniei, in afara de stelele de mareshal ce le rup umerii, intelligence ii s au desprins de zicala „prost ca un militian”, acum fac parte din ivy league, au multiple doctorate la universitati de prestigiu din tirgoviste sau urziceni. cu aceste abilitati ii gasesti nu doar in administratie ci si n ambasade, consulate si reprezentante culturale.
Aveti dreptate, dar acest model economic (nefercit) a fost aplicat dupa 10 ani de distrugeti economice si privatizari pe 2 lei. Cu sacrificii din partea poporului.
S-a vrut sa fie o recompensa ca intram in UE, Dar s-a sarit peste cal. (Sa nu uitam ca si UE avea o alta mentalitate pe atunci. Abia criza datoriilor suverane a dus la schimbarea ei. Nu si la noi….)
Si nu trebuie uitat ca la tabloul dvs. trebuie sa adaugam fuga fortei de munca in UE.
Si nici o masura pentru incurajearea investitiilor industriale majore aici. Si nici o masura pentru incurajarea aparitiei bancilor autohtone…….
Averile au fost acumulate de functionarii publici si cei din servicii, nu de privati. Iar privatii de succes aveau grade sub rever sau sub fusta!
S-a dezvoltat un stat mafiot/clintelar, cu un aparat bugetar prea mare si un mic numar de firme private.
Privatizarea trebuie dusa la capat, in primul rind. (Fabrici de armament, centrale electrice, spitale, teatre/cinema, autostrazi, poduri, aeroporturi, porturi, CFR, TAROM etc. TOTUL!)
In rest, perfect, ca de obicei.
`Fenomenul s-a extins și a devenit endemic, mai ales de când „justiția” noastră, nu doar oarbă, dar și teribil de strâmbă, a transformat prescripția faptelor într-o formă de protejare a infractorilor, cum nu mai există în vreo țară civilizată`
sunteti in eroare. prescriptia a fost transformata intr-o forma de protejare a infractorilor de CCR si de Parlament, care nu a modificat dispozitiile legale dupa renumita decizie din 2018.
@dragos
Ușor cu pianu pe scări
Articolul e corect
Analiza Dvs este superficială
În perioada intrării în vigoare a noului cod penal, iccj a descoperit ca prescripția penală este o instituție autonomă, astfel încât instanța de judecată are dreptul să se substituie legiuitorului (ceea ce e clar neconstituțional încă de la art 1 din legea fundamentală ) și să combine diverse dispoziții din legea penală mai favorabilă – prescripția având caracter autonom – decizia HP nr 2/2014
Autonom și independent față de țară și popor
Și independent față subiectul pasiv general + victimele infracțiunilor: statul și persoanele vătămate
Noi mai pe sistem tradițional de înfundat wc, ca nu contează ca sunt victime ale infracțiunilor, contează ca oamenii să trăiască bine
Am văzut ca la tembeliziuni infractorii cu fapte grave își prezintă pe larg succesurile și se face apologia infracțiunilor, cu motivarea ca țara, județul, orașul și comuna sunt vinovați și tb să suporte fapte penale
Apoi, ce este prescripția până la urmă
Prescripția este o sancțiune atât de drept penal cat și drept civil care sancționează starea de pasivitate a statului (în materie penală), sau a creditorului (în materie civilă)
Întrebarea întrebătoare este cum poate ccr și iccj să susțină ca nu a început să curgă termenul de prescripție nici atunci când s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și eventual acesta a fost judecat și condamnat, ceea ce este un nonsens juridic
Faptul ca Ccr sau iccj au poziții politice contrare interesului national este evident, atunci cand aceste autoritati publice susțin poziții generale favorabile tuturor inculpaților indiferent de prejudiciu produs – mai putin la omor ca acolo nu se prescrie cu ajutorul CEDO, ca dacă era după noi se apucau politicienii și prietenii și tovarashii lor cu mitraliera, cum se lauda un fost candidat la presidentie prin anul 2000 și eventual justiția și ccr îi premia
Și vine inclusiv decizia cjue de zilele astea : Lin 2, pe juridice.ro găsești hotărârea tradusă
Dar nu știe ăștia de la cjue
N-au culturile noastre tradiționale de doctorate copiate
Ca sunt mulți specialiști de drept penal care critică cjue ca nu știe nimik, ca noi suntem autonomi și iubim infractorii în mod tradițional, complexul Stockholm este în esența tradițiilor noastre strămoșești
Mai apoi, ccr intr-o componenta de invidiat și fara nici o răspundere, răspundere care fusese anulată chiar de către unii din membrii ccr în poziția anterioară de președinți ai camerei derutatilor din palavrament (legea 232/2004 care introduce alin 2 al art 37 in Legea 47/1992), descopera ca la noi nu se pot prescrie deloc faptele penale și ca tara a stat toată așa așteptând cu sufletul la gură venirea infractorului, precum și eventual premierea infractorului
Ce poți cere de la autorități publice (Ccr și iccj) care ar trebui să fie independente dar au în componență persoane care au făcut toată viața politica – aceasta fiind marea lor competența juridică, cerută atât de legea fundamentală și de legea de funcționare a ccr și iccj
Să fii mare nu-i mirare
Să fii om îi lucru mare
doar pentru faptul ca scrieți mult nu înseamnă ca analiza dvs nu ar fi superficială. Pare că nu ați înteles nimic din subiect, de aceea nici nu o să pierd timpul să explic mai amănunțit. O singură precizare însă că văd că faceți referire la LIN 2. Ati citit-o măcar? știți că se referă doar la infr. prev. de art. 18 ind. 1 – 18 ind. 3 din Legea 78/2000 și evaziune fiscală, nu la toate infracțiunile?
La mintea mea, prescripția autonomă și independența este sinonima cu lex tertia – dar atunci când conducerea parchetelor e adunată pe sprânceană, după chipul și asemănarea pesede + penele + usere + ude mereu, atunci pt omu de rând e foarte, foarte greu
Cu hotărâri nemotivate de ani de zile, cu instanțe care se înclină în fața avocaților foști sau actuali palavramentari, foști membrii ceseme, foști judecători iccj, etc
Lex tertia implica posibilitatea ca autoritatea judecătorească să creeze legi penale – intrând în domeniul altor puteri (autorități publice) constituite în stat – ceea ce este fundamental neconstituțional
Iar răspunsurile se cunosc
Cum poate curtea de apel de la capitala patriei să stea în poziție de drepți în fața pesede, în timp ce multe din instanțele patriei își bat joc de drepturile omului de rând
Vezi termenele de judecată și soluționarea
https://www.juridice.ro/841472/efecte-ale-suspendarii-unor-hg-de-catre-cab.html
Refuz sa cred ca a sunat tovarasha lia
https://m.youtube.com/watch?v=gCGBJrP_HzA&ra=m
La fel, modul de constituire a completelor la tribunalul de la capitala patriei, ca sa judece la timp și în bune condiții contestațiile monstruasei coaliții născute în interiorul penele –
Între timp parchetu jeneral este într-o binemeritată odihnă continuă, eventual ne vor spune ca nu are cum să fie vinovați: nordis, ciolacul, grindeanul
https://www.europafm.ro/pagubitii-nordis-plangere-penala-la-dna-impotriva-lui-marcel-ciolacu-a-lui-sorin-grindeanu-si-a-laurei-vicol-vremea-protectiei-politice-in-romania-trebuie-sa-inceteze/
La noi justiția este mai pe model tradițional
Toată lumea fură
Hoții cu gulere albe fac apologia infracțiunii
Iar țara plătește alegerile făcute
Esența hotărârii lin 2 este ca nu poți lăsa nepedepsite faptele penale grave – care au produs prejudicii mari țării și națiunii
Dar, la justiția tradițională prejudiciu pt țara și natiune este irelevant
În condițiile în care la noi nu se găsesc medicamentele inovatoare pt boli incurabile – care în alte țări se utilizează de câțiva ani
Dar ce contează ca mor oameni, ca este spor negativ la populație, ca statu nu recuperează TVA ?
Ca toate companiile de stat sunt mulse până la ultima suflare, în timp ce nu își plătesc obligațiile bugetare ?
Este un articol pe contributors legat de diferențele dintre noi și țările de lângă noi la sumele neîncasate reprezentând TVA
Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor
`Fenomenul s-a extins și a devenit endemic, mai ales de când „justiția” noastră, nu doar oarbă, dar și teribil de strâmbă, a transformat prescripția faptelor într-o formă de protejare a infractorilor, cum nu mai există în vreo țară civilizată`
sunteti in eroare. prescriptia a fost transformata intr-o forma de protejare a infractorilor de CCR si de Parlament, care nu a modificat dispozitiile legale dupa renumita decizie din 2018.
Câinele nu pleacă de la măcelărie nici alungat cu pietre. Vorbim de prăduitor. Să dai cât mai puțin și iei cât mai mult – filozofia angajatului care de asta a venit angajat la stat și pentru asta a dat mită. Ar fi o minune să se schimbe vreodată ceva în societatea românească. Și apoi e argumentul acela fără contra-argument: dacă până acum nu s-a schimbat nimic, pentru ce ar trebui să cred că se va schimba ceva de acum încolo? Eșec scrie pe societatea românească, iar hoția e meserie de echipă, da.
Autorul prezintă corect situația înfricoșătoare în care se află economia României. Numai că situația politică este și mai înfricoșătoare. Pur și simplu, ca părere, întregul Stat cu instituțiile lui par că au înnebunit.
Apropo, PSDan ce părere o avea despre toate astea?
O evaluare f.buna si bine argumentata. Dar vom ramane la acest stadiu. Reformele grele, de structura nu le vrea nimeni din toate partidele, guvernanti, parlamentari, baroni locali mai mari sau mai mici. Dupa 1990, Ro a pastrat acelasi sistem anchilozat, peste care a pus niste institutii europene, ca forme fara fond. Coruptia, hotia mare si mica, traficul de influenta la orice nivel nu au avut parte de o justitie onesta. Si acest mecanism va continua la umbra celor din padurea vesnic verde. Speranta nu mai exista decat pentru fraieri, cei inteligenti si onesti vor emigra in continuare.
Autorul face o evaluare de o duritate fără precedent. L-aș pune Prim-ministru.
Evaluarea este una, a actiona este alta. La primele masuri dure, va zbura iute. Oligarhia fostilor a devenit prea puternica economic si politic.
”L-aș pune Prim-ministru”
E adeptul fiscalității furibunde și ar face 35% TVA-ul, dacă l-ar lăsa cineva 😀
În plus, omul nu înțelege economie privată: dacă un antreprenor are o firmă unde crește găini și alta unde asamblează calculatoare, el vrea să-i închidă și firma de calculatoare, dacă firma cu găinile a dat faliment. Exact ca Boc și ca Tăriceanu, unii oameni educați în comunism nu înțeleg conceptul de ”răspundere limitată”. Ei cred că antreprenorul e sclavul fiuncționarilor statului.
”nu am văzut ca vreun infractor condamnat să aibă și obligația de a demonstra caracterul licit al averii sale.”
Asta descrie perfect personajul, el cere aplicarea unei prezumții de vinovăție. Nu mai e obligația procurorului să demonstreze vinovăția ”beyond a reasonable doubt”, el vrea să existe obligația individului să-și demonstreze nevinovăția. Pentru fiecare leu, de asta găsește ANAF venituri nedemonstrate de câte 1700 de lei.
Între timp, pe funcționarii ANAF care percep 20% șpagă pentru returnări false de TVA nu-i deranjează nimeni, doar cei care ajung la 50% șpagă ajung arestați.
În esență, România e un stat capturat de bugetari cu epoleți, crescuți în comunism cu ideea că ei sunt stăpânii, idee care provine direct de la NKVD (precursorul KGB). România nu poate ieși din mlaștină până când generația asta nu merge la loc cu verdeață. Ei sunt deasupra legii, traiul lor trebuie asigurat toată viața din banii publici, în timp ce restul cetățenilor sunt cu toții vinovați până la proba contrarie.
De ani buni se pot citi în presă articole (opinii – care nu reprezintă puncte de vedere ale instituțiilor unde lucrează respectivii autori) ca cel de față:
– „iar aparatul de stat rămâne prizonierul unei rețele sufocante de interese și rente, țara se află în fața unei alegeri inevitabile: fie restructurarea profundă a economiei, precum şi reorganizarea administrativă radicală, fie perpetuarea unui sistem muribund.”
– „țara noastră se îndreaptă spre un model extractiv, în care o parte insuportabil de mare a avuției este însușită de privilegiații sistemului.”
– „sistemul stimulează activitatea infracțională, care dobândește proporții de coșmar și generează slăbiciuni dezastruoase în sistemul social.”
– „în practică, nu am văzut ca vreun infractor condamnat să aibă și obligația de a demonstra caracterul licit al averii sale.”
?Oare astea de mai sus sa fie motivele votului din nov.2024?
Mai jos avem urmările:
-„avem așa-zise sondaje de opinie [n.m. – procentul mare de voturi către extremiști] din care ar rezulta că avem o națiune de idioți care își dușmănesc propriul interes.”
– „judecătorii români sunt obligați să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale (CCR)” – (n.m. – nu includem aici și anularea alegerilor ;-) )
„Timpul nu mai are răbdare cu noi.” – …și noi ce să facem? că dacă dăm cu ei de pământ, atunci vom fi catalogați drept idioți utili ai unei forțe statale externe (halucinant!)
Oamenii sănătoși la cap se radicalizează exact din motivele expuse în articol, și așa începe un cerc vicios din care nu se întrevede ieșire.
Oamenii sanatosi la cap nu voteaza socialisti .
”modelul economic, care a permis creșterea excepțională a economiei, de la 39% din media UE înainte de aderare, la 78% în urmă cu un an, își atinge limitele.”
Creșterea aceea excepțională a economiei a fost întotdeauna falsă. Calea ferată Simeria – Sighișoara a fost modernizată la un cost de 12 mil.euro/km, chipurile pentru 160 km/h, deși au rămas peste tot treceri la nivel și limitări la 100 km/h și 120 km/h prin Blaj, Mediaș etc.
Între timp, în Maroc s-a construit linie de mare viteză autentică, dublă și electrificată (LGV exact ca în Franța) cu 7 mil.euro/km, iar trenurile chiar ating 320 km/h între Tanger și Kenitra.
Modelul economic utilizat de România se bazează pe costuri astronomice, asta crește PIB-ul pe hârtie. Linia ferată de la Gara de Nord la aeroport la Otopeni s-a construit la 27 mil.euro/km, simplă și neelectrificată. Dacă se întâmpla așa ceva în Maroc, nu mai exista niciunul să povestească 😀
Sa multumim ,, economistului ” socol …..
@Adrian Popescu _ „Sa multumim ,, economistului ” …”
C Socol este economist.
Nu C Socol a spus guvernului Nicu&Marcel să ducă economia României la un deficit bugetar aproape de 10%.
Pe C Socol l-au întrebat doar cum să justifice public politicile economice populiste prociclice care au creat dezchilibrele macroeconomice.
El le-a spus, ei au declarat presei, iar presa l-a găsit pe vinovatul pentru dezastru.
Apropo, știți cumva, o fi găsit fostul prim-ministru al României copia aceea xerox a diplomei de Bacalaureat?
Da, acela care zicea entuziast că-l doare în organul genital de deficit. Ei, bine, nu C Socol l-a învățat asta.
socol sa isi introduca WLG-ul undeva impreuna cu toti cei care sustin imbecilitatea asta ( economisti sau nu ) .
nicu&marcel au dorit sa menitna pacea sociala . Au reusit dar impovarind generatiile viitoare . Pacea sociala nu va mai putea fi mentinuta mult timp . Pentru mine demnitarul si bugetarul sint capusele ordinare de pe corpul social sanatos al poporului . Iar poporul este capusat pentru ca este needucat . O mare de loaze .
@Harald: mai bine de atat nu putea fi spus!
Cu permisiunea domnului Eugen Radulescu, imi permit sa postez un comentariu scris in legatura cu un alt articol, comentariu pe care-l consider extrem de potrivit in legatura cu „starea natiei” :
Spalarea securitatii comuniste ( „reabilitarea” ) a inceput imediat dupa capturarea Ceausestilor, exact in 23 dec 89.
Manipularea din acele zile de dec 89 a fost executata permanent, cu toate mijloacele posibile, de catre clicile comunisto-securiste, principalul scop fiind acela de a salva aceste clici de la linsajul in strada pe care-l meritau. Trecerea securitatii in subordinea armatei, sloganurile „armata e cu noi”, ” fara violenta ” au avut ca unic scop mentinerea in afara oricarui pericol a clicilor de comunisti si securisti. In mod absolut normal si natural, pentru a pedepsi instantaneu aceste brute criminale securisto-comuniste, era necesara atunci, in dec 89, exterminarea lor, linsarea fara mila a acestor nemernici care si-au batut joc de tot ceea ce a fost valoros si nobil in randurile poporului roman.
Haosul si crimele post 22 dec 89 au avut ca scop salvarea acestor clici criminale. Le-a fost frica atunci, stiau ce merita sa li se intample. Dar manipularea a functionat si au scapat neatinsi.
Apoi, cu aportul si prin votul multor milioane de romani prosti si iubitori de comunism si populism, iubitori de parvenire fara merite si dornici de mentinere a imposturii generalizate, aceste clici s-au reinventat dominand permanent societatea romaneasca in toti acesti 36 de ani.
Pacat ca s-au ratat cele cateva ocazii pe care noi ca natie le-am avut de a scapa de acesti nenorociti. Si dupa cate se vede si ocaziile care vor veni le vom rata. O natie care nu merita nimic, o natie majoritar compusa din cretini si hoti.
Turmelor imense de prosti si nesimtiti care compun majoritar acest popor lipsit de orice urma de noblete sufleteasca le-a placut comunismul, au imbratisat cu voiosie posibilitatea pe care le-au oferit-o comunistii si bratul lor armat ( securitatea) de a calca in picioare valorile autentice ale natiei, intelectualii autentici si pe cei educati si cu bun simt.
Au facut-o in continuare in acesti ultimi 36 de ani si o fac si astazi. Mergeti pe strada oriunde in Romania si veti observa ca lipsa de bun simt este un mod de viata. Mergeti in pseudouniversitatile populate cu impostori si veti vedea multimile de trogloditi, de plozi de „proletari” semianalfabeti, trimisi la vanatoare de diplome fara acoperire. Clasa muncitoare nu-si trimitea si nu-si trimite plozii infecti la studii autentice, ci la vantoare de diplome. Leprele astea comuniste au visat dintotdeauna sa se amestece cu intelectualii autentici, sa fie ei, mocofanii si urmasii lor, cei care domina societatea. Insa cum educatia de calitate le lipseste, vor ramane pe timpul intregii lor vieti infecte niste mocofani.
Foarte adevarat. Azi sunt efectele. Meritam starea de junk. Asa poate ne trezim.
Nicusor, stii citi?
@Unu-2 _ „Nicusor…”
Fără îndoială, știe să citească. Dar…
https://www.g4media.ro/sfarsitul-democratiei-asa-cum-o-stim.html
https://republica.ro/al-cui-ales-e-n-dan
https://www.g4media.ro/dincolo-de-bonul-fiscal-ce-se-intampla-cu-banii-dupa-ce-platim-la-casa-cum-circula-banii-in-economie-dupa-o-sesiune-de-cumparaturi.html
Fiecare institutie publica bugetara trebuie sa preia modelul acesta . ,,Dincolo de taxa si impozitul platit ce se intimpla cu banii ,,
Bugetarul a devenit o capusa ordinara pe corpul social sanatos al poporului roman .
Acum cu reforma Bolojan si mediul privat a schimbat foaia. Medicul nu mai da bon de plata servicii medicale, tamplarul chemat de la firma nu mai da nicio factura, coafeza nici ea, Instalatorul electrician sau sanitar, taximetristul la fel etc. Asa ca tot mai putin bani din taxe si impozite. La mine in cartier 3 magazine non alimente f. necesare au pus definitiv lacatul.
Mediul privat trebuie sa schimbe foaia altfel ; greva fiscala totala . Bugetarului trebuie sa ii tai sursa de imbuibare . exista un partid care a legiferat fara masura in favoarea imbuibarii bugetarilor . Numele acestui partid era cindva pe o placuta de inmatriculare celebra .
Stimate,
d-le Rădulescu,
Vă scriu ca de la ,,Eugen la Eugen”, în sensul înțelegerii de către dvs. a situației reale a Romaniei.
1.Ceeace face d-l Bolojan este bine, dar NU suficient ca reformă!
Reformă înseamnă fără discuție ..aprinderea luminii” în beciul cu șobolani, dar nu numai atît!Lipsește partea ,,constructivă” a reformei, adică exact ceeace spuneți dvs, un model economic nou și proiectul de reconstrucție industrială construit pe baza lui.
2.Trebuie să ,,admiteți” că ECONOMIA DEZVOLTĂRII s-a schimbat odată cu globalizarea postbelică, în sensul că RESURSELE naționale de dezvoltare nu pot fi oprite și ,,pleacă” din țară (populație activă, invenție, inovație, tineret de elită (școlară), materii prime, etc.
Resursele străine prin investitorii străini majori nu cabagiști, cafetiere, anvelope, etc. ci constructori de mașini și utilaje, autovehicole grele, material rulant de mare viteză, cipuri, calculatoare, etc. NU vin!Cauza?Indicele 74 de necompetitivitate/ nefuncționalitate instituțională, care trebuie adus măcar la cifra 50 ca a Ungariei, Poloniei!
Cum și cu ce să facă Guvernele o ,,țară ca afară”?
Un nou MODEL ECONOMIC înseamnă un proiect de țară, care aduce acest rezultat!Restul sînt generalități economice, cînd vorbim de un ,,model extractiv”, noțiunea preluată de la D. Acemoglu (De ce eșuează națiunile) n-are legătură cu instituțiile romanești, preluate structural odată cu integrarea, nefiind nimic de ,,restructurat” la ele.Fiindcă caracterul extractiv se referă la instituții nu la utilizarea lor pentru foloase personale sau partid.Instituțiile extractive sînt cele din America Latină, care sînt ,,legal” construite în favoarea unei elite politice sau economice.
3. Problema economiei romanești, adică a reformei, este incapacitatea de a păstra resursele naționale și a atrage/utiliza pe cele străine majore pentru dezvoltare.
S&P ori Mody,s pleacă OBLIGATORIU de la indicele arătat, situația politică influențînd nesemnificativ calificativul JUNK și numai cînd (indicele) este prost, adică 74, cu 24 de puncte mai rău decît al UNGARIEI!Italia a fost într-o continuă criză politică de 50 de ani, cu guverne uneori 2 pe an, dar n-a fost depunctată prin calificative negative, niciodată de instituțiile de mai sus!
4.Trebuie înțeles, că modelul economic bugetar NU este de schimbat, el cuprinzînd ,,Averea Națiunilor” și echilibrul dintre produsul național și consum ÎN ECONOMIA CLASICĂ!Ea nu trebuie schimbată ci ,,completată” cu tehnicile de dezvoltare, ale noii economii a globalizării postbelice.Adică la ,,Averea Națiunilor” epocii preglobalizare (Adam Smith) trebuie doar adăugată ,,Averea Națiunilor” epocii globalizării!
Ceeace trebuie schimbat practic, constă în obligarea INSTITUȚIILOR naționale la funcționalitate și performanță (către indice de competitivitate/performanță 1 ca al Coreii de Sud), schimbarea fiind una calitativă, posibilă numai printr-un proiect de această natură.
Economia cantitativă și-a epuizat resursele în Romania, deoarece resursele naționale nu pot fi reținute și utilizate pentru dezvoltare.
Economia cantitativă NU poate atrage și utiliza resursele străine, deoarece investitorii majori nu vin la indicele 74, care exprimă matematic faptul că nici o instituție din Romania nu funcționează și pierd banii!
Spuneți vă rog, dacă cercetarea economică cantitativă nu poate construi proiecte sau un nou model economic (cantitativ, adică pe tehnici fiscale și financiare) ȘI cercetarea economic-instituțională, calitativă nu există pentru a construi proiectele ,,globalizării”, cum schimbăm Romania dezindustrializată?Fiindcă odată cu creșterea salariilor investitorii cu activități manuale, cu valoare adăugată redusă pleacă, iar cei industriali majori care mai sînt, pleacă și ei!Cu indicele 74 cînd nu funcționează nimic în țară, de ce ne mirăm că Renault se retrage ,,tiptil” spre Maroc, Turcia ori Slovenia?
5.Criza politică se datorează neînțelegerii că demantelarea ,,extractivului” practicat în intreprinderile de stat este un proces politic și economic REALIZABIL TREPTAT, in ,,etape”, care nu poate exista decît odată cu dezvoltarea industrială.Piața ,,politică” națională susținută de ,,extractivul” cunoscut nu poate fi schimbată printr-o decizie ca la primărie, la care dai afară directori sau șefi de compartimente, care eventual te ,,dau în judecată”.Cei pe care vrei să-i dai afară din intreprinderile de stat constituie partea/ osatuura dură a PSD sau mai puțini din PNL. Așa că PSD nu poate susține bolojanismul ,,intantaneu”.O astfel de schimbare nu poate fi rezultatul unei legi sau demers moral, deoarece s-ar demantela structură sa umană și socială a partidului!Nici dacă mîine Romania ar intra în incapacitate de plată, PSD n-ar susține privatizarea imediată a intreprinderilor de stat, chiar dacă ele produc o pierdere egală cu deficitul bugetar actual!
6.Modelul incluziv nu ține de cei care se îmbuibă sau se pensionează la 50 de ani, ci de lipsa unei viziuni și a unui proiect național, care să pună toate lucrurile în ordine, nu să atace doar punctual, după idei și impulsuri personale ori de conjunctură corupția, ineficiența sistemului sanitar, de învațămînt, pensii, etc.
Modelul incuziv înseamnă un proiect care să le cuprindă pe toate într-o conexiune sistemică și funcțională, cu resursele de sustenbilitate necesare, imposibilă fără reconstrucția industrială.Care este imposibilă în lipsa investitorilor industriali majori.Iar atragerea lor este imposibilă fără RECONSTRUCȚIA INSTITUȚIONALĂ.
Despre ea este vorba în proiectul de țară propus de mine d-lui Bolojan și Președintelui. Dacă despre instituționalism și rolul fundamental al instituțiilor în dezvoltare nu se cunoaște mai mult decît noțiunile extracție și incluziune, prima fiind economică iar a doua socială, consilierii acestor instituții îngroapă în continuare viitorul Romaniei…
D-le Constantin,
BNR n-a fost complicele care-l spuneți, deoarece a arătat în permanență deficiențele economice, iar asta o face și d-l Rădulescu.Ele însă nu se tratează prin critici și vorbe, lipsindu-i instrumentele prin care să schimbe lucrurile.Ele țin de noua economie a dezvoltării și proiectele calitative specifice, pe care nu le are ca ,,instrumente”…
@Căliman Eugen „…lipsindu-i instrumentele prin care să schimbe lucrurile”
https://www.bnr.ro/1651-legea-nr-312-2004
„Cine stinge lumina in cămara privilegiatilor?”
Tot cel sau cei care vor trebui s-o stingă si in cămara BNR. Când comanzi icre negre si fructe de mare pentru cămara BNR (la propriu) trebuie sa vina cineva sa facă ordine și acolo. Aflam ca BNR are restaurante și cantine proprii și „unitățile de protocol și perfecționare profesională ale instituției din Sinaia și Păltiniș”.
Asta îmi amintește de cantinele și magazinele PCR din anii 80 și de vilele de protocol ale partidului.
Greu de tot încercarea de a păstra un limbaj cât de cât academic la ofensiva „limbajului” enigmelor Terrei pe distanța de numai 40 km de magistrală cale ferată de pe la noi.
Misterul liniilor de cale ferată (dublă, magistrală) Făurei – Buzău
De curiozitate am vizualizat pe Google Earth dificultatea acestui traseu. Câmpie, fără forme de relief dificile, trasee cu linii drepte foarte întinse, foarte puține podețe, și acelea foarte scurte, și nici un pod de traversare a vreunui râu, merge la distantă paralel cu râul Buzău!
Enigma MONETAR-BUGETARĂ
Finalizarea modernizării unui sens al magistralei CF a costat numai 12 milioane de euro in anul 2021, „Înaintea Erei Noastră”
In anul 2022 în ”Era Noastră” aceeași linie paralelă primei de pe același traseu se modernizează cu 200 de milioane!!!!!
Nici dacă la 12 milioane am adăuga inflație, scumpiri, dobânzi nu s-ar ajunge măcar la 50 de milioane!
Enigma:
– ce costă in plus cu 150 de milioane o modernizare a unei linii ferate care nu prezintă nici un fel de dificultate tehnică, mai ale că cea paralelă este modernizată și funcțională????
In marketingul autostrăzilor de odinioară era reclama „Aici sunt banii dumneavoastră.”
https://ziare.com/cale-ferata/faurei-buzau-diferenta-investitii-usr-drula-psd-grindeanu-1719559
Sunt în mare măsură de acord cu diagnosticul prezentat în articol. Și eu cred că modelul de dezvoltare bazat pe consum, deficite și acumularea de rente și-a atins limitele și că România are nevoie de o schimbare de paradigmă.
Aș adăuga însă o nuanță pe care o consider importantă.
Aș evita să privesc această problemă printr-o lentilă morală. Nu cred că întrebarea esențială este cine sunt „băieții răi”, ci ce stimulente produce sistemul. Instituțiile actuale recompensează prea des captarea rentelor în locul creării de valoare. În aceste condiții, comportamentul actorilor este, într-o anumită măsură, previzibil.
De aici rezultă și o consecință pragmatică. Cei care pot schimba sistemul sunt, în mare parte, chiar cei care funcționează în interiorul lui și beneficiază, într-o măsură mai mare sau mai mică, de regulile actuale. Dacă reforma este construită exclusiv pe condamnare morală și pe identificarea vinovaților, rezistența va fi inevitabilă.
Poate că abordarea mai eficientă este alta: să construim un sistem mai bun, în care stimulentele să fie orientate către productivitate, inovare și performanță, iar actorii existenți să aibă un interes real să participe la schimbare. Un principiu vechi de strategie spune: *„inamicului care se retrage oferă-i un pod de aur”*. În managementul schimbării, această idee rămâne surprinzător de actuală.
Nu este vorba despre a renunța la aplicarea legii acolo unde există infracțiuni. Justiția trebuie să își urmeze cursul. Dar reforma instituțională și economică nu poate fi construită exclusiv pe confruntare. Ea trebuie să creeze un nou echilibru în care comportamentele productive devin mai avantajoase decât extragerea de rente.
În fond, obiectivul nu este să schimbăm oamenii, ci să schimbăm regulile jocului.
Schimbarea regulilor jocului o fac tot oamenii, dar nu aceiași de până acum. Chiar credeți că de ex PSD, Socol, CG, Șoșoacă,etc vor/pot „să schimbe regulile jocului”? Eu cred că este nevoie de o Revoluție care să stabilească noile reguli ale jocului. De „jocurile” Mafiei de Stat nu scăpăm ușor, trebuie o altă Putere și alte reguli ale jocului.
Comportament productiv la demnitari si bugetari ?!
Regulile de vietuire sint stabilite in Sfinta Scriptura . Legiferarea umana este aproape inutila . Omul legifereaza pentru a crea cadrul pentru subterfugii . In plus , e limpede ce comportament are justitia actuala . Daca un om aste incrincenat in imoralitate / amoralitate el trebuie exclus din comunitate ( politica / economica . sociala , …. )
In momentul in care psd se va retrage voi participa la crearea acelui pod de aur .
Soluția dumneavoastră este teocrația? In fond o societate care funcționează exclusiv pe o logică religioasă așa se numește. Interesant.
Citatul „inamicului care se retrage oferă-i un pod de aur” e interesant de plasat în contextul reformei sistemului judiciar din România. Pentru a reforma un sistem judiciar înțesat cu magistrați formați în perioada comunistă s-a inițiat această soluție a pensionării anticipate cu primă specială. O problemă de actualitate este că acest ”pod de aur” a făcut carieră în magistratură încât pe calea lui nu au luat-o doar ”inamicul” ci și ”dezertorul”. Consecința a fost că în loc să eliberăm sistemul de vectorii conservatori, tarați de metehnele comunistoide, ne-am trezit cu o tagmă de privilegiați ce ajung să se pensioneze în mod special la o vârstă când abia ating un nivel relevant de experiență. Bașca o creanță asupra statului român de vreo 4 miliarde la care curg dobânzi și penalități ”în condițiile legii” debândită prin complicitatea tagmei cu decidentul politic întru afirmarea impunității măcar prin ”sfânta” prescriere a faptelor.
”să construim un sistem mai bun, în care stimulentele să fie orientate către productivitate, inovare și performanță, iar actorii existenți să aibă un interes real să participe la schimbare.”
Când bugetarii români își cumpără acum apartamente în Dubai, ce stimulente mai vreți să le oferiți? Le plătiți și avionul până în Dubai din bani publici?
În orice societate există oameni de toate felurile, iar sistemul politico-economic îi selectează pe cei de care are nevoie. În sistemul românesc actual, au fost selectați cei care au semnat angajamente cu Securitatea încă din liceu: la ăștia ce stimulente le oferiți? Există foști ofițeri din serviciile secrete reangajați în prezent la ANAF și acum cumulează pensia specială de la stat cu noul salariu, tot de la stat. La ăștia ce stimulente vreți le oferiți? Le dați două pensii speciale ca să stea acasă?
Mda, probabil cei aproximativ 1,5 milioane de angajați din sectorul public sunt explicația dezvoltării fulminante a pieței imobiliare din Dubai…
Să presupunem, prin absurd, că există 1.500 de bugetari care și-au cumpărat apartamente în Dubai. Ar reprezenta aproximativ 0,1% din totalul angajaților din sectorul public.
Problema reformei instituționale nu poate fi construită pornind de la cazuri spectaculoase, oricât de revoltătoare ar fi ele. Politicile publice trebuie să fie concepute pentru ansamblul sistemului, nu pentru excepții.
Eu nu susțin acordarea unor privilegii suplimentare. Susțin schimbarea stimulentelor și a regulilor jocului astfel încât performanța să fie răsplătită, iar extragerea de rente să devină tot mai puțin avantajoasă. Sunt două lucruri foarte diferite.
Dar din rindul salariatilor cu salariul minim pe economie din sectorul privat citi au apartamente in Dubai ? psd a imbuibat nemeritat bugetarii . Asta e realitatea .Mediul privat nu poate sustine un aparat bugetar public foarte numeros , foarte scump si foarte ineficient . Mediul privat trudeste in primul rind pentru sine nu pentru capuse .
„Să presupunem, prin absurd, că există 1.500 de bugetari care și-au cumpărat apartamente în Dubai…”
Care credeti ca este motorul cresterii sectorului imobiliar in Romania? Romania are cel mai mare procent de proprietari din EU!
”Susțin schimbarea stimulentelor și a regulilor jocului astfel încât performanța să fie răsplătită, iar extragerea de rente să devină tot mai puțin avantajoasă. Sunt două lucruri foarte diferite.”
Sunt lozinci fără nicio acoperire în practică, povești menite să tergiverseze la nesfârșit orice reformă în sistemul public. Undeva în sferele înalte, la un nivel inaccesibil înțelegerii muritorilor de rând, există niște stimulente-minune, care ar transforma orice funcționar public corupt de astăzi într-un monument de cinste și corectitudine.
Ce stimulent-minune ar determina acel funcționar public să nu-și mai angajeze amanta la ANAF? Amanta aceea devine și ea funcționar public și nu mai poate fi dată afară până la pensie. Ce stimulent-minune ar face acel funcționar public să nu mai ia 50.000 de RON șpagă de la o firmă care are 2 mil.RON obligații neachitate? Dacă el nu ar lua cei 50.000 de RON șpagă, pentru el și pentru șeful lui, acel șef al lui ar trimite pe altcineva în control. Ce stimulent-minune îi oferiți șefului?
”obiectivul nu este să schimbăm oamenii, ci să schimbăm regulile jocului.”
Dați un singur exemplu concret. Ce regulă-minune a jocului lipsește astăzi în sistemul românesc? După care vă dau și eu exemple de prevederi legale din UK care fac inutilă orice șpagă pe care să-o perceapă funcționarul public. Englezii nu sunt semizei, ar lua și ei șpagă, dacă ar avea ocazia. Dar legislația face șpaga inutilă, pentru că puterile funcționarului public englez sunt foarte reduse.
Nu este niciun mister și nici nu cred în vreun „stimulent-minune”. Vorbesc despre proiectarea instituțiilor, nu despre schimbarea naturii umane.
Câteva exemple concrete:
Automatizare, digitalizare și decizii procedurale fără intervenție umană. Fiecare aviz care poate fi emis automat, pe baza unor criterii clare și verificabile, elimină un punct de contact în care poate apărea corupția. Cu cât puterea discreționară este mai redusă, cu atât oportunitățile de corupție sunt mai puține.
Clarificarea și corelarea normelor. Corupția înflorește acolo unde regulile sunt neclare, contradictorii sau interpretabile. Sunt sute de situații în care prevederi legale se suprapun, se contrazic sau lasă zone gri. Aceste zone creează atât oportunități pentru abuz, cât și justificări aparente pentru decizii arbitrare.
Limitarea formării rețelelor locale de influență. Pentru funcțiile cu risc ridicat de captură instituțională (de exemplu procurori, polițiști judiciari, inspectori fiscali sau alte structuri de control), se pot imagina mandate limitate într-o anumită jurisdicție, urmate de redistribuire după criterii obiective. Scopul nu este sancționarea personalului, ci reducerea riscului dezvoltării unor relații de dependență sau influență între cei care controlează și cei controlați.
Stimularea conformării voluntare. Bonusuri, reduceri sau alte avantaje pentru contribuabilii care își îndeplinesc constant obligațiile fiscale. Nu orice problemă se rezolvă prin sancțiuni; unele se rezolvă prin stimularea comportamentului dorit.
Recepția investițiilor de comisii independente. Total sau parțial din afara instituției beneficiare, pentru a reduce conflictele de interese și presiunile locale.
Acestea sunt doar câteva exemple și fiecare poate fi argumentat în detaliu.
Nu susțin că procuratura, Curtea de Conturi sau alte instituții de control nu trebuie să își facă treaba. Dimpotrivă.
Eu susțin că este mai eficient să eliminăm cât mai multe dintre mecanismele care facilitează corupția decât să ne bazăm exclusiv pe descoperirea și sancționarea ei după ce aceasta s-a produs.
De altfel, chiar exemplul pe care l-ați dat cu Marea Britanie merge în aceeași direcție: nu pentru că funcționarii britanici ar fi moral superiori, ci pentru că instituțiile reduc puterea discreționară, cresc transparența și fac corupția mai puțin profitabilă. Exact acesta este sensul afirmației mele privind schimbarea regulilor jocului.
”Automatizare, digitalizare și decizii procedurale fără intervenție umană. (…)
Clarificarea și corelarea normelor.”
Ați uitat de la ce ați pornit. Inițial ați scris așa:
”să construim un sistem mai bun, în care stimulentele să fie orientate către productivitate, inovare și performanță, iar actorii existenți să aibă un interes real să participe la schimbare. Un principiu vechi de strategie spune: *„inamicului care se retrage oferă-i un pod de aur”*.”
Prin urmare: care sunt stimulentele acelea? Pentru funcționarii corupți de astăzi, nu pentru contribuabili. Contribuabilii și-au rezolvat ei singuri problema, au închis activitățile din România (al dvs sincer 😀 )
P.S. Se poate discuta și despre case mai mari: credeți că statul român va obține mai multe taxe și impozite de la frații Pavăl decât obținea de la Carrefour?
~Prin urmare: care sunt stimulentele acelea? Pentru funcționarii corupți de astăzi, nu pentru contribuabili. Contribuabilii și-au rezolvat ei singuri problema, au închis activitățile din România (al dvs sincer 😀 )~
Pentru functionari nu, pentru decidenti orice am face coruptia se reorganizeaza si se muta. daca atribuirea contractelor nu mai „produce” vor produce receptiile, sau aprobarea proiectelor, sau altceva. Nu cred ca coruptia va disparea orice am face. Metode si cai exista intotdeauna, prin design sau nu. DAR se restrange cercul coruptilor, si reducerea cu fiecare procent conteaza.
Dacă este voie să spunem lucrurilor pe nume precum o face Domnul Eugen Rădulescu, atunci să clarificăm fără multă polologhie : PSD nu vrea să reformeze nimic decât dacă e vorba de ceva DOAR în favoarea lor și, chiar dacă ar vrea nu are cu cine pentru că la kakademia SRI unde sunt școliți (a se citi instruiți) toți ai lor, NU se învață nimic de tipul economia și finanțele României. PSD este o mână moartă și pentru că sunt așa de peste 30 de ani, au început să pută a mortaciune.
Vă propun răspundeți la următoarea întrebare. Dacă ar exista (prin absurd) un guvern capabil să elimine din întreprinderile statului și din administrație personalul ce „taie frunze la caini” cum se poate face integrarea în societate a acestei veritabile „oaste ” ?
Prin o noua legislatie ale societatilor comerciale, facilitati fiscale mai bune pt mediul privat starpirea mai tare a coruptiei si a traficului de influenta in afaceri. Dar asta poate in secolul 22….
@Googalica _ „Dacă ar exista (prin absurd) un guvern capabil să elimine din întreprinderile statului și din administrație personalul …”
În România există o piață a forței de muncă și aceasta funcționează conform principiilor economiei deschise, de piață. …Cu mult loc de mai bine, ce-i drept.
Dar angajații din sectorul public sunt adesea rudele noastre, prietenii sau vecinii noștri…Persoanele nu trebuie nicicum „eliminate”.
Restructurările de personal din administrație, spre exemplu, acolo unde au avut loc în România, au constat în mare măsură în redistribuirea pe posturi pentru funcții necesare, neocupate.
Adică, cei care „tăiau frunze” au fost invitați la muncă, pentru că în statul UE cu cei mai săraci cetățeni sunt multe lucruri de făcut. Doar că posturile din sectorul public trebuie ocupate la fel ca în cel privat, în baza competențelor, prin proceduri corecte și transparente.
Este fals că ar exista un excedent de forță de muncă pe piața forței de muncă românească, chiar dacă sunt numeroși „casnici”.
Nu uitați, vă rog, că România importă forță de muncă.
…Dar pachetul de reforme adoptat de guvernul Bolojan – inclusiv cu asumarea lui din partea PSD, parte a coaliției de guvernare – s-a împotmolit la Etapa a II-a, Reducerea cheltuielilor. Pentru că deranja cleptocrația – a cărei cea mai reprezentativă marionetă este PSD – și pe apropiații acesteia.
La Etapa a III-a, Restructurare – adică, inclusiv astuparea „găurilor negre” din economie – nu s-a mai ajuns pentru că PSD a demis guvernul din care făcea parte.
Sper ca răspunsul meu să vă fie de ajutor.
Întrebarea ce încheie articolul e fundamentală: ce alegem? Dacă ar fi o poziție eligibilă în sens electoral l-aș alege pe actualul premier să rămână în aceeași funcție până la pensionare. Din toată pleiada de premieri pe care România i-a avut în ultimii 35 de ani nu îmi aduc aminte de vreunul care să întrunească mai bine calitățile necesare fișei postului. Nu vreau să fac aici apologia unei persoane dar actualul premier mi se pare dotat cu o infinită răbdare de a explica, de a stărui, iar când rostește ”responsabilitate” chiar nu sună fals. Recenta confirmare a ratingului de țară de către agenția Fitch e un semnal că nu greșesc în aprecierea de mai sus. E nevoie de o doză de masochism să ai un premier ca cel actual și să cauți alternative printr-o zonă ce a dovedit recent o incompetență și o indolență sinistră. Actualul status din sistemul energetic național este rezultatul punerii în opera a unei strategii devastatoare orchestrată de Dragnea, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Ciucă și Ciolacu. Atunci când suntem chemați să alegem pe mâna cui dăm țara ar trebui să ne întrebăm pe mâna cui am lăsa cheia casei la plecarea în concediu.
D-le Googalica,
Bună intrfebare.Răspunsul este că se pot angaja la noile fabrici create prin proiectul de reindustrializare (deocamdată refuzat de Bolojan… & mai precis de ,,consilierii economici”, experți în altceva decît dezvoltarea industrială).
Articolul e f.bun, pune degetul pe rana. Dupa Revolutie la noi NU a existat un autentic proces al comunismului si o condamnare a securitatii, asa cum ar fi trebuit. Asa ca esalonul 2-3 din aparatul comunisto-securist a preluat fraiele puterii in frunte cu bolsevicul ilici. Securisto-comunistii s-au bagat in absolut toate institutiile, partidele, media, afaceri, etc. Astia cunosteau toate dedesubturile si aveau deja retele, iar apoi unica lor preocupare a fost sa mulga aceasta tara, bugetul ei public, sa controleze tot si sa desfiinteze orice plapanda forma de democratie. Mai mult, si-au format pui ideologici, tineri pe care i-au format in spiritul imposturii, minciunii, al luptei pt privilegii nemuncite, si al blocarii ideii de reforma.
Groaznic blestem acest ceausism degenerat, si comunismul insusi. Comunismul a fost de la inceput o ideologie cretina, falimentara, bazata pe MINCIUNA, furt, impostura. Comunismul a dat la o parte expertiza, cultura, educatia serioasa, scara de valori autentica, pt a le inlocui cu impostura, smechereala, ajungerea in varf a semi-analfabetilor, furtul, frica, supravegherea si opresiunea, retelele mafiote.
O gramada de securisto-comunisti au acaparat dupa ’90 toate canalele media, politica, justitisa, si-au tras si apoi consolidat avantaje enorme, pensii si salarii „speciale”, pensionari la 50 ani (cum nu mai exista nicaieri in lume), sinecuri pt atarnatori/amante/rubedenii, posibilitatea de a ciordi din bugetele locale sau nationale, si apoi de a taragana procesele pana la prescriptie cand scapa fara averea luata, etc.
Intre timp au mai aparut cateva mici miscari democratice, dar securistii au avut grija 36 ani sa bulverseze si sa distruga Educatia si cultura, sa le subfinanteze, incat azi sa avem o masa mare de prostovani care merg dupa fente si sarlatanii, si care voteaza in continuu aceiasi hoti care i-au mai furat, sau sarlatani care la vand bazaconii. Nu vad nicio solutie, fiindca problema e pe mai multe fronturi, si nu exista o masa critica in societate care sa impuna o directie noua pe multi ani (50-60% sunt fie analfabeti functional, fie din sistemul cleptocrat).
Comentariul mi se pare dureros de pertinent dar respiră un aer de fatalism care închide toate perspectivele iar asta nu ajută defel. Suntem într-adevăr o societate tarată de năpasta comunistă și va mai trece probabil o generație până când rănile se vor închide. Poate că nu e evident din cauza zgomotului de fond dar în prezent se manifestă o nouă direcție ce merită susținere și care poate fi un început al vindecării. Trebuie să cultivăm speranța și să alungăm fatalismul.
@gogu. Nu sunt fatalist, ci din contra sper in sansa Romaniei, dar ma supara faptul ca dupa 36 ani inca nu e la potentialul ei din cauza hotilor si impostorilor. Degeaba „alungam fatalismul” in 2-3 comentarii pe site, cand problema e profunda in societate. Securistii si comunistii din anii ’80-’90 si-au propagat aberatiile si ciordelile la generatia tinara. Schimbarile de mentalitati in societatea romaneasca sunt f.f. incete din aceasta cauza… Daca in anii ’90-’93 peste 90% din populatie avea mentalitati comunistoide inapoiate, azi mai sunt cam 60%. Deci in 36 ani a scazut de la 90% la aprox 60%. Pericolul azi e inca mare. In ritmul asta vor mai trece inca 20-30 ani pana sa avem o societate cu adevarat democratica si sa dispara in general mentalitatile comunistoide.
Așa estimez și eu, că va mai trece încă o generație. Între timp, facem fiecare ce putem pentru a ajuta, chiar și postarea unor comentarii pertinente pe un site de bună calitate poate avea un folos. Putem înțelege că odată eliberați de regimul ceaușist fiecare a încercat să se adapteze în felul său, unii au reușit să valorifice mai mult noul context, alții mai puțin, funcție de o multitudine de factori. Desigur că favorizații vechiului regim au furat startul ori au conservat instinctiv rețelele de influență în care activau și le-au valorificat până la ilicit. Într-o abordare simplistă, mulți asimilează relațiile specifice vechiului regim cu vremuri mai bune, în cheia nostalgică a unei tinereți austere dar ingenue și de acolo un conservatorism statornic. Își găsesc suport în teze greu de demontat: ”nu apucă aștia să zugrăvească cât am construit noi”, ”CFR-ul era a doua armată și ce-a ajuns”, etc. Bineînțeles că în 36 de ani am pierdut o mulțime de oportunități, că privatizările s-au făcut fără o strategie, că poate nu totul trebuia abandonat și nivelat sau lăsat în paragină, suntem îndreptățiți să fim dezamăgiți pentru toate astea. Pe fondul acesta, vechiul partid-stat s-a perpetuat, a alimentat un aparat public fidelizat prin stimulente pecuniare ce să-l susțină pe mai departe amanetându-ne viitorul. Chiar dacă nu e foarte intuitiv, cred că în prezent traversăm o perioadă relativ fastă și cred că lucrurile avansează într-o direcție preponderent bună. Va mai lua ceva timp să ieșim din marasm dar există speranță și trebuie să o cultivăm. Cred că există potențial în societatea noastră, se observă mai lesne în zonă societății civile, în cea culturală, zone care nu monetizează așa evident dar lucrează la reconstrucție și asta contează. Chiar și în zona antreprenorială se vede o undă de emancipare, de extindere și delocalizare și trebuie perseverat, fiecare pe măsura priceperii și chemării.
Ca sa ai speranta iti trebuie legi simple, clare si o justitie curata si activa. Ce avem acum este putred in toate domeniile.
@Gogu _ „Trebuie să cultivăm speranța și să alungăm fatalismul.”
Dacă-mi îngăduiți, mesajul comentariului dumneavoastră sună la fel de optimist ca fatalismul însuși.
…Poporul Mioriței a fost pus transcedental din nou la încercare de carmă, zen și de fengșui.
Situația mizerabilă a României de astăzi a fost perfect previzibilă și am strigat asta în marile manifestații de protesc din 28 ianuarie și 12 februarie 1990.
Acum se zvonește că inactivul ocupant al Palatului Cotroceni ar vrea un prim-ministru de la Banca Națională. …De fapt PSD vrea.
Și se tot încearcă pornirea unui val de simpatie pentru BNR și tehnocrații de acolo.
Unii spun că Florin Georgescu, PSD-istul în vremea ministeriatului căruia inflația a ajuns la valori record în România – 256% în anul 1993 – ar fi „tehnocratul” bun de prim-ministru dorit de PSD și Nicușor Dan.
(Să ne înțelegem bine, BNR are excelenți specialiști, analiști etc. care urmăresc evoluția economiei României – și nu numai – în timp real. Ei au comunicat forurilor conducătoare ale BNR detaliile dezastrului în care guvernările PSD au adus România chiar în momentul în care ele s-au petrecut.)
Avem un PSD-ist dormitând la Consiliul Fiscal.
(Amintiți-vă cum dl. Ionuț Dumitru apărea public chiar în ziua adoptării măsurilor politice greșite ale PSD și prezenta consecințele lor viitoare.)
Avem o Bancă Centrală care refuză de zeci de ani să sancționeze – pasămite de dragul cetățenilor – aberațiile economice ale guvernelor cleptocratice PSD.
Din 1990 politicile FDSN-PDSR-PSD au fost în sprijinul instaurării și consolidării cleptocrației în România.
Domnul Eugen Rădulescu a aflat abia săptămâna trecută.
ps:
o rezolvare simpla : vot cenzitar. lucrezi in administratie (justitie, militie, armata, bnr etc etc) ? ai fost pus acolo sa i servesti pe cei ce te intreti prin munca lor, nu sa le furi banii ! altfel acest sector disproportionat numeric (asta a fost si ideia bolshevicului avid de putere, sarac si cinstit ce a instaurat cleptocratia in locul democratiei) va inclina totdeauna votul in favoarea lui. nu poti fi si „judecator” impartial si sa ti stabilesti leafa/pensia/privilegiile in acelasi timp.
După ce în data de 1 ianuarie 1990 datoria externă a statului român era de 0 dolari, descoperim uimiți că, după 36 de ani de împliniri mărețe (UE, NATO etc.), România e într-o situație financiară foarte proastă. Pe buza prăpastiei.
La asta s-a ajuns fiindcă statul român e prea MARE. Și e prea mare pentru că nu există legislație care:
– să îl împiedice să se umfle.
– să îl împiedice să se împrumute.
– să îl împiedice să se lanseze în cheltuieli discreționare (risipa de bani).
– să-i interzică să inventeze noi taxe, noi impozite și noi reglementări aberante și costisitoare.
– să-i interzică să mărească taxele după pohta ce pohtesc cei ajunși în capul mesei.
– să descurajeze corupția și trădarea de țară.
Statul român e prea MARE fiindcă, pe nesimțite (pe furiș), a mărit taxarea populației an de an – pe de o parte și, pe de alta, la fel ca dependenții de alcool sau de droguri care au nevoie de doze tot mai mari, s-a înglodat în datorii din care nu mai are cum să iasă fără ajutor de specialitate și măsuri radicale.
Statul român e prea MARE fiindcă are prea mulți bani de cheltuit. Și, fiindcă nimănui nu-i pasă de banul public, ce nu se fură pur și simplu, se arunca pe fereastră. Sau din elicopter. Să se bucure și prostimea de 2-3 ori pe an.
Statul român obez trebuie constrâns – PRIN REDUCEREA TAXĂRII în primul rând – la o cură de dezintoxicare din beția financiară și la o dietă drastică până când va deveni un stat mititel, potrivit unei țărișoare ca România. Trebuie lăsat fără bani și fără dreptul de a se împrumuta.
Parlamentul României – ca să dau un exemplu -, nu are nevoie de o clădire comparabilă cu cea a Pentagonului. Bugetul țării trebuie degrevat de cheltuielile uriașe pe care le implică întreținerea unui astfel de mastodont de un lux obscen. O clădire de dimensiunea unei săli de sport obișnuite, cu mobilier ieftin și scaune de plastic, ar fi suficientă.
Dacă România este țara cea mai săracă din UE, atunci și salariile bugetarilor (de la președinte în jos, trecând și prin minunata lume a judecătorilor) trebuie să fie cele mai mici din UE, strict proporționale cu starea națiunii în comparație cu națiunile din UE.
În felul acesta, cea mai mare parte a banilor, care până acum treceau din buzunarele contribuabililor în cele ale statului, nu vor mai avea cum să fie furați sau cheltuiți pe focuri de artificii, fiindcă omul de rând nu își bate joc de rezultatele muncii lui.
Altfel, statul român se va prăbuși sub propria greutate.
@R. Munteanu _ „După ce în data de 1 ianuarie 1990 datoria externă a statului român era de 0 dolari, descoperim uimiți că…”
…Japonia este cel mai îndatorat stat din lume în funcție de raportul dintre datoria publică guvernamentală și Produsul Intern Brut (PIB), cu o valoare de peste 230% din PIB.
În schimb, Statele Unite dețin cea mai mare datorie publică nominală la nivel global, estimată la peste 40.000 de miliarde de dolari.
Vă las pe dumneavoastră să căutați cele două state în clasamentele agențiilor de rating.
Problema nu este mărimea datoriei – datoria de 0 USD în 1990 a României a fost o prostie -, ci care anume este destinația banilor împrumutați și credibilitatea returnării lor.
Una este să te împrumuți pentru o investiție, care aduce ulterior valoare adăugată, și alta pentru a organiza o petrecere cu lăutari.
…Mai ales dacă ești „rupt în dos”, starea în care a adus România în 36 de ani cleptocrația, ale cărei cele mai reprezentative marionete sunt PSD și creația lor AUR, după model PRM.
Aveti idee ce se intimpla chiar in zilele astea in Japonia?
U.S. Treasury Secretary Scott Bessent Just WARNED The Fed: Expand the FIMA facility NOW or watch the yen collapse and drag U.S. Treasuries down with it.
Japan is bleeding. The U.S. already intervened once… and it failed. Bessent is telling the Fed: “Help prop up the yen with dollar loans or Japan starts dumping American debt.”
https://x.com/SternDrewCrypto/status/2085058121748431216
Din câte rețin ratingul datoriei suverane a SUA a fost retrogradat recent pierzând triplul A pentru prima oară. Aș intepreta asta ca efect al imprevizibilității actualei administrații care pe de-o parte taie finanțări pe criterii empirice pe de alta aprobă finanțări discreționare sau jonglează cu tarife vamale reconsiderate aproape zilnic. Această lipsă de previzibilitate atrage precauția piețelor. Raporturile actualei adminstrații americane cu partenerii tradiționali au creat atâta suspiciune și contrarietate încât au atras exclamația ”sale USA!”. SUA sub actuala administrație nu mai e reliable iar perspectivele sunt incerte. Bună parte din datoria suverană a SUA e deținută de fondurile de investiții japoneze. Vânzarea bondurilor americane de către Japonia ar crește dobânda pe piață a datoriei suverane a USA care numai de asta nu are nevoie.
Ceea ce noi ar trebui să reținem este că neseriozitatea în administrarea unei țări atrage niște costuri pe care ulterior ajungem să le suportăm cu toții iar cei mai vulnerabili sunt și cei ca resimt cel mai apăsat asta.
@Veronica _ „Aveti idee…”
Dap!
Japonia…
S&P – A+, Moody’s – A1, DBRS – A (high).
România…
S&P – BBB- negativ, Moody’s – Baa3- negativ, DBRS – BB (high).
Putem, așadar, mulțumi PSD, partidul cu cea mai mare pondere în parlamentul României, și să alegem la viitorul scrutin cu entuziasm reprezentanții lui și ai AUR, creația PSD după model PRM.
…Așa cum am ales Nicușor Dan, după modelul Ion Iliescu – Corneliu Vadim Tudor, reeditând alegerile din anul 2000, conform Strategiei Hrebenciuc.
«Vă las pe dumneavoastră să căutați cele două state în clasamentele agențiilor de rating.»
Iar eu vă ofer doar 3 exemple, ca să înțelegeți cât valorează acele rating-uri.
1 Lehman Brothers
Data falimentului: 15 Septembrie 2008 (Luni)
Rating pe 12-14 Septembrie 2008:
Moody’s: A2
S&P: A
Fitch: A+
Context: În noaptea dinaintea depunerii actelor de faliment (Capitolul 11), banca figura oficial cu rating solid din clasa „A”. Abia în ziua falimentului, pe 15 septembrie, agențiile i-au prăbușit ratingul la D (Default/Faliment).
2 Bear Stearns
Data preluării de urgență (JPMorgan): 16 Martie 2008
Rating pe 14-15 Martie 2008:
Moody’s: A2
S&P: A
Fitch: A+
Context: În ciuda faptului că banca rămăsese complet fără lichidități joi și vineri (13-14 martie), agențiile de rating nu au retrogradat-o decât după ce tranzacția de salvare de către JPMorgan Chase a fost anunțată duminică seara.
3 Fannie Mae & Freddie Mac
Data naționalizării: 7 Septembrie 2008
Rating pe 6 Septembrie 2008:
Moody’s: Aaa (Nivelul maxim posibil)
S&P: AAA
Fitch: AAA
Context: Fiind considerate garantate implicit de guvernul american, obligațiunile emise de Fannie și Freddie au păstrat ratingul maxim absolut AAA până în momentul în care statul le-a preluat direct administrarea pentru a preveni colapsul.
Toate exemplele enumerate au în comun o supraevaluare. Prin similitudine, am putea doar deduce că și ratingul datoriei suverane a României este eventual supraevaluat, adică să fim deja în deep junk dar agențiile să ne menajeze pentru a ne lăsa o șansă. Nu cred că ar avea vreun folos să le discredităm noi pentru asta. Oricum, dobânzile la care în prezent ne împrumutăm sunt ca și pentru rating junk, deci investitorii nu ne favorizează cu aceeași indulgență.