Am așteptat cu nerăbdare cartea Tatianei Niculescu despre filozoful de la Păltiniș, citind-o cu nesaț de îndată ce am găsit-o în librărie. Scriitoarea – care a impus biografia literară în circuitul românesc al literelor – decriptează și de data aceasta un personaj controversat al veacului trecut de la noi. Ea ne încurajează să trecem peste rigori imaginare, dincolo de acele onorabilități formale, prea calculate ca să nu fie măcar în parte contrafăcute. Tocmai de aceea, Viețile și morțile lui Constantin Noica (Humanitas, 2026) reprezintă o provocare, nu numai pentru scenariul riscant al unei asemenea istorii, cât mai ales pentru maniera prin care autoarea își descompune personajul în falii interioare, pe care le conturează cu meticulozitate, fără a ne servi enunțuri sau clișee reverențioase. Cum biografia celebrului filozof clandestin nu are nimic amuzant, Tatiana Niculescu ne prezintă viața unui om sedus de cunoaștere, marcat de intriga personajului său temporal care, sub însemnul rătăcirilor, al inconsistenței sau al ratării, exprimă oblăduirea unui capital uman pe care i-l datorăm, până azi, în universul gândirii de la noi.
Volumul despre filozoful de la Păltiniș este, prin urmare, o veritabilă odisee a riscurilor vieții. Pe oceanul existenței unui om ca Noica – prea complex ca să fie arătat simplu, cu degetul, sau să fie creionat de admirații ieftine și servile – se revelează o misiune care nu se lasă ușor dezvăluită, cu atât mai puțin, analizată după criterii simpliste. În stare de a se recupera ca personaj, dincolo de limitele sale, Constantin Noica lasă – sub condeiul Tatianei Niculescu – să se întrevadă în chemarea lui mobilul interior al omului care își depășește epoca. El o face în chip original, diferit de martirii sau eroii clasici care își varsă sângele în văzul tuturor, trasând profetic continuarea acelui act personal de cultură tipic „branșei” lor metafizice. Zestrea lui Noica, nefiind una liniară, va întemeia, mult mai târziu o moștenire diferită, trainică, rafinată, prolifică. Prin comuniunea oferită de raportul maestru/ucenic, ea va suscita dragostea de înțelepciune, umanismul și adâncirile fibrei omului fragil, inconsistent, expus, dar aflat în permanentă prefacere. Dincolo de pompozități vane, dar și de repulsii simandicoase – accente ale unui perfecționism neverosimil, străin de adevărata bătălie a virtuții –, cititorul are șansa de a descoperi o strategie neobișnuită a supraviețuirii.
Introspecția literară asupra personajului Noica ne permite să aflăm cu mai multă limpezime conturul dintre ceea ce e deplorabil și ceea ce poate să rămână în picioare din povestea omului spulberat de istorie. Ni se descoperă astfel un actor uman alcătuit de un fond primar, generos, al onestității intelectuale, zguduit apoi de căutări, de ezitări, căderi, ridicări (la fel de ieșite din comun) pentru a depăși sub tiranie opresiunea controlului gândirii și înregimentările. Trecut prin ipostazele ratării universului interbelic – marcat de mediocritate, dar și de ideologii extremiste –, alegând calm viața de familie (care nu-i va reuși însă), Noica va ajunge pe meterezele unui naționalism defect și reacționar care pe mulți dintre contemporanii săi îi va distruge. Referința nației, în cazul său, îi rafinează gustul pentru un idealism denaturat, împiedicându-l pentru o vreme să se predispună la luciditate. O va face mai târziu, odată ce dictatura stângii intră în viața publică a unei țări consumate, până de curând, în zgomotul asurzitor al extremei drepte – pentru care filozoful figurase ca apologet – și al dictaturii care, în anii războiului, dăduse rang politic onoarei militarizate.
Exilat mai bine de zece ani din București, după 1946, și trecut apoi prin calvarul închisorii, Noica se va consacra, după eliberare, la ceea ce-l va face unic. Mai întâi unei complicități pe care caută s-o țină sub control, până când se va putea consacra legăturii maestru/ucenic, fără a ajunge niciodată un funcționar en titre al culturii publice. Scapă regulat de sub controlul insidios al „organelor”, practicând disimularea, trecându-și țelurile în forul interior, acceptând să se lase întinat pentru a-și izbăvi apoi sufletul, într-un spațiu dedicat paternității lui de om învățat. Aflăm, la acest moment din viața lui, cursanții neoficiali care apreciază șarmul pedagogic, erudiția nemaipomenită a magistrului, stilul care impune respect, dar și sofismele sale aparte care îi ajută pe ucenici să-și deschidă mintea. Tatiana Niculescu merge însă mai departe, arătându-ne un Noica imprevizibil, expus ulterior riscului de a abdica sufletește, ajungând în anii 80 parcă la capătul răbdării, presimțindu-și sfârșitul, tulburat și surmenat, în imposibilitatea de a prevedea capătul călătoriei și a întrezări morala întregului său parcurs existențial. Scrisă cu detașare, biografia lui Constantin Noica devine un capitol prețios al istoriei sârguinței studiului umanist (și liber-cugetător) în vremi de restriște pentru libertate. Nu e nimic umflat și nici precar în această carte minuțioasă, unde regăsim, odată cu erudiția Tatianei Niculescu, binecunoscuta ei franchețe în construirea unui portret credibil. Seriozitatea documentării, precum și inspirația compoziției vin să întregească meritul unei lucrări limpezi, clare, de anvergură, dovedind un spirit de observație ieșit din comun și perspicacitate stilistică. Mi se pare o carte anume construită pentru a înțelege și mai bine „cum” și, mai ales, „până unde” putem fi datori trecutului național. Un adevărat prilej de a descoperi în ce fel se lasă simțită miza caracterului, dincolo de slăbiciune, de complicități îndoielnice, de cedarea în fața oprimării, de resemnare, asumând prin filtrul modestiei, modelat de finitudine, zările înțelepciunii la care omului i se permite accesul numai prin zăgazurile suferinței.
Convins că posteritatea îl va uita, la fel ca pe ucenicul său vrăjitor, Gabriel Liiceanu – care va fonda, în 1990, editura Humanitas –, Constantin Noica profetizează gloria legăturii lor creative, simțind-o aptă pentru a pune bazele schimbării în felul diferit de a face școală, care pe el l-a consumat toată viața. Plecat din lume, doi ani înainte de căderea regimului care riscase să-l anihileze și să-l compromită printr-un colaboraționism viclean, făcut anume pentru el, filozoful de la Păltiniș a dezumflat pântecul dragonului. Șterpelind cu șiretenie cheia închisorii sale, a trecut Dincolo ca om liber. Este poate cel mai subtil mesaj pe care viața lui Constantin Noica scrisă de Tatiana Niculescu îl transmite, dezvăluindu-ne un personaj care s-a salvat, încheindu-și existența la timp. Astfel, moștenirea vieții filozofului, precum și opera lui postumă în favoarea „divinității” seculare a culturii clasice – a gândirii omului liber (rațional) și a devenirii lui peste timp –, a rămas prolifică până azi și, de aceea, în stare să rodească în continuare.
Impresionantă recenzie al cronicarului, excelentă concluzie. “Șterpelind cu șiretenie cheia închisorii sale, a trecut Dincolo ca om liber. » Victorios drum spre libertate al filozofului, dar care a lăsat in urmă câteva zeci de familii zdrobite și distruse definitiv, despre care istoria nu-și va aminti. Inclusiv propria sa familie. Fiul sau, Răzvan, s-a transformat in Rafail, călugăr ortodox.
Nici PS si nici autoarea cartii nu l-au cunoscut , nu au vorbit , si nu au corespondat cu Constatin Noica. Eu,da.Era un om de o bunatate si o generozitate pe care am mai intalnit-o extrem de rar. Nu i-am cunoscut ucenicii din jurnalul de la Paltinis,si nici n-am incercat s-o fac,pentru ca nu semanau cu el. Eram tanar,si un mare filozof ca el asculta cu atentie ce spuneam eu,care la vremea aceea stia doar matermatica si fizica invatata la facultate plus ani si ani de reflextie despre ele. Mi-a spus sa iesim in larg, adica parcursul spre intelegerea lumii ,spre necunoscut.
Locuia intr-un apartament de 2 camere in Drumul Taberei, un om de o modestie exemplara, pentru care cuvantul nu era calea spre afirmare,spre palate ,spre pozitii de ministri, decoratii, ca in cazul ucenicilor lui, ci cunoastrea insasi si rostirea adevarului. Cat de mult am vorbit despre logica lui Hermes,de PortRoyal, despre holomer, despre dualitatea unda -particula!
In 1999 eram la Heidelberg doctor in stiinte ,un tanat savant care tinea lectii in universitatile germane,imbracat curat si modest,si care traia intr-un apartament mic de 2 camere ca si el.Cand ma plimbam pe Philosophenweg as fi vrut sa fie acolo,si sa ii spun ca in ciuda a toate ,nu ratasem intalnirea cu lumea.
A,da , si ca invatasem germana, ca citeam filozofie cand avem timp, asa cum ma sfatuise fiindca filozofia nu se invata ,se exerseaza, asa cum exersezi la pian sa canti Partitele de Bach.
Daca vin mereu in Romania,Noica e unul din motive,pentru ca el reprezinta Romania cea adevarata , fiindca asa cum imi spunea, asa cum a scris , exista un sentiment romanesc al fiintei „S-a afirmat în repetate rânduri: fiinţa este. Gândul nostru românesc spune nu numai este, dar şi este să fie.” Nimeni nu a iubit mai mult Romania ca Noica,nimeni nu a cunoscut mai bine pe Eminescu si sufletul romanesc.
Din Standford, cu o imensa speranta pentru tara noastra. Trece si asta,scrie undeva Noica.
ati scris f frumos domnul Matrix, palaria..
Multumesc,desi am scris repede si am facut niste usoare greseli gramaticale.
Cred ca e vorba de Stanford:)
N-am inteles niciodata cum Nae Ionescu a putut fi atit de adulat la vremea sa si nici cum de Noica se bucura de o faima – locala, ce-i drept – la peste 35 de ani de la desprinderea de comunism. Satul ca „loc ontologic sacru”, respingerea modernitatii, naivitatea de a crede ca poti imblinzi comunistii prin dialog subtil, sint lucruri departe de mine. Sa crezi ca tara se poate schimba prin „rostirea” rural-ortodoxa e o alta naivitate; cel mult tara poate devia inspre nationalismul georgescian, asa cum s-a intimplat in ultimii ani. Nu cu interpretarea lui Heidegger evolueaza Romania ci cu o cultura bazata pe matematica, fizica, economie, plus etica.
Da,am scris repede si am comis greseli. Dar a fost un text scris in care minte, si care mergea mult mai repede decat scrisul. Ma napadeau amintirile. Noica nu poate fi inteles decat in contextul istoric pe care l-a trait. Acelasi lucru e valabil si pentru Cioran,Eliade sau Heidegger.
Noica,contrar aparentelor,avea cunostiinte avansate de matematica si fizica. Nu mi-a spus niciodata sa renunt la matematica si fizica pentru filozofie. Dimpotriva, stiind ca am fost olimpic la mate, mi-a spus sa merg in adancime in aceste domenii ,ceea ce am si facut. Mi-a spus sa plec in Germania si sa invat germana, sa gandesc tot timpul si sa citesc din cand in cand filozofie.
Apoi ca sa il intelegeti pe Noica ,trebuie sa intelegeti ce e un filozof .si el a fost printre putinii filozofi pe care i-a avut Romania. Un filozof ne propune o viziune a lumii,a lui proprie. Place sau nu.
Noica a crezut ca tara se poate schimba prin cultura, se si definea ca antenor cultural. Si a reusit asta prin ucenicii sai. Ia ganditi-va la ce carti apar la Humanitas si cata lume le citeste. Acesta editura ar merita sa se numeasca Constantin Noica. Am iesit in 1990 din intuneric,iar lipsa culturii se vede evident si azi. Datorita unei crase lipse de educatie, de cultura, a aparut PSD, Georgescu, Simion. Acestia sunt reflexia intunericului comunismului care mai bantuie si azi.
Noica nu a fost un om politic,dar datorita politicii din Romania a suferit enorm. Insa asta nu l-a impidicat sa isi iubeasca tara, si sa creada in destiul ei.Era un om senin, dincolo de aceatsa lume ,cu mult inainte de a o parasi. Sunt inca Stanford ,dar ma pregatesc la drum spre tara. Tara ,care nu e nici Georgescu,nici un partid , nu e numai geografie, cum credea Cioran, ci e ceea ce Noica a vazut si altii nu vad, un spatiu spiritual, de unde fiinta inca nu s-a retras in totalitate.
Si mai e un aspect: Viata sub dictatura inseamna tot felul de compromisuri si umilinte, care sint cu atit mai mari cu cit cineva vrea sa obtina privilegii. Inteleg sa te umilesti sau sa promiti marea cu sarea ca sa poti obtine pasaportul si dreptul de calatorie in occident, insa nu vad de ce te-ai injosi sa continui sa traiesti intr-o dictatura dupa ce ai facut sase ani de puscarie nevinovat. Atit timp cit nu ai curajul nebun de a denunta dictatura traind in ea, mi se pare ca datoria oricarui cetatean cinstit ar fi fost sa paraseasca Romania, daca ar fi putut, si sa denunte abuzurile comunismului. Sa ramii si sa te injosesti discutind cu Securitatea, sperind ca din discutiile despre Sein si Dasein vei duce mai departe cultura romaneasca, mi se pare inca o naivitate.
Ca si ceea ce Noica a inteles despre Germania, considerind ca „nemtii s-au americanizat”.
Si uite cum am pierdut si eu 10 minute din viata discutind aiureli care n-au nevoie de clarificare …
Nu,Noica nu era un naiv. Nu avea cum. Are Cioran in „Excercitii de Admiratie” un eseu care se numeste „Ea nu era de aici”. Nici Noica nu era de aici , si cum spune Cioran „extraordinarul nu se măsoară cu măsurile timpului”. Nu am avut alta ocazie sa cunosc un alt om care sa semene cu Noica. O imensa seninatate,o bunatate iesita din comun,de multe ori vesel,un om care nu ridica vocea ,dar care cand te privea te fascina. O privire atat de patrunzatoare,de adanca, pe care numai cerul o are noaptea cand se uita la tine si daca il auzi iti spune ” tu de aici vii”.
PS Am stat 10 ani in Germania. Noica avea dreptate- Germania ca si toata Europa de Vest s-a americanizat. Si nu e singurul care o spune . Cititi cartea lui Régis Debray
Civilisation: Comment nous sommes devenus américains. Si inainte de asta Heidegger care vorbea despre intunecarea lumii de tehnica si lumea mecanizata care tranforma planeta in resurse de exploatat, cum omule este absorbit de colectiviate si a normelor colective care duc la resentinete puternice intre oameni ceea ce se vede azi flagrant in Romania si nu numai.
Pe scurt,mi se pare ca naivul sunteti Dv. Iar naivitatea nu este ceva rau, e o plutire pe o mare agitata. O zi senina,va doresc, iar eu plec sa dorm un pic.
Buna dimineata!
Nemtii s-au americanizat ? Da.S-a americanizat si Romania : e plin de mall-uri, Bucuretiul si marile orase sunt pline ochi de masini, oamenii sunt tristi si nervosi , se contruiesc in viteza autostrazi,noi aeroporturi, aeroportul Otopeni e mereu plin. Si mai presus de orice , singura valoare a Romaniei de azi e banul,cat mai multi bani. Si in acesta lume a banului,o lume fara suflet ,in care totul se cumpara si se vinde , misterul acestei lumi nu mai exista. Asta e problema de care multi habar nu au. Cand eram mic ,in Bucuresti in serile senine se vedea Calea Lactee, galaxia noastra, de unde venim si ne ducem.De aceea cand vin in Romania plec cat de repede pot spre Maramures, Voronet , spre Putna,Sucevita, la Rupea, si in atatea locuri unde fiinta nu s-a retras inca in totalitate.
Oamenii sunt tristi si nervosi, de ce ?Nu mai stiu cine sunt.
Asa ca inainte de ai face reprosuri lui Noica,sa ii faceti un dosar de tip usr, sau pcr mai bine v-ati privi pe sine. Si veti vedea ca liberatatea asta de a scrie, ca sunteti liber ,nu-i asa? , nu ati trait o zi in dictatura, este in van,nu are substanta.pentru libertatea asta a platit si Noica si altii, iar eu am fost printre tinerii peste care, din intamplare, nu au trecut tancurile la revolutia din 1989. Ziceti ca ” uite cum am pierdut si eu 10 minute din viata discutind aiureli care n-au nevoie de clarificare”. Nu ati pierdut nimic de fapt, fiindca viata Dv nu este autendica, e plina de umori rele.
Cred ca am cunoscut Germania mai bine decit dv, invatind germana inainte de a intra la scoala (citind si foiletoanele cu GI Joe in germana de care putini au auzit) si petrecind acolo mai mult decit cei 10 ani ai dv, dar nu asta este important. Americanizarea sau nu a Germaniei e un subiect mult prea larg pt o discutie aici. Eu sint de parere ca daca exista o admiratie (dirijata si nu numai) pt americani, anii 60-70 au insemnat o ascensiune a stingii care se vede si astazi.
Am trait si in dictatura si am participat si la revolutie, asa ca nici aici nu aveti dreptate.
Sint convins ca Noica a fost o personalitate fascinanta dar ramin rece la elucubratiile anti-occidentale ale sale. O critica puteti citi aici:
https://revista22.ro/cultura/a-fost-scoala-de-la-paltinis-o-experienta-utopica
Ati observat ca nu m-am referit deloc la Noica la sfirsitul anilor ’30, un alt subiect larg …
Cum nu ma cunoasteti si nu stiti ce fac e greu sa va dati cu parerea asupra autenticitatii vietii mele. Eu doar cred ca noicismul si chiar heideggerianismul nu sint preocupari ale cuiva care vrea sa-si traiasca, si poate sa si inteleaga, viata.
O calatorie si sedere placuta va urez.
PS Cel mai fundamentalist om pe care l-am intilnit vreodata a fost la Trei Ierarhi. OK, poate ca era altul in Shiraz, dar sint amindoi cam pe aproape. Cred ca se mai gasesc si altii in lumea ortodoxa la care visati …
Uite ca ati mai pirdut 10 minute!!!!
„Eu doar cred ca noicismul si chiar heideggerianismul nu sint preocupari ale cuiva care vrea sa-si traiasca, si poate sa si inteleaga, viata”. De acord, e valabil pentru mine, care ma ocup de mate,fizica teoretica si experimentala. Sigur, i-am citit pe ambii, pe Noica, l-am cunoscut. Dar…de aici sa intelegem ca Liiceanu care l-a cunosut foarte bine pe Noica, care a scos n-editii ale Jurnalului de la Paltinis, care l-a tradus pe Heidegger in romana, prof.Liiceanu care a condus minim zece doctorate in fenomenologie, in special in filozofia Heidegger ,nu poate intelege viata?
Aici sunt sursele unei vietii lipsita de autenticitate…judecati pripite, apasate,definitive despre lucruri pe care nu le stiti bine si nu le stiti bine.
„Ati observat ca nu m-am referit deloc la Noica la sfirsitul anilor ’30″…. a judeca pe cineva ce facea in anii 1930, adica acum 96 de ai, e ca si cum l-am judeca pe Cezar de ce a trecut Rubiconul. Apropo,n-am treaba cu ortodoxia.
PS. Am invatat germana, care nu mi-a folosit la mai nimic. Colegii mei germani din univerisitati vorbeau cu mine in engleza, ca s-o invete bine ,sa scrie ca mineun raft de carti in limba asta incantatoare care imi place s-o vorbesc mult mai mult ca germana. Uite ca nemtii s-au americanizat fara voia Dv!!! Si eu m-am americanizat.
Au fost doar 5 minute, ca si in cazul de fata:)
Nu cred ca studiul lui Heidegger te face mai intelept dar asta e parerea mea umila. Am intilnit si oameni fara studii superioare care aveau o buna intelegere a ce se intimpla in jurul lor. Cred ca Liiceanu este un om inteligent indiferent de heideggerianism.
In paranteze fie spus am intilnit pe cineva care a meditat 5 ani departe de lumea civilizata. Nu cred ca s-a iluminat (eu cred ca a face e mai important decit a medita) dar am fost impresionat de vivacitatea lui, de curiozitatea lui stiintfica si de bunatatea lui sufleteasca. A renuntat la o cariera stiintifica remarcabila pentru a deveni calugar. A fot viata sa mai putin autentica? M-as abtine de la judecati de valoare …
Pe jumatate de acord cu privire la judecarea trecutului prin prisma prezentului, insa nu toata lumea a fost rinocerizata in anii ’30.
Macar intr-un punct sintem de acord: Si eu prefer de departe engleza germanei desi preferata mea e italiana care e cu adevarat incintatoare. Insa a stapini o limba nu te face automat sa preiei obiceiuri, valori si comportamente specifice natiunii respective …
Superb !
„Ce e de făcut când nimic nu mai e de făcut”. Noica a trecut prin „când nimic nu mai e de făcut”. România e astăzi sub aceeași întrebare, confiscată de indivizi care umblă evident fraudulos cu Centru Universului la ei.
Buna seara, La aeroport un prieten m-a asteptat cu cartea despre Noica …am citit ore in sir cartea fara sa o las din mana. E o mare carte scrisa de o.mare scriitoare. Pe scurt, nici uceninicii, nici PS , ocupati toti cu managementul propriei imagini si orgolii, l-au inteles prea putin pe Noica indiferent de cate editii de jurnale s-au produs. A inteles Tatiana Niculescu, citind , umbalnd prin documrnte , carti, marturii.
Scrie Noica undeva cam asa „Fira-i a dracu de viata ca frumoasa esti!”
Bucurati-va de viata, nu de privitul in oglinda la propria marire!valabil nu numai de ucenici, ci si de marii cavaleri din spatele laptopurilor, care comenteaza aici.
Nu mai comrntati, cititi cartea!
PS bucurestiul arata groaznic ,spart la fiecare colt de strada, cozi imense de masini. Parca suntem in Gabon, Camerun.. Tot asa arata si.politica…