Trăim într-o perioadă în care tot mai multe dintre activitățile noastre sunt mediate de tehnologie. Comunicăm, ne informăm, cumpărăm, ne distrăm, căutăm parteneri, aplicăm la locuri de muncă, toate prin ecrane și formulare. Această transformare are efecte bune și rele, așteptate dar și surprinzătoare, și ne privește pe toți. Și tocmai de aceea nu poate fi lăsată doar pe mâna celor care o produc.
Un impact subtil al tehnologiei este că reduce o lume plină de grade, nuanțe și excepții la un registru finit de opțiuni, adesea binare. Tinder a transformat căutarea partenerului într-un gest de swipe stânga sau dreapta: da sau nu, în fracțiuni de secundă, pe baza unei fotografii. Algoritmii rețelelor sociale decid pentru noi ce vedem și ce nu vedem. Sistemele automate de recrutare filtrează CV-uri după cuvinte-cheie: dacă nu am scris exact termenul căutat, pot deveni invizibil. Interfața nu doar organizează informația. Ea decide și ce fel de informație mai merită să existe.Fiecare dintre aceste sisteme a fost proiectat de cineva, pe baza unor alegeri. Întrebarea este: cine participă la aceste alegeri și cine le suportă efectele?
Răspunsul, deocamdată, este că cei care proiectează sistemele și cei care le folosesc zilnic trăiesc în lumi diferite. Un algoritm de recrutare poate procesa mii de aplicații pe secundă, dar nu înțelege că un candidat care a trecut de la inginerie la educație la 40 de ani nu are un CV incoerent, ci o biografie care poate spune ceva despre adaptare, curaj și judecată. Modelarea tehnică este o formă utilă de cunoaștere. Dar nu este singura, și nu este suficientă. Când decidem cum să integrăm tehnologia în educație, în muncă, în relațiile sociale, avem nevoie de toată inteligența pe care o avem la dispoziție, nu doar de cea computațională.
Companiile care dezvoltă aceste tehnologii operează după o logică a competiției și a creșterii. „Move fast and break things” a fost motto-ul intern al Facebook în primii săi ani, iar mentalitatea a rămas un model cultural în industria tehnologică. Merită să ne oprim o clipă asupra formulării. Când spunem „break things„, ale cui sunt acele lucruri? De regulă, nu ale celor care le sparg. Iar uneori nu e vorba despre lucruri, ci despre oameni: relații și cariere reorganizate peste noapte, comunități desființate, sisteme de încredere erodate. „Move fast and break people” ar fi uneori mai fidel realității, dar mai puțin inspirațional pentru investitori. Ceea ce lipsește din această ecuație nu este mai multă tehnologie, ci mai multe voci. Cu cât mai mulți oameni participă la decizia de a introduce o tehnologie într-un domeniu, cu atât mai mari sunt șansele ca efectele asupra celorlalți să fie luate în considerare.
Apariția inteligenței artificiale generative a amplificat aceste dinamici. Ne confruntăm cu o presiune de a adopta aceste sisteme urgent și la scară largă, sub amenințarea că alternativa este să pierdem competiția geopolitică. Suntem puși în fața unei alegeri aparent binare: fie acceptăm AI-ul așa cum vine, fie ne condamnăm copiii la o societate în declin, dominată de autoritarianismul chinez. E o alegere forțată pe care filosofii o studiază sub numele de „dilema tramvaiului” (trolley problem): alegi între două variante, ambele cu costuri, fără ieșire. Dar dilema tramvaiului este un experiment mental, nu o descriere a realității. În lumea reală, nu suntem blocați pe două șine. Putem construi alte șine, putem îmbunătăți sistemul de frânare, putem preveni situațiile în care oamenii ajung în fața tramvaiului. Iar în cazul AI, putem decide ritmul adoptării, gradul de supraveghere umană, domeniile în care automatizarea are sens și cele în care nu are. Dar numai dacă suntem destui la masa la care se iau aceste decizii.
Ideea că AI va înlocui munca umană este, în mare parte, o strategie de vânzare adresată managerilor care caută economii la bugetele de salarii. Că produsul sau serviciul se va degrada în absența discernământului uman este o problemă care va apărea mai târziu, când altcineva va fi responsabil. E ca și cum ai concedia toți bucătarii unui restaurant și ai instala un sistem automat de gătit, iar apoi, când clienții încep să plece, ai cumpăra un al doilea sistem automat pentru a gestiona reclamațiile. Inevitabilitatea înlocuirii nu este o lege a naturii. Este o promisiune comercială. Iar o promisiune comercială poate fi evaluată, negociată și, când e cazul, refuzată.
O întrebare pe care rareori o punem este: în cât timp să integrăm o nouă tehnologie în societate? Ritmul contează, pentru că doar timpul ne permite să vedem cine și ce pierde, cine și ce câștigă. În orice organizație, o parte din munca cea mai valoroasă este și cea mai discretă: angajatul care rezolvă cazurile limită, care preîntâmpină anomaliile, care știe din experiență ce poate merge prost. Tocmai pentru că nu generează crize, contribuția lui rămâne invizibilă în orice tabel de performanță. Când dispare, nimeni nu observă imediat. Iar dacă tranziția e prea rapidă, nu avem timp să descoperim ce anume lipsește până când lipsurile devin crize.
Fiecare generație a avut de negociat cu tehnologiile timpului ei. Am integrat electricitatea, antibioticele, energia nucleară, editarea genetică, internetul, de fiecare dată cu perioade de ajustare în care am învățat să distingem între utilizările care ne fac bine și cele care ne fac rău. Această experiență acumulată este un atu. Trăim într-o societate a abundenței, cu mai multe resurse intelectuale, mai multe instrumente și mai mulți oameni educați decât în orice moment anterior. Avem la dispoziție nu două opțiuni, ci nenumărate combinații de efort uman și asistență tehnologică. Întrebarea este dacă vom participa la aceste alegeri. Integrarea tehnologiei în societate nu este o problemă de stânga sau de dreapta, de tineri sau de vârstnici, de ingineri sau de umaniști. Este o provocare care ne unește tocmai prin faptul că ne privește pe toți. Iar cel mai riscant lucru pe care îl putem face nu este să adoptăm tehnologia prea încet, ci să lăsăm un grup îngust de oameni să decidă în locul nostru cum o facem.
Hmmm, din păcate, noile paradigme, ancorate în inovație accelerată, „growth”, „scalling”, integrarea IA ș.a. nu ne lasă timp să ne acomodăm cu schimbările. Cei incapabili să asimileze, în timp real, schimbările din tehnologie și societate, vor fi handicapații zilei de mâine – cei ce vor avea dificultăți să funcționeze eficient și să prospere, în lumea ce vine.
Agenții AI sunt capabili să funcționeze autonom, chiar să se verifice unul pe celălalt, să facă ședințe de brainstorming cu alți agenți, bat orice ființă umană la cercetarea și sintetizarea informațiilor existente online, fac previziuni economice și iau parte la decizii ultra-rapide de tactică militară. „Skynet” -ul din „Terminator” nu mai pare așa îndepărtat, e chiar aici, după colț.
În prima fază, IA nu va înlocui munca umană, dar oamenii ce știu să folosească IA vor domina piața muncii. Fără îndoială, ne place sau nu, IA va modela societatea și relațiile între oameni, într-un mod mai mult sau mai puțin direct.
De fiecare dată când apare un prădător nou în vârful lanțului trofic, ecosistemul trebuie să se adapteze, iar unele specii e posibil să piară.
Ca întotdeauna lucrul cel mai important este pitit la sfârșitul textului. Adică, în Era Informațională și a IA riscul cel mare este eliminarea sistemelor democratice care asigură drepturile și libertățile cetățenești cu un sistem tehnocratic/ autocrat al unei minorități/elite tehnologice scăpate de orice control social.
Discuții? Dezbateri? Da, vor fi pe rețelele sociale,etc dar induse de Admin IA cu rezultatul Georgescu, Simion, Șoșoacă…
Ați punctat corect:
„Și tocmai de aceea nu poate fi lăsată doar pe mâna celor care o produc.”
„Iar dacă tranziția e prea rapidă, nu avem timp să descoperim ce anume lipsește până când lipsurile devin crize.”
Timpul costă mulți bani pentru cei care investesc în diferite domenii.
Numai că, tranziția rapidă are loc:
1. Luna Martie a acestui an, umanitatea a avut parte de câteva „descoperiri” ale propriei inteligențe, AI, care acționează autonom și poate oferi sfaturi eronate
https://www.trendingtopics.eu/two-hours-zero-control-how-a-meta-ai-agent-sparked-a-major-data-leak/
2. Nu au trecut prea multe zile in care AI a grăbit și mai mult lucrurile prezentându-și „inteligența” spre a fi studiată.
Leaks-ul nu a trecut neobservat in mediul online, existând milioane de descărcări neautorizate fapt ce implică o multiplicare pe măsură.
https://www.the-ai-corner.com/p/claude-code-source-code-leaked-2026
Printre „minunății” se constată:
„Cercetările proprii ale Anthropic arată că Claude a încercat să-și pirateze propriile servere cu o rată de sabotaj de 12%, iar acum asta.” (scurgerea sursei in vastul online)
„ 187 de verbe rotative …”
…
S-a avut „grijă” să nu existe numai o mână de oameni care o pot produce „controlabil” ci, după numărul de descărcări s-a apăsat și mai tare pe accelerație ne mai fiind ceva ce se mai poate controla autorizat.
Da si?!! Cei care decid azi sunt cei care manevreaza algoritmii. In spatele oricarui soft sunt oameni care vor putere si influenta, bani. Dar aceste sisteme digitale reduc comunicarea reala, dialogul creativ si realizeaza manipulare maxima. Nu electricitatea, automatizarea au fost componente de progres si civilizatie, algortmii de azi si de maine vor fragiliza omenirea catre un viitor incert. Am avut personal un schimb de informatii cu un astfel de sistem cu algoritmi si pana sa perceapa o situatie reala a fost nevoie de o ora de lucru pe calculator si de nervi ca sa obtin o rezolvare.
„fie acceptăm AI-ul așa cum vine, fie ne condamnăm copiii la o societate în declin, dominată de autoritarianismul chinez”
Mă scuzați, dar această alegere nu poate exista. De ce?
1. Nu noi acceptăm ai-ul. E drept că există câțiva maniaci ai tehnologiei care s-au aruncat ca niște berbeci să devoreze noul gadget, dar majoritatea populației nu are nicio tangență și nicio trebuință de asemenea aiureli, iar toate aceste softuri reunite sub numele bombastic de inteligență artificială sunt băgate pe gât populației, ele fiind susținute la nivel guvernamental atât in US, cât și in China.
2) Declinul societății nu poate fi evitat odată cu acceptarea ‘așa cum vine’ sau altcumva a acestor gadgeturi infantile, unele din ele penale de-a dreptul (pentru că fură engros ca să se ‘antreneze’). Din contră, ar putea veni, declinul zic, dacă majoritatea populației și-ar schimba optica și ar deveni consumatori febrili ai acestei unelte toxice de vânat himere. Acea lume are deja o descriere foarte reușită și comică: Idiocracy. Exact așa va arăta omenirea după ce se va lăsa pe tânjală ai-ul să gândească in locul ei. Dar filmul nu ne vorbește și despre atrocitățile inerente, de pe parcursul declinului: sărăcie, foamete, masacre, anarhie, se abține, căci nu-și dorește să fie un horror sf..
3) China, mai exact actuala garnitură executivă, deja a acceptat ai-ul și îl instrumentalizează de zor, de câțiva ani. fiind principalul competitor al Americii in cursa nebunească pentru supremația in bulă. Că asta e așa-zisă piață a softurilor ai – o bulă gigantică. Deci nu se pune problema de alege între declinul chinezesc și progresul american, căci in esență sunt același lucru iar generalizarea softurilor de acest gen nu poate duce decât la dezastru.
4) ca atare, condamnarea copiilor vine chiar din dorința de a-i alinia noilor tehnologii, iată nu viceversa. Cu cât vei permite mai mult Leviathanului digital să înghită din timpul și mintea copilului tău cu atât vor crește șansele ca la maturitate să iasă un tembel sedentar și alienat, eventual cu studii superioare făcute la distanță, un Frito Pendejo in cel mai bun caz. Cedarea propriei inteligențe va trebui să aparțină adulților pentru ei înșiși, nu in numele altor ființe. Este dreptul ‘fundamental’ (că așa-s toate drepturile acum :) ) al omului de a fi prost, tot așa cum e dreptul lui să consume alcool, tutun, păcănele, telenovele și sex.
IA se vrea inteligenta, dar fara o moralitate bine definita. Oare e posibila inteligenta fara legi, reguli? Altfel, s-au vazut destule prostii facute cu sprijinul IA, care n-a avut nicio problema sa colaboreze acolo. Daca un om ar face tot ce-i trece prin cap, ar ajunge rapid la puscarie. Nu poate trai in societate, nu poate interactiona cu ceilalti oameni daca nu isi pune limite clare.
Desi autorul merita felicitari pentru continutul articolului cred ca acesta surprinde mai degraba o dimensiune tactica a IA. Pe termen lung cred ca IA trebuie privita din doua perspective respectiv din perspectiva problemelor pe care le poate rezolva la solicitarea omului sau, din ce in ce mai des, la propria-i solicitare si din perspectiva problemelor pe care le creaza atunci cand, pentru inceput doar, utilizeaza capabilitatile create inca de om pentru rezolvarea problemei data tot de om. Daca IA s-ar reduce la obtinerea solutiei pentru problema cu care a fost insarcinata de om atunci IA ar fi usor de definit ca INSTRUMENT si mediul legal in care acest instrument este creat si folosit ar fi foarte usor de identificat, creat si aplicat iar consecinta principala ar fi ca RESPONSABILITATEA pentru ceea ce produce IA ar fi OPOZABILA OMULUI ca proprietar ori utilizator al IA. Cand esti proprietar al unei versiuni IA vrei sa o storci pentru a obtine un beneficiu sau un avantaj. Nu cred ca proprietarul unei versiuni de IA a creat-o doar pentru a o expune astazi intr-un muzeu al viitorului. Cred de asemenea ca unii proprietari ai IA vor ca acest produs sa devina cat mai repede un construct in ”carne si oase” care sa fie recunoscut si acceptat de cea mai mare parte a oamenilor ca ENTITATE (construct fizic sau intelectual cu un nivel de autonomie ridicat) in baza unei forme noi de uzucapiune pe care fiecare utilizator o exerseaza in mod cotidian daca are cunostinte IT de baza. Odata intrata in sangele oamenilor obisnuiti IA va incepe sa produca cu adevarat rezultatele asteptate de catre cei care tin IA de capastru. Acestia vor lua deciziile pe care le vor dori si vor folosi IA nu numai ca sa le formuleze si ambaleze in asa fel incat sa fie digerabile fara multe intrebari ci si sa le transmita restului utilizatorilor in momentul in care IA ar determina producerea impactului maxim, scontand, cu o rata de succes mai mare cu fiecare zi de utilizare a IA, ca cei multi utilizatori nu numai ca vor detecta dar vor si percepe de maniera convingatoare ca IA este originatorul real al deciziei ca efect al noii forme de uzucapiune care deja opereaza de multi ani fara ca utilizatorii sa constientizeze corect acest lucru. La rigoare, in ciclul situational decizia este urmata de actiune sau inactiune care ultimativ este tot o forma de actiune. Cum nu decizia produce consecinte ci actiunea sau inactiunea declansata de implementarea deciziei este usor de inteles ca atunci cand actiunea va produce consecinte negative chiar cea mai mare parte a celor care vor suferi aceste consecinte vor indica cu multa convingere IA ca responsabil. Aceasta forma perversa, nestudiata pana la ultima consecinta din cauza ca fenomenul este in continua expansiune si ca atare nereglementata coerent nicaieri in lume, de TRANSFER AL RESPONSABILITATII ASUPRA ENTITATII NUMITA IA PENTRU CONSECINTELE NEGATIVE DIRECTE SI INDIRECTE ALE ACTIUNILOR AI generate initial de decizii umane imbracate de IA cu haine copiate de la utilizatorul de zi cu zi va duce curand omenirea la intersectia dintre cine sare in cabina din mers spre un viitor virtual creat doar in parte de soferii basculantei din prezent si cine sare din bena inainte de basculare si o ia pe jos spre un nicaieri real. Incercati sa accesati doar doi din miile de asistenti virtuali oferiti de companii pentru rezolvarea unei probleme urgente si va veti afla in prezenta unui transfer de responsabilitate de la OM la IA.
with all due respect, nu poti pierde vreo „competiție”
daca nu indeplinesti conditiile (nici macar) elementare pt inscriere/participare
„resursele” despre care faceti „vorbire”-n „tecst”
le regasiti in procentul celor care au votat „altceva” in ’90
(intre timp… s-au ‘liberat vizele… iar „educatia”…
nu doar c-a ramas tributara unor „filosofii” arhaice…
ba chiar re(f’/v)omistii au (re)pus pochii la catedre)
Va citez (again):
hint: iesperienta poate fi:
1. Murphy’s law: ceea ce lipseste cand ai nevoie
2. complementara competentei
3. cand competenta lipseste… se apl…, pardon,
„rezolva” p*litic(o-administrativ)