Era digitală este un timp care îşi are propria sa politică, una ce elimină vechile instituţii şi propune, prin efectul tehnologiei, noi imagini ale solidarităţii. Era digitală este un moment care impune, sub semnul urgenţei, reflecţia în marginea democraţiei şi a semnificaţiei ei. Stabilitatea aparentului consens lasă loc anxietăţii colective.
Despre această politică a erei digitale scrie un text pătrunzător, analitic şi erudit Radu Carp. Parte a unei linii de investigaţie ce acoperă mai mult de un deceniu, contribuţia sa trasează, în acest peisaj al isteriei şi al confuziei, o hartă conceptuală. Interpretarea devine, în cazul lui Radu Carp, nu doar un demers explicativ, ca şi unul pedagogic. Meditaţia asupra omului, societăţii şi naturii regimului politic este plasată în rama elogiului libertăţii. Ceea ce Radu Carp reafirmă, în paginile sale, este valoarea non- negociabilă a pluralismului politic. Sobrietatea analitică este mobilizată spre a oferi o fereastră spre viitorul lumilor noastre.
Ceea ce se schimbă
Radu Carp aparţine acelei familii de gânditori politici pentru care iluziile nu reprezintă, niciodată, un spaţiu de refugiu în faţa viitorului care capăta, deja, chip şi consistenţă. Fără a se angaja în profeţii facile, ( atât de populare în acest timp al ubicuităţii digitale) Radu Carp imaginează căi de evoluţie şi construieşte un cadru de lectură în care situează mutaţiile modelând anii din urmă.
Relaţia dintre natura regimului politic şi inovaţia tehnologică se află în centrul acestei conversaţii intelectuale. Era digitală se suprapune peste un interval de volatilitate simbolică şi instituţională. Comunitatea civică este fragmentată de polemici identitare, în vreme ce mistica salvării revine, spre a bântui şi a seduce. Ceea ce se schimbă este relieful unui teritoriu de sensibilitate. Imaginarul politic traduce, prin noul său contur, neliniştile noastre. Democraţia este confruntată cu neîncrederea şi traumele cetăţenilor.
Politicile radicale se ivesc din acest sol al impasului şi al tulburării: declinul famiilor ideologice tradiţionale eliberează spaţiul pe care îl revendică noile voci. Sfârşitul consensului democratic este inseparabil de naşterea unui ev al nervozităţii. Iar tehnologia erei digitale intervine spre a exacerba tensiunile. Pulverizarea şi atomizarea sunt efectele acestei mutaţii ireversibile.
Spargerea societăţii in mii de “ bule” definite de propriul lor adevăr, organizarea unei noi forme de participare directă la politică, iluzia accesului la adevăr şi la mântuirea imediată, toate acestea sunt semnele unui timp pe care îl travcrsăm. Internetul şi reţelele sociale elimină un întreg sistem de referinţă. Partidele politice, în forma lor clasică, par vetuste şi perimate.
Tehnopolitica pe care o examinează Radu Carp este un univers guvernat de algoritmi, de cunoaştere şi de noua inteligenţă artificială. În acest nou cosmos cetăţeanul abandonează vechile sale deprinderi, iar salvatorii demagogici pot întreţine un dialog nemediat şi direct cu cei pe care pretind a-i reprezenta. Era digitală este una a însingurării şi din această însingurare se naşte ispita aderării la comunitaţile întemeiate pe resentiment şi pe anxietate.
Epilogul cărţii lui Radu Carp documentează, nuanţat şi memorabil , istoria creşterii şi descreşterii lui Călin Georgescu. În Călin Georgescu Radu Carp întrevede pe cel dintâi salvator ce profită de tehnologia digitală , spre a deveni viral şi ubicuu. În Călin Georgescu Radu Carp citeşte profilul unei conspiraţii ce aduce împreună pe conjuraţii interni şi pe aliaţii lor ruşi. Integritatea procesului electoral şi integritatea democraţiei sunt atacate, frontal, de cei care au capacitatea de a se plasa tehnologia în poziţia de a comandă a armatei lor subterane. Impasul de la finele lui 2024 este punctul culminant al unui efort de durată . Textul lui Radu Carp recuperează acea perspectivă pe care autorităţile de la Bucureşti au fost incapabile să o formuleze. Contribuţia subtilă a lui Radu Carp la anatomia “dosarului alegerilor prezidenţiale” suplineşte ambiguitatea vocilor oficiale.
Era digitală este un timp care îşi are demonii săi : interogarea critică a prezentului este alternativa la iluzii şi rătăcire. Tehnologia nu poate fi venerată orb ca un instrument al salvării, căci doar oamenii liberi pot face alegerile ce definesc destinele lor, împotriva nivelării şi a fantasmelor.
