Când nu ne simțim bine – avem febră, palpitații, dureri de cap etc. – consultăm medicul de familie sau specialist care ne va spune că nu avem valori corecte ale temperaturii corporale, tensiunii arteriale, glicemiei etc. După care, ne va prescrie medicația și tratamentul corespunzătoare pentru revenirea la normal.
Similar, există mulți oameni care pretind că planeta, în general, și clima ei, în special, „nu se simt prea bine”[1] în ultimele două sute de ani: s-au „îmbolnăvit” din cauza revoluției industriale, care a însemnat, în principal, arderea combustibililor fosili. Adică, „bolnavul” – clima – a suferit o creștere a concentrației CO2, un binecunoscut gaz cu efect de seră. Și atunci, oamenii s-au adresat „doctorilor climatici” (geologi, geofizicieni, paleontologi, climatologi, palinologi, geochimiști ș.a.) pentru a stabili cât de gravă este „îmbolnăvirea” climei și ce tratamente trebuie urmate.
În toată această alegorie a unei clime în stare gravă (unii spun că se va ajunge chiar la a șasea extincție a vieții pe Pământ dacă „boala” nu este tratată ultra-rapid) există o întrebare-cheie: Care este concentrația „corectă” a CO2 pentru ca clima (și planeta) să nu intre în agonie? Există diferite răspunsuri: 280 ppm, 500 ppm, 800 ppm… Care este cel corect?
Întrebarea a devenit și mai semnificativă în 2009, în timpul administrației Obama, când EPA (Environmental Protection Agency) a adoptat așa-numitul Endangerment Finding, declarând că șase gaze, inclusiv CO₂, „amenință sănătatea și bunăstarea publică”. În limbaj comun, asta le așază în categoria poluanților.
Ceea ce surprinde, însă, este absența totală a unui „prag de poluare” în document: nu 350 ppm, nu 420 ppm, nu orice altă valoare la care CO₂ ar trece, clar și verificabil, din starea de component natural al atmosferei în cea de poluant sancționabil. Cu toate acestea, timp de peste un deceniu, Endangerment Finding a servit drept bază juridică pentru reglementarea producției de electricitate, a transporturilor și, prin extensie, a unei porțiuni considerabile a economiei moderne.
O simplă comparație cu etilotestul este grăitoare: dacă un polițist îți verifică alcoolemia cu un aparat calibrat și constată că depășești 0,08%, ești acuzat de conducere sub influență și sancționat ca pericol pentru siguranța publică. Există un prag explicit, cunoscut, măsurabil, care transformă un cetățean obișnuit în contravenient sau infractor. În cazul CO₂, Endangerment Finding a funcționat ca un „etilotest” fără cifră-limită: admitem, în abstract, că la un anumit nivel concentrația ar putea deveni problematică, dar documentul nu precizează nicăieri care este acel nivel. Cu toate acestea, CO₂ a fost tratat, în practică, ca o substanță periculoasă, aproape ca „inamicul public nr. 1”.
Abia pe 12 februarie 2026, sub o nouă administrație, EPA a revocat Endangerment Finding. Revocarea nu răspunde însă la întrebarea de fond, ci doar o lasă din nou pe masa discuțiilor: cum putem eticheta juridic drept poluant un gaz esențial vieții, fără a defini în prealabil un prag clar al presupusei „poluări”?
Pentru a răspunde la întrebarea din titlul articolului, voi apela la unii dintre „doctorii” amintiți mai sus, începând cu oamenii experți în geoștiințe.
Dinamica sistemului climatic și istoria geologică arată însă că Pământul a funcționat „bine” (în sensul menținerii vieții complexe) într-un interval foarte larg, de la circa 180 ppm (glaciații pleistocene) până la câteva mii de ppm în anumite epoci ale eonului Fanerozoic. Prin urmare, întrebarea trebuie reformulată: nu dacă „există o concentrație corectă” ca o singură valoare, ci „care este intervalul de CO2 ce maximizează, pentru condițiile actuale, productivitatea biosferei, stabilitatea calotelor glaciare, adaptabilitatea ecosistemelor și prosperitatea umană?”
Și, ca la orice vizită în cabinetul doctorului, să încep cu anamneza.
Lecția deep time: Pământul iubește CO₂ mai mult decât noi
Reconstrucțiile pentru ultimii ~600 de milioane de ani arată frecvent concentrații >1000 ppm, uneori de ordinul mai multor mii de ppm. În aceste intervale, biodiversitatea a crescut, pădurile s-au extins, iar ecosistemele marine s-au diversificat. Cu alte cuvinte, pentru viață în general, „aerul cu câteva mii de ppm” nu a fost deloc „murdar” sau „poluant”. Desigur, Pământul cu câteva mii de ppm CO₂ avea o configurație continentală, o lumină solară și ecosisteme foarte diferite de cele actuale; argumentul meu nu este că vrem să ne întoarcem la acele condiții, ci că simpla valoare a CO₂ nu decide singură dacă «viața» prosperă sau nu.
Totodată, relația CO₂–temperatură în Fanerozoic nu este liniară: configurația continentelor, circulația oceanică, luminozitatea solară, vulcanismul și feedback-urile interne joacă roluri comparabile sau chiar dominante. După cum am scris repetat, CO2 nu este singurul buton de control al climei. Există perioade cu CO₂ ridicat și climat relativ moderat și, invers, epoci cu CO₂ mai scăzut, dar cu glaciații regionale. Aceasta subminează ideea unui prag superior clar identificabil exclusiv din deep time (Fig. 1). Mai mult, se poate observa că concentrațiile de CO2 au depășit frecvent 1.000 ppm și uneori au atins câteva mii. Dar viața nu a dispărut în astfel de condiții. Din contră, datele paleontologice, palinologice, geochimice ș.a. indică o creștere a biodiversității animale și vegetale. Dacă valorile actuale ~420 ppm ale concentrației de CO2 ar fi o valoare „periculoasă”, atunci largi intervale ale timpului geologic ar trebui declarate „perioade moarte”. Măcar această observație ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri, mai ales pe cei care privesc actuala concentrație strict prin prisma riscului.
Fig. 1. Variația temperaturii și a concentrației CO₂ în ultimii 600 de milioane de ani. (sursa figurii)
Limitele epocii glaciare, 180–300 ppm, nu au fost un „rai climatic”
În ultimii ~800.000 de ani, CO₂ a oscilat între ~180 ppm în maximele glaciare și ~260–300 ppm în interglaciare, inclusiv preindustrial (~280 ppm). Punctele de minim (~180–200 ppm) coincid cu dezvoltarea calotelor continentale masive și cu medii reci, uscate, ecologic stresante.
Chiar și nivelul „clasic” de 280 ppm este parte a unui regim caracterizat de glaciații de ~100.000 de ani, separate de interglaciare scurte. Așadar, 280 ppm nu reprezintă un echilibru optim, ci mai degrabă limita inferioară a unui sistem predispus la tranziții glaciare, controlate de forcing-urile orbitale (ciclurile Milanković).
Din această perspectivă, tratarea lui 280 ppm ca „standard moral” („normal, curat, sigur”) este mai degrabă o alegere convențională (preindustrial = nemodificat antropogen), nu o concluzie biogeofizică inevitabilă.
Răspunsul biosferei moderne: fertilizare cu CO₂ și „greening”
Creșterea de la ~280 la >420 ppm a coincis cu o „înverzire” măsurabilă la scară planetară. Analize satelitare (MODIS, AVHRR) arată o creștere semnificativă a ariei foliare la nivel global, echivalentă adăugării unor „continente verzi” de câteva ori suprafața SUA. Studiile de atribuire modele-date indică faptul că ~70% din acest trend de „greening” este explicat de fertilizarea cu CO₂, restul revenind depunerilor de azot, schimbărilor de utilizare a terenului și altor factori.
La scară agricolă, randamentele culturilor au crescut masiv în ultimele decenii, iar o parte a acestui câștig este atribuită direct creșterii CO₂ (ca substrat de fotosinteză) și creșterii eficienței în utilizarea apei. Aceasta nu înseamnă că toți fermierii datorează totul CO₂-ului, dar înseamnă că „420 ppm” nu este o concentrație care, în sine, „ucide” plante sau scade producția agricolă; dimpotrivă, ea o susține, cel puțin la nivel global mediu (Fig. 2)
Fig. 2. Graficele arată că fermierii au produs mai multe fructe, legume și nuci decât a crescut populația mondială. Creșterea producției agricole globale a fost crucială pentru reducerea foametei și malnutriției în ultimii 60 de ani. În perioada considerată, concentrația de CO2 atmosferic a crescut cu 32%. (Sursa)
Experimentele „naturale”: serele nu consideră 280 ppm ca valoare „ideală”
Cultivatorii de seră îmbogățesc în mod obișnuit aerul la 800–1.000 ppm pentru a maximiza creșterea plantelor C₃ (roșii, castraveți, ardei, salată etc.). Literatură tehnică și ghiduri horticole indică:
- Recomandări frecvente: 800–1.000 ppm ca interval „optim” de producție pentru multe culturi.
- Creșteri de producție la C₃ de până la 40–100% în intervalul 800–1.000 ppm, cu alte inputuri neschimbate.
- Declin al creșterii sub ~400 ppm și efecte adverse peste ~1.500–2.000 ppm, la care stresul pentru plante și oameni devine relevant.
Aceste observații sugerează că, din punct de vedere strict fiziologic vegetal, „aerul ideal” se află mult peste 280 ppm, iar 420 ppm este încă sub nivelul considerat optim în horticultură intensivă. Dacă 280 ppm ar fi idealul universal, industria de sere ar da faliment în câteva sezoane. Desigur, o seră nu este planeta – are acoperiș, ventilație și nu are calote glaciare – dar este o indicație robustă despre cerințele plantelor, independentă de dezbaterea climatică.
Nivelul mării: Pre‑industrial ≠ „Nivel scăzut și sigur”
Un argument frecvent este că „pericolul” CO2 implică în principal creșterea nivelului mării. De aici, ideea implicită: „dacă stabilim CO₂ la 280 ppm, nivelul mării va fi stabil și benign”. Totuși, reconstrucțiile geologice arată că, în multe regiuni, nivelul mării în Holocenul mijlociu–târziu a fost în multe locuri mai ridicat decât astăzi, la 260–280 ppm – un memento că litoralele noastre nu sunt un dat sacrosanct, ci instantanee dintr-un film mai lung.
Exemple: golful Arabic, coasta sud-vestică a Atlanticului și coasta sud-estică a Australiei indică highstand-uri de câteva zeci de centimetri până la peste un metru peste nivelul actual, la concentrații preindustriale. Aici intervin ajustarea glacio-isostatică, redistribuirea apei de topire și dinamica regională a nivelului mării; nu există o corespondență unică și simplă: „X ppm → Y metri nivel al mării”.
Concluzia: Nici din perspectiva nivelului mării, 280 ppm nu este un „prag sigur” evident; sistemul este mult mai complex.
Contribuția CO₂ la încălzirea actuală
Faptul că „deep time” nu arată un prag clar și că biosfera reacționează pozitiv la creșterea CO₂ nu implică absența unui efect climatic semnificativ. Modelele fizice și multiple linii de evidență (paleoclimatice, instrumentale, procese radiative) sugerează că un dublaj al CO₂ față de nivelul preindustrial (de la ~280 la ~560 ppm) ar putea duce la o creștere de temperatură de ordinul a 2–4 °C (equilibrium climate sensitivity, ECS). Evaluările recente converg spre o valoare centrală de ~3 °C, cu un interval „probabil” de 2,5–4 °C, cu incertitudini substanțiale legate de feedback-uri (norii și albedo, în special), dar cu probabilitate scăzută ca sensibilitatea reală să fie aproape de zero.
Această sensibilitate nu se traduce într-un singur „prag de pericol” la, să zicem, 420 ppm, ci într-o creștere graduală a riscurilor (valuri de căldură și de frig, modificări ale regimurilor de precipitații, topirea gheții etc.) odată cu creșterea concentrației. Dar aceste riscuri sunt funcții de temperatură, vulnerabilitate și adaptare, nu de o valoare singulară de ppm.
~420 ppm este „periculos”?
La întrebarea „dacă ~420 ppm e «periculos», care este nivelul corect, 280, 500, 800 ppm?”, răspunsul nu poate fi dat onest în forma unui singur număr. Putem însă clarifica:
- 420 ppm nu este periculos în sens toxicologic sau fiziologic direct: oamenii și ecosistemele respiră perfect la acest nivel, iar vegetația, în medie, beneficiază.
- 420 ppm este, însă, asociat cu un forcing radiativ semnificativ față de 280 ppm, crescând probabilitatea unei schimbări climatice rapide, relevante pentru infrastructură, agricultură și ecosisteme sensibile. Caracterul „periculos” derivă mai mult din viteza schimbării și din vulnerabilitatea sistemelor socio-economice la aceste modificări decât din concentrația în sine.
Aerul nu devine, prin simpla depășire a unei valori numerice, un mediu poluat — la fel cum apa nu devine automat improprie consumului atunci când concentrația unei substanțe atinge un anumit nivel. În ambele cazuri, riscul nu este determinat de un prag arbitrar, ci de relația dintre concentrație, mecanismele de acțiune ale substanței și sensibilitatea sistemelor umane sau ecologice afectate. Efectele sunt graduale, cumulative și dependente de context, nu rezultatul unei discontinuități fiziologice sau fizico-chimice. Pragurile de risc sunt definite de contextul uman și ecologic, nu de magie retorică.
Concentrația rațională a CO2: Patru obiective simultane
Articolul profesorului Matthew Wielicki formulează patru criterii pentru un interval „rațional” de CO₂:
- Maximizarea productivității biosferei.
- Minimizarea instabilității glaciare (în sens larg, evitarea tranzițiilor glaciare majore).
- Conservarea adaptabilității ecosistemelor.
- Susținerea prosperității umane.
Aceste criterii sunt parțial concurente: ceea ce maximizează productivitatea vegetală (800–1000 ppm în seră) poate amplifica semnificativ încălzirea și, deci, poate crește riscul pentru anumite ecosisteme și regiuni umane. Invers, coborârea spre 280 ppm poate stabiliza parțial nivelul actual de încălzire, dar pe termen geologic readuce sistemul într-un regim predispus la glaciații extinse.
Dacă am trasa pe o axă a CO₂ patru curbe – productivitatea biosferei, riscul glaciațiilor, adaptabilitatea ecosistemelor și dificultatea adaptării umane – am observa că niciun criteriu nu este maxim la 280 ppm sau la 800 ppm. Intervalul 350–500 ppm este locul în care curbele se intersectează într-un compromis rezonabil, nu într-un optimum absolut.
Cum ar arăta un interval „rațional” de CO₂?
Nu putem deriva un interval „optim” doar din geologia trecutului, dar putem combina informațiile:
- Sub ~220–230 ppm, multe plante C₃ se apropie de praguri fiziologice de stres; glaciațiile pleistocene la 180–200 ppm confirmă un mediu aspru, cu productivitate redusă.
- Între ~260–300 ppm, sistemul intră în regimul glaciație–interglaciație determinat de ciclurile orbitale, cu interglaciare relativ blânde, dar net instabile la scară de 100.000 de ani.
- Între ~350–450 ppm, biosfera beneficiază vizibil de fertilizarea cu CO₂, fără ca fiziologia plantelor sau sănătatea umană să fie afectate direct; în același timp, sistemul climatic se îndepărtează de pragurile glaciare, dar cu costul unei încălziri globale suplimentare. La aceste niveluri, chiar și în prezența forcing-urilor orbitale, probabilitatea intrării într-un nou maxim glaciar profund scade semnificativ la scări de timp de mii–zeci de mii de ani.
- Între ~450–700+ ppm, efectele climatice (temperaturi, nivelul mării, extreme) devin din ce în ce mai mari, deși productivitatea vegetală continuă să crească, cel puțin până spre 800–1000 ppm; aici adaptarea umană și conservarea ecosistemelor naturale devin tot mai dificile în multe regiuni.
Dacă aplicăm cele patru obiective simultan, un argument rezonabil este că un interval aproximativ 350–500 ppm oferă un compromis între:
- productivitate crescută față de 280 ppm;
- un risc redus de revenire la condiții glaciare severe;
- un forcing climatic care, deși important, rămâne încă în zona în care adaptarea tehnologică și societală este fezabilă, mai ales dacă ritmul de creștere este moderat.
Aceasta nu este o „recomandare oficială”, ci rezultatul unui exercițiu de echilibru între criterii explicite, mai degrabă decât între sloganuri.
280 ppm vs 500 ppm vs 800 ppm: Ce se schimbă?
Pentru răspuns, putem folosi o comparație schematică, potrivit tabelului de mai jos:
| Interval CO₂ | Biosferă (în ansamblu) | Gheață și nivelul mării | Adaptabilitate ecosisteme | Societăți umane |
| ~280 ppm | Productivitate decentă, dar sub potențial, fără fertilizare CO₂ suplimentară. | Sistem predispus la glaciații ciclice, highstand-uri regionale posibile chiar la acest nivel. | Ecosisteme adaptate la variabilitatea glaciație–interglaciație. | Civilizația industrială nu a apucat să testeze acest regim; infrastructura modernă este construită deja în regim > 300 ppm. |
| 400–450 ppm | Productivitate crescută, „greening” global, eficiență mai bună în utilizarea apei. | Încălzire suplimentară, retragere a gheții alpine și polare, creștere graduală a nivelului mării. | Ratele de schimbare sunt provocatoare pentru unele ecosisteme, dar multe se pot adapta dacă ritmul nu se accelerează. | Condiții favorabile agriculturii globale, cu riscuri climatice crescute, dar încă gestionabile tehnologic în majoritatea regiunilor. |
| 500–600+ ppm | Fertilizare CO₂ puternică, dar cu limitări locale (nutrienți, apă, temperatură). | ECS implică încălzire suplimentară de ordinul mai multor grade față de preindustrial, accelerând topirea calotelor și creșterea nivelului mării. | Multe ecosisteme naturale depășesc „noul normal” climatic, cu riscuri crescute de pierderi de habitat. | Crește presiunea asupra infrastructurii, agriculturii și sănătății publice, în special în zonele sărace și cu climat deja cald. |
| 800 ppm (≈ sere) | Maxim fiziologic pentru multe plante C₃ în condiții controlate, dar nu într-o lume deschisă fără limite de temperatură. | Forcing și încălzire mult peste ceea ce putem estima confortabil ca gestionabil la scară globală; posibile pierderi semnificative de gheață continentală. | Adaptabilitatea naturală devine insuficientă în multe biome, fără migrație masivă de specii. | Beneficiile agricole locale nu compensează riscurile climatice și de nivel al mării pentru infrastructura globală și pentru regiunile vulnerabile. |
Tabelul arată că „idealul agronomic de seră” (800–1000 ppm) nu este automat un „ideal climatic global”. Ceea ce e excelent pentru o seră de roșii din Olanda nu e neapărat ideal pentru un atol coraligen din Pacific sau pentru calota Groenlandei.
„Aer curat” vs „aer funcțional”
Etichetarea CO₂ ca „poluant” în sens juridic (Endangerment Finding) reflectă faptul că, peste un anumit nivel de încălzire, efectele indirecte climatice pot „amenința sănătatea și bunăstarea publică”, nu că molecula în sine ar fi toxică la câteva sute de ppm. În jargon chimic, CO₂ este un constituent natural, esențial vieții; în jargon juridic, poate fi „poluant” dacă forcingul său radiativ are consecințe negative nete asupra societății.
Din punct de vedere fizic, aerul nu devine „murdar” la 420 ppm, la fel cum nu devine „curat” retroactiv la 280 ppm. El devine, mai curând, mai cald (prin efect radiativ) și mai fertilizant pentru plante, iar „curat sau murdar” este o judecată de valoare, nu o categorie termodinamică.
O metaforă inevitabilă: „Raza de acțiune” optimă
Putem privi CO₂ ca pe turația unui motor:
- La turație prea mică (sub 220 ppm), motorul se îneacă: productivitate redusă, glaciații, ecosisteme stresate.
- La turație moderată (350–500 ppm), motorul funcționează eficient: vegetație viguroasă, risc redus de glaciații, încălzire gestionabilă cu tehnologie și planificare.
- La turație foarte mare (600–800+ ppm), motorul livrează (temporar) multă putere (productivitate), dar riscă supraîncălzire, uzură accelerată și, la limită, avarii greu de reparat.
„Raza de acțiune” optimă, în condițiile actuale ale Pământului, pare a fi un interval de CO₂ moderat crescut față de preindustrial, nu o întoarcere strictă la 280 ppm și nici o cursă fără frâne spre 800–1000 ppm.
Concluzii
Nu există un prag magic la care aerul devine „murdar” din cauza CO2; pericolele cresc gradual, prin efecte climatice, nu toxicologice, iar ~420 ppm nu este un nivel fiziologic periculos, ci un nivel climatic cu riscuri crescute, dar încă gestionabile.
„Corect” nu poate fi un singur număr; un interval rațional, având în vedere datele actuale, este aproximativ 350–500 ppm, în care biosfera este fertilizată, glaciațiile profunde sunt improbabile, iar riscurile climatice, deși reale, pot fi abordate prin adaptare și tehnologie.
Dacă am urmări numai productivitatea vegetală, am viza 800–1000 ppm, la fel ca în sere – dar aceasta ar amplifica probabil încălzirea dincolo de ceea ce multe ecosisteme naturale și societăți umane pot gestiona confortabil.
Întrebarea dacă 280, 500 sau 800 ppm ar fi «concentrația corectă» a CO2 are un răspuns dezamăgitor pentru cei care caută certitudini: niciuna nu este «corectă» în sine; un interval de compromis 350–500 ppm este, în lumina datelor actuale, mai plauzibil decât oricare dintre aceste valori luate izolat.
Clima nu are o temperatură «normală» universal valabilă, ci doar intervale funcționale – iar CO2 nu face excepție. În acest sens, întrebarea „care este concentrația corectă?” devine, inevitabil, o problemă de optimizare multicriterială, nu de dogmă. Dacă cineva pretinde că știe „numărul exact”, merită să verificați dacă nu cumva confundă ecuațiile radiative cu un oracol.
P.S. Cuba, primul laborator „Net Zero” în lumea reală
Între timp, ideea de „Net Zero”, cu surogatul ei Just Stop Oil, a ieșit din documentele de politică publică și a intrat, cu bocancii, în viața de zi cu zi a unei țări reale: Cuba. Cu un „mic ajutor” din partea Statelor Unite, insula a ajuns foarte aproape de idealul climatic al epocii – eliminarea aproape totală a combustibililor fosili.
Ironia este că exact cei care, ani la rând, au cerut închiderea robinetului de petrol la nivel global descoperă acum, brusc, că oprirea fluxului de țiței nu produce „justiție climatică”, ci blackout-uri, cozi la benzină, spitale care își amână operațiile, pompe de apă oprite, gunoaie neridicate și prețuri la alimente care explodează. The New York Times plânge, în reportaje lacrimogene, mizeria și suferința cubanezilor, dar uită să observe că exact asta înseamnă, în practică, o decarbonizare forțată într‑o economie săracă.
Cu atât mai savuros este contrastul cu aceeași presă care, de ani de zile, predică despre „lumea minunată” de după faza „fossil-free”: tot ce ne trebuie, ni se spune, sunt câteva ferme eoliene și câteva panouri solare „aruncate” pe insulă, și economia va zbura pe aripile vântului și ale fotonilor. Cuba chiar are ferme eoliene; problema e că, atunci când nu bate vântul și nu mai vine petrol venezuelean, nu zboară nimic – se stinge lumina.
Ipocrizia este strigătoare la cer: când „Net Zero” e proiectat pentru alții, e o utopie salvatoare; când devine realitate în Cuba, dintr-odată este „criză umanitară” și „națiune adusă în genunchi”. Se pare că unii dintre cei care scriu aceste articole la Times nu citesc propriul lor ziar – sau, dacă îl citesc, preferă să nu pună cap la cap paginile de ideologie cu paginile de știri.
Între timp, locuitorii Cubei merită „felicitări” pentru performanța lor: au devenit prima țară din lume care experimentează pe propria piele ce înseamnă cu adevărat Net Zero.
[1] O opinie contrară: „The planet is fine, the people are f…cked” – George Carlin
Domnul Cranganu sugerează că, atâta timp cât ritmul schimbărilor nu se accelerează brusc, ecosistemele și societatea umană se pot adapta. Insa, sistemul climatic al Pământului nu răspunde întotdeauna liniar la creșterea CO2. Există „puncte de cotitură” (tipping points).
Concentrațiile actuale de CO2 (aprox. 426 ppm), pe care autorul le consideră în marja de siguranță a fertilizării optime, generează o încălzire rapidă a zonei arctice (de aproape patru ori mai rapidă decât media globală). Această încălzire duce la topirea accelerată a calotei glaciare a Groenlandei și a gheții marine, injectand cantități uriașe de apă dulce în Atlanticul de Nord. Studiile recente și măsurătorile directe arată că AMOC a încetinit deja cu aproximativ 15-20% de la jumătatea secolului al XX-lea, fiind în starea sa cea mai slabă din ultimul mileniu. O concentrație susținută de peste 400-450 ppm crește riscul ca acest sistem să treacă de un punct critic și să se blocheze complet.
Dacă AMOC se reduce drastic sau colapsează, ideea că ne aflăm într-un „compromis rezonabil” de 350-500 ppm se prăbușește, deoarece efectele nu vor mai putea fi gestionate prin simpla adaptare. În loc de o încălzire moderată, Europa de Nord și de Vest (inclusiv Marea Britanie și Scandinavia) ar putea suferi o scădere a temperaturilor medii cu 5 până la 15°C în doar câteva decenii. Iernile ar deveni extrem de severe, afectând masiv infrastructura și agricultura europeană. O încetinire a AMOC ar deplasa centurile de ploi tropicale spre sud. Aceasta ar duce la slăbirea musonilor din Africa și Asia și la secete extreme în bazinul Amazonului. Degeaba există mai mult CO2 în atmosferă pentru a hrăni plantele, dacă regimul precipitațiilor este distrus. Seceta și deșertificarea accelerată ar anula rapid orice spor de productivitate agricolă adus de efectul de „greening”.
Studiile recente și măsurătorile directe arată că AMOC a încetinit deja cu aproximativ 15-20% de la jumătatea secolului al XX-lea, fiind în starea sa cea mai slabă din ultimul mileniu.
Deși, aparent, citiți articolele și comentariile mele, mă surprinde neplăcut faptul că nu citați/discutați și ceea ce vă „strică” narațiunea. Am prezentat repetat de ce aducerea în discuție a situației curentului AMOC este un „cal mort”, pe care n-ar mai trebui să-l bateți. De exemplu, anul trecut am postat următorul comentariu:
Modelele climatice actuale afirmă că Curentul Golfului (Atlantic Meridional Overturning Circulation – AMOC) este în declin din cauza încălzirii globale, care ar topi ghețarii din Groenlanda și ar afecta astfel densitatea apelor oceanului.
Ficțiune: Activiștii climatici încearcă să sperie lumea, insistând că schimbarea climei (prin încălzire) va opri acest curent și va arunca Europa într-o epocă glaciară.
Realitate: Niciun declin AMOC a avut loc în perioada 1963-2017.
Revista Nature Communications tocmai a publicat ieri studiul Atlantic overturning inferred from air-sea heat fluxes indicates no decline since the 1960s.
Constatările celor trei autori de la Woods Hole Oceanographic Institution (WHOI) contrastează cu studiile anterioare, în special cu unul din 2018, care a raportat că AMOC a scăzut în ultimii 70 de ani:
Autorii sugerează că modelele climatice actuale sunt „prea sensibile” (i.e., greșite). Ei demonstrează că sistemul rămâne mai stabil decât au susținut unii sau alții, subliniind cât de departe este știința de a fi „definitivă”.
Într-un comentariu mai vechi, am prezentat un studiu asemănător, publicat anul trecut, care demonstrează aceeași realitate, conform cărei Florida Current transport observations reveal four decades of steady state.
Încă o dată, dacă mai este nevoie, climate science is not settled. Nu cred că acest ultim studiu va fi prezentat în presa alarmistă (New York Times, The Guardian, Washington Post etc.)
Studiul Caesar et al. (WHOI) folosește fluxurile aer-ocean ca proxy indirect pentru AMOC, nu măsurători directe ale circulației. Aceasta este o distincție critică. Reconstituirile paleoclimatice bazate pe multiple alte surse (sedimente marine, carote de gheață, corali), care acoperă o perioadă de peste 1.000 de ani, arată că sistemul a pierdut din putere raportat la mediile preindustriale. Studiul din 2025 nu infirmă această traiectorie istorică, ci indică faptul că în ultimele decenii declinul a intrat pe un platou de variabilitate naturală.
Rețeaua de observație RAPID, singura care măsoară direct și continuu AMOC din 2004, arată o variabilitate ridicată și o tendință descrescătoare statistică. Un studiu Worthington et al. (2021, Nature Climate Change) confirmă că AMOC la 26.5°N a slăbit cu aproximativ 3 Sv în perioada 2004–2020. Aceasta nu infirmă studiul WHOI — cele două pot coexista dacă slăbirea accelerată este un fenomen mai recent decât intervalul studiat.
Al doilea studiu mentionat, cel privind Florida Current măsoară un singur braț al unui sistem mult mai complex. Florida Current reprezintă componenta de suprafață, mai puțin sensibilă la variațiile termohaline profunde decât ramura de întoarcere profundă (NADW — North Atlantic Deep Water). Denis Volkov, autorul principal al studiului pe care l-ati citat, a clarificat acest aspect la publicarea datelor ( comunicatul de presa a AOML) : „This study does not refute the potential slowing of the AMOC… With the Florida Current time series corrected, the negative trend in the AMOC transport is indeed reduced, but it hasn’t disappeared completely.”
Parerea mea este ca a folosi aceste studii si altele pentru a trage concluzia că îngrijorarea privind vulnerabilitatea AMOC este un „cal mort” sau o simplă narațiune alarmistă reprezintă, din punct de vedere științific, o extrapolare peste ceea ce susțin chiar autorii cercetărilor respective.
Da, studiul WHOI folosește un proxy (fluxurile de căldură), dar autorii sunt foarte expliciți: reconstrucțiile lor indică absența unei slăbiri a AMOC la 26,5°N între 1963–2017, în ciuda variabilității decadale. Asta contrazice tocmai narațiunea unui declin pronunțat pe ultimele decenii, nu o confirmă. Citate reprezentative:
AMOC, mediat pe decade la 26,5°N „has not weakened from 1963 to 2017 although substantial variability exists”.
„the AMOC has not declined in the last 60 years”
„the AMOC is currently more stable than expected”.
Despre RAPID și Sv:
Nu contest că analiza RAPID pe 2004–2020 indică un declin de ordinul câtorva Sv. Problema este semnificația: studii de sinteză arată că, odată extinsă seria, trendul nu mai este semnificativ la 95%, iar pentru a separa variabilitatea internă de un răspuns forțat sunt necesare cel puțin 24–43 de ani de observații. Cu alte cuvinte, exact comunitatea RAPID spune că încă nu putem vorbi de un declin robust observat, ci doar de variații pe un interval prea scurt.” Există și reconstrucții de 30 de ani ale AMOC care „show no decline” și atribuie scăderea 2008–2016 variabilității naturale (NAO – North Atlantic Oscillation).
Despre Florida Current:
Sunt de acord că Florida Current nu este întreg AMOC. Tocmai de aceea am folosit studiul Volkov ca argument punctual: acolo unde avem observații de 40 de ani, vedem un transport foarte stabil. NOAA rezumă clar: nu există deocamdată dovezi observaționale clare pentru o încetinire semnificativă a AMOC în ultimele decenii, chiar dacă modelele proiectează o viitoare slăbire.
Admit formularea lui Volkov din comunicat („nu infirmă potențiala încetinire a AMOC”), dar „nu infirmă” nu înseamnă „confirmă”; înseamnă că datele nu susțin nici scenariul unei încetiniri puternice, nici pe cel al unei stabilități veșnice, ci doar arată lipsa unui trend mare în perioada observată.
Despre „Cal mort” vs. „extrapolare”:
Nu am spus nicăieri că AMOC este invulnerabil sau că modelele greșesc radical direcția de schimbare. Spun doar că folosirea AMOC ca instrument de panică – cu ferestre de colaps 2025–2095 și probabilități de 95% – este un ‘cal mort’ în lumina literaturii recente, care:
– nu găsește un declin robust al AMOC la 26,5°N între 1963–2017
– nu găsește un trend semnificativ la Florida Current pe 40 de ani
– care arată că predicțiile precise de tipping time din date istorice suferă de incertitudini prea mari pentru a fi robuste.
Când spun că îngrijorarea privind un colaps iminent al AMOC este împinsă dincolo de știință, nu fac decât să iau în serios ceea ce spun chiar autorii acestor studii:
– ‘the AMOC has not declined yet’ (WHOI), dar viitorul rămâne deschis;
– ‘no clear observational evidence to support a significant slowdown of the AMOC in recent decades’ (NOAA/AOML);
– ‘uncertainties are too large to robustly predict tipping times from historical data’ (Science Advances).
Asta înseamnă exact că știința nu e „settled”, iar narațiunile de presă despre colaps iminent sunt, în bună măsură, extrapolări speculative.
A admite incertitudinile mari, seriile prea scurte și contradicțiile dintre proxy-uri și observații directe nu este negarea vulnerabilității AMOC, ci refuzul de a transforma ipoteze încă disputate în certitudini apocaliptice.
Inotul interzis!
Bratele si picioarele dv pot constitui pericol de sufocare pentru crocodili!
„Studiile recente și măsurătorile directe arată că AMOC a încetinit deja cu aproximativ 15-20% de la jumătatea secolului al XX-lea, fiind în starea sa cea mai slabă din ultimul mileniu”.
Stau si ma întreb care o fi fost starea AMOC in perioada micii glaciatiuni din evul mediu, in mod logic ar trebui sa fi fost mai slab, nu de alta da nu se mai patinează demult pe canalele olandeze asa cum se intampla odata. Dar vine Ion si ne convinge ca negrul e alb.
Domnu doctor, am voie sa beau? Da, dar nu mai mult de un pahar la masa. Nimeni nu spune cite mese ai in casa!
Asa e si cu alte chestii medicale, limitele se schimba in continuu, pe vremuri colesterol de 200 era perfect, acum esti cu un picior in groapa cu asa ceva. In unele tari viteza maxima e de 100, cica pt a reduce cota de accidente mortale, in altele e nelimitata. Culmea e ca-n Ge, unde viteza e nelimitata, rata de accidente mortale e mult mai mica decit in tarile cu viteza limitata.
Totul depinde de grija pe care o au iubitii conducatori pt popor. Pe vremea pandemiei s-a hotarit ca pt fericirea poporului e bine sa fie inchisi in casa. Pe vremea impuscatului pt sanatatea poporului era bine sa ai o temperatura sub 18, si sa nu maninci carne, care nici nu se gasea. Iata ca acum se maninca carne si se traieste mai mult decit atunci.
Sa ne ferim de cei care ne vor binele!
Mai exista oameni care cred ca guvernantii vor binele poporului ?!
Unde viteza e nelimitata prin lege ea este limitata de educatia si morala fiecarui cetatean .
Priviti la emisiunile oricarui poste de televiziune si o sa intelegeti cit de multi sint cei ce ne vor ….,,binele ” . Ca sa nu spun de retelele de socializare ….
„Unde viteza e nelimitata prin lege ea este limitata de educatia si morala fiecarui cetatean ”
Exact, cetatenii ar trebui sa aiba dreptul, sau chiar datoria sa-si poarte singuri de grija, interventia statului, a conducatorilor e toxica!
”interventia statului, a conducatorilor e toxica!”
La Suceava, la „zidul morții”, se poate vedea asta cel mai bine. Intersecția aceea nu e așa din negura timpurilor, a fost construită așa după 1990 și n-a răspuns nimeni niciodată pentru decesele de-acolo. În Germania e de neimaginat o asemenea configurație a drumului. Era timp să fie redesenată de 10 ori, după ce s-a văzut câte decese provoacă. Însă autoritățile din România sunt compuse din psihopați, se vede satisfacția lor la fiecare nou deces acolo. Valabil și pentru activiștii de partid.
”Culmea e ca-n Ge, unde viteza e nelimitata, rata de accidente mortale e mult mai mica decit in tarile cu viteza limitata.”
Autostrăzile germane sunt mult mai bine proiectate și mult mai clar semnalizate, asta reduce numărul accidentelor. Am luat o dată un radar pe A8, pe lângă Ulm, pe câțiva kilometri era limitare la 120, dar eu aveam în continuare 220 😀 Configurația autostrăzii permitea asta, nu configurația era cauza limitării.
Pe de altă parte, germanii sunt foarte buni șoferi, iar viteza nelimitată joacă și ea un rol: omul e obișnuit să proceseze mai multe evenimente (pe minut, pe secundă, whatever) astfel încât se produc efectiv mai puține accidente. În UK, autoritățile au o pasiune cu limitarea vitezei peste tot la 70 mph (cam 112 km/h) așa că englezii nu mai au nici mașini bune și nici nu mai sunt șoferi buni. Totul se uniformizează la nivelul celor mai ”neajutorați” dintre ei.
Neah, nu e asa. Mor mai multi pe autostrazile fara limita din Ge decat in cele cu restrictie din UK. De cele mai multe ori reglementarea aduce bunastare, dar tu poti sa vinzi in continuare gogosi ideologice cu soferii liberi care ajung sa-si dezgroape abilitati nebanuite.
Adevarul e ca, in Ge, e suprareglementata constructia autostrazilor, cum sunt si obtinerea permisului, itp-ul si conduita soferului. Apoi i se lasa omului un grad de libertate, evident fiind marketat doar ala si, eventual, grozavia masinilor germane, ultimul aspect, complet din intamplare si dezinteresat.
Cum sigur ti-a trecut si tie prin cap explicatia asta mundana, ai preferat totusi sa virezi in whatever evenimente pe secunda; io zic ca oamenii pot 7, insa herrenvolk, de la 9 in sus.
Omul sau existenta lui pe planeta numita tot de om Pamint sau Terra este o imensa farsa pusa in scena de ceea ce putem numi intimplare .Omului de rind putin ii pasa de CO2 sau de valoare corecta sau incorecta a acestuia .Locuitorii Cubei sunt acum interesati de cu totul altceva si asta dupa ce Trump le-a oprit accesul ,la bani , mincare si petrol ,ca si locuitorilor din Iran ,ce acum sunt loviti militar de americani si de fortele Israel .Mai toate natiunile , la nivelul productiei si consumului de energie , folosesc un mix , asa cum face si Romania .37.30% Hidro – 2327 MW21.41% Nuclear – 1336 MW20.71% Hidrocarburi – 1292 MW13.62% Foto – 850 MW5.56% Cărbune – 347 MW1.01% Biomasa – 63 MW0.38% Eolian – 24 MW0.00% .Energia verde poate fi doar motivul declansarii (indiferent de costuri ) , pe masura ce tehnologia se dezvolta , unui proces indelungat dar necesar ce decupleaza Europa de resursele altor natiuni care doresc a-si impune vointa politica cu ajutorul resurselor „ primitive ”de petrol si gaze .Aparitia asa numitei „Energia verde” face parte dintr-un ansamblu de masuri luate politic si motivate stiintific (evident ne este ca exista erori de apreciere pe acest subiect ) de curatare a habitatelor locuite de oameni si animale sau plante in Europa si in alte parti de lume .Evident ca nimeni nu are expertiza ce ar oferi o varianta presupus corecta a concentratiei de CO2 .Oricind alte belele cu mult mai mari pot distruge partial sau integral planeta .Omul o poate face oricind .Putin ne-a zis clar : fara Rusia ce rost mai are .Asadar subiectul poate fi inchis cu usurinta mai ales ca acum nu o mai avem pe micuta Thumberg care acum ajuta cu alimente Cuba .Europa trebuie sa gaseasca solutia cea mai convenabila de aparare impotriva tuturor si asta face ca prioritatea absoluta sa devina inarmarea si nicidecum energia verde si CO2- iul.
Existenta lui esop o fi intimplare ?!
Esop face exceptie .
Grokipedia și Contributors.ro
Noua enciclopedie online a lui Elon Musk, Grokipedia, dedică un amplu articol serialului britanic Seven Worlds, One Planet. După prezentarea părților laudative, articolul include și observații critice. Grokipedia notează, printre altele:
Sursa bibliografică indicată de Grokipedia este capitolul 35 — „Two Recent Climate Manipulations: The Polar Bear that Starves to Death and Walruses that Commit ‘Suicide’ because of Global Warming” din cartea mea Climate Change, Torn between Myth and Fact (2021). Este important de subliniat că acel capitolul 35, citat de 7 ori, se bazează direct pe două articole publicate inițial pe Contributors.ro:
• O nouă manipulare à la Gasland – Ursul polar care moare din cauza încălzirii globale (2017);
• Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică (2020).
Apreciez rigoarea și imparțialitatea argumentelor prezentate de Grokipedia în analiza serialului. Faptul că, indirect, platforma Contributors.ro a ajuns să fie inclusă în noua enciclopedie ca o sursă de informații valide, este un bun început și o recunoaștere a valorii articolelor publicate aici.
În comparație, pagina corespunzătoare de pe Wikipedia este mult mai succintă.
P.S. Prima variantă, prescurtată, a acestui comentariu a fost publicată aici.
Se pare ca Grok e bun la facut predictii…
Aseara cand am vazut ca indicii bursieri din NY au scazut vertiginos, am facut si eu o predictie…
https://www.jpost.com/middle-east/iran-news/article-888274
De aceea, între Grok-ipedia și Wikipedia, prefer eu pe prima 😊
Cât privește războiul tocmai început, ar trebui să ne amintim ce s-a întâmplat în 1979 în Iran. „După faptă, și răsplată”, grăiește proverbul românesc. Mai devreme sau mai târziu, vine și vremea scadenței.
Khamenei e la intalnirea cu 72 de fete mari. Circula barfa ca ar fi fecioare trans, cu mult testosteron, cu barba lunga cat pumnalus si paroase pe pept si pe picere. Ach ci bairam tre sa fie.
Dupa ce-a omorat 35,000 dintr-ai lui in 2 zile merita mai mult!
Dl. Robert, gluma mai veche era ca n-a citit aiatolahu’ „the fine print” (clauzele adaugate): it wasn’t 72 virgins waiting for him, but 72 Virginians.
Dar merge si cu buldozerele „trans”.
Si pentru consumul iresponsabil a inceput vremea scadentei …..
sa vorbeasca si nea Ion ca si el e om… atita timp cit ne sufoca cu „ar putea, ar deveni, ar deplasa”.. dispare orice urma de incredere.. ca si drobul de sare daca ar cadea, ar omori copilil!
Despre AMOC și tipping points
Un fenomen climatic emergent prea mediatizat: Atlantic Meridional Overturning Circulation (AMOC)
În lista inițială din articol [Virga – ploaia care nu mai cade pe pământ] nu am inclus (din motive de spațiu) toate fenomenele climatice emergente semnificative ale sistemului climatic. De exemplu, am lăsat deoparte subsistemele reprezentate de jungla tropicală amazoniană, calotele glaciare din Antarctica și din Groenlanda, precum și circulația curenților oceanici din zona meridională a Atlanticului (AMOC).
Un aspect interesant al acestor ultime subsisteme se referă la potențialul lor de a produce o depășire a așa-numitelor tipping points, puncte critice în care se înregistrează relații non-liniare semnificative între atributele evolutive ale unui sistem natural complex (d. ex., ecologic, hidrologic, climatic) și factorii (naturali sau umani) care produc schimbări în sistem. În 2020 am detaliat aceste aspecte în articolul Despre inconsistența „punctelor critice” în evoluția sistemelor naturale complexe.
Despre AMOC s-a scris și prognosticat destul de mult la modul alarmist. De exemplu, anul trecut, un studiu publicat în Nature a făcut „valuri” catastrofiste, prognozând cu o certitudine de 95% că subsistemul AMOC se va prăbuși cândva între 2025-2095 (Warning of a forthcoming collapse of the Atlantic meridional overturning circulation).
Din fericire, nu toți oamenii de știință sunt atât de preciși (95%) pesimiști.
Pe 2 august 2024, revista Science Advances a publicat studiul Uncertainties too large to predict tipping times of major Earth system components from historical data, care toarnă apă rece peste o fierbințeală apocaliptică.
Redau mai jos Rezumatul studiului:
Senzația mea este că asistăm treptat, pentru că nu e deocamdată corectă politic, la o schimbare de paradigmă climatică într-o manieră similară celei în care fracturarea hidraulică, diabolizată în perioada 2010 – 2015, este acum privită drept cea mai de succes revoluție tehnologică de la începutul secolului al XXI-lea.
Articolele mele de pe această platformă, publicate începând din 2014, și cărțile care le conțin, vor deveni, sper, mărturii documentate ale noii schimbări de paradigmă climatică.
P.S. Comentariul acesta a fost publicat în 2024. Link-urile necesare pot fi găsite acolo.
https://www.contributors.ro/virga-ploaia-care-nu-mai-cade-pe-pamant/#comment-628824
Este greu de prevazut viitorul si daca pamintul se apropie sau nu de un anume moment in care distrugerea totala a vietii ,asa cum partial o cunoastem noi ,este iminenta sau daca Pamintul are modalitatile sale ,tot partial cunoscute, de refacere ceea ce poate sa includa sau sa nu includa omul ca fiinta presupus inteligenta .Existenta unui punct de cotitura , pe care unii dintre savantii in materie il exclud si pe care il considera sigur ca si existenta ,nu este insa o stiinta exacta . Ce putem sti cu exactitate este doar partea masurabila a evenimentelor asa cum sunt oscilatiile climatice in ultimul milion de ani sau valorile crescute de temperatura pe o perioada limitata de timp dar care ne pot indica o tendinta .
Supralicitarea ecologistă a concentrației optime de dioxid de carbon pentru om și biosferă se întemeiază pe hybris-ul resimțit și încercat a se inculca tuturor oamenilor, în legătură cu influența negativă a omului asupra naturii terestre. Discursul ecologist și ideologia ecologistă, cu derivate în grija față de conservarea mediului pentru generațiile viitoare de oameni caută parametri care să le confirme susținerile, dar complexitatea la care au ajuns actualmente statele, economiile și cetățenii transformă agenda ecologistă într-un lux nesustenabil pe termen lung. Câtă vreme ordinea post-1945, reprezentată de ONU și organismele sale a eșuat de facto, inclusiv obiectivele ecologiste, urmărite la scară planetară implică un cost pe care, practic, nu-l mai poate asuma nicio economie, niciun stat, ci exclusiv niște organizații neguvernamentale idealiste. Interesele sunt divergente, știința e politizată, confortul costă, confortul sporit costă sporit, iar gestiunea complexității planetare e tot mai dificilă, contradictorie, urmând un aleatoriu mai apropiat de matematică decât de științele naturii.
Comentariul dvs. ridică probleme legitime, dar necesită clarificarea nivelurilor de analiză: acuzația de hybris confundă uneori dorința de control cu o etică a responsabilității față de consecințele colective; politizarea științei este reală, dar nu anulează validitatea metodologică a cercetării; iar complexitatea socio‑ecologică impune nu renunțare, ci guvernanță adaptivă și proceduri care să gestioneze incertitudinea prin experimentare, transparență și corecții de curs.
Critica economică a costurilor devine relevantă doar dacă discută distribuția poverilor și mecanismele de compensare; dependența exclusivă de ONG‑uri ridică probleme de legitimitate democratică și scalabilitate. În locul polarizării, propun o retorică a responsabilității condiționate: recunoașterea incertitudinii combinată cu acțiuni proporționale riscului, democratizarea modelării științifice și politici proiectate pentru echitate, nu pentru austeritate universală.
Critica adusă ecologismului conține observații valabile despre riscul dogmatismului și despre limitele instituțiilor globale. Totuși, eticile responsabilității și instrumentele guvernanței adaptive oferă alternative la fie‑/sau‑urile propuse. Problema nu este dacă să acționăm, ci cum să acționăm în mod legitim, eficient și echitabil într‑un context de incertitudine.
Ce criterii normative și procedurale ați considera esențiale pentru a transforma agenda ecologistă dintr‑un „lux” perceput într‑un set de politici legitime și sustenabile pentru societăți complexe?
Chiar dacă ar fi identificate acele criterii normative și procedurale, complexitatea contemporană și entropia socio-politică nu permit aplicarea lor. Iar asta dincolo de valabilitatea științifică a crezului ecologist. Hybris-ul despre care vorbeam este o chestiune etică, independentă de temeiul științific al ecologismului. Cum știm din istorie, convingerile bat argumentele, nu se împiedică în ele. Ecologismul este o etică seculară. Dacă știința îi vine în întâmpinare, cu atât mai bine, dar acel hybris e dincolo de știință.
Aveti dreptate, e cam haos in capul ganditorului majoritar. De asta e mai mult decat binevenite efortul depus de Dl. Cranganu, chiar daca mai citesti scrieri de-alde Ioan, Esop etc. Astia chiar cred ce spun din pacate.
Mai grav sunt cei care se certa/agreseaza crezand ca argumenteaza. A aparut un cuvant in engleza care tocmai asta e „haranguing”.
@Cranganu
Foarte elocvent exemplul cu Cuba, pus la urma articolului, banuiesc ca datorita noutatii. Mai vechi e cel cu Ceylonul, pe care l-ati prezentat mai demult.
P.S.-ul cu Cuba a fost adăugat în ultima variantă a articolului trimisă la Contributors.ro și a fost impus, după cum am menționat, de publicarea articolului din NYT.
În completarea Tabelului din articol și în căutarea/determinarea unei valori „corecte” a concentrației de CO2 din atmosferă, reiau un alt tabel pe care l-am mai postat pe această platformă, ultima oară pe 15 februarie 2026:
Pentru comparații solide și decizia de a NU considera CO2 un „pericol” pentru sănătatea publică, reiau un tabel pe care l-am publicat și în martie 2025:
Concentrațiile de CO2 din atmosferă și diverse medii antropogene
Atmosfera actuală (în aer liber): 410 – 430 ppm
Atmosfera din camera de zi a unei case: 650 – 900 ppm
Atmosfera când au evoluat primatele: 900 – 1.000 ppm
Cameră de zi slab ventilată: 900 – 1.000 ppm
Aeronave obișnuite: 800 – 1.500 ppm
Tipice în serele agricole de astăzi: 900 – 1.200 ppm
Optime pentru creșterea majorității plantelor: 900 – 1.500 ppm
Obișnuite într-o sală de spectacole plină: 1.500 – 2.000 ppm
Tipice într-un autobuz plin: 1.800 – 2.500 ppm
Frecvente în sălile de clasă: 2.000 – 3.000 ppm
Metrou plin: 2.500 – 3.500 ppm
Discotecă plină: 2.500 – 4.000 ppm
Prag de siguranță 8 ore recomandat de NIOSH – 5.000 ppm*
Obișnuite în submarine nucleare: 3.000 – 5.000 ppm
Stația Spațială Internațională: 4.000 – 7.000 ppm
Frecvente în submarine convenționale: 5.000 – 7.000 ppm
Mașină neventilată cu 4 pasageri: 5.000 – 8.000 ppm
Frecvente în căștile motocicliștilor: 8.000 – 10.000 ppm
Frecvente în măștile textile, chirurgicale și FFP2: 2.150 – 26.000 ppm
*NIOSH este acronimul pentru Institutul Național pentru Securitate și Sănătate în Muncă, o agenție federală americană subordonată la Center for Disease Control and Prevention (CDC). Această agenție cercetează, dezvoltă și recomandă metode de prevenire a accidentelor, îmbolnăvirilor și deceselor legate de muncă. Printre funcțiile sale principale se numără certificarea aparatelor de respirat, testarea echipamentelor de siguranță și efectuarea de evaluări ale riscurilor pentru sănătate. După cum se poate observa, aceasta este singura valoare federală precizată pentru concentrația de CO2 – 5.000 ppm, de peste 10 ori mai mare decât concentrația actuală din atmosferă.
Ce ar trebui să facă EPA cu aceste valori? Pe care să o considere „corectă” și să aplice amenzi pentru depășirea ei?
Interesant.
In US si Canada, in multe proiecte de eficienta energetica a cladirilor se controleaza cantitatea de aer proaspat care e introdus in cladiri in baza codoiului masurat pe rețeaua de extract ( return ) a sistemului de ventilatie si limita maxima e „nu mai mult de 700 ppm peste limita ppm a aerului exterior ( deemed „fresh air „). Dupa care sistemul incepe sa pompeze aer „proaspat” …
See ASHRAE 62.1. De asemenea ASHRAE zice clar cā ” these are guideline numbers… „. Nici usturoi n-au mancat nici gura nu le miroase :)))
interesant… dar While CO2 itself is not typically a health concern at building concentrations, elevated CO2 levels indicate inadequate outdoor air relative to occupancy.
……
La avioane, odata cu interzicerea fumatului pt a economisi consumul s-a redus masiv rata de transfer a aerului. Nu mai stiu cit e si mi-e lene sa caut. S-a discutat mult despre asta pe vremea covidului punindu-se intrebarea cit supravietuieste virusul.
Nu am auzit sa fie limitata concentratia virusuĺui in aer!
Probabil tine mai mult de sanatate. De exemplu in Belgia au masurat intro scoala calitatea aerului. Concluzia este ca trebuie puse purificatoare si circulat mult mai mult aerul. Din observatii au note copii daca aerul e mai calitativ. Dar nu se stie si pe termen lung ce efecte poate avea.
@alt Ion, ca si el e alt om.. „Din observatii au note copii daca aerul e mai calitativ.”
Trecem peste exprimarea mai mult decit ambigua.. (o fi incurgitat codoi?), incerc sa fiu binevoitor, as intelege ca daca aerul e curat, copiii (cu trei de iii) ar avea rezultate mai bune la invatatura. Asta ar insemna ca sus la munte, sus la munte la izvor… ar trebui fondate universitati de top… Poate insa ca Ionii ar trebui sa ramina la cimpie, sa pazeasca virusul.
pentru fanii Radio Erevan: un ascultator intreaba: codoiul incalzeste atmosfera ?
analiza echipei radio Erevan, cu ajutorul AI:
1. Profilul Vertical al Temperaturii masurate
La Tropice, temperatura scade predictibil. La Poli, în primii 1-2 km, temperatura crește odată cu altitudinea (gradient inversat).
Zona Tropicală (Media anuală):
0 km (Sol): +26°C
2 km: +13°C
5 km: -7°C
10 km: -35°C
17 km (Tropopauză): -75°C (Punctul cel mai rece)
Polul Sud (Iarna Antarctică – Platoul Central):
0 km (Sol): -70°C (Aerul „înghețat” de gheață)
1 km: -48°C (Inversiune masivă: +22°C creștere pe verticală)
2 km: -45°C (Vârful stratului de inversiune)
5 km: -52°C (Abia aici reîncepe scădea „normală”)
10 km: -60°C (Deja în Stratosferă)
2. Gradientul Termic la Sol
Tropice: Gradient negativ de aproximativ -6.5°C / km.
Poli (Iarna): Gradient pozitiv (inversiune) care poate atinge și +25°C / km în stratul limită. Aerul este extrem de stabil, „lipit” de solul rece.
3. Înălțimea și Temperatura Tropopauzei (Limita Troposferei)
Măsurătorile arată un paradox radiativ: limita superioară a atmosferei este mult mai caldă la Poli decât la Tropice.
La Tropice: Tropopauza este foarte sus (17-18 km) și foarte rece (aprox. -75°C … -80°C). Convecția puternică „împinge” aerul până la înălțimi mari, răcindu-l extrem prin expansiune.
La Poli: Tropopauza este foarte jos (8-9 km) și mult mai caldă (aprox. -50°C … -55°C). Lipsa convecției și prezența subsideței (aerul care coboară și se comprimă) mențin această zonă la temperaturi mai ridicate decât la Ecuator.
Raspuns Radio Erevan:
da: codoiul incalzeste dar de fapt raceste si viceversa, in conformitate cu teoria gazelor cu efect de sera, care „radiaza inapoi”, in sens invers gradientului termic
si avind in vedere ca viteza sunetului depinde de temperatura, mai ales pe la 10km inaltime, un avion devine la o viteza mai mica la pol decit la tropice, desigur insemna ca si ea depinde de codoi.
Dacă mi-amintesc bine acum vreo douazeci de ani cand a inceput circul cu codoiul din aer in lumea vestica, niste tovarasi oameni de știință ruși au declarat public că toată povestea e exagerată. Au fost acuzați că apără interesele petroliștilor ruși.
Văd că am ajuns la ce ziceau tovarășii …
O sa incerc sa gasesc link-urile la declarațiile lor sa le postez aici.
Era ceva cum ca calicul de Brejnev n-a vrut sa dea KGB-ului vre-o 50k $ ca sa faca agitprop anti codoi. Gura targului spune ca pana la urma si-a calcat pe convingere si a finantap primele campanii anti codoi. Cica ar fi spus ca astia din KGB sunt dusi cu pluta si ca cine va crede intr-asa mare goanga.
NYT, 27 februarie 2026
Judge Approves $345 Million Verdict Against Greenpeace in Pipeline Suit
––––––––––––––-
După faptă și răsplată…
Cind vine vorba de posibilul deces al Green”piece” (si la aiatolahi le place verdele, pe legionari sa nu ii mai pomenim, cintam cu totii impreuna cintecul rusesc „Crimea River”.
Ceea ce se observă intr-un oraș mediu spre mic din România este că poluarea a crescut exponențial în ultimii ani, cu toate că indistria chimică a dispărut. Blocajele permanente de mașini, în special second hand, fac aerul irespirabil prin oraș. Lângă Craiova o termocentrală pe cârbuni, face viața imposibilă în vecinâtate. Scurtarea vieții din cauza poluării mai apare sporadic prin massmedia.
Schimbările climatice din cauza arderii combustibililor fosili, intereseaza prea puțin pe locuitorii unor orașe f poluate, prioritatea nr 1 este ce se poate face pt a avea un aer curat.
Deci ce se poate face pt un aer mai curat?
„ce se poate face pt un aer mai curat?”
În Bucureștiul bugetarilor cu epoleți nu se poate face niciodată nimic. Universitatea, Politehnica, Academia Militară etc. trebuie să fie toate în mijlocul Bucureștiului, că amplasamente gen Snagov și Cernica nu se califică, profesorii bucureșteni nu coboară ei până la a preda în Ilfov. Nu contează că este autostradă și la Snagov și la Cernica, ei sunt bucureșteni și predau în mijlocul Bucureștiului.
Mai departe: Statul Major al Trupelor Terestre trebuie neapărat să fie în Drumul Taberei, că acolo a fost mitraliat șeful USLA și acolo i-au făcut monument tovarășii lui de astăzi, acolo trebuie să se închine ei zilnic. La fel și celelalte unități militare, ofițerii sunt bucureșteni, doar n-or să meargă ei la serviciu pe la Balotești sau pe la Moara Vlăsiei. Mai urmează construirea Cartierului Justiției, fiindcă 10.000 de locuitori pe kmp nu e de-ajuns, trebuie neapărat 12.000, că altfel nu se simt bucureșteni 😀
În schimb, trebuie neapărat metrou la aeroport la Otopeni, că bucureșteanul nu e bucureștean adevărat, dacă nu merge el cu metroul și pe sub pădure. De 10 ani scriu despre M3 și M5, că ar trebui să treacă dincolo de centură și să ajungă la o stație intermodală construită pe lângă Divertiland, astfel încât navetiștii să poată intra în oraș și în sens invers, dinspre sud. Nu să fie duși toți în Gara de Nord și apoi plimbați cu metroul prin tot orașul, cum se întâmplă acum. Iar Sorin Ioniță are tupeul să-mi explice că ”trec 3 trenuri pe zi între Domnești și Chiajna”, când aceea e de fapt magistrala M900, care merge la Craiova, Severin și Timișoara.
Prin urmare, asta se poate face: te duci la Sorin Ioniță și la Mihai Buzea și le mulțumești pentru articolele în care au promovat M6, asta chiar și după ce Comisia Europeană a refuzat clar să finanțeze așa ceva. Nu contează, bucureștenii găsesc ei singuri bani: toată țara se împrumută câte 50 de miliarde de euro în fiecare an, dacă vor ei neapărat metrou la Otopeni. Pentru prelungit M3 și M5 câte o stație sau două nu se găsesc bani, că șmecherii stau în Băneasa, iar la Domnești stau fraierii. Simplu.
Universitatea, Politehnica, Academia Militară etc. trebuie să fie toate în mijlocul Bucureștiului, că amplasamente gen Snagov și Cernica nu se califică
Institutul de Petrol, Gaze și Geologie (IPGG) a funcționat, cu începere din 1957, într-o clădire istorică din centrul Bucureștiului (zid în zid cu sala Dalles de pe bulevardul Magheru). În 1974, Elena Ceaușescu a decis desființarea institutului și mutarea lui mai aproape de zonele unde practica studenților și angajarea absolvenților erau propice. Ca rezultat, primele două secții (petrol și gaze) au fost mutate la Ploiești, devenind actuala Universitate de Petrol și Gaze (UPG). Când a venit rândul celor două secții rămase – geologia și geofizica, decizia inițială a fost: geologia (ingineri de la IPGG)) se unește cu geologia (profesori) de la Universitatea București, situată practic în imediata vecinătate cu vechiul sediu IPGG. Dar secția geofizică, al cărei student eram la vremea respectivă, a fost propusă pentru mutare pe platforma Măgurele și contopire cu facultatea de fizică teoretică a Universității. Profesorii mei au sărit ca arși: cum să ne mutăm noi la periferia orașului/suburbie, când ei toată viața am predat în buricul orașului? Și, folosind niște pârghii pe care nu le cunosc, dar le bănuiesc, secția de inginerie geofizică a fost transferată tot la Universitate. Așa că am absolvit ca inginer, nu de la Politehnica București, ci de la Universitatea București.
P.S. Faptul că, după 1990, a apărut o obsesie ca toate institutele politehnice să-și adauge vocabula Universitate înaintea numelui Politehnică nu este altceva decât o nouă exemplificare a unei boli românești cronice: forme fără fond. Astfel, peste noapte, au dispărut vechile institute politehnice, de sub-ingineri, pedagogice, agronomice, de artă, de sport etc. și, precum în vechile basme naționale, s-au dat de trei ori peste cap și au devenit toate UNIVERSITĂȚI. Nimeni în România decizională nu s-a întrebat de ce oare institute politehnice celebre, cu zeci de laureați Nobel (MIT, Caltech, Georgia Tech etc.) nu s-au transformat magic în Universități.
Actuala UPG este o școală profesională mai răsărită. Un exemplu clar: facultatea de tehnologie care dădea ingineri pentru rafinării și petrochimie nu mai are nici un cadru didactic care să fi lucrat măcar o oră în rafinărie sau petrochimie. Acum totul e din cărți scrise de mult. Asta deși s-a mutat la Ploiești, în inima rafinăriilor. Era vestit IPGG când era în inima Bucureștilor.
Actuala UPG este o școală profesională mai răsărită
UPG: Viorica-Vasilica Dăncilă, absolventă Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi (1988), prim-ministru al României (2018-19) și președinte PSD (2019), actualmente consultantă în Departamentul pentru Economia Verde al BNR.
IPGG: Academician Liviu Constantinescu, președintele Secției de științe geonomice a Academiei Române (1990–1994), co-fondator al Scolii românești de geofizică (conducătorul meu de doctorat în România).
Cind a aparut femeia asta ca Prim ministru imi spune un amic, absolvent de foraj in 1987. „Mai, cine e femeia asta ca eu n-am vazut-o pe la noi! Sint 7 camine unul linga altul si o singura cantina, in 5 ani ajungi sa-i vezi pe toti iar din anul 4 chiar ii cam stii pe toti. Cit de stearsa a fost femeia asta in facutate?”
Foaie verde maracine…..
https://www.youtube.com/watch?v=-LMD7f0ukQA
„pe vremea mea” singurul sau aproape singurul la care rămâneau locuri în toamnă era IPG la profilele inginerești. Dar cred că motivul era mai degrabă modul complet anapoda în care era plătită munca în epoca trecută. Cred că și acum și atunci în lumea liberă petroliștii câștigau în general mai mult decât noi „electricii” (specificul muncii are destule dezavantaje, de la munca în „pustietăți” până la noroaie și mutări de la o exploatare la alta) . Dar în comunism salariile erau relativ egale așa că rămâneau doar dezavantajele. Nu cred că are legătură cu Ploieștiul sau alt loc în care ar fi fost facultățile. Pe de altă parte pot să înțeleg, tot în epoca respectivă, reticența profesorilor de a se muta undeva la periferie, transportul în comun era oribil, condițiile de trai la fel, benzina pe cartelă… e greu să comparăm cu posibilitățile de acum, chiar și la noi, sau cu cele din USA. Chiar am locuit câteva luni în Rahova și m-am intersectat cu „rata” de Măgurele, ceva ca în filmele postapocaliptice :)
Nu cred că are legătură cu Ploieștiul sau alt loc în care ar fi fost facultățile.
După desființarea IPGG și mutarea secției de inginerie geofizică la Universitatea București, care astfel a scos prima promoție de inginerie din istorie, tovarășa Ceaușescu, consiliată de tov Ioan Ursu, s-a întrebat de ce se face geofizică doar în București? Și a dat ordin, ca peste noapte, Universitatea din Iași (cu un bine stabilit profil geochimic) și Universitatea din Cluj Napoca (cu un bine stabilit profil mineralogic și minier) să dezvolte și un profil geofizic. Ușor de ordonat, mai greu de îndeplinit: singurii profesori de geofizică disponibili erau cei de la Universitatea București și, ghinion, nimeni nu a binevoit să se mute în provincie.
Cum s-a îndeplinit, totuși, ordinul de la Cabinetul 2?
Colegii de la Cluj au trimis un mineralog, Adrian Moțiu, să se „specializeze” vreme de un an în SUA ca să devină peste noapte geofizician. Ceea ce s-a întâmplat a fost neașteptat pentru mine: Moțiu s-a întors din SUA cu o carte – „Physics of the Earth” by Frank D. Stacey, a tradus-o fără să menționeze nicăieri originalul, și a publicat apoi traducerea ca fiind lucrare personală la Editura Dacia din Cluj sub titlul Tratat elementar de fizica globului în 1987. A profitat de faptul că Editura Dacia nu era specializată pe domeniul științific și așa a apărut în România primul manual de geofizică plagiat. Am denunțat imediat plagiatul în 1988 în recenzia cărții lui Moțiu pe care am publicat-o în Ann. Sc. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, t. XXXIV, s. IIb, p. 98. Colegii ieșeni au fost oripilați de plagiatul colegului clujean, dar au decis să nu facă tam-tam (gen Emilia Șercan astăzi), de teamă că tovarășa Ceaușescu va desființa programele inginerești și de la Cluj și de la Iași. Profesorul „geofizician” Andrei Moțiu și-a continuat activitatea didactică nederanjat, apoi, după 1989, împreună cu decanul lui, Iustinian Petrescu, a devenit membru fondator a Uniunii Vatra Românească.
Cum s-a început învățământul geofizic la Universitatea din Iași? Pentru că nimeni din catedra de geofizică sin București nu a acceptat să se transfere la Iași, șeful catedrei, profesorul Radu Botezatu, și-a amintit de un absolvent care a impresionat Comisia de examen de licență cu o lucrare care a folosit pentru prima dată modelarea 2D a datelor gravimetrice și magnetice pentru interpretarea formării șanțului ofiolitic al Munților Apuseni și posibila legătură cu zăcământul de porphyry copper de la Roșia Poeni. Mai mult, acel absolvent, cu rezultate academice exemplare, era și moldovean și renunțase de bună voie la postul de inginer geofizician La Întreprinderea de Prospecțiuni Geologice și Geofizice (IPGG) din București pentru a se întoarce acasă ca inginer geotehnician la Atelierul de Proiectare Județean din Vaslui.
Profesorul Botezatu l-a contactat pe absolvent și i-a recomandat să accepte poziția de asistent universitar pe noua poziție de geofizician a Universității din Iași, promițându-i tot sprijinul profesional, ajutor în organizarea primul Laborator de geofizică din istoria primei Universități din România și multe altele.
Acel absolvent de geofizică a acceptat, a câștigat concursul de titularizare și tocmai a terminat de scris acest comentariu 😊
„Tout est pour le mieux dans le meilleur des mondes possibles” :)
Se filtrează mai bine particulele (NOX, PM ….) atat la centrala cat si la autovehicule, verificare mai stricta a parametrilor combustibilului, niscai centuri, bretele, ocoliri si dirijare a traficului cu gândul la reducerea ambuteiajelor si a timpilor de stationare la intersectii, zone de lasat/ridicat copii la scoli, ceva zone de interdictie in functie de nivelul euro al motorului, transport in comun, auto si microbuze scolare, ITP mai strict, mai multa verdeata, chiar ceva păduri urbane…etc, asta pt poluarea reala, aia de o simtim cand tragem aer in piept. Ca CO2- nu-l simtiti in nari!
Doar ca, ce sa vezi, toate cele de mai sus necesita efort din partea politicienilor si administratiilor, pe termen lung, multi electoral, iar ei au nevoie de voturi rapid – sinuite asa au găsit codoi-ul, in loc sa-si vada ci adevărat de treaba.
”ITP mai strict”
Într-o țară săracă, ”ITP mai strict” înseamnă mai multă șpagă. Oamenii sunt săraci și au mașini vechi, iar sărăcia nu se poate combate cu măsuri draconice, pentru că exact acele măsuri draconice vor genera mai multă corupție. În România, corupția este un mecanism de auto-reglare în societate: legislația absurdă și fiscalitatea feroce sunt compensate prin corupție.
Inclusiv în UK, MOT-ul (verificarea tehnică, ITP-ul de aici) se obține contra șpagă. Și nici măcar nu e scump, se plătește exact dublu și asta e tot. Numai că nu toate service-urile care oferă MOT fac asta, deci trebuie discutat în avans. Exact ca în România 😀
vb aia, nici englejii (ca de altfel toti vesticii) nu mai sunt ce (credeam unii) ca au fost! this is life 😉
„Tu-mi ceri chiar nemurirea mea. În schimb pe-o sărutare” .Deja deciziile judecatoresti sau vechile cutume juridice sunt incalcate fregvent de toata lumea .Omenirea este intr-un impas .Nu ne mai pasa de nimic .Individul are doar el dreptate .Vom intra intr-un haos generalizat .UE inca reuseste sa mentina o alternativa .
Exista o infrastructura construita pe anumiti parametri de temperatura si clima. Daca se schimba clima, toate acestea vor avea probleme. E vorba de la drumuri, poduri, cladiri, etc. Astea nu se schimba peste noapte si au o durata de viata de pana la 100 de ani si mai mult.
Exista investii multe in tot felul de cladiri, credite luate. Sa zicem tenerife sau ceva care exista fiindca acum acolo clima e foarte buna, dar daca se schimba clima? Acele investitii s-ar putea sa-si piarda valoarea de piata. Asta afecteaza si bancile, asiguarile, o industrie intreaga. Nu mai spun de baraje gen acelea olandeze, case aproape de litoral (scumpe)
Capitalului nu ii prea place sa fie schimbari rapide, dar si nerapide.
In articol nu se vorbeste de viteza schimbarilor, cred ca pentru noi e importanta si asta, sa nu fie schimbari foarte rapide, daca sunt lente se adapteaza cred mai usor si omul si alte animale plante. Probabil factori sunt mai multi, dar poate trebuie sa existe si o rezerva, pentru cazuri exceptionale cand mai cade ceva din cer, sau nu stiu iese ceva din pamant, sau se intampla ceva extraordinar. Daca nu ne-am invatat inca sa controlam clima, nu trebuie facute miscari bruste sau mers cu motorul turat la maxim.
Astept continuarea, imi plac explicatii pe modele si cifre.
Mai iesiti din modele si ganditi cu propriul creier – avem clădiri vechi de secole care, cu mici renovări, inca rezista. Schimbări bruste precum anul fără vara din 1815 (Tambora) apar strict in situatii catastrofice de genul supereruptiilor, poate un meteor, o cometa etc. – si aici e voia „zeilor”, nu vina umanitatii desii orice religie si ideologie tocmai pe acest motiv au marsat, in scopul dominatiei (păcatul originar al omului modern este ca generează CO2).
Cele mai de durata (mica glaciatiune) nu se instalează brusc ci treptat (exemplul greenland si plecarea vikingilor de acolo, sahara sinalte zone aridizate…), pe mai multe generatii. Pana se instalează o anumita modificare, se sterg harti, dispar anumite tari si apar altele, capitalul isi gaseste alte investii si manifestări, oamenii se adaptează etc.
Nu avem modele fezabile nici măcar pt. progrnoze meteo pe termen scurt, nu intelegem o multitudine de factori ce pot influenta atat vremea cat si clima, ce va spune ca orice model climatic pe termen lung este si real?
A nu se confunda Clima (AC) cu clima! Nu avem buton ai nici nu controlam incinta!
De exemplu agricultorii si investitorii in agricultura, ei cand investesc isi fac si niste calcule, care nu sunt pe 1-2 ani sunt credite si investitii pe zeci de ani. E normal ei sa tipe ca se tem de schimbari climatice. Ei habar nu au de fizica si geologie sa inteleaga toate nuantele astea, sa inteleaga tabloul general, Sunt oameni care merg pe un model de business relativ rigid pe o perioada de zeci de ani.
Faptul ca sunt cladiri care rezista secole, sunt exceptii, sunt monumente istorice, nu cladiri de utilizat comform tehnologiei actuale.
”agricultorii si investitorii in agricultura (…) E normal ei sa tipe ca se tem de schimbari climatice. ”
Realitatea e un pic invers: tocmai agricultorii ies în stradă împotriva măsurilor absurde, promovate de neormarxiști sub pretextul schimbărilor climatice.
N-a fost vorba niciodată despre grija pentru clima planetei, ci despre controlul autoritar asupra populației: a se vedea plandemia și crizele permanente, fără de care neomarxiștii europeni nu s-ar putea menține la putere. Numai că domnia-ta, fiind născut și crescut în Uniunea Sovietică, rezonezi foarte bine cu politicile privind controlul statului asupra cetățeanului. Iar construcțiile lingvistice la care apelezi sună ridicol în limba română, dar sunt tipice pentru cineva care gândește inițial în rusește și apoi traduce ideea în românește. Poate fi scos omul din Uniunea Sovietică, dar nu poate fi scoasă Uniunea Sovietică din om 😀
omule, sincer si „cu drag”: habar nu ai ce inseamna agricultura in ziua de azi! io zic sa stai vreo câțiva ani pe margine si sa revii pe aici mai copt si pe cat posibil mai logic! no offence da chiar n-am timp sa descalcesc elucubratii de genul celor emise mai sus! hasta la vista!
“Early ideas are not usually true ideas. Undeveloped intellect, be it that of an individual or that of the race, forms conclusions which require to be revised and re-revised, before they reach a tolerable correspondence with realities.”
— Herbert Spencer
Oamenii nu înţeleg nuanţe. Pentru ei poluare înseamnă boală. Şi – în mare – au dreptate. Omul expiră CO2 dar din om nu iese fum…
Problema nu e CO2-ul. Problema – cauzatoare de isterie – sunt celelalte particule (multe din ele cauzatoare de cancere). CO2 e victimă colaterală şi ţintă prin care indirect se doreşte a se ajunge la o sănătate mai bună. În oraşe va fi aer mai curat dacă maşini care scot fum vor fi mai puţine (asta nu înseamnă că lucrurile trebuie forţate). Mai trebuie văzut ce facem cu roţile care – în timp – se dezintegrează:
„Tyre particles, known as Tire and Road Wear Particles (TRWP), are a major source of microplastic pollution, accounting for roughly 28% of all microplastics entering the environment.”
De când exista orase si aglomerari urbane, de milenii, acestea au venit întotdeauna la pachet cu poluare, boli si alte inconveniente dar au adus si dezvoltarea civilizatiei, tehnologie, bogatie, cultura etc.
CET-urile si allte sisteme mai moderne de încălzire centrala au scos sobele din casele oamenilor si implicit noxele de cărbuni din fata geamului sau curtii multor oraseni (ok, nu peste tot). Organizarea mai inteligenta a traficului a redus din timpii de stationare si ambuteiaje(ok, in multe locuri prea putin). Transportul mai eficient in comun taie din nr. de curse pe care ar fi trebuit sa le efectueze multi cu masina (mai e de lucru). Dar anvelope fără uzura inca nu s-au brevetat. Deocamdată le putem trece la un must have pt. A ne mentine nivelul de civilizatie si confort pt ca, indiferent de cat de multa ecologie vlameaza unii, cu totii trăim si muncim pt a ne fi mai bine, nu mai rau!
Exista un nivel firesc al consumului omenirii ?
NET ZERO nu este posibil dar infrinare de la consumuri inutile o fi posibil ?
Mai nea Adrian, tu esti ca reclama aia cu piftia verde impotriva ciupercilor de sub unghiile de la picioare. Apari des, distragi atentia si esti al naibi de enervant. Mai scurge-o de aici.
Exista in natura, niste cicluri de evolutie pentru oxigen, carbon, azot, apa, etc. Dar fata de datele standard, aceste valori au fost mereu schimbabile. Existenta unui raport echilibrat intre natura salbatica si nivelul de urbanizare densa si aglomerare infrastructura ne da masura unui echilibru durabil. Acum aceste valori sunt schimbate si de conflictele de razboi de pe glob, chiar daca nimeni nu spune nimic. Gradul de autoepurare a apei si a aerului are niste limite.
OFF TOPIC
Universitatea din Toronto, Canada, angajează un asistent universitar care NU fi poate alb, heterosexual sau fără defecte fizice:
The University of Toronto is hiring a biology professor. Selection will be limited to candidates who identify as women, trans, nonbinary, Two-Spirit, and gender fluid, racialized persons/visible minorities, Indigenous Peoples, persons with disabilities. The salary range is $138,000 to $153,000 CAD per annum.
Deadline
Mon, 04/20/2026 – 12:00
Detalii pentru doritorii care îndeplinesc condițiile stipulate,
https://research.utoronto.ca/crc-opps/db/assistant-professor-computational-biology-and-data-science
Daaa, departamentul de biologie din bandustanul Scarborough, Au uitat sa spuna de turban si burka. De rasul lumii ce sa spun…
Asta e din caregiria ce-am fost și ce-am ajuns.
Mai e un pic și vor angaja câștigătorii de la Eurovision: femei cu barba și bărbați fără testicule. Și supuși unei verificări obligatorii.
JUST IN: Elon Musk says „people can pretend or dress up all they want…”
„But they can’t force their mental illness to be my new reality.”
Cele două fotografii sunt simbolice.
https://x.com/remarks/status/2027992251104956919/photo/2
Când universitățile din Australia au început sa ofere poziții numai pentru femei si/sau aborigeni am crezut ca am atins groapa Marianelor. Vad ca sunt standarde mai înalte, ca Australia a pierdut batalia pentru cele mai stupide decizii politice.
Și totuși Australia nu cedează mai întra în competiție cu alte decizii care o țin in competiție. Anul trecut în noiembrie guvernul a modificat instrucțiunile de aplicare a legii privind publicarea după o anumita perioada a datelor de seismică 3D și 2D. Nu au modificat legea ci instrucțiunile de aplicare, un procedeu des folosit și în România. De acum inainte aceste date vor deveni publice numai după aprobarea de către ministrul federal de resort. Ca alta treaba nu are. Si colac peste pupăză: instrucțiunile s-au aplicat retroactiv. O contestație sub Freedom of Information Act așteaptă o decizie dupa ce termenul legal de 30 de zile s-a scurs. Motivul invocat de autorități: subiectul este foarte complex și necesita o analiza îndelungată care implica mai multe departamente.
Realitatea este ca guvernul a decis sa interzică pana și folosirea acestor date în interes științific.
Anul trecut în noiembrie guvernul a modificat instrucțiunile de aplicare a legii privind publicarea după o anumita perioada a datelor de seismică 3D și 2D.
O primă explicație este că datele seismice 3D și 2D sunt materia primă esențială în explorarea unor noi structuri petrolifere și gazeifere, în explorare minieră şi geologică – activități care nu sunt văzute cu ochi bune de guvernele cu viziuni Net Zero.
Desigur, potențialul științific al acelor date se extinde dincolo de combustibilii fosili (geotermie, sechestrarea geologică a CO2, studierea faliilor active sau „adormite”, studii tectonice și sedimentare etc.).
Ca o coincidență, tocmai am citit că fosta prim-ministră radicală ecologistă a Noii Zeelande, Jacinda Ardern, se mută din SUA în Australia. Cine știe ce planuri „verzi” aduce cu ea?!
https://www.abc.net.au/news/2026-02-26/former-new-zealand-prime-minister-jacinda-ardern-moves-australia/106392862
Bineînțeles că scopul este stoparea explorării pentru hidrocarburi dar aceasta interdicție s-a extins și la accesul acestor date de către universități. În plus au crescut prețul pentru copierea datelor. Un external hard drive de 4 TB care pe ebay costa vreo 140 AUD este vândut de guvernul federal cu 1200 AUD și nu poate fi furnizat decât de guvern. Plus plata pentru operațiunea de copiere, etc. Și asta im condițiile în care guvernul n-a cheltuit nici un dolar pentru aceste date. Toate au fost achiziționate de mediul privat.
Alt anus impotriva naturii:
https://www.washingtonpost.com/world/2026/02/26/afghanistan-crime-women-domestic-abuse/61ab9f00-1339-11f1-8e8d-fe91db44677b_story.html
Absolutely insane
OFF TOPIC
Dalhousie University, Canada, angajează un profesor titular pe o catedră de cercetare în domeniul oceanelor sustenabile (sic!), tehnologiilor climatice și energiei curate. Ce condiții trebuie să îndeplinească titularul postului? Aflăm de aici:
Doritorii care îndeplinesc condițiile cerute pot găsi detalii aici,
https://dal.peopleadmin.ca/postings/20089
Sa intelegem ca personaje cu grave disabilitati de tip cognitiv, inclusiv cei cu handicap intelectual grav, au mari sanse de a ocupa o astfel de pozitie la aceasta „prestigioasa” universitate?
Ma intreb cat de cretini pot fi acei studenti care s-ar inscrie la un astfel de curs ?
A propos, oare cat de „curata” este energia solara sau cea produsa de eoliene atata timp cat fabricarea panourilor solare sau a eolienelor nu e deloc „curata” !?
Idiotii astia sunt in stare sa propuna masuri impotriva oricarei fiinte, pentru ca fiecare fiinta, prin expiratie, reprezinta un potential pericol pentru cresterea concentratiei de dioxid de carbon in atmosfera, nu!? Partea grava a problemei este ca exista o mare multime de pameni care cred in aceste tembelisme, contrar oricaror argumente stiintifice.
De-abia acum vad comentariul OFF TOPIC privind Univ Toronto ! Incredibil cat de idioti pot fi !
O știre din Ziarul de Iași
Why the global retreat from climate alarmism is a good thing
Bjorn Lomborg, February 5, 2026
Restul articolului, la fel de interesant, poate fi citit aici:
https://www.latimes.com/opinion/story/2026-02-05/global-retreat-climate-alarmism
P.S. la P.S.-ul inițial: Locuitorii Cubei merită „felicitări” pentru performanța lor: au devenit prima țară din lume care experimentează pe propria piele ce înseamnă cu adevărat Net Zero.
NYT, 1 martie 2026 – The End of the Illusion for Cuba’s Regime
De ceva timp, o mare parte din Cuba se află într-o situație din ce în ce mai dificilă. În orașele și localitățile de pe insulă, întreruperile de curent pot dura ore întregi sau chiar zile. Când se restabilește curentul, familiile se grăbesc să gătească ce pot și să depoziteze puținul care le-a mai rămas până când serviciul va fi întrerupt din nou.
Transportul public este practic inexistent. Multe spitale nu au suficiente medicamente pentru a-și trata pacienții; multe școli nu au suficient personal pentru a-și învăța elevii. Pentru majoritatea oamenilor, a obține hrană înseamnă a sta la cozi lungi și a plăti prețuri exorbitante.
Guvernul cubanez a prezentat în repetate rânduri situația de urgență din insulă ca un fenomen impus din exterior. Este adevărat că eforturile recente ale administrației Trump de a restricționa transporturile de petrol către Cuba au adăugat presiune asupra economiei. Dar economia Cubei era deja în pragul colapsului. Ceea ce se întâmplă astăzi în Cuba este, în esență, rezultatul a zeci de ani de eșec economic structural sub un sistem politic rigid care s-a opus în mod constant oricărei reforme.
De la venirea la putere a regimului în 1959, modelul economic cubanez – construit în jurul unei administrații centralizate, naționalizării mijloacelor esențiale de producție și restricțiilor severe asupra piețelor – s-a dovedit incapabil să genereze creștere economică susținută, dezvoltare și bunăstare socială. Acum, contractul social implicit care a susținut regimul timp de ani de zile se destramă. Rigiditatea extremă a sistemului politic totalitar al țării a devenit principalul obstacol în calea reformelor de care economia are nevoie urgentă. Fără o transformare politică, redresarea economică va rămâne o iluzie.
Structura economică a regimului este determinată de obsesia controlului statului ca garant suprem al supraviețuirii politice. Prin centralizarea producției și limitarea sectorului privat, Partidul Comunist a încercat să împiedice formarea oricărei puteri independente care ar putea să-i conteste autoritatea, creând, la rândul său, o populație extrem de dependentă de stat. Acest sistem este intrinsec reticent la reformă; chiar și schimbările modeste sunt percepute ca amenințări ideologice la adresa monopolului partidului asupra puterii. Criza actuală a fost declanșată în 2021, cu o reformă monetară eșuată care a declanșat o spirală inflaționistă, agravată de prăbușirea turismului în timpul pandemiei de Covid-19.
Cuba este guvernată de o elită închisă și birocratică din cadrul Partidului Comunist — singurul partid politic legal — care s-a transformat într-o clasă rentieră. Puterea este concentrată într-un cerc restrâns de lideri ai vechii gărzi și succesorii acestora, printre care se numără președintele Miguel Díaz-Canel, alături de conglomerate de afaceri controlate de forțele armate, care domină sectoarele cele mai profitabile, precum turismul. În ultimele șase decenii, acest sistem a dat naștere unei rețele de interese în care conducerea acordă prioritate controlului politic asupra nevoilor populației.
…
Exportul de servicii profesionale, în special către Venezuela, a devenit o sursă importantă de venituri, dar înlăturarea lui Nicolás Maduro a demonstrat fragilitatea unui model bazat mai mult pe alianțe decât pe competitivitate. Penuria de combustibil, agravată de recentele măsuri luate de domnul Trump, a evidențiat, de asemenea, costul dependenței de subvențiile străine.
Rezultatul este o economie profund stagnantă, cu puține surse de valută străină, putere de cumpărare minimă și capacitate redusă de a absorbi șocurile externe. Colapsul economic al țării, accelerat de schimbarea priorităților politice ale regimului, a erodat realizările sociale în domeniul sănătății și educației, care timp de decenii au constituit pilonii legitimității modelului cubanez.
Detalii:
https://www.nytimes.com/2026/03/01/opinion/cuba-trump-economy-oil-venezuela.html?unlocked_article_code=1.QFA.fAvJ.OgUeerGvf2aY&smid=url-share
Daca va era dor de aratarea asta de Greta. De cand cu bombardeaua-n Orientul Mijlociu s-a reorientat suedeza.
https://swedenherald.com/article/greta-thunberg-backs-convoy-to-cuba
Sky News Australia:
Emeritus Professor of Physics at Princeton University, William Happer: „More CO2 is good for the world… It’s absurd to be trying to reduce CO2”
Pe lângă argumentele prezentate și în articolul meu, profesorul Happer (fizician) evidențiază meritele geologilor în discuțiile despre CO2 și folosește un termen de care m-am ferit să-l introduc – CO₂ famine, foamete de CO2, nu superabundența deplânsă de unii.
„CO₂ famine” este expresia folosită de profesorul William Happer pentru a descrie ideea că nivelurile actuale de CO₂ din atmosferă sunt foarte scăzute în comparație cu majoritatea istoriei geologice a Pământului, iar plantele ar prospera la concentrații mult mai mari. În viziunea lui, omenirea nu se confruntă cu un „exces” de CO₂, ci cu o penurie relativă.
Nefiind geolog, profesorul Happer folosește date (pe unele le puteți vedea singuri în Fig. 1 din articol) pentru a compara trecutul geologic al planetei cu situația prezentă. Concret, domnia sa afirmă că, în ultimele sute de milioane de ani, concentrațiile atmosferice de CO₂ au fost adesea între 1.000 și 2.000 ppm, uneori chiar mai mari. În acest context, nivelul actual de ~425 ppm este, în viziunea profesorului Happer, neobișnuit de scăzut , fenomen pe care-l numește penurie (foamete) de CO₂.
Un alt argument pe care profesorul Happer îl folosește în interviu este acela că plantele sunt adaptate la concentrații mai mari. El subliniază că fotosinteza C₃ (majoritară în plantele temperate) funcționează optim la concentrații de 800–1.200 ppm. De aceea, serele comerciale injectează CO₂ pentru a accelera creșterea plantelor.
Și acest argument este detaliat în Fig. 2, în Tabelul din articol și în Tabelul postat în partea de comentarii.
P.S. Profesorul William Happer a ocupat funcția de asistent adjunct al președintelui Donald Trump și director senior pentru tehnologii emergente în cadrul Consiliului Național de Securitate (NSC) de la sfârșitul anului 2018 până în septembrie 2019.
O gramada de comentarii aici. O sa pun si eu unul. Eu nu reusesc sa inteleg mare lucru din toate datele prezentate, dar in ciuda acestui fapt ma hazardez cu o intrebare: De poluare se vorbeste? Nu exista limita a CO2 pentru poluare? Ca pe mine asta ma ingrijoreaza direct. Cat despre incalzirea globala su nivelul CO2, e ca nivelul de grasimi pe care putem sa-l mancam. Grasimile sunt necesare dar te pot omora mai repede. Depinde de cum le tolerezi, ce genetica ai. Apa este extrem de necesara vietii, dar prea multa te ineaca. Poate asa ii si cu CO2. Chiar nu simtiti nici o diferenta intre aerul dintr-un atelier auto si aerul dintr-o plimbare la munte?
„Eu nu reusesc sa inteleg mare lucru”..
Duomnu Florin, nu te mai hazarda…
ba da, si nu de la codoi ci de la NOXe! ca pe primul il emana si vegetatia din jurul potecilor montane.
incercati sa faceti diferenta intre poluare = substante ce nu au in mod normal ce cauta intr-un anumit mediu si CO2, gaz fara de care s-a dus naibii mediul propice noua. dar pt. asta trebuie sa incercati totusi sa intelegeti tema articolului – mai cititi o data!
inca nu am azit de poluare cu apa, doar de apa poluata cu „poluanti”.
In primul rand multumesc pt clarificari. Incerc sa inteleg (pe cat ma duce capul, cu limitele biologice nu e usor de luptat). Dar aceste Noxe par rezultatul industrializarii, arderilor, traficului…, deci , intr-un fel a ceea ce se vrea diminuat si pt a reduce co2. Reproduc explicatiile gasite: Principalele noxe chimice și surse
Oxizii de Azot (NOx): Rezultați în principal din procesele de ardere (industrie, trafic auto). Dioxidul de azot (
) este un gaz toxic, de culoare galben-roșu, iritant și coroziv.
Solvenți industriali: Utilizați în vopsitorii, industria chimică.
Metale grele: Plumb, mercur, cadmiu, crom.
Substanțe din fumul de țigară: Periculoase atât pentru fumători, cât și pentru nefumători.
„Regina Maria”
Fiind doar a lay man accept corectari rationale necondescendente (daca exista cuvantul asta)
mai dati un search despre adblue. si uite asa noxele se reduc dar codoiul ramane! si mai sunt deatule alte modalitati de filtrare sau contracarare a NOxelor.
Geology, February 25, 2026
Resilient tropical marine ecosystems during early Eocene global warming events
Când datele geologice nu susțin panica legată de 1,5°C
Studiul publicat de Geology Society of America analizează șase episoade de încălzire globală rapidă din Eocenul timpuriu (53,7–52 Ma) și ajunge la o concluzie care contrazice direct discursul climatic alarmist: ecosistemele tropicale marine au fost remarcabil de reziliente la încălziri de până la ~1,5°C, fără să prezinte colapsuri, dispariții sau dezechilibre ecologice. Această constatare, bazată pe sedimente reale și pe microfosile, pune sub semnul întrebării retorica modernă conform căreia depășirea pragului de 1,5°C ar declanșa „catastrofe ireversibile”.
Ce arată datele geologice?
Studiul examinează dinocistele (fosile de dinoflagelate) din Atlanticul tropical și constată că:
– „nu observăm nicio schimbare a asamblajelor asociată cu hipertermalele” (citat din articol).
– „SST variability up to ~1.5°C did not significantly impact dinoflagellate assemblages” — adică încălziri de 1–1,5°C nu au produs niciun efect detectabil asupra ecosistemelor tropicale.
– „Assemblage diversity, richness, and concentrations show no consistent response to SST” — biodiversitatea și abundența rămân stabile.
Studiul subliniază că:
– „tropical phytoplankton communities were resilient to multimillennial-scale warming of up to ~1.5°C”;
– nici măcar schimbările rapide (pe mii de ani) nu au destabilizat ecosistemele;
– nici rata încălzirii, nici nivelul de fond al temperaturilor nu explică diferențele — doar magnitudinea totală contează.
Ce înseamnă asta pentru discursul climatic actual?
În prezent, depășirea pragului de 1,5°C este prezentată ca un punct de neîntoarcere (point of no return), un declanșator al colapsului ecosistemelor marine și al „morții oceanelor”.
Totuși, articolul arată exact opusul:
– ecosistemele tropicale au trecut prin încălziri similare fără nicio perturbare;
– pragul real al colapsului ecologic este mult mai ridicat;
– sedimentele nu confirmă narațiunea fragilității extreme.
În mod ironic, autorii notează că abia în viitorul apropiat am putea atinge pragul de 1,5°C, dar datele lor arată că acest prag nu a produs niciun efect în trecut.
În concluzie: geologia nu validează panica climatică
Articolul demonstrează că:
– încălziri de 1–1,5°C nu au destabilizat ecosistemele tropicale;
– pragul critic real este între 3°C și 5°C;
– sedimentele contrazic direct retorica alarmistă despre „catastrofa de la 1,5°C”.
În loc să susțină panica, datele geologice arată o reziliență biologică robustă, incompatibilă cu discursul apocaliptic contemporan.
Ar fi imperios necesara o campanie mondiala la fel de agresiva cu cea a ecologistilor care sa prezinte clar si in cuvinte simple ce consecinte are „decarbonizarea” asupra nivelului de trai. Marea majoritate a populatiei nu intelege nici pe departe care pot fi consecintele asupra nivelului de trai ale acestei nebunii cu „decarbonizarea”.
Ce face Trump in USA e doar un inceput care poate fi usor amestecat cu initiative ale lui Trump care reprezinta greseli de abordare (Ucraina, Groenlanda) si astfel se pierde o parte din esenta masurilor anti ecologism prostesc si manipulatoriu, anti politica woke de promovare a fel se fel de caricaturi in zone in care in mod normal nu ar avea in vecii vecilor acces.
Sunt necesare actiuni publice consistente care sa explice cat de daunatoare poate fi asa zisa „decarbonizare”. Si de ce nu, sa aratam public cat de daunator este ca meritocratia in zona universitara sa fie inlocuita cu tembelisme woke!
Prin Europa sunt multi cei care cred ca „decarbonizarea salveaza viitorul” si habar nu au ce consecinte dezastruoase pot avea toate astea asupra vietii lor de zi cu zi.
Mai așteptați puțin cu „decarbonizarea”. În prezent, tot mai mulți activiști climatici și-au schimbat obiectivele și s-au apucat de proteste contra AI, care ar consuma prea multă electricitate, care generează prea mult CO2 ș.a.m.d.
Câteva citate reprezentative dintr-un comunicat al agenției Reuters, 26 februarie 2026:
UK activists plan protests over climate, social impacts of AI data centres
––––
Adică, după ce „apocalipsa” climatică s-a cam fâsâit, activiștii au nevoie de una nouă. Și așa s-a inventat „apocalipsa” AI.
Azotul din atmosfera e principala problemă, deoarece nu folosește formei de viață animală.
Dacă ați fi evoluat că plantele din cauza cărora aveți atâta carbon stocat sau liber, atunci și voi ați fi făcut ceva cu tot acest azot.
(parcă ar fi un soi de colagen/ siliciu… ca suport al vieții)
Comentariul dvs. pornește de la o confuzie fundamentală: faptul că un element este „nefolosit” direct de un organism nu îl transformă automat în „problemă”. Azotul atmosferic nu este o problemă pentru viață, ci un fundal inert, exact ceea ce permite stabilitatea atmosferei. Dacă atmosfera ar fi plină de gaze reactive „utile”, nu am avea viață, ci explozii spontane.
Apoi, comparația dintre plante și animale este complet greșită. Plantele nu „folosesc” azotul atmosferic, pentru că nici ele nu pot rupe legătura triplă din N2. Fixarea azotului este făcută de bacterii specializate, nu de frunze. A spune că „dacă am fi evoluat ca plantele, am folosi azotul” e echivalent cu a spune că „dacă am fi evoluat ca termite, am digera lemnul” — o tautologie fără valoare explicativă.
Cât despre ideea că azotul ar fi „ca un colagen sau siliciu”, ea nu are nici măcar o bază metaforică coerentă. Colagenul este o proteină, siliciul este un element, iar azotul atmosferic este un gaz inert. A le pune în aceeași propoziție nu produce o analogie, ci doar un amestec de termeni fără legătură.
În realitate, atmosfera bogată în azot este unul dintre motivele pentru care viața a putut apărea și persista. Problema nu este azotul, ci confuzia dintre chimie, biologie și metaforă.
Carney transformat dintr-o verzitura in ceva maro. Conducta de petrol spre US si terminale de gaz lichefit pe ambele coaste. Hai ca-i in India si vrea sa vanda gaz si petrol dar ce face-n Australia nu stiu dar banuiesc.
https://www.cbc.ca/news/canada/calgary/keystone-xl-pipeline-revive-south-bow-trump-9.7111344
https://www.cbc.ca/news/politics/tim-hodgson-lng-exports-100-million-tonnes-9.7107519
Citat din primul link:
…so additional links would need to be built to transport oil to refining hubs such as Cushing, Oklahoma; Patoka, Illinois; and the U.S. Gulf Coast.
Mi-a atras atenția o informație incorectă (am petrecut 8 ani în Oklahoma) subliniată în citatul de mai sus:
Cushing, Oklahoma nu are nicio rafinărie de petrol. Rolul său este cu totul altul: este cel mai mare și mai important hub de stocare a țițeiului din Statele Unite, punctul fizic de livrare pentru contractele futures WTI. Toate datele recente confirmă exclusiv funcția de depozitare și distribuție a hub-ului Cushing, OK, fără capacități de rafinare.
Am o intrebare daca mi-e permis. WTI e West Texas Intermediate si petrol dulce. Asta Canadian e acru. Vor sa le amestece in Oklahoma?
Va multumesc.
Cushing funcționează ca un hub de amestec și redistribuție, acolo se amestecă frecvent țițeiuri diferite — inclusiv WTI dulce și țițeiuri canadiene acre — dar nu obligatoriu; există și fluxuri păstrate separate, în funcție de specificațiile comerciale.
De ce se amestecă țițeiurile la Cushing?
Cushing este descris explicit ca un loc unde „much of the activity involves blending various crudes to meet the WTI spec”. Asta înseamnă:
– WTI, ca marcă de referință, are specificații stricte (densitate, conținut de sulf).
– Țițeiurile care intră în Cushing — inclusiv cele canadiene, mai grele și mai acre — pot fi ajustate prin amestec pentru a obține un blend care să respecte standardul WTI.
– Hub-ul are infrastructură dedicată pentru blending, lucru confirmat și de operatori precum CP Energy, care menționează explicit „delivery, blending and tank capacity at Cushing”.
Așadar, amestecarea este o practică curentă, motivată de cerințele pieței futures și de optimizarea valorii comerciale.
De ce unele fluxuri sunt păstrate separate?
Nu toate volumele sunt amestecate. Motivele sunt comerciale și tehnice:
– Unele rafinării cer grade specifice (de ex. Canadian Heavy, WCS, SCO), fără amestec.
– Contractele de tip „segregated batch” impun păstrarea purității unui anumit tip de țiței.
– Conductele și terminalele din Cushing permit atât segregare, cât și blending, în funcție de cererea clienților.
Cushing are peste 90 milioane barili capacitate de stocare și multiple terminale interconectate, ceea ce permite operarea simultană a fluxurilor mixte și separate.
Ce se întâmplă după Cushing?
– Aproximativ jumătate din țițeiul care pleacă din Cushing merge spre rafinăriile din Gulf Coast, unde rafinăriile complexe pot procesa ușor țițeiuri acre și grele.
– Restul merge spre rafinării din Midwest, unele configurate pentru țițeiuri mai ușoare, altele pentru mixuri.
Și al doilea articol pe care l-ați citat conține o eroare fundamentală, ce trădează precaritatea cunoștințelor de specialitate a jurnalistului autor. Vă recomand să luați știrile publicate ce CBS cu multă sare.
Despre ce este vorba:
În articol există într‑adevăr o confuzie tehnică: LNG nu circulă prin conducte (vedeți legenda primei fotogradii). Conductele transportă gaz natural în stare gazoasă, la presiuni ridicate, nu gaz lichefiat. Lichefierea se face doar în terminalele specializate de export, nu pe traseu.
Ca profesor și inginer, vă pot spune cu 100% certitudine:
1. Conductele transportă gaz, nu LNG
Gazul natural circulă prin conducte la presiuni de ordinul zecilor de bari, în stare gazoasă.
LNG înseamnă gaz răcit la –162°C, la presiune atmosferică, ceea ce este complet incompatibil cu infrastructura de conducte. O conductă pentru LNG ar trebui să fie criogenică, izolată, complet diferită de conductele obișnuite — iar asemenea conducte nu există pentru transport pe distanțe lungi.
2. Lichefierea se face la terminalul de export
Fluxul corect este:
– gaz →
– conductă →
– terminal de lichefiere (liquefaction plant) →
– LNG →
– navă metanieră.
Niciun producător din industrie nu folosește conducte pentru LNG.
No doubt about it. Spuneau in articol ca fiind clima mai rece, costul lichefierii e mai mic.
Cat despre jurnalist, e din Trinidad…banuiesc ca e si trans dar e doar o banuiala…😁
Transport de gaz lichefiat in Santiago de Chile.
https://www.youtube.com/watch?v=KkAtODE1Nj8
LPG e diferit de LNG în mai multe moduri:
Compoziție:
– LPG (Liquefied Petroleum Gas) este un amestec de propan și butan, hidrocarburi mai grele, rezultate din rafinarea petrolului sau din separarea gazelor asociate extracției de petrol și gaze.
– LNG (Liquefied Natural Gas) — metan aproape pur (CH₄), obținut prin purificarea gazului natural și răcirea lui la temperaturi criogenice.
Condiții de lichefiere și stocare
– LPG devine lichid la presiuni moderate sau la temperaturi relativ scăzute, ceea ce permite stocarea în butelii sau rezervoare presurizate la temperatura mediului.
– LNG necesită răcire la –162°C, la presiune atmosferică, pentru a rămâne lichid. Este un combustibil criogenic, necesitând rezervoare specializate, izolate.
Transport și infrastructură:
– LPG se transportă ușor în butelii, cisterne presurizate, vagoane-cisternă și nave LPG. Infrastructura este simplă și relativ ieftină.
– LNG se transportă doar în rezervoare criogenice și pe nave metaniere specializate. Conductele transportă gaz natural în stare gazoasă, nu LNG.
Utilizări
– LPG este folosit în gospodării (gătit, încălzire), în industrie ușoară și drept combustibil auto.
– LNG este folosit pentru generarea de electricitate, alimentarea unor vehicule grele, export pe distanțe mari și substituirea cărbunelui în industrie.
Un comentariu din Marea Britanie:
–––––––––––––-
Și pentru România. Și impactul actualului război din Iran, care a condus la creșterea rapidă a prețului gazelor, ar fi fost mai digestibil.
”Renunțarea la gazul de argilă a fost un dezastru.”
A fost un dezastru, dar pe Liz Truss n-au vrut-o prim-ministru și n-o vor nici astăzi. Au scăpat de ea după numai 6 săptămâni, iar în mizeria aceea s-a implicat până și Bank of England, pentru a o forța să demisioneze. Însă realitatea e că nici ea nu era pregătită pentru atâta ostilitate. Acum a mai prins la minte, am văzut-o în niște podcast-uri și recunoaște și ea că astăzi n-ar mai demisiona, nu s-ar mai lăsa intimidată.
Ce se mai întâmplă în UK:
”Energy Secretary Ed Miliband rejected calls for the Government to reverse its ban on new licences for North Sea drilling.”
https://www.independent.co.uk/news/business/rachel-reeves-chancellor-john-swinney-north-sea-middle-east-b2931833.html
Pur și simplu nu sunt permise noi foraje în Marea Nordului și se mai aplică și o așa-numită ”windfall tax” (nu știu să traduc asta în românește). Logica acestei taxe fiind absolut aiuritoare: companiile petroliere obțin profituri (prea) mari, din cauza prețului ridicat al petrolului, deci guvernul mai aplică și el o taxă, care se duce tot în prețul plătit de consumator, evident:
https://www.bbc.co.uk/news/business-60295177
Nefiind permise noi foraje, prețul petrolului rămâne ridicat.
În Statele Unite, windfall tax este o taxă specială, de obicei unică, aplicată companiilor care obțin profituri excepționale și neașteptate, rezultate nu din performanțele lor obișnuite, ci din factori externi — de exemplu, șocuri economice, creșteri bruște ale prețurilor sau evenimente geopolitice.
Industriile cel mai des vizate de această taxă specială sunt: petrol și gaze (în special în perioade de criză energetică), minerit și resurse naturale (când prețurile materiilor prime cresc brusc), farmaceutice (în contexte de cerere explozivă, d. ex. vaccine anti-Covid) ș.a.
Un exemplu recent: În timpul crizei energetice 2021–2023, FMI a recomandat taxe permanente pe profiturile excepționale din extracția de combustibili fosili, dar nu pe energia regenerabilă, pentru a nu descuraja tranziția energetică.
O carte relativ recentă oferă detalii interesante: Meghan L. O’Sullivan, Windfall: How the New Energy Abundance Upends Global Politics and Strengthens America’s Power.
Piața continuă să se manifeste, indiferent dacă guvernele recunosc asta sau nu: UK importă astăzi petrol pe care ar trebui să-l producă pe cont propriu și pierde și locuri de muncă in the process. Și pentru că totul are un preț pe lumea asta, până și englezii au început să se mute în Polonia, acum se apropie de 200.000 numărul lor. Sigur că de-obicei e vorba de englezi care aveau oricum soții poloneze, însă în urmă cu 15-20 de ani ele au venit în Anglia.
Profiturile excepționale pot fi impozitate, atunci când sunt excepționale, însă în UK mecanismul a devenit un scop în sine și durează de ani întregi. A fost introdus de Rishi Sunak, tocmai cel care (big surprise) a înlocuit-o pe Liz Truss.
Vas rusesc de transport a gazului metan lichefiat, in flacari in largul Maltei:
https://timesofmalta.com/article/russialinked-gas-tanker-ablaze-150-miles-off-malta.1124914
Cei 97% oamenii de stiinta adevarati s-au izbit de o problema serioasa cand s-a descoperit ca prabusirea multor civilizatii de la sfarsitul epocii bronzului (acadiana, hitita, miceniana, declinul celei egiptene, etc) s-a datorat schimbarlor climatice, unei perioade de seceta majora inaintea revolutiei industriale. Problemea este ca treaba asta s-a petrecut in conditiile de seceta nu prin incalzire, ci prin racire si a unei conceentratii a CO2 de aproximativ 60% din cea de azi. Bineinteles ca atunci a fost acceptata imediat ideea ciclurilor naturale ale schimbarlor climatice. Totusi influenta antropogena este o idee greu de abandonat si s-a gasit o portita de reintroducere a ei.
Am dat din intamplare pe o explicatie paradoxala: in epoca bronzului oamenii au taiat padurile si asta a dus la desertificare. Asta mai ales in Europa unde civilizatiile erau net inferioare celor din Orientul mijociu, Levant si Egipt. Cred ca atunci au aparut faimoasele drujbe cu care pre-europenii taiau padurile.
https://cp.copernicus.org/articles/19/1507/2023/
Reiau un comentariu din 2016:
Datorită inventării și practicării agriculturii, Pământul a scăpat „la mustață” de o nouă glaciație
La începutul Revoluției Industriale, concentrația medie de CO2 în atmosfera a fost măsurată la 280 ppm.
O estimare făcută de profesorul William F. Ruddiman sugerează că, într-o lume fără agricultură, concentrația medie de CO2 în atmosferă n-ar fi depășit 240 ppm. La această valoare, Pământul ar fi intrat într-o nouă glaciație, iar soarta civilizației umane ar fi fost foarte mult sub semnul întrebării.
Cu alte cuvinte, trebuie să fim recunoscători semenilor noștri care, prin defrișarea și arderea pădurilor virgine, au creat terenuri agricole și, în același timp, au crescut concentrația de CO2 pentru a salva Pământul de la o nouă glaciație.
Similar – cu toate protestele ecologiștilor – emisiile de CO2 de la debutul Revoluției Industriale (circa 500 gigatone carbon, echivalente cu 1.800 gigatone CO2), la care se vor adăuga probabil alte 1.000 – 1.500 gigatone carbon în viitor, vor salva Pământul de la instalarea unei noi glaciații pentru cel puțin 50.000 ani, poate chiar 100.000 ani.
Până atunci, ultima bucățică de cărbune și ultima picătură de petrol vor fi devenit demult exponate în muzeulu științelor naturale.
Detalii, aici: Michel Crucifix, 2016, Earth’s narrow escape from a big freeze, Nature, vol. 529, 14 ianuarie 2016, p. 162-163
Și un full article din 2017:
O ipoteză fascinantă: Încălzirea globală antropogenă a început cu 7.000 ani în urmă, stopând o nouă glaciație! Se va schimba paradigma climatică actuală?
cu intarziere la topicul entropiei, discutat in articole anterioare, dar si intr-un articol vecin referitor la demonul lui Maxwell
Misterul gravitatiei explicat prin entropie
lucrarea lui Erik Verlinde:
https://www.google.com/url?sa=i&source=web&rct=j&url=https://arxiv.org/pdf/1001.0785&ved=2ahUKEwjL-OmkroaTAxUP3wIHHS0uGE4Qy_kOegYIAQgFEAE&opi=89978449&cd&psig=AOvVaw0C3wV4GH6h4a9pB-oKvBL0&ust=1772717727782000
sunt sigur ca dl.profesor Cranganu a avut un articol si pe tema asta
Dacă vă voi spune că aveți o intuiție extraordinară, va trebui să produc și o dovadă extraordinară. Iat-o:
Lucrarea citată, care discută în principal despre gravitatea entropică sau gravitatea emergentă, este acum „în aluatul” noului meu eseu, intitulat provizoriu „O lume, multe lumi sau o lume care se multiplică?”. După emergența vieții, voi analiza și alte fațete interesante ale fenomenelor emergente. Keep in touch😊
Abia va astept articolul.
Forta adiabatica. Suna aproape; de parca poti s-o atingi.
Gravitatia; sus/jos, nord/sud pe harta. Unde o fi susul undeva intre Pamant si Luna?
Inainte de Cristos; inainte dragi tovarasi si pretini…
E 7:30 seara, acusi apare Dilema de saptamana asta.
”lucrarea lui Erik Verlinde:”
Fără niciun fel de falsă modestie: am scris despre lucrarea lui Erik Verlinde în urmă cu mai mulți ani, într-un comentariu la articolul Dl.Crânganu despre materia întunecată. Revendic prioritatea publicării 😀
P.S. Link-urile ar trebui curățate de toată maculatura adăugată de Google.
Așa arată acel link, pe site-ul original:
https://arxiv.org/pdf/1001.0785
Urmărind șirul de text al link-ului de la Google, se poate identifica ”https” și apoi trebuie șters tot ce urmează după ampersand (&) sau după primul semn de întrebare, cu tot cu ampersand și cu semnul de întrebare.
accept revendicarea, ca daca nu eram sigur ca l-am citit pe undeva nu insistam sa-l caut cu ajutorul lui AI; doar ca AI probabil ca inca n-a capatat destula incredere in sursa „Harald” si m-a trimis pe alta pista, via Google :)
si stand eu asa la sueta cu AI-ul, il intreb:
eu: paradoxal, acceleratia gravitationala la nivelul marii e mai mare la pol decat la ecuator, ce explicatie imi dai ?
AI, Ex1: la ecuator compenseaza forta centrifuga
AI, Ex2: polul e mai aproape de centrul Pamantului
eu: cumva tu citezi din manualul de fizica pentru scolari ? vai, bietii copchii !!
O explicație mai avansată:
La nivelul mării „cântărim” mai mult la poli decât la ecuator din două motive: forma turtită a Pământului (geoid, elipsoid de rotație) și rotația lui, care introduce o forță centrifugă maximă la ecuator și nulă la poli.
1. Forma Pământului (distanța față de centru)
Pământul nu este o sferă, ci este turtit la poli și bombat la ecuator (elipsoid de rotație). Raza polară este ≈ 6356,8 km, iar raza ecuatorială ≈ 6378,1 km.
Conform legii lui Newton, accelerația gravitațională g scade cu pătratul distanței față de centrul de masă; fiind mai aproape de centru la poli decât la ecuator, atracția gravitațională este puțin mai mare acolo.
Doar din acest efect (fără rotație) Pământul ar „trage” mai tare la poli decât la ecuator.
2. Rotația și forța centrifugă
Pământul se rotește în jurul axei sale; la ecuator viteza tangențială este maximă, la poli este zero.
Într-un sistem de referință legat de Pământ, apare o forță centrifugă îndreptată în afară, care se compune cu gravitația propriu-zisă. La ecuator ea are valoarea maximă și „anulează” o mică parte din greutate, la poli e nulă.
Din acest motiv, accelerația efectivă a „gravitației” (de fapt gravitație + efect centrifugal) este mai mică la ecuator decât la poli.
3. Valorile numerice tipice
Gravitația efectivă la nivelul mării variază aproximativ de la 9,78 m/s² la ecuator la 9,83 m/s² la poli.
Diferența e de ordinul a 0,5–1%, astfel încât un om de 100 kg la poli ar „cântări” cu aproximativ 0,5–1 kg mai puțin la ecuator.
Deci „paradoxul” dispare dacă separăm clar: atracția gravitațională crește la poli pentru că suntem mai aproape de centrul Pământului, iar forța centrifugă scade g la ecuator, unde rotația este mai rapidă, efectele combinându-se în aceeași direcție (g mai mare la poli).
eu am intrebat de acceleratia gravitationala, nu ce indica un cantar
1. legea proportionalitatii inverse e valabila pentru puncte materiale; aici avem de-a face cu o masa distribuita: un volum mai mic inseamna masa mai mica si implicit forta gravitationala mai mica, nu mai mare
2. e ca si cum ati spune ca acceleratia gravitationala scade daca eu sar pe o saltea elastica sau ma scufund in baie precum Arhimede
V-au scăpat numeroasele „…” din jurul „cântarului”.
sunt perfect de acord ca gaura covrigului poate fi mai relevanta decat insusi covrigul, dar tocmai de asta e nevoie sa verificam in ce fel regula generala e valabila si in cazuri particulare;
sau cu alte cuvinte: daca vreau sa inteleg gravitatia, consider ca e perfect legitim sa ma intreb de ce poate fi maxima intr-un punct unde nu exista deloc masa; iar teoria lui Erik Verlinde poate explica asta
”acceleratia gravitationala la nivelul marii e mai mare la pol decat la ecuator”
Asta e simplă teorie, bazată pe convenții gen MSL (AMSL) și pe un fel de common sense al fizicienilor teoreticieni (gen Sheldon din TBBT 😀 ). În practică, lucrurile sunt mult mai nuanțate: undeva în Oceanul Indian există o anomalie gravitațională unde nivelul real al mării e cu peste 100 de metri mai jos decât MSL (literalmente, o ”groapă” în mare). În timp ce la nord se Australia există un ”deal” pe mare, unde nivelul real al mării e cu vreo 80 de metri mai sus decât MSL. Deci gravitația e atât de redusă acolo, încât apa nu apucă să curgă, rămâne cu aproape 200 de metri mai sus decât în ”groapa” din Oceanul Indian.
Mareea datorată Lunii e mult mai redusă, în niciun caz nu poate explica 200 de metri diferență (reală, nu teoretică) de nivel al mării. Dar în teorie, MSL e același, atât în Pacific, cât și în Oceanul Indian.
Și în Atlantic există anomalii gravitaționale: nivelul real al mării, măsurat între Marea Britanie și Groenlanda, e semnificativ mai sus decât nivelul real al mării în Bahamas.
neomogenitatea ar fi fost o explicatie acceptabila ca atare;
dar fiind eu scolar in cala IX si primind explicatia cu M/r^2, admit ca r^2 e relevant la patrat, dar pe masura ce sap catre centrul pamantului am o problema: cat o fi masa in centrul pamantului ? ok, speculez eu ca e zero, desi doamna de F cred ca nu a zis asa; pe de alta parte, profu’ de logica deja m-a invatat sa nu evaluez parametrul in functie de rezultat; sa fiu eu mai sigur, consider o planeta perfect sferica si perfect omogena, dar goala pe dinauntru; cat o fi gravitatia in centrul de masa ? ok, n-avem nici masa si n-avem nici gravitatie ca se compenseaza simetric; dar cat o fi gravitatia la 10m de centrul pamantului, in acelasi gol ?
la asemenea explicatii ma simt obligat sa privesc cu retinere valorile oficiale;
analiza explicatia 2 privind rotatia:
– cazul unui corp care incearca sa isi ia zborul: evident ca are o acceleratie a vitezei tangentiale, pentru ca are aceeasi stare de miscare ca si pamantul
– cazul unui meteorit care cade: depinde daca pica la pol sau la ecuator ? se roteste impreuna cu pamantul ? sa iau in calcul si franarea atmosferica ?
”pe masura ce sap catre centrul pamantului am o problema: cat o fi masa in centrul pamantului ?”
Aici cred că există o aplicabilitate mult mai concretă: într-o ”căldare” dintre munți, o depresiune montană cum ar fi la Tulgheș, gravitația de pe fundul văii Bistricioarei (pe-acolo trece drumul național DN-15, pe unde am mai circulat eu) e mai crescută sau mai redusă, din cauza munților din jur?
Am înțeles că și munții au densități diferite: acolo unde e bazalt (deci foste erupții vulcanice unde lava s-a răcit în aer liber) s-ar părea că roca e mai densă decât acolo unde e granit (deci lava s-a răcit în subteran, iar roca a ieșit la suprafață după milioane de ani). Însă aici chiar ne aflăm pe terenul Dl.Crânganu, căruia o să-i adresez întrebarea: există anomalii gravitaționale semnificative la scară mică, de genul exemplului deja menționat, Tulgheș față de Ceahlău? E mai redusă gravitația jos în vale la Tulgheș, din cauza Ceahlăului și a muntelui dinspre nord (cred că Piatra Roșie) care ”trag” fiecare în lateral?
aplicatie concreta:
o nava spatiala are masa M distribuita omogen si e in forma de saiba cu De=200m, Di=20m si H=20m
fie O centrul de masa, iar OZ axa verticala;
rugam sa vina un olimpic sa calculeze acceleratia gravitationala :)
eu pot doar sa pariez ca in centrul de masa e zero, apoi incepe sa creasca pe OZ pana intr-un punct de maxim si de-abia apoi incepe sa descreasca catre spatiu invers proportional cu distanta
incepe sa descreasca catre spatiu invers proportional cu distanta
La distanțe mari, descreșterea este de tip 1/z^2, nu „invers proporțională cu distanța” (adică
1/z).
@Prototipescu
E zero in orice punct din interiorul saibei, nu doar in centrul de masa. Asa am calculat candva, dar nu e exclus sa ma fi inselat :))
Ma rog, in planul orizontal care contine centrul de masa, daca vreti sa tinem cont si de grosime. Cred ca punctul de maximum e pe suprafata saibei, foarte probabil oricare punct din interior.
(e o chestie de simetrii, dar mai bine verificati cu IA-ul :), cred ca chiar Newton afirma ceva asemanator, gravitatie zero intr-o minge)
scuze, mai mereu sunt neglijent in exprimare
desigur ca mi-ar fi placut sa pot scrie ecuatia laplacian(psi)=4xpixGxdensitate, in care patratul distantei nici nu apare explicit
dar cati ori fi stiind ce semnificatie are un laplacian si ar pricepe ceva din asta ?
m-am straduit sa fac analogia cu covrigul ca sa elimin relevanta centrului de masa;
desi cred ca ar fi instructiv pentru oricine are placerea sa citeasca un articol precum cel al lui Erik Verlinde, ce anume „spune” un laplacian, un „h”, un „i”, un „e” la puterea x, etc, care au obiceiul sa se strecoare in majoritatea bilanturilor energerice
Măsurătorile gravimetrice terestre necesită o serie de corecții înainte de a se transforma în anomalii gravimetrice (conducătorul meu de doctorat din România, academicianul Liviu Constantinescu, el însuși un expert gravimetrist, nu folosea termenul „corecții” pentru că, argumenta el, nu este nimic greșit cu măsurătorile din teren pentru ale corecta. În cursurile sale și în discuțiile cu mine folosea numai termenul de „reduceri” geofizice – reducem efecte care nu ne interesează).
Corecțiile gravimetrice transformă valorile brute măsurate într-un câmp de gravitație „normalizat”, din care pot fi apoi extrase anomaliile ce reflectă variații de densitate în subsol.
Corecții (reduceri) aplicate măsurătorilor gravimetrice
Valorile brute înregistrate de gravimetru sunt afectate de factori instrumentali, astronomici și geofizici de scară mare. Pentru a obține valori comparabile între stații, se aplică, în mod uzual, următoarele corecții:
– Corecția de drift: elimină variațiile lente ale gravimetrului în timp (deriva instrumentală), prin remăsurarea periodică a unor stații de bază și interpolarea derivației între ele.
– Corecția de maree: înlătură efectul variațiilor atracției lunii și soarelui asupra câmpului de gravitație terestru în timpul zilei când s-au efectuat măsurători.
– Corecția de latitudine: elimină variația regională a gravitației cu latitudinea, datorată formei aplatizate a Pământului și rotației sale; astfel, se raportează valorile măsurate la un câmp gravitațional normal (teoretic), calculat pe baza unui Elipsoid de Referință internațional, unde valoarea gravității variază numai cu latitudinea (densitatea interiorului terestru fiind considerată unică peste tot).
– Corecția de aer liber (free‑air): corectează scăderea gravitației cu altitudinea față de geoid/nivelul mării, presupunând că între punctul de referință și nivelul de referință nu există masă, ci doar aer; se aplică proporțional cu elevația stației.
– Corecția Bouguer: ține seama de atracția masei de rocă FLte între nivelul mării (sau geoid) și punctul de observație; se modelează ca o placă de grosime egală cu altitudinea și densitate ipotetică constantă.
– Corecția de curbură (parte a corecției Bouguer complete): ajustează geometria plăcii Bouguer infinite la o „calotă sferică” de rază finită, pentru distanțe mari, mai ales în teren montan.
– Corecția de teren: ia în calcul efectul reliefului local (dealuri, văi) de jur împrejurul stației asupra valorii măsurate, corectând abaterea față de modelul simplificat al plăcii Bouguer netede. [
După aplicarea acestor corecții, se obțin diverse tipuri de câmpuri: gravitate de aer liber, anomalii Bouguer simple și, cu corecție de teren, anomalii Bouguer complete. Aceste tipuri de anomalii gravimetrice sunt folosite standard în interpretarea geologică.
Anomalii gravimetrice și rolul variațiilor de densitate
Anomaliile gravimetrice reprezintă abateri ale valorii gravitației corectate în raport cu un câmp gravitațional „normal” (teoretic) pentru latitudinea și altitudinea respective; ele exprimă excesul sau deficitul de masă în subsol. După semn, se disting:
– Anomalii pozitive: valorile măsurate sunt mai mari decât cele normale, indicând, în general, corpuri de densitate mai mare decât rocile înconjurătoare (de exemplu, ultramafite, bazalte, cruste îngroșate sau baze cristaline mai dense).
– Anomalii negative: valorile măsurate sunt mai mici, sugerând prezența unor corpuri cu densitate mai mică (sedimente groase, domuri de sare, structuri vulcanice ușoare, rădăcini subcrustale de munți).
Primele prospecțiuni gravimetrice executate în țara noastră de Toma Petre Ghițulescu și Iulian Gavăt (membru corespondent al Academiei; a făcut studii liceale împreună cu viitorul academician Ștefan Procopiu la Liceul Gh. Roșca Codreanu din Bârlad, liceu pe care l-am absolvit și eu ca șef de promoție, zeci de ani mai târziu). Anomaliile negative măsurate pe Valea Prahovei de cei doi geofizicieni au condus la localizarea domurilor diapire în capul cărora se găsesc principalele structuri petrolifere din România sec. al XX-lea.
Rolul variațiilor de densitate ale rocilor este esențial: după ce au fost eliminate efectele latitudinii, altitudinii și topografiei, anomaliile rămase reflectă în principal schimbări laterale de densitate în subsol. Amplitudinea unei anomalii este controlată de contrastul de densitate dintre corp și rocile gazdă, volumul corpului și adâncimea la care se află, iar forma (lungimea de undă, lățimea la jumătate din amplitudine) este legată de geometria și adâncimea sursei.
De exemplu, o dorsală crustală alcătuit din roci mai dense decât sedimentarul înconjurător produce o anomalie gravimetrică pozitivă, chiar dacă relieful la suprafață este relativ neted, deoarece gravimetria „vede” distribuția de masă din adânc, nu doar topografia superficială. În practică, interpretarea anomaliilor gravimetrice combină hărțile de anomalii Bouguer cu informații geologice și de densitate (din foraje, probe de rocă, seismică) pentru modelarea 2D/3D a structurii crustale și a corpurilor geologice.
la modul concret pot sa consider si un disc plin cu D=100m si H=20m;
pariez ca „g” e mai mare la „ecuator”, pe oricare axa orizontala, decat la „pol” pe axa verticala din centrul de greutate
Mai trebuie făcută o precizare importantă:
Valoarea absolută a gravitației într-un punct și valorile relative din prospecțiuni sunt legate, dar nu sunt același lucru; diferă prin ce se măsoară efectiv și prin scară/unități de utilizare.
Gravitație absolută
Este accelerația reală a gravitației într-un punct, exprimată ca valoare fizică „de sine stătătoare” (nu prin raportare la alt punct).
Se determină cu gravimetre absolute (tip „free‑fall” sau balistic), în condiții controlate, cu precizii de ordinul µGal.
Se folosește în geodezie și metrologie pentru definirea/rețeaua de referință gravimetrică a unei țări sau a globului.
Unitatea de măsură este cea a accelerației: în SI se folosesc, m/s2. În practică gravimetrică se mai folosește și gal-ul (1 Gal = 1 cm/s² = 0,01 m/s²), cu submultiplii săi (mGal, µGal).
Gravitație relativă în prospecțiuni
Gravimetrul relativ nu dă direct valoarea absolută a lui g, ci variația de gravitate față de o stație de bază (cu g cunoscut absolut sau adoptat din rețea).
Într-o prospecțiune, se măsoară diferențe de gravitate între puncte, apoi întregul set de date se „leagă” la valoarea absolută a stației de referință; astfel, hărțile gravimetrice sunt în fond câmpuri de anomalii (deci gravități relative, corectate).
Instrumentele relative sunt portabile, rapide și sensibile, proiectate să detecteze variații mici spațiale (de ordinul mGal sau chiar µGal), nu neapărat valoarea absolută cu eroare minimă.
Și măsurătorile gravimetrice relative sunt, în esență, tot accelerații, deci folossec aceleași unități de bază: m/s² sau Gal.
În practică de prospecțiune se lucrează aproape exclusiv în miligal (1 mGal = 10⁻⁵ m/s²) sau în microgal (1 µGal = 10⁻⁸ m/s²), deoarece anomaliile gravimetrice de interes geologic sunt de ordinul câtorva mGal–zeci de mGal.
Pe scurt: gravitația absolută caracterizează valoarea fizică locală a lui g într-un cadru de referință global, iar gravitația relativă din prospecțiuni caracterizează diferențele spațiale ale lui g, raportate la o stație de bază, fiind folosită pentru identificarea anomaliilor structurale din subsol.
Personal, am lucrat numai cu gravimetre relative. După ce am plecat din țară, în România s-au executat 5 măsurători absolute ale gravitației în jurul anului 1995 la Surlari, Timișoara, Constanța, Iași, Cluj‑Napoca.
Cine salvează Marea Britanie de la catastrofa climatică? Coaforii!!!
Detalii,
Hairdressers could be a secret weapon in tackling climate change, new research finds
––––
Așa că, dacă britanicii își pun speranțele climatice în coafori, noi n‑avem decât să așteptăm cu emoție studiul românesc despre rolul taximetriștilor în stabilizarea ecosistemelor urbane. Poate, cu puțin noroc, vom afla că schimbarea climei se poate opri definitiv dacă șoferul îți explică, între două claxoane, cum „nu mai e ca pe vremuri, șefu’, s‑a dereglat tot globu’”.
Până atunci, să ne bucurăm că Marea Britanie a găsit, în sfârșit, soluția: nu în laboratoare, nu în politici publice, ci în spuma de păr. Restul lumii poate doar să ia notițe și să spere că, la următoarea conferință ONU, cineva va avea inspirația să declare oficial: „Coafura bate CO₂.”
Iar când și „cercetarea” asta va fi bifată, nu ne va rămâne decât să extindem studiul la frizerii de cartier, la vânzătoarele de la covrigărie și la băiatul de la xerox — toți „influenceri” climatici în stare latentă, gata să salveze planeta cu o vorbă bună și o privire înțeleaptă. În fond, dacă știința a ajuns să caute soluții în spuma de păr, atunci chiar nu mai avem nicio scuză: Mare-i grădina lui Dumnezeu, dar cât de mulți sar gardul…😂
Cand o sa angajeze frizerite cu burka-n cap, atunci sa vedeti dialog de curtoazie. Aici am vazut dintr-alea cu batic. Eram la tuns si la schimbul de tura intra femeia cu broboada. Primul lucru la care m-am uitat e sa nu aiba cu ea centura cu C-4. Nici nu vreau sa vad pe vre-o una cu ceva ascutit in mana (foarfeca, brici etc) langa mine.
Sa citam din clasici :))))
https://www.youtube.com/watch?v=MPMhMMjM_KM
🤣😁😂
The Iran War and the Climate Emergency
Nu am scris nimic despre războiul din Iran, deși aș fi putut. Sunt acum prea mulți „experți” care, ciudat, au răsărit ca ciupercile după ploaie pe solul strămoșesc. De aceea, mă limitez să aduc în discuție o altă față, nediscutată în mass media din România, a acestui război: emergența climatică!
Traduc un anunț al ONG-ului Covering Climate Now:
=======================================
În fond, pentru apostolii „urgenței climatice”, nu există războaie, ci doar emisii cu potențial narativ. Mor oameni? Se prăbușesc state? Se redesenează alianțe? Detalii colaterale. Important e să nu cumva să crească ppm‑ul. Iar dacă tot trebuie să aleagă între un conflict regional și un scenariu apocaliptic global (iarna nucleară), alegerea pare simplă: apocalipsa, desigur — dar una cu bilanț de carbon favorabil. În logica lor, nu contează cine pierde războiul, atâta timp cât câștigă… temperatura medie globală.
Oare cât mai durează până când vor propune, cu aer grav, ca tratatele de pace să fie negociate direct cu IPCC-ul?
NBC’s top climate reporter resigns
Ce face un reporter climatic de top când obiectul muncii sale devine minuscul și insignifiant? Demisionează și devine report independent (freelancer).
Citez dintr-un articol publicat cu puțin timp în urmă:
–––––––
Cât timp sperietoarea climatică ocupa așa-numitele frontlines ale oricărei emisiuni de știri a postului NBC, dl. Cain era mulțumit de jobul său. Acum, se declară epuizat: cauza cea mai probabilă este că de la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui se macină altă făină climatică la moara televiziunilor de știri…
Și, brusc, descoperim că „cea mai existențială amenințare la adresa umanității” nu mai încape în grila de programe. Nu pentru că s-ar fi evaporat amenințarea, ci pentru că s-a evaporat prioritatea editorială. Iar când apocalipsa nu mai prinde slotul de prime-time, profeții ei rămân fără amvon.
În fond, drama lui Cain nu e că planeta arde, ci că nu mai arde suficient de convenabil pentru a justifica un reporter climatic cu statut de vedetă. Iar când ratingul se răcește, chiar și încălzirea globală devine o poveste… sezonieră.
Ca să-l văd cu adevărat epuizat, l-aș pune să explice de ce, peste noapte, „urgența climatică” a devenit o rubrică opțională, undeva între știrile sportive și prognoza meteo. Acolo unde, probabil, va ajunge și el.
OT. Ce naiba e aia „UN fee”? Pe romaneste comision platit ONU? WTF?
Mi-a venit in feed dracia asta:
–––––––
“What the h*ll is a UN Fee?” (…)
Canada is building an offshore oil project off Newfoundland. But because it’s just far enough offshore, a UN treaty says we have to pay the United Nations a royalty on our own oil. The fee starts at 1% of production and rises to 7% (…)
So we drill the oil (…) and send a cheque to the UN for permission.”
––––––
Încerc un posibil răspuns la întrebarea „Ce e aia UN fee”:
Este vorba despre Articolul 82 din Convenția ONU privind Dreptul Mării (UNCLOS). Acesta prevede că atunci când un stat exploatează resurse minerale pe platoul său continental extins, adică dincolo de limita de 200 mile marine, trebuie să plătească o redevență către International Seabed Authority (ISA).
Această redevență:
– începe la 1% din producție în anul 6 al exploatării;
– crește cu 1% pe an până ajunge la 7%;
– este plătită de statul costier, nu de companii;
– banii sunt distribuiți către statele în curs de dezvoltare.
Acest mecanism este confirmat de surse oficiale canadiene: proiectul Bay du Nord, aflat în Flemish Pass, este în afara limitei de 200 mile, deci intră sub incidența Articolului 82.
De ce există această obligație?
UNCLOS a fost negociat pentru a evita conflicte maritime și pentru a stabili reguli clare privind resursele. Logica Articolului 82 este:
– statele pot revendica un platou continental extins, dar
– resursele dincolo de 200 mile sunt considerate „patrimoniu comun al umanității”,
– deci exploatarea lor implică o contribuție financiară către comunitatea internațională.
Nu este o taxă pentru „permisiune”, ci o redevență pentru exploatarea unei zone care nu mai este exclusiv națională.
Cum se aplică în cazul Canadei?
Proiectul Bay du Nord este primul caz global în care Articolul 82 devine efectiv aplicabil. Canada și provincia Newfoundland & Labrador au disputat ani de zile cine plătește redevența. În 2026, guvernul federal a anunțat că va acoperi până la 1 miliard de dolari din aceste plăți pentru a debloca proiectul.
Așadar:
Canada nu „plătește ONU pentru propriul petrol”, ci plătește o redevență prevăzută de tratatul internațional pe care l‑a ratificat, pentru că exploatarea are loc în afara ZEE, pe un platou continental extins.
Va multumesc!
Lume, ia aminte la cum raspunde un profesor adevarat unei intrebari. Cu date, acte, fapte. Asa se face, de-asta Domnul Profesor Cranganu este cine este, bagati bine la cap pentru ce-l admiram! Si daca aveti si ceva minte comparati cu ce mai apare pe-aci in scrisa cite unui profesoras de duzina uzual lacramator mioritic. Luati exemplu, asa se face, babaetz, care va mai dati profesori (unii universitari!) pe-aici.
Si studentul ala din prima banca (o, tempora!) o sa-l intrebe la seminar:
Acuma, domnule profesor, mie tratatul ala nu-mi suna bine. O fi el ratificat si posibil folositor sa nu se ia x cu y la bataie pe vreo resursa insa a contribui cu bani la o birocratie corupta numita ONU nu e in regula. Ok, alta n-avem dar poate-a venit timpul s-o refacem si s-o regindim pe asta.
Ar mai fi ceva: de ce platitorul de taxe canadian trebuie sa plateasca taxa aia si nu, sa zicem, compania care exploateaza zacamintele caz in care ar fi doar simpla taxare a profitului companiei? Sigur, ar ramine si „mica” problema a taxarii de catre cine si cu ce drept. Si niscaiva probleme mai mari: sub ce motiv si mai ales pentru ce anume? Raspunsul simplu contabilicesc, „pentru profitul obtinut” nu mi se pare suficient.
Ar mai fi ceva: de ce platitorul de taxe canadian trebuie sa plateasca taxa aia si nu, sa zicem, compania care exploateaza zacamintele caz in care ar fi doar simpla taxare a profitului companiei?
De ce pare „UN fee” scandaloasă în discursul public?
Pentru că formularea „we drill the oil and send a cheque to the UN” este o simplificare politică. Ea ignoră:
– faptul că UNCLOS oferă Canadei dreptul exclusiv de a exploata acea zonă;
– faptul că fără UNCLOS, alte state ar putea contesta exploatarea;
– faptul că redevența este mică în raport cu veniturile proiectului;
– faptul că industria petrolieră însăși susține UNCLOS, inclusiv în SUA.
Ce merită urmărit în continuare?
– Dacă Bay du Nord va fi construit efectiv (există presiuni din partea activiștilor climatici și unele economice);
– Cum va fi distribuită redevența de către ISA;
– Dacă alte state vor avea proiecte similare, ceea ce ar crea precedente importante.
Imi fac mea culpa, daca industria petroliera sustine UNCLOS discutia este inchisa, isi vede industria singura de interesele ei. Case closed.
Înainte de actualul sistem (12 mile marine apele teritoriale și 200 de mile marine zona economică exclusivă) disputele între state erau nesfârșite. Marina militară britanică escorta bărcile englezești de pescuit în apele teritoriale ale Islandei, până în punctul în care Islanda a amenințat că se retrage din NATO. Englezii se lamentează și azi pentru că au fost nevoiți să accepte aranjamentul impus de NATO în 1976, ei pescuiau de 500 de ani în apele Islandei, inclusiv pe vremea când era teritoriu danez. Și cu Norvegia au avut dispute similare.
Ma intreb daca includerea Dorsalei Lomonosov in platoul continental al Rusiei nu e o cale de a ocoli Articolul 82 Probabil Rusia e semnatara a tratatului.
Răspunsul scurt este că nu, includerea Dorsalei Lomonosov în platoul continental al Rusiei nu ar permite ocolirea Articolului 82 UNCLOS. Dacă Rusia ar obține recunoașterea oficială a extinderii platoului său continental până la Polul Nord, obligațiile prevăzute de Articolul 82 s‑ar aplica integral, nu ar dispărea.
OFF TOPIC
PCBN (nitrura cubica de bor policristalina?)
https://www.ceramtec-industrial.com/en/materials/pcbn-polycrystalline-cubic-boron-nitride
Suntem prima firma din America de Nord care produce masini specializate de sudat prin frictiune (Friction Stir Welding). Saptamana trecut a venit beneficiarul la probele de receptie, impreuna cu 2 firme care fac scule pentru SFW. Masina a sudat otel in grosime de 10 mm cu o scula facuta din nitrura cubica de bor.
Nitrura asta are structura similara cu a diamantului iar duritatea e foarte apropiata. Beneficiul e ca, la temperatura la care are loc procesul, diamantul ar fi difuzat in otel; lucru care nu are loc cu nitrura de bor. Interesant mi s-a parut similaritatea dintre nitrura si carbonul cristalin. Exista nitrura de bor in retea hexagonala, similara cu a grafitului. Chiar e folosita, ca si grafitul ca lubrefiant Mai e una, tot pe acolo, dar cu molibden (Molyote).
Dupa ce am proiectat partile mecanice specifice procesului, m-am ales cu un pix promotional care are fragmente de nitrura de bor intr-un compartiment transparent, fragmentele plutind in ulei incolor. 😁
De mentionat ca scula pentru sudura de 10 mm adancime coste 23.000 $. Noroc ca n-am spart-o!
Felicitări pentru valoroasa realizare tehnologică! PCBN‑ul din comentariul dvs. merită toată admirația: este unul dintre acele materiale care par inventate special pentru a împinge limitele ingineriei, iar faptul că l‑ați văzut lucrând într‑un proces atât de brutal precum Friction Stir Welding pe oțel de 10 mm spune enorm despre performanțele lui.
O întrebare: Aveți în plan să testați și variante PCBN cu matrice pe bază de superaliaje, cum sunt cele dezvoltate recent pentru FSW în aplicații grele? (Există deja brevete și programe europene care merg în direcția asta.)
Suntem la inceput Domnule Cranganu. Ce stiu e ca procesul de fbricatie necesita sinterizare in niste „anvils” la presiuni si temperaturi mari, deci trebuie sa fie un liant. Ce stiu cert e ca scuala e policristalina nu un monocristal, crescut ca diamantul sintetic. Chiar m-ati facut curios. O sa intreb ce liant folosesc.
Dece am pomenit de PCBN? Ma gandeam ca ar fi foarte potrivita pentru capete de foraj de mare adancime.
Dece am pomenit de PCBN? Ma gandeam ca ar fi foarte potrivita pentru capete de foraj de mare adancime
FSW‑ul dvs. cu PCBN atinge exact zona de frontieră unde se întâlnesc două lumi: materialele superdure și ingineria extremă. Întrebarea dacă PCBN ar putea fi folosit și în sapele de foraj de mare adâncime este excelentă — și răspunsul cere o privire atentă la ce se întâmplă în forajul petrolier la 5–10 km adâncime.
Condițiile din forajul de mare adâncime
La adâncimi mari, sapa de foraj lucrează într-un mediu care combină:
– presiuni litostatice enorme (peste 1.000 bari)
– temperaturi ridicate (150–250°C în mod obișnuit, uneori >300°C în zone HPHT (High Pressure High Temperature)
– șocuri mecanice continue (impact, vibrații torsionale, stick‑slip)
– interacțiune cu fluide abrazive și particule dure
Aceste condiții sunt mult mai brutale decât cele din FSW, unde temperatura este mai mare, dar solicitările sunt controlate, iar scula nu este lovită continuu de rocă.
Industria petrolieră folosește în prezent următoarele familii principale de scule:
1) PDC bits (Polycrystalline Diamond Compact)
Acestea sunt standardul modern în forajul de mare adâncime.
PDC‑urile sunt discuri de diamant policristalin sinterizat pe un substrat de carbură de tungsten. Ele oferă: duritate extremă, rezistență bună la abraziune, viteză mare de penetrare, comportament previzibil în roci dure. Sunt folosite în majoritatea forajelor moderne, inclusiv în medii HPHT.
2) Diamante naturale sau artificiale
Folosite în roci foarte dure și abrazive, în special în foraj geologic sau în secțiuni de rocă cristalină.
3) Tricone bits cu inserții de carbură de tungsten
Preferate în roci foarte dure, fracturate sau abrazive, unde șocurile mecanice ar distruge PDC‑urile.
Prin comparație, PCBN este extraordinar în aplicații cu temperaturi foarte mari, frecare intensă și interacțiune cu materiale feroase — exact cum ați observat în FSW pe oțel.
Dar în forajul petrolier apar trei probleme majore:
1) Șocurile mecanice extreme
PCBN este foarte dur, dar mai fragil decât PDC‑ul. În foraj, impacturile repetate ar provoca microfisuri și spalling.
2) Interacțiunea cu roci silicioase
PCBN este optim pentru materiale feroase.
În foraj, rocile sunt adesea: silicioase, carbonatice, metamorfice, cu incluziuni abrazive.
Diamantul (PDC) are o performanță superioară în aceste roci.
3) Costul prohibitiv
Dacă o sculă PCBN pentru FSW costă 23.000 USD, imaginați-vă o sapă de foraj cu zeci de inserții PCBN.
O singură cursă de foraj poate distruge o sapă în câteva ore în roci dure.
În concluzie, PCBN este un material excepțional, dar nu este încă potrivit pentru sapele de foraj de mare adâncime, unde:
– șocurile mecanice sunt dominante
– rocile sunt neferoase
– costurile sunt enorme
– PDC‑urile oferă un compromis ideal între duritate, tenacitate și preț
În prezent, PDC‑urile sunt standardul absolut în forajul profund, completate de tricone bits în roci foarte dure.
Va multumesc. Ca de obicei sunteti foarte bine informat!
O glumita facuta de mine intr-o sedinta, apropo de carbura de tungsten. Le spun ca nu-i carbura de tungsten ci de WOLFRAM, cu un accent nemtesc neaoș. S-au uitat la mine ca la felul 14. Am deschis google sa le arat ce-i aia. Doar unul mai istet a zis…aaaaaaaa de asta are simbolul W in tabelul lui Mendeleev…A fost de pomina. Ma striga Wolfram prin fabrica acum 🤣
Când mai am timp, la cursurile de The Dynamic Earth, vorbind despre elementele care compun principalele minerale, folosesc un subterfugiu pentru a strecura puțină latină în mințile tinere și (unele) doritoare de cunoaștere suplimentară.
Îi întreb pe studenți de ce multe elemente au nume englezești care nu se regăsesc în simbolurile lor din tabelul lui Mendeleev. De exemplu: Au-Gold; Ag-Silver; Fe-Iron; Hg-Mercury etc. După o mică așteptare, le recit denumirile lor latinești: Aurum; Argentum; Ferrum; Hydrargyrum etc. Mulți apreciază, dar unii mi-au scris în review-urile lor la sfârșit de semestru: Noi am plătit pentru un curs de geologie, nu unul de latină…No more comments.
Mie mi se pare interesant cum „lead” – plumbul a ramas in engleza in varianta latina dar in alte cuvinte,.. „plumber” – instalator.
Mai există o utilizare directă a termenului „plumb” – plumb line care înseamnă firul cu plumb.
Este termenul standard în:
– construcții și topografie — pentru firul cu greutate folosit la verificarea verticalității;
– arhitectură — pentru alinierea precisă a elementelor;
– navigație tradițională — pentru măsurarea adâncimii apei (în acest caz apare și forma sounding line, dar doar când funcția este de sondare, nu de verificare a verticalității)
Asta-i firma care ne-a lasat sa-i folosim scula pt FSW in otel. Fac si sape de foraj vad. Element 6, un nume SF. N-am aflat ce liant folosesc pt sinterizare.
https://e6-prd-cdn-01.azureedge.net/mediacontainer/medialibraries/element6/documents/datasheet/fsw-solutions-for-steel_infosheet_en.pdf?ext=.pdf
Element Six is a global leader in the development and production of synthetic diamond and tungsten
carbide solutions. For over 75 years, our innovation expertise has enabled a wide range of industries,
from aerospace and mining, to semiconductors and sensing. Part of the De Beers Group, our primary
manufacturing sites are located in the US, UK, Ireland, Germany and South Africa. Our sites in
Ireland, Germany and South Africa are ISO 50001 certified. All sites are ISO 14001 certified.
Faptul că ei produc diamante sintetice îi plasează în categoria furnizorilor de sape de foraj.
Fondatorul De Beers.
https://en.wikipedia.org/wiki/Ernest_Oppenheimer
Dacă ați vrut să legați numele fondatorului De Beers (Ernest Oppenheimer) de cel al directorului Manhattan Project, – Robert Oppenheimer, legătura nu există.
Ernest Oppenheimer și J. Robert Oppenheimer nu sunt înrudiți.
Deși împart același nume de familie și origini evreiești germane, cele două familii provin din linii complet diferite și nu există nicio legătură genealogică documentată între ele.
Bună ziua! Doar câteva neclaritati am și eu:
”In cazul CO₂, Endangerment Finding a funcționat ca un „etilotest” fără cifră-limită: admitem, în abstract, că la un anumit nivel concentrația ar putea deveni problematică, dar documentul nu precizează nicăieri care este acel nivel. Cu toate acestea, CO₂ a fost tratat, în practică, ca o substanță periculoasă, aproape ca „inamicul public nr. 1”. Analogia cu etilotestul este greșită dupa mine, sistemele climatice nu funcționează cu praguri legale discrete. Nu există un prag de temperatură ilega ci vorbim de riscuri crescânde asa ca analogia este mai mult retorică, nu științifică.
”Lecția deep time: Pământul iubește CO₂ mai mult decât noi” Doar ca vorbim de un context destul de diferit daca ne referim la deep time: 1. diferențe majore: luminozitatea solara, poziția continentelor, circulația oceanelor, biosfera diferita, nivelul mării mult mai mare, etc. De exemplu: in Cretacic avem CO2 ≈ 1000 ppm
si nivelul mării ≈ +70 m. apoi argumentul mai ignoră impactul asupra civilizației moderne viața nu dispare, dar societatea umană poate avea probleme serioase.:)
Serele nu sunt un model pentru planeta deoarece că serele au temperatură controlată apa controlata,nutrienți controlați etc.
Partea cu Cuba este pur ideologica si vorbim de o metafora politica. Motivul real al crizei energetice cubaneze are ca si cauza infrastructură veche, embargo. lipsa investitiilor, criza petrolului venezuelean, nu politicile climatice.
Per ansamblu un articol destul de echilibrat.
Încerc să clarific câteva lucruri, fiindcă unele obiecții par să discute un alt articol decât cel pe care l‑am scris eu.
1. Despre „etilotestul fără cifră-limită”
Exact asta am spus și eu: Endangerment Finding nu oferă niciun prag numeric. Nu am afirmat nicăieri că sistemele climatice ar funcționa cu „praguri legale”. Tocmai absența unui prag este problema logică și juridică. Dacă analogia e retorică, atunci e retorică în același sens în care și Endangerment Finding este juridic fără cifre.
2. Despre deep time
Sigur, Cretacicul nu avea autostrăzi, aeroporturi și bănci centrale. Dar cifrele CO₂ și temperaturile sunt acolo în articol, cu tot cu contextul lor geologic. N-am spus că vrem să trăim în Cretacic, ci doar că planeta nu are alergie la CO₂. Asta e tot. Restul e interpretare creativă.
3. Despre sere
Nimeni nu a propus să transformăm planeta într-o seră. Exemplul era strict biologic: plantele reacționează la CO₂. Atât. Nu era un plan cincinal pentru terraformare.
4. Despre Cuba
Aici cred că ați citit în diagonală. Nu am spus că politicile climatice „au cauzat” criza energetică, ci că au fost invocate ca justificare. Diferența e importantă. Dacă un politician dă vina pe CO₂ pentru că nu are motorină, nu înseamnă că motorina a dispărut din cauza CO₂.
5. Despre „per ansamblu echilibrat”
Vă mulțumesc pentru complimentul final. E ca și cum ai spune: „Masa a fost bună, doar că supa, felul principal și desertul au avut mici probleme.” Apreciez totuși intenția.
Eu ma dau in vant dupa nickname-uri cu misiune declarata. Gen pancarda de miting electoral. Care va sa zica io stiu ce vreu, aprioric.
Era un pusti indigen care-si intreaba seful de trib cum de i-a dat un nume atat de concis: Doi Caini Imbarligati in Ploaie.
OFF TOPIC
Salt of the Earth: Vast Underground Salt Caverns Are Preserving Our History—and Just Might Power Our Future
O interesantă prezentare a sării pământului, care începe cu ceea ce s-a întâmplat recent la Praid, Harghita. Și mina Turda este menționată în articol. Și continuă cu numeroasele aplicații moderne ale stocării energiei (petrol, hidrogen, aer comprimat) în minele de sare dezafectate.
EOS, revista în care a apărut articolul, este editată de American Geophysical Union, cea mai mare organizație geofizică din lume.
OFF TOPIC
O importantă și semnificativă victorie a administrației Trump
BBC:
–––––––––––-
Ar fi de așteptat un rezultat asemănător și în Iran, căruia președintele Trump i-a cerut să capituleze necondiționat.
Interesting framing here—using the idea of „correct” values like body temperature or blood pressure to discuss atmospheric CO2 is a strong way to provoke debate. The key question, though, is whether there really is a stable „normal” for such a complex system, or only ranges shaped by long-term natural and human influences./…/
The comparison with medical „normal values” is a useful way to frame the question, but CO2 seems harder because the atmosphere has no single fixed baseline outside geological and human context. I’d be interested in seeing more discussion of what time scale should define a „correct” concentration. /…/