Și Teatrul Szigligeti, compania teatrală de limbă maghiară din Oradea, asemenea trupei de limbă română, a optat să deschidă noua stagiune cu o comedie. Și poate fiindcă din oferta stagiunii trecute a lipsit spectacolul de operetă, (re)devenit de câțiva ani o obișnuință, a fost acum aleasă Opera țărănească. Scrisă pe la începutul anilor 2000 de Darvas Benedek (text) și Pinter Béla, un cuplu de creatori care se bucură de mare succes atât în Ungaria cât și în teatrele de expresie maghiară din România și nu numai.
Opera țărănească, scriere care înseamnă pentru palmaresul de până acum al celor doi, hai să le spunem lucrări-fanion (cred că aș greși prin supralicitare dacă le-aș numi chiar opere-cult), este un deliberat și șocant amestec de comedie și dramă, de rafinament de construcție și de ziceri și situații nițeluș mai decoltate, de împrumuturi muzicale și nu numai din tezaurul cultural al maghiarimii din Transilvania și din cel al tragediei antice grecești. Profitând la maximum de formula generoasă și adesea verificată a zilei celei mai nebune în ramele căreia se petrec și se concentrează un număr considerabil de răsturnări de situație, mizând pe faptul că spectatorii admit din start statutul de complice și sunt de acord să nu se întrebe cât de posibil ar fi ca tot ceea ce vedem pe scenă să se petreacă în doar 24 de ore, aici fiind recognoscibil modelul bătătorit al vodevilului, ceea ce autorii săi definesc baladă sub formă de operă plasează printre hohotele de râs în cascadă (a căror sursă o reprezintă comicul de limbaj și cel de situație deopotrivă) teme și motive cum nu se poate mai serioase. Precum acelea ale copilului pierdut ori al reîntoarcerii acasă.
Ziua în care se petrec întâmplările din Opera țărănească ar trebui să fie una dintre cele mai fericite. E stabillit să reprezinte ziua logodnei dintre tânărul Roland (a cărui interpretare îi revine în spectacolul orădean, regizat de Balogh Attila, lui Sebestyén Hunor, bun, serios, ca de obicei stăpân și pe rol, și pe meserie) și Etelka (Szigyarto Johanna), altminteri deja aflată în așteptarea unui copil. O tensiune persistă însă de la bun început. Tatăl lui Roland (Csatlós Lóránd) se află evident sub papucul soției clar autoritare (excelentă Tóth Tünde) care îl obligă să își tot facă mea culpa pentru greșelile trecute. Nu e tocmai limpede și devine tot mai accentuat subiect de suspiciune natura relației dintre Roland și Julika (Máthé Barbara), prezentată drept soră vitregă și copil de suflet. Noii veniți, începând cu părinții Etelkăi (Tasnádi- Sahi Noémi, de o eleganță impecabilă ce se păstrează ca atare și în secvențele mai pipărate și Kocsis Gyula) un cuplu evident mai înstărit unde pare-se că tot femeia dispune, continuând cu etern alcoolizatul șef de gară (Szotyori Józséf) și cuminând cu aceea a Necunoscutului, devenit în spectacolul orădean cowboy ( Nagy László- Zsolt care iarăși surprinde prin felul în care face din rolul său un veritabil compendiu de nuanțe) se întrec în dezvăluiri care aruncă toate planurile în aer.
Regizorul Balogh Attila a impus un ritm viu, aș zice chiar endiablé poveștii, a încurcat inteligent ceea ce trebuia încurcat și a descurcat ceea ce se cuvenea să fie lămurit. Spectacolul trece prin mai multe feluri de comic. Nu este omis, fără însă a se sări calul, nici comicul nițeluș mai condimentat, pe alocuri intervine și gotescul. Oarecum neclară și insuficient pregătită mi se pare însă a fi fost partea finală din spectacol, pesemne (deliberat scriu pesemne)un fel de întoarcere în timp în care ceea ce se întâmplă m-a dus cu gândul atât la tragedia greacă cât și la Neînțelegerea lui Camus. Scenograful Golicza Elöd a creat un spațiu de joc înconjurat în toate părțile de public. Toate faptele se consumă pe o platformă care solicită clar actorii. Se cântă și n-aș zice că se cântă rău pe durata întregului spectacol, interpreților Sebestyén Hunor, Tóth Tünde, Szigyartó Johanna, Nagy László- Zsolt, toți cu performanțe cunoscute în domeniu, alăturându-li-se curajos Csatlós Lóránd, Kocsis Gyula, Szotyori Jozsef și Máthé Barbara (bănuiesc o nou venită în trupă). Actorilor devenit cântăreți le-au dat o consistentă mână de ajutor Berecz Bea (care a asigurat pregătirea muzicală) și orchestra condusă nu de oricine, ci de un performer de mare clasă. Nimeni altul decât concertmaistrul Filarmonicii din Oradea, Nagy Kálmán, căruia i s-au alăturat Dombi Dávid, Kurucz Tibor, Kurucz Virág și Veres Lóránt. În spectacol se și dansează, coregrafia aparținându-i unui alt foarte bun profesionist în domeniu, Barabás Hunor care, deși foarte tânăr, are câteva reușite incontestabile în teatrul coregrafic. Costumele sunt, în general, exact ce trebuie. Au fost create de Florina Bellinda Vasilatos. Mărturisesc însă că nu am înțeles de ce membrii orchestrei au fost costumați gipsy. Cu atât mai mult cu cât Pinter Béla a precizat cu exactitate și cum nu se poate mai clar sursele lui de inspirație. O notă specială merită, cred, costumul purtat de Nagy László-Zsolt care, pe mine cel puțin, m-a dus făcut să cred că am în față un posibil, un foarte credibil interpret pentru Bill Starbuck, eroul din Omul care aduce ploaia.
Teatrul SZIGLIGETI din Oradea
OPERA ȚĂRĂNEASCĂ. Baladă sub formă de operă de Darvas Benedek și Pinter Béla
Regia: Balogh Attila
Conducerea muzicală: Nagy Kálmán
Decorul: Golicza Elöd
Costume: Florina Bellinda Vasilatos
Pregătirea muzicală: Berecz Bea
Coregrafia: Barabas Hunor
Cu: Sebestyen Hunor (Roland), Tóth Tünde (Mama lui Roland), Csatlós Lóránd (Tatăl), Máthé Barbara (Julika), Szigyartó Johanna (Etelka), Tasnádi- Sahy Noémi (Zana, Mama Etelkăi, Kocsis Gyula (Feri),Szotyori Józséf (Șeful de gară), Nagy László-Zsolt (Cowboy-ul)
Orchestra: Nagy Kálmán, Dávid Dombi, Kurucz Tibor, Kurucz Virág, Veres Lóránt
