Fraților, soluția nu e hidro!

Cehia și Slovacia nu-și opresc centralele nucleare când scade apa. România da.

„Unde găsim un inginer hidro deștept?” Întrebarea a fost pusă de curând în titlul unui articol din Ziarul Financiar. Era vorba de a găsi soluții tehnice pentru a reporni Cernavodă dacă debitul Dunării nu crește.

Povestea asta e mai mult decât o provocare jurnalistică și merită toată atenția noastră. E vorba de ceva foarte important pentru economie și, până la urmă, e vorba de facturile fiecăruia dintre noi. Deci, există vreo soluție?

Deocamdată, nici Ministerul Energiei, nici măcar SN Nuclearelectrica n-au comunicat vreo strategie pentru această problemă care nu privește doar Unitățile 1 și 2, ci și viitoarele Unități 3 și 4. Tăcerea aceasta îi neliniștește pe unii ingineri, cu atât mai mult cu cât aflăm că se pregătește un contract de circa 800 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru reabilitarea Unității 1. Despre o strategie pe termen lung pentru problema gravă din acest an (nu una oarecare, ci oprirea a două unități nucleare) nu se știe, nu se vede și nu se aude nimic. Și totuși, ar trebui să vedem o strategie înaintea oricărei discuții, inclusiv cu BEI, despre reabilitarea Unității 1.

Mai jos vreau să exprim opinia mea de inginer, care, contrar sugestiei articolului de la care am pornit,  nu este nici hidroenergetician şi nici deştept. Eu spun că problema în discuție nu prea are legătură cu hidroenergetica ci mai degrabă cu termodinamica – nici hidro si nici nuclear.

Eu vă propun să analizăm o soluţie discutată ca între nişte ingineri, aşa ca la o şuetă: 

Reziliența sistemului de răcire al CNE Cernavodă la riscul hidrologic: circuit închis cu turnuri de răcire și completare din Dunăre.

Până să-l găsim pe „inginerul hidro deștept”, să le amintim celor care nu știu că centralele nucleare noi amplasate pe râuri și fluvii se construiesc, de regulă, cu turnuri de răcire, nu cu răcire directă din apa fluviului, ca la Cernavodă. Schimbările climatice au arătat că un fluviu nu mai este o sursă pe deplin sigură pentru răcirea în circuit deschis.

Exemplele sunt numeroase, dar cel mai grăitor, și nu lipsit de haz, vine din deșertul Arizonei. Centrala nucleară Palo Verde, cea mai mare din Statele Unite, nu are în preajmă nici fluviu, nici lac, nici mare: este singura centrală nucleară din lume care nu se află lângă o întindere mare de apă. Se răcește cu apă uzată din canalizarea orașului Phoenix și a localităților din jur, adusă prin conducte pe peste 50 de kilometri și epurată suplimentar într-o stație proprie. O reușită tehnică și ecologică remarcabilă. (Urmând exemplul, am putea aduce la Cernavodă apa uzată din Constanța… sau, de ce nu, direct din mare.)

Și nu mai pomenesc mulțimea de centrale nucleare răcite cu turnuri din Franța, Cehia, Slovacia, Belgia, Elveția, Spania sau Statele Unite.¹

1. Rezumat

Ambele unități ale CNE Cernavodă au fost oprite în vara lui 2026: Unitatea 1 pe 28 iulie, Unitatea 2 pe 13 august, iar Ministerul Energiei estimează repornirea cel mai devreme la jumătatea lui octombrie. Cauza n-a fost faptul că Dunărea n-ar mai avea destulă apă pentru centrală, ci nivelul ei la priza de răcire, coborât până aproape de limita la care pompele mai pot aspira. Î n circuitul deschis actual, fiecare unitate captează, după estimări, 35–45 m³/s. Un circuit închis cu turnuri de răcire umede ar coborî captarea la aproximativ 0,7–0,8 m³/s pe unitate, cu prețul unei pierderi de putere electrică de circa 1,5–4%.

Energia nelivrată între 28 iulie și 15 octombrie o estimez la 2,1–2,7 TWh, adică 250–510 milioane de euro, o sumă comparabilă, ca ordin de mărime, cu investiția în turnuri pentru ambele unități (300–600 milioane de euro). Iar studiile hidrologice analizate arată pentru Dunărea inferioară un risc crescut de debite mici, mai ales în scenariile cu emisii mari.

De aici, măsurile se impun logic:

(a) intervenții imediate la priză și la pompe;
(b) un studiu hidrologic și de fezabilitate;
(c) circuitul închis, ca cerință de proiect pentru Unitățile 3 și 4;
(d) integrarea modificărilor în oprirea pentru retehnologizarea Unității 1.

N-am auzit ca vreuna dintre ele să se fi pus în practică sau măcar să fi fost discutată. Poate că o fi vina mea: n-am urmărit cu destulă sârguință dezbaterile experților în energie din platourile de televiziune.

2. Contextul: oprirea din vara 2026

• Unitatea 1 a fost oprită controlat pe 28 iulie 2026, când debitul prognozat al Dunării coborâse la aproximativ 1.630 m³/s, prag considerat critic; Unitatea 2 a urmat pe 13 august. Împreună, cele două unități (circa 1.400 MW) asigură în mod normal aproximativ 20% din producția națională de electricitate. Nuclearelectrica a precizat că opririle sunt preventive, menite să protejeze pompele de răcire, și nu afectează securitatea nucleară.
• Lucrările din zona Bala (dragare, derocare, scufundarea unor barje) au câștigat, potrivit directorului CNE, cam o săptămână de funcționare în plus. Guvernul a alocat pentru dragaj 5,1 milioane de lei din Fondul de rezervă.
• Repornirea de la jumătatea lui octombrie, anunțată pe 24 septembrie, pare tot mai îndepărtată. Chiar Guvernul recunoștea, pe 1 octombrie, că prognozele nu oferă o perspectivă sigură de repornire nici măcar pentru o singură unitate în această lună. Pe 10 octombrie, nivelul Dunării la Cernavodă coborâse la −259 cm, la doar 3 cm de limita operațională pentru pomparea apei de răcire.
• Prețurile au reacționat pe măsură: media pe piața pentru ziua următoare (PZU) a fost de 238 €/MWh pe 14 septembrie și de circa 190 €/MWh a doua zi, în vreme ce Nuclearelectrica vânduse la termen energie cu aproximativ 120 €/MWh, pentru livrări până la sfârșitul lui 2027.
• Este a doua oprire de acest fel, după cea din 2003. Atunci, într-un răspuns oficial din 9 octombrie 2003, Ministerul Economiei propunea analiza unui baraj cu stație de pompare la intrarea în bazinul de distribuție și completarea bazelor de proiectare, împreună cu proiectantul AECL, pentru situații de scădere severă a nivelului Dunării. Din câte se știe public, niciuna dintre aceste soluții n-a devenit permanentă. Odată ce apele au crescut la loc, politica a fost mai importantă decât ingineria.

3. Cauza tehnică: cota la priză, nu volumul de apă

Debitul de care au nevoie cele două unități în circuit deschis, estimat la 70–90 m³/s, reprezintă doar câteva procente din debitul Dunării de la momentul în care s-au produs opririle. Constrângerea reală este nivelul apei la aspirația pompelor de răcire, pe Dunărea Veche. Acolo, bifurcația de la Bala împarte debitul inegal: aproximativ 85% ia calea brațului Bala și doar 15% rămâne Dunării Vechi. Chiar directorul CNE a numit proiectul instalației de răcire și amplasarea pompelor drept punctul de pornire al problemei.

Cernavodă se răcește direct cu apă din Dunăre. Centralele nucleare din Cehia și Slovacia folosesc, în schimb, circuite închise cu turnuri de răcire și sunt, potrivit unei analize Erste, mai puțin vulnerabile la secetă.

4. Evaluare economică orientativă

5. Riscul climatic pe orizontul de viață al celor patru unități

Modelările hidrologice pentru bazinul Dunării anunță veri mai uscate pe cursul inferior și un risc crescut de debite mici: moderat în scenariul cu emisii reduse (RCP2.6), sever în cel cu emisii mari (RCP8.5). O modelare mai veche prevedea o scădere a debitelor de vară și de toamnă pe Dunărea mijlocie și inferioară, ceea ce ar agrava perioadele de ape mici pe care le cunoaștem deja. O analiză pe 90 de ani a minimelor de vară arată, pe Dunăre, scăderi de aproximativ 9% pe deceniu, e drept, la stații din bazinul carpatic, nu la Cernavodă. Iar un studiu recent arată că schimbările climatice amplifică variabilitatea: viiturile se mută spre iarnă, iar debitele critice se strâng vara și la începutul toamnei.

Direcția e limpede. Ce nu știm este cât de des s-ar putea repeta la Cernavodă un episod ca cel din 2026. Pentru asta ar fi nevoie de un studiu hidrologic dedicat, care să țină seama de bifurcația de la Bala și de lucrările planificate, urmat de o analiză de risc și de impact asupra economiei României, așa cum va arăta ea între 2040 și 2070. Aici, desigur, macroeconomiștii noștri strategi au deja răspunsurile pregătite.

Să reținem doar că astfel de episoade vor reveni probabil la intervale mai scurte. Și nimic nu ne îndreptățește să sperăm că vremea se va răci. Ar fi instructiv un scenariu în care următoarea oprire vine nu peste douăzeci de ani, ca acum, ci peste cincisprezece, când vor fi patru unități în funcțiune la Cernavodă. Toate acestea își vor găsi oare locul în vreun „program de guvernare”? obținut cu greu, prin rotație, după trei-patru luni de interimat. Expresia asta „ program de guvernare” cred că îi amuza pe mulți.

6. Opțiuni analizate care ne-au dus la concluzia prezentată

Soluția B presupune, firește, un proiect complex, (cam cum a mai fost făcut și înainte vreme). Ar cuprinde lucrări civile; documentația de securitate pentru CNCAN privind alimentarea cu apă a sistemelor de siguranță (moderatorul, ecranele, răcirea la oprire, sursa finală de căldură); verificarea compatibilității condensatorului (materialul țevilor, regimul de coroziune la 4–5 cicluri de concentrare) și a turbinei cu noua contrapresiune; pompe de circulație cu înălțime de pompare mai mare; în fine, tratarea apei de completare, inclusiv limpezirea ei în perioadele în care Dunărea e tulbure.

Nu mă îndoiesc că se vor găsi destui ingineri specialiști care să rezolve toate acestea, ca să avem energie curată, multă și ieftină în următorii 60 de ani. Tare mă tem însă ca tocmai de inginerii hidro nu prea ar fi nevoie. Avem nevoie de ingineri de centrale termice, de mecanică, de chimia apei și de securitate nucleară. Soluția nu e una hidrotehnică (să aducem apă la priză). Soluția e să nu mai depinzi atât de mult de nivelul apei.

Un adaos

Aș vrea sa reflectăm puţin asupra a ceea ce spunea Herbert Hoover – inginer și al 31-lea președinte al Statelor Unite (1874–1964)- despre profesiunea de inginer:

„Este o mare profesiune. Există fascinația de a vedea cum o plăsmuire a imaginației prinde contur, cu ajutorul științei, într-un plan așternut pe hârtie. Apoi se materializează în piatră, în metal sau în energie. Apoi aduce oamenilor locuri de muncă și case. Apoi ridică nivelul de trai și sporește confortul vieții. Acesta este înaltul privilegiu al inginerului.

Marea vulnerabilitate a inginerului, față de cei din alte profesii, este că lucrările lui stau la vedere, sub ochii tuturor. Faptele lui, pas cu pas, se întrupează în materie solidă. El nu-și poate îngropa greșelile în mormânt, ca medicii. Nu le poate face să dispară prin pledoarii și nici nu poate da vina pe judecător, ca avocații. Nu-și poate acoperi eșecurile cu copaci și iederă, ca arhitecții. Nu-și poate masca neajunsurile, ca politicienii, dând vina pe adversari și sperând că oamenii vor uita. Inginerul, pur și simplu, nu poate nega că el a făcut-o. Dacă lucrările lui nu funcționează, e osândit. […]

Pe de altă parte, spre deosebire de medic, viața lui nu se petrece printre cei slabi. Spre deosebire de militar, nu distrugerea îi este scopul. Spre deosebire de avocat, certurile nu-i sunt pâinea cea de toate zilele. Inginerului îi revine menirea de a îmbrăca scheletul gol al științei în viață, confort și speranță. Fără îndoială, pe măsură ce trec anii, oamenii uită ce inginer a făcut lucrarea, și poate că nu au știut vreodată. Sau vreun politician își pune numele pe ea. Sau o pun pe seama vreunui om de afaceri care a finanțat-o cu banii altora. Dar inginerul însuși privește înapoi la șuvoiul nesfârșit de bine care izvorăște din reușitele sale, cu o satisfacție pe care puține profesii o cunosc. Iar verdictul colegilor de breaslă este singura recunoaștere pe care și-o dorește.”

The Profession of Engineering”, din memoriile lui Hoover (The Memoirs of Herbert Hoover: Years of Adventure, 1874–1920, publicate în 1951). Biblioteca Prezidențială Hoover are cartea integral, gratuit, în PDF: https://hoover.archives.gov/sites/default/files/research/ebooks/b1v1_full.pdf

1. Nici vecinii nu stau mai bine. Paks, în Ungaria, a trecut în această vară prin aceeași criză, iar noua centrală Paks II a fost proiectată tot cu răcire directă din Dunăre. Diferența e că la Budapesta guvernul a anunțat deja că reanalizează proiectul. La noi, deocamdată, se negociază reabilitarea Unității 1 ca și cum Dunărea ar curge la fel în următorii 60 de ani. ↩︎