2025 poate fi socotit deja, cu mult timp înainte de a se încheia, anul cel mai nefast al Europei de după 1989. Războiul din Ucraina continuă, fără un orizont clar de soluționare. SUA sub Administrația Trump nu mai dorește să fie implicată în războiul din Ucraina și nici nu mai vrea foarte mult să garanteze securitatea continentului european. Pe deasupra, R.P. Chineză și Federația Rusă și-au întărit colaborarea împotriva Occidentului în general, fiind în strânsă corelație cu Iran, Coreea de Nord și, mai nou, India. Vechea așezare a lumii pare a fi serios zguduită, o nouă ordine mondială apare la orizont, o ordine din care Europa, pentru prima oară, riscă a fi exclusă, situată pe un plan secund.
Ce se poate face pentru a ieși din această situație? Primul mare test pentru Europa a fost, este și va fi, rezolvarea situației din Ucraina. În acest moment, Europa nu vorbește pe o singură voce în dosarul Ucraina. Reuniunea de la Washington din 18 august a arătat că. în situații de criză, precum a fost considerată cea de după summit-ul Trump – Putin din Alaska, Europa se poate mobiliza rapid și poate să alcătuiască o echipă de lideri care să vorbească pe o singură voce. Problema este că, pe viitor, nimic nu asigură menținerea și funcționarea acestui format ad-hoc. Este urgent a fi desemnat un reprezentant special pentru Ucraina. Este absurd ca Uniunea Europeană să aibă 11 reprezentanți speciali pentru diferite conflicte înghețate sau războaie din întreaga lume dar să nu aibă un reprezentant (mai mult decât) special în relația cu Ucraina. Administrația Trump se află la cealaltă extremă, părând să acționeze exclusiv prin reprezentanți speciali în relația cu Ucraina, în detrimentul diplomației clasice. Keith Kellogg îndeplinește această funcție dar în realitate este eclipsat de Steve Witkoff, emisar special prin definiție pentru orice. Ne aflăm astfel prinși între două extreme: pe de o parte, absența unei voci unice, pe de altă parte o voce unică, eclipsată de fapt de o altă voce care, la rândul ei, este condiționată total de schimbările imprevizibile ale lui Donald Trump în dosarul ucarinean.
Are însă un plan SUA pentru încheierea războiului din Ucraina? Se pare că, trăgând linia, un astfel de plan nu există. Ceea ce nu pare a realiza Donald Trump este că, de fapt, Vladimir Putin are mai multă nevoie de intervenția SUA decât s-ar părea. Orice încheiere a războiului din Ucraina ar pune în pericol legitimitatea rămânerii la putere a lui Putin. O pace mediată și agreată de SUA ar face posibil ca vina pentru orice eșec sau neîmplinire să poată fi pusă în sarcina SUA. Orice alt deznodămînt ar însemna un haos greu de stăpânit în Federația Rusă. Cei demobilizați de pe front ar produce inevitabil revolte și s-ar organiza în clanuri care luptă pentru putere. Acest aspect nu pare a fi înțeles prea bine în prezent la Washington.
Confruntată cu indecizia SUA, Europa s-a mobilizat încă din luna februarie, atunci cînd la Paris și la Londra au avut loc două summit-uri dedicate constituirii unei „coaliții de voință”.
Prima întrebare care s-a pus în mod concret a fost și este cum ar trebui să arate o forță de descurajare pe frontul din Ucraina care să împiedice orice conflict ulterior între cele două părți. Federația Rusă nu este de acord cu o asemenea forță de descurajare desfășurată pe teren în Ucraina, alcătuită exclusiv din militari occidentali. Vladimir Putin ar fi de acord numai dacă ar participa la o asemenea forță și Federația Rusă dar și R.P. Chineză, Xi Jinping fiind favorabil unei asemenea idei. Ironia face ca astăzi o asemenea soluție să fie invocată deopotrivă de Moscova și de Beijing în numele dreptului internațional, fiind făcut un apel la implicarea Consiliului de Securitate al ONU. Problema este că, atunci când a fost alcătuit acest mecanism, nu s-a luat în calcul ipoteza ca unul dintre membri să fie agresorul, caz în care regula consensului nu are cum funcționa. Este greu de respins o asemenea propunere, cîtă vreme reforma Consiliului de Securitate a întârziat nepermis de mult și astăzi echilibrul de forțe post-Război Rece nu mai este nicicum reflectat în mecanisme instituționale.
Pornind de la realitatea de pe teren, putem observa că există pe front dizlocați aproximativ 600.000 de militari ruși, asistați de un corp inițial de 10.000 de militari nord – coreeni (din care 2000 au fost uciși în luptă). Pentru a fi credibilă, o forță de descurajare ar trebui să fie cel puțin egală cu acest număr. Problema este că, la ora actuală, doar 10 state din „coaliția de voință” ar fi dispuse să trimită trupe în Ucraina. Matthew Savill de la RUSI estima că ar fi nevoie de minim 75.000 de militari, susținuți însă de o forță aeriană extrem de puternică. Maxim ce ar putea trimite Franța, Marea Britanie și alte 8 state ar fi doar 25.000 – 30.000 de militari. Orice altă cifră în plus ar destabiliza situația și așa extrem de fragilă a dizlocării trupelor pe teritoriul NATO. 25.000 – 30.000 de militari, chiar și dublați de o forță aeriană, nu ar fi o forță de descurajare, ci, dimpotrivă, una de încurajare a Federației Ruse la agresiuni viitoare. Este și punctul de vedere expus pe larg de un autor ucrainean, Volodymyr Dubovyk, care constată într-un articol publicat de think-tank-ul CEPA de la Washington că, din păcate, “coaliția de voință” nu poate oferi mai mult.
O soluție alternativă ar fi cea expusă de Putin și Xi Jinping: un contigent de militari chinezi, R.P. Chineză putând disponibiliza în teren chiar și mai mult decât este necesar pentru o forță de descurajare. Este R.P. Chineză un partener onest în materie? Poate exista o negociere Bruxelles – Washington – Beijing pe această temă? Deocamdată nu, iar probele privind implicarea R.P. Chineze de partea Federației Ruse venite de pe frontul ucrainean sunt din ce în ce mai frecvente. R.P. Chineză nu poate fi ceea ce se numește „a honest broker”.
Cu ocazia aceleiași întâlniri cu liderii europeni, Donald Trump a declarat că, într-un plan de pace care să însemne oferirea de garanții de securitate Ucrainei, europenii ar trebui să fie “prima linie de apărare”, iar SUA „va ajuta”. Această poziție, extrem de ambiguă, a fost considerată totuși un mare pas înainte de către liderii europeni. Ideea unei forțe aeriene de sprijin în spatele frontului, condusă de SUA, a fost exprimată încă din luna februarie de către premierul britanic Keir Starmer,în formula backstop. Problema este că Federația Rusă se opune categoric unei astfel de soluții. Trebuie spus că o astfel de soluție ar fi cea mai convenabilă din perspectiva României care poate pune la dispoziție aeroportul Mihail Kogălniceanu în acest scop și în acest fel ar avea scuza elegantă că nu oferă trupe pentru a fi dizlocate în Ucraina. Alte țări din „coaliția de voință” nu au acest avantaj. Polonia ar putea eventual prin aeroportul din Rzeszow dar acesta este situat mult prea departe de linia frontului, ceea ce ar însemna probleme ce realimentare a flotei aeriene.
Donald Trump a lansat recent ideea unei forțe de descurajare formată din militari americani din forțele private. Un scenariu utopic, deoarece acestea nu numără mai mult de 100.000 de militari pentru o companie privată dar aceștia nu pot fi implicați într-o singură operațiune, fiind angrenați pe bază de contract în diferite părți ale lumii. În plus, apar două mari probleme. Cum va colabora o forță armată formată din militari sub contract cu militari profesioniști, aflați în linia a doua a frontului? Ar trebui definite proceduri cu totul noi, ceea ce ar lua foarte mult timp, iar rezultatul ar fi incert. În al doilea rând, a desfășura o asemenea forță pe teren ar însemna sume imense de bani, un astfel de militar fiind plătit cu mimim 1000 de dolari net pe zi. Un calcul sumar ne arată că o astfel de forță de descurajare ar costa mimim 15 miliarde de dolari pe lună. SUA nu va plăti factura. O va plăti Uniunea Europeană? Statele europene, cu deficite uriașe, vor accepta să își asume în plus asemenea costuri?
Există și un alt scenariu, intens vehiculat în prima jumătate a anului. Chiar SUA a sugerat, înaintea Federației Ruse, dizlocarea pe teren a unei forțe de descurajare alcătuită și din R.P. Chineză, Brazilia, Turcia, Japonia, Coreea de Sud. Ivan Krastev ironiza o astfel de propunere la vremea respectivă, afirmând că această forță ar trebui să apere „linia Trump”. Un scenariu care părea utopic dar să ne aducem aminte că, în negocierile dintre Armenia și Azerbaidjan, Donald Trump a impus existența unui coridor terestru denumit “Ruta Trump pentru Pace Internațională și Prosperitate”. Oricum, discuțiile în acest sens privind alcătuirea unei forțe de descurajare nici măcar nu au început, toate acestea sunt deocamdată în etapa de scenariu.
De fapt, marea problemă a garanțiilor de securitate pentru Ucraina este ce fel de garanții ar trebui definite pentru a fi mai puțin decât cele oferite de apartenența la NATO dar mai mult decît cele oferite de Memorandumul de la Budapesta și Acordurile de la Minsk. Pe cele din urmă, Federația Rusă le-a încălcat. Cât de solide trebuie să fie garanțiile de securitate oferite Ucrainei pentru ca o agresiune rusă să nu mai aibă loc în viitorul apropiat? În repetate rânduri, Ucrainei i s-a transmis că nu poate spera la protecția articolului 5 NATO. Deși inițial s-a afirmat că Ucraina ar putea să adere la NATO după încheierea războiului, odată cu venirea la putere a lui Donald Trump acest discurs s-a mai atenuat până aproape de dispariție.
Este interesant de remarcat că poziția Federației Ruse s-a schimbat din 2022 până în prezent. Inițial, în cadrul discuțiilor de la Istanbul, Federația Rusă a fost de acord ca Ucraina să capete garanții de securitate din partea partenerilor occidentali. În prezent, așa cum am arătat, Federația Rusă dorește ca și R.P. Chineză să fie un stat garant. Toate acestea datorită faptului că și R.P. Chineză și-a schimbat poziționarea față de Ucraina, încercând din ce în ce mai vizibil să joace un rol autonom.
O variantă solidă de garanții de securitate ar fi ceva care să fie similar Memorandum of Agreement pe care SUA l-a semnat în 1975 cu Israelul, potrivit poziției exprimate de Samuel Charap de la RAND Corporation. Prin acest document, SUA se angaja doar la ajutor militar, ori de cîte ori este nevoie, fără a exista menționate în mod expres „garanții de securitate”. În cazul Ucrainei, un asemenea acord ar putea fi semnat de mai multe state care doresc să joace rolul de garanți ai păcii.
Problema fundamentală a garanțiilor de securitate este că, în orice variantă, acestea se bazează pe o contradicție majoră: Federația Rusă, agresorul, va trebui să consimtă în prealabil. Cel puțin aceasta este linia de gândire în prezent – deși președintele Finlandei Alexander Stubb declara recent că Federația Rusă nu ar trebui să aibă un cuvânt de spus, din moment ce Putin nu a întrebat partenerii occidentali ai Ucrainei dacă este sau nu oportun să aducă pe front trupe nord – coreene.
Să admitem însă că toate statele implicate vor fi de acord pentru prezența unei forțe de descurajare în Ucraina. Care ar trebui să fie mandatul acesteia? Un prim rol ar fi activitatea ăn comun cu trupele ucrainene dar apare întrebarea firească: cine ar trebui de fapt să antreneze pe cine – nu cumva ucrainenii pe cei din forța de descurajare? O altă întrebare: cum se va proceda dacă această forță va fi atacată de forțele ruse? Vor răspunde militarii occidentali? Care vor fi așa – numitele „rules of engagement”? Ar trebui ca acestea să fie foarte riguros definite și agreate cu partea rusă, altfel Putin va considera că i se adresează invitația de a încălca acordul stabilit.
Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor trebui să se refere și la viitorul armatei ucrainene. Vladimir Putin nu a renunțat la obiectivul inițial din 2022, „demilitarizarea”, ceea ce înseamnă dispariția completă a armatei Ucrainei. Aliații occidentali consideră că, dimpotrivă, întărirea armatei ucrainene este cheia oricăror garanții de securitate. Cum se va negocia, pornind de la poziții diameteral opuse – dispariția vs. întărirea masivă a armatei?
O altă abordare a garanțiilor de securitate a fost exprimată recent de Peter Dickinson de la Atlantic Council. Cele mai eficiente garanții, în această variantă, ar fi cele pe care doar Ucraina și le poate acorda. Aceasta cu condiția ca sprijinul militar occidental să fie în continuare consistent. Pe lângă acest sprijin militar, este nevoie și de investiții masive oocidentale în industria de apărare ucraineană. Scopul acestor „auto-garanții” ar fi, în viziunea lui Dickinson un fel de containment al Federației Ruse pentru a o descuraja în tentația de a iniția agresiuni și față de alte state. Ideea unei Ucraine ca avanpost occidental și totodată tampon împotriva expansiunii ruse în Europa nu este nouă. Problema este că Federația Rusă poate acționa în tandem cu Belarus și deschide o breșă în apărarea statelor europene fără să aibă nevoie de o nouă intervenție în Ucraina.
Kurt Volker a folosit platforma oferită de think-tank-ul CEPA pentru a avansa o altă viziune: garanțiile de securitate însdeamnă obligatoriu implicarea NATO în ansamblu, nu doar a unei “coaliții de voință”. Ucraina are nevoie ce experți în deminare, ingineri, etc. Ucraina are nevoie și de o apărare aeriană integrată, ceea ce nu are în acest moment. Dacă Ucraina ar avea ceva similar Iron Dome, cu sprijin NATO, ulterior unui eventual armistițiu sau acord de pace, Federația Rusă ar fi descurajată să mai comită agresiuni armate. Volker afirmă, pe bună dreptate, că de fapt construirea unui sistem de apărare anti-rachetă care să acopere întreaga Ucraina ar fi benefic și pentru NATO care ar trage învățăminte și pentru cum arăta un astfel de sistem în statele membre, deoarece ambițiile Federației Ruse nu se vor opri la Ucraina. De asemenea, NATO ar putea să contribuie la o mai bună integrare a activităților de intelligence cu cele militare în perioada post – conflict pentru a servi intereselor Ucrainei.
După cum se poate observa, nu există un consens, oricît de minimal, privind la ce ar trebui să însemne garanțiile de securitate care ar trebui oferite Ucrainei. Nu este clar nici măcar cine ar trebui să le acorde. Deocamdată, paradoxal, Ucraina acordă garanții de securitate țărilor europene, prin felul în care rezistă agresiunii ruse. Cum se vor inversa termenii acestei ecuații, nu este deloc clar. Problema este că Federația Rusă doar mimează implicarea într-un proces de reflecție privind definirea „garanțiilor de securitate”, scopul fiind de fapt a cuceri cât mai mult teritoriu în Ucraina. În această viziune, abia după ce Fedrrația Rusă va cuceri cele patru regiuni vizate și în plus Odesa pentru a bloca complet accesul Ucrainei la Marea Neagră, se va trece la discuția efectivă despre termenii păcii. Ce ar trebui să facă Ucraina și aliații săi? Greu de spus în acest moment. Winston Churchill spunea cândva despre Rusia că este „o ghicitoare învăluită într-un mister, în interiorul unei enigme”. Aceeași definiție se potrivește foarte bine și „garanțiilor de securitate”: există un larg consens c[ acestea trebuie acordate Ucrainei dar nimeni nu știe ce ar trebui să conțină pentru a evita ulterioare agresiuni ale Federației Ruse. Poate că, în cele din urmă, cea mai rațională soluție ar fi ceea ce s-ar putea numi 2 + 2 – SUA și UE, pe de o parte, Federația Rusă și R.P. Chineză, pe de altă parte. Problema Ucrainei nu este nici strict în relația cu Federația Rusă, nici una europeană sau regională, ci globală. O asemenea viziune ar putea fi considerată, în actualele circumstanțe, dificil de acceptat ca atare. Trebuie însă renunțat la orgolii, din toate părțile, cu conștiința faptului că o astfel de agresiune pe scară largă precum cea care a început pe data de 24 februarie 2022 se poate oricând repeta.
Daca Rusia refuza tari membre NATO, U poate solicita trupe din Coreea de Sud si Japonia.
Nu o sa accepte tari prietene cu Rusia, conduse de dictatori.
”SUA sub Administrația Trump nu mai dorește să fie implicată în războiul din Ucraina și nici nu mai vrea foarte mult să garanteze securitatea continentului european.”
Dacă Pete Hegseth aleargă dimineața prin zăpadă, împreună cu militari americani din Polonia (s-a întâmplat în martie 2025) și le spune că nu vor fi retrași din Polonia, în timp ce Ben Hodges (generalul lui Obama, trecut în rezervă de Trump) trâmbițează în toată mass-media că vor fi retrași militarii americani din Europa, oamenii decenți ar trebui să-l creadă pe Pete Hegseth. Dar studenții români trebuie îndoctrinați cu anti-americanism, că doar ăsta e rolul profesorilor.
Mai recent, Alar Karis, președintele Estoniei, a reluat poveștile lui Ben Hodges. Numai că profilul lui psihologic seamănă izbitor cu profilul lui Gerhard Schröder: rușii le-au fost și mamă și tată 😀 la amândoi.
P.S. Nu e glumă, așa recruta KGB politicieni occidentali, pe vremea lui Andropov (șeful lui Putin, în epoca Brejnev). Erau selectați dintre băieții crescuți / rămași fără tată și erau sprijiniți în carieră, cu statul sovietic și ofițerii KGB jucând efectiv roluri parentale pentru acei băieți. Unul dintre ei a fost Ion Iliescu.
Dacă Pete Hegseth aleargă dimineața prin zăpadă, împreună cu militari americani din Polonia … și MINTE că nu vor fi retrași din Polonia, iar Ben Hodges trâmbițează în toată mass-media ce se DISCUTĂ prin toate birourile din Pentagon despre retragerea militarilor americani din Europa, oamenii decenți știu să tragă și singuri concluzii despre cât de parșivă poate fi o administrație americană – vezi administrația Obama care nu a intervenit în 2014 în ciuda acordurilor de la Budapesta din 1994 și vezi administrația Trump 2 care nu le-a mai livrat arme ucrainienilor.
”Pete Hegseth (…) MINTE că nu vor fi retrași din Polonia”
OK. Punem un pariu sănătos? La sfârșitul mandatului lui Trump va exista în Polonia cel puțin același număr de militari americani care există în prezent. Se discută despre retragerea a 20.000 de militari americani din Germania, unde bazele americane se află preponderent la granița cu Franța, dar în niciun caz nu vor fi retrași militari americani din Polonia. Asta cu retragerea militarilor americani din Polonia e o poveste colportată simultan de propaganda rusă și de propaganda neomarxistă. Pentru că le servește de minune și unora și altora: îndoctrinarea europenilor cu anti-americanism e scopul comun.
”vezi administrația Obama care nu a intervenit în 2014 în ciuda acordurilor de la Budapesta din 1994”
Administrația Obama a ”intervenit” încă din 2011, atunci când a desființat Flota a 2-a a Atlanticului de Nord pentru a facilita anexarea Crimeei și implicarea Rusiei în războiul civil din Siria. Activiștii pro-ruși ar trebui să fie mai recunoscători 😀
Principala misiune a Flotei a 2-a este securizarea Atlantic Gap, spațiul maritim dintre Groenlanda și Marea Britanie, pe unde navele și submarinele rusești pot ieși în Atlantic, având astfel acces la mările libere. Cu Flota a 2-a desființată, securizarea Atlantic Gap a fost preluată de Flota a 6-a din Mediterana, astfel încât rușii au avut libertate de mișcare în Mediterana și în Siria.
Subiect de meditație: când propaganda neomarxistă ajunge să aibă interese comune cu Rusia, poate că activiștii ”pro-europeni” ar cam trebui luați la întrebări. Despre retragerea tuturor tancurilor americane din Germania, tot pe vremea lui Obama și tot pentru a facilita anexarea Crimeei, în episodul viitor.
Capcana cu militari non OTAN este ceruta de Rusia pentru ai spulbera instantaneu dupa retragerea Ucrainei din zona consolidat[ acum startegic.
Dar ucainenii le-au dat acordul pentru trupe nord-coreene si chinezesti utilizate in razboi de rusi?
Este foarte adevarat ca occidentalii nu vor pleca la razboi pentru europenii din est, dar acest lucru va aduce razboiul la ei acasa.
Trupe din Corea de sud si Japonia? Voi glumiti?
Corea de sud are populatie relativ mica, si are vecini interesanti.
Japonia are o populatie in scadere, are hotar mare cu rusia si alti vecini interesanti
cum se vor teleporta ei din Japonia si Corea de sud?
Trebuie sa mai coborati pe teren din birouri si realitati virtuale.
Aceste garantii de pace sunt pe zeci de ani inainte, vedeti suprafata si lungimea hotarelor cu Rusia. Si daca Rusia dupa acea se misca in alta parte? O poate face in Nord, Vest, Sud, Est. Acolo cum ii opriti? Cu ce documente? Trebuie fiecare tara sa aiba armata puternica, echipamente, sa stie sa se apere singura sau in coordonare cu alte tari. Industria mutata din China in Europa, USA, facut ordine in spatiul informational. Si asta pe zeci de ani inainte, cine o face mai greu pierde, noi suntem la 2km in urma lor.
Rusia – 146.424.729 locuitori – date din ianuarie 2023
Japonia – 124.630.000 locuitori – feb 2023
Corea de sud – 51.439.038 locuitori – dec 2022
Mai întâi: ORICE tip de PACE în Ucraina este o ÎNFRÂNGERE pentru Rusia. Deci, Putin nu va accepta o „pace” decât FORȚAT. De aceea, pentru a se apăra de propunerea de Pace a lui Trump s-a dus repede la amicul Xi ca, împreună, să se apere de Pax Americana…
Deci, Rusia NU VREA PACE. Așa că discuțiile despre garanții de securitate pentru Ucraina sunt premature.
Rămâne problema: CINE și CUM îl poate FORȚA pe Putin să încheie Pacea? Aceasta-i întrebarea!
Ca părere, fără o Lovitură de Forță Rusia nu va fi adusă la masa negocierilor. În legătură cu „lovitura de forță” sunt mai multe metode, nu neapărat militare. Pot fi lovituri financiare, diversiuni în imediata vecinătate a Rusiei, destabilizarea regimului de la Moscova,etc.
Și aici voi face o afirmație surprinzătoare: Europa de Vest este mult mai meșteră în astfel de chestiuni decât americanii. A fost și ea vreo 500 de ani Metropola Lumii și e unsă cu toate alifiile ticăloase și/sau otrăvitoare….
Ciomag ciomag ciomag. Nu-l ai nu poti „discuta” cu Rusia. Ce a facut Rusia dupa ce Erdogan i-a dat jos un avion de vanatoare? a latrat prima oara socata si isterica apoi s-a asezat la discutii si azi au relatii decente.
Din pacate, China va substitui ajutoarele masive ale SUA din WW2, in orice conflict militar in care s-ar afla Rusia. Asa izolata, Rusia nu poate invinge, dar intr-o alianta cu China, eventual Nord Coreea, ar putea castiga atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Aici e marea problema. Strumpicel a deschis ostilitatile cu tarifele vamale si acum toata planeta se incalzeste si se pregateste pentru ce e mai rau.
Nu merită să vorbim despre garanții. În lumea reală nu există garanții. Pentru a avea garanții marile puteri s-au înarmat cu arme nucleare. Ucraina dacă ar fi vrut garanții trebuia să rămână cu armele nucleare. Ce au făcut țările semnatare în 2014 când ea a fost invadată? Dar dacă ar fi avut câteva bombe nucleare pe teritoriul ei cine ar fi îndrăznit să o atace? Rusia în acest moment este mai pregătită pentru război ca oricând. Alianțele pe care le are îi consolidează încrederea in posibilitatea unui război de lungă durată. Cine își închipuie că nu va fi un război în Europa ori nu are inteligență ori este agent rus. Trump a reușit să rupă echilibrul prin care Ucraina putea să se opună agresiunii Ruse. Europa în acest moment ar fi trebuit să intre în pregătire completă de război. Poate numai francezii înțeleg dimensiunea pericolului. În modelul NATO actual, conceput pentru a răspunde rapid unei crize, se estimează că 100.000 de soldați ar trebui să fie disponibili în până la 10 zile, iar întreaga capacitate (până la 300.000) ar fi disponibilă în 30-180 de zile. Acesta este planul. Estimare realistă de timp:O forță-limită de reacție rapidă NATO sau UE ar putea fi pe teren în câteva zile până la două săptămâni. O desfășurare mai robustă — cu sprijin logistic complet, blindate, aviatie de sprijin, transport aerian și terestru — ar putea dura câteva săptămâni până la o lună sau două, în funcție de distanța și infrastructură. Dacă însă există decizii politice lente, opoziție în câteva state, sau impedimente logistice mari (frontiere închise, ambuscade, atacuri aeriene), atunci timpul poate crește semnificativ — spre câteva luni. Unde poate ajunge Rusia în intervalul ăsta? Te sperie gândul să anticipezi? T+10–30 zile: sub modelul NATO „New Force Model”, ridicarea la ~100.000 soldați disponibili în teatru european e planificată în ~10 zile, iar eșalonul următor în 10–30 zile (nu toate în Ucraina, dar gata de alocare). Este plan, nu garanție automată. România nu a fost capabilă și din multe motive nu va fi pregătită pentru asemenea scenariu. Unii că Mosteanu nu ar trebui să ocupe funcții publice.
Nu puneți cumva carul în fața boilor? De ce vorbim despre trupe de menținerea păcii pe teritoriul ucrainean când nu avem încă niciun consens asupra condițiilor unei păci sau ale unui armistițiu. Pentru că sper că vorbiți de trimiterea de trupe NATO _după_ ce conflictul e stopat și nu în timp ce se mai luptă. Iar pacea e imposibilă: Singurele situații care pot forța Rusia la pace sunt: pierderi militare (nu e cazul acum), colaps sau epuizare economică (nu cred că știm, de trei ani ni se tot spune că economia Rusiei e în pragul colapsului, ba că se supraîncălzește, ba că sancțiunile o duc la sapă de lemn, ba că e în lipsă acută de mână de lucru), mari instabilități, revolte sociale interne (nu pare a fi cazul). Dacă niciuna din aceste condiții nu e îndeplinită atunci Rusia n-ar face pace decât în termenii ei, anume neutralitate atât militară cât și geostrategică (nu NATO, nu UE), demilitarizare (gen Japonia post 1945) iar acești termeni sunt inacceptabili pentru Ucraina. Deci suntem unde eram și acum un an sau doi.
Ce cred eu că se „ascunde” în spatele acestor discuții de „trupe de menținerea păcii” și a coaliției voluntarilor este trimiterea unor trupe NATO de susținere, fără combat direct cu Rusia, gen patrulat spațiul aerian, _acum_, _în timpul conflictului_. Mă bazez pe asta: https://www.lefigaro.fr/actualite-france/les-hopitaux-francais-invites-a-se-preparer-a-la-guerre-d-ici-mars-2026-selon-des-instructions-du-ministere-de-la-sante-20250827
„Garanțiile de securitate pentru Ucraina – o ghicitoare învăluită într-un mister, în interiorul unei enigme”
Îndrăznesc o opinie diferită…
Memmorandumul de la Budapesta, care conține trei tratate clare, limpezi, demonstrează că nu este nici o enigmă în privința securității Ucrainei. Iar invazia insulei Crimeea a dovedit-o. Lucrurile sunt cât se poate de clare.
Nimeni nu oferă nici un fel de garanții reale de securitate Ucrainei și orice angajament ar exista în acest sens nu va fi respectat. Nimeni nu riscă un război nuclear cu Rusia și, eventual, cu China, față de care Rusia este vasală. La fel cum nimeni nu va oferi vreodată garanții de securitate palestinienilor. Astfel de garanții sunt imposibile.
@Constatin – „Memmorandumul de la Budapesta (…) Nimeni nu oferă nici un fel de garanții reale de securitate Ucrainei și orice angajament ar exista în acest sens nu va fi respectat. Nimeni nu riscă un război nuclear cu Rusia”
Ca să nu pierdem din vedere contextul: invocarea ad nauseam a Memorandumului de la Budapesta, marota propagandei rusești, vine din partea cuiva care făcea reclamă investițiilor rusești:
„este absurd sa ne închipuim ca investitorii ruși vor lua cu basculanta pământul ceh și-l vor duce in Rusia (…). Este o teama a statelor mici și slabe, nu am auzit sa se-nfioare londonezii in fata investițiilor rusești … ”
https://www.contributors.ro/linia-9-sud/#comment-510550
Iar propaganda asta în favoarea investițiilor rusești se întâmpla în iulie 2022, la 6 luni după invadarea Ucrainei.