Am trecut prin Budapesta pe 10 aprilie, de la aeroport până în centru. O primă surpriză: în oraș, afișele electorale erau relativ mici și lipite pe suprafețe pe care locuitorii le întâlnesc zi de zi, în stațiile de autobuz și pe corpurile pentru reclame care în Budapesta nu agresează imaginea orașului. Ce vedeam contrazicea impresia de propagandă dezlănțuită sugerată de declarațiile lui Victor Orbán. În Budapesta venise primăvara. Mă reîntâlneam cu unul din impresionantele orașe ale Europei care-și alienase mulți admiratori de când numele său era asociat cu cel al Premierului.
Pe 11 aprilie am umblat îndelung prin Capitala Ungariei ca să „o simt”. Mai puțini oameni pe străzi decât îmi rămăsese în memorie. Spre seară, cu ziua încă prezentă, am urcat la Buda, în cartierul Castelului, între marile clădiri istorice, multe devenite sediul organismelor guvernamentale. Așa am dat de mitingul de închidere a campaniei electorale a Fidesz, din Piața Sfânta Treime (Szentháromság tér), în apropierea palatului guvernului. Piața era plină. Dar era și mică, nu putea aduna foarte mulți oameni. Participau mai ales persoane între două vârste, puțini tineri. Evenimentul, bine organizat. Steagurile maghiare fluturau sub discursurile încrezătoare ale vorbitorilor. A luat cuvântul și Victor Orbán. A vorbit și el energic și entuziast.
A doua zi, 12 aprilie, Ziua cea mare. S-au format cozi la oficiile de vot încă de dimineață. Era primul semn bun. M-am uitat, începând cu ora 14, la televiziunea oficială (ajutat de o prietenă interpretă). Diferiții analiști explicau cu o față sobră cum datele de până atunci proiectau un câștig al Fidesz, 40 și ceva la sută. Tisza își avea și ea locul, cu câteva procente bune în urmă. Era prezentă și formațiunea Mi Hazánk (Mișcarea Patria Noastră), dreapta radicală, posibil partener de coaliție al Fidesz în viitorul Parlament. Aroganța satisfăcută a „analiștilor” pro-Fidesz nu oferea privitorilor liniștea unei eventuale victorii a Opoziției.
Votarea s-a terminat la ora 19:00. Niciun exit poll. Nimic care să-ți spună mai mult despre cele întâmplate la urne. La televizunile subordonate lui Orbán, se desfășurau prezentări seci cu gust guvernamental. Puțin după ora 20:00, după numărarea a câteva procente la voturile din secții, au început să apară rezultatele de la uninominale. Alternau, în frunte, și candidați Tisza, și candidați Fidesz, iar mult în spatele lor, candidații Mi Hazánk. Sistemul electoral din Ungaria este relativ complicat. Numărătoarea era lentă, iar în acel moment nu se profila un rezultat. Împreună cu prietena care-mi traducea și-mi servea drept ghid am ieșit după câteva minute, să aflăm mai multe despre rezultate și să urmărim reacția budapestanilor.
Am început, strategic, cu „Balena”, impunătorul Centru Național de Apărare „Bálna” situat pe malul Dunării. Construcția ilustra perfect marea ambiție a Fidesz de a reamenaja orașul și, bineînțeles, a adunat partidele de guvernământ în noaptea alegerilor. Evenimentul era strict pentru invitați. Selectații, și oameni din a doua vârstă, și mai tineri, mulți spilcuiți. Neașteptat de puțină lume. La fel și înăuntrul clădirii, la fel și în afara ei. Neputând intra, ne-am strecurat printre ei.
Încă niciun rezultat.
Spre ora 21:30, prietena primește un prim telefon. Tisza ar fi câștigat. Iată ce anunțase presa: între orele 21:24 și 21:28, Viktor Orbán și-a recunoscut public înfrângerea în alegeri. Comparativ cu alegerile anterioare, datele necesare pentru anunțarea rezultatelor finale (la acel moment, nu oficiale) au sosit incredibil de devreme!
Prin urmare, ne-am îndreptat spre marea reuniune a Tisza, unde se așteptau rezultatele. Peste alte câteva minute, primele semne. Tineri care strigau „S-a sfârșit!”. Câțiva ridicau mâini și steaguri din grupurile care se transfomau în rânduri și apoi se îngroșau. Au pornit să claxoneze mașinile. Apoi au început, tot ei, tinerii, să lanseze uralele victoriei. Când am ajuns la metrou, și strada, și lungile scări rulante ale metroului budapestan, și peroanele lui, erau pline până la refuz. Se striga cu toată siguranța: „Am câștigat!”, „Am câștigat!”. Prietena îmi traducea sloganurile, amuzată. Se repeta, des, însoțit de râsete: „Viktor, du-te la Moscova!”. Mai fără zîmbete și „Rușilor, duceți-vă acasă!”, sloganul revoluției din 1956, de această dată, cu referire la consilierii GRU coordonați de Serghei Kirienko. Se auzea de peste tot: „Europa!, Europa!”.
În direcția adunării Tisza, care a avut loc, simbolic, pe cheiul din fața clădirii Parlamentului, în piața care poartă numele primului-ministru al revoluției din 1848, nu mai erau doar rânduri de oameni. Era o mare de tineri. Aclamau. Bucuria strălucea pe fețele tuturor. Cântau toți cântece dedicate „Libertății”.
Revoluția
Cât am umblat în noapte, am fost însoțit de corurile mulțimii. Român fiind, descopeream cu mirare cum tinerii, parcă toți, cunoșteau referințele și chiar cântecele legate de revoluțiile de la 1848 și 1956. Ce se întâmpla în fața mea căpăta o dimensiune istorică. Claxonau mașinile, dar nu aveai sentimentul că sunetele lor repetate creau un vacarm. Nu am văzut pe nimeni care să lovească un coș, un stâlp, o poartă – de așteptat poate la o dezlănțuire colectivă. Prietena mea și cu mine aveam o cu totul altă vârstă decât cei cărora ne alăturasem. De mai multe ori, în înghesuială, ni s-a făcut loc. Eram invitați să o luăm înainte, când râul de oameni se bloca la vreo ieșire. Toți, numai zâmbet. Ochii lor ne mulțumeau pentru solidarizarea noastră cu ei, noi, ne-tinerii. Lumea aceea radia de mulțumire și strălucea de civilizație.
Se aclama desigur „Tisza” și se apostrofa „Fidesz cel murdar”, însă nu am avut niciun moment sentimentul că oamenii își declamau satisfacția politică. Se repeta, intens, „S-a sfârșit!”, „S-a sfârșit!”. Oamenii manifestau tipul de entuziasm care se trăiește la căderea unui regim. Mă așteptasem să asist la celebrarea unei victorii în alegeri. Am descoperit că eram martorul unei revoluții.
Mergând pe străzile Budapestei, întreaga noapte, am avut sentimentul că noua revoluție din 12 aprilie 2026 le-a redat ungurilor patria și demnitatea.
Asa am simtit cu totii chiar si cei care nu eram foarte interesati de rezultatul final al alegerilor din Ungaria vecina dar care am urmarit cu sufletul la gura victoria lui Magyar .Apoi s-a produs dezastrul pentru V.Orban .Magyar a cistigat si are totul la dispozitie .Procentele obtinute ii dau o putere nicicind atinsa nici macar de rusofonul Orban .Efectele directe ale acestui scruitin, din 12 aprilie 2026 ,vor avea un impact major si in Romania .Exemplul dat de catre procentul urias de votanti va pune pe ginduri cetatenii din Romania atasati extremistilor .Curind sondajele asta ne vor arata .Extremistii. vor pierde masiv , in toata Europa , procente bune .
Foarte frumos si plin de emotie aceasta descriere. Pe cand si la noi o solidaritate intre generatii si un elan mai mare al generatiilor tinere! Avem o prea mare stare de apatie si indiferenta!!!
Maghiarii au votat coerent pro-democrație. O voce compozită la nivel național s-a făcut distinctă acolo, manifestând clar dorința de a păstra democrația. Mă tem că noi suntem departe de așa ceva. După părerea mea, la noi lucrurile merg exact în direcția inversă. Interesul pentru jurnalismul liber și profesionist e aproape inexistent, dorința de dictatură e în creștere, iar la viteza cu care dl Nicușor Dan își trădează proprii votanți lucrurile o vor lua la vale cât de curând. Venirea celor de la AUR la guvernare e o chestiune de timp. Odată ajunși cu gheara pe putere nu vor avea scrupule.
„Mergând pe străzile Budapestei, îmtreaga noapte, am avut sentimentul că noua revoluție din 12 aprilie 2026 le-a redat ungurilor patria și demnitatea”.
Din articol am înțeles, dacă am înțeles bine, că civilizația se vedea și pulsa în aer.
Altfel s-ar fi simțit și la noi, poate, dacă am fi fost civilizați și am fi înțeles cum s-ar fi cuvenit trecutul. Conducători și conduși, lamentabili deopotrivă.
„…a fost o revoluție. Am trăit-o…”
Alți actori, aceeași piesă.
Așa credeam și eu în zilele de după 22 decembrie 1989.
Francezii încă mai sărbătoresc căderea Bastiliei, „Bastionul Tiraniei”, cel mai urît simbol al Franței, pe 14 iulie 1789, deși… citez:
„În ziua căderii, mulțimea se aștepta să elibereze sute de victime ale despotismului. Au găsit doar 7 prizonieri: patru falsificatori de bani, doi bolnavi mintal și un nobil închis pentru comportament imoral (la cererea familiei sale). Cu toate acestea, impactul psihologic a fost atât de mare încât dărâmarea ei a însemnat, simbolic, dărâmarea vechiului regim.”
Ce nu știa atunci publicul spectator și se trece cu vederea și azi e faptul că motivul real al asaltului Bastiliei a fost, citez: „nevoia de praf de pușcă: revoluționarii parizieni distruseseră deja porțile de la Hôtel des Invalides pentru a lua muschete, dar aveau nevoie de praful de pușcă depozitat la Bastilia pentru a se putea apăra de trupele regale.” 13 tone de praf de pușcă au găsit acolo.
Picanterie: Marchizul de Sade, unul dintre cei mai faimoși locatari ai Bastiliei, a fost, și el, un participant activ la revoluție. Citez:
„Cu doar câteva zile înainte de căderea Bastiliei, pe 2 iulie 1789, de Sade a provocat un scandal imens care i-a grăbit plecarea din fortăreață. S-a folosit de un burlan metalic (pe post de portavoce) pentru a striga de la fereastra celulei sale către mulțimea de afară. Acesta urla că autoritățile îi măcelăresc pe deținuți și cerea parizienilor să vină să-i salveze.
paranteză: (vă mai amintiți de cei 60.000 de morți de la noi?)
Guvernatorul Bastiliei, exasperat de comportamentul marchizului și temându-se că acesta va incita mulțimea, a cerut transferul lui imediat. Pe 4 iulie 1789 (cu doar 10 zile înainte de asalt), Sade a fost transferat cu forța la azilul de boli mintale Charenton.”
La noi nu a ajuns nici unul la balamuc. Brucan a murit in patul lui. Gelu cred că încă mai trăiește…
La cehi, revoluția a fost de catifea, cu un singur impuscat care, dupa terminarea demonstrației si a filmărilor, s-a ridicat și a plecat acasă.
La unguri, nici măcar un rănit în revoluția povestită mai sus, iar Orban și-a recunoscut înfrîngerea încă înainte să înceapă votarea.
Se mai miră cineva de astfel de fenomene paranormale duoă ce WTC 7 s-a prăbușit (probabil de emoție) la vreo 7 ore după ce Gemenii de peste drum fuseseră loviți de avioane?
Prin urmare, da, „…a fost o revoluție. A trăit-o…”!
E un mare succes.
Prabusirea lui Orban e o realizare de exceptie. Nimeni nu credea ca gulasul va coroda puterea atit de rau, incat se va prabusi legal.
Dar e numai inceputul. Nu va bucurati prea mult,
Sa vedem va face noua majoritate.