joi, iunie 24, 2021

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o mare de îndoieli. Ancheta documentează o serie de fraude științifice comise de cercetători angrenați în studierea efectelor încălzirii globale asupra ecosistemelor marine. Demersul jurnalistic a fost declanșat de o solicitare făcută în august 2020 de patru tineri cercetători din diverse țări. Aceștia au cerut la trei agenții de finanțare (Australian Research Council, U.S. National Science Foundation și U.S. National Institutes of Health) o investigație în legătură cu o conduită necorespunzătoare privind  22 de lucrări de cercetare, multe dintre ele referitoare la efectele acidificării oceanelor asupra comportamentului și ecologiei peștilor. Solicitarea, pe care au împărtășit-o cu reporterul Martin Enserink de la Science, se bazează pe ceea ce autorii consideră a fi dovezi de manipulare a datelor primare, disponibile publicului,  în cazul a două lucrări, una publicată în Science, cealaltă în Nature Climate Change. Manipularea datelor a fost combinată cu raportarea unor efecte comportamentale remarcabil de mari și „imposibile din punct de vedere statistic” ale dioxidului de carbon asupra unor specii de pești.

Acuzațiile de fraudă (recte, fabricarea de date) vizează în principal doi autori:  Philip Munday, ecologist marin la James Cook University în Townsville, co-autor a peste 250 articole, și Danielle Dixson, care a obținut un doctorat în biologie marină sub îndrumarea lui Munday în 2012, actualmente conferențiară la University of Delaware din Lewes.

Cum s-a ajuns la această situație extremă de conduită ne-profesională?

În 2008, Munday și Dixson (doctoranda lui pe atunci) au început să publice date din care rezulta că acidificarea oceanelor, cauzată de încălzirea globală, produce o serie de efecte surprinzătoare în comportamentul peștilor tropicali. De exemplu, unii devin mai îndrăzneți și se reped către momelele chimice produse de predătorii lor. În altă lucrare, autorii au arătat că, dacă pH apei din acvariul de cercetare a fost redus de la 8,15 (nivelul actual din apa oceanică) la 7,8 (nivelul prezis pentru anul 2100), larvele unui peștișor (Amphiprion percula) erau mai puțin atrase de trasorii chimici produși de  un recif sănătos și mult mai atrase de alți trasori (mirosuri) generate de ierburi de mare și copaci putreziți, pe care, în mod normal, larvele le respingeau. De aici, concluzia că încălzirea globală, responsabilă cu acidificarea oceanelor, „turmentează”  peștișorii, care, suindu-li-se excesul de CO2 la cap, vor deveni „amețiți” și pradă ușoară pentru alți pești sau incapabili să-și mai găsească un refugiu pe un recif sănătos.[i]

Pe scurt, CO2 în exces ajunge să tulbure creierele peștișorilor!! Ei devin dezorientați, hiperactivi, se îndepărtează de adăpost, cu văzul și auzul deteriorate. Astfel de concluzii nu puteau trece, desigur, neobservate și nu au trecut. „Descoperirile” lui Munday și Dixson au fost incluse în Raportul Panelului Interguvernamental despre Schimbarea Climei (IPCC) din 2014 ca având „consecințe profunde asupra  diversității vieții marine” și a crescătoriilor de pește.

Ca și marea „descoperire” românească, conform căreia cei mai bătrâni baobabi din Africa mor din cauza schimbărilor climatice, și concluziile cuplului Munday-Dixson au atras atenția altor oameni de știință. În ianuarie 2020, un grup de șapte tineri cercetători – să-i numim cei 7 Magnifici, conduși de Timothy Clark, fiziolog marin la Deakin University, Geelong, Australia, au publicat în Nature rezultatele unui studiu desfășurat pe o perioadă de 3 ani, în care au încercat să reproducă rezultatele lui Munday și Dixson.[ii]

Folosind numeroase exemple (inclusiv unul despre Marea Barieră de Corali din Australia), am subliniat în articolul Criza reproducerii, publicarea tendențioasă și canonizarea unor fake facts în studiile științifice, reproducerea rezultatelor științifice este inima vie a cercetării. Dacă trebuie să alocăm mii de miliarde de dolari pentru climă, trebuie să avem siguranța că știința este corectă, nu fake studies consumatoare de mari sume de bani și creatoare de glorie mediatică nemeritată.

Raportul celor 7 Magnifici are un titlu care vorbește de la sine: Acidificarea oceanelor nu afectează comportamentul peștilor din recifele de corali. Concluziile lor sunt în clară contradicție cu cele ale grupului condus de Philip Munday:

Se preconizează că peștii din recifele de corali vor fi deosebit de susceptibili la acidificarea oceanelor la sfârșitul secolului, pe baza mai multor lucrări de profil [vezi nota 1 a textului meu] care au raportat deficiențe comportamentale și senzoriale profunde – de exemplu, o atracție completă față de indicii chimici ai prădătorilor în condiții de acidificare a oceanelor. Aici, arătăm în mod cuprinzător și transparent că – spre deosebire de studiile anterioare – nivelurile de acidificare a oceanelor de la sfârșitul secolului au efecte neglijabile asupra unor comportamente importante ale peștilor din recifele de corali, cum ar fi evitarea semnalelor chimice ale prădătorilor, nivelurile de activitate ale peștilor și comportamentul lor bilateral (preferința de viraj stânga-dreapta).

constatările noastre indică faptul că efectele raportate ale acidificării oceanelor asupra comportamentului peștilor din recifurile de corali nu sunt reproductibile, ceea ce sugerează că perturbările comportamentale nu vor fi o consecință majoră pentru peștii din recifurile de corali în oceanele cu un nivel ridicat de CO2.

Cei doi autori principali ai lucrărilor incriminate neagă categoric că ar fi inventat date, iar Universitatea James Cook din Townsville, Australia, a respins acuzațiile de fabricare a datelor împotriva unuia dintre ei (Philip Munday) după o anchetă preliminară. Dixson a negat și ea că ar fi fabricat date. Dar mai mulți oameni de știință, neconectați la grupul celor 7 Magnifici, precum și mai mulți experți în fake data care au analizat cazul, au semnalat prezența unor probleme grave în cele două seturi de date, precum și în alte două seturi suplimentare, scrise în colaborare de unul dintre cercetătorii acuzați.  E vorba despre multiplicarea prin copiere mot-à-mot a zeci de seturi de date în fișierele Excel, còpii care au fost tratate ca reprezentând date primare originale. Apoi, multe calcule (totaluri pe coloane sau rânduri, procentaje) sunt greșite, ca și cum datele de intrare ar fi fost modificate pe parcurs. Philip Munday a recunoscut copierea greșită a datelor, dar s-a scuzat afirmând că au fost doar erori de transcriere manuală în Excel a datelor din caietele de laborator, nimic intenționat sau făcut din dorința de a fabrica date.

Membrii grupului Clark nu au fost primii care au sesizat că articolul din Science (2014), care face obiectul sesizării adresate celor trei agenții de finanțare, are carențe deontologice.[iii] La scurtă vreme după publicare, revista Science a primit un „comentariu tehnic”, scris de Andrew Baird, ecologist recifal, de la James Cook University. Baird a semnalat câteva probleme instrumentale, inclusiv faptul că viteza apei oceanice din aparatura folosită de Dixson era mult mai mare decât cea din realitate pentru ca larvele de pește să mai poată înota libere. Vicierea experimentului a viciat rezultatele obținute și concluziile trase pe seama lor. Editorii revistei Science au decis că respectivul comentariu era „o prioritate minoră pentru publicare” și, ca atare, nu a mai apărut.

Această întâmplare este similară cu cea mărturisită de profesorul Pătruț în legătură cu articolul său despre baobabi publicat în Nature Plants. Cinci experți, pe care i-am citat în articol, au făcut afirmații critice la adresa validității științifice a articolul semnat de Pătruț et al., sugerând revistei retragerea lui. Iată ce s-a întâmplat de fapt, conform profesorului  Pătruț:

În partea a treia, mă voi referi şi la afirmația cu totul eronată, potrivit căreia “specialiști adevărați în ecologia baobabilor”, recte aceeași Diana Mayne, secondată de David Baum, ar fi cerut revistei Nature Plants retragerea articolului nostru. Nimic mai puțin adevărat! Aceștia au dorit doar să publice un comentariu critic într-un număr ulterior al revistei. Comentariul lor a fost însă atît de inconsistent şi neconvingător, încît, după răspunsul meu foarte ferm, acesta nu a fost publicat.

După cum se vede, soarta unor „comentarii critice” nu este de invidiat nici în revista Nature Plants.

Acuzațiile de fraudă științifică legate de încălzirea globală vs. acidificare oceanică vs. moartea peștilor au fost extinse și la alte cazuri.

În 2016, Oöna Lonnstedt – o altă absolventă de la James Cook University, avându-l pe Philip Munday drept unul din cei trei supervizori ai tezei sale de doctorat, se afla la Uppsala University într-un stagiu post doctoral. Împreună cu noul mentor, Peter Eklöv, ea a publicat, tot în Science, un articol „tare” despre larvele bibanilor din Marea Baltică, „amatoare” să înghită micro-plastice în loc de hrană reală. Urmarea, o puteți intui și singuri: peștii rezultați din acele larve au o creștere redusă și – iarăși, din cauza CO2 crescut -mai devin și dezorientați când e vorba de semnalele chimice, adică bibanii respectivi devin o pradă prea ușoară pentru peștii care nu se sinchisesc de acidificarea Mării Baltice.[iv]

Această „descoperire” a fost imediat catalogată drept „o fantezie totală” de o colegă de la universitatea suedeză, Josefin Sundin. Împreună cu colegii ei din grupul celor 7 Magnifici, a trimis o sesizare Universității Uppsala, care, la început, a negat categoric existența unei fraude științifice. Dar Suedia nu e Australia: în aprilie 2017, Board-ul Central de Revizuire Etică al Suediei a concluzionat că există de fapt „o lipsă de onestitate științifică” în cercetarea publicată de cei doi autori. Revista Science a retras articolul. Iar câteva luni mai târziu, o investigație detaliată a Universității Uppsala a concluzionat că datele fuseseră fabricate (fake data). Case closed.

Cu doi ani mai înainte, aceeași Oöna Lonnstedt a folosit seturi de date colectate în 2012, pe când era doctorandă la James Cook University și, împreună cu doi colaboratori canadieni, foști colegi la universitatea australiană, a publicat un articol în revista Biology Letters.[v] În studiul respectiv sunt arătați 50 de peștișori pretins unici, dar experții în manipulări fotografice afirmă că sunt mult mai puțini, pentru că unele fotografii au fost copiate de mai multe ori. Un colaj de fake-photos poate fi văzut aici.

În apărarea cuplului Munday-Dixson și a practicilor lor pretins științifice au sărit câțiva colegi cu diverse explicații. Dar, de departe, cea mai scandaloasă opinie a fost formulată de nimeni altul decât Hans-Otto Pörtner (Alfred Wegener Institute, Bremerhaven, Germania), vicepreședintele unuia din cele trei grupuri de lucru ale IPCC, același IPCC care folosise „descoperirile” lui Munday-Dixson în 2014. Domnia sa s-a plâns că și el a suferit în trecut din partea criticilor adresate de „oameni mai tineri”, dar după aceea a trecut la afirmații neașteptat de dure din partea unui asemenea oficial de rang înalt:

Să-ți construiești o carieră judecând ceea ce au făcut alții nu este corect… Dacă o astfel de controversă ajunge în afara comunității, este dăunătoare pentru că întreaga comunitate își pierde credibilitatea.

De necrezut! Dacă cercetătorii încearcă să reproducă rezultatele unor studii publicate, mult trâmbițate mediatic pentru că fluieră melodii corect politice, ei sunt acuzați de carierism! Și, pe deasupra, li se mai cere și să tacă din gură, să nu informeze opinia publică despre „scheletele din dulapurile lor științifice”, ca să nu-și piardă credibilitatea „întreaga comunitate”. Adică, este mai bine să îngropăm posibila fraudă decât să pătăm reputația unei mici, dar confortabile, comunități științifice. În aceste condiții, adevărul va umbla cu capul spart, el devenind o problemă secundară.

Ce mi se pare trist este și faptul că niciuna din cele trei agenții de finanțare, cărora le-a fost adresată sesizarea despre conduita ne-profesională în legătură cu 22 articole, nu a făcut niște investigații serioase, urmând modelul suedez descris mai sus. Când vine vorba despre universități, acestea sunt foarte reticente în a-și blama proprii cercetători. E, pe de o parte, o chestie de orgoliu profesional, și, pe de altă parte, e o chestie legată de banii aduși în visterie de contractele bănoase pe care respectivii cercetători le primesc de la diverse agenții de finanțare.

Cazuri similare din trecut, implicând  University of East Anglia (scandalurile Climategate I și II), ori Pennsylvania State University (cazul hockey stick) s-au încheiat cu „achitarea” acuzaților.

În condițiile în care publicarea unor „comentarii tehnice” negative la adresa unor articole publicate nu este îmbrățișată cu entuziasm de editori, controlul de calitate al textelor se bazează exclusiv pe sistemul peer-review. Doar că acest sistem dă rateuri mari,  producând frustrare și neîncredere printre autorii dispuși să-și publice cercetările lor:

Știm că sistemul peer-review este neobiectiv, injust, lipsit de responsabilitate, incomplet, ușor de aranjat, adeseori insultător, de regulă ignorant, uneori prostesc și adesea greșit.

Concluzii

Cazul prezentat aici nu se referă doar la disputele dintre două grupuri de cercetători ai fiziologiei și comportamentului unor pești, nici la datele, mai mult sau mai puțin fraudate, nici la viitorul oceanelor, mai mult sau mai puțin acidificate. El evidențiază aspecte legate de deontologia, sociologia, psihologia și politica științei, inclusiv presiunea asupra cercetătorilor pentru a publica în reviste de top, setea acelor reviste de a obține și prezenta rezultate care să atragă atenția prin alarmismul concluziilor, gen cei mai bătrâni baobabi din Africa mor din cauza schimbărilor climatice sau peștișorii tropicali sunt „drogați” de concentrația crescută a CO2 și nu-și mai găsesc drumul spre căsuța lor din recifele coraligene.

Situațiile descrise aici sunt noi dovezi că integritatea științifică este greu de menținut în climatul academic de astăzi Publish-or-Perish. Tinerii absolvenți ai unui doctorat sunt tentați, din nefericire, să folosească orice metodă, inclusiv cele ne-oneste, de a-și vedea numele atașat unor articole publicate în reviste de top. Nu este un secret că  Danielle Dixson, după publicarea articolului ei din Science (2014), care face acum obiectul investigației solicitate de grupul Clark, a avut o ascensiune profesională rapidă: în anul următor, a primit poziția de profesor asistent și șefă a unui laborator de biologie marină la University of Connecticut, Lewes. În 2019, a fost promovată ca profesor asociat (conferențiară) la aceeași universitate, devenind, pentru o parte a mass-mediei, un model de succes profesional, numai bun de popularizat printre tinerele atrase de știință. Și exemplele pot continua.

Problemele de credibilitate ale cercetărilor privind acidificarea oceanelor din cauza creșterii concentrației de CO2 au fost semnalate de mai multă vreme. De exemplu,  pe 6 august 2015, Nature a tras un semnal de alarmă – Crucial ocean-acidification models come up short, prezentând analiza a 465 studii, publicate între 1993 și 2014, studii care pretindeau că au găsit dovezi irefutabile despre acidificarea oceanelor. Dar, surpriza surprizelor, după investigarea metodologiilor și echipamentelor  folosite de autori, s-a descoperit că doar 27 studii (adică 5,8%) au utilizat un design experimental adecvat.  Restul au avut detalii insuficiente despre configurarea experimentală, ceea ce reprezintă o problemă majoră, pentru că rezultatele publicate nu pot fi reproduse independent de alți oameni de știință.  O cauză majoră a acestor rebuturi științifice  a fost considerată presiunea crescândă de a publica rapid și în reviste de top, ceea ce îi împinge pe unii cercetători sau grupuri de cercetare să publice o cercetare sub-standard.  

Este timpul ca universitățile și organizațiile finanțatoare (mai ales, cele care distribuie bani publici) să recunoască prezența unor probleme de calitate în diversele tipuri de cercetări climatice. Negarea existenței acestor probleme este mult mai gravă și mai periculoasă decât orice posibilă fraudă comisă de unii cercetători.

P.S. Et pour la bonne bouche

O fumigenă de ultima oră de la NASA (5 mai 2021) :

Avem noi date: Ca urmare a încălzirii globale, nivelul mediu global al mării continuă să crească cu 3,3 milimetri pe an. Este ca și cum SUA ar fi acoperite în fiecare an cu circa 15 cm de apă. Din fericire, creșterea nivelului mării nu este concentrată în SUA, ci se răspândește peste toate oceanele lumii, astfel încât numărul relevant aici este 3,3 mm, nu 15 cm. Și apoi, creșterea nivelului

NOTE


[i] Dixson, D. L., Munday, P. L., et al., 2010, Innate ability of fish larvae to chemically detect predators is threatened by ocean acidification, Ecology Letters, vol. 13, pp. 68-75.

Munday, P. L., Donelson, J. M., Dixson, D. L., et al., 2009, Effects of ocean acidification on the early life history of a tropical marine fish, Proceedings of the Royal Society of London, B: 276, pp. 3275-3283.

Munday, P. L., Dixson, D. L., et al., 2009, Ocean acidification impairs olfactory

discrimination and homing ability of marine fish, Proceedings of the National

Academy of Science, vol.  106, pp. 1848-1852.

Dixson, D. L., Jones, G.P., Munday, P. L., et al., 2008, Coral reef fish smell leaves to find island Homes, Proceedings of the Royal Society of London, B 275, pp. 2831-2839.

[ii] Clark, T. D., et al, 2020, Ocean acidification does not impair the behaviour of coral reef fishes, Nature, vol. 577, pp. 370–375.

Răspunsul lui Munday, Dixson et al. și alte comentarii pot fi citite aici: The long and winding road of replication

[iii] Dixson, D. L. et al., 2014, Chemically mediated behavior of recruiting corals and fishes: A tipping point that may limit reef recovery, Science, vol. 345, no. 6199, pp. 892-897.

[iv] Lönnstedt, O. M., and Peter Eklöv, P., 2016, Environmentally relevant concentrations of microplastic particles influence larval fish ecology, Science, vol. 352, no. 6290, pp. 1213-1216.

[v] Lönnstedt, O. M. et al., 2014, Lionfish predators use flared fin displays to initiate cooperative hunting, Biology Letters, https://doi.org/10.1098/rsbl.2014.0281

Distribuie acest articol

148 COMENTARII

  1. Forate interesant articolul. Asemenea studii si acoperirea lor doar cultiva din ce in ce mai mult neincrederea in oamenii de stiinta, ceea ce rezulta in o buna parte din populatie sceptica fata de orice + antivaxeri si flat earthers. E o problema cum functioneza lumea academica actuala, pacat ca nu sunt si prea multe idei de reforma.

    • Proaspăt, în ediția de astăzi a ziarului The New York Times:

      Good morning. We have a special edition of the newsletter on a misleading C.D.C. statistic.

      When the Centers for Disease Control and Prevention released new guidelines last month for mask wearing, it announced that “less than 10 percent” of Covid-19 transmission was occurring outdoors. Media organizations repeated the statistic, and it quickly became a standard description of the frequency of outdoor transmission.

      But the number is almost certainly misleading.[s.m]

      It appears to be based partly on a misclassification of some Covid transmission that actually took place in enclosed spaces (as I explain below). An even bigger issue is the extreme caution of C.D.C. officials, who picked a benchmark — 10 percent — so high that nobody could reasonably dispute it.

      That benchmark “seems to be a huge exaggeration,”[s.m.] as Dr. Muge Cevik, a virologist at the University of St. Andrews, said.

      Merită citit/discutat tot articolul pentru detalierea modurilor de colectate și comunicare către public a datelor despre COVID 19.

      • Pentru dezbateri, exista organizatiile profesionale a virologilor, medicilor, etc Desigur, unii medici si virologi incearca si ei sa se profileze pe cont propriu (why not) cu discutii de genul cu „it seems to be” iar apoi media preia „it appears”, „almost certainly” etc (sunt si ei oameni).

      • Domnule Profesor,
        Am auzit si eu de datele astea , cu “ 10 percent” in spatiu liber si nu le-am crezut. Am fost sunat de prieteni panicati si le-am spus asa: pai am stat toata vara trecuta cu gemurile deschise tot timpul, in restul anului macar 1 ora pe zi …si daca era sa intre covidul pe geam , azi eram mai rau ca in India….
        Acum un an se spalau de zor strazile in Bucuresti , se arunca din camioane dotate cu nebulizatoare uriase cantitati mari de substance in copaci si pe strada , ca doar covidul umbla prin praf si zboara cum zicea dl prod.univ.dr. Adrian Strenu-Cercel si alti mari specialisti doctori infectionisti. S-a spus chiar ca covidul e purtat de briza marii si sa nu mergem la mare, ca stam la soare si ne intra covidul in gura ( spusa la Digi 24 de un prof.dr. univ. biologie)! Am fost la mare, am stat trei saptamani si n-am prins nici un covid!Azi toate astea sunt povesti uitate!Acum radem…dar cata lumea n-a dormit si nu s-a chinuit ca ii ataca covizii pe geam, sau la plaje!
        S-au spus atatea prostii despre covid si preventie incat e nevoie de o carte care sa adune toate prostiile aparute altminteri in mari reviste de stiinta sau spuse in media pe un tin doct de specialisti!
        Stiinta s-a descalificat…a aratat cat de putine cunostiinte si cat de precare sunt cand e vorba despre om si mediu. Suntem experti in gauri negre, le descopeim ,le fotografiem, dar despre un virus nenorocit nu stim nici azi totul,dovada ca exista numai vaccinuri si nu o pastila antivirala s-o bem cu apa si sa ne treaca de covid si zborul lui prin aer.

        • Stiinta adevarata nu se descalifica !
          Pseudostiinta, „facaturile” da, in fiecare zi.
          Si daca nu i-ar ajuta „stirile”, promovate de „ziaristi” prosti sau interesati sa vanda „senzationalul” si „apocalipsa” …

          • Stiinta adevarata….unde o gasim ? Publicata in Nature si Science-sursele nesfarsitelor mistificari si prostii pe care le comenteaza dl.prof . in articol? Nu este primul scandal de date fabricate in aceste reviste!
            Sigur ca exista stiinta adevarata, dar acesta nu ajunge in media si de multe ori nici in Nature si Science care in proprtie de peste 90 la suta sunt dedicate stiintelor biologice.
            Da, stiinta s-a descalificat in ochii publicului, si nu numai de aici ,ci de oriunde. Publicul nu face distinctie ca e biologie sau astrofizica…ce stie el e ca de abia s-a vaccinat si se pare ca peste 8-9 luni o sa mai faca un vaccine si dupa aia ….altul. In cazul nostrum special se adauga stirea ca marele laser de la Magurele ,care urma sa rezolve toate marile probleme ale omenirii de la deseuri nucleare la cance,r….e un dezastru, din cauza unui conducator care ca mentalitati provine din muzeul comunismului resuscitat de noile/vechile servicii….si cati ca el…acum toti tac malc…

  2. Domnule profesor. Nu mai țineți minte de unde veniți. 😀
    Nu din tara unde ciobanul ajungea general , textilista academician de renume mondial și alți mari ” specialisti’ ajungeau chiar miniștri energiei neavând habar de diferența AC/DC . ( Nu e grupul muzical 😀)
    Deci ce era posibil in RSR și după , se generalizează. Important să obții doctoratul. După aia vine fotoliul și salariul pe măsură. ( ultimul roman „dottore” a fost și prim ministru ) .
    Deci nu vă mirați.
    PS.
    Marile care devin acide sunt o mană cerească pentru ecologiști. Se baga doua placi de plumb in apa acida și obținem curent electric. Cum ne învață tehnologia acumulatorilor acid- plumb.
    Mai ecologica energie regenerabila decit așa, chiar nu se exista tovarăși. 😀😀😀

  3. ceea ce semnalati dvs (argumentat si indreptatit) cred ca va fi din ce in ce mai greu de contracarat in viitorul (luminos) ce va sa vina. inflatia de doctori si academicieni, proroci si sfatuitori, generali si maresali, politicieni si caratori de serviete diplomatice va scufunda terra mai repede decit oceanele ! n avea dreptate Einstein cind se ngrozea de multimea paduchilor / servantilor ce s au urcat in capul creatorilor ? (Romania e out of discussion desigur, acolo politrucii analfabeti, poetii vizionari si militienii inovatori au transat demult dilema !)

  4. Baobabul cel muritor si din cauza incalzirile globale ,incalzire globala evidentiata prin cresterea temperaturilor (se vede cu ochiul liber – fara prea multa stiinta de carte ) sau cum pestisorii nu sunt influentati decisiv de care schimbarea , modificarea , acidificarea apei oceanelor .Asa este cercetarea de fata – in sine – nu a afirmat sau aratat modificari majoare (deocamdata ) au fost identificat un simplu fenomen comportamental existent la pesti- cum tot asa au fost identificate distrugerii uriase a sistemul coralier sau cum chiar de curind a fost descoperita o cantitate imensa de plastic in stomacul unei balene . Marea bariera de corali se distruge zi de zi .Ghetarii se topesc in ritm alert , dar nu-i bai -ursul cel alb – este – bine mersi -si maninca din greu focile prinse pe banchizele deja inexistente . Cite un ratacit de urs , murdar de atita albiciune ,ce a uitat drumul catre banchize(este stiut ca ursul nu prea are tinere de minte ) mai alearga agatat de vreo masina de gunoi undeva in Rusia si isi mai umple stomacul cu ramasitele mancarurilor omenesti .Si DA nivelul oceanelor continua sa creasca si nimeni nu poate spune la un moment data cu cit va creste – in valoare absoluta . Daca trendul continua nu stim daca repartizarea este uniforma si este normal sa nu fie uniforma . Daca pe unii nu ii ingrijoreaza perspectiva , macar a ceea ce este evident , atunci desigur acidificarea apei oceanelor ne lasa rece – mincam pestisorii cu drag chiar si pe cei ce pot avea vreo forma de comportament neadecvat .

    • Se pare că nu ați citit o referință pe care am inclus-o în mijlocul articolului:
      Criza reproducerii, publicarea tendențioasă și canonizarea unor fake facts în studiile științifice, 2018.

      Reiau de acolo fragmentul care descrie Marea Barieră de Corali (MBC) și situația ei actuală:

      Un ultim exemplu ilustrează nașterea unui alt canon ecologic, modernizat la zi pentru a include le mot du jour, încălzirea globală antropogenă.

      Marea Barieră de Corali (MBC) are o natură iconică pentru ecologiști și, de aceea, s-a bucurat de atenția lor și a guvernelor din Queensland și Australia de peste 55 ani. Autoritățile au cheltuit deja $375 milioane AUD între 2008 și 2013 și se pregătesc să mai cheltuiască $575 milioane AUD în perioada 2015 – 2020.

      Campaniile din anii 1960 s-au concentrat la început pe prevenirea exploatării miniere a coralilor pentru producerea carbonatului de calciu. Apoi, s-a descoperit că mortalitatea coralilor este produsă de o stea de mare extrem de vorace (Crown of Thorns Starfish). În anii 1990 a apărut un alt motiv de îngrijorare pentru conservarea MBC: îngrășămintele folosite în agricultură și transportate de râuri în ocean, care favorizează înmulțirea și dezvoltarea larvelor stelei de mare ucigașe. Când, în 1998 și, apoi, în 2002, a fost observată albirea unor zone coraligene, cauzele prepuse au fost temperatura și pH-ul apei, plus frecvența și intensitatea cicloanelor. Ecologiștii au decis că aceste ultime cauze intră sub umbrela generoasă a schimbărilor climatice, aka încălzirii globale antropogene. Canonul MBC – încălzire globală a fost creat fără scrupule științifice reproductibile și supraviețuiește și astăzi în mass media și politicile guvernamentale.

      … realitatea este că, exceptând câteva mici colțuri de pe marginea recifurilor, afectate de lucrări portuare, coralii vii trăiesc pe toate cele aprox. 3.000 recifuri ai MBC. Cu alte cuvinte, afirmația că MBC se găsește sub o amenințare crescută din cauza încălzirii globale antropogene este puternic exagerată.

      Se poate impune un control de calitate al științelor care legitimează decizii politice majore?

      Criza reproducerii, cu cele două repercusiuni discutate mai sus, este o cauză majoră a erodării încrederii populare în acele științe aplicate folosite pentru introducerea unor politici naționale și internaționale. Iar când în joc intră cheltuirea unor sume de ordinul sutelor de miliarde de dolari publici pentru soluții cerute de diverse canoane, controlul și garanția calității cercetărilor care fundează canoanelor trebuie să preocupe deopotrivă pe oamenii de știință și actanții politici.

      Pentru argumente științifice în favoarea demistificării mitului MBC, vă las plăcerea să le găsiți singur.

      • Se pare că nu ați citit o referință
        Mafalda nu citeste nimic, el stie, si ce stie e indubitabil… mai ales ca e pe linie…

        Mai tineti minte filmul „Ziua în care vin peştii”? Era inspicat de tineri si, mai ales, fete frumoase. Tii ce spaima am tras, ma asteptam sa vad peste tot pesti cu burta-n sus. Era rau, dar totusi frumos.
        Acum nu mai sunt fete frumoase, acum e Greta, Melinda Gates, Jane Fonda, acestea sunt, desigur, mult mai inspaimintatoare, pe undeva sunt mai potrivite scenariului, ca, pe bune, cine crede o blonda cu sinii mari, mai credibila e o urita.

      • Unde ati gasit referirea mea ca aceasta bariera de corali se distruge unilateral din cauza schimbarilor climatice ? Despre o eventuala cautare a vreunei presupuse forme de mit – nu imi foloseste la nimic . Referirea mea era strict atasata distrugerii barierei de corali fara a arata vreo motivatie .

  5. Traim intr-o lume in care pentru multi datele/faptele incep sa conteze mai putin decit ce „se” spune in presa sau pe net. Iar realitatea de pe teren, fie chiar si cea stiintifica incepe sa se dilueze in fata unei avalanse de opinii, indreptatite (sa vorbeasca si Nea Ion) insa in majoritate neavenite sa nu spun direct inepte. Nu mai conteaza nici Fizica si nici Chimia, nu mai conteaza nici ca ai una, doua facultati in domeniu, opinia ta e darimata de un verbiaj de artilerie locvace din partea kommentariatului, fie ei literati, politologi, IT-isti (au citit ei citeva articole pe net in bula lor), bancheri (asta-i buna!) sau simpli gura casca ignari insa vislind de zor in siajul modei codoi.
    Erupe vulcanul ala islandez, fenomen(e) de asteptat inca multa vreme acolo/in zona, e frumos si spectaculos, dar nu ne trezim cu o cohorta de vulcanologi de Google/FB. Nu li se pare nici interesant si nici profitabil. Avem in schimb armate de priceputi in ale Geologiei carora daca le arati vreo roca nu pricep nimic. N-au de unde, cel mult o pot pune ca presse papier. Mineralogia e pentru ei ce vad la tarabele cu „cristale” aparute ca ciupercile dupa ploaie in toate „tourist trap”-urile din Romania si eventual ce le spune horoscopista de serviciu despre ele. Si toti astia peroreaza abundent cind vine vorba de codoi, dom’le, se simt implicati si, nu-i asa, responsabili pentru viitorul planetei (si da-i si ceva cu copii, nepoti, zi-i si de Malthus si alti zarghiti mult prea celebri).
    Cit despre guverne, IPCC – va reamintesc ca asta e un organism interGUVERNAMENTAL – credeti ca in alte parti e altfel decit in ce a publicat chiar azi Recorder? Adica program guvernamental, ministri, sub patronajul Presedintelui, lucru mare, dom’le, nu te joci, cu toata mass media, cu net, cu harti, cu kestii, impadurim de la Giurgiu pina-n Ucraina. Iar in realitate, pe teren adica? Nu conteaza ca nu s-a plantat un copac, important e ca noi am facut si am dus la capat un program guvernamental, telul a fost atins, am mai bifat ceva. Poate chiar un doctorat, hai, macar un master la Snspa, sa, nu-i asa, „avansam in cariera”. Vedea-v-as in cariera printre camioane de 400 de tone, excavatoare si explozibili pe unde si cum avansati!

  6. Toate-s bune si frumoase, Terra e in regula, aerul e curat, plasticul (din oceane, din pesti si de peste tot din jurul nostru) e doar un zvon, ecologistii sunt niste ticalosi rau-intentionati, agricultura nu e chimizata, iar marii producatori auto urmeaza sa motorizeze toate autovehiculele cu motoare Euro Zero, de minim 3000 cmc.
    Incalzirea globala exista, asa, putin, dar e naturala, activitatea umana n-are niciun amestec. Savantii anti-poluare sunt platiti (probabil, de rusi, daca nu de chinezi), iar afectiunile respiratorii generate de particulele solide din aer sunt cauzate de polen.
    Albinele mor de proaste ce sunt, padurile se taie singure, speciile endemice s-au saturat de viata.
    Pretul combustibilului a crescut, oamenii vor in vacanta (ca sunt stresati de pandemie) si motto -ul momentului este „Dupa mine, potopul!”.
    A! …si acidificarea oceanelor, daca chiar exista, vine de la flatulentele meduzelor, care s-au inmultit peste masura (dovada ca oceanele-s curate).
    Punct.

    • Plasticul din mari si agricultura chimizata n-au nici o legatura directa cu incalizarea globala, daca acceptam doar indirect si nici atunci nu este sigur.
      Poluarea e una, incalzirea globala altceva.
      Da, ne-am putea pune de acord daca in primul am trece la „curatenie generala”, inlaturarea plasticului din mari, stoparea defrisarilor si schimbarea agriculturii intr-una ecologica unde este posibil, stoparea desertificarii terenurilor, transport bazat pe hidrogen unde este posibil.
      Daca doar aceste masuri ar fi luate consecvent la nivel global incalizrea globala poate fi uitata complet si ignorata.
      Un lucru trebuie sa ne intre in cap, clima globala nu poate fi manipulata dupa cum dorim, clima este prea complexa ca ea sa poate fi influentata, la ordin.
      Ne putem adapta si totodata intelege , impotriva naturii nu avem nici cea mai mica sansa, ori suntem „parteneri” care se respecta ori natura ne va invinge, dispartia omului fiind sigura.

      • @ursul b „Poluarea e una, incalzirea globala altceva.”
        Puteti argumenta (stiintific) lipsa oricarei legaturi intre cele doua?
        Multumesc anticipat.

        • Asta se chinue s-o faca altii, cercetatorii, eu ma bazez pe „instinct” si experienta de viata, nu cred in tot ce mi se spune.
          Am fost suficient de clar in enumerarea unor masuri care s-ar putea aplica imediat si fara mari eforturi financiare insa cu efecte vizibile pe urmatorii 10 ani.
          In alte ordine de idei, eruptiile vulcanice care au provocat adevarate schimbari de clima in trecut, tot poluare ? sau asta se numeste astfel numai daca este efectul activitatilor umane ? acelasi lucru.
          Intradevar poluarea trebuie redusa insa inteligent si nu prin „directive de partid”
          Un exemplu, Audi Quatro va spune ceva ?
          Inginerul care a construit ascesta masina acum in varsta de 78 de ani s-a apucat si a reusit sa contruiasca o masina fezabila pe baza celului de combustibil alimentat cu metanol verde si ceva curent de la priza, in orice caz, autonomia vehicolului este cu mult superioara oricarui vehicul similar electric pe baterie, si, a fost si este ignorat de politca si mediul de afaceri, de ce ? politicul se cramponeaza de mobilul electric pe baza de baterie iar industria a investit prea mult sa schimbe macazul, doar Toyota Mirai II mizeaza pe acest tip de masina.
          Va dati seama cum suntem dusi de nas ? si competitia in gasirea celei mai bune solutii este blocata politic ? din motive ideologice ?

        • Eu nu pot argumenta lipsa unei legaturi intre poluare si incalzire globala. Ce „se” considera azi de catre IPCC este ca Omenirea „contribuie” cu 3% la emisiile de gaze cu efect de sera. S-o luam de buna, fie si pentru faptul ca restul de, iaca, nici 97% emisii sint NATURALE si nu le influentam. Deloc. Asta sustinem noi, scepticii, schimbarile climatice sint naturale, asta am invatat la scoala (grea), nu pe site-uri eco. Clima s-a schimbat si se va schimba intotdeauna atita vreme cit va exista activitate tectonica pe planeta asta! E foarte adevarat ca nu o intelegem complet iar asta lasa loc galagiei tuturor impostorilor lumii.
          Altminteri o legatura exista, dezvoltarea Omenirii INDIFERENT IN CE EPOCA ISTORICA s-a facut prin ardere de Carbon sub o forma sau alta. Ca ardeam lemne sa preparam mincarea si sa ne aparam de pradatori in savana sau ca ardem azi Fier (mai corect spus reducem Fierul din oxidul de Fier folosind cocs – CARBON ADICA – obtinind fonta si otel si, iaca, codoi) sau calcare (carbonati de Calciu pe care-i ardem fie cu carbuni fie cu gaze – AMBELE PROCESE produc codoi) ca sa obtinem ciment. Fara otel si fara ciment Omenirea merge repede inapoi in Evul Mediu. N-ar dura 6 luni. E la fel cu majoritatea elementelor chimice pe care le foloseste Omenirea, ajungind pina la cele peste 55 care alcatuiesc computerele si telefoanele noastre, toate au fost si sint obtinute prin arderea intr-un fel sau in altul a Carbonului rezultind, mult hulitul codoi.
          Deocamdata asa stam, asta e nivelul tehnologic actual. Cind si daca vom putea inlocui arderea de Carbon cu altceva vom vedea, (nu e deloc sigur ca trebuie), deocamdata stiinta nu are un raspuns. In schimb au politicienii lumii, astia au, evident, toate raspunsurile pentru orice problema!
          Sintem insa de acord ca unele dintre activitatile umane polueaza (nu exista poluare cu codoi, asta e doar o gaselnita banoasa la moda, nimic altceva) si ca in materie de poluare (Nox, Sox, microparticule, reziduuri ale unor activitati industriale etc) trebuie cercetat si facut ceva. Ce? Mai multa stiinta, tehnologie si deci cunoastere si mai putina harmalaie alarmista.

        • De fapt e invers: demonstrati dumneavoastra stiintific o legatura de cauzalitate. Ca fapt divers, dioxidul de carbon, metanul, sunt substante exisitente abundent in natura, care nu intra la categoria poluanti. Si atentie: corelatie nu inseamna cauzalitate!

          • N-a sustinut nimeni ca, virgula :) corelatie insemana cauzalitate. Insa nici n-am demonstrat nimic. Evident ca si metanul si codoiul sint abundente in natura, ele existind probabil imediat dupa prima generatie de stele, sa tot fie 12+ miliarde de ani de-atunci.
            Nu in termenii astia am pus problema ci in termeni de ce consideram a fi poluanti. Codoiul nu e, ar insemna sa fim considerati toti oamenii poluatori prin simplul fapt ca expiram! Nu-i vorba ca ideea ca specia umana ar fi cumva un (sub)produs daunator (!) planetei, Naturii, Mamei Gaia sau mai stiu eu cui bintuie de multa vreme avind si azi sustinatori aflati in pozitii academice inalte, Paul Ehrlich fiind doar un exemplu. Ma abtin sa caracterizez o astfel de ineptie.

      • .
        @ Ursul B
        Deoarece autovehiculele economice, hibride si electrice castiga teren si arderea hidrocarburilor are un viitor din ce in ce mai incert, petrolistii cauta debusee pt. ceea ce vand; printre acestea, plasticul si ingrasamintele chimice sunt preferate. In paralel, aceiasi petrolisti cheltuiesc bani pe savanti, lideri de opinie, profesori etc. care sa minimalizeze si sa discrediteze, prin orice mijloace, ideea ca modificarea climei are cauze antropice, in principal. In plus, se dau de ceasul mortii sa ne convinga ca energia verde nu e deloc verde. Au sustinut, un timp, ca incalzirea globala e doar un zvon, astazi nu le-a ramas decat sa sustina ca nu e provocata de om. Vedem ce mai inventeaza maine…
        Mi-e greu sa cred ca poluarea, cel putin prin subtierea sau distrugerea unor straturi ale atmosferei, nu are influenta asupra modificarilor climatice pe care le traim.

        In alta ordine de idei, ma bucur ca anumite comentarii ale mele genereaza atatea comentarii – inseamna ca ating un punct sensibil. :)

        • @Decebal – Nu atingeți nici un punct sensibil, doar bateți câmpii pur și simplu. „Subțierea straturilor atmosferice”, cum savant o numiți, nu e un mijloc PRIN CARE se ajunge la poluare, ci eventual o consecință a acesteia. Nimeni (dintre oamenii serioși cel puțin) nu susține că încălzirea globală e un zvon – aceasta e o realitate a ultimilor 30-40 de ani.
          În plus, poate ne explicați cum se face că cei care se exprimă împotriva preceptelor Religiei Climatice musai trebuie să fie în solda petroliștilor, în schimb cei care propovăduiesc Religia nu au nici un parti-pris financiar cu nimeni, o fac din pură convingere cu toții. De ce această dublă măsură ?

    • Da, fireste ca Terra e in regula, a trecut prin n extinctii si prin variatii de clima, geologice, etc si ii este bine mersi. Problema care cred ca va ingrijoreaza e specia umana, care culmea cu nesimtire arunca plasticul dupa ce si-a savurat drink-ul din el sau si-a scos televizorul cat mai mare din polistirenul aferent. Si care isi tapeteaza de zor casa cu polistiren pe care candva v-a trebui sa-l schimbe. In schimb e mandra nevoie mare ca se lupta cu schimbarile climatice si posteaza ineptii in acest sens umpland fara mila serverele, care consuma energie electrica, facuta in mare parte cu combustibilii fosili pe care ii huleste.
      Ipocrizia bipedului care isi schimba tot ce poate cat mai des, sa fie in trend nu e limitata de fel de ideea ca alimenteaza o supra-dezvoltare a fabricantilor de toate cele, care nefiind prosti fac totul la chinezi sau p-acolo, ca zona aia nu contribuie la schimbari climatice.
      Daca se vor dezvolta cum e previzibil masinile electrice, va considera firesc ca la un moment dat, ca si la telefoane sa fie masina una cu bateria. Si sa o schimbe cand incepe sa dea rateuri, sau poate doar ca nu mai e compatibila cu ultima versiune de FB.
      Dar intr-adevar e bine.
      Daca cumva faptul ca ne-am umplut curtea de moristi si celule fotovoltaice va dovedi ca nu opreste „schmbarili” ce ne facem. Cand va fi cald rau si se va rationaliza energia cum o sa fie? Si mai ales cine va fi de vina? Vaca dom’le ca da metan si codoi. Hai sa mai rationalizam si carnea, ca prim pas pana o taiem de tot. Desi daca ne uitam prin regnul animal, ierbivorele nu sunt cele mai renumite pentru inteligenta. Dar nici asta nu conteaza, important e sa crezi ca lupti pentru binele planetei, pe care ti l-a soptit vreun zeu pe retele sociale. Presupunand ca aceasta specie minunata va supravietui, as vrea sa vad cum se va lupta peste vreo 3-4 miliarde de ani sa reduca absorbtia sau poate chiar sa reflecte inapoi soarelui fotonii, ca parca incepe a pali pe cer.

  7. Chestiunea cu „rezilienta”, „incalzirea globala” devenita „climate CHANGE”, banii fiat pompati fara frana in „recuperarea” post covid, etc etc se inscriu in acelasi instrumentar folosit de catre religii de MILENII, in folosul unei mici (relativ) paturi de baieti destepti.
    Cum institutiile religioase clasice nu prea mai sunt trendy, ne trebuie o noua sperietoare. Problema majora e ca toate aceste aberatii au loc sub obladuirea puterii statului, care nu se sfieste sa utilizeze monopolul fortei pe care noi i l-am incredintat si acum il abuzeaza. Din nou, ca de atatea ori in istorie, o mana de autocrati isi aroga menirea de a „salva omenirea” profitand de naivitatea infioratoare a majoritatii beneficiarilor de drept de vot universal.
    Din nefericire/fericire sistemul nu poate functiona decat daca cei muncitori/intreprinzatori/producatori de plusvaloare sunt intr-un fel sau altul dispusi sa participe in aceasta sarada. De indata ce acestia vor spune explicit sau nu stop joc, sistemul se va prabusi, indiferent de cati dulai are un guvern sau altul pe statele de plata. Cu ce va fi inlocuit guvernul/sistemul respectiv e o intreaga alta discutie, poate iesi rau sau bine.

    TLDR: Pe sanatoasa idee „dont let a good crisis go to waste” unii dintre cei bogati si puternici vor sa fie si mai bogati si puternici, totul in ropotele de aplauze ale unei populatii total lipsite de orice spirit critic (cei competenti, inteligenti, intreprinzatori, harnici au fost dintotdeauna minoritari in orice populatie – de asta a fost posibil comunismul, de asta democratia -in sine- este de rau augur).

    Daaaar totul trece prin stomac

    • Sunt multi oameni saraci in America, oameni care fara ajutor de la stat ar muri de foame, sau ar fi dati afara din casa fiindca nu-si mai permit chiria din cauza pandemiei.

      Ai inghitit momeala si ai intrat in cultul teoriilor conspiratiei, fara sa vezi ca Biden a vrut doar sa-i ajute pe americani sa nu moara si sa nu-si piarda casele. Tie nu-ti pasa de soarta oamenilor, nu ai pic de empatie, esti manipulat si vezi numai teoria conspiratiei.

      Ce numesti tu abuz, in mintea ta manipulabila, e doar ajutorarea populatiei sarace a Americii.

    • „cei muncitori/intreprinzatori/producatori de plusvaloare……cei competenti, inteligenti, intreprinzatori, harnici”
      Sa nu amestecam lucrurile. Daca nu-i poti invinge alatura-te lor. Germania plateste si azi pensii fostilor ofiteri nazisti, Rusia plateste fostii tortionari stalinisti, Romania pe cei comunisti. Copiii sefilor vostri vor fi sefii copiilor vostri.
      Oamenii inteligenti se alatura puterii, nu se opun ei. Oamenii inteligenti nu produc plusvaloare ci o acapareaza. Munca este pentru boi si pentru tractoare. Boii sint harnici iar tractoarele sint productive. Oamenii inteligenti ii exploateaza pe cei harnici si competenti. Adica pe boi.
      „sanatoasa idee „dont let a good crisis go to waste” . Si ce daca ? Iar oportunitatile se mai se creeaza .
      Daca-i prost eu ce sa-i fac. Sa-l iau de crescut ? Baby-baby it’s a wild world….
      „de asta a fost posibil comunismul, de asta democratia -in sine- este de rau augur).” Pai vezi….
      La topic: bun, unii destepti s-au orientat si au mincat rahat pe multi bani. Si care-i noutatea ? Ce-i asa de special in asta ? Daca asta se cere si asta se plateste , care-i problema ? Care-i problema daca mi se dau bani buni de la buget sa raportez din burta covizi pentru guvizi ? Non licet bovis quod licet jovis.

      • Aceste adevăruri care ne doare!!! Și pe care le ocolim, credem noi, elegant.
        Dacă mâine România s-ar întoarce în sfera eurasiatică și ortodoxă (de unde nici n-a plecat culturalmente), pun pariu că majoritatea contributorilor de pe-aici ar începe să citeze din Dughin. Așa cum tăticii și bunicii unora au făcut mălai (nu exagerat, că nu era voie) pupând poala popii Marx. Nemaivorbind că pe-atunci ” to perish” avea un sens foarte concret.

        • Si acuma e pe concretelea. Chiar in sfera aialalta. Manning, Assange, Snowden si multi altii mai anonimi de felul lor ca nu se da la televizor . Nici la ei nici la noi.
          Si vad ca unii mai au curajul sa comenteze si sa miste-n front iar altii chiar sa scrie anumite articole taman in sfera asta mai mult decat in cealalta.

  8. Povestea despre integritatea sttintifica este veche de cand cercetarea, chiar daca in ultima perioada situatia s-a inrautatit, in mod sigur datorita cantitatii fenomenale de articole publicate.
    Exista un site https://retractionwatch.com/ unde puteti gasi ultimele articole retractate, diverse date si statistici. Se presupune ca aproximativ 2% din articolele stiintifice publicate contin rezultate false, domeniul cel mai impactat fiind life sciences.
    Pentru cei curiosi: topul celor 10 articole cele mai citate care au fost retractate:
    https://retractionwatch.com/the-retraction-watch-leaderboard/top-10-most-highly-cited-retracted-papers/
    Toate revistele se lovesc de aceasta problema, de la Nature si Science pana la predatory journals ( acestea din urma chiar publica orice daca pseudo-universitarul plateste taxa). Feriti-va de articole si edituri care cer bani pentru publicatii: sunt facute pentru fraieri.

    Acum cateva saptamani am reactionat, chiar pe acest site, la postarea unui articol despre un autor care publicase in ultimii ani un articol la 2-3 saptamani, intrebandu-ma cum ar putea cineva sa publice rezultate serioase in acest ritm, ce incredere poti avea in datele folosite! Din pacate, in afara de un raspuns in bataie de joc, nimeni nu a reactionat la comentariul meu, de unde se vede ca situatia este chiar mai complicata decat pare: fiecare vede ce-i convine si se face ca ploua in cazul opus.

  9. „În altă lucrare, autorii au arătat că, dacă pH apei din acvariul de cercetare a fost redus de la 8,15 (nivelul actual din apa oceanică) la 7,8 (nivelul prezis pentru anul 2100)”

    care apa o fi mai buna: cea alcalina (pH peste 8), cea de la robinet (PH 7-7,8), apa plata imbuteliata (pe eticheta scrie pH=7,3), apa distilata (pH=7) apa de ploaie nepoluata (pH=5,5-5,6), apa de ploaie poluata (pH=4,5-5,5), sau otet alimentar (pH=minim 2,9) ?

    cate ceva despre aciditatea apei din acvariu, functie de salinitate, zone geografice si specii aferente:
    http://blog.hannainst.ro/?p=1505

    ce anume recomanda valori pH peste 8 ? (pH peste 9 este considerat toxic);
    de unde rezulta ca pH peste 8 ar fi ok ? mai ales in contextul in care atat apa dulce cat si apa de ploaie care alimenteaza oceanele sunt mai „acidificate”; n-ar trebui sa cercetam si care o fi sursa „alcalinificarii” ? ca n-o fi tot incalzirea globala, presupun eu (dar deja nu mai pot fi foarte sigur)…

  10. O intoxicare a opiniei publice în revista Science, în 2018

    Revistă academică, peer-reviewed, Science este editată de American Association for the Advancement of Science (AAAS) și este considerată (nu de toată lumea) drept una din revistele academice de top.

    Lăsând de o parte incidentele descrise în articolul meu, aș vrea să aduc la cunoștința cititorilor un alt caz de intoxicare a opiniei publice cu fake news de către revista Science.

    Pe 23 februarie 2018, apărea articolul Coral reefs will transition to net dissolving before end of century. Titlul, formulat un pic ambiguu din intenția autorilor sau poate a editorilor revistei Science, a declanșat o furtună mediatică, gen „cei mai bătrâni baobabi din Africa mor din cauza schimbării climei”

    Prezentarea articolului a fost făcută de un ziarist al revistei, Matt Warren, într-un articolul Ocean acidification is causing coral reefs to dissolve. Dl. Warren se presupune că este un ziarist cu background științific, care știe nu numai să citească, dar și să înțeleagă conținutul unui articol despre care vrea să scrie. Părerea mea este că nu a înțeles ce a citit. Pentru că, în articolul comentat de domnia sa nu este vorba niciun moment despre dizolvarea recifelor coraligene din cauza acidificării oceanului, ci despre posibila dizolvare a sedimentelor marine pe care coralii își duc viața. Este o deosebire esențială din punctul meu de vedere. Dar, vedeți dumneavoastră, dizolvarea unor sedimente nu aduce multe click-uri și tărăboi mediatic. Dacă revista Science a scris (aiurea) că se dizolvă recifele coraligene însele, (most coral reefs will be gradually dissolving away by the end of the century), asta da breaking news, furtună mediatică, click-uri etc.

    Pe bună dreptate, un cititor obișnuit se poate întreba: Cum este posibilă o eroare de o asemenea amploare într-una dintre cele mai importante reviste științifice din lume? Acestea au jurnaliști profesioniști cu pregătire științifică, au editori calificați, multe dintre studiile originale despre care scriu sunt publicate în propria lor publicație. Se pot formula multe răspunsuri posibile, dar mă opresc, deocamdată, aici.

  11. Daca lucrurile stau asa cum spuneti si ziaristul a modificat esential fundamentul textului ce spunea cum sedimentele pe care coralul vietuieste se dizolva datorita acidificarii apei oceanului(ceea ce vad ca nu contestati ) este regretabil din punct de vedre ziaristic (nu stim daca a fost cu intentie sau nu si a ne pronunta asupra acetei teme este gresit ) , dar in esenta finalul povestirii duce catre distrugerea coralilor .Interpretarea dumneavoastra din finalul textului poate fi adevarata sau nu dar nu are nicidecum garantia adevarului . Este doar o suspiciune ce va framinta , in final coralii mor .

  12. Ca si in alte cazuri, abordarea trebuie sa fie – Follow the money!
    Cine ii plateste pe impostorii astia?
    Isi declara din start daca au posibile conflicte de interese?
    In US exista lege de lobbying, in minunata UE NU EXISTA nimic.

  13. In Germania exista o sansa reala pt verzi de a lua conducerea si a numi chiar cancelara.
    In atmosfera asta de entuziasm, la care presa neutra joaca cu dedicatie, apar, seara de seara, activiste verzi. Ca o observatie, marea majoritate sunt femei. Noua lor tactica e sa nu se mai amestece in dispute, mai mult sau mai putin stiintifice, ci au deja o introducere standard, incep cu faptul ca mor oameni de caldura si se usuca padurile.

    Iata ca s-a ajuns la nivelul cel mai ridicat de cunoastere, nu mai e nevoie de studii, masuratori, gata stiinta si-a spus ultimul cuvint, nu mai e nevoie de nimic. Stim totul, cunoastem drumul pe care-l avem de parcurs, sa cinte fanfara, cu dreptul inainte mars! Mai ales, ca, dupa cum se vede, oamenii de stiinta mai sar peste cal si, cine stie, murdaresc idealul omenirii.

  14. Emisii codoi pe an si cap de locuitor:
    Citeva cifre, Ro emite 4 t/an/locuitor. Media europeana e de 6t, in timp ce cea mai verde tara din Europa, Germania emite 10T/an/locuitor, mult laudata Norvegia, care nu e in EU, emite ca. 16!? .Dar Ro trebuie pedepsita!

    Si inca o stire proaspata, inflatia in Ge a ajuns la 2%, tendinta in crestere…

    • 2% e ce ti se spune tie si coincide suspect cu targetul, imposibil sa nu o scape de sub control cu injectiile de fiat din ultimul an. Au bagat pe piata sume absolut barbare, fara control, fara restrictii, fara nici un fel de gand pentru viitor. De fiecare data cand printezi bani vei avea inflatie. Ma astept de data asta economiile in moneda fiat sa fie nu decimate (10% e inca suportabil) ci distruse complet pe termen mediu lung. Cine doarme linistit pe un munte de cash va avea o mare, mare, surpriza…trebuie trecut urgent la gold standard sau am incurcat-o.

  15. Eficiența cercetării ar trebui măsurată după utilitatea ei pentru avansarea cunoașterii și prin prisma gradului de rezolvare a unor probleme de ordin practic. Publicațiile ar trebui să fie un produs secundar, forma de comunicare a rezultatelor. Acolo unde se cer rezultate (firmele cu departamente de cercetare, de exemplu), se obțin rezultate. Unde se cer publicații, oamenii se dau peste cap să publice. Foarte simplu. Marile universități produc cercetare de Nobel, universitățile de maimuțăreală produc impostori care produc la rândul lor proști cu diplome, adică impostori tineri.

    „Este timpul ca universitățile și organizațiile finanțatoare (mai ales, cele care distribuie bani publici) să recunoască prezența unor probleme de calitate în diversele tipuri de cercetări climatice.”
    Ziceți.
    Problema e că universitățile și organizațiile nu recunosc, nu vorbesc, nu „iau poziție”. Oamenii care le controlează o fac. Iar a aduce în discuție problemele de calitate înseamnă a asimila universitatea unei entități economice exclusiv. Cercetarea și universitatea ori institutul de cercetare ar trebui să funcționeze cu onestitate, nu cu proceduri de management și „controlul calității” care își au rădăcinile în cultura organizațională nazistă. Kontrolle, Qualität, Effizienz, Klassifizierung!!!
    Pe de altă parte, faptul că unii impostori cântă pe coarda schimbărilor climatice nu este o probă că acestea n-ar exista.
    Un procentaj de 2% de falsuri este onorabil. În medicină există articole care arată că rezultatele publicate în cca 30% dintre articole nu sunt „reproductibile”. Iar dacă ați avea timp să cercetați publicațiile unor prolifici și sus-puși cercetători români, inclusiv unii care sunt acum evaluatori de proiecte, ar trebui să porniți un canal youtube umoristico-tragic.

  16. Revistele „cu staif” (in special cele care tin de AAAS si NPG) sunt jenante rau, de la o vreme incoace.
    Redau mai jos comentariile cu care m-am ales de la referentii de la Scientific Reports (NPG), dupa 4 luni si jumatate de „review” pentru un articol in care prezentam o explicatie simpla pentru multe aspecte privind feromagnetismul metalelor de tranzitie:
    „Reviewer 1
    In this manuscript, the author claim to explain the band ferromagnetism (itinerant magnetism) in 3d transition metal materials such as Fe, Ni, Co, using a novel approach involving the density of states only. Even the DOS considered are more than simplified. This manuscript is full of simplistic arguments and has definitely no serious basis.
    After decades of research and theoretical methods and techniques developed, the field of itinerant magnetism is still a non-trivial topic. If basic density of states arguments would have been the key, to explain the complex physics in itinerant magnetic materials, I believe that we would not have spent some much efforts and energy in this field.
    The manuscript is clearly inappropriate for publication in Scientific Reports.”
    În traducere liberă: este prea simplu să fie luat în considerare. De ce nu are manuscrisul o bază serioasă? Nu vine cu niciun alt argument științific.
    „Reviewer 2
    In this paper, the author proposed a view for ferromagnetism and antiferromagnetism for 3d transition metals. The issue itself is very old one and therefore there are many works on this topics in the history of magnetism. The author mentioned a week point of the Stoner model and instead proposed another condition based on a very simple discussion. However, in history there is a very straightforward extension of the Stoner model, where the detail structure of the density of states, including its derivatives, is taken into account. For example, see a review article by M. Shimizu, Rep. Prog. Phys. 44, 329 (1981), where the extended condition is written in Sec. 5.4. This condition is a famous one in the field of itinerant-electron magnetism. Unfortunately there is no statement on this in the present paper, which means an inadequate starting point of this study. Based on this lack of the information about this old work successfully explaining many aspects of itinerant magnetism, I cannot recommend the publication of the present paper in Scientific Reports.”
    Articolul indicat (de review) are destul de multe părți conceptuale criticabile. Și oricum greșește în ceea ce privește evaluarea energiilor totale ale electronilor. Deși prezintă niște formule care includ și derivatele DOS, nu propune un criteriu similar cu ce am propus eu, nu deduce temperaturi Curie, nu explică valorile reduse ale câmpurilor coercitive. Nu mi se pare corect să respingi un manuscris doar pentru că nu a citat un anumit articol de review. Citasem alte articole si carti intregi pe subiectul acesta.
    Nu pot sa nu fac paralela intre acest gen de comentarii si cele ale evaluatorilor de pe la proiectele UEFISCDI.
    Din fericire, articolul despre care vorbesc a fost in cele din urma acceptat la o revista Elsevier care are factor de impact chiar nitel mai ridicat decat Sci. Rep., este tot open access, dar cu taxe absolut rezonabile (de 3-4 ori mai mici decat la Sci. Rep.), vezi https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S221137972100382X.
    Scuze pentru autoreclama. Si este evident ca nu voi mai trimite niciodata vreo lucrare la vreo revista NPG. Si nici AAAS, de altfel.

    • Interventia dumneavoastra si lectura articolului (mai pe sarite, ma depaseste) imi aminteste de o experienta uimitoare pe care am avut-o la o cabana la citiva ani (helas, multi) dupa prima facultate. Venise vorba despre Clasele Cristalografice si printre noi era un fizician/matematician care ne-a lasat cu gurile cascate explicindu-ne matematic de unde vin ele de fapt, de ce sint ele 32 si nu mai multe si nici mai putine. Pina si in ziua de azi sint impresionat de faptul ca Mecanica Cuantica impune Cristalografiei (si Mineralogiei si Chimiei)!

      • O mica observatie, clasele cristalografice, retelele Bravais si in general grupurile de simetrie vin din matematica pura, nu prea au tangenta cu mecanica cuantica.

        • E de urmarit disputa intre fizicieni de prima mina (si exceptionali popularizatori ai Fizicii pe teme care scapa complet intuitiei, oameni care reusesc cumva sa „traduca” cercetari si idei aflate la marginea cunoasterii umane intr-un limbaj mai apropiat de intelegerea unei persoane fara pregatirea specifica) Max Tegmark, Sean Carroll, Brian Greene si altii de acelasi calibru si care chiar pun problema „este matematica descoperita sau e inventata” cu referire directa la Fizica contemporana. Si-mi place si maniera de a fluiera in biserica al Sabinei Hossenfelder, pe scurt ea spunind: nu toata Matematica e Fizica (adica realitate), recte orice rezultat matematic trebuie sa fie confirmat de observatii pentru a deveni Fizica. De urmarit!
          Va multumesc inca o data!

    • Despre modul cum publică și ce publică Science (revista-amiral al AAAS) se pot scrie multe, pe lângă cele menționate de mine.

      Faptul că o gafă impardonabilă a putut ajunge public – ziaristul însărcinat cu prezentarea unui articol din același număr nu își dă seama de diferența dintre coralii de pe un recif (animale vii) și rocile care constituie fundamentul recifului respectiv – este simptomatică. Am scris mai sus că sunt posibile mai multe explicații la această situație halucinantă.

      Articolul cu coralii care mor din cauza acificiării oceanului a fost publicat pe 23 februarie 2018. La doar două săptămâni distanță, revista Science publica articolul Scientists rally to save research laser that Trump has targeted for closure. Dacă cineva citește doar titlul alarmist și primul paragraf și este și un democrat/liberal/progresist, capătă imediat o nouă confirmare despre caracterul anti-știință al președintelui Trump:

      Physicists and politicians are rallying to the defense of the Omega laser at the University of Rochester (U of R) in New York, an iconic facility in the search for fusion energy that President Donald Trump has proposed defunding.

      Ce s-a întâmplat, de fapt?

      Universitatea din Rochester a fost surprinsă de anunțul potrivit căruia propunerea de buget pentru 2019 a Departamentului Energiei prevedea o reducere a activității Laboratorului pentru Energetică Laser (Laboratory for Laser Energetics – LLE) și a programului asociat Omega laser, pe o perioadă de 3 ani. Bineînțeles, liderii locali ai laboratorului din Rochester aleargă la Washington, D.C., făcând lobby pe lângă reprezentanții și senatorii din Congres pentru a încerca să exercite presiuni politice și să obțină restabilirea finanțării laboratoarelor în buget.

      Bun, dar care-i adevărata poveste aici?

      Răspunsul pe scurt este: „Bugetul federal, ca de obicei”. Ori de câte ori o bază militară locală, un laborator federal sau un proiect de cercetare finanțat din fonduri federale este programat pentru a fi închis, cei afectați aleargă la politicienii lor locali și la reprezentanții Congresului federal, cerând ajutor. Și, în acest caz, la mass-media.

      Bun, și care-i legătura cu Trump?

      Nu există nicio legătură cu Trump. Decizia a fost luată de birocrații Departamentului Energiei și este îngropată adânc în documentele disponibile publicului privind propunerea de buget DOE 2019. Doar două din cele patru capitole complete sunt disponibile în mod deschis pentru publicul larg – peste 1.000 de pagini numai în capitolele 1 și 4. [Bănuiesc că celelalte două capitole sunt clasificate, deoarece se referă la cercetarea în domeniul energiei atomice].

      Personal, aș fi fost surprins dacă președintele Trump a auzit vreodată cuvintele „laser Omega” sau „Laborator pentru energetica laserului” – cu siguranță nu a stat jos și a citit cele peste 2.000 de pagini estimate ale propunerii de buget ale Departamentului pentru Energie.

      Dar dacă vrem să mai aruncăm o piatră în președintele Trump, de ce să nu folosim un titlu-capcană, chiar dacă contrazice realitatea? Scopul scuză mijloacele, nu-i așa?

      Politizarea unei reviste ca Science este deplorabilă.

    • Indiferent de experientele negative avute cu un jurnal sau altul, solutia nu este sa se publice in reviste ca „Result in Physics” ( revista careia ii faceti reclama) contra unei taxe.
      „The gold open access publication fee for this journal is USD 1,200 for full papers, USD 550 for microarticles, excluding taxes.”.
      Mai ales ca este vorba de o revista in care procentul de acceptare a articolelor este de 100% si unde procesul de evaluare nu e top.
      https://retractionwatch.com/2017/12/21/elsevier-retracting-26-papers-accepted-fake-reviews/#more-53130
      „Elsevier has retracted 13 papers—and says it will retract 13 more—after discovering they were accepted because of fake reviews. So far, 13 of the papers were retracted this year: 10 in the International Journal of Hydrogen Energy and three in Results in Physics. Of the remaining 13 papers, four others were published in Results in Physics, four in Journal of Crystal Growth, three in Journal of Alloys and Compounds, and one each in International Journal of Thermal Sciences and Fusion Engineering and Design.”
      Cum spuneam intr-un comentariu precedent, toate revistele s-au lovit de problema incorectitudinii unor autori sau referenti, dar este o distanta enorma intre o revista „cu taxa”, care accepta orice articol si-ti cere si numele referentilor ( in mod normal acestia sunt desemnati de unul din editori si nu trebuie sa aiba nici o legatura cu autorul, numele lor fiind secret) si o revista care este victima incorectitudinii unora si altora.
      Sunt zeci de reviste bune si foarte bune in fiecare domeniu: chiar asa, toate sunt politizate, nici una nu accepta articole intr-o maniera corecta si trebuie ajuns la sistemul de ” platesc si public”?

      • Rata de acceptare la Results in Physics a fost 24.5 % in 2020, vezi https://journalinsights.elsevier.com/journals/2211-3797/acceptance_rate.
        In ceea ce priveste regimul de „open access”, acesta s-a generalizat (din pacate) in ultima vreme. Multa lume publica in acest regim, inclusiv (sau mai ales) in revistele NPG. Nu ca tin cu ei, dar editurile sunt niste afaceri, pana la urma. Ei traiesc fie din abonamente (subscriptii), fie impunand autorilor sa plateasca. Cum prima sursa de venituri e periclitata de site-urile de tip sci-hub, editurile se reorienteaza spre a doua sursa de venituri. Nu cred neaparat ca orice publicare contra cost poate fi incadrata ca „predatory”. Sigur, putem face greva cu totii sa mai trimitem articole cu publicare in regim de „open access”. Dar atunci ar trebui sa nu mai folosim decat documente descarcate contra cost sau platind abonamente. Iar in Romania perioadele cand Anelis permite (un oarecare) acces la (unele) edituri si cele cand accesul nu este posibil sunt cam imprevizibile.
        Nu pot spune ca revistele sunt politizate, dar sunteti de acord cu mine ca de multe ori este greu sa treci de filtrul editorial ca autor corespondent din Romania. N-are rost sa mai comentam acum motivele.

        • https://academic-accelerator.com/Acceptance-Rate/Results-in-Physics

          „”Nu pot spune ca revistele sunt politizate, dar sunteti de acord cu mine ca de multe ori este greu sa treci de filtrul editorial ca autor corespondent din Romania. N-are rost sa mai comentam acum motivele.””

          Nu, nu sunt de acord cu dvs. Sunt articole acceptate in reviste de top 10-20 , in multe domenii ( cel putin cele din ” stiinte dure” ), cu autor corespondent din Romania.

  17. O mica observație pe marginea acestui fenomen.
    Townsville nu este chiar un mare oraș in Australia, iar universitatea de acolo nu este din prima liga nici măcar in Australia, este la nivelul celor din Suceava sau Târgoviște in Romania. Townsville este undeva in Queensland, un stat unde in afara de Brisbane ocupația majora este exploatarea cărbunilor si agricultura.
    Problemele de etica in cercetarea științifica sunt mai vechi si paleta lor este foarte larga si, nesurprinzător, cele mai multe cazuri fiind in biochimie si medicina, științe nu prea exacte si in care cercetarea are implicații financiare majore. Si nu numai cercetătorii din universități sunt vinovați de aceste încălcări.

    • Problemele de etica in cercetarea științifica sunt mai vechi si paleta lor este foarte larga

      Peter Ridd a fost profesor la Universitatea James Cook (UJC) din Townsville și, printre altele, șef al Departamentului de Fizică și șef al Laboratorului de Geofizică Marină din cadrul acestei instituții. El era cunoscut pentru cercetările sale legate de Marea Barieră de Corali, în special pentru că se pronunțase împotriva ortodoxiei acceptate potrivit căreia schimbările climatice „omoară” Marea Barieră de Corali.

      În 2017, profesorul Ridd a spus:

      Datorită mecanismelor remarcabile pe care coralii le-au dezvoltat pentru a se adapta la schimbările de temperatură, în special capacitatea de a schimba simbioții, coralii sunt probabil cel mai puțin amenințați dintre toate ecosistemele de viitoarele schimbări climatice – naturale sau provocate de om.

      În 2016, Ridd a fost sancționat disciplinar și apoi concediat în 2018 de către UJC după o carieră academică de peste 30 ani. UJC a citat comentarii lui critice pe care le făcuse cu privire la activitatea colegilor săi (similare acuzațiilor de fraudă din articolul din Science). Printre comentariile în cauză se număra faptul că a declarat pentru Sky News că organisme precum Australian Institute of Marine Science „nu mai prezintă încredere” și că mulți oameni de știință care examinează sănătatea Marii Bariere de Corali sunt „atașați emoțional” și „nu sunt obiectivi”. Ridd a dat în judecată UJC din cauza concedierii și a obținut o sentință de 1,2 milioane de dolari australieni la proces în 2019. Această hotărâre a fost apoi infirmată în apel. Cazul lui Ridd a fost acceptat pentru revizuire de către Înalta Curte a Australiei. Sentința finală va fi anunțată pe 23 iunie 2021.

      Peter Ridd awarded $1.2m in unfair dismissal case against James Cook University

      Peter Ridd scandal hits the courts: A sceptic fights back

  18. Acidificarea oceanelor – un nou cuvânt-vampir

    La lista impresionantă de cuvinte-vampir, din care am prezentat câteva în articolul Newspeak, noi cuvinte-vampir și anul 2050, trebuie adăugată și „acidificarea oceanelor”.

    În panoplia termenilor climatici catastrofiști, „acidificarea oceanelor” înseamnă că o creștere a CO2 în atmosferă va produce o creștere într-o oarecare măsură a nivelului de CO2 dizolvat în oceane, ceea ce, la rândul său, va scădea pH-ul oceanelor. Cât de mult? Unele proiecții (vezi primul link mai jos)sugerează, la o extremă, că pH-ul mediu al oceanelor ar putea scădea de la 8,1 cât este în prezent, până la aproximativ 7,75 în 2100. Dacă ați făcut chimie în liceu, știți că un pH de 7 este neutru, mai mic de 7 este acid, iar peste 7 este bazic (alcalin). Astfel, un pH de 8,1 nu este deloc acid, ci mai degrabă (puțin) bazic, iar un pH de 7,75 este ceva mai puțin bazic.

    Presupusa scădere a pH-ului înseamnă de fapt o trecere de la o valoarea bazică mai mare (8,1) la o valoare bazică mai mică (7,75). Dar nu se trece pragul de <7,0 pentru a transforma apa oceanelor într-un acid. Și atunci, de se folosește termenul de „creștere a acidificării oceanelor” și nu cel de „scădere a bazicității oceanelor” ?

    Pentru că s-a încercat și, din nefericire, a prins rădăcini, un nou cuvânt-vampir, care, așa cum stă bine oricărui vampir, „suge” sensul real și îl înlocuiește cu unul manipulator. Faptul că cineva folosește termenul înfricoșător de „acidificare a oceanelor” pentru această mică schimbare proiectată a pH-ului bazic, vă arată deja că cineva încearcă să manipuleze ignoranții.

    Interesant mi se pare și faptul că, încălzindu-se, oceanele emit CO2. Despre balanța dintre absorbția și emisia de CO2 în oceane, nu se vorbește, totuși, la fel de mult ca despre noul cuvânt-vampir. Și nu mi se pare corect.

    Detalii,

    Ocean acidification

    Warmer oceans release CO2 faster than thought

    • mie interesant mi se pare ca daca sufli in iaurt, capata un gust acrisor, un pic acid, de la codoiul expirat

  19. Ar trebui cumva facut un pic de ordine, o contra forta. Am observat o gramada de minciuni si manipulari din partea presei si a persoanelor de decizie mai ales. Si nu patesc nimic, dimpotrica.

    O parte a problemei e incompetenta. O alta parte este ca sunt invatati sa minciuneasca si sa manipuleze.

    Nu de alta, dar invata copii sa faca asa, si in caz de o problema mai serioasa vom da de probleme pana vor incepe sa gandeasca corect.

  20. O putem denumi asa cum dorim – pentru un necunoscator acidificarea apei oceanelor sau scaderea bazicitatii apei acestora conduce spre acelasi rezultat . Nu gasesc nimic infricosator nici in primul termen folosit nici in al doilea – in cel mai rau caz este vorba despre vreo necunostere – a vreunui ziarist -ce nu si-a batut prea mult capul cu punerea textului in pagina . De aici si pina la a vedea conspiratii stiintifice este drum lung .Pina la urma cunosterea stiintifica actuala raportata la acest subiect – numit acidificarea apei oceanelor ca si la cresterea nivelului acestora ca si daunele produse de incalzirea globala ne arata doar trendul si nu poate determina rezultatul final . Lucrurile se pot sau nu inrautati brusc .Cu totii stim cum – paza buna trece primejdia rea . Daca vrem sa facem un exercitiu de imaginatie- conspirationist – putem zice sau arata un scenariu apocaliptic . Temperaturile cresc foarte mult , ghetarii se topesc in totalitate , acidificarea sau bazicitatea apei- creste sau scade -depinde cum ne raportam – peste limitele presupuse normale , viata dispare in anumite parti ale lumii si planeta devine nelocuibila . Este ca nu place nimanui acest scenariu ?

    • trendul e ca pH-ul apei marine nu e constant nici macar pe parcursul unei singure zile, diferenta fiind semnificativa intre valoarea inregistrata dimineata si cea inregistrata seara; si asta fara absolut nici o legatura cu temperatura, care este implicata fara nici un argument viabil, decat acela ca existenta unui efect poate sa justifice orice cauza ni se pare convenabila;
      variatia concentratiei codoiului in apa joaca un anume rol, care de fapt e important in dinamica schimburilor de resurse dintre fito si zoo organisme; lipsa dinamismului chimic ar constitui un echilibru perfect, iar in natura echilibrul perfect se atinge doar in clipa mortii; care nici ea nu e perfecta, cum nu e perfect nici un zacamant de calcar sau un recif mort, care devine o sursa de apa dura, cu pH bazic; natura vie, dimpotriva, e o sursa de aciditate: oricat codoi ar consuma fitoplanctonul, nu ar putea sa creasca pH-ul peste valoarea din ziua precedenta;

    • „Nu gasesc nimic infricosator nici in primul termen folosit nici in al doilea – in cel mai rau caz este vorba despre vreo necunostere – a vreunui ziarist -…….. De aici si pina la a vedea conspiratii …… paza buna trece primejdia rea …..”

      Nici eu nu gasesc nimic special in folosirea pina la saturatie a termenilor militari in cazul pandemiei: linia intai…. frontul …. virusul ucigas…. azi au murit inca…. mobilizarea…. etc.

      Bine inteles ca nu exista manipulare prin stimularea reactiilor emotionale, bine intenes ca emotiile nu pot fi declansate de cuvinte , stiri si tonalitati alarmiste.
      E doar o teorie a conspiratiei.
      Conducatorul isi justifica privilegiile si puterea : ori promitand o viata mai buna pe care doar el ti-o poate garanta, ori speriindu-te cu un bau-bau de care doar el te poate apara. Cand incepe sa bata la ochi faptul ca binele ala nu mai apare deloc , o da pe amenintarea cu bau-bau. Si mereu trebuie sa-l platesti pe conducator; ca sa fie bine sau ca sa nu fie rau. Cea mai eficienta e frica de ceva care nu exista. Daca promiti binele trebuie sa-l mai si arati la un moment dat. Dar daca promiti ca ii aperi de un rau imaginar nu trebuie sa faci nimic . E destul sa le bagi frica-n oase. Prin cuvinte mestesugite.
      Si asta tot teoria conspiratiei este. Este ?

  21. Scuze ca e cam pe din afara insa ….
    ————————————————————————————
    Se stie ca europenii au dus calul in America.

    Ce nu se stie este insa ca specia Equus (calul „modern”) a aparut in America de Nord . A traversat si el podul de gheata al Beringiei ;… si a „cucerit” Eurasia.
    Apoi s-a terminat ultima epoca glaciara si calul a disprut din prerile „natale” .

    Unii explica ca cum calual „american” (get beget) ar fi fost supravanat si d’aia a disparut.
    Curios este ca in Eurasia specia a continuat sa prospere.
    ALtii ar putea sa zica ca deh, incalzirea climei, terminarea glaciatiunii a dus la disparitia calului „american”.
    Curios ca si in Eurasia glaciatiunea s-a terminat in aceiasi epoca si specia a continuat sa prospere.
    ————————————————————————————–
    Deci nu stim, nu avem indicii dar avem concluzii.
    Asa si acum.

    Asta nu inseamna ca as fi ferict cu atat plastic aruncat . Am ajuns sa refuz sa mia primesc tot soiul de pungi .. si tit ma un consum dement de plastic!
    Insa in copilaria mea , cea „primitiva” foloseam plase din ata , sacose textile cu anii !!! Si , in fbl aveaqm una doua .. sa zicem pungi din panza alba in care bagam painea cand o cumpraram. Tineau si astea….
    Sticlele erau din … sticla si erau returnabile!
    Si toata magalaua s-a indignat „cum dracu sa fie de unica folosinta? Asta este risipa!” Nu, nu eram ecologisti ci doar aveam bun simt.

    A da .. azi se face un consum dement de ambalaje – plastic, hartie …. Progresul chiar inseamna risipa nesimtita ?!
    Auz?!

    • Recent au fost descoperite prin marile Japoniei animale marine despre care pina acum oamenii de stiinta au afirmat raspicat ca au disparut in urma cu exact 270 milioane de ani, trei saptamini si 41 de minute intr-o toamna.
      Speciile alea extincte de mai bine de un sfert de miliard de ani traiesc si azi . Pe fundul marii, prin zona Fukushima , la 100 metri adancime. Ai trei feluri de stiinta: aia care face experimente repetabile, aia care face modele de dat cu presupusu despre ce va fi daca , fara sa cunoasca toate elementele implicate deci nici puterea necunoscutelor de a schimba radical evolutia modelata , si mai ai al treilea fel de stiinta , aia care vinde modele despre cum era acum spe milioane de ani , martorii lui Darwin. Astea ultime doua feluri de stiinta sint de fapt povesti, narative , au rol de manipulare ideologica.
      „azi se face un consum dement de ambalaje – plastic, hartie …. Progresul chiar inseamna risipa nesimtita ?!”
      Nu se ocupa nimeni in mod special de progres. Fiecare trage pentru profit maxim in timp minim cu efort minim. Adica prin prostirea prostilor . Cat dai pe sase perechi de ciorapi din plastic dai pe una din bumbac mai sanatoasa si care te tine mai mult decat toate alea sase. Stilul de viata se adopta acasa , din familie. Motiv pentru care trebuie distrusa familia si dus copilul la indoctrinare de la 4 ani. Populatia trebuie redusa si indobitocita. Printre altele si prin pseudo-stiinte. Incepe prin crede si nu cerceta. Ca asa a zis sfantul om de stiinta , sfantul economist si sfantul politician . La televizor si pe net. Nu mai poti face o zacusca daca nu stii cum era treaba in pleistocen . Sau care va fi concentratia de codoi peste trei sute de ani. Dar trebuie sa platesti taxa pe codoi la granita , si cand vine fumul de tizic dinspre India si fumul de plastic ars din China il opresti cu certificatele verzi.
      Si ii platim pe toti mincatorii astia de rahat eco, ii platim foarte bine si le lasam si puterea sa ne decida vietile.

  22. Ce anume ar trebui să cuprindă un comentariu pentru a ajunge pe site?
    La subiect nu este răspunsul, nici să fie inteligibil!

      • Depinde ce inseamna „atac la persoana”. De multe ori adevarul este perceput ca „atac la persoana”. Atata timp cat comentariul respectiv nu este facut public nu se poate determina cine are dreptate, In general, pentru orice „atac la persoana” , daca acesta este definit ca atare, se paote da unraspuns argumentat.
        Cred ca este prea simplu sa se cenzureze anumite comentarii sub pretextul ca este vorba de un atac la persoana. In general, oamenii onesti pot raspunde si argumenta acestor ” atacuri”.

        • „Atacul la persoană” merge mână-n mână cu „băgatul bățului prin gard” – tot lipsă de valoare adăugată.

          Și mai sunt și alte tipuri de comentarii care conțin 0 (zero) valoare adăugată din punctul meu de vedere. Așa că, aviz amatorilor :-)

          • Sunt de acord cu faptul ca multe comentarii contin 0 (zero) valoare adaugata, si asta in valoare absoluta, si nu dintr-un punct de vedere subiectiv. De exemplu, cele care fac elogiul unor pseudo-oameni de stiinta care publica un articol la 2-3 saptamani. A accepta acest adevar este o dovada de curaj si de onestitate stiintifica.

  23. Nu ma pricep la „chestiuni marine:”, nici nu prea-mi place marea sau oceanele (si acum sint mirosul ala groaznic de peste cand, in luna de miere fiind, cam de fandoseala, am inchiriat o iola pentru o ora, la Olimp, na , sa-mi plimb doamna pe nesfarsitele carari…a fost o experienta groaznica, amandoi avem rau de mare si dupa juma de ora de dat ochii peste cap si horcait l-am implorat pe ala cu iola sa ne aduca la mal. am zacut vreo trei zile si mirosul ala il mai simt si acum, brrrr, dupa 30 de ani :P)
    Dar am fost curios sa vad ce zic magbificii aia, ce parere au pe fond, despre incalzirea globala si codoi, poate ca zic si ei ca nare treaba codoiu cu nimic, padurile popa sa arda, nu-i bai :P
    Magniificii isi incep pledoaria asa
    „Abstract
    The partial pressure of CO2 in the oceans has increased rapidly over the past century, driving ocean acidification and raising concern for the stability of marine ecosystems”
    https://www.nature.com/articles/s41586-019-1903-y
    Cam subtire, mai departe nu am putut sa citesc ca e pe bani :P
    Dar am gasit altceva, free
    https://phys.org/news/2020-01-double-checking-science-ocean-acidification-impair.html
    Uuuups, iata cam cum pun, de fapt, problema magnificii
    „Some people may be surprised by these findings, but that’s how science operates: it’s a normal and healthy process to question published results. Sometimes they hold up, and sometimes they don’t. Ultimately, it’s the accumulation of evidence that matters and brings us closer to the truth,” said Binning, an assistant professor at UdeM.
    Rational si corect,
    „Maciuca” vine insa acum:
    „We’re not saying that climate change is not a problem—far from it,” added Roche, her husband, a research associate at UdeM. „Our point is that replication studies are very important, just as are ocean acidification and global warming generally.”

    Clark agreed.

    „The negative effects of CO2 emissions are well established, with global warming already having devastating effects on coral reef ecosystems around the world. Among other things, more frequent storms and coral bleaching during heatwaves is causing severe habitat loss for fish,” he said.

    „So, despite our new results, coral reefs and their fish communities remain in grave danger because of increasing atmospheric CO2.”
    Nota bene, asta spun de fapt magnificii..”The negative effects of CO2 emissions are well established, with global warming already having devastating effects on coral reef ecosystems around the world.”..”.coral reefs and their fish communities remain in grave danger because of increasing atmospheric CO2.”
    Despre ce vorbim?
    Ca sa fie clar, nu le puneti lor in carca chestii care, de fapt, „suna” altfel decat le prezentati dvs.

    • De data aceasta mă văd nevoit să vă corectez serios. Cei 7 magnifici nu sunt „climate change deniers” și demersul lor nu are nimic de-a face cu actual dezbatere pro-contra încălzire globală, iar eu „nu le-am pus chestii în cârcă” care „sună” altfel. Impresia mea este că de data aceasta ați cedat ispitei de a crea un om de paie peste care vă năpustiți teribil. Păcat…

      Cred că ar fi bine să recitiți articolul sine ira et studio și să vedeți exact ce au spus cei șapte cercetători și ce am spus eu. Reproduc un fragment din articolul lor:

      Aici, arătăm în mod cuprinzător și transparent că – spre deosebire de studiile anterioare – nivelurile de acidificare a oceanelor de la sfârșitul secolului au efecte neglijabile asupra unor comportamente importante ale peștilor din recifele de corali, cum ar fi evitarea semnalelor chimice ale prădătorilor, nivelurile de activitate ale peștilor și comportamentul lor bilateral (preferința de viraj stânga-dreapta).

      … constatările noastre indică faptul că efectele raportate ale acidificării oceanelor asupra comportamentului peștilor din recifurile de corali nu sunt reproductibile, ceea ce sugerează că perturbările comportamentale nu vor fi o consecință majoră pentru peștii din recifurile de corali în oceanele cu un nivel ridicat de CO2.

      Mai redau, fără traducere, un fragment din articolul din Science, 6 mai 2021:

      In January 2020, Nature published the Clark team’s findings: Elevated CO2 levels in water had a “negligible” effect on fish’s attraction to chemical cues from predators, their activity levels, and “lateralization”—their tendency to favor their left or right side in some behaviors. Based on a statistical procedure called a bootstrapping simulation, the team reported that Munday’s and Dixson’s data on chemical signal preference had a “0 out of 10,000” chance of being real[s.m.]. They left it to the reader to decide what to think about this.”

      Ceea ce Clark et al. au demonstrat, și eu am preluat, este că așa-numita „acidificare a oceanelor” este o non-problemă în cazul peștilor tropicali din recifii Marii Bariere australiene. „Problema” a fost creată artificial de tandemul Munday-Dixson prin fabricarea de date, ceea ce este total descalificant pentru cineva care se pretinde a fi om de știință.

      Mai precis, în ciuda faptului că lucrările lui Clark și ale colegului său Jutfelt demonstrază că CO2 nu pare să aibă un efect semnificativ asupra comportamentului peștilor, aceștia sunt în continuare îngrijorați de alte aspecte ale schimbărilor climatice. Ei nu sunt, repet, „negaționiști” ai schimbării climei sau sceptici înrăiți. Dar ei cred în integritatea științifică, ceea ce este un lucru rar în zilele noastre și apără această integritate cu riscuri profesionale (vedeți mai sus ce-a pățit profesorul Peter Ridd, de la aceeași universitate autraliană).

      Faptul că dvs. ați ales să citiți și să interpretați fragmente de articole printr-o lentilă exclusiv „încălziristă” nu vă oferă credibilitate.

      • Domnule profesor, va rog ajutati-ma sa inteleg mai bine ideea.

        Prof .Clark zice:
        „… constatările noastre indică faptul că efectele raportate ale acidificării oceanelor asupra comportamentului peștilor din recifurile de corali nu sunt reproductibile, ceea ce sugerează că perturbările comportamentale nu vor fi o consecință majoră pentru peștii din recifurile de corali în oceanele cu un nivel ridicat de CO2.”

        Aici e OK ce zice, il credem, e verificabil, omul e onest.

        Apoi tot Prof Clark zice:

        „The negative effects of CO2 emissions are well established, with global warming already having devastating effects on coral reef ecosystems around the world. Among other things, more frequent storms and coral bleaching during heatwaves is causing severe habitat loss for fish,” he said.
        „So, despite our new results, coral reefs and their fish communities remain in grave danger because of increasing atmospheric CO2.”

        Aici il credem in continuare sau e doar un fragment scos din context?

        • Nu pot juca rolul avocatului profesorului Clark. Citatele semnalate sunt extrase de undeva, apar între ghilimele, dar nu este indicată sursa exactă pentru a judeca întreg contextul, deci e dificil de tras o concluzie definitorie și sigură.

            • Este un puzzle făcut din bucățele de declarații ale mai multor persoane, printre care și profesorul. Nu este un interviu cap-coadă cu profesorul Clark, în care să putem citi răspunsurile lui complete la întrebări, care nici nu apar de altfel. Practic, este o prezentare de presă făcută de cineva din partea Universității din Montreal, unde activează doi din cei 7 magnifici. Cum prezintă presa articole științifice puteți în comentariul meu de mai sus despre Matt Warren de la revista Science.

            • Aveti dreptate, articolul cuprinde pozitia mai multor oameni de stiinta dar de fiecare data se spune clar cui apartine o anumita afirmatie. Acum daca articolul semnat de Univ. Montreal e imprecis si asuma declaratii inventate prof Clark, nu am de unde sa stiu.
              Oricum, e interesanta pozitia Prof Clark atit in ceea ce priveste studiul cu dovezi falsificate ale lui Munday&Dixon dar si opinia lui despre impactul cresterii CO2 asupra recifurilor de corali:
              „So, despite our new results, coral reefs and their fish communities remain in grave danger because of increasing atmospheric CO2.”

            • Pentru comparație, reiau o declarație a profesorului Peter Ridd (vedeți mai sus):

              În 2017, profesorul Ridd a spus:

              Datorită mecanismelor remarcabile pe care coralii le-au dezvoltat pentru a se adapta la schimbările de temperatură, în special capacitatea de a schimba simbioții, coralii sunt probabil cel mai puțin amenințați dintre toate ecosistemele de viitoarele schimbări climatice – naturale sau provocate de om.

              The science is not settled, așa cum le place unora să creadă.

            • Cind sa-l credem pe Prof Ridd?

              THE STATEMENT
              „The amount of coral, while fluctuating dramatically from year to year, is about the same today as when records began in the 1980s.”
              Dr Peter Ridd, marine physicist, December 6, 2020.

              Fact checked: Mostly False !
              AAP FactCheck found the statement that the amount of coral on the Great Barrier Reef is about the same now as in the 1980s to be mostly false.
              Annual surveys of the reef show significant fluctuations in coral cover, as stated, and for this reason it may be difficult to assess the reef’s future health based on the readings alone.

              However, average coral readings for the past decade have been well below both long-term averages and those from the 1980s. Experts and official reports summarizing the condition of the reef have also said its health had deteriorated and continued to decline.

              Mostly False – The claim is mostly false with one minor element of truth.

              https://www.thecourier.com.au/story/7069344/see-it-before-its-gone-a-fact-check-on-the-decline-of-our-biggest-coral-reef/

  24. Dle Cranganu, stau si ma intreb, credeti ca daca am trece la energie verde ne-am intoarce in evul mediu?
    Nu de alta dar presupun ca pe atunci aerul era mai curat olecuta.
    Huomo sapiens, quo vadis?
    Multumesc

    • Nu agreez termenul de „energie verde”, este un alt cuvânt-vampir. De ce verde și nu albastră sau portocalie sau roză? Dacă aveți în vedere energiile care nu produc CO2, ce este verde în ele (nuclear, hidro, geotermal etc.)? Tocmai energiile care emit CO2 ar trebui numite verzi, pentru că CO2 între verdeața naturii, nu credeți?

      În Evul Mediu, sursele de energie erau practic două: biomasa (arderea lemnelor, care produce CO2) și energia musculară (animale de povară și oameni, care emit CO2 și CH4). Ce vedeți „verde” în energia Evului Mediu?

      Dacă credeți că o întoarcere la perioada Evului Mediu v-ar oferi posibilitatea respirării unui aer mai curat, vă propun să petreceți câtva timp în Africa sau India, unde nu se ard combustibili fosili, ci predominant biomasă și excremente animale. Poluarea aerului în interiorul acelor locuințe este un criminal notoriu. OMS estimează că circa 4,3 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza poluării din interior. Pentru că acelor oameni li se predică să nu folosească gaze naturale sau derivate din petrol pentru nevoile lor casnice. NU mai vorbesc de faptul că sute de milioane de locuitori ai planetei nu au acces la electricitate, cu tot ce înseamnă aceasta, inclusiv postări pe Contributors :-)

      Așa că, atenție la întoarcerea în Evul Mediu…

      • Multumesc pt raspuns si dojeneala :)
        Nu vreau sa ne intoarcem la Evul Mediu dar sunt un mare admirator al naturii si al aerului curat. Interogatia mea a fost doar cu scop comparativ la situatia de dinainte de industrializare cand (prespun) aerul era mult mai curat (in ciuda consumului si transpiratiei „animale”).
        Locuiesc in mediul rural si lucrez in marele oras – nu se compara calitatea aerului!
        De asemenea, inclin sa cred ca teoria carteziana „exploatatoare” de resurse terestre este depasita si ar trebui inlocuita cu o abordare mult mai prietenoasa cu natura.
        India este o tara complexa – nu cred ca o putem aborda simplist.
        Un extras dintr-un interviu mai vechi al dnei Aurora Liiceanu:
        „Cred ca downshifting-ul aduce o mai buna convietuire intre „a fi” si „a face”, pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe „a face”, fara simt critic, iar ceilalti sint pe „a fi”, fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu sintem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. ”
        Avem nevoie, noi oamenii, de asezat la masa si gasit solutii pt o viata mai buna din toate punctele de vedere.
        Cu stima

        • Vă înțeleg dezideratul respirării unui aer curat, dar vă atrag atenția că poluarea aerului ține de ecologie, nu de climatologie. Dacă țineți totuși să le amestecați pe cele două,(din diverse motive), vă mai atrag o dată atenția că inamicul public #1 din climatologie (CO2( este un gaz incolor, inodor și insipid (nu are culoare, nici miros, nici gust).

  25. OFF TOPIC

    În 2019, pentru prima dată, emisiile anuale de CO2 ale Chinei le-au depășit pe cele ale tuturor țărilor dezvoltate la un loc. În 1990, emisiile Chinei reprezentau mai puțin de un sfert din emisiile țărilor dezvoltate, dar în ultimele 3 decenii au devenit mai mult decât triple, ajungând la peste 14 gigatone de CO2e.

    Detalii,

    Rhodium Group, China’s Greenhouse Gas Emissions Exceeded the Developed World for the First Time in 2019 (6 mai 2021)

      • Si ce daca. Ce conteaza unde anume pe glob e fabricata tastatura de pe care postati. Tot atita codoi si fum se face si tot in atmosfera planetei ajunge.
        Deci nemultumirea este economica si politica.
        Din punct de vedere eco planetar nu conteaza unde faci fumul. Din punct de vedere individual conteaza cel mai mult: una e sa faci fum si gunoi in curtea ta, alta e sa le faci la 5000 de kilometri distanta in curtea adversarilor/competitorilor.
        Asadar toata agitatia cu salvarea planetei e „doar” razboi informational. Propagandistic de sucire a mintilor adversarilor si de anihilare a common sense. E un razboi . La razboi se distruge peisajul, oameni sint chinuiti si omoriti. Partea adversa zice sa nu mai trag cu tunul ca fac fum si sa nu mai trec cu tancul ca rup iarba. Ce sa zic. Zic si eu ca Sheryl Crow: „That don’t impress me much”. Pielea e mai aproape decat camasa iar azi este mai important decat maine. Stiinta spune si demonstreaza convingator ca vreme nasoala a mai fost si va mai fi. Prefer sa ma gaseasca gerul sau canicula pregatit si puternic. Pe mine nu pe tine deoarece la vremuri nasoale se ascute lupta dintre noi pentru habitat si resurse. Pentru apa potabila, pentru proteine si energie. Liderii occidentali par a se fi dat cu dusmanul. A ajuns sa fie criminalizata insasi ideea de dusman, de adversar, de competitor . A ajuns sa fie interzis sa-ti urasti dusmanii. Trebuie sa ne iubim si sa cantam kumbalaya si sa ne pupam pe gura indiferent daca ne placem sau nu, si trebuie sa impartim egal si frateste o firimitura de paine care abia ar ajunge unuia singur.
        Bagati-va mintile in cap. E un razboi. Nu mai puneti botul la propaganda dusmanului.

      • @C.Cranganu
        Aveti 100% dreptate si chiar mai mult decat atat. Emisiile de gaze/subst. cu efect de sera ale Chinei reprezinta suma emisiilor tuturor tarilor dezvoltate luate la un loc.
        https://www.bbc.com/news/world-asia-57018837
        Dar…..ptr.ca astea sunt the hard facts, suntem intre noi romanii si avem audienta&influenta close to 0% in chestiune, nu credeti d-le Cranganu ca tov.Trumpy a gresit grav retragandu-se din Acordul de la Paris?!? Tactic si strategic nu ar fi fost mai bine sa-i piseze 4 ani , pe chinezi, cu retorica lui vitriolanta pe acesta tema?!? Sa fi facut legatura directa intre competitivitatea chineza si nerespectarea grosiera a unor standarde privind poluarea?!? Sa fi insistat ca nu e o concurenta corecta si ca otravirea intregii planete este cauzata, in principal, de China care desi s-a angajat de sa faca si sa dreaga nu respecta nimic?!? Si astfel sa fi avut aliati toate ONG-urile ecologiste de stanga, toate veganele, toate statele UE care nu ar fi avut incotro, indiferent ce calcule economice isi faceau?!?
        Permiteti-mi….frenezia fanilor lui de pe-aici s-a dovedit orbire paguboasa. Poate ca ar trebui reconsiderate concluziile anilor trecuti. Nu credeti?

  26. „Acididicarea” oceanelor – Suntem chiar așa ușor de păcălit?!

    Am scris mai sus: pH-ul mediu al oceanelor ar putea scădea de la 8,1 cât este în prezent, până la aproximativ 7,75 în 2100. Dar nu este vorba despre creșterea „acidității” – cât suntem în domeniul alcalin este vorba despre scăderea bazicității (alcalinității)!. Dar Newspeak-ul climatic nu agreează ceva care scade – totul trebuie să crească: temperaturi, nivelul oceanelor, concentrația de CO2 etc.

    „CO2 … oceanul devine mai acid” –NOAA
    „Oceanul a devenit mai acid” –NASA

    Este ca și cum ai spune că un om care a trecut de la IQ 164 la 160 a devenit mai prost.

    Einstein cu IQ 160 (geniu) a fost cumva un prost?!

  27. Terence Tao., matematician australian , medaliat Fields , are un QI un I.Q. de 230.
    Dupa anumite comentarii …, medalia Fields nu reprezinta mare lucru, asa ca se pune intrebarea: ce inseamna de fapt un IQ de 230?

  28. OFF TOPIC

    JUDEȚUL CONSTANȚA. Un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a fost prins în rotorul turbinei unei eoliene

    Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați să intervină joi, 13 mai, în parcul eolian de lângă Chirnogeni, județul Constanța.

    Potrivit primelor informații, un bărbat de 25 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a căzut în rotorul turbinei a unei eoliene din parcul eolian de lângă Chirnogeni.

    În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

    P.S. Se putea, totuși, folosi o limbă română corectă în propoziția „după ce a căzut în rotorul turbinei a unei eoliene”. Dar știrea este groaznică oricum a fost scrisă. Să sperăm că nu se va institui și titlul de „erou (martir) al energiei eoliene”.

    Detalii,

    https://www.dobrogea.tv/stire/Eveniment/20733/judetul-constanta-un-tanar-de-25-de-ani-sia-pierdut-viata-dupa-ce-a-fost-prins-in-camera-motor-a-unei-eoliene-in-chirnogeni.html

    • „Se putea, totuși, folosi o limbă română corectă în propoziția „după ce a căzut în rotorul turbinei a unei eoliene”.

      Aveti dreptate dar cand sunt si autori contributors care scriu despre „acțiuni de retaliere” nu ne mai miram.

  29. The ‘Green Energy’ That Might Be Ruining the Planet

    The biomass industry is warming up the South’s economy, but many experts worry it’s doing the same to the climate. Will the Biden Administration embrace it, or cut it loose?

    Când vine vorba de surse regenerabile, mulți oameni se gândesc la energie eoliană și solară. Dar acestea reprezintă doar 2%, respectiv, 1% din necesarul energetic UE27 în 2019 (nu doar electricitate).

    Durerea mare provine din faptul că marea majoritate a energiei regenerabile este reprezentată de lemn (11%), care emite mai mult CO₂ decât cărbunele atunci când este ars.

    Detalii,

    IEA WEO 2020

  30. Două declarații diferite despre schimbările climatice

    1. The American Association for Advancement of Science (AAAS), organizație cu 120.000 membri, care tipărește revista Science, a publicat pe 1 ianuarie 2019 un raport – How We Respond – ca răspuns la raportul National Climate Assessment din noiembrie 2018 (NCA2018). NCA2018 a devenit celebru după ce Alexandria Ocassio-Cortez a afirmat în ianuarie 2019 că „lumea se va sfârși în 12 ani dacă nu abordăm problema schimbărilor climatice”, profeție preluată apoi și de Greta Thunberg. (vezi articolul meu aici).

    Raportul AAAS debutează cu această declarație-șoc: https://howwerespond.aaas.org/report/

    Națiunea noastră, statele noastre, orașele și comunele noastre se confruntă cu o problemă urgentă: schimbările climatice. Americanii resimt deja efectele acesteia și vor continua să le resimtă și în următoarele decenii. Creșterea temperaturilor va avea un impact asupra fermierilor și asupra călătorilor din transportul în comun din orașe. În întreaga țară, fenomenele meteorologice extreme, cum ar fi uraganele, inundațiile, incendiile de pădure și seceta, se produc cu o frecvență și o intensitate mai mari. Deși aceste probleme prezintă numeroase riscuri pentru societate și pentru planetă, fără îndoială că cel mai mare risc ar fi să nu facem nimic. Știința ne spune că, cu cât răspundem mai repede la schimbările climatice, cu atât riscurile și costurile vor fi mai mici în viitor.

    2. Luna aceasta, profesorul Steven E. Koonin a publicat cartea „Unsettled? What Climate Science Tells Us, What It Doesn’t, and Why It Matters”. Professorul Koonin, fost subsecretar de stat pentru știință în Departamentul de Energie al SUA în timpul administrației Obama, fost profesor de fizică teoretică, vicepreședinte și provost la Caltech, actualmente profesor la New York University, scrie următoarele (pp. 23-24):

    Am fost membru AAAs timp de aproape cinci decenii și am fost ales Fellow al organizației cu mulți ani în urmă. Așa că vă pot spune că declarația AAAS de mai sus nu a fost niciodată supusă comentariilor, cu atât mai puțin aprobării celor 120.000 membri ai organizației. Dacă mi s-ar fi cerut să comentez aș fi oferit o declarație întrucâtva diferită, bazată pe familiaritatea mea cu rapoartele de evaluare [ale IPCC] și literatura [de specialitate]:

    Pământul s-a încălzit în ultimul secol, în parte din cauza fenomenelor naturale și în parte ca răspuns la creșterea influențelor umane. Aceste influențe umane (în principal, acumularea de CO2 din cauza arderii combustibililor fosili) exercită un efect fizic mic asupra sistemului climatic complex. Din nefericire, observațiile și înțelegerea noastră limitate sunt insuficiente pentru a cuantifica în mod util fie modul în care clima va răspunde la influențele umane, fie modul în care variază în mod natural. Cu toate acestea, chiar dacă influențele umane au crescut de aproape cinci ori din 1950 și globul s-a încălzit modest, majoritatea fenomenelor meteorologice severe au rămas în limitele variabilității din trecut. Proiecțiile privind fenomenele climatice și meteorologice viitoare se bazează pe modele care se dovedește a fi nepotrivite pentru acest scop.

    De ce conducerea organizației AAAS face declarații fără consimțământul membrilor ei este o problemă care merită discutată (poate într-un articol viitor).

    • Pentru informare: Steven E. Koonin este fizician (theoretical physics) si nicidecum un expert domeniul climatologiei.
      De altfel, de vreo 10 ani nu mai face cercetare, ma intreb cum de activeaza inca intr-o universitate. In plus, legaturile lui cu lumea industriala sunt bine cunoscute, de exemplu in 2004 este numit „chief scientist” la BP. Cineva isi aminteste de mareea neagra din golful Mexic (plateforma Deepwater Horizon) ? Dar de declaratiile lui in favoarea BP si a activitatii sale in Golful Mexic?

      • Pentru informare:

        James Hansen, cel care a introdus încălzirea globală în 1980 în mentalul colectiv american, ca și Michael Mann, cel care a creat frauda numită hockey stick, au o formațiune academică de fizicieni.

        • /…/

          Revedeți atenționarea mea de mai sus:

          „Atacul la persoană” merge mână-n mână cu „băgatul bățului prin gard” – tot lipsă de valoare adăugată.

          Și mai sunt și alte tipuri de comentarii care conțin 0 (zero) valoare adăugată din punctul meu de vedere. Așa că, aviz amatorilor :-)

          CC

          • Valoarea adaugata e ca Hansen si Mann nu au nicio legatura cu industria. Pot gresi bineinteles dar in mod onest. Ca mai toata lumea, nu?

            Spre deosebire de Koonin care e mai mult politician decit om de stiinta. Pe linga angajat la BP, a fost functionar in adm Obama apoi legat de adm Trump. Deci extrem de putin credibil, mai ales intr-un domeniu in care nu are pregatire.

            Va rog nu mai cenzurati opiniile care nu va plac. Nu e vorba de bat prin gard, e vorba sa ne uitam la oamenii a caror opinii le citam.

            • Dau un ultim exemplu de „atac la persoană” și „băgatul bățului prin gard”:

              Koonin care e mai mult politician decit om de stiinta.

              Dr. Koonin este membru al U.S. National Academy of Sciences, the American Academy of Arts and Sciences, the American Assocation for the Adevancement of Science, grupul de oameni de știință JASON care rezolvă probleme tehnice pentru guvernul SUA.

              Începând din 2004, este trustee (administrator) la Institute for Defense Analyses. Între 2014-2019 a condus the National Academies’ Divisional Committee for Engineering and Physical Sciences. În prezent este guvernator independent al Lawrence Livermore National Laboratory și a servit în roluri similare pentru Laboratoarele Naționale Los Alamos, Sandia, Brookhaven și Argonne.

              Începând din 2012, Dr.Koonin este profesor de Information, Operations & Management Sciences; – Director, NYU Center for Urban Science and Progress (CUSP), ambele poziții la New York University.

              În 2013, Dr. Koonin a fost selectat pentru a conduce revizuirea declarației Societății Americane de Fizică privind schimbările climatice.

              Dr. Koonin a publicat peste 200 articole peer-reviewed în domeniile fizică și astrofizică, metodologii computaționale științifice, tehnologii și politici energetice și climatologie.

              Și pe un astfel de om îl numiți „mai mult politician, decât om de știință”?!? O, sfântă nerușinare!…

            • Raspunsul de mai sus nu mi se adreseaza, fac totusi o precizare si pun cateva intrebari, la care orice cercetator/universitar onest poate raspunde. Tot ceea ce autorul artocolului scrie despre Koonin, este perfect adevarat ( este luat din CV-ul sau), ba mai mult acesta din urma a avut si 25 de doctoranzi, a obtinut nenumarate granturi, iar din cele 200 de articole publicate multe sunt in Science si Nature. Lasand la o parte discutia „este sau nu Koonig climatolog si in ce masura rezultatele sale stiintifice in climatologie sunt importante” ( las specialistii in climatologie sa raspunda argumentat la aceasta intrebare), ma intreb cum se poate sa ai atatea responsabilitati administrative la nivel national si international, sa ai si responsabilitati stiintifice, sa scrii articole de nivel Science si Nature, sa te ocupi de studenti si de proiectele stiintifice respective, si multe alte obligatii pe care repet, orice universitar le cunoaste foarte bine.
              Ma intreb ce inseamna un astfel de CV in valoare stiintifica absoluta. Nimeni nu isi pune aceasta intrebare?

            • Domnule profesor, exagerati.
              Evident, referinta e la omul de stiinta in domeniul climatologiei, acesta era subiectul. Ceea ce e clar ca prof Koonin nu e.
              Profitati de o exprimare pe care o scoateti din context ca sa dati o lectie care vi se pare meritata.

              Prof Koonin nu e credibil cind exprima opinii despre climatologie, climate change. A lucrat la BP 5 ani de zile, a lucrat in adm Obama (under secretary for science at the U.S. Department of Energy, adica politician) apoi a avut legaturi cu adm Trump.
              Despre profesor si ultima lui carte:

              https://insideclimatenews.org/news/04052021/a-new-book-feeds-climate-doubters-but-scientists-say-the-conclusions-are-misleading-and-out-of-date/

            • Prof Koonin nu e credibil cind exprima opinii despre climatologie, climate change

              Mă uluiți cu astfel de afirmații („bețe-n gard”)! Păi, dacă Prof. Koonin nu e credibil, atunci pe cine să credem? Pe „oamenii de știință” Joe Biden, Al Gore, Alexandria Ocasio-Cortez, Greta Thunberg, John Kerry, Leonardo di Caprio și alții, ejusdem farinae?!?

            • „Păi, dacă Prof. Koonin nu e credibil, atunci pe cine să credem? „”

              Experti in climatologie nu exista? Nu de alta, dar atunci orice fizician, biolog, matematician etc. care scrie cateva articole cu eventuale aplicatii in climatologie poate sa-si aroge titlul de „expert in climatologie”. Exact ce s-a intamplat in cazul epidemiei de covid unde s-a trezit omenirea cu o puzderie de „experti” in domeniu.
              Iar Kroonin nu este credibil, nu numai prin prisma experientei sale ( sau a lipsei de experienta) in climatologie, dar mai ales prin aceasta multitudine de palarii pe care le-a purtat in decursul carierei, incat te intrebi daca a avut timp sa-si citeasca propriile articole si cele ale studentilor, darmite sa gaseasca singur ideile.

            • Iar Kroonin nu este credibil

              Ca persoană perfect anonimă, puteți emite opinii personale, care rămân exact ce sunt – opinii subiective.

              Ca persoană perfect anonimă (by the way, sunteți aceeași/același care mai demult semna „Alexa”?) nu puteți emite judecăți de valoare despre alții, pentru că lipsește un termen de comparație.

              I rest my case.

          • /…/

            Toxicitatea crescândă a comentariile dvs. vă trece în categoria trolli.

            Mutați-vă pe alte articole. Aici, sunteți persona non grata.

            Constantin Crânganu

        • Michael Mann a avut ca advisor pentru teza sa de doctorat pe Barry Satlzman care este cat se poate de climatolog. Si daca imi aduc bine aminte, cei care i-au criticat modelul au fost un inginer in industria miniera si un economist. Incep sa cred ca toata lumea este specialista in climatologie: ar trebui desfiintat domeniul acesta, nu? De altfel, cu alte metode s-au obtinut acelasi grafic.

          James Hansen este specialist in domeniul astronomiei si ceea ce a facut este sa aplice rezultatele obtinute pentru a intelege schimbarile climaterice „by anthropogenic modifications of the atmosphere composition. ” Foloseste de asemenea modelul de circulatie generale bazat pe ecuatiile Navier Stokes.
          Mi se pare ca amandoi sunt departe de un fizician teoretician, cu interese multiple in lumea industriala.
          Dar daca aveti alte date bine argumentate despre cei doi si rezultatele lor stiintifice, este un plus sa le faceti cunoscute.
          Multumesc anticipat.

  31. Mie-mi place Koonin, chiar daca nu sunt de acord in totalitate, am gasit abordari suurpinzator de apropite de ale mele :P
    Sa notam cateva chesti, citatele sunt de aici
    https://insideclimatenews.org/news/04052021/a-new-book-feeds-climate-doubters-but-scientists-say-the-conclusions-are-misleading-and-out-of-date/
    1. Biasul
    “I believe it is a responsibility, almost an act of conscience, to portray without bias just how settled—or unsettled—the science truly is,”
    absolut de acord, majoritatea „neintelegerilor” au drept cauza biasuri, avem deja o parere si cautam doar argumente care sa ne confirem biasul nostru. E valabil pentru ambele tabere Atunci cand baobabii mor din cauza incalzirii globale este la fel ca atunci cand critici un experiment in care nu tii sema de adancimea optica ci doar de presiune, ca „alea” iti satisfac biasul :P
    2. Tabara
    “The way I like to think of it is to figure out what Beyond Petroleum really means,” said Koonin, who led decisions on the company’s investments in alternative energy research, which at the time included advanced biofuels, carbon capture and storage, synthetic fuels and alternative technologies and materials for solar energy. In a 2007 profile of Koonin in Science magazine, he was quoted saying he had doubts about climate science before joining the company. “I was more skeptical about climate change a few years ago. Now I’ve come round more toward the IPCC view,” he said.
    Poti sa lucrezi ptr BP si sa iei decizii privind stacara carbonului sau materiale utilizate in proiecte bazate pe nergie solara.
    Dupa cum poti sa critici experimente incalziriste nu pentru ca sunt incalziriste ci pentru ca ai integritate si vrei sa afli adevarul stintific , nu ala „biasat”. Poti sa fii magnific si daca ai apucaturi de „bandit” (apropo de fillmul in cauza, ca sa fie clar ce zic)
    3.Stiinta
    „Stiinta” se schimba mult si ceea ce ieri parea verosimil astazi este dovedit c a fiind fals…asta nu presupune musai minciuna, frauda.
    „And, Chu said, some of the latest climate science, too new to be a part of the most recent assessments from IPCC (2013 and 2014) and the U.S. Global Change Research Program (2017 and 2018) has addressed many uncertainties and deepened scientists’ understanding of climate change considerably.”
    “The science that’s come out more recently is making me more scared,” said Chu. “But what it’s doing is one by one trying to look at all these points we’re not sure of, and trying to understand these things. And so I think that part is getting stronger and stronger.”
    Chu maintains that skeptics like Koonin play an important role in the scientific community. “This is a lot of what keeps science honest,” said Chu.
    But Chu said he also believes the world needs to act on climate change, “This is where Steve is missing the point, and this is where he and I differ,” said Chu.”It has to do with risk management. If there’s a reasonable chance that some very bad things are going to happen, shouldn’t you take steps?”
    Acuma una de la mine.
    Dac te uiti la date mai vechi poti sa spui ca albedoul Terrei ein scaderea, topirea ghetailor etc
    https://earthobservatory.nasa.gov/images/5484/earths-albedo-in-decline
    poti citi nota asta
    „Editor’s Note: At the time that this story was published in 2005, scientists presented the science as they understood it. But Earth is constantly changing, and scientific knowledge is constantly evolving with longer perspective. A decade later, the CERES record has been extended and further analyzed. Read an updated story here.” „here” zice:
    „In the early 2000s, after the first few years of Terra-CERES measurements, it appeared that Earth’s albedo was declining, a phenomenon that was widely reported in scientific journals and on NASA Earth Observatory. But as more years of data accumulated, and as scientists began to better understand the data, they found that albedo was neither increasing nor declining over time. It was fluctuating a lot by year, though.”
    And so on…am vazut si ultimele date, se pare ca topirea ghetarilor duce atat la scadearea albedoului la nivelul marii (pamant vs gheata) dar si la mai multi nori care refelcta mai mult, creste albedoul carevasazica.
    Lucrurile se schimba si mai avem mult pana sa intelegem…singura chestie e ste sa fim onesti si nebiasati.
    Falsificatorii de date si confuzatii trebuie, deopotriva, sa dispara din ecuatie, da? Din orice tabara ar fi…
    4 solutii
    Sunt o gramada, focusara aproape exclusv pe codoi face la fel de mult rau ca negarea efectelor nagative (sic!) ale „gazului vietii” :P
    „While at BP Koonin, as he does today, advocated research into approaches typically favored by oil companies and Republicans opposed to fundamental change in energy supply. They include carbon capture and storage, advanced nuclear energy, and biofuels and geoengineering ideas, like seeding the atmosphere with aerosol particles to increase Earth’s reflectivity. ”
    Una pe care o banuiam de multa vreme: inverzirea raceste , e suficient sa stati la umbra unui pom
    https://earthobservatory.nasa.gov/images/148026/greening-landscape-changes-air-flow
    Da, nu e suuficeunt, daqr parca ar trebui pedalat mai mult pe asta
    “In the fight against climate change, plants are the lonely-only defenders,” said Chen, now a postdoctoral researcher at the Lawrence Berkeley National Lab. “Stopping deforestation and ecologically sensible large-scale tree-planting could be one simple, but not sufficient, defense against climate change.”
    Konning zice bine cand zice (am spus-o si eu :P) ca, acum, nu avem tehnologia necesara ptr a ajunge la net zero emisii de carbon, asta o vad in fiecare dimineata cand ma sui in tractor si ma duc sa-mi lucrez pamantul
    Bag motorina, nu am bateria aia verde la indemana, nimeni nu o are (10 ore pe camp inseamna energie echivalenta cu 70 litri de motorina, sau cu 1000 km pe autostrada, zilnic)cu elice nu merge si nici daca trag dupa mine doua remorci pline cu panouri solare.
    Ar merge cu o pila de hidrogen? Da, dar nu o avem
    Ar merge cu un minireactor nuclear? Da, dar nu il avem
    Sa ne concentram si pe altceva, nu numai pe codoi mi se pare de bun simt. Dupa cum si sa nu negam efectele lui mi se pare la fel de cu bunsimt. Si apurtam discutia nebiasati, calm si relaxat.
    P.S.Sigur, voiam sa scriu un articol, am o groaza de chestii salvate, trbuie aranjate, structurate, sa explic cum e cu experimentele alea la presiune mica (dar cu strat de gaz mic vs prfesiune mica si strat de gaz de mii de ori mai mare, cum e in atmosfrea Terrei, gradient variabil detemp si presiune , comportament diferit al unui mix de gaze vs „suma” gazelor etc) cu factorul total de absorbtie la gaze, formulele lui Isacenko la gazele de ardere, principiul a ldoilea al termodinamicii aplicat pe sistem deschise cu surssa de energie „incorporata”, sa dau formulele si sa va povestesc pro si contra
    Nu mai am timp si se cuvenea sa va dau un raspuns la toate alea cu manipularea, alba neagra omul de paie.
    Acum sper ca e clar. a iesit un comentariu lung…probabil plin de greseli de editare…na, aia e!

    • Mie-mi place Koonin

      Serios? Puteți să spuneți ce ați citit semnat de el? Sau vă bazați afirmația doar pe blogul pe care l-ați menționat?

      Dacă e vorba să ne „batem” în citate, vă ofer și eu cîteva, extrase de pe coperta a IV-a a ultimei sale cărți:

      [Unsettled] should be on the reading list of scientists and engineers whose responsibility, as citizens, extends beyond the laboratory to communicating to a larger public often overwhelmed and confused by the media.

      Jean-Lou Chameau, president emeritus of Caltech

      We have too many global warming books – but this one is needed. Steven Koonin has the credentials, expertise, and experience to ask the right questions and to give realistic answers.

      Vaclav Smil, distinguished professor emeritus at the University of Manitoba

      Essential reading and a timely breath of fresh air for climate policy. The science of climate is neither settled nor sufficient to dictate policy. Rather than extensional crisis, we face a wicked problem that requires a pragmatic balancing of costs and benefits.

      William W. Hogan, professor of global energy policy at Harvard Kennedy School

      Tough talk about climate politics from a statesman scientist – and a sobering vision of the future.

      Robert B. Laughlin, professor of physics at Stanford University

      • Ma bazez pe ce a spus el, nu doar pe acest blog, l-am urmarit pe Youtube sau diverse alte interviuri…chiar imi place de el, e de bun simt.
        Evident ca am inceput sa caut si cartea…sunt curios sa aflu detalii,

  32. „… chiar dacă influențele umane au crescut de aproape cinci ori din 1950 și globul s-a încălzit modest, majoritatea fenomenelor meteorologice severe au rămas în limitele variabilității din trecut. ”

    Se aplica perfect si la isteria covid. Numarul total al deceselor din ultimii doi ani este in limitele variabilitatii din trecut. Nu exista „extra-deaths”.
    Influentele umane constau in interpretarea datelor, in raportarea din burta a cauzei decesului. Fara autopsie fara nimic. Au murit anul trecut 10 de gripa , la fel ca in fiecare an ? Anul asta ii trecem la covid.
    Stiati ca daca ai fost „suspect” (tuseai sau iti curgea nasul) si ai decedat in urma unui infarct esti trecut automat la covid iar autopsia e interzisa prin lege ? (cica pentru a-l feri pe anatomo-patolog de virusul ucigas care nu trece prin masca de hartie din autobuz dar trece prin echipamentul medical al autopsierului ; un virus atit de ucigas incat rata de supravietuire este de 99,78%) .

    In Spania au facut un experiment stiintific cu voluntari pe un stadion, au bagat 5000 de oameni fara masti, amestecati pozitivi cu nepozitivi. Iar rata de infectare a fost egala cu cea din mediile supuse lockdown-ului.
    Dovedit stiintific, prin experiment repetabil, incontestabil: masca nu are nici un efect.

    De ce am mentionat lucrurile astea: ca sa subliniez ca in momentul in care un om sau colectiv de stiinta iese public, comite un act politic. Orice dovada care contrazice sau pune la indoiala narativa oficiala promovata cu evident interes politic de catre Putere, este cenzurata, diabolizata, ridiculizata , decredibilizata.
    Dovada precum si persoana care o face publica. DACA ajunge sa fie publicata.

    Stiinta a avansat tocmai prin punerea la indoiala si contestarea cu dovezi a dogmelor . Societatea a avansat prin punerea la indoiala si contestarea competentei si intentiilor Puterii.
    Din momentul din care stiinta , cercetarea , experimentul devin monopol al Puterii, platite de Putere iar rezultatele sint cenzurate , publicate selectiv , din momentul in care mass-media, big tech si Puterea isi dau mina intr-un Cartel, din acel moment stiinta devine instrument politic si Religie de Stat.

    Nu suntem si nici nu putem deveni toti climatologi or virusologi. Dar nici in ei nu mai putem avea incredere.

    • @ Rusine: cu toate ca sunteti off-topic, trebuie reactionat la ce spuneti.
      „Nu exista „extra-deaths”.”
      Aici se explica ce inseamna excess death (banuiesc ca la asta va referiti prin „extra-deaths”):

      https://ourworldindata.org/excess-mortality-covid

      Pe scurt, in UK in perioada martie aprilie 2020 numarul de morti pentru virsta de peste 75 de ani a fost cu peste 100% mai mare decit media pe ultimii 5 ani. De retinut, 100% ! In US pentru aceeasi perioada procentul este de 45%. Informati-va, va rog, cititi acest link si alegeti orice tara doriti pentru a vedea datele. In Romania, in luna noiembrie 2020 procentul de morti peste media ultimilor ani a fost de 68%.
      Credeti ca toate tarile din lumea asta s-au inteles sa ascunda datele de morti de Covid? De unde provin atitia morti in plus fata de media ultimilor ani?

      Aveti toate informatiile la un click distanta, ce Dumnezeu? In US au murit mai multi oameni in 2020 decit media pe ultimii 5 ani cu 13%. Variatia normala numarului de morti in US de la un an la altul e de sub 2%. Aveti o explicatie?
      In WW2 au murit 400 000 de americani iar de inceputul pandemiei au murit de covid 585 000 de americani. Astea-s cifrele!

      Spuneti:
      „In Spania au facut un experiment stiintific cu voluntari pe un stadion, au bagat 5000 de oameni fara masti, amestecati pozitivi cu nepozitivi. Iar rata de infectare a fost egala cu cea din mediile supuse lockdown-ului.
      Dovedit stiintific, prin experiment repetabil, incontestabil: masca nu are nici un efect. ”

      Ati omis sa publicati un link cu acest studiu, sunt foarte curios sa-l citesc. Probabil ca nu numai eu.

      • De unde cunoasteti cauzele deceselor daca nu au fost efectuate autopsii ?
        Stiti ca din 2020 este refuzat sistematic accesul bolnavilor sa sistemele de sanatate pe motiv ca „trebuie sa pastram saloanele goale pentru cazurile de covid” ?
        Mortalitatea crescuta in cazul batranilor inchisi in azile se datoreaza tocmai comasarii lor la gramada si netratarii bolilor cronice grave .
        La fiecare 5-6 ani apare o crestere semnificativa a cazurilor de gripa si alte afectiuni respiratorii infectioase grave .
        Cat despre link gasiti singur suficiente link-uri catre protestele pasnice BLM.
        Aveti nevoie sa invatati a interpreta cifrele si terimologia. Incepeti cu definitia medicala a cuvintelor „caz” si „diagnostic” Studiati care este rata de eroare in…. cazul (!) testelor PCR .
        „…Toate tarile din lume….” in afara de cele in care nu. Vreo 20. Dvs aveti vreo explicatie ?
        Ce vi se pare asa de ciudat , neobisnuit, in faptul ca guvernele occidentale si ale aliatilor au adoptat o narativa falsa comuna ?

        • @Mani:
          Dvs ati facut o afirmatie depre „In Spania au facut un experiment stiintific cu voluntari pe un stadion…” Oferiti, va rog, o referinta catre acest experient stiintific. Altfel se califica cu „de la televizor sau de pe facebook”.

          Puteti da un exemplu din istoria recenta cind rata de excess deaths pe o perioada de un an a fost mai mare de 6 ori fara a fi o perioada de razboi, sau molima? Va rog, dar cu referinte si fara povesti.

          „Ce vi se pare asa de ciudat , neobisnuit, in faptul ca guvernele occidentale si ale aliatilor au adoptat o narativa falsa comuna ?”
          Care aliati, domnule? Rusia, Ukraina, US, Colombia, Mexic, Israel, Iran, Armenia, Azerbaijan? Au conspirat toti intre ei sa raporteze cifre masluite de morti de covid?

          Sper ca ati trecut usor prin boala sau ca sunteti vaccinat. Sanatate.

          • Credeati ca e nevoie sa se vorbeasca intre ei , ca altfel nu-i duce capul si separat ? Trebuie sa „conspire” ca sa-si dea seama de oportunitate ?
            Spre exemplu folosirea tunurilor cu apa si a gazelor iritante si a trupelor anti-riot de catre toate guvernele vi se pare rezultatul unei ….. „conspiratii” ? Mai ganditi-va. Aveti sansa sa ajungeti la concluzia corecta : nu e nevoie de o „conspiratie”, oportunitatea e evidenta .
            Vedeti dvs, in momentul cand din lipsa de argumente faceti uz de tactica decredibilizarii prin metoda „teoria conspiratiei” va decredibilizati tocmai pe dvs insiva.
            Adica e fumata , nu mai are efect .

            Sa revenim la topic.
            Ideea articolului dar si a postarilor care doar par ca divagheaza este ca Guvernele , Puterea in general , in „combinatie” Big Tech , Big Pharma , cu mass-media mainstream si platformele online promoveaza un stangism oribil , cenzura, minciuni, fake news si cam toate proastele naravuri comuniste . „Doar” pentru a manipula opinia publica intr-o directie care altfel ar fi refuzata . O directie bolnava, perversa , contra naturii, contra stiintei, o directie periculoasa.
            Am sa va dau un ultim exemplu: Twitter a suspendat temporar contul unui politician pe motiv de „discurs care promoveaza ura, discriminarea si violenta”.
            Politicianul respectiv scrisese urmatoarele: „Barbatii nu pot ramane gravizi , ei nu au uter nici ovule”.
            Gaisi singur link-ul.

            • Povesti.
              Inapoi la topic: Aratati-ne dvs., domnule, de unde ati luat informatiile cu experimentul stiintific din Spania, ala „cu voluntari pe un stadion, au bagat 5000 de oameni fara masti, amestecati pozitivi cu nepozitivi (whatever it means…). Iar rata de infectare a fost egala cu cea din mediile supuse lockdown-ului.”

              Aveti aceasta referinta? Sau ati inventat? Sau n-ati inteles de fapt ce s-a intimplat acolo? Personal mizez pe inventie ;-)
              Ca sa stim cum discutam, altfel pierdem timpul.
              Relaxati-va, sanatate.

    • Cîteva fraze traduse „97% mecanizat” din Denying Reality Leads to Tyranny and Societal Failure:

      Negarea realității duce la tiranie și la eșecul societății

      Firul comun care leagă societățile eșuate, de la Republica de la Weimar la Uniunea Sovietică, este o insistență aproape patologică în a nega realitatea. Germania de la Weimar a negat faptul că masele de bani tipăriți vor distruge societatea civilizată. Uniunea Sovietică a insistat că omul sovietic va apărea spontan din cenușa societății capitaliste.

      În numele nașterii unui nou om sovietic, Uniunea Sovietică a ucis pe oricine stătea în calea programului său de confiscare a tuturor afacerilor, inclusiv a fermelor mici. Atunci când afacerile și fermele au dat faliment, nu a existat nicio auto-analiză în ceea ce privește cauzele profunde care ar putea să se afle în marxismul însuși. Nu, problema trebuia să fie sabotorii din cadrul societății. Realitatea, vedeți, era ceea ce spunea Politburo-ul Uniunii Sovietice că este. În calitate de avangardă a proletariatului, Politburo se afla în afara societății și îi vedea defectele. Cei care nu erau de acord erau orbi la această perspectivă și trebuiau eliminați.

      Urmărind fantomele realității alternative

      Astăzi, Occidentul în special adoptă politici care decurg din realități alternative care, sincer, nu există. Enumăr aici doar câteva:

      1. Încălzirea globală catastrofală/schimbările climatice sunt cauzate de om și trebuie să fie oprite. Prefer să calific termenul „încălzire globală/schimbare climatică” prin adjectivul „catastrofală”. Se încălzește lumea? Cine știe? Se schimbă clima? Probabil că da. Dar nici încălzirea globală, nici schimbările climatice nu sunt „catastrofale”. Cu toate acestea, a devenit aproape o chestiune de credință faptul că Pământul se află pe marginea prăpastiei unei catastrofe ecologice, ceea ce necesită constrângeri din ce în ce mai radicale asupra libertăților și economiei noastre.

      2. Privilegiul albilor din SUA este responsabil pentru crimele împotriva minorităților și pentru disparitățile în materie de bogăție. Această teorie rasială critică (critical race theory) a generat vânători de vrăjitoare pentru grupuri secrete și obscure de supremație a albilor, în special în armată, anchetatorii fiind împuterniciți să găsească dovezi incriminatoare împotriva acestor grupuri și să le elimine. Va fi imperativ ca acești investigatori să descopere astfel de grupuri, indiferent dacă acestea există sau nu. Critical race theory este vechea teorie marxistă a luptei de clasă în haine noi. Teoria marxistă a luptei de clasă postula că toți ne naștem într-o clasă și nu putem scăpa de prejudecățile acesteia. Dar observați că marxiștii și acum teoreticienii teoriei rasiale consideră că ei înșiși nu sunt susceptibili de a fi atinși de prejudecățile în care suntem cu toții prinși. Foarte convenabil, nu-i așa?

      3. Covidul-19 este o amenințare existențială la adresa vieții umane pe pământ. Drepturile omului garantate prin Constituție pot fi încălcate cu impunitate. Cine decide toate astea? Oficialii aleși și birocrații guvernamentali, bineînțeles.

      4. Teoria monetară modernă (MMT) explică faptul că guvernul nu trebuie să își modereze cheltuielile. Guvernul poate oricând să tipărească mai mulți bani pentru a finanța noi programe și pentru a-și plăti datoriile. Mai multe cheltuieli guvernamentale pot preveni întotdeauna o scădere a cererii agregate. Datoria guvernamentală este irelevantă, deoarece „ne-o datorăm nouă înșine”. MMT le-a oferit guvernanților exact ceea ce și-au dorit întotdeauna – carte blanche pentru a cheltui, cheltui și mai cheltui și mai mult și fără să se preocupe de justificarea sau prioritizarea cheltuielilor. Așa cum zicea Keynes: plătiți oamenii să sape gropi și plătiți-i pe alții să le umple la loc. What could possibly go wrong?

      Campionii negării realităților de mai sus refuză să discute dacă viziunea lor asupra realității este corectă. Toate acestea sunt chestiuni de credință și nu pot fi puse la îndoială. De fapt, a le pune la îndoială este considerat a fi o recunoaștere a ignoranței, a vinovăției sau a perfidiei. Cineva vrea să distrugă Mother Earth, să înrobească minoritățile, să ucidă oameni nevinovați și să-i împiedice pe toți cei din societate să se bucure de prosperitate nelimitată. Este vechea aberație a omului de paie pe steroizi (It’s the old straw man fallacy on steroids.). Mai mult, se vor irosi resurse pentru a urmări aceste fantome și se vor irosi și mai multe resurse pentru ca oamenii să se protejeze pe ei înșiși pentru a nu fi prinși în vreo vânătoare de vrăjitoare. Societatea va trăi în frică – frica de încălzirea globală, frica de a fi catalogat drept rasist, frica de a contracta o boală cumplită. Din nefericire, ceea ce pare să nu îi producîă societății nici un fel de temeri este faptul că economiile noastre de o viață vor fi distruse de inflația făcută posibilă de MMT.

      P.S
      Tot despre negarea realității este vorba și în articolul:
      Space Force Commander Demoted Over Book Claiming ‘Neo-Marxist Agenda’ And Critical Race Theory Infiltrating Military

      https://www.zerohedge.com/political/space-force-commander-demoted-over-book-claiming-neo-marxist-agenda-and-critical-race

      • zerohedge.com? Site-ul a carui echipa este /era formata de 3 persoane, responsabilul fiind un bulgar Daniel Ivandjiiski , dat afara din industria finantelor pentru „insider dealing”. Toti sunt motivati pentru profit, indiferent de mijloace, pentru site-ul respectiv Putin este un tip super, iar Trump cel mai mare presedinte pe care l-a avut Statele Unite, plus diverse afirmatii aiuristice despre covid, ca sa dau doar cateva exemple. Articolele lor seamana extraordinar de bine cu cele din Russia Today, iar difuzarea de fake news pe acest site este la ordinea zilei.
        O referinta serioasa nu ati gasit?

        • Ca în bancul cu ursul și cu iepurașul care lua cîte o scatoalcă pentru că ba avea șapcă, ba nu avea șapcă, ba avea țigări, ba nu avea brichetă etc.: îți displace o informație publică (ventilată și de zerohedge, care e, în cea mai mare parte, un simplu aggregator), întrebi, plin(ă) de mulţumire acră şi febrilă, ce caută bulgarul pe internet.

          Articolul în discuție e o știre preluată (preluarea e toată contribuția bulgarului) din Washington Examiner:

          https://www.washingtonexaminer.com/news/space-force-officer-relieved-from-post-after-criticism-critical-race-theory-marxism

          Citeam undeva, acum câțiva ani, că site-ul zerohedge tocmai fusese vândut a treia oară. Cine au fost proprietarii succesivi sau cine sînt proprietarii de azi nu se știe fiindcă acestea nu sînt informații publice (indiferent ce se poate afla din actele de vînzare-cumpărare), dar schimbarea direcției de atac a oricărui site, ușor de remarcat pentru vizitatorii obișnuiți ai locului, indică fără dubiu că patronul tocmai s-a schimbat. Se vede și la ziare, și la televiziuni.

          FAPTUL însă rămîne, indiferent ce crezi tu despre bulgarul care a creat site-ul zerohedge acum 10-15 ani: Lt. Col. Matthew Lohmeier există și a fost „relieved of command” de către Lt. Gen. Stephen Whiting „after denouncing Marxist ideology and critical race theory in military”. Despre asta era vorba în propoziție.

          Dar tu, fiindcă te-a deranjat dezvăluirea și pentru a schimba vorba, ai găsit că e foarte inteligentă ideea de a te repezi la bulgarul de paie. Care, în afară de vicii, defecte și lipsuri mai e și un gangster financiar.

          Am fost curios să văd despre ce insider trading e vorba și chiar îți mulțumesc pentru semnalare, fiindcă informația m-a înveselit:

          „FINRA interzice doi reprezentanți înregistrați pentru insider trading”. Autoritatea de reglementare a industriei financiare. 11 septembrie 2008. „În mai 2005, Ivandjiiski a devenit angajat al unei alte firme, Miller Buckfire & Co. Cu toate acestea, înainte de a fi anunțat acordul de finanțare pentru Hawaiian Holdings, a obținut documente confidențiale pe care fosta sa firmă le pregătise cu privire la iminenta tranzacție. La 14 martie 2006, în timp ce se afla în posesia acestor informații materiale, nepublice, Ivandjiiski a cumpărat 1 000 de acțiuni ale Hawaiian Holdings la prețul de 4,75 dolari pe acțiune. Pe 15 martie, când noua finanțare a fost anunțată public, prețul acțiunilor Hawaiian Holdings a crescut cu 6%, ajungând la 5,30 dolari. La 21 martie 2006, Ivandjiiski a vândut cele 1.000 de acțiuni Hawaiian Holdings la prețul de 5,53 dolari pe acțiune, obținând un profit de 780 de dolari. În soluționarea acestor probleme, nici Kelly, nici Ivandjiiski nu au recunoscut sau negat acuzațiile, dar au consimțit la intrarea în vigoare a constatărilor FINRA.”
          [Translated with http://www.DeepL.com/Translator (free version)]

          780 de dolari? Ăsta e profitul făcut de bulgar la bursă în mod necinstit??? Hahaha.

          Păi, un politruc român nu se apleacă nici să-și lege șireturile pentru banii ăștia. 780 de dolari sînt bani de chibrituri chiar și pentru un politruc român din divizia județeană.

          Dar trollii internetului sînt bine hrăniți cu informații compromițătoare, nu uită și nu-i iartă pe dușmanii stăpînilor lor. Sutele de milioane și miliardele făcute exact în același mod de cei pentru care dau ei din coate pe internet nu le rețin însă atenția selectivă.

          Trebuie să fii tare sărac și/sau tare infantil ca să vinzi astfel de gogoși pe internet.

          • O fi asa cum spui dumneata, dar vrei sa arati un articol de pe situl asta in care e criticat marele conducator rus Putin? Sau altii ca el.
            Si vrei matale sa spui ca daca faci ceva necurat pt a castiga mai putin de o mie de euroi e OK? Cam asta inteleg eu din rapunsul dumitale.
            Asa, ca sa castigi timp, intereseaza-te de ce bulgarul a inregistrat situl asta taman in tara de bastina, vecina de peste Dunare, si nu in USA.

            • Slab. Metoda ta de manipulare se numeste „whatabout-ism” :
              cand nu poti contesta adevarul spus de cineva, il intrebi: „dar despe cutare alt lucru sau persoana de ce nu spui nimic ? „.

              Faptul ca nu il critica SI pe Putin nu anuleaza adevarurile cu care ii critica pe altii.
              Inca ceva: Russia Today preia articole din presa occidentala.
              Chiar daca si Hitler si Stalin au spus ca 2 + 2 = 4 sa stiti ca tot 4 face, nu 5 si nici 3.

              Parerea mea este ca va deranjeaza articolele dlui Cranganu si ati scos de la naftalina metode securiste rasuflate : atacuri la persoana, deviere de la subiect , atac la suport si nu la continut, reductio ad Hitlerum , teoria conspiratiei si alte glumite invatate la scoala de subofiteri de securitate.
              Fara suparare. Asta faceti.
              Ce relevanta are unde a inregistrat bulgarul saitul ?
              Nici macar nu e vorba despre bulgar.
              Mai lasati-ne cu rusofrenia , gasiti alt bau-bau.

            • @Ivanku Dupa tine Russia Today este un sit excelent ca si sit-ul ala bazat in Bulgaria. Apropo, baietii zbierau prin septembrie 2020 ca bietul covid este inofensiv, nimic mai mult decat gripa obisnuita. E super tare, nu? Stiintific 100% , iar omu’ modest ( in spirit si gandire) crede ca e mai simplu sa creada jupanii astia decat sa caute un articol bine documentat si sa-l si priceapa.
              Esti de acord cu chestia asta sau nu? E un exemplu de actualitate ca altfel mai sunt si altele care de care mai ‘teresante.
              Si daca nu pricepi si nici nu te intrebi de ce bulgarul traitor in State a inregistrat situl in Bulgaria natala, cred ca e greu sa vorbim cat de cat coerent.
              Sa stii ca cei care-si pun intrebari au mai mult de castigat decat cei care asteapta raspunsurile mura’n gura. Valabil pentru toti cei care scriu pe aici: puneti intrebari, nu va multumiti sa cititi ce scriu unii, altii.

    • „”In Spania au facut un experiment stiintific cu voluntari pe un stadion, au bagat 5000 de oameni fara masti, amestecati pozitivi cu nepozitivi. Iar rata de infectare a fost egala cu cea din mediile supuse lockdown-ului.
      Dovedit stiintific, prin experiment repetabil, incontestabil: masca nu are nici un efect. „”

      Este complet fals: experimentul respectiv a constat intr-un concert la care au participat 5000 de persoane, toate testate negativ inainte de concert si care au purtat masti FPP2, cele mai bune masti filtrante folosite de populatie. Gasiti aceste detalii in orice jurnal din presa europeana: evenimentul a fost relatat pe larg.

      • Dvs vorbiti despre alt experiment, tot in Spania, acesta e stiut si concluziile sunt publicate pe larg.

        Dar domnul Manu se refera la experimentul cu oameni fara masti, amestecati pozitivi cu nepozitivi. Alta mincare de peste. Sunt convins ca o sa ne ofere curind si referintele acestui studiu :-0

  33. Cum o dam cum ne-invirtim controversele vor scoate la lumina adevarul . Cum toate textele contesta sau aproba ceea ce noi toti numim- incalzirea globala – ar trebui sa nu ne mai sprijinim spusele pe felurite declaratii – asa numite stiintifice – si sa constatam doar faptele . Incalzirea globala este un fapt – banchizele de gheata se topesc in ritm accelerat este un fapt – Marea bariera de corali se distruge incet , incet este alt fapt – Toate acestea, fapte fiind,vor influenta si vor determina producerea altor fapte .Viata noastra ca oameni si viata tuturor locuitorilor planetei indiferent de forma lor de reprezentare se va modifica si ea . Nu exista suma de bani prea mare de cheltuit atunci cind locuitorii planetei sunt in primejdie . In rest fakeuri de tot felul vor aparea – interpretari eronate vor face delicilul cititorilor – pareri proprii- ce se definesc de catre cei ce scriu – ca adevaruri – vor fi si ele parte a acestei nevoi umane de contradicitie .Totusi ! Binele comun trebuie sa fie in atentia tuturor .Nu avem alta planeta la dispozitie si cum -paza buna trece primejdia rea- generatiile ce vin ne vor multumi .

  34. Sper ca e la topic:

    Am observat un lucru interesant. Comunistii ne chinuiau pentru un viitor luminos dar foarte indepartat , in care cica urmau sa traiasca fericiti si fara griji urmasii urmasilor nostri , nicidecum noi sau copiii sau nepotii sau stranepotii nostri.
    Salvatorii planetei la fel, ne promit ca daca suferim azi (noi, deoarece ei trebuie sa traiasca bine ca sa poata salva planeta) candva peste sute si mii de ani planeta va fi bine-mersi. Altfel nu.
    Imi aminteste de povestea aia cu un tembel imbracat ciudat care dansa si tipa pe strada dand agitat din maini si cerea bani trecatorilor. Un trecator l-a intrebat uimit „ce faci domnule draga, ce urmaresti ?! Daca n-ai bani de ce nu iti iei o slujba ?!”

    „A, pai eu ma ocup cu salvarea oamenilor , lupt impotriva varcolacilor cu ochi rosii si colti ascutiti , varcolacii ucigasi care vor sa manince oamenii !”

    „Stai un pic…. pai n-am vazut deloc asa ceva , cel putin pe aici….. ”

    „Exact !”
    Asa si astia cu antropogenia si pandemia ucigasa: nu se intimpla nimic special , lucru care e meritul lor. Ei ne apara de varcolaci, de eclipsa eterna , iar daca mai apar lacuste si inundatii e numai vina noastra: n-am platit suficient si nu am suferit suficient.

    Mea culpa, mea maxima culpa, iarta-ne boierule ! Zi, cam ce-ar mai pofti gura lu matale ca sa ne ierti, o rosie, o maslina ? Un salamior ? O minora a la Epstein ? Un Ferrari ? O taxa verde , ceva ? Ca sa pui matale o vorba buna pentru noi la urechea lu codoi si-a lui virusache …..

    Iar voi astia, injinerii, profii, doctoresele, mai taceti naibii din gura ca v-aude boieru si din cauza voastra n-a plouat asta-toamna !

  35. Onestitate științifică vs. integritate științifică

    Ultimele comentarii, aparent off topic, ilustrează de fapt o situație des întâlnită în dezbaterile polariza(n)te: raportul, aparent indefabil, dintre onestitatea cercetătorilor științifici și integritatea demersurilor publicistice.

    Onestitatea științifică înseamnă că autorul nu a trișat, fraudat, cu intenție (aceasta este și scuza oficială a cercetătorilor acuzați în cazurile de măsluire a datelor publicate în 22 articole, deși, erori repetate de atâtea ori miros a altceva).

    Integritatea științifică nu este doar o chestiune de onestitate sau ne-onestitate, ci se plasează la un alt nivel, mai sus. Înseamnă că toate informațiile sunt expuse la vedere, spre cunoștința și judecata cititorilor.

    Ca și în comentariile de mai sus despre raportările epidemice, o mare parte din portretul climatic suferă de lipsa balanței drepte dintre onestitate și integritate științifică.

    Într-un efort de a convinge mai degrabă de a informa, publicațiile menționate (epidemice, climatice) nu prezintă fie contextul esențial, fie ceva care nu se „potrivește” narațiunii „corecte”.

    Majoritatea climatologilor își fac treaba cu obiectivitatea și rigoarea care sunt normele fiecărui domeniu științific. Dar, când vine vorba despre impactul potențial al unei clime schimbătoare asupra existenței umane, apar inevitabil pasiuni și emoții (justificate sau nu, e o altă Marie cu aceeași pălărie). Unii oameni pretind că nu-i rău să folosim un pic de fake news dacă ajută la „salvarea planetei” și, într-adevăr, sunt multe cazuri când climatologii recurg la fraze de acest gen, devenind astfel mai puțin obiectivi când se adresează publicului laic, neprofesional. După care, politicieni, mai mult sau mai puțin veroși, ori tinere minți ne-educate suficient, preiau aceste fraze și le rostogolesc în avalanșe mass-media („fight climate change”, „existential threat to humanity” etc), după care stai și te miri adânc, precum personajul lui Ion Creangă din Prostia omenească:

    Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!

    P.S. Intenționez să dezvolt, cu exemple concrete, ideile de mai sus într-un articol viitor.

    • „onestitatea cercetătorilor științifici” e destul de clar cum se poate evalua.

      Dar cum facem cu „integritatea demersurilor publicistice.” ? Aici e problema si sper ca un articol viitor al dvs. va elabora tema. Lucrurile, fenomenele sunt complexe, foarte complexe pe alocuri. Cum sa le prezinte un jurnalist ca sa fie intelese? Ori le prezinta in totalitate, cu detalii pros si cons, fara opinia lui personala, cit se poate de obiectiv, cu o paleta cit mai larga de opinii ale expertilor – dar ramin de neinteles pentru majoritatea publicului (abordarea aceasta e mai potrivita pentru o teza sau o prezentare intre experti) SAU le simplifica, alege doar aspectele clare, de baza si foloseste un limbaj mai putin stiintific si se axeaza mai mult pe concluzii. Cit de mult poti simplifica un fenomen complex fara a-i pierde esenta? Nu prea mult… Deci ce solutie exista? Bineinteles consideram expertii si jurnalistii persoane oneste, bine intentionate. Altfel e alta discutie, intervin frauda, interesele nedeclarate, chiar relatiile mai putin profesionale dintre experti.

      Spuneti: „Onestitatea științifică înseamnă că autorul nu a trișat, fraudat, cu intenție (aceasta este și scuza oficială a cercetătorilor acuzați în cazurile de măsluire a datelor publicate în 22 articole, deși, erori repetate de atâtea ori miros a altceva).”
      Daca autorul foloseste cu buna stiinta date masluite nu mai incape in discutie ca avem de-a face cu frauda. Dar daca autorul nu crede ca datele lui sunt masluite, el e onest in discursul lui? Pentru el argumentele celorlalti experti nu sunt convingatoare. Nu cred ca ar trebui blamat un astfel de autor. Daca in fata evidentei totusi, convingerea lui e de neclintit atunci el se va auto elimina din grupul de experti, devine necredibil.

      • „Cum sa le prezinte un jurnalist ca sa fie intelese?”
        Sa nu le prezinte. Stiind din start ca nu pot fi intelese de masse , mai ales subiecte si teme asupra carora nici specialistii nu ajung la vreo urma de inceput de consens , de ce sa le mediatizeze? Care-i scopul si utilitatea sociala sau beneficiul ?
        Lsati-ma cu gurnalistul . Jurnalistul e o specie aproape extincta. Din cauza monopolului si cartelizarii mass-media care si-a tradat menirea.

        „se axeaza mai mult pe concluzii. ”
        Prost. Proasta idee. Jurnalistul iti descrie fapte , ca un fotograf , nu iti baga pe gat concluzii.

        „Bineinteles consideram expertii si jurnalistii persoane oneste, bine intentionate.”
        Cine sint aceia care „consideram” ? Esti dumneata asa de policalificatospecialist ca sa poti discerne care e expert pe bune si care nu e ? Jurnalistul azi e un salariat la un trust, poate filma el sau scrie cate fapte vrea, editarea si publicarea o decide altcineva nu el. Si n-are jurnalistul nici o treaba cu stiinta , meseria lui e pixul si camera de filmat.

  36. ” sunt multe cazuri când climatologii recurg la fraze de acest gen, devenind astfel mai puțin obiectivi când se adresează publicului laic, neprofesional.”

    Sint oameni, da ? Inainte de a fi climatologi. Au viata si nevoile lor legitime, au familie , au slujbe. Am fost adusi de anumiti politicieni la stadiul in care daca deschizi gura iti pierzi painea. Pe vremea lui ceasca trebuia sa scrii cinci laude ca sa poti strecura printre ele o insinuare de adevar. Iar daca se prindeau, zburai la munca de jos sau la bulau.
    Azi a ajuns sa fie la fel. Si tocmai in tara lu faru lu libertatea si lu democratia. Ma mir ca nu va baneaza astia pe sait.

  37. Rog autorul sa ingaduie.

    @Petronache 17/05/2021 At 21:55

    Pai Ford de ce are fabrici in Rusia. Ca sa inteleg de ce si-a inregistrat bulgarul traitor in State un sait in Bulgaria . Si repet, nu e vorba despre bulgar , nu e vorba despre postas ci despre ce scrie in scrisoare.
    Chiar va rog sa nu mai insistati cu prostiile. Cunoastem metoda: creeati un lant de comentarii si contra-comentarii fara legatura cu subiectul pentru a „inneca” tema intr-o mare de postari irelevante , pentru a distrage atentia de la firul topicului.
    Nu e vorba despre mine, despre rusi , despre extratrestri , despre bulgar si de ce aia si nu aialalta. Intrebati-l pe bulgar daca sinteti curios. Subiectul articolului e altul. Nu e nevoie sa demonstrati ca sunt eu prost , recunosc de buna-voie. Trebuie doar sa demonstrati ca am scris prostii , daca asta pretindeti ca am facut.
    Si nici macar asta nu „trebuie”. Cititorii care au capacitatea si discernamantul trag concluzia corecta, iar cei care nu, nu. Avem cu totii loc sub soare. Chiar si cei care prefera la umbra. Numai sa nu ma trageti si pe mine acolo unde va place dvs.

  38. „Daca in fata evidentei totusi, convingerea lui e de neclintit atunci el se va auto elimina din grupul de experti, devine necredibil.”

    Va fi angajat de Guvern si va „recomanda” politici publice. I se rupe si lui si guvernului ca nu mai este el credibil in grupul ala mic de experti lipsiti de orice putere reala. Haideti sa revenim cu picioarele pe pamint. In viata reala. Oricum nu stie nimeni si nici nu intereseaza pe nimeni care e convingerea lui reala. Conteaza doar ce scoate pe gura in calitate de expert iar calitatea aia este sau nu agreeata de guvern. Din saispe experti guvernul alege pe ala care canta ce trebuie si ni-l prezinta noua ca Expert: ecce homo !

  39. Când realitatea contrazice profețiile alarmiste

    În 2007, Al Gore, proaspătul laureat al Premiului Nobel pentru Pace a profețit:

    Arctica va fi lipsită de gheață pe timpul verii în mai puțin de 5 ani.

    Între timp, au trecut 14 ani de la acea profeție. Ce face Natura acum? Produce cea mai extinsă calotă arctică din ultimii 7 ani.

    Și mai produce și victime vizibile: un grup de 50 balene beluga au fost fotografiate pe 14 mai încastrate din ianuarie în gheața arctică groasă din Ciukotka, gheață care ar fi trebuit să dispară, conform profețiilor „experte”, încă din 2012.

    Detalii,

    https://www.gismeteo.ru/news/animals/beluhi-okazavshiesya-v-ledovom-plenu-na-chukotke-eshhe-mogut-spastis/

  40. Totusi , a introduce in discutie spusele unor politicieni sau a unor formatori de opinie…nu este reprezentativ la nivel de adevar . Cel mai simplu exemplu este acela cu Galileo sau cu Copernic – ce au fost pedepsiti (se stie cum )de catre o societate ce nu accepta spusele lor . Acesti ziaristi , formatori de opinie , sau politicieni nu sunt oameni de stiinta ca si ziarele , revistele de tot felul (unele declarate stiintifice ) sau filmele ce circula in intreaga lume pe canalele TV atit de cunoscute noua .Aceste entitati pun inaintea a oricarui lucru emotia ce trebuie trezita in cititor , spectator , ca si interesul material -Ele sunt asisderea unor romane scrise cindva de Jules Verne . Diliema apare atunci cind prezentam sau extragem din discutie (termen general )parti pe cate apoi le interpretam personal , de cele mai multe ori trecind de o parte sau de alta a adevarului stiintific (desigur nimeni nu poate spune ca le stie pe toate ) .Este evident ca nu exista inca pe domeniile supuse discutiei un adevar irefutabil.Este cel mult o prezentare ,de moment , a unui- fenomen stiintific(sau poate nu ) -ce este si el in continua schimbare . Intreaga panoplie de cuvinte ce consta in presupusa intelegere a fenomenelor climatice ,ce se constata a fi in schimbare ,nu poate fi documentata stiintific ca si adevar absolut . Cei ce fac referire la aceste schimbari doresc doar a creea emotia necesara acceptarii si nicidecum nu sunt oameni de stiinta ce ne arata un adevar demonstrabil .Erori exista peste tot in jurul nostru . Unele teme de actualitate sunt prezentate – vadit ireal – dar ele astfel prezentate pot influenta momentul , altele posibil adevarate dar care nu au inca suportul stiintific necesar si altele ce sunt stiintific demonstrate ( a se lua in calcul si aici posibiltatea de eroare umana – ce un secol ne zice – cellalt il dezic ), fac si ele parte din nevoia de mai bine ce sustine si arata fragilitatea planetei si nevoie de protejare a mediului inconjurator . Cind putem citi si accesa in acest mod , fel , intelegerea atasata textelor aparute oriunde aiurea in intreaga lume si cind desprindem intelegerea stiintifica de nevoia de a creea emotie colectiva ,atunci vom separa apele si vom scrie doar texte stiintifice (daca suntem oameni de stiinta ) atunci cind e cazul sau doar pareri personale create de propria noastra emotie , dar fara a arata cu degetul pe nimeni .

    • Totusi, ce ai vrut sa spui?
      La „Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții”.

      • Putem acuza orisice – putem acuza ca luna exista – ca apa de mare e pura sau cum Copernic nu a avut dreptate . Nu-i bai . păutem acuza pe orisicine pe Greta Thumberg – pe AL. Gore sau pe cine ne mai trece prin cap .Un singur lucru este sigur : planeta are resurse limitate , incalzirea globala este vizibila , cel putin in acest moment si planeta trebuie curatata la propriu .In rest ne putem acuza de orisice .

      • Daca aveti o teorie stiintifica ce ne arata cu ajutorul unor dovezi indubitabile cum acidificarea APEI oceanelor nu ar influenta , macar partial, fauna din zona recifilor de corali – asteptam

        • Ar fi indicat să evitați dedublarea ori, cel puțin, s-o faceți cunoscută: @mafalda = @paranormalul

          Din păcate, nu sunteți singurul care procedează astfel la articolele mele: dedublări, triplări, quaduplări etc. creează o impresie falsă de diversitate a comentatorilor. E, de fapt, aceeași Mărie cu mai multe pălării.

        • Asteapta; dar pe care nume vrei raspunsul?
          Daca zici ca „planeta are resurse limitate”, nu ati putea sa va mai rariti? sinteti prea multi in unul.

  41. ” planeta are resurse limitate , incalzirea globala este vizibila , cel putin in acest moment si planeta trebuie curatata la propriu .”

    Incercati va rog sa folositi punctul unde se termina propozitia , iar cand incepeti o propozitie noua folositi majuscula. Ca sa nu creati nici involuntar nici voluntar impresia gresita ca cele trei propozitii ar avea vreo legatura una cu alta si impreuna cu tema articolului.

    Iata de ce: ati scris trei adevaruri separate care nu au legatura nici unul cu altul si nici cu articolul .
    Planeta are resurse limitate. Desigur, dar ce legatura are cu tema articolului.
    Incalzirea planetei (nu globala, ca in parti ale globului s-a racit, nu s-a incalzit) e vizibila. Desigur, nu neaga nimeni, toate planetele din sistemul solar s-au incalzit In discutie era daca influenta industrializarii este sau nu decisiva , ca sa stim daca are rost sau nu sa trecem pe energie spirituala.
    Planeta trebuie curatata la propriu. Desigur. Toata lumea e de acord ca civilizatia tehnologica produce gunoaie care trebuiesc curatate.

    Pe Greta n-o acuza nimeni de nimic, saracuta are o boala la cap, nu e vina ei ca o scot astia ca la circ si o plimba cu rezilienta-n gura .

    Problema scaderii bazicitatii apei oceanelor : desigur ca bazicitatea e variabila in timp si spatiu , desigur ca influenteaza macar partial fauna si flora , intrebarea este daca influenta aia e catastrofala sau nu. Una e sa te influenteze partial si temporar , alta e sa te omoare, nu ?

  42. Quantifying global potential for coral evolutionary response to climate change

    Articolul cu titlul de mai sus a fost publicat ieri, 17 mai 2021, în Nature Climate Change.

    Declarația-cheie, care se leagă perfect de subiectul articolului meu, este următoarea:

    Acidification has a small impact on reef degradation rates relative to warming.

    (Acidificarea are un impact mic asupra ratelor de degradare a recifelor în raport cu încălzirea)

    Pentru cei care nu au acces la tot articolul, recomand o prezentare sobră făcută de New Scientist:

    Corals swap in heat-resistant algae to better cope with global warming

    (Coralii fac schimb de alge rezistente la căldură pentru a face față mai bine încălzirii globale)

    Redau mai jos un scurt fragment care explică rezultatele studiului publicat ieri.

    Unii corali pot schimba algele care trăiesc în interiorul țesuturilor lor cu diferite varietăți care sunt mai tolerante la căldură – iar aceste specii de corali au șanse mai mari de a supraviețui schimbărilor climatice globale în deceniile următoare.

    Când temperatura oceanului este prea ridicată, coralii expulzează algele microscopice care trăiesc în țesuturile lor. Aceasta se întâmplă în timpul albirii coralilor [așa-numitul fenomen de bleaching, n.m.]. Pierderea algelor în acest fel este dăunătoare pentru corali, deoarece algele le furnizează în mod normal oxigen și elimină deșeurile. Cu toate acestea, biologii marini au descoperit mai de mult că, atunci când unii corali sunt expuși la temperaturi mai calde, ei pot schimba algele din interiorul țesuturilor lor cu varietăți care au o toleranță termică mai mare.

    Cercetătorii au descoperit că speciile de corali care sunt capabile să își schimbe algele cu varietăți mai rezistente la căldură au mai multe șanse de a supraviețui până în 2100, rezistând la albire. Dar acest lucru s-a întâmplat doar în scenariile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt menținute la un nivel scăzut, iar încălzirea oceanelor este limitată la mai puțin de 2°C.

    ========================================
    Comentariu de cârcotaș:

    De unde oare știu coralii că, dacă temperatura apelor oceanice depășește limita impusă de Acordul climatic de la Paris, le vine sorocul și vor trebui să moară?

    Fără a fi un expert în biologia coraligenă, mă gândesc că în cazul unor zone recifale extinse și continui, cum ar fi de exemplu, Marea Barieră de Corali a Australiei, există diferențe de temperaturi medii semnificative între apele mai calde din nordul tropical și apele mai reci din sudul Australiei.

    Dacă coralii din nordul tropical percep că temperatura oceanului din jurul recifelor lor violează Acordul climatic de la Paris, oare le comunică fraților din sud această știre fatală, prin niște unde coraligene neștiute de noi, că trebuie să se pregătească și ei de pieire climatică?… 😀

  43. Pe mine m-ar lamuri raspunsul stiintei la cateva intrebari:

    – In trecut a mai fost planeta mai calda decat acum ?

    – Daca a mai fost , a fost bine sau a fost rau pentru mamifere si in special pentru primate ?

    – Aceleasi intrebari despre codoi.

    – Daca in perioadele de tranzitie climatica survin sau nu natural si inevitabil fenomene de vreme extrema.

    • Unele lucruri le cunoastem binisor:
      – in aproximativ 80% din timp clima pe planeta asta a fost mai calda si mai umeda;
      – da, din punct de vedere climatic a fost mai bine pentru primate. In ce ne priveste specia noastra a aparut la caldura in Africa, sintem fiinte carora le place caldura, de-asta mergem vara la mare. Cind e frig murim pe capete fie de frig, de boli sau de foame;
      – codoiu’: 1) – la fel, in toata istoria planetei concentratia de dioxid de carbon a fost mai mare decit este acum. Uneori si de 10 ori mai mare! Era mai mare de 3 ori si cind au inceput perioadele glaciare „recente”. Asta e un argument pe care nu l-a demontat nimeni vreodata: „cum se face ca fiind in atmosfera un procent de codoi atit de mare – prin comparatie fata de azi – am avut 4 perioade glaciare recente?” 2) – procentul mult mai mare de codoi nu a influentat mamiferele, nu are cum. Primatele, ordin mult mai recent (la distanta de vreo 80 de milioane de ani), in nici un caz! Se poate insa vorbi cu temei despre „inverzirea” planetei observata in ultimii ani in zone intinse de pe planeta, observatie care ar sublinia, daca cumva mai e nevoie, ca plantele o duc foarte bine in concentratii crescute de codoi sau, la fel de bine, ca la procente foarte mici de codoi plantele sufera de foame;
      – nu pot sa raspund daca tranzitiile climatice sint insotite de vreme extrema. Ar trebui intii specificat ce inseamna vreme extrema.

      • „Ar trebui intii specificat ce inseamna vreme extrema.”
        Nu stiu, inclin sa numesc vreme extrema daca ploua trei luni fara intrerupere in alta parte decat pe la tropice , daca apar musoane in Europa , seceta prin Amazon….
        Fenomene meteo neobisnuite si/sau de intensitate neobisnuita in zone geografice relativ mici sau medii ca suprafata , cum at fi ninsoare abundenta si de durata in Sahara , uragane in Europa, seceta in zone de obicei umede ? Fenomene despre care locuitorii zonelor respective spun „n-am mai vazut niciodata asa ceva la noi si nici n-am auzit sa mai fi fost”. La scoala am invatat despre caracteristicile climei temperate, tropicale, subtropicale , mediteraneeana , ma rog, nu-mi amintesc exact toate denumirile , iar caracteristicile acelea sa se schimbe in decurs de cateva zeci de ani. Iar noile caracteristici sa dureze zeci de ani sau mai mult.
        Imi dau seama ca lucrurile sint probabil mult mai complexe decat imi pot imagina eu ca profan dar ca oricarui alt om imi este teama de schimbarea radicala si de durata a vremii in zona/tara/continentul unde locuiesc. Nu mi-ar place sa fiu nevoit sa ma adaptez la geruri de minus 40 celsius sau canicula persistenta de plus 40. Sigur ca am citit si eu ca in trecutul indepartat in zone azi calde erau ghetari iar in zonele arctice cresteau palmieri si pasteau antilope ….. acuma daca planeta se incalzeste / raceste iar, sa ma astept la schimbari atat de drastice pe parcursul a una-doua-trei generatii ?

        • Schimbarile climatice masive au fost generate de fenomene complet in afara controlului oricui, ca vorbim despre procese chimice globale („marea oxigenare” e un exemplu), eruptii vulcanice indelungate (combinate cu vreun asteroid care a lovit Terra) si altele de magnitudinea asta. Mai pot fi si, spre exemplu o eruptie solara gigantica (asta ar dezechilibra complet atmosfera), o perioada prelungita de calm a stelei noastre (pare ca se cam odihneste acum, sintem intre doua cicluri solare) si care prin scaderea cimpului magnetic solar (el ne apara de foarte puternicele radiatii galactice si intergalactice, pe linga astea energiile pe care le obtinem la Cern sint mititele) si lista e foarte lunga. Extrem de lunga!
          Relativ recent Sahara era verde. „Foarte” verde, stim asta cu precizie si mai stim ca sub ea exista cel putin acvifere (rezervoare de apa dulce!) fiecare cam de marimea Germaniei. Tot relativ recent aveam pina la latitudinea Meridionalilor un strat gros de gheata ca lacurile din Retezat nu le-a facut Iovan Iorgovan. N-am putea interveni cu absolut nimic daca astfel de procese ar incepe azi – va readuc aminte ca sintem intr-un interglaciar acum inceput acum ~8000-12 000 de ani (ma va corecta domnul profesor daca gresesc), adica o perioada calduta. Din punct de vedere geologic o mare plictiseala.
          Vom avea insa o mare problema daca, asa cum e posibil, urmeaza o noua perioada glaciara – sa amintesc aici ca primele sperietori climatice au aparut in anii ’70 exact cu raciri abrupte si sa te tii si hau hau si valeleu – peste citeva mii de ani. Civilizatia noastra ar avea severe probleme de supravietuire daca s-ar intimpla miine. Nu e cazul, inertiile in joc sint mult mai mari, pina si cind au fost fenomene geologice catastrofale schimbarea climatica a durat cu miile de nu cu zecile de mii de ani.
          Sigur ca observam niste modificari climatice la nivelul vietii noastre, pare ca au revenit 4 anotimpuri, avem ani mai ploiosi si ani mai secetosi, ierni in care s-a schiat la Sinaia 6 zile si ierni ca ultimele doua, e normal insa irelevant. Sigur, apar anomalii, vreun ciclon prin Baragan, vreo seceta pe nu stiu unde, aproape sigur au mai fost si vor mai fi, nimic insa, absolut nimic care sa iasa afara dintr-un interval statistic al normalitatii chiar daca astfel de stiri tin capul de afis. Toate astea sint irelevante in ansamblul climatic, e un zgomot de fond amplificat interesat (sau nu) si de isteria climatica dar si de ceea ce pare un proces de coruptie a stiintei, lucru foarte periculos. Argument: Premiile Nobel au fost si sint privite ca realizari marcante ale stiintelor. Inca sint, un Nobel in Fizica e ceva. Nu acelasi lucru se poate spune despre Nobeluri decernate pentru nimic, te poti astepta ca azi miine sa primeasca Nobel o pubera bizara dupa un politician scandalagiu (la incercarea de data trecuta ridiculizat si el si nevasta-sa de citiva reprezentanti ai muzicii rock :))) Pericolul banalizarii Premiilor Nobel este enorm pentru toata societatea si nu ma indoiesc ca majoritatea cercetatorilor in stiinte s-a simtit jigniti vazind cine si prin ce metode poate obtine unul. Aici chiar nu e de glumit!

  44. „Se poate impune un control de calitate al științelor care legitimează decizii politice majore?’

    Nu, nu se poate, deoarece politicienii ii platesc deci ii comanda si pe oamenii de stiinta si pe politisti.
    Cine ii judeca pe judecatori ? Cine ii aresteaza pe politisti ? Cine arata ca decizia politica majora a fost eronata si chiar criminala, in raport cu ce ?

    Only Time…..

  45. Nu e clar ca e incalzirea asta e vrajeala? Cate discutii va mai trebuie.
    Mafiotii globalisti au nevoie de pretexte noi sa mai ne fure din drepturi si libertati.
    Stati in casa ca e covid, stati in casa ca incalziti aerul afara, nu va mai distrati ca topiti gheata, nu mai minati bitcoin ca furati energie si poluati etc etc. Fiti sclavi si totul e bine, ghetarii raman in picioare. O asa gaselnita se poate folosi in infinite moduri ca sa ni ne se bage n restrictii si mizerii pe gat.

  46. Cine a crezut ca Troia va fi transformata in ruine? Nimeni nu a ascultat profetiile Casandrei! Un fenomen de o asemenea amploare, precum schimbarea climei, se desfasoara in zeci sau sute de ani. Incercarea, voita sau nu, de ai discredita pe cei ce trag un semnal de alarma asupra consecintelor ce decurg din credinta unora, cum ca echilibrul planetar nu este afectat de actiunile societatii umane, mi se pare complet nesabuita. Oamenii trebuie sa invete cum sa traiasca integrati in natura, nu sa schimbe natura in beneficiul placerilor zilnice. Oamenii trebuie sa se gandeasca la viitor, la planeta ce o vor lasa mostenire copiilor lor, nu la consumerism si dezvoltare. Faptul ca exista fraude in cercetarea stiintifica, nu justifica acuzatiile aduse, la gramada, ecologistilor si celor care prezic ca o schimbare a climei ne va afecta stilul de viata, viitorul etc. Omenirea invata din experienta, dar s-ar putea ca aceasta experienta, schimbarile climatice, sa depaseasca puterea noastra de invatare, de adaptare. Ce parere aveti despre aceasta primavara prelungita? Ploi care continua 7-10 zile, temperaturi minime record pentru aceasta perioada!!??

    • temperaturi minime record pentru aceasta perioada!!??

      Dacă cineva ar îndrăzni să spună că schimbarea climei este ca un scrânciob, pendulând între episoade de relativă încălzire globală și episoade de relativă răcire globală, l-ați crede?!

      P.S. Comparația cu distrugerea Troiei și profețiile Casandrei nu mi se pare la obiect. E vorba, totuși, de două sisteme complet diferite (o cetate vs. toată planeta), în care nu știm cât de mult este legendă homerică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultima carte publicată este Schimbările climatice - Un ghid (uneori) incorect politic, Editura Integral, 2020. DISCLAIMER: Întreaga mea activitate de cercetare, desfășurată la University of Oklahoma și City University of New York, cu începere din 1993 până în prezent, a fost finanțată numai din contracte publice, câștigate prin concursuri naționale. Nici o companie sau altă entitate din domeniul combustibililor fosili nu a contribuit la susținerea mea financiară sau a studenților mei.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Despre legea Goodhart și efectele ei perverse

Există o deosebire esențială între a măsura proprietăți fizice în laborator și a măsura activități umane în societate. Când...

Primele concluzii după întâlnirea Joe Biden – Vladimir Putin din Geneva, 16 iunie 2021

În articolul anterior, dedicat întâlnirii Biden – Putin, am trecut în revistă o serie de informații legate de contextul inițial de la...

Vânzarea de automobile „Dacia 1300”, aparate de radio, televizoare şi maşini de cusut, în rate lunare (octombrie 1973)

Pentru amatorii de istorie a autovehiculelor fabricate în România, exporturile semnificative de automobile „ARO” şi „Dacia” în Columbia nu constituie o noutate....

Să ascultăm instituțiile de știință din România. Spunând… ce?

Anunțurile de pe paginile de internet ale societăților de știință din România, sau cele ale universităților și institutelor...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro